NOŢIUNI GENERALE

DE

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

  SOCIETATE INTERNĂ - SOCIETATE INTERNAŢIONALĂ

R E L A Ţ I I I N T E R N A Ţ IO N A L E

n e c e s i t a t e a r e g l e m e n t ă r i i

societate internã societate interetatică

organizată politic (popor, naţiune)

societate internaţională

DREPT INTERN (NAŢIONAL) DREPT INTERNAŢIONAL

P U B L I C

  Universalizarea, instituţionalizarea, regionalizarea, transnaţionalizarea şi globalizarea societăţii internaţionale

Universalizarea societăţii internaţionale

- fenomen care exprimă creşterea numărului statelor

- efect postbelic al destructurării europene şi rezultat decolonizării;

Instituţionalizarea

- fenomen al internaţionalizării societăţii interetatice;

- concretizat în dezvoltarea şi multiplicarea organizaţiilor internaţionale;

Regionalizarea

- apariţia şi dezvoltarea unor organizaţii interguvernamentale regionale …

Transnaţionalizarea

- existenţa unor relaţii internaţionale între entităţi fără personalitate

internaţională (între persoane particulare aparţinând unor state diferite);

Globalizarea - eliminarea barierelor în comerţul mondial, în scopul reconstrucţiei economiei mondiale (nu numai…)

spiritul de competiţie - principala caracteristică a societăţii internaţionale

Dreptul însuşi este fructul puterii şi principalul instrument de consolidare a puterii

p u t e r e a n u p o a t e f i î n g r ă d i t ă d e p r i n c i p i u l i n e r ţ i e i c a r a c t e ri s t i c d r e p t u l u i

Societatea internaţională este deschisă în măsura în care este supusă liberului joc al puterii (o oarecare dezordine nu este numai inevitabilă, ci şi de dorit dacă vrem să subziste pluralitatea, libertatea şi competiţia partenerilor)

Nicolae Titulescu

(1882-1941)

“Ce i se impută legii internaţionale? Posibilitatea ca ea să fie

violată? Şi de când violarea legii atrage acesteia din urmă

pierderea caracterului de lege?”

- născut la 4/16 martie 1882, la Craiova;

- doctoratul în drept la Paris;

- avocat şi jurisconsult strălucit;

- profesor de drept civil la universităţile din Iaşi şi Bucureşti;

- membru al Academiei Române;

- doctor honoris causa al universităţilor din Atena şi Bratislava;

- preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale;

- deputat în Parlamentul României din anul 1912;

- ministru de finanţe în două rânduri (1917 şi 1920-1921);

- în perioada interbelică, el s-a impus în activitatea diplomatică:

- ministru plenipotenţiar la Londra (1922-1927);

- ministru de externe (1927-1928 si 1932-1936);

- prim delegat al României la Conferinţa păcii de la Paris;

- a semnat în iunie 1920 Tratatul de la Trianon, care a consfinţit

unirea Transilvaniei cu România;

- a semnat în numele României, alături de dr. I. Cantacuzino,

Pactul Ligii Naţiunilor, care a intrat în vigoare la 10.01.1920;

- delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor; - a fost ales, de două ori consecutiv, în anul 1930 şi 1931, preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor, onoare unică în istoria acestei organizaţii internaţionale; - alături de el, au fost prezenţi la tribuna Societăţii Naţiunilor şi I.G. Duca, Vintilă I.C. Bratianu, dr. Gh. Marinescu, Emil Racoviţă, dr. I. Cantacuzino, Elena Văcărescu, D. Gusti, Sextil Puşcariu, C. Kiriţescu ş.a.

   - unul dintre cei mai activi luptători pentru pace ai timpului său: - discursurile celebre: "Dinamica păcii" ( Berlin, 1929), "Progresul ideii de pace“ (Cambridge, 1930) şi "Ordinea în gândire" (Bratislava, 1937 );

"Sinonimul păcii nu este lipsa războiului. Pacea înseamnă înainte de toate o stare de spirit alcătuită din încredere, din înţelegere reciprocă şi din nădejdea în ziua de mâine. Pacea nu se proclamă. Pacea se cucereşte“

- unul din principalii susţinători ai Pactului Briand-Kellogg, din anul 1928;

 

- 1936 - Carol al II-lea îl demite din toate funcţiile şi îl obligă să părăsească ţara;

  - se stabileste în Elvetia, apoi în Franţa;

- chiar şi în exil, propaga ideea prezervării păcii;

- moare la Cannes, la 17 martie 1941;

         - după 50 de ani, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară;

- este înmormântat lângă biserica „Sf.Nicolae” din Şcheii Braşovului.

    CE ESTE DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC ?

OBIECT - relaţiile dintre subiectele dreptului internaţional

- n u c l e u l - relaţiile dintre state ca subiecte primare.

FUNDAMENT – a c o r d u l d e v o i n ţ ă al statelor;

- în absenţa lui, normele juridice internaţionale nu pot fi adoptate.

INSTRUMENT DE REGLEMENTARE A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

DEFINIŢIE – t o t a l i t a t e a r e g u l i l o r j u r i d i c e create de state

şi organizaţiile internationale guvernamentale, pentru a

reglementa relaţiile lor mutuale, reguli care sun aplicabile pe

baza bunei-credinţe şi, la nevoie, prin constrângere.

