O scurtă avampremieră la Pesah

Deşi săptămâna aceasta în sinagogile din întreaga lume se citeşte o pericopă (pericopa Ţav), am hotărât ca în locul unui comentariu la aceasta să vă ofer câteva explicaţii despre Sederul de Pesah şi despre Hagada. Acest comentariu, tradus după articolul redactat de către rabinul american Shraga Simmons, se doreşte a fi o avampremieră la sărbătoarea de Pesah şi o încercare de a vă face ca luni şi marţi seara, când veţi sta împreună (acasă sau la comunitate) la masa de Seder, să priviţi ritualul cu alţi ochi... Aşadar... Pesahul este sărbătoarea când fiecare evreu începe o călătorie de la sclavie către libertate. Pentru a ne ghida în această călătorie, înţelepţii au scris o carte în care 15 paşi către libertate sunt subliniaţi şi trecuţi în revistă. Această carte poartă numele de Hagada. O explicaţie a rabinilor este aceea că Pesahul începe în ziua de 15 a lunii Nisan pentru a face aluzie la aceste trepte către spiritualitate şi libertate pe care le urcăm. Imaginaţi-vă aceste 15 trepte ca pe 15 piese ale unui puzzle. Puneţi-le în ordine şi veţi obţine libertatea!

1. Kadeş

Pentru a începe Seder-ul, facem Kiduş şi sfinţim ziua de sărbătoare. Cuvântul kiduş înseamnă sfânt, special şi unic. Primul pas pentru libertatea individuală este acela de a recunoaşte că fiecare este special în felul său. Fiecare dintre noi are o combinaţie distinctă de talente, aptitudini şi experienţe care ne determină unicitatea. În Egipt, evreii au fost obligaţi să construiască oraşele Pitom şi Ramses pentru Faraon. De ce Hagada ne povesteşte despre această sarcină ca despre o tortură? Pentru că aceste oraşe erau localizate pe teren mlăştinos şi de fiecare dată când evreii reuşeau să ridice un nivel, construcţiile se scufundau în pământ. Sclavia este o viaţă fără realizări, fără succese, fără sens şi scop. De Pesah, începem călătoria noastră către libertate întrebând: care este nevoia cea mai mare a umanităţii? Cum pot eu să contribui pentru a proteja lumea şi a o înălţa din punct de vedere spiritual?

2. Urhaţ

„De ce ne spălăm mâinile în acest moment al Seder-ului?”, întreabă Talmudul. „Pentru că este un lucru neobişnuit şi acest fapt determină copiii să pună întrebări.” Însuşi nuele de hagada înseamnă „spusă, povestire”, pentru că scopul Seder-ului este acela de a suscita curiozitatea copiilor şi de a le da răspunsuri. Sărbătoarea de Pesah ne învaţă că pentru a fi cu adevărat liberi trebuie să privim lumea prin ochi de copii, să fim curioşi şi să punem întrebări. „Cine este un om înţelept?”, întreabă Talmudul. „Acela care învaţă de la toată lumea.” Pesah-ul este sărbătoarea primăverii, a bucuriei şi reînnoirii. De aceea Sederul este plin de evenimente vesele, neobişnuite. Fiţi curioşi! Bucuraţi-vă de viaţă şi învăţaţi din orice lucru! Fiţi liberi!

3. Karpas

Luăm verdeaţă şi Îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru că a creat rodul pământului. A fi recunoscători este un sentiment eliberator. „Cine este bogat?”, întreabă Talmudul. „Acela care este mulţumit cu ceea ce are.” Iar acest sentiment de recunoştinţă provine din observarea atentă a detaliilor. De exemplu, această bucăţică de verdeaţă pe care o mâncăm la Seder a trebuit plantată, îngrijită, recoltată, împachetată, descărcată, expusă în vitrină, cumpărată şi abia apoi am putut-o aduce acasă! Dacă apreciem cu adevărat ceea ce avem, vom spune întotdeauna: „Viaţa este un dar minunat!” (La un nivel mai profund, muiatul verdeţurilor în apă sărată ne aduce amite că şi evenimentele negative, amare, din viaţa noastră, sunt în ultimă instanţă spre bine.) Recunoştinţa este o atitudine. Ea cere constant efort şi atenţie. Un evreu se străduie să rostească 100 de binecuvântări de mulţumire în fiecare zi. Iar răsplata este emanciparea.

