NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

« Civil », ca simplu cuvânt defineşte cetatea (civitas) care constituia într-o vreme principalul argument al vieţii în comun ce necesita o permanentă concesie din partea membrilor societăţii respective în scopul de a menţine raporturi paşnice .Cetatea cu necesităţile ei trebuie să se conducă după un drept simplu aplicabil cetăţenilor săi, care să prevadă reguli pentru orânduirea celor mai importante evenimente din viaţa individului: naşterea, atingerea unei anumite vârste, căsătoria, încheierea actelor de dobândire sau înstrăinare a unor bunuri cu efecte asupra patrimoniului, moartea. Toate acestea au rămas valabile de-a lungul istoriei inclusiv in zilele noastre. Astfel, dreptul civil tratează aspectele legate intim de viaţa cetăţeanului coordonându-i atitudinile în orice categorie de raporturi care îl induc pe acesta în viaţa socială. Din multitudinea acestor raporturi, dreptul civil reglementează raporturile patrimoniale civile şi raporturile nepatrimoniale, şi raporturi generate de creaţia intelectuală . Prin urmare, dreptul civil ocupă o poziţie centrală si în sistemul dreptului românesc, contribuind la ocrotirea valorilor esenţiale omului, atât patrimoniale, cât şi nepatrimoniale .De asemenea, dreptul civil reprezintă o garanţie a formarii unei conştiinţe juridice corecte ,precum si a respectării si întăririi moralei. Expresia "drept civil" poate fi luatã în trei sensuri si anume:mai întâi ea desemneazã ramura de drept civil a sistemului de drept românesc.Într-un al doilea sens, expresia "drept civil" evocã acea posibilitate sau prerogativã recunoscutã de legea civilã titularului dreptului civil. În sfârsit, într-o a treia acceptiune, prin drept civil se desemneazã o ramurã a stiintei juridice, stiintã ce are ca obiect dreptul civil; disciplina de învãtãmânt. In concluzie, dreptul civil este ansamblul normelor juridice care reglementează raporturi

patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane aflate pe poziţii de egalitate juridicã. Institutiile dreptului civil sunt: raportul juridic civil, bunurile, izvoarele raportului juridic civil si dovada sau proba acestui raport; actul juridic civil, prescriptia extinctivã, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligatiile civile, contractele civile speciale dreptul de proprietate intelectualã, succesiunile. Dintre acestea actul juridic civil este acea manifestare de vointã destinatã sã producã anumite efecte juridice (sã creeze, sã modifice sau sã stingã un raport juridic civil) în limitele si conditiile dreptului obiectiv. Codul nostru civil nu se referã la actul juridic civil în general ci la prototipul sãu - contractul civil - stabilind în art. 948 regula potrivit cãreia "conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt:capacitatea de a contracta; consimtãmântul valabil al pãrtii ce se obligã;. un obiect determinat;. o cauzã licitã". Dupã criteriul aspectului la care se referã conditiile de validitate ale actului juridic civil, pot fi: conditii de fond , conditii de formã  si conditii de publicitate. Conditiile de forma , numite si intrinseci, sunt cele care privesc continutul actului juridic civil, iar conditiile de fond ,cunoscute si sub denumirea de extrinseci, sunt cele care se refera la exteriorizarea vointei. Neindeplinirea acestor conditii la incheiere unui act juridic atrage dupa sine o sanctiune de drept civil,respectiv nulitatea. Legislaţia noastră civila nu cuprinde o definiţie a nulităţii, deşi atât Codul civil, cât si celelalte acte normative consacra prevederi legale cu privire la nulitatea actului juridic civil. Fata de aceasta stare legislativa în literatura de specialitate s-au formulat mai multe definiţii nulităţii actului juridic civil. Comun tuturor acestor definiţii este sublinierea ca nulitatea este o sancţiune a actului juridic civil ce intervine când se încalcă o dispoziţie legala cu ocazia încheierii actului juridic. In principiu, nulitatea este sanctiunea de drept civil care desfiinteazã actul

juridic atunci când a fost încheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond

sau de formã) impuse de lege. Nulitatea este principala si cea mai vastã specie a ineficacitãtii actului juridic civil.

