observatorul urban bucureştibuletin informativ nr. 7 ianuarie-martie 2011. informaţii pentru un oraş mai bun. uniunea arhitecţilor din românia

observatorul urban bucureşti

Spaţiul public

www.observatorulurban.ro

EDITORIALOraşul, oglinda locuitorilor săi.....................2

Străzile, pieţele, trotuarele sunt pline de maşini parcate de-a valma şi de tot felul de obiecte aruncate fără nicio noimă: căsuţe din lemn, chioşcuri de ziare, tomberoane uriaşe, galbene, albastre şi verzi, stâlpişori, chioşcuri de flori, corturi de campanie, corturi de publicitate, stâlpi de iluminat, panouri, gărduleţe, bordurici, statuete, etc. Majoritatea clădirilor sunt neîngrijite, pline de afişe lipite unul peste altul şi grafitti. Continuare în pagina 2

STUDII DE CAZObiecte parazit în spațiul public bucureştean................................................3Faţetele spaţiului urban românesc. Exemple .....................................................4De ce merge lumea la mall şi nu pe Calea Victoriei.......................................................8Bucureşti: un proiect de 6 milioane de euro pentru revitalizarea centrului oraşului.........9

ANALIZĂDe ce nu ne plac spaţiile publice din România.....................................................6Bolovani, palmieri, gărduleţe ≠ spaţii verzi...7

PATRIMONIUClădiri de patrimoniu dispărute în 2010...10

UTILEPlanuri urbanistice aprobate de Consiliul General, ianuarie-martie 2011..................12 Primăriile, obligate de lege să informeze cetăţenii înainte de a aproba documentaţiile de urbanism..............................................13

ŞTIRI BUCUREŞTINoua Lege a urbanismului interzice PUZ-urile pe parcelă.................................14Guvernul a adoptat legea care îi obligă pe cetăţeni să-şi repare faţadele clădirilor.....15

PROIECTE CULTURALESOS Spaţiile urbane!................................16

2

Holurile blocurilor sunt infecte. Reclame de toate dimensiunile îti agresează ochiul la fiecare pas, iar cablurile spânzurate peste străzi şi copacii ciuntiţi de toaletările anuale zgârie ochiul. La toate astea se adaugă mizeria şi haitele de maidanezi care mişună pe străzi. Pare sinistru, dar cam aşa arată

oraşul nostru pentru un privitor atent la detalii. Aşa arată spaţiul public prezent aproape în toate discuţiile academice. Întrebarea este de ce? De ce arată Bucureştiul ca un sat fără stăpân? De ce nu putem avem avea un oraş ca Viena sau Parisul, unde fiecare lucru este la locul lui şi unde ne simţim atât de bine?

Hai să începem de la definiţia spaţiului public! Conform dicţionarului explicativ al limbii române spaţiul public este spaţiul care nu este privat. Adică, ceea ce este în afara locuinţelor, birourilor, curţilor, a oricărei proprietăţi private. Este spaţiul care aparţine tuturor şi totodată nimănui în mod direct.Acesta este primul motiv pentru care Bucureştiul arată aşa cum arată: locuitorii nu consideră că le revine responsabilitatea de a avea grijă de oraş. Pur şi simplu nu îl consideră spaţiul lor. Aşteaptă ca altcineva să se ocupe de el. Nici măcar în cazul unor spaţii mult mai aproape de locuinţa lor, cum ar fi scara blocului sau grădina din faţa blocului, nu reacţionează.

Dincolo de responsabilitatea morală şi de sensibilitatea fiecărui cetăţean în parte se află însă autoritatea locală, administratorul oraşului. La primărie se află şi visteria în care cetăţenii varsă bani în fiecare lună pentru “gospodărirea“ urbei. Treaba primăriei este să facă curăţenie, să amenajeze aceste spaţii, să facă regulamente prin care să împiedice debandada din oraş, să îi oblige pe cetăţeni, prin sancţiuni, să devină responsabili. Din nefericire, în cazul Bucureştiului, autoritatea nu îşi face simţită aproape deloc prezenţa prin fapte. Măreţe sunt doar promisiunile din campania electorală.

Deşi proiectul există încă de pe vremea când era primar general Traina Băsescu, cele 20 de parcări subterane care ar fi decongestionat marile pieţe publice din oraş şi le-ar fi redat pietonilor, nu s-au realizat nici până astăzi. E drept, pe marile bulevarde se ridică maşinile parcate neregulamentar. Deşi traficul s-a mai fluidizat, pentru pietoni a devenit un adevărat calvar, în lipsa parcărilor, şoferii urcându-şi toată maşina pe trotuar (pentru ca de acolo nu o ridică). Astfel, pietonii au coborât în stradă, printre maşini, pentru ca nu mai au pe unde merge.Nici proiectul care trebuia să reglementeze afişajul publicitar în oraş nu a depăşit stadiul de idee, astfel că trotuarele sunt pline de panouri uriaşe de publicitate susţinute de stâlpi groşi. Acestora li se adaugă cearşafurile de pe clădiri.

Dacă atunci când vine vorba de făcut treabă serioasă, care să pună ordine în haosul din oraş, rezultatele se lasă aşteptate, când vine vorba de amplasat băncuţe, gărduleţe şi jardiniere, umbrare, stălpişori, opritoare şi altele asemenea, nimeni nu este mai vrednic decât primarul român. Deşi se cheltuiesc sume fabuloase, în special pe amenajarea spaţiilor verzi şi străzilor, oraşul artă absolut scabros deoarece toate aceste obiecte sunt

aruncate la întâmplare fără să fi judecat cineva de ce să le pună acolo şi nu în altă parte. De ce se întâmplă acest lucru?

Reprezentanţii primăriilor consideră, în 99 la sută din cazuri, că amenajarea unui spaţiu public constă doar în amplasarea unor băncuţe şi a câtorva jardiniere sau ghivece cu flori, designerii acestor spaţii fiind muncitorii de la Administraţia Domeniului Public. Extrem de rar se intâmplă ca amenajarea unui spaţiu public să se realizeze după un proiect, gândit de un profesionist. Nu pentru că nu am avea aceşti profesionişti. Ei există şi au idei foarte bune, însă aceste idei nu sunt implementate de administraţiile locale. Dovadă sunt discrepanţele imense între calitatea proiectelor care participă la concursurii şi cele care ajung să se realizeze.

În Bucureşti, până în prezent, doar un singur proiect pentru amenajarea unui spaţiu public a fost implementat. Este vorba de spaţiul din jurul bisericii anglicane, lângă parcul Icoanei, un proiect apreciat în mediile profesionale. Restul au rămas doar dosare în sertare, idei pierdute în bezna ignoranţei. Datorită ignoranţei celor care gospodăresc urbea, evoluţia oraşului este stopată şi ne zbatem în continuare în mocirlă, ne împiedicăm de şireturile de la pantofi.

Este nevoie de idei, de schimbări în gândire ca să putem evolua, ca Bucureştiul să ajungă ca oraşele din Europa. Este nevoie ca arhitecţilor tineri, cum e colega noastră Ina Stoian, care îşi doreşte o lume mai buna, să li se dea oportunitatea să o construiască. Dincolo de gălcevile politice, profesioniştii trebuie să-şi facă treaba. Trebuie să îndepărtăm petele lăsate de comunism, să ne scuturăm de ideile fixe, de egocentrism, de ignoranţă, de crezul că noi le ştim pe toate. Să mergem mai departe. Aceste spaţii nu reprezintă doar nişte boscheţi şi nişte bănci puse într-o anumită ordine. Reprezintă o schimbare în gândire, care conduce spre un alt mod de viaţă care ne va purta paşii spre civilizaţie.

Una dintre metodele prin care aceste idei pot ieşi la suprafaţă este concursul de idei. Parlamentul ar trebui să impună prin lege ca pentru amenajarea spaţiilor publice să nu se mai facă licitaţii, ci concursuri, iar proiectele câştigătoare să fie implementate. De asemenea, ar trebui ca cei care candidează la funcţia de primar să ştie ce înseamnă administraţie publică, ca să poată avea o viziune despre cum se gestionează un oraş. Nu poţi pune un ospătar să decidă asta. Legea Capitalei este o oportunitate ca acest lucru să fie stabilit clar şi respectat. Iniţiatorii însă se codesc să o facă motivând că cei care îşi vor depune candidatura la această funcţie vor fi, în mod clar, competenţi. Lucru care nu prea s-a văzut până acum. Şi dacă mediul politic nu este pregătit pentru edili tehnocraţi, atunci, măcar lucrurile tehnice să nu fie politizate şi să încapă pe mâna unor profesionişti.

Dacă nu vom face aceste lucruri, vom rămâne în continuare în epoca de piatră, în timp ce restul lumii explorează spaţiul. Cetăţenii se vor face că plătesc impozite, iar primarii se vor face că fac. Până la urmă oraşul este oglinda locuitorilor săi.

Oraşul, oglinda locuitorilor săiCatiuşa Ivanov

EDITORIAL

3 STUDIU DE CAZ

O privire, fie şi superficială, asupra peisajului străzilor centrale bucureştene pune în evidenţă un haos vizual absolut. Dincolo de lipsa cronică de întreţinere a faţadelor, observată invariabil de mulţi dintre vizitatorii străini ai oraşului, dincolo de panourile şi de mesh-urile de pe faţade, de bannere-le legate de arbori sau de snopurile de cabluri atârnate pe stâlpi, ceea ce şochează este incredibila aglomerare de obiecte de cele mai diferite tipuri, forme, materiale şi culori care parazitează spaţiul public.

Le putem inventaria, fără a avea însă pretenţia unei enumerări exhaustive, pentru că fantezia concetăţenilor, a administraţiei şi a celor care în noua limbă de lemn se numesc “agenţi economici” este nelimitată şi poate produce oricând noi şi noi surprize.

Staţii RATB: dotări evident necesare, dar amplasate, în multe cazuri, exact acolo unde nu trebuie, în vecinătatea sau chiar în faţa unor monumente.

Chioşcuri RATB: logica ar fi fost nu izolarea, ci integrarea lor funcţională, cu cea a chioşcurilor de presă, sau arhitecturală, cu staţiile RATB, într-o construcţie unitară.

Chioşcuri de presă: fiecare reţea de presă are propriul său model, astfel încât dezordinea provocată de numărul mare şi de amplasarea necontrolată este sporită de existenţa mai multor tipuri de astfel de construcţii.

Cabine telefonice: izolate sau grupate, cabinele telefonice au fost întodeauna amplasate în cele mai nepotrivite locuri, de regulă ilegal; apariţia telefoniei mobile a condus la dispariţia lor naturală.

