O motocicletă parcată sub steleMircea Cărtărescu

În sens larg, termenul de „postmodern” se referă la schimbările petrecute in ultimele decenii ale secolului XX ca urmare a dezvoltării mijloacelor de comunicare în masă și a globalizării, în condițiile în care cel mai important criteriu estetic este aspectul comercial. În sens restrâns, postmodernismul se referă la evoluția artei în acea perioadă. Acest curent se manifestă în literatura română începând cu Generația optzecistă și exprimă un tip original de a scrie ce constă în utilizarea unor procedee tipice precum: colajul, intertextualitatea, metatextualitatea, utilizarea ironiei și a parodiei, renunțarea la constrângeri, extinderea epicului asupra poeziei, reducerea la minim a figurilor de stil sau amplificarea rolului cititorului care devine martor și colaborator în vederea realizării textului și, spre deosebire de orice alt curent, nu se opune curentelor anterioare ci le revalorifică la nivel parodic.

Mircea Cărtărescu este considerat cel mai de seamă poet optzecist de factură postmodernă, supranumit de Eugen Simion „liderul unei noi generații de poeți”. Poemul „O motocicletă parcată sub stele” face parte din volumul intitulat „Totul” publicat in 1985, al cărui titlu exprimă concepția poetului conform căreia orice poate deveni poezie, sursa lui de inspirație fiind realitatea înconjurătoare.

Opera tratează temele literaturii anterioare într-o manieră parodică. Astfel teme precum condiția efemeră, dragostea neîmplinită și singurătatea și motivul aspirației spre ideal sunt atribuite într-o maniera ludică unui obiect.

Titlul conține un termen nepoetic, din registrul tehnic, anume „o motocicletă” și face referire la imaginarul romantic prin cadrul nocturn. Prin acesta se fixează elementul central al operei, anume motocicleta, căreia îi sunt atribuite aspirații umane.

Poemul este structurat ca un lung monolog construit într-un stil ironic și cu inflexiuni parodice și prezintă trei secvențe lirice.

Prima secvență începe ex abrupto cu afirmația sinelui: „Sunt o motocicletă parcată sub stele” și atenționează cititorul că textul trebuie interpretat ca o alegorie. Se remarca repere spațiale ce indică mediul citadin(„vitrina magazinului”, „gang”). În timp ce motivul singurătății este exprimat direct prin afirmația motocicletei „mă simt singură”, cei al aspirației spre înalt este sugerat prin reflectarea „galaxiilor” în oglinda retrovizoare”. Poemul prezintă în mod alegoric dorința unui obiect inanimat de a experimenta sentimente umani, culminând cu cel al iubirii. Prin interogația retorică „cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?” este marcată imposibilitatea materialului de a înțelege eternitatea spiritului uman, care îi conferă o libertate nebănuită.

A doua secvență metamorfozează dorința aprigă a motocicletei de a experimenta dragostea prin scenariul creat de ea în care își închipuie că iubește un prelungitor. Repetarea conjuncției „dacă/dac” și prezența verbelor la condițional optativ accentuează imposibilitatea îndeplinirii visului de iubire prin

enumerarea obstacolelor ce se pun în calea sa(„dacă aș putea iubi”, „dac-ar vrea”, „dac-aș avea degete”, „dac-aș putea să trăiesc”.

Ultima secvență lirică conține previziunile sumbre cu privire la sfârșitul motocicletei(„curând o să mor și n-am făcut nimic în lumea asta”) și monotonia unei zile(„dimineață or să mă încalece iar, or să-mi sucească ghidonul, or să mă ambreieze”). Descrierea peisajelor se realizează într-o manieră romantică și împreună cu mărturisirea sa din final(„asta e consolarea mea, e meseria mea, e dragostea mea. Pentru asta merită să fii singur”) sugerează resemnarea și echivalarea doar la nivel oniric a destinului motocicletei cu destinul uman.

Opera conține numeroase procedee postmoderne care îi conferă originalitate. Temele literaturii anterioare sunt tratate parodic, iar punerea în corespondență a destinului uman cu cel al unei motociclete poezia devine o alegorie cu nuanțe ironice. Se remarcă prezența termenilor nepoetici, din registre stilistice variate precum cel tehnic(„bobină”, „cilindrii”, „tuburi catodice”) și cel colocvial(„gang”, „ghivece”, „viermi”, „sârmă”, „formol”) și a formelor scurte(„dac” in loc de „dacă”)tehnică folosită de poeții postmoderni pentru a evidenția faptul că termenii trebuie înțeleși cu sensul conotativ, nu cel denotativ. De asemenea, ortografia și punctuația nu se încadrează normelor literare. Nu numai începutul versurilor, ci și al enunțurilor este scris cu minusculă, la fel ca substantivele proprii, pentru a nu focaliza atenția cititorului, deoarece textul trebuie privit ca o înșiruire de gânduri.

Alegorie a tensiunii ireconciliabile între animat și inanimat poemul „O motocicletă parcată sub stele este o mărturie elocventă a mijloacelor lirice postmoderne de care dispune Mircea Cărtărescu: fantezism, ironie, spirit parodic, alternanța rapidă a planurilor poetice și recursul la spiritul ludic și la registrul oniricului.