ANUL LV I U L I E - A U G U S T

1977

■ «vi%4

PAGINA PREŞEDINTELUI

„ ( p w c L c u l t i t i i l e u n i p ”...

/ - ' -II ra m anul 605 în. Hr. Pen tru p rim a dată în / / ş lunga lui carieră, Nabop.alasar îm păratu l Ba-

bilonuluî nu porni cu oştile sale, ci încredinţa comanda fiului său Nebucadneţar, care era de acum un comandant de oşti cu experienţă. Ţinta acestei campanii era de a nimici forţele Egiptene concen­tra te la Carchemiş în Asiria, sau să le oblige să se întoarcă acasă, pentru ca Babilonul să poată fi im periul universal, ţin tă la care asp ira am biţiosul prinţ.

Din Babilon şi pînă la Carchemiş, via Eufrat, erau aproxim ativ 750 de Km. pe care N ebucadne­ţa r îi străbătu fără greutate şi cîştigă lupta de la Carchemiş, u rm ărind trupele ce se retrăgeau şi pe care le zdrobi Ia Hamat. Drumul spre Egipt, încă vreo 750 Km. care trecea prin Siria şi Palestina, era liber. Temîndu-se de ridicarea fulgerătoare a Babiloniei, Siria şi Palestina încheiară un pact cu faraonul Neco al II-lea şi în situaţia înfrîngerii t r u ­pelor acestuia, N ebucadneţar trebu ia să zdrobească orice rezistenţă ce îi stătea în cale. Aşa s-a ajuns la asedierea Ierusalimului, luarea lui, jefu irea Templului de vasele şi podoabele lui, luîndu-se o m ulţim e de prizonieri de război, prin tre care se afla şi Daniel îm preună cu toată casa domnitoare a lui Iuda.

Pornind pe drum ul robiei sale, fără îndoială că Daniel îşi aduse am inte de experienţa vieţii lui losif. Cît de asem ănătoare erau experienţele vieţii lor. Ca şi Daniel, losif a fost smuls din mijlocul familiei lui de îm prejurări vitrege. Cît de îngrijorat privi el viitorul său. Dar în aceste momente de necaz, losif s-a îndreptat către Dumnezeul ta tălui său Iacob şi m îna credinţei sale, s-a prins puternic dc ti’onul providenţei, în tr-o hotărîre de nestrăm u­tat, şi anum e că în experienţa spirituală a vieţii sale, Dumnezeul ta tălui său Iacob să fie şi D um ne­zeul său. Şi astfel Daniel pe drum ul pribegiei lui spre Babilon, s-a hotărît să păşească pe urm ele lui losif.

După zile şi săptămîni de mers, Babilonul se profilă în zare şi nu peste mult, învingătorii şi în ­vinşii in tra ră pe poarta Istar, cu masivele ei porţi de bronz, îndreptîndu-se către Esagila, un vast complex de temple dedicate lui Bel-Marduc, zeita­tea naţională a Babilonului, complex de temple ce era în trecut num ai de faimosul K arnak din Egipt. In mijloc se ridica tu rnu l Etemenanki, unde se afla un altar în trep te dedicat lui Bel-Marduk.

Aici, în acest loc, N ebucadneţar şi arm ata sa au adus slavă lui Bel-Marduc pen tru că a fost mai puternic şi a înfrîn t pe vrăjmaşi. Daniel şi ceilalţi captivi din Ierusalim, au văzut cu durere şi strîn- gere de inim ă cum vasele sfinte ale Templului din Ierusalim au fost puse în tezaurul sacru din E te ­menanki, ca ofrandă pentru că Bel-Marduc a fost mai puternic decît Dumnezeul Evreilor. Momentele acelea nu aveau să fie u itate de Daniel, niciodată.

In inim a lui, Daniel luă hotărîrea ce determ ină pe Dumnezeu să-l numească : „Om prea iubit şi scump" (Dan. 9, 23), hotărîre pe care el se strădui s-o ţină toată viaţa lui. Şi Dumnezeu îl onoră n e ­spus de mult. Daniel se hotărî să demonstreze prin viaţa Lui, faptu l că IAHVE, Dumnezeul părinţilor săi, era mai presus de m ulţim ea zeilor la care se închinau cuceritorii lor. In păm întul robiei lor Daniel şi tovarăşii săi, au adus la îndeplinire p la ­nurile Celui A totputernic de a Se face cunoscut a tît lui Nebucadneţar, urm aşului său Belşaţar, cît şi lui Dariu Mediul.

„Daniel s-a hotărît" (Dan. 1, 8 p. p.) să înalţe pe viul Dumnezeu, să slujească Lui, dem onstrînd astfel dreptatea Iui Dumnezeu şi puterea Lui. Pen-

„Căei tu eşti prea iubit şi scum p11... (Dan. 9, 23).

tru aceasta Daniel munci cu sîrg şi competenţă. Da­niel, tră i cu aceeaşi intensitate v ia ţa credinţei lui, el devenind un rugător puternic înaintea Celui A totputernic ; Daniel era un cercetător zelos al Scripturilor şi aşa a a juns el „să vadă din cărţi" (Dan. 8, 2) evenimentele pe care Bunul Dumnezeu le d irija în planurile Sale. Şi care fu rezultatul ? Ia tă ce ne spun Scripturile :

„Atunci... N ebucadneţar a zis : „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, şi Domnul împăraţilor..." şi N ebucadneţar a căzut cu faţa la păm înt şi s-a închinat îna in tea lui Daniel." (Dan. 2, 47.46), ,,...eu, N ebucadneţar laud, înalţ şi s lă ­vesc pe îm păra tu l cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce um blă cu mîndrie." (Dan. 4, 37).

„ îm păra tu l Dariu a scris : 'Dumnezeul lui Daniel... El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic... El izbăveşte şi mîntuieşte... El a izbăvit pc* Daniel din groapa leilor." (Dan. 6, 28-27).

Daniel s-a rugat to tdeauna pentru înţelepciune şi a tră it rugăciunile pe care le înălţa. El s-a aşezat to t­deauna acolo unde Dumnezeu îl putea binecuvînta. Rugîndu-se mereu, studiind pergam entele vechi ale scrierilor profeţilor şi răm înînd în perm anenţă în comuniune cu Cel nevăzut, Daniel a um blat cu Dumnezeu asemenea iui Enoh.

Dar una din caracteristicile de bază ale acestui suflet mare, a fost um ilinţa sa. — Citiţi capitolul 0 din cartea sa şi contemplaţi atitudinea acestui bărbat puternic înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oameni­lor.

Să urm ărim m ărturisirea lui : „...Eu, Daniel mi-am întors fa ţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune, şi cereri,... şi l-am făcut u rm ătoarea m ăr­turisire : ,,Doamne, Dumnezeule m are şi înfricoşat. Tu Care ţii legămîntul şi dai îndurare ceîor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale ! Noi am păcătuit, am săvîrşit nelegiuire, am fost ră i şi îndărătnici, ne-am abătu t de la poruncile şi orînduirile Tale. N-am as­cultat pe robii Tăi prooroci, care au vorbit în Nu­mele Tău... Tu Doamne eşti dr pt, iar nouă n i se cuvine astăzi să ni se umple faţa Ce ruşine, nouă tu ­turor oamenilor lui Iuda... Ascultă Doamne ! Iar tă Doamne ! Ia aminte, Doamne ! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pen tru Tine, Dumnezeul meu ! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău." (Dan. 9, 3-7.19).

Deşi Daniel fusese timp îndelungat în slujba lui Dumnezeu, şi fusese num it „prea iubit şi scump", totuşi el se prezentă îna in tea Iui Dumnezeu ca un păcătos, susţinînd m area nevoie a poporului pe care-1 iubea. Rugăciunea lui poartă am prenta elocventă a simplităţii şi a unui ţel sfînt.

Serva Domnului notează în legătură cu Daniel : „...el era un om prea iubit şi scump înaintea cerului. EI deţinea o poziţie îna ltă la curtea Babilonului, slujind şi oncrînd pe Dumnezeu, dar cu toate acestea, se umili şi îşi m ărturisi păcatele sale şi ale poporu­lui...

„Daniel nu s-a scuzat, nici în dreptul său şi nici în dreptul poporului Israel, ci în um ilinţă şi smerenie îşi m ărturisi păcatele, făcînd corp comun cu poporul său.

„Este m are nevoie de o astfel de m ărturisire şi pocăinţă din partea celor credincioşi. Cei ce nu şi-au umilit sufletele îna in tea lui Dumnezeu... n -au îm ­p linit p rim a condiţie a prim irii lor." (Mărt> 5, 635).

„Mulţi aşa zişi creştini sîn t m ulţum iţi cu o pocă­in ţă a buzelor tor. Puţin i sînt însă aceia care dau pe faţă o sinceră şi caldă căutare a lui Dumnezeu.

(Continuare în p a j . a 2-a)

M Ă R E Ţ E L E A L T I T U D I N IIn marşul triumfal al lui

August 23, ne oprim în acest an pentru a treizeci şi treia oară, intr-un popas sărbătoresc, deoarece data aceasta, m om ent de referinţă în istoria existen ­ţei noastre naţionale, reprezin­tă un adevărat m onum ent al împlinirilor noastre, dacă ne referim la trecut şi prezent, cit şi chezăşia urcuşurilor viitoare. Şi an de an întreaga noastră suflare românească cinsteşte întocmai cum se cuvine acest popas, împodobind într-o haină festivă străzile şi pieţele ora­şelor şi satelor, şi oferind în a- celaşi tim p multiplele satis­facţii ale înfăptuirilor unui po­por liber şi stăpîn pe soarta sa. Cu ochi atenţi, inteligenţi, privind prezentul, vei descifra în fiecare prefigurările unor noi semnificaţii şi bucurii atît pentru cei de azi, cît şi pentru viitorime.

Desigur, haina festivă pe ca­re o îmbracă ţara nu este alt­ceva decît exteriorizarea acelui veşm înt nou în care însuşi su­fletul omului este îmbrăcat,în care a fost transformat şi în ­că se transformă, aşa cum sublinia preşedintele statului nostru : „formarea omului nou, constructor conştient al celei mai drepte orînduiri sociale, constituie cea mai mare şi mai complexă sarcină şi cea mai nobilă răspundere şi în ­datorire de onoare.“ Şi tot în această ordine de idei, ca urmare a preocupărilor Con­ducerii S ta tu lui nostru, Exce­lenţa sa Dl. Nicolae Ceauşescu, arăta cu o altă ocazie: „Dis­punem de to t ce este necesar, avem o clasă muncitoare m i­nunată, o ţărănime şi o in te ­lectualitate minunate, avem un popor hotărît

De data aceasta însă, înfăp­tuirile lui August 23, au un context deosebit de valoros, deoarece anul 1977, este anul comemorării Răscoalei ţărani­

lor din 1907 şi anul aniversă­rii Centenarului Independen­ţei de stat a României.

Comemorarea a 70 de ani de la marile răscoale ţărăneşti —■ este amintirea de trudă şi jertfă a ţăranului român, gata oricînd de lucruri mari. S-a pus în lumină — într-o de­plină lumină — însemnatul po­tenţial, energiile revoluţiona­re de care dispune el cu sublinierea că în ciuda atîtor furtuni şi vicisitudini ale is­toriei, ţărănimea a fost aceea care în trecut a dus greul luptei pentru păstrarea fiinţei naţionale cit şi păstrarea lim ­bii şi culturii naţionale, a înaltelor virtuţi ale spiritului popular românesc. Omagiul a- dus ţăranilor noştri, celor ca­re deseori s-au ridicat aidoma legendarei PHONIX, din cenuşă şi ruină ţinînd flacăra vieţii pe această bucată de pămînt ce înconjoară Carpaţii, printr-un impresionant spirit de sacrifi­ciu, este un omagiu adus în ­săşi ţării, ai cărei oameni, prin sensibilitatea şi înţelep­ciunea lor s-au dovedit supe­riori în cinste, omenie şi dra­goste de muncă. Amărăciunea tragismului acestui an prin jertfa celor 11.000, a devenit însă una dintre cele mai glo­rioase pagini ale istoriei nea­mului nostru, înscriindu-se co- vîrşîtor pe linia programatică a averi ismentului, angajamen­tului, libertăţii şi progresului. Este remarcabilă, în această privinţă, aprecierea făcută de însuşi Conducătorul Ţării noas­tre într-unul din recentele dis­cursuri ale Domniei Sale : „Multă vreme, de-a lungul m i­lenarei existenţe a poporului nostru, ţărănimea a reprezen­tat cea mai importantă forţă a progresului social, purtătoarea năzuinţelor de neatîrnare şi a sentimentului de demnitate na­ţională... Unul din momentele istorice de neuitat care va vor-

ALE LUI â OQUS T 23

Iulie—August 1977

P rea iubit şi scump

Măreţele altitudini ale lui August 23

C redinţa şi rugăciunea

Domnul nu întîrzie

Mîngîiaţi, m îngîiaţi pe poporul Meu

R ăscum păraţi vrem ea

Principii de in te rp re ­ta re Biblică (I)

De cîte ori să iert ?

Nu m uta hotarul cel vechi

Ia tă cortul lu i Dumne­zeu cu oamenii

Acesta este Dumnezeul nostru

P ăcatu l şi cursele lui

în treb ă r i şi răspunsuri

bl peste veacuri de uriaşa e- nergie revoluţionară a ţărăni­mii, este anul 1907 “ Iată deci una dintre măreţele altitudini ale lui 23 august 1977.

Centenarul independenţei noastre de S tat este o altă înăl­ţime atinsă în marşul său tri- umfal de august 23. Este deci de data aceasta mai glorios, mai eroic, mai brav.

in d ep e n d en ţa e suma vieţii noastre istorice", trîmbiţa pate­tic Mihail Eminescu, iar, pro­fund şi cu înţelesuri, Nicolae Bălcescu scria,; „Vrem să fim o naţie, u na . puternică şi liberă prin dreptul şi. datoria noastră şi a celorlalte naţii, căci voim fericirea n o a stră ş i avem o m i- sie'"■ de îndeplinit . în. omeni­re !“ Ca apoi, peste decenii , de frămîntări şi căutări, documen­tat şi indubitabil, marele Nicq- lae Iorga să scrie : „Neam pă­răsit la răscrucea furtunilor ca­re hat aici din veac. în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor. Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi si­liţi a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risi­pit în hune... Noi am rămas. Cu sabia în mină. de strajă la toate zările, iar cînd s-ci frînt o clipă ca să se lege din nou. tainic, oţelul, am. întins brutali­tăţii arma subţire a inteligen­ţei noastre. Şi iată, sîntem tot a casă. “

A m fost şi sîntem martori ai trăirilor prezentei ne-am alătu­rat ţării cînd şi-a citit istoria, şi-a cinstit eroii. Era ca şi cum întreaga naţiune parcă se apleca atunci asupra letopiseţului său- Ce ar putea fi mai măreţ ca dragostea şi cinstirea faţă de tot ce este românesc, de isto­ria, de oamenii şi pămîntul nostru ?

„Cinstind marile evenim ente istorice, spunea vibrant în di­mineaţa zilei de 9 mai, Preşe­dintele Ţării, pe marii noştri înaintaşi pe toţi moşii şi stră­moşii noştri, avem datoria de onoare de a fi participanţi ac­tivi la făurirea noii istorii a patriei noastre, de a făuri con- diţiile pentru realizarea istori­ei viitoare.“

Ne răsună încă în aida m e ­moriei solemnele concluzii ale festivităţilor Centenarului In ­dependenţei — angajare, răs­pundere, spirit de sacrificiu, dăruire, legămînt. Aceasta, pentru August 23, 1977, nu este numai o înălţime pe cerul patriei, ci o faclă luminînd tre­cutul, prezentul şi viitorul, şi punînd în evidenţă o nouă şi măreaţă pagină, scrisă' în car­tea de aur a istoriei neamului românesc. '

Ocazia prilejuită de popasul acestui A ugust 23 este deose­bită pentru, a face bilanţul în ­făptuirilor nenumărate alti­tudini. De fap t este greu de se­lecţionat şi cîntărtt care din mănunchiul de realizări este mai m'6ritbriu:: Deşi necruţător lovit de seismul din 4 martie, poporul român, a rămas tare ca stîncă şi neabătut în marşul său hotărit. Cu o mină şter- gîndu-şi lacrimile iar cu cea­laltă cărînd molozul, sprijinind ziduri sau reconstruind, iată-l din nou urcînd pe înălţimile progresului economic.

Se anunţă deja rezultate de­osebite, remarcabile chiar, în realizarea prevederilor planului cincinal pe 1976— 1980. Astfel, planul producţiei industriale pe anul în curs a fost îndepli­n it în proporţie de 103 la sută pînă în prezent, cu o creştere de 12 la sută faţă de perioada corespunzătoare a anului tre­cut ; şi aceasta în ciuda greu­tăţilor şi pierderilor provocate de cutremur. De fapt, în toate domeniile se întrevăd realizări şi depăşiri. Energia electrică, de pildă se revarsă peste sarci­nile de plan, la combinatele chimice se realizează producţii record, siderurgiştii ţării au neîncetat noi şi mari succese, iar în întrecerile socialiste au loc bogate bilanţuri. Pe de altă parte, specialiştii apreciază că. şi în anul acesta toate cultu­rile se prezintă bine sub ra­portul creşterii şi dezvoltării. Ţara întreagă are în faţă un vast program de acţiune pentru reconstrucţie şi pentru o dez­voltare mereu ascendentă. Şi ceea ce este extrem de impor­tant este faptul că resorturile competente ale economiei na­ţionale, au pus în practică un

vast program de creşterea n i- velului de trai al poporului.

Acestea sînt doar cîteva spi­cuiri din bogatele pagini ale cărţii ce se scrie sub ochii noş­tri şi la care sîntem cu toţii martori oculari. Ne am intim de frumosul îndem n rostit nu de m ult de preşedintele ţării noas­tre : „Cu cit vom lucra mai bine- ,în toate domeniile de ac­tivitate, cu cit vom produce mai mult, mai ieftin, atît în ce priveşte cheltuielile m ate­riale, cît şi cheltuielile de muncă, cu cît vom obţine o creştere mai mare a producti­vităţii muncii, cu atît. vom spo­ri mai rapid avuţia naţională, mijloacele pentru dezvoltarea generală a ţării, bunăstarea în ­tregului popor.;i

REDACŢIA

,fj^rta Labil l i y e u m p ” . . .

(Urmare d in cop. a 2-a)

Mulţi care mărturisesc adevărul mi cunosc adevăra ta convertire. Ei n -au experienţa comuniunii cu T a­tăl, p rin Isus Hrlstos şi n -au cu­noscut niciodată puterea harulu i divin care sfinţeşte inima." (F.C.E./ 71-81).

Viaţa lui Daniel constituie o ilus­tra ţie inspiratoare a ceea ce în ­semnează un caracter slinţit.

Daniel a fost un devotat slujitor al Celui P rea în a lt . . C urăţia sa de caracter, şi credincioşia sa neîm păr­ţită , erau egalate num ai de um i­linţa sa şi de sufletul său zdrobit înaintea Iul Dumnezeu.

Nu este de m irare că Dumnezeu privind asupra lui a pu tu t m ărturisi despre el că este un om „prea Iubit şi sc.ump“ îna in tea Sa. Să facă Bunul Dumnezeu ca despre fiecare fiu şi fică a Sa, El să poată scrie— pentru veşnicie — în cărţile ca­rului, că a Post, este şi răm îne cre­dincios după in im a Lui.

D. Popa

1 Curierul Aavermsi

> red in ţa este o încredere ne­clintită în lucrurile n ă d ă j­duite, o j)uternică încredin ­ţa re despre lucrurile care

n u se văd.“ (Evr 11,1).„Credinţa este un frumos curcu­

beu, care uneşte cerul şi păm întul.“ (Geibel).

„Credinţa este un fel de corabie a lui Columb, care duce spre Pă- m înturi noi,“ (Fenger).

„Credinţa este încrederea în Dum­nezeu, — convingerea că El ne iu ­beşte, şi ştie ce este spre binele nostru. Astfel ea ne conduce să ale­gem mai curînd calea Lui decît a voinţei noastre. în locul nepriceperii noastre ea prim eşte înţelepciunea Lui ; în locul slăbiciunii noastre, t ă ­ria Lui ; în locul vinovăţiei noas­tre, neprihănirea Lui. Viaţa noas­tră, noi înşine, sîntem pi Lui; cre­din ţa recunoaşte acest drept de pro ­prietate şi primeşte binecuvîntările Lui. Orice impuls sau aspiraţie bună este' darul lui Dumnezeu. C redinţa care ne face în stare să prim im da­rurile lui Dumnezeu, este ca însăşi un dar, care este da t într-o anu ­m ită m ăsură fiecărui om.“ (Ed. 244).

C redinţa în Dumnezeu nu este num ai un consim ţăm înt de ordin intelectual, ea este adeziunea totală la Dumnezeu. Credinciosul consa­cră Iui Dumnezeu spiritul şi inima sa, ascultarea şi destinul său, în ­treaga sa fiinţă. Credinţa este un act de convingere, de încredere, de angajare.

Cel care a decoperit credinţa încearcă sentim entele unui fiu re ­întors Ia casa părintească, după o lungă călătorie. Credinţa nu se opu­ne ra ţiun ii ; nu este un salt în în tu ­neric, spre absurd, ci un salt spre lum ină, Cînd ra ţiu n ea atinge u ltim a sa limită, credinţa continuă saltul şi înţelege rea lita tea îndepărta tă ;

CREDINŢA

S i

RUGĂCIUNEA

„Şi fără credin ţă este cu neputin ţă să fim plăcuţi Lui î Căci cine se apropie ele Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută."

(Evr. 11, 6)

este un pod, d a r raţional şi de bun simţ pentru noi credincioşii.

C redinţa şi convingerea Biblică, înseamnă consacrarea a tot ce am, a to t ce sînt, a ceea ce am fost şi a ceea ce sper să devin, lui Isus, care este S ingurul ce dă asigurare şi sens vieţii creştinului. Credinţa adună certitudinile adevărului divin, şi acceptă că Dumnezeu a stabilit adevărul Său : „Astfel, credinţa vine în urm a auzirii, iar auzirea prin Cuvîntul lui Hristos." (Rom. 10,17).

C redinţa creşte prin cercetarea şi însuşirea adevărului d in Cuvîntul lui Dumnezeu. Ea ne conduce să vedem puterea lui Dumnezeu, des­făşurare misterioasă şi maiestoasă neegalată, care a făcut să apară ceva din neant.

N enum ărate fapte din na tu ră ne sugerează prezenţa unei Inteligenţe creatoare şi organizatoare, In teli­genţă conducătoare care a pus mai d inainte totul la punct. P lanul şi unitatea lui Dumnezeu sînt m ani­festate p rin universul fizic. Să p ri­vim în ju ru l nostru : stelele, via ta vegetală şi an im ală sub formele sale multiple, ne inspiră încredere în tr- un Dumnezeu creator. Este imposi­bil să considerăm lum ea produsul hazardului orb. Totul în univers a- testă wn plan, o inteligenţă, un în ­ceput, un scop şi ordine. Universul nu este o iluzie, el este ceva real, a fost c reat în cadrul spaţiu lu i şi timpului.

„Tu, Doamne, num ai Tu ai făcut cerurile şi toa tă oştirea lor, şi pă- m întul eu to t ce este pe el, m ările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tu tu ro r acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înain tea Ta.“ (Neemia 9,6).

„Cerurile au fost făcute prin Cu­vîntul Domnului, şi toată oştirea lor

prin suflarea gurii Lui. Căcj El zice, şi se face, porunceşte şi ce porun­ceşte ia fiinţă." (Ps. 33,6.9).

...„înaintea lui D um rezeu, în caro am crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sînt, ca şi cum a r fi.“ (Rom. 4,17).

Oricine in tră în relaţii de înţele­gere cu Dumnezeu, trebuie s-o facă prin credinţă, ea este condiţia do­m inantă pe care se întemeiază mîn- tuirea noastră, şi trebuie să se m a ­nifeste prin acţiunile noastre.

Cartea sfîntă, ne prezintă m ulţi „alergători" ai credinţei, d in tre care am intim cîţiva :

ENOH, care a tră it o v ia ţă sfîntă şi a crezut cu tărie în trium ful d rep ­tăţii, în ară ta rea glorioasă a Dom­nului, afirm indu-şi această încredere în tim p ce tră ia într-o generaţie coruptă şi batjocoritoare. (Evr. 11,5).

NOE şi familia lui, în mijlocul unor oameni de m are forţă fizică şi mintală, d a r decăzuţi din punct de vedere moral. (Evr. 11,7).

POPORUL ISRAEL, Ia M area Ro­şie, o m ulţim e neputincioasă şi în ­grozită de sclavi, în fa ţa unor oşti puternice, salvaţi prin credinţă. (Evr. 11,29).

MOISE, ,.prin credinţă", alege des­tinul poporului său, în locul plăce­rilor de o clipă ale păcatului, în locul tronului. (Evr. 13,24-26).

SADRAC ŞI TOVARĂŞII SAl nu se sperie de cuptorul cu foc, şi ră- m în credincioşi Iui Dumnezeu. (Dan. 3.1G-18).

