Chişinău • 2014

Nr. 5 (134), 2014

septembrie-octombrie

La mulți ani Preacucernice Părinte Petru!!!(26.09.1937)

LUMINĂTORUL INTERVIU 3_______________________________

CARTAGINA TĂCERII TREBUIE SĂ FIE DEMOLATĂ

Începem acest număr dedicat protoiereului Petru Buburuz, cel care a reanimat revista Luminătorul și a binecuvântat cele două Mari Adunări Naționale, retipărind un interviu realizat înainte de marea pe-restroică în care părintele Petru Buburuz își revarsă sentimentele naționale în fața tuturor românilor.

La mulți ani, Părinte, și noi realizări!!!Pr. V.C.

Secretarul general Mihail Gorbaciov ridică vălul tăcerii de pe multe probleme şi aspecte ale vieţii sociale, ţinute odinioară într-un ingrat con de umbră. Publicitatea, spiritul constructiv de tole-

4 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________ranţă şi înţelegere în numele scopului suprem al vieţuirii paşnice pe Pământ ne îndeamnă să fim binevoitori şi faţă de Biserica Ortodoxă Rusă, pentru că, după cum menţiona M.S. Gorbaciov la întâlnirea cu Pimen, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, „împlinirea unui mileniu de la adoptarea creştinismului în Rusia a căpătat nu numai o rezonanţă religioasă, ci şi o rezonanţă social-politică… Noi vedem clar întreaga profunzime a deosebirilor noastre din concepţia despre lume, însă, totodată, ţinem cont în mod realist de situaţia existentă. Credincioşii sunt oameni sovietici, oameni ai muncii, patrioţi, şi ei au tot dreptul să-şi exprime destoinic convingerile”.

Cu ocazia aniversării în luna iunie se desfăşoară mari festivităţi în oraşele Moscova, Leningrad, Kiev, Vladimir, Lvov ş.a. Eparhia Chişinăului şi a Moldovei, ca parte alcătuitoare a Bisericii Ortodoxe Ruse, participă la aceste manifestări prin reprezentanţii săi.

Unul dintre aceşti reprezentanţi este magistrul în teologie, protoiereul mitrofor Petru Buburuz, paroh al bisericii „Sfânta Treime” din Chişinău, şef al arhivei Eparhiei Chişinăului şi a Moldovei, care a acceptat cu amabilitate să ne acorde câteva clipe de întreţinere. Nu înainte, însă, de a-l ruga pe părintele Petru să ierte gura păcătoşilor atunci când Va observa că ea, gura, neadevăr grăieşte… În orice caz, deşi suntem atei prin educaţie, pornim la drum cu ferma convingere că aici şi de acum încolo Cartagina tăcerii trebuie să fie demolată. Fiindcă nu rareori în brazdele hleioase ale tăcerii încolţesc spornic seminţele suspiciunii, ale neîncrederii şi părerilor greşite.

- Mai întâi am vrea să ştim cu ce sentimente întâmpinaţi eveni-mentele ce ţin de condiţia D-voastră de faţă bisericească.

- Cu sentimentul îmbucurător, întremător şi dătător de speranţe tu-turor pe care ţi-l poate produce coincidenţa în timp a două evenimente epocale: aniversarea unui mileniu de la creştinarea Rusiei şi restructu-rarea. Această deschidere spre om, indiferent de convingerile sale, spre caritate a şi făcut posibilă întâlnirea noastră de astăzi. Acum 4-5 ani atât

LUMINĂTORUL INTERVIU 5_______________________________eu, cât şi D-voastră n-am fi putut crede în posibilitatea acestui dialog, şi încă pentru a fi publicat. Oare nu e un mare pas înainte?

- Care sunt jaloanele relaţiilor religioase dintre Ţara Moldovei şi Rusia?- Cred că nu greşesc afirmând că relaţiile bisericeşti dintre Ţara

Moldovei şi Rusia au început odată cu formarea Statului Moldovenesc (1359). Iosif Muşat, primul mitropolit al Mitropoliei Moldovei de si-nestătătoare (1401) a fost hirotonisit în 1373 de Antonie, mitropolitul Galiţiei. Ştefan cel Mare, care căuta să formeze o alianţă a creştinilor împotriva turcilor, a încercat să facă legături de prietenie cu vecinul său din răsărit. Tot aşa şi mulţi alţi domnitori şi mitropoliţi. Vasile Lupu, împreună cu mitropolitul Varlaam şi cu ajutorul lui Petru Movilă, mi-tropolitul Kievului, înfiinţează la Iaşi prima tipografie din Moldova (1641). Iar pentru noua Academie greco-slavo-latină din Iaşi (1640) trimite învăţători acelaşi Petru Movilă. Urmează apoi Sinodul panorto-dox (1642) din capitala Moldovei, şi el organizat la iniţiativa lui Vasile Lupu, sinod care a adoptat renumita „Mărturisire de credinţă ortodoxă”, îndreptată contra propagandei catolice şi protestante, deci, servind la întărirea relaţiilor interortodoxe. Iar fenomenul Paisie Velicikovski, care a influenţat o Moldovă şi o Rusie? Vin în ordine cronologică Dimitrie Cantemir, Gavriil Bănulescu-Bodoni şi înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului în componenţa Bisericii Ruse, oficial întemeiată la 21 august 1813.

- Aşadar, odată cu formarea Statului Moldovenesc s-au creat condi-ţii favorabile pentru organizarea centralizată a Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a contribuit substanţial la întărirea ţării şi la dezvolta-rea culturii naţionale. Când, totuşi, au fost creştinaţi strămoşii noştri?

- Începuturile creştinismului la strămoşii noştri daco-romani coboară până în epoca apostolică. Sf. Ap. Pavel a propovăduit Evanghelia lui Hristos până la Iliric (Epistola către Romani, XV, 19). Sf. Ap. Andrei a propagat credinţa creştină pe malurile Mării Negre şi ale Dunării, ajun-gând până la Sciţia Minor (Crimeea sau Hersonul) şi Moessia Inferior

6 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________(Dobrogea de azi). Scriitorii bisericeşti ruşi şi mai vechi susţin că Ap. Andrei s-ar fi dus din Crimeea până la Kiev, căruia i-ar fi prezis că va ajunge un mare centru creştin. Se poate spune că poporul nostru a apărut pe scena istoriei ca un popor creştin.

Inscripţiile şi bazilicile paleocreştine, descoperite în Dobrogea şi în alte provincii din bazinul Dunării (inscripţia de la Napoca datează de la 235), atestă existenţa fără întrerupere a unei intense vieţi creştine. Chiar din sec. II-III şi până în secolul XIV, adică până la constituirea în formaţiuni statale a Munteniei şi Moldovei, pe aceste teritorii apar eparhii, unii dintre episcopii cărora sunt bine cunoscuţi în istorie. În decursul veacurilor învăţătura creştină s-a asimilat cu modul de trai şi de gândire al populaţiei locale, născând forme speciale de viaţă creştină, care mai apoi au fost numite „legea strămoşilor”.

O mărturie grăitoare a răspândirii creştinismului în bazinul Dunării de Jos până în sec. IV o constituie martirii creştini de pe aceste locuri: episcopul Tomisului Efrem (7 martie 304), Sf. Sava, numit Gotul, mar-tirizat pe locul actualului oraş Buzău la 372, cei 65 de mucenici (13 sep-tembrie 319). Tot în secolul IV au fost martirizaţi sfinţii „de la Niculiţel”: Zotikos, Atalos, Camasis şi Filipos. Moaştele lor au fost descoperite în 1971 în Niculiţel (Dunărea de Jos) într-o criptă sub asfaltul unei şosele, care s-a prăbuşit în urma ploilor şi a inundaţiei.

- Vorbind despre această perioadă nu putem face abstracţie de per-sonalitatea lui Niceta (Nichita) de Remesiana, care a fost nu numai un mare misionar, ci şi un mare învăţat. S-au păstrat de la el un şir de scrieri teologice: una în care se explică „Crezul” celor ce vor să se boteze, alta în care se arată folosul cântării de psalmi (De psal-modie bono) şi a treia despre privegheri, pe care el le-ar fi introdus în Biserica daco-romanilor înainte de a fi fost admise de vre-o altă Biserică din răsăritul şi apusul european.

- Istoria, în viziunea lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, este un ansamblu al tuturor coordonatelor din care se încheagă viaţa şi activitatea cotidiană

LUMINĂTORUL INTERVIU 7_______________________________a unui popor: geografie, limbă, mituri, ştiinţă, literatură, norme juridice şi religioase – toate trebuie să se împletească în simfonia vieţii unui popor. Numai în cazul acesta vom avea o imagine completă şi dinamică a existenţei unui neam, a unei ţări… Un acord distinct din această simfonie a noastră este şi Sf. Niceta. După unii cercetători el era de origine daco-roman. S-a născut în oraşul Remesiana, pe locul unde astăzi se află satul Bela-Palanca din Iugoslavia. La Remesiana a fost episcop între anii 366-420. La sf. sec. IV făcu două călătorii în Italia, unde leagă relaţii de prietenie cu episcopul de Nola, Sf. Paulin. Când pleacă spre patrie, Sf. Paulin îi dedică, în semn de preţuire şi amintire, două poeme, în care găsim un şir de detalii despre activitatea sa misionară. Din poeme reiese că Niceta era un om învăţat, că predica în latineşte, că el i-a făcut pe daco-romani să treacă la credinţa creş-tină. Bineînţeles, nu în sensul că mai înainte nu ar fi existat creştini printre daco-romani, ci în sensul că Sf. Niceta a organizat Biserica strămoşilor noştri. Iată câteva strofe dintr-un poem al Sf. Paulin, dedicat lui Niceta (traducere făcută la 1844 de G. Săulescu): „Pe tine tot norodul părinte te numeşte / De ale tale graiuri Scitul pătruns s-umileşte. / Şi aprigu-şi do-moale pe cel de fiară piept / La adevăr, ce-nvaţă-l cuvântul tău drept. // La tine Jetul vine, dacul din amândouă / Şi cea mediterană şi Râpoasă nouă / Agricolul ei cel mai avut de vaci şi boi, / Cel înnăscut în pielea lânoasei sale oi. // În ţara în care Muza n-a împletit cunune, / Prin rostul tău învaţă cei varvari să resune / Al lui Hristos s(f)ânt nume, cu inimă romană, /Virtuos să vieţuiască în pace cristalină”.

- Aşa cum este ea – perfectă sau imperfectă, accesibilă sau mai puţin accesibilă – religia creştină poate fi considerată o ştiinţă despre suflet?

- Tot ce e făcut de mâna omului e imperfect, adică este mereu perfecti-bil. Loc pentru mai bine există oriunde şi oricând. Cu toate acestea religia creştină poate fi considerată drept o ştiinţă despre suflet, al cărei scop stra-tegic, dacă ni se permite să spunem astfel, este mântuirea sufletului, adică desăvârşirea până la infinit, până la îndumnezeire a subiectului uman, a personalităţii. Să nu vă sperie cuvântul îndumnezeire. În limba comună el

8 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________poate fi tradus şi aşa: dragoste nemărginită faţă de om. De aceasta ne poate încredinţa Filocalia (operele Sfinţilor Părinţi despre desăvârşirea sufle-tească). Îndrăznesc să recomand aici şi lucrarea profesorului V. Nesmelov „Наука о человеке” în două volume (Каzani, 1905 şi 1906). О altă lucrare de referinţă e opera „Дух, душа и тело” („Duhul, sufletul și trupul”) (1952) а arhiepiscopului Luca Voino-Iasineţki, vestit chirurg, doctor în medicină.

- Comentaţi, Vă rugăm, o spusă celebră de-a lui Eminescu referitor la Biserica Ortodoxă.

- Pe parcursul istoriei, pentru ţările creştine ortodoxe Biserica a fost forţa primordială de reconciliere, de întărire a conştiinţei naţionale în lupta contra cotropitorilor străini. Aceasta ne-o demonstrează istoria multiseculară a Rusiei, Bulgariei, României, Serbiei, Macedoniei şi chiar a Moldovei. E o realitate istorică, deci pe care nu o putem neglija. Cred că anume în acest sens a şi spus eminentul poet şi gânditor, că Biserica Ortodoxă este mama poporului nostru.

- Care este aportul creştinismului în general şi al religiei ortodoxe în special la formarea şi la dezvoltarea culturii est-romanice şi a celei moldoveneşti?

- Creştinismul a declarat unitatea neamului omenesc – cu alte cuvinte, frăţia şi egalitatea tuturor oamenilor şi a tuturor naţiunilor. El a decretat personalitatea umană ca ţel suprem al creaţiei. Astfel de concepţii în perioada sclavagistă erau ceva mai mult decât un act revoluţionar. Cât priveşte contribuţia Bisericii Ortodoxe la dezvoltarea culturii în gene-ral, acum ea este cunoscută bine. Iconografia, din care au evoluat mai apoi pictura, arhitectura, literatura, muzica ş.a., a făcut primii paşi în sânul Bisericii. În Evul Mediu mănăstirile erau un fel de academii de ştiinţe şi universităţi, în care se scriau tratate pe diferite teme, cronici etc. Priviţi pereţii învâlvoraţi de patimi şi culori ale lăcaşelor Căuşeni, Voroneţ, Suceviţa, Probota, Putna şi poate atunci îmi veţi da dreptate. Ele se constituie ca un imn adus cugetului şi vredniciei omului în sufletul căruia a căzut sămânţa desăvârşirii, iubirii şi a răbdării.

LUMINĂTORUL INTERVIU 9_______________________________- Există oare cercetări ştiinţifice privind istoria religiilor în

România de Est?- Da, există. La academiile duhovniceşti din Zagorsc şi Leningrad

au fost scrise câteva teze de candidat ce vizează istoria Eparhiei Chişinăului, a Bisericii Ortodoxe Române. Iată numele câtorva cerce-tători neobosiţi ai fenomenului creştin est-romanic: mitropolitul Olteniei doctorul Nestor Vornicescu, mitropolitul Ardealului doctorul Antonie Plămădeală, doctorul preot Paul Mihail, care au la activ lucrări serioa-se, ce abordează diferite aspecte ale istoriei creştinismului în bazinul carpato-dunărean.

- Eparhia Chişinăului are contacte cu alte Biserici de peste hotarele ţării? La masa de înţelegere frăţească a popoarelor (în ultimă instanţă, suntem fiii unei singure planete) nu poate să nu fie abordată şi această problemă. Cu atât mai mult, cu cât trecutul atestă şi exemple concludente de colaborare reciprocă: la 1859 monahul Teofan Cristea şi duhovnicul Andronic Popovici, veniţi de la vechea lavră a mănăstirii Neamţului, înfiinţează pe malul Nistrului, la Chiţcani, mănăstirea Noul Neamţ.

- În constelaţia fiecărei Biserici locale sau autocefale toate eparhiile se bucură de drepturi egale şi în cârmuirea lăuntrică sunt autonome, conducându-se de canoanele bisericeşti şi de îndrumările conducerii centrale. Însă în Biserica Ortodoxă Rusă, ca şi în celelalte biserici-surori, contactele cu alte biserici şi confesiuni de peste hotare se efectuează centralizat prin Departamentul relaţiilor bisericeşti externe al Patriarhiei Moscovei. Eparhia Chişinăului nu are contacte directe cu Bisericile din străinătate, ele se menţin prin întâlnirile personale ale unor clerici.

- Câte biserici erau în Moldova în trecut şi câte sunt acum? Dar secte? Avem impresia că raportul numeric s-a schimbat în favoarea sectelor. Analiza acestor raporturi nu este lipsită de noimă din mai multe considerente. Bunăoară, astăzi am înţeles parcă cu toţii că religia nu este o ideologie, ci o concepţie de viaţă (D. Lihaciov); pe când o parte din secte s-au politizat într-o bună măsură. Avem dreptate sau nu?

10 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________- Iată un tablou numeric al bisericilor din Eparhia Chişinăului. În

1812 erau în total 700 de biserici, plus 100 de lăcaşe de cult în stepa Ociakovului (Tiraspol, Ananiev şi Odesa). La încep. sec. XX eparhia consta din 55 de parohii orăşeneşti şi 927 – săteşti. Biserici şi capele în total erau 1082. Clerul îl alcătuiau 1127 de preoţi, 14 diaconi şi 1114 diaconi-cântăreţi şi cântăreţi. Aşezăminte mănăstireşti – 27.

La 1 ianuarie 1954 aveam 25 de biserici orăşeneşti şi 519 lăcaşe de cult săteşti. În aprilie 1988 Eparhia Chişinăului înregistra 194 de biserici (două deschise chiar în aprilie curent) şi o mănăstire de maici. Clerul eparhial: 230 de preoţi, 12 diaconi şi 114 cântăreţi (dascăli).

Despre secte? Eram copil şi-mi amintesc: în satul meu natal, Durleşti, exista un singur sectant – un sâmbotist. Însă în perioada de stagnare, când multe lăcaşe au fost închise sau distruse chiar, sectele s-au înmulţit numeric şi geografic, moldovenii fiind o naţiune ce ţine la acea lege a strămoşilor, la care m-am referit ceva mai înainte. Şi dacă lipsesc lăcaşurile sfinte, apoi ei pot fi ademeniţi de alte curente.

- Transformând biserici şi mănăstiri în depozite şi chiar grajduri (cazul de la Zloţi), oare nu am luptat, de fapt, noi cu noi? În sensul că am distrus, am scos din circuit, în plin secol douăzeci, adevărate monumente de arhitectură, cultură, iconografie şi cronografie.

- Aici semnul de întrebare se va schimba în cel de exclamare sau în semn de pocăinţă şi remuşcări pentru cele întâmplate sub ochii noştri. Cine ne va întoarce nouă mulţimea de cărţi, manuscrise şi obiecte de artă distruse în acea perioadă grea? Cum zicea bătrânica din „Сказка” lui Vladimir Solouhin: „Раскидавши ворохами, coбирать надумали крохами”. Distrugându-le sub pretextul absurd că întunecă minţile popo-rului, am devenit mai luminaţi la minte, mai curaţi, mai puţin vulnerabili?

- Vorbiţi-ne, fie şi pe scurt, despre contribuţia valorică a Bisericii Moldoveneşti (de la începuturi şi până astăzi) la dezvoltarea creştinismului.

