1. ANTIARITMICE :- Nitroglicerina- Isosorbiddinitrat- Isosorbidmononitrat 2. DIGITALICE:- Digoxin3. IECA:- Enalapril- Trandolapril- Quinapril- Fosinopril- Lisinopril

1. NITROGLICERINÃ

nitroglycerinum

Compoziţie: Comprimate conţinând 0,65 mg nitroglicerinã. Acţiune farmacoterapeuticã: Nitroglicerina acţioneazã prin venodilataţie determinând scãderea umplerii ventriculare. Permite de asemenea restabilirea echilibrului între nevoile de oxigen ale miocardului şi cantitatea de oxigen disponibilã efectiv. La doze mai mari provoacã vasodilataţie arteriolarã cu diminuarea presiunii arteriale. Aceste proprietãţi hemodinamice justificã utilizarea şi ca tratament adjuvant al insuficienţei cardiace severe. Indicaţii: Tratamentul crizelor de anginã pectoralã, tratamentul preventiv pe termen foarte scurt (sau precritic) al crizelor anginoase.Precauţii de utilizare: Dacã în mod excepţional apare cianozã, fãrã pneumopatie intercurentã, dozaţi methemoglobina (methemoglobinemia survine mai curând în timpul tratamentului cu doze mari).Reacţii adverse: Nitroglicerina poate produce cefalee, aceasta dispãrând de obicei în mai puţin de o sãptãmânã dupã administrarea unui tratament continuu şi poate fi atenuatã prin administrarea unui analgezic. La doze mari poate produce hipotensiune accentuatã în special la persoanele în vârstã. Contraindicaţii: Insuficienţã cardiacã, glaucom, trombozã coronarianã acutã, ramolisment cerebral, hipotensiune posturalã, hipertensiune intracranianã, idiosincrazie la Nitroglicerinã; stãri de şoc şi colaps, anemii grave. Mod de administrare: Perlingual câte 1/2-1 comprimat în timpul crizelor de anginã pectoralã sau imediat înaintea efortului provocator. Doza se poate repeta dupã 15 minute. Dacã dupã administrarea a 3 doze sub formã de comprimate de Nitroglicerinã, criza de anginã nu cedeazã, se recomandã prezentarea la medic pentru suspiciune de infarct miocardic. Supradozare: În caz de absorbţie masivã accidentalã, manifestãrile sunt de 2 tipuri: vasodilataţie generalizatã cu colaps; cianozã prin methemoglobinemie. De la 0,8 g/100 ml de methemoglobinemie tratamentul consistã în administrarea de soluţie de albastru de metilen intravenos 1-2 mg/kg corp sau în cazuri mai uşoare oral 50 mg/kg corp. Se recomandã ca tratamentul în supradozajul cu Nitroglicerinã sã se efectueze în centre specializate. Atenţie! Pãstrarea îndelungatã duce la diminuarea eficacitãţii, corespunzãtor volatilizãrii Nitroglicerinei. Formã de prezentare: Flacoane cu 40 comprimate.

1

ISOSORBID DINITRAT, comprimate

isosorbidi dinitras

Compoziţie: Comprimate conţinând 10 mg insosorbid dinitrat; flacon cu 60 comprimate. Acţiune terapeuticã: Vasodilatator coronarian, vasodilatator general; provoacã venodilataţie şi la doze mari arteriodilataţie, micşorând sarcina inimii. Efectul începe în 15-30 minute şi se menţine 3-6 ore. Indicaţii: Tratamentul curativ şi profilactic al crizelor de anginã pectoralã; tratament adjuvant în insuficienţa cardiacã, endoarteritã obliterantã, retinitã angiospasticã şi alte afecţiuni însoţite de spasme ale vaselor periferice. Mod de administrare: În crizele anginoase doza este de 1/2-2 comprimate la interval de 1-3 ore. Pentru un tratament de lungã duratã doza este de 1/2-2 comprimate de 3-4 ori pe zi. Doza zilnicã este de maximum 120 mg. Efecte secundare: Pot sã aparã cefalee, ameţeli, obosealã, mai ales la începutul tratamentului. Contraindicaţii: şoc, colaps, hemoragii cerebrale, traumatisme cerebrale, glaucom, hipersensibilitate la produs, primele 3 luni de sarcinã, ingestie de alcool.

MONO MACK Depot, agent terapeutic coronarian

isosorbidi mononitras

Substanţã activã: Isosorbid-5-nitrat. Compoziţie: 1 comprimat retard conţine: Substanţã activã: isosorbid- 5 - nitrat - 100 mg. Excipienţi: cearã montanglicol, hidroxipropil metil celulozã, talc, aerosil, natrium stearil fumarat. Indicaţii: Tratamentul de lungã duratã al tulburãrilor de circulaţie coronarianã (anginã pectoralã): prevenirea crizelor de anginã pectoralã; tratamentul post-infarct miocardic în cazul persistenţei durerilor anginoase; hipertensiune în circulaţia pulmonarã; tratamentul insuficienţei cardiace severe (insuficienţã cardiacã cronicã) în asociere cu glicozide cardiotonice şi/sau diuretice. Contraindicaţii: Mono Mack Depot nu trebuie sã fie administrat la pacienţii cu: hipersensibilitate la nitroderivaţi; infarct miocardic acut cu presiuni de umplere scãzute; disfuncţie ventricularã stângã (insuficienţã cardiacã stângã) cu presiuni de umplere scãzute; stãri de şoc; tensiune arterialã foarte scãzutã; cardiomiopatie cu reducerea cavitãţii cordului (cardiomiopatie hipertroficã obstructivã); inflamaţie constrictivã a pericardului (pericarditã constrictivã); tamponada pericardului. La pacienţii cu hipertensiune pulmonarã primarã (hipertensiune pulmonarã de etiologie necunoscutã) datoritã unei posibile hiperirigãri a regiunilor alveolare hipoventilate (în zone pulmonare hipoventilate) poate sã aparã o hipoxemie (reducerea conţinutului în oxigen al sângelui arterial). Cele de mai sus se referã mai ales la pacienţii cu tulburãri de circulaţie coronarianã (maladie coronarianã). O supraveghere medicalã deosebitã se impune în cazurile urmãtoare: stenozã aorticã şi/sau mitralã (îngustarea lumenului valvular aortic sau mitral); tendinţã la dereglãri circulatorii datorate presiunii arteriale scãzute; maladii asociate cu o presiune crescutã intracranianã (pânã în prezent o creştere suplimentarã a tensiunii a fost observatã numai la administrarea intravenoasã de doze mari de nitroglicerinã); la pacienţii cu tulburãri grave ale funcţiei renale, Mono Mack Depot nu se recomandã pentru tratamentul crizelor acute de anginã pectoralã. Sarcinã şi alãptare: Deşi în experimentele pe animal nu au fost constatate efecte dãunãtoare asupra embrionului, isosorbid mononitrat nu trebuie administrat în timpul sarcinii şi al alãptãrii decât la recomandarea expresã a medicului. Nu se dispune de nici o experienţã privind administrarea lui la femeile însãrcinate şi nici în perioada alãptãrii. Efecte secundare: La începutul tratamentului poate sã aparã cefalee ("cefaleea nitroderivaţilor") care de obicei dispare dupã câteva zile de tratament. Mai ales dupã prima administrare, precum şi la mãrirea dozelor are loc deseori o scãdere a tensiunii arteriale, care poate fi însoţitã de o creştere reflexã a frecvenţei pulsului