Bărbat al credinţei este apostolul PAVEL în lanţuri, condam nat la m oarte ca un criminal de către un t iran nebun, corupt, ce stăpînea lu ­mea : „M-am lup ta t lup ta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acam m ă aşteaptă cu­nuna neprihănirii '1. (1 Tim. 4,7.8)

Iulie—August 1977

SUTASUL DIN CAPERNAUM, cerînd vindecare pen tru unul dintre servitorii săi, a rătîndu-se nedem n de a primi pe M întuitorul în casa sa, adăugind că era suficient un cuvînt al Lui, pen tru vindecare. Aceasta era credinţă. (Mat. 7,1-10).

FEMEIA CANA A N E AN CA, care a cerut vindecare pen tru fiica ei şi a refuzat să fie îndepărtată , acţiona prin credinţă. (Mat. 15,21-28).

Cînd apostolul PETRU, arestat, a replicat asupritorilor săi : „Trebuie să ascultăm m ai m ult de Dumnezeu dccît de oameni." (Fapte 5,28) .arăta credinţă.

Asemenea exemple ale CREDIN­ŢEI nu se găsesc num ai în Sfintele Scripturi. Ele sînt înscrise Pe fie- car.o filă a istoriei neam ului ome­nesc, în desfăşurarea istorici m în- tuirii.

Valdenzii şi Hughenoţii, Wycliffe şi Hu-iS, Ieronim şi Luther, care nu era îngrijorat de m ulţim ea demoni­lor ce l-ar îi pu tu t a taca şi de la care ne-a răm as afirm aţia : „Dacă a r fi a tîţia diavoli la Worms, cîte ţsgle pe acoperişuri, totuşi voi in tra în el.“

Tyndale, Knox, Zinzendorf şi Wesley şi încă m ulţi alţii au m ă r­turisit despre puterea Cuvîntului lui Dumnezeu, au tră it şi acţionat, prin CREDINŢĂ.

Acosta este felul de acţiune ce trebuie să-I caracterizeze şi pe cre­dinciosul ce tră ieşte aproape de re ­venirea glor-osă a R ăscum părătoru­lui cosim .

La fol ca ucenicii Domnului pe tim puri, trebuie să r e rugăm şi «oi : .Doamne, m ăreşte-ne credinţa."

Avem nevoie de credinţă, în toa­te îm prejurările , în toate etapele vieţii.

Să îndrum ăm pe fii noştri, către AJUTORUL ŞI OCROTITORUL CEL SIGUR pe drum ul vieţii. Să-i învăţăm să iubească, să dorească prezenţa continuă a lui Dumnezeu în viaţă, ca ei să trăiască în mod dem n o via ţă de -slujire, de iubire a semenilor, o v ia ţă curată. Această atitudine l-a păstra t curat pe losif, în mijlocul corupţiei pă turii con­ducătoare a Egiptului.

C ertitudinea prezenţei lui Dumne­zeu va izgoni frica. Să nu uităm experienţa lui Elisei, în cetatea de munte, cînd a văzut în tre el şi oş­tirea duşmană, o puternică centură do îngeri c e re ş t i; experienţa elibe­ră r ii apostolului P e tru din închisoa­rea în care-şi aştepta moartea, în tim p ce „Biserica nu înceta să se roage pen tru el.“ (Fapte 12,5-7).

Experienţa apostolului Pavel a- r.estat, in drum spre Roma, cu în ­credere în Dumnezeu, în tim pul fu rtun ii pe mare, el a salvat viaţa tu tu ro r însoţitorilor săi .(Fapte 27, 22-24, 34.44). Aceste experienţe au fost scrise, pen tru ca să învăţăm încrederea, să ne sprijinim pe D um­nezeu. în tim p ce păşim m ai de­parte în credinţă, Dumnezeu ne des­chide drum ul.

Pe vrem uri, la in tra rea în Cana- anul pămîntesc, cînd preoţii care

duceau chivotul, au .ajuns Ia Iordan, şi cînd au s im ţit apa sub picioarele lor (Iosua 3,15-17) apele s-au retras şi ei au căicat pe păm înt şi întreg poporal a trecu t în „Patria F ăgă ­duinţei."

Sînt m ulţi credincioşi care merg num ai a tît cît văd drum ul deschis îna in tea lor, d a r aceasta nu este îna in tarea credinţei. Numai atunci cînd mergem îna in te în ascultare de voinţa iui Dumnezeu, dovedim cre­dinţă. Credinţa devine o realitate, cînd este trăită.

„Viaţa credinciosului este adesea plină de prim ejd ii şi îm plinirea d a ­toriei pare foarte grea. închipuirea n e zugrăveşte pieirea care ne stă în faţă, sclavia păcatu lu i şi m oartea în u rm a noastră. Şi totuşi vocea lui Dumnezeu ne porunceşte lă m u r i t : „Mergi înainte." ...Piedicile ce se opun îna in tă rii noastre, nu vor dis­părea niciodată în fa ţa unui spirit îndoielnic şi nehotărît. Cei ce în- tîrzie cu ascultarea pînă ce va dis­părea orice îndoială şi nesiguranţă, şi p înă va fi în lă tu ra tă orice piedică a insuccesului şi înfrîngerii, aceia nu vor m ai asculta niciodată. Ne­credinţa şopteşte : „Să aşteptăm p înă vor d ispărea piedicile şi p înă ce vom vedea lăm urit calea înaintea noastră." Dar credinţa merge înainte cu curaj," speră totul şi crede to­tul." (MX. 328).

Să avem încredere nem ărginită în făgăduinţele Domnului : „încredin- ţează-ţi soarta în m îna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. El va face să strălucească d rep ta ­tea ta ca lum ina, şi dreptul tău ca soarele la amiază." (Ps. 37,5.6).

„Domnul este scăparea celui a- suprit, scăpare la vrem e de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău, se în ­cred în Tine, căci Tu nu p ără ­seşti pe cei ce Te caută, D o a m n e !

.....Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lum ina ochilor Lui." (Zaharia 2,8 ; Ps. 9,9.10).

Dar m ai ales, „să priv im la ACELA pe care L-au străpuns p ă ­catele noastre ... şi atunci vom în ­văţa să răbdăm , să suferim, să iertăm şi să iubim. P rin credinţa în Domnul Isus Hristos, orice lip ­să a caracterulu i poate fi înd rep ­tată, orice m în ji tu ră curăţită, orice greşeală îndrep ta tă , orice însuşire bună, dezvoltată." (Ed. 248). „Voi aveţi totul deplin în El." (Col. 2,10).

Dar form a cea mai intim ă a în ­crederii în Dumnezeu, este RUGĂ­CIUNEA. Cei care au avut accastă încredere, nu au fost înşelaţi nici­odată. „Rugăciunea şi credinţa sînt strîns unite, şi de aceea ele tre ­buie studiate îm preună. în rugă ­ciunea cu credinţă este o ştiinţă dumnezeiască ; o ştiinţă pe care trebuie să o înţeleagă orice credin­cios care v rea să-şi ducă la bun sfîrşit lucrarea vieţii sale." (Ed. 218).

Domnul ne spune : „Orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să cre­deţi că l-aţi şi p rim it şi-l veţi a- vea.“ (Marcu 13,24).

„Rugăciunea înviorează sufletul învinge instinctele şi înnobilează

gîndurile. Rugăciunea deschide în inima şi deasupra noastră cerul, cu lum inile şi bucuriile lu i negrăite. Rugăciunea risipeşte îndoielile şi în tăreşte v ir tu ţ i le ; uşurează dure ­rile, trezeşte conştiinţele, îm prospă­tează speranţele, sporeşte bucuriile, cîştigă luptele şi sfinţeşte suferin ­ţele. Rugăciunea deschide în noi izvorul păcii şi dezvăluie în faţa noastră icoana frum useţilor nepri­hănite. Rugăciunea rodeşte liniştea şi fericirea su f le tu lu i; ocroteşte iu­birea şi binecuvântează familia, îm pacă duşm anii şi transform ă sfin ­ţii. Rugăciunea mişcă in im a lui Dumnezrn, e forţa şi sufletul sen- tim en tn îr i religios. Viaţa fără ru ­găciune, este o via ţă fără D umne­zeu." (P. Eadet)

„Rugăciunea este cheia în m îna credinţei, care deschide depozitul cerului, unde sînt tezaurizate re ­sursele fură lim ite ale lui D um ne­zeu." (B. V. 94).

„Rugăciunea este un strigăt de speranţă." (Musset)

„Rugăciunea este fiica vieţii re ­ligioaso şi o clipă petrecută în cer." (S. Vince:it)

„Vocea credinţei." „S.O.S-uI m u ­ribundului." „Un suspin." „O la ­crimă." „O privire spre Dumnezeu."

Rugăciunea, este prim ul semn al vieţii noastre religioase şi mijlocul de a o menţine. Mergînd zi de zi cu Dumnezeu, îm brăcat în a rm u ra luminii, rugăciunea devine o păr- tăşie, o atitudine a inimii şi a m in ­ţii care ne păstrează în atmosfera cerului. Devine un canal al puterii ce curge de la Dumnezeu şi un ca­nal al laudei ce se întoarce la Dumnezeu. P rin rugăciune, haru l lui Dumnezeu se revarsă în viaţă.

Există întotdeauna, în orice is­pită, posibilitatea de a recurge la rugăciune. Nu există tim p sau loc în care să n i se poată lua posibi­litatea de a ne ruga, şi nu există nici o îm pre ju ra re cînd o inim ă sinceră să se roage fără să fie a u ­zită de către Tatăl nostru ceresc şi să nu primească răspunsul in cadrul voinţei Sale, spre binele veşr’ic.

„La auzul unei rugăciuni arză ­toare, toată oastea lu i Satana tre ­mură." (T,1/345).

„Numai cei ce au tră it prin sine viaţa de rugăciune, pot s-o judece. Căutarea de Dumnezeu e, în ade­văr o îndeletnicire cu totul perso­nală. M ulţum ită unei activităţi a- num ite a conştiinţei lui, omul tinde către o realita te nevăzută, care să­lăşluieşte în lumea m aterială şi trece dincolo de ea." (Dr. Alexis Carrel)

Există o clasă de anim ale de apă, cetaccele, care locuiesc în adîncuri. Acolo este casa lor şi n-o părăsesc niciodată pentru a merge la ţă rm . înoată dedesuptul valurilor, dar din cînd în cînd trebuie să se ridice la suprafaţă pen tru a respira. Altfel n -a r putea tră i Ce lor le este im ­pus ca o necesitate fizică, credin­ciosului i se impune ca o necesitate religioasă. P rin ridicarea continuă pe calea rugăciunii la o religie

A*1 Curierul Adventist

mai pură şi mai înaltă, pentru p ri­m irea harulu i divin, el îşi menţine viata religioasă.

„O,Doamne, ce schim bare face cu noi o oră doar/ Ce o petrecem în genunchi, cînd ne rugăm !/ Grele poveri, ce ne-apăsau pe piept, dis­par !/ Din uscăciunea cea din noi, ne înviorăm !/ Ne ridicăm : şi, lîn- gă noi şi-n depărtare / Se-ntinde-o perspectivă clară şi strălucitoare/ Şi-un viitor cald, însorit şi lum i­nos 1/ îngenunchiem descurajaţi, fr în ţi de durere./ Ne ridicăm, cîn- tînd, plini de putere !“

Spre a găsi cuvinte pen tru ru gă ­ciunea cu efect, rugăciune care să s trăba tă norii şi să ajungă la tro ­nul lui Dumnezeu, se cere CRE­DINŢA. Rugăciunea fără credinţă este ca un cec fă ră sem nătură, a- dică fără valoare : căci sem nătura de jos dă valoare cecului. RU­GĂCIUNEA CREDINŢEI, poartă pe ea SEMNĂTURA DOMNULUI ISUS HRISTOS, şi obţine valori oricît de m ari de la banca cerului.

„Şi Dumnezeul meu să îngrijeas­că de toate trebuinţele voastre, du­pă bogăţia Sa, în slavă, in Isus Hristos." (Filip. 4,19). Credinţa, în ­crederea absolută în Dumnezeu, în p urta rea Sa de grijă per.tru noi, dă acea m inunată pace, pe care nu o pot da nici plăcerile, nici prosperi­tatea, nici renum ele, şi nimic a lt ­ceva ; pe care nici durerea, nici sărăcia şi nici vreo altă neplăcere a vieţii nu o poate lua.

V orbiţi şi lucraţi cil credinţă de neînvins. Domnul e bogat în m ij­loace ; Lui î i aparţine toată lumea. Priviţi în credinţi» spre cer. P r i­viţi spre Cel ce dă lumină, putere şi izbîndă. S trăduinţele personale pentru binele altora, trebuie să fie precedate de m ultă rugăciune ta i­nică ; pen tru că se cere m are în ­ţelepciune, spre a înţelege ştiinţa salvării sufletelor. Înain te de a in ­tra în legătură cu sufletele, să in ­trăm în legătură cu Ilristos. La tronul haru lu i dobindiţi pregătirea pen tru a veni în ajutorul semenilor voştri." (P.D. 136)

Cuvîntul sfînt, no a ra tă clar că cererile noastre trebuie să fie în arm onie cu voinţa lui Dumnezeu, că trebuie să respectăm condiţiile puse de El şi atunci putem aştepta răspunsul la rugăciunile noastre. Să aşteptăm cu încredere chiar şi atunci cînd nu înţelegem modul în care Dumnezeu răspunde rugăciu­n ilor noastre. Dacă voinţa noastră este în arm onie cu voinţa Iui Dum­nezeu, vom dobîndi şi certitudinea că Dumnezeu răspunde în m aniera cea m ai folositoare, pen tru binele nostru vrem elnic şi veşnic.

„Noi pu tem cere în rugăciune iertarea păcatelor, Spiritul Sfînt, o fire creştină, pricepere şi pa tere a face lucrul Său, cum şi orice dar făgăduit de El ; apoi să credem că vom primi, şi să m ulţum im lui Dumnezeu pen tru cele primite." (Ed. 249).

„C ărarea sincerităţii şi â cinstei, n u este lipsită de piedici, d a r în

fiecare greu tate noi trebuie să ve­dem o chem are la rugăciune... In numele lui Hristos, urm aşii Lui vor sta în fa ţa lui Dumnezeu. P rin va­loarea sacrificiului adus pen tru ei, au p reţ îna in tea Domnului. P en tru numele lui Hristos, Demnul ia rtă pe aceia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloşia păcatului, ci chiar chipul Fiului Său, în care ei cred.“

Să avem încredere în făgăduin­ţele lui Dumnezeu, căci ele se vor îm plini chiar şi atunci cînd nu ve­dem dovezile exterioare. Să avem încredere asem eni lu i Moise pe munte, cînd a văzut modelul con­strucţiei, acolo unde avea să se m a­nifeste gloria lui Dumnezeu. , PE MUNTE CU DUMNEZEU — în lo­cul tainic da comuniune — să con­tem plăm p lanul Său m inunat faţă de omenire." în felul acesta carac­terul nostru va fi modelat şi se va îm plini cu r.oi făgăduinţa : „Eu voi locui cu ci.“ (2 Cor. 6,16).

Să urm ăm m arile exemple bibli­ce, dar m ai ales exem plul Celui Dssăvîrşit, Domnul nostru Isus Hristos. în zorii zilei cît şi in a- m urgul serii, El găsea clipe pentru o liniştită com uniune cu Tatăl.

Să tră im ca sentim entul continuu ai dependenţei de El şi inimile noastre să fie clipă do clipă în ­drep tate spro Izvorul îtintuirii noastre, spre M întuitorul nostru.

Să r.e bucurăm de făgăduinţa : „Nu te teme, căci Eu sînt cu tine; n u ts uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul Tău ; Eu te în tă ­resc, to t Eu îţi v in în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreap ta Mea biru- itoare.“ (Is. 41,10).

Adesea credincioşii trecînd prin diferite încercări, sînt ispitiţi să se creadă u ita ţi de El. D ar să nu u i­tăm că „Acela care a suferit pen­tru ei, şi a p u rta t durerile şi în ­tr istările lor, n u i-a uitat. Copiii lui Dumnezeu r.u sînt părăsiţi şi nici lăsaţi fără ajutor. Rugăciunea mişcă bra ţu l Celui A totputernic." (P.D. 158).

Trebuie să fim în stare de per­m anentă veghere fa ţă de păcat. T atăl nostru ceresc nu este onorat cînd copiii Săi se expun voluntar ispitei, păcătu ind şi venind apoi la El după aju tor, înfrînţi.

Vegherea este p rim a linie a apă­ră r ii noastre. Duşmanul sufletelor noastre nu se poate apropia de ci­neva care veghează continuu în ru ­găciune. Credinciosul trebuie să a i­bă ochii limpezi, să descopere pă­catul în variatele sale forme şi să fie gata să i ss opună. Vegherea şi rugăciunea, constituie actul m a ­jor, al ,.îm brăcăm în toată arm ă­tu ra lu i Dumnezeu, ca să putem ţine pi p t îm potriva uneltir ilo r d ia­volului." (Efes. 6,10-18).

In orele preţioase ale acestei săp- tăm îni de rugăciune, să îndreptăm privirile noar.tre la „norul de m a r­tori şi să dăm la o parte orice pie­dică la credinţa lui Enoh, Noe, a lu i Sadrac şi tovarăşilor săi, la

aceea a lui Moiso, a apostolului Pavel şi Petru, la credinţa femeii păglne. P en tru ei toţi şi pentru alţii numeroşi, redaţi pe pa­ginile Sf. Scripturi, sau în filele Istoriei ftîîntairii, credinţa ir.semna angajare, consacrare lepădare de sine, pu rta rea crucii, un profund simţ al realităţii, ir.semna tră irea în lum ina crucii, a bucuriei mîn- tu ir 'i , o v ia ţă do continuă şi de- săvîrşită c; mu iune cu Dumnezeu, ce so afirm a prin tr-o ascultare din iubire a Cuvîntnlui Său.

Să înă lţăm rugăciunile credinţei pen tru influenţa înnobilatoare a Duhului Sfînt, care să ne însufle­ţească Ia o via ţă nouă, să ne îm ­brace în putere per.tru slujire, ru ­găciuni ale credinţei care să poarte sem nătura R ăscum părătorului nos­tru.

Noi, şi toată casa ncastră, familia cca mică şi cea m are a Bisericii, „să stăm pe m unte în prezenţa Domnului", să tră im îm preună cu Mîntuitoriil nostru, astfel ca rugă ­ciunea să devină o părtăşie, o a ti­tudine a inimii şi a minţii, care să ne păstreze în atmosfera cerului.

F i -! ca această săptăm înă de co­m uniune să contribuie la un ita tea noastră ; să ne rugăm unii pentru alţii, pen tru cei dragi, pen tru în ­treaga Biserică. El să desăvîrşească lucrarea sfin ţirii noastre şi să ne s trăm ute în slava îm părăţiei Sale.

...„Căci cine se apropie de D um ne­zeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută."

(Evr. 11,6)

Pastor G. Dcac

Preşedinte le C on fe r in ţe i S ib iu

Iulie—August 1977

~7—v o m nu l nu întîrzie în împlini-, / î r e a făgăduinţei Lui, cum cred

H y unii ; ci are o îndelungă ră b ­dare pen tru voi şi doreşte

ca niciunul să nu p ia ră ci toţi să v ină la pocăinţă." (2 P etru 3,9).

Aceste cuvinte le adresa Simon Petru , rob şi apostol al lu i Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noas­tră , zicea el, prin drep ta tea D um­nezeului şi M întuitorului Isus H ris­tos.

Era spre sfîrşitul vieţii, aşa cum o confirmă v. 13 şi 14 din capi­tolul 1 din aceeaşi epistolă şi do­rea ca şi după m oartea lui cei a- leşi să-şi aducă am inte totdeauna de „lucrurile acestea", a tît de cele scrise în p rim a ca şi în a doua sa epistolă. El le scria „caut să vă trezesc m intea sănătoasă prin în ­ştiinţări, ca să vă fac să vă adu ­ceţi am inte de lucrările vestite m ai d inainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi M întuitorului nostru dată p rin apostolii noştri.

T extul am intit la începutul aces­tui articol este un tex t care ne în ­sufleţeşte, ne încurajează şi ne în- drum ează la o pregătire temeinică în vederea revenirii Domnului Hristos. Acest text prezintă un ta ­blou a! lui Dumnezeu, care face ca inim a să se îndrepte spre El cu bucurie, cu laudă şi cu mulţumire. Dumnezeu doreşte ca nim eni să nu piară. El doreşte ca toţi să v ină la pocăinţă.

Adevărul glorios şi m inunat este că El a lua t suficiente m ăsuri ca toţi să fie m m tuiţi. Nimeni nu tre ­buie să piară. P rin lucrarea de ispă­şire a Demnului Hristos s-a plătit pre ţu l deplin al m m tuirii noastre şi al tu tu ro r care au tră it şi vor trăi pe acest păm înt. Şi dacă eu şi tu vom pieri, aceasta se va întîm pla pen tru că noi nu am- lua t în seamă to t ceea ce Dumnezeu a făcut ca să ne mintuiască.

Aceasta nu se va întîm pla nici­decum fiindcă Dumnezeu nu a r fi prevăzut cumva tot ceea ce era ne ­cesar pen tru m întuirea noastră.

Un pastor povestea de ta tă l său că de sute de ori l-a auzit rugîn- du-se, d ar nu-şi am intea m ăcar o singură dată cînd el să nu fi cu­prins în rugăciunea lui două texte d in Scriptură, care sînt strîns le­gate de acest subiect a tît de im por­tant. Tatăl z ic e a : „ îţi mulţum im , Doamne, că nu ne-ai tra ta t după păcatele noastre şi nu ne-ai răsp lă ­t i t după fărădelegile noastre, ci eşti îndelung răbdător faţă de noi şi nu doreşti ca vreunul să piară ci toţi să v ină la pocăinţă ca să fie m întuiţi.“ „Im presia puternică a rugăciunii lui de m ulţum ire către Bunul Dumnezeu a fost un izvor

de încurajare pentru m ine de-a lungul anilor de lucrare", spunea pastorul.

In tr-adevăr capitolul 3 din cea de a doua epistolă a apostolului P e tru cuprinde învă ţă tu ri m inunate şi foarte im portante pen tru bise­rica lui Dumnezeu în aceste zile.

Există pa tru puncte principale în acest capitol, pa tru îndem nuri ale bătrînului apostol, începînd fiecare cu expresia duioasă „prea iubiţi­lor" v. 1,8,14 şi 17.

Domnul

nu

î n t î r z i e . . .

Dorinţa lui în prim ul apel este : „caut să vă trezesc m intea sănă ­toasă... ca să vă fac să vă aduceţi am inte de lucrurile vestite m ai d i­nain te de sfinţii prooroci şi de po­runca Domnului şi M întuitorului nostru, dată p r in apostolii voştri." Aici apostolul n.e îndeam nă să fim cercetători sinceri şi credincioşi ai Cuvîntului lui Dumnezeu. „Cuvin­tele vestite de sfinţii prooroci," a- ceasta înseam nă Vechiul Testa ­m ent ; „porunca Domnului şi M în­tu itorulu i nostru dată p rin apostoli", se referă la Noul Testament. Aces­ta este şi pen tru noi un îndem n binevenit, ca în vrem ea aceasta cînd toate se desfăşoară într-o grabă uluitoare, să nu uităm ca pe lîngă îndeplinirea datoriilor de fiecare zi să ne găsim tim p de a studia Cuvîntul lui Dumnezeu şi învă ţă ­turile Spiritului Profetic şi a ne ruga să fim feriţi de orice ispită.

Apostolul adaugă că în acele zile m ulţi vor tră i după poftele lor. E- x istă prim ejdia ca şi credincioşii

lui Dumnezeu să umble în firea pămîntească. Biblia avertizează îm ­potriva „plăcerilor cărnii". Şi în noi se dau asem enea lupte.

Ucenicul iubit, Ioan, cel care tot­deauna era cît mai aproape de Domnul, am inteşte în întîia sa e- pistolă de acest fel de ispite, de plăceri : pofta firii păm înteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii." Toate acestea tre i ne privesc pe noi cei credincioşi. Ce fericire pen ­tru cei ce au ochi şi văd lucrurile m inunate din ju ru l lor ; dar pe a- ceeaşi cale pot veni şi ispite.

Multe ispite vin pe calea văzu­lui. Acan a răspuns lui Iosua : „Am văzut în pradă o m anta frumoasă de Şinear, două sute de sicii de a r ­gint şi o placă de aur... le-am pof­tit şi le-am luat. David a fost dus în ispită spre un păcat, cu m ulte im plicaţii în v ia ţa lui, p rin privire , Pe cînd se plim ba pe acoperişul casei îm părăteşti, a zărit de acolo o femeie..." Cît de atenţi trebuie să fim la ceea ce privim — cît de stă- pîni trebuie să fim pe noi înşine spre a ne îm potrivi poftei sau p lă­cerii ochilor. De aceea copiii lui Dumnezeu trebuie să fie oameni ai rugăciunii, ai studiului ca m intea să fie continuu trează. Nu e de a- juns a ne ruga num ai acum în Săp- tăm îna de Rugăciune, acum la în ­cheierea anului ci fiecare trebuie să aibă necontenit experienţa sa cu Dumnezeu aşa cum spunea Domnul Hristos: „Ci tu cînd te rogi in tră în odăiţa ta şi roagă-te Tatălui Tău,... şi Tatăl tău care vede în as ­cuns îţi va răsplăti".