- A contribuit prin impunerea unui stil arhitectural local, prin con-strucţia de ansambluri mănăstireşti cu o pictură exterioară deosebită

LUMINĂTORUL INTERVIU 11_______________________________(izvorâtă dintr-o originală concepţie despre lume, neanalizată deloc la noi) prin o cântare bisericească a sa, prin tipărirea de cărţi bisericeşti în limbile moldovenească (română), slavonă, greacă şi chiar arabă (pentru creştinii din Antiohia). Mai adăugaţi aici activitatea unor mari perso-nalităţi ca Velicikovski, Eustatie Protopsaltul, Varlaam, Dosoftei, Petru Movilă şi alţii.

- Serviciul divin se oficiază în limba moldovenească şi în afara ho-tarelor Moldovei? Eparhia Chişinăului menţine legături cu bisericile moldoveneşti din Ucraina, de exemplu?

- Nu. Există doar pelerinajul credincioşilor moldoveni la mănăstirile din Poceaev, Koreţ, Mukacevo, Alexandrovca şi la unele biserici, care au nevoie de ajutorul credincioşilor.

- În 1987 s-au împlinit 120 de ani de la fondarea organului periodic „Revista Eparhială a Chişinăului”, organ care până la 1872 a fost tipărit paralel în două limbi: ruseşte şi moldoveneşte. La 1 ianuarie anul curent s-au împlinit opt decenii de la apariţia primului număr al revistei „Luminătorul”, scrisă toată numai în moldoveneşte şi care conţinea articole pentru învăţătura poporului.

- …Intuiesc întrebarea şi de atâta mă grăbesc să vă răspund: noi, clerul Moldovei, n-am marcat în nici un fel aceste evenimente. Cu pă-rere de rău, ceea ce a fost dat focului cu râvnă în anii stagnării (de fapt, n-am stagnat; am lucrat spornic, numai că împotriva noastră) n-a mai ajuns până la generaţiile mai tinere, care nu ştiu de existenţa acestor reviste. Nu sunt sigur de se păstrează undeva, chiar şi la Academie, vre-un complet întreg măcar al primei reviste.

- În Rusia avem asemenea lăcaşe de veche şi înălţătoare duhovnicie ca Optina Pustâni, mănăstirea Sf. Daniil al Moscovei, mănăstirea „Tolgski”, care au fost restituite Bisericii Ortodoxe Ruse. Ştim că şi pământul Moldovei de Răsărit a beneficiat de atare lăcaşe. Care sunt ele, ce soartă au avut? Le va recupera oare Eparhia Moldovei?

12 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________- În Eparhia Chişinăului şi a Hotinului în anul 1922 erau 13 mănăstiri

şi 5 schituri de călugări, 7 mănăstiri şi 2 schituri de călugăriţe. Dintre ele cele mai însemnate au fost: Noul Neamţ sau Chiţcani, Căpriana, Curchi, Dobruşa, Hârbovăţ, Suruceni, Ţigăneşti, Japca, Răciula, Vărzăreşti… În anii 50-60 au fost închise, în afară de mănăstirea Japca, şi în momentul de faţă se află într-o stare deplorabilă. Ne bucură faptul că unele din ele (Căpriana, de exemplu) vor fi restaurate. Recuperarea lor nu depinde numai de Eparhia Chişinăului.

- Moldovenii sunt în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse printre pu-ţinele popoare a căror limbă are tradiţii de folosire în biserică, în teologie de o vechime comparabilă cu limba slavonă şi cea rusă, iar predarea la seminarii, nemaivorbind de Academia Duhovnicească, are loc numai în rusă. Este posibilă oare instruirea clericilor moldoveni în limba lor maternă?

- Seminarul teologic de la Chişinău a funcţionat până pe la începutul anilor 40. Odinioară aici a existat şi o facultate de teologie. La ora ac-tuală moldovenii îşi fac studiile la şcolile duhovniceşti din ţară, unde, natural, se predă în limba rusă. Pentru a-şi putea servi cu cinste poporul, ei sunt nevoiţi să depună multe şi susţinute eforturi adăugătoare, au dificultăţi cu terminologia adecvată. Din câte sunt informat, problema privind un seminar teologic în capitala republicii nu s-a pus.

- Serviciul divin nu e serviciu în accepţiunea deplină a cuvântului fără contribuţia corului. Am observat că la noi există foarte puţine coruri bisericeşti bune. Lucrul acesta se explică, probabil, prin lipsa acută de cântăreţi bisericeşti. Iată încă o dovadă în favoarea înfiinţării la Chişinău a unui seminar.

- Lipsa acută de cântăreţi bisericeşti este o realitate strigătoare la cer. Cei care mai sunt în majoritatea lor sunt autodidacţi, neavând o pregătire muzicală cuvenită. O şcoală de cântăreţi pentru eparhie ar fi mai mult decât binevenită. Acum câţiva ani chestiunea în cauză a fost

LUMINĂTORUL INTERVIU 13_______________________________discutată, dar deocamdată a rămas nerezolvată. Atare şcoli au început să funcţioneze la Moscova şi Leningrad.

- Gavriil Bănulescu-Bodoni a fondat şi o tipografie, care edita buletine, calendare, cărţi necesare pentru oficierea serviciului divin. Cum sunt asigurate azi cu cărţi de rit bisericile din Moldova? Le avem în vedere pe cele scrise în limba moldovenească.

- În prezent ne mai folosim de cărţile de rit moldoveneşti editate până la Revoluţia din Octombrie sau de cele tipărite la Bucureşti. Dar mai toate se află într-o stare nu prea bună, sunt uzate. Unele se cer reedita-te de urgenţă. Abia în 1980 în cadrul eparhiei s-a constituit o comisie pentru reeditarea cărţilor de rit moldoveneşti. Am căpătat învoirea de a tipări Trebnicul şi Liturghierul. Până în prezent e gata doar partea întâia a Trebnicului, care se găseşte la editura Patriarhiei din Moscova. Sper că degrabă va fi trimisă la tipografie.

- Creştinismul este o doctrină foarte evoluată. Pentru a te pronunţa pe marginea ei este necesar s-o cunoşti în profunzime. Pornind de la această premisă, nu se prevede cumva deschiderea sau fondarea pe lângă lăcaşe a unor biblioteci, de unde cei interesaţi ar avea posibili-tatea să împrumute cărţi? N-ar trebui să ne sperie această perspectivă, măcar şi din considerentul că A ŞTI încă nu înseamnă A ACCEPTA?

- Cu câteva decenii în urmă exista o „lege” („Cineva a dat comanda!”) din cauza căreia nici centrul eparhial, nici parohiile n-aveau dreptul de a ţine biblioteci. Chiar şi preoţii, care au datoria de a se perfecţiona mereu, se temeau să aibă biblioteci ori să dea cuiva cărţi. În anii ’60 majoritatea bibliotecilor bisericeşti au fost împrăştiate în toate părţile. Fenomenul devenise atât de răspândit, încât ecourile lui răzbat astăzi şi în literatură. În prezent aceste cărţi sunt căutate cu lumânarea (sau cumpărate cu preţuri fantastice) chiar şi de muzee sau de unele aşezăminte ştiinţifice.

- Alcoolismul, tabajismul, narcomania… Biserica luptă cu aceste fenomene negative? Prin ce mijloace, în ce fel? Lupta ei n-ar fi oare

14 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________mai eficientă dacă Eparhia Chişinăului ar avea organul ei de presă: unul în limba moldovenească şi altul în limba rusă? Iarăşi cum a fost pe timpuri – istoria ne revendică mereu.

- Biserica întotdeauna a luptat şi luptă cu mijloacele specifice ei contra fenomenelor negative (ca să nu zicem „păcatelor”) din viaţa creştinilor. Aceste mijloace sunt: predica, serviciul divin, taina mărtu-risirii ş.a. Conform canoanelor ei, Biserica îi îndeamnă pe cei greşiţi (furt, adulter, jocuri de noroc, descântece, beţii etc.) să se îndrepte de păcat. Desigur, o revistă bisericească ar ajuta mult la combaterea faptelor negative din viaţa cetăţenilor.

- Care dintre ideile lansate în contextul noii mentalităţi politice găsesc răsunet în morala creştină şi în general în religia creştină?

- Sunt în deplină armonie cu morala şi religia creştină chemările şi îndemnurile permanente ale clarvăzătorului şi marelui om de stat M. S. Gorbaciov de a munci cu zel şi cu dreptul de a ne bucura de roadele muncii noastre cinstite, de a lupta şi a spune numai adevărul, de a căuta „omul nou”, desăvârşit pentru a salvgarda pacea, frumosul şi armonia în ţară şi în întreaga lume. „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, cei milostivi şi curaţi cu inima, fericiţi făcătorii de pace…” – iată crezul Bisericii.

- Procesul de afirmare a publicităţii şi a democratizării scoate la iveală vechi probleme nesoluţionate la timpul lor, îi stimulează pe cetăţenii noştri să acţioneze. Ce probleme de la noi socotiţi că au rămas în umbră până acum?

- Procesul de restaurare şi deschidere a bisericilor, care s-a înce-put şi în republica noastră este un semn bun al restructurării. Dorinţa creştinilor, a bătrânilor, invalizilor şi a bolnavilor de a avea un lăcaş la locul lor de trai e un drept natural. De ce aceşti oameni, care muncesc cinstit toată săptămâna, în zi de odihnă trebuie să parcurgă zeci şi sute de kilometri cu trenul sau cu autobuzul (încă dacă ele vin!) ca să plece din Ungheni şi satele învecinate la Chişinău, din raionul Râşcani – la

LUMINĂTORUL INTERVIU 15_______________________________Bălţi, din Comrat – la Congaz ş.a.m.d.? Cu ce au greşit ei de sunt nevoiţi să se mute în altă viaţă fără putinţa de a se mărturisi, de a se împărtăşi şi de a fi îngropaţi cu preot, încălcându-se astfel legea strămoşească? Deci, e nevoie ca procesul acesta început să fie dus la bun sfârşit.

- În ce mod pot participa clericii la democratizarea vieţii sociale şi economice din ţară?

- Sunt profund încredinţat că Biserica poate să facă mult pentru restructurare, mai ales în domeniul purificării morale a omului, al edu-caţiei etice şi spirituale. În perioada de stagnare a scăzut, în special în rândurile tineretului, nivelul moralei, s-a creat un vacuum moral. Ca rezultat, s-au înteţit beţia, narcomania, prostituţia. Acum aceasta este durerea şi necazul nostru comun. Datoria sfântă a clerului este de a-i ajuta pe cei căzuţi să se îndrepte, să se întoarcă în societate sănătoşi şi întăriţi în cele sufleteşti.

- La unele praznice (bunăoară, cum e cel de pomenire a morţi-lor) credincioşii vin la biserică cu diferite prinoase. Ei bine, după ce preotul sfinţeşte masa şi se retrage, am observat, nu rareori, că unii lucrători secundari din cadrul bisericii se repăd asupra meselor asemenea unor huligani, în timp ce enoriaşii stau descumpăniţi prin părţi şi văd tot acest spectacol de acaparare. Repetăm, aceştia sunt oameni din personalul de deservire a bisericii, nu feţe duhovniceşti. Totuşi, acţiunile lor la anumite ocazii constituie cea mai eficientă propagandă antireligioasă.

- Cu regret, aşa cazuri se întâmplă în lăcaşurile lui Hristos. Mai ales când conducerea bisericii este încredinţată unor persoane necinstite, hap-sâne, necredincioase, care împreună cu neamurile lor formează aşa-zisul „sfat bisericesc” (mai bine s-ar numi „sfatul necredincioşilor”, despre care pomeneşte proorocul David în psalmul 1), susţinut adesea de unii reprezentanţi ai autorităţilor locale. Acest fel de „creştini” consideră bi-serica drept o moşie moştenită, ca un izvor de îmbogăţire personală, fără grija de a înfrumuseţa lăcaşul încredinţat lor. În astfel de cazuri preotul

16 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________e desconsiderat, socotit ca năimit fără drepturi. A oficiat şi e liber, n-are împuternicirea să controleze documentaţia bisericii sau activitatea acestui sfat. Sperăm că Sinodul local al Bisericii Ruse, care va avea loc în iunie curent, va aproba un nou regulament şi situaţia se va îmbunătăţi.

- Printre necreştini este răspândită părerea că credinţa religioasă paralizează voinţa credinciosului, îl face pasiv în viaţa socială.

- Formarea şi cultivarea stereotipurilor despre clerici şi credincioşi au dus la aţâţarea vrajbei între diferite pături sociale. Paralizarea voinţei e unul din aceste stereotipuri. Religia nu paralizează voinţa omului, ci o căleşte, o întăreşte, îl face să treacă peste greutăţile vieţii cu mai multă răbdare şi dârzenie. Creştinii participă activ la viaţa socială şi adesea ei sunt mai cinstiţi, mai harnici, mai disciplinaţi decât alţii.

- Care e diferenţa dintre un creştin adevărat şi un adversar al restructurării?- În activitatea sa de toate zilele creştinul adevărat se conduce de

poruncile evanghelice, sensul cărora, pe scurt, e cuprins în următoarele „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima ta… cu toată pu-terea ta. Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Prin aceasta se împlineşte întreaga lege: şi cea dumnezeiască, şi cea omenească. Presupun că un adversar al înnoirilor de azi desconsideră aceste porunci sacre, fiindcă ele combat corupţia, înşelăciunea – pâinea lui dintotdeauna.

- În ultimul timp au apărut un şir de pânze artistice care valorifică unele din parabolele esenţiale ale creştinismului: „Biserica Albă” de Ion Druţă, „Eşafodul” de Cinghiz Aitmatov ş.a. Unii cititori zic că o asemenea revenire la temele în cauză plăteşte tribut modei. Alţii, din contra, sunt convinşi că atare cărţi sunt o necesitate stringentă, în special pentru fondul lor de umanitate exemplară.

- Consider că activitatea literară a scriitorilor pomeniţi mai sus, ca cea a lui V. Solouhin şi a altora, contribuie la creşterea solidarităţii între oameni şi naţiuni, la întronarea unui climat de dragoste fraternă şi încredere în rândul oamenilor sovietici.

LUMINĂTORUL INTERVIU 17_______________________________- Ce loc ocupă preotul A. Mateevici în conştiinţa clericilor din

Eparhia Chişinăului şi a Moldovei? S-a sărbătorit centenarul lui?- Noi ne mândrim că în sânul Bisericii şi-a desfăşurat activitatea sa

rodnică acest minunat preot şi poet, care a glorificat limba neamului, limba vechilor cazanii şi ne-a învăţat şi pe noi cum să ne comportăm faţă de cel mai mare dar şi odor al poporului nostru – limba. Cu păre-re de rău, Eparhia Chişinăului nu a marcat în nici un chip centenarul acestui deosebit fiu al său. Unicul gest din parte-ne a fost un articol despre Mateevici şi revista presei republicane, ambele pregătite pentru „Журнал Московской Патриархии” („Jurnal Moscovscoi Patriarhii” – Buletinul Patriarhiei din Moscova). Aceste materiale, de asemenea şi o traducere în ruseşte a poeziei „Limba noastră”, fiind însoţite de două fotografii ale poetului, vor fi publicate în nr. 9 al revistei deja menţionate (împreună cu o schiţă a istoriei Eparhiei Chişinăului şi a Moldovei, alăturată la cronica sărbătoririi – jubileului de 175 de ani al eparhiei noastre la 20 aprilie a.c.). Materialele au fost pregătite de mine, nevrednicul.

- Cum consideraţi că trebuie rezolvată problema bilingvismului în republica noastră?

- E necesar ca amândouă limbile să fie studiate foarte şi foarte serios. Păcat numai că nu avem un manual bun de limbă moldovenească, la în-demâna tuturor, care să nu fie voluminos, dar cuprinzător. Drept modele extrem de reuşite, ca structură, ne pot servi unele gramatici pariziene.

- Dar cum se rezolvă ea în mediul clericilor?- Dacă vrem să rezolvăm cu succes problema unui bilingvism real, nu

cosmetic, atunci Biserica moldovenească nu poate fi neglijată, ocolită diplomatic. Clericilor noştri, care în şcolile duhovniceşti învaţă numai în limba rusă, când sunt repartizaţi la parohii le vine greu în ceea ce priveşte limba maternă, mai ales în materie de predică, unde cuvântul plasat exact, „cuvântul ce exprimă adevărul” are o colosală forţă de înrâurire. Toate limbile sunt sacre, spunea acelaşi Haşdeu, în toate

18 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________limbile se poate rosti adevărul. De aici se impune să le tratăm pe toate cu iubire şi dreptate, ca pe nişte creaţii cu valoare de unicat ale geniului popoarelor. Şi să le creăm, neapărat, condiţii prielnice şi îndestulătoare de funcţionare şi dezvoltare.

La îmbogăţirea vocabularului clericilor moldoveni poate contribui şi săptămânalul Literatura şi arta, care este scris într-o limbă curată şi sănătoasă. Ca instrument de autoinstruire în chestiuni de artă, literatură, istorie, ecologie acest săptămânal poate fi de mare folos tuturor clericilor eparhiei noastre, care nu doresc să apară în faţa enoriaşilor lor cu nişte predici făcute într-o limbă săracă, ciuntită şi care au obligaţia de a fi pentru cei păstoriţi un model atât în viaţa cotidiană, cât şi în problemele de limbă şi cultură.

- Mulţumim pentru acest avans de încredere, însă trebuie să re-cunoaştem că facem şi noi greşeli. Uneori din neatenţie, alteori în funcţie de nivelul de pregătire al furnizorilor de materiale. Oricum ar fi, tindem în permanenţă să fim legatarii testamentari ai lui A. Mateevici, care ne învăţa şi ne învaţă: „Ştergeţi slinul, mucegaiul / al uitării-n care geme”.

Deoarece ne apropiem de sfârşitul dialogului nostru, vrem să Vă aducem la cunoştinţă că astăzi la Chişinău se vorbeşte şi aşa: „Spune-mi ce ziare şi reviste citeşti, ca să-şi spun cine eşti”. Deci, ce ziare şi reviste citeşte părintele Petru Buburuz?