2

precum şi de senzaţie de ameţealã şi slãbiciune. Ocazional pot apãrea greaţã, vomã, înroşirea tranzitorie a pielii (flush) şi reacţii cutanate alergice. În cazuri rare, scãderea puternicã a tensiunii poate fi însoţitã de o accentuare a simptomelor de anginã pectoralã (efect paradoxal al nitraţilor) şi/sau de bradicardii paradoxale (rãrirea frecvenţei pulsului). Izolat au fost observate stãri de colaps şi sincope (pierderea bruscã a conştienţei). În cazuri izolate poate sã aparã o dermatitã exfoliativã (boalã inflamatorie a pielii). A fost descrisã o dezvoltare a toleranţei ca şi prezenţa unei toleranţe încrucişate cu alţi compuşi nitraţi în condiţiile unui tratament continuu cu doze mari de isosorbid mononitrat. În scopul evitãrii atenuãrii efectului sau a pierderii lui trebuie respectatã indicaţia medicului. Precauţii: Chiar la o administrare a medicamentului conform prevederilor, capacitatea de reacţie poate fi modificatã în aşa mãsurã încât sã fie afectatã participarea activã la conducerea autovehiculelor, precum şi cea de deservire a maşinilor. Acestea sunt accentuate de consumul concomitent de bãuturi alcoolice. Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentã de preparate antihipertensive, betablocante, antagonişti de calciu, alte produse vasodilatatoare, neuroleptice sau antidepresive triciclice sau de alcool poate intensifica acţiunea hipotensivã a preparatului Mono Mack Depot. Acţiunea hipertensivã a dihidroergotaminei poate fi potenţatã prin administrarea simultanã a preparatului Mono Mack Depot. O diminuare a acţiunii preparatului Mono Mack Depot nu poate fi exclusã în cazul administrãrii concomitente de antireumatice nesteroidiene. Mod de administrare: Dacã nu se prescrie altfel, se va administra o datã pe zi, un comprimat retard Mono Mack Depot nemestecat, cu lichide, dupã masã. La pacienţii neobişnuiţi cu nitraţi şi/sau care prezintã labilitate circulatorie, se recomandã o creştere gradualã a dozelor, de exemplu în primele patru zile câte o jumãtate de comprimat Mono Mack Depot; începând din a cincea zi câte un comprimat întreg de Mono Mack Depot. Durata tratamentului o stabileşte medicul. Întreruperea tratamentului cu Mono Mack Depot nu trebuie sã se facã brusc, ci gradual, deoarece fenomenele "rebound" nu pot fi excluse. Mono Mack Depot nu trebuie sã fie folosit dupã expirarea termenului de valabilitate menţionat pe ambalaj. Atenţie! Medicamentul nu trebuie sã fie lãsat la îndemâna copiilor! Proprietãţi: Mono Mack Depot duce la o ameliorare hemodinamicã a inimii, de lungã duratã. Aprovizionarea cu oxigen a zonelor slab irigate ale miocardului este simţitor îmbunãtãţitã, iar capacitatea la efort este crescutã. Forme de prezentare: Cutii cu 10 comprimate retard. Cutii cu 20 comprimate retard (N2). Cutii cu 50 comprimate retard (N3). Ambalaje clinice.

2. DIGOXIN

digoxinum

Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând digoxinã 0,25 mg (flac. cu 40 buc.) soluţie hidroalcoolicã glicerinatã pentru uz intern conţinând digoxinã 0,5 mg/ml sau 30 picãturi (flac. cu 10 ml); fiole a 2 ml soluţie injectabilã conţinând digoxinã 0,5 mg (cutie cu 5 buc.). Acţiune terapeuticã: Glicozidã tonicardiacã cu acţiune intensivã, relativ rapidã (apare la 1-2 ore, este maximã la 6 ore dupã administrarea oralã; apare la 20 de minute, este maximã la 1,5-3 ore dupã injectarea intravenoasã; concentraţia plasmaticã constantã se obţine dupã 6-7 zile de tratament) şi de duratã relativ scurtã (la bolnavii complet digitalizaţi decompensarea survine dupã 5-6 zile de la oprirea medicaţiei). Indicaţii: Insuficienţã cardiacã acutã, insuficienţã cardiacã congestivã, cord pulmonar cronic, insuficienţã cardiacã la copii (în cursul cardiopatiilor congenitale sau cãpãtate); fibrilaţie şi flutter atriale, tahicardie supraventricularã. Este de ales pentru digitalizare rapidã şi la bolnavii cu tendinţã mare de acumulare a digitalicelor. Tratamentul digitalic realizeazã rezultate optime în insuficienţa cardiacã cu debit mic, inimã dilatatã, funcţie sistolicã diminuatã, dar rezervã contractilã pãstratã şi când se adaugã fibrilaţia atrialã sau altã tahiaritmie supraventricularã; medicaţia digitalicã se poate asocia cu diuretice şi vasodilatatoare.

3

Mod de administrare: Adulţi: tratament de atac (eventual) cu 0,5-1 mg/zi oral, pânã la compensare (câteva zile), apoi întreţinere cu 0,125-0,50 mg/zi (obişnuit 0,25 mg mai puţin la bãtrâni şi la bolnavii cu insuficienţã renalã - 0,125 mg); în urgenţe, dacã pacientul nu a mai fost digitalizat, se injecteazã intravenos lent (diluat şi cu prudenţã) 0,5- 1 mg, repetând la nevoie dupã 4-8 ore încã 0,5 mg. Copii: oral 0,025 mg/kilocorp la 8 ore, 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreţinere cu 0,0125 mg/kilocorp/zi. Posologia trebuie individualizatã sub control medical. Reacţii adverse şi contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru digitoxinã, dar riscurile toxicitãţii cumulative sunt mai mici; injectarea intravenoasã trebuie fãcutã cu prudenţã. Nou-nãscuţii şi imaturii sunt mai sensibili (prudenţã în dozare); insuficienţa renalã şi vârsta înaintatã favorizeazã acumularea (doze mici). Antiacidele, sucralfatul, colestiramina pot diminua absorbţia intestinalã a digoxinei, anticolinergicele, eritromicina, tetraciclina pot creşte absorbţia; chinidina, diltiazemul şi verapamilul, amiodarona, cimetidina pot creşte concentraţia plasmaticã a digoxinei (uneori este necesarã reducerea dozei de tonicardiac); tiazidele, furosemidul, acidul etacrinic, amfotericina, corticosteroizii cresc riscul aritmiilor (prin hipokaliemie), de asemenea simpatomimeticele -adrenergice - adrenalina, izoprenalina (prin mãrirea excitabilitãţii miocardice); -blocantele şi alte deprimante ale conducerii atrio-ventriculare pot fi riscante, mai ales pentru calea intravenoasã; litiul poate sensibiliza miocardul la acţiunea digoxinei.