Info-chioşcuri: de o utilitate discutabilă, sunt, ca şi defunctele cabine telefonice, amplasate la întâmplare.

Chioşcuri pentru anticari: în loc de a se pune în aplicare o idee mai veche, care ar fi avantajat pe toată lumea, amenajarea unei străzi a anticarilor, pe Edgard Quinet, cu spaţii în locul vitrinelor de la parterul Facultăţii de Arhitectură, se perpetuează o improvizaţie de moment, sub forma unor cutii de tablă lipite de faţada Universităţii, construcţii kitsch din lemn.

Cabine pentru paznici: cabine din material plastic alb şi sticlă, amplasate în preajma unor monumente, în faţa Cercului Militar, în grădina Atheneului, unde condiţia de co-vizibilitate ar fi interzis în mod normal prezenţa lor.

Chioşcuri de flori: ca şi unele chioscuri pentru presă, chioşcurile de flori sunt puse parca în mod intenţionat pentru a încurca circulaţia pietonilor. Comerţul cu flori ar fi meritat o soluţie mai igenioasă, integrată în logica spaţiului în care funcţionează; oricum, sunt prea multe.

Tejghele pentru pieţe volante: o improvizaţie rudimentară care, cel puţin vizual, compromite o idee ce funcţionează impecabil în tările civilizate.

Cutii utilităţi: furnizorii de utilităţi sunt agresori majori ai spaţiului public şi ai clădirilor. Dacă pe clădiri sunt puse brutal, fără nici un respect pentru arhitectură şi imaginea lor, în spaţiul public, adică acolo unde, în alte perioade, erau în mod obligatoriu subterane, sunt amplasate la suprafaţă, pentru a reduce costurile.

Pubele pentru materiale reciclabile: grupate câte trei şi diferit colorate, pentru hârtie, plastic şi sticlă, aceste containere din plastic sunt amplasate în vecinătatea trecerilor pentru pietoni, parcă special pentru a încurca circulaţia.

Panouri indicatoare pentru circulaţie: amplasate numai după logica maşinii, nu şi a protecţiei imaginii urbane; aşa a apărut panoul de autostradă din Piaţa Universităţii, chiar în faţa statuii lui Mihai Viteazu.

Obiectele publicitare: constituie o familie numeroasă şi respectabilă, cu membri (mesh-uri, panouri stradale) care, atunci

când sunt ameninţaţi de un regulament urbanistic mai restrictiv, beneficiază inclusiv de înaltă protecţie diplomatică: panouri de afişaj de mici dimensiuni, panouri de afişaj de mari dimensiuni, panouri rotunde de afişaj, panouri de afisaj pe stalpi şi panouri luminoase de afişaj.

În ultima categorie intră obiecte care sunt semne ale “bunului gospodar” al oraşului sau al sectorului; în realitate, de multe ori, nu sunt decât exemple tipice de prost gust şi de risipă a banului public. Iată câteva exemple: panouri de intrare în sector, jardiniere de lemn, de metal, de beton, băncuţe, ceasuri, statui, fântâni, monumente/cruci comemorative.

Mai nou, au apărut jardiniere cu celule fotovoltaice şi ventilatoare. Amplasarea acestui obiect obiect a fost, din fericire, respinsă de Consiliul General. Proiectul prevedea amplasarea pe ambele maluri ale Dâmboviţei, de la podul Ciurel la podul Grozăveşti, a unor panouri fotovoltaice îmbrăcate cu o masă vegetală de tipul iederei. Cu ajutorul unor ventilatoare alimentate cu curentul electric, furnizat de panourile fotovoltaice, aerul proaspăt, oxigenat, produs de masa vegetală urma să fie ridicat către carosabil, ameliorând microclimatul zonei. În locul unor astfel de soluţii utopice, în termenii economiei şi durabilităţii, nu e oare mai simplu şi mai puţin costisitor să se planteze pur şi simplu banda verde existentă de-a lungul cheiului?

Obiecte parazit în spaţiul public bucureşteanDan Marin

Spaţiu public, Bulevardul Magheru

Cabină RATB, Piaţa Universităţii

4STUDIU DE CAZ

Imaginea spațiilor urbane în România descrie un colaj verancular: o terasă în fața unui restaurant, 3 trepte în fața unui magazin, trotuare vopsite cu trasee turistice, piste de bicicliști imposibil de folosit, stâlpișori de plastic, marcaje înșurubate pentru persoanele cu disabilități, bolovani și panseluțe în intersecții, beculețe colorate de sărbători, bannere publicitare, toaletarea copacilor, parcări pe trotuare, eternele înlocuiri ale utilităților, mult praf.

Cele câteva excepții – intervenții în centre istorice – nu detronează imaginea generală și nemulțumirea hoinarului prin oraș. Totuși, sunt de amintit, în special în orașele foste cetăți: pavarea și pietonalizarea unor zone centrale, restaurarea fortificațiilor istorice, deschiderea unor instituții cu rol de promovare a culturii urbane, adoptarea unor soluții de parcare cu separarea vizitatorilor, proprietarilor sau aprovizionării, îngroparea cablurilor electrice, organizarea de concursuri pentru amenajarea spațiilor urbane, reglementări pentru suprafața ocupată de terase.

În acest context, al acțiunii sau inacțiunii, au apărut câteva proiecte - reacție la starea generală a spațiului urban românesc. Este vorba despre instalații și studii urbane realizate în cadrul unor proiecte de cercetare sau programe culturale. Acestea descriu o limită între arhitectura - urbanism - sociologie - artă și au un puternic caracter de manifest. Proiectele se desfășoară în marile orașe / centre universitare și reprezintă o primă etapă de responsabilizare a societății și a administrațiilor locale.

Studii și instalații urbane

Studiile realizate în ultimii ani se apropie de ceea ce în străinătate se numește research by design. Rezultatul acestora sunt ori lucrări teoretice ori obiecte cu rol de de informare, avertizare, și interacțiune cu publicul larg sau rol de reabilitare a imaginii unor zone din oraș.

Instalațiile urbane sunt disputate între arta în spațiul public și arhitectură / design de obiect. Totuși rolul lor, adesea, le apropie de sociologie urbană și urbanism la scară mică.

În București, startul a fost dat acum câțiva ani de Studio Basar. Sintagma ce a determinat direcția lor de acțiune este: Search and Rescue. Unul din primele lor studii (2006) se referă la problema naționalizării - retrocedării - evacuării și felul în care se redefinește noțiunea de spațiu public. Legislație, tipologii, materiale sau situația juridică sunt parte a acestui studiu. În 2010 demersul a fost concretizat într-o publicație internațională denumită Evacurea Fantomei. Arhitecturi ale supraviețuirii. Cartea cuprinde o serie de cercetări teoretice care extind modul de interpretare al subiectului în orașul contemporan.

Alte proiecte ale acestui grup au vizat realizarea unor semnale urbane în diferite zone din București - băncuțe, locuri de joacă, cabine telefonice, totemuri, etc. Intervențiile fac parte din proiecte mai ample care încercă testarea unor direcții de lucru cu orașul (Magic Blocks, Street Delivery, Trans Urban București). Mai multe pe: www.studiobasar.ro

La Brașov, o colecție de peste 600 de imagini și amintiri, parte a proiectului Orașul Memorabil, își căutau ieșirea din spațiul virtual. În urma unui concurs organizat prin filiala OAR Brasov-Harghita-Covasna, 4 instalații artistice au fost realizate și amplasate temporar în: Piața Sfatului, Parcul Central, Parcul Tractorul, Hidromecanica. Orașul Memorabil este un demers pentru Brașov – dar valabil pentru orice oraș – menit să aducă în atenție legătura dintre valorile edificate ale orașului și oamenii care îl locuiesc. Mai multe pe: www.orasulmemorabil.ro

Balul Arhitecților din 2011 a propus tema spațiilor publice. În cadrul evenimentului organizat la Sinaia au fost realizate 3 instalații pe această tema. Trei birouri au fost invitate să le realizeze. Scenografic și ironic, SKBD a propus o serie de căței vagabonzi din ipsos ce urmau să-și găsească locul într-un spațiu abandonat din fiecare oraș. UNU LA UNU au continuat ideea din cadrul Bienalei de la Veneția, aceea că oamenii trebuie să conștientizeze dimensiunea spațiului care le aparține în oraș. După aceiași formulă, suprafața pe număr locuitori, a fost realizat pavilionul O, amplasat în parcul din faţa cazinoului. Studio BASAR a interacționat cu locuitorii prin interviuri şi chestionare. Rezultatele au fost reprezentate într-o machetă. Instalaţia a urmat latura socială a spațiului public.

Fațetele spațiului urban românesc. ExempleIna Stoian

Totem, Pictor Verona 13, în cadrul Street Delivery 2010; Sursa: studiobasar.ro

Instalaţie în Parcul Tractorul, 2011; Sursa: orasulmemorabil.ro

5

Brașov / Ce se face

Profitând de zona montană ce-l înconjoară, de istoria cetății Brașov și de afluxul de turiști generat de acestea, orașul a investit de-a lungul timpului în imaginea zonelor sale istorice. În fiecare dintre aceste zone s-a intervenit în diferite moduri. Startul a fost dat în 1984 prin reamenajata Pieței Sfatului (arh. Iancu Rugină) și renunțarea la parcarea care o ocupa.

Planurile Urbanistice Zonale pentru zonele istorice elaborate în 2005-2006 de către Urbanproiect, Zona de rezervație de arhitectură Cetate și Zona istorică Brașovul Vechi, prevedeau reguli clare în sprijinul unui spațiu urban de calitate. Regulamentul se referea la accese și străzi, aspectul exterior al clădirilor, parcaje, îmbrăcămintea căilor de circulație, îngroparea utilităților, recondiționarea diferitelor elemente de construcție, păstrarea spațiilor verzi și a arborilor. La doar 5 ani de la elaborare, zona cetății are o nouă față. Prin atragerea de fonduri europene, dar și locale, a fost amenajată promenada sub Tâmpa, au fost reabilitate fortificațiile și turnurile de apărare, au fost pietonalizate și pavate străzile centrului. Mobilierul urban de calitate și corpurile de iluminat sunt coerent alese în funcție de subzonă.

În plus, spațiul urban este influențat și de alte decizii: demolarea în 2009 a turnului scenei Casei de Cultură, clădire începută în 1988 și nefinalizată (arh. Dorin Stefan); inaugurarea în 2010, după 20 de ani de restaurare a clădirii ce-l găzduiește, a Muzeului de Civilizaţie Urbană Brașov (arh. Niculae Țaric); deschiderea unui centru de informare în Piața Sfatului. Cartierul Schei este atent monitorizat pentru ca noile inserții să nu afecteze imaginea inițiala a cartierului. În 2008 a fost organizat un concurs pentru amenajarea Pieții Unirii, centru al acestui cartier. Initiațiva nu a fost continuată imediat, dar important este că mica piața va capăta în curând o imagine demnă de trecutul său.

