NUMĂR ANIVERSAR

NUMĂR ANIVERSAR

20 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CELUI DE-AL TREILEA CONSILIU LEGISLATIV

20 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CELUI DE-AL TREILEA CONSILIU LEGISLATIV

Consiliul Legislativ – 20 de ani în slujba calităţii legii

prof. univ. dr. Valer DORNEANU

judecător la Curtea Constituţională,

membru al celui de-al doilea Consiliu Legislativ

şi primul Preşedinte al celui de-al treilea Consiliu Legislativ

Buletin de informare legislativă nr. 4/2015 5

La 1 aprilie 1996 şi-a început activitatea o instituţie importantă a statului de drept, Consiliul

Legislativ, care a fost consacrată prin Constituţia din 1991, dar a cărei lege organică de înfiinţare,

organizare şi funcţionare a fost adoptată de-abia în toamna anului 1993 (Legea nr. 73/1993) şi a cărei

conducere – preşedintele şi cei trei preşedinţi de secţii – a fost aleasă de Parlamentul României după

alţi doi ani, în 1995, în două sesiuni. Eu am avut privilegiul să fiu ales preşedinte, iar distinşii mei

colegi, Dragoş Iliescu, Nicolae Turcu şi Sorin Popescu, preşedinţi ai celor trei secţii: Secţia de drept

public, Secţia de drept privat şi Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare.

Cronologia acestor „date de naştere” demonstrează că un organism important în procesul de

legiferare a fost instituţionalizat destul de anevoios şi că a existat chiar riscul să eşueze din „faşă”, în

Adunarea Constituantă, pentru că propunerea de înfiinţare a Consiliului Legislativ, care fusese înscrisă

în Tezele ce au precedat elaborarea Proiectului de Constituţie (Teza 18 din cadrul Titlului III), n-a

întrunit iniţial cvorumul necesar şi a fost nevoie de multe discuţii controversate şi de medierea

Preşedintelui României pentru a fi adoptată în final

1

.

Îmi pot permite acum să afirm că această întârziere a avut repercusiuni negative în procesul de

construire a noului sistem legislativ din România, pe de o parte întârziind cu aproape şase ani procesul

de asanare a vechii legislaţii şi, pe de altă parte, privând Guvernul şi Parlamentul de consultanţă de

specialitate în elaborarea proiectelor de acte normative.

Întârzierea instituţionalizării Consiliului Legislativ a fost, într-un fel, explicabilă în contextul

greutăţilor întâmpinate de ţara noastră în lungul drum al tranziţiei de la regimul totalitar la statul de

drept, dar inexplicabilă dacă avem în vedere existenţa şi importanţa unor instituţii similare în multe

ţări europene şi din alte continente

2

, precum şi bogata tradiţie românească în domeniu.

Poate fi surprinzător faptul că în ţara noastră a existat o străveche tradiţie în acest domeniu, care

a început încă din vremurile divanelor domneşti, când s-au constituit diverse structuri consultative

care îl sfătuiau pe domnitor în exercitarea puterilor sale, în special cea legislativă, precum şi divanul.

1

E.S. Tănăsescu ş.a., Constituţia României, comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, 2008, p. 734 (comentariul aparţine domnului

Sorin Popescu).

2 Ibidem, p. 745.

6 Buletin de informare legislativă nr. 4/2015

20 de ani de la înființarea celui de-al treilea Consiliu Legislativ

Astfel, în Muntenia a fost înfiinţată în anul 1808 funcţia de „pravilist”, iar în Moldova, în anul

1818, printr-un hrisov al domnitorului Scarlat Callimachi, a fost înfiinţată instituţia „jurisconsultul

statului”, care era considerată „un censor al legilor, însărcinat cu necurmata priveghere asupra adunării

legilor şi cu cercetarea dacă nu este în ele vreo contrazicere, dacă nu cumva legea începe a fi contrară

cu inteligenţa, cu moravurile şi cu starea de propăşire a naţiei (…), el cel dintâi va descoperi lipsurile

legislaţiei, el cel dintâi va arăta cârmuirii îndreptările de care corpul legilor are trebuinţă”.

Pentru iubitorii istoriei şi mai ales ai istoriei dreptului, voi menţiona că printre primii jurisconsulţi

ai statutului au fost erudiţii Constantin Skeletti şi Christian Flechtenmacher.

După Unirea Principatelor, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat în anul 1864, anul,

cum se ştie, şi al Codului civil, un Consiliu de Stat după modelul francez. Acest consiliu, al cărui

preşedinte era chiar domnitorul (la fel ca Napoleon în Franţa), trebuia să fie consultat asupra proiectelor

de legi, putea da avizul în chestiuni administrative, exercita autoritate disciplinară asupra funcţionarilor

publici, putea fi folosit ca organ de interpretare a legilor, exercita contenciosul administrativ. Şi-a

încetat activitatea după înlăturarea domnitorului Cuza Vodă, în 1866.

După 10 ani, începând cu anul 1876, politicieni şi jurişti reputaţi ai vremii au făcut demersuri

remarcabile pentru a reînfiinţa un organism specializat în elaborarea legilor, dar greutatea numelor

acestora şi valoarea argumentelor invocate n-au fost suficiente pentru materializarea iniţiativei. Dintre

cei care s-au implicat în aceste acţiuni se cuvine să-i amintim pe Ion Brătianu, Alexandru Marghiloman,

G. Paladi, Vintilă Brătianu, Virgil Madgearu, Tanoviceanu, Vaida Voievod ş.a.

Primul Consiliu Legislativ organizat ca instituţie distinctă a statului a fost consacrat prin

Constituţia din 1923 şi înfiinţat prin Legea Mârzescu din 1925.

În legătură cu rolul, atribuţiile şi activitatea acestuia distinsul meu coleg Sorin Popescu,

preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, a scris numeroase materiale bine

documentate şi elogioase atât în câteva monografii, cât şi în mai multe ediţii ale Buletinului de

informare legislativă. Doresc totuşi să evoc şi eu remarcabila contribuţie a Consiliului Legislativ

interbelic la unificarea legislaţiei pe teritoriul reîntregit al României, precum şi la elaborarea a

numeroase legi foarte importante.

De asemenea, socotesc că, în acest moment aniversar, nu numai eu, dar şi colegii mei care

funcţionează în prezent, avem datoria de onoare să amintim şi să omagiem pe cei mai cunoscuţi jurişti

şi pe cei mai reputaţi intelectuali care, prin activitatea lor, au impus şi au consacrat acest organism ca

o instituţie fundamentală a statului de drept.

Voi începe această evocare prin menţionarea celor trei prim-preşedinţi care s-au succedat la

conducerea Consiliului Legislativ: Alexandru N. Gane (1928-1938), Ion Ionescu-Dolj (1938-1943) şi

Ion Setlacec (1943-1948) şi voi enumera câţiva dintre cei mai cunoscuţi consilieri sau referenţi: Mihai

Măgureanu, Ştefan Laday, Mihail Eliescu, Paul Anca, Salvador Brădeanu, Octavian Ionescu, Traian

Ionaşcu, Radu T. Popescu şi soţia sa Vera Popescu, Ioan C. Filitti, Ioan Rădulescu şi mulţi alţii, mai

toţi fiind personalităţi proeminente ale vieţii juridice şi sociale a ţării, profesori sau conferenţiari, cu

doctorate la Paris, Geneva, Roma, Bucureşti şi Iaşi. Gânduri speciale îndrept spre profesorii Mihail

Eliescu, Paul Anca şi Salvador Brădeanu, din cursurile cărora am învăţat mult şi eu, şi câteva generaţii

de jurişti, către profesorii Traian Ionaşcu şi Tudor R. Popescu (cel propus la Premiul Nobel pentru

salvarea bisericilor din România), care mi-au fost profesori la catedră, precum şi către distinsa doamnă

Vera Popescu, care este acum, la împlinirea vârstei de 100 de ani, singura supravieţuitoare a primului

Consiliu Legislativ din istoria ţării şi care se remarcă printr-o mare prospeţime intelectuală şi spirituală.



În 1948 puterea comunistă avea să desfiinţeze această instituţie considerată, în concepţia ei

dictatorială, o piedică în calea cuceririi întregii puteri de către clasa muncitoare.

În anul 1971, Ion Gheorghe Maurer, care, în perioada interbelică, a fost un reputat jurist,

împreună cu regretatul profesor universitar Constantin Stătescu, atunci secretar al Consiliului de Stat,

l-a convins pe Nicolae Ceauşescu, aflat într-o perioadă de relativă deschidere, să reînfiinţeze Consiliul

Legislativ, ca organ consultativ de specialitate pe lângă Consiliul de Stat, având sarcina de a sprijini

organele de stat în activitatea de pregătire şi coordonare a legislaţiei.

Desigur, acest organism nu a avut cum să influenţeze pe fond legislaţia, dar a putut cel puţin să

releve conducătorilor comunişti încălcări ale unor norme sau drepturi recunoscute de România pe plan

internaţional, să le prezinte reglementări pozitive din legislaţia altor ţări decât din a celor „surori” şi,

în plus, a păstrat un colectiv de reputaţi jurişti specializaţi în tehnica legislativă, dintre care amintesc

pe profesorul Ioan Ceterchi, primul preşedinte al Consiliului, Alexandru Bolintineanu, Octavian

Căpăţână, Vasile Stănescu, Ilariu Mrejeru, Olga Ionescu, Mircea Ionescu Voicana, Victor Dan Zlătescu,

Lucian Stângu, Mihai Constantinescu ş.a., ultimii trei devenind judecători ai Curţii Constituţionale.

În anul 1985, am avut ocazia să fiu numit expert şi apoi consilier în această instituţie, lucru care

mi-a oferit o dublă şansă. Prima a fost aceea de a mă specializa în tehnica legislativă şi de a mă forma

profesional alături de o pleiadă de jurişti reputaţi. A doua şansă a fost că, în decembrie 1989, am fost

selecţionat de aici de autorităţile provizorii ale Revoluţiei şi lansat apoi pe traiectoria carierei mele.

Şi acest Consiliu a fost desfiinţat, la rândul său, de autorităţile provizorii care s-au constituit

după evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.

După acest intermezzo istoric şi omagial voi reveni la momentul aniversar al actualului Consiliu

Legislativ, „născut” în condiţiile evocate la începutul materialului.

Definit prin art. 79 din Constituţie drept organ consultativ de specialitate al Parlamentului care

avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii

legislaţii şi care ţine evidenţa oficială a legislaţiei, Consiliul Legislativ este menit să acorde un sprijin

de specialitate Parlamentului şi Guvernului în activitatea de elaborare a actelor normative.

Fără a face o analiză ştiinţifică a textului constituţional sau a Legii nr. 73/1993 în acest moment

aniversar, îmi permit totuşi câteva sublinieri, mai ales în contextul unor încercări de a-i schimba natura

juridică şi de a-l subordona în vreun fel.

Cred că, deşi nu se spune expres în Constituţie şi în legea sa organică, se poate afirma că, în

spiritul acestor prevederi legislative, Consiliul Legislativ se caracterizează prin trei trăsături esenţiale:

– este un organism tehnic de specialitate;

– este un organism autonom pentru că sintagma „al Parlamentului” nu înseamnă că aparţine

Parlamentului, ci că este pe lângă el, pentru a fi consultat de acesta;

– este un organism care, în activitatea sa, se bucură de independenţă decizională.

În sprijinul acestei interpretări vin majoritatea intervenţiilor parlamentare din Adunarea

Constituantă, dar şi textele din Legea nr. 73/1993 cu privire la atribuţiile Consiliului.

De altfel, trebuie remarcat că formularea din Teza 18 a Titlului III este foarte elocventă:

„Consiliul Legislativ al României este organ consultativ de specialitate autonom, care sprijină

Parlamentul şi Guvernul în activitatea de elaborare a actelor normative, asigurând respectarea regulilor

de tehnică legislativă şi a cerinţelor de sistematizare şi unificare a legislaţiei. Consultarea Consiliului

Legislativ este obligatorie pentru toate propunerile legislative, proiectele de legi, precum şi pentru

proiectele de hotărâri, regulamente şi ordonanţe ale Guvernului”.



Câteva reflecţii care pot aduce argumente suplimentare nu vor fi de prisos chiar şi în acest context

aniversar.

Este adevărat că legea şi, în general, activitatea de legiferare sunt atribute ale suveranităţii

poporului, care însă şi le exercită prin organul său reprezentativ suprem, Parlamentul, definit prin

Constituţie drept unica autoritate legiuitoare a ţării.

Dar Parlamentul este un organism politic, nespecializat, astfel că are nevoie de sprijinul, de

expertiza unui organ specializat.

Legea, pentru a putea fi înţeleasă, aplicată şi pentru a convinge, „trebuie să întrunească unele

exigenţe de formă, conţinut, structură, calitate şi stil care numai ei îi sunt specifice”, aşa cum am

subliniat într-un articol publicat în Buletinul de informare legislativă nr. 1/1999.

Acestea, împreună, alcătuiesc o ştiinţă, cea a tehnicii legislative, cu principiile şi metodele ei, şi

chiar cu secretele ei. Tehnica legislativă presupune o pregătire de specialitate, o experienţă îndelungată,

cunoaşterea întregului sistem legislativ, a legislaţiei relevante a altor ţări.

Legea trebuie să se prezinte într-o formă prescriptivă corespunzătoare, să se caracterizeze prin

claritate, accesibilitate, concizie şi armonie, aceste condiţii fiind extrase şi din normele comunitare

europene de tehnică legislativă. De asemenea, nu trebuie să lipsească eleganţa limbajului, care e

necesar să conţină o doză de sacralitate şi să pună în valoare frumuseţea limbii române.

Toate condiţiile şi cerinţele enumerate anterior pot fi asigurate numai de un corp de specialişti

caracterizat printr-un înalt profesionalism, beneficiind de o autonomie care să-l ferească de presiunile

partizanatului politic.

Să ne reamintim, în această privinţă, una dintre cugetările care au străbătut timpul, şi care vor

rămâne perene, ale marelui gânditor francez Jean-Jacques Rousseau: „Pentru a împiedica proiectele

interesate şi prost concepute, precum şi inovaţiile periculoase care i-au dus la pieire în cele din urmă

pe atenieni, aş fi dorit ca nu oricine să aibă dreptul de a propune legi noi după fantezia sa, ci acest drept

să aparţină numai magistraţilor” (desigur autorul nu avea în vedere judecătorii!).

Un astfel de organism, un astfel de corp de specialişti ne-am propus şi ne-am străduit să

construim noi, cei patru demnitari nominalizaţi la începutul materialului, imediat ce am depus

jurământul în decembrie 1995.

„Construcţia” am început-o „cu mâinile goale”, fără niciun personal, fără nicio dotare, în câteva

birouri puse la dispoziţie de Camera Deputaţilor în corpul B1 al Palatului Parlamentului.

Problema cea mai dificilă s-a dovedit a fi resursa umană, în condiţiile în care majoritatea

specialiştilor se „aşezaseră” deja la principalele autorităţi ale statului: Preşedinţie, Parlament şi Guvern,

plus la alte instituţii publice constituite înaintea noastră.

Personal, m-am bucurat de sprijinul total şi profesionist al celor trei colegi, toţi specialişti

reputaţi, ale căror calităţi personale mă feresc să le evoc pentru că aş risca să supăr pe vreunul,

menţionându-i mai puţine adjective.

Împreună am apelat la vechi colegi şi prieteni din fostul Consiliu Legislativ şi din alte instituţii,

care erau pensionari. Şi este momentul să-i evoc acum pentru a-i omagia şi pentru a le mulţumi (din

păcate, unora postum; sper să nu fi uitat vreunul) pentru aportul lor remarcabil la construirea unui

edificiu nou de la „zero” la „roşu”: Ioan M. Anghel, Iulian D. Poenaru, Laurenţiu Minescu, Nicolae

Cicu, Ilariu Mrejeru, Victor Ionescu, Costache Cazacu, Mircea Ionescu-Voicana, Olga Ionescu,

Cornelia Vasilescu, Felicia Barcan, Victoria Anghel, Camelia Dogaru.

Cu acest mic, dar inimos colectiv, împărţit pe grupuri, ne-am organizat în funcţie de priorităţi,

cele mai importante şi urgente fiind: întocmirea Regulamentului de organizare şi funcţionare, care



urma să fie aprobat de Birourile permanente reunite ale celor două Camere, de care depindea practic

şi oficial începerea activităţii Consiliului; efectuarea „recensământului” (dacă-l putem numi astfel) al

actelor normative în vigoare pentru întocmirea evidenţei oficiale a legislaţiei; stabilirea formatului şi

conţinutului avizelor Consiliului Legislativ, demararea activităţilor pentru informatizarea evidenţei

oficiale a legislaţiei.

La Regulament am avut ca sursă de inspiraţie Regulamentele celor două Consilii anterioare,

precum şi pe cel de la Consiliul de Stat din Franţa în partea sa legislativă (pentru că noi nu aveam şi

o componenţă jurisdicţională).

Scurtând istorisirea, voi aminti doar că Regulamentul de organizare şi funcţionare a fost adoptat

de cele două Birouri permanente prin Hotărârea nr. 1 din 26 februarie 1996 şi că ne-am început

activitatea pe 1 aprilie 1996 cu o mică festivitate la care au participat preşedintele ţării, preşedinţii

Camerelor, prim-ministrul, preşedintele Curţii Constituţionale şi alte înalte oficialităţi.

Începând cu această zi a început practic, pe de o parte, un adevărat asalt al Guvernului şi al

Parlamentului cu proiecte de acte normative, pe care ni se cerea să le avizăm foarte repede, şi, pe de

altă parte, un ritm alert de a lucra în paralel la realizarea celorlalte atribuţii ale Consiliului, dintre care

cea mai presantă era sarcina constituţională de a reexamina întreaga legislaţie anterioară Constituţiei

din 1991 în vederea „asanării” de acele acte normative contrare prevederilor sau spiritului ei, sau care

încălcau drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, principiile de funcţionare ale unui stat

democratic.

Despre această ultimă misiune voi aminti doar faptul că a trebuit să identificăm şi să analizăm

peste 3.000 de acte normative ce formau legislaţia în vigoare, din care multe sute nu erau publicate,

de aceea a trebuit să întreprindem numeroase demersuri la Secretariatul General al Guvernului şi la

ministere pentru a le identifica. Cu eforturi stăruitoare, în nici trei ani, am reuşit să propunem spre

abrogare prin câteva proiecte de legi şi hotărâri de Guvern circa 2.000 de acte normative.

În legătură cu lucrarea de asanare legislativă mă amuză şi acum, după 20 de ani, părerea unor

pseudospecialişti ai vremii care ne cereau să propunem pur şi simplu abrogarea întregii legislaţii

anterioare. Nu aveam „pe cine” să întrebăm cum s-ar fi condus statul fără legi.

În ceea ce priveşte activitatea principală a Consiliului, aceea de avizare, se cuvine să remarc

contribuţia „corpului de pensionari” de elită, aş spune, la asigurarea unei analize ştiinţifice a proiectelor

de acte normative, precum şi la formarea juriştilor nou-veniţi într-un adevărat colectiv de specialişti,

profesionişti care formează în prezent aparatul instituţiei.

Şi, apropo de pregătirea de specialitate a aparatului Consiliului: împreună cu cei trei colegi ai

mei, toţi specialişti reputaţi în drept public, în drept privat şi în tehnică legislativă, am reuşit în câţiva

ani să pregătim un ansamblu profesionist care poate acoperi cu expertiza lui toate ramurile de drept,

toată problematica acestei instituţii.

Desigur că avizele noastre, mai ales cele negative, dar şi cele favorabile cu observaţii mai „dure”,

au fost de natură să provoace nemulţumiri care i-au determinat pe unii „beneficiari”, instalaţi după

alternanţa la putere din 1997, să lanseze ideea necesităţii „abrogării” conducerii Consiliului (după

modelul abrogării actelor normative vechi propus de noi). A învins însă naţiunea, pentru că şi

Parlamentul, şi Guvernul din perioada 1997-2000 s-au convins de obiectivitatea noastră, precum şi de

necesitatea existenţei Consiliului Legislativ, astfel că în toată această perioadă instituţia a avut relaţii

normale cu toţi prim-miniştrii şi miniştrii, precum şi cu preşedintele Emil Constantinescu.

Din punctul de vedere al instituţiei, ceea ce a nemulţumit-o de la început şi o nemulţumeşte şi

în prezent în relaţia cu cele două autorităţi publice „beneficiare” este presiunea exercitată de acestea



pentru a li se comunica avizle în termene extrem de scurte, fără a se ţine seama de termenele stabilite

prin legea sa organică. Este evident că o asemenea presiune impietează asupra examinării temeinice

a proiectelor şi asupra avizului final. Le recomand şi îi îndemn, de aceea, pe colegii mei să fie mai fermi

şi mai curajoşi şi să respecte ei termenele prevăzute de lege.

Fără a transforma această evocare aniversară într-un raport de activitate, doresc totuşi să mai

prezint două reuşite ale Consiliului cu care se poate mândri.

Mă refer mai întâi la Repertoriul oficial al legislaţiei României, realizat la început în format

tipărit, iar în ultimul timp în format electronic, lucrare anuală de un real interes şi de o mare utilitate,

atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru specialişti. Dacă cineva vrea să aprecieze

dificultatea realizării acestui instrument de lucru este suficient să se gândească la faptul că fiecare

dintre actele normative cuprinse în Repertoriu are o fişă de evidenţă completată cu informaţiile minime

despre acel act, care trebuie mereu actualizată.

Adaug la final Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, operă a întregului aparat

de atunci, dar cu aportul suplimentar al unui grup de lucru condus de reputatul specialist în tehnică

legislativă Ilariu Mrejeru, cu care, împreună cu colegii din conducere, evaluam şi analizam aproape

zilnic soluţiile propuse. În elaborarea proiectului de lege s-a pornit de la experienţa românească, dar

au fost studiate şi preluate idei şi soluţii din reglementările de profil din Franţa, Canada şi SUA, s-au

preluat normele Uniunii Europene şi, în final, s-a obţinut un adevărat manual de legiferare. Acesta

stabileşte norme şi precizări clare, concise şi exacte cu privire la toate fazele procesului de construire

a unui act normativ începând cu faza de studiu, de analiză comparatistă, de studiu de impact şi

terminând cu momentul intrării în vigoare; el cuprinde reguli de formă, structură şi limbaj, de la titlul

legii până la dispoziţiile finale şi la formula de adoptare.

Din păcate, în mod paradoxal, legea este lăudată, invocată, nu este criticată, dar este adesea

ignorată sau chiar încălcată.

Desigur, în asemenea momente te cuprind şi emoţiile, şi amintirile, şi dorinţa de a scoate în

evidenţă părţile pozitive, dar eu mă consider un om cu ceasul la mână şi cu buna măsură a lucrurilor.

Nu pot totuşi încheia fără a mărturisi că funcţia de legislator pe care am exercitat-o la Consiliul

Legislativ mi-a fost şi îmi este cea mai dragă şi sunt mândru că am avut privilegiul să fi fost preşedinte

al acestei instituţii.

Sunt mândru că în aceşti 20 de ani Consiliul Legislativ, prin corpul său de specialişti profesionişti,

şi-a demonstrat valoarea şi utilitatea publică şi a avut o serioasă contribuţie la consolidarea statului de

drept!

Le doresc, acestei instituţii şi colectivului său, să adune multe zeci de ani, să dobândească tot mai

multă autoritate şi credibilitate şi tot mai mult sprijin din partea autorităţilor publice ale statului!

Non multa, sed multum

dr. Dragoş ILIESCU

Preşedintele Consiliului Legislativ



Într-o perioadă de tranziţie şi mari frământări în societatea românească, activitatea actualului

Consiliu Legislativ a fost începută şi apoi susţinută de un nucleu de specialişti inimoşi, capabili să

recepţioneze idei noi, atât în plan profesional, cât şi în plan organizatoric.

S-a plecat astfel la drum cu o mână de entuziaşti dornici să pună pe picioare o nouă instituţie,

respectabilă, dar cu rădăcini istorice, care fusese statuată prin Constituţie şi care aştepta acum să fie

pusă în valoare.

În ultimele luni ale anului 1995, Consiliul Legislativ căpăta un prim contur, prin numirea de

către Parlament a primului preşedinte şi al preşedinţilor celor trei secţii componente. Şi fiindcă

recrutarea de specialişti s-a dovedit un lucru destul de anevoios, întrucât profesia de „jurist-redactor

de acte normative” este destul de particulară, s-a recurs la căutarea angajaţilor fostului Consiliu de Stat,

specialişti a căror valoare nu s-a şters prin trecerea timpului.

Astfel, începând din luna aprile a anului 1996, au fost trimise spre avizare Consiliului Legislativ

primele propuneri şi proiecte de acte normative; dar nu era încă pusă la punct dotarea cu birouri de

lucru şi cu scaune, aşa că primele avize s-au conceput pe pervazele ferestrelor. Nu exista o specializare

pe secţii, toţi făceau de toate. Primele spaţii alocate, care se amenajau pe măsura nevoilor, se aflau

parţial, pe locul actualei Curţi Constituţionale. Anul 1996 a fost şi anul în care a fost adoptat

Regulamentul de organizare şi funcţionare de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi

Senatului. Au urmat compartimentarea şi mobilarea spaţiilor în care astăzi se desfăşoară activitatea

Consiliului, achiziţionarea mobilierului corespunzător, inclusiv pentru sectorul de documentare şi

lectură din bibliotecă, sub directa îndrumare a celor ce urmau să-şi desfăşoare nemijlocit activitatea

acolo. Dar mulţi dintre cei care au fost primii salariaţi – sau prima familie a Consiliului Legislativ –

nu vor uita frigul şi zăpada, care, pătrunzând prin ferestre, le îngheţa mâinile şi respiraţia în iarna

dintre anii 1997 şi 1998, când, zgribuliţi, redactau materialele şi avizele care le erau cerute.

În ceea ce priveşte fondul de carte care a aparţinut în trecut fostului Consiliu Legislativ (ce a

funcţionat înainte de anul 1989), trebuie spus că au existat dificultăţi în preluarea lui, întrucât era foarte

valoros. Domnul preşedinte al Secţiei a III-a îşi aminteşte efortul depus pentru obţinerea lui, dar, spre

regretul său şi al nostru, acest fond a fost preluat doar parţial, biblioteca Camerei Deputaţilor având

întâietate. Dar punţile dintre instituţii nu au fost rupte din acest motiv, existând la această dată posibilitatea

accesării de către instituţia noastră a fondului de carte al bibliotecii Camerei Deputaţilor prin internet. Şi

doamnei director al bibliotecii îi datorăm parte din fondul de carte existent azi, eforturile domniei sale

pentru recuperarea cărţilor fostelor Consilii Legislative, împrăştiate prin diverse biblioteci, fiind bine



cunoscute. Nici astăzi colecţia de acte normative originale, care, potrivit legii, ar trebui să se afle în

posesia Consiliului Legislativ, nu este completă, deşi au depus eforturi susţinute foşti şi prezenţi angajaţi.

Pornind de la ideea constructivă a unei documentări multilaterale, în cadrul Direcţiei de studii

şi documentare a fost selecţionat atât personal propriu, cât şi colaboratori de elită, pentru a se realiza

astfel volumul de date necesar în procesul de elaborare normativă. Camera Deputaţilor însăşi cerea

Consiliului Legislativ studii documentare pe diverse teme, care puteau constitui suportul soluţiilor

preluate în actele normative.

O activitate importantă, astfel cum a fost prevăzută în Constituţia României la art. 79 începea

să prindă contur. Ţinerea evidenţei legislative a fost o provocare. Primele evidenţe se ţineau pe fişe de

carton, completate succesiv, pe măsură ce actele normative sufereau modificări, completări sau alte

evenimente. Înregistrările se scriau cu creionul, corecţiile şi modificările se ştergeau cu radiera,

proiecţia unei evidenţe pe calculator fiind ceva de domeniul ştiinţifico-fantastic.

Odată cu trecerea timpului, prestigiul de care începuse să se bucure instituţia a fost recunoscut

şi în afara graniţelor ţării. Acesta s-a manifestat prin numeroasele invitaţii primite din străinătate. Spre

exemplu, Consiliul de Stat al Republicii Grecia a invitat o delegaţie compusă din preşedintele instituţiei

şi din consilieri şefi de sector. Impresia pe care a lăsat-o această vizită a fost plăcută celor două părţi;

unul dintre participanţi îşi aminteşte faptul că, la una dintre întâlniri, a cunoscut şi a interpretat câteva

cântece în limba greacă, lucru care a făcut mare bucurie părţii elene.

Amuzantă a fost şi întâlnirea din Italia, când participanţii din delegaţia Consiliului Legislativ s-au

întâlnit cu gazdele şi au realizat că, din fiecare parte, este un reprezentant pe care îl cheamă „Crăciun”.

Foarte surprinşi au fost şi reprezentanţii Statelor Unite ale Americii, care, vizitând Consiliul, au

fost impresionaţi, pe de-o parte, de particularităţile activităţii, dar şi de spaţiile generoase şi frumos

amenajate, pe de altă parte.

Un alt semn al recunoaşterii internaţionale de care se bucură Consiliul Legislativ, în afară de

contactele bilaterale cu reprezentanţi ai Consiliilor de Stat din Franţa, Italia, Grecia, Luxemburg,

Belgia sau Olanda, a fost admiterea, ca membru cu drepturi depline, în Asociaţia Consiliilor de Stat

şi a Jurisdicţiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană încă din anul 2007.