Din aceasta definiţie rezulta ca nulitatea prezintă următoarele trasaturi caracteristice: este o sancţiune de drept civil; se aplica numai actelor juridice nu si faptelor juridice, în sens restrâns; nulitatea lipseşte actul juridic de efectele care contravin normelor juridice edictate pentru asigurarea încheierii sale valabile; intervine atunci când sunt încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de validitateale actului juridic civil; conformitatea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil cu dispoziţiile legale încălcate se apreciază la momentul încheierii actului.

Ca sancţiune juridica civila, nulitatea îndeplineşte o funcţie preventiva , o funcţie represiva si o funcţie reparatorie.

Funcţia preventiva consta in efectul inhibitoriu pe care îl exercita asupra subiectelor de drept civil, tentate sa încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate, in sensul ca, ştiind ca un asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sunt descurajate si îndemnate sa respecte legea civila.

Funcţia represiva, numita si sanctionatorie intra in acţiune atunci când funcţia preventiva nu si-a dovedit eficienta, constând in înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabila a actului juridic.

Funcţia reparatorie consta in repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea normelor juridice.

Unii autori adăugă si o a patra funcţie a nulităţii actului juridic civil, ca fiind o sinteza a celorlalte doua, anume funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii in domeniul actelor juridice civile, in sensul ca, prin realizarea funcţiei preventive si a celei sancţionatorii, se asigura respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.

In decursul timpului, concepţia despre nulitatea actului juridic a cunoscut o anumita evoluţie.

Intr-un trecut mai îndepărtat, se considera ca un act juridic lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, deci, in principiu, nulitatea era totala si iremediabila (concepţia nulităţii „actului-organism” , in sensul ca nulitatea actului juridic civil era asemănata cu boala organismului uman).

Mai târziu, ţinându-se cont de faptul ca nulitatea ca sancţiune a actului juridic civil, nu reprezintă altceva decât mijlocul juridic prin care se restabileşte legalitatea incalcata la încheierea actului juridic civil, a fost formulata concepţia proportionalizarii efectelor nulităţii in raport cu finalitatea legii ,spunându-se ca trebuie înlăturate numai acele efecte care contravin scopului edictării dispoziţiei legale incalcate , menţinându-se insa celelalte efecte ale actului juridic respectiv. In cadrul acestei concepţii, se afirma ca nulitatea este , in principiu, parţiala si remediabila . In sprijinul acestei concepţii pot fi aduse si doua argumente de text, anume art. 1008 C. civ. si art. 1 alin 3 din Decretul nr. 167/1958. Astfel,potrivit art. 1008 C.civ. , „condiţia imposibila sau contrarie bunurilor moravuri sau prohibita de lege este nula si desfiinţează convenţia ce depinde de dansa”. Dând cuvântului „condiţie „ accepţiunea de clauza, rezulta ca, pe de o parte, clauza ilicita sau imorala este nula si desfiinţează convenţia ce depinde de aceasta, iar , pe de alta parte, convenţia nu este desfiinţata in cazul in care clauza respectiva nu a fost determinanta la încheierea ei (argument per a contrario), aşa incat va fi nula numai acea cauza. Conform art.1 alin.3 din Decretul nr. 167/1958 , „orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescripţiei extinctive este nula „ , deci nulitatea afecteaza numai clauza, iar nu întregul act juridic.

Mai buna înţelegere a instituţiei nulităţii actului juridic presupune si operaţiunea delimitării acesteia de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil. O asemenea delimitare contribuie si la evitarea confundării nulităţii actului juridic civil cu alte sancţiuni de drept civil, confuzie ce nu e admisibila deoarece este vorba de concepte juridice diferite, fiecare având un regim juridic propriu.

