ÂNTUL ADEV August Viața Bisericii conform metaforelor ... · gice din epistolele pauline timpurii...

1
sența promisiunilor lui Dum- E nezeu din Vechiul Testament constă în înnoirea întregii creații, începând cu formarea unui popor înnoit, care să constituie germenii noii creații. De aceea, la întruparea Mântui- torului – prin unirea nedespărțită și neconfundată a dumnezeirii cu natura umană – ia naștere Biserica. Fiul lui Dumnezeu își asumă firea umană, pentru ca mai apoi omul, încorporându-se duhov- nicește în El, să se poată împărtăși din firea dumnezeiască, devenind pe zi ce trece asemenea Lui. Pentru aceasta, în timpul lucrării Sale pământești, Mântui- torul a constituit în jurul Său nucleul Israelului înnoit, prin care, după jertfa, învierea și proslăvirea Lui, Duhul Sfânt să extindă Împărăția lui Dumnezeu, înnoindu-i pe cei care vor crede. Folosind diverse metafore pentru descrierea Bisericii, apostolul Pavel elabo- rează în epistolele sale o eclesiologie cu totul specială prin profunzimea ei. Rădă- cinile vechi-testamentare ale Bisericii nu sunt nicidecum ignorate, ceea ce face ca, în gândirea apostolului, Biserica să se situeze într-o coerență teologică a planului universal de mântuire conceput în Sfânta Treime. Sintetizând eclesiologia ce se degajă din metaforele apostolului Pavel, observăm că în epistolele sale timpurii accentul cade în mod deosebit pe lucrarea Duhului Sfânt în persoana umană, urmărindu-se, desigur, un scop eclesiologic. Biserica este formată din cei care cred și se încorporează în Hristos prin botez, devenind astfel și ei fii ai lui Dumnezeu, născuți – asemenea lui Isaac în vechime – prin intervenția puternică a lui Dumnezeu, săvârșită de Duhul Sfânt. Urmarea firească este aceea că ei se împărtășesc din natura Tatălui lor, ceea ce face ca în sânul comu- nității lor diferențele de rasă, gen și rang social să dispară, iar tot ce contează să fie „făptura nouă” (Gal. 6.15). Dumnezeu își împlinește astfel făgăduința vechi-testamen- tară de a primi în poporul Său toate nea- murile (Is. 2.2-4; 56.6-7; 60.3-14; Mica 4.1-2; Zah. 14.16-17 etc). Însă, după cum fiii născuți într-o familie sunt și crescuți până la vârsta maturității, Duhul Sfânt lucrează și în fiii lui Dumnezeu maturi- zarea în sfințire. Prin Duhul, Hristos Se întipărește spiritual în fiecare credincios creștin, iar faptele trupului, în fața cărora, odinioară, omul stătea neputincios și înfrânt, sunt acum omorâte prin puterea Duhului. Sfințirea este posibilă și datorită faptului că locuind în Biserică precum într-un templu, Dumnezeu dă putere fiecărui membru al ei să se separe de necurăția spirituală a lumii, chiar dacă viețuiește în mijlocul acesteia. Apostolul continuă să sublinieze pre- zența și acțiunea Duhului Sfânt în Biserică abordând problema harismelor, prilej cu care folosește metafora trupului, pen- tru a dovedi că harismele, ca odrăsliri ale Duhului, creează diversitate în unitate. Egoismul inerent firii umane vechi este acum vindecat prin puterea Duhului Sfânt, care îi hăruiește pe credincioși cu înzestră- rile prin care să-și poarte de grijă unii altora, ajutându-se unii pe alții în urcușul duhovnicesc. Refuzul omului de a fi „păzi- torul” fratelui său este înlocuit de preocu- parea fiecăruia pentru fratele său, născut din același Ierusalim ceresc și împreună cu care va moșteni împărăția lui Dumne- zeu. Omului din ce în ce mai singur Bise- rica trebuie să-i devină familie, căci ea a fost constituită de Mântuitorul ca o comu- nitate de iubire adunată în jurul Său (In. 13.35), comunitate care trebuie să rămână în iubire (In. 15.9-10). Semnificațiile metaforelor eclesiolo- gice din epistolele pauline timpurii dove- desc cu prisosință faptul că pneumatolo- gia apostolului Pavel este o categorie ontologică în eclesiologia sa. După cum se exprimă Ioannis Zizioulas, „pneumato- logia nu se raportează la bunăstarea Bise- ricii, ci la existența ei. Nu este vorba de un dinamism ce se adaugă esenței Bisericii. Este esența Bisericii însăși”. În cuvintele lui Serghei Bulgakov, Biserica poate fi descrisă chiar ca „Sfântul Duh trăind în uma- nitate”, dar și ca „locul lucrării Duhului”, cum o numea Nikolai Afanasiev. Această realitate face ca Biserica să nu rămână o instituție statică, încremenită în structu- rile ei, ci să fie un organism viu, în care Duhul Sfânt dă viață nouă formelor vechi. Biserica își are temelia istorică în întrupa- rea, moartea și învierea Mântuitorului, dar Duhul Sfânt coborât la Cincizecime o împuternicește pentru a se dezvolta ca trup al lui Hristos și să adapteze mesajul mântuitor al Evangheliei la circumstanțele mereu schimbătoare ale societății. 8 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI August 2014 Pastor dr. Ciprian Terinte, Decanul ITP București Viața Bisericii conform metaforelor pauline Viața Bisericii conform metaforelor pauline „El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce înde- plinește totul în toți.” (Efeseni 1.22-23) ECLESIOLOGIE ECLESIOLOGIE Concluziile la cartea cu același titlu apărută în 2010 la Societatea Biblică din România.