Pentru achiziţionarea de publicaţii recunoscute ca valoare pe plan internaţional începuturile au

fost anevoioase din considerente bugetare, dezvoltarea fondului propriu făcându-se în timp, astfel

încât biblioteca de astăzi a Consiliului Legislativ deţine o colecţie de reviste străine unică în Bucureşti.

La început, activitatea financiar-contabilă a Consiliului Legislativ era ţinută de Camera Deputaţilor,

deşi preşedintele acestuia era ordonator principal de credite. Existau din acest motiv o serie de

neînţelegeri între salariaţii Consiliului şi cei ai Camerei. Anomalia legislativă a fost îndreptată prin

modificarea legii, azi existând un compartiment specializat propriu.

O activitate susţinută şi neîntreruptă din 1997 a avut şi are loc pentru scoaterea, în fiecare

trimestru, a Buletinului de informare legislativă, în paginile căruia sunt prezentate şi numeroase extrase

ale articolelor din publicaţiile achiziţionate din străinătate, oferindu-se astfel posibilităţi de informare

publicului interesat; accesarea buletinului este posibilă şi de pe site-ul www.clr.ro. Este de remarcat

totodată şi rubrica de sinteză a propunerilor de lege ferenda din paginile publicaţiei, un instrument

util în activitatea legislativă.

Dezvoltarea informaticii şi dotarea cu tehnică IT în pas cu vremea a făcut ca astăzi să se poată

lucra la standardele atinse de oricare instituţie modernă.

Pentru prestigiul Consiliului, în momentul când delegaţii din instituţii similare ne vizitează,

organizarea unei vizite la bibliotecă este o etapă importantă, pentru care ne străduim să oferim ambientul

necesar, recunoscut fiind faptul că spaţiul special amenajat aici este unul dintre cele mai frumoase.

Reînfiinţarea Consiliului Legislativ

prof. dr. Ioan VIDA

fost Preşedinte al Curţii Constituţionale,

fost Şef de secţie al celui de-al doilea Consiliu Legislativ



Una dintre instituţiile statului român cu un rol deosebit în procesul de creare a dreptului o

constituie, de bună seamă, Consiliul Legislativ. Naşterea sa este legată de Constituţia din 1923.

Art. 76 al acestei Legi fundamentale arăta că se înfiinţează ,,un Consiliu Legislativ, a cărui

menire este să ajute în mod consultativ la facerea şi coordonarea legilor, emanând fie de la puterea

executivă, fie din iniţiativă parlamentară, cât şi la întocmirea regulamentelor generale de aplicare a

legilor”.

Organizat potrivit legii, Consiliul Legislativ şi-a adus o contribuţie marcantă la promovarea

tehnicii legislative în procesul de creare a dreptului şi la redactarea legislaţiei interbelice, în condiţii

de acurateţe, practibilitate şi eficienţă socială.

Din nefericire, viaţa acestui prim Consiliu Legislativ al României, care a beneficiat de contribuţia

unor minţi luminate la promovarea actului normativ modern şi la adoptarea unor acte normative

eficiente pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării, nu a fost prea lungă. Regimul comunist l-a

desfiinţat, dar nevoia existenţei unei asemenea instituţii a dus la reînfiinţarea sa în 1973. Evenimentele

din 1989 au condus la desfiinţarea tuturor structurilor de putere ale statului comunist, în rândul acestora

intrând şi Consiliul Legislativ.

Renaşterea Consiliului Legislativ, după Revoluţia din Decembrie 1989, a cunoscut un proces

anevoios, care a contribuit la o veritabilă confruntare a forţelor politice în Adunarea Constituantă.

Procesul de elaborare a noii Constituţii, care s-a desfăşurat între 1990 şi 1991, a cunoscut două

faze: o primă etapă a marcat-o eleborarea şi adoptarea Tezelor privitoare la conţinutul viitoarei Legi

fundamentale, urmată de o a doua, în care a fost elaborată şi aprobată Constituţia României de către

Parlament şi, apoi, de către popor, prin referendum.

În Tezele proiectului de Constituţie s-a prevăzut, ca idee de principiu, înfiinţarea unui nou

Consiliu Legislativ, ca organ consultativ de specialitate, autonom, ce sprijină Parlamentul şi Guvernul

în activitatea de elaborare a actelor normative, asigurând respectarea regulilor de tehnică legislativă

şi a cerinţelor de sistematizare şi unificare a legislaţiei. Rolul Consiliului Legislativ era extins la

examinarea tuturor propunerilor legislative, a proiectelor de legi, precum şi a proiectelor de hotărâri,

regulamente şi ordonanţe ale Guvernului.

Tezele aduceau şi o inovaţie în materia competenţei Consiliului Legislativ, stabilind şi dreptul

acestuia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii proiectelor de acte normative avizate, asigurând

şi ţinerea evidenţei oficiale a legislaţiei şi publicarea colecţiilor de acte normative.



În Adunarea Constituantă, la 27 martie 1991, această teză a fost suprimată, forţele politice

participante optând pentru suprimarea Consiliului Legislativ. Ulterior, în urma dezbaterilor privitoare

la redactarea proiectului de Constituţie, s-a ajuns la concluzia că este o instituţie necesară în procesul

legislativ.

După formularea mai multor amendamente şi după examinarea lor, Adunarea Constituantă a

adoptat reînfiinţarea Consiliului Legislativ şi a înscris la art. 79 următorul text: ,,Art. 79 – (1) Consiliul

Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte

normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială

a legislaţiei României”. (2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc

prin lege organică”.

Dispoziţiile constituţionale privitoare la Consiliul Legislativ au fost dezvoltate în Legea nr. 73

din 3 noiembrie 1993, care stă la baza organizării şi funcţionării acestei autorităţi publice. În virtutea

acestei legi, activitatea Consiliului Legislativ constă în analiza şi avizarea proiectelor de legi, a

propunerilor legislative, a proiectelor de ordonanţe şi de hotărâri ale Guvernului, a amendamentelor

cu care este sesizat de către preşedintele comisiei sesizate în fond, elaborează din dispoziţia Camerei

Deputaţilor sau a Senatului proiecte de coduri sau alte legi de complexitate deosebită. Activitatea de

avizare legislativă se împleteşte cu o bogată activitate ştiinţifică în domeniul sistematizării, unificării

şi coordonării legislaţiei, motive în care se integrează şi controlul iniţial de constituţionalitate şi

elaborarea evidenţei oficiale a legislaţiei prin emiterea instrumentului legislativ necesar, pe baza căruia

persoanele interesate sunt informate, caută şi regăsesc informaţia juridică de care au nevoie.

O parte importantă a activităţii Consiliului Legislativ este legată de republicarea legilor,

ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi de rectificarea unor acte normative după publicarea

acestora.

În anii care s-au scurs de la înfiinţare, Consiliul Legislativ s-a remarcat în aplicarea regulilor de

tehnică legislativă în procesul de creare a dreptului şi, mai ales, în sistematizarea legislaţiei, făcând

propuneri corespunzătoare privitoare la abrogarea unor acte normative contrare Constituţiei sau căzute

în desuetudine. Prin activitatea sa, această autoritate publică şi-a dovedit utilitatea, fiind un factor

important în procesul de modernizare a dreptului, alăturând experienţei interne practica unor autorităţi

internaţionale sau ale Uniunii Europene.

Amintiri de la crearea celui de-al treilea Consiliu Legislativ

Sorin POPESCU

Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială

a legislaţiei şi documentare,

Vicepreşedinte al Uniunii Juriştilor din România



În decembrie 1989 îndeplineam funcţia de şef de sector, în cadrul C.P.U.N., sediul acestuia

aflându-se mai întâi în clădirea Guvernului, iar apoi în fostul edificiu al defunctului Comitet Central

al P.C.R. Am continuat activitatea în acelaşi ultim local, chiar şi după alegerile parlamentare din 1990,

când am rămas în aparatul Senatului, la Departamentul juridic. Lângă încăperea în care lucram se afla

instalată Comisia juridică a Senatului, condusă, de la înfiinţare, de domnul Ion Predescu, avocat oltean,

având o vastă experienţă şi întinse cunoştinţe profesionale, cu care am fost tot timpul în relaţii cordiale,

prieteneşti chiar. De altfel, şi cu alţi membri ai aceleiaşi comisii am stabilit mai mult decât relaţii de

bună vecinătate, cu unii dintre aceştia păstrând şi astăzi legături amicale, de stimă reciprocă. Mă refer

aici la domnul Augustin Zegrean, în prezent preşedinte al Curţii Constituţionale (care m-a şi ajutat

efectiv într-o situaţie grea de sănătate), la domnul Octavian Opriş, fost preşedinte al Autorităţii

Electorale Permanente, la domnul Ion Rus, în prezent decanul Baroului de Alba etc.

Întrucât biroul meu se afla pe acelaşi palier cu încăperile în care lucra Comisia de redactare a

Constituţiei, condusă oficial de domnul Vasile Gionea, dar efectiv de vicepreşedintele ei, profesorul

Antonie Iorgovan, şi cum în calitate de experţi ai comisiei fuseseră numiţi colegi şi prieteni vechi ai

subsemnatului (Mihai Constantinescu, Florin Vasilescu, Ioan Vida etc.), am fost solicitat de mai multe

ori, în special de Tony Iorgovan, să dau o mână de ajutor la definitivarea unor texte, cu deosebire din

punct de vedere tehnic-juridic şi gramatical.

Astfel încât relaţiile, atât cu Comisia juridică, cât şi cu Comisia tehnică de redactare a

Constituţiei, au devenit destul de strânse.

Îmi amintesc că, în prima fază, deşi întâmpinase opoziţia Camerelor reunite, profesorul Iorgovan

a fost cel care a impus, până la urmă, art. 79 din Constituţie, prin care se înfiinţa Consiliul Legislativ,

o instituţie cu tradiţie în ţara noastră, încă de la Constituţia din 1923.

Probabil că împrejurările de mai sus au determinat faptul că, în anii 1994-1995, când s-a pus

problema înfiinţării efective a Consiliului Legislativ, precum şi a alegerii conducerii sale (un preşedinte

cu grad de ministru şi trei preşedinţi de secţie, cu grad de secretar de stat), să fiu propus de Comisia

juridică (cred că şi de P.U.N.R., întrucât la Senat era vicepreşedinte Valer Suian, care mă cunoştea

bine) în calitate de preşedinte de secţie, alături de alte două candidaturi pentru fiecare funcţie, astfel

cum prevedea legea noastră organică, adoptată în 1993.

Deşi preşedintele Consiliului a fost ales din primul tur

de scrutin, în persoana domnului Valer Dorneanu, alegerea

unor preşedinţi de secţii s-a desfăşurat în două sau chiar trei

tururi, până când s-au pus, probabil, de acord partidele politice.

În orice caz, în decembrie 1995, toţi cei patru demnitari

nou-aleşi (preşedintele Consiliului Legislativ şi cei trei

preşedinţi de secţii) am depus jurământul (foto dreapta) în faţa

preşedinţilor celor două Camere: Oliviu Gherman, preşedintele

Senatului, şi Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

De abia acum ne dădeam seama însă de greutăţile

inerente începutului. Ne-am instalat mai întâi în acelaşi corp al clădirii Parlamentului unde funcţionăm

şi în prezent, însă pe un etaj inferior, unde acum se află Curtea Constituţională.

Iniţial, nu aveam nici personal, nici instrumente de lucru. Trebuia să ne organizăm din mers,

pentru că la 1 aprilie 1996 era fixată data pentru începerea activităţii efective, cu deosebire avizarea

tuturor proiectelor de acte normative ale Parlamentului şi Guvernului.

Noroc că Valer Dorneanu era om de acţiune, care nu pregeta să apeleze în dreapta şi în stânga

pentru punerea pe picioare a instituţiei.

Îmi amintesc că primul lucru a fost să-i rugăm să revină în activitate pe unii foşti membri ai

vechiului Consiliu Legislativ, aflaţi atunci la pensie, dar încă în putere. Astfel că am putut încadra

destul de repede oameni deosebit de valoroşi, care puteau să-i iniţieze ulterior pe cei mai tineri în

specificul muncii unei asemenea instituţii fundamentale a statului de drept. Mă refer în mod deosebit

la Ilariu Mrejeru, Iulian Poenaru, Olga Ionescu, Victor Ionescu, Cornelia Vasilescu, Mircea Ionescu-

Voicana, Nicolae Cicu, Costache Cazacu etc., jurişti cu experienţă în domeniu, care au acceptat

invitaţia şi şi-au adus o contribuţie considerabilă la buna desfăşurare a activităţii instituţiei (din păcate,

astăzi mulţi dintre ei nu se mai află printre noi). Când am plecat de la Senat, au venit cu mine şi unii

funcţionari destoinici ai instituţiei – cu unii lucrând de foarte mulţi ani împreună – precum: Mariana

Stoenescu, Vali Băcanu (în prezent şefa mea de cabinet), Dan Costandache (până de curând şeful

personalului la Consiliul Legislativ), Ion Brad etc.

În prezent, Secţia de evidenţă oficială şi documentare are angajaţi, aproape în totalitate, proaspeţi

absolvenţi recrutaţi în anii de început ai Consiliului, deveniţi între timp specialişti recunoscuţi, iar unii

promovaţi chiar în funcţii de conducere. Amintesc în acest sens pe Cătălin Ciora, Izabella Navroţchi,

Luiza Manea, Madeleine Ploştinariu, Cătălina Dumitru, Constantin Cercel, Alina Istudor, Alina

Palomino ş.a.

O primă probă de foc, imediat după înfiinţare, a constat în conceperea şi redactarea

Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului, adoptat prin Hotărârea nr. 1/1996 a

birourilor permanente ale celor două Camere.

O altă sarcină de mare răspundere, înscrisă chiar în Constituţie, a fost aşa-numita operaţiune de

„asanare legislativă”, respectiv îndepărtarea din legislaţia activă a tuturor actelor normative care

contraveneau noii ordini economice şi social-politice.

Această misiune, dusă la îndeplinire în special de secţia pe care o conduc, cu sprijinul

ministerelor şi al celorlalte organe centrale de specialitate, s-a concretizat în apariţia ulterioară a unor

serii de acte normative de abrogare (astfel, din cele peste 3.000 de acte normative identificate în anul

1996, Consiliul Legislativ a analizat şi a propus, pentru a fi eliminate din legislaţie, aproximativ 2.000,

care au şi fost abrogate expres prin L. nr. 7/1998, L. nr. 120/2000 , L. nr. 121/2000, L. nr. 158/2004,



H.G. nr. 735/1997, H.G. nr. 474/1999, H.G. nr. 475/1999 şi H.G. nr. 233/2004). Bineînţeles că

operaţiunea în cauză a continuat până la înlocuirea aproape a întregii vechi legislaţii, inclusiv a

codurilor fundamentale, adică până în anii din urmă.

O operă de asemenea anvergură era imposibil de adus la îndeplinire fără a avea însă textele

legislative anterioare anului 1989, texte cuprinse în colecţiile de acte normative, pe care noul Consiliu

Legislativ nu le poseda la înfiinţarea sa. Cu mari eforturi, chiar cu unele dispute nedorite, am reuşit să

obţin de la secretarul general de atunci al Senatului un set de asemenea colecţii, care se aflau, de altfel,

închise în biroul meu de la Senat, aduse personal, cu roaba, în primele zile după Revoluţie, din fostul

cabinet al unui secretar al C.C. Alte greutăţi am întâmpinat la încercarea de refacere a bibliotecii, cu

greu reuşind să ni se restituie unele volume, deosebit de valoroase, care făcuseră parte din inventarul

vechiului Consiliu Legislativ.

Astfel, încă din primul an de activitate, am publicat, la secţia pe care o conduc, prin sponsorizare,

Repertoriul oficial al legislaţiei României, volum reînnoit de atunci an de an. În prezent, cu sprijinul

Departamentului de informatică, acest repertoriu apare pe suport electronic şi este distribuit gratuit la

Parlament, Guvern, ministere şi alţi utilizatori, fiind un instrument de lucru indispensabil pentru orice

autoritate sau jurist practician. Nu pot să nu mă gândesc la drumul anevoios parcurs de la înscrierile

manuale pe fişele de evidenţă ale actelor normative până la situaţia incomparabil îmbunătăţită de

astăzi.

Amintesc că, tot de la înfiinţare, apare în fiecare trimestru Buletinul legislativ al Consiliului,

revistă unde, în afara unor articole scrise cu predilecţie de specialiştii instituţiei, se găsesc informaţii

legislative utile, extrase din revistele de specialitate româneşti şi străine la care suntem abonaţi –

unele fiind chiar unicate pe ţară, un inventar al propunerilor de lege ferenda apărute în mass-media,

evocări ale vechilor membri ai Consiliului (incluse ulterior în 5 volume, cu deosebită rezonanţă),

consemnări cu privire la manifestările juridice de interes etc.

Sunt de consemnat, de asemenea, şi alte activităţi specifice şi de o deosebită importanţă ale

Secţiei de evidenţă legislativă şi documentare, precum avizele la republicările şi rectificările de acte

normative, prin care se urmăreşte o redare exactă şi corectă a conţinutului normativ, dar şi o facilitare

a descifrării acestuia, prin includerea în textul oficial a tuturor intervenţiilor aduse în timp. Ca să nu

mai vorbesc de faptul că specialiştii secţiei întocmesc referate pe tehnică, corelare şi evidenţă

legislativă, dar şi cu privire la respectarea prevederilor constituţionale, în cazul tuturor proiectelor de

acte normative înaintate Consiliului Legislativ, iar observaţiile pe care le conţin sunt incluse apoi, în

mare parte, în avizul definitiv al instituţiei.

Este de la sine înţeles că în cei 20 de ani de activitate pe care îi aniversează, Consiliul Legislativ

şi-a dobândit un prestigiu binemeritat, exprimându-şi, prin avizele date, puncte de vedere bine

argumentate, în acord cu normele constituţionale şi cu actele de nivel superior, urmărind, totodată,

respectarea cu stricteţe a normelor de tehnică legislativă, precum şi corelarea dintre dispoziţiile

normative ale întregului ansamblu legislativ, cu luarea în considerare a legislaţiei europene în materie.





Timpul s-a scurs...

Conf. univ. dr. Benonica VASILESCU

Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept public

La început, acum 20 de ani, am fost doar o mână de oameni, care, cu entuziasmul caracteristic

tinereţii, am pornit la drum să punem bazele unei noi instituţii constituţionale – Consiliul Legislativ.

Veniţi din mai multe instituţii publice – Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere, învăţământ

superior şi cercetare – împreună ne-am pus experienţa şi priceperea în slujba satisfacerii exigenţelor

activităţii nou înfiinţatei autorităţi publice, care trebuia să avizeze toate proiectele de acte normative

adoptate de Parlament sau de Guvern.

Nu ştiam prea multe despre Consiliul Legislativ, citisem doar dispoziţiile Legii nr. 73/1993 şi,

ulterior, pe cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare, dar parcă ne regăseam în viitoarea

activitate, pe care o percepeam, încă de pe atunci, ca fiind bazată pe documentare, cercetare, analiză

şi găsire a unor soluţii legislative corecte şi coerente, în pas cu noile realităţi sociale. Era tentant, dar

ştiam că orice început este greu, că necesită muncă şi că orice redută câştigată este la fel de greu de

apărat.

Gândurile noastre erau măreţe şi voiam să demonstrăm că suntem capabili, prin profesionalism,

să facem faţă provocărilor. Aşa că, pentru început, fără mese şi scaune, fără calculatoare şi cu o bază

de date legislativă ţinută doar pe hârtie, cu emoţii am început activitatea. Şi am citit şi iar am citit, am

discutat, ne-am documentat, ne-am sfătuit şi am ajuns să redactăm primele noastre avize. Şi, cu cât

timpul trecea, ne dădeam seama că suntem pe calea cea bună şi că începem să ne aducem contribuţia

la finalizarea unor acte normative, chiar dacă avizul este consultativ.

Am avut apoi şi o bază materială corespunzătoare: birouri, calculatoare, abonamente la diferite

studii şi lucrări de specialitate în domeniul juridic, şi toate pentru a ne facilita activitatea de avizare.

Dar cel mai important lucru a fost selectarea de noi specialişti, care s-au alăturat „fondatorilor”

instituţiei, completându-se astfel colectivele din cadrul Consiliului Legislativ. Simţeam că suntem mai

puternici şi că fiecare nou-venit ne va împărtăşi din experienţa sa, dar, în acelaşi timp, ne bucuram că

ne va degreva de avizarea dintr-un domeniu de activitate.

Acest lucru nu era însă suficient, fiindcă trebuia să avem lângă noi şi tânăra generaţie, pentru a

asigura schimbul de mâine, un viitor activităţii noastre. De aceea, au fost selectaţi proaspeţi absolvenţi

ai Facultăţii de Drept, pe care ne doream să îi creştem şi să îi formăm în tainele activităţii de avizare.

Şi nu este muncă mai frumoasă, mai nobilă şi mai respectată decât aceea de a învăţa pe alţii, de a

explica şi de a te face înţeles. Norocul nostru a fost că am avut şi cui explica, pentru că tinerii noştri

manifestau o mare dorinţă de acumulare şi aveau o capacitate deosebită de înţelegere şi acomodare.

Este interesant să auzi dialogul dintre generaţii, dintre experienţă şi gândirea novatoare, dintre

atitudinea rezervată şi exuberanţa în exprimare, dintre manifestarea ponderată şi curaj şi tenacitate,

discuţii având la bază întotdeauna argumente motivate şi pertinente. Şi toate acestea se finalizau cu cele

mai bune soluţii legislative, la care şi tineri, şi mai puţin tineri îşi aduceau contribuţia.



Şi, când stai să te gândeşti câte proiecte de acte normative ne-au trecut prin mână, parcă nici nu-ţi

vine să crezi că ai avut puterea să le citeşti, să le analizezi şi să pui pe hârtie atâtea lucruri pe care le-ai

observat şi ai putut să le îmbunătăţeşti!... Câte înfiinţări, organizări şi reorganizări de ministere şi de

alte autorităţi şi instituţii publice, câte legi bugetare şi de rectificări bugetare, sute de intervenţii

legislative asupra Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, mii, chiar zeci de mii, de acte

normative din domeniul penal şi contravenţional, al învăţământului, culturii, administraţiei publice

locale, relaţiilor internaţionale, sistemului naţional de apărare, proiecte de legi de revizuire a

Constituţiei, iniţiative cetăţeneşti sunt doar câteva din multitudinea de proiecte pe care noi toţi, de-a

lungul celor 20 de ani, le-am analizat şi le-am avizat.

Şi, într-o pendulare permanentă între viaţa personală, de familie şi cea profesională, nici n-ai zice

că timpul s-a scurs, pentru că ai în memorie lucruri încă vii, care parcă s-au întâmplat ieri, de care îţi

aminteşti cu lux de amănunte, uneori cu bucurie, alteori cu tristeţe.

Şi nu-ţi dai seama de şirul anilor trecuţi decât atunci când, accesând modulul de căutare a actelor

normative, te duci aşa de în jos, până la anul 1995, încât ajungi să te sperii şi să te întrebi când oare a

trecut timpul? Trec pe lângă noi zile şi nopţi, vară şi toamnă, iarnă şi primăvară, sărbători de Paşte şi

de Anul Nou, de care ne bucurăm nespus, fără să gândim o clipă la timpul care se scurge. Petrecerile

noastre colegiale au rămas demult în urmă, liniştea şi bunătatea din noi par acum lucruri neştiute, iar

iureşul de fiecare zi te răsuceşte în vârtejul vieţii.

Da, timpul s-a scurs, copiii pe care i-am învăţat odinioară au la rândul lor copii, copiii noştri au

crescut odată cu ei, iar anii trecuţi se văd în părul nostru încărunţit.

O muncă încununată de satisfacţii, de bucurii şi realizări. O viaţă dedicată perfecţiunii, clarităţii

şi rigorii. Să ne amintim cu drag de clipele frumoase pentru a uita povara timpului!

Să-i respectăm pe cei care sunt şi au fost printre noi, pe cei care ne-au învăţat şi ne-au călăuzit

paşii în tainele unei specializări complexe, care ne-au deschis dorinţa de a citi şi de a ne perfecţiona

pentru a dobândi cunoştinţe temeinice, aşa cum trebuie să aibă un bun specialist!

Acum, la ceas aniversar, să ne bucurăm de întreaga noastră activitate, să avem în continuare

putere de muncă şi să ne gândim că miile de foi scrise de-a lungul celor 20 de ani au contribuit la

perfecţionarea sistemului nostru legislativ!

La mulţi ani, Consiliul Legislativ!

La mulţi ani, dragi colegi!

În numele colectivului Secţiei de drept public,

Conf. univ. dr. Benonica Vasilescu

Consiliul Legislativ – muncă complexă şi deplină colegialitate

prof. dr. Andrei POPESCU

judecător la Tribunalul Uniunii Europene,

fost Şef al Departamentului de armonizare a legislaţiei



La 15 iulie 1996 părăseam calitatea de director al Direcţiei relaţii internaţionale şi europene din

cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în care avusesem multiple satisfacţii, având şansa de

a practica dreptul internaţional al muncii, subiectul tezei mele de doctorat din 1980, pentru a lucra în

cadrul noului înfiinţat Consiliu Legislativ, într-o funcţie nou creată de şef al Departamentului

armonizării legislaţiei române cu reglementările comunitare. De ce o asemenea opţiune? Explicaţiile

ar fi multiple. Mă rezum numai la trei.

Fostul meu ilustru profesor Ioan Ceterchi, pe când îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului

Legislativ (1971-1980), mă propusese pentru munca de consilier sau şef de secţie. Am fost respins însă

„de sus”, fiind prea tânăr pentru o asemenea răspundere. Păstram încă un sentiment care semăna cu

gustul amar al frunzelor de nuc, deoarece îmi dorisem să pot demonstra că sunt la înălţimea aprecierilor

profesorului meu.

În al doilea rând, ştiam din istoria dreptului românesc ce rol important au avut, în modernizarea

dreptului, cele două Consilii Legislative anterioare (1925-1948; 1971-1989).

În al treilea rând, acceptând funcţia de şef al Departamentului de armonizare a legislaţiei române

cu reglementările comunitare, răspundeam unei provocări. Acest departament, unic în felul său în

ţările în curs de aderare la UE, avea o titulatură complexă şi tentantă şi urma să realizeze ceea ce nu

se mai făcuse până atunci în ţară.

La început am avut doar un birou supradimensionat, o masă şi un scaun pe care urma să-l împart,

la scurtă vreme, prin rotaţie, cu noua mea colegă, distinsa juristă Alice Arşinel. În primele luni,

rapoartele sau, după caz, punctele noastre de vedere relative la proiectele de acte normative au fost

scrise de mână. Preşedintele Consiliului Legislativ, Valer Dorneanu, a ştiut să pună în valoare rapid

competenţa Consiliului Legislativ de a emite avize temeinic motivate asupra proiectelor de acte

normative, inclusiv sub aspectul concordanţei lor cu normele europene. În egală măsură, cu calităţile

sale de manager, a „pus în mişcare” acest nou organism, inclusiv sub aspectul dotărilor necesare.

La început, rapoartele, notele sau, după caz, punctele de vedere asupra armonizării legislaţiei

române cu reglementările comunitare erau formulate după investigaţii ştiinţifice clasice. Ulterior,

metodele noastre de lucru s-au dezvoltat, iar după un stagiu de o săptămână la serviciul juridic al

Comisiei Europene, ştiam „la ce uşi să bat” cu telefonul.

Oficiul TAIEX (care coordona asistenţa tehnică a ţărilor în curs de aderare la UE) a donat, în

1997, Consiliului Legislativ microfişe ale întregii legislaţii a CE, precum şi un cititor de microfişe

(fiecare microfişă având 24 de pagini de Jurnal Oficial al CE). Baza de date de care beneficiam îngloba

astfel peste 140.000 de pagini de Jurnal Oficial. Pentru generaţiile de azi poate părea incredibil, dar

munca noastră consta în a identifica, într-un voluminos index legislativ (500 de pagini de format de



Jurnal Oficial), actul normativ european, apoi în a găsi microfişa aferentă care, introdusă în cititor, ne

oferea textele din Jurnalul Oficial şi abia de aici începea cu adevărat studiul comparativ şi formularea

unor puncte de vedere.

O mare victorie a fost şi primul calculator pe care l-am primit, împrumut, de la Camera

Deputaţilor, pentru a avea o legătură virtuală cu baza de date a CE.

Puţin câte puţin, rapoartele, notele, opiniile sau punctele de vedere au devenit substanţiale în

privinţa fondului reglementării, iar pe baza unor fişe comparative (tabele de concordanţă) între

proiectul de act normativ român şi actul normativ comunitar, identificam diferenţa dintre ele şi

propuneam legiuitorului termenul până când, la orizontul anului 2007, România va trebui să transpună

în legislaţia internă acquis-ul comunitar în materie. În egală măsură, echipa s-a întregit cu specialişti

de un renume indiscutabil: Niculina Vrînceanu, Cezar Manda, Eduard Călinoiu, Eugen Henke, Mona

Pop, Mariana Budău, Ioana Tofan şi Olimpia Pârvu.

Rapoartele, notele, punctele de vedere, opiniile ce s-au formulat în privinţa concordanţei

proiectelor normative române cu reglementările comunitare sunt consemnate în Raportul de activitate

al Consiliului Legislativ, publicat anual în Buletinul nostru intern.

