NOAPTE DE DECEMVRIE

Poezia apare in volumul”Flori sacre” din 1912,aceasta reunind intr-o maniera originala,romantismul cu simbolismul,in care exista insa si elemente de facture clasicista vizibile mai ales in structura armonioasa,simetria poeziei si stilul elevat.

Prin titlu poezia trimite la traditia romantic.Nocturnul romanticilor a fost intotdeauna prilej de reverie,de evadare din realitate si stergerea granitelor dintre lumi.Pana si la Macedonski noaptea devine pretext pentru alimentarea meditatiei.Intunericul noptii,fara sa fie lipsit de aura de mister a poeziei romantic,va capata intelesul de mediu ostil artistului,continand o condamnare a poetului de catre societate,ceea ce reprezinta un motiv romantic.

Poemul incepe prin descrierea spatiului liric,de creatie,sugerand lipsa de inspiratie a poetului prin utilizarea simbolurilor “pustie si alba e camera moarta”,”palatele sale sunt albe fantasme”,in care poetul “trasnit sta de soarta”,absenta muzei fiind exprimata prin “nici o scanteie in ochiu-adormit”.

De la spatiul interior,in care poetul se simte izolat,se trece la imaginea exterioara a campiei ”pustie si alba” si ea,ca simbol al lumii in care traieste poetul si care-i este ostila.Culoarea alba domina intreg tabloul,imaginea fiind amplificata prin elemente auditive:”lupi groaznici s-aud,ragusit/Cum latra,cum urla”,”Sub viscolu-albastru ea geme cumplit”.

Apare inspiratia,simbolizata de “flacara vie”care este adusa de un arhanghel,semn ca este de natura divina,facandu-se astfel posibila trecerea poetului in universal ideal al poeziei.Poetul este simbolizat asadar,de emirul dornic sa plece la cetatea sfanta.Aspiratia acestuia de a ajunge la Meka este atotstapanitoare,dominatoare,o dorinta devoratoare:”Spre Meka-l rapeste credinta-vointa/….”.Emirul poneste la drum”pe-o alba camila”insotit de un mare alai alcatuit din robi inarmati”,”negri-armasari”,camile.In acelasi timp,cu el spre Meka,pleaca un drumet cu infatisare de cersetor,al carui portret este alcatuit in antiteza cu cel al emirului,sugerand trasaturile omului obisnuit,ce nu are idealuri superioare.Tot in antiteza sunt si drumurile pe care apuca fiecare dintre cei doi calatori.Cersetorul pleaca “pe-un drum ce coteste”,simbol al compromisurilor pe care omul obisnuit le face in viata:”O tanara umbra de soare-l fereste/Si drumu-ocoleste mai mult-tot mai mult”.Emirul insa allege sa parcurga desertul,ca symbol al vietii in linie dreapta:”Si el nainteaza-si calea e dreapta-/E dreapta –tot dreapta-dar zilele curg,/Si foc e in aer,in zori,si-n amurg-/Si el nainteaza-dar zilele curg.”Culoarea dominant in parcurgerea desertului este rosul,ca simbol al vietii,dar si al patimii de a atinge idealul,poetul accentuand dificultatea atingerii acestuia printr-o enumerare de simboluri ce sugereaza setea de absolut:”Un chin fara margini de sete-arzatoare”.Inaintarea emirului prin desert se face intr-un ritm dynamic ilustrrat de o multitudine de verbe ce sugereaza neputinta societatii superficiale si meschine de a aprecia valoarea adevarata a existentei superioare:”se-ntinde”,”nainteaza”,”s-aprinde”,”alearga”,”vibreaza”,”curg”,etc.

Servitorii si animalele mor pe rand,”dragi tineri,cai ageri si amndre camile”,proviziile se sfarsesc si ele,”si tot nu s-arata cetatea de vise”,printul ramanand singur sub arsita nemiloasa a pustiei,sub “aeru’n flacari,sub cerul de-otel”.Culoarea rosie este aici un symbol al destinului implacabil,fiind pretutindeni un “rosu de sange”,”rosii movile”.Chinurile emirului care sufera de sete si de foame,sugereaza zbuciumul poetului pentru conditia sa nefericita si chiar speranta este “in sufletu-i moarta”.

Ajuns la apogeul calatoriei sale,emirul traieste iluzia idealului pe care spera,sa-l atinga prin intrarea in sfanta cetate,dar aceasta se departeaza pe masura ce dorinta lui creste:”spre albele ziduri alearga-alearga,/[ ]Dar Meka incepe si dansa sa mearga”.Iluzia emirului sugereaza un sfarsit tragic al omului superior care-si dedica intreaga existent implinirii idealului absolut,el cazand victim propriei dorinte care cere sacrificii si care este de neatins.Cu ultimele puteri,emirul il zareste pe drumetul pocit intrand pe portile Mekai pamantesti,in timp ce el va transcede in Meka cereasca:”Sunt Meka cereasca,sunt Meka cea mare”

Finalul poeziei reda simbolul omului superior supus suferintei pricinuite de incapacitatea oamenilor obisnuiti de a-i intelege idealul intangibil:”Murit-a emirul sub jarul pustiei”.

Poemul imbina intr-un mod armonios elementele romantic cum ar fi:tema poemului reprezentata de conditia vitrega a omului superior intr-o lume dominate de interese superficiale,antinteza ca principala modalitate de alcatuire a portretului omului de geniu si al omului obisnuit,al idealului absolut al geniului si al telului comun al omului obisnuit,dar si motivele romantic:noaptea reprezentand un cadru ostil,luna,camera ca simbol al sufletului pustiu,focul reprezentand inspiratia,fantana sugerand inceputurile,inocenta;cu cele simboliste si cu cele de natura parnasiana precum:structura poemului de factura clasica,cu o compozitie simetrica,aparitia pietrelor si metalelor pretioase.

Poezia lui Macedonski contine rima incrucisata si imperecheata.Masura este variabila,iar ritmul este iambic.Structura muzicala a versului este sporita prin repetitii si refren.

In concluzie poemul”Noapte de decemvrie”reflecta imaginarul poetic simbolist cu influente romantic si parnasiene intr-o alegorie a cautarii idealului absolut.