3. ENAP

enalaprilum

Prezentare farmaceuticã: Comprimate conţinând 10 mg şi 20 mg de enalapril maleat (cutii cu 20 si 100 buc.). Acţiune terapeuticã: Inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei, Enalaprilul este derivat din 2 aminoacizi: L-alanina şi L-prolina, fãrã grup sulfhidril în structurã. În organism este hidrolizat în enalaprilat, un puternic inhibitor al dipeptidil-carboxipeptidazei (enzima de conversie a angiotensinei - ACE), care transformã angiotensina I în angiotensinã II şi dezintegreazã kininele, în special bradikinina. Dupã administrarea per os, 60% din enalapril este absorbit. Concentraţia plasmaticã maximã este realizatã în 3-4 ore dupã administrare. Enapul reduce presiunea sanguinã din hipertensiunea esenţialã sau renalã, fãrã sã afecteze negativ activitatea mentalã. Poate fi folosit singur sau concomitent cu alte antihipertensive, în special cu diuretice. Este, de asemenea, util în tratamentul insuficienţei cardiace congestive. Indicaţii: Toate stadiile hipertensiunii esenţiale: hipertensiunea reno-vascularã; insuficienţa cardiacã congestivã. Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat, în funcţie de starea şi evoluţia pacientului. În general, se administreazã 10-20 mg sau 40 mg pe zi per os, o datã sau divizate în douã prize zilnice, înainte sau dupã mese. Nu se va depãşi doza de 80 mg pe zi. În hipertensiunea arterialã medie, doza zilnicã iniţialã este de 10 mg sau 20 mg într-o singurã prizã. Doza de întreţinere este de 20 mg pe zi. În hipertensiunea reno-vascularã, doza zilnicã iniţialã este de 5 mg sau mai micã. Ea poate fi crescutã gradat, ajungând la 20 mg o datã pe zi. Dacã este posibil, pacienţii cu hipertensiune arterialã ridicatã trebuie sã întrerupã tratamentul cu diuretice cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu Enap, evitându-se astfel riscul instalãrii unei hipotensiuni arteriale. În insuficienţa cardiacã congestivã, doza iniţialã este de 5 mg sau mai puţin, doza de întreţinere fiind 10-20 mg pe zi într-o singurã prizã sau douã prize zilnice. Pentru a decide doza de întreţinere, este necesar ca pacientul sã fie urmãrit 2-4 sãptãmâni. Tensiunea arterialã şi funcţia renalã trebuie verificate înainte de începerea tratamentului şi în cursul acestuia. Înainte de începerea tratamentului trebuie scãzutã cantitatea de diuretice administratã şi, dacã este posibil, sã se asocieze glicozizi digitalici. La pacienţii cu insuficienţã renalã se recomandã utilizarea unor doze iniţiale mici, doza de întreţinere sã fie cât mai micã şi la intervale cât mai lungi de timp. Enalaprilul este eliminat prin dializã. Reacţii adverse: Pot apãrea: cefalee, obosealã, greaţã; mai rar: hipotensiune, hipotensiune ortostaticã, diaree, crampe musculare, tuse, eritem, edem angioneurotic. Rar se înregistreazã creşterea creatininei serice,

4

cu revenire la normal dupã întreruperea medicamentului. În general, reacţiile adverse sunt mai frecvente la pacienţii cu funcţii renale afectate şi sub tratament concomitent cu diuretice. Contraindicaţii: Hipersensibilizare la produs sau metaboliţii lui. Precauţii: În cursul sarcinii şi la femeile care alãpteazã, apreciindu-se corect raportul risc - beneficiu terapeutic. Nu sunt studii suficiente privind administrarea produsului la copii.

GOPTEN

trandolaprilum

Compoziţie: 1 capsulã de Gopten 2 mg conţine 2 mg trandolapril. 1 capsulã de Gopten 0,5 mg conţine 0,5 mg trandolapril. Alte componente: hidratoxid de fier (E 172), eritrocin (E 127), gelatinã, lactozã, amidon de porumb, fumarat, stearil de sodiu, oxid de titan (E 171). Indicaţii: Hipertensiune arterialã (esenţialã). Disfuncţie ventricularã stângã dupã infarctul miocardic acut. Posologie: Trandolaprilul se va administra zilnic în prizã unicã, la acelaşi moment al zilei, indiferent de dozã. Doza uzualã de întreţinere este de 2 mg pe zi administratã într-o singurã prizã. Dozare la pacienţii care au urmat anterior un tratament diuretic: Dacã s-a folosit anterior un tratament diuretic se recomandã: întreruperea tratamentului diuretic cu cel puţin 3 zile înaintea instituirii tratamentului cu Gopten şi/sau începerea tratamentului cu Gopten cu o dozã de 0,5 mg/zi şi ajustarea ulterioarã a dozei în funcţie de rãspunsul clinic. Dozare la pacienţii cu funcţie renalã diminuatã: La pacienţii cu un clearance al creatinei > 30 ml/min nu este nevoie de o reducere a dozei. Dacã clearance-ul creatininei este cuprins în intervalul 10-30 ml/min doza iniţialã este de 0,5 mg şi se poate creşte, dacã este necesar, la 1 mg. În cazul în care clearance-ul la creatininã este <10 ml/min doza administratã va fi de 0,5 mg o datã pe zi. La pacienţii cu insuficienţã renalã se recomandã moni-torizarea atentã a funcţiei renale şi a potasemiei în prima sãptãmânã de tratament. Dozare la pacienţii cu funcţie hepaticã diminuatã: La pacienţii cu insuficienţã hepaticã tratamentul se începe cu 0,5 mg/zi şi apoi se ajusteazã în funcţie de rãspunsul pacientului. Dozare la pacienţii vârstnici: La pacienţii în vârstã, cu funcţie renalã normalã nu este nevoie de ajustarea dozei. Precauţii: În anumite situaţii clinice poate apãrea o suprastimulare a sistemului reninã-angiotensinã-aldosteron; printre aceste situaţii se numãrã depleţia hidrosalinã severã, stenoza de arterã renalã, insuficienţa cardiacã congestivã şi ciroza hepaticã cu edeme şi/sau ascitã. Inhibarea acestui sistem cu un inhibitor al enzimei de conversie, mai ales la administrarea primei doze şi în timpul primelor douã sãptãmâni de tratament, poate produce hipotensiune severã şi/sau insuficienţã renalã funcţionalã. Hipotensiunea excesivã poate determina sincope sau leziuni ischemice la organele ţintã afectate de boli arteriale (ex.: IMA, AVC). La toţi aceşti pacienţi cu risc crescut, inclusiv cei cu instabilitate hemodinamicã sau cu boalã coronarianã sau cerebrovascularã, tratamentul cu trandolapril trebuie iniţiat sub supraveghere mediaclã prin administrarea de doze mici şi titrarea atentã a dozei. Dacã în timpul tratamentului se dezvoltã insuficienţã renalã sau hipotensiune poate fi necesarã reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu trandolapril şi/sau cu diuretice (dacã acestea sunt asociate la tratament). În timpul tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie poate apãrea hiperkalimie, îndeosebi la pacienţii cu funcţie renalã limitatã sau cu diabet zaharat. Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscutã la trandolapril sau la un alt IEC; antecedente de angiodem (ex.: edem Quinke) asociat cu terapie anterioarã cu IEC; edem angioneurotic sau ereditar; sarcinã; lactaţie. Înaintea administrãrii Goptenului trebuie controlatã funcţia renalã şi tensiunea arterialã şi/sau urmãriţi parametrii de laborator la pacienţii cu: deficienţã hidrosalinã; funcţie renalã limitatã; hipertensiune arterialã severã; insuficienţã cardiacã concomitentã; pacienţi peste 65 ani. În timpul terapiei cu Gopten nu se va efectua dializã sau hemofiltrare cu membrane de poliacrilnitrilmetalilsulfat - high-flux (A.N. 69) deoarece existã pericolul apariţiei reacţiilor anafilactice. În cazul unei iminenţe de dializã sau hemofiltrare trebuie schimbat medicamentul antihipertensiv (nu un IEC) sau se va folosi altã membranã de dializã. Informaţi medicul cã sunteţi tratat cu Gopten, respectiv aveţi nevoie de dializã, pentru ca medicul sã aibã în vedere acest lucru.

