O scrisoare pierdutăde Ion Luca Caragiale

autor canonic: I.L.Caragiale text dramatic studiat comedia tipuri de comic

A. Ipoteza

- Caragiale se remarcă în literatura română prin maniera inedită de a surprinde aspectele realităţii, de a crea o colecţie valoroasa de personaje atât în arhicunoscutul volum „Momente şi schiţe", cât şi în piesele de teatru. „O scrisoare pierdută", a doua comedie dintre cele patru – „O noapte furtunoasa", „D-ale carnavalului" şi „Conul Leonida faţă cu reacţiunea"- a fost reprezentata scenic pentru prima data în 1884 şi are ca punct de plecare farsa electorală din 1883. 

- Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proza, care stârneşte râsul prin satirizarea moravurilor sociale, a defectelor umane, cu un final fericit şi deseori cu rol moralizator. Deoarece evidenţiaza trăsături negative ale personajelor, acestea sunt inferioare, neevoluând şi reduse la o dominanta a caracterului - personaje plate. 

- Textul dramatic a lui Caragiale este o comedie de moravuri prin tema - lupta de culise pentru puterea politica si aspectele vietii de familie - ce se împleteşte cu comedia de situatie, dupa cum sustine Pompilu Constantinescu. De asemenea, trebuie remarcata actualitatea piesei care infatiseaza o societate contemporana autorului şi care in timp a demontat afirmatiile lui Eugen Lovinescu.

B. Demonstraţia

- Construcţia subiectului: Din punct de vedere compozitional, "O scrisoare pierduta" este alcatuita din

patru acte ce cuprind scene si tablouri care surprind actiunea determinata de conflictul dramatic construit pe contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele. De altfel, conflictul principal prezinta lupta pentru putere dintre doua tabere adverse: cea a partidului aflat la conducere reprezentat de Stefan Tipatescu, prefectul judetului, Zaharia Trahanache, prezidentul tuturor comisiilor si comitatelor si cea a opozitiei condusa de Nae Catavencu, avocat, proprietar al ziarlui "Racnetul Carpatilor". Conflictul secundar ii are ca protagonisti pe Farfuridi si Branzovenescu care se tem sa nu fie tradati de partid.

Fiind un text dramatic, primele informatii referitoare la participantii la actiune sunt oferite in Tabelul introductiv unde se consemneaza si reperele temporale si spatiale. Actiunea se desfasoara "In capitala unui judet de munte, in zilele noastre", mai exact in secolul al XIX-lea pe parcursul celor trei zile de campanie electorala. Alegerea reprezentantului pentru camera deputatilor va implica o serie de rasturnari de situatie, de amanari si anticipari, elemente ce sustin amplificarea treptata a tensiunii dramatice.

Actiunea piesei debuteaza cu scena in care politaiul Pristanda si prefectul Tipatescu numara steagurile, scena care scoate in evidenta atat comicul de situatie, cat si comical de limbaj. Politaiul, sluga umila a celui care conduce judetul isi justifica actiunile afirmand ca e necesar sa gaseasca solutii pentru a-si intretine familia deoarece “renumeraţia” este mica. Intriga

este consemnata tot in primul act, Pristanda aducandu-i la cunostinta lui “conu’ Fănică” ca dusmanul Caţavencu se afla in posesia unei scrisori compromitatoare. De altfel, scrisoarea devine un personaj in functie de care actioneaza ceilalti protagonisti. Articularea cu articolul nehotarat in titlu sugereaza pe de o parte repetabilitatea, iar pe de alta parte banalitatea. Fiecare dintre personajele vizate va reactiona diferit: Trahanache vede scrisoarea pe care o va citi de atatea ori incat va reusi sa-i reproduca continutul prefectului, dar va considera actul o “plastografie”. In schimb, Tipatescu va lua masuri disperate - ii ordona politaiului sa il inchida si nu va accepta santajul. Zoe incearca sa isi apere onoarea si apeland la cochetarii va fi de partea lui Catavencu, marturisindu-i: “eu te votez, eu si cu barbata-miu!”.

Alte episoade din desfasurarea actiunii aduc in scena un personaj cu rol important, chiar daca secundar - Cetateanul Turmentat. El nu are nume pentru ca, de fapt, reprezinta electoratul ametit de discursurile goale ale politicienilor, dezorientat: “eu cu cine votez? ”. Fost lucrator la posta, personajul este cel care declanseaza “agitatia” - gaseste scrisoarea pe care i-o va oferi lui Catavencu ca mai apoi sa ajunga din nou in posesia ei, sa-i cunoasca continutul si sa o inapoieze “adrisantului”. Alte episoade sustin conflictul dramatic secundar - incercarile lui Frafuridie si Branzovenescu de a nu fi inlaturati de pe lista partidului.

Adunarea din sala mare de la primarie (actul III) va constitui un prilej pentru dramaturg de a reliefa prostia, lichelismul si demagogia personajelor. Discursurile celor doi candidati sunt de un comic savuros, in cazul lui Farfuridi greselile de limbaj fiind insotite de gesture care tradeaza disperarea (transpira, vorbeste precipitat, bate in masa). Sedinta este prezidata de Trahanache care va anunta numele candidatului trimis de la centru - punctul culminant. Acesta este Agamita Dandanache, cel de-al doilea personaj secundar important deoare el este introdus in scena pentru a rezolva dilema scriitorului in ceea ce priveste confruntarea dintre cele doua puteri, caci se dovedeste “mai prost ca Farfuridi si mai canalie ca Catavencu”. Vechi luptator de la ’48, Dandanache obtine candidatura tot prin intermediul santajului cu o scrisoare pe care o pastreaza cu sfintenie. Momentul declanseaza o incaierare generala care ii va permite Cetateanului Turmentat sa recupereze “obiectul” compromitator trimis de Tipatescu coanei Joitica.