Transcript of ÂNTUL ADEV August Viața Bisericii conform metaforelor ... · gice din epistolele pauline timpurii...

Page 1: ÂNTUL ADEV August Viața Bisericii conform metaforelor ... · gice din epistolele pauline timpurii dove-desc cu prisosință faptul că pneumatolo-gia apostolului Pavel este o categorie

Pastorul Lazăr Gog mărturisește:

Am avut experiențe de coborâre a slavei lui Dumnezeu peste templele acestea – peste noi, peste biserica lui Hristos –, încât nu s-a mai putut predica, că n-a mai fost nevoie de predică. Preoții n-au mai putut sluji. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, inaugurarea unui nou templu. Și când Domnul coboară în templul acesta, se întâmplă lucruri pe care nu le poți explica.

Am să o rog pe sora Natalia Cornea să nu se supere pe mine că o voi aminti în mărturia aceasta. M-am bucurat că a venit în față ca mărturie a faptului că a fost vindecată de Domnul, de cancer. Starea de sănătate a sorei Cornea ajunsese extrem de dificilă, suferise 4 operații și ajunsese într-o stare în care credea că trebuie să se pregătească de plecarea în veșnicii.

Mi-aduc aminte de momentul când s-a întâmplat lucrul acesta, probabil cu 7-8 ani în urmă. Într-o zi a sunat telefonul și am auzit că cineva vrea să-mi spună ceva. Dar vocea era atât de stinsă, că n-am putut să înțeleg ce vorbește. Am zis: „Vorbiți mai tare, dacă puteți, căci nu vă aud și nu știu cu cine vorbesc.”

Și sora Cornea, că dânsa era, și-a adunat puterile și am înțeles din glasul acela stins următoarele cuvinte: „Frate Gog, vă rog să mai veniți ultima dată la mine, că ieri am fost dusă la urgență. Să îmi faceți ungerea cu untdelemn și apoi sunt gata să mor. Și să-i spuneți sorei Magdalena să se uite la copiii mei.”

Soția era de față și sora Cornea își aduce aminte. Am luat-o pe soția mea și m-am dus la spital. Mai era acolo o familie, n-am să vă spun numele. Abia am intrat. Sora Cornea zăcea într-o stare de slăbiciune profundă, ca un muribund. Cred că nu exagerez când spun lucrul acesta. Familia aceea m-a luat deoparte și fără să ia în considerare situația, mi-a zis: „Frate Gog, nu mai trebuie intervenit mult. Doctorii ne-au spus că până mâine dimineață moare. Noi am și vorbit deja la casa funerară și am pregătit toate lucrurile.” Și eu și soția ne-am îngrozit să auzim așa ceva. Dar a auzit și sora Cornea.

I-am spus acestei familii: „Nu vreau să vă mai aud vorbind pentru că nu vreau să aud așa ceva vorbindu-se aici.”

M-am dus lângă patul sorei Cornea și ea și-a adunat puterile și a zis: „Frate Gog, eu știu că mor, dar nu vreau să aud pe alții spunând că mor.” Am luat sticluța cu untdelemn și i-am făcut ungerea și am început să mă rog. Am făcut de multe ori ungerea sorei Cornea în perioada aceea, pentru că a avut multe operații.