- Citesc sistematic revistele Patriarhiei Moscovei, unele reviste ale Patriarhiei Române, apoi „Literatura şi arta”, „Известия”, „Chişinău”, „Gazeta de seară” (ca să fiu cât de cât la curent cu ştirile din capitală), iar de la un timp încoace – revistele „Nistru” şi „Orizontul”. Ultima dintre ele este tipărită într-o limbă exemplară, frumoasă. Dacă mai dovedesc, mai citesc şi câte ceva din literatura artistică sau istorică.

(MIHAIL Dinu, Cartagina tăcerii trebuie să fie demolată, în Literatura şi Arta, 1988, 23 iunie, p. 7.)

LUMINĂTORUL RECENZIE 19_______________________________

LA MULȚI ANI, PĂRINTE PETRU BUBURUZ!

de Marga BOIARChișinău, septembrie 2014

Cele mai adevărate întâlniri cu Oamenii lui Dumezeu le aranjează Pronia divină într-un mod mai mult decât semnificativ pentru însemnătatea care le va marca. Așa a fost și întâlnirea mea cu

Părintele Protoiereu Petru Buburuz, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Buiucani, Chișinău.

Slujbele de la biserică, evenimentele la care l-am întâlnit, cărțile și revistele în care am citit despre Sfinția Sa, s-au potrivit cu așteptările cre-ate de întâmplări. Astfel am putut constata că părintele Petru Buburuz, la cei 77 de ani pe care îi împlinește anul acesta, în data de 26 septembrie, reprezintă pentru Basarabia modelul desăvârșit al preotului de vocație, trimisul lui Dumnezeu, într-un timp din istoria bisericii care a cunoscut cele mai cumplite vitregii și fărădelegi din epoca comunistă, care nu și-a trădat niciodată Jurământul făcut înaintea lui Dumnezeu, la hirotonire.

Citind cartea „Prin ani cu demnitate – teologul Petru Buburuz la un popas aniversar”, semnată de autorii Constantin Gheorghe Ciobanu și Maria Godorozea, apărută la Editura Cu drag, Chișinău, 2012, mi s-a adeverit copleșitor impresia pe care am avut-o de la prima întâlnire cu Părintele și m-am bucurat de binecuvântarea de a-l fi cunoscut.

Cartea adună cugetările scrise și mărturisirile părintelui Petru Buburuz, ca teolog, preot și duhovnic, slujitor al comunității, povesti-rea faptelor de curaj atunci când s-a aflat în primele rânduri ale mișcării patriotice din Moldova, pe „baricadele” slujirii preoțești, în anteriu și cu Crucea în mână. Sunt strânse în aceste pagini, cu îndreptățită mândrie, impresiile importante în urma întâlnirilor cu oameni de seamă, apre-

20 RECENZIE LUMINĂTORUL_______________________________cierile unor valoroși oameni de cultură, toate înmănunchiate în acest volum omagial, nu ca o etalare a meritelor Părintelui Petru Buburuz, deja cunoscute, ci ca o nobilă datorie de conștiință a celor care îl cu-nosc și nutresc respect, dragoste și recunoștință față de personalitatea complexă a Sfinției Sale.

Sumarul cărții de mai sus inspiră prin cele mai sugestive titluri un parcurs care se umple de sensul biruinței în tot cuprinsul cărții.

„Cu dorul de om drept” (p.136), cugetările Părintelui Petru Buburuz ne încredințează, prin cuvântul scris, că „Unul Dumnezeu le orânduiește pe toate!” (p.187), că „Lucrurile bune se fac cu smerenie și evlavie” (p.195), deoarece „Credința ortodoxă este cea mai mare comoară a noastră” (p.211). Pentru că „Unica organizare statală recunoscută de Dumnezeu se numește Buna Înțelegere” (p. 98), la fel și „Viața preotului trebuie să fie o predică continuă” (p.118), căci „Hristos este înscris în sângele basarabenilor” (p.131).

Binecuvântată ești Basarabie că ai un asemenea preot!Am ales din capitolul cărții, intitulat Laudatio, cele mai frumoase

impresii-metafore ale celor care îl cunosc și îi apreciază activitatea. Părintele Petru Buburuz este „Candela de veghe...”, cum scrie poetul Nicolae Dabija, este un adevărat „Semănător de lumină”, căci așa îl vede profesoara Maria Brânză, iar Pr. Al. Stănciulescu-Bârda îl numește, cu entuziasm sincer, «”Patriarhul” de la Chișinău».

Fotografia Părintelui Petru Buburuz, de pe coperta cărții, dăruiește tuturor celor care deschid cartea, imaginea expresivă a personalității sale interioare. Fotografia emană energia harică a sufletului întipărit pe chip, în privire și în toate trăsăturile feței: obrazul neted, în care trebui-toarele griji n-au săpat riduri, ci cărări discrete de înțelepciune, fruntea iluminată, zâmbetul reținut din smerenie creștinească, bunătatea, dar și fermitatea desăvârșită din expresia gurii pe ale cărei buze s-a întipărit rugăciunea și rostirea cu încredere neclintită a îndemnului: „Sus să avem inimile!”; dar, mai presus de toate, blândețea ochilor care au cunoscut

LUMINĂTORUL RECENZIE 21_______________________________lacrimile de pocăință în rugăciunea profundă de la Prefacerea Pâinii și a Vinului în Trupul și Sângele Domnului, din momentul Sfintei Epicleze.

Să vă încununeze cu biruință prin toți anii și de acum înainte Crucea purtată sfânt la piept, ca demnitate supremă.

Credința în Domnul nostru Iisus Hristos, pavăza Sfintei Treimi, ru-găciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților să vă ocrotească în veac cu sănătate, lungime de zile și pace în suflet! LA MULȚI ANI!

Prin ani cu demnitate, cu dorul de om drept,Ați biruit prin vremuri strângând Crucea la piept,La marea biruință, Iisus Hristos, părtașAlesu-v-a, Părinte, să îi zidiți lăcaș,Pe vasilisc pășit-ați și peste pălămidă,Căci Domnul, însuși, pus-a preasfânta cărămidă,Călcat-ați în picioare vrăjmașul timp-balaur,Dar azi sosit-a vremea să fiți Părinte - Faur!Se-nnalță Catedrala măreață-n mândra zareMulți ani, mulți ani, Părinte, să fiți puternic, tare,Vă ție Domnul dorul de om drept, să slujiți

Mulți ani, mulți ani, Părinte! Mulți ani să ne trăiți!

22 RECENZIE LUMINĂTORUL_______________________________

CARTE CU PERSPECTIVEPASTORALE

de drd. Maria CURTEAN, Sibiu

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Perspective catehumenale – Tradiţie şi contextualizare pastorală: studii catehumenale şi cateheze pentru ziua de azi, Sibiu: Astra Museum: Techno Media, 2013, 328 p.

Cartea Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Perspective catehumenale – Tradiţie şi contex-tualizare pastorală:

apărută în cadrul Centrului Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei „Mitropolit Andrei Şaguna” Sibiu, este pe de-o parte rod al experienţei autorului în aria pastoralei catehumenale, iar pe de altă parte, o sumă de „construcţii-răspuns” cum însuşi mărturiseşte, la inte-resele şi nevoile diferitelor grupuri ale corpului ecclesial şi social (preoţi, profesori de religie, formatori, studenţi). Majoritatea textelor au fost prezentate cu ocazia sesiuni-

LUMINĂTORUL RECENZIE 23_______________________________lor de formare desfăşurate în cadrul proiectului „Alege Şcoala!” derulat în perioada 2010-2013, printr-un parteneriat între Fundaţia World Vision Romania şi Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional.

Cele trei mari părţi ale lucrării – STUDII (p. 13-143), PERSONALITĂŢI ŞI DESTINE (p. 147-213), CATEHEZE ASTĂZI (p. 217-308) dezvăluie o structură „pedagogică”, vădind „modul de creştere a unor idei” în contactul cu grupurile cărora le-au fost adresa-te, parte dintre teme fiind reluate şi dezvoltate „contextual”. Volumul cuprinde de asemenea o bibliografie bogată, ce reuneşte 195 de titluri, la care se adaugă alte 72 ale lucrărilor proprii autorului, dintre care 47 sunt volume şi studii de specialitate (p. 309-328).

Firul roşu al textelor reunite în secţiunea STUDII este educaţia personalităţii creştine din perspectiva vocaţiei doxologice a omului, fiinţă socială, aflată în diferite sectoare de activitate. Așezându-şi dis-cursul în teologia patristică şi ţinând cont de cercetările contemporane în domeniul socio-pedagogiei, autorul, pe linia înaintaşilor săi în do-meniu – Părintele D. Stăniloae, Părintele I. Bria – identifică pe lângă sferele clasice de pastoraţie şi pe acelea prea puţin tratate în România (v. „Religie şi sport” ori „Cu durere şi cu dragoste medicului creştin contemporan. Pedagogia rămânerii în omenie cu Hristos”). Formarea continuă a mărturisitorului, „în Duhul Sfânt”, dar şi în acord cu exi-genţele ştiinţifice şi culturale, constituie altă linie de unitate a textelor reunite în prezentul volum. Centrându-şi mărturia pe Hristos, autorul subliniază mereu nevoia fundamentării teologice a educaţiei, datorită scopului practic al demersului educativ.

În primul studiu – „Priorităţi catehumenale în pastoraţia familiei româ-neşti. Tradiţie şi contextualizare” (p. 13-29) – autorul se preocupă de aspecte legate de pastoraţia familiei româneşti, pornind de la „binomul copil-şcoa-lă”. Analizând contextul pastoral al anilor 1996-1998, respectiv 2005-2011 (p. 13-23), consemnează aspecte de noutate apărute pe fondul moştenirii co-muniste: antrenarea în afaceri proprii, angajarea la patron, şomaj (din 1990), „mitul democratizării” ce a abolit unele „valori autentice” în favoarea altor modele de viaţă – „carieră, valoare pe piaţa de muncă, apariţia studiilor

24 RECENZIE LUMINĂTORUL_______________________________universitare ca tampon între liceu şi şomaj, lipsa de cordialitate între edu-caţia morală creştină şi cea etic demi-materialistă, comunismul cu faţă umană” – imigraţia, având ca efect modele familiale „nedorite” – familii monoparentale, neglijarea copiilor şi a valorilor familiale, pasarea educaţiei copiilor către bunici şi instituţii seculare, „instituţionalizarea unor mofturi educaţionale” (grădiniţe şi şcoli construite pe principiile pedagogiei lui Rudolf Steiner), „atacul media pe linia educaţiei religioase”, dependenţe, codependenţe, legiferarea concubinajului, legalizarea homosexualităţii de cuplu etc. Toate aceste probleme, solicitând „reacţie pastorală”, constituie subiecte pentru cercetarea catehetică, „pastoraţia dependenţilor şi code-pendenţilor, pastoraţia familiilor monoparentale şi intervenţia pastorală în familiile cu instabilitate socio-culturală” fiind câteva concretizări ale lor. Anomaliile în domeniul pastoraţei, vizibile în excesul de religiozitate, „transformarea copiilor în simple articulări ale religiozităţii mai mult sau mai puţin sănătoase”, „turmizarea” familiei parohiale etc., cer sporirea exigenţelor atât în planul cercetării cât şi al acţiunii pastorale. Autorul derivă „Obiectivele primare ale catehezei privind familia” (p. 23-26), din unul dintre „marile principii ale pedagogiei pastorale”: „conservarea valori-lor creştine dobândite, pastoral şi educaţional şi dezvoltarea siguranţei familiei creştine” (p. 23). Astfel, în prim plan stă limpezirea conţinuturilor credinţei: „Dumnezeu, Sfânta Treime, Biserică, Dumnezeiasca Liturghie, mântuire, păcat, feciorie, familie etc.”, fie în şcoală, prin ora de Religie, fie prin cateheza parohială. Este amintită apoi nevoia creării „unui context de pastorală intimă”, în care temele alese să fie asumate de familia parohială. Un alt obiectiv este: „Identificarea unui parcurs duhovnicesc”, evitându-se „reducerea catehezei familiale la actul de sfătuire duhovnicească dinaintea Cununiei sau la predica din timpul săvârşirii Sfintei Taine a Cununiei”. Unul dintre obiectivele majore ale catehizării familiei este: „educarea preo-tului pentru asumarea unui limbaj viu, coerent şi logic, înfrumuseţat retoric şi lipsit de retorisme ieftine în vederea realizării unei cateheze familiare convertitoare”. De aici apare „nevoia unui nou lexic pastoral” ca „efort de înnoire în duh evanghelic şi patristic a termenilor definitorii în ce priveşte viaţa de familie: iubire, demnitatea femeii şi copilului, unitatea în duh a

LUMINĂTORUL RECENZIE 25_______________________________soluţiei educaţionale, planul duhovnicesc al vieţii familiale etc” (p. 25). Tot acest efort catehetic – subliniază autorul – trebuie dublat de cel pastoral şi omiletic, respectând principiul „«fiecărei vârste pe măsura vârstei»”. „De unde poate începe preotul catehizarea?” (p. 26-28) aduce câteva repere ce stau sub semnul sporirii exigenţelor pastorale: constituirea unui grup catehumenal specializat care să identifice grupul ţintă în cateheza familiei şi tematica, prin consultarea tinerilor; program catehetic variat, cu posibi-litatea de a devia din program când contextul obligă; mijloacele pastorale de realizare; dezvoltarea urgentă a catehezei mistagogice. În „Concluzii şi perspective” (p. 28-29), autorul subliniază că „principala soluţie pastoral catehumenală pe care o avem la îndemână este reconversia parohiei din simplă unitate administrativă, cum o tratăm prea de multe ori, în cămin duhovnicesc (s.n.) al sufletelor ce-şi caută liniştea, pacea mântuitoare”.

Două studii sunt consacrate catehizării familiei în relaţie cu Taina Sfântului Botez: „Metode practice de catehizare privind Taina Sfântului Botez” (p. 29-47) şi „Cateheza – parte integrantă a Tainei Sfântului Botez” (p. 47-59), acesta din urmă insistând şi sistematizând propune-rea din primul studiu. Ambele construcţii au ca fir roşu ideea că „deşi actul liturgic al Tainei Botezului se aplică copilului, beneficiarii actului catehetic sunt maturii”, catehizarea acestora, fiind un prim pas în catehi-zarea copilului. În „Re-modelări de context pastoral” (p. 30-32), autorul prezintă noile aspecte înregistrate în ultimii ani la nivelul Mitropoliei Ardealului, pe baza raportărilor la nivel de mitropolie, ce au înregistrat un număr mic de botezuri în rândul maturilor. „Catehizarea familiei, prima formă de catehizare a botezatului” (p. 32-36), aduce în prim plan nevoia construirii unui „ethos pastoral şi catehetic”, care implică „structurarea unui demers catehetic articulat în jurul familiei”, proces ce începe cu mult înainte de naşterea copilului. „Actorii majori ai cate-hezei” sunt: părinţii copilului, bunicii şi naşii, arată autorul, el oferind câteva sugestii privind pregătirea preotului (p. 36-38) şi prilejurile de catehizare, insistând asupra cazurilor speciale de catehizare (p. 38-46): catehizarea familiei în cazul copiilor cu dizabilităţi (p. 38-39); catehi-zarea „fratelui mai mare” (p. 40-41); catehizarea mirilor provenind din

26 RECENZIE LUMINĂTORUL_______________________________alte confesiuni, cu prilejul Botezului lor (p. 41-43); catehizarea celor reprimiţi după ruperea de Ortodoxie (p. 43-44); catehizarea colectivelor medicale şi educaţionale din centrele cu specific în sănătatea şi protecţia copiilor (p. 44); catehizarea persoanelor care cer botezul în penitenciare (p. 45). În „Ce anume trebuie subliniat catehetic, pentru a fi reţinut” (p. 46-47), autorul consemnează: a. unicitatea Botezului – „mărturisesc un Botez, spre iertarea păcatelor”; b. roadele Botezului pentru mântuire; c. Rostul Botezului în viaţa pruncului/botezatului; d. De ce Biserica Ortodoxă acordă pruncului/catehumenului botezat cele trei Sfinte Taine deopotrivă: Botez, Mirungere, Euharistie; e. Ce semnifică sfinţirea apei, rostul ei în procesul Botezului ortodox; f. semnificaţia anumitor gesturi de ritual: dansul în jurul mesei, aprinderea lumânării, înveşmântarea în alb – haina Botezului; g. care sunt mijloacele prin care naşii rămân activi în mântuirea finului lor. În „Concluzii şi deschideri” (p. 57-59) el arată că educaţia religioasă stă în strânsă relaţie cu dimensiunea teologică a actului educativ, o catehizare „competentă” fiind o alternativă pentru cel botezat la ofertele lipsite de altitudine ale lumii contemporane.

În „Teologia educaţiei şi pluralismul religios” (p. 59-68) autorul pledează pentru o pedagogie creştină fundamentată teologic, ale cărei principii au în vedere relaţia personală cu sine, cu Persoanele Sfintei Treimi şi cu ceilalţi, ca fraţi (p. 67). Pluralismul religios încorsetat în sfera subiectivismului, emoţiei şi sentimentului, fără un reper ontologic absolut aduce dezavantaje şi riscuri majore pentru individ şi comunitate (ex. pluralismul moral), negând capacitatea educabilităţii omului.

Pe aceeaşi linie a educaţiei creştine, vin şi următoarele două studii: „Formarea ecumenică între necesitate şi anatemă culturală” (p. 68-78) şi „Ştiinţa educaţională ca harismă a Duhului Sfânt. Educarea vocaţiei” (p. 78-88). Pornind de la interogaţia „E necesară o formare ecumenică a teologului?” autorul, punând înainte modelul Părinţilor Bisericii, sta-bileşte două temeiuri pedagogice ale formării ecumenice: apologia şi leitourgia (p. 70). „Formarea ecumenică aparţine, totuşi, dimensiunii catehumenale” (p. 72-74), iar calitatea formării se va evidenţia, mereu, în sporirea vocaţiei mărturisitoare, în adâncirea în confesiunea Bisericii

LUMINĂTORUL RECENZIE 27_______________________________tale (p. 75). Între disfuncţiile formării ecumenice reale sunt amintite: absenţa încrederii, teama de conflict, lipsa angajamentului, evitarea responsabilităţilor, neatenţia la rezultatele celuilalt (p. 76-78).