Rezoluţiune este sancţiunea civila care consta în desfiinţarea cu efect retroactiv (ex tunc) a unui contract sinalagmatic cu executare imediata (uno ictu), la cererea uneia din parţi ca urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte parţi din cauze imputabile acesteia. Asemănările dintre nulitate si rezoluţie sunt următoarele : ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil; ambele produc efecte retroactiv si presupun o hotărâre a organului de jurisdicţie. Rezolutiunea se deosebeste de nulitate prin: nulitatea presupune un act juridic civil încheiat cu nerespectarea condiţiilor de validitate, pe când rezoluţiuna presupune un act juridic valabil încheiat; nulitatea se aplica tuturor actelor juridice, în timp ce rezoluţiuna se aplica numai contractelor sinalagmatice, cu executare dintr-o data; în timp ce cauza de nulitate este concomitenta încheierii actului juridic civil, rezoluţiuna provine din cauze ulterioare încheierii actului si consta din neexecutarea culpabila a contractului de către una din parti. In linii mari, se deosebesc prin: domeniul de aplicare, cauzele care o determinã, modul de aplicare si rãspunderea pentru daunele pricinuite prin desfiintarea actului. Rezilierea este sanctiunea civilã care constã în desfiintarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivã în timp ca urmare a neexecutãrii obligatiei uneia din pãrti din cauze imputabile acesteia. Între nulitate si reziliere exista aceleaşi asemănări si deosebiri ca între nulitate si rezoluţiune cu singura deosebire ca rezilierea produce efecte numai pentru viitor

Inopozabilitatea (în sens restrâns) este sancţiunea civila care se aplica în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate fata de terţi a actului juridic civil. Principalele deosebiri dintre nulitate si inopozabilitate sunt următoarele:nulitatea presupune un act juridic civil nevalabil, în timp ce opozabilitatea priveşte un act juridic valabil încheiat; pe când nulitatea se aplica tuturor actelor juridice, opozabilitatea are ca obiect numai actele juridice pentru carelegea impunea publicitatea; cauzele de nulitate exista în momentul încheierii actului juridic civil, pe când inopozabilitatea provine din neîndeplinirea unor formalitati ulterioare încheierii actului juridic; prin efectele ei nulitatea priveşte raporturile dintre parti în timp ce inopozabilitatea priveşte raporturile dintre parti, pe de o parte, si terţi, pe de alta parte. Revocarea, prin prisma analizatã, este acea sanctiune civilã care constã în înlãturare a efectelor actului juridic civil datoritã ingratitudinii gratificatului ori neexecutãrii culpabile a sarcinii donatiei sau legatului. Din punct de vedere al asemănărilor, ambele sancţiuni constituie cauze de ineficacitate a actului juridic civil. Între ele exista si următoarele deosebiri: revocarea priveşte un act valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act ce a fost încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate; în timp ce cauza nulităţii este contemporana încheierii actului juridic, revocarea se întemeiază pe cauze posterioare încheierii actului juridic civil; nulitatea se aplica tuturor actelor juridice, pe când revocarea se aplica, de regula liberalităţilor. Caducitatea este acea cauzã de ineficacitate care constã în lipsirea de efecte a unui act juridic datoritã unui eveniment independent de vointa sau de culpa pãrtilor si care survine ulterior încheierii valabile a actului. În mod obiectiv, producerea efectelor actului nu poate avea loc. Astfel, legatul cuprins într-un testament valabil devine caduc daca legatarul predecedeaza testatorului, daca legatarul renunţa la succesiune sau daca bunul ce formează obiectul legatului piere; oferta devine caduca daca înainte de acceptarea ei ofertantul moare sau devine incapabil. Între nulitate si caducitate exista următoarele deosebiri: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când caducitatea presupune un act valabil încheiat; daca nulitatea produce efecte retroactive, caducitatea produce efecte numai pentru viitor; în timp de cauzele de nulitate sunt concomitente

încheierii actului juridic civil, caducitatea provine din cauze ulterioare încheierii actului juridic, fiind străine de voinţa autorului actului.