Concursul pentru amenajarea parcului Livada Poștei lansat la începutul acestui an subliniază interesul Primăriei (și eforturile filialei ordinului arhitecților) de a susține imaginea orașului prin intervenții contemporane și de calitate. Concursul propune găsirea unei soluții pentru un parc atipic, dezvoltat în pantă, aflat între limita pădurii și a zonei construite. Prin acest loc trecea în perioada de vilegiatură promenada regala. Locul și-a păstrat caracterul natural și potențialul de belvedere asupra orasului. În 2008, o amenajare nefericită, care ignora toate punctele tari ale amplasamentului, a generat reevaluarea acestuia.

În 1998, la Bienala de arhitectură, secțiunea urbanism, a fost premiată propunerea pe acest sit a unui centru cultural multifuncțional (arh. Niculae Țaric si arh. Bogdan Cristescu). Accentul era pus atât pe zona funcțională care continua axul institutional al orașului, cât și pe potențarea traseelor dinspre

turnurile de apărare. Inserția păstra central o zonă de poiană. După acest moment, zona a fost subiectul unei serii de diplome de arhitectură la Facultatea de Arhitectură București, propunerile ocupau îngropat, semiîngropat sau suprateran terenul. Teatru muzical, Școală de Arte, Filarmonică sau alte funcțiuni conexe care își găseau aici posibila implementare, au pierdut în fața unei intervenții peisagere care să potențeze caracterul unic al terenului. Așteptăm rezultatele concursului.

Galați / Ce nu se face

Oraşul Glaţi a fost ales studiu de caz pentru un concurs de invenţii urbane denumit: Oraşul posibil. Investiția în amenajarea spațiilor urbane nu reprezintă o prioritate a autorităților locale nici măcar în zonele reprezentative. Mai mult, scenariul în care o intervenție de calitate va aduce și beneficii orașului pare de neimaginat. Aflat în extrema SE a țării, pe Dunăre, Galațiul și-a cunoscut apogeul în anii ‘60 prin dezvoltarea industriei siderurgice, a șantierului naval și a industriei alimentare. A fost unul din cele mai afectate orașe în urma cutremurului din 1940 și a distrugerilor din război. După, procesul de industrializare pune problema reconstrucției masive a orașului.

Planul de amenajare (schița de sistematizare, 1955) prevedea un zoning clar care grupa zonele industriale și zonele de locuire. La nivelul spațiului urban a fost propusă mutarea centrului orașului în centrul geometric al noii configurații și alte 7-8 centre care constituiau o rețea de echipamente de rangul doi. Zonele rezidențiale au fost concepute ca unităţi complexe – dotate cu centre culturale și echipamente socio-culturale de proximitate. O importanță mare a fost acordată în cadrul planului director amenajării spațiilor verzi – care traversau întreaga zonă rezidențială. Conform acestui plan, s-au realizat cu fonduri de stat majoritatea construcțiilor.

Efortul constructiv depus denotă înverșunarea cuceririi unui teritoriu. Terenul, loess, cu mari probleme de fundare, este împânzit cu o rețea de piloți (grid de 1m) peste care sunt realizate majoritatea construcțiilor. Cartierele proiectate începând cu anii ‘60 vizau o populație de 200 mii locuitori; în prezent 290 mii.

Situația actuală. Fondul locativ, ce reprezintă în proporție mare rezultatul intervențiilor comuniste, este într-o stare precară și va ieși din uz în următorii 40 de ani. Spațiile dintre, inițial zone verzi, sunt ocupate de parcări și garaje. Mobilierul urban este degradat, cel nou de proastă calitate. Dezvoltarea necontrolată și diminuarea puternică a activităților culturale din ultimii ani au condus către degradarea vizibilă a centrelor de cartier. Zonele principale de loisir – faleza Dunării și alte câteva parcuri – au un punct forte, nesusținut de calitate: aflat în oricare dintre ele pierzi total contactul cu zona construită. Lucrările constante la infrastructura de utilități şi cele cauzate de inundații conturează o imagine rurală. Politizarea întregului sistem al orașului susține decăderea acestuia.

În concluzie, oraşul posibil pune în discuţie situaţia unui oraș tânăr, unui oraș cu foarte multe spații interstițiale, unui oraș costisitor la intreținere, unui oraş care are de trei ani, în fază de analiză, PUG-ul şi riscă să rămână o lungă perioadă fără o strategie focalizată pe spaţiul urban sau cel puţin una de ansamblu. Conștienți că orașul moare încet, oamenii şi autorităţile nu iau nicio măsură. (vezi imagini pag. 16). Orizontul 2050 introduce posibilitatea unor abordări radicale, dar şi a unor alternative în demersul de lucru cu oraşul românesc.

Imagine Livada Poştei; Foto: Ina Stoian, 2007

STUDIU DE CAZ

6ANALIZĂ

De ce nu ne plac spaţiile publice din RomâniaGruia Bădescu

Care sunt ingredientele unui spaţiu public de succes? De ce aceste locuri sunt aproape goale la noi, deşi primăriile pun băncuţe şi jardiniere într-o veselie, cheltuind sume fabuloase? Un răspuns la aceste întrebări au dat cei de la Space Syntax, în urma analizării spaţiilor publice din 9 oraşe ale ţării.

Evaluarea spaţiilor publice s-a făcut după următoarele criterii: accesibilitatea acestora, calitatea amenajării şi întreţinerii şi utilizarea de către populaţie. În urma analizării rezultatelor, arhitecţii au ajuns la concluzia că spaţiile publice din România au următoarele probleme:

Accesibilitate vizuală limitată. Strada Ştefan cel Mare este principala arteră pietonală a Constanţei. Accesul către acest spaţiu public este însă foarte puţin vizibil, fiind mascat de panouri publicitare de mari dimensiuni. Lipsa accesibilităţii vizuale scade capacitatea de orientare a oamenilor în oraş şi poate priva un spaţiu, mai ales unul cu rol comercial de fluxurile de trecători,benefice pentru economia locală şi dinamismul zonei.

Sunt invadate de maşini. Când spaţiul public devine loc de parcare (formală sau informală), maşinile parcate sau circulaţia auto devin obstacole atât vizuale cât şi fizice pentru mobilitatea pietonală sau activităţi de socializare.

Amenajări care favorizează mobilitatea auto şi nu pe cea pietonală. Pasajele subterane pietonale, deşi destinate fluidizării fluxurilor pietonale prin separarea de cele auto, au efectul de a reduce mobilitatea pietonală, în special a utilizatorilor cu dizabilităţi şi a bătrânilor. Separarea fizică a părţilor unei pieţe publice duce adesea şi la o separare mentală, cum este cazul la Piaţa Unirii din Iaşi, unde utilizatorii percep pasajul ca pe un obstacol. Piaţa este separată de o arteră circulată, iar în partea sudică, activitatea pietonală este net inferioară părţii de la nord de stradă. Spaţii cu limite nedefinite. Un spaţiu public bine delimitat de clădiri înconjurătoare are o identitate clară şi oferă o percepţie de siguranţă. Oamenii preferă spaţiile deschise, dar bine definite de fronturi de clădiri. În cazul Pieţei Ovidiu din Constanţa de exemplu, demolarea unor clădiri din frontul nordic în timpul comunismului a dus la destructurarea pieţei, situaţie neschimbată până astăzi.

Spaţii cu aer părăsit şi nesigur. Multe spaţii publice din ţară suferă de o lipsă de întreţinere care creează uneori aspectul de spaţiu părăsit. Acestea devin nesigure în percepţia utilizatorilor lor. Spatiile publice îşi pierd calităţile dacă nu sunt intretinute şi supravegheate, indiferent de cât de bine proiectate ar fi.

Suprafeţe pietonale prost amenajate. În multe oraşe, suprafeţele pietonale sunt prost întreţinute şi acoperite în mare măsură cu asfalt, un material care se deteriorează uşor. Diferenţele de temperatură mari între anotimpuri în climatul României provoacă dilatări şi contracţii succesive care duc la crăpături şi denivelări. În cazul în care se acoperă suprafeţele deteriorate cu alt strat de asfalt, rezultatul este şi disfuncţional (straturi asfaltice diferite se comportă distinct) şi inestetic, având un aspect peticit, neatractiv.

Suprafeţe pietonale inadecvat reparate. “Cârpirea” suprafeţelor pietonale are un efect negativ asupra percepţiei utilizatorilor spaţiu public. Folosirea asfaltului pentru reparare în condiţiile în care spaţiul public avea o amenajare care folosea alte materiale dăunează spaţiului, creând impresia de neîngrijire, dizarmonie şi de spaţiu peticit, sărăcăcios.

Contraste între investiţiile în spaţiile publice din centre şi cele din cartiere. Spaţiile publice din centru sunt cruciale pentru conturarea identităţii unui oraş. Ele sunt reprezentative ca imagine şi sunt destinate tuturor locuitorilor şi vizitatorilor oraşelor respective. Cu toate acestea, deşi este foarte important să se amenajeze funcţional şi reprezentativ aceste spaţii, nu trebuie uitate spaţiile publice din afara centrului. În anumite cazuri, respondenţii studiilor de percepţie au subliniat lipsa de investiţii în cartiere şi diferenţele existente între acestea şi centru.

Excesul de mobilier urban. O serie de spaţii publice suferă de lipsa mobilierului urban util. Extrema cealaltă este când spaţiile sunt supraaglomerate de mobilier urban, mai mult decât este necesar pentru utilizatorii spaţiului. Redundanţa de bănci, coşuri de gunoi şi elemente decorative duc la imaginea de spaţiu încărcat şi îmbâcsit, dincolo de faptul că reprezintă un extra cost pentru amenajare care nu are nici un beneficiu pentru cetăţeni.

Calea Unirii, Craiova

Pietonalul din Constanţa

7 STUDIU DE CAZ

Imediat după alegeri, fiecare primar încearcă să le arate alegătorilor ce bun gospodar este. Unul dintre cele mai la îndemână gesturi şi cel mai vizibil îl constituie amenajarea spaţiilor verzi din urbe. Fiecare, după cum se pricepe, “aruncă” pe domeniul public ceea ce consideră mai “deosebit“. Unii pun palmieri, alţii gărduleţe în jurul blocului, alţii băncuţe şi dale de piatră. Rezultatul, un bâlci în aer liber, plătit cu sute de mii de euro din banii contribuabilului.