5

Reacţii adverse: Reacţiile adverse apãrute în timpul administrãrii Gopten sau altor IEC, dar care nu apar la fiecare pacient sunt: Sistemul cardio-circulator: ocazional, mai ales la începutul terapiei cu Gopten, ca şi la pacienţi cu deficienţe hidroelectronice (ex.: tratamentul diuretic), insuficienţã cardiacã, hipertensiune arterialã severã dar şi o creştere a dozei de diuretic şi/sau Gopten poate apãrea o scãdere brutalã a tensiunii arteriale cu simptome ca ameţeli, slãbiciuni, tulburãri de vedere, rareori sincope. În cazuri singulare pot apãrea: tahicardie, palpitaţii, tulburãri de ritm, anginã pectoralã, infarct miocardic, accidente ischemice tranzitorii. Rinichii: ocazional pot apãrea sau pot fi agravate tulburãri ale funcţiei renale, în cazuri singulare pânã la insuficienţã renalã acutã. Rar a fost constatatã proteinurie, parţial o înrãutãţire a funcţiei renale. Caile respiratorii: ocazional pot apãrea tuse iritativã uscatã şi bronşitã, rar dispnee, sinuzite, rinite, bronhospasm, glositã şi uscãciunea gurii. În cazuri singulare se declanşeazã edem angio-neurotic cu participarea laringelui, faringelui şi limbii. În acest caz trebuie administrate imediat 0,3-0,5 mg epinefrinã subcutanat, respectiv epinefrinã 0,1 mg încet i.v. sub controlul EKG şi al tensiunii arteriale si apoi glucocorticoizi. Ulterior se impune administrarea i.v. de antihistaminice şi blocarea H2. Pe lângã folosirea epinefrinei poate fi administrat inactivator de Cl în cazurile cunoscute de deficit de inactivator Cl. Tractul gastrointestinal: oazional pot apãrea greaţã, tulburãri de digestie, rar - diaree, vãrsãturi, constipaţie şi inapetenţã. Sub terapia cu inhibitori de enzimã de conversie au fost descrise cazuri singulare de icter colestatic, insuficienţã hepaticã, pancreatitã, ileus, parţial având evoluţie dificilã. Piele, vase: ocazional apar exantem, urticarie şi reacţii cutanate ca: eritemã multiformã sau edem angioneurotic cu participarea buzelor, feţei sau extremitãţilor. În cazuri singulare acestea se pot însoţi de febrã, mialgii, artralgii, vasculite şi eozinofilie. În aceste cazuri trebuie consultat medicul şi opritã terapia cu Gopten. Cu totul izolat au apãrut tulburãri psoriaziforme, foto-sensibilitate, alopecie, onikolizã, sindrom Raynaud. Sistemul nervos: ocazional apar cefalee, obosealã, depresii, tulburãri de somn, impotenţã, parastezii, tulburãri de echilibru, confuzii, vertij, vedere înceţoşatã, tulburãri gustative sau pierderea trecãtoare a gustului. Laborator: ocazional apar scãderi ale hemoglobinei, hematocritului, leucocitelor şi trombocitelor. Rar se poate ajunge,mai ales la pacienţii cu funcţie renalã limitatã, boli de colagen sau terapie simultanã, allopurinol, procainamidã sau medicamente care deprimã imunitatea la anemie, trombocitopenie, neutropenie şi cu totul izolat chiar la agranulocitozã sau pancitopenie. Cu totul izolat a fost semnalatã hemoliza/anemia hemoliticã şi în legãturã cu deficitul de G6PDH fãrã a exista o corelaţie cauzatoare cu IEC. Rar la pacienţi cu tulburãri ale funcţiei renale pot creşte concentraţiile plasmatice de uree, creatininã şi potasiu şi sã scadã cele de sodiu. În urinã poate sã aparã proteinuria. În cazuri izolate pot creşte cencentraţiile de bilirubinã şi enzime hepatice. Valorile de laborator trebuie controlate în timpul tratamentului cu Gopten. Mai ales la începutul tratamentului şi la pacienţii cu risc (tulburãri ale funcţiei renale, boli de colagen, tratarea cu imunodepresive sau cu allopurinol, procainamidã) trebuie controlate concentraţiile serice ale electroliţilor, ale creatininei şi hemograma. Dacã apar simptome ca febrã, andenopatie, faringitã, trebuie controlatã valoarea leucocitelor. Tratamentul cu acest medicament necesitã control medical periodic. Datoritã reacţiilor individuale diferite, poate fi periclitatã capacitatea de participare activã la circulaţia stradalã sau la manevrarea maşinii. Aceasta mai ales la începutul terapiei şi la schimbarea preparatului, ca şi în legãturã cu alcoolul. Interacţiuni medicamentoase: Au fost descrise urmãtoarele interacţiuni la folosirea simultanã a IEC cu: sare de bucãtãrie: scãderea acţiunii hipotensoare a Goptenului; medicamente hipotensoare: creşterea efectului hipotensor al Goptenului mai ales prin diuretice; medica-mente antiinflamatorii şi antialergice (aspirinã, indometacin): posibila scãdere a efectului hipotensor al Goptenului; potasiu, diuretice economisitoare de potasiu: creştere marcatã a potasemiei; litiu: creştere a litemiei (control regulat!); alcool: creşterea acţiunii alcoolului; somnifere, narcotice: scãderea accentuatã a tensiunii; allopurinol, imunodrepesive, citostatice, corticoizi, procainamid: leucopenie. Atenţie! A nu se folosi dupã depãşirea temenului de valabilitate. A nu se pãstra la temperaturi mai mari de 25C. A se pãstra în locuri inaccesibile copiilor! Formã de prezentare: Gopten 2 mg - pachete calendaristice cu 28 capsule (4 sãptãmâni). Gopten 0,5 mg - pachete cu 20 capsule.