Al doilea studiu propune câteva exigenţe ale „didascaliei”, din per-spectiva scopului educaţiei religioase: „crearea unor caractere doxolo-gice” (p. 79). Profesionalizarea este „un efort de valorizare a vocaţiei”, absenţa acestui principiu transformându-ne „în executanţi sisifici, dar niciodată creatori” (p. 81).

„Importanţa fundamentării duhovniceşti a catehezei” (p. 89-98), bazându-se pe texte ale Sfântului Teofan Zăvorâtul, pune accentul pe expresia practică a orei de Religie şi catehezei parohiale, în sensul edu-cării inimii, ca „punct de reformare a principiilor educaţionale” (p. 91). Împlinirea acestui obiectiv ţine de limpezirea atitudinilor educaţionale şi restituirea dimensiunii duhovniceşti, culturii catehetice, rugăciunea fiind „miezul reconstrucţiei de valori a ethos-ului educaţional modern” (p. 95).

În „Drama abandonului şcolar” (p. 99-112), Pr. Necula face o di-agnoză a fenomenului din perspectiva rolurilor şi responsabilităţilor a trei factori: familie, școală, Biserică. Identificând cauzele abando-nului şcolar, cu referire concretă la anumite zone ale ţării, în special din Mitropolia Ardealului, autorul oferă sugestii legate de intervenţia Bisericii, făcând apel şi la Strategia UNICEF, care ar putea inspira posibile proiecte pastoral-misionare.

O preocupare inedită pentru spaţiul pastoralei catehumenale, o do-vedeşte studiul „Religie şi sport – o viziune educaţională ortodoxă” (p. 113-136) (material susţinut în limba italiană în 21-22 septembrie 2006 la Torino). Recunoscând aportul sportului în dialogul intercultural şi interconfesional, Pr. C. Necula subliniază nevoia personală de stabilire a liniilor de forţă „ale unei misiuni coerente în acest domeniu” adresate deopotrivă lui „homo videns religiosus” (privitorul) şi „homo ludens religiosus” (subiect al sportului). Prezenţa „limbajului sportiv în lim-bajul teologiei” (p. 115-122) este dovedită prin exemple din Vechiul şi Noul Testament, precum şi din teologia patristică. Autorul evidenţiază exigenţele ce se cer pentru „o icoană filocalică a sportivului, atlet în

28 RECENZIE LUMINĂTORUL_______________________________Hristos” (p. 122-129), demonstrând că „este posibilă o morală creştină într-un spaţiu sportiv post-creştin” (p. 129-134). „În loc de încheiere”, autorul propune două „parabole ale extra-time-ului” ca punct de plecare în regândirea relaţiei religie-sport, „adică Dumnezeu-om” (p. 134-136).

„Evangheliarul, obiect liturgic uitat? – importanţa sa în propovădu-ire” (p. 137-143) aduce în prim plan importanţa acestei cărţi de cult ca „mod de comunicare” al adevărurilor revelate. Evidenţiind construcţia pedagogică a propovăduirii conţinute, autorul subliniază că acest fapt scuteşte Ortodoxia de căutarea unui program predicatorial şi prezintă câteva dintre finalităţile practice ale cărţii: „Evangheliarul, prin con-strucţia sa internă, creşte predica” (p. 139); constituie un „program de viaţă, a cărui limpezime aduce luciditate inclusiv în ritmul liturgic intern al credinciosului” (p. 140); „Rânduiala sa textuală, limba aleasă, ritmul liturgic ce-l concentrează în sine oferă congruum, verum şi ornatum... puncte cardinale ale oricărui discurs public în Biserică” (p. 143).

Secţiunea a doua a cărţii PERSONALITĂŢI ŞI DESTINE (p. 147-213) cuprinde evocări ale unor teologi români, gânduri scrise „la ceas aniversar”, dar şi semnalări ale unor mici crize iscate de cei aflaţi în dezacord cu pacea Evangheliei. Scurte exerciţii de memorie şi admiraţie, evocările aduc înainte profiluri de mărturisitori şi momente din istoria vie a propovăduirii pe pământ românesc: „Părintele Nicolae Stinghe, propovăduitor cu putere multă... – exerciţiu de recuperare a memoriei” (p. 147-162); „Pedagogia duhovnicească a lui Dimitrie Cunţan” (p. 163-178); „Predica şaguniană, actualizarea propovăduirii în Duhul Sfânt” (p. 178-182); „Nimeni să nu dispreţuiască bătrâneţile tale...” (p. 182-186) – dedicat Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu; „Ars de fericire... – cum a salvat Jurnalul fericirii de la moarte scolastică gândirea unei generaţii” (p. 187-190); „Cu bucurie, la ceas de bucurie duhovniceas-că” (p. 190-192) – dedicat ÎPS Sale ÎPS Laurenţiu; „Glasul celui ce strigă... şoptit!” (p. 196-197) – dedicat Pr. Dumitru Păduraru.

Pecetea prieteniei culturale pe care o oferă cartea, a fost aşezată ca prefaţă mărturisitoare despre Adevăr. Aşa s-au născut: „Bucuria de a citi adevăruri” (p. 193-195); „Gânduri întru prietenia mărturiei” (p.

LUMINĂTORUL RECENZIE 29_______________________________198-200); „Dincolo de poveşti, cercetarea...” (p. 200-202); „Deplin, despre momentele depline ale pastoralei” (p. 210-213). În Biserică nu există subiecte tabú, ci ele sunt tratate altfel, cum o dovedesc două dintre texte: „Cu discreţie şi dragoste despre o rană pastorală” (p. 202-205); „Preoţia ca doxologie” (p. 205-209).

Ultima secţiune CATEHEZE ASTĂZI (p. 217-308) conţine un număr de 31 de cateheze tematice – lămuriri contemporane ale conţinuturilor credinţei în contextul preocupărilor şi provocărilor cotidiene. Scrise cu bucurie și luciditate, vădind deopotrivă diversitatea preocupărilor auto-rului, precum și universalitatea mesajului evanghelic, catehezele sunt utile atât specialiştilor în domeniu, cât şi celor preocupaţi în sporirea cunoaşterii teologice. „Aşteptarea. Exerciţiu al creştinismului” (p. 217-222); „Familia creştină, între haos şi pronaos” (p. 230-233); „Hristos cel înviat şi taina iertării” (p. 233-235); „Şcoala Postului Mare” (p. 235-238); „Să respunem copiilor credinţa...” (p. 238-241); „Bannere vs. icoane” (p. 241-244); „Sub semnul florii de magnolie...” (p. 244-245); „Învierea, zorii aşteptării...” (p. 245-247); „Rusaliile, vindecarea rătăcirii...” (p. 247-250); „Tristeţea care pune hotare răului” (p. 250-252); „Psaltirea şi pedagogia nemuririi” (p. 253-256); „Crize şi crizaţi” (p. 256-258); „Agricultura ecologică, semnul dragostei lui Dumnezeu” (p. 258-261); „Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om...” (Matei 25.14-30) p. 261-265; „Cu durere şi cu dragoste medicului creştin contemporan. Pedagogia rămânerii în omenie cu Hristos” (p. 271-274); „Urgenţe în pastoraţia omului «forţă de muncă» – diagnoza şi formarea culturii răspunsului” (p. 279-282); „Teamă în pastoraţia tinerilor?” (p. 282-284) – sunt câteva dintre titlurile ce reflectă pulsul zilei racordat la pulsul Împărăţiei.

Rod al propovăduirii, cartea Pr.Conf.Dr. Constantin Necula, vădește o recalibrare a propriului discurs la exigențele lingvistice contemporane și totodată o inimă racordată la ritmul vieții în Hristos, de dragul mân-tuirii semenilor. Profetismul misionar ce respiră în paginile volumului, se împleteşte cu exigenţele cercetării academice, descoperind încă un moment de aşezare a Teologiei la masa dialogului interdisciplinar.

30 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________

SĂ ÎNVINGEM RUȘINEA CARE NE MACINĂ LA SPOVEDANIE

de Arhim. Zaharia ZAHAROU

Trezirea inimii prin primirea rușinii în taina spovedaniei

În rai, protopărinții noștri Adam și Eva erau amândoi goi și nu se rușinau. Purtau veșminte nestricăcioase și duhul le era întors spre Dumnezeu, arhetipul lor. Dar atunci când Adam și-a întors privirea

către lumea zidită, încălcând prin aceasta porunca lui Dumnezeu, s-a aflat despuiat de veșmântul cel luminos al suflării dumnezeiești: „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte” (Fc 3, 7). Rușinea a intrat atunci în viața lor, iar ei au pierdut cinstea duhovnicească de care se bucurau mai înainte. Fiindu-le cu neputință a mai sta înaintea feței bunului Dumnezeu, ei s-au ascuns de la fața Lui. Atât de mult s-a îndepărtat omul de Dumnezeu și-a înstrăinat viața de cea dumnezeias-că, încât a ajuns să se asemene dobitoacelor fără de minte și cu inimă împietrită să zică: Nu este Dumnezeu. Încă din rai, odată cu căderea lui Adam, firea omenească a fost rănită de moarte și supusă stricăciunii. Hristos a venit în lume tocmai ca să tămăduiască de boală firea ome-nească, a venit smerit în chip de om, a luat asupra lui rușinea noastră și, prin învierea Sa, S-a îmbrăcat iarăși în sfântul și neprihănitul veșmânt al slavei Sale, cel fără de pată și încrețitură. A depărtat de la noi orice urmă de rușine, de vreme ce, precum zice Scriptura, toate ocările celor ce l-au ocărât pe El au căzut asupra Lui. Hristos, dorindu-ne tămăduirea și mântuirea, nu S-a cruțat pe Sine, ci pentru bucuria pusă înainte-I, a răbdat crucea, neținând seama de ocara ei. Cu alte cuvinte,suferind rușinea crucii, Hristos a șters rușinea noastră și ne-a mântuit. A făcut

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 31_______________________________cunoscută pe pământ calea Sa smerită astfel încât oricine o va urma să afle de deplin vindecare și de aceea Domnul Însuși îi cheamă la pocăință pe toți cei păcătoși și bolnavi.

Prin urmare, pocăința prin mijlocirea căreia dobândim vindecare și mântuire este strâns legată de calea Domnului care primește de bunăvoie rușinea. Dar pentru a se pocăi și a se vindeca de păcat, omul trebuie mai întâi să-și vadă păcatul. Atunci când omul e departe de Dumnezeu, el rătăcește în întuneric și nu-i este cu putință să înțeleagă cât de jos a căzut. Însă atunci când, cu credință în Hristos, primește cuvântul de la Domnul în același timp el primește în inimă și focul ceresc al harului dumnezeiesc. Dobândește luminare lăuntrică și o nouă și îndoită vedere, theoria. Pe de-o parte. Focul harului întipărește în inima credinciosului chipul ceresc al Cuvântului care l-a zidit. Pe de altă parte, focul acesta îi vădește sărăcia duhovnicească și întunecatul hău în care zace omul căzut.

Această vedere este un dar ceresc neprețuit care nu încetează să insufle în om o necontenită pocăință. Ea naște în el dorința arzătoare de a lepăda toată spurcăciunea și prisosința răutății de a se întoarce cu pocăință la casa Tatălui său care este în ceruri. Există însă o mare piedică în calea luminării și a îndoitei vederi de sus, și anume mândria. Mândria împietrește inima și slăbănogește vederea duhovnicească a sufletului, încât omul nu mai este în stare să recunoască esența și dimen-siunea metafizică a păcatului. Cel mândru nu poate să iubească pentru că mândria îl închide în sine însușii și-l îmbată cu desfătările lucifericei îndumnezeiri de sine. Ea lasă în urma ei o apăsătoare pustiire lăuntrică și-l face pe om să cadă pradă iadului și nebuniei. Când omul este chinuit de silnicia patimii mândriei, el caută scăpare în lumea înconjurătoare și, încercând să-și umple cumva golul lăuntric, se afundă în și mai mare stricăciune și pierzanie, încât este gata să săvârșească orice nelegiuire și păcate. În starea aceasta tragică, omul se confruntă cu următoarea dilemă: fie să se ascundă de la fața Domnului Dumnezeu și să moară în păcatele sale, neprimind să poarte pe umeri povara rușinii pentru păcătoșenia sa, fie să-și lepede cugetul întinat, prin care se îndreptățește

32 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________de căderea sa, și să primească chemarea lui Hristos la pocăință. Această primire a cuvântului lui Dumnezeu, după cum am mai spus, aduce cu sine o luminare lăuntrică și o îndoită vedere și simțire. Omul vede, pe de-o parte, dragostea neprihănită și sfințenia lui Hristos, iar pe de altă parte, înfricoșătoarea beznă a păcatului și înșelăciunea patimilor care-l chinuiește. O asemenea luminare prin har nu doar călăuzește sufletul la contemplare, dar îi și dăruiește curajul de care are trebuință pentru a face saltul spovedaniei. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Mt 10, 32), zice Domnul. Tot El ne și înștiințează: „De tot cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta des-frânat și păcătos și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său” (Lc 9, 26). Cu alte cuvinte, oricine se rușinează să-l primească pe Hristos ca Dumnezeu și Mântuitorul răstignit, precum și cuvântul crucii și evanghelia lui Hristos ca pe puterea lui Dumnezeu care este spre mântuirea celui ce crede, de acela și Hristos se va rușina să-L primească în slăvita zi a celei de-a doua veniri a Lui.

Aceste cuvinte ale Domnului ne fac să înțelegem limpede că într-o lume care zace sub puterea celui rău spovedania și primirea crucii lui Hristos se însoțesc de rușine. Calea aceasta este anevoioasă, însă în ea aflăm mare putere, căci printr-însa dobândim mântuirea cea veșnică. Îndemnându-l pe om să mărturisească, Hristos îl cinstește și îl face egalul Său. Dar dacă omul se leapădă de Hristos, atunci și Domnul la rândul Lui Se va lepăda de om. Judecata aceasta pare a fi foarte aspră, însă ea este în același timp și plină de milostivire, căci omul este slugă, iar Hristos este Domnul a toate. Judecata este aspră ca să ne insufle teamă și să ne izbăvească de rușinea osândei și a pierzaniei. Ea este plină de milostivire prin aceea că naște în noi rușine și recunoștință pentru marele și nemeritatul dar al mântuirii, izbăvindu-ne astfel de cumplita rușine a nerecunoștinței. Cu alte cuvinte, rușinea și ocara pe care omul le suferă prin primirea crucii lui Hristos fac ca el să fie cu-noscut Domnului, iar în împărăția Tatălui Său și în prezența îngerilor

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 33_______________________________Lui această rușine se preface în harul înfierii și în puterea vieții celei nestricăcioase. Când credinciosul își cunoaște fărădelegea, el nu mai caută să o ascundă ci, împotriva lui însuși, o mărturisește Domnului. Și, pentru rușinea ce o rabdă atunci când se pocăiește, Domnul îi iartă nelegiuirea inimii și îl primește cu harul mântuirii celei veșnice. Cu cât este mai adâncă pocăința cu care mărturisește păcatele în taina spove-daniei, cu atât este mai mare puterea și harul pe care le primește spre înnoirea vieții sale. Prezența rușinii în taina spovedaniei nu este doar un lucru firesc și sănătos duhovnicește, dar el ne încredințează și de faptul că pocăința noastră vine în inimă, că este de bunăvoie și plină de smerenie. Oricine se pocăiește cu adevărat, mărturisindu-și păcate-le, ia asupră-și întreaga răspundere pentru toate fărădelegile săvârșite, fără a se îndreptăți pe sine, așa cum a făcut Adam în rai, nu dă vina pe Dumnezeu sau aproapele, ci își poartă rușinea păcatelor cu smerenie și bărbăție. Această lucrare plină de evlavie tămăduiește pe om, înlă-turând tumoarea canceroasă a mândriei, și-i dăruiește smerenia, care atrage într-o și mai mare măsură harul vindecător al Domnului, potrivit cuvântului Scripturii: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Pr. 3, 34; Iac. 4,6). Ce lucru minunat că prin harul lui Dumnezeu rușinea se preface în putere prin care omul biruie patimile și păcatul. Să vedem încă cum anume lucrează omul împreună cu Dumnezeu în taina aceasta care-l scoate din mlaștina ucigătoare a păcatului și-l așează din nou pe calea vieții.

Pericopa din Evanghelie care ne înfățișează întâlnirea lui Zaheu cu Iisus ne ajută să înțelegem cum este cu putință acest lucru. Persoană de mare vază, vameș care-și dobândise averea prin înșelăciune, Zaheu a fost mânat de dorința de a vedea cine este Iisus, dar fiind mic de statură nu și-a putut împlini dorința din pricina mulțimii care se adunase. Însă Zaheu era atât de dornic să-L vadă pe Iisus încât nu i-a păsat că se face de râs în fața lumii, gata să primească orice fel de rușine, a prins curaj și s-a urcat într-un sicomor. Iar când Domnul s-a apropiat de locul acela, a privit la Zaheu și l-a chemat să coboare din copac ca să-l întâlnească.

34 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________Ba mai mult, i-a făcut cinstea să intre în casa sa și a rămas împreună cu el. Iar ceea ce a urmat a fost cu adevărat minunat. Zaheu, care nu ținuse seama de ce avea să zică lumea, și-a îndreptat viața. Într-o cli-pită, toată fărădelegea a răscumpărat-o și datoriile le-a întors împătrit întru dreptate. Și a auzit din gura Mântuitorului și Dumnezeului nostru cuvintele acestea: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc. 19, 9). Oare cum a fost cu putință să se întâmple o asemenea minune? De unde această putere să preschimbe un vameș nelegiuit într-un om drept în care Dumnezeu să binevoiască a se sălășlui și peste a cărui casă să se pogoare pacea lui Hristos? Este foarte simplu. Zaheu nu a ținut seama de părerea lumii și de bunăvoie a primit să pătimească rușine pentru Hristos și de aceea Dumnezeu a luat aminte la el. Hristos a văzut în Zaheu o anumită înrudire duhovnicească cu sine, căci Iisus urca atunci la Ierusalim pentru a suferi ocara și a pătimi pentru mântuirea lumii. El S-a îndreptat spre crucea rușinii și Zaheu, în chip proorocesc, s-a lepădat lui Hristos, pătimind și el rușine. Din dorința sa de mântuire, L-a câștigat pe Hristos nu ca împreună călător doar, ci și ca oaspete la masa Sa. Și cercetarea Domnului a adus casei sale pace și harul mântuirii, dar mai cu seamă i-a lărgit împătrit inima, schimbându-i cu desăvârșire viața. Acest împătrit închipuie pătrunderea lui Zaheu în taina adânci-mii, înălțimii, lungimii și lărgimii crucii lui Hristos. Cu alte cuvinte, purcezând pe calea Domnului, adică pe calea rușinii cea spre mântuire, inima lui Zaheu a suferit o împătrită lărgire, născându-se astfel din nou întru nemărginirea vieții celei veșnice. Aceeași cale smerită ne învață evanghelia și prin pilda vameșului și a fariseului și cea a fiului risipitor.