Între anii 2001 şi 2005 am îndeplinit funcţia de secretar de stat, răspunzând de transpunerea în

legislaţia română a reglementărilor UE, la Ministerul Integrării Europene, calitate în care am conlucrat,

cu excelente rezultate, cu foştii mei colegi de la Consiliul Legislativ.

În 15 iulie 2005 mi-am reluat activitatea în cadrul departamentului până în martie 2009, când am

fost numit Agentul României pe lângă CJUE – pe atunci Tribunalul de Primă Instanţă, actualmente

Tribunalul UE.

Retrospectiv, pot aprecia că la Consiliul Legislativ am lucrat în echipă, cu pasiune, cu colegi

admirabili şi competenţi. A fost una dintre cele mai frumoase şi mai fructuoase activităţi.

Evident, în structurarea celui de-al treilea Consiliu Legislativ, un rol determinant l-a avut primul

nostru preşedinte, Valer Dorneanu, dar şi echipa de conducere pe secţii – Dragoş Iliescu (ulterior,

Benonica Vasilescu), Nicolae Turcu şi Sorin Popescu. După promovarea domnului Valer Dorneanu în

funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragoş Iliescu a ştiut să menţină aceeaşi atmosferă de

muncă constructivă şi de deplină colegialitate în cadrul instituţiei.

Departamentul pe care am avut onoarea să-l conduc a încercat să promoveze în rândul juriştilor

şi al publicului larg, prin articole, studii sau comentarii, acquis-ul comunitar. Sub egida Consiliului au

fost publicate o serie de lucrări teoretice şi practice dintre care amintesc primul dicţionar de drept

comunitar, lucrare consacrată organizaţiilor europene şi euroatlantice etc.

În egală măsură, o contribuţie importantă în promovarea unor dezbateri ştiinţifice şi a unei

legislaţii corespunzătoare a avut-o Buletinul de informare legislativă, cu apariţie trimestrială, începând

din 1997. Meritul deosebit îi revine, în editarea acestei publicaţii de prestigiu, celui ce o conduce, cu

competenţă şi cu pasiune, domnul Sorin Popescu.

Acum, la ceas aniversar, deşi la 2.000 km distanţă în linie dreaptă („în zborul pasării” cum se

spune), îngăduiţi-mi să vă adresez din inimă, stimaţi colegi, mulţumirile mele generoase pentru anii

lucraţi împreună şi urările de noi realizări în făurirea unei legislaţii moderne, în consonanţă cu

reglementările europene şi internaţionale!

Informatica în Consiliul Legislativ, de la CDS/ISIS la cloud computing

conf. dr. Cristian KEVORCHIAN

Şeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă



Printre sistemele de gestiune a bazelor de date utilizate în domeniul informării şi documentării

la începutul anilor ’90, s-a numărat CDS/ISIS, elaborat de UNESCO şi distribuit în regim „open

source”, cu implementări în mai multe biblioteci din România, printre care Biblioteca Naţională a

României şi Biblioteca Centrală Universitară. Datorită faptului că CDS/ISIS permitea o flexibilă

implementare a structurilor de tip bibliografic şi chiar non-bibliografic, cu precizarea că utilizarea

celor non-bibliografice implica o orientare către structuri de date de tip text, a fost utilizată în Consiliul

Legislativ drept soluţie informatică pentru realizarea evidenţei legislaţiei la sfârşitul decadei a noua.

Crearea şi exploatarea bazei de date textuale cu tehnologia de atunci implica un mare număr de

proceduri manuale, dificil de susţinut pe o perioadă îndelungată.

Anul 2001 aduce în atenţia specialiştilor din domeniul tehnologiei informaţiei (TI) documentul

programatic, denumit generic Agile Manifesto, care pune în centrul activităţii IT, ca principal indicator

de progres în derularea proiectelor software, scrierea de cod, ca reacţie la mult mai rigida metodologie

WaterFall, extrem de populară în anii ’90, dar care nu mai oferea flexibilitatea atât de necesară

dezvoltării proiectelor software de la acea vreme. Această schimbare, împreună cu dezvoltarea agresivă

a tehnologiilor internet şi a protocoalelor aferente au determinat un punct de cotitură decisiv în modul

de organizare a proceselor din zona IT a Consiliului Legislativ.

Prin adoptarea unor sisteme de tehnologii inovative s-a trecut de la o abordare bazată pe

paradigma desktop la una de tip client-server. Totul a început cu orientarea spre ASP.NET, lansată în

ianuarie 2002 şi care, prin dezvoltările recente, acceptă variante extinse, cum ar fi: web page, web

form şi MVC (Model View Controller), drept o variantă alternativă la JSP (Java Server Page). În

paralel, dezvoltarea de aplicaţii s-a orientat către limbaje multi paradigmă, precum C# sau VB.NET.

Am avut în vedere şi Java din J2EE, dar experienţa programatorilor din Consiliul Legislativ ne-a

orientat, în final, către platforma de dezvoltare a celor de la Microsoft. La nivelul layerului de date al

arhitecturii n-tier, ce caracterizează majoritatea aplicaţiile din Consiliul Legislativ întâlnim baze de date

de tipul MS ACCESS, Visual FoxPro, dar şi SGBD-uri client-server ca SQL Server, utilizat atât în

regim tranzacţional, cât şi full-text. Deşi nu a fost integrat într-o arhitectură n-tier, o prezenţă

tehnologică importantă a avut-o SGBD-ul Fox Pro 2.6, cu calibrările necesare exploatării pe mai

recentele sisteme de operare. Este uşor de intuit din contextul tehnologic prezentat că drept ORM

(Object-Relational Mapping) s-a utilizat entity-framework pentru a abstractiza conexiunea la surse

relaţionale de date, exploatată prin intermediul unui limbaj evoluat ca LINQ (Language-Integrated

Query) ce oferă oportunităţi de interogare pentru limbajele care operează peste .NET.

Exploatând contextul tehnologic prezentat anterior, prin intermediul unor variante mai noi sau

mai vechi ale platformelor de dezvoltare au fost realizate următoarele componente ale SIML (Sistemul



Informatic pentru Managementul Legislaţiei) – Repertoriul Legislaţiei României, disponibil online

împreună cu o familie de aplicaţii web din care fac parte cele dedicate managementului republicărilor,

alături de un sistem de statistici întocmite pe baza datelor din Repertoriu, dar şi o colecţie de informaţii

privind actele normative care cuprind dispoziţii penale, la care se adaugă o secţiune dedicată actelor

comunitare şi internaţionale.

Evidenţa actelor normative asistată de calculator într-o variantă extinsă şi destinată, în principal,

specialiştilor în drept din cadrul Consiliului Legislativ este disponibilă în intranetul instituţiei, fiind

actualizată cu funcţionalităţi noi, la solicitările utilizatorilor. Formatul de vizualizare a informaţiilor

este flexibil, conform serviciului de raportare de baze de date SQL Server.

Specialiştii în IT ai instituţiei implicaţi în activităţi de dezvoltare şi implementare de aplicaţii

acordă asistenţă ori de câte ori este nevoie, întregului personal, atât în zona operaţiunilor ce vizează

managementul datelor, cât şi valorificării informaţiilor din cadrul sistemelor de baze de date utilizate

în activităţile curente.

Sistemul de aplicaţii web destinat managementului computerizat al proiectelor de acte normative

propuse spre avizare a reuşit automatizarea fluxurilor de operaţii asociate proceselor de preluare,

înregistrare şi urmărire a proiectelor de acte normative propuse spre avizare Consiliului Legislativ.

Alături de acest important segment al activităţii de dezvoltare a fost inclus un foarte util modul de

management al conţinutului avizelor elaborate de instituţie.

În domeniul gestiunii activelor reale asistate de calculator a fost implementată o soluţie ERP

(Enterprise Resource Planning) achiziţionată în perioada 2011-2012 de la Matricia pentru

managementul fluxurilor de informaţii de gestiune, împreună cu Sectorul financiar-contabil. Grupul

eterogen de aplicaţii financiar-contabile utililizate anterior implementării ERP-ului a fost înlocuit cu

un sistem unitar de funcţionalităţi vizând gestiunea financiar-contabilă, salarizarea, resursele umane,

stocurile şi activele fixe furnizate de pachetul integrat. Se impune continuarea efortului de

implementare a noi funcţionalităţi în vederea extinderii razei de aplicabilitate în managementul

financiar-contabil al Consiliului Legislativ, dar şi a capacităţii de interoperare cu alte sisteme, precum

cele exploatate de Ministerul Finanţelor, aşa încât recuperarea cheltuielilor cu achiziţia şi mentenanţa

ERP-ului să fie realizată într-o perioadă cât mai scurtă. Pornind de la un sistem de aplicaţii destinate

activităţilor financiar-contabile proiectat şi implementat în regim in-house la sfârşitul anilor ’90, s-a

trecut, prin integrarea funcţionalităţilor, la ERP-ul menţionat.

Managementul conţinutului documentelor este o altă latură a activităţii specialiştilor IT, care s-a

regăsit atât în arhitectura unor aplicaţii cum ar fi managementul computerizat al proiectelor de acte

normative, dar şi independent, într-o aplicaţie disponibilă în intranet, care exploatează facilităţile

expuse de serverul de baze de date SQL dezvoltată pe baza unor tehnologii inovatoare de indexare, care

permit ca această operaţie să se realizeze în timp real pentru volume mari de documente. În acest fel,

se reia problema prelucrării unor volume mari de full-text – iniţiată în anii ’90 – în contextul

tehnologilor actuale. De data aceasta, procedurile manuale implicate în pregătirea documentelor sunt

minimale, prin utilizarea tehnologiilor de indexare mult îmbunătăţite.

În colaborare cu specialiştii din domeniul resurselor umane a fost dezvoltată o soluţie bazată pe

un set de formulare electronice pentru procesarea declaraţiilor de avere şi interese ale salariaţilor, în

vederea publicării lor pe site-ul instituţiei şi a furnizării datelor solicitate de către Agenţia Naţională

de Integritate, conform prevederilor legale.

Arhitectura tuturor aplicaţiilor menţionate este bazată pe o paradigmă „Object-Oriented”, care,

alături de cea orientată pe componente (CORBA, COM/DCOM), a creat premisa dezvoltării



arhitecturilor de tip SOA, ce fundamentează dezvoltarea aplicaţiilor moderne operabile PaaS. Modul

de interoperare între diversele categorii de aplicaţii din domeniul evidenţei legislaţiei vor fi bazate pe

standarde deschise, care să permită unei largi categorii de aplicaţii să interopereze, în conformitate cu

recomandările Comisiei Europene privind interoperarea sistemelor IT. Volumele mari de date din zona

legislaţiei, precum şi dinamica conţinutului acestora, dar şi interacţiunea cu alte sisteme legislative –

cel al Uniunii Europene – impun alinierea la o serie de tehnologii care să permită analiza, prelucrarea

şi stocarea lor în timp real, în contextul utilizării unor standarde deschise de operare. În acest sens, ne-a

preocupat analiza unor sisteme de tehnologii din categoria cloud computing şi big data, aşa încât în

momentul când va apărea oportunitatea aplicării lor să putem oferi soluţii IT robuste care să răspundă

exigenţelor utilizatorilor.

Deoarece ciclul de viaţă al dezvoltării produselor software a cunoscut o puternică contracţie, se

conturează necesitatea utilizării unor metodologii de referinţă, cum ar fi MSF (Microsoft Solution

Framework) sau cea operaţională MOF (Microsoft Operation Framework), capabile să genereze

importante resurse metodologice în scopul obţinerii unei integrări mai bune a proceselor de dezvoltare

cu cele operaţionale. Adoptarea acestei metodologii în contextul utilizării unor soluţii de tipul Visual

Studio Team Services va conduce, pe lângă obţinerea unor produse software calitativ superioare, la o

reducere a costurilor din zona IT.

Dezvoltarea şi implementarea de aplicaţii nu se putea realiza decât în strânsă legătură cu

modernizarea accelerată a infrastructurii de calcul care să susţină din perspectivă atât hardware, cât şi

software angrenajul tehnologic asociat dezvoltării, implementării şi exploatării de produse software.

Procesul a fost iniţiat în 1997, odată cu achiziţionarea reţelei departamentale bazate pe Windows NT

Server 4.0, a cărei configuraţii a fost schimbată, la începutul anilor 2000, cu una bazată pe Windows

Server 2000. Prin achiziţionarea masivă de staţii de lucru în perioada 2002-2004, reţeaua

departamentală, anterior constituită, a fost extinsă şi s-au creat premisele dezvoltării reţelei de

calculatoare a Consiliului Legislativ, ca subreţea a reţelei de calculatoare a Camerei Deputaţilor.

Extinderea reţelei de calculatoare reclama prezenţa unor instrumente de administrare adecvat a

resurselor acesteia, fapt ce a condus la decizia implementării serviciului Activ Directory peste Windows

2000. Se creau astfel condiţiile adăugării a încă unui nivel în stiva de servere a reţelei, mai concret este

vorba de prima versiune publică a serverului care oferea servicii de e-mail şi calendar peste reţeaua

de calculatoare a Consiliului Legislativ, Exchange Server 4.0. Migrarea de la versiunea Windows 2000

server la Windows 2003 Server a ridicat o serie de probleme tehnice, rezolvate cu succes de specialiştii

Consiliului. A urmat implementarea unei platforme de aplicaţii web, care, iniţial (2001), opera pe o

platformă Microsoft Office Server şi care combina diferite funcţii, precum: intranet, extranet,

„enterprise content management”, managementul documentelor, „enterprise social networking”,

„enterprise search” etc.; aceasta s-a dovedit o alegere arhitecturală inspirată prin prisma faptului că a

fost adoptată de mulţi experţi şi consilieri. Este vorba de Microsoft SharePoint. Au urmat migrări la

Windows 2008, Windows 2008R2, Windows 2012 şi Windows 2012R2, iar cu platforma de colaborare

s-a migrat la Microsoft Exchange Server 2007, 2010 şi 2013. Pentru SharePoint s-a parcurs traseul

următoarelor versiuni: SharePoint 2007, SharePoint 2010 şi se pregăteşte migrarea la SharePoint 2013.

Arhitectura soluţiei de securizare a reţelei de calculatoare a Consiliului Legislativ s-a bazat pe o

soluţie în centrul căreia se găseşte perechea de soluţii de securitate System Center 2012 EndPoint

Protection / TMG (Thread Management Gatway), ce asigura protecţie antivirus, antispam, antimalware,

atât la nivelul clientului, cât şi la nivelul serverelor Exchange Server 2010, Office SharePoint Server.



În prezent se analizează înlocuirea soluţiei bazate pe TMG, care nu mai beneficiază de suport cu un

„appliance” sau „virtual appliance” pentru firewall şi gateway.

Ca urmare a deciziei Microsoft de a introduce hipervizorul Hyper-V ca serviciu în Windows

Server 2008 a fost posibilă consolidarea atât a infrastructurii hardware, cât şi a celei software, prin

orientarea infrastructurii către arhitecturi IT virtualizate. Această activitate fusese demarată anterior

prin utilizarea Microsoft Virtual Server 2005, dar superioritatea tehnologică a Hyper-V ne-a reorientat

spre hipervizorul de la Microsoft. Prin adoptarea acestei soluţii a fost creată premisa utilizării software-

ului şi a platformelor de dezvoltare ca serviciu într-un context tehnologic de tip cloud computing

(cloud privat). Orientarea arhitecturală menţionată nu a avut ca rezultat numai creşterea capacităţii

operaţionale a departamentului de specialitate prin trecerea la o utilizare intensivă a echipamentelor

de calcul din micul centru de date al Consiliului Legislativ, ci s-a urmărit şi optimizarea raportului

CAPEX/OPEX. Diminuarea granularităţii infrastructurii a condus la o administrare robustă, bazată,

în principal, pe proceduri automate, în detrimentul celor manuale extrem de costisitoare din punctul

de vedere al timpului alocat administrării infrastructurii de calcul. A continuat procesul de perfecţionare

a managementului centralizat al serverelor virtuale cu System Center 2012R2-Virtual Machine

Manager şi optimizarea managementului pentru failure cluster, cu obţinerea unor parametri superiori

asociaţi intervalelor de downtime.

Procesul de administrare a reţelei a fost considerabil îmbunătăţit prin delimitarea route-lor de

pachete din reţeaua Consiliului Legislativ de cea a altor reţele şi conjugată cu iniţiativa de cablare

structurată prin elemente active de reţea cu performanţe superioare. Toate aceste măsuri aduc un plus

de funcţionalitate modelului de cloud privat, care poate transforma instituţia în furnizor de servicii

IaaS (Infrastructure as a Service), într-o primă instanţă, dar şi SaaS, în perspectivă. În plus, modificările

structurale amintite crează premisa implementării de soluţii VDI (Virtual Desktop Infrastructure),

capabile să conducă la reducerea considerabilă a efortului economic şi tehnic al administrării reţelei

de calculatoare a Consiliului Legislativ, dar şi la oportunitatea livrării, în viitor, a unor servicii din

categoria VDIaaS (VDI as a Service), pe lângă utilizarea reţelei în regim BYOD (Bring Your Own

Device).

Consiliul Legislativ la ceas aniversar

consilier dr. Cătălin CIORA

Şeful Sectorului de metodologie, tehnică legislativă

şi sistematizare a legislaţiei



Încep cu nostalgie aceste rânduri despre Consiliul Legislativ şi despre perioada în care am

început să-mi desfăşor activitatea în cadrul prestigioasei instituţii. O nostalgie care provine, în primul

rând, din bucuria de a-mi aminti clipele frumoase de la începutul carierei mele profesionale, de a

rememora timpul de când activez aici.

Purtător, după cum se ştie, al unei îndelungate tradiţii istorice, actualul Consiliu Legislativ a

fost instituţionalizat prin prevederile art. 79 din Constituţia din 1991, articol care are aceeaşi

numerotare şi în urma revizuirii din 2003 a Legii fundamentale.

Organizarea şi funcţionarea instituţiei au fost aprobate prin Legea nr. 73/1993, iar activitatea sa a

început efectiv la data de 1 aprilie 1996, după aprobarea, prin Hotărârea Birourilor permanente ale

Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1 din 26 februarie 1996, a Regulamentului de organizare şi

funcţionare, astfel încât în curând se împlinesc 20 de ani de când s-a întemeiat actualul Consiliu Legislativ.

Pentru unii, 20 de ani pot fi consideraţi puţini, dar nu trebuie uitat că instituţia îşi are originile

încă din primele decenii ale secolului XX, continuând, peste timp, cu Consiliul Legislativ interbelic.

Aşadar, începerea activităţii din anul 1996 nu a venit pe un teren gol, ci pe fundamentele unei vechi

şi bogate tradiţii, la dezvoltarea căreia şi-au adus contribuţia unele din cele mai luminate minţi ale

lumii juridice româneşti.

Actualul Consiliu Legislativ, care se află în a treia etapă a existenţei sale, este un organism

autonom, consultativ, de specialitate al Parlamentului, fiind printre puţinele instituţii fundamentale

ale ţării prevăzute expres în Constituţia României din 1991. Mai mult, dacă alte asemenea instituţii,

precum Curtea de Conturi, Consiliul Economic şi Social, Curtea Constituţională, au fost nevoite să-şi

modifice şi să-şi completeze actele lor de organizare şi funcţionare, în urma revizuirii constituţionale

din 2003, Consiliul Legislativ nu s-a aflat în această situaţie, pentru că asupra dispoziţiilor articolului

79 din Constituţie nu s-a intervenit.

Activitatea sa, în toate cele trei etape, a fost susţinută cu dăruire şi responsabilitate de un select

corp de profesionişti, unii dintre ei somităţi ale ştiinţei juridice româneşti. O însemnată parte din slujitorii

dificilei misiuni de elaborare şi coordonare a legislaţiei româneşti au fost evocaţi în ciclul de cinci

lucrări dedicate personalităţilor Consiliului Legislativ, care de-a lungul timpului şi-au adus o contribuţie

importantă la evoluţia acestei instituţii şi la impunerea sa în cadrul instituţiilor fundamentale ale statului.

Putem spune că, prin aceste cărţi, autorii seriei, respectiv domnul Sorin Popescu, preşedintele

Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, jurist, dar şi un om înzestrat cu un acut simţ al

scrisului şi al mânuirii cuvintelor, un neobosit căutător de date biografice despre marile personalităţi din

* Jean-Claude Piris,Union européenne: comment rédiger une legislation de qualité dans 20 langues et pour 25 Etats membres, în Revue

du droit public, nr. 2/2005, p. 476.



diverse domenii, nu doar din cel al dreptului, şi domnul Tudor Prelipceanu, un om şi un ziarist deosebit,

care, prin calmul şi modestia personală, a câştigat respectul tuturor celor care l-au cunoscut şi care a fost

angajat mulţi ani în calitate de consilier, creează de fapt o istorie a Consiliului Legislativ, având în

vedere că prestigiul şi onoarea unei instituţii sunt date de persoanele care îşi desfăşoară activitatea acolo.

În acest context, în anul 2000, ca urmare a promovării unui concurs riguros, m-am încadrat la

Consiliul Legislativ, la Departamentul de informatică legislativă, condus la vremea respectivă de prof.

univ. dr. Ioan Costescu, titularul Catedrei de informatică de la Facultatea de Drept din cadrul

Universităţii Bucureşti.

Mai mult, am avut privilegiul de a fi repartizat în acelaşi birou cu domnul Mircea Sever Ionescu

Voicana, personalitate multidisciplinară, specialist în drept, politică economică, sociologie şi estetică,

istorie, istoria culturii şi muzicologie, dar mai ales în informatică juridică, un domeniu de noutate în

ştiinţele juridice.

Îmi amintesc cu plăcere de discuţiile cu dânsul, care abordau teme din diverse domenii ale vieţii.

Am rămas impresionat de masiva şi monumentala monografie dedicată lui „George Enescu” de 1.298 de

pagini, în două volume, apărută în 1971 şi distinsă cu premiul Academiei Franceze de Arte în anul următor,

precum şi, ulterior, cu premiul Uniunii Compozitorilor, lucrare la care fusese coordonator, dar şi coautor.

De asemenea, în perioada de patru ani de zile în care mi-am desfăşurat activitatea la

Departamentul de informatică legislativă am fost familiarizat cu principalele obiective ale Sistemului

Informatic Juridic Românesc – SIJUR, care constau în organizarea fondului informatic centralizat de

acte normative în forma lor autentică, în înmagazinarea textului integral al acestor acte normative şi

în indexarea automată a acestuia, astfel putându-se obţine căutarea informaţiei după orice termen sau

combinaţie de termeni folosiţi de legiuitor. Din păcate, acest proiect complex, prin care se dorea

constituirea şi funcţionarea unui sistem de date juridice, ca element unitar şi coordonat, la nivel

naţional, de stocare, prelucrare şi satisfacere a necesităţilor interne şi internaţionale de informaţie

juridică, nu a putut fi realizat, însă a reprezentat temelia bazelor de date existente la nivelul Consiliului

Legislativ, domnul Voicana fiind unul dintre pionierii introducerii informaticii în domeniul legislativ

în vederea realizării evidenţei legislative informatizate.

În decursul anului 2004 am fost transferat la Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi

documentare, structură condusă de domnul Sorin Popescu, secondat de domnul Ilariu Mrejeru, despre

care pot afirma că m-au luat sub aripa lor protectoare şi mi-au descifrat tainele tehnicii legislative,

iniţiindu-mă şi formându-mă în acest domeniu atât de minuţios şi dificil, pe de o parte, dar frumos şi

cu satisfacţii, pe cealaltă parte.

De altfel, mulţi specialişti sunt de părere că redactarea textelor normative reprezintă şi artă, nu

numai ştiinţă, fiind cunoscută afirmaţia unui cunoscut specialist în tehnică legislativă din Uniunea

Europeană că „elaborarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egală măsură, o ştiinţă sau, mai exact,

o tehnică şi, în plus, o tehnică dificilă. Frecvenţa criticilor în domeniu demonstrează această dificultate.

Aceste critici, care există în toate ţările, se fac atât asupra cantităţii, cât şi asupra calităţii legislaţiei”*.

Potrivit reglementării-cadru în materie, Legea nr. 24/2000, tehnica legislativă „asigură sistematizarea,

unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act

normativ. Normele de tehnică legislativă definesc părţile constitutive ale actului normativ, structura, forma

şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea,

abrogarea, publicarea şi republicarea actelor normative, precum şi limbajul şi stilul actului normativ”.



Redactarea unui proiect de act normativ constă în transpunerea voinţei politice în soluţii

legislative concrete, într-un ansamblu de idei ce formează conţinutul reglementării. Astfel, textul

actului normativ reprezintă forma de exteriorizare a voinţei legiuitorului, mijlocul de comunicare către

cei care sunt obligaţi să îl aplice şi să îl respecte. Ca urmare, mesajul legiuitorului trebuie exprimat în

mod clar şi precis prin intermediul unui act normativ, trebuie să fie cât mai inteligibil şi cât mai uşor

de receptat de către destinatarii săi.

Puterea de comunicare către destinatari a voinţei legiuitorului, realizată prin textul actului

normativ, este influenţată în mod determinant atât de limbajul folosit, cât şi de modul cum este

sistematizat fondul de idei exprimat.

O normă dintr-un act normativ, care poate să preconizeze soluţii optime pentru mediul social,

dacă are un mod defectuos de redactare, este de natură a le face neinteligibile sau puţin inteligibile,

scăzând în mod vădit din valoarea actului normativ.

Practicarea unui stil amalgamat, prin lipsa de sistematizare a materialului normativ, îngreunează

gradul de receptare în mediul social, creând mari dificultăţi în activitatea de aplicare a prevederilor conţinute.

De asemenea, un alt deziderat major, în acest domeniu, este ca actul normativ, în integralitatea

lui, să fie realizat într-o viziune sistematică, aceasta presupunând sesizarea tuturor conexiunilor dintre

elementele care-l compun.

Pentru ca soluţiile legislative să nu se transforme într-un conglomerat, din consideraţiuni de ordin

practic apare necesar ca redactarea propriu-zisă să fie precedată de un plan de grupare a ideilor, în funcţie

de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele în cadrul concepţiei generale a reglementării, pentru a-i

asigura acestuia un conţinut ordonat, o armonie internă şi o bună funcţionalitate în activitatea de aplicare.

Acestea au fost doar câteva dintre regulile şi cerinţele necesare asigurării unui cadru legislativ

adecvat pe care domnul Mrejeru, ca şef direct al meu în perioada 2004-2006, şi domnul Popescu, în

calitate de preşedinte de secţie, mi le-au explicat şi pe care am încercat şi încerc în continuare să le pun

în aplicare. Tot de la dânşii am învăţat ce sentimente de satisfacţie poţi avea atunci când o parte din

observaţiile şi propunerile formulate sunt preluate de iniţiatorii proiectelor de acte normative în

momentul definitivării formei lor. Împreună cu actualii colegi din Consiliu, deşi suntem conştienţi de

greutatea acestui fapt, sperăm să putem duce mai departe ştafeta care ne-a fost predată de înaintaşii

noştri şi să ne aducem şi noi contribuţia la renumele instituţiei. Această obligaţie mă onorează şi mă

motivează zi de zi, cu atât mai mult cu cât, începând cu anul 2008, coordonez Sectorul de metodologie,

tehnică legislativă şi sistematizare a legislaţiei, sector condus până atunci de domnul Mrejeru, care este

şi autorul primei lucrări de amploare din literatura juridică dedicată tehnicii legislative, realizată în

1979, dar care reprezintă şi astăzi un reper important şi fără de care munca noastră nu poate fi concepută.

Prin aceste demersuri pe care le întreprindem zi de zi în activitatea curentă, se urmăreşte

ameliorarea calităţii redacţionale a textelor actelor normative, obiectiv care este subordonat

dezideratului de a înţelege cu uşurinţă textul de către destinatarii acestuia.

Beneficiarul implicit al activităţii Consiliului Legislativ este cetăţeanul de rând, cel guvernat,

deoarece prin observaţiile şi propunerile din avizele formulate se urmăreşte asigurarea unui cadru

legislativ stabil şi coerent, ceea ce reprezintă o condiţie sine qua non a unei democraţii autentice.

Închei prin a preciza că, personal, nu pot decât să-mi exprim sentimentele de mândrie pe care le

încerc zi de zi, sentimente ce vin din bucuria de a lucra într-o instituţie de prestigiu, unde au activat

cei mai de seamă reprezentanţi ai lumi juridice – cu atât mai mult cu cât pe unii dintre aceştia am avut

şansa de a-i cunoaşte personal –, instituţie care se apropie de ceas aniversar, urmând a sărbători două

decenii de la reînfiinţare.