4. Iahaţ

Rupem în două maţa şi păstrăm o bucată pentru Afikoman. De ce rupem maţa dacă nu vom avea nevoie de ea decât mai târziu? Pentru că lucrul esenţial, cheia către libertate este anticiparea viitorului şi punerea lui în practică. Una din definiţiile maturităţii este aceea că un om este capabil să dea la schimb o plăcere mai mică pe care o are cum pentru o plăcere mai mare pe care o va dobândi în viitor. Copiii nu au această noţiune şi doresc lucruri imediate. (De ce să nu mănând 10 bomboane acum? Pentru că te va durea burta

mai târziu...) Ceea ce trebuie să facem ca adulţi este să ne gândim la consecinţele pe termen lung ale acţiunilor noastre. „Cine este un om înţelept?”, întreabă Talmudul. „Cel care vede viitorul.” La Seder, rupem maţa nu pentru acum, ci pentru mai târziu. Pentru că adevărata libertate este o experienţă pe termen lung.

5. Maghid

Înţelepţii ne spun că una dintre puterile unice ce i-au fost dăruite omului este darul vorbirii. Vorbirea este o unealtă constructivă. Dumnezeu a folosit această unealtă pentru a crea lumea. În seara de Seder, ne folosim darul vorbirii pentru partea centrală a Hagadei: povestirea exodului din Egipt. Însuşi cuvântul Pesah este o contracţie de la cuvintele ebraice „pe sah”, care înseamnă „gura vorbeşte”. Numele ebraic al Faraonului (Paro) este o contracţie de la cuvintele „pe ra”, însemnând „gură rea”. Pentru că tot aşa cum vorbirea poate construi, ea poate şi distruge. Bârfa poate dezbina familii şi comunităţi. De Pesah, ne folosim puterea de a vorbi pentru a „construi” valori umane. Stăm târziu în noapte şi povestim istoria exodului nostru, gustând din libertatea ce ne-a fost dăruită.

6. Rahţa

Un aspect al libertăţii este abilitatea de a ne ridica mai sus decât obişnuitul. Obişnuitul, aşa cum îl cunoaştem, înseamnă crime, violenţă, discuţii fără conţinut la televizor sau radio. La Seder, ne spălăm pe mâini ca pas pregătitor înainte de maţa, pentru a înţelege pe deplin ce suntem pe cale să mâncăm. Pentru că nu orice este consumabil, nu orice este permis. Iar atunci când un lucru ne este permis, trebuie să înţelegem exact ce înseamnă el. Libertatea este puterea de a spune: „Aleg să nu beneficiez de acest lucru.”

7. Moţi

Facem binecuvântarea „hamoţi” pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că „a scos pâinea din pământ”. Este un lucru bizar, pentru că Dumnezeu scoate doar grâul din pământ, iar pâinea este produsă de om. De fapt însă, Dumnezeu ne dă două lucruri: (1) materia primă şi (2) uneltele pentru a o transforma. Astăzi, tehnologia ne-a îndepărtat de la a vedea frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Ne „reglăm” mediul în care trăim cu aparate de aer condiţionat, fibre sintetice, chirurgie plastică şi inginerie genetică. Omenirea este foarte aproape de „joaca de-a Dumnezeu”. Însă omul nu poate crea nimic perfect. Omul poate doar deveni creaţia cea mai perfectă a lui Dumnezeu. Ce este mai extraordinar: cel mai bun computer din lume sau creierul uman? Între cele două urechi ale unui om sunt 10 miliarde de celule nervoase, un sistem de comunicaţii de 100 de ori mai mare decât întregul sistem de comunicaţii de pe Terra. Atunci când facem „hamoţi” (binecuvântarea pe pâine), ţinem maţa cu toate cele 10 degete, amintindu-ne că mâinile noastre au produs acest fel de mâncare, însă şi că el este un alt dar de la Cel care ne hrăneşte pe toţi.