Soția mea era de față și m-am rugat așa cum ne rugăm de obicei pentru cineva care este în suferință: „Doamne, ai milă...”. Însă, la un moment dat, m-am rugat în felul următor: „Iată că acum te-am uns și deja te-am vindecat. Mâine vei pleca acasă și vei fi o mărturie în mijlocul copiilor și în mijlocul bisericii.”

Am mai vorbit puțin cu dânsa și am plecat. Dar, ajunși pe hol, soția m-a întrebat: „De ce te-ai rugat în felul acesta?”

Și i-am spus: „Nu știu de ce m-am rugat așa, că eu n-am vrut să mă rog așa. Însă m-a luat Duhul Sfânt în primire.” Și când te ia Duhul Sfânt în primire, se coboară slava lui Dumnezeu. Se coboară în templu. Nu m-am rugat eu, S-a rugat Duhul Sfânt.

Sora Cornea este aici, martoră. A doua zi dimineața i-au dat drumul din spital și istoria cu cancerul s-a încheiat din ziua aceea, pentru că s-a coborât peste ea slava lui Dumnezeu!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu mare! Duhul Sfânt este o persoană divină. Și inaugurarea care a început-o la Cincizecime cu 120 de persoane este inaugurarea unui templu glorios, un templu făcut din pietre vii, nu din pietre cioplite din munte.

sența promisiunilor lui Dum-Enezeu din Vechiul Testament constă în înnoirea întregii

creații, începând cu formarea unui popor înnoit, care să constituie germenii noii creații. De aceea, la întruparea Mântui-torului – prin unirea nedespărțită și neconfundată a dumnezeirii cu natura umană – ia naștere Biserica. Fiul lui Dumnezeu își asumă firea umană, pentru ca mai apoi omul, încorporându-se duhov-nicește în El, să se poată împărtăși din firea dumnezeiască, devenind pe zi ce trece asemenea Lui. Pentru aceasta, în timpul lucrării Sale pământești, Mântui-torul a constituit în jurul Său nucleul Israelului înnoit, prin care, după jertfa, învierea și proslăvirea Lui, Duhul Sfânt să extindă Împărăția lui Dumnezeu, înnoindu-i pe cei care vor crede.

Folosind diverse metafore pentru descrierea Bisericii, apostolul Pavel elabo-rează în epistolele sale o eclesiologie cu totul specială prin profunzimea ei. Rădă-cinile vechi-testamentare ale Bisericii nu sunt nicidecum ignorate, ceea ce face ca, în gândirea apostolului, Biserica să se situeze într-o coerență teologică a planului universal de mântuire conceput în Sfânta Treime.

Sintetizând eclesiologia ce se degajă din metaforele apostolului Pavel, observăm că în epistolele sale timpurii accentul cade în mod deosebit pe lucrarea Duhului Sfânt în persoana umană, urmărindu-se, desigur, un scop eclesiologic. Biserica este formată din cei care cred și se încorporează în Hristos prin botez, devenind astfel și ei fii ai lui Dumnezeu, născuți – asemenea lui Isaac în vechime – prin intervenția puternică a lui Dumnezeu, săvârșită de Duhul Sfânt. Urmarea firească este aceea că ei se împărtășesc din natura Tatălui lor, ceea ce face ca în sânul comu-nității lor diferențele de rasă, gen și rang social să dispară, iar tot ce contează să fie „făptura nouă” (Gal. 6.15). Dumnezeu își împlinește astfel făgăduința vechi-testamen-tară de a primi în poporul Său toate nea-murile (Is. 2.2-4; 56.6-7; 60.3-14; Mica 4.1-2; Zah. 14.16-17 etc). Însă, după cum fiii născuți într-o familie sunt și crescuți până la vârsta maturității, Duhul Sfânt lucrează și în fiii lui Dumnezeu maturi-zarea în sfințire. Prin Duhul, Hristos Se întipărește spiritual în fiecare credincios

creștin, iar faptele trupului, în fața cărora, odinioară, omul stătea neputincios și înfrânt, sunt acum omorâte prin puterea Duhului. Sfințirea este posibilă și datorită faptului că locuind în Biserică precum într-un templu, Dumnezeu dă putere fiecărui membru al ei să se separe de necurăția spirituală a lumii, chiar dacă viețuiește în mijlocul acesteia.