Drepții Vechiului Testament cunoșteau în chip proorocesc această dimensiune a tainei crucii. De pildă când Iosua, tânărul și dreptul rege al lui Israel, a citit pentru prima dată cartea legii, a rămas uluit și și-a sfâșiat hainele, căci și-a dat seama de rătăcirea lui Israel de la calea părinților or și de mânia lui Dumnezeu care stătea să se abată asupra lor. Așa încât a trimis soli la proorocița Culda pentru a afla care era voia Domnului cu el și cu poporul său. Culda a proorocit venirea multor rele

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 35_______________________________și a mâniei lui Dumnezeu peste norodul răzvrătit. Cât despre rege, a spus că Domnul i-a iertat păcatele pentru că a crezut în cuvintele cărții legii. Deoarece s-a înmuiat inima lui și s-a smerit înaintea Domnului și a plâns, el avea să fie cruțat de mulțimea năpastelor ce urmau să vină și așezat în mormântul său cu pace la un loc cu părinții săi. Astfel, rușinea adâncă a inimii l-a mântuit și l-a îndreptățit pe rege înaintea Domnului. În dorința Sa de a ne mântui, Hristos nu S-a cruțat deloc pe Sine. Scriptura ne spune că: “Ocările celor ce L-au ocărât pe El au căzut asupra Lui”, și că acesta s-a întâmplat afară din tabără. Cu alte cuvinte, ocara pe care a pătimit-o Domnul pentru mântuirea noastră nu putea fi mai mare. La fel și noi, atunci când primim în spovedanie ocara pentru păcatele săvârșite, părăsim tabăra aceste lumi, cinste și duhul ei, și aducem pururi lui Dumnezeu jertfă de laudă. Aducând rugăciune de mulțumire Începătorului mântuirii Sale, credinciosul purcede pe calea Domnului și-l întâlnește pe Hristos, Care este El însușii calea. Atunci Hristos, milostivul însoțitor al celor ce se pocăiesc, îl face pe om părtaș la harul Său și-i reînnoiește viața. Părintele Sofronie ne spune că: „Dumnezeu nu judecă de două ori”. Dacă în viața aceasta trăim sub judecata cuvântului lui Dumnezeu și primim rușinea mărturisirii păcate-lor noastre, atunci scăpăm de judecata de apoi. „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la Judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață”. (In. 5, 24).

Sfinții Părinți ne spun că cel ce se osândește pe sine de bunăvoie, aleargă spre patimile Mântuitorului. Să ne gândim la pilda tâlharului celui bun. Acesta, prin osândire de sine,și-a preschimbat propria cruce în crucea lui Hristos și a aflat mântuire chiar în ziua aceea. Adevărata osândire de sine dă pururi slavă lui Dumnezeu, iar sieși, omului căzut, toată ocara, „fie Dumnezeu adevărat și tot omul mincinos” (Rm. 2, 4). Inima celui ce se osândește pe sine este plină de recunoștință pentru că acum își dă pe deplin seama de adevărul cuvintelor că „Hristos a murit pentru noi când noi eram încă păcătoși” (Rm. 5, 8). Omul care nu a aflat pocăință își are toate puterile sale firești îndreptate către țărâna din

36 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________care a fost zămislit, inima îi este împietrită iar mintea împrăștiată și cu totul alipită de lumea zidită. Simte înăuntrul lui un gol pe care nimic nu-l poate umple, iar scopul venirii sale pe lume rămâne neîmplinit căci se îndreaptă spre prăpastia neființei. Dar dacă se pocăiește și se mărturisește cu smerenie, va afla o inimă zdrobită. Zdrobirea inimii îi pricinuiește o durere profundă pentru că acum i se dezvăluie toată urâciunea căderii omului. Însă această durere și rușinea care însoțește recunoașterea păcatului ară pământul nelucrat al inimii, dezrădăcinând patimile și ocara. Puterile sufletului află acum tămăduire și se unesc pentru a împlini porunca de a-L iubi pe Dumnezeu și de a I se închina în duh și adevăr. Stând înaintea Domnului cu cutremur și cu dragoste, omul dobândește harul, care într-atât îi lărgește inima, încât el îmbrățișează toată omenirea și mijlocește înaintea Domnului pentru mântuirea întregii lumi. Împlinind cele două mari porunci ale dragostei de Dumnezeu și de aproapele, omul pune înăuntrul lui temelie Bisericii lui Dumnezeu, ca Duhul Sfânt să Se poată sălășlui în el. Dumnezeu primește rugăciunea pe care o pătimim pentru Hristos ca o jertfă, o mulțumire adusă Lui, Cel care ne-a mântuit prin crucea rușinii. Și pentru mulțumita aceasta ne cercetează și ne face părtași la viața sa. Într-adevăr, sufletele noastre sunt mântuite prin această jertfă a rușinii. De aceea, ori de câte ori văd oameni care se spovedesc cu sinceritate și cu rușine, îmi vine să mă ascund sub pământ și mă tem ca nu cumva să împiedic în vreun fel lucrarea lui Dumnezeu în ei, pentru că știu, că în ceasul căinței și al rușinii lor, mila Domnului Se odihnește peste ei și tot cerul le vine în ajutor. Pentru spovedania lor sinceră și umilă, oamenii aceștia primesc mare har și cu adevărat se nasc din nou.

(Fragment preluat din volumul „Răscumpărând vremea”, Arhim. Zaharia Zaharou, Edit. Renașterea 2014)

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 37_______________________________

PROMISIUNI ÎNȘELĂTOARE ALE UNEI VIEȚI ARMONIOASE PRIN TEHNICI

INIȚIATICE OCULTE

„Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi... Atunci, de vă va zice cineva: iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.” (Mt. 24, 4-5; 23-24)

„Dacă de pe acum crezi în vedenii, când va veni Antihrist, ce-ai să faci atunci? (…) Ai să vezi tu atunci! Când vei vedea că din paie uscate de grâu îți face pâine proaspăta și, din viță uscată de vie, iți face să curgă vinul cel mai bun. Vor face multe minuni cu puterea satanei, încât cei care nu sunt întemeiați în credință vor zice: Măi, ăștia sunt de la Dumnezeu!” – Păr. Ilie Cleopa

Ghiveci de spiritualitate și cunoaștere de sine

În vremurile de pe urmă, spun Sf. Părinți, oamenii vor fi atrași peste măsură de fenomenele paranormale, de marile enigme, minuni și vedenii. Acest lucru îl vedem cu ușurință în viața noastră de toate

zilele, vedem cum întreaga societate este bântuită de promovarea unui stil de viață înrudit cu fenomenalul, cu extraordinarul. Până și oamenii din Biserică au această înclinație spre minuni și vedenii, vise și descoperiri. Biserica ne învață să fugim de aceste manifestări căci

38 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________sunt foarte periculoase și vătămătoare, patericul ne prezintă din viața nevoitorilor multe suflete înșelate de diavol pe tărâmul imaginației, minunilor, vedeniilor și viselor. Mulțimea sectelor și mai ales pen-ticostalii au ca element de bază acest tip de înșelare pentru creștinii neștiutori, slabi în credință și ușor de păcălit. Părinții ne învață că cea mai mare minune (întâi de toate) pentru fiecare în parte este să-și vadă păcatele, iar o minune mai mare ca aceasta este să le plângă cu pocăință adevărată. Păr. Epifanie a fost întrebat odată: - Părinte, ați vă-zut vreodată vreo vedenie? - Nu, frate. Nici n-am văzut, nici nu vreau să văd. Ceea ce vreau să văd sunt numai păcatele mele. Un creștin ciudat l-a întrebat odată pe Stareț : - Părinte, în viața dumneavoastră ați văzut minuni? - Minuni? Numai minuni am văzut! – răspunse starețul. Curios, acel creștin îl rugă cu un interes deosebit: - Vreau să-mi povestiți cea mai mare minune pe care ați văzut-o! - Cea mai mare minune ce am văzut-o este că Dumnezeu a venit pe pământ să mă mântuiască pe mine, cel mai păcătos dintre oameni. Atunci curiosul îi spuse dezamăgit: - Asta ați avut să-mi spuneți? - Fiule, există altă minune mai mare ca aceasta? – întrebă Starețul. (Extras din Crâmpeie din viața și învățătura părintelui Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos)

Internetul abundă în chestionare din care, parcurgându-le rapid, afli într-un minut cine ai fost într-o viață anterioară, ce fel de karma ai, dacă ești sau nu Zen ș.a.m.d.. Unii spun că aceste joculețe sunt distractive și inofensive, alții le iau chiar în serios, lăsându-se păcăliți de promisiunile că în spatele acestor forme de “cunoaștere de sine”, ori de cunoaștere a viitorului se află cheia către fericire. Ei bine, toate aceste pseudo-căi către Lumină, ne duc pe un drum fals la capătul căruia probabil că nu ne vom simți “evoluați spiritual”, ci mai întunecați și neîmpăcați cu noi înșine. Calea către fericire este numai una și ne-a arătat-o Mântuitorul Hristos: calea mântuirii este calea Crucii: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!” Audiențele TV cresc pe seama subiectelor despre reîncarnare, tehnici avansate de rugăciune și meditație, chakre, cristale și rolul lor

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 39_______________________________tămăduitor. Se face un ghiveci de spiritualitate în șuete “la cafea” în care chiar învățături de la Sf. Părinți ai Ortodoxiei sunt folosite pentru a da credibilitate unor erezii. Semnalul de alarmă al acestui articol se îndreaptă către tânăra generație, care din dorința bună și de înțeles de a aprofunda tainele existenței, este mult expusă noilor curente eretice și, prin urmare, se află în cel mai mare pericol. Pe cei trecuți de prima tinerețe îi acuzăm deseori că sunt rigizi în convingeri și prea conser-vatori, dar uităm să recunoaștem în ei generația care păstrează Tradiția și Ortodoxia. Sigur, orice generalizare ar fi greșită și păguboasă, totuși nu putem trece cu vederea anumite tendințe verificate și verificabile în viața de zi cu zi. „Calea părinților cere credință tare și îndelungă răb-dare, în timp ce contemporanii noștri doresc să pună mâna pe orice dar duhovnicesc, inclusiv contemplația nemijlocită a Dumnezeului Absolut, cu forța și repede, și adeseori vor face o paralelă între rugăciunea în Numele lui Iisus și yoga sau meditația transcendentală și altele ca acestea.” - Arh. Sofronie Saharov

Sf. Siluan Athonitul: „Nu ştiu, dar n-am încredere decât în Biserica Ortodoxă. În ea se găseşte bucuria mântuirii, ce se dobândește prin smerenia lui Hristos. ”

Cum l-am găsit pe Hristos – mărturii ale unor practicanți ai tehnicilor inițiatice

„Ca unul care le-am experimentat din plin pe amândouă de-a lungul vieții, pot aduce propria mărturie că între Tainele lui Hristos, pe de o parte, și lucrările magice, pe de alta, nu există nici cea mai infimă legătură… Pentru ca Hristos să lucreze prin Tainele Sale dumnezeiești, omul trebuie să dorească acest lucru și să se pregătească duhovnicește cu atenție și sârguință; altfel spus, să ia parte activ și conștient. Dimpotrivă, în practicile magice este înșelată și încălcată voința libe-ră a persoanei. În lucrările magice pe care le săvârșesc diverși inițiați hinduși se întâmplă frecvent ca victimele să li se supună chiar și fără să vrea. Demonii lucrează asupra lor automat, cu multă putere, întru-cât acești oameni au dat Diavolului drepturi asupra propriilor suflete

40 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________prin viața lor plină de păcate și vicii, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le-au conștientizat ca atare. Tainele Bisericii presupun, din contră, participarea liberă, conștientă și responsabilă a omului. Cei care se apropie de aceste Taine în virtutea obișnuinței sau a hazardului, fără o conștientizare profundă, fără o implicare personală prin asceză, rugăciune și pocăință, aceia nu înțeleg nimic din lucrarea mântuitoare a lui Hristos și nu pot primi niciun folos duhovnicesc real... Unirea omului cu Dumnezeu se face numai în condițiile în care omul însuși își manifestă dorința și consimțământul său, depunând efortul pocăinței pe măsura conștiinciozității sale. Atunci Dumnezeu Se va apropia de cel ce se pocăiește sincer, revelându-i-Se în modul și gradul cel mai propice sporirii lui duhovnicești la momentul respectiv.” (Extras din capitolul Tainele creștine și lucrările magice, Mari inițiați ai Indiei și Părintele Paisie, autor Dyonysios Farasiotis, Ed. Egumenița 2005)

Pr. Sofronie Saharov: Nu e nevoință mai grea, mai chinuitoare decât strădania de a ne apropia de Dumnezeu, Care dragoste este. Atunci când Dumnezeul Cel Ce Este cu adevărat Se descoperă pe Sine Însuși în ve-derea Luminii Nezidite, omul își pierde în chip firesc orice dorință de a se afunda într-un Absolut transpersonal. Cunoașterea îmbibată de viață (opusă cunoașterii abstracte) nu poate fi nicidecum mărginită la intelect: trebuie să fie o unire reală cu actul Ființei. Aceasta se capătă prin dra-goste: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta… și din tot cugetul tău”. Porunca ne silește să iubim. Prin urmare, dragostea nu e ceva ce ni se dă: ea se dobândește printr-o străduință făcută de bună-voie. Îndemnul este adresat mai întâi de toate inimii, care e centrul duhovni-cesc al persoanei. Mintea este numai una din energiile eu-lui omenesc. Dragostea începe în inimă, și mintea se confruntă cu un nou eveniment lăuntric și contemplă Ființa în Lumina dragostei dumnezeiești.

Părintele Symeon de la Essex (…)„Toate aceste mişcări interesate de spiritualităţile orientale, de magie, de toate aceste lucruri, amestecate cu o răceală a credinţei creştine sunt legate un pic de astrologie. Se crede că omenirea va intra într-o nouă eră (New-Age n.n.), în care elementele po-zitive din toate religiile lumii vor forma o nouă religie, în care capacităţile

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 41_______________________________spirituale ale omului vor fi dezvoltate enorm… Din nefericire însă, intrând în acest curent, oamenii devin sclavii multor spiritualităţi false. Şi aici Ortodoxia ar avea de jucat un mare rol, pentru că ea este mai bine plasată decât Catolicismul şi Protestantismul, pentru a face o deosebire a duhu-rilor… Este o căutare spirituală, în care omul vrea să devină Dumnezeu prin el însuşi. Deci, în realitate, aceasta este o formă de gnosticism care poate merge până la a lua forme de păgânism, ca de exemplu cultul naturii, astrologia, magia şi toate formele de spiritualitate orientală şi credinţe, care sunt foarte îndepărtate de tradiţia spirituală a ţărilor ortodoxe… Amintesc cuvintele unui teolog rus, Bulgakov, că Ortodoxia nu convinge ci seduce. Este foarte profund cuvântul acesta. El vrea să spună că Ortodoxia se adresează nu atât raţiunii, cât inimii omului, adică omului total şi trebuie să vă spun că am avut întotdeauna încredere totală în Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, nu sunt orb ca să nu văd anumite deformări, care sunt devieri de la tradiţia adevărată şi de aceea noi, ortodocşii, trebuie să măturăm propria noastră casă. Dar cu dragoste”. (Extrase din volumul „Celălalt Noica. Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon”, Ed. Partener)

„Viața armonioasă” sau tehnica înșelăriiUna din liniile directoare ale prozelitismului hindus în spațiul creștin

este producerea și cultivarea confuziei în mințile oamenilor. În instrumenta-rul acestei strategii se înscrie și practica substituirii conținutului cuvintelor. Gurușii care intră în contact cu lumea creștină au ajuns să pretindă că termenul „Hristos” desemnează un plan superior al conștiinței umane, ceea ce înseamnă că orice om poate evolua spiritual până la gradul echivalent cu accederea la acest plan, devenind și el prin aceasta Hristos! Astfel, când un dascăl oriental spune „Mă rog lui Hristos”, înțelege că se străduiește să atingă acest plan superior al conștiinței și să devină, fie și pentru puțin timp, Hristos… De ce recurg maeștrii hinduși la un astfel de artificiu? Explicația este foarte simplă: pentru că într-o țară cu o puternică tradiție creștină, cu atât mai mult într-o țară ortodoxă, le-ar fi considerabil mai greu să convingă că personaje precum Indra, Kali, Shiva, Vishnu, Krishna sau Brahman sunt... dumnezei!

42 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________„Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele

Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi... Atunci, de vă va zice cineva: iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.” (Mt. 24, 4-5; 23-24)

Prin urmare, propagatorii învățăturilor orientale se văd nevoiți să recurgă la tactica drumului ocolit și în trepte. Ei se camuflează în spatele unor măști care ne sunt familiare. Astfel, ne vor vorbi despre „psiho-logie aplicată”. Ne vor propune o „alimentație corectă”. Ne vor îmbia cu „exerciții de gimnastică” („yoga pentru sănătate și frumusețe”). Ne vor recomanda „metode” și „tehnici” pentru combaterea angoasei, a nervozității, a stresului și a fobiilor. Ne vor sugera, în cadrul unor conferințe și seminarii, modalități de a rezolva orice problemă cu care ne confruntăm zilnic, inclusiv problema singurătății.