De cele mai multe ori, oamenii spun că este frumos, în lipsă de altceva. “Primarul din mandatul trecut nu a făcut nimic. Erau numai gunoaie aici. E foarte bine că a pus copaci, flori. Se vede ceva în urma lui. Florile astea sunt o minune“, ne-a spus doamna Elena, o bătrână care stătea pe una dintre băncile grosolane din Piaţa Sudului, între maşinile care treceau la doar câţiva centimetri de aşa zisul spaţiu verde.

La polul opus, peisagiştii, cei adevăraţi, nu muncitorii de la Administraţia Domeniului Public, arată cu degetul “minunea“:“Aşa numitele „amenajări peisagistice”, atât din sectorul 4, cât şi din celelalte sectoare ale Bucureştiului, se bazează exclusiv pe „încărcarea” devizelor de execuţie, nicidecum pe realizarea unor adevărate amenajări, în care peisajul să formeze bunul gust şi să contribuie la echilibrul ecologic, fizic şi mental şi la ridicarea calităţii vieţii urbane. Aceste amenajări intensive, realizate fără o strategie verde (aşa cum se realizează în alte oraşe ale lumii), sunt doar nişte „afaceri peisagistice punctuale”, ce fac din oraş un „bazar” obositor, stresant, fără a rezolva problemele spaţiilor verzi”, explică Cerasella Crăciun, şefa catedrei de Proiectare Urbană şi Peisagistică din cadrul Universităţii “Ion Mincu“.

Pe lângă problemele tehnice, legate de buna funcţionare a oraşului (gărduleţele din jurul blocurilor îngrădesc utilizarea peluzei, pietrele cu care sunt pavate spaţiile încing aerul, etc), aceste spaţii generează şi un anume tip de comportament.

În loc să educe şi să rafineze gustul utilizatorilor, plusează pe vulgaritate şi prost gust.

Spaţiile verzi dintre blocuri: se vizează doar înverzirea pământului şi montarea de gărduleţe. Gardul limitează accesul la peluză. Trotuarele nu se asfaltează/pavează, accesele în scara blocului şi soclul clădirilor nu se reface. Primăriile fac aceste lucrări fără a colabora cu locatarii. Nu există locuri de stat, platforme de odihnă sau elemente de interacţiune socială. Nu se ia în considerare nici amenajarea locurilor de depozitare a deşeurilor şi a altor utilităţi (centrale termice, posturi TRAFO) .

Amenajări intersecţii şi parcuri: se ameneajează rondurile fără a ţine cont că nu pot fi parcurse pietonal, exces de alei, beculeţe, refelectoare. Mai mult, elementele înalte folosite pentru decor, blochează vizibilitatea şoferilor, existând riscul producerii unor accidente. Bordurile, pavajele, bolovanii şi pietrişul sunt elemente minerale care încing aerul în timpul verii. Mobilierul, compus din pergole şi băncuţe din lemn, este fără logică şi proporţii.În loc să se planteze copaci, aceste spaţii sunt umplute de hărdaie cu copaci şi flori care trebuie înlocuite în fiecare sezon. STOP!

Sursa imagini: www.ps4.ro;

Fotografii prelucrate de Ina Stoian

Bolovani, palmieri şi gărduleţe ≠ spaţii verziCatiuşa Ivanov, Ina Stoian

Neimplicarea populaţiei locale „Oamenii nu se implică din cauza comunismului” afirmă o tânără de 25 de ani din Iaşi, exprimând percepţia generală că ieşenii nu se implică în procesul de amenajare a spaţiilor publice din oraş. Această percepţie apare pentru toate oraşele studiate. Unii participanţi la studiul nostru declară că primăriile nu consultă publicul şi nu popularizează proiectele de reamenajare a spaţiilor

publice. Pe de altă parte, un număr de arhitecţi şefi au subliniat lipsa de interes a unei majorităţi relative dintre locuitorii oraşului în momentul în care primăria trimite acasă chestionare legate exact de proiecte de ameliorare a spaţiilor publice.

Studiul a fost finanţat de OUb UAR 2010 din Taxa Timbrul Arhitecturii. Textul integral pe: www.observatorulurban.ro.

8STUDIU DE CAZ

Managerii de la AFI Europe, cel mai mare mall din Capitală, anunţau la sfârşitul anului trecut că circa 500.000 de persoane le trec pragul săptămânal. Sun Plaza, un mall mai mic, anunţa, în aceeaşi perioadă că, în primul an de la deschidere, a înregistrat 11 milioane de vizitatori. La polul opus, arterele comerciale din centrul oraşului sunt aproape pustii. Lipsa unei strategii de revitalizare a acestora este unul dintre principalele motive invocate de specialişti. Concret, chiriile aberante, ce ajung până la 100 de euro pe metru pătrat, şi aspectul neîngrijit al acestor străzi sunt doar două dintre aspectele care pun pe fugă comercianţii.

Calea Victoriei, bulevardul Magheru şi Centrul Istoric sunt artere comerciale cu tradiţie, adevărate furnicare de oameni în perioada interbelică. Acum, dacă arunci o privire, spaţiul a fost acaparat de maşini. Calea Victoriei aproape că nu mai are trotuare, majoritatea spaţiilor comerciale sunt “de închiriat“. Magazinele funcţionale sunt aproape goale. De ce te-ai plimba pe aceasta arteră? Poate doar din nostalgie, în rest, nu prea ai pe unde merge, nu există decât vreo două cafenele, iar majoritatea magazinelor au preţuri mult prea mari ca să le viziteze cineva. Cu alte cuvinte, nimic care să atragă lumea.Centrul Istoric, din cauza lucrărilor şi mizeriei acumulate în timp, arată ca după bombardament. Datorită chiriilor mici, mai există câteva magazine universale şi de haine ieftine. În ultimul an şi-au făcut loc mai multe terase pe cele câteva străzi proaspăt reabilitate sau peste moloz, de-a dreptul. Chiar şi aşa locul nu are nimic în comun cu un centru de oraş civilizatBulevardul Magheru este singura arteră comercială care o duce ceva mai bine. Deşi chiriile sunt foarte mari, datorită vadului comercianţii se pot susţine.

În acest context, populaţia este din ce în ce mai atrasă de mall-uri, unde găseşte tot ce ar trebui să existe pe arterele comerciale: magazine pentru toate buzunarele, cafenele şi restaurante, cinematografe, un spaţiu civilizat unde lumea să se plimbe. Uneori chiar spectacole şi alte prilejuri de distracţie.

Chiar şi în condiţiile în care acest fenomen a devenit foarte vizibil, municipalitatea nu are nicio strategie pentru regenerarea Centrului Capitalei. Din contră, aprobă în continuare mall-uri în centru, deşi chiar arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu,

recunoaşte problema. “Dacă sunt multe mall-uri în Bucureşti, asta stabileşte piaţa. Noi nu putem interzice să se facă mall-uri, nu avem pârghiile legale. Oraşul ar putea să aibă o strategie din acest punct de vedere. Mall-ul omoară comerţul din zonele istorice şi nu ofera foarte multe avantaje”, explică acesta.

Mario Kuibuş, arhitect român care a lucrat mai bine zece ani la Viena, ne povesteşte cum a ajuns acest oraş să transforme centrul într-un mall în aer liber:

“În principiu, mall-uril sunt o chestiune de politică urbană. În Viena, amplasarea lor este permisă la o distanţă foarte clară faţă de centru, în afara inelului median. Pe la jumătatea anilor 90, au investit foarte mult în Mariahilfer Strasse, care acum este una dintre cele mai cunoscute artere de shopping din lume. Până Primăria să o reamenajeze, şi să o transforme într-un spaţiu public de foarte bună factură, această stradă era plină de chinezării şi un fel de magazine universale. Practic, ea a devenit un mall în aer liber şi a redefinit viaţa socială a oraşului. Politica acestui oras este să încurajeze comerţul stradal, la parterul clădirilor din centru. Mall-urile sunt la marginea oraşului. Pe Mariahilfer Strasse sunt doar două magazine mai mari, foste magazine universale, care au fost transformate. Sunt totuşi nişte magazine de dimensiuni reduse. Nu vii la ele cu maşina, ca la mall, ci pe jos. În Bucureşti, arterele comerciale tradiţionale din Centrul Istoric atât din cauza accesibilităţii, dar şi fiindcă au fost trasformate în terase. Calea Victoriei este un loc mort. În Capitală sunt prea multe mall-uri, iar unele sunt foarte aproape de centru, ceea ce nu este bine. La noi înca nu s-a conştientizat faptul ca mall-urile omoară comerţul stradal”.

Mai aproape de Bucureşti decât Viena avem însă Braşovul, care a găsit un echilibru între centrul istoric, plin de artere comerciale şi mall-uri care se află la o distanţă apreciabilă de centru.

În Capitală sunt 33 de mall-uri şi centre comerciale. Numai în perioada 2008-2010, Primăria Capitalei a avizat cinci mall-uri: Dâmboviţa Center (în locul Casei Radio), Colloseum Mall (pe Şoseaua Chitilei), Mall-ul de la Palatul Ştirbey (pe Calea Victoriei), Mall-ul de lângă stadionul Lia Manoliu şi un altul pe Şoseaua Colentina, la ieşirea spre Drumul Naţional E 85.

De ce merge lumea la mall şi nu pe Calea VictorieiCatiuşa Ivanov

Imagine de pe Calea Victoriei

AFI Palace, Cotroceni

9

Bucureşti: un proiect de 6 milioane de euro pentru revitalizare centrului oraşului

Catiuşa Ivanov

Primăria Capitalei a semnat la sfârşitul anului trecut contractul pentru realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană pentru centrul Capitalei. Proiectul costă circa 6 milioane euro şi a fost atribuit Asociaţiei Spaţiu Urban Bucureşti, în urma licitaţii desfăşurate în septembrie 2010. Proiectul este deocamdată blocat, consilierii generali sistând finanțarea.

PIDU pentru centrul Capitalei propune o suma de 39 de proiecte şi 45 de subproiecte conexe care, potrivit proiectanţilor, vor da o identitate oraşului şi vor atrage fonduri europene de circa 130 de milioane de euro. Proiectul propune trei linii directoare pentru a da o nouă identitate Capitalei.

Unirea Centrului Istoric cu Centrul CivicUnul dintre cele mai importante proiecte propuse este reconectarea zonei din partea de Sud a Dâmboviţei cu Centrul Istoric prin intermediul a două poduri: Mircea Vodă şi Calicilor. “Astfel se recuperează monumente istorice şi obiective turistice ascunse şi greu accesibile în prezent (mânăstirea Antim, palatul Bragadiru, Piaţa de Flori Coşbuc). Reconectarea acestei zone va revitaliza Bulevardul Libertăţii şi Palatul Parlamentului, Casa Academiei Române, care de ani de zile nu reuşesc să îşi consolideze atractivitatea şi în mod sistematic, nu sunt puse în valoare. Propunem şi amenajarea Dâmboviţei care până acum a fost considerată doar o lucrare ediltară”, scrie în proiect.

