Nu judecati si nu veti fi judecati (Luca 6:37)Un sfat bun, valabil cu atat mai mult in ceea ce-i priveste pe parinti.De ce spun asta? In primul rand pentru simplul fapt ca este atat de greu sa gasesti echilibrul si calea de mijloc oricum, dar este de doua ori mai greu sa nu cazi in extreme atunci cand in mana ta sta binele copilului tau si pe umerii tai atarna responsabilitatea de a lua decizii pentru puiul tau, care nu se poate apara singur, care depinde in totalitate de tine, care are nevoie de tine si pe care ai datoria de a-l invata sa devina la randu-i o persoana independenta, responsabila, fericita si implinita.In al doilea rand pentru ca si parintii sunt oameni, pentru ca nu exista parinte perfect si nici nu ar trebui sa existe. Ceea ce conteaza este sa ne asumam greselile, sa invatam din ele, sa mergem mai departe, oferindu-i astfel si celui mic un exemplu bun. Daca facem asta, nu vom cara dupa noi un bagaj plin cu frustrari si vinovatie neintemeiata. De ce vinovatie? Pentru ca parintii care se doresc responsabili au bunul obicei de a se simti vinovati ori de cate ori nu se gandesc la copil inaintea lor, ori de cate ori fac mici greseli, ori de cate ori isi ies din fire - chiar daca din motive bine intemeiate, ori de cate ori nu au cu ce sa-i cumpere jucaria pe care o are si baietelul vecinilor, ori de cate ori au fost suparati si nu i-au cantat cu tragere de inima cantecelul preferat, sau nu l-au distrat, sau nu au putut sa-i faca o bucurie, ori de cate ori nu gasesc raspunsuri la intrebari si dintr-o mie de alte motive care nu-mi vin acum in minte.In al treilea rand pentru ca in fiecare zi, ora, minut sunt bombardati cu mii de decizii pe care trebuie sa le ia: sa nu imbracam copilul prea gros, dar nici prea subtire; sa nu fim excesiv de permisivi, dar nici prea aspri; sa nu lasam timpi morti in educatia lui, dar nici sa nu-l supra-aglomeram cu informatii; sa nu-i dam sa manance prea mult, dar nici prea putin; sa nu-i stirbim increderea in sine, dar nici sa nu-l lasam sa-si faca rau; sa-l lasam sa exploreze, dar sa-l invatam si sa se intoarca; sa nu incepem prea tarziu sau prea devreme, sa nu fie prea mult sau prea putin... Este valabil pentru fiecare dintre noi, dar de doua ori mai mult in ceea ce-i priveste pe parinti.Asadar, sa nu judecam un parinte care si-a iesit din fire - pentru ca nu stim cat de mult i-a fost pusa la incercare rabdarea; sau un parinte care sta pe banca in parc in loc sa se joace cu copilul - pentru ca nu stii cat a dormit noaptea trecuta. Fiecare dintre noi incercam sa le oferim copiilor nostri tot ce avem mai bun in noi, tot ce ne sta in putinta, TOTUL.

Totusi, in final, ceea ce conteaza, este sa ne IUBIM copilasii asa cum numai un parinte poate iubi.Pentru ca nu-si vor aduce aminte daca le-am asortat ciorapeii cu sepcuta, nu-si vor aminti de toate jucariile pe care le-au avut, nu-si vor aduce aminte daca au fost incaltati cu ultimele ghetute aparute, nu vor mai sti daca era casa luna sau toate jucariile imprastiate pe unde nici nu te astepti sau daca au iesit in fiecare zi in parc, nici alte o mie de lucruri pentru care ne ingrijoram atat in fiecare zi. Dar cu siguranta isi vor aminti ca au fost si sunt iubiti si vor sti sa iubeasca la randul lor.