Deznodamantul readuce echilibrul in viata comunitatii si a triunghiului amoros, atmosfera generala fiind una vesela. Catavencu, resemnat, nu va indrazni sa iasa din cuvantul Zoei si va organiza petrecerea in cinstea alegerii lui Agamita. Finalul comediei este unul fericit, toti protagonistii fiind adunati in jurul mesei si sarbatorind.

- Personaje/ Tipuri de comic Personajele, desi nu numeroase, sunt reprezentative pentru categoriile din care

fac parte: incornoratul- Zaharia Trahanache, Don-Juanul- Stefan Tipatescu, cocheta adulterine-Zoe, demagogul- Nae Catavencu, sluga- Pristanda. Portretele lor sunt construite in jurul unei caracteristici esentiale (defect) sugerata si de nume. Dintre aceştia se remarcă Agamemnon Dandanache, „vechi luptător de la ’48”, e urmaşul, prin nume al războinicului grec, dar produce o adevărată „dandana” prin aplicarea calmă şi metodică a „machiaverlicului”. Pentru el, şantajul e o formă de diplomaţie: „Aminteri dacă nu-mi dădea în gând asta, nu m-aledzeam...eu în toate Camerele, cu toate partidele ca rumânul imparţial… să rămâi fără coledzi?”

Comicul prezenţei personajului în piesă rezultă din confuzia aparenţei cu esenţa. Deprinderea de a echivala prostia cu inocenţa e ilustrată printr-o frază a lui Tipătescu: „E simplu, dar îl prefer, cel puţin e onest, nu e un mişel!”, spune prefectul despre Dandanache, deşi singura trăsătură pe care i-o cunoaşte rămâne prostia, cealaltă fiind dedusă prin legătură directă.

Surpriza se produce: omul presupus onest în virtutea simplităţii e „mai canalie decât Caţavencu”, păstrează scrisoarea pe care celălalt personaj făgăduise să o restituie, ceea ce ar fi făcut cu siguranţă. Dandanache apare însă ca reprezentant al unui alt mediu, acela al înaltelor sfere politice. Ideea pe care o sugerează autorul e că în cercurile lui Dandanache tehnica şantajului a încetat să fie apanajul inteligenţei, ajungând la îndemâna oricărui individ, indiferent cât de redus intelectual ar fi.

Sub aspectul comicului de caracter, Dandanache se înscrie în aceeaşi serie a vanitoşilor dominaţi de ambiţie. Mobilul fundamental al acţiunilor sale este un pronunţat sentiment al drepturilor ereditare: „familia mea de la patuzsopt în cameră”. Pentru el, este un motiv suficient ca să-şi apere cu înverşunare poziţia de deputat. Exclusivitatea preocupării, monomania personajului sugerează mecanismele tipice ale psihologiei unui individ decrepit.

În mintea lui Dandanache, funcţiile indivizilor şi raporturile dintre ei se amestecă perpetuu, până şi entităţile fizice ajung să se confunde. „E slab de tot prefectul” . Personajul are o părere foarte bună despre sine. El se declară dotat cu o bună memorie, uitând astfel până şi faptul că e uituc. Scleroza mintală a lăsat intact orgoliul personajului, vizibil în aerele de certitudine cu care întâmpină vestea unanimităţii voturilor, deşi cu o clipă înainte îl înspăimântase ipoteza balotajului. Marea mândrie a lui Dandanache rămâne de a fi ştiut, într-o împrejurare care primejduia tradiţiile familiei sale, să acţioneze cu hotărâre şi să le asigure continuitatea. Mărturisirile sincere ar putea părea cinice, dar, în fapt, nu sunt, pentru că Dandanache le consideră acte lăudabile: „Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?”, convins că tot secretul, în politică, e să nu-şi onoreze cuvântul dat: „Eu am promis? Când am promis? Cui am promis? Ţe-am promis?” şi să-şi păstreze toate armele pentru ca „la un caz iar – pac! – la Răsboiul”.

Caracterizat direct de catre autor prin didascalii, de catre celelalte personaje, Dandanache isi definitiveaza personalitatea si prin intermediul faptelor, a gesturilor si a mimicii, a comportamentului si a relatiilor cu ceilalti dar, in mod exceptional, prin comicul de limbaj: „eu care familia mea de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică… cum am ziţe… în sfârşit să trăiască”.

C. Concluzia- Atitudinea scriitorului dramatic fata de evenimente si personaje este subliniata si de

comicul de intentie. Tratand cu ironie, umor si sarcasm, Caragiale surprinde aspecte ale societatii care se dovedesc a fi de actualitate si in ziele noastre si creeaza tipuri pe care le infatiseaza fara a masca trasaturile ridicole, defectele.

- Asadar, opera literara “ O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale este o comedie in care accentul cade pe prezentarea unei “spoieli de civilizatie occidentala transformata intr-o adevarata caricatura a culturii moderne”. Infatisand realitatea in varianta ei comica, piesa de teatru contribuie la recunoasterea specificului viziunii creatoare, plasandu-l pe Caragiale în galeria scriitorilor clasici ai literaturii romane.