O mulţime de credincioşi, de pelerini, din toata tara, ne simţim la Poglet, de ani şi ani, acasă. Şi asta datorită uşii întredeschise de obştea formată, educată de părintele Calistrat celui care caută miracolul rugăciunii. Cînd pleacă un duhovnic, un călugăr, un preot, – ştim din Pateric -, faptele sale rămîn şi rodesc precum sămînţa bună care se sacrifică pentru recolta viguroasă, viitoare. Părintele Calistrat este – şi trebuie să fie, în aceste vremuri nealese, de încercare pentru Biserica noastră – jertfa care întemeiază.n relaţie cu Dumnezeu „ardea cu duhul“ (Fapte 18, 25); era asemenea unui rug ce arde şi nu se mistuie (Ieşirea 3, 2).Întotdeauna trăirea de la altar era în acord cu viaţa sa de zi cu zi. Între lucrarea harului şi condiţia sa sufletească a existat o sinergie perpetuă.În cele şase decenii de preoţie, slujirea sa a îmbrăcat toate aspectele posibile ale vieţii spirituale a păstoriţilor săi: pe cei căzuţi i-a îndreptat, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea; tuturor le-a mijlocit intrarea la Hristos prin participarea la slujbele Bisericii şi la Euharistie şi prin actul creator.Prin păstoriţii săi, fie cei din Ardeal, fie cei din Moldova, fie cei din Canada sau cei din America, a avut certitudinea că nu va bate singur la porţile veşniciei. Slujirea preoţească se înscrie în valoarea sacramentală a timpului. În timp, preotul şi credincioşii bat împreună la uşa veşniciei. Sau cum spune Sfântul Pavel, timpul este răscumpărat astfel cu preţul veşniciei (Efeseni 5, 16).Era preotul care nu avea doar stăpânire peste credinţa şi sufletele credincioşilor, ci era, întocmai Sfântului Apostol Pavel, un împreună-lucrător cu ei (II Corinteni 1, 24). Lucra împreună cu ei, se ruga împreună cu ei, suferea alături de ei şi se bucura împreună cu ei.Era atât de prietenos în relaţie cu lumea încât dădea impresia că se cunoştea cu toţi, deşi pe mulţi dintre ei îi vedea pentru prima dată.S-a făcut pildă păstoriţilor săi prin modul său de a fi, cu slujirea şi cuvântul, cu credinţa şi dragostea, fiinţa sa morală dominând fiinţa sa fizică. Am putea spune că sfinţia sa fost un alt Anania care era dispus să primească pe orice Saul, orbit de păcat, ca să-i dea vede

„Caracteristica spiritualităţii româneşti este smerenia”, le spunea părintele Dionisie Ignat ucenicilor săi. Astfel, neputincioşi fiind în a surprinde măreţia duhovnicească a Arhiepiscopului Victorin, ne-am mărginit în a deschide mici ferestre prin care să privim în sufletul acestui părinte blând şi smerit. Îl rugăm pe Înalt Preasfinţitul Victorin să ne ierte nevrednicia. Iar pe cititor îl îndemnăm să-şi umple sufletul de pace, mângâiere şi bucurie punând o smerită închinăciune la mormântul său de la Putna. 

n toate împrejurările, fiinţa omenească de orice vârstă este o icoană vie, un exemplu de viaţă pentru semenii lui. Asemenea Sfinţilor amintiţi în Calendarul Bisericesc, şi toţi credincioşii Bisericii lui Hristos au chemarea Sfântă de a fi cu adevărat Lumina lumii în viaţa lor şi de a propovădui Evanghelia lui Hristos prin cuvânt şi faptă, în familii, în mijlocul parohiilor din satele şi oraşele în care trăiesc, în şcoli şi biserici, prin tot ce vorbesc, prin tot ce înfăptuiesc, în fiecare zi şi în toate zilele vieţii lor. Indiferent de chemarea vieţii lor, fiecare om e înzestrat de Dumnezeu cu un mare dar

al cunoaşterii binelui şi răului prin conştiinţa sa. Din cea mai fragedă vârstă a copilăriei şi până la adânci bătrâneţi, glasul conştiinţei îi strigă fiecăruia că nu e bine să furi, să loveşti, să ucizi, să spui neadevărul, să săvârşeşti fapte ale necurăţiei trupeşti... până şi cei care n-au cunoscut poruncile lui Dumnezeu. Iar cei care săvârşesc asemenea fapte rele, se ascund, fug, se înfricoşează de răspundere şi urmările faptelor lor rele. 

Indiferent de chemarea ce o au, Ierarhi, Preoţi, Profesori, părinţi ai familiei şi în toate ocupaţiile lor, orice vorbire se poate asemăna cu o adevărată predică din faţa Sfântului Altar. Şi dacă unul sau mai mulţi l-ar întreba pe predicator: Personal credeţi şi îndepliniţi ceea ce ne propovăduiţi nouă? Adică Rugăciunea, Postul, Faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti, adevărul în lumina conştiinţei, împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu şi ale credinţei şi iubirii de Dumnezeu şi a aproapelui? 

Această întrebare ne aşteaptă pe toţi în ziua chemării noastre întru viaţa cerească cea veşnică, fără nici o deosebire, pe fiecare, în măsura răspunderii ce o avem în viaţă. Aceasta am considerat întotdeauna în chemarea îndatoririlor tuturor, Ierarhi, preoţi şi slujitori în chemările lor sfinte, credincioşi, Adevărul în lumina conştiinţei şi a credinţei în Dumnezeu! 

Toate să le credem, toate să le propovăduim, toate să le îndeplinim numai în lumina Adevărului conştiinţei noastre, luminată de Harul Divin al Credinţei şi Iubirii noastre de Dumnezeu şi a aproapelui nostru.