Nod 30

3
Ioana Ungureanu An II, Română B Nod 30 (Noduri și Semne, Nichita Stănescu) În volumul Noduri și Semne (Requiem la moartea tatălui meu) , Nichita Stănescu urmărește să ofere o formă actului de a muri, să-l exprime în cuvânt. El transcrie secvențele analoage morții în cuvinte. Un exemplu evident îl constituie Nodul 30 din acest volum. Aici, moartea este reprezentată întocmai ca o rană, iar trecerea spre moarte se face prin înjumătățire. Valorificând ideile din volumul 11 Elegii, se poate deduce că omul în drumul său spre moarte se comportă ca o unitate, deși, paradoxal, în tot acest timp el se dezintegrează, devenind din ce în ce mai știrbit. Paradoxul constă în faptul că el nu se oprește din acest drum al său, pe luciul lunii, pe lama cuțitului, decât atunci când este atât de știrbit că jumătate din el cade în apă, iar celalată jumătate din el cade tot în apă. Aș merge mai departe cu o comparație între acest poem și Elegia a șasea. În cea din urmă, eul ajunge la final să stea între două gropi, neștiind pe care dintre ele două să o acopere prima cu pământ. El stă, nu avansează nicăieri, ci stă, căci asta e singura variabilă a celui știrbit, a omului, a celui care are conștiință și deci cuget. Nod 30 pare să fie inversul acestei

description

Nichita stanescu

Transcript of Nod 30

Nod 30(Noduri i Semne, Nichita Stnescu)

n volumul Noduri i Semne (Requiem la moartea tatlui meu), Nichita Stnescu urmrete s ofere o form actului de a muri, s-l exprime n cuvnt. El transcrie secvenele analoage morii n cuvinte. Un exemplu evident l constituie Nodul 30 din acest volum. Aici, moartea este reprezentat ntocmai ca o ran, iar trecerea spre moarte se face prin njumtire. Valorificnd ideile din volumul 11 Elegii, se poate deduce c omul n drumul su spre moarte se comport ca o unitate, dei, paradoxal, n tot acest timp el se dezintegreaz, devenind din ce n ce mai tirbit. Paradoxul const n faptul c el nu se oprete din acest drum al su, pe luciul lunii, pe lama cuitului, dect atunci cnd este att de tirbit c jumtate din el cade n ap, iar celalat jumtate din el cade tot n ap.

A merge mai departe cu o comparaie ntre acest poem i Elegia a asea. n cea din urm, eul ajunge la final s stea ntre dou gropi, netiind pe care dintre ele dou s o acopere prima cu pmnt. El st, nu avanseaz nicieri, ci st, cci asta e singura variabil a celui tirbit, a omului, a celui care are contiin i deci cuget. Nod 30 pare s fie inversul acestei elegii. Aici eul dorete s porneasc o cltorie care tinde spre infinit (Atunci a fost cnd mi-am zis/ s merg cu tlpile goale/ pe tiul acela de vis/ ctre al lumii iris.). El ncepe s peasc, i continu pn cnd se njumtete i este nghiit de mare, care la rndul ei este njumtit de lun (Luna tiase cu o dung argintie / marea cea mare n dou pustie). El dei este rnit, continu pn cnd devine tot o ran, iar cale de ntoarcere la unitate nu mai exist sub nicio form. Aceast imagine este de fapt imaginea morii. Drumul spre transcedental, care se produce invers, cznd n mare, nghiit de un total, de o unitate, la urma urmei.

Ioana UngureanuAn II, Romn B

NOD 30Marea era linitit i oarb,ca un copil care are albea la ochi i ine ntins mna lui dreapt,ca i cum ar puteasa ating cu eacevavinovat.Luna tiase cu o dung argintie marea cea mare n dou pustie.Atunci a fost cnd mi-am ziss merg cu tlpile goalepe tiul acela de visctre al lumii iris.Am nceput s merg pe muchia cuitului lucios,cu tlpile goale, cnd,talp de talp la dou picioarentr-nsul, se tiau sngeros,mergeam pe cuitul prelung i ntins,piciorul meu drept mi se despica lent,piciorul meu stng mi se despica lentnaintam, iar pntecul i sternul i beregatami se despicau n dou lent pe ti,gura i nasul i loculcel dintre sprncenemi se despicau n dou,n dreapta meamarea se nroise de sngele meun dreapta mea,marea se nroise de sngele meu,jumtate am czut ntr-o parte, tiat,jumtate am czut n cealalt parte tiat,luna pierise,cuitul se scufundase,marea era roiei linititi calmi lucioas.