6

MONOPRIL®

fosinoprilum

Descriere: Monopril-ul este sarea de sodiu a fosinoprilului, esterul precursor al fosinoprilatului (fosinopril diacid), un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ACE) cu acţiune de lungã duratã. Dupã administrarea oralã, fosinoprilul este biotransformat rapid şi complet prin hidrolizã, rezultând compuşi activi. Sarea de Na a fosinoprilului este primul inhibitor dintr-o clasã nouã de inhibitori ai ACE, fiind un derivat fosfinic. Aceste medicamente se pot distinge de alţi inhibitori ACE prin modul de excreţie dual şi echilibrat (hepatic şi renal). Mecanism de acţiune/efecte clinice: Efectele antihipertensive ale Monopril-ului rezultã, în principal, din inhibarea specificã, competitivã a ACE. Aceasta duce la concentraţii circulante scãzute de angiotensinã II, rezultând diminuarea vasoconstricţiei şi secreţiei de aldosteron, precum şi o retenţie redusã de apã şi sodiu. La pacienţii cu hipertensiune uşoarã sau severã, Monopril-ul determinã o reducere a presiunii sanguine. Efectul antihipertensiv este observat la o orã dupã administrarea oralã şi presiunea sanguinã cea mai redusã apare în 3-6 ore. La doza zilnicã obişnuitã, efectul antihipertensiv al Monopril-ului se menţine timp de 24 de ore. Medicamentul are efect la toate grupele de vârstã. Eficacitatea antihipertensivã a Monopril-ului este menţinutã în timp şi nu se dezvoltã tolerenţa. Ca în cazul altor inhibitori ACE, sunt necesare 2-4 sãptãmâni de tratament pentru a se atinge efectele antihipertensive maxime. Nu se observã o nouã creştere a presiunii sanguine dupã un sevraj brusc a Monopril-ului. Rãspunsurile hemodinamice la stimuli variaţi (exerciţiu isometric) sunt neafectate de Monopril sugerând cã acest medicament nu altereazã activitatea sistemului nervos simpatic. La pacienţii hipertensivi şi la pacienţii cu hipertrofie a ventriculului stâng, tratamentul cu Monopril duce la reducerea semnificativã a masei ventriculare şi subţierea peretelui septului, în timp ce se menţine funcţionarea ventricularã. Monopril-ul nu modificã fluxul sanguin cerebral. Terapia pe termen lung cu Monopril nu conduce la schimbãri metabolice ale pacienţilor hipertensivi. Farmacocineticã: Aproximativ 36% din doza oralã de Monopril este absorbitã; gradul de absorbţie este independent de prezenţa alimentelor. Concentraţia plasmaticã maximã se atinge în 3 ore, indiferent de dozã. Timpul de înjumãtãţire prin eliminare al fosinoprilatului este de aproximativ 11,5 ore. Fosinoprilatul circulant este în proporţie de peste 95% legat de proteine. Spre deosebire de alţi inhibitori ACE, care sunt eliminaţi în principal prin rinichi, Monopril-ul are douã cãi de excreţie: hepaticã şi renalã. Aceasta permite o excreţie compensatorie printr-o cale alternativã în cazul pacienţilor cu insuficienţã renalã sau hepaticã. În insuficienţa renalã sunt observate numai alterãri modeste ale clearance-ului total şi AUC atât dupã o singurã dozã cât şi dupã doze repetate. De aceea, nu existã o acumulare a medicamentului la aceşti pacienţi. Funcţia renalã deficitarã: Nici absorbţia, biodisponibilitatea, legarea de proteine, biotransformarea şi nici metabolismul Monopril-ului nu sunt alterate în mod apreciabil prin reducerea funcţiei renale. În insuficienţa renalã, eliminarea hepatobiliarã compenseazã eliminarea renalã diminuatã, astfel încât clearance-ul total corporal al fosinoprilatului nu este foarte diferit de domeniul larg caracteristic funcţiei renale (clearance-ul creatininei este cuprins în domeniul 10-80 ml/min), incluzând stadiul final al insuficienţei renale. Insuficienţa hepaticã (cirozã biliarã şi alcoolicã): Deşi rata hidrolizei poate fi micã la aceşti pacienţi, gradul de hidrolizã nu este redus în mod apreciabil. La acest grup de pacienţi existã dovada unui clearance hepatic redus al fosinoprilatului cu o creştere compensatorie a excreţiei renale. Se pare cã nu existã diferenţe semnificative între parametrii farmacocinetici de la pacienţii vârstnici (65-74 de ani) şi cei tineri (20-35 de ani). Indicaţii terapeutice: Monopril-ul este indicat pentru tratamentul hipertensiunii. Monopril-ul poate fi utilizat singur sau în combinaþie cu alţi agenţi antihipertensivi; este beneficã asocierea Monopril-ului cu un diuretic. Dozare şi administrare: Domeniul de doze zilnice necesar menţinerii presiunii sanguine la nivelul dorit este de 10-40 mg. Doza iniţialã de Monopril recomandatã este de 10 mg. Dozajul trebuie ajustat în funcţie de presiunea sanguinã a pacienţilor (ca rãspuns), şi poate fi crescut la 20 mg, o datã pe zi, dacã este necesar. Dacã presiunea sanguinã normalã nu este restabilitã doar cu Monopril, poate fi adãugat un diuretic. Terapia concomitentã cu diuretice: Administrarea diureticului trebuie întreruptã timp de câteva zile înaintea începerii

