NOVAC ŞI CORBUL

I

Mândru-i câmpul, sfântul soare Străluci-ar sărbătoare! Colo-n umbra unui fag, Şade Gruia şi Novac. — Gruia, Gruia, fătul meu! Turcii vin cu un gând rău. Au sărit şi l-au legat Şi în zâmnic mi l-au dat. Novac tare-nfuriat La feciorul cel legat Un corb negru a trimis, Cu pană neagră, pe sus; Dar veste nu i-a adus. Atunci pe jos l-a trimis. Pe jos corbul a plecat, Lângă zâmnic a-nnoptat. După ce s-a hodinit Gruia astfel i-a vorbit: — Corbuşor, cu pană neagră, Ori zâmnicul să-l râscheşti? Ori să mă arăţuieşti? — Nici zâmnicul să-l râschesc, Am venit pe un drum lung, Chinurile să le spui, Să duc cuvânt tatălui. — Zboară, zboară, peste mare În pădure, pe cărare Brustur nalt tu vei găsi. Frunză lată să-mi aduci De pe drum de la răscruci. Eu pe frunză am să scriu Dorul meu şi chinul meu. Corbul negru a plecat, Peste mare a zburat, Frunză lată i-a adus, Gruia dorul lui l-a scris. Frunza verde el i-a pus-o Sub aripa lui cea dreaptă,

1

Sub aripa lui cea neagră. Corbul iute a zburat, Pe fereastră a întrat, Lui Novac frunza i-a dat-o, Încruntat Novac şedea, Frunza verde o cetea. Fuga-n grajd a alergat, Pe un roib s-a aburcat. Gonea iute ca lunile, Ca şi săptămânile. Şi nici trudă nu simţea, Şi nici flămând nu era. Peste văi parcă zbura La mănăstirea Călugăra. 'N poartă mare a bătut, Un călugăr i-a deschis. — Bună ziua, părinte! — Mulţumesc, Novace! Ce cauţi pe aici? Ori mănăstirea s-o arăţuieşti? Ori pe noi să ne prăpădeşti? — Nici mănăstirea s-o arăţuiesc Nici pe voi să vă prăpădesc. Eu să lepăd am venit Straie groase armeneşti Şi să iau călugăreşti. După cum e lumea proastă, Vreau să nu mă mai cunoască. Straiele şi le-a schimbat, Mai departe a plecat, În Ţarigrad, la împărat. Poartă de aur s-a deschis La-mpărat el a intrat Şi-nainte i s-a-nfăţişat: — Bună ziua, împărate! — Ce caţi pe aici, părinte? — Eu prin lume-am auzit C-aveţi un fiu prăpădit Şi moare nespovidit. Împăratul i-a vorbit... Novac iute a plecat, Calul cu picioru-a dat, Uşile a fărâmat. Douăsprezece uşi de schijă, La zâmnic a dărâmat.

2

II

Pe Gruia când l-a văzut Novac astfel i-a strigat: — Gruia, Gruia, dragul tatei, Na-ţi această sabie lată, Sabie lată, Ca o spată. Lasă-te într-un picior Dă în turci ca în bujori, Lasă-te într-amândouă, Să tai, câte-o mie, două. Nu-ţi cruţa carnea pe tine. — Luptă-te şi tu ca mine. Într-un ceas şi jumătate N-au avut pe cine bate. Pe cai au încălecat La moşie s-au-nturnat. Când acasă au venit Gruia astfel a vorbit: — Eu mă duc să logodesc Cu fata craiului turcesc. — Ia, un cal din grajdul meu Du-te, Gruia, fătul meu! La cai Gruia a ieşit Şi-a luat un cal sucit, Şi în coamă cam zburlit. Pe cal negru s-a suit Şi la crai el a pornit Fata se plimba-ntre flori, În obraji cu doi bujori. Gruia-n poartă s-a oprit Şi-n grădină a privit. Vine-o slugă-i dă o floare, Alta vine-i dă o floare. Iară Gruia încruntat Florile nu le-a luat. Iar când fata a venit, A luat-o şi-a fugit. Pe ochean Novac privea, Pe fugari el îi vedea, Calul negru cum gonea. Peste-o zi şi jumătate Gruia-n poarta casei bate. Novac iese înainte, Nurorii sale în cale, — Bună cale, noră! — Nu-ţi voi fi lung noră, Tata vine-n urmă.

3

III

— Du-te noră şi te-apucă Să lucrezi-n gospodărie, Cuscrul când se va ivi, Eu în cale-i voi ieşi. Cuscrul iată c-a venit, În cale Novac i-a ieşit. — Bună cale, cuscrule! — Mulţumesc, voinic Novace! Cuscru eu nu ţi-oi mai fi Până fata nu mi-oi vide. — Cum vrei să ne întâlnim, Scară-n scară Ori cu vorbe bune? Craiul spune: — Scară-n scară. Capul craiului i-a zburat Coroana lui Gruia i-a dat. — Gruia tatei, crai vei fi Peste ţări tu vei domni. Ş-ajuns făr-a gândi, Peste ţară împărat Gruia, crai în Ţarigrad. Câte-o lună nu dormea, Zi şi noapte tot muncea. Iară când el se culca, Săptămâni întregi dormea. Pe piept sabia-şi punea; Când, prin somn în sus sufla, Sabia se ridica Iară când în jos trăgea Sabia albă se lăsa. Şi când Gruia a adormit Turcii toţi s-au hotărât Ca să-l prindă Şi să-l lege Şi în apă să-l înece. Un băiat care-l păzea: — Ce mi-ţi da ca sa vi-l leg? Cu mătasă neagră, De-o piatră de moară? Atunci turcii au vorbit: — Cetveric de galbeni dăm Numai să ni-l poţi lega. După ce ei l-au legat În mare adâncă l-au-necat.

4

El cu piatra înota Mâna nu şi-o dezlega. La jumătate de mare I-a venit un frate mai mare, El mătasa a tăiat, Piatra-n mare a picat. Când în şeică a sărit, Fratele lui i-a vorbit: — Dă vâslele la mine, Că eu nu-s trudit ca tine. Şi şeica s-a tot dus, Drumul mării, spre apus. Pe la mijlocul mării, Până la marginea lumii.

5