Scrip tura ne atrage aten ţia că şi „lăudăroşia" sau „m îndria vieţii“ poate fi o problem ă în sfera vieţii noastre. Avem nevoie de acea v ir­tu te a Domnului Hristos: blîndeţea şi um ilinţa Lui.“ Acel spirit care să ne conducă a da întîietate celui­lalt, să priv im pe altul mai pe sus de noi înşine. L upta îm potriva is­pitelor este o luptă grea. Putem în ­vinge num ai cu aju tor de la D um ­nezeu prim it ca răspuns la rugă­ciunile fierb in ţi ce trebuiesc în ă l­ţa ta la tronul harului.

Al doilea apel al apostolului P e ­tru scoate în evidenţă ceea ce a- m inteam la în c e p u t: bunăta tea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Şi el spune „Să n u uitaţi". Gîmiu- rile acestea a tît de frumos expri­m ate în versetele 8 şi 9 ne vorbesc de grija duioasă a unui părin te iu ­bitor, care doreşte ca noi să fim m întuiţi.

In una din parabole Domnul Hristos spunea că servul cel rău zice în inim a sa „Domnul meu ză­boveşte să vină." Este adevăra t că venirea Domnului a fost întîrziată. Dar care este cauza ?

E Curierul Adventist

Cuvîntul inspira t ne lăm ureşte : „Noaptea lungă a întunericului este grea, dar zorile sîn t încă am înate prin îndurare, deoarece, dacă Maes­tru l ar fi venit, aşa de m ulţi ar fi fost găsiţi nepregătiţi. Bunătatea lui Dumnezeu ca credincioşii Săi să nu piară a fost cauza acestei m ari întîrzieri. Nu a fost voinţa lui Dum­nezeu ca venirea Domnului Hristos să fie astfel întîrziată. Dumnezeu nu hotărîse ca poporul lui Israel să rătăcească patruzeci de ani în pustie. El le făgăduise să-i conducă direct în ţa ra Canaanului, şi să-i aşeze acolo ca un popor sfînt şi fe­ricit. D.ar cei cărora le-a fost vesti­tă făgăduinţa întîiaşi dată n-au in ­tra t, din cauza necredinţei. Inimile lor erau pline de m urm urare, răz ­vră tire şi u ră şi El nu putea să-şi împlinească legăm întul cu ei.

„Timp de patruzeci de ani l-a ţinu t pe vechiul Israel departe de Canaan, necredinţa, m urm urarea şi răzvrătirea. Aceleaşi păcate au în- tîrz iat şi venirea Domnului Hristcs Făgăduinţele lui Dumnezeu n-au dat şi nu dau greş. A fost necre­dinţa, spiritu l lumesc, lipsa de con­sacrare şi certurile din mijlocul copiilor lui Dumnezeu care i-au ţ i ­nu t departe de venirea Domnului. Fie ca poporul Său să se pregăteas­că printr-o v ia ţă sfîntă şi curată spre a-L întîm pina.“

Al treilea apel pe care îl face apostolul P etru către cei credin­cioşi îl găsim în v. 14. „De aceea p rea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi a- ceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi îna in tea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. Acesta este un standard extrem de înalt. Nu poate fi atins de cel credincios p rin sine, indife­ren t de poziţia sau educaţia lui. Nu există nici o m odalitate ca prin noi înşine să atingem acest ţel.

Totuşi, slavă Domnului că există o cale. Este m inunat de simplă şi realizabilă pen tru noi toţi. Aposto­lul Iuda ne a ra tă c a le a : „ Iar A- celuia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fă ră p rihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.“ lud,a 24.

Serva Domnului vorbind despre acest ideal al lui Dumnezeu pentru copiii Săi, spunea: „Idealul lui Dumnezeu pen tru copiii Săi, este m ai îna lt decît cel mai îna lt gînd la care poate cineva aspira. ’Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi T atăl vostru cel ceresc este desă- vîrşit.’ Această poruncă este o fă ­găduinţă. P lanul m întuirii cuprin ­de în sine, completa noastră elibe­ra re de sub puterea Iui Satan. El a venit să strice lucrările diavolului şi El a lua t m ăsuri ca Duhul Sfînt să fie da t fiecărui suflet pocăit, pentru a-1 feri de păcat."

Este opera m ăreaţă a Duhului Sfînt care lucrează .aceste m inuni ale H aru lu i în via ţa noastră. Duhul Sfînt este da t nu num ai pen tru a ne a ră ta păcatul ci şi pen tru ca să ne facă părtaşi de fire dumnezeias­că, ca să fim feriţi de a mai p ă ­cătui. Dacă a fost vreun tim p cînd a fost nevoie să rugăm pe Dum­nezeu pen tru revărsarea Duhului Sfînt, ca să realizeze aceste lucruri în viaţa noastră, atunci tim pul a- cela este cu siguranţă acum. „De aceea prea iubiţilor siliţi-vă“ .

Ambele epistole sînt s trăbătu te de gîndul şi îndem nul la o viaţă

sfîntă. „Ci după cum Cel ce v-a chem at este sfînt, fiţi şi voi sfinţi în toată p u rta rea voastră... Lepădaţi dar orice rău tate , orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire... Să aveţi o pu rta re bună, fiţi supuşi oricărei s tăpîn iri omeneşti, cinstiţi ne toţi oamenii. Şi sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn."

U ltim ul apel din acest capitol al epistolei Apostolului Petru îl găsim în v. 17 „Voi deci prea iubiţilor ştiind mai dinainte aceste lucruri păziţi-vă“. De ce să ne păzim ? Există vreo prim ejdie ? Restul te x ­tului ne spune : „ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirile acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tă ria / '

In capitolul 2 vers. 1 apostolul s p u n e : „ în norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi cum şi în tre voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare... şi din pricina lor calea adevărului va fi vorbită de ră u “ . în treg capi­tolul 2 se ocupă de aceşti prooroci mincinoşi. Domnul Hristos a aver­tizat biserica Sa, cum ne descrie Evanghelistul Matei cap. 24,4.24 ; „Băgaţi de seamă să eu vă înşele cineva... se vor scula Hristoşi m in­cinoşi şi prooroci mincinoşi îneît să înşele, dacă va fi cu pu tin ţă şi pe cei aleşi."

Apostolul Pavel la fel a v e r t iz a : „Şi se vor scula d in mijlocul vos­tru oam eni care vă vor învăţa lu ­cruri stricăciose... de aceea veg:ieaţs.“ Fapte 20,30.31.

Cuvîntul Spiritului Profetic ne în ­vaţă : Dumnezeu are pe păm înt o Comunitate care e form ată din a- leşii Săi, care ţin poruncile Sale. El nu conduce indivizi răsăriţi la în- tîm plare, unul ici, a'.tul colo, ci El conduce un popor." Cei care sînt înclinaţi să considere judecata lor personală ca supremă, sînt în p r i ­mejdie... S-au ridicat p rin tre noi oameni care m ărturisesc că sînt slu­jitori ai lui Hristos dar a căror lucrare oste nrctivnică unităţii pe care Domnul a stabilit-o în bise­rică."

Să nu se înşele nim eni cu gîndul că Biserica lui Dumnezeu pe pă­m înt este un organism anarhic, unde fiecare poate să facă to t ce i se pare lui că este l in e şi să tu lbure după bunul plac viaţa Comunităţii, im punînd vederile sale deosebite, spiritul său tiranic, m zm uirilc sale, celorlalţi m em bri ai bisericii.

De aceea, scria Apostolul Petru caut să vă trezesc m intea sănă­toasă ca să vă păziţi, să vă feriţi de asemenea elemente. Să ne rugăm pentru unita tea bisericii şi să ve­ghem spre a fi feriţi de orice am ă­giri. Să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dea un spirit de discernă- m înt ca să putem face deosebire în tre lum ină şi întuneric, adevăr şi minciună, şi în tre soliile lui Dum­nezeu şi ereziile ce apar.

Să m edităm la aceste apeluri ale bătrînului apostol P e tru şi să ru ­găm pe Bunul Dumnezeu să ne aju te să tră im o v ia ţă sfîntă, îm- po trivH du-ne ispitirilor diavolului, să tră im în pace şi arm onie cu toţi oamenii şi să ne păzim de orice fel de erezii. Cînd fiecare cre­dincios va u rm ări această ţ in tă b i ­serica în treagă va fi pregătită să întîlnească pe Domnul.

Aceasta era şi dorinţa apostolului Petru , cars îşi încheie solia sa cu un apel plin de însufleţire : „Ci creşteţi în haru l şi în cunoştiinţa Domnului şi M întuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin."

Pastor M. P ârvan

Secretaru l U n iu n i i

5 7 §Iulie—August 1977 1 * î

Pastor

I. MoldovanCons i l ie r U n iune

l în t f ia ţ i/

m î n g î i a ţ i/

p e p o p o i ’u l eu

Dacă poporul Israel a r fi fost credincios în toate fa ţă de Domnul, atunci, prin el s-ar fi răspîndit lum ina adevărului şi

toate popoarele lum ii ar fi devenit părtaşe binecuvîntărilor cereşti, însă inima acelora cărora le era încredinţată cunoştinţa adevărului, a răm as nemişcată fa ţă de nevoile celor din ju ru l lor. Ca urm are, lu ­m ina adevărului a fost acoperită de ej, în tunericul i-a cuprins, ia r r ă ­tăcirile şi superstiţiile creşteau. In tr-un tim p ca acesta Dumnezeu l-a chem at pe Isaia ca să-l tr im ită l.i copiii lui Israel să-i m ustre şi să le spună : „Ascultaţi ceruri şi ia a- minte pămîntule, căci Domnul vor­beşte : ’Am hrăn it şi am crescut nişt-5 copii, dar ei s-au răsculat îm ­potriva Mea. Boul îşi cunoaşte stă- pînul şi m ăgarul îşi cunoaşte ieslea stăpînului său: d ar Israel nu mă cunoaşte, poporal Meu nu ia am in­te la Mine. Vai, neam păcătos, po­por încărcat de fărădelegi, săm înţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au pă­răs it pe Domnul. Au d ispreţu it pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spate­l e . . . Ce pedepse noi să vă m ai dea t in d voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău ? Tot capul este bolnav şi toa tă inim a suferă de moarte! Din tă lp i pînă-n creştet, nimic nu-i să ­nătos : ci num ai răni, v înătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi ne­alinate cu untdelemn."

„Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă ! Luaţi dinain tea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi f ă c u t ! încetaţi să mai faceţi r ă u l ! învă ţa ţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocro­tiţi pe ce! asuprit, faceţi d rep ­ta te orfanului, apăra ţi pe văduvă! Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cirmîzul, se vor face albe ca zăpada ; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi m înca cele mai bune roade ale ţă rii" (Isa. 1,2-8; 16-19).

Nici chiar după aceste m ustră ri aspre, poporul Israel nu şi-a în ­tors inim a la Dumnezeu ca să se

întoarcă la El şi nu şi-a îndrep ta t căile ca să urm eze calea cea bună. Fiii lui Israel s-au pierdut în for­malităţi, fă ră să cunoască pe Dom­nul, şi scopul religiei lor. Dar ca să-i trezească la realita te Domnul le trim ise urm ătoarea m ustrare : „Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine, nu este decît o înv ă ţă tu ră de datină omenească. De aceea, voi lovi iarăşi pe poporul acesta..." (Isa. 29,13).

Profetului Isaia i-a fost da t să privească cu ochi profetici în viitor şi să vadă nenorocirea ce urm a să v ină asupra acestui popor, ca re „şi-a înţepenit grum azul şi şi-a învîrtoşat inima, p ină acolo îneît nu s-a în ­tors La Domnul, Dumnezeul lui Is­rael... Ei şi-au bă tu t joc de trim işii lu i Dumnezeu, I-au nesocotit cu­vintele şi au rîs de proorocii Lui, p înă cînd m înia Domnului îm potriva poporului Său a ajuns fără leac. A tunci Domnul a făcut să se suie îm potriva lor îm păra tu l Haldeilor, şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locaşului lor cel sfînt. N-a cru ţa t nici pe t în ă r nici Pe tînără, nici pe bătrîn , nici pe omul gîrbov sub povara perilor albi, ci a dat toate în m îna lui. N ebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din casa Domnului, m ari şi mici, viste- riile casei Domnului şi visterii- le casei îm păra tu lu i şi ale căpe­teniilor lui. Au ars casa lui D umne­zeu, au dărîm at zidurile Ierusalim u­lui, au pus foc tu tu ro r caselor lui şi au nimicit toa te lucrurile scumpe. Pe cei ce au scăpat de sabie, Ne­bucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, p înă la stăpîn irea îm părăţie i Perşi­lor, ca să se îm plinească Cuvîntul Domnului rostit prin gura Iui Iere- m ia ; p înă ce ţa ra şi-a ţinu t Saba- tele ei şi s-a odihnit tot tim pul cît a fost pustiită, p înă la îm plinirea celor şaptezeci de ani." (2 Cron. 36,13-21).

O, dacă a r fi ascultat şi s-ar fi întors la Domnul cu o pocăinţă sin­

ceră a tunci cînd au fost m ustra ţi pen tru fărădelegile lor, cum ar fi pu tu t să evite această nenorocire ce a venit peste ei, ca o furtună. „O, de ai fi lua t am inte — zice Dom­nul — la poruncile Mele, atunci pacea ta a r fi fost ca un rîu şi fericirea ta ca valurile mării." (Isa.48,18).

Apoi vizionarul Isaia văzu acest popor risip it pe m alurile rîurilor B abiionului şezînd şi plîngînd cînd îşi aducea am inte de Sion. Ei îşi a tîrnară hai fele lor în sălciile ţ in u ­tului aceluia, căci învingătorii le cereau să cînte cîntările Sionului. Cum să cîntăm noi cîn tările Dom- lui pe un pâm înt străin ? — ziceau ei —. Apoi profetul văzu cum se deschideau ferestre spre Ierusalim ia r înăuntru se auzeau înălţîr.du-se rugăciuni fierbinţi, m ărtu risiri sin­cere şi se im plorau îndurările lui Dumnezeu pentru Israelul risip it şi pentru rezidirea Ierusalimului. (Ban. cap. 6 şi 9).

Dumnezeul îndurărilor răspunse la aceste rugăciuni sincere şi trim ise solia de mîngiiere poporului Său şi z i s e : „Mîngîiaţi, m îngîiaţi pe po­porul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalim ului şi stri- gaţi-i, că robia lui s-a s f i r ş i t ; căci a prim ii d in m îna Domnului de două ori cît toate păcatele lui." (Is. 40,1-2). M îngîierea car® le inspira încredere era în cuvîntul: ,,Poporul Meu..." Dumnezeu nu i-a lepădat, i-a trecut prin focul încercărilor, dar focul nu i-a mistuit. I-a trecut prin ape, da r apele nu i-a înecat. (Isa. 43,2). „ în cel d intîi an al lui Cir, îm păratu l Perşilor, ca să se îm pli­nească cuvîntul Domnului, rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, îm păratu l P er­şilor, care a pus să se facă prin viu grafi şi prin scris vestirea aceas­ta în toa tă îm pără ţia lui : „Aşa vorbeşte Cir, îm păratu l Perşilor : „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate îm părăţiile păm în tu lu i şi m i-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine d in tre voi este din poporul Lui ? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la

8 Curierul Adventist

Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui I s r a e l ! El este adevăratu l Dum­nezeu, care locuieşte la Ierusalim. O riunde locuiesc răm ăşiţe din po­porul Domnului, oamenii d in locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lingă daru ri de bunăvoie p en tru Casa îu i Dumnezeu, care este la Ierusalim!"

Vizionarul Isaia vede apoi res ta ­bilirea poporului iui Dumnezeu, re- zidirea Ierusalim ului şi a tem plului d in Ierusalim şi aude un glas în depărtare care strigă : „Pregătiţi în pustie caîea Domnului, neteziţi în locurile uscate un d ram pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţa tă, orice m unte şi orice deal să fie plccate, coastele să se prefacă în cîmpii şi strîm torile în vîlceîe.' De la dis tanţa secolelor el vede cum se pregăteşte calea pentru Acela Care este Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Mîngîierea lui Israel, Speranţa celui păcătos.

In spre această zi a venirii lui Mesia şi-au în d rep ta t priv irile prin ochiul credinţei toţi credincioşii din toate veacurile trecute, aşteptînd cu dor îm plinirea nădejdii lor. Apoi !a îm plinirea vrem ii „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe um ărul Lui ; î l vor num i : „M inunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părin tele veşniciilor, Domn .al păcii,“ (Isa. 9,6). Această zi o aşteptase cu atîta ardoare Simeon „un om în Ierusalim ", care „aştepta mîngîierea lui Israel" şi căru ia Duhul Sfînt ii făcuse cunoscut că nu va vedea moartea pînă nu va vedea pe „Hris- tosul Domnului". O, cît de m ult a fost el m îngîiat cind pe acest „Co­pil M inunat" L-a luat în braţe, a b inecuvîntat pe Dumnezeu şi a zis : „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău Stăpine, după cuvîntul Tău, căci au văzut ochii mei m întuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, îna in tea tu tu ro r popoarelor, lum ina care să lumineze neam urile şi slava poporului Tău Israel." (Luca 2,27).

Apoi evanghelistul Vechiului Tes­tam ent — prin viziune — a văzut îm plinirea Cuvintului care zice : „După cum în vrem urile trecute a acoperit cu ocară ţa ra lui Zabulon şi ţa ra lui Neftali, în vrem urile v ii­toare va acoperi cu slavă ţinu tu l de lingă mare, ţa ra de dincolo de Io r­dan, Galilea neam urilor. Poporul caro um bla în întuneric, a văzut o m are lum ină şi peste cei ce zăceau in ţa ra um brei morţii, a răsă rit l a ­mina." (Is. 0,2-3). In viziune profe­tul ll privea în activitatea Sa zil­nică aşa cum insp ira t de Duhul Domnului L-a descris cînd a auzit declaraţia T a tă lu i : „Iată Robul Meu, pe Care-L sprijinesc, Alesul Meu în Care îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste E l ; El va vesti neam urilor judecata. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul,

şi nu-1 va face să se audă pe uliţe. T restia fr în tă n-o va zdrobi şi mucul care m ai arde nu-I va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va aşeza d rep tatea pe p ă m in t ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui." (Isa. 42,1-4).

Profetul L -a văzut apoi cum „El suferinţele noastre le-a p u rta t şi du ­rerile noastre le-a lua t asupra Lui... şi că a fost străpuns pen tru păca- tcle noastre, zdrobit pen tru fărăde ­legile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin ră ­nile Lui sîn tem tăm ăduiţi." (Isa. 53, 4-5). A văzut, cum Tatăl va „ turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalim ului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce priv irile spre „Acela" pe care L-au străpuns. ÎI vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plînge am arnic, cum plînge cineva pe un în tîi născut."

(Zaharia 12,10) .Cînd recunoaştem că păcatele noastre L-au străpuns şi că fărădelegile noastre L-au zdro­bit,... atunci vom privi la Cel pe care L-am străpuns... şi vom plînge amarnic... cum plînge cineva pe un întîi născut. Atunci un duh de în ­durare şi un duh de rugăciune va pune stăpîn ire pe noi şi vom zice : „Ai milă de m ine D um nezeu le!“ „Acela care n -a pu tu t să vadă pe păcătoşi expuşi ruinii veşnice fără ca să-Şi dea sufletul la moarte pen tru ei, va privi cu m ilă şi înd u ­rare spre orice suflet, care recu ­noaşte că n u poate să se salveze singur. A supra nici unui păcătos care se roagă trem urînd, Domnul nu va priv i fă ră să-l ridice şi să-l ajute... Noi putem să depunem pă­catele şi durerile noastre la picioa­rele Sale, căci El ne iubeşte. Fiece privire şi cuvînt a Lui ne invită să ne încredem în El.“ „Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi cură ­ţa ţi; vă voi curăţi de toate spurcă­ciunile voastre şi de toţi idolii voş­tri." (Ier. 3,13) Să îndrep tăm p ri­virile noastre la crucea de pe Gol- gota şi Ia nem ărginita iubire dum ­

nezeiască cu care sîntem iubiţi. Schimbarea firii noastre păcătoase se face atunci cînd privim la El şi îl prim im pe El. P rin EI vom fimîngîiaţi. „Ferice de cei ce plîng căci ei vor fi mîngîiaţi." (Mat .5,4). Cînd norodul a ascultat predica lui Petru cu privire la Isus Hristos Cel răstignit, cînd ei „ au răm as s tră ­punşi în inimă", a tunci au pus în trebarea : „Fraţilor ca să facem ?“ Această în trebare a fost u rm ată de o pocăinţă sinceră, ia r ei au prim it Duhul Sfînt, Mîngîietorul, Duhul Adevărului. Acum erau mîngîiaţi ştiind că sînt iertaţi şi că sîn t p ri­m iţi de Dumnezeu ca F ii ai Săi.

La m alurile rîu rilor Babiîonului Israeiiţii îşi atârnau harfele pe sălciile din ţinu turile acelea, şedeau şi plîngeau zicîad : „Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un p ă ­m int străin ?" Ceice ce simt liniş­tiţi în păcatele lor, dar se simt n e ­liniştiţi pen tru păcatele altora, a- ce'a sînt în robia păcatului. Ei sînt pe n a teren străin, iereniil fermecat ;;1 Satanei. Cum vor putea aceştia să cînts cîntarea biruinţei, cîntarea lui Moise şi a Mielului, dacă ei vor răm îne robii formelor reci ale re li­giei, dacă ei vor fi „nepăsători faţă de o m întuire aşa de mare," dacă ei mai persistă a răm îne robi ai patim ilor rele ?

„Dar chiar acum zice Domnul, în- toarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post cu plînset şi cu bocet. Sfîşi- aţi-vă inimile nu hainele, şi în toar- ceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vos­tru. Căci El e milostiv şi plin de îndurare , îndelung răbdător şi bo­gat în bunătate... şi-I pare rău de relele pe care Ie trimite... Preoţii, slujitorii Domnului, să plîngă între tindă şi a ltar şi să zică : Doamne îndură-Te de poporul Tău !" (loel 2,12-13.17). Nimic nu doreşte Isus Hristos a tît de mult, decît să mîn- tuiască pe poporul Său de sub stă- pînirea lui Satana. El vrea să fim eliberaţi de puterea Iui care se află înăuntru l nostru.

Isus Hristos veni în lum ea aceasta pentru a salva pe păcătoşi, nu în păcatele lor, ci din păcatele lor şi a-î sfinţi prin adevăr. P en tru ca EI să devină pen tru noi un M întuitor desăvîrşit, noi trebuie să ne unim cu EI, p rin tr-un act personal de cre­dinţă. Hristos ne-a ales, şi noi de asem enea L-am ales pe El. De acum înainte noi avem de tră it nu pen­tru noi înşine, ci pen tru Acela care a m urit pen tru noi. Ori, această unire nu poate fi m enţinută decît printr-o continuă vigilenţă, căci noi avem întodeauna riscul de a cădea în ispită. Noi sîntem de fap t liberi de a alege cui să slujim, lui Dum­nezeu... sau păcatului, dacă dorim aceasta. U nirea cu Hristos implică o predare deplină Domnului Dum­nezeu, p redare ce s-e m anifestă prin faptele şi gîndirea noastră.

Iulie—August 1977

Să ne considerăm m em bri ai fa ­miliei lui Hristos şi să-L urm ăm ca nişte copii preaiubiţi. Adoptaţi în casa Tatălui, să-L onorăm pe El şi să fim dem ni de fam ilia cerească.

Profetul Isaia văzu în cele din urm ă m ăreaţa zi a venirii Domnului Hristos. Inspirat de Duhul Sfînt el scrie : „Iată Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu bra ţu l Lui. Ia tă că p la ta Lui este cu El şi răsplătirile vin îna in tea Lui.“ (Isa. 43,10). „Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe po­porul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalim ului şi s tr i ­gaţi că... nelegiuirea lui este ispă­şită..." (Isa. 49,1-2). „ în tă r i ţi m îinile slăbănogite şi în tăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă : „Fiţi ta ri şi nu vă tsm eţi ! Ia tă Dumnezeul vostru va veni... El însuş] va veni şi vă va mîntui. A- tunci se vor deschide ochii orbilor, s ■ vor deschide urechile su rz ilo r ; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba m utului va cînta de bucu­rie; căci în pustie vor ţîşai ape, şi în pustietate pîraie... Acolo se va croi o cale, un drum , care se va numi „Calea cca sfîntă" ; nici un om n e ­curat nu va trece prin ea, ci va fi num ai pen tru cei sfinţi... O bu­curie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria ii vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi (Isa. 35,3-6.8.10).

îndeosebi pen tru aceia care au pierdut pe cineva prea iubit aici pe pămînt, cit de preţioasă este cre- dir ţa în făgăduinţele lui Dumnezeu ş* în speranţa unei vieţi viitoare şi veşnica. Speraţa lor se întemeiază pe realităţile nevăzute ale lumii viitoare căci acum „Ilristos a în ­viat din morţi, p îrga celor ador­miţi.*' Credinţa şi speran ţa întăresc sufletul care trece prin întunecimile morţii, îi dau asigurarea de a a t in ­ge nem urirea în dim ineaţa învierii, de a in tra în paradisul lui Dumne­zeu, locuinţa celor mîntuiţi. Atunci orice lacrim ă va fi ştearsă din ochii lor. Cînd Hristos va veni pentru a doua oară şi cînd va fi priv it cu uimire de toţi accia care au crezut, .atunci „m oartea va fi înghiţită de biruinţă* la fel ca şi orice boală

şi orice tristeţe. Această preţioasă asigurare le este dată acelora care „îşi spală hainele (păzesc poruncile) ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate.“ Nu este aceasta o făgăduinţă m ăreaţă pen tru cei ce iubesc pe Dumnezeu ? „Mîngîiaţi, m îngîiaţi pe poporul Meu

aşa zice Dumnezeul vostru!"