În amintirea unui Om şi a unui Colegdeosebit – domnul Costache Cazacu,

membru al celui de-al doilea şi al celui de-al treilea Consiliu Legislativ

drd. Luiza MANEA

Directorul Direcţiei de studii şi documentare



Domnul Cazacu sau mai simplu, nea Costache, pentru cei care îi erau vechi colegi şi colabo -

ratori… Aşa l-am cunoscut pe acest Om de o modestie, omenie şi o competenţă ireproşabile în vara

anului 2000, când mi-am început activitatea la cel de-al treilea Consiliu Legislativ. Statura impozantă

şi prestanţa deosebită, alături de privirea mereu calmă, limpede şi albastră, nu indicau, în niciun caz,

vârsta trecută de a doua tinereţe a noului meu Coleg. Pe măsură ce descopeream specificul activităţii

instituţiei, am avut şansa şi onoarea ca acest om de un rafinat profesionalism să îmi îndrume primii

paşi în cunoaşterea evidenţei oficiale, dar şi a republicării sau rectificării actelor normative. Alături de

intelectualul de şcoală bună şi veche interbelică (căci domnul Cazacu a văzut lumina zilei la 20 martie

1914) descopeream nu numai pagini de film din viaţa sa (luptase în al Doilea Război Mondial şi avea

grad de căpitan), ci şi calităţi omeneşti preţioase şi rare, care, pentru noi, tineri abolvenţi, au rămas şi

vor rămâne mereu în amintire: simplitate, calm, discreţie, disponibilitate şi atenţie faţă de aproape,

nepărtinire, optimism şi, nu în ultimul rând, umor. De altfel, colegi mai vechi din cadrul celui de-al

doilea Consiliu Legislativ, care au rămas şi în al treilea Consiliu, aveau o stimă deosebită pentru dânsul.

Doamna Cornelia Vasilescu preciza: „Cu Costache Cazacu am fost colegă în colectivul care se ocupa

de evidenţa legislaţiei. Am colaborat foarte bine în scurta perioadă de timp în care am lucrat împreună,

înţelegându-ne, aş putea spune, perfect. Era din punct de vedere profesional bine pregătit, meticulos,

deosebit de ordonat, de-a dreptul pedant în prezentarea materialului legislativ, fiind dotat cu o memorie

foarte bună, ceea ce-i permitea să obţină un randament maxim în activitatea desfăşurată. Dorea

întotdeauna să exprime realitatea concretă în mod obiectiv şi, în consecinţă, se străduia să fie foarte

precis în exprimare. Făcea comparaţii istorice riguroase şi manifesta o mare grijă pentru acurateţea

prezentării. Stăpânea foarte bine domeniul în care lucra. Preţuia oamenii, ştiind să-i respecte. Era

sincer, deschis şi avea un caracter frumos. În concluzie, era un foarte bun coleg”. În opinia lui Victor

Ionescu, „specialistul Costache Cazacu nu făcea caz de cunoştinţele sale profesionale, dând dovadă de

multă modestie şi omenie în raporturile cu persoanele din anturajul său”. La fel, Ilariu Mrejeru arăta:

„Costache Cazacu a fost o persoană de mare ţinută morală. Era preţuit pentru spiritul său îndatoritor

şi iubit în colectivul din care a făcut parte”. Iar Laurenţiu Minescu spunea că, „pe distinsul domn

Costache Cazacu l-am cunoscut personal în calitate de coleg la Consiliul Legislativ, începând din anul

1996, dar numele dânsului îmi era familiar de multă vreme, figurând în mai multe lucrări elaborate,

sub egida Ministerului Justiţiei, de-a lungul anilor. Ne-am simpatizat de la bun început, având, în

desele discuţii cu privire la redactarea materialelor legislative opinii similare, izvorând din aceeaşi

sursă de reflecţie şi de înţelegere. Costache Cazacu era întruchiparea unei antologii vii de fapte şi

* Citate preluate din „Medalion: Costache Cazacu, unul dintre merituoşii întemeietori ai evidenţei legislative în România postbelică”,

prezentare realizată de Sorin Popescu şi Tudor Prelipceanu, publicat în Buletinul de informare legislativă nr. 2/2004.



oameni cu care a avut o convieţuire uneori întâmplătoare, alteori continuă, relatările sale având

savoarea unei proze sadoveniene, calde şi meşteşugit colorate cu slove parcă desprinse din ceaslov. Am

avut prilejul de a mă plimba pe jos cu dânsul în drumul spre casă şi era foarte entuziasmat când îi

povesteam despre istoria unor edificii vechi din Bucureştii antebelici. Proiectasem chiar să mergem

împreună, la sfârşit de săptămână, spre zonele colinare sau premontane ale ţării, având în vedere că,

în calitate de veteran de război, Costache Cazacu avea permise gratuite pentru mai multe călătorii prin

CFR. Mă considera un interlocutor potrivit pentru drumeţie fizică şi spirituală. Tradiţionalul său «Ce

mai zici?», rostit la orice întâlnire a noastră, mă obliga la o comunicare spirituală, vie, pe care o

întreţinea în ritm de ping-pong. Nu l-am întrebat niciodată despre viaţa de zi cu zi, respectiv despre

«bucătăria vieţii sale», dar vedeam produsul, omul mereu amabil, cald, documentat şi spiritual, care

prefaţa o intelectualitate moldoveană generoasă şi animată de sentimente patriotice, exemplu pentru

generaţiile care vin.”*

Distins pentru faptele sale de curaj cu Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”, în 1954, şi cu

Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă”, în 1974, precum şi,

în perioada postrevoluţionară, cu „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial,

1941-1945”, domnul Costache Cazacu a fost printre primii jurişti care au pus bazele şi au înfiinţat

evidenţa legislativă în România postbelică, fiind principalul autor al întâiului Repertoriu editat în anii

’50, sub coordonarea Ministerului Justiţiei.

Onoarea şi plăcerea de a fi cunoscut şi de a fi avut un coleg atât de special nu au fost umbrite

decât de faptul că nu ne-am putut bucura mai mult de prezenţa şi profesionalismul dânsului, noi, cei

angajaţi după anul 2000 în instituţie, deoarece la 1 mai 2003 i-a încetat contractul de muncă pe durată

determinată. La scurt timp, la 11 martie 2004, colegul nostru a decedat, la vârsta de 90 de ani.

După 15 ani de la prima mea întâlnire cu domnul Costache Cazacu, îi evoc cu drag prezenţa, atât

eu, cât şi noi toţi, căci ocupă un loc cald în amintirea şi în sufletul fiecăruia dintre cei ce l-am cunoscut,

de la domnul Sorin Popescu, care i-a fost alături în ultimele clipe de viaţă, până la generaţia mai tânără

a celui de-al treilea Consiliu Legislativ, care rememorează cu drag discuţiile savuroase şi optimiste de

la nelipsita cafea de dimineaţă, dar şi meticulozitatea, răbdarea, îndrumările pertinente şi principiile

solide – nu numai de viaţă, dar şi juridice – de care acest minunat om dădea dovadă în activităţile de

zi cu zi, dându-ne şi nouă şansa, în acest fel, de a începe un drum profesional întemeiat pe seriozitate

şi rigoare.

Relaţiile externe ale Consiliului Legislativ

Bogdan DOBRESCU

Şeful Serviciului de relaţii externe, protocol,

presă, petiţii şi relaţii cu publicul



La 11 februarie 1864 era votată Legea pentru înfiinţarea unui Consiliu de Stat în Principatele

Unite Române, după modelul Consiliului de Stat din Franţa. Ca şi acesta din urmă, organismul

românesc omolog avea atât atribuţii de contencios administrativ, cât şi atribuţii consultative în materie

legislativă. Ulterior, Constituţia din 1866 a desfiinţat Consiliul de Stat, atribuţiile administra-

tiv-jurisdicţionale fiind trecute puterii judecătoreşti, iar competenţele în materie legislativă fiind lăsate

pe seama comisiilor de specialitate din cadrul ministerelor. A fost nevoie să treacă aproape şase decenii

până la înfiinţarea unei instituţii cu rol asemănător. Astfel, Constituţia din 1923 a dispus crearea unui

organ de tehnică legislativă, în acest temei fiind adoptată Legea din 26 februarie 1925 prin care a luat

naştere Consiliul Legislativ, care păstra însă doar competenţa consultativă în domeniul legislativ, având

sarcina de a ajuta la elaborarea legilor.

Modelul de instituţie care a stat, iniţial, la baza înfiinţării Consiliului de Stat din Principatele

Unite Române şi, mai târziu, a Consiliului Legislativ a influenţat şi cadrul relaţiilor bilaterale. Astfel,

instituţia autohtonă a derulat de-a lungul timpului relaţii bilaterale cu Consiliul de Stat din Franţa,

precum şi cu organisme similare din alte state membre ale Uniunii Europene. Mai exact, este vorba

despre Consiliile de Stat din Belgia, Olanda, Marele Ducat de Luxemburg, Italia şi Grecia. Acestea

exercită, ca şi instituţia franceză, atât o funcţie consultativă în domeniul legislativ, cât şi o funcţie de

instanţă supremă în materie de contencios administrativ. Face excepţie Consiliul de Stat din Marele

Ducat de Luxemburg, care a renunţat la funcţia administrativ-jurisdicţională, exercitând, ca şi Consiliul

Legislativ, doar o funcţie consultativă în domeniul legislativ.

Toate aceste organisme sunt în prezent membre ale Asociaţiei Consiliilor de Stat şi Jurisdicţiilor

Administrative Supreme din Uniunea Europeană, cunoscută, pe scurt, sub numele de ACA-Europe.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 iulie 2007, şi Consiliul Legislativ a devenit

membru cu drepturi depline al ACA-Europe, anterior având statut de observator pe lângă această

asociaţie. Între entitatea românească şi toate aceste instituţii au avut loc, nu numai la nivelul conducerii,

dar şi la nivel de experţi, întâlniri desfăşurate atât în format bilateral, prin vizite reciproce, cât şi în

cadrul multilateral oferit de ACA-Europe, în primul rând sub forma unor seminarii pe diferite teme cu

specific juridic.

Cu excepţia instituţiilor sus-menţionate, în Uniunea Europeană mai există o entitate care exercită,

ca şi Consiliul Legislativ, doar o competenţă consultativă în domeniul legislativ: este vorba despre

Consiliul de Stat din Spania, însă acesta nu şi-a exprimat până în prezent intenţia de a deveni membru

al amintitei asociaţii.



În afară de cadrul cooperării bilaterale şi multilaterale prezentat mai sus, trebuie amintit şi rolul

jucat de Consiliu în aderarea României la Uniunea Europeană, în primul rând prin avizarea proiectelor

de acte normative care transpuneau în ordinea juridică internă normele comunitare. Implicarea în

procesul de armonizare a legislaţiei s-a materializat însă şi prin organizarea la Bucureşti, în perioada

9-10 octombrie 2000, la iniţiativa sa şi împreună cu Oficiul TAIEX al Comisiei Europene, a unui

seminar cu tema „Mijloace tehnice de accelerare a procesului de armonizare legislativă”, destinat

statelor asociate din centrul şi estul Europei. Totodată, membrii Consiliului Legislativ au participat, în

perioada de aderare, la numeroase stagii de pregătire găzduite atât de Comisia Europeană, cât şi de

Parlamentele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

O veritabilă istorie a Consiliului Legislativ din perspectiva membrilor săi,

în decursul timpului

Tudor PRELIPCEANU

fost membru al celui de-al treilea Consiliu Legislativ



O atenţie deosebită s-a acordat, pe parcursul celor 20 de ani de existenţă a celui de-al treilea

Consiliu Legislativ, care şi-a început activitatea în 1996, publicării unor cărţi în care s-a abordat

istoricul acestei instituţii prestigioase şi au fost prezentate numeroase personalităţi ale sale.

În anul 2000 a apărut volumul „Consiliul Legislativ. Tradiţie şi modernitate. 1926-2001”, realizat

de Valer Dorneanu, Sorin Popescu, Ilariu Mrejeru, Victoria Ţăndăreanu, Tudor Prelipceanu, care

cuprinde capitolele: Antecedente istorice; Primul Consiliu Legislativ din România: 1926-1948; Al doilea

Consiliu Legislativ din România: 1971-1989; Al treilea Consiliu Legislativ din România, înfiinţat în

1996; Instituţii de consultanţă şi de tehnică legislativă, în alte state, precum şi anexele: Marile

personalităţi ştiinţifice din trecutul Consiliului Legislativ: Medalioane; Acte normative privind Consiliul

Legislativ; Membrii Consiliului Legislativ în diferite perioade. După cum arăta Valer Dorneanu, care

a fost primul preşedinte al celui de-al treilea Consiliu Legislativ, devenind, în prezent, judecător la

Curtea Constituţională, „lucrarea [aceasta], care scoate în evidenţă originea, continuitatea şi rolul unei

instituţii deosebit de importante a statului democratic, ca şi notele specifice ale tradiţiei româneşti în

materie, se vrea, totodată, şi un omagiu de suflet adus înaintaşilor, care au trudit, de multe ori în condiţii

dificile, pentru dobândirea şi menţinerea prestigiului şi profesionalismului Consiliului Legislativ”.

A urmat publicarea a cinci cărţi, având drept autori pe Sorin Popescu, preşedintele Secţiei a III-a –

Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a celui de-al treilea Consiliu Legislativ, şi pe

Tudor Prelipceanu, fost consilier la aceeaşi secţie, unde au fost prezentate medalioane ale unui număr

mare de membri şi colaboratori ai Consiliului Legislativ din cele trei perioade de existenţă ale sale.

Astfel, în 2004, a apărut cartea „Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, în care

cititorii au posibilitatea să cunoască viaţa şi activitatea renumiţilor jurişti Alexandru N. Gane, Ioan

Ionescu-Dolj, Ion Setlacec, Petre Paul Anca, Constantin Antoniade, Salvator Brădeanu, Mihail Eliescu,

Ioan Constantin Filitti, Ion L. Georgescu, Traian Ionaşcu, Octavian Ionescu, Ştefan Laday, George

Sofronie, Vasile V. Stănescu, C. A. Stoeanovici, Dumitru Ion Suchianu, Ioan Ceterchi, Dumitru

Apostoiu, Constantin Roşca, Constantin Bejenaru, Alexandru Bolintineanu, Mircea Sever Ionescu-

Voicana, Ion Nestor, Costică (Geo) Oprişan, Victor Dan Zlătescu, Tudor R. Popescu.

În 2006 a apărut „Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, ediţia a II-a,

revăzută şi adăugită, lucrare mult îmbunătăţită faţă de prima ediţie. Medalioanele personalităţilor

cunoscute din prima ediţie s-au îmbogăţit cu noi date şi referinţe şi, pe de altă parte, au fost făcute

cunoscute alte personalităţi: Constantin C. Angelescu, Ioan G. Lipovanu, Savel Ioan Rădulescu,

Alexandru Volanschi, Mihail Măgureanu, Ion N. Angelescu, Ştefan Chicoş, Grigore Procopiu, Virgil

M. Gabrielescu, C. D. Anghel, Iuliu Pascu, Ioan Rădulescu, George Vrăbiescu, Iosef G. Cohen, Grigore



Ştefănescu, Alexandru Virgil P. Gane, George Z. Strat, Gheorghe I. Cronţ, Constantin Narly, Raul

Teodorescu, Corneliu V. Botez, Eugen D. Ionescu-Darzeu, Gheorghe Băileanu, V. Th. Iordăchescu,

Cezar Vârgolici, Costache Cazacu, Dumitru D. Ifrim, Emil V. Nicolcioiu, Scarlat Şerbănescu.

În 2009 a văzut lumina tiparului „A doua carte cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a

lungul timpului”, în care, pe lângă publicarea de medalioane ale membrilor acestei prestigioase instituţii

juridice şi prezentarea unor colaboratori ai săi apropiaţi, s-au publicat materiale referitoare la unificarea,

în perioada interbelică, a Codului civil şi a celui de procedură civilă, a Codului comercial, dar şi a

Codului penal şi a celui de procedură penală. S-a reluat publicarea medalioanelor, semnificativ

îmbunătăţite, ale personalităţilor: Ioan Ionescu-Dolj, Octavian Ionescu, Constantin Narly, Vasile V.

Stănescu şi Cezar Vârgolici, ca urmare a descoperirii unor noi surse valoroase de informare. Au fost

prezentate noi personalităţi juridice, între care şi cele care au contribuit la realizarea unificării codurilor

din perioada interbelică: Paul I. Demetrescu, Romulus-Florin Ionescu, Gheorghe Luţescu, Zeno Oprea,

Vera Popescu, Temistocle Bocancea, Gheorghe Buzdugan, Alexandru Cerban, Ion Coroi, Alfred Juvara,

Istrate Micescu, Constantin I. Nicolaescu, George Plastara, Spiridon Popescu, Constantin Al. Viforeanu,

Eftimie Antonescu, C. C. Bălescu, Barbu B. Brezianu, Anton Chemale, Simion Cheţian, Romulus

Coţioiu, Vasile Dimitriu, Petre Dragomirescu, M. A. Dumitrescu, Ion N. Finţescu, George Fotino,

Dumitru Găleşescu-Pyk, D. D. Gerota, Corneliu Gheorghian, Maximilian Hacman, Dumitru G. Lupu,

Emanuel Pantazi, Mihail Paşcanu, Ion Petrovici, Valeriu Pop, Petre Poruţiu, Mihail M. Romniceanu,

Sebastian Şerbescu, Alexandru Teodorescu, Ion M. Vasilescu-Nottara, Gheorghe Gh. Volenti, Hurmuz

Aznavorian, Matei Balş, Corneliu Chiseliţă, Camil Demetrescu, Vintilă Dongoroz, Nicolae G.

Pavelescu, Vespasian V. Pella, Ion Grigore Perieţeanu, Traian Pop, Constantin G. Rătescu, Osvald

Teodoreanu, Iulian Teodorescu, Ion Corjescu, Dimitrie Gusti, George D. Nedelcu, Stavri Predescu,

Grigore Procopiu, George N. Sărăţeanu, George Slătineanu, Ioan Tănăsescu, Alexandru Em. Varzar, Nae

Androne, Ion Băcanu, Ioan Busuioc, Octavian Căpăţînă, Mihai Constantinescu, Ioan Filip, Mihai

Giugariu, Arthur Hilsenrad, Victor Ionescu, Maria Leiss, Ilariu Mrejeru, Iulian Poenaru, Vasile Stănescu,

Lucian Stângu, Ovidiu Tomşa, Mihai Botez, Dinu-Teodor (Doru) Demetrescu, Dumitru Lucinescu,

Gheorghe Puricel, Ioan M. Anghel, Radu Economu, Laurenţiu Minescu, Vasile Val Popa, Mircea Preda.

Volumul „A treia carte cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, apărută

în 2011, a revenit asupra următoarelor personalităţi: Ion N. Angelescu, Mihail Eliescu, George G.

Vrăbiescu, Mihail Măgureanu, Petre Poruţiu, Vasile Stănescu, ca urmare a identificării de noi informaţii

despre viaţa şi activitatea lor. În carte au apărut pentru prima dată medalioanele juriştilor Constantin

Hamangiu, Virgil Economu, Corneliu Rudescu, George Alexianu, Alexandru C. Angelescu, Alexandru

Costin, Anibal Teodorescu, Constantin Stătescu, Ioan Alexandru, Victor Babiuc, Constantin (Dinu)

Cunescu, Paul Schuster, Ioan Vida, Emil Bălan, Gheorghe Bălan, Nicolae Cicu, Victor I. Diaconu,

Olga Ionescu, Cornel Reteşan, Ioana Cornelia Vasilescu, Gheorghe Beleiu, Barbu B. Berceanu, Adrian

Mărăşoiu, Andrei Popescu, Dumitru Ţâncu.

„A patra carte cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, publicată în 2014,

a fost ultima din cele cinci cărţi dedicate personalităţilor Consiliului Legislativ din cele trei perioade

de existenţă a sa. S-a reluat prezentarea juriştilor Mihail Măgureanu, Constantin Antoniade, Hurmuz

Aznavorian, Mihai Constantinescu, Ion N. Finţescu, George Fotino, Dumitru Găleşescu-Pyk, Olga

Ionescu, George D. Nedelcu, Vespasian V. Pella, Ion Grigore Perieţeanu, Tudor R. Popescu, Vasile

Stănescu, George Z. Strat, ca urmare a depistării de noi şi importante informaţii referitoare la aceştia.

În carte au fost de asemenea prezentaţi: Valer Dorneanu, Constantin Petrescu-Ercea, Samuel Rosenthal,

Nicolae Daşcovici, Vladimir Hanga, Mihail-Vasile Jakotă, Ligia Minovici, Alexandru Otetelişanu,

N. Steinhardt (o prezenţă surprinzătoare), Grigore G. Păucescu, Constantin G. Dissescu, Alexandru



Djuvara, Ion Cezărescu, George P. Petrescu, George Danielopolu, Ion Kalinderu, Athanasie Herăscu,

Mihail Iulian, Ion G. Saita, Gheorghe Tanoviceanu, Gheorghe M. Ţigăeru.

O mare parte din medalioanele dedicate foştilor membri au apărut, înainte de publicarea în cărţile

menţionate, în paginile Buletinului de informare legislativă, revista trimestrială a instituţiei noastre, ce

vede lumina tiparului din 1997, precum şi în revista Palatul de Justiţie a Uniunii Juriştilor din România.

De remarcat că toate cărţile mai sus amintite au fost tipărite de cunoscuta editură juridică

„Lumina Lex”, cea dintâi editură cu profil juridic înfiinţată după 1989, avându-l director pe domnul

Gheorghe Ţigăeru.

Cele cinci cărţi cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului sunt un omagiu

adus unei pleiade de remarcabili jurişti, care, în cursul anilor, au contribuit la îndeplinirea, în cele mai

bune condiţii, a rolului şi activităţii instituţiei. Sunt prezentaţi jurişti celebri, care au lucrat cu dăruire

la realizarea renumitelor coduri din perioada interbelică sau a altor legi de mare importanţă pentru

ţară, care au luptat pentru apărarea legalităţii în vremuri când aceasta se încălca cu uşurinţă, care s-au

opus cu mijloacele specifice muncii lor dictaturilor ce s-au succedat în timp în ţară, care au împărtăşit

cu deosebit har, de la catedră, întinsele lor cunoştinţe din cele mai variate ramuri ale dreptului,

contribuind la formarea noilor generaţii de apărători şi propovăduitori ai legii, care au scris tomuri de

lucrări valoroase, acoperind toate domeniile ştiinţelor juridice. De remarcat că membrii Consiliului

Legislativ interbelic prezenţi în paginile acestor lucrări s-au format, în marea lor majoritate, în

renumitele facultăţi de drept nu numai din ţară, ci şi din străinătate, doctorate susţinute peste hotare,

cu predilecţie la Paris. De asemenea, sunt readuşi în actualitate jurişti care s-au evidenţiat la vremea

lor în cadrul Consiliului Legislativ, dar în prezent au fost daţi uitării. Aceste cărţi ne ajută să intrăm în

intimitatea personalităţilor prezentate, să le cunoaştem crezul, să fim părtaşi ai împlinirilor, dar şi ai

decepţiilor pe care le-au trăit, să le cunoaştem familiile, suportul lor de bază în momentele cele mai

grele prin care au trecut. Sunt personaje care, din punct de vedere profesional, au constituit adevărate

repere pentru generaţiile de jurişti care i-au urmat.

De remarcat că în volumul „A patra carte cu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul

timpului” a fost foarte bine evidenţiat faptul că unii dintre juriştii marcanţi, membri, colaboratori sau

susţinători ai primului Consiliu Legislativ, din perioada 1926-1948, au suferit represiunea regimului

comunist, fiind condamnaţi la ani grei de închisoare sau chiar şi-au găsit sfârşitul în temniţele vremii,

devenind adevăraţi martiri ai neamului românesc; ca urmare, unele dintre aceste medalioane au fost

publicate şi în revista „Memoria – revista gândirii arestate”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor.

Volumele amintite au necesitat o intensă şi laborioasă muncă de cercetare şi documentare.

Pe lângă demersurile făcute la familii (care ne-au pus la dispoziţie, cu bunăvoinţă, date, documente şi

fotografii inedite), cercetările întreprinse în arhive, la Biblioteca Academiei, parcurgerea enciclo -

pediilor şi a altor lucrări de valoare, s-au consultat Anuarele Magistraturii din perioada interbelică,

având în vedere că personalul de specialitate juridică al Consiliului Legislativ interbelic era asimilat

judecătorilor şi s-a făcut apel, pentru obţinerea de date, la foştii colegi ai personalităţilor evocate,

aflate în viaţă. Pentru evocarea juriştilor Romulus Ionescu, Gheorghe Luţescu şi Zeno Oprea, cadre

didactice de prestigiu, s-a recurs la sprijinul arhivei Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti,

iar pentru evocarea lui Paul I. Demetrescu, de asemenea profesor universitar, s-a primit concursul

Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi.

Se poate afirma că volumele publicate în cursul celor 20 de ani de existenţă a celui de-al treilea

Consiliu Legislativ reconstituie, în mod relevant, istoria celor trei etape ale instituţiei prin ochii

membrilor săi, ai consilierilor temporari, ai colaboratorilor şi ai altor jurişti valoroşi ai ţării care au avut

afinităţi, într-un fel sau altul, cu această prodigioasă instituţie.

Începuturi de drum în informareadocumentară din Consiliul Legislativ

Victoria ŢĂNDĂREANU

fost Director al Direcţiei de studii şi documentare



Primăvara anului 1996… Instituţie nouă, oameni noi, vremuri noi… Oare ce se dorea de la noi,

la ce se aşteptau de la noi, eram noi pregătiţi suficient să răspundem cerinţelor unei instituţii de

importanţă naţională? Acestea erau întrebările cu care am păşit cu sfială pe culoarele clădirii recent date

în folosinţă, Palatul Parlamentului (sau Casa Poporului cum i se spunea la începutul anilor ’90), unde

îşi inaugurase sediul instituţia nou înfiinţată la 1 aprilie 1996, Consiliul Legislativ.

Tot ceea ce ştiam despre acesta era din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Consiliului Legislativ şi din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului

Legislativ, pe care le învăţasem toţi pentru concursul de ocupare a posturilor. Spun „toţi”, adică

„numerosul” grup format din trei persoane (la care, în 1999, i s-a mai adăugat una, formulă în care

a activat până în prezent) de la Sectorul de studii şi documentare (cum s-a numit iniţial), ce cuprindea

trei compartimente: a) Serviciul de documentare şi informare legislativă; b) Serviciul de studii şi

analiză; c) Biblioteca, sector aflat în subordinea Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi docu -

mentare.

Atribuţiile, numeroase de altfel, erau clar exprimate în lege şi regulament, toţi aveam experienţă

în cercetare, în documentare, în publicistică, aveam, „expertiză”, ca să folosesc un cuvânt la modă şi

prea folosit acum. Dar cum să-ţi valorifici experienţa în ştiinţa informării acumulată de-a lungul anilor,

dacă nu ai niciun fel de bază materială? Nu vorbesc aici despre mobilier (care nici acela nu era, de la

banalele scaune şi birouri şi până la rafturile de bibliotecă), ci despre dotările cu care fuseserăm

obişnuiţi, respectiv cărţi şi reviste, uneltele noastre, materialele de lucru, pe scurt, sursele noastre de

informare.

A fost greu, foarte greu… dar şi frumos… cu multe satisfacţii profesionale!

Am fost ca o familie nu prea mare, căci pe la mijlocul anului 1996, în Consiliul Legislativ eram

câţiva, doar câte una-două persoane în fiecare sector, grupaţi în trei secţii: Secţia I, de drept public;

Secţia II, de drept privat, şi Secţia III, de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare (din care făcea

parte şi Sectorul de studii şi documentare, devenit în 2005, prin modificarea Legii nr. 73/1993,

„Direcţia de studii şi documentare”), precum şi două departamente: Departamentul pentru armonizarea

legislaţiei cu reglementările comunitare şi Departamentul de informatică legislativă. De altfel, la

festivitatea de inaugurare a noii instituţii din 1 aprilie 1996, au participat doar câţiva membri, nucleul

care urma să se ocupe de organizare, constituit încă din toamna anului 1995: preşedintele Consiliului



Legislativ, ca şi preşedinţii de secţii, aleşi prin hotărâri ale Parlamentului României, precum şi şefii

celor două departamente.

Şansa noastră, a colectivului din cadrul Sectorului de studii şi documentare, a fost că cele două

persoane din conducerea instituţiei din acea vreme răspunzătoare direct de acest sector, adică

preşedintele Consiliului Legislativ, Valer Dorneanu, şi preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a

legislaţiei şi documentare, Sorin Popescu, ne-au dat mână liberă în activitatea de organizare, ne-au

încurajat, ne-au stimulat să ne autodepăşim, să punem în practică ideile care veneau în valuri. În

plus, domniile lor, cunoscători ai fondului documentar al fostului Consiliu Legislativ (din perioada

1971-1989), au depus toate diligenţele şi au găsit şi deschiderea necesară la conducerea Camerei

Deputaţilor de a recupera cărţile ce purtau ştampila Consiliului Legislativ, aflate în Biblioteca

Camerei Deputaţilor.

La rândul nostru, am început cu constituirea unui minim fond documentar, prin cercetarea

bibliotecilor, librăriilor, anticariatelor, Rezervei Naţionale de Carte, târgurilor de carte, centrelor de

documentare, institutelor de cercetare, ministerelor etc. În acelaşi timp, s-au identificat toate sursele

din Bucureşti posesoare de legislaţie străină, constituindu-se o bază de date bibliografică realizată în

sistem automatizat, prin interogarea căreia să se poată localiza o lege străină de interes la un moment

dat şi să se poată solicita împrumutul ei.

Aşa am reuşit ca, într-un răstimp extrem de scurt (circa un an) să dotăm biblioteca cu peste

4.400 de volume (în prezent existând peste 7.000 de unităţi); pe lângă acestea au putut fi oferite spre

consultare colecţii de legislaţie românească: colecţia vechiului Consiliu Legislativ (legi, coduri şi

regulamente), colecţia „Hamangiu”, volume de legislaţie nepublicată, repertorii legislative ş.a., precum

şi abonamente la toate revistele de drept din ţară şi la principalele titluri de publicaţii periodice de

interes din domeniu, în limbile franceză şi engleză.