Sf. Ioan Gură de Aur din Omilii la Matei: „Să nu-mi spui mie de cazurile rare când unii au scos demonii şi fără post! Chiar dacă poţi spune un caz sau două de oameni care să fi scos fără post pe demoni, îţi spun că este cu neputinţă ca un om, care trăieşte în desfătări, să izbăvească pe cineva care suferă de o astfel de boală. Pentru vindeca-rea unui om, care are o boală ca aceasta, este mai cu seamă nevoie de post. (…) Postul sădeşte în sufletul omului filosofie, face din om înger, doboară puterile cele netrupeşti; dar nu postul singur, ci e nevoie şi de rugăciune; şi în primul rând de rugăciune.”

Urmarea căii unor asemenea „mentori“ înseamnă asumarea celor mai mari și mai serioase riscuri cu putință. Se pornește treptat, desi-gur, de la elemente superficiale sau cu un grad mai mic de însemnătate (alimentație, exerciții de gimnastică), pentru a se ajunge la altele mai profunde (psihologie, comportament, analiza sinelui) și, în cele din urmă, la probleme de credință (înviere sau metempsihoză, Biserică sau ashram, Hristos sau Sai Baba) în care miza este omul întreg, și nu doar o ipostază oarecare a vieții sale. În final, omul își periclitează extrem de grav, și poate ireversibil, atât viața trecătoare de acum, cât și soarta

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 43_______________________________sa în veșnicie. Pentru că scopul și menirea omului este viața veșnică! Nimic mai puțin! Fie o va dobândi, în Iisus Hristos, fie o va pierde, lă-sându-se amăgit de minciuni seducătoare. Dar să-L auzim pe Hristos Cel Adevărat grăind prin Evanghelie: Iisus a zis: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11,25-26). Iisus a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In. 8, 12). „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16). „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”(Mrc. 16, 16). (Extras din capitolul Tainele creștine și lucrările magice, Mari inițiați ai Indiei și Părintele Paisie, autor Dyonysios Farasiotis, Ed. Egumenița 2005)

Înainte de a se converti la Ortodoxie, Părintele Damaschin Christensen, stareț al Mănăstirii Sfântul Gherman din California a prac-ticat meditația Zen. Interesat fiind de „tehnici mistice”, a găsit cartea Arhimandritului Sofronie Saharov, Viața Sa e viața mea, capitolul numit Rugăciunea lui Iisus, o metodă, din care citează: „Trebuie să accentuez primejdia unor astfel de rătăciri – primejdia de a privi rugăciunea ca una din cele mai simple și mai ușoare ″metode tehnice″ care ar duce la o unire nemijlocită cu Dumnezeu. E imperativ să tragem o linie foarte clară între Rugăciunea lui Iisus și orice altă tehnică ascetică. Se află în înșelare cel care se silește să-și dezbrace mintea de tot ce este tre-cător și relativ, pentru a trece un prag nevăzut, pentru a-i conștientiza obârșia veșnică, identitatea cu Izvorul a tot ce este, pentru a se întoarce și afunda în acest Absolut transpersonal fără Nume.”

În articolul „Așa l-am cunoscut pe Hristos” din numărul 9(68)/2014 al revistei Familia Ortodoxă, Părintele Damaschin spune că sunt unii care au trăit o experiență a Dumnezeului Impersonal prin Zen și yoga, alții prin droguri psihedelice, descoperind pe „Veșnicul Acum” des-pre care vorbeau învățătorii spirituali din Apus, Impersonalul „Ceva”, „Identitatea Supremă”, „Marele Sine” transpersonal al fiecăruia, despre care Alan Watts le spunea occidentalilor că trebuie să-l atingă ca să-și

44 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________găsească pacea lăuntrică. Acestora le răspunde tot Părintele Arhimandrit Sofronie: „Astfel de exerciții i-au făcut pe mulți în stare să se ridice la o contemplație supra-rațională a existenței, să încerce un anume cutremur mistic, să cunoască o stare de liniște a minții, când mintea trece dincolo de hotarele timpului și ale spațiului. În astfel de stări omul poate simți pacea retragerii din fenomenele în continuă schimbare ale lumii văzute; poate avea chiar și o anume experiență a veșniciei.”

Ce este rău în asta, se vor întreba cei deschiși către aceste practici, cu convingerea că nici o cale de cunoaștere a lui Dumnezeu și de înălțare spirituală nu poate fi greșită. Ei bine, capcana este aceea în care a căzut și Îngerul Luminii: gândul auto-îndumnezeirii, păcatul originar. Părintele Sofronie a fost el însuși yoghin înainte de a găsi calea către Hristos, iar cuvintele lui nu sunt menite să-i înfiereze pe cei care practică astfel de tehnici de rugăciune și meditație. Părintele Sofronie nu a contestat niciodată autenticitatea experiențelor de conștiință transpersonală, dar urmare a parcursului propriu către Biserica lui Hristos, arată care sunt lipsurile și limitele practicilor spirituale necreștine. Părintele Damaschin dă și el mărturie că: „poate că această experiență poate pregăti pe cineva să-L cunoască pe Dumnezeu (așa cum a fost cu mine), dar nu-l poate duce până la capătul drumului. Calea unirii cu Dumnezeu este prin dragoste - dragoste între o persoană și Absolutul Personal. Această Cale e cea mai anevoioasă dintre toate, însă singura vrednică de Dumnezeu și singura vrednică de o ființă omenească făcută după Dumnezeiescul Său chip… Dar Dumnezeul Adevărului, Dumnezeul cel Viu, nu este în toate acestea. Propria frumusețe a omului făcut după chipul lui Dumnezeu e aici contemplată și văzută ca Dumnezeire, în timp ce el însușii rămâne înăuntrul limitelor făpturii sale. E un punct extrem de important. Tragedia constă în faptul că omul vede un miraj pe care, în năzuința sa spre viața veșnică, îl socotește o oază adevă-rată. Această formă impersonală de nevoință duce, în cele din urmă, la afirmarea unui principiu dumnezeiesc în însăși firea omului. Atunci omul e atras de gândul auto-îndumnezeirii – pricina păcatului origi-nar. Omul, orbit de măreția închipuită a ceea ce contemplă, a pus de

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 45_______________________________fapt piciorul pe calea autodistrugerii. A disprețuit descoperirea unui Dumnezeu Personal. Socoate principiul Persoanei (al Ipostasului) drept unul limitativ, nevrednic de Absolut. Încearcă să se descotorosească de astfel de limitări și să se întoarcă la starea pe care își închipuie că a avut-o înainte de venirea sa în această lume. Această mișcare în adâncurile propriei sale ființări nu e nimic altceva decât o atracție spre neființa din care am fost chemați prin voia Ziditorului. Adevăratul Ziditor ni Se dezvăluie ca Absolut Personal. Întreaga noastră viață creștină se întemeiază pe cunoașterea lui Dumnezeu, Cel dintâi și Cel de pe urmă, al Cărui Nume este EU SUNT. Rugăciunea noastră trebuie să fie întotdeauna personală, față către Față. El ne-a făcut pentru a ne uni cu Dumnezeiasca Sa Ființare, fără a nimici caracterul nostru personal. Această formă de nemurire ne-a fost făgăduită de Hristos.”

Rugăciunea și mantraÎn România se încearcă de câțiva ani conturarea unui cult deosebit

al „strămoșilor noștri” daci prin care ni se spune că aceștia au fost manipulați de Apostoli și, de fapt, noi ar fi trebuit să fim zamolxieni. Această teorie o susțin cercurile ezoterice din România care spun, chi-purile, că merg la locurile dacice pentru a se încărca cu „energie pozi-tivă”. Neopăgânismul mondial se ascunde sub diverse forme pentru a se putea infiltra mai ușor printre creștini. Cu toate că (unii dintre ei au și botez) au anumite ritualuri, invocă duhuri (numite de ei „energii”) etc., neagă că aceste practici ar fi religioase spunând că ezoteria este doar o „știință a vindecării”. În România, practicanții ezoteriei (yoghi-ni, radiestezteziști, bioenergeticieni, reiki, prananadi etc.) merg pe la bisericii și mănăstiri (la mormântul părintelui Arsenie Boca, Cleopa Ilie și alți mari duhovnici ortodocși) fără să declare nimic despre practicile lor. (Sursa: Ieromonah Eftimie Mitra)

Sf. Ioan Scărarul: „Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii.”. În rugăciune se întrepătrund două entități personale. Omul, pe de o parte,

46 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________și Dumnezeu, pe de alta. Este o relație între persoane distincte care în-aintează spre o întâlnire reciprocă. Drept urmare, sporirea în rugăciune, înaintarea pe calea acestei comuniuni, depinde atât de libera voință a omului, cât și de cea a lui Dumnezeu. În ambele cazuri este vorba de persoane înzestrate cu libertate absolută și inviolabilă. Ceea ce aduce omul este buna sa intenție, apoi ostenelile, dorința de a se apropia, iar Dumnezeu pune harul Său. Oricât de mari ar părea luptele ascetice ale omului, în comparație cu darurile lui Dumnezeu, ele se dovedesc a fi infime si neînsemnate. Omul face un pas, iar Dumnezeu, pentru a micșora distanta dintre ei, face o mie. Cu toate acestea, neînsemnatul pas pe care îl face omul către Dumnezeu este absolut necesar, pentru că tocmai prin acest pas el își arată dispoziția, buna intenție, și prin acest pas îi dă „dreptul” lui Dumnezeu să se apropie fără să-i încalce libertatea spirituală. Spre deosebire de Diavol, Dumnezeu îi respectă omului la modul cel mai riguros libertatea cu care El însuși l-a înzes-trat! Dumnezeu nu-i agresează niciodată această libertate, deoarece îl iubește pe om și voiește să aibă cu el o relație de iubire, iar iubirea nu se poate întemeia decât pe libertatea deplină a persoanelor. Unde nu există libertate, acolo este exclusă existența iubirii. Faptul că Diavolul se comportă întotdeauna tiranic este consecința urii sale intrinseci.

Rădăcinile „pedagogiei” dumnezeiești pot fi uneori amare, însă roa-dele sunt nespus de dulci. La început, când rosteam rugăciunea, traver-sam adesea stări de oboseală sau plictiseală. Atunci, prin rugăciunile bătrânului (Părintele Paisie Aghioritul n.n.), Dumnezeu îmi trimitea anu-mite mângâieri duhovnicești. Simțeam în timpul rugăciunii învăluindu-mă ceva inefabil, ca un fel de boare, iar sufletul mi se schimba pe dată. Eram cuprins de o bucurie și o pace negrăită, în vreme ce rugăciunea devenea singura dorire și odihnă a inimii mele. Acest lucru se întâmpla destul de frecvent. Odată, când s-a manifestat mai intens, am păstrat timp de două zile o senzație reală de foame și sete de Dumnezeu! Nu-mi doream nimic altceva decât să rostesc neîncetat rugăciunea, să mă satur de Dumnezeu. Voiam să-L mănânc pur și simplu! Era o bucurie de ne-descris! Cu cât mă rugam mai intens, cu atât se năștea în mine un dor de

LUMINĂTORUL MEDITAȚIE 47_______________________________Dumnezeu mai arzător. Îi împărtășeam de fiecare dată aceste experiențe părintelui Paisie, mulțumindu-i mereu cu recunoștință, întrucât îl știam în bună parte „responsabil“ pentru aceste daruri cu care eram copleșit. - Ei, ți-a dat Dumnezeu o „ciocolățică“ din cofetăria Lui! Există însă și torturi cu frișcă! spunea zâmbind în asemenea împrejurări. Alteori, când mă închinam la icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte, îmi simțeam inima cuprinsă de un freamăt dulce, care îmi schimba instantaneu în bine întreaga stare sufletească. Lucruri asemănătoare mi se întâmplau și în timpul slujbelor de priveghere închinate sfinților….

În ceea ce-i privește pe yoghini, ei rostesc o serie de mantre de invocare a unor zei din panteonul hindus. Însă începătorilor, care nu sunt încă „pregătiți” pentru a se închina și a sluji idolilor, le spun că beneficiile izvorâte din repetarea mantrei se datorează unor tipuri de „unde” pe care le-ar produce rostirea acelor silabe, unor vibrații men-tale care energizează anumiți „centri” dinlăuntrul omului. În sfârșit, celor care s-au lăsat deja convinși că există și alți dumnezei în afară de Hristos, le spun că primesc „binecuvântarea” zeului invocat prin intermediul mantrei. Toate aceste explicații se află la o distantă uriașă de adevărul creștin. Cei care încearcă să ascundă sau să minimalizeze această distanță o fac pentru a putea recruta prozeliți dintre creștinii serios afectați de ignoranță. Cine se ascunde așadar în spatele unor nume precum Krishna, Rama, Shiva? Pe cine invităm de fapt să intre în sufletul nostru? Aceasta este marea miză a problemei. Toți idolii neamurilor sunt demoni, propovăduiește Dumnezeu prin gura sfântului proroc David (Ps. 95, 5). Așadar, rostirea mantrelor deschide poarta sufletului către demoni. Pierzând astfel acoperământul și ocrotirea ha-rului lui Hristos - Cel ce a zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”(Ieș. 20, 3), omul se expune gradat influenței Diavolului, care, aflând teren prielnic, începe să-i inducă diverse tipuri de imagini și fantasme, cu scopul de a-l atrage cât mai adânc în rătăcire și a-l distruge deplin.

(…) Dimpotrivă, Ortodoxia recunoaște și respectă la modul abso-lut libertatea și autodeterminarea omului, ca unul dintre darurile sale

48 MEDITAȚIE LUMINĂTORUL_______________________________dumnezeiești. De aceea, în Ortodoxie, omul este ajutat să se cunoască și să se desăvârșească pe sine ca ființă liberă. Tocmai întrucât există liber-tatea voinței, reacțiile individului sunt imprevizibile și nu se supun unor seturi de legi. Este și motivul pentru care Ortodoxia se arată prea puțin preocupată de rețetele tehnice. Mesajul ei se adresează prin excelență inimii omului, structurii lui celei mai intime, și se vrea primit în depli-nă cunoștință și libertate. Progresul spiritual autentic se întemeiază în chip necesar pe o cunoaștere mai adâncă a lui Dumnezeu și a sinelui, în deplină libertate, fără niciun fel de constrângeri sufletești, înșelăciuni și siluiri. Acestea nu au nimic în comun cu noblețea lui Hristos, Care chema doar pe „Cel ce voiește să vină după Mine...”

Tehnicile și metodele sunt apanajul roboților, nu al persoanelor libere. Sporirea duhovnicească este rezultatul unor opțiuni intime, libere și conștiente, de ordin etic și valoric. Este rezultatul atitudinii pe care omul se hotărăște să o adopte față de sine, față de semeni, față de Dumnezeu. Este rezultatul bunei utilizări a libertății morale de care dispune fiecare persoană. Cum este cu putință să devină cineva mai bun din punct de vedere moral executând mecanic niște exerciții fizice sau aplicând niște tehnici de respirație?! Părintele Porfirie (Sf. Porfirie Kavsokalivitul - n.n.), vrând să evidențieze enormitatea unei asemenea concepții, a luat un papagal și l-a învățat să rostească rugăciu-nea. Într-adevăr, pasărea putea fi apoi auzită declamând mecanic: „Doamne, miluiește!”. - Uite, și papagalul poate să zică rugăciunea! Ce înseamnă asta? Că se roagă? întreba retoric bătrânul, încercând să sublinieze că nu poate exis-ta rugăciune fără participarea conștiinței. Am punctat succint aceste distincții pentru a înlătura orice echivoc privitor la învățătura Bisericii.

Ortodoxia este o tradiție vie și perenă, al cărei adevăr va dăinui până la sfârșitul veacurilor, independent de voința omului, așa cum ne asigură însuși Hristos Dumnezeu: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Biserica viază veșnic, și are puterea de a da viață oricui se apropie de ea cu inimă sinceră. Dacă cineva dorește cu adevărat, Biserica îi oferă toate mijloacele pentru a se sfinți (Extras din capitolul Rugăciunea și mantra, Mari inițiați ai Indiei și Părintele Paisie, autor Dyonysios Farasiotis, Ed. Egumenița, 2005)

LUMINĂTORUL EVENIMENTE 49_______________________________

MANIFESTĂRI ÎN CINSTEA DOMNITORILOR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI DIMITRIE

CANTEMIR

Sub genericul „Creştini în Europa”, Guvernul României, în parte-neriat cu Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, va desfăşura în perioada 26 octombrie - 15 noiembrie o suită de eveni-

mente dedicate vrednicilor domnitori români Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir. Programul acţiunilor culturale include lansarea filmu-lui documentar „Dimitrie Cantemir”, primul din serialul 100 de români celebri născuţi în Republica Moldova, realizat de studioul Flacăra Film, Chişinău. Vizionarea documentarului va fi urmată de un recital susţinut de Grigore Leşe - „De dragoste, de război, de moarte, de unul singur…”. Documentarul va fi prezentat şi la Bălţi, în data de 3 noiembrie, şi va fi urmat de spectacolul „Plânsul Pământului” susţinut de Gheorghe Turda şi Valy Boghean&Band. Filmul documentar „Dimitrie Cantemir” va fi lansat şi la Cernăuţi, pe 7 noiembrie, după lansare având loc recitalul „Nu uita că eşti român”, susţinut de Nicolae Furdui Iancu şi Ansamblul Ştefan Vodă, conducător artistic Tudor Ungureanu. „Spectacolul Lumina din LUMINĂ va încheia această suită de manifestări în data de 29 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, în ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, Apostolul care ne-a încreştinat Neamul, a Zilei Românilor de Pretutindeni şi Sărbătorii Naţionale a României. În acest spectacol vor participa cei mai buni artişti de pe ambele maluri ale Prutului”, informează, într-o scrisoare deschisă, ambasadorul Iuliana Gorea Costin, Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova.

Sursa: Ziarul Lumina

50 EVENIMENTE LUMINĂTORUL_______________________________

DECIZII ADOPTATE DE SFÂNTUL SINOD ÎN ȘEDINȚA SOLEMNĂ DIN

28-29 OCTOMBRIE

Întrunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 28 şi 29 octom-brie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:

1. Aprobarea Pastoralei Sfântului Sinod la încheierea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care va fi citită în toate bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române în prima duminică din postul Naşterii Domnului (16 noiembrie 2014);

2. Declararea anului 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016);

3. Extinderea la nivel naţional a campaniei Patriarhiei Române Donează sânge! Salvează o viaţă!, care se va derula cu sprijinul Televiziunii Române şi al Ministerului Sănătăţii.