(H jâ s e u m jţt.

opil fiind, stăteam adesea pe m alul pietros al rîului cu apă cristalină, ce curgea prin a-

propierea casei părinteşti şi, p r i ­veam cu îneîntare scurgerea-i ne­ostenită. Lum ina proaspătă a soa­relui dim ineţii se cernca prin tre ram urile copacilor ce l străjuiau, în tim p ca rîul, îşi m urm ura fără în ­cetare vechea şi m ăreaţa-i simfo­nie.

Văd în aceasta un simbol al timpului care curge m ereu în ace­iaşi sens, niciodată spre izvor. Ziua de mîine va deveni ieri, iar cca de ieri se va îndrep ta m ereu şi tot mereu spre veşnicii, trim iţînd spre noi ecouri din ce în ce mai slabe.

Pe acest ocean al timpului, vîs- leşte şi omul o clipă, venind din nefiinţă şi p u r ta t de torentul vre­m ii un foarte scurt timp, este smuls şi piere mai îna in te de a-şi cu­noaşte temeinic rostul vieţii, o ri­ginea şi destinul său, întoreîndu-se vrînd-nevrînd în întunericul nefiin ­ţei din care s-a ridicat.

Deşi „vrem e trece, vrem e vine", ea nu trece şi nu vine fără rost. Cea care trece, lasă în arhivele ei am intirea lucrurilor făptuite, iar cea care vine im pune bulgărelui de ţa ­rină ginditoare şi sensibilă respon­sabilităţi pe m ăsura tim pului ce-1 trăieşte. Căci Creatorul care a să­dit în om „chiar şi gîndul veşni­ciei... aduce iarăşi înapoi ce a tre ­cut... va aduce orice faptă la jude ­cată." (Ecl. 3,11.15,; 12,14).

Este plastică şi plină de sem ni­ficaţii o cugetare orientală potrivit căreia „cine a re în vedere un an seam ănă grîu. Cine a re în vedere zece ani sădeşte un pom. Cine are în vedere o su tă de ani instruieşte un popor. Cel ce se seam ănă grîu re ­coltează odată. Cel ce sădeşte un pom recoltează de zece ori. Cel ce instruieşte un popor recoltează de o sută de ori." Dar ce va face cel ce are în vedere o mie, un milion, un m iliard de ani, o veşnicie ? Va răscum păra desigur vrem ea ! Va în ­trebu in ţa fiecare mom ent al scurtei sale vieţi cu gîndul Ia veşnicie şi la condiţiile moştenirii ei de către el şi cei pe eare-i iubeşte.

Pe temeiul Sfintelor Scripturi, pu ­tem afirm a cu toa tă convingerea, că viaţa veşnică, m întuirea şi lumea celor m întuiţi, este o Juma a păcii, a progresului duhovnicesc nesfîrşit; o lume în care fărădelegea şi m oar­tea vor fi învinse, lipsurile şi de­zordinile vor înceta, bolile şi sufe­r in ţa vor fi u ita te ; o lum e în care fiecare aspiraţie va fi realizată şi fiecare ţin tă va fi atinsă. Această

a m ţ i

i w m e a

perspectivă ne fortifică sufletul, n u ­treşte optimismul, dă eficienţă ac- ţ iu n i’or şi dinamizează întreaga voastră fiinţă.

Oamenii credincioşi nu se lasă co­pleşiţi de necazurile şi suferinţele inei o n t . acestei vieţi. ,,Cînd s trăbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac în tr-un loc plin de izvoare. Ei merg din putere în putere şi se în fă ţi­şează îna in tea lui Dumnezeu" Ps. 84,G. 7. P en tru ei „în tristările uşoare de o clipă lucrează tot m ai m ult o greutate veşnică de slavă" (2 Cor.4,17). Ei nu caută suferinţa, dar o p referă păcatului. Nu o consideră ca u n m erit în sine d a r îi recunosc valoarea educativă. Luptă pentru eliminarea ei şi a cauzelor care o produc, în timp ce consideră un p ri­vilegiu a tră i într-o lum e unde pot dobîndi o experienţă inaccesibilă fiinţelor cereşti.

Păcatul şi dureroasele sale u rm ări sînt episoade întunecate şi vrem el­nice în existenţa nesfîrşită a U ni­versului. O dată învinse, nu numai că nu vor m ai apărea vreodată, ci vor îmbogăţi pe cei răscum păraţi cu o experienţă care le va m ări fericirea si dragostea.

Fericirea e ternă poate fi dobîn- dită sau pierdută num ai în tim pul acestei vieţi. Omul nu este supus unui destin implacabil. In v iaţă sînt numeroase situaţii pe care nu !e pu ­tem evita şi totuşi omul răm îne o fiin ţă m orală liberă. Viitorul său depinde de modul în care îşi folo­seşte liberta tea de alegere, întrucît Dumnezeu „voieşte ta toţi oamenii să fie mîntuiţi." (1 Tim. 2,4). Cînd voinţa celui credincios se conto­peşte cu voinţa Iui Dumnezeu, fiinţa slabă şi rătăcitoare devine puter­nică. Porunca acceptată cuprinde în sine făgăduinţa îm plinirii ei. De aceea, aşteptînd fericita noastră n ă ­dejde, „tot ce găseşte m îna ta să facă, fă cu toată puterea ta" (Ecl. ii,10).

„Timpul nostru aparţine lui D um­nezeu... Despre nici unul din ta lan- ţii încredinţaţi nu ne va cere o so­coteală m ai am ănunţită decît de tim pul nostru...

„Valoarea tim pului întrece orice preţuire... Noi n-avem tim p de p ier­dut, n-avem tim p pentru plăceri e- goiste... Acum e tim pul să ne for­măm caractere pentru veşnicie...

„Timpul risipit nu m ai poate fi niciodată recîştigat... Fiecare m o­ment poate fi folosit pen tru o lu ­crare cu u rm ări veşnice." (P.O. 311).

„Sîrguinţa la lucru în ocupaţia noastră este o tot a tît de m are parte din adevărata religie ca şi rugăciu ­

Curierul Adventist

nea... Orice creştin cu adevărat po­căit este şi un lucrător harnic... Este de datoria fiecărui credincios de a se deprinde cu m unca ordonată, con- ştiinciosă, temeinică şi repede... Cu tact şi metodă, unul poate face în cinci ore mai m ult de cît altu l în zece..." (Id. 313).

„Viaţa lui Isus din fragedă copi­lărie a fost o viaţă de muncă seri­oasă... P ărin ţii nu pot face alt pă ­cat m ai m are decît îngăduind copi­ilor lor să nu lucreze nimic .Cine este leneş şi neglijent în lucrul său profan, va aduce cu sine acest obi­cei şi în v ia ţa religioasă." (Id. 314-315).

„Ajungînd să avem credinţa lui Hristos înseam nă că ne luăm an ­gajam entul să ne facem cît mai bu ri, mai capabili şi mai folositori lu­crători pentru Domnul, cultivînd şi sporind pînă la cel mai înalt grad de perfecţiune fiecare facultate şi destoinicie a noastră, ca să putem face cca m ai m are cantitate de bine de care am fi în stare." (Id. 299).

„Dcbîndirea unei culturi intelec­tuale nu trebuie să fie împiedecată din cauza unor îm prejurări nefa­vorabile. Trebuie însă să răscum- părăm toate momentele vieţii. O ho­tărîre fermă, o silinţă stăruitoare,o îngrijită folosire a timpului, v.a face pe credincioşi să dobîndească înalte cunoştiinţe şi toată cultura m intală prin care să fie în stare să ocupe orice poziţie influentă şi fo­lositoare." (Id. 313).

,;Prin studiul Bibliei puterile m in ­tale se vor ridica la o seriosă ac­tivitate. Va avea loc o dezvoltare a facultăţilor şi m intea se va face mai putcrnică si rnai productivă.“ (Id. 305).

„Pusă sub controlul Duhului Sfîr.t, cu cît m intea este cultivată mai te ­meinic cu atît poate fi folosită cu succes mai m are în serviciul lui Dumnezeu. Cei cu acelaşi spirit de consacrare însă cu o temeinică edu­caţie, pot face pen tru Hristos o lu­crare m ult mai întinsă... Domnul doreşte să dobîndim cea mai îna ltă educaţie... Nu trebuie să scăpăm nici o ocazie pentru a form a con­tinuu m intea pen tru lucrarea Dom­nului... Nu aştepta ocazia ci prin- de-ţi singur ocazia necesară... Fii temeinic şi conştiincios în tot ce întreprinzi... Combină studiul cărţi­lor cu o folositoare m uncă m anuală. Prin credincioasă veghere şi rugă­ciune asigură-ţi înţelepciunea care vine de sus. Aceasta îţi va forma o educaţie completă ca să poţi îndrep ­ta pe alţii pe căile dreptăţ i şi ale sfinţeniei.

„A devărata educaţie este o p re ­gătire a puterilor corporale, sp iri­tua le şi morale în vederea îm pli­n irii oricărei datorii. Ea constă în dezvoltarea corpului, a spiritului şi a sufletului pen tru serviciul dumne- zeesc. Această cultură va dăinui Pînă în via ţa veşnică... Să nu îngă­duim nici o trăsă tu ră de caracter neîndreptată." (Id. 300).

„Să ai am biţia, spre slava lui Dumnezeu, de a cultiva orice tră ­sătură bună de caracter... C aracterul format după chipul şi asem ănarea lui Dumnezeu este singura comoară pe care o putem duce cu noi din viaţa aceasta... iar în cer vom creşte mai departe în cele bune." (Id. 303).

In program area timpului să ţinem seama de priorităţi, acordînd lucru­rilor im portan ţa cuvenită. Tot ce trebuie făcut e im portant dar nu toate lucrurile au aceeaşi im portan ­ţă. Spre exem plu, dacă mai e un m i­nu t pînă la plecarea trenului cu care. vrei să călătoreşti, nu te opreşti să contempli un peisaj oricît de in-

cîntător a r fi ; copilul căzut în fîn tînă nu e lăsat pînă după luarea mesei, stingerea unei case incendi­ate are priorita te faţă de citirea unei cărţi oricît de bune. E necesar să ne rezervăm timp pentru re la ­xare, pentru îngrijirea şi în frum u­seţarea locuinţei, pen tru vizite p ri­eteneşti şi m uncă productivă. Dar să nu se adeverească cuvintele : „Loc ai pen tru orice lucru/ De p lă ­ceri te-ai a lipit/ Numai pe Isus îl lepezi/ Pe Cel care te-a iubit."

Deşi indispensabile, bunurile m a­teriale nu consiiluie scopuri în sine. Estetica în îm brăcăm inte şi fru m u ­seţea fizică nu sînt vaîori supreme. Plăcerile fizice nu trebuie puse mai presus de valorile morale. In tegri­ta tea caracterului nu trebuie sacri­ficată pe a lta ru l mîndriei. Cultiva­rea minţii, form area caracterului împodobit cu nobile însuşiri sp iri­tuale, educaţia bazată pe cele mai alese principii morale, cu scopul de a aduce sem enilor un serviciu de­zinteresat şi o ro are Iui Dumnezeu: iată ţin ta căreia trebuie să-i sub­ordonăm celelalte mijloace. Vom în ­deplini astfel îndem nul M întuitoru- lui nostru care zice : „Căutaţi mai întîi îm p ără ţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui." Mat. 6,33.

Să folosim îm prejurările favora ­bile. „Orice iucru îşi are vrem ea Iui.‘ (Ecl. 3,1). ..Cît este ziuă trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a tr im 's .Vine noaptea cînd nim eni nu mai poate să lucreze." Ioan 9,4. A- gricultorul conştiincios nu pleacă într-o călătorie în timp ce boabele de grîu se scutură de coapte. „Cine doarme în tim pul seceratului este un om care face ruşine." Prov. 10,5. Un cîmp neprăşit Ia tim p şi un t în ă r neinstru it Ia vîrsta potrivită creează dificultăţi tot mai m ari, sau chiar imposibile de în lă tu ra t mai tîrziu.

Timpul curge pe un plan înclinai. Se accelerează m ereu ca o greutate în cădere. în aceeaşi unitate de timp se concentrează tot mai multe eve­nimente. S-a spus pe drept că cei ce tră iau pe tim pul lui Napoleon sem ănau mai m ult cu rom anii din timpul lui Cezar decît cu noi. Unele domenii de cunoaştere se dezvoltă intr-un an cît într-o mie de ani ai antichităţii. T impul im pune o tot mai m are răspundere. „Ca pleava trece vremea." Diavolul „ştie că are puţină vreme" şi ţine seamă de lu­crul acesta. El nu cruţă mijloace, eforturi şi inteligenţă pentru a-şi realiza planurile. Ce fac urmaşii Celui ce spunea : „rîvna pentru casa Ta Mă n iăm rcă? ‘ Ioan 2.17.

Dumnezeu aşteaptă să ne dea Duhul Său fără măsură. Biserica aşteaptă să vadă Pe Isus în viaţa pretinşilor Săi urmaşi. „Şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată des­coperirea fiilor lui Dumnezeu" Rom. 8,1;’. Cînd vor găsi ecou în sufletele noastre apelurile ce ne asaltează? Cînd vom cere în consacrare şi cu ard are „înviorarea de la faţa Dom­nului" — calificarea necesară pen­tru a corespunde cerinţelor vrem ii ? Sîntem somaţi ; „Veniţi-vă în fire şi cercetaţi-vă... pînă nu se îm pli­neşte h c tă r îre a .’ (Zef. 2,1.2). „Este vremea să căutăm pe Domnul ca să vină şi să ne ploaie mîntuirea." Osca 10,12.

Amîjiarea este păgubitoare căci „chiar dacă nu ne vom pierde su­fletele, totuşi vom recunoaşte în de­cursul veşniciei u rm ările nefolosirii darurilo r şi ta lentelor noastre. P en ­tru toa tă cunoştinţa şi destoinicia pe cas-e le-ara fi pu tu t cîştiga dar nu le-am cîştigat. va fi o pierdere veşnică" (P. D. 331). îdeea mi se pare excepţională. Chiar m în tu it fiind „ca prin foc", pentru cel ză- bavnic rezultă totuşi o pierdere : te ­zaurul de experienţe care i-ar fi îmbogăţit m intea şi sufletul şi l-a r fi făcut apt pentru bucurii mai in ­tense decît acelea de care este ca­pabil. Experienţele um blării cu Isus în aceastâ v ia ţă plină de încercări şi ispite, nu pot fi compensate de um blarea cu El în viaţa v ii to a re !

(Continuare în pag. a 14-a)

Iulie—August 1977

P R I N CI P I IDEI N T E R P R E T A R E BI BLI CĂ O f

l; iecare d in tre noi, în v irtu tea f l chemării noasti-e, a lucrării

la care am fost chemaţi să contribuim după daru l dat nouă de Dumnezeu, ne plecăm cu mult interes şi respect sfînt asupra Bibliei, de unde prim im ilum inarea necesară spre a prezenta credin­cioşilor noştri, solii din partea lui Dumnezeu. în vederea acestei lu ­crări, Sfînta Scriptură, constituie pentru noi izvorul şi autorita tea suprem ă în m aterie de religie, după binecuvîntatul principiu protestant : ,.SOLA SCRIPTURA'1.

Dacă analizăm cu interes şi spi­r it de responsabilitate implicaţiile subiectului de faţă, va trebui să recunoaştem că In terpre tarea Bibli­că este a tît cunoaştere creştină, cît şi artă, am bele bazate pe o meto­dologie clar definită şi care lucrea­ză cu un set de principii, ce la o- rigine derivă din şi sînt adecvate Bibliei, CUVÎNTUL INSPIRAT AL LUI DUMNEZEU.

Cunoaşterea faptului că Biblia a re nevoie de interpretare, este tot aşa de veche ca şi Biblia. Acest fap t reiese din în trebarea pe care apostolul Filip o pune eunucului ce făcea lectura cărţii lui Isaia : „ în ­ţelegi tu ce citeşti ?“

„Famenul a răspuns : „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu m ă va călăuzi cineva ?“ Şi a rugat pe F i­lip să se suie în car, şi să şadă îm ­preună cu el.“ Fap te 8, 30-31.

Nevoia de in terp re tare a Bibliei stă în faptul că Biblia a fost scrisă în diferite epoci şi culturi, separate de tim pul nostru, la dis­tan ţa m ultor secole şi în situaţiuni deosebite. Fap tu l că Biblia a fost scrisă în alte limbi decît aceea pe care o vorbim noi şi deci a necesi­ta t traducerea textu lu i canonic ori­ginal, cere o in terpre tare a textului biblic. In terp re tarea mai este n e ­cesară şi pen tru a putea descoperi originea însem nătăţii tim pului

scriitorilor C ărţii Sfinte, ia r pe de altă parte şi pen tru a înţelege ce anum e ne relevă Cuvîntul cel Sfînt al lui Dumnezeu pen tru tim purile noastre. Discuţia principală în ca­drul subiectului nostru se ocupă de principiile generale ale In te rp re tă ­rii Biblice, şi îşi are baza în in ­te rp re ta rea biblică.

Temelia in terp re tării biblice.Unicitatea Bibliei şi a interpretă­

rii ei. Un A u tor Divin. Scriitorii în trup omenesc. La temelia credinţei cx-eştine stă certitudinea faptului că Dumnezeu în persoană a vorbit în şi prin Sfintele Scripturi. Astfel, Sfînta Scrip tură conţine revelarea voinţei şi a p lanurilor lui D umne­zeu în cuvinte şi fapte redate în limbaj omenesc, în tr-o perioadă ce se în tinde pe aproxim ativ 1500 de ani. Ca revelaţie inspirată, Biblia a re ca A utor pe Dumnezeu. Această origine divină este a testată şi de către m ărturia apostolului Petru care ne spune că :

„Nici o proorocie n -a fost a- dusă prin voia omului ; ci oame­nii au vorbit de la Dumnezeu, m i­naţi de Duhul Sfînt". (2 P etru 1,21).

Ia r apostolul Pavel sublinia fap ­tu l că „toată Scrip tura este insu­fla tă (inspirată) de Dumnezeu1'. (2 Tim. 3, 16). Originea divină a Bi­bliei constituie deci faptul cel mai temeinic şi fundam ental al rea li­tă ţii credinţei creştine.

P en tru a ne vorbi, Dumnezeu a ales să desfăşoare adevărul cu p ri ­vire la Sine în limbaj omenesc, în ciuda d im ensiunilor şi lim itării lui. Această dublă origine cu dimensi­unile ei divine-nm ane. cere din p a r ­tea in terpretu lu i Bibliei ca acesta să dezvolte şi să folosească principii de in terp re tare adecvate şi sănă ­toase, bazate pe această dublă o ri­gine a Bibliei.

Auto-revelarea lui Dumnezeu, aşa cum o găsim în truch ipată în Sfîn­ta Scriptură, conţine în sine o au ­torita te superioară oricărui a lt iz­vor prin care putem cunoaşte pe Dumnezeu. Acest fap t a re implicaţii categorice asupra in terpretării b i­blice. N atura inspiraţiei biblice şi a autorităţii Sfintelor Scripturi, cere ca Biblia să fie privită ca fiind „standardul infailibil11 (D.V. 338) de testare a concepţiilor noastre în m aterie de religie. Deşi, este ade­v ă ra t că studiul criticii moderne a Bibliei n -a r fi. apăru t fără acţiunea categorică, radicală, a reform atori­lo r şi ruperea de principiile m e­dievale de in terpretare , este de a ­

semenea adevăra t că metodele cri­ticii m oderne de in terpre tare a Scripturilor au venit la existenţă în veacul raţionalismului, contestînd principiul pi'otestant : Sola Scriptura Studiul criticii modeme, raţionale a Bibliei, foloseşte în mod indis­cutabil, soluţii ex terne care neagă în principiu in terpre tarea prin sine a Scripturilor. Dar, recunoaşterea unicităţii Bibliei, cu recunoaşterea autorului ei divin, d a r scrisă de oameni, cere ca ea, Biblia, să nu fie in terpre ta tă prin mijloace ex ­

terne ei, cum a r fi tradiţia , filo­zofia, sau altele asem ănătoare a- cestora, ci să i se îngăduie să fie propriul ei interpret.

Canonul creştin ca context pen ­tru in terpre tarea biblică.

In providenţa Sa, Dumnezeu a adus la existenţă cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, a călăuzit selec­ta rea lor, cum şi păstrarea lor în cadrul unei m ari perioade de timp.

Astfel, num ărul cărţilor Vechiului şi Noului Testam ent este aşa cum le avem. Deşi investigaţiile istorice ale dezvoltării canonului biblic sînt im portante, analiza finală a celor ce au avut o parte în form area ca­nonului biblic, nu dă Bibliei auto­rita tea pe care trebuie s-o aibă. B i­blia se autentifică pe sine. Conţi­nu tu l şi solia scrierilor ei inspira ­te furnizează au torita tea în mijlocul comunităţilor de credincioşi, care determ ină de fap t acceptarea scrie­rilor cuprinse în canonul biblic. Le- gîndu-şi credinţa lor de scrierile pline de au torita te ale Scripturilor, comunităţile de credincioşi au cău­ta t să stabilească adevărul despre credinţa lo r în termenii continuită­ţii ei istorice şi teologice, cu aceea a profeţilor şi apostolilor.

A firm area canonului biblic ca un context propriu pentru in te rp re ta ­rea Bibliei, implică fap tu l că cre­d in ţa creştină este legată de un m arto r istoric particu lar sau de un set de scrieri hărăzite a conţine „regula credinţei11 (regula fldei)

pen tru v ia ţa comunităţii de credin­ţă. în fo rm area canonului Sfintelor Scripturi, com unitatea de credinţă a recunoscut că Dumnezeu continuă a face cunoscut voinţa şi planurile Sale, prin mijlocul Scripturilor, ca ­re de fap t şi de drep t nu sîn t nu ­mai un fel de aducere am inte a faptelor şi evenimentelor trecu tu ­lui, ci s în t de asemenea, pen tru oa­menii credinţei, purtătoare de v ia­ţă pen tru prezent şi viitor. In mod

Curierul AdventistL * l

im plicit, în folosirea canonului Sfin ­te lo r Scripturi ca un context pen­tru in terp re tarea Bibliei, este res ­pinsă metoda ce a r lim ita Biblia l a un context stric t a l trecutului istoric. Apelarea la canonul biblic se bazează pe faptul că Biblia este un vehicul al realităţii divine, care priveşte în adevăr un popor din antichitate, în cadrul unui trecu t istoric, d a r care continuă că con­fru n te biserica şi pe credincioşi în

paginile ei.Recunoaşterea canonului Sfin te ­

lor Scripturi, ca un context pentru in te rp re ta rea Bibliei a re ex traord i­n a re implicaţii hermeneutice. Ex­p resia herm eneutic, este de origine greacă şi însemnează a interpreta, a explica. Herm eneutica biblică, este ştiinţa unei corecte înţelegeri a Bibliei, a observării principiilor p r in care C uvîntul lui Dumnezeu poate fi în mod corect şi profund citit şi înţeles. Obiectul herm eneu­ticii este acela de a determ ina gîndul pe care scriitorii Bibliei l-au a v u t în m inte atunci cînd l-au ex ­p rim at în scris, în îm preju rări deo­sebite. In terpre tarea Scripturilor este o lucrare pe care o avem din partea lui Dumnezeu. Este o parte a „propovăduirii Cuvîntului" (Fap­te 6, 4), aşa cum a fost exem pli­ficat de Însuşi Domnul Hristos. în adevăr, în raportu l pe care Luca ni-1 dă despre Domnul Hristos, cînd după înviere mergea îm preu- u n ă cu doi ucenici pe drum ul spre Emaus, Dr. Luca ne spune că „a început de la Moise şi de la toţi proorocii şi le-a tîlcuit, le -a in ­te rp re ta t (diermeneusen) în toate Scripturile, ce e ra cu privire la E l“ (Luca 24, 37).Interpretarea prin sine a Scriptu­rilor.

Principiul Scripturii. Clasica în ­ţe legere a in terpretării prin sine a Scripturii, este bine cunoscutul p rincip iu pro testan t „sola scriptu­ra" •— Biblia şi num ai Biblia — şi se referă adesea la el ca fiind un principiu scripturistic. P rinci­piul Scripturii — afirm aţia formală a poziţiei că Biblia este singurul ei in terpre t — este bazat pe origi­nea ei d ivină-um ană. Ea implică au torita tea suprem ă şi infailibilă a Sfintei Scripturi şi m erge p înă la excluderea oricărei autorităţi ome­neşti în m aterie de doctrină şi mîn- tuire. Ea este bazată pe inspiraţia Bibliei, pe unitatea, canonicitatea şi suprem a ei autoritate.

Domnul Isus a ilustra t acest p rin ­cipiu atunci, cînd, începînd de la

scrierile lui Moise şi continuînd cu celelalte scrieri, le -a explicat tot ceea ce se a fla în Slcriptură cu p r i ­v ire la El (Luca 24, 27). In terpreţii adventişti ai Bibliei, au acceptat — în general — acest principiu susţi- nînd că Biblia şi num ai Biblia este regula noastră infailibilă de credin­ţă , doctrină, şi practică.