Apostolul continuă să sublinieze pre-zența și acțiunea Duhului Sfânt în Biserică abordând problema harismelor, prilej cu care folosește metafora trupului, pen-tru a dovedi că harismele, ca odrăsliri ale Duhului, creează diversitate în unitate. Egoismul inerent firii umane vechi este acum vindecat prin puterea Duhului Sfânt, care îi hăruiește pe credincioși cu înzestră-rile prin care să-și poarte de grijă unii altora, ajutându-se unii pe alții în urcușul duhovnicesc. Refuzul omului de a fi „păzi-torul” fratelui său este înlocuit de preocu-parea fiecăruia pentru fratele său, născut din același Ierusalim ceresc și împreună cu care va moșteni împărăția lui Dumne-zeu. Omului din ce în ce mai singur Bise-rica trebuie să-i devină familie, căci ea a fost constituită de Mântuitorul ca o comu-nitate de iubire adunată în jurul Său (In. 13.35), comunitate care trebuie să rămână în iubire (In. 15.9-10).

Semnificațiile metaforelor eclesiolo-gice din epistolele pauline timpurii dove-desc cu prisosință faptul că pneumatolo-gia apostolului Pavel este o categorie ontologică în eclesiologia sa. După cum se exprimă Ioannis Zizioulas, „pneumato-logia nu se raportează la bunăstarea Bise-ricii, ci la existența ei. Nu este vorba de un dinamism ce se adaugă esenței Bisericii. Este esența Bisericii însăși”. În cuvintele lui Serghei Bulgakov, Biserica poate fi descrisă chiar ca „Sfântul Duh trăind în uma-nitate”, dar și ca „locul lucrării Duhului”, cum o numea Nikolai Afanasiev. Această realitate face ca Biserica să nu rămână o instituție statică, încremenită în structu-rile ei, ci să fie un organism viu, în care Duhul Sfânt dă viață nouă formelor vechi. Biserica își are temelia istorică în întrupa-rea, moartea și învierea Mântuitorului, dar Duhul Sfânt coborât la Cincizecime o împuternicește pentru a se dezvolta ca trup al lui Hristos și să adapteze mesajul mântuitor al Evangheliei la circumstanțele mereu schimbătoare ale societății.

August 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 17 8 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI August 2014

Pastor dr. Ciprian Terinte,Decanul ITP București

Viața Bisericii conform metaforelor paulineViața Bisericii conform metaforelor pauline

„El I-a pus totul sub picioare și L-a dat

căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

care este trupul Lui, plinătatea Celui ce înde-

plinește totul în toți.”(Efeseni 1.22-23)

CA

LE

IDO

SC

OP

CA

LE

IDO

SC

OP

Dumnezeu vindecă și aziDumnezeu vindecă și azi

„Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.” (Iov 5.7)

„Eu socotesc că suferințele din vre-mea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie des-coperită față de noi.” (Romani 8.18)

„...cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El...” (1 Timotei 1.5)

„Dumnezeul oricărui har, care v-a che-mat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” (1 Petru 5.10)

Suferința din cauza căreia strigi este medicament, nu pedeapsă; corecție, nu condamnare. Nu goni nici una, ca să nu fii gonit de la moș-tenire. (Fericitul Augustin)

Nimic nu dispune sufletul atât de mult spre iubirea de înțelepciune, ca suferința. (Ioan Gură de Aur)

Cugetări despre SUFERINȚĂ

De ce, Doamne?

De ce plânge cerul, Doamne,Stropi de lacrimi pe pământ?Oare iar Te-au supăratOamenii ce au uitatSă trăiască-al Tău Cuvânt?

De ce, Doamne, vin furtuniȘi războaie… și dureri?Oare ochii-Ți iubitoriMai privesc acum spre noi?Ne mai dai din cer puteri?

De ce ape-nvolburateDuc cu ele dragosteaȘi vin gânduri ce frământăIar în piept inima-i frântăFără de Iubirea Ta?

De ce plânge cerul, Doamne?Oare ai uitat de noi?Nu-Ți întoarce Doamne fața…Vrem să vină dimineațaPeste lumea de nevoi!

Mai trimite har de susȘi iubire…și credințăCa-mpreună mic și mareSă pornim spre-albastra zareS-ajungem la biruință!

MARIA LUCA

EC

LE

SIO

LO

GIE

EC

LE

SIO

LO

GIE

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele

Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși;

și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5.14-15)

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele

Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși;

și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5.14-15)

Concluziile la cartea cu același titlu apărută în 2010 la Societatea

Biblică din România.

Daniel
Typewritten Text
Continuare...