Pietonul pe primul loc, bicicleta pe locul doi, transportul în comun pe locul treiUn alt punct important al acestui proiect este rezolvarea problemelor de trafic din

centrul oraşului şi a locurilor de parcare, astfel încât centrul oraşului să nu fie o imensă parcare în aer liber.

“Prioritatea numărul 1 pentru facilitarea circulaţiei auto este de a elimina traficul de tranzit, prin zona centrală, prin construirea inelelor şi a centurii. Finalizarea inelului median este esenţială pentru îmbunătăţirea traficului. La fel cum este şi şoseaua de centură care trebuie să fie, la fel ca în alte oraşe europene, o infrastructură majoră esenţiala pentru buna funcţionare a Capitalei. Vedem cum, la ora actuală, tranzitul, dimineaţa şi seara, se face de la sud la nord şi invers, prin centru. Oferirea unei alternative prin inelul principal şi, ulterior, centura, va permite o circulaţie mai fluentă în zona centrală şi creşterea vitezei de deplasare a transportului in comun. Lărgirea la maxim a bulevardelor centrale şi micşorarea trotuarelor în detrimentul parcărilor şi măririi numărului de benzi s-a dovedit că nu este o soluţie, având în vedere problemele actuale de trafic.

O altă problemă cu care se confruntă zona centrală sunt locurile de parcare. Prezenţa în zona centrală a unui număr mare de instituţii publice şi culturale şi de locuri de petrecere a timpului liber duce la o aglomerare şi o folosire excesivă ca spaţiu de parcare a străzilor şi trotuarelor, cea ce creează disconfort tuturor. Se propune realizarea unui sistem integrat de parcări de dimensiunii medii (sub 500 de locuri) ce sunt conectate printr-un sistem de infrastructură în care pietonii şi bicicliştii au un spaţiu bine definit şi echipat, conectat la noduri importante de transport în comun. Suntem împotriva instalării în centru a unor parcări de mari dimensiuni pentru că

devin factor generator de trafic”, se explică în proiect.

Crearea de spații publice Bucureştiul are multe spaţii publice, însă acestea sunt prost utilizate, şi prin urmare, nepopulate.Proiectul îşi propune crearea unui sistem de străzi pietonale. În condiţiile dezvoltării unei reţele utilizabile de piste pentru biciclete se speră că bicicleta va deveni o alternativă la maşina personală.

Proiectul adună o serie de amenajări realizate de membrii consoțiului format din 9 birouri de arhitectură şi 5 companii de specialitate:

- amenajări spaţii urbane;- poduri peste Dâmboviţa;- parcaje multietajate;- infrastructură stradală;- amenajări de spaţii verzi;- organizarea de concursuri de idei;

Pentru a revitaliza economic zona, strategia propune construirea unor clădiri de birouri în Centrul Istoric. Componenta socială este rezolvată de centrul cultural şi comunitar “Uranus“.

Strategia nu propune o soluţie pentru reabilitarea clădirilor, care în acest moment afectează foarte grav imaginea oraşului.

PIDU include o serie dintre proiectele prezentate în TransCentral Urban Bucureşti, un studiu făcut în urmă cu câţiva ani de câteva dintre birourile din consorţiu. Acest proiect propunea crearea unei reţele de pietonale care să străbată centrul oraşului şi să conecteze zone care care acum sunt disparate. Acest traseu făcea legătura între Piaţa Amzei şi Casa Poporului.

Traseu pietonal pe malul DâmboviţeiRefacerea Podului Calicilor, un pod pietonal peste Dâmboviţa, care va lega Centrul Istoric de Parcul Izvor

STUDIU DE CAZ

10

Clădiri de patrimoniu dispărute în 2010Florin Bălteanu

Casa Nicolau DobreStr. Ştirbei Vodă 87/str. Berzei 34

Protecţie: parte dintr-un monument istoric de tip „ansamblu” de grupa valorică B, (str. Ştirbei Vodă), Zona Construită Protejată nr. 23 „Ştirbei Vodă”;Data construirii: 1892, extinsă în 1911;Data demolării: decembrie;Bază legală: autorizaţie emisă în regim de urgenţă (pentru monumente istorice nu se pot emite astfel de autorizaţii) nr. 546/10.11.2010 pentru cele 7 cladiri afectate de diametrala N-S, pe segmentul din str. Berzei dintre Calea Plevnei şi Str. Ştirbei Vodă. Autorizaţia, care are la bază avizul Direcţiei de Cultură Bucureşti (DCPNMB), nr. 17/Z/11.01.2011, nu arată că imobilul făcea parte dintr-un ansamblu monument istoric;Observaţii: Municipalitatea a comandat în 2008 un studiu istoric referitor la clădire. În urma acestuia clădirea rezulta ca avînd o valoare suficientă pentru a fi clasată individual în Lista Monumentelor Istorice (LMI). Municipalitatea nu a folosit studiul istoric. Utilizînd acelaşi studiu istoric, UAR a făcut o cererea de clasare depusă prin adresa 1.198/08.11.2010 la DCPNMB (1.941/08.11.2010) şi MCPN (4.429/08.11.2010). Nu am primit vreun răspuns. La mijlocul lui decembrie clădirea a fost demolată spre a elibera

amplasamentul pentru proiectul axei Buzeşti-Berzei. Înainte de demolare Pro_do_mo a încercat obţinerea autorizării fotografierii interiorului, lucru ce nu a fost obţinut. Demolarea a început în noaptea de 10-11 decembrie (vineri spre sîmbătă), cînd cea mai mare parte din clădire a fost pusă la pământ. În ziua de 10 decembrie (cînd municipalitatea realizase organizarea de şantier pentru demolare) Ministerul Culturii a dat un comunicat de presă prin care arăta că nu există vreun aviz pentru demolare (cum de altfel nu exista o cerere în acest sens), că “dezavuează” orice încălcare a legii şi “deplinge” evitarea unui dialog din partea PMB pe subiect. O dată cu demolarea este posibil ca imaginea interiorului, foarte valoroasă, să fi fost ştearsă pentru todeauna din memoria generaţiilor viitoare. La începutul lui ianuarie 2011, cînd a fost discutată cererea PMB privind demolarea în CZMI, direcţia deconcentrată a MCPN la nivelul Municipiului Bucureşti a considerat că singurul lucru pe care îl poate face pentru protecţia resursei culturale este să ceară municipalităţii reconstrucţia clădirii pe un nou amplasament. Societatea Academică din România şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul au făcut plîngere penală.

Casa în care a locuit Mihai EminescuStrada Buzeşti, nr. 5

Protecţie: monument istoric pînă la de-clasarea din Ordinul Ministrului Culturii 2.625/27.10.2010, în zona de protecţie a cel puţin unui monument istoric de grupa B (Casă, Str. Buzeşti 2-4);Data construirii: incertă, vezi observaţii;Data demolării: decembrie;Bază legală: autorizaţie eliberată în regim de urgenţă de către PMB, nr. 597/08.12.2010;

Observaţii: Regimul de urgenţă a fost mo-tivat de iminenţa prăbuşirii. Pentru demo-larea oricăreia dintre clădirile aflate pe axa Buzeşti-Berzei era necesar un aviz privind protecţia patrimoniului cultural (de la DCP-NMB sau de la MCPN, după caz). Munici-palitatea a motivat autorizarea în regim de urgenţă a demolărilor pe axa Buzeşti-Berzei (cu ocolirea obţinerii avizului de la DCPNMB înainte de demolare) prin peri-colul public de prăbuşire pentru un număr de 65 clădiri. Considerînd doar imaginea din stradă oferită de clădire, aceasta nu avea valoare arhitecturală. Clădirea este

trecută în Lista Monumentelor Istorice ca fiind cea în care a locuit Mihai Eminescu. Placa memorială de pe clădire afirmă că în acel loc „s-a aflat” casa în care a locuit poetul. Tratarea faţadei clădirii datează din secolul XX-lea. Studiul istoric, deşi foloseşte ca princi-pal motiv al declasării afirmaţia din textul plăcii memoriale, nu face vreo referire la sursa documentară a informaţiei de pe respectiva placă amplasată de municipali-tate în 2005. Suprapunînd conturul clădirii la sol de la sfîrşitul secolului XIX-lea cu cel de dinainte de demolare se obsevă că în partea posterioară a construcţiei, pe o porţiune, acestea coincid şi că partea de la stradă înglobează conturul vechi. Un stu-diu al zidăriei ar fi fost concludent privind eventuala păstrare şi extindere a casei în care a locuit Eminescu. Cu un dosar de declasare minimal, un traseu al acestuia în procedura de declasare sărind cîteva etape obligatorii şi o demolare “de vin-eri” nu putem să transmitem generaţiilor următoare decît o enigmă.

PATRIMONIU

11

Casa Mathias Huyer, Şoseaua Kiseleff, nr. 39sursa imaginii: ANRSMB

Protecţie: zona de protecţie a unui monument istoric grupa A (Casa N. Titulescu), ZCP 72 „Parcelarea Averescu”;Data construirii: 1894; extinsă în perioada 1899-1911;Data demolării: septembrie;Bază legală: aviz DCPNMB, nr. 651/Z/14.07.2010;Observaţii: Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a trimis două adrese către MCPN solicitînd revocarea avizului DCPNMB, invocîndu-se nerespectarea instrucţiunilor MCC. nr. 5878/2004 privind competenţele de avizare,

art. 5. MCPN a a răspuns că avizul a fost emis corect. ASB invocînd, acelaşi act, a solicitat Primăriei Capitalei (PMB) să nu elibereze autorizaţia de desfiinţare. PMB a eliberat-o. Suspendarea avizului DCPNMB a făcut obiectul dosarului 44206/3/2010 iniţiat de ASB. Proprietarul a demolat clădirea în week-end-ul 25-26 septembrie, înainte de termenul din instanţă de pe 13 octombrie, procesul a rămas fără obiect. Mare parte din faţada principală, din proiectul de autorizare a construcţiei, folosită ca ilustraţie pentru articol, s-a păstrat pînă la demolare.

