Nicolae Labiș

Casa memorială Nicolae Labiş de la Măliniolae Labiş

Casa memorială Nicolae Labiş de la Mălini

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, jude ț ul Suceava - d. 22 decembrie 1956, Bucure ș ti ) a fost un poet român, talent remarcabil. Criticul Eugen Simion l-a supranumit "buzduganul" genera ț iei ș aizeciste .

Fiu de învățători (Eugen și Ana-Profira), Nicolae Labiș învață să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale sale se numără "Capra cu trei iezi" a lui Ion Creangă. De asemenea, începe să și deseneze.

Școala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea război mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăești, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel), unde va urma clasa a III-a, obținând numai note de 9 și 10. Colegii de atunci își amintesc că scria poezii și scenete și îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă și se stabilește la Mălini. Compunea poezii și povești încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane" din Fălticeni (1947 - 1951) și continuat la Ia ș i .

Urmează apoi cursurile Școlii de literatură "Mihai Eminescu" din București. După absolvire, devine redactor la "Contemporanul" iar apoi la "Gazeta literară". În 1954 frecventează timp de un semestru Facultatea de Filologie din București.

Debutul editorial aduce un nou suflu poetic și mare speranță: în (1956 îi apare volumul Primele iubiri. Pregătește pentru tipar volumul Lupta cu inerția care a apărute postum în 1958), dar moare stupid, în preajma Crăciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet.

Vizitase "Capșa", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul pentru a se întâlni cu Maria Polevoi, iubita sa. Labiș s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era secționată (practic era decapitat și trupul paralizat). La spital mai era conștient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau martori oculari susțin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic dat fiind că în acea perioadă nu era în relații cordiale cu "Securitatea". Poemul Moartea căprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generații de adolescenți. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, "buzduganul unei generații", căci debutul său avea să anunțe generația lui Nichita Stănescu, cunoscută sub numele "generația șaizecistă".