8. Maţa

Şi pâinea şi maţa sunt de fapt făină cu apă, care este apoi frământată şi coaptă. Care este atunci diferenţa dintre ele? Diferenţa este că orice aluat care a stat neprelucrat timp de 18 minute începe să crească şi devine pâine. Maţa pe care o mâncăm de Pesah a fost coaptă rapid. Modul în care se scrie cuvântul maţa în ebraică este asemănător cu modul în care scriem miţva. La fel cum nu trebuie să întârziem la făcutul maţei, nu trebuie să întârziem nici la făcutul de miţvot (porunci). Lecţia pe care o învăţăm de la maţa este că trebuie să nu pierdem clipa. Întârzierea, chiar şi cu o secundă, înseamnă diferenţa dintre a câştiga şi a pierde. De ce 18 minute însă? Pentru că numărul 18 este legat în ebraică de cuvântul „hai”, însemnând „viaţă”. Talmudul povesteşte despre oameni care au decăzut până în cele mai joase grade de dezumanizare, pentru ca apoi, într-un moment de iluminare, să se ridice şi să îşi schimbe viaţa. Mai mult decât diferenţa din maţa şi pâine, Seder-ul ne învaţă diferenţa dintre viaţă şi moarte.

9. Maror

La Seder spunem: „În fiecare generaţie au fost unii care s-au ridicat împotriva noastră pentru a ne distruge.” Egiptenii ne-au împovărat cu muncă grea şi au vrut să ne distrugă şi spiritual. Romanii au distrus Cel de-al Doilea Templu şi râuri de sânge evreiesc au curs. Şi la fel a fost în multe generaţii:

cruciade, Inchiziţie, pogromuri, Holocaust, terorism arab... Violenţa iraţională a pândit poporul evreu în toate colţurile acestui pământ. De ce am fost urâţi? Talmudul spune că în ebraică, „sina” (cuvântul care înseamnă „ură”) este legat de „Sinai”, muntele pe care Dumnezeu ne-a dat Tora. La Sinai, poporul evreu a învăţat să iubească şi să preţuiască moralitatea şi dreptatea – un lucru în antiteză cu răul. Am învăţat întreaga lume să „preschimbe săbiile în pluguri”. Am învăţat pe toţi să „îşi iubească aproapele”. Am predat întregii lumi noţiunea de egalitate în faţa justiţiei şi faptul că admiraţia se cuvine nu celor bogaţi şi puternici, ci celor buni, înţelepţi şi corecţi. Hitler (imah şemo! – şters fie-i numele!) a spus: “Evreii au rănit lumea de două ori: prin circumcizie au rănit trupul şi prin conştiinţă au rănit sufletul.” Câtă dreptate a avut în aceste cuvinte şi câtă muncă mai avem de făcut! În fiecare generaţie, forţele răului şi întunericului au încercat să ne stingă flacăra. Însă evreii au supravieţuit întotdeauna. Avem promisiunea lui Dumnezeu că vom fi un popor care nu va pieri niciodată. Pentru că fără mesajul pe care îl purtăm noi, lumea s-ar reîntoarce în haos. La Seder, mâncăm ierburi amare pentru că a sublinia faptul că Dumnezeu nu este cu noi numai în momente de libertate (simbolizate de maţa), dar şi în momentele amare ale exilului. Şi nu ne va părăsi niciodată!