O înţelegere realistă a principiu­lui — Sola Scrip tura — militează îm potriva b ine cunoscutei herm e­neutici, prin care Biblia este in ter­pre ta tă num ai de către inteligenţe individuale şi la discreţia acestora. Biblia nu trebuie supusă unei in ­te rpre tări particulare, personale şi nici nu trebuie in terpre ta tă sub do­m inaţia unor factori externi, cum a r fi filozofia sau tradiţia.

Un aspect în plus al principiului Scripturii cere ca un pasaj dificil a l Bibliei să fie in te rp re ta t p rin- tr -un pasaj mai clar, sau p a ­saje m ai clare. Evident, aceas­tă procedură n u trebuie aplica­tă în mod nediscriminatoriu. A r fi o greşală ca să aducem orice pasaj, ca să explicăm pe altul, sau să sus­ţinem un altu l cu el. în procesul com parării textului, cu un a lt text al Sciipturii, trebuie să adm item ca, un tex t referito r la un anum it subiect, să fie in terp re ta t p rin tr-un alt text, cu referire la acelaşi su­biect. Analizînd pasajele sau tex ­tele referitoare la acelaşi subiect, pe am bele feţe, se aşteaptă de la in terpretu l Bibliei ca să a jungă la adevărata însem nătate a textului.O schilodire a acestui principiu, a r însemna să mergi pe drum ul opus şi anume, să interpretezi un pasaj clar, p rin tr -u n pasaj obscur şi d i­ficil.Biblia — propriul ei interpret.

Principiul in terpretării prin sine a Sfintelor Scripturi, nu rezidă num ai în principiul Scripturii, de care a- m inteam (sola Scriptura) ci, de a- semenea, şi pe accepţiunea princi­piului cum că Scrip tura este propriul său in terpret. Principiul Reform aţi- unii că „Scriptura este propriul său in terpret este recunoscut de Bise­rica A.Z.S. Mustrare®, îndem nul con­secvent, fiace ca Biblia să fie în adevăr propriul ei tă lm ăcitor şi a- cest fapt este pe deplin recunoscut în cadrul principiului Biblic. Acest principiu implică faptul că o parte a Sfintelor Scripturi interpretează altă porţiune a ei. După cum un pasaj a l Scripturii cu referire la un anum it subiect, este cheia în ţele­gerii altu i pasa j referitor la acelaş subiect, to t astfel Vechiul Testament interpretează Noul Testam ent şi in ­vers.

Cel m ai adecvat context a l in ­te rpretării d iferitelor părţi, pasaje sau tex te ale Scripturii, este în ­treaga Biblie, conform analogiei credinţei. Dumnezeu ca au to r al Vechiului şi Noului Testament, a

văzut, a cunoscut de la început mersul şi sfîrşitul evenimentelor, căci Dumnezeu este Atotcunoscător.El a prevăzut sfîrşitul în tr-un mod în care nu l-a r fi pu tu t face un a u ­tor omenesc, şi astfel El a avut cu­noştinţă despre aceste evenimente viitoare, atunci cînd a inspira t pe scriitori omeneşti să scrie documen­tele ce sîn t recunoscute ca consti­tu ind Sfîntă Scriptură. Deşi D um­nezeu a vorbit generaţiei contem­porane scriitorilor cărţilor Bibliei,El a văzut de asemenea că cititorii acestor cărţi — în v iitor — vor găsi în ele profunzimi pline de însem ­nătate şi revelaţiuni dincolo de îm ­p re jurările locale şi lim itele în care şi pen tru care a fost produs originalul. Profeţii nu trebuie în ţe ­leşi ca fiind port-vocea lui D um­nezeu num ai pentru tim purile lor (ca o precunoaştere a planurilor Iui Dumnezeu de mântuire pen tru v i­itorul apropiat), ci de asemenea, că ele, revelaţiunile, trebuiesc înţelese ca fiind evenimente profetizate cu referire la viitorul îndepărtat. (1 P etru 1, 10-12).

Este evident că Biblia cuprinde o mai completă şi o mai profundă însemnătate, decît găsim num ai la suprafaţă. Do exemplu, profetul Isaia subliniază o legătură între plecarea din Egipt şi întoarcerea din captivitate. Un astfel de p ara ­lelism este bazat pe înţelegerea fap­tului că acţiunile lui Dumnezeu în favoarea poporului Său, urm ează calaa unei fidelităţi categorice, în care Domnul Dumnezeu se înfăţi­şează ca fiind Acelaşi ieri, astăzi şi în veci (Ev. 13, 8). Ceea ce este exprim at aici, este faptu l că în spatele fiecărui tex t al Bibliei, stă nu num ai m intea celui ce a contribuit la scrierea ei, ci în tr-un mod deosebit, stă în ­săşi capacitatea Celui A totputernic care în acest fel a in tenţionat să transm ită cunoaşterea adevărului pentru toţi oamenii, din toate tim ­purile.

în legătură cu acest adevăr, serva Domnului spune categoric, c i te z :,.Profeţii au scris mai m ult pentru tim purile noastre, decît pentru tim pul în care au scris ei... Fiecare d in tre profeţii din vechime, au vorbit mai puţin pentru tim pul lor, decît pen tru al nostru..." (Scrisoa­rea 4, 1897).

Lăsînd ca Biblia să fie propriul ei interpret, persoana angaja tă în in terpre tarea biblică, este obligată să facă tot ceea ce poate mai bine, pentru a aduce laolaltă to t ceea ce s-a spus în legătură cu un anum it subiect, în diferite tim puri şi în îm prejurări diferite, aşa cum sînt ele descoperite în Sfintele Scripturi.

Şi, deşi se insistă puternic ca d i­ferite pasaje referitoare la acelaşi subiect să fie com parate şi studia ­te laolaltă, profunda însem nătate a

Iulie—August 197713

Bibliei nu va fi pe deplin scoasă în evidenţă, dacă pasajele respec­tive, ale aceloraşi scriitori, sau ale altor scriitori ai Bibliei, din dife­rite tim puri şi îm prejurări, nu sînt aduse laolaltă. Acest procedeu este îndrep tă ţit în baza recunoaşterii dimensiunii divine a Sfintei Scrip­turi, ca fiind Cuvîntul inspira t al lui Dumnezeu. Aplicat în mod just, el nu prejudiciază cu nimic diferi-

Cerul va fi mai frumos pen tru unii decît pen tru alţii, datorită capaci­tă ţii spirituale diferite cîştigată prin experienţă unică. Pe cit este de ade­văra t că : „ îngerii pot să mărească prin cîntări pe Dumnezeu, dar ca despre h a r să cînte ei nu pot ci num ai eu,“ tot aşa, cei ce au folo­sit mai b ine ocaziile oferite aici, vor avea un avan ta j spiritual faţă de alţii. Cei 144.000 au fost auziţi cîntînd o cîntarc pe care alţii nu puteau s-o înveţe (Apoc. 14,3). Veş­nicia va fi p rea scurtă pentru a învăţa ceea ce am neglijat să în ­văţăm în această viaţă. De aceea unii vor cînta şi se vor bucura cum

.alţii nu pot, vor iubi şi vor îm ­părtăşi o fericire care altora le va fi inaccesibilă.

După cum un poet sau un pictor altfel vibrează în faţa unui peisaj îneîntător de cit cineva eu mai pu ­ţină sensibilitate, experienţă şi pro ­funzime, to t aşa- stau lucrurile şi cu experienţele credinţei. Aceleaşi frumuseţi, aceeaşi societate, aceleaşi drep turi de părtăşie la bunurile ce­reşti, vor trezi reacţii de in tensi­tă ţi diferite în sufletele mîntuiţilor, în funcţie de experienţa lor. Aici urm ăm şco.ala irepetabilă care con­stituie baza fericirii şi a şcolii v ii­toare. Notele mici obţinute aici, deşi note de trecere, n u vor fi corectate dincolo.

Vă rog deci să reţinem ideea in ­sp irată care m -a provocat la refle ­xiile anterioare : „Chiar dacă nu ne vom pierde sufletele... pentru toată .cunoştinţa şi destoinicia pe care le-am fi pu tu t cîştiga dar nu le-am cîştigat, va fi pierdere veşnică." în acelaşi tim p cel ce şi-a propus să soarbă p înă la drojd ii cupa plăce­rilor egoiste, pen tru ca ia m om en­tu l „oportun" să se furişeze şi el în îm părăţia lu i Dumnezeu, a fă ­cut un calcul greşit ! Căci fiecare clipă de întîrziere reduce potenţialul bucuriilor e terne şi jefuieşte pe se­m enii noştri de serviciul pe care li

tele aspecte ale subiectului, aşa cum a fost p rezentat de diferiţi scriitori inspiraţi.

Obiectivitate şi interpretare.Oricine se angajează în in terpre ­

tarea biblică, are, volens-nolens, o anum ită părere, un anum it punct de vedere. Este un truism (un adevăr cunoscut de toată lumea, ce nu merită să fie enunţat) bine cunos­cut faptu l că obiectivitate ab-

1-am putea aduce. Şi apoi cu ce iu ­bire se poate lăuda m ireasa care, sub diferite pretexte, am înă mereu căsătoria cu cel pe care pretinde că-1 iubeşte ? Şi ce dragoste şi în ­credere faţă de Dumnezeu avem noi, num indu-L A totputernic, Atotştiutor şi plin da bunătate, în timp ce am înăm zi de zi adevărata consa­crare ?

„De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vrem ea potrivită... Ia tă că acum este vrem ea potrivită, acum este ziua mîntuirii." (Ps. 32,6 ; 2 Cor. 6,2). C hiar acum, zice Dom­nul, în toarceţi-vă la Mine din toată inima... Sfîşiaţi-vă inimile nu hai­nele... Vestiţi un post... Ţineţi o adunare sfîntă. Aduceţi pe bătrîni, strîngeţi copiii. Să iasă m irele din căm ara lu i şi m ireasa din odaia ei ! Preoţii să plîngă... şi să z i c ă : „Doamne, îndură-T e de poporul Tău!" (loel 2,12-17). „Căutaţi pe Domnul cîtă vrem e se poate găsi, chemaţi-L cîtă vrem e este aproape." (Isa. 5S6). „Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de prim ăvară. Dom­nul... vă tr im ite o p loa 'e îm belşu­gată pen tru toată verdeaţa de pe ,cîmp.“ (Zah .10,1).

Chiar acum, la acest p rile j de rugăciune, „să ne apropiem cu de­plină încredere de scaunul harulu i ca să căpătăm îndurare şi să găsim -har pen tru ca să fim a ju ta ţi la v re ­me de nevoie." (Evr. 4,16). Dacă ne prindem ta re de B raţul cel puternic, Tatăl nostru ceresc nu va putea Pleca de lingă noi fără să ne bine- cuvînteze ! Să ne gîndim şi la m a ­rele pericol al îm pietririi totale şi ca oameni credincioşi să răspundem .acum chemării. „Tot ce ai ce poţi degrabă/ Lui Isus consacră-n dar/ Vine ziua cea din urm ă/ Cînd te vei căi amar."

Fie ca m om entul de fa ţă să con­stituie un nou început pen tru m ulţi dintre noi !

Pastor Moldovan Aron

S ecre ta ru l C on fe r in ţe i S ib iu

solută nu este posibilă. Este de a- semenea adevărat că nimeni nu poate aplica aşa num itul principiu al minţii care să nu aibă nici o idee preconcepută, sau că cineva se poate lepăda im ediat de toate no­ţiunile şi opiniile preconcepute, şi să se apropie de tex t ca unul ce nu ştie nimic, n-are nici un punct de vedere, deci de pe un teren neutru şi în acest fel să se angajeze în in terp re tarea biblică. Deşi a - ceastă procedură poate părea sănă ­toasă, este dificil de realizat, pen ­tru că, de exemplu, dacă in terpre­tul Sfintelor Scripturi cunoaşte lim ­bile în care s-a scris Biblia (ara- maica, greaca, ebraica) cu siguran­ţă că el a învă ţat însem nătatea cu­vintelor, avînd o înţelegere a g ra ­maticii pe care generaţii de savanţi s-au străduit s-o determine. Astfel, el se apropie de textu l respectiv cu capul „plin" ca să găsească — după cea mai bună pregătire şi abilitate a sa — însem nătatea pe care Dumnezeu a pus-o în textul respectiv. Este un mandat, o obli­gativitate deci, ca in terpretu l să

.caute să fie obiectiv. El trebuie să se străduiască să aducă la tăcere subiectivitatea sa, pe cît este po­sibil, dacă doreşte să obţină o cu­noaştere obiectivă. Cu cît este mai „deranjat" , mai conştient de ideile şi cunoştinţele lui preconcepute, cu atît le poate controla mai bine. A- ceste cerinţe pot contribui la .for­m area unui bun simţ în m aterie de in terpretare, a tîta vrem e cît ele îl pot determ ina pe in terp re t să-şi a- ducă la tăcere propriile lui cerinţe referitoare la rezultatele in terpre ­tării.

In terpre tu l Bibliei trebuie să nu uite că el se ocupă de „oracolul viu" (Fapte 7, 38), a l lui Dumnezeu „fapt ce-1 obligă, să posede capaci­ta tea unei introspecţiuni religioase, cum, şi simpatie fa ţă de textul Bi­blic. Trebuie totdeauna recunoscut faptul că Dumnezeu în persoană este Cel care prin Biblie şi 'Duhul Sfînt creează în in terpre t prem i- zele şi perspectivele necesare în ţe ­legerii Scripturilor. Cu cît va f> mai cuprinzătoare experienţa spi­rituală a interpretului, cu atît' m a i profundă şi mai analitică se v a dezvolta şi -înţelegerea sai. Cu cît cunoaşterea îm prejurărilor, a tim pu­lui şi a evenimentelor lucrării pe care o interpretează este mai a - m ănunţită, cu a tît mai echilibrată, va fi judecata sa, m ai eficientă lu ­crarea sa de a descoperi în mod cît mai precis, însem nătatea textu lu i pe care îl interpretează. (Va urm a)

D. Popa

*) Subiectul teologic al prim ei Confe­rin ţe de Orientare ţinu tă în luna mai, 1977.

0tlâ j ctuMipAiUiţi

ow nm(Urmare din pag. 11-a)

Curierul Adventist

oc c 1 1 c o r i s ă i e r l i

A tunci Petru s-a apropiat de A I El şi I-a zis : 'Doamne, de cîte

/ / I cri să iert pe fratele Meu cînd ^ va păcătui îm patriva m ea ?

P înă la şapte ori ? Isus i-a zis : ’Eu n u -ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte. De a- ceea, îm părăţia cerurilor se aseam ănă cu un îm părat, care a v ru t să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpînul iui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta Iui, pe co­piii Iui, şi tot ce avea, şi să se p lătească datoria. Robul s-a a ru n ­cat la pămînt, i s-a închinat, şi a zis : „Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.“ Stăpînul robului aceluia, făcîdu-i-se milă de el, i-a d a t drum ul, şi i-a ierta t datoria. Robul acela, cînd a ieşit afară, a în tîln it pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi-l strîn- gea de gît, zicînd : , Plăteşte-m i ce-mi eşti dator." Tovarăşul lui s-a a runca t la păm înt, îl ruga şi zicea ; „Mai îngăduieşte-m ă şi-ţi voi plăti." Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a a runca t în temniţă, pînă va plăti datoria." (Mat. 18,21-30).

DP etru venise la Domnul cu în tre ­

barea aceasta pentru a prezenta o m ăsură proprie m enită să-l ridice în faţa Domnului Hristos, dar în acelaşi timp el a rid icat o problemă de o im portanţă capitală în ceea ce priveşte relaţiile dintre noi.

De la prim a cădere în păcat, existenţa noastră se întemeiază pe Iertare, pe milă şi pe îndurare, că­ci dacă nu s-ar fi găsit o cale prin ■care păcătosul să poată fi absolvit de vina lui, ale cărui păcate să poată fi ispăşite, el a r fi răm as pe veci sub condam narea legii. Şi <-ea ce este mai im portant este fap ­tul că nu păcătosul a cerut iertare, ci Dumnezeu i-a ieşit în întîm pi- nare cu o soluţie salvatoare. D um­nezeu n -ar fi pu tu t cîştiga pe pă- cătoş', dacă nu i-ar fi iertat. El a oferit celui sub vina păcatului o ie rtare deplină şi, mai m ult dccît atît, u itare deplină. Ascultaţi ce declaraţii preţioase ne sînt făcute prin Cuvîntul viului D um nezeu : „Care Dumnezeu este ca Tine, care ie rţi nelegiuirea, şi treci cu vede­rea păcatele răm ăşiţei moştenirii T a le ? El nu-Şi ţine m înia pe ve­cie, ci îi place îndurarea ! EI va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul m ării toate păcatele." (Mica 7,18.19). „EI îţi ia rtă toate fărădelegile tale.“ ,,Ci cît sînt de sus cerurile faţă de p ă ­

m înt, r.tît este de m are bunăta tea Lui pen tru cei ce se tem de El ; cît esta de departe răsăritu l ds a- pus, a tît de m ult depărtează El fă ­rădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un ta tă de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de ceice se tem de El.“ (Fs. 103,3 p .p ; 11-14); „Să se lase cel ră u de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîn- durile lui, să se întoarcă la Dom­nul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obo­seşte iertînd.“ (Ps. 55,7).

Citind acestea spunem cuprinşi de reeunoştiinţă ; Ce Dumnezeu vrednic de a fi slujit, ce M întu- itor vrednic de a fi iubit !

Să ne oprim puţin asupra term e­nului de iertare. Ce însemnează a ie rta ? A nu m ai considera vino­vat, a trece cu vederea, a scuti deo pedeapsă m eritată, ie rtarea este un act profund uman. Lumea n -ar putea exista şi convieţui dacă n-ar fi iertarea ; ea este moneda cea m ai preţioasă şi în acelaşi timp m ai ra r folosită.

Iertarea oferită de îm păratu l din parabolă reprezin tă iertarea de la Dumnezeu a tu tu ro r păcatelor noas­tre. Hristos ne e înfăţişat prin îm ­păratul, care, de milă a ie rta t d a ­toria servului. Păcătosul e ra sub condam narea legii pe care o căl­

case. Nu putea să se salveze s in ­gur, şi din cauza aceasta Domnul Hristos a venit în lume, a îm bră ­cat dumnezeirea Sa în corp om e­nesc, şi a m urit, El Cel d rep t pen ­tru cei nedrepţi. El s-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi oricărui suflet El îi oferă în d ar ie rtarea cîştigată prin sîngele Său.

In aceasta constă şi motivul pe baza căruia să avem şi noi milă faţă ds cei îm preună cu noi păcă­toşii. „Dacă astfel ne-a iubit Dum­nezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii." „Fără p la tă aţi primit, zice Hristos, fără plată să daţi.“

Dar aceia care fusese t ra ta t cu atîta milă, s-a p u rta t cu cel îm ­preună lucrător cu el cu totul a lt ­fel. Datornicul lui s-a rugat la fel cum rugase el pe îm păra t ; d a r re ­zultatul nu a fost acelaşi. Acela care de un tim p aşa de apropiat fusese ierta t nu s-a a ră ta t nici m i­lostiv, nici iubitor. Indurarea a ră ­ta tă fa ţă de el n-a dovedit-o la fel faţă de tovarăşul lui de slujbă. El r.-a ascultat rugăm intea de a avea răbdare. Cîţi nu manifestă şi azi acelaşi spirit. Ei speră să obţină

favoarea lui Dumnezeu prin pro ­priul lor merit. Ei nu-şi dau seama cît sînt de fă ră putere. Inim a lor nu este zdrobită şi um ilită din ca­uza păcatului şi se poartă cu as­prim e şi fără m ilă fa ţă de alţii. Păcatcle lor fa ţă de Dumnezeu com­para te cu ale fraţilo r lor fa ţă de ei sînt ca zece mii de ta lan ii faţă de o su tă de I e i : aproape un m i­lion fa ţă de unu ; şi cu toate a- cestea îndrăznesc să fie neiertători, da r acela care nu iartă, leapădă singura Iui nădejde de a fi iertat. In rugăciunea ce Hristos a învăţat pe ucenicii Săi, El a z i s : Ia r tă - re datoriile noastre, cum şi noi am ie rta t pe ale datornicilor noştri," Mat. G,!2. Din aceasta rcieso dato ­ria noastră de a ne pu rta cu alţii aşa cum şi noi, în aceleaşi îm pre ­jurări, am vrea să se poarte alţii cu noi. Acelaşi M întuitor înţelegător ne dă în această privinţă, cuvîntul s f î n t : „Dacă fratele tău păcătuieşte îm potriva ta, m ustră-l.“ Păcătui trebuie num it pe numele lui şi t r e ­buie ră fie în întregim e pus în faţa celui care a săvîrşit răul. In cu­vintele Sale din Mat. 18, 15-17 Hristos ne învaţă că neînţelegerile în tre creştini să fie rezolvate în Co­m unitate. Dacă unui creştin i-a pricinuit un frate o nedreptate, e! este dator să urmeze învăţăturile Domnului. în loc de a căuta să se

Iulie—August 1977 m

răzbune, cl va u rm ări salvarea frate lu i său.

Dacă fra ţii tă i greşesc, trebuie să-i ierţi. Dacă vin la tine şi re ­cunosc, nu trebuie să zici : ,,nu cred că sînt destul de umiliţi. Nu cred că sîn t sinceri în m ărtu ris i­rea lor.“ Ce d rep t ai tu să-i judeci ca şi cum eşti în stare să citeşti în inim ă ? Cuvîntul lu i Dumnezeu zice : Dacă-i pare rău iartă-1 !“ M ustră păcatu l pe nume, dar iartă pe păcătos. Nu da ocazie de descura­ja re celui care a greşit. Nu îngă­dui ca un gest, sau un cuvin t ros­t i t cu asprim e să rănească pe f r a ­tele tău. Nu lăsa să se ridice în in im a ta vreun sentim ent de am ă­răciune. Nu lăsa ca vreo vorbă de dispreţ să mînjească vorbirea ta. Cînd vorbeşti un cuvînt de Ia tine, dacă iei o atitudine de nepă­sare sau dacă a ră ţi bănuială sau neîncredere, lucrul acesta s-ar pu ­tea să aducă răn irea unui suflet. El avea nevoie de un frate cu o in im ă plină de iubire, care să a- tingă inim a lui omenească. Să sim tă mai bine strîngerea căldu­roasă a unei mîini iubitoare şi să au d ă şo p tin d u -se : Să ne rugăm. Rugăciunea vă va da Ia amîndoio bogată bineeuvîntare.

Miln şi îndurarea pe care H ris­tos le-a m anifestat în viaţa Eui, se vor vedea în accia care devin p ăr­taşi ai haru lu i Său. Spiritul Dom­nului Isus se va manifesta in viaţa şi activitatea lor. Ei vor lua ca exem plu desăvîrşit pe M întuitorul care t r a ta t cu asprim e şi ură , pe cruce fiind, a înă lţa t rugăciunea : „Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac!" De altfel m ărirea lui Dumnezeu se ara tă prin atitudinea de iertare fa ­ţă de cel păcătos.

Care este atitudinea noastră faţă de iertare ? Sîntem dispuşi să a- cordăin ie rtare celor care ne-au greşit ? Cultivăm noi cu atenţie şi perseverenţă un spirit iertător ? Nu u ita ţi dictonul înţelept „Răzbunin- du-te te faci egal cu vrăjm aşul ; iertîndu-1 îi a ră ţi superioritatea."

Cite neplăceri s-ar putea evita dacă am fi gata să iertăm , Cîtc lupte, cîte răzbunări, cîte neîn ţe­legeri, cît dispreţ, nu s-ar m ai în- tîln i în via ţa noastră !

Un sfat deosebit de preţios ne este dat p rin cuvintele lui P a v e l : „Dacă cineva a re pricină să se plîngă, iertaţi-vă !“ Să ai motive temeinice, să ai dovezi indubitabile cu privire la vinovăţia aproapelui tău, a fra te lu i tău, a sorei ta le fa ţă d<; tine, cu alte cuvinte să ai pric ină de piîngere şi nem ulţum ire, şi totuşi să fii gata să treci cu vede­rea, să ie rţi ! Acosta este un îr.alt nivel spiritual, aici se vede că eşti un om duhovnicesc care nu m ai este m înat de firea sa, ci este insp ira t de un duh înalt.

In tre noi ca credincioşi se p rac­tică un obicei nu prea recom anda­bil şi anum e atunci cînd în Comu­n ita te se anun ţă că se v a servi Sf. Cină, se face şi apelul ca să ne

îm păcăm unii cu alţii, să rezolvăm litigiile existente în tre noi de la u l­tim a cină. Dar să nu uităm că Sf. Cină n-a fost r înduită pen tru rezol­varea litigiilor, ea fiind o comemo­ra re şl o .anticipare: o comemorare a suferinţelor M întuitorului şi o an ­ticipare a zilei cînd îl vom bea cu Isus nou în îm pără ţia Tatălu i Său.

Evanghelia ne recom andă cu to ­tul altceva : „Să n-apună soarele peste m înia noastră." Şi dacă totuşi s-a în tîm pla t acest lucru tr is t şi r is ­cant, serva Domnului ne recom andă ca Ia venirea Sabatului, p rin tre alte lucrări de pregătire te rm inate , să fie şi reglem entarea eventualelor neînţelegeri în tre fraţi.

Aş dori însă ca în această Săptă- mînă de Rugăciune să m edităm cu m ultă grijă asupra acestei probleme din punctul cel mai sănătos de ve­dere. M întuitorul a spus cu ocazia gestului m em orabil al M ăriei în casa Iui Simon: „Cui i se ia rtă mult, acela iubeşte muit." La care eu aş adăuga: „Ia r tă mult, acela care iu ­beşte mult."