Era epoca efervescenţei legislative, când se dovedea necesar ca actele normative vechi să fie

înlocuite, modificate (precum codurile) sau să fie elaborate altele noi, care să acopere noile realităţi,

şi nimeni nu avea timp să ne aştepte pe noi să ne organizăm, să ne dotăm baza informaţională, aşa că

cererile privind mape documentare, studii de legislaţie comparată curgeau întruna.

În prezent, oricine ar zice că este simplu de realizat un astfel de material: actele normative

străine, studiile de legislaţie comparată, articolele pe anumite teme etc. sunt la un clic distanţă. Dar

pe atunci, mai ales în primul an, nici computere nu aveam, cât despre internet, nici vorbă. Fiecare

studiu s-a născut cu un imens efort privind documentarea. Nicio sursă de informare nu a fost ocolită:

marile biblioteci, centrele de informare şi documentare pe domenii din Bucureşti, centrele culturale

deschise în Bucureşti de alte ţări (Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Italia etc.), Ministerul de

Externe – şi peste tot am găsit înţelegere în a ne sprijini. Aşa se face că, în paralel cu activitatea de

organizare, de dotare cu un fond documentar, alcătuit din legislaţie străină, literatură juridică internă

şi străină, cuprinsă în cărţi şi reviste, am realizat şi destul de multe materiale de legislaţie comparată

pe teme de actualitate la acea vreme, studii puse şi la dispoziţia Parlamentului: imunitatea

parlamentară, regimul general al concesiunilor, prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul

spălării banilor, drepturi speciale acordate foştilor parlamentari, sponsorizarea, referendumul,

iniţiativa legislativă populară, statutul juridic al străinilor, structura şi rolul parlamentului bicameral,

restituirea bunurilor în fostele ţări comuniste europene, răspunderea ministerială, alegerile

parlamentare şi prezidenţiale etc.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Legislativ prevedea în art. 18 că

Sectorul de studii şi documentare este responsabil de întocmirea unui Buletin legislativ trimestrial –



cu informaţii privind activitatea Consiliului Legislativ şi cu studii de specialitate –, precum şi cu alte

cercetări elaborate în cadrul acestuia, la realizarea căruia participă toate structurile sale. Aşa încât, de

la începutul anului 1997 s-a trecut la realizarea Buletinului de informare legislativă cu apariţie

trimestrială şi tipărit la început în regie proprie, cu costuri minime, apoi la Tipografia Monitorului

Oficial, buletin distribuit şi altor autorităţi publice: Parlament (birouri permanente, comisii de

specialitate), Preşedinţie, Guvern, ministere şi alte instituţii.

Acesta, la rubrica „Studii, opinii, informări”, inserează cercetările, observaţiile, analizele

specialiştilor din secţiile şi departamentele instituţiei, unii dintre ei foşti membri ai Consiliului

Legislativ din perioada 1971-1989, cum ar fi Valer Dorneanu, Ilariu Mrejeru (autor al singurei

lucrări de specialitate apărute până la acea dată „Tehnica legislativă”, în 1979 la Editura Academiei

şi care a stat la baza elaborării Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative), Iulian Poenaru ş.a. De altfel, pentru o anumită perioadă de timp s-a

apelat la competenţa şi experienţa şi a altor foşti membri ai Consiliului Legislativ: Cornelia

Vasilescu, Olga Ionescu (care au pus bazele Repertoriului legislaţiei României – evidenţă oficială,cu apariţie anuală), Costache Cazacu, Victor Diaconu, Doina Tătaru, Mircea Ionescu-Voicana,

Nicolae Cicu.

Au fost create rubrici permanente: „Noi apariţii editoriale”, în care se inserează cronici ale

cărţilor publicate de specialiştii Consiliului Legislativ sau ale lucrărilor care prezintă un interes deosebit

pentru aceştia, precum şi rubrica „Referinţe bibliografice”, cuprinzând o bibliografie adnotată a

articolelor publicate în periodicele străine de drept intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ, precum

şi o bibliografie indexată privind cărţile recent achiziţionate. Mai târziu, tot pentru a veni în sprijinul

membrilor Consiliului Legislativ, dar şi al celorlalţi beneficiari ai Buletinului de informare legislativă,

s-a adăugat o bibliografie indexată şi adnotată, cu apariţie semestrială, a propunerilor de lege ferendaextrase din articolele publicate în revistele româneşti de drept.

În 1998, a apărut o altă rubrică permanentă, intitulată, la început, „Din activitatea Consiliului

Legislativ interbelic”, apoi „Din trecutul Consiliului Legislativ”, iar din anul 2003, „Personalităţi ale

Consiliului Legislativ de-a lungul timpului”, în care mereu activul jurist şi literat Sorin Popescu,

preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, împreună cu un studios coleg,

Tudor Prelipceanu au inserat, număr de număr, medalioane consacrate membrilor instituţiei din toate

etapele existenţei sale.

Referitor la istoria Consiliului Legislativ, îmi amintesc cu plăcere de zilele petrecute, da,

„petrecute”, căci a fost o reală „petrecere” cercetarea în Arhivele Naţionale privind începuturile

Consiliului Legislativ, aflând despre variantele legii de organizare şi funcţionare a acestuia, despre

sediul atribuit (fosta casă a lui Tache Ionescu), despre personalităţile care au lucrat aici de-a lungul

vremii până la silnica încetare a activităţii în 1948, despre modul de redactare a avizelor, despre

contribuţia adusă la revizuirea fiecăruia dintre cele cinci coduri din domeniile civil, penal şi comercial,

existente în cele trei părţi româneşti, reunite în urma războiului de reîntregire.

Cu deosebită emoţie am luat legătura cu urmaşi ai membrilor primului Consiliu Legislativ:

celebrul chirurg Dan Setlacec, fiul lui Ion Setlacec, prim-preşedintele Consiliului Legislativ din

perioada atât de grea pentru instituţie (1943-1948); reputatul expert criminalist prof. univ. dr. Lucian

Ionescu, fiul referentului şef de la Secţiunea a IV-a, Octavian Ionescu, în perioada 1934-1948;

cunoscutul dr. în istorie Georgeta Penelea Filitti, nora cunoscutului diplomat, istoric, jurist şi

genealog Ioan C. Filitti, consilier la Biroul de studii istorice din cadrul Consiliului Legislativ între

1926 şi 1938. La fiecare dintre aceşti iluştri urmaşi am găsit multă disponibilitate de a ne pune la



dispoziţie pentru publicare fragmente inedite din scrierile rămase în familie, cuprinzând referiri la

instituţia din care făcuseră parte, dar şi alte documente: fotografii, cărţi de vizită, legitimaţii de

serviciu etc.

De asemenea, ne putem mândri că s-a putut realiza un interviu despre primul Consiliu Legislativ

cu prof. univ. dr. Tudor R. Popescu, care a fost, în ultimii ani ai acestei instituţii, referent-şef. Din

păcate, la aniversarea a 10 ani de activitate a prezentului Consiliu Legislativ, acesta nu mai trăia, pentru

a participa la festivitatea care a marcat evenimentul, dar soţia sa, Vera Popescu, la rândul ei referent

stagiar la Consiliul Legislativ interbelic, ultimul membru în viaţă al acelei instituţii, ne-a pus la

dispoziţie diferite documente pentru a fi prezente în expoziţia organizată cu acest prilej.

Privind retrospectiv, credem că am reuşit cu succes să punem bazele activităţii de studii şi

documentare în Consiliul Legislativ, în spiritul şi litera legii, dar şi al regulamentului său de organizare

şi funcţionare, iar continuatorii noştri, deşi au trecut prin vremuri de criză în ceea ce priveşte personalul,

au depus eforturi meritorii pentru a menţine pe aceleaşi coordonate activitatea de informare

documentară, în misiunea de a găsi informaţia în scop profesional, prelucrând-o şi transmiţând-o celor

care au nevoie de ea.

Spicuiri din trecut şi prezent despre activitatea desfăşurată

la Consiliul Legislativ

Laurenţiu MINESCU

fost Şef de sector

al celui de-al treilea Consiliu Legislativ



Effugit irreparabile tempus

Cât de repede trece timpul, parcă acum este primăvara anului 1966, când m-am transferat din

aparatul de lucru al Senatului şi am plecat din piaţa Palatului regal pentru a poposi în măciulia cea mare

a Parlamentului, încadrându-mă în colectivul ce se forma atunci, constituind noul Consiliu Legislativ.

Graba de a revedea în gând episoade din viaţa ta profesională implică o mare concentrare pentru

a discerne cu responsabilitate cotele, de colină înaltă unde te regăseşti cu motivări trainice şi rezultate

cel puţin acceptabile, chiar dacă nu-ţi atribui şi cele mai laudative.

Plasat între instituţiile enumerate în Constituţie, identificat în Titlul III – Autorităţile publice,

Capitolul I – Parlamentul, Secţiunea a 3-a – Legiferarea, art. 79 defineşte sintetic, fără cuvinte de

prisos, viziunea funcţională a acestui corp de specialitate al Parlamentului, pe care o lege organică

ulterioară o va dezvolta.

Cum Constituţia a intrat în vigoare în urma aprobării prin referendum naţional la 8 decembrie

1991, fiind publicată la 21 noiembrie 1991, pentru legea de organizare şi funcţionare a instituţiei se

constată epuizarea unui termen de aproape 2 ani, înăuntrul căruia a avut gestarea unui ansamblu

organizatoric, perioadă destul de îndelungată.

Dacă avem în vedere şi adoptarea Legii nr. 24 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, de-abia în anul 2000 (Legea nr. 24/2000, publicată în Monitorul Oficial

nr. 139 din 31 septembrie 2000, republicată în Monitorul Oficial nr. 260/2010, cu modificările şi

completările ulterioare) se presupune că legiuitorul a procedat cu prudenţă, preferând reflexe prelungite.

De altfel, ulterior şi legea organizatorică nu a suferit multe modificări şi completări şi datorită

acestora a fost republicată la 29 noiembrie 2004.

Pe urmă, au apărut şi obligaţii speciale privind implicaţiile unor reglementări, în raport cu

drepturile omului.

Uitându-te retrospectiv la volumul de muncă parcurs anual, acesta a putut fi realizat cu mare

efort, viaţa economică creând un nou drept, a cărui înţelegere te obligă să înveţi rapid, neexistând de

multe ori răgaz între timpul de reflecţie şi timpul de execuţie.

Politica de personal a reprezentat o reuşită în mare parte, o îmbinare între solicitarea unor cadre

cu experienţă, dotate cu cultură juridică illo tempore şi viziune organizatorică, şi recrutarea apoi a

unor tineri de perspectivă, veniţi de la facultate, minţi agere, cunoscând bine şi tehnica informaţiei.



Consider ca o datorie de a reîmprospăta meritele din activitatea „seniorilor” Ilariu Mrejeru,

Iulian Poenaru, Mircea Sever Ionescu Voicana, Andrei Popescu, Costache Cazacu, Sergiu Deleanu,

Olga Ionescu, Victor Ionescu, Ioana Cornelia Vasilescu, Anghel Ion, Mircea Preda, Victoria

Ţăndăreanu, Cornelia Dogaru, Victor Diaconu.

Produsul de bază, avizul consultativ, s-a acceptat ca o sinteză a mai multor opinii scrise, elaborate

de mai multe sectoare.

Chiar dacă primitorul îl poate accepta sau nu, evident că poate fi considerat şi aviz conform în

situaţia unor erori gramaticale, silogisme imperfecte ori teze de fond eronate.

Noţiunea de aviz consultativ te poziţionează uneori mai facil, de spectator rigid care nu urmăreşte

decât forma, tiparul, lexic ales, claritatea ideii, dar dinamica gândului te introduce uneori şi în regia

constructivă dorită de iniţiator la care ai vrea să fii şi tu participant, idei pe care acesta le-ar putea

include. Din multe situaţii de acest gen, reţin un act normativ privind organizarea serviciilor poştale

cu scopul rentabilizării lor, în care caz, simţind nevoia de îmbunătăţire a ideilor, m-am referit în

proiectul de aviz şi la încercarea de valorificare superioară a unor exponate poştale filatelice, emblemă

de cultură, artă, educaţie şi patriotism, contracarând astfel tendinţa actuală a societăţii de a nu mai

comunica prin scrisori, utilizând doar modernul IT.

Între timp, activitatea Curţii Constituţionale s-a amplificat benefic, creându-se o jurisprudenţă

de drept constituţional, care constituia o bază atractivă profesională de studiu şi de reflecţie.

Vocabularul juridic a dobândit noi concepte, multe noţiuni au fost destructurate, iar amplificarea

reglementărilor şi desele reveniri asupra ideilor iniţiale au făcut dificilă uneori strategia de abordare

redacţională a avizului, care, spre mulţumirea instituţiei, a fost o atenţionare luată, în bună parte, în seamă.

Ofensiva majoră a modernizării Codurilor civil, de procedură civilă, penal şi de procedură penală

s-a regăsit într-o activitate specială a instituţiei şi, chiar dacă instituţia nu ar fi fost vioara întâi a

realizării, multe semnalări – nu doar de tehnică legislativă – s-au preluat, contribuind astfel la o mai

bună sistematizare a logicii constructive. Cine ar dori să le evidenţieze le poate cunoaşte comparând

avizele date de instituţie cu textul final.

Quo vadis? Vastitatea volumului actual de reglementări impune o abordare de sinteză. Sectoare

mari, ca administraţia, agricultura, mediul, sănătatea, transporturile, domeniul bancar, asigurările, cer

elaborarea codurilor de domeniu.

În acest sens, studierea prin comparaţie a legislaţiei ţărilor europene este, evident, de mare ajutor,

ducând la dezvoltarea unei culturi juridice europene, constituite prin schimbul de informaţii şi bune

practici între statele UE.

Consiliul Legislativ trebuia să aibă în vedere şi această perspectivă poate uneori nu mai

îndepărtată, corelată cu modificările de rigoare ale Constituţiei, pentru a fi prezent laudativ în acest

mare efort juridic.

Îmbinarea preocupărilor actuale cu cele de viitor va cere o analiză a resurselor umane prezente,

o colaborare intensivă cu instituţiile de profil intern şi extern, ameliorând astfel cunoaşterea legii de

către cetăţeni.

De un mare sprijin este bogăţia bibliotecii instituţiei, care are un fond de carte valoros,

urmărindu-se cu grijă achiziţia la zi a literaturii juridice importante, precum şi a unor lucrări străine

periodice de mare ţinută.

Buletinul de informare legislativă, cu apariţie trimestrială, este iarăşi o izbândă care poate fi

valorificată prin schimburi cu publicaţii similare din alte ţări, poate continente.

Toate acestea implică timp, străduinţă, competenţă şi lucru bine îndeplinit.

Trei întâmplări semnificative

Victor IONESCU

fost membru al celui de-al doilea

şi al celui de-al treilea Consiliu Legislativ



Avem nevoie de un trecut vizibil! (Jean Baudrillard)

Când ajungi la frontiera de unde se zăreşte obscuritatea, amintirile – prezenţa lucrurilor absente –

sau cel puţin unele dintre ele devin obsedante. Atunci au darul să evoce stări de lucruri ce au afectat

profund societatea care ne-a găzduit în scurtul popas al vieţii, pe meleagurile existenţei noastre

cosmice, ca urmare a unui hazard ce nu prea face totdeauna lucrurile convenabil.

De la Seneca am învăţat cum să trăim ca bătrâni, cum viitorul ne ţine prin speranţă, iar trecutul

prin amintiri. Uitarea însă rămâne „emblema vulnerabilităţii condiţiei istorice” (P. Ricoeur) când timpul

depune asupra trecutului o patină de tandreţe, dar şi de regret (M. de Unamuno), iar oamenii pierd

adesea esenţialul, ignorând ceea ce au pierdut (A. de Saint-Exupèry).

De aceea, evocarea trecutului nu este totdeauna o complezenţă comemorativă, conştienţi fiind

că orice adevăr ascuns devine veninos. Fiecare generaţie a trăit evenimente fondatoare cărora a încercat

să le facă faţă: războaie, dictaturi şi crase incompetenţe conducătoare – tot atâtea înfrângeri ale gândirii,

uneori adevărate epidemii psihice, chiar triumfuri ale prostiei. Amintirea unor episoade din efemera

noastră existenţă poate oferi imagini sugestive despre trecutul nu prea îndepărtat. Cineva spunea că

„amintirea este o floare care nu ştie să moară”.

Drumul istoriei fiind ireversibil, devine mai puţin important ce a făcut trecutul din noi, cât

învăţămintele ce se pot desprinde din dezvăluirea acestuia fără menajamente, astfel încât posteritatea

să nu-şi pună justificata întrebare cum a fost posibil ca o generaţie, sau mai multe, să nu le fi sesizat,

ba chiar să le camufleze. Numai un trecut acceptat – bun sau rău – poate modela proiectele generaţiilor

viitoare.

Fără amintiri, s-a spus, trecutul este atras într-o gaură neagră cu rezultatul final ca vieţile noastre

să apară ca nişte cărţi cărora li s-au smuls paginile, rămânând coperţile şi paginile de gardă. Există

astfel primejdia de a trăi în prezent neputincioşi în a înfrunta viitorul. Să nu preferăm grandiosul care

învaţă, ci „adevărul care nu umileşte”!

I. În perioada 1970-1971, de gestaţie a noului Consiliu Legislativ, ce fusese desfiinţat în 1948,

secretarul Consiliului de Stat, C. Stătescu, m-a trimis din partea sa la discuţiile preliminare cu delegaţi

ai Consiliului de Miniştri. Cu privire la această reînfiinţare, menţionez că forma de organizare a fost

departe de intenţiile iniţiatorilor de specialitate. De atunci, relaţiile mele cu profesorul Stătescu au



devenit mai strânse, mai puţin protocolare şi au permis, la un moment dat, confidenţe reciproce, ca între

colegi de aceeaşi generaţie, neinfluenţate de diferenţa ierarhiei profesionale.

Activitatea micului nucleu de jurişti de înaltă calificare consta, în esenţă, în banala pregătire a

decretelor pentru semnare după un tipic foarte strict şi cu respectarea riguroasă a cerinţei ca, pe ultima

pagină a decretului, spaţiul rezervat semnăturii preşedintelui să aibă dimensiunea optimă pentru

depunerea augustei semnături. Îmi amintesc că odată profesorul Stătescu mi-a returnat nesemnat un

astfel de proiect, după ce îl prezentase spre semnare, fiind brăzdat de linii încrucişate, fără a-mi face

însă vreo observaţie.

Într-una din zile, pe la amiază, îl văd ieşind din birou cu o figură lividă, răvăşită, venind spre mine

abia putând să articuleze câteva fraze. Am înţeles că, prezentându-se la preşedinte pentru semnarea

unui decret, a avut neinspirata idee să propună o îmbunătăţire, relativ minoră, a textului viitorului act

normativ. Nu a apucat să termine sugestia respectivă că, deodată, i s-a adresat cu o voce fermă, iritată:

„Ce, mă, ai început să gândeşti?!” şi i-a întors spatele vizibil iritat. După această relatare, poate puţin

surprins de propria confesiune, a reintrat în biroul său într-o stare jalnică.

Nu ştiu dacă a relatat acest episod din viaţa profesională şi celorlalţi colaboratori. Eu nu am

dezvăluit nimănui nimic, din respectul pe care, firesc, îl ai pentru un om aflat într-un moment de

slăbiciune. Refuzam să înţeleg cum este posibil să ai şansa unui consilier jurist de mare valoare,

profesor de drept civil, exponent valoros al generaţiei sale – care, dacă nu ar fi avut neşansa să intre

în activitatea politică, ar fi ajuns cu siguranţă la nivelul marilor noştri profesori de drept civil din trecut –,

şi să-i reproşezi că mai are facultatea de a judeca.

Este de netăgăduit că, împotriva prostiei, şi zeii, la vremea lor, au luptat în zadar. Andre

Glucksmann, într-o lucrare intitulată „La betise”, apărută în 1985, lansează bine-venita provocare de

a se încerca „un eseu asupra Prostiei, ca motor al Istoriei”. S-ar putea analiza mai temeinic, cu

numeroase exemplificări, una dintre caracteristicile definitorii ale societăţii totalitare, preocupată mai

puţin de a convinge, ci mai mult de a menţine activitatea mentală la un nivel scăzut. Astfel, s-a facilitat

trecerea de la o ideologie la „idiocraţie”, când prostul judecă pe toată lumea, „dar nu lasă pe nimeni

să-l judece, toţi gândesc mai puţin, servind prostia comună, cultivând-o pe a sa proprie”.

Acelaşi autor este de părere că Revoluţia franceză nu a fost o revoluţie a foamei şi nici a ideilor,

ci o insurecţie împotriva prostiei, ale cărei urmări incalculabile mai sunt sesizabile în mentalul

oamenilor, întrucât a trecut prea puţin timp de la izbucnirea ei pentru a se trage o concluzie certă, aşa

cum spunea Ciu En Lai, fostul lider chinez. Numai Coluche mai credea că poate exista o poezie a

prostiei.

II. Un alt episod din viaţa mea profesională – acum sumă de amintiri fragmentare, reconstituiri

ce cu trecerea anilor dobândesc semnificaţii tot mai nuanţate – priveşte momentele de neuitat, de

interferenţă pe care le-am avut cu juristul, exponentul cel mai valoros al generaţiei de slujitori ai

dreptului după 1948, Octavian Căpăţână.

L-am cunoscut prin anii 1960, după ce, dezgustat, am abandonat avocatura şi am găsit, în final,

un post de redactor la Editura Ştiinţifică. Acolo, acest eminent jurist – scos din magistratură şi

câştigându-şi existenţa ca simplu notar – s-a prezentat spre a publica o lucrare de drept civil, ce-mi

fusese repartizată mie.

Acea fericită colaborare a însemnat începutul amiciţiei cu eruditul extrem de modest, care se

impunea prin vasta sa cultură, prietenie care urma să devină mai strânsă după ce am trecut la Direcţia

de studii a Ministerului Justiţiei, iar el la Institutul de Ştiinţe Juridice şi, mai târziu, când am devenit



colegi în cadrul colectivului de jurişti ai Consiliului Legislativ, de unde ambii ne-am valorificat dreptul

la pensie.

În 1978 a predat primul său curs de drept în străinătate, la Universitatea din Salonic. În anul

următor am participat, la aceeaşi universitate, la o sesiune de lucrări în domeniul dreptului

internaţional. Cu prilejul vizitei mele de curtoazie la profesorul D.S. Constantinopoulos, directorul

Institutului de Drept Public, am avut plăcuta surpriză ca, după schimbarea amabilităţilor de rigoare,

să-şi amintească de profunda impresie produsă de O. Căpăţână anul precedent, la această înaltă

instituţie universitară. După numai câteva zile, aceleaşi aprecieri elogioase le-am primit şi de la alţi

doi participanţi.

Prin 1984, colegul meu a venit în biroul unde lucram şi, cu bine cunoscuta sa modestie, mi-a

spus că, fără a fi recomandat de autorităţile române, fusese numit profesor asociat la Sorbona prin

decret semnat de François Mitterrand. Mi-a mărturisit că avea îndoieli cu privire la obţinerea aprobării

de a pleca la Paris, îndoială legitimă, ţinând seama de cunoscuta politică de izolare a valorilor

autentice naţionale. În cele din urmă a obţinut-o, a plecat în Franţa, iar la întoarcere mi-a relatat cele

ce urmează.

Ajuns la Sorbona, s-a dus să-l întâlnească pe profesorul şef de catedră, pe lângă care fusese

repartizat să-şi desfăşoare activitatea în domeniul său de specialitate, dreptul internaţional privat.

Cu sfiala care îl caracteriza, nu a mers direct la biroul acestuia, ci pur şi simplu l-a aşteptat la

ieşirea de la curs. L-a întâmpinat politicos, stângaci poate, spunându-i cine este şi că a fost îndrumat

să ia legătura cu dânsul. Surprins şi distant, rece, chiar nepoliticos faţă de un confrate străin, acesta l-a

expediat să vină a doua zi la biroul său.

S-a conformat şi, după câteva fraze protocolare, de circumstanţă, au început să poarte discuţii

asupra problemelor legate de domeniul dreptului internaţional privat, specialitatea ambilor profesori.

În urma câtorva schimburi de idei despre anumite aspecte mai controversate, brusc, s-a ridicat

de la birou (intelligenti pauca), cu o mină răvăşită şi cu o atitudine ce contrasta vădit cu cea avută

anterior, şi l-a rugat să-i ierte atitudinea de până atunci, vădit nepoliticoasă, care nu-l caracteriza, dar

care a fost motivată de opinia împărtăşită aproape unanim de confraţi asupra valorii îndoielnice a celor

veniţi din România la specializare, pe criterii politice.

Mi-am amintit atunci de un caz oarecum asemănător, când unui foarte promiţător medic asistent

al profesorului Burghelea, ulterior o somitate în materie, trimis la specializare la un spital din Paris,

la terminarea stagiului i s-a spus, în semn de evidentă preţuire: „În sfârşit, au trimis din România şi

un om care a venit aici să înveţe”. Aceeaşi apreciere, din păcate, mai dăinuia.

Partea surprinzătoare a fost când, la sfârşitul întrevederii, profesorul francez, foarte cordial, şi-a

cerut încă o dată scuze pentru neprietenoasa primire din ziua anterioară şi l-a rugat să-i facă un serviciu,

şi anume să preia sarcina de a încheia seria de prelegeri pe care le ţinea la facultate, întrucât avea ceva

important de rezolvat în provincie.

Mulţumindu-i de încrederea acordată, Căpăţână i-a răspuns că îi este dificil să pregătească nişte

cursuri pe care nu le concepuse. Profesorul a zâmbit şi i-a replicat că acceptarea sa l-ar onora, iar în

ceea ce priveşte competenţa de a le susţine, după propria convingerea, nu numai că nu poate fi pusă

la îndoială, dar este chiar evidentă.

Surprins de stima ce i se arăta, colegul meu s-a ţinut de cuvânt, continuând prelegerile în faţa

cursanţilor francezi. Ulterior a desfăşurat o prodigioasă activitate, de înaltă ţinută ştiinţifică, atât în

Franţa, cât şi în alte ţări vest-europene.



III. În legătură cu modul cum unii oameni ştiu să preţuiască adevăratele valori intelectuale, din

prezent sau trecut, autohtone sau străine, nu poate fi lipsit de interes să relatez din confesiunile bunului

meu coleg de liceu şi prieten, G. Costaforu, despre avatarurile familiei sale.

Am convingerea că puţini jurişti ştiu cine a fost G. Costaforu, bunicul prietenului meu. Născut

în 1856 în Bucureşti, primul doctor în drept al Facultăţii de Drept din Paris, militant pentru Unirea

Principatelor, a contribuit la redactarea Constituţiei, a fost primul rector al Universităţii, procuror

onorar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unul dintre marii doctrinari ai dreptului. În 1872 a publicat

comentarii asupra Codului penal cu o introducere filozofică asupra dreptului de a pedepsi.

Urmaşii lui, cum era şi firesc, au avut mari neplăceri în timpul regimului comunist, astfel încât,

la un moment dat, unul dintre nepoţi, fratele mai mic al prietenului meu, a reuşit să părăsească ţara.

Neavând studiile finalizate, s-a prezentat în capitala franceză, la liceul de mare renume Louis le Grand,

în intenţia de a-şi continua şcoala. Solicitarea nu i-a fost onorată, argumentându-i-se foarte amabil că

acest liceu de mare tradiţie, din trecut, nu este în măsură să satisfacă multe alte cereri ale elevilor din

Paris.

Dezamăgit de refuzul net, dar politicos, s-a îndreptat spre ieşire însoţit de un cadru didactic.

Acolo s-a oprit în faţa panoului de onoare al prestigioasei instituţii, unde figurau toţi premianţii săi de

onoare de-a lungul timpului, printre care şi propriul bunic – aşa cum există şi la Liceul Lazăr din

Bucureşti – şi, adresându-i-se însoţitorului, i-a spus: „E trist ca urmaşul bunicului meu, în condiţiile

refugiului în Paris, să nu-şi poată termina studiile la liceul pe care l-a onorat în trecut!”.

Însoţitorul l-a oprit, a revenit la director, care imediat i-a aprobat cererea. Era dovada preţuirii,

după un secol, a eminenţei unui absolvent, nici după criterii politice, nici după cele naţionale, ci

reprezenta, pur şi simplu, omagiul peste timp adus valorilor perene.

Eheu fugaces, Postume, Postume, labuntur anni. (Horaţiu, Ode XIV)

La împlinirea a 20 de ani de existenţăa celui de-al treilea Consiliu Legislativ

Vera POPESCU

Referent stagiar

în vrednicul de neştearsă amintire

Consiliu Legislativ antebelic



Cu mare bucurie primesc veste despre iminenta apariţie a numărului jubiliar din Buletinul

legislativ închinat celor 20 de ani de existenţă a Consiliului Legislativ...

Cu aceeaşi bucurie şi plăcere îi felicit pe toţi cei care au lucrat în acest răstimp în instituţia

omagiată şi, cu rodul muncii lor, au aşezat-o printre instituţiile de elită ale ţării.