10. Koreh

Sandwitch-ul preparat de Hilel simbolizează „cărămizi şi mortar”: maţa ruptă împreună cu ierburi amare şi haroset. Maţa a fost odată întreagă. La fel ca şi ea, şi noi, poporul evreu, am fi putut deveni dezbinaţi şi striviţi. Însă am fost ţinuţi laolaltă de legăturile noastre, de Tora şi de experienţele istorice. Talmudul spune că evreii din Egipt au fost izbăviţi numai pentru că au rămas uniţi. Am fost uniţi de legătura dintre noi şi de legătura dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru. La câteva săptămâni mai târziu, am primit Tora la Muntele Sinai cu o singură inimă şi o singură minte. Astăzi, ne luptăm între noi sub ochii atenţi ai presei şi televiziunilor. Este ruşinos şi descurajant. Cea mai mare ameninţare la supravieţuirea noastră ca popor poate veni dinăuntrul nostru. Singurul răspuns este să proclamăm: Fiecare evreu este evreu. Punct. Includerea „fiului celui rău” în Seder vine să ne spună că nici un evreu nu este pierdut definitiv. Suntem cu toţii o familie şi trebuie să ne iubim şi să avem grijă unii de alţii. Maţa poate fi ruptă, dar poate fi şi refăcută. Această refacere este de fapt „sandwitch-ul lui Hilel”, care a devenit cu timpul promisiunea noastră de a reface unitatea poporului evreu. Datorită unităţii noastre am fost salvaţi din Egipt şi numai datorită acestei unităţi vom merita să fim salvaţi din nou.

11. Şulhan Oreh

Când ne gândim la atingerea nivelelor înalte de spiritualitate, pare ciudat ca una dintre poruncile nopţii de Seder este aceea de a mânca o masă festivă. Acest lucru există pentru că atitudinea evreilor faţă de lucrurile simple, fizice, este diferită de cea a altor religii. Liderii noştri religioşi nu sunt nici celibatari şi nici nu meditează întreaga zi pe vârfuri de munte. În loc să nege sau să interzică componentele fizice ale vieţii, iudaismul subliniază importanţa sărbătoririlor şi a relaţiilor maritale. Dumnezeu doreşte acest lucru! Dovada este aceea că în loc să creeze pastile pe care să le luăm în loc de mâncare, El a creat tot felul de gusturi şi feluri de mâncare, ca portocale, ciocolată, banane sau căpşuni. De ce? Pentru că Dumnezeu doreşte ca oamenii să aibă plăcere de pe urma lor! Adam şi Eva au fost puşi în Grădina Edenului. Talmudul spune că prima întrebare atunci când un om ajunge în Ceruri este: „Te-ai bucurat de toate lucrurile permise din lume?” În seara de Seder, mâncăm o masă festivă pentru a înţelege că libertatea adevărată este abilitatea de a sfinţi viaţa, nu de a fugi de ea.

12. Ţafun

Ultimul lucru pe care îl mâncăm la Seder este Afikomanul. Mâncăm această ultimă bucată de maţa nu pentru că suntem flămânzi, ci pentru că ni s-a poruncit să facem aşa. Plăcerea fizică, deşi parte integrantă din viaţa noastră, lasă loc uneori unei valori şi mai importante. Pentru a ilustra acest aspect, Talmudul compară un om cu un „cal cu călăreţ pe spate”. Scopul calului este să meargă acolo unde avem nevoie. Însă lăsat la voia întâmplării, calul va încetini şi poate îl va arunca pe omul de pe spatele său. De aceea, călăreţul trebuie să aibă controlul şi să ia deciziile. La fel, şi trupurile noastre sunt mijloacele de transport prin această lume. Însă trebuie strunite pentru a nu ne trezi aruncaţi de pe „spatele calului”. Există o diferenţă între a mânca sănătos şi a intra în cel mai luxos restaurant pentru cină. O persoană dominată de material nu este liberă. Iar iudaismul spune: controlează fizicul pentru ca să nu te controleze el pe tine! Fii propriul tău stăpân. Liberatea este abilitatea de a controla trupul prin suflet. „Cine este o persoană puternică?”, întreabă Talmudul. „Acela care se controlează pe sine însuşi.” La Seder, ascundem

Afikomanul, îl căutăm şi câştigăm un premiu. La fel se întâmplă şi în viaţă. Valorile adevărate sunt adesea adânc ascunse în noi şi atunci când le vom găsi, vom primi un premiu: adevărata libertate.