Da iubiţi fra ţi şi surori ! Iubirea cea adevărată , dragostea dintîi, este aceea care va fi gata a ierta chiar m ai îna in te de a i se fi gre­şit căci, spune sfîntul apostol Pa- vel în p rim a Sa epistolă către Co- rinteni în cap. 13: „iubirea aco­peră totul." In versetul 5 din acest capitol avem o idee foarte p reţi­oasă care în tr-o altă redare sună astfel: „dragostea nu ţine evidenţa

Tlh Te aflăm ca biserică — la / / încheierea Săptăm înii de

1 j l Rugăciune a anu lu i 1977.A nul acesta a fost un an

plin de sem nificaţii m ajore pentru via ţa noastră. In desfăşurarea lui, ne-am b ucura t şi am resp ira t prin toţi porii fiin ţei noastre atm osfera m arilor sărbători, da r am şi sufe­rit, am plîns şi ne-am un it efortu ­rile pen tru a ne lega răn ile şi a tră i cu dem nitate, muncind.

Credincioşi fiind, la acest sfîrşit do an , stăm cu inimile deschise îna in tea scaunului de slavă a l Ce­rului, lup tînd asemenea lui Iacob pen tru cîştigarea b iru in ţei asupra a tot ceea ce este rău în noi, asupra păcatu lu i ce n e înfăşoară aşa de

greşelilor." Nici m ăcar nu ţine nu ­m ărătoarea pentru a vedea cînd a ajuns la 490 de ori. Ea ia rtă , ia r ­tă şi iar iartă, căci şi ea arc n e ­voie de iertare, nu de 490 de ori, nu, căci aceasta a r însem na p rea puţin.

Dacă dorim ca această Săptă- mînă de Rugăciune să ne aducă reale cîştiguri duhovniceşti, dacă dorim să realizăm în tre noi atm os­fera cea îna ltă în care să se poată m anifesta nestingherit Duhul lu i Dumnezeu, dacă dorim cu adevăra t să facem o experienţă cu totul de­osebită în ceea ce priveşte u rca ­rea înă lţim ilor duhovniceşti p e care le priv im mereu de departe, dacă dorini să prim im răspuns la rugăciunile ce se vor înă lţa pen­tru ploaia tîrzie, atunci fără întîr- ziere să deschidem inimile în faţa sacrificiului de pe crucea Golgotei, monum entul veşnic al iertării, al iubirii care nu ţine evidenţa gre­şelilor, care se jertfeşte pen tru a ierta, şi să lăsăm ca influenţa Sa sfinţitoare să producă un spirit a- sem ănător cu aceia al lui Isus. A- tunci vom vedea lucrînd în tre voi sfatul da t nouă tu tu ro r : „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi ie rtaţi-vă unul pe altul, cum v-a ie rta t şi Dumnezeu pe voi în Hristos." (Efes. 4,32) Amin !

„Nu m uta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părin ţii tă i.“

Prov. 22,28.

lesne (Evr. 12,1), pen tru purita tea doctrinei şi a tră ir ii noastre, ascunşi fiind „cu Hristos în Dumnezeu" (Col. 3,3).

In această săptăm înă pusă în mod deosebit de o parte Ia consum area acestui an, înă lţăm ruga inim ilor noastre Cerului, m ulţum ind iui D um­nezeu pen tru pîinea cea de toate zilele ce ne-a fost a tît de îm bel­şugat fr în tă la mesele noastre. Am avut m ai m ult decît ne-a trebuit, în aceste zile ne-am re tră it istoria vieţii acestui an şi putem rosti plini de bucurie încrezătoare : „Pînă aici, Domnul ne-a a ju ta t" (1 Sam. 7,12).

M omentul rugăciunii este însă m om entul c e rce tă r i i ; „veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul" (Is.

Pastor N. Dumitreseu

I

Nu m u ta fa o t a i* u £ cel veefai

r'T«i

u a -----------Curierul Adventist

1,18). Veniţi să stăm de vorbă, să ne analizăm, cum redau alte t r a ­duceri acest text. P en tru aceasta stăm noi astăzi îna in tea lui D um­nezeu. Să-i m ulţum im pentru b ine­cuvântările Lui m ari şi m inunate şi pen tru a ne reexam ina v ia ţa şi um blarea noastră, apartenenţa noas­tră, la Biserica şi la „credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda 3). Apostolul Iuda dorea ca cei ce m ărturiseau a crede •adevărul, să răm înă a lături de cre­din ţa cea simplă dar curată pe care Domnul Hristos şi apostolii au dat-o Bisericii, trăind-o ei înşişi în viaţa ţ i activitatea lor.

Este un fenomen ce tinde a deveni to t m ai frecvent şi anum e apariţia în mijlocul nostru a unor glasuri singulare ce se vreau a fi deschi­zători de noi drum uri, profeţi, des­coperitori de lum ini noi, care, fie ­care în legea lui, caută să aducă noi elemente personale, credinţei „date sfinţilor odată pentru to tdea­una." De fapt, lucrarea cernerii în Biserica sfîrşitului se va face prin asem enea idei şi curente străine c re ­dinţei şi vie ţu irii sănătoase ce tre ­buie să ne caracterizeze ca Biserică.

Să reţinem ce spune inspiraţia .divină în legătură cu această lucrare de am ăgire :

„Sufietul m eu se întristează foarte m ult cînd văd cit de repede unii •care au lum ina adevărului, vor ac­cepta înşelăciunile lui Satan, fiind... cuprinşi de o falsă sfinţenie. Cînd ■cei credincioşi se îndepărtează de vechile sem ne de hotar pe care Dumnezeu le-a stabilit pen tru noi ca să putem înţelege poziţia noas­tră aşa cum este ea prezentată în profeţii, aceştia m erg pe căi pe care n u le cunosc." (m.n./148)

De fapt, din punct de vedere al certitudinii m în tu irii noastre, „sin­g u ra noastră siguranţă este p ăstra ­rea vechilor semne de hotar." „La Lege şi la M ărturie, căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile—" (Isa. 8,20).

Sintem datori ca în tră irea cre­d inţei noastre să ne sprijin im pu­ternic num ai pe Domnul şi Mintu- îto ru l nostru Isus Bristos. Adevărul, în numele căruia foarte m ulţi îşi predică părerile lor proprii şi îşi e talează m îndria lor spirituală , stă puternic fixată pe Stînca Veacurilor, tem elie ce n-a pu tu t s-o zdruncine nici chiar moartea. Şi Stînca... era, este si va continua să fie... B R IS­TOS.

Iubiţi F ra ţi şi stim ate Surori,Deşi lucrarea m întuirii noastre,

■este o lucrare personală, individu­a lă , deşi răspunderea noastră îna ­intea lui Dumnezeu este de asem e­nea personală, noi în ceea ce p ri­veşte lucrarea m întuirii noastre, în -ceea ce priveşte v ia ţa şi activitatea în cadrul Bisericii, nu trebuie să u rm ăm propria noastră judecată, fără să ţinem seama de opiniile şi s imţămintele fraţilor noştri, fă ră -să ţinem seam a de principiile ce

guvernează v ia ţa şi organizaţia Bi­sericii.

Este de datoria noastră a tu turor, m em bri şi slujitori ai Bisericii lui Dumnezeu de a lucra în armonie. Dar relaţiile d in tre noi, doctrina pe care o prezentăm şi pretenţiile pe care le em item trebuie să fie supuse probei LEGII şi MĂRTURIEI.

Cît de tr is t este uneori faptu l că unii d in tre noi, m anifestă o încre ­dere nelim itată în unele persoane care prezintă teorii personale şi in ­teresate, care tind a şterge expe­rienţele noastre trecute, şi care sub pretextul unei „lumini nol“, sau autodeclarindu-se „reform atori", nu fac decît să încerce să zdruncine, sau să schimbe vechile semne de hotar ale Bisericii. R eferitor la aceasta serva Domnului scria încă d in 1904 :

„Cei ce sînt aşa de uşor duşi de un spirit fals, dau pe fa ţă faptu l că au fost conduşi de un conducă­to r fals, şi aceasta în aşa măsură, îneît aceştia nu-şi mai dau scama de faptul că se îndepărtează de adevăr, sau că ei nu m ai clădesc pe temelia cea sigură, pe Hristos. Este nevoie să avertizăm pe toţi aceştia, să-şi pu n ă ochelarii sp iri­tuali, să aibă ochii unşi cu „dofto- rie“ ea să poată vedea, să poată discerne în m od clar adevăraţii stilpi ai credinţei. Atunci, ei vor cunoaşte tem elia cea tare a lui Dumnezeu ce stă nezguduită, avînd pecetea aceasta, Domnul cunoaşte pe cei ce sînt a i Lui.“ (2 Tim. 2,19).

Să nu uităm faptul că Dumnezeu nu se contrazice niciodată. A devă­rurile şi dovezile Sfintelor Scripturi sîn t greşit aplicate, dacă ele sînt forţate a dem onstra ceea ce nu este adevăr. Aşa se face că îşi fac apa­riţia unele persoane ce pretind a avea o m are lum ină, ce p retind că în mod special Dumnezeu le spune personal ce trebuie sau ce nu tre ­buie să facă. Şi acest lucru nu prin călăuzirea Legii şi M ărturiei, ci p e r ­sonal. în acest fel, cineva care nu mai venea să se închine lui D um­nezeu îm preună cu fraţii săi, ca să nu se „întineze", a fost în trebat de ce nu m ai v ine la a d u n a re : „Nu vreau să m ă fac părtaş de păcatele voastre. Dumnezeu ini-a spus să nu m ai vin la adunare ! La în trebarea, cum i-a vorbit Dumnezeu, acesta răspunse: „M-am rugat, am postit şi Domnul m i-a spus să nu mai merg la adunare." Este oare posibil ca Dumnezeu să se contrazică ? Nu sună oare această afirm aţie ca ruga fa r ise u lu i: „Mulţumescu-Ţi Ţie Doamne, că nu sînt ca ceilalţi... ?“

Pe bună drep ta te serva Domnului spunea : „Sufletul meu se în tristea ­ză foarte mult, cînd văd cît de re ­pede unii care pretind că au lum ina adevărului, vor accepta înşelăciunea deghizată a lu i Satan." Oare cel care pretindea că Dumnezeu îi vor­beşte personal, a u ita t ceea ce D um­

nezeu a spus prin inspira ţia Duhului Sfînt m arelui apostol Pavel, atunci cînd acesta scria :

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii o b ic e i; ci să ne îndem ­năm unii pe alţii..." (Ev. 10,25).

„Mulţi ştiu prea pu ţin despre Bi­blia lor, şi astfel sînt nesiguri de credinţa lor. Ei, m ută vechile semne de hotar, şi-n consecinţă, erori şi d i­ferite curente de false doctrine î» bat încoace şi în colo... în acest fel, cei ce erau cîndva în credinţă, sînt foarte departe de vechile semne de hotar ale Bibliei, a jungînd să fie în divorţ cu Dumnezeu, deşi ei încă mai pretind a fi copii ai Săi," scria serva Domnului în decembrie 1896.

Satan, v răjm aşu l sufletelor noas­tre se străduieşte a cuprinde po­porul răm ăşiţei lui Dumnezeu în a- măgirile sale. Pe m ăsură ce ne a- propiem de încheierea P lanului de Mîntuire, cel rău va fi m ai insis­tent şi m ai diversificat în acţiunile sale. Nu este de m irare deci că Cu- vîntul Insp ira t ne avertizează destul de des că se vor ridica bărbaţi şi femei care vor p retinde că au o lum ină nouă, sau că au noi desco­periri, a căror tend in ţă nu este de­cît aceea de a zdruncina credinţa în vechile pietre de hotar. în v ă ţă ­tu ra lor, nu va suporta proba Cu- vîntului lui Dumnezeu. Cu toate a- cestea insă, m ulţi vor fi înşelaţi. Ştiri şi rapoarte false, care m ai de care m ai ieşite d in comun, vor fi vehiculate, şi unii vor fi prinşi în cursa lor. Aceştia vor crede astfel de zvonuri, şi le vor repeta la rîn- du-le, form înd astfel un lan ţ ce-i leagă pe aceştia de A rhivrăjm aşuî, Satan. Este cazul să ară tăm eă a- cest spirit nu se va m anifesta to t­deauna în mod deschis, spre a sfida şi în frun ta soliile po care le-a t r i ­mis Dumnezeu, dar necredinţa se manifestă in m ulte feluri. Orice de­claraţie falsă hrăneşte şi întăreşte această necredinţă şi prin astfel de mijloace m ulţi vor fi îndreptaţi, în ceea ce priveşte m întuirea lor, pe căi greşite.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, iubiţi fra ţi şi stim ate surori, ca Bi­serica Iui Dumnezeu să fie sfinţită prin ascultare de Cuvînt, p rin tră i ­rea Cuvîntului, prin Adevăr. (loan17,17). Să ne îndreptăm privirea spre Slava lui Dumnezeu, spre m ă­re ţia răsplătirii Sale şi să îndepăr­tăm din experienţa credinţei noas­tre pretenţiile un u i eu nesfinţit, ce ne duce la o falsă sfinţire. Este ca­zul să ne exam inăm motivele ac­ţiunilor noastre, în lum ina veşni­ciei. Cred că este imperios necesar să ne cercetăm şi să vedem de ce oare se m anifestă adesea în tre noi un spirit străin, lipsit de dragoste, d a r plin de îndrep tăţire de sine, plin de m îndrie sp irituală despre care serva Domnului spvine că este m ai primejdioasă, decît cea fi­rească. Să luăm dar bine seam a cum zidim. Niciunul d in tre noi nu este înd rep tă ţit a zidi neînţelepţeş-

lu I ie ^ î^ i7 st’T577~” 17

I A T ÂC O R T U L LUI D U M N E Z E U

C U O A M E N I I

„Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis : „Scrie, fiindcă a-

ceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate. (Apoc. 21,5).

te . Cuvîntul lui Dumnezeu este şi trebuie să fie tem elia credinţei noastre.

Aflîndu-ne la încheierea acestei Săptăm îni de Rugăciune, facem un apel călduros la intreaga noastră fră ţie ta te de a răm îne credincioşi fa ţă de credinţa ce a fost dată sfin ­ţilor odată pen tru totdeauna. F a ­cem un apel stăru itor de a lucra înţelepţeşte, neingăduind nici unui curent să zdruncine încrederea noastră şi semnele de hotar aşezate în Biserică de Dumnezeu. Să nu fim gata a ne deschide inimile în fa ţa oricărui vînt de învă ţă turi s tră ­ine, ci să răm înem pe temelia cea sigură a Adevărului, aşa cum a fost el fundam entat şi personificat de F iul lui Dumnezeu.

Cred că fiecare d in tre noi dorim să fim moştenitori a i făgăduinţelor divine, să fim îm preună cu Mîntui- to ru l în veşnicie. B iruinţa de mîine, se cîştigă astăzi, p rin b iru irea pă­catu lu i din v ia ţa noastră, p rin p u ­terea Duhului Sfînt care trebuie să fie o prezenţă activă în v ia ţa noas­tră . Acum este m om entul să ne ru ­găm şi să activăm în vederea mo­delării, sfinţirii caracterului nostru, care va produce bucurie Mântuito­ru lu i nostru.

Dacă sîntem conştienţi acum, în această clipă, că v în turi de învă­ţă tu r i străine bat în sufletele noas­tre, sau sînt păcate ce împiedică sfin ţirea noastră şi a slujirii noas­tre , să le aducem înaintea lui D um­nezeu şi să cerem de la El ie rtare şi curăţire, şi El este gata să ne curăţească şi să ne primească la EI.

„Astfel dar, ca nişte aleşi ai iui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îm brăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare , cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţe, cu îndelungă răbdare.

„îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plhigă de altul, ie rta ţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa ie rta ­ţi-vă şi voi.

,,Dar mai presus de toate acestea, îm brăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrşirii.

„Pacea lu i Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un sin­gur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

„Cuvîntul lui Hristos să locuias­că din belşug în voi în toa tă în ţe ­lepciunea. tnvă ţa ţi-vă si sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cîntări duhovniceşti, cîntînd Iui Dumnezeu cu m ulţum i­re în inim a voastră.

„Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi to tul in Numele Domnului Isus, şi m ulţum iţi, prin El» Iui Dumnezeu Tatăl." Col. 3,12- 17.

De aceea, în alergarea credinţei noastre, să nu uităm sfatul în ţe lep ­tu lu i care spune :

„Nu m uta ho tarul cel vechi, pe care l-au aşezat părin ţii tăi.“ (Prov. 22,28).

D. PopaPreşedinte le U n iu n i i

Cea mai m are bucurie pen- tru cei răscum păraţi va fi îndeplin irea făgăduinţelor făcute lor de Dumnezeu.

Deşi în prim a parte a Scripturii, Moise descrie Paradisul pierdut, din v ina prim ilor noştri părinţi, totuşi Sfin ta Carte se încheie cu cel mai frumos tablou, înfăţişat de Ioan Vizionarul, tabloul Parad isu ­lui refăcut. Opera aceasta m ăreaţă care întrece cu m ult puterea noa­stră de pricepere, aparţine exclusiv lui Dumnezeu ca u rm are a înde­plinirii m inunatu lu i P lan de Mîn- tuire.

Sfînta Scriptură, de la prim a carte a ei şi pînă la cea din urm ă a ra tă cum bărbaţii lui Dumnezeu : patriarhii, profeţii, apostolii şi toţi credincioşii din toate timpurile, au urm ărit îndeaproape — prin cre­din ţă — refacerea Edenului pierdut. Toţi s-au considerat ca nişte pere­grini, şi au adorm it în speran ţa că într-o zi Dumnezeu îi va ridica de pe patu l lor de pulbere spre a le da v ia ţa veşnică, în acest cămin refăcut. Ei n u ne-au lăsat o credinţă iluzorie cu privire la realita tea a- cestui cămin. Cu două m ii de ani înainte de Domnul Hristos, A braam aştepta o refacere a Paradisulu i pe păm înt, pe care să-l a ib ă veşnic în stăpînire. Toţi profeţii au repetat făgăduinţa aceasta către cei drepţi, ia r Isaia în tăreşte faptu l că păm în- tu l nostru a fost creat pen tru a fi locuit. (Isa. 45, 18).

Domnul Hristos nu a m urit pe crucea C alvarului ca să asigure un viitor absurd , îndoielnic sau fără valoare acelora care acceptă d ra ­gostea Sa răscum părătoare, şi u r ­mează consecvenţi modul Său de viaţă. P lanurile Sale dumnezeieşti invită J.a ceva care num ai întreaga Sa în ţelepciune şi putere de crea­ţie, poate acorda.

Acest căm in nu va fi situat u n ­deva departe în spaţiu. El u rm ea­ză a fi ch iar pe planeta noastră şi

va fi to t a tît de real, ca şi je r tfa adusă pe Golgota. El va fi şi lo­cuin ţa Domnului Hristos pe care a ales-o şi a răscum părat-o p rin moartea Sa.

în Cuvîntul lui Dumnezeu găsim şi alte versete care afirm ă categoric lucrul acesta : „Cerurile sîn t ale Domnului, dar păm întul l-a dat fii­lor oamenilor." (Ps. 115, 16). „Cei răscum păraţi vor stăpîni ţa ra şi vo r locui în ea pe vecie." (Ps. 37,29). Ia r Domnul Hristos a declarat în Mat. 5, 5 : „Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul."

Astfel precizează Sfînta Scrip tură că păm întul va fi v iitorul cămin al celor m întuiţi. El nu va mai fi în condiţiile prezente, purtînd a tît de m ult semnele păcatului, ci va fi refăcut, transform at, şi va deveni a trăgător, precum a fost odinioară cind a ieşit din mîinile Creatorului. Apostolul P e tru a r a t ă : „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ce­ru r i noi şi un păm în t nou în caro va locui neprihănirea." (2 P etru 3, 13). Aceasta corespunde şi cu pro ­feţia lui Isaia care s p u n e : „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un păm înt nou ; aşa că nim eni nu-şi va mai aduce am inte de lucrurile trecute, şi n im ănui nu-i vor m ai veni în minte.“ (Is. 65, 17). „Pustia şi ţa ra fără apă se vor b u c u ra ; pustieta­tea se va veseli şi va înflori ca trandafiru l ; se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cîntece de veselie şi strigăte de biruinţă, căcii se va da slava Libanului, s tră lu ­cirea Carm elului şi Saronului. Vor vedea slava Domnului m ăreţia Dumnezeului nostru." (Is. 35, 1-2). în treaga planetă va sem ăna cu Edenul aşa cum era la începu t plin de îne în tare şi farmec. Profe ­tu l Isaia mai am inteşte ceva şi des­pre ocupaţia locuitorilor fericiţi ai acestui cămin : „vor zidi case şi Ie vor locui, vor sădi vii şi le vor mîn- ca rodul. Nu vor zidi case ca altu l

Curierul Adventist

să locuiască în ele, nu vor sădi vii ca altul să le mănînce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zi­lele copacilor şi aleşii Mei, se vor bucura de lucrul mîinilor lor." (Is. 65, 21.22).

Aceasta nu înseam nă num ai că e i vor clădi case şi vor p lan ta vii, « i că vor folosi m inţile lor viguroa­se şi creative în to t felul de ac ti­v ită ţi interesante. P an a inspirată ne a ju tă să înţelegem şi mai clar ideea aceasta : „Acolo m inţile nem uritoa­re vor contempla cu o plăcere neo­bosită m inunile puterii creatoare şi tainele iubirii mîntuitoare. Acolo nu va mai fi vrăjm aşul cel crud şi a- m ăgitor care să ne ispitească de a wita pe Dumnezeu. Orice ta len t va f i dezvoltat, orice calitate va creşte. D obîndirea de cunoştinţe nu va o- bosi m intea şi nici nu va istovi e- nergiile. Acolo, p lanurile cele mai mari vor putea fi duse la capăt. As­p iraţiile cele mai înalte vor putea î i atinse, dorinţele cele mai sublime .realizate ; şi tot vor mai fi înălţim i noi de urcat, m inuni noi de adm i­ra t, adevăruri noi de înţeles şi su­biecte noi vor contribui la dezvol­ta rea puterilor mintale, sufleteşti şi

•corporale. Acolo ne vom cunoaşte a şa cum am fost cunoscuţi. Acolo se va exersa în modul cel mai pro ­fund şi dulce iubirea şi simpatia pe care Dumnezeu a sădit-o în suflet. Comuniunea cea sfîntă cu fiinţele cereşti, v iaţa socială armonioasă, u- nirea cea sfîntă care strînge la un loc întreaga fam ilie din cer şi de pe j>ămînt, toate acestea fac parte din experienţele vieţii viitoare. Toţi vor a lcă tu i o familie fericită şi unită, îm b răca tă cu hainele p ream ăririi şi ale recunoştinţei... Deasupra acestei scene stelele dim ineţii vor cînta îm ­preună şi fiii lui Dumnezeu vor izbucni în strigăte de bucurie, în tim p ce Dumnezeu şi Hristos se vor u n i pentru a proclama : „Nu va mai fi păcat, şi nu va m ai fi nici m oar­te. " (T.V. 677. Mărt. 8/42).

Absenţa păcii pe păm întul nostru frăm în ta t care a dat naştere !,a tot fe lu l de lupte pen tru supremaţie, acolo în căminul m întu lţilor nu va snai fi resim ţită. Nimeni nu va mai tu lbura liniştea lor. Ei vor fi un popor sfînt, vor fi curaţi în gînda- Tile lor, şi vor vorbi aceeaşi limbă, aşa cum se exprim ă şi profetul Ze- fani.a : „Atunci voi da popoarelor o lim bă curată, ca toţi să cheme nu ­m e le Domnului, ca să-I slujească :într-un gînd." (Zef. 3, 9).

Iulie— August 1977

Nelegiuirea nu-şi va mai găsi locul acolo, pen tru că Dumnezeu va scrie în orice in im ă poruncile Sale, care va păstra în sfinţenie caracte­rele sfinţilor. Nici o casă nu va m ai fi nevoie să fie încuiată, aşa cum le zăvorim aici cu m ulte Lacă­te ; nici groaza, nici spaima şi nici violenţa nu vor mai fi, ci precum ara tă profetul Ezechiel : „Toţi stau în locuinţe fă ră ziduri, şi neavînd nici zăvoare, şi nici porţi.“ (Ezech. 38, 11). „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă Pe muntele Meu cel sfînt, zice Domnul." (Is. 11, 9).

Limbile bîrfitoare nu vor mai a- duce niciodată m îhnire sau durere celui nevinovat. „Nu vor m ai spune minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o lim bă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni, şi n i­meni nu-i va tu lbura." (Zef. 3, 13).

Sănătatea m ult dorită şi căutată aici, acolo va fi veşnică şi de o im ­portan ţă vitală. „Nici un locuitor nu va zice : „sînt bolnav !“ (Is. 33, 24). Toţi se vor bucura de o sănă­ta te deplină, pen tru că „frunzele pomului vieţii slujesc la vindecarea neam urilor." (Apoc. 22, 2). P rofetul Isaia com ple tează: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor des­chide urechile surzilor. Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba m utului va cînta de bucurie." (Is. 35, 5-6).