Reductiunea succesoralã este sanctiunea civilã care constã în reducerea liberalitãtilor excesive, cu efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii, a legatelor si a donatiilor fãcute de defunct, la cererea mostenitorilor rezervatari, în mãsura necesarã reîntregirii rezervei lor succesorale. Din cele expuse rezultã cã inexistenta este sanctiunea care declarã invaliditatea unui act juridic civil care s-a îndeplinit cu neobservarea conditiilor esentiale prevãzute de lege pentru existenta sa; actul inexistent nefiind o realitate juridicã, este un act aparent.

Dupa cum rezulta din chiar definitia nulitatii actului juridic civil , aceasta sanctiune de drept civil are drept cauza generica nerespectarea la incheierea actului juridic civil a dispozitiilor legale care reglementeaza conditiile sale de valabilitate. Cauzele nulitãtii sunt acele împrejurãri care învedereazã lipsa unui element structural al actului juridic sau încãlcarea unei conditii legale de validitate a actului. Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absoluta iar altele atrag nulitatea relativa a actului juridic civil. Cauzele de nulitate absolutã sunt : nesocotirea regulilor privind capacitatea civila în unele ipoteze (cum ar fi :nerespectarea unei capacitati speciale de folosinta a persoanei fizice ,instituite pentru ocrotirea unui interes obstesc); lipsa consimtãmântului în cazul erorii obstacol ; nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; nevalabilitatea cauzei actului juridic ; nerespectarea formei cerute ad validitatem; lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative; încălcarea ordinii publice;fraudarea legii;încălcarea dreptului de preemţiune al statului (de pilda, art. 52 din Codul silvic, Legea nr. 26/1996). Cauzele de nulitate relativa: lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil;viciile de consimţământ: eroarea (mai puţin eroarea obstacol), dolul, vio-lenta si leziunea;nerespectarea dreptului de preemţiune (de pilda, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor). Cea mai importantã clasificare a nulitãtilor se face în functie de natura interesului ocrotit prin norma încãlcatã si numai derivat de regimul juridic care li se aplicã.Ea distinge nulitãtile absolute de cele relative. Clasificarea nulitatilor in absolute si relative prezinta importanta sub aspectul regimului juridic diferit pe care il are fiecare dintre aceste doua feluri de nulitati. In esenta, regimul juridic al nulitatii vizeaza trei aspecte : cine poate invoca nulitatea , cat timp poate fi invocata nulitatea si daca nulitatea poate fi acoperita sau nu prin confirmare. Astfel, în principiu, nulitatea absolutã intervine în cazul în care la încheierea actului s-au încãlcat norme juridice imperative (de ordine publicã) care au ca scop ocrotirea unor interese generale. În reglementările actuale, în special, cele cuprinse în Codul familiei si Decretul nr. 31/1954, dar nu numai, nulitatea absoluta este desemnata prin termenii: act nul, convenţie nula, nul de plin drept sau nulitatea. In cazul nulităţii absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează in următoarele reguli: nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes (partile actului juridic , avânzii-cauza ai partilor, alte persoane ce nu au participat la încheierea actului juridic dar care ar justifica un interes propriu), de instanţa, din oficiu , de procuror, precum si de alte organe prevăzute de lege; nulitatea absoluta poate fi invocata oricând pe cale de acţiune sau de excepţie, acţiunea in declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibila (art. 2 din Decretul nr. 167/1958); in principiu, nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare (nici expresa si nici tacita) pe când nulitatea relativã intervine în cazurile în care la încheierea actului s-au încãlcat dispozitii legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale (de interes privat). Nulitatea relativa este sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării, la încheierea unui act juridic civil, a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes particular, individual. Din punct de vedere