Casă Calea Mosilor, nr. 106

Protecţie: parte dintr-un monument istoric de tip „ansamblu” de grupa valorică B (Calea Moşilor), Zona Construită Protejată nr. 1 „Calea Moşilor”;Data construirii: a doua jumătate a sec XIX-lea, posibile urme anterioare;Data demolării: neidentificată cu precizie, în perioada aprilie - iulie;Bază legală: fără autorizaţia demolare;Observaţii: După ce a stat mai mulţi ani s-a aflat într-o stare avansată de ruinare, timp în care a fost folosită ca adăpost

de persoane fără locuinţă, în aprilie s-a prăbuşit parţial. Ulterior proprietarul a demolat-o fără aviz de la DCPNMB. Urmare a sesizării OUB, PMB - Serv. Control Disciplina în Construcţii a analizat cazul şi constatînd lipsa unei autorizaţii a solicitat organelor de urmărire penală verificarea cazului. Citiţi mai mult despre prăbuşirea construcţiei pe site-ul nostru.

Articolul integral pe: www.observatorulurban.ro.

Casa Gheorghe CantacuzinoStrada Gutenberg, nr. 3A

Protecţie: imobilul este în zona de protecţie a unui monument istoric de grupa A (Biserica Sf. Ilie - Gorgani), Zona Construită Protejată nr. 6 „Bd. Regina Elisabeta - M. Kogălniceanu”;Data construirii: a doua treime a secolului. al XIX-lea, mai multe intervenţii ulterioare pînă în 1938;Data demolării: mai-iulie;Bază legală: Autorizaţie nr. 247-I-2009, eliberată de Primăria Sector 5, Avizul Direcţiei de Cultură Bucureşti nr. 94/Z/12.08.2008;Observaţii: Pe 11 ianuarie organizaţia Pro_do_mo a depus o cerere de clasare de urgenţă. Pe 25 ianuarie Asociaţia pentru Memorie Identitară Carpaţi (AMIC) a depus o cerere de Ordonanţa preşedinţiala pentru anularea autorizaţiei de desfiinţare. Pe 28 ianuarie CZMI propune neclasarea. Pe 1 martie DCPCN decide oprirea procedurii de clasare (deşi această acţiune nu este în atribuţia ei. Propunerea de aviz negativ trebuie înaintată Secţiunii de Evidenţă a CNMI). În aceeaşi zi s-a respins ordonanţa preşedinţială. Pe 17 mai Secţiunea de Evidenţă la care dosarul de clasare ajunsese, în urma contestaţiei autorului şi a unor ONG-uri, este de acord cu clasarea. Exprimarea deciziei Sectiunii de Evidenţă a fost întârziată de existenţa în dosarul de clasare a mai multor documente, emise de instituţii, în care adresa poştală a imobilului nu concorda. Pe 25 începe demolarea, pe 26 CNMI este de acord cu clasarea. Cu o oarecare inerţie

Inspectoratul Teritorial în Construcţii opreşte demolarea. Fără a se schimba contextul procedural, acţiunile distructive continuă. Se apelează la intervenţia poliţiei pentru stoparea distrugerilor. Pe 26-28 mai Direcţia de Cultură Bucureşti refuză declansarea procedurii de clasare de urgenţă şi să anuleze avizul de demolare, deşi Direcţia Monumente a Ministerului Culturii îi ceruse expres acest lucru. Date fiind acestea, prefectul a atacat în instanţă autorizaţia de desfiinţare. CNMI, în şedinţa 02.06.2010 şi apoi ministrul s-au pronunţat pentru neclasare. Clădirea a fost demolată. Urmare a acestei hotărîri, Prefectura a refuzat ajutorul ASB, Pro_Do_Mo şi AMIC şi a acţionat pentru retragerea acţiunii în instanţă. Pentru demolarile făcute cît timp autorizaţia era suspendată s-a facut plîngere penală contra muncitorilor de către ASB şi AMIC. Acestea sunt încă în cercetare la Secţia 17 Poliţie. Este în curs de judecare dosarul 35326/3/2010 prin care AMIC şi ASB cer anularea autorizaţiei de desfiinţare. La o cerere a OUB către MCPN de a analiza parcursul aplicării procedurii de clasare în acest caz şi de a determina dacă s-au respectat prevederile legale în vigoare am primit un răspuns care se rezuma la a comunica poziţia CNMI din 2 iunie. Demolarea a survenit după ce vreme de mai mult timp clădirea a fost de vînzare şi nu a fost folosită. Din clădire a rămas o extindere a nucleului iniţial, ce are un alt proprietar.

PATRIMONIU

12UTILE

Planuri Urbanistice Zonale aprobate de CGMB în perioada ianuarie-martie 2011

Florin Bălteanu

Mai multe PUZ-uri adoptate şi mai uşor În primele trei luni ale anului 2011 s-au desfăşurat 5 şedinţe de Consiliu General şi au fost aprobate 25 de Planuri Urbanistice Zonale. Media de 5 planuri urbanistice adoptate pe şedinţă urmăreşte tendinţa generală de creştere înregistrată în ultimul an (0,33 în primul trimestru al lui 2010, 2 în al doilea, 1,85 în al treilea, 3 în ultimul). Dacă luăm în considerare doar şedinţele în care, pe ordinea de zi, au existat planuri urbanistice, ajungem la o medie de 12,5 proiecte adoptate/ şedinţă. Trei hotărâri se referă la prelungirea valabilităţii unor planuri. O hotărîre priveşte un PUD (intrarea în legalitate a lucrărilor de amenajare a extinderii Muzeului Satului), restul se referă la PUZ-uri.Media revenirilor pe ordinea de zi (sunt incluse şi situaţiile în care proiectul nu a fost discutat) pentru ca un PUZ să fie aprobat este de 1,68 ori, dar aceasta este trasă în sus de 2 PUZ-uri ce au ajuns de 5 ori în Consiliu, pentru a fi în cele din urmă aprobate. În fapt, 64% din PUZ-uri, au fost aprobate la prima apariţie în faţa consilierilor. Aceşti indicatori arată că, faţă de trimestrul anterior, unui PUZ îi este mult mai uşor să treacă. La verificarea situaţiei celor două PUZ-uri ce au revenit de mai multe ori, se constată valabilitatea observaţiilor din numărul trecut: consilierii nu motivează respingerea proiectului în procesul verbal al şedinţei, PUZ-ul aprobat în cele din urmă nu are modificări faţă de forma respinsă în celelalte şedinţe.

Consecinţele lui 30 septembrie 2009Calculul revenirilor de mai sus s-a făcut doar pentru şedinţele de Consiliu posterioare celei din 30 septembrie 2009, cînd 54 de PUZ-uri au fost prinse în offside de efectele modificării radicale a legislaţiei de urbanism. După un an şi jumătate, un procent însemnat (24%) dintre PUZ-urile aprobate au legătură cu acel moment. Modificările legislative fuseseră făcute pentru a diminua specula imobiliară. Ce a însemnat schimbarea legislaţiei pentru indicatorii urbanistici ai acestor PUZ-uri? Pentru trei, indicatorii au rămas aceeaşi, un al patrulea PUZ (Temişana) a păstrat pentru parcelele din 2009 aceeaşi indicatori, dar a extins reglementările de tip derogator şi pe alte 4 parcele. Modificări s-au petrecut la PUZ-ul din str. Povestei-Intrarea Belciugatele, unde POT-ul a scăzut de la 50% la 45%, CUT-ul de la 4,8 la 4,5, iar înălţimea a crescut de la P+12E la P+25E. În fine, cel de al şaselea PUZ, Popa Savu, nr. 65 a avut următoarea evoluţie a indicatorilor urbanistici: POT a crescut de la 50% la 75%, CUT de la 2,16 la 3,9, iar înălţimea de la P+4 la P+5. Majoritatea PUZ-urilor au fost nevoite să obţină din nou unele avize, însă sînt şi două cazuri (Cl. Văcăreşti, nr. 295-303 şi Str. Primăverii 55) în care avizele sunt aceleaşi cu cele din 2009 şi nu a mai fost organizată pe pagina web a Primăriei Capitalei vreo dezbatere publică.

Bulevardul Primăverii, nr. 55Acest PUZ este unul din cele ce nu au mai apucat să fie aprobate pînă pe 30 septembrie 2009, dată de la care intrau în vigoare efectele modificărilor din Legea 242/2009. Proprietarul terenului ce a generat PUZ a dat în judecată Primăria şi a cîştigat, deoarece instanţa a constatat că PUZ-ul nu a fost aprobat pînă pe 30 septembrie, pentru că nu a fost discutat din lipsă de cvorum,

considerîndu-se a fi vorba de un “refuz de soluţionare a cererii”. Deşi sentinţa Tribunalului recunoaşte că “instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui dreptului de apreciere al autorităţii publice în general, principiu aplicabil şi în cazul reglementării în materie urbanistică” şi că soluţionarea cererii de hotărîre de adoptare a PUZ-ului putea fi sub forma unui “vot negativ” obligă PMB să adopte printr-o hotărîre PUZ-ul. PUZ-ul este unul de intrare în legalitate.

Modificare PUZ ZCP 44 - Temişana PUZ-ul propune de fapt reglementări pentru 6 amplasamente disparate situate în interiorul unei aceleiaşi zone protejate: str. L. Cazzavillan, nr. 20; str. M. Vulcănescu, nr. 6; str. Th. Aman, nr. 32; str. gen. M. Berthelot, nr. 21; str. Temişana, nr. 14; str. Temişana, nr. 36-38. Reglementările sunt dramatic diferite faţă de ce prevede PUZ Zona Construită Protejată (de exemplu depăşiri cu peste 20% de CUT). Deşi ultimele modificări aduse Legii urbanismului, prin Ordonanţa 27/2008 şi Legea 242/2009, impun o gândire globală asupra zonelor protejate atunci când se modifică coeficienţii reglementaţi, intervenţiile au fost punctuale, asemeni PUD-urilor.Faptul că nu este vorba de o gîndire globală a zonei rezultă şi din avizele obţinute de la Ministerul Culturii, pe parcele luate separat.

S-au mai aprobat...Dintre hotărîrile care se referă la proiecte de infrastructură, enumerăm ca fiind mai importante: acordul de colaborare cu Metrorex pentru construirea pasajului subteran Răzoare (HCGMB nr. 3); demararea procedurilor legale pentru pasajul subteran Eroilor (nr. 5), împuternicirea primarului să semneze un acord de parteneriat cu Consiliul Judeţean Ilfov pentru realizarea penetraţiei Prelungirea Ghencea - Domneşti (nr. 7), adoptarea indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea Cimitirului Bellu (nr. 12), declanşarea exproprierilor pentru realizarea unei artere între Bd. Doamna Ghica şi Bd. Chişinău (nr. 34) şi declanşarea exproprierilor pentru străpungerea Bd. N. Grigorescu - Splai (nr. 35). Tot în această perioadă a fost aprobat bugetul Capitalei. La fel ca anul trecut nu a existat o consultare a ONG-urile interesate.