7

administrãrii de Monopril, în vederea reducerii riscului apariţiei unei hipotensiuni excesive. Dacã presiunea sanguinã este inadecvatã în urma perioadei de observaţie de aproximativ 4 sãptãmâni, terapia cu diuretic poate fi redusã. În mod alternativ, dacã terapia cu diuretic nu poate fi întreruptã, trebuie administratã o dozã iniţialã de 10 mg Monopril sub supraveghere medicalã timp de câteva ore, pânã când presiunea sanguinã se restabileşte. Pacienţii în vârstã: Nu este necesarã o ajustare a dozei la pacienţii în vârstã. Nu existã diferenţe din punct de vedere al parametrilor farmacocinetici şi al rãspunsului antihipertensiv între pacienţii în vârstã şi cei tineri. Pacienţii cu deficienţe renale sau hepatice: Datoritã celor douã cãi de excreţie şi a caracterului echilibrat al acestora, Monopril-ul nu necesitã ajustarea dozei la acest tip de pacienţi. Contraindicaţii: Monoprilul este contraindicat la pacienţii care prezintã hipersensibilitate la acest produs şi la pacienţii care au prezentat anterior angioedem faţã de orice alt inhibitor ACE. Monopril-ul este contraindicat în timpul sarcinii. Au fost raportate oligohidramniozã, hipotensiune fetalã şi neonatalã, oligurie şi chiar deces în urma utilizãrii inhibitorilor ACE în trimestrul doi şi trei al sarcinii. Mamele care alãpteazã: Din momentul în care Monopril-ul poate fi detectat în laptele matern, acesta nu se mai administreazã mamelor care alãpteazã. Utilizarea la copii: Nu a fost stabilitã utilizarea pediatricã a Monopril-ului. Precauţii: Angioedem: Angioedemul a fost raportat în cazul administrãrii de inhibitori ACE. Dacã acesta apare la administrarea Monopril-ului, terapia trebuie întreruptã imediat şi pacientul trebuie sã semnaleze imediat medicului orice simptom de umflare a feţei, ochilor, buzelor, limbii sau laringian, dificultate în respiraţie. Hipotensiune: Monopril-ul a fost asociat rar cu hipotensiunea (pacienţii care riscã sã prezinte hipotensiune suferã şi afecţiuni congestive ale inimii, hipertensiune renovascularã, dializã renalã, depleţie marcatã a volemiei sau a electroliţilor, de diferite etiologii). La pacienţii cu unul din aceşti factori de risc, este prudent sã se întrerupã sau sã se reducã doza de diuretic sau sã se ia mãsuri care sã asigure o hidratare adecvatã înainte de începerea tratamentului cu Monopril. Tratamentul acestor pacienţi trebuie iniţiat sub supraveghere medicalã atentã. Un episod trecãtor hipotensiv nu constituie o contraindicaţie a continuãrii terapiei cu Monopril, odatã ce presiunea sanguinã este stabilizatã. Deficienţã a funcţiei renale: Când sunt trataţi cu inhibitori ACE, pacienţii cu afecţiuni cardiace congestive, hipertensiune renovascularã sau depleţia de volum sau de electroliţi prezintã un risc ridicat de disfuncţionalitate renalã (creştere în BUN şi creatininã sericã şi potasiu; proteinuria; modificãri ale diurezei). Reducerea dozei şi/sau întreruperea tratamentului (a diureticului şi/sau Monopril-ului) poate fi necesarã. Hiperpotasemie: La pacienţii cu insuficienţã renalã sau cu funcţie renalã normalã care iau diuretice ce economisesc potasiu, suplimente de potasiu şi/sau substituenţi de sare de potasiu, inhibitorii ACE cresc riscul apariţiei unor concentraţii serice ridicate de potasiu. Intervenţie chirurgicalã/ Anestezie: Inhibitorii ACE pot determina potenţarea efectelor hipotensive ale anestezicelor/ analgezicelor. Dacã apare hipotensiunea la pacienţii supuşi intervenţiei chirurgicale sau anesteziei, aceasta poate fi corectatã prin creşterea volemiei. Interacţiuni cu alte medicamente: Diuretice: Ca şi în cazul altor inhibitori ACE, poate sã aparã un rãspuns hipotensiv când Monopril-ul este administrat concomitent cu diuretice. Efectul de pierdere a potasiului a celor mai multe diuretice poate fi micşorat prin terapia concomitentã cu Monopril. Antiacide: Administrarea concomitentã a antacidelor poate reduce absorbţia intestinalã a Monopril-ului, conducând la concentraţii serice scãzute ale medicamentului. Alte efecte adverse: Nu s-au observat interacţiuni între Monopril şi alimente. Biodisponibilitatea fosinoprilatului nu este alteratã de administrarea concomitentã a clorthalidonei, nifedipinului, propranololului, hidroclorotiazidei, cimetidinei, metoclopramidei, propanthelinei, digoxinei, aspirinei sau warfarinului. Atât parametrii de biodisponibilitate, gradul de legare de proteine, cât şi efectul anticoagulant al warfarinului nu sunt alterate în mod semnificativ în timpul administrãrii concomitente a Monopril. Efecte secundare: În general, efectele adverse cauzate de Monopril sunt uşoare şi trecãtoare, atât la pacienţii tineri cât şi la cei în vârstã. Reacţiile adverse cele mai uzuale sunt ameţelile, tulburãri respiratorii, tuse, tulburãri gastrointestinale, palpitaţii/dureri ale pieptului, rash/prurit, dureri/parestezie a muşchilor scheletici, obosealã şi perturbãri ale simţului gustativ. Formã de prezentare: Monopril 10 mg-28 de tablete. Monopril 20 mg-28 de tablete.

8

SINOPRYL, comprimate

lisinoprylum

Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: lisinopril 10 mg, colorant oxid de fier. Farmacologie clinicã: Sinopryl este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (I.E.C.) cu duratã lungã de acţiune, cu administrare oralã, pentru tratamentul hiperpresiunii arteriale (HTA) şi al insuficienţei cardiace congestive (ICC). Din punct de vedere chimic este (s)-1-N-(1-carboxi-3-fenilpropil)-L-lizil-L-prolinã di-hidrat. ACE este peptidil-dipeptidaza care catalizeazã conversia angiotensinei I în angiotensinã II, substanţã vasoconstrictoare, ce stimuleazã secreţia aldosteronului de cãtre cortexul suprarenal. Inhibarea ACE are ca rezultat scãderea nivelului angiotensinei II plasmatice - ceea ce conduce la scãderea activitãţii vasopresoare şi a secreţiei de aldosteron. În timp ce mecanismul prin care Sinopryl scade presiunea sanguinã este demonstrat ca fiind în principal bazat pe supresia sistemului reninã-angiotensinã-aldosteron. Sinopryl acţioneazã ca antihipertensiv chiar şi la pacienţi cu HTA cu nivel scãzut al reninei. Farmacocineticã: Dupã administrarea oralã de Sinopryl peak-ul plasmatic apare în 6-8 ore. Scãderea concentraţiilor plasmatice determinã o fazã terminalã prelungitã, care nu contribuie la acumularea medicamentului. Aceastã fazã terminalã reprezintã probabil legãturi saturate cu ACE şi nu este proporţionalã cu doza. Este puþin probabil ca lisinopril sã se lege de alte proteine plasmatice. Lisinopril nu este metabolizat şi se eliminã prin urinã. Insuficienţa funcţiei renale scade eliminarea lisinopril-ului (excretat în principal prin rinichi), care devine clinic semnificativã când viteza filtrãrii glomerulare este mai micã de 30 ml/minut; T1/2 de eliminare renalã este puţin modificat pentru viteze ale filtrãrii glomerulare mai mari de 30 ml/minut. În insuficienţa renalã mai severã, cresc valorile peak-ului plasmatic, timpul necesar atingerii peak-ului plasmatic şi timpul necesar atingerii concentraţiei de echilibru. Absorbţia medie a lisinopril este de aproximativ 25%, calculatã pe baza substanţei active regãsite în urinã. Absorbţia Sinopryl nu este influenţatã de prezenţa alimentelor în tractul gastrointestinal. Dupã administrarea de doze multiple s-a stabilit cã Sinopryl prezintã un T1/2 de acumulare de 12 ore. Studiile experimentale efectuate pe şoareci aratã cã Sinopryl traverseazã slab bariera hematoencefalicã. Administrarea de doze multiple de lisinopril la şoareci nu conduce la acumularea medicamentului nici în ţesut. La şoareci femele în perioada de sarcinã, tratate cu lisinopril-C (marcat radioactiv) s-au administrat lapte şi brânzeturi; prin autoradiografie totalã s-a determinat prezenţa radioactivitãţii la nivelul placentei şi absenţa acesteia la foetus. Farmacodinamie: Administrarea de Sinopryl la pacienţii cu HTA determinã reducerea tensiunii sanguine la valori apropiate atât în clinostatism cât şi în ortostatism, fãrã apariţia tahicardiei de compensaţie. Hipotensiunea posturalã simptomaticã nu se observã de obicei, deşi poate apãrea şi trebuie anticipatã la pacienţi hipovolemici şi/sau deficitari în sãruri. La majoritatea pacienţilor studiaţi, acţiunea antihipertensivã începe într-o orã de la administrarea unei singure doze de Sinopryl, valorile cele mai scãzute ale presiunii sanguine fiind atinse în 6 ore. Deşi la anumiţi pacienţi efectul antihipertensiv a fost observat în 24 de ore prin administrarea dozelor unice recomandate, scãderea presiunii sanguine poate necesita o terapie de 2 pânã la 4 sãptãmâni. Întreruperea bruscã a administrãrii de Sinopryl nu este asociatã cu o creştere rapidã sau semnificativã a tensiunii sanguine în comparaţie cu nivelele anterioare tratamentului. În studii hemodinamice la pacienţi cu HTA esenţialã, reducerea tensiunii sanguine a fost asociatã cu reducerea rezistenţei arteriale periferice, ce poate fi însoţitã de schimbãri mici ale postsarcinii şi ale frecvenţei cardiace. Într-un alt studiu se menţioneazã cã dupã administrarea de Sinopryl s-a observat o creştere a fluxului renal sanguin, dar cu valori nesemnificative. Datele de la câteva studii referitoare la efectul Sinopryl asupra vitezei filtrãrii glomerulare la pacienţi cu funcţie renalã normalã aratã cã dacã eventual apar schimbãri, acestea nu sunt în limite largi. La pacienţii cu insuficienţã cardiacã congestivã cu terapie digitalicã şi diureticã, tratamentul cu Sinopryl a fost însoţit de reducerea rezistenţei periferice a presiunii arteriale. Fracţiunea ejectatã (expulzatã) şi fluxul cardiac au crescut fãrã apariţia unei creşteri a debitului inimii. Tensiunea capilarã pulmonarã a fost redusã. Au fost ameliorate scãderea toleranţei la efort şi severitatea bolii - mãsurate conform standardelor Asociaţiei