13. Bareh

Presiunea societăţii este unul din lucrurile care ne împiedică să facem ceea ce trebuie. Bareh, rugăciunea de după masă, a fost înfiinţată de către Avraham în urmă cu 4000 de ani. Avraham obişnuia să invite călători idolatri în cortul său pentru o masă bogată, spunându-le însă că trebuie să Îl binecuvânteze pe Dumnezeu în schimbul acelei mese. Iar ei credeau că e nebun! Nimeni nu credea în Dumnezeu! Avraham a fost numit „ha-ivri” (evreul), însemnând „cel care era de cealaltă parte”. Era un om în afara societăţii, o voce singuratică în pustiu. Oare noi am fi fost capabili să rezistăm unei asemenea presiuni sociale? Noi avem curajul să ridicăm astăzi glasul împotriva proliferării sexului şi violenţei la televiziune? Împotriva crimelor şi drogurilor de pe străzi? Sclav este acela care nu se gândeşte decât: „Ce vor crede alţii despre mine dacă voi ridica glasul? Cum voi putea rezista izolării?” Cuvântul ebraic pentru Egipt este „Miţraim”, care înseamnă „izolat, constrâns”. Când am plecat din Egipt, am fost eliberaţi de constrângerile societăţii care ne restricţiona dezvoltarea spirituală. Libertatea înseamnă să faci ceea ce este bine, chiar dacă nu este „la modă”.

14. Halel

La finalul mesei de Seder, odată cu cele patru pahare de vin, dăm glas bucuriei şi cântăm. Când evreii au ieşit din Egipt şi au trecut Marea Roşie, eu cântat (Exodul, cap.15). Când vedem că răul este îngenuncheat, suntem instinctiv recunoscători lui Dumnezeu care a făcut acest lucru să fie posibil. Dumnezeu ne duce din sclavie către libertate şi suntem uimiţi de cât de repede se poate întâmpla acest lucru. Evreii în Egipt au ajuns la al 49-lea grad de impuritate spirituală (din 50 posibile) şi numai atunci s-au reîntors către Dumnezeu. Numai atunci au fost salvaţi. Exilul nostru din Egipt a început cu Iosef într-o închisoare şi cu înălţarea sa la rangul de vice-faraon, în doar o singură zi! Sederul este singura dintre cele 613 porunci care se poate îndeplini numai noaptea, pentru că de Pesah transformăm întunericul în lumină. Cu Halel, ne exprimăm, în modul cel mai simplu posibil, cântând, emoţia libertăţii noastre. Cântecul este expresia unui suflet emoţionat. Este modul în care putem să ne manifestăm pentru a atinge libertatea.

15. Nirţa

Terminăm Sederul cu rugăciunea „La anul la Ierusalim”. Toate sinagogile din lume sunt îndreptate către Ierusalim. El este punctul central al speranţelor şi aspiraţiilor noastre, nu numai în sens geografic, dar şi conceptual. Talmudul spune că întreaga creaţie a început în Ierusalim şi că de acolo lumina s-a întins în toate direcţiile. Hărţile medievale prezintă Ierusalimul ca fiind în centrul Asiei, Europei şi Africii. Lumea se regăseşte aici şi forţa vieţii provine de aici. Numele de Ierusalim înseamnă „pace”. Iar pacea, „şalom”, este mai mult decât absenţa conflictului. Înseamnă armonie şi înseamnă că întreaga lume este în unison. Ierusalimul este o viziune a lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia dintre noi, o metaforă a unei lumi perfecte. Ierusalimul ne dă speranţa că vom realiza ceea ce noi ca popor avem de realizat, sfinţirea acestei lumi. În Egipt, nu învăţasem încă această lecţie: eram îngenuncheaţi de muncă grea şi eram cufundaţi în abisul de impuritate al societăţii egiptene. Când am fost în cele din urmă salvaţi, s-a întâmplat atât de repede încât nu am putut să înţelegem totul pe deplin. Acest lucru îl facem în fiecare an, la Seder, recreând cadrul acelei eliberări. Sederul ne aduce mai aproape, cu fiecare an, de momentul eliberării totale. Strigăm împreună: „La anul la Ierusalim!” şi suntem pe calea cea bună către casă...

Pesah Kaşer veSameah! (Un Pesah kaşer şi fericit!)