Rectificări privind articolul “Proiecte urbanistice aprobate de Consiliul General în perioada octombrie - decembrie 2010” apărut în nr. 6 al Observatorului Urban Bucureşti.Dintr-o regretabilă eroare, în locul PUZ-ului Penetraţie Bucureşti - Autostrada Bucureşti - Braşov, aprobat prin HCGMB 325/2010 a fost analizat PUZ-ul Autostrada Bucureşti Braşov - sector Bucureşti - Ploieşti, Km 0 + 000 - Km 19 + 500, aprobat prin HCGMB 24/2011. Astfel afirmaţiile din respectivul articol, cu privire la tranzitarea anumitor situri arheologice, se referă la PUZ-ul aprobat în 2011. Pe de altă parte, statistica referitoare la planuri urbanistice ce “uită” să se întemeieze pe avizul MCPN, deşi legea le-o cere, nu se modifică deoarece şi PUZ-ul din decembrie 2010 se află la mai puţin de 100 m de siturile arheologice clasate în LMI: Băneasa-La Stejar, Dămăroaia şi Dămăroaia - Pod şi tranzitează situl arheologic monument istoric Băneasa-Vatra Nouă, fără a avea un aviz de la Ministerul Culturii. Mai multe pe www.observatorulurban.ro

13 UTILE

Catiuşa Ivanov

Primăriile, obligate de lege să informeze cetăţenii înainte de a aproba documentaţiile de urbanism

La începutul acestui an a apărut Metodologia de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Actul normativ (Ordinul nr. 2701 din 30/12/2010) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 19 ianuarie 2011. Dacă până acum vecinii aflau de ridicarea unei construcţii noi, abia după ce începeau lucrările, şi de multe ori le erau afectate interesele, acum autorităţile locale au obligaţia de a-i informa despre aceste aspecte la demararea proiectului. Astfel, aceştia îşi pot apăra interesele şi sesiza posibile nereguli.

Responsabilitatea privind informarea şi consultarea publicului pentru planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului revine autorităţilor administraţiei publice responsabile cu aprobarea planurilor. „Informarea şi consultarea publicului se efectuează în toate fazele proceselor de elaborare sau actualizare a planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi este parte integrantă a procedurii de iniţiere, elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului”, se arată în actul normativ.Informarea şi consultarea publicului se face, obligatoriu, în următoarele etape din cadrul procesului de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism sau amenajare a teritoriului:- etapa pregătitoare - anunţarea intenţiei de elaborare;- etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare;- etapa elaborării propunerilor ce vor fi supuse procesului de avizare;- elaborarea propunerii finale, care include toate observaţiile avizatorilor şi care se supune procedurii de transparenţă decizională.

Procesul de informare şi consultare a publicului se finalizează cu raportul informării şi consultării publicului, raport ce se supune atenţiei autorităţilor administraţiei publice responsabile cu aprobarea planului, împreună cu documentaţia de urbanism completă. Raportul informării şi consultării publicului fundamentează decizia autorităţilor administraţiei publice responsabile cu aprobarea sau respingerea planului propus. În baza raportului informării şi consultării publicului, consiliul judeţean/local/general poate solicita modificarea şi completarea documentaţiei de urbanism supuse aprobării. După aprobarea de Consiliu, prefectul are obligaţia să verifice respectarea prevederilor metodologiei de informare şi consultare a populaţiei, iar în cazul nerespectării, să le atace în contencios administrativ.În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei metodologii, primările au obligaţia de a elabora Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism.Conţinutul obligatoriu al Regulamentului local stabileşte cel puţin următoarele:- structura sau persoanele cu atribuţii în coordonarea informării şi consultării publicului pentru documentaţiile de urbanism şi/sau amenajare a teritoriului;- modalităţile de finanţare a activităţilor de informare şi consultare;

- principiile de identificare a grupurilor-ţintă pentru informare şi consultare, pentru fiecare categorie de plan;- modul şi locul în care publicul va avea acces la informaţii şi documentaţii; - definirea situaţiilor în care se consideră că Regulamentul local a fost încălcat şi măsurile administrative de sancţionare;

Consultarea populaţiei la elaborarea PUG-urilorInformarea cu privire la intenţia de elaborare a PUG se face simultan, prin următoarele metode:- anunţuri afişate la sediul autorităţii publice în spaţiile accesibile tuturor cetăţenilor;- anunţ cu vizibilitate imediată publicat pe pagina proprie de internet şi în publicaţia proprie dacă există.În aceste anunturi, vor fi trecute numele şi datele de contact ale persoanei responsabile cu informarea şi consultarea publicului, către care pot fi transmise comentarii, observaţii şi propuneri, şi perioada pana la care acestea pot fi făcute. În termen de 15 zile de la data primirii comentariilor, autorităţile au obligaţia de a pune la dispoziţia publicului sinteza acestora şi argumentaţia preluării sau nepreluării propunerilor. Toate propunerile obţinute şi nevoile identificate în urma procesului de informare şi consultare vor fi examinate şi sintetizate şi vor fi prezentate ca anexă la documentaţia necesară atribuirii serviciilor de elaborare a PUG. În etapa elaborării studiilor de fundamentare a propunerilor, cerinţele şi opţiunile publicului legate de dezvoltarea urbană durabilă sunt obţinute de elaboratorul documentaţiei de urbanism prin metode de cercetare sociologică relevante pentru obiectivele propuse. De asemenea, pe parcursul elaborării propunerilor este recomandată consultarea societăţii civile, a asociaţiilor profesionale, asociaţii ale sectorului de afaceri, reprezentanţi ai cetăţenilor, astfel încât să fie preîntâmpinate eventuale dezacorduri sau contestări.

Consultarea populaţiei în cazul elaborării PUZ-urilorÎn cazul Planurilor Urbanistice Zonale, primăriile informează publicul prin cel puţin următoarele activităţi:- publică pe pagina de internet anunţul cu privire la posibilitatea, modul şi perioada, locul şi orarul în care se pot consulta documentele şi se pot transmite observaţii;- pune la dispoziţia publicului documentele aferente propunerilor PUZ, inclusiv materiale explicative scrise şi desenate, într-un limbaj nontehnic, precum şi documentele ce au stat la baza primei variante a propunerilor, după caz: certificatul de urbanism, avizul prealabil de oportunitate;- informează publicul cu privire la rezultatele consultării, cel puţin prin publicarea pe pagina de internet şi la sediul propriu a observaţiilor şi sugestiilor publicului şi a răspunsului la acestea, în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de consultare a publicului;- informează în scris proprietarii ale căror imobile sunt direct afectate de propunerile PUZ şi care au trimis opinii, cu privire la observaţiile primite şi răspunsul argumentat la acestea.Investitorul privat iniţiator al PUZ afişează anunţul pe panouri rezistente la intemperii, în loc vizibil, la parcela care a generat intenţia elaborării documentaţiei de urbanism.

14

Catiuşa Ivanov

ŞTIRI

Noua Lege a urbanismului interzice PUZ-urile pe parcelă şi intrarea în legalitate

Legea urbanismului a fost modificată la începutul lunii februarie prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2011, publicată în Monitorul Oficial din 11 februarie 2011. Principala modificare este interzicerea intrării în legalitate a clădirilor ridicate ilegal. Prevederea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2012.

“Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire”, prevede articolul 56.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2011. Restul prevederilor OU vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. La nicio lună după adoptarea Legii, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a introdus în legalitate un bloc construit ilegal pe bd. Primăverii, nr. 55. In 2005, Primaria Capitalei a autorizat, la această adresă, o construcţie de 4 etaje. Proprietarul a ridicat un bloc de 7 etaje.

Un alt imobil care aşteaptă să intre în legalitate este un imobil de 10 etaje de pe strada Aurel Vlaicu din sectorul 2. Primăria Sectorului 2 a emis, în aprilie 2008, autorizaţie de construire pentru un imobil de 6 etaje. Proprietarii, Busuioc Andrei Horia şi Cucu Victor au construit un imobil de zece etaje, cu patru în plus decât prevedea autorizaţia, şi cu o amprentă la sol mai mare. Primăria sector 2 şi Asociaţia PRO_DO_MO s-au adresat instanţei sesizând ilegalitatea. Judecătoria Sectorului 2 a constatat ilegalitatea pe 5 iulie 2010 şi a decis încadrarea construcţiei în peremetrii prevăzuţi de autorizaţia de construire. Acum această clădire poate intra în legalitate în loc să fie demolată.

Ordonanţa de Urgentă nr. 7/2011 a adus modificări importante şi în traseul de aprobare a documentaţiilor de urbanism şi organizarea autoritătilor locale:

- PUZ-urile vor putea fi iniţiate de privaţi doar în următoarele situaţii: construirea de parcuri industriale, parcuri tehnologice, hipermagazine, parcuri comerciale, parcuri culturale, zone de producţie, zone de dezvoltare a unor ansambluri rezidenţiale noi, infrastructură de transport, în situaţia extinderii intravilanului localităţii cu cel puţin 10.000 mp pentru funcţiuni de locuire sau cu cel puţin 5.000 mp pentru funcţiuni de servicii. Pentru aceste proiecte este nevoie şi de aviz de oportunitate. În rest, documentaţiile de urbanism vor fi iniţiate doar

de municipalitate. Astfel, persoanele care au terenuri mici şi doresc să construiască mai mult decat prevede regulamentul local de urbanism nu vor mai putea face acest lucru, decât dacă conving Primăria să modifice regulamentul pentru toată zona.

- s-a eliminat prevederea prin care investitorii care doreau modificarea indicatorilor urbanistici, prevăzuţi de regulamentele de urbanism, cu mai mult de 20 la sută, trebuiau să obţină aviz de oportunitate.

- în cazul PUZ-urilor, avizul de urbanism, care în vechea lege se emitea primul, acum va fi emis ultimul. Întâi se vor emite avizele de specialitate de la Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Circulaţie, etc. Pentru trenurile din zonele protejate această prevedere simplifică procedura de avizare, deoarece avizul de urbanism era modificat întotdeauna de avizul de la Ministerul Culturii şi trebuia emis un nou aviz de urbanism.

- în maxim 30 de zile de la finalizarea dezbaterii publice şi înaintarea expunerii de motive şi a raportului de specialitate, consiliul judeţean sau local are obligaţia să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de urbanism;- Planurile Urbanistice Generale vor putea fi prelungite doar cu 3 ani, iar primarii trebuie să înceapă reactualizarea PUG-uri cu 18 luni înainte de expirarea celor vechi. Până acum nu era stabilit niciun termen.