9

Cardiologilor din New York. La pacienţii în vârstã şi la alte categorii de pacienţi cu insuficienţã cardiacã congestivã, Sinopryl a fost la fel de eficace şi de bine tolerat într-un domeniu al dozei zilnice de 5-20 mg. Indicaţii: 1. Hipertensiune arterialã esenţialã. 2. Insuficienţã cardiacã. Poate fi utilizat singur sau asociat cu alte clase de agenţi antihipertensivi. Contraindicaţii: Sinopryl este contraindicat la pacenţi hipersensibili la acest produs şi la pacienţi cu antecedente de angioedem la un tratament efectuat anterior cu un inhibitor al enzimei de conversie şi la femei în perioada de sarcinã şi de lactaţie.Precauţii: Hipotensiune: Hipotensiunea excesivã a fost rareori observatã la pacienţii cu hipertensiune arterialã necomplicatã (Hipotensiune: 1,2% sincopã: 0,1%), dar poate ca o consecinţã posibilã a utilizãrii de Sinopryl la persoane cu pierderi de sodiu cum ar fi cei trataţi cu diuretice active sau la pacienţii dializaţi. A fost observatã hipotensiune excesivã la pacienţii cu insuficienţã cardiacã congestivã, asociatã sau nu cu insuficienţa renalã. Datoritã scãderii potenţiale a tensiunii sanguine la aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început sub o foarte atentã supraveghere medicalã. Astfel de pacienţi trebuie urmãriţi foarte atent ori de câte ori doza de Sinopryl şi/sau de diuretice este crescutã. Contraindicaţii similare se au în vedere la pacienţii cu cardiopatie ischemicã sau tulburãri cerebrovasculare la care o scãdere excesivã a presiunii arteriale poate conduce la un infarct miocardic sau accident cerebrovascular. În caz de hipotensiune, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi dacã este necesar se administreazã soluţie perfuzabilã de NaCl 0,9%. Simultan cu creşterea presiunii arteriale dupã expansiunea volemicã, un rãspuns hipotensiv trecãtor nu reprezintã o contraindicaţie la dozele suplimentare care se administreazã uzual fãrã dificultate. La anumiţi pacienţi cu insuficienţã cardiacã congestivã, cu presiune arterialã normalã sau scãzutã, în urma tratamentului cu Sinopryl poate apãrea o scãdere suplimentarã a presiunii arteriale. Acest efect este previzibil şi nu reprezintã un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacã hipotensiunea devine cronicã, o reducere a dozei sau întreruperea administrãrii de Sinopryl poate fi necesarã. Insuficienţã a funcţiei renale: La pacienţii cu insuficienţã cardiacã congestivã (ICC), hipotensiunea care apare dupã începerea tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie poate conduce la o accentuare a insuficienţei funcţiei renale. În astfel de situaţii pot apãrea: stenoza arterialã renalã acutã, creşterea azotului ureic sanguin şi a creatininei serice. Hipotensiunea este mult mai probabil sã aparã la pacienţi cu insuficienţã renalã anterioarã tratamentului. La anumiţi pacienţi hipertensivi fãrã tulburãri vasculare renale preexistente pot apãrea de obicei deficienţe renale trecãtoare şi minore, în special când Sinopryl este administrat concomitent cu un diuretic. Poate fi necesarã reducerea regimului de dozare şi/sau întreruperea administrãrii diureticului şi/sau Sinopryl. Hipersensibilitate/Edem angioneurotic: Angioedeme ale feţei, membrelor, limbii, buzelor, glotei şi/sau laringelui au fost rareori raportate la pacienţi trataţi cu I.E.C., inclusiv Sinopryl. În astfel de cazuri, tratamentul cu Sinopryl trebuie întrerupt, iar pacientul atent supravegheat pânã la dispariţia edemelor. În cazuri de edeme la nivelul feţei şi buzelor nu este necesar un tratament, dar antihistaminicele s-au dovedit utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemele asociate cu edem al laringelui şi/sau şoc pot fi fatale. În cazuri de edeme ale limbii, glotei sau laringelui cu o posibilã obstrucţie a cãilor respiratorii, se administreazã rapid subcutanat soluţie adrenalinã 1/1000 (0,3-0,5 ml) şi se începe un tratament adecvat. Chirurgie şi Anestezie: La pacienţii operaţi în regiunea superioarã sau anesteziaţi cu agenţi care induc hipotensiune, Sinopryl blocheazã formarea angiotensinei II şi secundar, elaborarea compensatorie de reninã. Dacã apare hipotensiune corespunzãtor acestui mecanism, aceasta se corecteazã prin expansiune volemicã. Potasiul seric: Deşi în studiile clinice potasiul seric rãmâne de obicei în limite normale, poate apãrea şi hiperkaliemie (potasiul seric > 5,7 mEq/l) la aproximativ 2,2% din pacienţii cu hipertensiune arterialã şi 4% din pacienţii cu ICC. Hiperkaliemia a fost o cauzã de întrerupere a tratamentului la aproximativ 0,1% din pacienţii cu hipertensiune arterialã. Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei includ: insuficienţa renalã, diabet zaharat şi utilizarea concomitentã de diuretice care economisesc potasiu (spironolactona, triamteren şi amilorid) şi aport suplimentar de potasiu. Aportul suplimentar de potasiu şi diureticele care economisesc potasiu pot conduce la o creştere semnificativã a potasiului seric în special la pacienţii cu insuficienţã renalã. Utilizarea concomitentã de Sinopryl şi unul din medicamentele menţionate mai sus trebuie fãcutã cu precauţie şi cu monitorizarea frecventã a potasiului seric. Ca şi la alţi I.E.C. au fost raportate agranulocitozã şi alte tulburãri cu substrat hematologic, cel mai frecvent la pacienţii cu insuficienţã renalã, asociatã de obicei cu colagenoza. Datele din literatura actualã nu demonstreazã cã administrarea de