D.acă aici pe păm înt sînt nedrep ­tă ţi sociale şi bunurile nu sîn t re ­partizate echitabil — aşa cum a- ra tă statisticile d in ziarele noastre, că : „în unele ţă r i ale globului unii duc o v ia ţă de huzur, în tim p ce în altele la 8 secunde moare un om de fo a m e ; sau din cauza cursei înarm ărilor, cheltuielile cu constru­irea unui bom bardier este egală cu contravaloarea h ranei pe un an a un milion de copii ; pe noul p ă ­mînt, Cuvîntul Scripturii ne spune : „că nu le va m a i fi foame," (Apoc. 7, 16) „şi pomul vieţii va rodi de12 ori pe an." (Apoc. 22, 2). „în pomul vieţii e putere dătătoare de viaţă. Pomul vieţii este o reprezen­ta re a grijii ocrotitoare a lui H ris­tos pentru copiii Săi. Pomul vieţii posedă puterea de a prelungi viaţa, şi atîta vrem e cît m încau din po­mul acesta, ei nu puteau să moară. Roadele pomului vieţii din grădina Edenului aveau puteri sup rana tu ra ­le. A mînca d in ele înseamnă viaţă veşnică. Roadele lui erau antidotul morţii. Frunzele lui erau pen tru în ­tre ţinerea vieţii şi a omenirii. H ris­

tos învăţătorul ceresc, va conduce pe poporul Său la pomul vieţii care creşte pe cele două m aluri ale rîu - lui vieţii, şi El le va explica a- devărurile pe care ei nu le-,au pu tu t înţelege în via ţa aceasta. El decla­ra : „Eu sînt pîinea vieţii, cine vine la Mine nu va flămînzi niciodată, şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată." (Ioan 6,35).

„Biblia num eşte moştenirea celor m întuiţi o ţa ră ." (Evr. 11, 16). Aici sînt fluvii c.are curg întotdeauna, clare ca cristalul şi de-a lungul lor pomi falnici, aruneînd um bra lor pe cărările pregătite pen tru răscum pă­ra ţii Domnului. Aici sasurile întinse p înă-n d epărtări sînt ondulate prin coline, pline de frum useţe şi m unţii lui Dumnezeu, ridică crestele lor înalte. P e aceste cîmpii paşnice, de-a lungul acestor rîu ri de viaţă, poporul lu i Dumnezeu, fiind atît tim p peregrini şi călători, vor găsi un cămin." (M.L. 674). P ana inspi­ra tă mai am in te ş te : „Am văzut un alt cîmp plin de tot felul de flori, şi cînd le-am strîns am excla­m at : „ele nu se vor veşteji nicio­dată."

Un a lt obiectiv de m are atracţie pentru cei m întuiţi va fi cetatea şi tronul lu i Dumnezeu, al cărei „meş­te r şi ziditor este El." M întuiţii se vor înfăţişa înaintea Lui, cum spune profetul I s a ia : „ în fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făp tu ră să se închine înaintea Mea, zice Domnul." (Isa. 66, 23). Sa­batu l va fi serbat şi pe noul pă ­mînt, şi slava lui Dumnezeu şi a Mielului se va revărsa asupra ce­tă ţii sfinte cu lum ina ei nepieritoa­re. Cei m în tu iţi vor um bla în s tră ­lucirea fără de soare a unei zile veşnice. Nu va fi nimic iluzoriu, privind frum useţea acestei cetăţi deşi atunci cînd Ioan a văzut-o în viziune, a constatat că este greu de descris. „Ea strălucea de slava lui Dumnezeu." „Lum ina ei era ca o p ia tră prea scumpă, ca o p ia tră de iaspis, străvezie cum e cristalul. Era înconjurată cu un zid m are şi înalt. Avea douăsprezece porţi şi la porţi doisprezece îngeri... zidul era zidit din iaspis şi cetatea era de aur cu ­rat, ca sticla curată. Temeliile zi­dului cetăţii erau împodobite cu pie­tre scumpe de tot felul... Cele două­sprezece porţi erau douăsprezece m ărgăritare şi fiecare poartă era d in tr-un singur m ărgăritar. S tră ­zile cetăţii erau din aur curat, şi sticlă străvezie." (Apoc. 21, 11-21).

------------------------------- - p i ]

Deşi copleşit de m ăreţia priveliştei el a continuat spunînd că n-a văzut acolo nici un fel de templu. Nici m ăcar o singură b is e r ic ă ! Nu va m a i li nevoie pen tru nimeni, căci însuşi Domnul va fi acolo. „Şi robii Lui Ii vor s l u j i ; Ei vor vedea faţa Lui." (Apoc. 22, 3.4).

Astfel va fi rea lita tea acestui „că­m in ceresc" s trăm uta t pe pămînt. Ia r ceea ce va culmina fericirea răscumpăraţilor, vor fi relaţiile fa ­m iliare cu Domnul Hristos. Aceste relaţii vor răm îne constante şi n e ­zdruncinate pen tru întreaga veşni­cie. Cu toate că El este num it îm ­păratu l îm păra ţilo r şi Domnul Domnilor, „Numele Său trebuie să fie Minunat, Sfetnic, Dumnezeu ta ­re, P ărin tele Veşniciilor, Domn al Păcii." (Is. 9, 6). El va fi înto tdea­una acelaşi p lăcu t şi iubitor Mîn- tu itor faţă de toţi aceia pentru ca­re a m urit ca să-i răscumpere.

Im presionantă va fi în tîln irea ce­lor doi Adami. P rim ul care a căzut în păcat ia r al doilea care este Domnul Hristos care î-a salvat pe el şi pe toţi m întuiţii din păcat. „Adam priveşte în ju r şi vede o m are m ulţim e din fam ilia sa, mîn- tu iţi stînd acum în Paradisul lui Dumnezeu. Atunci el aruncă s tră ­lucitoarea sa cunună ia picioarele Domnului, şi căzînd la p ieptul Său, îm brăţişează pe Mîntuitorul. în tre a ­ga familie a lui Adam se ală tură lu i în cîntare şi aruneîndu-şi coroa­nele la picioarele M întuitorului, se pleacă îna in tea Lui în adorare." (T.V. 586). „Vrednic, vrednic, v red ­nic este Mieluşelul... căci a i fost junghia t şi ai răscum părat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni d in orice seminţie, de orice limbă, d in orice norod şi din orice neam. Ai făcut din ei o îm părăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor îm păra ţi pe păm înt." (Apoc. 5, 9-10).

O adevărată fericire veşnică va f i pentru poporul lui Dumnezeu răscum părat. Nici o inim ă îm po­văra tă de durere nu va m ai exista acolo. Fam iliile despărţite prin moarte, dar reunite la învierea care va avea loc la revenirea lui Isus, se vor bucura de o veşnică părtăşie. „El va şterge orice lacrim ă d in o- chii Ier. M oartea nu va m ai fi. Nu va m ai f i nici unguire, n ici ţipăt, nici durere, pen tru că lucrurile d in tîi au trecut." (Apoc. 21, 4).

S trînşi uniţi în ju ru l tronulu i lui D umnezeu şi a l Domnului Hristos, cei m m tu iţi vor pu tea colinda pre ­

tutindeni tot universul şi M aestrul şi învă ţă to ru l Suprem nu va con­teni să le dezvăluie tainele creaţlu- nii, dîndu-le o viziune tot mai cla­r ă despre m inunăţiile iubirii lui Dumnezeu.

Aşa va a ră ta căm inul celor mîn- tu iţi care va fi aşezat după sfîrşi- tu l celei mai m ari tragedii, tragedia păcatului. Cuvintele noastre sînt prea slabe şi insuficiente spre a des­crie m ăreţia lui, aşa cum ne spune şi apostolul P a v e l : „Dar după cum este scris : „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a au ­zit, şi la inim a omului nu s-au suit, aşa sînt lucrurile, pe care le-a p re ­gătit Dumnezeu pen tru cei ce-L iu ­besc." (I Cor. 2, 9).

în acest căm in înnoit, din care au fost şterse toate urm ele păcatului, „nu va mai fi nimic vrednic de blestem" (Apoc. 22, 3) !ar „Dom­nul va fi îm p ăra t peste tot păm în- tul." (Zah. 14, 9). Se pune însă în ­trebarea : Ce pregătire trebuie să facă cineva ca să intre în căminul de pe păm în tu l înnoit ? Domnul Hristos spunea pe Muntele Ferici­rilor : „cei blînzi vor moşteni pă- mîntul." ia r Ioan p rec izează : „Ferice de cei ce-şi spală hainele, ca să iabă drep t la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în ceta­te." (Apoc. 22, 14). Psalm istul Da- vid preocupat de aceeaşi problemă îşi pune şi el în trebarea : „Doamne cine va locui în cortul Tău ? Cine va locui pe m untele Tău cel sfînt ? Ca apoi să dea un răspuns catego­ric : „Cel ce um blă în neprihănire, cel ce face voia Iui Dumnezeu şi spune adevăru l din inimă. Acela nu cleveteşte cu lim ba Iui, nu face rău sem enului său şi nu aruncă o- cara asupra aproapelui său... EI nu-şi ia vorba înapoi dacă face un ju răm ln t în paguba lui. El nu-şi dă banii cu dobîndă şi nu ia m ită îm ­potriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa nu se clatină nici- odată.“ (Ps. 15, 1-5).

Dumnezeu doreşte ca to ţi păcăto­şii să fie m în tu iţi şi „nici unul să să nu piară." (2 P e tru 3 9). A r mai putea fi apoi o prim ejdie ca pă­catul să se ivească a doua oară, sau d rep ta tea Sa, să fie pusă Ia îndoială ? Nu. Niciodată nu. P rin faptul că Dumnezeu doreşte, aceasta nu înseam nă că El a ren u n ţa t la condiţiile ce se cer a fi îndepli­nite p rin b iru in ţa oricărui păcat şi defect de caracter. EI a lua t mă-

(Continuare pe cop. 3-a)

j ACESTA ESTE

| DUMNEZEUL NOSTRU!

| „ în ziua aceea, vor zice : „Iată, | acesta este Dumnezeul nostru, in

care avem încredere, că ne va m întui Acesta este Domnul în care ne incredeam, acum să ne veselim, şi să ne bucurăm de

j m intuirea Lui !“ Isaia 25,9.

a oameni credincioşi, noi sîntem posesori ai unei nă-

, dejdi sigure. Avem o cre­din ţă vie şi o nădejde care

nu ne va înşela. Această nădejde a noastră se bazează pe un „aşa zice Domnul."

în cele m ai întunecate zile ale? lungei lupte cu păcatul, biserica lu i Dumnezeu, a p rim it în to tdea­una revelaţiun i despre in tenţia e ternă a lu i Iehova. Poporului Săui s-a permis să privească peste cer­cările prezentului la tr ium ful viito­rului, cînd lupta va fi sfîrşită, şi cînd cei răscum păraţi se vor odihni în ţa ra făgăduinţei. Aceste viziuni despre m ărirea viitoare, scenele zu­grăvite de m îna lui Dumnezeu, sînt scumpe poporului Său, cînd m area lup tă dusă de veacuri se apropie repede de încheiere, ia r binecuvîn- tă r ils făgăduite ss vor realiza cu si­guran ţă în toa tă p linăta tea lor. Iată, de ce sîntem fii fericiţi ai nădejdii t P en tru că avem un Dumnezeu a tît de m inunat în care avem încredere, că ne va mintui.

Dorinţa fierbinte a tu tu ro r gene­ra ţiilo r din trecut era să vadă p e Dumnezeul nostru m inunat. Moise m inat de această dorinţă, a zis i „,arată-mi slava Ta “ Domnul a ră s ­puns : „Voi face să treacă pe d ina­intea ta toată frum useţea Mea, şi voi chema Numele Domnului îna ­intea t a ; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am m ilă de- cine vreau să am m i l ă !" Domnul a zis : „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască 1“ Domnul a zis : „Iată un loc lîngă Mine ; vei sta pe stîncă. Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stîncii, şî te voi acoperi cu m îna Mea, pînă. voi trece. Ia r cînd îm i voi trage m îna la o parte de la tine, Mă vei vedea Po d in a p o i; d ar F aţa Mea nu se poate vedea !“ Exod 33,18-23.

în cererea s trăru itoare a lu i Moise, răsună dorin ţa fierbinte a tu tu ro r generaţiilor de a vedea slava Iui Dumnezeu. în această dorin ţă cul­minează şi nădejdea adveiită care asem enea unui f ir s tră lucitor de

Curierul Adventist

a u r , străbate mileniile de la en u n ­ţa rea prim ei făgăduinţe, privitoare la un M întuitor şi pînă la îm pli­n irea m ăreţu lu i p ian al mântuirii, cînd buzele biîiecuvîntate ale M a­relu i nostru M întuitor Isus Hristos, vor rosti cuvintele : „S-a s f î r ş i t ! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fă ră p la tă din izvo­rul apei vieţii." (Apoc. 21,6).

Moise ştia că Domnul trăieşte, că este A totputernic, şi Atotştiutor. Ei n u a cerut ca Domnul să-l a ju te în tr-un plan oarecare al său, sau •să-i satisfacă o dorin ţă a sa. Nici­decum ! Ci, atunci cînd a spus Dom­nului : A rată-m i Slava Ta", el a exprim at năzuinţa fierbinte a vieţii sale. Adam şi urm aşii lui au fost creaţi de către Dumnezeu, tocmai pen tru ca să cunoască slava S a : căci în m ăsura în care o vor cu­noaşte, în aceeaşi m ăsură vor fi gata să-L adore Şi să-L asculte, Iar menirea coroanei creaţiunii Sale — adică omul — este aceea de a re ­flecta această slavă a lui Dumnezeu, p rin tr-o v ia ţă evlavioasă, bazată pe credinţă şi ascultare.

Unul d in tre bărbaţii credincioşi d in evul mediu şi-a pus în trebarea : „Ah cum aş putea avea pe D umne­zeul îndurării ?“ Şi to t el răspunde : „N um ai prin credinţă.'1 P rin cre­d in ţă voi putea obţine harul lui Dumnezeu oferit mie, în Evanghe­lie. Şi dacă avem o nădejde a tît de m inunată , şi ne bucurăm de un h a r a tît de bogat, dacă constatăm c ă avem un Dumnezeu a tît de m i­nunat, să facem ceea ce avea în •obiceiul său unul d in tre bărbaţii credincioşi din tim pul reformaţiunii, care în mom ente de ascensiune spi­r i tu a lă se descoperea şi striga : „Slava să fie num ai a Domnului Dumnezeu !“

Bucuria nădejdii noastre nu este fără temelie sigură. Ea se bazează p e m ultele şi m inunatele mîngîieri d a te poporului lu i Dunîenezeu, pe vrem uri. „Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe po­porul Meu". Aceasta era solia în ­să rc in ă ri i lui Isaia, dată de Dum­nezeu ; şi eu această încredinţare, ■fiu fost date viziuni m inunate care au fost speran ţa şi bucuria credin­cioşilor p rin toate secolele care au urm at. Copiii lu i Dumnezeu din orice secol au fost în tăriţi p rin s i ­g u re le Sale făgăduinţe. P rin cre­d in ţă ei au priv it îna in te la timpul, cînd El îş i va îm plini asigurarea •dată Comunităţii S a le : „Te voi faceo podoabă veşnică, o pric ină de tm curie pen tru oameni, din neam în neam." Isa. 60,15.

în tr-o a ltă îm prejurare proorocu­lu i lîie i s-a făcut o deosebită fa ­voare de a privi slava lui D um ne­zeu. Această descoperire a D umne­zeului nostru m inunat, pen tru îlie a însem nat cotitura decisivă în chem area sa de prooroc, reprezen­ta n t al lui Iehova. I-a dat putere, •credinţă şi curaj în luptele grele •ce urm au, şi i-a asigurat b iru in ţa asupra idolatriei vremii.

Biserica lui Dumnezeu este che­m ată să fie purtă toarea torţei sau

lum inii slavei lui Dumnezeu. Către această com unita te vorbeşte Dom­nul prin cuvintele : „Acum aşa vor­beşte Domnul care te-a făcut, la - cove, şi Cel ce te-a întocmit, Isra- ele ! Nu te te m 3 de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe num e ; eşti a l Meu. Dacă vei trece prin ape Eu voi fi cu tine ; şi apele nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc nu te v ă arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Sfîntul lui Israel, M întuitorul tă u 1“ Isa. 43,1-3.

Apoi, la îm plinirea vremii, cînd Dumnezeu a trim is pe Fiul Său, Care de bună voie a părăsit slava pe care o avea Ia Tatăl, venind în ­tre oamenii pe care urm a să-i mîn- tuiască, a fost dat unui a lt serv credincios să vadă slava lui Dum­nezeu. Acesta era bă trînu l Simeon care a tresă lta t de bucurie în tem ­plu, a tunci cînd a s p u s ; „Acum sîobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău. Căci au văzut ochii mei m întuirea Ta, pe care a i pregătit-o să fie îna in tea tu turor popoarelor, lum ina care să lumineze neam urile, şi slava popo­ru lu i Tău Israel." Luca 2,29-32.

O, ce Dumnezeu m inunat avem noi, Care astfel se a ra tă făpturilor Sale. Deşi neascultarea şi păcatul l-a îns tră inat pe păcătos dc D umne­zeu, răzvrătindu-se îm potriva Crea­torul Său, Dumnezeu răspunde la această răzvrătire , nu prin răzbuna ­re şi pedeapsă, ci prin făgăduinţe şi restabilire. îş i m anifestă în d u ra ­rea Sa prin chem ările repetate, in- v itînd pe toţi la pocăinţă. „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpa­da ; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lina. De veţi voi şi veţi asculta, veţi m înca cele m ai bune roade a le ţării." Isa. 1, 18-19.

Crucea de Pe Golgota este locul unde s-a frîn t pen tru to tdeauna pu­terea păcatu lu i şi a morţii. Această puîere a păcatu lu i a pu tu t fi înfrîn- tă num ai p rin forţa je rtfei m întui- toare şi a haru lu i ; num ai p rin fap ­tu l că Dumnezeu ne ia rtă şi uită fărădelegile noastre. Acoîo pe Gol­gota s-a în făp tu it din nou şi cu e- fect un iversal ceea ce Dumnezeu spusese lui Moise odinioară : „Iată un loc lîngă Mine ; vei sta pe stîn- că“. Această stîncă este crucea Gol- gotei. îa r p rin „crăpătura stâncii" care este tru p u l fr în t al M întuito- rului nostru scump Isus Hristos, vedem şl noi slava mântuitoare a m inunatulu i nostru Dumnezeu, prin Isus Hristos. Astfel Domnul Isus Hristos este capul şi centrul Bi­sericii Sale. în această calitate a Sa ca singurul nostru Mare Preot, stă în faţa slavei Tatălui, prezentîndu-Io je rtfă dc ispăşire unică şi desă­vârşită pen tru noi.

Ia tă care este motivul copiilor lui Dumnezeu din toate generaţiile, pen ­tru care ei sîn t recunoscători, a- vînd o nădejde a tît de sigură. Ei ştiu că se apropie de îm plin irea a- cestei fericite nădejdi, ştiu că sînt

aproape de casa părintească, unde vor vedea fa ţă-n faţă slava lui D um­nezeu. P înă atunci însă, ei conside­ră ca o îndatorire de seam ă şi de cinste, ca p rin Isus Hristos să a- jungă la cunoaşterea plinătă ţii lui Dumnezeu, să lupte îm potriva p ă ­catului în toate formele de m an i­festare ale acestuia.

Această slavă a lu i Dumnezeu cere din partea noastră o ascultare izvorîtă din credinţă, care este cea mai desăvârşită libertate şi cea mai m are fericire, la care poate să a ju n ­gă un credincios. Problem a capitală a vieţii noastre de credinţă este, ca noi fiecare la rîndul nostru să t re ­cem cu bine, d in îm părăţia haru lu i lui Dumnezeu în îm părăţia slavei Sale. De aceea m ărturisim şi sîn- tem recunoscători că sintem poporul lui Dumnezeu, asupra căruia Şl-a m anifestat îndurarea Sa, pregătin- du-ne pen tru îm părăţia slavei Sale. După cum declară şi apostolul Pa- veî : „Căci haru l lu i Dumnezeu ca­re aduce m întuire Pentru toţi oa ­menii, a fost ară ta t, şi ne învaţă s-o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să tră im în veacul de a- cum cu cum pătare, dreptate şi evla­vie, aşteptînd fericita noastră n ă ­dejde şi a ră tarea slavei m arelu i nostru Dumnezeu şi M întuitor Isus Hristos. El S-a da t pe Sine însuşi pen tru noi, ca să ne răscum pere din orice fărădelege, şi să-Şi cură- ţească un norod care să fie al Lui, plin de rîv n ă pen tru fapte bune." (Tit 2, 11-14).

î n aceste z i le solemne de m are sărbătoare, în cadrul săptămânii de rugăciune, sintem cu toţii fericiţi şi recunoscători Cerului pen tru că a- semenea Iui Moise, îlie, Simeon şi alţii, putem contempla frumuseţea, m ăreţia şi dragostea plină de har a Dumnezeului nostru m inunat. în a- ceastă săptămână, răsună din nou mesajul lui Dumnezeu către poporul Sau, care stăruieşte în rugăciune. El z ic e : „ în tăriţi m îinile slăbăno­gite şi în tăriţi genunchii care se cla­tină. Spuneţi celor slabi de inimă ; F iţi ta ri şi nu vă temeţi ! Ia tă D um­nezeul vostru... răsplătirea lui D um ­nezeu ; El însuşi va veni şi vă va m întui.“ (Isa. 35, 3.4,).

Trecînd în revistă v ia ţa fiecăruia d in tre noi, istoria fam iliilor noastre, precum şi a Bisericii lui Dumnezeu, cu recunoştinţă şi m ulţum ire în su­fletele noastre, putem declara îm ­preună cu omul lui Dumnezeu de pe vrem uri : „P înă aici Domnul ne-a ajutat." (1. Sam. 7, 12). Ia r credinţa şi recunoştinţa noastră priveşte cu m ultă încredere în viitor, fiind con­vinşi că nu avem nici un motiv de a ne teme, afară de cazul, că vom uita d rum ul pe care ne-a călăuzit Dumnezeu, p înă în prezent.

F acă bunul Dumnezeu, ca în ziua revenirii Sale pe nori să ne num ă­răm şi noj p rin tre aceia, care cu­prinşi de fericire într-o bucurie t r i ­um fătoare vor striga ; „Iată acesta

Iu lie—August 1977

este Dumnezeul nostru în care a- veam încredere că ne va mîntui. A* cesta este Domnul în care ne încre- de.am ; acum să ne veselim şi să ne bucurăm de m întuirea Lui."

Să înă lţăm şi noi rugăciunile ase­menea lui Moise, Ilie, Simeon şi alţii, contemplînd şi pream ărind slava Dumnezeului nostru m inunat, implorîndu-L să putem vedea şi acum această slavă „ca într-o o- glindă, în chip întunecos", d a r să vină cît m ai curînd ziua, cînd îl vom putea vedea şi faţă în faţă.

Să ne m ărturisim dorin ţa în faţa m ăririi Sale, cîntîndu-I : „Te-am văzut doar ca-n oglindă/ Scumpul meu M întuitor / Dar, ca să Te văd şi-n faţă / Tare m ult m i-e dor, mi-e dor !" Apoi să ne exprim ăm toată certitudinea şi convingerea noastră : „Am să-L văd da faţă-n faţă / Să m ă satur de privit/ Sus cu Domnul pe vecie / A m să-L văd necontenit.

Pastor Timiş A lexandru

Secre ta ru l C on fe r in ţe i C lu j

P Ă C A T U L

SI C U R S E L E L U

/ p r in t r e convingerile esenţiale / - ^ a l e creştinilor figurează şi a-

J]_ ceea, potrivit căreia Satana fuge îngrozit cînd vede pe

cel m ai neînsem nat copil al Iu! Dumnezeu rugîndu-se. Altfel spus, practica sacră a rugăciunii alungă uşor pe vrăjm aşul m ilenar al sufletului nostru, fiind un spec­tacol căruia nicidecum nu-i poate rezista. Acest adevăr a devenit axiomatic şi s-a generalizat în aşa m ăsură, încît se pare că nu mai necesită nici un fel de comentarii. Aceasta, la prim a vedere. Anaiizînd însă problema cu m ai m ultă exi­genţă, vom constata că a tît inspi­ra ţia cît şi experienţa impun unele precizări.

Mai în tîi a r trebui neapăra t să ne în trebăm care rugăciune are în sine imensa forţă a alungării p ă ­catului şi a celui ce-1 generează ? Oricare rugăciune ? în nici un caz. S înt rugăciuni, din păcate extrem de multe, care pen tru Satana nu prezintă nici un pericol, care nu-1 deranjează cîtuşi de puţin, ba, pu ­tem spune chiar că îi fac plăcere şi că s-ar bucura dacă toate rugă ­ciunile a r fi aşa. 2n această tr istă situaţie se află rugăciunile grăbite, cele îndoielnice, formale, sau su ­perficiale, care nu corespund con­

diţiilor lăm urit s tabilite în Cuvin- tu l lu i Dumnezeu. Acesta a r fi umil din aspecte.