Legea Capitalei în dezbatere publică

Oprescu vrea autostradă ca în China

Diametrala Buzeşti-Berzei, la Parlamentul European

Grupul PDL a organizat în luna martie o serie de dezbateri publice pe proiectul privind Legea Capitalei. Principalele prevederi ale proiectului sunt : - desfiinţarea consiliilor locale.- primarii de sector vor fi înlocuiţi de 6 viceprimari, care vor fi aleşi din rândul consilierilor generali, de Consiliul General, la propunerea primarului general. Acum, primarii de sector sunt aleşi de cetăţeni.- consilieri generali vor fi aleşi uninominal.- Capitala nu va mai avea 7 bugete, ci unul singur, care va fi repartizat primăriilor de sector în funcţie de necesităţi.- cele mai importante domenii ale oraşului vor fi gestionate de Primăria Capitalei: urbanismul, infrastructura, utilităţile.

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, la începutul lunii martie, că doreşte să facă în Bucureşti, cât mai repede, o autostradă suspendată asemănătoare cu cea din centrul Benjingului. Edilul se afla în China, într-o vizită de lucru, pentru a găsi soluţii de fluidizarea traficului. “Este foarte clar că autostrada suspendată se poate face. Iată! Avem dovada vie a faptului că 10 km au fost realizaţi în 2 ani de această firmă şi am primit asigurări că modelul poate fi implementat şi la Bucu-reşti. Continuăm discuţiile, iar dorinţa mea este aceea de a demara, cât mai curând cu putinţă, acest proiect de fluidizare a traficului şi în Capitala României”, a declarat Oprescu.

Un grup de ONG-uri bucureştene, care se ocupă cu protecţia patrimoniului, au sesizat, săptămâna trecută, la Bruxelles, distrugerile făcute de Primăria Capitalei pentru construirea axei Buzeşti-Berzei. ONG-işti au prezentat europarlamentarilor Monica Macovei, Kinga Gal, Theodor Stolojan şi Laszlo Tokes, imagini cu clădirile demolate de municipalitate şi s-au plâns de lipsa de transparenţă a instituţiei în acest caz. Monica Macovei, a declarat că va sesiza organele de anchetă din ţară pentru a verifica dacă demolările au fost făcute legal. De asemena, Comitetul Regiunilor lucrează la elaborarea unui document prin care să se instituie un patrimoniu european.

Imobil construit ilegal pe bd. Primăverii, nr 55

15 ŞTIRI

Guvernul a adoptat legea care îi obligă pe proprietari să-şi repare faţadele clădirilor

Catiuşa Ivanov

Guvernul a adoptat, în luna aprilie, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, legea care îi obligă pe proprietari să-şi repare faţadele pe cheltuială proprie. În cazul în care proprietarii refuză, lucrările se vor face pe banii administraţiei locale, instituţiile urmând să-i recupereze de la beneficiari, până la terminarea lucrărilor. Legea va intra în vigoare după ce va fi adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte.

„Legea privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor a venit pe fondul constătării creşterii îngrijorătoare a accidentelor grave provocate de desprinderea unor elemente de construcţie de la nivelul faţadelor sau teraselor clădirilor care, prin nivelul avansat de degradare, pun în pericol siguranţa şi sănătatea populaţiei. Totodată, nivelul avansat de degradare a faţadelor clădirilor generează scăderea calităţii arhitectural-ambientale a cadrului urban construit”, se arată într-un comunicat trimis de Ministerul Dezvoltării. Pentru a-i sprijini pe proprietari să efectueze lucrările, Guvernul va facilita acordarea de credite bancare, de la instituţii de credit, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată. Finanţarea va fi împărţită astfel: minimum 10% din surse proprii ale beneficiarului şi maximum 90% prin credit garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii. Perioada

de rambursare a creditelor bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată este de maximum 5 ani.

Clădirile vechi riscă să fie distruseÎn cazul persoanelor care realizează venituri medii nete lunare, pe membru de familie, sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie, lucrările vor fi suportate de primării, în limita bugetului disponibil. De asemenea, acestea pot cofinanţa cheltuielile aferente lucrărilor la clădirile amplasate în zone protejate sau în centrele istorice. În plus, autorităţile administraţiei publice centrale pot cofinanţa lucrările la clădirile amplasate în zone protejate şi în zone de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial. Deşi este o lege normală pentru o ţară civilizată, în România, arhitecţii susţin că acest act normativ ar face mai mult rău decât bine: “Într-adevăr, sunt zeci de clădiri cu faţadele foarte degradate. Au

fost şi cazuri când bucăţi de tencuială din aceste imobile au căzut pe trotuar, punând viaţa trecătorilor în pericol. Pentru blocurile de la periferie sau cele fără valoare arhitecturală, este un proiect bun. Pentru monumente şi pentru zonele protejate este însă un dezastru. Mulţi dintre proprietarii acestor clădiri nu vor avea bani să plătească restauratori să le repare şi vor chema “meşteri” pricepuţi la toate, care vor strica toate ornamentele. Şi, pot să vă spun că avem o mulţime de astfel de exemple, chiar înainte ca proprietarii să fie obligaţi să repare faţadele. În plus, am văzut că, pentru mulţi, repararea faţadei şi eficientizarea termică a clădirii înseamnă să pună polistiren pe faţadă şi tâmplărie PVC cu rame de plastic. Or, dacă faci asta la o clădire monument e ca şi cum ai demola-o. Îşi pierde valoarea”, spunea arhitectul Dan Marin, în cadrul unei dezbateri organizate la Grupul de Dialog Social în noiembrie 2010.

Autorizaţiile de construire ar putea eliminate, conform unui proiect de lege înaintat Parlamentului de patru depuţati PDL. Astfel, pentru efectuarea lucrărilor de construire ar putea fi nevoie doar de avizele şi acordurile care stau, în acest moment, la baza actului administrativ. În lipsa autorizaţiei, casele ar urma să se facă după nişte proiecte de arhitectură tip, aprobate în prealabil de Ministerul Dezvoltării. Aleşii consideră că în acest fel cetăţenii nu vor mai plăti proiectul de arhitectură şi vor scăpa de birocraţie. «Persoanele fizice şi juridice care deţin minimum 400 metri pătraţi de teren în regim de proprietate sau concesionare pot efectua construcţii, cu acordarea de facilităţi, în condiţiile respectării unei variante de construcţie din cele 10

modele de proiecte pentru executarea lucrărilor de construcţii, afişate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, executarea lucrărilor de construcţii este permisă fără deţinerea autorizaţiei de construire, în condiţiile respectării unui model de proiect emis de Ministerul Dezvoltării şi a Planului Urbanistic General al localităţii”, se arată în propunerea legislativă. Face excepţie de la prevederile aliniatului de mai sus obţinerea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorizaţiilor pentru protecţia mediului. În expunerea de motive a proiectului de lege mai scrie că, această iniţiativă va duce la

îmbunătăţire aspectului oraşelor, eliminarea birocraţiei şi încurajarea economiei:“Un alt aspect este legat de construcţiile de case din mediul rural, care, din cauza slabei informări, nu au respectat obţinerea autorizaţiilor şi avizelor aferente construcţiei. De aici, s-a încurajat un fenomen pentru ţara noastră: neîntabularea caselor din lipsa actelor necesare. Pentru a reduce acest fenomen, actuala lege vine atât în sprijinul constructorilor, cât şi al beneficiarilor”.Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor PDL, Calian Petru, Mircea Giurgiu, Stelian Fuia şi Marian Avram, şi a fost deja depusă la Parlament. Actul nu a fost încă dezbătut şi aprobat în cele două camere decizionale.Citiţi textul integral pe site-ul:www.observatorulurban.ro

Deputaţii PDL vor eliminarea autorizaţiilor de construire

Imobil de pe bd. Lascar Catargiu, înainte de reparaţii Imobil de pe bd. Lascăr Catargiu, după reparaţii

16PROIECTE CULTURALE

Pentru a ne sesiza evenimente importante, vă rugăm să ne scrieţi la: contact@observatorulurban.ro

oub - buletin informativ nr. 7 ianuarie - martie 2011Se distribuie gratuit la sediul UAR. Publicat pe pagina de internet oub.ISSN 2066 - 866X

Editor: Catiuşa IvanovArt director: Ina StoianRedactori: Catiuşa Ivanov, Ina Stoian, Florin Bălteanu, Dan Marin şi Gruia BădescuRăspunderea pentru opiniile exprimate aparţine autorilor.

Observatorul Urban BucureştiCalea Victoriei 126, Bucureşti contact@observatorulurban.rowww.observatorulurban.ro Uniunea Arhitecţilor din Româniastr. Demetru Dobrescu 5, Bucureşti uar_contact@yahoo.comwww.uniuneaarhitectilor.ro

Ina Stoian

SOS spaţiile urbane

Asociaţia AREA3 din Cluj a realizat o serie de afişe ingenioase, pe tema traficului, pentru a-i face pe cetăţeni şi pe autorităţi să conştientizeze, într-un mod amuzant, problemele cu care se confruntă oraşul. Panourile ironizează şoferii care parchează ilegal, îndeamnă la folosirea mijloacelor de transport alternative şi critică construcţiile noi, nepotrivite contextului. În mai, afişele vor ieşi în stradă cu ocazia “Zilelor arhitecturii din Cluj“. Mai multe informaţii pe: www.coopcluj.blogspot.com

În Galaţi, Asociaţia Plusminus a ales câteva intervenţii nefericite pe spaţiile urbane pentru a atrage atenţia despre felul cum arată oraşul. Ca alternativă au propus câteva scenarii despre cum ar putea arăta aceste locuri dacă administraţia locală şi cetăţenii s-ar implica mai mult. Mai multe informaţii despre proiectul SOS Galaţi 2010 găsiţi pe:www.plusminusgalati.wordpress.com.

Proiectele au fost finanţate prin Fondul Timbrul Arhitecturii OUB-UAR în 2010.Cele două iniţiative au ca scop atât punerea în discuţie a unor teme de actualitate, în mediul profesional, cât şi informarea accesibilă a cetăţenilor .

Nu parca aiurea, băi! - Szilágyi-Bartha József, Nagy Zsolt (Menta művek / Fabrica de mentă)

Mijloace alternative de transport - Crişan Anca, Grădişteanu Lavinia, Tatu Mihaela, Molnár Attila

“Get the Attitude, Get the Cycles, Get the Feeling” - Barth E, Józsa J, Varga K, Vajna B, Czilli L

Încotro Galaţi? Spaţii urbane. Cartiere. Frontul la apă. Centrele comerciale - Ina Stoian (plusminus)