10

Sinopryl nu implicã acelaşi risc. Trebuie avutã în vedere monitorizarea periodicã a numãrului de leucocite la pacienţii cu tulburãri vasculare colagenice şi tulburãri renale. Utilizarea la persoane în vârstã: În studiile clinice nu au fost observate variaţii legate de vârstã în ceea ce priveşte eficacitatea şi profilul de siguranţã al medicamentului. Cu toate acestea, la persoanele în vârstã unde este prezentã şi o reducere a funcţiei renale, se respectã indicaţiile de la "Regimul de dozare în insuficienţa renalã" pentru a determina doza iniţialã de Sinopryl. Dupã aceea, regimul de dozare se aplicã în funcţie de rãspunsul terapeutic obţinut. Utilizare în pediatrie: Nu a fost stabilitã eficacitatea şi siguranţa Sinopryl la copii. Reacţii adverse: Sinopryl s-a demonstrat a fi în general bine tolerat în studiile clinice controlate cuprinzând 2003 pacienţi şi voluntari sãnãtoşi. În majoritatea cazurilor, efectele nedorite au fost slabe şi trecãtoare. În studiile efectuate cu Sinopryl principalele efecte nedorite raportate au fost: vertij (6,3%), cefalee (5,3%), obosealã (3,3%), diaree (3,2%), simptome respiratorii superioare (3%), tuse (2,9%) apãrute mai frecvent comparativ cu cei trataţi "placebo". În studiile clinice controlate, reacţiile adverse clinice apar la 0,3-1% din pacienţii trataţi cu Sinopryl ca monoterapie; mai rar apar efecte nedorite la urmãtoarele sisteme: Organismul ca întreg: disconfort la nivelul pieptului, febrã. Cardiovascular: anginã pectoralã, hipotensiune ortostaticã. Digestiv: dureri abdominale, anorexie, constipaţie. Metabolism: gutã. Scheletomuscular: dureri de oase, dureri de şold. Sistem nervos/Psihiatric: depresie, somnolenţã, insomnie. Sistem respirator: bronşitã, sinuzitã, dureri ale faringelui. Urogenital: oligurie, azotemie progresivã, insuficienţã renalã acutã, infecţii ale tractului urinar. Altele: tulburãri de vedere, prurit, vasculitã. Hipersensibilitate/Edem angioneurotic: edeme angioneurotice ale feţei, membrelor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui (0,1%). (Vezi Precauţii) Parametri clinici şi de laborator: Au fost observate creşteri minore ale azotului ureic sanguin şi a creatininei serice, reversibile pâna la întreruperea tratamentului, la aproximativ 2% din pacienţii cu hipertensiune arterialã esenţialã trataţi numai cu Sinopryl. Creşterile au fost mai frecvente la pacienţii care primesc concomitent diuretice şi la pacienţii cu stenozã arterialã renalã. Creşteri minore reversibile ale azotului ureic sanguin şi creatininei serice au fost observate la aproximativ 9,1% din pacienţii cu ICC şi cu terapie diureticã asociatã. Variaţiile au fost corectate la scãderea regimului de dozare al diureticului. 2% din pacienţi au întrerupt tratamentul datoritã creşterilor azotului ureic sanguin (0,6%), creatininei (0,5%) şi potasiului seric (0,4%). În cazul unor efecte neaşteptate, consultaţi medicul. Interacţiuni medicamentoase: Într-un studiu cu 36 de pacienţi cu hipertensiune arterialã slabã pânã la moderatã s-a demonstrat ca efectul antihipertensiv al Sinopryl scade la asocierea cu indometacin. Dozare şi mod de administrare: Absorbţia Sinopryl nu este influenţatã de regimul alimentar; comprimatele pot fi administrate înainte, în timpul sau dupã masã. Sinopryl trebuie sã fie administrat într-o singurã dozã zilnicã. Hipertensiunea arterialã esenţialã: Domeniul regimului de dozare uzual este de 10-40 mg zilnic, care se administreazã într-o singurã dozã. Regimul de dozare trebuie sã fie ajustat în funcţie de rãspunsul terapeutic obţinut. Efectul antihipertensiv poate sã diminueze cãtre sfârşitul intervalului de dozare indiferent de doza administratã, care de obicei este de 10 mg zilnic. Dacã nu poate fi menţinut un control satisfãcãtor al tensiunii sanguine, o creştere a dozei trebuie luatã în considerare. O dozã iniţialã mai micã (2,5-2 mg) este necesarã în cazuri de insuficienţã renalã, la pacienţii care nu pot întrerupe terapia cu diuretice, la pacienţii hipovolemici şi/sau cu deficit de sodiu şi la pacienţii cu hipertensiune arterialã renovascularã. Doza maximã administratã în studii controlate pe termen lung a fost de 80 mg pe zi. Pacienţi sub tratament diuretic: La pacienţii hipertensivi care sunt corect trataţi cu un diuretic, hipotensiunea poate apãrea ocazional dupã administrarea dozei iniţiale de Sinopryl. Cu toate acestea se recomandã precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot fi hipoglicemici şi/sau cu deficit de sodiu. Se poate întrerupe administrarea diureticului cu 2-3 zile înaintea începerii tratamentului cu Sinopryl (vezi Precauþii). Dacã tratamentul cu diuretic nu poate fi întrerupt, se administreazã o dozã iniţialã de Sinopryl de 2,5-5 mg sub supraveghere medicalã pentru cel puţin douã ore, urmãrind stabilizarea tensiunii sanguine pentru cel puţin o orã. O dozã suplimentarã de Sinopryl trebuie administratã în funcţie de valorile tensiunii sanguine obţinute. Dacã este necesar, terapia cu un diuretic poate fi reintrodusã; de ex. hidroclorotiazida 12,5 mg asigurã un efect aditiv. Dupã introducerea medicamentului diuretic poate fi posibilã reducerea dozei de Sinopryl. Regimul de dozare în insuficienţa renalã: Regimul de dozare la pacienţi cu insuficienţã renalã trebuie sã se bazeze pe clearance-ul creatininei dupã cum se menţioneazã în tabelul urmãtor:

11

Insuficienţa renalã Cl creatininã(ml/min) Dozã iniţialã(mg/zi)Slabã 30 - 70 5 - 10Moderatã pânã la severã 10 - 30 2,5 - 5Pacienţi sub hemodializã < 10 2,5*Regimul de dozare poate fi crescut pânã la 40 mg pe zi cu supravegherea presiunii arteriale.Insuficienţa cardiacã congestivã: La pacienţi nestabilizaţi corespunzãtor cu diuretice şi/sau digitalice, Sinopryl poate fi introdus într-o dozã iniţialã de 2,5 mg pe zi. Domeniul eficace al regimului de dozare este 5-20 mg administrat într-o singurã dozã zilnicã. Trebuie acordatã atenţie pacienţilor prezentând un risc crescut de hipotensiune simptomaticã (de ex. pacienţii cu sau fãrã deficit de sodiu, hipovolemici sau trataţi cu doze mari de diuretice) înaintea începerii tratamentului cu Sinopryl. Efectul regimului de dozare iniţial al Sinopryl asupra presiunii arteriale trebuie monitorizat cu atenţie. Regimul de dozare trebuie sã fie ajustat în funcţie de valorile tensiunii sanguine obţinute. Supradozare: Nu sunt prezente date în literaturã privind supradozarea la bãrbaţi. DL 50 oralã de Sinopryl este mai mare de 20 g/kg la şoareci şi şobolani. În caz de supradozare manifestarea cea mai probabilã este hipotensiunea pentru care se instituie un tratament ce constã în administrarea soluţiei perfuzabile de NaCl 0,9%. Sinopryl poate fi eliminat prin hemodializã. Formã de prezentare: Cutie cu 20 comprimate conţinând fiecare 10 mg lisinopril. Atenţie! A nu se lãsa la îndemâna copiilor !

12