Urez sănătate multă şi putere de muncă celor ce lucrează astăzi acolo, membrilor, colaboratorilor

şi conducătorilor săi, pentru a putea întări şi lărgi în continuare în mod hotărâtor ceea ce numim

„Lumea mirifică a dreptului”, care implementează ordinea şi controlează derapajele.

La mulţi ani, omagiată instituţie!

La mulţi ani, vouă, celor care îi daţi viaţă!

VERA POPESCU, SINGURA REPREZENTANTĂ ÎN VIAŢĂA PRIMULUI CONSILIU LEGISLATIV ANTEBELIC

Câteva gânduri la ceas aniversar

Vera Popescu, la centenar

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială fost membru al celui de-al treilea Consiliu Legislativ

a legislaţiei şi documentare

La 8 noiembrie, Vera Popescu, fostă membră a Consiliului Legislativ interbelic, soţia

regretatului profesor universitar Tudor R. Popescu, care a fost, la rândul său, un membru important

al acestei prestigioasei instituţii juridice a ţării, a împlinit venerabila vârstă de o sută de ani, fiind

cea mai longevivă dintre toate personalităţile care au lucrat vreodată aici. De remarcat că dintre toţi

membrii Consiliului Legislativ interbelic, este singura care se mai află în viaţă. Redăm în

continuare momente semnificative din viaţa proaspetei centenare. Conform propriei sale mărturii,

Vera Popescu s-a născut la 8 noiembrie 1915 la Tighina, în mănoasa Basarabie de altădată. Tatăl

a fost ajutor de agronom, iar mama, casnică. Având în vedere meseria tatălui, copilăria a petrecut-o

la ţară. De altfel, şcoala primară a făcut-o, cu mari întreruperi din cauza stării şubrede a sănătăţii,

în satul Manzâri, situat lângă moşia cuplului princiar ruso-moldav Gagarin-Sturdza, unde se

cultivau diferite soiuri de liliac, materie

primă pentru fabrici de parfum din Franţa. A

urmat apoi Liceul de fete „Principesa

Ileana” din Tighina. Ca elevă, a obţinut

mereu premiul II sau III şi, în consecinţă, a

avut tot timpul, drept bursă, un loc în

internatul liceului. „Imediat după absolvire –

îşi aminteşte Vera Popescu – am luat

bacalau reatul. Victorie mare, mai întâi

pentru faptul că a trebuit să-l dau la Cetatea

Albă, alături de elevii altor două licee din

alte două judeţe basarabene şi apoi pentru că a trebuit să fac faţă multor dificultăţi şi chiar

adversităţi. Acestea au dus la dezastruosul scor de doar şapte reuşiţi din 57 de candidaţi din judeţul

nostru – cinci băieţi şi două fete, dintre care una am fost eu”

1

.

Referindu-se la perioada în care a făcut studiile universitare, Vera Popescu relatează: „Între timp

murind tata, a căzut problema continuării studiilor. Spre norocul meu, tighineni de-ai mei, ajunşi

studenţi la Iaşi, au aflat că Facultatea de Drept funcţionează şi în regim de fără frecvenţă. Au reuşit să

mă înscrie la această facultate, chiar fără să mă întrebe, şi mi-au trimis cursuri pentru examenele anului

I. Graţie acestui gest de solidaritate tinerească, în primăvară mi-am luat examenele anului I şi am

obţinut bursă, rezolvându-se astfel şi problema frecvenţei mele. Un alt noroc a fost că la drept civil –

materie de bază – am prins seria de care se ocupa profesorul universitar Traian Ionaşcu, mare dascăl

şi pedagog desăvârşit, despre care studenţii spuneau că pune ştiinţa în cap «cu lopata» şi care ne ţinea

la curent cu noutăţile apărute în domeniu. Pentru că lucra în Comisia de redactare a noului Cod civil,

la curs ne dădea în paralel cu textele codului în vigoare şi textele noi”.

1

În acest material am folosit amintirile inedite care ne-au fost încredinţate de doamna Vera Popescu.



De altfel, Traian Ionaşcu era o piesă grea în componenţa Consiliului

Legislativ inter belic. În imaginea alăturată este portretul său – desen

acuarelat ce îl are ca autor pe pictorul şi graficianul Viorel Huşi, care l-a

întâlnit pe profesorul Ionaşcu în casa de la Huşi a lui Mihail Ralea, fiind

atras de figura expresivă a acestuia.

„În plus, pentru o mai serioasă însuşire a materiei – precizează Vera

Popescu – [Traian Ionaşcu] practica un lucru inedit, la acea vreme, în

munca cu studenţii, şi anume «colocviile» – nişte seminarii, aidoma

lecţiilor din liceu, privind părţi din cursuri sau lucrări adiacente anunţate

din timp şi controlate săptămânal de Profesor sau de asistentul său, atât

oral, pur şi simplu prin ascultare, cât şi în scris, prin extemporale şi teze

lunare, toate rezultatele fiind taxate cu note. Înscrierea la colocviu era voluntară, era primit oricine.

Participarea la colocviu era însă strict controlată şi sancţionată. Astfel, trei răspunsuri incorecte,

vădind nepregătirea, sau o teză nesatisfăcătoare şi nerecuperată prin alta de control duceau, fără

discuţii, la excluderea din seminar. Ca urmare a acestei discipline draconice, materia în studiu se

însuşea pe îndelete şi temeinic, iar răsplata finală era pe măsura efortului: scutirea de examen. În

listele cu rezultatele examenelor de sfârşit de an, în dreptul fiecăruia dintre participanţii la colocviu

apărea media notelor de peste an, câteodată cu rotunjiri făcute de Profesor”.

În privinţa vieţii sale personale, Vera Popescu

mărturiseşte: „La acest seminar-colocviu mi-a fost

dat să-mi întâlnesc soarta. Era întruchipată în

persoana asistentului care conducea seminarul

nostru cu mână de fier şi se numea Tudor Popescu.

Era exigent peste măsură, neiertător, drastic în

aprecieri şi biciuitor în ironie. Acest comportament

ni l-a făcut antipatic de la început şi l-am poreclit

«ţiganul», pentru că era negru la faţă, creţ la păr şi

prost îmbrăcat. Mai târziu am înţeles că exagerata

exigenţă a folosit-o ca să nu ne scape din mână, că

era aproape de aceeaşi vârstă cu noi şi din această

cauză nu voia să compromită bunul mers al

seminarului şi încrederea Profesorului. De altfel,

exigenţa ne-a prins bine şi până la urmă l-am iertat.

Până să ne lămurim ce e cu acest comportament,

eram toţi băgaţi în sperieţi, barem eu tremuram toată

săptămâna de frica seminarului. Aveam şi dreptate,

pentru că [asistentul menţionat] îmi făcea pur şi simplu mizerie. Oricât de bine răspundeam sau scriam,

mă ţinea numai în note mici. Aceasta până într-o zi, când Profesorul a vrut să vadă tezele. Aducându-le

din cabinetul lui, l-a apostrofat pe «ţigan»: «Da şi ai, bre, cu fata asta, că are o teză foarte bună, de ce

i-ai dat numai 16, eu i-am dat 19 plus, şi dacă se prezintă aşa până la capăt, în final îi dau 20?». Această

reabilitare categorică făcută şi în faţa colectivului a deschis calea spre normalizarea lucrurilor în situaţia

mea şcolară, la topirea, cu timpul, a resentimentelor faţă de «ţigan», pentru ca, la sfârşitul anului 1935,

să ne logodim în taină, căzând amândoi de acord să amânăm căsătoria până ne terminăm treburile

şcolare: el – doctoratul la a cărui teză lucra, eu – să-mi dau examenele de licenţă.



Dar omul propune şi Dumnezeu dispune. Au intervenit două lucruri – unul bun şi altul rău. Cel

bun a fost că Tudor [Popescu] a primit bursa statului francez pentru studii doctorale la Paris şi ne

puteam căsători şi merge împreună la Paris, iar cel rău – că la un control medical, cerut de mama mea

în vederea acestei plecări, a ieşit la iveală că purtam un T.B.C. pulmonar, în plină evoluţie, iar medicii

nu vedeau altă soluţie pentru a învinge boala decât un regim de odihnă absolută în aer de conifere şi

mi-au recomandat ca cea mai potrivită locaţie Mănăstirea Văratec. Ca urmare, Tudor a plecat singur

la Paris, iar eu, însoţită de mama, la mănăstirea recomandată. După doi ani de regim drastic şi de

repaos total, că medicaţie în materie nu exista, am învins boala, mi-am dat restantele examene de

licenţă şi am şi fost angajată la Rezidenţa Regală a Ţinutului Prut, nou înfiinţată, cu alţi câţiva foşti

colocvişti, de către Profesorul nostru, devenit Rezident Regal. Peste încă un an, după ce am trăit

tragedia pierderii Basarabiei, Tudor a revenit în ţară cu diploma de sorbonist în buzunar şi, fără a mai

întârzia, la 27 iulie 1940, ne-am căsătorit”.

Acum în viaţa Verei Popescu intervenea momentul angajării

la Consiliul Legislativ interbelic. Iată cum descria tânăra juristă

acest pas important din viaţa ei: „Nici nu am reuşit să ne obişnuim

cu postura de familişti că evenimentele interne şi internaţionale

au început să se precipite şi să se radicalizeze. Regele Carol al II-lea, care înfiinţase Ţinuturile, a plecat

din ţară, iar Rezidenţele Regale au căzut imediat. Profesorul nostru [Traian Ionaşcu], care era şi

consilier la Consiliul Legislativ, s-a mutat cu casa la Bucureşti. Tudor a fost mobilizat la antiaeriană,

iar eu, de la Rezidenţa Regală, m-am trezit la primăria Iaşi. Totul se complica, incertitudinea în toate

era la cotă maximă. În condiţiile acestea, Tudor a început demersurile pentru a se transfera la catedra

Profesorului nostru, mai ales că încă din timpul stagiului de la Paris fusese numit referent la Consiliul

Legislativ. Cadou, îi scria Profesorul, pentru performanţele lui şcolare şi pentru logodna noastră, de

care aflase nu ştim cum.

Totuşi nu ne-am putut muta şi noi cu casa la Bucureşti până nu s-a găsit un loc de muncă şi

pentru mine. Ne-a ieşit în întâmpinare Preşedintele Secţiei civile a Consiliului Legislativ

2

, primindu-mă

în corpul administrativ al Secţiei sale. Acest lucru a făcut posibil ca prin 1941-1942 să devenim

bucureşteni. Venind la Consiliul Legislativ, am fost repartizată să lucrez la biroul referentului Petre

Anca, având sarcina evidenţei lucrărilor venite în Secţie spre avizare sau a întocmirii de proiecte şi,

eventual, a ajutorării domnului Anca la întocmirea unor fişe, în care îşi propusese să inventarieze toată

legislaţia ţării. Vremurile însă începeau să se încrânceneze. Au început bombardamentele ruseşti, apoi

cele americane. Afară de Secţia I, a Preşedintelui Măgureanu, restul Consiliului Legislativ a fost

evacuat în Banat, la Lugoj. La întoarcere, cam prin 1946, la sugestia, cred, a lui Petre Anca, sprijinită

de Profesorul nostru, am fost trecută în corpul legislativ al Consiliului Legislativ, ca referent stagiar

la Secţia a II-a”.

Vera Popescu a funcţionat ca referent stagiar la Consiliul Legislativ interbelic şi în anii 1947 şi

1948, adică până la desfiinţarea abuzivă a acestuia.

A fost prima femeie acceptată în corpul legislativ al acestei instituţii juridice interbelice. Îşi

aminteşte, în însemnările sale, şi de primirea nepoatei lui Petre Anca, căreia „i se spunea Bobo şi era

tare frumoasă”. La Consiliul Legislativ interbelic au fost angajate, de asemenea, în special în ultimii

săi ani de existenţă, mai multe femei la documentare. Referindu-se la activitatea sa, Vera Popescu

evidenţiază: „Personal, am fost testată la scurt timp după numire, prezentând singură primul meu



2

Preşedinte al Secţiei civile a Consiliului Legislativ era, în acei ani, reputatul jurist Mihail Eliescu.

referat asupra unui proiect de mici dimensiuni şi fără probleme deosebite, dovadă că, în ciuda cutumei

conform căreia la un material în discuţie se întocmesc trei referate – al referentului stagiar, al celui

titular şi al consilierului desemnat –, în cazul meu nu a mai fost solicitat şi referatul unui referent

titular. Aş minţi dacă aş spune că nu am avut emoţii, mai ales când am intrat în sala mare de şedinţe,

cu o masă lungă, să cuprindă cât mai mulţi participanţi, la care se afla tot plenul de consilieri, cu

preşedintele Eliescu în mijlocul lor. Concomitent, fierbea toată Secţia – doar avea loc un fapt insolit:

la lucrările de dezbatere a unui material participa o femeie. Comentariile nu erau răuvoitoare, lumea

era civilizată, dar manifesta multă curiozitate. Unii nici nu şi-au putut-o masca. Astfel, comercialiştii

Secţiei, I. L. Georgescu şi Paul Demetrescu, al căror birou dădea direct în sala de consiliu, s-au postat

în uşă şi au urmărit întreaga desfăşurare a ineditului eveniment. Spre bucuria mea, referatul a fost

acceptat fără critici, doar cu unele completări făcute de consilierul raportor. Aşa a început scurta mea

activitate în interesantul sector legislativ al instituţiei. Nu am avut dificultăţi, mi s-a părut uşor şi

tocmai din acest motiv aşteptam cu nerăbdare adevărata probă a focului – analiza unui proiect mare

cu probleme. Aşteptarea nu a fost lungă, pentru că destul de curând mi-a fost repartizat un astfel de

proiect, avându-l ca referent titular pe Bazil (Vasile) Stănescu. Urma să analizez un proiect stufos, cu

numeroase inadvertenţe, călcări de principii şi greşeli de formulare. Eram încântată şi bucuroasă să-l

pigulesc, deoarece aveam ce spune. Mi-a luat ceva timp şi aşteptam cu multă curiozitate dezbaterile,

dar soarta n-a vrut să-mi prezint personal referatul, deoarece copilul nostru a decis să vină pe lume mult

mai devreme şi m-a scos din activitate. A fost prezentat de cel mai tânăr referent al Secţiei, Stăncescu

Dan [Dumitru]. Acesta mi-a povestit că a fost acceptat şi lăudat, deşi se mai şuşotea printre cei prezenţi

la dezbatere că autorul referatului nu putea fi decât Tudor [Popescu]. Numai Profesorul nostru [Traian

Ionaşcu] zâmbea auzindu-i, că ştia el ce ştia. Dar s-au schimbat vremurile. Consiliul Legislativ a fost

desfiinţat ca fiind oficina ideologiei burgheze, iar noi trimişi care încotro”.

Un moment de neuitat pentru Vera Popescu a fost nominalizarea ei între primele trei femei

magistrat din ţară. Iată cum prezintă dânsa această situaţie: „Un alt fapt a fost prezenţa numelui meu

pe lista primelor femei magistrat, alături de Yolanda Eminescu şi de o a treia, al cărei nume nu-l reţin

3

.

Vestea mi-a adus-o Profesorul nostru, felicitându-mă pentru marea cinste ce mi s-a făcut. Speriată la

culme de această eventualitate – nu pentru că nu aş fi ştiut să aplic legea, ci să realizez dreptatea, să

ştiu permanent că soarta cuiva depinde de mine –, după o noapte de frământări l-am sunat pe Profesor

şi, cu toată ruşinea şi prostia ce o făceam, l-am rugat să-mi ierte refuzul, dar nu mă simţeam aptă

pentru această muncă. Oarecum dezamăgit de refuzul meu (neaşteptat nu numai pentru el), nu m-a

judecat totuşi. Lista s-a corectat, dar nici nu m-a interesat cine a fost pusă în locul meu”

4

.

A urmat o nouă etapă în activitatea sa profesională. A fost angajată la Ministerul Justiţiei, a făcut

parte din colectivul de redacţie al revistei „Justiţia Nouă”, a predat la nou înfiinţata Şcoală juridică.

Dar iată cum Vera Popescu prezintă această perioadă din activitatea ei: „Eu am fost transferată cu grad

de consilier juridic la Direcţia Ministerului Justiţiei, numită de studii şi documentare. Cum veneau

multe materiale în limba rusă şi eu o cunoşteam bine, am primit sarcina să le traduc, mai ales pe acelea

privind dreptul de proprietate, cu care prilej m-am specializat în dreptul colhoznic – temă despre care

am ţinut conferinţe la o locaţie a oamenilor de ştiinţă, dacă nu mă înşel actualul Palat Enescu de pe

Calea Victoriei. Cooptată fiind şi în colectivul de redacţie al revistei «Justiţia Nouă», am primit şi



3

A treia femeie magistrat amintită era Sanda Rosetti.

4

În locul Verei Popescu, a fost numită magistrat Sanda Ghimpu.

acolo sarcina de la conducătorul nostru, profesorul şi avocatul Schreiber, de a verifica dacă materialele

venite spre publicare erau conforme cu principiile dreptului sovietic.

Luând fiinţă Şcoala juridică, cu elevi selectaţi dintre cei mai buni şi cei mai de nădejde muncitori,

pentru primenirea personalului din sectorul juridic cu elemente de încredere (ale regimului – n.n.),

toţi consilierii din direcţia noastră a Ministerului Justiţiei am fost afectaţi acestei şcoli, cu sarcini de

predare sau seminarizare. Eu am condus seminariile la dreptul familiei, predat de un magistrat în

vârstă, domnul Diaconescu.

Munca era extraordinar de dificilă. Oamenii erau maturi, serioşi, barem în primele serii, şi sincer

dornici să facă faţă acestei sarcini. Dar cum să înţelegi într-un an, chiar doi – cum a fost mai târziu –

şi să-ţi însuşeşti noţiunile dreptului, când munca cu cartea a rămas, în cazul lor, la nivelul copilăriei şi

al şcolii primare, cel mult. Când s-a descoperit că o cursantă are o clasă de liceu, era să cadă cerul peste

toţi. Cu greu colectivul nostru de dascăli improvizaţi au salvat-o de la exmatriculare. Lucrurile s-au

mai dres prin obligaţia absolvenţilor Şcolii juridice de a trece prin facultate. Pentru mulţi dintre ei

această metamorfoză a fost un dezastru, nu au putut duce haina ce li se punea pe umeri şi, din «cai»,

cum au fost la locul de muncă, au ajuns «măgari». Iertată să-mi fie această aserţiune populară, mai ales

că am cunoscut şi două cazuri de adevărată adaptare; din seriile cu care am lucrat numai două cazuri:

Irina Lazu, care a ajuns până la Curtea Supremă, şi un băiat Bratu, dacă nu mă înşel, care a ajuns mare

avocat în Ploieşti.”

În ultima perioadă a activităţii profesionale, după ce a plecat de la Ministerul Justiţiei şi de la

revista „Justiţia Nouă”, a lucrat la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie, care îşi avea în acei ani sediul

la Bucureşti. De asemenea, a continuat să predea la Şcoala juridică. Ca să-i ajute pe cursanţi în

strădania lor, mergea chiar la cămin, pentru a-i mai lămuri, a le mai da explicaţii suplimentare, a le

desluşi nedumeririle. Conform mărturiei sale, era singura activitate în contingenţă cu pregătirea de

bază. „Dar cum la Minister şi la revistă nu se mai terminau traducerile şi nu mai puteam din cauza lor,

declară Vera Popescu, am acceptat oferta rectorului Institutului de Petrol, Gaze şi Geologie să vin la

catedra de limbi străine pentru a preda limba rusă. Ştiind inapetenţa tineretului faţă de acest obiect,

realizam că de fapt trec din lac în puţ, dar aveam măcar de-a face cu oameni pe care nu i-am presat

niciodată şi pe care i-am avut prieteni. Dar chiar pentru această pseudoactivitate, nu mă puteam

prezenta în faţa studenţilor fără calificare şi, pentru a fi în regulă, m-am înscris la Institutul «Maxim

Gorki», pe care l-am absolvit cu «carnet roşu». Declinând propunerea de a preda la Institutul «Maxim

Gorki», am rămas în continuare la Petrol şi Gaze, unde am ajuns şefă de catedră şi de unde am ieşit la

pensie în 1970, la 55 de ani de viaţă şi 31 de ani de activitate. Eliberată prin pensionare de sarcinile

profesionale, mi le-am asumat în totalitate pe cele ale casei şi ale familiei, scăpându-l total pe Tudor

[Popescu] de grija lor şi lăsându-i astfel toată libertatea de a se dedica plenar meseriei lui de dascăl,

pe care o diviniza”.

Fiul lui Tudor şi al Verei Popescu se numeşte Nicolae, a devenit inginer informatician, dar îi

place să scrie şi poezii. De remarcat este faptul că Nicolae Popescu a activat, în perioada 1971-1973,

în calitate de consilier temporar pe probleme de informatică juridică la cel de-al doilea Consiliu

Legislativ, care a funcţionat între anii 1971-1989. Aici l-a sprijinit pe Mircea Ionescu-Voicana,

consilier permanent şi adjunctul şefului Secţiei a IV-a a celui de-al doilea Consiliu Legislativ, să

dezvolte Sistemul Juridic Informatic Românesc (SIJUR). Acest sistem juridic informatic a fost

conceput şi proiectat de Mircea Ionescu-Voicana încă din 1968. Pe data de 2 septembrie 2004,

reputatul profesor doctor docent Tudor R. Popescu a încetat din viaţă. Vera Popescu a oferit Facultăţii

de Drept a Universităţii din Craiova întregul mobilier al biroului în care a muncit, s-a frământat şi a





creat soţul său, care includea, pe lângă masa de lucru, patru biblioteci mari, dar şi o serie de alte

obiecte. De asemenea, a oferit fotografii ale profesorului, precum şi ordinele şi medaliile dobândite

pe parcursul vieţii pentru meritele sale de necontestat. Toate obiectele au fost folosite drept bază

pentru înfiinţarea „Şcolii doctorale Tudor R. Popescu”, care a fost inaugurată la Craiova la 2

septembrie 2005, la un an de la decesul acestuia. Tot atunci a fost organizată o manifestare

„Remember”, plină de măreţie şi omenesc. De remarcat că la Facultatea de Drept a Universităţii din

Craiova cel puţin şapte din foştii studenţi ai lui Tudor R. Popescu sunt cadre didactice universitare,

printre care se numără şi Ion Dogaru, discipolul său preferat, care a ajuns, de altfel, profesor

universitar şi membru corespondent al Academiei Române din 6

iunie 2001. O mare parte din cărţile soţului ei au fost dăruite

doctoranzilor basarabeni lipsiţi de surse de informaţii.

„Pentru că de pe urma profesorului a rămas o mapă cu multe

însemnări strict personale, susţine Vera Popescu, pe care am bănuit că

ar fi vrut să le folosească vreodată pentru a-şi rescrie viaţa, am decis

să-l suplinim noi, fiul nostru şi cu mine, în semn de omagiu pentru

omul minunat, care spunea că ar fi vrut să fie «un om de inimă». Şi cu

adevărat aşa a fost el – Profesorul Tudor R. Popescu”. De altfel, în

cadrul festivităţii desfăşurate la Biblioteca Academiei, cu prilejul

împlinirii, la 22 mai 2013, a centenarului naşterii prof. univ. dr. Tudor

R. Popescu, care a fost şi membru de onoare al Academiei Române,

s-a lansat volumul de „Memorii” despre această personalitate

proeminentă, realizat de venerabila doamnă Vera Popescu, soţia

acestuia, şi de fiul profesorului, Nicolae Popescu.

APARIŢII EDITORIALE

Modalităţile controlului parlamentar

Marian ENACHE

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2014


La editura „Universul juridic” a apărut lucrarea „Modalităţile controlului parlamentar”, semnată

de Marian Enache, deputat în Parlamentul României, doctor în ştiinţe juridice, lucrare dedicată

împlinirii unui sfert de secol de existenţă a primului Parlament al României, desemnat prin alegeri

libere şi democratice, la 20 mai 1990.

Valorificând propria experienţă parlamentară şi utilizând instrumente statistice oficiale, autorul

a reuşit să realizeze o lucrare care reprezintă un demers ştiinţific foarte important şi de actualitate

pentru cercetarea din domeniul constituţional românesc, analiza funcţiilor şi activităţilor Parlamentului

fiind teoretică, dar mai ales practică.

Potrivit autorului, controlul parlamentar, alături de funcţia legislativă, reprezintă o prerogativă

esenţială a oricărui for legislativ democratic. Instituţie fundamentală a democraţiei, Parlamentul aprobă

programul legislativ al Executivului, negociază cu acesta şi îi controlează activitatea.

Funcţia de control parlamentar, reglementată în Constituţia României, republicată, în Titlul III

al Capitolului IV, în cadrul raporturilor Parlamentului cu Guvernul, rezidă dintr-un set de proceduri şi

mecanisme democratice prin care sunt supuse controlului politic activităţile Executivului, ale unor

autorităţi şi instituţii publice, precum şi investigarea situaţiilor de fapt cu impact major pentru interesele

statului şi ale societăţii, incompatibile cu imperativele politice şi economice, cu legislaţia sau morala

publică. Întrebările, interpelările, moţiunile simple sau moţiunile de cenzură, comisiile de anchetă,

petiţiile, declaraţiile politice şi rapoartele sunt cele mai importante mijloace de control parlamentar prin

care deputaţii şi senatorii monitorizează activitatea Guvernului şi verifică modul de aplicare a legilor

în sfera autorităţilor şi instituţiilor publice supuse acestui control.

Volumul este structurat în şase capitole care tratează formele controlului parlamentar, controlul

parlamentar exercitat asupra unor autorităţi şi instituţii publice, dinamica acţiunilor de control

parlamentar în şase legislaturi (1990-2012), urmată de o analiză a acestei dinamici. Ultimul capitol este

rezervat prezentării reglementărilor legale privind controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului


Apariții editoriale

în statele Uniunii Europene, un cadru de informare şi cunoaştere pentru cei care exercită funcţii

publice, dar şi pentru toţi cei interesaţi de specificul acestui domeniu al activităţii şi vieţii parlamentare.

Este admis şi recunoscut faptul că funcţia Parlamentului care priveşte controlul parlamentar este

o funcţie complexă şi care cunoaşte, în ultimul timp, o dezvoltare accentuată. Autorul precizează în

partea introductivă a lucrării că această funcţie a Parlamentului trebuie să reprezinte un control necesar,

deplin şi diferenţiat. Din această perspectivă, se oferă o serie de răspunsuri, rămânând în dezbaterea

publică afirmarea opiniilor deschise privind deplinătatea controlului în sistemul constituţional

românesc actual.

Conţinutul lucrării, statisticile clare şi substanţiale cu privire la controlul Camerei Deputaţilor

şi Senatului din perioada 1990-2012, informaţiile de drept comparat, precum şi bogata bibliografie,

atent selecţionată, fac din lucrarea domnului Marian Enache un instrument de lucru pentru specialiştii

în drept constituţional şi drept parlamentar, dar şi pentru toţi cei interesaţi de dinamica controlului

parlamentar românesc începând cu anul 1990.

Sorin POPESCU

Preşedinte de secţie

Izabella Nina NAVROŢCHI

Consilier, şef de sector

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

* Lucrare realizată de Mirela Paven şi Cristina Păiş.


Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

– Bibliografie indexată şi adnotată* –

1. ANGHENI, ALEXANDRU MIHNEA – Natura juridică şi fundamentul administrării bunurilor altuia.

În: Curierul judiciar. – nr. 5, 2014, p. 253-257.

Autorul consideră că de lege ferenda se impune ca legiuitorul să prevadă în mod expres că această „convenţie”, prin care o

persoană (administrator) este împuternicită să administreze bunurile altuia, să fie un contract numit, respectiv convenţie de

administrare sau contract de administrare.

Subiect: act juridic de administrare; administrare bunurile altuia; convenţia de administrare

2. BARBU, IONUŢ ANDREI; ROTARU, MIHAELA – Protecţia penală a embrionilor din perspectiva

evoluţiei biomedicinei. În: Dreptul. – nr. 7, 2015, p. 188-199.

Întrucât legislaţia românească nu cuprinde dispoziţii penale cu privire la manipularea genetică şi, implicit, la crearea ilegală

de embrioni umani şi la clonare, autorii propun de lege ferenda introducerea în Codul penal în vigoare a unor dispoziţii care

să incrimineze alterarea genotipului, utilizarea periculoasă a ingineriei genetice, precum şi crearea ilegală de embrioni umani

şi clonarea reproductivă. Pentru aceasta poate fi avut în vedere modelul Legii nr. 301/2004 (art. 193-196), după cum urmează:

„Alterarea genotipului uman, cu intenţie, în orice mod, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani; utilizarea ingineriei genetice

pentru a produce arme biologice sau alte arme de exterminare în masă se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani

şi interzicerea unor drepturi; crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 la

10 ani şi interzicerea unor drepturi; cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi crearea, prin clonare, a unei fiinţe genetic identice

unei alte fiinţe umane, vii sau moarte; tentativa se pedepseşte.” Oportunitatea acestei propuneri este susţinută şi de necesitatea

armonizării legislaţiei penale româneşti cu cea europeană.

Subiect: clonare; embrion uman; fertilizare; in vitro; inseminare artificială; Legea nr. 18/1995; protecţie făt

3. BARBUR, FLAVIA – Câteva aspecte importante din viaţa minorului cu privire la care părinţii decid

împreună. În: Pandectele Române. – nr. 9, 2014, p. 56-72.