În perspectiva alegerilor prezidenţiale din România (2 noiembrie 2014), Sfântul Sinod îşi reafirmă îndemnul către slujitorii Sfintelor Altare şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române de a participa la vot în duhul credinţei şi al iubirii de Biserică şi Neam, cu responsabilitate creştină şi civică pentru împlinirea binelui comun în societatea româ-nească şi viitorul României.

Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române

LUMINĂTORUL EVENIMENTE 51_______________________________

A TRECUT LA DOMNUL PĂRINTELE VICTORIN OANELE, STAREȚUL

MĂNĂSTIRII SIHĂSTRIA

În dimineaţa zilei de 24 octombrie a trecut la Domnul părin-tele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ. Înmormântarea fiind programată duminică, 26 octom-

brie, după slujba Sfintei Liturghii, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (judeţul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareţ al Mănăstirii Sihăstria. Şi-a început slujirea în această funcţie de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul şi prezenţa ma-rilor duhovnici, precum părintele Cleopa Ilie sau părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareţ, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase şi venerabile obşti de călugări din Patriarhia Română. Dumnezeu să-l ducă în cereştile Sale locaşuri, la bine-meritata odihnă. Veşnica pomenire!

Sursa: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

52 EVENIMENTE LUMINĂTORUL_______________________________

PARASTAS LA CINCI ANI DE LA TRECEREA LA DOMNUL A PĂRINTELUI

TEOFIL PĂRĂIAN

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în colaborare cu A.S.C.O.R., filialele Timişoara şi Braşov, a organizat în peri-oada 25 -26 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului

Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, un program de evocare a personalităţii Părintelui Teofil Părăian, cu prilejul comemorării a cinci ani de la trecerea sa la cele veşnice. Au participat peste 150 de tineri din toată țara. Momentele comemorati-ve au fost susținute de către PS Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopie Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Pr. Iustin Miron – starețul Mănăstirii Oașa, Pr. Sabin Vodă, redactor Radio Reîntregirea, Pr. Ionuț Gânscă și Filialele ASCOR Timișoara și Brașov. Moderatorul discuției a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Ovidiu Moceanu. În cadrul acestui program a avut loc lansarea pu-blică a proiectului restaurării casei părinteşti de la Topârcea, jud. Sibiu.

ÎNALTPREASFINȚIȚII MITROPOLIȚI ANDREI ȘI NIFON, DECORAȚI DE CASA

REGALĂ CU DISTINCȚIA„NIHIL SINE DEO”

Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului și Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au fost decorați joi, 23 octombrie, de Casa Regală a

LUMINĂTORUL EVENIMENTE 53_______________________________României, cu distincţia „Nihil Sine Deo”. Decoraţia a fost înmâna-tă ierarhului de către Principesa moştenitoare Margareta, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii care s-a des-făşurat în Holul de onoare al Castelului Peleş din Sinaia. Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” este o distincţie ce se acordă prin decizia Șefului Familiei Regale a României. Ea a fost instituită la 30 decembrie 2009 şi poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, şti-inţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar. Sunt decorate în special persoanele cu o performanţă de înalt nivel, care au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere şi au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.

Sursa: Andreea Pâgleşan, Ziarul Lumina

54 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________

UNELE REFERINȚE PRIVIND ISTORICUL EPISCOPIEI HOTINULUI

de pr. Vasile SECRIERU

„Biserica noastră nu trebuie să fie o biserică moartă, ci trebuie să fie o biserică vie. Trebuie să înfigem semne trainice care să arate şi în viitor că această ţară este românească. Sufletul basara-benilor e prea naiv şi plăpând pentru a rezista”.

(ÎPS Visarion Puiu)

La 10 martie 1923, pe teritoriul Basarabiei, au fost înfiinţate două eparhii noi: a Cetăţii Albe – Ismailului (cu reşedinţa la Ismail) şi a Hotinului (cu reşedinţa la Bălţi).

Primul titular al Episcopiei Hotinului a fost Visarion Puiu, fost epi-scop la Argeş, ales pentru scaunul de la Hotin la 29 martie 1923 şi instalat în 13 mai 1923, păstorind aici până în 1935, când este ales mitropolit al Bucovinei. Prin tot ceea ce a realizat la Hotin – Bălţi, Episcopul Visarion Puiu poate fi plasat în rândul celor mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea.

Urmează, ca episcop de Hotin – Bălţi, Tit Simedrea, ales în 11 decem-brie 1935 şi instalat la 29 decembrie 1935, activând până în 1940,când a fost ales mitropolit al Bucovinei.

Ca locţiilor al scaunului de Hotin – Bălţi, în perioada 1941-1944, îl găsim pe episcopul Partenie Ciopron al Armatei.

În ianuarie 1944, a fost ales ca episcop arhimandritul Benedict Ghiuş, dar n-a fost recunoscut de Guvernul de atunci.

În cadrul Episcopiei Hotinului intrau judeţele: Bălţi, Hotin şi Soroca.Judeţul Bălţi, anul 1921, avea 4 cercuri (protopopiate) cu 126 parohii:

1 parohie urbană cu 1 biserică şi 125 parohii rurale cu 138 biserici. Cercul

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 55_______________________________I: 1 parohie urbană şi 35 parohii rurale; protopop – iconom stavrofor Vladimir Dimitriu, paroh la catedrala din Bălţi; subprotopopi – preot Gheorghe Marinescu, paroh în Recea şi preotul Iacov Bucşan, paroh în Ciulucani; cercetător duhovnicesc – preot Dimitrie Popovici, paroh în Pelinia. Cercul II: 27 parohii rurale; protopop - preot Andrei Tanasiev, paroh în Unţeşti; subprotopop – preot Petre Cecan, paroh în Redeni; cerce-tător duhovnicesc – preot Petre Vartolomeev, paroh în Bogdăneşti. Cercul III (28 parohii rurale): protopop – preot Gheorghe Gheorghianov, paroh în Glodeni; subprotopop – preot Ioan Silvestrovici, paroh în Scumpia; cerce-tător duhovnicesc – preot Pavel Matievici, paroh în Ghijdieni. Cercul IV (35 parohii rurale): protopop: preot Simion Draganciu, paroh în Zagaicani; subprotopop – preot Dimitrie Văluţă, paroh în Râşcanovca; cercetător duhovnicesc – preot Vladimir Raeţchi, paroh în Cucuieţi.

În anul 1921, judeţul Hotin era împărţit în cercuri (protopopiate) cu 151 parohii (2 parohii urbane cu 2 biserici şi 149 parohii rurale cu 149 biserici). Cercul I (2 parohii urbane şi 27 rurale): protopop –preot Ion Munteanu, paroh în Ceponos; subprotopop-vacant: cerce-tător duhovnicesc. Cercul II (26 parohii rurale): protopop –preot Ioan Cerniavschi, paroh în Şiloveţi; subprotopop –preot Diomid Mihailovici, paroh în Dinăuţi; cercetător duhovnicesc- preot Vasile Florovici, paroh în Văncicăuţi. Cercul III (30 parohii rurale): protopop – protoiereu Epifanie Bolboşencu, paroh în Briceni; subprotopop –preot Mitrofan Jolondcovschi, paroh în Babin; cercetător duhovnicesc – preot Vasile Nazarevici, paroh în Resteo-Atachi. Cercul IV (30 parohii rurale): pro-topop – preot Nicolae Bîhovschi, paroh în Teţcani; subprotopop – va-cant; cercetător duhovnicesc – preot Mihail Draganciu, paroh în Trinca. Cercul V (27 parohii rurale): protopop – preot Teodosie Bogaci, paroh în Vasilăuţi; subrotopop –preot Mihail Holdevici, paroh în Gvozdăuţi; cercetător duhovnicesc –preot Filip Belodanov, paroh în Glinoaia.

La 1921, judeţul Soroca era alcătiut din 5 cercuri (protopopiate) cu un număr total de 139 parohii şi anume 1 parohie urbană cu 2 biserici şi 1 capelă, şi 138 parohii rurale cu 166 biserici. Cercul I (1 parohie ur-bană, 33 parohii rurale şi 1 capelă): protopop –preot Mihail Dumbravă,

56 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________paroh în Bujerovca; subprotopop –preot Vasile Bulancea, preot la bise-rica catedrală din Soroca; cercetător duhovnicesc – preot Filip Urîtu-Mironov, paroh în Hristici. Cercul II (39 parohii rurale): protopop – protoiereu Nicolae Vorontirov, paroh în Rujniţa; subprotopop – preot Dimitrie Baliţchi,paroh în Arioneşti; cercetător duhovnicesc – preot Teodor Schidu, paroh în Savca. Cercul III (25 parohii rurale): protopop – preot Ioan Vidraşcu, paroh în Căinarii-Vechi; subprotopop – preot Iosif Stratan, paroh în Răduleni; cercetător duhovnicesc – preot Arsenie Sumnevici, paroh în Gura-Căinari. Cercul IV (30 parohii rurale): proto-pop preot Carp Popovici, paroh în Vadul lui Raşcu; subprotopop – preot Petre Florea, paroh în Cotiujenii Mari; cercetător duhovnicesc – proto-iereu Vasile Ivanov, paroh Sănătăuca. Cercul V (12 parohii): protopop – preot Dionisie Iavorschi, paroh în Ciutuleşti; subprotopop preot Ioan Caimacan, paroh în Bagrineşti; cercetător duhovnicesc – vacant.

După rezultatele recensământului populaţiei din anul 1930, din tota-lul locuitorilor judeţului Bălţi, 89,3% o constituiau ortodocşii. Activau, aici: 159 biserici ortodoxe, 1 biserică romano-catolică, 2 biserici protes-tante, 1 biserică armenească,4 biserici lipoveneşti, 9 case de rugăciune baptiste, 46 sinagogi, 1 schit de călugări de la Bocancea. În Bălţi se afla reşedinţa Episcopiei Hotinului. Judeţul Bălţi fusese împărţit în 5 cercuri (protopopiate) ortodoxe, au fost deschise, aici, şi 2 fabrici de lumânări.

Conform aceluiaşi recensământ al populaţiei din 1930, 87% erau ortodocşi, din totalul locuitorilor judeţului Hotin. Pe teritoriul judeţu-lui funcţionau: 155 biserici ortodoxe, 4 biserici lipoveneşti, 1 biserică romano-catolică, 1 biserică armenească, 44 case de rugăciune baptiste, 25 case de rugăciune adventiste, 67 sinagogi, 1 mănăstire ortodoxă „Galiţa” în satul Neporotova. Judeţul făcea parte din eparhia Hotinului, având 2 cercuri (protopopiate) ortodoxe: la Hotin şi la Edineţ-Târg.

Ortodocşii reprezentau circa 88,6%, din numărul populaţiei judeţului Soroca, aşa ne arată datele recensământului din 1930. Judeţul Soroca avea 4 protopopiate ortodoxe şi făcea parte din cadrul Episcopiei Hotinului. Îşi desfăşurau activitatea, în judeţul Soroca: 161 bisericii

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 57_______________________________ortodoxe, 1 capelă romano-catolică, 1 biserică protestantă, 2 biserici de credinţă veche, 8 case de rugăciune baptiste, 1 casă de rugăciune adventistă de ziua a 7-a, 1 casă de rugăciune a evangheliştilor, 65 sina-gogi. În judeţul Soroca se mai aflau 5 mănăstiri ortodoxe (2 de călugări şi 3 de călugăriţe) şi 1 mănăstire de maici de credinţă veche. Un aport considerabil la înflorirea vieţii spirituale şi economice a mănăstirilor Dobruşa, Hârjauca şi Japca, a depus Visarion Puiu, în perioada când a fost Exarh al mănăstirilor basarabene şi Episcop de Hotin.

După anul 1930, judeţul Bălţi era împărţit în 4 cercuri protopopeşti, cu 146 parohii, dintre care 3 urbane şi 143 rurale, 166 biserici. Cercul I (36 parohii: 3 urbane şi 33 rurale): protoiereu de cerc – protoiereu Nicolae Erimcioi, paroh la biserica Sf. Voievozi din oraşul Bălţi, născut la 4 decembrie 1884, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1906, pe loc de la 1928. Parohii urbane: 1)Biserica Sf. Nicolae, zidită din piatră de proprietarul Gheorghe Panaoti, în 1795, şi sfinţită la 1804, avea 4.750 credincioşi, majoritatea români, erau case parohiale pentru 2 preoţi şi paraclisier; paroh iconom stravofor – Vladimir Dimitriu, născut la 15 iulie 1869, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1890, în Bălţi de la 1 februarie 1907; preot iconom stavrofor – Ioan Bălteanu, născut la 25 aprilie 1868, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1889, pe loc de la 15 iulie1915; preot iconom stavrofor Teodor Filonov, născut la 6 februarie 1872, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1898, pe loc de la 15 iulie 1915; Diacon – Ioan Cazacu, născut la 1905, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1929; Diacon – Iustin Mitrofan, născut în 5 noiembrie 1890, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1911, pe loc de la 1 septembrie 1913; Diacon – Mihail Smârcă, născut în 15 februarie 1887, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1910, pe loc de la 1920; Cântăreţ – Mihail Popovici, născut în 16 iulie 1878, absolvent al şcolii de cântîreţi, în serviciu de la 1899, pe loc de la 1 martie 1920. 2) Biserica Sf. Voievozi, i s-a pus temelia zidirii din piatră la 28 septembrie 1924, avea 1.525 credincioşi, majoritatea români; paroh – protoiereu Nicolae Erimcioi; Cântăreţ – Ioan Traian, născut în 8 august 1913,

58 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________absolvent al şcolii de cântăreţi din Dobruţa, în serviciu de la 1 august 1930. 3) Biserica Sf. Apostoli (de pe lângă închisoare), i s-a pus temelia în 1915, continuată cu zidirea în 1925, terminată şi sfinţită în anul 1929, era pusă în folosinţa clerului monahal de pe lângă Episcopia Hotinului. Din păcate, lucrarea (Bisericile din Eparhia Hotinului, Bălţi, 2000, se află în fondul rar al Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii „Alecu Russo” din oraşul Bălţi) nu ne oferă nici o informaţie despre Cercul II şi III. Cercul IV (40 parohii): protoiereu de cerc – protoiereu Dimitrie Văluţă, paroh în târgul Râşcani. Astfel, în judeţul Bălţi erau: 3 parohii urbane; 143 parohii rurale; 5 preoţi licenţiaţi în teologie; 1 preot licenţiat în drept; 123 preoţi cu seminarul teologic; 16 preoţi cu studii inferioare;1 diacon cu seminar teologic; 112 cântăreţi cu şcoală; 24 cântăreţi cu alte studii; 16 cântăreţi cu practică sau examene; 5 parohii vacante pentru preoţi; 166 biserici; 94 case parohiale.

Judeţul Hotin, după 1930, avea 6 cercuri protopopeşti cu 3 parohii ur-bane şi 144 parohii rurale; 5 preoţi licenţiaţi în teologie; 116 preoţi cu seminarul teologic; 20 preoţi cu studii inferioare; 1 diacon cu liceu; 82 cântăreţi cu şcoală superioară; 42 cântăreţi şi alte studii; 28 cântăreţi cu practică sau examen; 8 parohii vacante pentru preoţi; 160 biserici; 102 case parohiale. Cercul I (3 parohii urbane şi 26 rurale): protoiereul cercu-lui – protoiereu Alexandru Munteanu, paroh la Atachi. Parohii urbane: 1) Biserica Acoperemântului Maicii Domnului, biserica catedrală din oraşul Hotin, zidită la 1869, din piatră, cu satul alăturat Anadoli, avea 1058 credin-cioşi români şi ruşi, de catedrală mai depindea atât biserica Sf. Alexandru din Cetatea Hotin, zidită din piatră, ca şi biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, zidită cu temelie de piatră şi pereţii de lemn la 1764 de către Tulomonov logofăt; paroh iconom stavrofor Sosipatru Grimalschi, în ser-viciu din 1895, pe loc de la 1916; preot Petre Muranevici, născut la 1875, 24 iunie, absolvent al seminarului teologic, în serviciu din 1897, pe loc de la 1901; preot Teodosie Bogaci, născut la 14 august 1889, licenţiat în teologie, în serviciu din 1911; diacon – Iustin Acalovschi, născut în 1 iunie 1888, absolvent al liceului religios, în serviciu de cântăreţ, de la 1918 şi ca deacon de la 1918; cântăreţ – Vladimir Bencovschi, născut la 17 iulie

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 59_______________________________1882, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1899, pe loc de la 1918; cântăteţ – Ignatie Melnic, născut în 1902. 2) Biserica Sf. Nicolae, nu se ştie când a fost zidită, tradiţia o atribuie domnitorului Stefan cel Mare, zidită din piatră în formă de cruce şi fusese transformată în geamie în secolul al XVIII-lea, dar după alungarea turcilor a fost refăcută, avea 487 credincioşi români şi ruşi, deţinea şi o casă parohială, paroh – preot Mihail Poleanschi, născut la 29 iulie 1895, absolvent al seminarului teo-logic, în serviciu de la 1906, pe loc din 1918; cântăreţ Grigorie Penteacov, născut în 1886, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1911, pe loc din 1915. 3)Biserica din Atachi, cu hramul Sf. Ioan Teologul, avea 240 credincioşi români şi ruşi; paroh – protoiereu Alexandru Munteanu, născut la 1886, absolvent al seminarului teologic, în serviciu din 1913, pe loc de la 1930; cântăreţ – Seghie Mosorete, născut în 1909, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu din 1930. Cercul II (23 parohii rurale): protoiere-ul cercului – protoiereu Dimitrie Crocos, paroh în Vancicăuţi. Cercul III (22 parohii rurale): protoiereu de cerc – preot Diomid Leviţchi, paroh în Criva, născut în 1890, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1925. Cercul IV (23 parohii rurale): protoiereu de cerc – iconom stavrofor Epifanie Bolboşenco, paroh în Briceni, născut la 13 aprilie 1866, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1892, pe loc de la 1901. Cercul V (24 parohii rurale): protoiereul cercului – preot Eustafie Poleanschi, paroh în Corestăuţi, născut în 18 februarie 1883, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1907, pe loc de la 1909.