R a m u r i l e

dreptului internaţional public

Norma de drept internaţional public - o regulă juridică stabilită de state şi organizaţiile interguvernamentale pentru a reglementa relaţiile lor reciproce, precum şi relaţiile lor cu alte entităţi cu personalitate internaţională,

- este respectată pe baza bunei-credinţe şi, la nevoie,

prin constrângere individuală sau colectivă.

Instituţia juridică de drept internaţional public - o grupare de norme de drept internaţional public, care reglementează o categorie de relaţii internaţionale legate între ele prin conţinutul lor.

- de exemplu, tratatul internaţional, apatridia, marea liberă,

crima internaţională etc.

Ramura de drept internaţional public - cea mai largă grupare a normelor juridice internaţionale şi instituţiilor juridice internaţionale, reunite tot în funcţie de relaţiile pe care le reglementează.

R a m u r i ale dreptului international public

- dreptul tratatelor – reglementează relaţiile internationale cu privire la încheierea, intrarea în vigoare, efectele şi rezervele, încetarea şi interpretarea tratatelor;

- izvoare: - Convenţia asupra dreptului tratatelor încheiate între state, Viena, 1969; - Convenţia asupra dreptului tratatelor dintre state şi organizaţiile internaţionale sau dintre organizaţiile internaţionale, Viena, 1986.

- dreptul diplomatic – reglementează organizarea, sarcinile, competenţa şi statutul organelor pentru relaţii externe (misiuni diplomatice permanente şi ad-hoc, diplomaţia multilaterală prin conferinţe şi organizaţii internaţionale);

- izvoare: - Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice, Viena, 1961.

- dreptul consular – reglementează relaţiile consulare, organizarea şi funcţionarea organelor consulare, statutul juridic al oficiilor consulare şi al personalului acestora;

- izvoare: - Convenţia cu privire la relaţiile consulare, Viena, 1963.

- dreptul mării – reglementează regimul juridic al spaţiilor maritime, raporturile de colaborare dintre state pentru folosirea acestor spaţii şi a resurselor lor;

- Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, Montego-Bay, 1982.

- dreptul internaţional fluvial – regimul navigaţiei pe fluviile internationale - în Europa: Dunăre, Elba, Escaut, Meusa, Rin; - în Africa: Congo, Niger. - Convenţia privind regimul căilor de navigaţie de interes internaţional, Barcelona, 1921.

- dreptul internaţional aerian – reglementează folosirea spaţiului aerian, statutul juridic al aeronavelor şi regimul circulaţiei aeriene;

- Convenţia de la Chicago, 1944.

- dreptul internaţional spaţial – reglementează relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale, relaţii născute în activitatea de folosire a spaţiului extraterestru şi a corpurilor cereşti;

- Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului extraatmosferic, inclusiv luna şi alte corpuri cereşti (Tratatul spaţial), 1967.

- dreptul international al drepturilor omului – reglementează protecţia fiinţei umane; - izvorul-nucleu - Carta Internatională a Drepturilor Omului…

= DREPT UMAN

- dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate – (jus in bello) reglementează relaţiile dintre subiectele dreptului internaţional în situaţii de conflict

armat. Este alcătuit din două subramuri;

- dreptul internaţional umanitar (Dreptul de la Geneva) – - Convenţiile de la Geneva (1949) şi cele două Protocoale adiţionale la aceste convenţii (1977);

- dreptul conflictelor armate (Dreptul de la Haga) – - în special, tratatele adoptate la Haga, în anii 1899, 1907 şi 1954.

- dreptul internaţional penal – reglementează răspunderea penală pentru săvârşirea

infracţiunilor internaţionale; - Statutul Curţii Penale Internaţionale, 1998 - un veritabil Cod internaţional penal şi de procedură penală.

- dreptul organizaţiilor internaţionale – totalitatea regulilor referitoare la constituirea şi funcţionarea organizaţiilor interguvernamentale;

- Convenţia asupra dreptului tratatelor încheiate între state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţiile internaţionale, Viena, 1986.

- noi ramuri: - dreptul dezarmării, - dreptul internaţional al dezvoltării, - dreptul internaţional economic, - dreptul internaţional al mediului etc.

Particularităţile dreptului internaţional public

I M P E R F E C Ţ I U N I

Specificul elaborării normelor juridice internaţionale

Obiectul de reglementare

Izvoarele dreptului internaţional public

Subiectele dreptului internaţional public

Dreptul internaţional public este un drept coordonator

Caracterul facultativ al justiţiei internaţionale

Sistemul sancţionator

Ordinea juridică internaţională

Raportul drept internaţional public – drept intern teorii

teoria priorităţii teoria priorităţii

dreptului intern al statelor dreptului internaţional public

“un stat nu poate invoca dreptul său intern

pentru neexecutarea unui tratat internaţional”

(Convenţia asupra dreptului tratatelor din 1969, art.27)

C o n s t i t u ţ i a R o m â n i e i

 ARTICOLUL 11   Dreptul internaţional şi dreptul intern

   (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.    (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.    (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

ARTICOLUL 20     Tratatele internaţionale privind drepturile omului

    (1) Dispoziţiile constiţutionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

dreptul comunitar - dreptul Uniunii Europene

- statele membre ele UE au acceptat „regula jocului” potrivit căreia au transferat

unele competenţe decizionale (legislative) către instituţiile europene;

- integrare automată a dreptului UE în ordinea juridică naţională.

- C o n s t i t u ţ i a R o m â n i e i , 2003, art.148:

„(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în

scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al

exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în

aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei

Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul

deputaţilor şi senatorilor.  

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter

obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu

respectarea prevederilor actului de aderare.”