D ar dacă u rm ărim desfăşurarea în tim p a rugăciunii, vom constata cu prisoshiţă că există situaţii anu ­m e cînd Satana e cu adevăra t în ­dep ărta t ; d a r că, p înă atunci, el dispune de suficient timp’ şi în ­

drăzneală ca să nu se grăbească. Tabloul ispitirii Domnului Hristos în pustie e m ai m ult decîi elocvent. Satana a plecat, ,,L-a lăsat p înă lao vreme", însă num ai după lupte crîncene, căci M întuitorul lumii S-a îm potrivit ispititorului cu m axim ă voinţă. Nu este nimic mai p rim ej­dios decît să creadă cineva că, în ­dată ce s-a da t pe faţă in tenţia de rugăciune sau a început rostirea ei, vrăjm aşul se dă bătu t şi se re ­trage. Sau să gîndim că Săptăm îna de Rugăciune, tocmai pen tru că eo săptăm înă de rugăciune, îl de­zarmează pe cel rău de la prim ul apus de soare şi după aceea putem respira liniştiţi cîteva zile.

Rugăciunea îl învinge pe Satana cu adevărat, o ştim bine şi o ştie şi el, d a r aceasta înseam nă îm po­tr iv ire „pînă la sînge“, s tăru in ţă continuă şi neobosită. M întuitorul a ară ta t ucenicilor Săi prin sfat şi p ildă că „trebuie să se roage n e ­curm at şi să nu se lase“ (Luca 18,1). Trebuie ştiut, ia r această cunoş­tin ţă ne e de un real folos, că Ar- h ivrăjm aşul nu ocoleşte adunările de rugăciune, ci se ocupă intens de ele, face to t ce-i stă în pu tin ţă ca să doboare, înainte de a se ve­dea silit să se retragă.

Pe vrem ea Iui Iov, Satana s-a înfăţişat în mijlocul îngerilor ce­reşti ca să aducă la îndeplinire p lanurile sale răutăcioase can tra celor drepţi. î n acest scop vine el şi unde credincioşii Se adună să sa roage lui Dumnezeu. Deşi ascuns vederii, el lucrează cu toa tă silinţa să pună stăp în ire pe m inţile în ­chinătorilor.

Scopul Diavolului este să ţină pc urm aşii lui Adam în întuneric şi în nepocăinţă, pînă ce se te rm ină lucrarea de mijlocire a M întuito- rului şi nu mai există sacrificiu pentru păcat. P 'an u l lui este să aducă în Biserică elemente nesin­cere, nepocăite şi nerenăscute, care

să propage îndoiala şi să împiedice pe cei ce doresc să progreseze con­to n d e n t cu lucrarea lui Dumnezeu.

Cînd vede pe servii lui Dumnezeu ccrcetînd Scripturile, el ia notă de subiectul pe care ei vor să-l p re ­zinte. Apoi face tot posibilul ca so­lia să nu ajungă la aceia pe care el îi înşeală în punctul rcspectiv. Tocmai cei care a r avea mai m ultă nevoie să fie avertizat e încurcat grabnic în cine ştie ce probleme, care cer prezenţa sa, sau e încurcat prin alte mijloace, ca să nu audă chiar cuvintele, care a r fi fost de foîos pen tru viaţa lui.

Curs le celui rău sînt diversificate după gusturile şi capacitatea ace­lora, pe care el vrea să-i ruineze spiritual.

V răjm aşul fiinţelor create de Dumnezeu ştie să găsească tactica potrivită fiecărei îm prejurări. Id e ­alul său este realizat cînd poate face imposibil accesul celui doritor la h rana vie a Sfintelor Scripturi. Dacă nu-şi atinge acest obiectiv, atunci face cel pu ţin tot atîtea r a ­vagii prezentînd sufletului o Scrip­tu ră denaturată.

Una din tre cele m ai perfide am ă­giri ale v răjm aşulu i este că nu a re im portan ţă ce crede cineva, că e suficient a poseda o convingere re ­ligioasă — oricare şi oricum — profesînd-o cu pietate. Admite postu ­la tul că existenţa unei doctrine, in­diferent de conţinut şi a unei re ­laţii a creştinului cu aceasta, re ­prezintă o cale sigură de m întuire, este tot una cu a pune seninul egalităţi în tre adevăr şi m inciună, în nici un domeniu al cunoştinţe­lor şi activităţii nu se aplică în mod a rb i tra r orice formulă, orice soluţie, bună sau rea, potriv ită sau nepotrivită. Diavolul are to t in te ­resul ca în locul învă ţă turii săn ă ­toase, dătătoare de speranţă şi v ia­ţă, să in troducă „învăţă turi false, poveşti şi o a ltă evanghelie" decît aceea a Sfintelor Scripturi. C hiar de la început servii lui Dumnezeu au avut de lup ta t cu învăţători falşi, reprezentaţi n u num ai prin fiinţe viciate ci şi prin aducători

Curierul Adventist

de rătăciri fatale pentru suflet. Asemenea prim ejdii le-au în frun ta t ■cu bărbăţie Ilie, Ieremia, Pavel.

Pen tru acred ita trea unor idei per­sonale preconcepute, unii decupează fracţiuni de texte biblice, dîndu-leo totală autonomie semantică, ceea ce conduce inevitabil la aberaţii. Ignorarea celor mai elementare legi de. in terpre tare a cuvîntului bi­blic precum sînt integritatea con­textului, detaliile istorico-geografice legate de apariţia sa, sau prezen­ta rea afirm aţiilor revelaţiei în. co­nexiunea şi in terdependenţa lor evidentă, constituie o principală cauză de imense ră tăc ir i spirituale. La baza unor asem enea traiectorii n u stă în totdeauna naivita tea, dile­tantismul, incapacita tea ,1 ci -foarte adesea ele sînt expresia nem ijlo­cită a unui subiectivism ăl celui iubitor de patimi, dornic a le ju s ­tifica prin chiar sacrilegiul m isti­ficării adevărului. Să mai adăugăm tot aici că fuga de răspundere pen­tru faptele proprii îl determ ină pe cel în cauză să vadă Biblia altfel de cum este ea în realitate, ia r viaţa, viitorul, veşnicia conver­tite în lim bajul propriilor infame plăceri.

Satana poate înfăţişa tu tu ro r o im ita ţie foarte subtilă a adevărului, «are să amăgească pe cei ce sînt d ispuşi să se lase amăgiţi, care do­resc să evite lepădarea de sine şi sacrificiile cerute de credinţa ade ­văru lu i ; dar ii s cu neputin ţă să ţin ă sub puterea sa sufletul care doreşte cinstit să cunoască adevă­ru l cu orice preţ. Spiritul Sfînt a fost trim is ca să ne conducă in to t adevărul.

Dezbinarea şi cearta religioasă îşi au originea in „nesigurele şi fantasticele răstălm ăciri ale Scrip­turii", cînd accstca înlocuiesc s tu ­diul a tent şi sm erit al descoperi­r ilor Iul Dumnezeu.

Ideea că învă ţă tu ra Bibliei a r fi inaccesibilă m inţii omeneşti sau că ea ar putea fi doar apanaju l unor privilegiaţi, pentru ceilalţi răm înînd învăluită în mister, e o a l tă şireată metodă a celui rău de .a smulge sufletului binefacerile descoperirii divine. Nimic m ai ab ­surd decît a oferi m uritorilor spre amîntuire un m aterial incognoscibil. E d rep t că Biblia cuprinde şi as­pecte insondabile, ta ine dumneze­ieşti, dar a le absolutiza în sensul de a extinde perim etrul lor pe tot parcursul Scripturilor e o teribilă am ăgire . P rin profetul Habacuc,

Domnul zice : „Scrie proorocia... ca să se poată citi u ş o r !“ (cap. 2,2). „Cuvîntul lui Dumnezeu este clar pen tru oricine îl citeşte cu rugă­ciune. Sufletul cu adevărat sincer şi cinstit va ajunge la lum ina ade­vărului. „Lumina este sem ănată pen tru cel drep t.“ Şi nici o bise- iică nu poate creşte şi progresa în sfinţenie, dacă credincioşii ei nu caută serios In Scripturi adevărul ca pe o comoară ascunsă apolo."

V răjm aşul sufletului născoceşte to t felul de p la n u ri oca să ocupe m intea tu tu ro r m uritorilor eu lu ­c ru r i rele spire a neglija Rugăciu­nea ş! cercetarea Scripturilor. In- totdeatipa’ iai ex ista t ©: clasă de aŞa-zişi credincioşi, care îşi fac re ­ligie 'diri' cău ta rea greşelilor de "ca­rac ter sau de credinţă ia semenii cu care nu..;se potrivesc. Aserae.nea slujitori sînt foarte activi acolo unde Dumnezeu a început o lu­crare şi servii Săi î i aduc adevă­ra ta închinare. Ei pun în lum ină falsă cuvintele şi faptele celor ce iubesc adevărul şi îl trăiesc, pre- zentîndu-i ca am ăgiţi sau am ăgi­tori. „După roadele lor îi veţi cu­noaşte." U m blarea lor seam ănă cu a veninosului calomniator, num it „învinuitorul fraţilor."

O altă ră tăcire primejdioasă este învăţătura , care tăgăduieşte dum ­nezeirea Domnului Hristos, şi res ­pinge adevărul despre preexistenţa Sa. în felul în care este subtilizat. El nu mai are calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, nici de Mîntuitor, şi toate speranţele noastre s-ar n ă ­rui. Aceasta nu înseam nă nimic mai m ult decît negarea directă a creştinism ului şi a tot ce este el pen tru noi. „Nici unul din cei care ţin la ră tăc irea aceasta nu poate avea o adevăra tă înţelegere despre caracterul m isiunii Domnului H ris­tos şi despre m arele plan al lui Dumnezeu pen tru m întuirea păcă­tosului.

în v ă ţă tu ra foarte răspîndită că revenirea lui Hristos se realizează la moartea fiecărui om este o m ă­iestrie subtilă, care încearcă as t­fel să abată aten ţia unora de la personala a ră ta re a lui Hristos pe norii cerului. Este cu a tît mai greu de priceput cum se lasă unii am ă­giţi în felul acesta, cu cît încă din zilele misiunii Sale pe păm înt M întuitorul a prevăzut asemenea erori indicîdu-le pe nume.

P rin tre mijloacele celui rău fo­losite cu cel mai m are succes spre amăgire, sînt învăţăturile înşelă­

toare ale spiritismului. Astfel, t r a ­vestit în tr-un inger de lumină, Dia­volul îşi aruncă m rejele sale unde ai bănui m ai puţin. Dacă urm aşii lui Adam a r studia Cuvîntul lui Dumnezeu cu rugăciune serioasă, ei a r fi în absolută siguranţă faţă de aceste curse ale arhiam ăgitoru- lui.

Iub irea lui Dumnezeu faţă de noi păcătoşii nu încetează şi nici nu scade atunci cînd îngăduie ce­lui rău să-şi pună în aplicare pla­nurile sale: înşelătoare, căci tocmai în condiţii critice străluceşte mai m ult bunătatea Lui. Suportarea cu tenacitate şi eu succes a g reu tă ţi- lor pregăteşte pe cel' credincios pen tru confruntări mai m ari.' Nu ar fi deloc în interesul nostru mo­ral ca m îna Creatorului să ne scu­tească de încercări şi eforturi, ca apoi în faţa m axim elor am ăgiri ale v răjm aşulu i să ne aflăm complet descoperiţi. Fiecare b iru in ţă uşu ­rează enorm sarcina urm ătoare, ia r Tatăl luminilor are p lanuri pli­ne de dragoste pentru fiecare din noi.

Satana ştie că sufletul cel mai firav, care răm îne în Hristos, este mai m ult decît un simplu rival de de luptă pen tru oştile în tunericu ­lui, de aceea el încearcă să-i de­te rm ine pe copiii lui Dumnezeu să părăsească cetăţuia lor puternică, în timp ce el şi forţele lui stau ascunşi la pîndă în calea lor, gata să-i distrugă pe cei care se avîntă pe terenul său. Numai prin umilă încredere în Dumnezeu şi prin as ­cultarea de toate poruncile Sale, putem fi m ereu in siguranţă.

Noi trebu ie să cerem îndeosebi de la Dumnezeu în rugăciune p ri ­cepere ca să înţelegem Cuvîntul Său. Acolo sîn t descoperite vicle­niile ispititorului d ar şi mijloacele prin care putem să ne îm potrivim lui cu succes. Satana este expert în c itarea textelor din Scriptură, cu tălmăcirea lui proprie, prin ca­re speră să ne facă să ne îm piedi­căm şi să cădem. Noi trebuie să studiem Biblia eu inima umilită, şi să nu pierdem niciodată din ve­dere de a ne ţine tare de Domnui, înto tdeauna, avînd grijă să ne pă­zim de vicleşugurile Satanei, t r e ­buie să spunem m ereu Domnului în rugăciune cu credinţă : „Şi nu ne duce pe noi în ispită !“

Pastor

Radu M. Ştefan

Iu lie—August 1977

RĂSPUNSURI— Biblia spune foarte clar că

„nimeni n-a văzut vreodată p« Dumnezeu" (Ioan 1,18). Cu toate acestea insă, avem multe mărturii biblice în care so vorbeşte despre oameni care au văzut pe Dumne­zeu. Chiar serva Domnului, soraE.G. White spune referitor la Moise eă „el L-a văzut... şi nicio­dată n-a pierdut din vedere faţa Lui." Cum se armonizează textul din Ioan 1,18 cu celelalte afirma­ţii ?

Căutînd să înţelegem semnificaţia în trebării de faţă, este util să re ­am intim cîteva gînduri în legă­tu ră cu principiile in terpre tării Bi­bliei.

Atunci cîn-d căutăm să in terpre ­tăm sau să înţelegem Cuvîntul Scripturii, să nu uităm că Biblia este singunil ei interpret. De aici, un pasaj mai dificil al Sf. Scrip­tu ri cere să fie in terp re ta t prin a lt pasaj, mai clar, cu sublinierea faptului că pasaju l lăm urito r să se refere la acelaşi subiect. Căci este bine cunoscut faptu l că cel mai adecvat context al in terpre tării di­feritelor- părţi, pasa je sau texte ale Sf. Scripturi, este întreaga Biblie.

Cu aceste gînduri călăuzitoare să căutăm a înţelege sem nificaţia te x ­tului d'in Ioan 1,18. De fapt, dacă citim în Cartea Exodului (cap. 33,20), vom vedea că Dumnezeu spune în mod clar : ,,... că nu poa­te omul să Mă vadă şi să trăiască.

De aici, putem trage concluzia că nim eni nu poate vedea, sau, nim eni n-a văzut pe Dumnezeu aşa cum există El în slava Sa cerească, locuind „într-o lumină, la care nu poţi să te apropii, ps care nici un om nu L-a văzut.“ (1 Tim. 6,16).

Intr-o form ă care să acopere slava cerească, a doua Persoană a Dumnezeirii S-a făcu t cunoscută şi a fost văzută de către mulţi. Poate că în truparea Domnului Isus e însă cel m ai semnificativ exem plu de acest fel.

Lui Abraam, Fiul lui Dumnezeu i-a apăru t ca un călător (Gen. 18). Două din tre cele tre i persoane ca­re au văzut pe Abraam, au fost îngeri, ia r a tre ia Persoană, a fost cea de a doua Persoană a D umne­zeirii, pe care A baam îl cunoştea ca fiind' Fiul lu i Dumnezeu (P.P. 139).

Cel care s-a lup ta t cu Iacob în noaptea cercării sale a fost de asem enea Fiul lui Dumnezeu (Gen. 32, 24-30). Vorbind despre acest e- venim ent serva Domnului spunea : „Domnul Hristos a fost îngerul le- găm întului, care S-a descoperit lui Iacob“ (idem. p. 197). După această

© - - - - - - - - - - - - - - - - -

luptă Iacob a strigat : ,,.,.am vă­zut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi to­tuşi am scăpat cu viaţă.“ (Gen. 32, 30).

Dumnezeu S-a descoperit, în re ­petate rînduri în viziuni, copiilor Săi. Proorocul Isaia ne declară că a „văzut" pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte îna lt" . (Is. 6, 1). Ezechiel, un a lt prooroc al V. Testam ent ne raportează că a văzut... „CEVA ca o p ia tră de safir. Chipul unu i scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om care şedea pe el“ (Ez. 1,26). Profetul Daniel ne spune că s-a „uitat la aceste lucruri, pînă cînd s-au aşe­zat nişte scaune de domnie. Şi un Im bătrin it de zile a şezut jos. Hai­n a Lui era albă ca zăpada, şi p ă ­ru l capului Lui era ca nişte lină curată ; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins (Dan. 7,9). în viziune Ioan, apostolul iubirii, a văzut pe Domnul Hristos plim- bîndu-se prin „mijlocul celor şapte sfeşnice.*1 (Apoc. 1, 13).

In capitolul 33 d in cartea Exo­dului, avem raportu l fap tu lu i că Dumnezeu în persoană Se desco­peri pe Sine lui Moise, ca răs ­puns la cererea acestuia. A rată-m i slava Ta.“ (Ex. 33, 18). în cartea Exodului în continuare, urm ează o interesantă re la tare :

..Domnul a zis : ’F aţa nu vei putea să m i-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască !

„Domnul a zis : „Iată un loc lîngă M in e ; vei sta pe stîncă. Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în c răp ă tu ra stîncii, şi te voi acoperi cu rnîna Mea, pînă voi trece. Ia r cînd îmi voi trage mîna la o parte de la tine, Mă vei ve­dea pe dinapoi : dar F aţa Mea, nu se poate vedea," (Ex. 3;\ 20-23).

Dacă în acest incident, Domnul Dumnezeu a găsit cu cale să Se descopere pe Sine într-o formă ce acoperea s lava Sa cerească, sau în vreo form ă în care S-a descoperit a- desea în viziune, profeţilor săi. această problem ă nu este încă cla­rificată. Ellen G. W hite s p u n e : „Nici un &m în această stare a trupulu i acesta muritor1, nu poate vedea slava neacoperită a lui D um­nezeu, şi să trăiască." (Idem, p. 328). Deci erau necesare unele modificări p en tru ca El să poată să Se descopere celor muritori. Poate că aceste modificări erau ne­cesare num ai în ceea ce priveşte fa ţa slavei Sale şi nu priv irea ei din spate, aşa cum ne-ar îngădui tex tu l biblic (Ex. 33, 20-23), să t r a ­gem concluzia.

în acest fel, lui Moise îi fu des­coperit „atît de m ult din slava d i­vină, numai cit a pu tu t el să su ­porte." (Idem). Atunci, ce a voit oare serva Domnului să spună, cînd a făcut afirm aţia că Moise „n-a pier ­dut niciodată din vedere faţa Lui ?“ Această rem arcă a sa este un co­m entariu referitor la Evr. 11, 27, care spune că Moise a răm as neclin­tit „ca şi cum a r fi văzut pe Cel ce este nevăzut." Vederea despre care este vorba aici, şi despre care se spune că ea a avu t loc ca şi cum ar f i văzut...,“ nu se referă la o ve­dere directă, cu ochii fizici. Moise suportă, ca şt cînd el în adevăr L-a v ă z u t ; pe Acela, pe care desigur nu-L putea vedea, pentru că era invizibil. Realitatea este aceea că Moise a trăit, pentru că experienţa vederii lui Dumnezeu, în realita te a fost „CA ŞI CÎND L-AR FI VĂ- ZUT“ , ca şi cînd a r fi văzut faţa Lui Dumnezeu. Acest fapt, poate fi şi pen tru noi o bună pildă de urm at şi anum e. Să tră im de aşa m anieră, ca şi cînd am fi văzut slava lui Dumnezeu şi trăim . A- ceasta însă, cu condiţia înfăptuirii experienţei spirituale pe care apos­tolul Pavel ne-o înfăţişează aşa de clar în Gal. 2, 20.

— Vă rog să explicaţi textu l din Ioan 3,5. în lum ina acestui text, vor fi în ceruri m în tu iţi cci ce n-au fost botezaţi ?

U rm ătorul tex t biblic este foar­te sem nificativ în a contura ră s ­punsul la această întrebare.

„Cine va crede şi se va boteza, va fi mintuit, d a r cine nu va cre­de, va fi osîndit.“ (Marcu 16, 16). A tre ia categorie, acela care crede, d ar care nu este botezat, nu este m enţionată în text, dar implicaţia este aceea că acesta v a îm părtăşi soarta celui ce refuză a crede.

Botezul este a tît de clar prezen­ta t în Sf. Scripturi, îneît este de neconceput ca un adevărat .con­vertit şi credincios, să nu-1 adm ită ca o m ărturie a convingerii Iui. Dacă, credincios fiind el a r face acest lucru, atunci a r acţiona con­tr a r poruncii Domnului Hristos şi este logic că cei ce cred şi totuşi nu îndeplinesc porunca Domnului, nu pot avea parte de mîntuire. „Cine va crede şi se va boteza,, va fi m întuit.“

Textul din Ioan 3, 5 prezintă cî­teva elemente ce trebuie îndepli­nite ca o cerinţă a in trării în îm^ pără ţia Cerului. Astfel :1. Născuţi din apă ; 2 Născuţi din Duh. în cazul de fa ţa naşterea din Duh este egală cu „naşterea din nou — de sus.“ (vers. 3) Textul acesta subliniază din nou im por­ta n ţa botezului, menţionîndu-1 chiar la num ăru l unu.

Poate fi totuşi vreo excepţie ? Care este situaţia acelui credincios care doreşte să primească botezul, da r care, după ce şi-a m anifestat această dorinţă, m oare mai înainte ca această dorinţă a lui să se

(Continuare pe cop. 3-a)

Curierul Adventist

(Urmare din pag. 24-a)

poată împlini ? Cazul acesta este cu totul diferit de al aceluia care refuză să primească botezul. Dum­nezeu cunoaşte îm prejurările şi va judeca după dreptate. T îlharul de pe cruce care s-a pocăit, n -a avut ocazia să fie botezat d a r a prim it asigurarea m întuirii sale chiar din partea Celui ce poate mîntui în

i chip desăvîrşit pe cel ce vine la El. (Luca 23, 43). Aceeaşi asigurare

I este dată şi celui care din cauza morţii, n -a pu tu t coborî în apa bo-

| tezului.în teologia Bisericii A.Z.S., bo­

tezul este o recunoaştere publică aI unei schimbări care a avu t loc în , inima celui în cauză. Dacă aceastăi schimbare, această naştere din nou, ; din Duh, n -a avu t loc,botezul cul apă n -are nici o însemnătate. în

sine, el nu conferă har. Numail dacă cel ce crede a fost născut de

sus, din Duhul Sfînt, numai atunci j botezul cu apă are im portanţă. De

fap t Ioan 3, 3 acest lucru doreşte ' să-l sublinieze, să-l scoată în evi-i denţă.

Redacţia

ANUNŢCititorii din s trăinătate se pot a-

bona la Curierul Adventist adresîn- du-se la~ ILEXIM, D epartam entul Export — Im port presă, P.O. BOX, 136-137, telex 11.226, Bucureşti, str. 13 Decembrie nr. 3.

pastori şi prezbiteri care au luat parte la Conferinţa de Orientare ţinută la Arad în ziua de 16 mai 1977.

IATĂ CORTUL LUI DUMNEZEU

CU OAMENII

G rupul participanţilor —

Redacţia

(Urmare din pag. 20-a)

suri ca tragedia păcatului să nu

so mai repete. P en tru aceasta are

loc judecata de cercetare, cînd fie­

care candidat al acestei îm părăţii

va fi pus la probă şi încercat. Ca

urm are a cercetării, şi pen tru că

unii n-au a juns la biruinţă, apos­

tolul Ioan ne descoperă pe aceia

care vor pierde această moştenire :

„Fricoşii, necredincioşii, scîrboşii,

ucigaşii, desfrinaţii, vrăjitorii, în ­

chinătorii la idoli, şi toţi mincino­

şii." (Apoc. 21,8). Aceştia nu vor

fi acolo. Ce tr is t va fi să nu ajungi acolo ! Cîţi vor plinge atunci în

faţa uşii închise, cînd vor vedea că una sau m ai multe piedici din cele arătate, şi pe care nu le-au

îndepărta t din viaţa lor, sînt ade­văratele cauze, ce-i opresc să in ­tre în căminul pregătit.

De aceea sintem îndem naţi ca prin ajutorul Duhului Său cel Sfînt

să facem o temeinică pregătire, ca

să avem parte de acest cămin dum-

nezeesc. Să înălţăm rugăciuni fier- y){*

binţi la Dumnezeu şi să folosim V

această ocazie a Săptăminii de Ru- «

găciune, spre a putea deveni copii L

ai lui Dumnezeu de o înaltă ţinută

morală, — sfinţi in toate com par­

tim entele vieţii noastre, pen tru a

primi chem area la moştenirea cea

veşnică. Să nu pregetăm în a îm ­

plini to t ce se cere ca să putem

vedea faţa iubitului M întuitor şi a

Tatălui nostru iertător. Şi noi tre ­

buie să fim acolo, cu toţi cei mîn- tuiţi care vor fi în cortul Lui şi „Dumnezeu însuşi va fi cu ei.“ Acolo unde lupta cu păcatu l s-a term inat, b iru in ţa a fost cîştigată şi îm brăcat în veşmintele nemuririi,

vom lăuda : „A Dumnezeului nos­tru să fie lauda, slava, înţelepciunea,

cinstea, puterea şi tă ria în vecii ve­

cilor ! Amin.

Pastor A lexandru Delea

Preşedinte le C on fe r in ţe i C lu j

@,uriiti±L otdowifLitOrgan al Cultului Creştin Adventist de Ziua a Şaptea

din Republica Socialistă România Apare la două luni, sub conducerea unui Comitet

Redacţia şi Administraţia :Bucureşti: Str. Labirint nr. 116 — Sect. 4 ■— Tel. 20.76.65

Redactor D um itru Popa

I. P. „Buletinul Oficial" — c. 1343