După anul 1930, judeţul Soroca era împărţit în 6 cercuri protopo-peşti cu 5 parohii urbane şi 132 parohii rurale şi avea 3 preoţi licenţiaţi în teologie (2 preoţi licenţiaţi în peologie şi 1 preot licenţiat în drept); 161 preoţi cu seminarul teologic; 21 preoţi cu studii superioare; 1 preot absolvent la liceu; 126 cântăreţi cu şcoală specială; 30 cântăreţi cu alte studii; 35 cântăreţi cu practică sau examen; 4 parohii vacante pentru preoţi; 154 biserici şi 107 case parohiale. Cercul I cuprindea 5 parohii urbane şi 20 rurale, protoiereul cercului – preot Mihail Dumbravă, paroh în Bujerovca. Parohii urbane: 1) Adormirea Maicii Domnului, biserica catedrală a oraşului Soroca, zidită la 1842 din piatră, de proprietarul

60 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________Costache Cerchez cu ajutor de stat, avea 506 credincioşi români, erau case pentru cler; paroh – protoiereu David Celan, născut în 26 iunie 1872, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1893, pe loc de la 1917; preot Vasile Bulancea, născut la 1 ianuarie 1877, absol-vent al seminarului teologic, în serviciu de la 1900, pe loc de la 1912; diacon Petre Cobâlaş, născut în 1890, absolvent al şcolii primare, cu examen de diacon, în serviciu de la 1907, pe loc de la 1 septembrie 1929; cântăreţ – Nicolae Santâchi, născut în 27 noiembrie 1890, ab-solvent de liceu, în serviciu de la 1921; cântăreţ Pavel Pidlepa, născut la 20 iulie 1894, cu şcoală primară, în serviciu din 1921. 2) Biserica Aleinicov, biserica cimitirului Soroca cu hramul Sf. Teodor Stratilat, zidită în 1916 de proprieterul Aleinicov, avea 130 credincioşi români; paroh-preot Antinoghen Postolache, născut la 16 iulie 1888, absolvent al seminarului teologic, în serviciu din 1911, pe loc de la 1922; cântă-reţ – Constantin Ferenţi, născut în 1888, fără studii, în serviciu de la 1925. 3) Biserica Bujerovca, biserica cu hramul Sf. Dumitru, zidită în 1827, din piatră, de proprietarul Nicolae Cerchez, avea 420 credincioşi, sat alătuat Egorovca cu biserica Naşterea Maicii Domnului, la 4 km, având 133 credincioşi români şi ruşi, are casă pentru preot; paroh – protoiereu Mihail Dumbravă, născut la 6 octombrie 1874, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1897; cântăreţ – Alexandru Burjacovschi, născut la 30 august 1881, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1904. 4) Biserica Zastânca, situată la periferia oraşului Soroca, cu hramul Naştera Maicii Domnului, zidită la 1715 din lemn, în formă de corabie, şi o altă biserică nouă tot cu hramul Naşterea Maicii Domnului, construită la 1915, avea 222 credincioşi români; paroh-preot Pavel Boicenco, născut în 15 ianuarie 1902, absolvent al seminaru-lui teologic, în serviciu din 1923, pe loc de la 1930; cântăreţ – Petre Cojocaru, născut la 1 noiembrie 1896, cu 3 clase de liceu, în serviciu de la 1919, cântăreţ Serghie Gr. Hîncu, născut în 25 iunie 1910, absolvent al şcolii de cântăreţi de la mănăstirea Dobruşa, în serviciu de la 1 sep-tembrie 1928, pe loc de la 1 ianuarie 1929. 5) Biserica Naşterii Maicii Domnului, capela liceului de fete din oraşul Soroca, zidită la 1911 la

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 61_______________________________etajul 2 al şcolii; preot profesor – protoiereu A. Proţenco, născut la 1899, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1901. Cercul II (26 parohii rurale): protoiereu de cerc – preot Alexandru Mintici, paroh în Sudarca, născut la 6 decembrie 1878, absolvent al seminarului teologic, în serviciu din 1901. Cercul III (20 parohii rurale): protoiereul cercului – preot Ioan Vedraşcu, paroh în Căinarii Vechi, născut în 17 aprilie 1880, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1902, pe loc din 1909. Cercul IV (23 parohii rurale): protoiereul cercului – preot Ioan Ştiucă, paroh în Coşerniţa, născut la 15 ianuarie 1885, absolvent al seminarului teologic, în serviciu de la 1907. Cercul V (20 parohii rurale):protoiereul cercului – preot Leon Stoicov, paroh în Răceşti, născut în 1900, absolvent al seminarului teologic, în serviciu din 1924. Cercul VI (22 parohii rurale): protoiereul cercului – preot Vladimir Huşanu, paroh în Tîrnova, născut la 1887, absolvent al şcolii de cântăreţi, în serviciu de la 1911.

În urma acestor date, reiese faptul că, după anul 1930, Episcopia Hotinului avea: 16 cercuri protopopeşti; 430 parohii (11 urbane şi 419 rurale); 475 preoţi (13 licenţiaţi în teologie, 2 licenţiaţi în drept, 400 cu seminarul teologic, 1 absolvent de liceu, 57 cu studii inferioare); 2 diaconi (1 cu seminarul teologic şi 1 cu liceul); 495 cântăreţi (320 cu şcoală specială, 96 cu alte studii, 79 cu practică sau examene); 17 parohii vacante; 480 biserici; 303 case parohiale.

I. Bisericile din Eparhia Hotinului construite între anii 1923-1930: În judeţul Bălţi – cercul I – 1. Bălţi, „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”(lângă închisoare); cercul II – 2. Bursuceni, 3. Ezereni; cercul III – 4. Viişoara [Petriş]; cercul IV – 5. Răcăria, 6. Vasiliuţi [Boroseni]. În judeţul Hotin – cercul II – 7. Dinăuţi. În judeţul Soroca – cercul I – 8. Pîrliţa [Ocolina]; cercul III – 9. Baroncea; cercul V – 10. Roşieticii Vechi [Rogojeni].

II. Biserici în construcţie: În judeţul Bălţi – cercul I – 1. Bălţi, catedra-la Episcopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, 2. Bălţi, Cuvioasa Parascheva, 3. Sfinţii Voievozi, 4. Glingeni, 5. Grinăuţi [Strâmba]; cercul II – 6. Bobleteci [Coşcodeni], 7. Mirceştii Vechi [Bogheni], 8. Negurenii Vechi [Teşcureni], 9. Slobozia Măgura [Măgura], 10. Tăura

62 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________Veche [Slobozia Chiţcăreni]; cercul IV – 11. Moşeni [Boroseni], 12. Petruşani. Judeţul Hotin – cercul I – 13. Mlinchi [Chişcăuţi-capelă], 14. Clişcăuţi; cercul II – 15. Colincăuţi, 16. Noua Suliţa sat; cercul III – 17. Ciabrău[Criva]; cercul IV – 18. Nagoreni; cercul IV – 19. Belousovca, 20. Cobălceni, 21. Culişovca. În judeţul Soroca – cercul I – 22. Vasilcău; cercul II – 23. Lencăuţi [Mereşăuca]; cercul III – 24. Alexeeni [Răduleni], 25. Chirileni [Dimitreşti], 26. Păunel-Palanca [Măcăreuca – capelă], 27. Petreni, 28. Sevirova, 29. Ttifăneşti [Nicolaeşti]; cercul IV – 30. Cuhureştii de Jos, 31. Cuhureştii de Sus, 32. Ţipordei [Cuhureştii de Jos]; cercul V – Bobuleşti [Gura Căinari], 34. Prodăneştii Noi [Ştefăneşti]; cercul VI – 35. Dondiuşani, 36. Lipnic (gară).

III. Bisericile reparate între anii 1923-1930: În judeţul Bălţi – cercul I -1. Aluniş, 2. Afisovca, 3. Bălţi, Sf. Nicolae, 4. Biliceni, 5. Cajba, 6. Drăgăneşti, 7. Duşmani, 8. Elenuţa [Pînzăreni], 9. Elizabeta, 10. Funduri, 11. Hăsnăşenii Mari, 12. Heciu Nou, 13. Iablona, 14. Limbenii Noi, 15. Mărăndeni, 16. Pîrliţi, 17. Pelinia, 18. Rădoia, 19. Singureni, 20. Strîmba, 21. Ustia; cercul II – 22. Bălăşeşti, 23. Bocani-Soci, 24. Bogheni, 25. Bursuceni, 26. Burghelea Soci, 27. Chişcăreni, 28. Ciuciuleni, 29. Copăceni, 30. Coşcodeni, 31. Corneşti, 32. Coşeno-Floceni, 33. Cozeşti [Ciuciuleni], 34. Cucioaia [Ghiliceni], 35. Dumbrăviţa, 36. Flămînzeni, 37. Măgurele, 38. Mîndreţi, 39. Năpădeni, 40. Rădeni, 41. Sîngeria, cercul III – 42. Albineţi, 43. Bisericani, 44. Bogdăneşti, 45. Bolotina, 46. Buciumeni, 47. Călineşti, 48. Coiceni, 49. Cuhneşti, 50. Dănuţeni, 51. Drujineni, 52. Făleşti, 53. Gherman, 54. Năvărneţi, 55. Oişeni-Musteaţă, 56. Petriş, 57. Sărata Veche, 58. Sculeni, 59. Scumpia, 60. Unţeşti, 61. Valea Rusului; cercul IV – 62 . Alexandreni, 63. Balan, 64. Baraboi, 65. Bleştenăuţi, 66. Boroseni, 67. Brătuşeni, 68. Buteşti [Cubani], 69. Camenca, 70. Corpaci, 71. Cubani, 72. Cucuieţii-Vechi, 73. Danul, 74. Fîntîna-Albă, 75. Fîntîna-Nouă, 76. Mihăileni, 77. Parcova, 78. Pîrjota, 79. Rîşcani, 80. Zagaicani. Judeţul Hotin – cercul I -81. Atachi, 82. Balamutovca, 83. Belonţi, 84. Capleuca, 85. Dancăuţi, 86. Hotin (Catedrală), 87. Păşcăuţi, 88. Raşcov, 89. Rjavineţi, 90. Stavceni, 91. Vorniceni [Dăncăuţi], 92. Zarojani; cercul II - 93. Bocicăuţi, 94. Cerlina Mare, 95. Colincăuţi, 96. Cotîlev, 97. Dinăuţi, 98. Grozinţi, 99. Mălineşti, 100. Noua-Suliţă (târg), 101. Răchitna, 102. Sancăuţi,

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 63_______________________________103. Şilăuţi, 104. Văncicăuţi; cercul III - 105. Cîşla lui Negim, 106. Cîşla lui Sali, 107. Cîşla lui Zamgi, 108. Cofa,109. Criva, 110. Drepcăuţi, 111. Mămăliga, 112. Medvija, 113. Negrinţi, 114. Şirăuţii de Jos, 115. Zelena; cercul IV – 116. Bordiug, 117. Grubna, 118. Cormani, 119. Romăncăuţi, 120. Rosoşeni, 121. Văscăuţi, 122. Varticăuţi; cercul V – 123. Corjeuţi, 124. Edineţi, 125. Ghiloveţi, 126. Trinca; cecul IV - 127. Bulboca, 128. Capeleuţi, 129. Corestăuţi, 130. Gvozdăuţi, 131. Hodorăuţi, 132. Măndăcăuţi, 133. Mihălăşeni, 134. Mihalovca, 135. Ojevo, 136. Serbiceni, 137. Şebutineşti, 138. Vasiliuţi, 139. Vetranca, 140. Voloşcovo. În judeţul Soroca – cercul I – 141. Bădiceni, 142. Holoşniţa (Volocivneţi), 143. Hristici, 144. Ocolina, 145. Racoveţi, 146. Rubleniţa, 147. Soroca (catedrală), 148. Stoicani, 149.Şeptelici, 150. Şolcani, 151. Trifăuţi, 152. Vasilcău, 153. Voloave, 154. Voloviţa [Voloave], 155. Voromcău Nou; cercul II - 156. Arioneşti, 157. Atachi, 158. Braicău, 159. Horodiştea, 160. Codreni, 161. Cotova, 162. Cremenciuc, 163. Mereşăuca, 164. Naslavcea, 165. Sauca, 166. Sudarca, 167. Tătăruşii Vechi, 168. Visoca, 169. Volcineţi; cercul III - 170. Bolboci, 171. Căinarii-Vechi, 172. Drochia, 173. Izvoare, 174. Măcăreuca, 175. Năduşita, 176. Petreni, 177. Petrosu, 178. Popeştii-de-Jos, 179. Popeştii-de-Sus, 180. Schineni, 181. Şuri, 182. Vădeni; cercul IV – 183. Climăuţi, 184. Coşerniţa, 185. Coşmirca, 186. Cuhureştii-de-Jos, 187. Nemirovca, 188. Sănătuca, 189. Soloneţi; cercul V – 190. Bodeşti, 191. Vasovca, 192. Cotiujenii-de-Sus, 193. Domulugeni, 194. Floreşti, 195. Gura-Căinari, 196. Lunga, 197. Pohoarna, 198. Pravila, 199. Răceşti, 200. Rogojeni, 201. Ţîra (Cenuşa), 202. Ştefăneşti, 203. Vărvăreni; cercul VI – 204. Bîrnova, 205. Donduşeni, 206. Frasin, 207. Ghizdita, 208. Golieni, 209. Gordici-Ţau, 210. Grinăuţi, 211. Ruseni, 212. Măndîc, 213. Scăeni, 214. Tîrnova, 215. Ţărigrad.

IV. Bisericile în curs de reparaţie în anul 1930: În judeţul Bălţi – cer-cul I – 1. Catranîc, 2. Cubolta, 3. Glodeni, 4. Obreja-Veche, 5. Slobozia-Bălţi, 6. Ţipleşti; cercul II – 7. Bumbăta, 8. Sineşti, 9. Teşcureni; cercul III - 10. Hîjdieni, 11. Stînjineni, 12. Vulpeşti; Cercul IV - 13. Ochiu-Alb,14. Şapte-Bani. Judeţul Hotin – cercul I – 15. Cristineşti, 16. Doljoc, 17. Mărginiţa; cercul V – 20. Bălăşineşti, 21. Berlinţi, 22. Hîncăuţi; cercul VI - 23. Trebisăuţi. În judeţul Soroca cercul I – 24. Baxani, 25.

64 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________Bujerovca, 26. Dubna; cercul II - 27. Dercăuţi, 28. Gîrbova, 29. Rughi, 30. Teleţăuca; cercul III – 31. Dimitreşti, 32. Frumuşica, 33. Popeştii de Sus; cercul IV – 34. Timiliuţi; cercul V – 35. Bagrineşti, 36. Gura Camenca, 37. Mărculeşti (Floreşti); cercul VI - 38. Cernăleuca, 39. Frasin, 40. Lipnic (sat), 41. Moara-Nouă, 42. Traisteni, Plopi.

Totaluri: - Biserici construite – 10- Biserici în construcţii – 36- Bisreci reparate – 215- Biserici în curs de reparaţie – 42Considerăm, că nu greşim, atunci, când afirmăm, că în cadrul

EpiscopieiHotinului s-au înregistrat cele mai mari succese din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din perioada 1923-1940, datorită activităţii religioase a Episcopului Visarion Puiu, care a păstorit timp de 12 ani la reînfiinţata episcopie a Hotinului (înfiinţată în secolul al XVIII de către Amphilohie, un erudit cărturar). În cuprinsul întregii eparhii, Episcopul Visarion Puiu a ridicat vre-o 50 lăcaşuri sfinte, re-parând alte circa 360 biserici. Numai în orşul Bălţi s-a ridicat catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Palatul Episcopal şi alte câteva biserici: „Nu-ți vine să crezi ce aşezăminte bisericeşti fără seamăn la noi (catedrală, reşedinţă episcopală) s-au putut ridica în Bălţi prin rîvna fără pereche al fostului episcop Visarion Puiu, făgăduind o renaştere sufletească a creştinilor”.

Notarul bălţean Efim Popovici, arăta că „străinul pripăşit astăzi la Bălţi, va putea admira câteva momente de o rară frumuseţe, cum este: Catedrala Episcopiei, reşedinţa episcopală, noul liceu de fete în construcţie, şcoala normală, mai multe locaşuri ortodoxe de închina-re. Într-adevăr acest loc a fost sfinţit de marele Mitropolit Visarion al Bucovinei, fost Episcop al Hotinului, care a lucrat nu numai pentru cele sfinte dar şi pentru ridicarea oraşului”.

Odată cu instalarea, în 1923, a Episcopului Visarion Puiu la Bălţi, din acel moment, această localitate devine un adevărat centru de cultură spirituală.

SUMARCartagina tăcerii trebuie să fie demolată (interviu cu Prot. Petru Buburuz) ........................................................................3

Marga BOIAR, La mulți ani, Părinte Petru Buburuz...............19

Drd. Maria Curtean, Carte cu perpectiva pastorale ............................22

Arhim. Zaharia Zaharou, Să învingem rușinea care ne macină la spovedanie..............................................................30

Promisiuni înșelătoare ale unei veiți armonioase prin tehnici inițiate oculte ............................................................................37

Manifestări în cinstea domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir ................................................................49

Decizii adoptate de Sfântul Sinod în ședința solemnă din 28-29 octombrie 2014.................................................................50

A trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul mănăstirii Sihăstria .....................................................................................51

Parastas la cinci ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Teofil Pârăian .....52

Înalpresfințiții Mitropoliți Andrei și Nifon decorați de casa regală cu distincția „Nihil Sine Deo” .....................................................52

Pr. Vasile SECRIERU, Unele referințe privind istoricul Episcopiei Hotinului Hotinului ......................................................................54

Adresa redacţiei: Chişinău, 2051, str. Alba Iulia 16. Tel.: 0 22- 75-37-37; e-mail: prviorelcojocaru@gmail.com.

SRL „PRINT-CARO”str. Mirceşti, 22

Tel.: 0-22-93-16-53

REVISTĂ A SOCIETĂŢII CULTURALE ŞI BISERICEŞTI„MITROPOLITUL VARLAAM” ŞI A

MITROPOLIEI BASARABIEI

Apare o dată în două luni

Redactor-editor: prot. Petru BUBURUZ,magistru în teologie,

Preşedinte al Societăţii Culturale şi Bisericeşti„Mitropolitul Varlaam”

Coordonator -preot Viorel COJOCARU