terminologic nulitatea relativa este desemnata în textele de lege prin expresiile: actul este anulabil, actul poate fi anulat, acţiunea de nulitate. In cazul nulităţii relative, regimul juridic al acesteia se concretizează in următoarele reguli:nulitatea relativa poate fi invocata, in principiu, numai de persoana ocrotita si al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic; nulitatea relative trebuie invocata, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţiune, in termenul de prescripţie extinctiva, acţiunea in declararea nulităţii relative fiind prescriptibila; nulitatea relative poate fi confirmata, expres sau tacit, de partea interesata (sau de succesorii in drepturi ai acesteia). Prin urmare, deosebirile de regim juridic intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa pot fi exprimate, sintetic, in felul următor: daca nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes , de instanţa sau din oficiu sau de alte organe prevăzute de lege, nulitatea relativa poate fi invocata, in principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic; nulitatea absoluta este imprescriptibila , pe când cea relativa este supusa prescripţiei extinctive; daca nulitatea absoluta nu poate fi, in principiu, acoperita prin confirmare, nulitatea relative poate fi confirmata expres sau tacit. După modul de consacrare legislativa deosebim nulitatea expresa si nulitatea virtuala care rezulta din felul de exprimare a legiuitorului (ex. art. 965, alin. 2 C. civ., din care reiese ca sunt nule convenţiile asupra unei succesiuni nedeschise). Nulitatea expresa (textuala sau explicita) este acea nulitate care este prevăzuta, ca atare, într-un text de lege. Astfel, spre exemplu, în art. 34 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 se prevede în mod expres ca orice act juridic încheiat de o persoana juridica fara respectarea principiului specialităţii capacitaţii de folosinţa „este nul”.Nulitatea virtuala (implicita ori tacita) este acea nulitate care nu este expres prevăzuta de lege, dar care rezulta în mod neîndoielnic din modul în care suntreglementate unele condiţii de validitate ale actului juridic civil. Marea majoritate a reglementarilor cuprinse de legislaţia civila fac referire la nulitatea virtuala. De regula,astfel de nulitati sunt desemnate prin expresiile „este oprit”, „nu se poate”, „se admite numai daca” etc. După felul condiţiei de validitate nesocotite cu ocazia încheierii actului juridic civil nulitatea este de doua feluri: nulitate de fond si nulitate de forma. Nulitatea de fond se aplica in cazul incalcarii unei condiţii de fond la încheierea actului juridic civil (capacitate, consimtamant, obiect, cauza). Nulitatea de forma se aplica in cazul nerespectării la încheierea actului juridic civil a formei „ad validitatem” impusa de lege (ex. art. 813 C. civ. dispune ca toate donaţiunile se fac prin act autentic). In funcţie de modul in care poate fi valorificata , nulitatea poate fi: nulitate de drept, care operează de la sine, fara intervenţia instanţei de judecata si nulitatea judiciara, care este pronunţata de instanţa de judecata. Totuşi, o astfel de clasificare nu mai este acceptata in sistemul nostru de drept , avand in vedere ca doar instanţa de judecata poate decide aplicarea nulităţii.

De asemenea, in ceea ce priveşte întinderea efectelor sale, exista nulitate totala si nulitate parţiala. Nulitatea este totala atunci când desfiinţează în întregime actul juridic lipsindu-l de toate efectele sale. Nulitatea parţiala este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic. Cu alte cuvinte, în cazul nulităţii parţiale se vor desfiinţa efectele numai cu privire la anumite clauze, celelalte efecte ale actului juridic ce nu contravin legii se vor menţine. În dreptul nostru

regula este nulitatea parţiala, iar nulitatea totala excepţia. Lipsa capacitaţii de exerciţiu, viciile de consimţământ ca si neregularităţile privitoare la forma, ad validitatem, sunt cele mai frecvente cauze de nulitate totala.

Consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmăririle datorate desfiinţării in întregime sau in parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu incalcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate sunt denumite „efectele nulitatii actului juridic civil”. Indiferent ca nulitatea este absoluta sau relativa,efectele sunt aceleaşi, lipsirea actului juridic civil de acele efecte care contravin normelor juridice edictate pentru valabila încheiere a actului. Esenţa efectelor nulităţii este exprimata de adagiul„quod nullum est, nullum producit efectum”, ceea ce înseamnă ca actul nul nu produce nici un efect. Regula stabilita prin acest adagiu este valabila numai în cazul nulităţii totale, deoarece în cazul nulităţii parţiale nu se desfiinţează acele efecte ale actului juridic civil care sunt conforme cu scopul condiţiilor stabilite de lege pentru însăşi validitatea actului. Întinderea efectelor nulităţii va fi, aşadar, mai cuprinzătoare sau mai restrânsa după cum nulitatea este totala sau parţiala. De asemenea, efectele nulităţii diferă si în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic civil, respectiv, daca actul încheiat a fost executat sau nu de către parti, iar în caz de executare daca cu privire la drepturile transmise prin actul nul au fost încheiate alte acte juridice cu alte persoane. Astfel, în cazul în care actul juridic civil a fost anulat, dar n-a fost încă executat, el nu-si mai produce efectele în vederea cărora a fost încheiat, adică nu va mai putea fi executat, partile aflându-se în situaţia în care n-ar fiîncheiat actul respectiv. Daca actul juridic civil a fost executat, în tot sau în parte, odată pronunţata sau constatata nulitatea acestuia, efectele produse de el se vor desfiinţa retroactiv, iar prestaţiile executate în baza acestui act se vor restitui reciproc. În sfârşit, daca după executarea actului nul, una din parti, respectiv, dobânditorul de drepturi încheie cu o terţa persoana un act juridic prin care la rândul sau transmite acesteia din urma drepturile dobândite în temeiul actului nul, aplicarea sancţiunii nulităţii va avea ca efect nu numai desfiinţarea actului juridic iniţial, primar, dar si desfiinţarea actului subsecvent. În baza celor înfatisate se desprinde concluzia ca efectele nulităţii sunt cârmuite de următoarele trei principii:principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actuluijuridic; principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic (restitutio in integrum) principiul anularii nu numai a actului iniţial, primar, ci si a actelor subsecvente (resoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis). Toate aceste principii se afla într-o strânsa legătura, în sensul ca principiul retroactivităţii efectelor actului juridic civil le determina pe celelalte doua. Într-adevăr, principiul restabilirii situaţiei anterioare si cel al anularii si actului subsecvent ca urmare a anularii actului iniţial sunt consecinţe ale retroactivităţii efectelor nulităţii si, totodată, mijloace de asigurare efectiva a retroactivităţii. În dreptul nostru civil exista unele principii în baza cărora nulitatea de care este lovit sau ar putea fi lovit un act juridic îşi produce, în întregime sau numai în parte efectele. Altfel spus, un act juridic civil sancţionat cu nulitatea sau căruia i s-ar putea aplica o asemenea sancţiune, fie îşi produce toate efectele, fie produce numai unele efecte, fie este menţinut pentru trecut desfiinţându-se pentru viitor, fie produce alte efecte juridice decât cele ce-i sunt specifice.

Menţinerea în parte sau în întregime a efectelor actului juridic civil nul sau care ar putea fi declarat nul se justifica de incidenta concurenta, dar prioritara a unor principii sau reguli de drept cum ar fi :principiul conversiunii actului juridic nul într-un alt act juridic ale cãrui conditii de validitate sunt în întregime îndeplinite ;principiul răspunderii civile delictuale consacrat de art. 998 C. civ. si principiul validităţii aparentei în drept exprimat de adagiul latin error communis facit jus, poate justifica si el uneori menţinerea efectelor juridice

produse de un act lovit de nulitate. Aceste reguli de drept înlătura principiul „quod nullum est, nullum producit efectum”. Întreaga viaţă a omului, de la naştere şi până la moarte este reglementată în aspectele sale esenţiale de normele dreptului civil

BIBLIOGRAFIE:1)O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, Editura C.H.Beck, Bucureşti,;2)O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Editura Hamangiu, Bucureşti3)G. Boroi, Drept civil.Partea generala.Persoanele, Editura Hamangiu 20084)I.Apetrei , R.O. Andone , Institutii de drept civil-Partea generala.Persoana fizica.Persoana juridica ., Editura Venus , Iasi 20065)Internet