Autoarea propune de lege ferenda ca instanţelor de judecată să li se permită să stabilească exercitarea în comun a autorităţii

părinteşti, desprinzând din cuprinsul acesteia şi conferind, în situaţii excepţionale, exercitarea unui anumit drept doar unuia

dintre părinţi, de exemplu, dreptul de a se îngriji de sănătatea copilului, atunci când celălalt părinte, datorită convingerilor

religioase, refuză categoric o operaţie sau o transfuzie de sânge care ar salva viaţa minorului. De asemenea, autoarea apreciază

că s-ar impune modificarea Codului civil sau a Legii nr. 272/2004, prin introducerea unei enumerări, chiar şi exemplificative,

a situaţiilor cel mai des întâlnite în care părinţii investiţi cu exercitarea autorităţii părinteşti trebuie să decidă de comun acord

cu privire la copiii lor minori. În acest fel, problema ar fi parţial rezolvată, părinţii ştiind astfel, încă de la început, dacă decizia

care îl priveşte pe minor poate fi luată doar de către acel părinte la care i-a fost stabilit domiciliul, sau este o decizie ce trebuie

luată în comun.

Subiect: autoritate părintească; Comisia Europeană privind Legislaţia Familiei; instanţa de tutelă; minor; părinţi

4. BĂLAN-RUSU, MINODORA-IOANA – Recunoaşterea reciprocă a ordinelor de confiscare şi implica -

ţiile acesteia. În: Revista de drept penal. – nr. 2, 2014, p. 103-118.

Autoarea propune de lege ferenda modificarea textului art. 248 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, deoarece art. 63 din Legea

nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil nu prevede definirea bunurilor, ci o serie de activităţi ce

urmează a fi întreprinse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea unui stat membru, în scopul

identificării unor asemenea bunuri. În această situaţie, trimiterea trebuie făcută la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 182/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Subiect: ordine de confiscare; procedura de executare ordin de confiscare; recunoaştere şi executare ordin de confiscare

5. BODU, SEBASTIAN – Despre dividende (Partea I). În: Revista română de drept al afacerilor. – nr. 6,

2014, p. 60-99.

Autorul propune de lege ferenda ca răscumpărarea acţiunilor gratuite să fie reglementată în conjuncţie cu reglementarea

distribuirii primelor legate de capital sub formă de dividende, astfel încât tratamentul juridic să fie unitar.


Referințe bibliografice

Subiect: active nete; dividend; impozit; pierdere; prime de emisiune; profit; reportare; rezerve

6. BODU, SEBASTIAN – Numărul de asociaţi. Simulaţia pluralităţii. În: Revista română de drept al

afacerilor. – nr. 4, 2014, p. 29-37.

Autorul recomandă de lege ferenda ca societatea să aibă un termen în care să se transforme în societate pe acţiuni, sub acţiunea

dizolvării. Menţionăm că, în caz de succesiune, dacă numărul asociaţilor trece de 50, succesorii sunt obligaţi să îşi desemneze

unul sau mai mulţi reprezentanţi în relaţia cu societatea, în limita locurilor disponibile până la 50.

Subiect: acţionar unic; nulitate a societăţii; pluralitate de asociaţi; simulaţie

7. BUŞCĂ, AMELIA-RALUCA – Analiza condiţiilor generale pentru modificarea societăţii în

reglementarea Legii nr. 31/1990. În: Curierul judiciar. – nr. 9, 2014, p. 494-502.

Autoarea susţine de lege ferenda modificarea art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în sensul ca acesta să aibă următorul

conţinut: „Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute de lege sau

de actul constitutiv în condiţiile art. 192 alin. (1) şi (2) din lege, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi,

oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi, în afară de cazul când actul

constitutiv prevede altfel”.

Subiect: act constitutiv; Legea nr. 31/1990; modificarea societăţii

8. CLIPA, CRISTIAN – Limitele liberei circulaţii a lucrătorilor din administraţiile publice naţionale pe

piaţa europeană a muncii. Analiză sumară a cadrului din România. În: Revista română de drept european. –

nr. 1, 2014, p. 153-177.

Autorul recomandă de lege ferenda o revizuire clarificatoare a unor texte din Legea nr. 188/1999, republicată. Soluţia pe care

o propune autorul este ca realizarea prerogativelor de putere publică ale autorităţilor administraţiei publice să se realizeze, în

exclusivitate, prin exercitarea unor atribuţii specifice, ataşate numai posturilor de funcţie publică, nu şi posturilor a căror

ocupare se face prin contract individual de muncă. Acestea din urmă ar trebui instituite doar în sfera administraţiei publice

consultative, precum şi în sectorul tehnic, birotic, de protocol şi secretariat din cadrul sistemului de autorităţi şi instituţii publice

abilitate să înfăptuiască, în condiţiile legii, funcţia executivă a statului. Astfel de posturi ar trebui să nu aibă ataşată nicio

atribuţie de a cărei exercitare să depindă realizarea unei prerogative de putere publică a unei autorităţi ori instituţii

administrative.

Autorul consideră că se impune a fi modificat şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, în sensul unei enumerări

mai clare a activităţilor (atribuţii şi responsabilităţi) care, în mod necesar, implică ori, după caz, determină realizarea unor

prerogative de putere publică de către autorităţile statului.

Subiect: administraţie publică; art. 45 TFUE; colectivitate publică; Dreptul Uniunii Europene; funcţie publică; funcţionar

public; interese generale ale colectivităţilor publice; principii; putere publică; sens funcţional; sens instituţional; unitate

administrativ teritorială

9. DABU, VALERICA; GUSANU, ANA-MARIA – Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită în

noul Cod penal. În: Revista de drept penal. – nr. 1, 2014, p. 26-52.

Autorii recomandă de lege ferenda că ar fi necesar ca între cuvintele neîndeplinirea şi întârzierea prevăzute la art. 289 alin. (2)

din noul Cod penal să fie introduse şi cuvintele „îndeplinirea”, „urgentarea” astfel încât latura obiectivă a acestei infracţiuni

ar fi mai completă şi nu ar mai exista o discriminare între subiecţii alin. (1) şi ai alin.(2) ale art. 289 noul Cod penal.

Autorii propun de lege ferenda ca în art. 289 noul Cod penal expresia „pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se

cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase” să fie înlocuită cu expresia „pretinde ori primeşte sau acceptă promisiunea,

de bani, bunuri sau orice foloase, care nu i se cuvin”.

Subiect: infracţiune; luare de mită; latura obiectivă

10. DABU, VALERICA; GUSANU, ANA-MARIA – Eroarea judiciară. Tratamentul legal al erorii

judiciare. În: Revista de drept penal. – nr. 3, 2014, p. 61-95.

În scopul protejării intereselor persoanelor ce pot fi victimele unei erori judiciare, autorii consideră, de lege ferenda, că ar trebui

reintrodusă calea extraordinară de atac a recursului în anulare (sau în casaţie) în favoarea persoanei condamnate definitiv în

privinţa căreia se constată existenţa erorii judiciare. De asemenea, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, potrivit

C. proc. pen. anterior, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii preventive sau restrictive

de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza

prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin

hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10

alin. (1) lit. j). Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia,

amnistia sau dezincriminarea faptei. Revocarea măsurii preventive sau restrictive de libertate să fie pe motiv că a fost ilegală,

nu pe alte motive, cum ar fi încetarea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă. De asemenea, se poate afirma că în

C. proc. pen. anterior nu există o concordanţă între motivele de revizuire a unei hotărâri definitive de achitare, netemeinice,

prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a), coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol, pe de o parte, cu cele ale art. 504-507

C. proc. pen. anterior, sub aspectul neprevederii de către ultimele a căii de reparare a prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară

constatată prin procedura prevăzută de primele, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) mai sus citat. Astfel, de lege ferenda,

autorii consideră că, având ca model prevederile art. 417-433 şi art. 566-571 C. proc. pen. din anul 1936, s-ar putea modifica

şi noul Cod de procedură penală.

Subiect: eroare judiciară, tratament eroare judiciară, răspundere penală, răspundere civilă

11. DANILA, ADRIAN – Despre contractul de cesiune al dreptului de autor. În: Revista română de dreptul

proprietăţii intelectuale. – nr. 2, 2014, p. 88-102.



Autorul propune de lege ferenda modificarea corespunzătoare a tuturor textelor Legii nr. 8/1996 care, referindu-se la diverse

aspecte ale contractului de cesiune, în general, sau la cel de editare, în special, prevăd fără distincţie transmiterea sau cedarea

drepturilor patrimoniale de autor.

Subiect: cedent; cesionar; contract de cesiune; drepturi patrimoniale

12. DIMITRIU, RALUCA – Aspecte privind protecţia avertizorilor. În: Revista română de dreptul muncii. –

nr. 1, 2014, p. 27-35.

Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda în ceea ce priveşte legislaţia românească de drept administrativ şi al

muncii: a) prevederea expresă a posibilităţii organizaţiilor sindicale (reunind salariaţi sau funcţionari publici) de a se implica

în protecţia avertizorilor. b) amplificarea rolului medierii şi a celorlalte căi alternative de soluţionare a litigiilor, care să permită

soluţionarea situaţiei conflictuale fără afectarea definitivă a imaginii celor implicaţi. c) prevederea unor măsuri protective şi

pentru salariaţii din mediul privat care divulgă informaţii privind ilegalităţi comise de către angajatorul lor.

Subiect: avertizori; protecţie; sectorul public

13. DUAGI, GUNAY – Practicile şi clauzele contractuale abuzive între profesionişti. În: Revista română

de drept al afacerilor. – nr. 2, 2014, p. 83-93.

Autorul recomandă de lege ferenda modificarea articolului cu privire la termenul de plată din Legea nr. 72/2013 în sensul fixării

unui termen maxim de emitere a facturii (e.g. 15 zile calendaristice) sau completării în sensul clarificării faptului că numai

clauzele care stabilesc un termen de emitere a facturii peste termenul legal de plată sunt lovite de nulitate absolută. Autorul

recomandă includerea cu titlu de exemplu dar nelimitativ, a unor cazuri de abuz din partea acţionarilor (e.g. atacarea

nejustificată în instanţă a hotărârilor AGA pe baza art. 132, acţiunea în răspundere nejustificată împotriva managementului

prevăzut de art. 155, abuzul de majoritate, blocarea unor hotărâri importante precum majorarea capitalului social în condiţiile

art. 153 etc.) însoţite de sancţiuni corespunzătoare.

Subiect: clauzele abuzive; Codul civil; întârzierea la plată; Legea nr. 31/1990; Legea nr. 72/2013; negocierea contractelor;

practicile abuzive dintre profesionişti

14. DUMAN, MIRCEA-ANDREI – O privire critică asupra operaţiunii desfacerii adopţiei. În: Revista

Română de Drept Privat. – nr. 2, 2014, p. 91-103.

Autorul propune de lege ferenda pentru a dispune desfacerea facultativă a adopţiei prevăzută de art. 476 alin. (2) C.civ.,

eliminarea condiţiei instituirii unei măsuri de protecţie. Este suficient a se păstra doar condiţia existenţei necesităţii/oportunităţii

desfacerii adopţiei, urmând ca instanţa să decidă, ca o consecinţă a desfacerii adopţiei, asupra ocrotirii minorului, cu

posibilitatea de a dispune revenirea acestuia sub autoritatea părinţilor fireşti (aceasta fiind regula, conform art. 482 alin. (1)

teza I C.civ.) ori instituirea unei măsuri de protecţie alternativă (art. 482 alin. (1) teza a II-a C.civ.).

Subiect: adopţie; desfacerea adopţiei; încetarea adopţiei

15. FLOREA, SONIA – Consideraţii privind calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor

provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală şi în acţiunea în contrafacere de fond.

În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 1, 2014, p. 177-216.

Autoarea recomandă de lege ferenda clarificarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 100/2005 în sensul că măsurile cu caracter provizoriu sunt aplicabile chiar dacă intermediarul nu ştia că serviciile sale sunt

folosite pentru săvârşirea faptelor de contrafacere, deoarece numai astfel se răspunde eficient încălcării drepturilor de proprietate

intelectuală. Autoarea propune de lege ferenda clarificarea înţelesului termenului tehnico-juridic „mărfuri contrafăcute”, pentru

a determina dacă prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 100/2005 sunt aplicabile numai în cazurile evidente

de contrafacere sau în toate cazurile de încălcare a unui drept de proprietate industrială. Autoarea consideră de lege ferendanecesară adoptarea unor reglementări identice în materia dreptului la brevet şi a dreptului la desene şi modele.

Subiect: acţiune în contrafacere de fond; calitate procesuală; drept de proprietate intelectuală; măsuri provizorii

16. GRIGORAS, CONSTANTIN – Discuţie în legătură cu exercitarea căilor de atac împotriva deciziilor

Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în lumina recentei modificări a Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014.

În: Revista română de drept al afacerilor. – nr. 10, 2014, p. 24-63.

Autorul recomandă de lege ferenda desfiinţarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în favoarea înfiinţării

unei instanţe specializate în acest domeniu, cu veritabili judecători, a căror unică competenţă să fie exclusiv domeniul de

aplicare al OUG nr. 34/2006. Autorul propune de lege ferenda abrogarea noilor dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă

nr. 51/2014, respectiv art. 271

1

şi art. 271

2

pentru ca procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică să se desfăşoare

în parametrii rânduiţi prin Directiva nr. 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii

publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, adică prin respectarea principiilor transparenţei, nediscriminării, egalităţii de

tratament şi eficienţei utilizării fondurilor publice.

Subiect: acces la justiţie; achiziţii publice; Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; contencios administrativ;

contestaţie; Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2014; plângere

17. GRIGORE-RADULESCU, MARIA-IRINA; POPESCU, CORINA-FLORENTA – Unele observaţii

privind noţiunea de terorism. În: Revista de drept penal. – nr. 2, 2014, p. 51-75.

Autoarele propun de lege ferenda o schimbare a încadrării juridice a terorismului internaţional din categoria delictelor

internaţionale în categoria crimelor internaţionale, ca o crimă internaţională de sine stătătoare. Consiliul de Securitate al

Organizaţiei Naţiunilor Unite a făcut primul pas în această direcţie, calificând actele de terorism ca acte de ameninţare la

adresa păcii şi securităţii internaţionale, ca valori supreme ale comunităţii internaţionale.

Subiect: cooperare internaţională; organizaţii teroriste; terorism; terorism internaţional



18. IONESCU, BUCURA – Efectul brevetului şi efectul produs de certificatul suplimentar de protecţie

drepturi şi obligaţii ale titularului. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 2, 2014,

p. 112-140.

Autoarea recomandă de lege ferenda ca Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie republicată,, să reglementeze în

categoria limitărilor de la efectele brevetului, în primul rând efectuarea testelor şi studiilor făcute în scopul introducerii pe piaţă

a medicamentelor generice, fie ele de uz uman, fie veterinar. Autoarea propune de lege ferenda ca Legea nr. 64/1991 republicată

să reglementeze actul deţinerii sau al depozitării produsului brevetat şi pe cel al oferirii produsului sau procedeului.

Subiect: brevet; certificat suplimentar de protecţie; drept exclusiv de exploatare a invenţiei; limitarea efectelor

brevetului; Legea nr. 64/1991

19. IONITA, GHEORGHE-IULIAN – Uciderea copilului nou-născut de către mamă. Aspecte juridico-

penale şi medico-legale. În: Revista de drept penal. – nr. 1, 2014, p. 77-90.

Autorii consideră de lege ferenda introducerea în cuprinsul art. 200 din noul Cod penal a două alineate, (3) şi (4), cu următorul

conţinut: „(3) Determinarea sau ajutarea, cu intenţie, a autorului, de către mama aflată în stare de tulburare în legătură cu

naşterea, să săvârşească faptele prevăzute în alin. (1)-(2), se sancţionează cu pedepsele acolo prevăzute. (4) Persoana care, cu

intenţie, determină sau ajută mama, aflată în stare de tulburare în legătură cu naşterea, să săvârşească faptele descrise în alin.

(1)-(2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 188 sau art. 193-195, după caz”. Autorii propun de asemenea înlăturarea

din conţinutul art. 200 noul Cod penal a condiţionării comiterii faptei „nu mai târziu de 24 de ore” şi/sau înlocuirea cu cerinţa

ca fapta să se comită „înainte de expirarea termenului legal de declarare a naşterii”.

Subiect: nou-născut; participanţi; stare de tulburare; ucidere

20. KUGLAY, IRINA – Controlul judecătoresc asupra actelor şi soluţiilor procurorului şi asupra

lucrărilor urmăririi penale. În: Analele Universităţii Bucureşti : Drept. supliment, 2014, p. 262-285.

În privinţa controlului în procedura de cameră preliminară, autorul consideră de lege ferenda că art. 342 din Codul de procedură

penală ar avea următoarea formulare adecvată: „Obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după

trimiterea în judecată, a competenţei instanţei, a legalităţii sesizării acesteia şi a regularităţii rechizitoriului, a legalităţii

administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”. Corespunzător, o reformulare a art. 346

alin. (3) ar putea delimita sancţiunile aplicabile în cele două situaţii diferite, urmând ca restituirea să opereze în toate cazurile

de nelegalitate a rechizitoriului, după cum urmează: „(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a)

a constatat nelegalitatea sesizării instanţei; b) a constatat neregularitatea rechizitoriului, aceasta nu a fost remediată de către

procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) şi atrage imposibilitatea soluţionării de către instanţă a acţiunii penale; (...)”.

Referitor la controlul efectuat în procedura plângerii împotriva soluţiei procurorului când urmărirea penală s-a efectuat cu

acţiunea penală pusă în mişcare, autorul consideră de lege ferenda că art. 341 alin. (7) lit. d) ar putea fi modificat astfel:

„d) admite plângerea şi schimbă soluţia atacată ori temeiul de drept al acesteia, fără a putea crea o situaţie mai grea pentru

persoana care a făcut plângerea.” O altă modificare propusă ar fi la art. 282 alin. (4) lit. b) cu următorul conţinut: „b) până la

încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale.”

Subiect: acte de urmărire penală; control judecătoresc; rechizitoriu

21. MOLOMAN, BOGDAN DUMITRU – Consideraţii privind competenţa Autorităţii tutelare sub

auspiciile noilor reglementări legale. În: Pandectele Române. – nr. 7, 2014, p. 59-78.

Autorul propune de lege ferenda modificarea art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 287/2009 privind Codul civil, după cum urmează: „Până la data intrării în vigoare a reglementărilor prevăzute la alin. (1),

atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului ori, după caz, cu privire la

supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului, iar în ceea ce priveşte atribuţiile referitoare la exercitarea tutelei persoanei majore puse sub interdicţie judecătorească

ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acesteia, vor reveni autorităţii

tutelare”.

Subiect: anchetă (psiho)socială; competenţele Autorităţii Tutelare; instituire curatelă şi numire de curator; interdicţie

judecătoarească; Noul Cod civil; tutelă

22. PARASCHIV, RAMONA-GABRIELA – Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive în cazurile de

încălcare a drepturilor omului. În: Revista de drept penal. – nr. 2, 2014, p. 41-49.

Autoarea propune de lege ferenda completarea textului din art. 465 alin. (1) C. proc. pen. astfel încât şi membri familiilor

(succesorii) celorlalte părţi ale procesului penal să poată declanşa revizuirea, după decesul acestora, ca în cazul inculpaţilor-

condamnaţi, întrucât este obligatoriu ca toate hotărârile definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului să fie executate

potrivit aceloraşi reguli şi mai ales cu respectarea pricipiului egalităţii în faţa legii. Autoarea consideră că în situaţia în care se

apreciază că textul art. 465 alin. (5) C. proc. pen. privind suspendarea executării hotărârii definitive nu poate fi modificat,

propune introducerea de reglementări care să impună soluţionarea unor asemenea cereri de revizuire în regim de urgenţă,

rezolvare care i se pare potrivită şi pentru situaţiile în care revizuirea este cerută de alte persoane, avându-se în vedere perioadele

foarte mari de timp scurse de la începerea instrumentării cauzelor penale până la pronunţarea unor hotărâri de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului.

Subiect: consecinţe grave; Curtea Europeană a drepturilor omului; drepturile omului; încălcare; revizuire hotărâri

judecătoreşti definitive

23. PETROIU, MARIUS – Critici aduse actualei instituţii a clasificării informaţiilor. În: Revista română

de drept al afacerilor. – nr. 1, 2014, p. 115-125.

Autorul rocomandă de lege ferenda necesitatea consacrării legislative, prin intermediul art. 36 alin. (1) al Hotărârii de Guvern

nr. 585/2002, a faptului că existenţa unui litigiu pe rol având ca obiect un act administrativ conţinând o informaţie clasificată

constituie o excepţie de la regula interdicţiei de acces la informaţia respectivă, care justifică acordarea unui acces temporar,



pe durata litigiului, de către conducătorul unităţii care deţine informaţiile în cauză către judecătorii care compun completul

însărcinat cu soluţionarea litigiului în cauză, spre a permite studierea informaţiilor clasificate respective în camera de consiliu,

fără a se impune declasificarea acestora.

Subiect: autorităţi publice; informaţii de interes public; judecători; protecţia informaţiilor clasificate

24. PRESCURE, TITUS – Unele contribuţii privind clarificarea regimului juridic al majorării capitalului

social al societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile, prin utilizarea procedeului

(sursei) compensării unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii, cu acţiuni ale acesteia. În: Revista

română de drept al afacerilor. – nr. 8, 2014, p. 65-79.

Autorul menţionează ca propunere de lege ferenda generalizarea aplicării prevederilor art. 210 din Legea nr. 31/1990, la toate

formele de societăţi reglementate de această lege, ca rezultând în mod expres sau implicit din actuala reglementare.

Subiect: majorarea capitalului social; pieţe reglementate; reorganizare judiciară; societăţi comerciale; Legea nr. 31/1990

25. PRESCURE, TITUS – Despre specificul competenţei şi a procedurii de constatare şi sancţionare a

contravenţiilor la regimul juridic al pieţei de capital, al asigurărilor şi al pensiilor private. În: Revista

română de drept al afacerilor. – nr.11, 2014, p.113-124.

În scopul clarificării şi uniformizării noului regim juridic al sancţiunilor contravenţionale pe care le poate aplica Autoritatea

de Supraveghere Financiară este necesar, de lege ferenda, să se stabilească pentru toate domeniile supuse supravegherii,

competenţa acestei autorităţi de a împuternici persoane care să constate astfel de contravenţii. O astfel de măsură normativă

va putea fi introdusă, spre exemplu, odată cu legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 93/2012 şi a Ordonanţei de urgenţă

nr. 94/2013.

Subiect: Autoritatea de Supraveghere Financiară; contravenţii; piaţa de capital; sistemul de pensii private

26. VEDINAŞ, VERGINIA; GENTIMIR, VASILE-CĂTĂLIN – Scurte consideraţii privind infracţiunea

prevăzută în art. 64 din Legea nr. 94/1992. În: Revista de drept penal. – nr. 2, 2014, p. 14-23.

Autorii consideră de lege ferenda revenirea la forma pe care art. 64 din Legea nr. 94/1992 o avea înainte de a fi modificat prin

Legea nr. 187/2012 în ceea ce priveşte diminuarea pedepselor pentru fapta săvârşită.

Subiect: Curte de Conturi; Legea nr. 94/1992

27. VERDES, VLAD E. – Consideraţii privind protecţia investitorilor în contextul ofertelor publice de

preluare. În: Revista română de drept al afacerilor. – nr. 9, 2014, p. 135-151.

Autorul recomandă de lege ferenda următoarele: sancţiunea pentru neefectuarea formalităţilor de publicitate în termen de

5 zile de la data aprobării anunţului preliminar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară este pierderea valabilităţii

deciziei de aprobare, dar autorul consideră că se impune ca termenul de 5 zile să curgă de la data comunicării aprobării anunţului

preliminar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar nu de la data aprobării propriu-zise, în spiritul protecţiei

investitorilor. Se impune modificarea art. 197 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital în sensul că odată

convocată adunarea generală extraordinară (fie de către consiliu, fie de către un acţionar semnificativ), prerogativa de formulare

a unui punct de vedere final referitor la operaţiunea de preluare să se transfere de la consiliu la adunare, în caz contrar şedinţa

adunării generale având scop pur informativ, ceea ce contravine principiului protecţiei acţionarilor ce stă la baza acestei materii.

Se impune reglementarea operaţiunilor care nu pot fi aprobate de adunare a generală în acest interval de timp, cum ar fi cele

prevăzute la art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum şi cele privind ridicarea dreptului de preferinţă în cazul majorării

capitalului social cu aporturi în numerar sau natură (art. 240 din Legea nr. 297/2004), pentru care sunt necesare întrunirea

unor majorităţi calificate, deoarece dacă drepturile de vot în discuţie nu ar fi suspendate, majorităţile şi cvorumurile respective

nu ar putea fi întrunite în cazul în care entitatea ale cărei drepturi fac obiectul suspendării ar vota împotrivă.

Subiect: competenţele consiliului de administraţie; Directiva 2004/25/EC; oferte de preluare; protecţia investitorilor;

Autoritatea de Supraveghere Financiară; Legea nr. 297/2004

28. VERESS, EMOD – Consideraţii privind societăţile sportive pe acţiuni. În: Revista română de drept al

afacerilor. – nr. 2, 2014, p. 69-80.

Autorul propune de lege ferenda în cazul administrării societăţilor sportive pe acţiuni introducerea unor reglementări speciale,

având în vedere specificul domeniului sportiv. O altă propunere e ca Registrul sportiv să fie transformat într-o bază de dată

accesibilă public, care să ofere informaţii detaliate despre entităţile înscrise în acest registru (ar merita ca aceste informaţii să

cuprindă inclusiv indicatori de performanţă economică actualizate periodic).

Subiect: acţiuni nominative; drept societar; dreptul sportului; libera circulaţia a capitalului; registrul sportiv; specificul

societăţilor sportive pe acţiuni

29. VIOREL, LIVIU-ALEXANDRU – Unele propuneri de modificare a configuraţiei cererii de reexa -

minare a taxei judiciare de timbru prevăzute de OUG nr. 80/2013. În căutarea unei abordări coerente.

Necesitatea reglementării exprese a posibilităţii pârâtului de a formula cerere de reexaminare. În: Revista

Română de Drept Privat. – nr. 1, 2014, p. 180-198.

Autorul propune de lege ferenda următoarele: Cererea de reexaminare se soluţionează de instanţa superioară. În cazul

ÎnalteiCurţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de reexaminare se va soluţiona de un alt complet, prin repartizare aleatorie. Cererea

de reexaminare se repartizează completului competent să o soluţioneze în ziua înregistrării sale. Cererea se soluţionează de

îndată, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul înregistrării ei la instanţa superioară. Instanţa de judecată va menţiona

cuantumul taxei judiciare de timbru, valoarea în funcţie de care s-a determinat taxa, temeiul de drept şi sancţiunea incidentă

în cazul neachitării taxei.

Subiect: Legea nr. 146/1997; Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013; propunere de modificare; taxa judiciară de timbru

* Lucrare realizată de Lucica-Violeta Niculae.


Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată* –

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL

1. TITI, CATHERINE – Le „droit de réglementer” et les nouveaux accords de l'Union Européenne sur

l'investissement = „Dreptul de reglementare” şi noile acorduri ale Uniunii Europene asupra investiţiei. În: Journal du droit international. – nr. 1, 2015, p. 39-64.

Multă vreme, promovarea şi protecţia investiţiilor au fost alfa şi omega sistemului guvernat de dreptul internaţional al

investiţiei. Dar aceste timpuri au trecut. În ultimii zece ani, cu prilejul negocierii tratatelor referitoare la investiţii, unele state

au început să se intereseze de păstrarea flexibilităţii lor normative, altfel spus, de „dreptul lor de reglementare”. Încet, încet,

o nouă generaţie de tratate referitoare la investiţii a prins formă, în special în America de Nord. Exercitarea noii competenţe

a Uniunii Europene în materia investiţiilor directe străine, mai ales încheierea AECG între Uniunea Europeană şi Canada şi a

ALE între Uniunea Europeană şi Singapore în 2014, consolidează şi întăresc acest nou tip de tratat.

Subiect: acord; investiţie; Uniunea Europeană

2. BERGÉ, JEAN-SYLVESTRE – La prestation de services internationale, objet du droit et de

l'économie? Le cas des professions juridiques = Prestarea de servicii internaţionale, obiect al dreptului şi aleconomiei? Cazul profesiilor juridice. În: Journal du droit international. – nr. 1, 2015, p. 65-76.

Juriştii obişnuiesc să facă distincţie între prestarea de servicii naţionale şi prestarea de servicii internaţionale. Acestea din urmă

sunt singurele care intră în sfera reglementărilor europene referitoare la piaţa internă. Întrebarea la care sunt chemaţi să răspundă

economiştii – în acest articol – este aceea de a şti dacă această distincţie operează şi în domeniul economic. Răspunsul este

obiectul unui dialog între cele două discipline.

Subiect: economie; prestări servicii internaţionale

3. CLAY, THOMAS; PINSOLLE, PHILIPPE – De l'autonomie de la convention d'arbitrage à l'autonomie

de la sentence arbitrale = De la autonomia convenţiei arbitrale la autonomia hotărârii arbitrale. În: Journal

du droit international. – nr. 1, 2015, p. 13-37.

Acest articol propune revederea dreptului francez de arbitraj internaţional din punctul de vedere al jurisprudenţei care l-a

construit în mod progresiv şi astfel cum a fost consacrat prin reforma din 2011 integrată în Codul de procedură civilă. Privirea

retrospectivă arată că această ramură de drept este extrem de omogenă şi coerentă, susţinută de o concepţie ambiţioasă a

arbitrajului internaţional, minunat împărţită de jurisprudenţă şi de doctrină, pentru a ajunge la un drept în care totul, sau aproape

totul, este autonom şi unde chiar limitele autonomiei sunt incontestabile.

Subiect: arbitraj; arbitraj internaţional; autonomie

4 JACQUET, JEAN-MICHEL – Les lois de l'arbitrage = Legile arbitrajului. În: Journal du droit

international. – nr. 1, 2015, p. 1-12.

Legile care reglementează arbitrajul sunt din ce în ce mai numeroase. Au şi origini diverse. Care este mai exact funcţia lor prin

raportare la arbitrajul internaţional? Se pot face două constatări: una referitoare la rolul legilor faţă de autonomia arbitrajului,

apoi, în măsura în care această autonomie nu poate fi pusă la îndoială azi, ansamblul legilor referitoare la arbitraj tinde a se

constitui în sistem de „reglementare”.

Subiect: arbitraj; autonomie; legi arbitrale

5.. LEMEY, MARIE – L'affaire Julian Assange: controverses juridiques relatives à l'asile diplomatique =

Cauza Julian Assange: controverse juridice referitoare la azilul diplomatic. În: Journal du droit international. –

nr. 1, 2015, p. 77-99.

Refugiat în ambasada statului Ecuador din Londra de mai bine de doi ani, Julian Assange încearcă să scape de un mandat de

arestare european emis de autorităţile suedeze ca urmare a plângerilor de viol şi agresiune sexuală formulate împotriva sa.

Fondatorul WikiLeaks susţine că această procedură nu este decât un pretext ce va face posibilă ulterior extrădarea sa către Statele

Unite, unde se teme că va suporta persecuţii politice, ca urmare a publicării online a documentelor confidenţiale referitoare la

guvernul american. Închis în incinta diplomatică, Julian Assange beneficiază de azil acordat de Ecuador şi scapă de urmărire.

Incertitudinile referitoare la azilul diplomatic ridică totuşi problema legalităţii deciziei ecuadoriene. Aceasta din urmă nu pare să

aibă un fundament juridic stabil şi pare dificil, de asemenea, a se pune capăt acestei stări. Arestarea cu forţa a lui Julian Assange

este de neacceptat şi ar constitui o încălcare gravă a imunităţilor diplomatice. Totuşi, contestarea mandatului de arestare, ca şi unele

consideraţii umanitare se opun predării sale autorităţilor suedeze. Aceste elemente fac dovada unui veritabil impas juridic.

Subiect: azil politic; Julian Assange; WikiLeaks

6. PROCHERON, DELPHINE – La jurisprudence des deux Cours européennes (CEDH et CJUE) sur

le déplacement illicite d'enfant: vers une relation de complémentarité? = Jurisprudenţa celor două Curţieuropene (CEDO şi CJUE) referitor la deplasarea ilicită a copilului: către o relaţie de complementaritate?

În: Journal du droit international. – nr. 3, 2015, p. 821-844.

Judecătorul intern învestit cu soluţionarea unei cauze referitoare la deplasarea ilicită a copilului poate fi prins în menghina

obligaţiilor dreptului Uniunii Europene şi ale Convenţiei europene a drepturilor omului. Abordarea conciliantă adoptată recent

de către Curtea de la Strasbourg îi permite totuşi evitarea acestei situaţii inconfortabile. Ea face posibilă combinarea

jurisprudenţei celor două Curţi europene, exigenţa de motivare menţionată de CEDO se alătură de manieră pertinentă la

rigoarea soluţiilor Curţii de la Luxemburg.

Subiect: Bruxelles II bis; CEDO; CJUE; Convenţia de la Haga; răpire internaţională de copii

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

7. GOSME, CHARLES – Les limbes de l'inéloignabilité: la nouvelle condition juridique de l'étranger =

Limite privind neîndepărtarea străinului: o nouă condiţie juridică a străinului. În: Revue critique de droit

international privé. – nr. 1, 2015, p. 43-88.

În fiecare an, sute de mii de resortisanţi ai ţărilor terţe cu şedere neregulată se află în situaţia în care nu pot fi îndepărtaţi din

Uniunea Europeană. Directiva europeană asupra întoarcerii resortisanţilor din ţările terţe aflaţi în situaţie neregulată (directiva

retur) impune statelor membre ale UE să ia decizia să-i întoarcă, în afara unui număr limitat de excepţii, cum ar fi aceea a unei

decizii de regularizare. Imposibilitatea îndepărtării străinilor aflaţi în situaţie neregulată poate fi rezultatul unor obstacole de

ordin juridic, tehnic sau politic. Imposibilitatea de îndepărtare a unor străini nu este totdeauna o situaţie tranzitorie şi numeroase

sunt persoanele care rămân astfel de-a lungul anilor. Şi totuşi neîndepărtarea acestora într-o perioadă lungă de timp nu duce

obligatoriu şi la regularizarea sejurului lor. Dreptul UE referitor la străinii neîndepărtabili evidenţiază existenţa unor

incertitudini juridice la jumătatea drumului între sejurul neregulat şi cel regulat, între care aceşti străini se găsesc adesea

prizonieri. Articolul examinează natura şi consecinţele acestor limite juridice, precum şi funcţia descurajantă atribuită de

numeroşi actori instituţionali acestor limite.

Subiect: situaţie neregulată; statut de toleranţă; străin; străin în stare de abandon; străin în stare de suspensie; străin

neîndepărtabil

8. FERNANDEZ ROZAS, JOSÉ CARLOS – Le nouveau droit international privé de la République

dominicaine = Noul drept internaţional privat al Republicii Dominicane. În: Revue critique de droit

international privé. – nr. 2, 2015, p. 303-329.

Recent, în Republica Dominicană a intrat în vigoare Legea 544-14 de drept internaţional. Potrivit legiuitorului dominican,

noua lege, fără a se depărta de tradiţia juridică franceză, de aceeaşi natură cu acest sistem juridic, ţine cont de practica

Conferinţei specializate interamericane (CIDIP) şi de aportul Conferinţei de la Haga la dreptul internaţional privat, mai ales

în ceea ce priveşte recenta adeziune a Republicii Dominicane la mai multe convenţii ale sale. Noua lege trebuie considerată

ca un dispozitiv care depăşeşte Codul Bustamante, un instrument juridic care a fost esenţial pentru timpul său – într-o etapă

istorică în contextul juridic latino-american – dar care a fost repede înlocuit de noua dinamică a relaţiilor traficului privat

extern.

Subiect: drept internaţional privat; legea nr. 544-14; Republica Dominicană

9 MUIR WATT, HORATIA – Dette souveraine et main visible du marché: de nouveaux enjeux du droit

international privé = Datoria suverană şi interesul pieţei: noi mize ale dreptului internaţional privat. În: Revue critique de droit international privé. – nr. 2, 2015, p. 331-353.

Imunităţi jurisdicţionale, garanţii contractuale şi trusturi, schimbarea monedei de plată, legi de blocare, autoritate

extrateritorială... Problemele de drept internaţional privat sunt foarte vizibile în cadrul evenimentelor extraordinare

contemporane care afectează datoria suverană, unde ele reprezintă o miză politică, economică şi financiară fără precedent.

Aceasta se corelează cu absenţa, ascunsă sau vizibilă, al oricărui regim internaţional public de insolvabilitate al statelor.

Speculaţia asupra obligaţiilor suverane recăzute în competenţa dreptului privat se instaurează – previzibil – în absenţa

reglementării externe a pieţei; ea se realizează cu ajutorul unui contencios internaţional extrem de bogat, chemat el însuşi să

consolideze aquis-ul lex mercatoria.

Subiect: contract; datorie suverană; drept internaţional privat; insolvabilitatea statului

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ

10. AMALFITANO, ANTONIO – Plaidoyer pour une rationalisation des sources constitutionnelles du

droit pénal européen: à 250 ans de la parution de „Des délits et des peines” de Cesare Beccaria = Pledoariepentru o raţionalizare a izvoarelor constituţionale ale dreptului penal european: la 250 de ani de la apariţialucrării „Infracţiuni şi pedepse” a lui Cesare Beccaria. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – nr. 2, 2015, p. 297-312.

„Dacă interpretarea legii este un rău, este evident că obscuritatea ei, care antrenează inevitabil interpretarea, este un altul”.

Această afirmaţie a lui Cesare Beccaria, care sublinia necesitatea preciziei şi raţionalitatea sistemului penal european, rămâne

de o mare actualitate. Sunt numeroşi factorii de confuzie care contribuie la imprevizibilitatea legii penale şi obscuritatea

textelor sale. Cel mai important este reprezentat de absenţa, în sistemul juridic al Uniunii Europene, a unei perspective care

să vizeze o ierarhizare a principiilor şi a jurisdicţiilor europene. O problemă esenţială este aceea de a şti dacă este posibilă

prefigurarea unei reacţii la incertitudinea juridică inerentă protecţiei pe mai multe nivele a drepturilor fundamentale. După

punerea în evidenţă a numeroşilor factori de suprapunere între jurisdicţiile naţionale şi internaţionale care aduc atingere

principiului de claritate şi de previzibilitate a legii penale, se propune o soluţie care se adresează dialogului dintre jurisdicţii.

Dacă pericolul unui drept penal dependent complet de arbitrariul judecătorului este în parte redus, incertitudinea juridică ce



depinde de obscuritatea şi de complexitatea izvoarelor rămâne evidentă. În acest context, pătrunderea dreptului penal al Uniunii

în sistemele juridice ale statelor membre se impune, odată cu crearea iminentă a parchetului european şi cu adeziunea UE la

CEDO.

Subiect: ierarhizarea principiilor; interpretare lege penală; izvoare de drept penal; obscuritatea izvoarelor

11. DÉCIMA, OLIVIER – Les „droits du genre humain” dans l'enquête pénale. De la vitalité du Traité

des délits et des peines = „Drepturile speciei umane” în ancheta penală. Actualitatea Tratatului despreinfracţiuni şi pedepse. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr. 2, 2015, p. 287-296.

„Drepturile speciei umane” se apropie azi de drepturile fundamentale: desemnează ansamblul drepturilor ireductibil ataşate

persoanei umane, care are, în organizarea juridică, o valoare superioară. Astăzi Beccaria ar fi adoptat această terminologie,

fiindcă el propune un sistem marcat de universalitate şi consacrare constituţională a drepturilor, chiar dacă rămâne în mod

esenţial utilitarist şi rezonabil. El nu defineşte doar drepturi esenţiale, precum demnitate, egalitate, siguranţă, prezumţia de

nevinovăţie, ci Tratatul despre infracţiuni şi pedepse arată dorinţa sa implicită de a vedea încadrate legile penale, pentru a nu

aduce atingeri drepturilor indivizilor.

Subiect: anchetă penală; drepturi

12. SAINT-PAU, JEAN-CHRISTOPHE – L'interprétation des lois. Beccaria et la jurisprudence moderne =

Interpretarea legilor. Beccaria şi jurisprudenţa modernă. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – nr. 2, 2015, p. 273-285.

Observând că fundamentul dreptului de a aplica o pedeapsă este necesitatea socială a omului de a abandona o parte din libertatea

sa, Beccaria formulează, în celebrul Tratat de infracţiuni şi pedepse, două consecinţe referitoare la rolurile legiuitorului şi

judecătorului. „Prima consecinţă este aceea că numai prin lege se pot stabili pedepse corespunzătoare delictelor; iar această

putere nu o poate avea decât legiuitorul care reprezintă societatea reunită printr-un contract social. Magistratul (care face parte

din societate) nu poate să decidă cu dreptate pedeapsa aplicabilă unui alt membru al aceleiaşi societăţi. [...] un magistrat nu

poate, sub pretextul zelului sau al binelui public să majoreze pedeapsa meritată de un cetăţean delincvent”. Această proclamare

a principiului legalităţii delictelor şi pedepselor, combinată cu negarea puterii judecătoreşti de a crea arbitrar pedepse, este

consacrată unanim în societăţile democratice care au aderat la convenţiile internaţionale protectoare ale drepturilor omului.

Principiul legalităţii pedepsei, astfel cum a fost enunţat de Beccaria, se regăseşte în Declaraţia universală a drepturilor omului,

în Pactul internaţional pentru drepturi civile şi politice, în Convenţia europeană a drepturilor omului şi în Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene. Dar, oricât de precisă ar fi o lege penală, este totdeauna necesară interpretarea ei pentru

calificare; nu se poate pretinde limitarea puterii de interpretare la legile mai puţin importante, întrucât chiar o lege precisă,

pentru situaţiile generale, presupune o interpretare pentru a putea fi aplicată faptelor calificate. A judeca înseamnă a interpreta

şi a califica.

Subiect: calificarea legii; interpretarea legii; judecător; legalitatea pedepsei; legiuitor

REVUE DU DROIT PUBLIC

13. THOMAS, JULIEN – Les ordonnances et le temps = Ordonanţele (Guvernului) şi timpul. În: Revue du

droit public. – nr. 4, 2015, p. 913-944.

Articolul 38 din Constituţie permite unui guvern care doreşte să intervină într-un domeniu al legii, să beneficieze de o procedură

mai suplă şi mai rapidă decât procedura parlamentară prevăzută la articolele 42-45. Reversul acestei opţiuni este o diminuare

a autorităţii parlamentarilor asupra normelor ce ţin de domeniul legislativ şi care au vocaţia obţinerii unei valori legislative.

De aici decurg tensiuni politice, care se traduc prin existenţa unui important litigiu constituţional. Jurisprudenţa în materie, în

mod semnificativ importantă, dă ocazia pentru judecătorul constituţional, să se pronunţe asupra principiului unui recurs extins

al ordonanţelor, să constate imposibilitatea Parlamentului de a examina toate textele care ar putea face obiectul unei legi, şi

aceasta din cauza lipsei de timp. Judecătorul constituţional face, în mod logic, o lectură suplă a cadrului juridic al ordonanţelor,

pentru ca guvernele succesive să poată profita de o soluţie pentru dificultăţile pe care le întâlnesc, acţionând în ciuda tuturor,

în domeniile rezervate legii.

Subiect: aprobare ordonanţă de guvern; domeniu rezervat legii; legiferare; ordonanţă de guvern

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ

14. BELLUSCIO, AUGUSTO CÉSAR – Le Code civil et commercial argentin de 2014 (Aperçu général

et droit de personnes et de la famille) = Codul civil şi comercial argentinian din 2014 (Privire generală şidreptul persoanelor şi al familiei). În : Revue internationale de droit comparé. – nr. 3, 2015, p. 663-693.

Argentina a adoptat în 2014 un nou cod civil şi de comerţ. Este rodul muncii unei comisii formată din trei membri ai Curţii

Supreme de Justiţie şi al unui mare număr de subcomisii. Prezentul articol îi face o prezentare subliniind calităţile şi defectele,

în special cele referitoare la alcătuirea sa şi la unele instituţii noi legate de dreptul persoanelor şi al familiei. Codul, după un

capitol preliminar, este compus din şase cărţi. Dreptul familiei şi al persoanelor este prezentat cu unele rezerve de fond şi de

formă. Cititorul va găsi aici elemente cheie care permit o mai bună apreciere a importanţei schimbărilor.

Subiect: cod civil argentinian

15. FAUVARQUE-COSSON, BENEDICTE – La société de législation comparée dans le XXI

e

siècle =

Societatea de legislaţie comparată în secolul XXI. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 3, 2015,

p. 647-662.

Dreptul comparat ocupă un loc central în drept şi îşi asumă multiple funcţii practice, care variază în funcţie de destinatari sau

„clienţi”. Cât de învechită este imaginea comparatistului uitat în subsolurile unei biblioteci care, precum un poet trist, merge

„singur, necunoscut, adus de spate, cu mâinile încrucişate” punându-şi tot talentul în serviciul ştiinţei juridice! Azi au apărut



noi provocări în lumea noastră globalizată, care cheamă la reînnoire şi la reflecţie asupra formelor contemporane şi actuale de

comparaţie. Acestea trec prin studiul drepturilor străine, dar nu se rezumă la acestea. Studiile comparate au teme actuale ca:

întreprinderea şi protecţia datelor personale, bunurile comune, insolvabilitatea, procedurile represive împotriva marii

delincvenţe economice şi financiare, noile forme de guvernanţă şi de societăţi.

Subiect: drept comparat; Societatea de Legislaţie Comparată

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

16 POSEZ, ALEXIS – Le principe de concentration des moyens, ou l'autorité retrouvée de la chose jugée =

Principiul concentrării mijloacelor, sau autoritatea regăsită a lucrului judecat. În: Revue trimestrielle de droit

civil. – nr. 2, 2015, p. 283-310.

Au trecut mai mult de şapte ani de când Curtea de Casaţie, reunită în Adunarea generală la 7 iulie 2007, a instituit această regulă

în principiu procedural, şi primele critici par, azi, a se fi estompat. Analiza jurisprudenţei tinde să convingă că autoritatea

lucrului judecat a ieşit mai întărită. Demonstraţia presupune a şti ce acoperă exact această autoritate.

Subiect: autoritate de lucru judecat; principiul concentrării mijloacelor

17. BAREÏT, NICOLAS – Un projet oublié: la codification du droit transitoire = Un proiect uitat:codificarea dreptului tranzitoriu. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2015, p. 551-567.

Comisia de reformă a codului civil, organizată după Eliberare, a recurs la îmbogăţirea codului cu o Carte preliminară, dedicată

regulilor generale de aplicare a legii. În legătură cu conflictul legilor în timp, ea l-a convocat pe Paul Roubier să prezinte un

raport preparator – raport îndelung discutat în cursul şedinţei din data de 31 martie 1949. La sfârşitul dezbaterilor au fost

adoptate opt articole: principiile esenţiale ale dreptului tranzitoriu figurau, în sfârşit, în codul civil. Din păcate, proiectul de

revizuire generală a codului nu a fost dus la îndeplinire, iar dispoziţiile referitoare la conflictul de legi în timp au fost uitate.

Dar nu este prea târziu pentru a le scoate din uitare. Aceste dispoziţii pierdute, constituie de fapt, o remarcabilă sursă de

inspiraţie pentru legiuitorul contemporan. În acest timp în care securitatea juridică se afirmă ca o valoare fundamentală,

codificarea dreptului tranzitoriu apare din ce în ce mai necesară. O recitire a lucrărilor Comisiei de reformă a codului civil ar

permite înţelegerea a ceea ce ar fi putut fi – sau a ceea ce ar putea fi – acest drept tranzitoriu codificat.

Subiect: codificare; drept tranzitoriu

18. GRIMONPREZ, BENOIT – La fonction environnementale de la propriété = Rolul pentru mediu alproprietăţii. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2015, p. 539-550.

Se poate armoniza proprietatea cu dreptul mediului? Perspectiva pare în mod obişnuit imposibilă atâta timp cât, la nivel mental,

respectul pentru unul nu este imaginat decât în detrimentul celuilalt. Acest studiu propune depăşirea acestui paradox prin

explicarea propriei funcţii pentru mediu a proprietăţii. O funcţie care este, pe de-o parte inerentă structurii înseşi a dreptului

de proprietate şi expresiilor sale moderne în materie imobiliară; o funcţie care derivă, pe de altă parte, din utilizarea

mecanismului legat de proprietate, ca instrument al politicilor ecologice.

Subiect: dreptul mediului; funcţie de mediu activă; funcţie de mediu pasivă; proprietate

19. MAURIN, LUCIEN – Le droit souple de la responsabilité civile = Instrumentele juridice neobligatoriiale responsabilităţii civile. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2015, p. 517-537.

Practica dreptului responsabilităţii civile are un ritm care-i este propriu. Ea evoluează în ciuda bulversărilor care afectează

societatea. Această nevoie constantă de evoluţie se împacă greu cu caracterul relativ static al dispoziţiilor legislative care

guvernează materia. Multă vreme, adaptarea conjuncturală a dreptului responsabilităţii civile a fost permis prin judecător. Din

acest moment, ea este favorizată prin recursul la instrumentele juridice neobligatorii. Mai mult, adaptarea temporară a dreptului

responsabilităţii civile – prin instrumentele juridice neobligatorii – asigură adaptarea sa materială. Ele permit astfel, spre

exemplu, caracterizarea vinei sau a pagubei reparabile, mai ales când acestea sunt de o foarte mare tehnicitate. Manifestările

acestor instrumente nu se limitează doar la dreptul stabilit. Ele sunt pregnante în dreptul în devenire al responsabilităţii civile.

Recurgerea la instrumentele juridice neobligatorii nu sunt totuşi lipsite de incidente...

Subiect: instrumente juridice neobligatorii; reparare prejudiciu; responsabilitate civilă; vină

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE

20. LECOURT, BENOIT – Réflexions sur la simplification du droit des affaires = Reflecţii asuprasimplificării dreptului afacerilor. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr. 1,

2015, p. 1-29.

Textele având ca obiect simplificarea dreptului afacerilor sunt, de câţiva ani, din ce în ce mai numeroase, fiecare guvern

anunţând noi proiecte. Noţiunea de simplificare s-a compromis într-atât încât acest lucru nu face decât să alimenteze

neîncrederea. Obiectivul prioritar căutat în dreptul afacerilor constă în simplificarea substanţei normelor; au fost realizate

totuşi unele reforme, dar fără o coerenţă, iar efectele nu sunt uşor de delimitat. În ceea ce priveşte simplificarea accesului la

norme, autorităţile publice au tendinţa de a uita acest lucru, evidenţiind astfel, caracterul greu accesibil al reglementării

comerciale.

Subiect: dreptul afacerilor; simplificare norme

21. JULIENNE, FRÉDÉRIQUE – Le mineur associé = Asociatul minor. În: Revue trimestrielle de droit

commercial et de droit économique. – nr. 2, 2015, p. 199-213.

Accesiunea la calitatea de asociat a unui minor nu este o situaţie izolată, ea fiind posibilă ca urmare a unei succesiuni, a unei

liberalităţi sau din participarea la constituirea unei societăţi. Confruntarea între minoritate şi societate se justifică prin mizele



fie teoretice, fie tehnice, care ating protecţia minorilor şi viaţa societăţii. Două axe de dificultate sunt de identificat în ceea ce

priveşte minoritatea: calificarea actelor de gestiune şi protecţia efectivă a intereselor minorului. Această situaţie banală nu

face obiectul vreunei reglementări precise, nici în ceea ce priveşte intrarea minorului în societate, nici referitor la gestionarea

acesteia. Protecţia minorului se bazează în principal pe intervenţia reprezentanţilor legali, ceea ce evită riscul particular al

conflictului de interese atunci când împart calitatea de asociat în aceeaşi structură ca şi minorul.

Subiect: asociat minor; minor; societate

22. PÉRIN, PIERRE-LOUIS – Devoir de vigilance et responsabilité illimitée des entreprises: qui

trop embrasse mal étreint = Obligaţia de vigilenţă şi responsabilitate nelimitată a întreprinderilor:mai bine puţin şi bun decât mult şi prost. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit

économique. – nr 2, 2015, p. 215-224.

Adunarea naţională a votat, în primă lectură, o propunere legislativă care instaurează o obligaţie de vigilenţă a marilor societăţi

pe acţiuni franceze, referitoare la riscurile activităţii lor în materia drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale, daunelor

corporale, de mediu sau sanitare şi de corupţie. Într-un prim nivel, legea vizează să facă obligatoriu şi public planul de vigilenţă

pe care unele întreprinderi au început să-l pună în aplicare în mod voluntar, în cadrul politicii lor de responsabilitate socială

(RSE). Caracterul uneori cam larg şi puţin definit al domeniilor acoperite, fac să existe dubii că referinţa fixată prin lege şi

decret, sunt operaţionale. O amendă civilă de zece milioane de euro va sancţiona eşecul întreprinderii sau punerea în aplicare

a planului de vigilenţă. La nivelul secund, propunerea indică faptul că va fi angajată responsabilitatea civilă a societăţilor-mamă,

dacă nu stabilesc sau dacă nu respectă planul, cu ocazia pagubelor survenite în filialele lor, la subantreprenori sau furnizori.

O asemenea regulă ar bulversa principiul separaţiei de patrimoniu, în vigoare pentru fiecare filială din cadrul grupului, şi mai

mult, pentru co-contractanţii lor. Această poziţie revoluţionară ar răsturna nu numai premisele RSE, care din voluntară devine

obligatorie, cu sancţiuni importante, dar şi principiile de organizare juridică şi economică a grupurilor franceze. Astfel de

perspective trebuie să producă reflecţiuni pe parcursul legislativ al acestui text de lege.

Subiect: obligaţie de vigilenţă; responsabilitatea societăţii; vigilenţă

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN

23. BLANC, DIDIER – Ombres et lumières portées sur la procédure du recours en manquement surmanquement: la Comission entre Tribunal et Cour de jusice = Umbre şi lumini aspra procedurii recursuluiîn cazul repetării neîndeplinirii obligaţiilor: Comisia între Tribunal şi Curtea de Justiţie. În: Revue trimestrielle

de droit européen. – nr. 2, 2015, p. 285-299.

Printr-o hotărâre din 15 ianuarie 2014, Curtea de Justiţie închide o secvenţă de contencios amestecând procedurile acţiunii în

constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (art. 258 şi 260 TFUE) şi recursul în anulare (art. 263 TFUE). Două serii de efecte se

degajă de aici: primul priveşte rolul Comisiei în materia sancţiunilor financiare pronunţate cu titlul de hotărâri pentru încălcarea

obligaţiilor; al doilea se referă la capacitatea de apreciere a Tribunalului în ceea ce priveşte controlul de legalitate al execuţiei

acestor hotărâri de către Comisie. Dacă regimul juridic al soluţionării litigiilor din neîndeplinirea obligaţiilor s-a îmbogăţit,

incertitudini mari apasă pe fundamentul căilor contencioase deschise Comisiei în ipoteza unei neexecuţii persistente a

hotărârilor bazată pe prevederile art. 260 (2) TFUE.

Subiect: Comisie; Curtea de Justiţie; neîndeplinire obligaţii; Tribunal

24. BURRIEZ, DELPHINE – L'individualisation des sanctions adoptées par l'Union européenne sous

forme de mesures restrictives = Individualizarea sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană sub formă demăsuri restrictive. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr. 2, 2015, p. 301-319.

Practica Uniunii Europene în materia sancţiunilor internaţionale s-a densificat în ultimii ani. Această practică se bazează pe o

constantă esenţială: adoptarea de sancţiuni împotriva particularilor, persoane juridice şi persoane fizice (cum ar fi: îngheţarea

activelor externe, interdicţie teritorială şi de tranzit). Dar nu este mereu uşor de înţeles pentru ce constrângerea, în special

economică, a fost direcţionată către aceşti indivizi. Acest articol are ca obiect reluarea distincţiei care a fost introdusă odată

cu Cauza Kadi între sancţiunile precise, care vizează indivizii pentru a atinge statul, şi sancţiuni individuale, care vizează

indivizi pentru a îi constrânge. Studiul practicii recente arată că, dacă distincţia este pertinentă, ea tinde a se estompa în practică.

Subiect: Cauza Kadi; mijloace de constrângere; sancţiuni internaţionale

25. CEMALOVIC, UROS; JOVIC, VOJISLAV – L'évolution de la protection de l'environnement dans

le processus d'adhésion à l'Union européenne – le cas de Serbie = Evoluţia protecţiei mediului în procesulde adeziune la Uniunea Europeană – cazul Serbiei. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr. 2, 2015,

p. 321-335.

Ţinând cont de dezvoltarea constantă şi rapidă a dreptului european în materia mediului înconjurător, receptarea lui în dreptul

intern al unei ţări candidate la aderare are o dublă semnificaţie: ea arată, pe de-o parte, mutaţiile unui ordin juridic naţional, şi

pe de altă parte, ea dezvăluie zonele unde dificultăţile aplicării unui bloc normativ complex şi adesea foarte tehnic, sunt foarte

mari. De aici, analiza evoluţiei dreptului naţional poate prezenta interes pentru dreptul european, arătând standardele greu de

aplicat sau dispoziţiile complexe de transpus. În Serbia, dispoziţiile legislative generale în materia mediului şi numărul,

întinderea şi calitatea unor soluţii normative speciale pot antrena un oarecare optimism. Acest articol încearcă să răspundă

întrebării dacă acest optimism este fondat, insistând asupra obiectivului principal al studiului: demonstrarea mutaţiilor

sistemului juridic naţional în materia mediului înconjurător sub influenţa dreptului Uniunii Europene.

Subiect: dispoziţii normative; dreptul mediului; Serbia; sistem juridic naţional



Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, cod poştal 050711

Tel: 313.66.08; fax: 311.29.35; website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare

Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de drept privat, locţiitorul Preşedintelui Consiliului

Legislativ

Benonica Vasilescu, Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept public

Cristian Kevorchian, Şeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru armonizarea legislaţiei

cu reglementările Uniunii Europene

�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Maria Luiza Manea

Lucica Violeta Niculae

Mirela Paven

Cristina Păiş

� Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei,

ci doar opinii personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

NUMĂR ANIVERSAR

Documents

Transcript of NUMĂR ANIVERSAR