Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

13
Lecţia despre cub, de Nichita Stănescu (aprecieri critice / comentariu literar) Poezia Lecţia despre cub face parte din volumul Opere imperfecte din 1979 şi poate fi considerată o artă poetică inedită, atipică, în spiritul lui Nichita Stănescu. Nu  întâmplător volumul se deschide cu o lec!ie despre cu" # şi se încheie cu o lec!ie despre cerc#, su$estie nu doar a circularită!ii compozi!ionale a volumului, ci şi a idealului de perfec!iune la care se raportează poetul, a ciclicită!ii eforturilor omului de a atin$e a"solutul, a infinitului spiritual şi, deopotrivă, a limitărilor materiale impuse de  însăşi condi!ia umană. %e altfel, într e$ul volum este o mărturie a avatarurilor la care se supune fiin!a în drumul către împlinirea prin artă. &e'tul este o încercare de transpoetizare, de recompunere $eometrică a arhetipului universal, din care se desprind arhetipurile particulare, stănesciene.  Se creează, prin această simetrie între cele două lec!ii#, premisele unei dez"ateri despre crea!ie. (şa cum o"servă )tefania *incu, Nichita Stănescu practică o poetică a deconstruc!iei# +Nichita Stănescu, între poesisşi poiein, a realizării în sens ne$ativ a frumosului şi a perfec!iunii, idee ce se sus!ine pe deplin în această operă. -a nivel tematic, accentul cade asupra raportului dintre eul creator şi lume, dintre operă şi receptarea ei, elemente care lau preocupat constant pe Nichita Stănescu, până când a/un$e să afirme, a'iomatic, că poezia nu se scrie cu cuvinte#0 altfel spus, crea!ia nu este o simplă înşiruire le'icală, ci îi este consu"stan!ială /ertfa de sine a creatorului, cum se su$erează şi în -ec!iadespre cu".  Premisa discursului liric pare să fie desprinsă din Structura liricii moderne, lucrare a lui u$o 2riedrich, care promovează ideea rupturii evidente dintre crea!ie şi lume, dintre ceea ce e conven!ional, $eneral acceptat, aproape clişeu şi noua viziune a unui autor de $eniu. %acă la începutul secolului 33, oripilând $ustul pu"lic, &ristan &zara oferea o re!etă dadaistă de creare a unei poezii prin hazard şi com"ina!ia ar"itrară a unor cuvinte decupate aleatoriu dintrun ziar, după mai "ine de /umătate de secol Nichita Stănescu dă o replică neomodernistă acestei viziuni, creând o artă poetică în care vor"eşte despre imperfec!iunea frumosului, ima$inând o rela!ie insolită între creator, $eneza şi materialul primar al operei, e'isten!a acesteia şi receptarea ei ulterioară de către cititor. 4n virtutea acestei inedite proiec!ii artistice, poezia a fost considerată un fals tr atat de est etic ă a producerii ş i recept ă rii operei de art ă # +)tefani a *incu, Nichita Stănescu.  &itlul, ca element parate'tual, pare să anun!e în mod didacticist inten!ia poetului, prin su"stantivul articulat lec!ia#, care trimite spre un al$oritm al ela"orării operei. 5u"ul, prin calitatea sa de corp $eometric asimilat în mod tradi!ional perfec!iunii, în asociere cu le'emul lec!ia#, creează o sim"olică $eometrie a operei de artă. &e'tul nu este or$anizat în strofe, având forma ale$orică a unei poveşti cu rezonan!e sculpturale. -a nivelul compozi!iei se pot delimita două planuri6 unul al creării, celălalt al receptării frumosului.  *a/oritatea ver"elor din prima parte sunt la refle'ivul pasiv +se ia#, se răzuieşte#, se sărută#, în ele concentrânduse etapele muncii artistului. Sensul impersonal al ver"elor lasă să se în!elea$ă că nu e'istă neapărat o predestinare către actul de zămislire a frumosului, astfel încât orice om poate încerca să îm"lânzească natura spre a scoate din ea sâm"urele nemuririi. 4ncă din incipit, poezia dezvoltă sim"olul pietrei, cu multiple

Transcript of Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

Page 1: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 1/13

Lecţia despre cub, de Nichita Stănescu (aprecieri critice / comentariu literar)

Poezia Lecţia despre cub face parte din volumul Opere imperfecte din 1979 şi poate ficonsiderată o artă poetică inedită, atipică, în spiritul lui Nichita Stănescu. Nu

 întâmplător volumul se deschide cu o lec!ie despre cu"# şi se încheie cu o lec!iedespre cerc#, su$estie nu doar a circularită!ii compozi!ionale a volumului, ci şi aidealului de perfec!iune la care se raportează poetul, a ciclicită!ii eforturilor omului dea atin$e a"solutul, a infinitului spiritual şi, deopotrivă, a limitărilor materiale impuse de

 însăşi condi!ia umană. %e altfel, între$ul volum este o mărturie a avatarurilor la care sesupune fiin!a în drumul către împlinirea prin artă. &e'tul este o încercare detranspoetizare, de recompunere $eometrică a arhetipului universal, din care se desprindarhetipurile particulare, stănesciene. 

Se creează, prin această simetrie între cele două lec!ii#, premisele unei dez"ateridespre crea!ie. (şa cum o"servă )tefania *incu, Nichita Stănescu practică o poetică adeconstruc!iei# +Nichita Stănescu, între poesisşi poiein, a realizării în sens ne$ativ afrumosului şi a perfec!iunii, idee ce se sus!ine pe deplin în această operă. -a niveltematic, accentul cade asupra raportului dintre eul creator şi lume, dintre operă şireceptarea ei, elemente care lau preocupat constant pe Nichita Stănescu, până cânda/un$e să afirme, a'iomatic, că poezia nu se scrie cu cuvinte#0 altfel spus, crea!ia nueste o simplă înşiruire le'icală, ci îi este consu"stan!ială /ertfa de sine a creatorului,cum se su$erează şi în -ec!iadespre cu".

 Premisa discursului liric pare să fie desprinsă din Structura liricii moderne, lucrare a lui

u$o 2riedrich, care promovează ideea rupturii evidente dintre crea!ie şi lume, dintreceea ce e conven!ional, $eneral acceptat, aproape clişeu şi noua viziune a unui autor de$eniu. %acă la începutul secolului 33, oripilând $ustul pu"lic, &ristan &zara oferea ore!etă dadaistă de creare a unei poezii prin hazard şi com"ina!ia ar"itrară a unorcuvinte decupate aleatoriu dintrun ziar, după mai "ine de /umătate de secol NichitaStănescu dă o replică neomodernistă acestei viziuni, creând o artă poetică în carevor"eşte despre imperfec!iunea frumosului, ima$inând o rela!ie insolită între creator,$eneza şi materialul primar al operei, e'isten!a acesteia şi receptarea ei ulterioară decătre cititor. 4n virtutea acestei inedite proiec!ii artistice, poezia a fost considerată unfals tratat de estetică a producerii şi receptării operei de artă# +)tefania*incu, Nichita Stănescu.

 &itlul, ca element parate'tual, pare să anun!e în mod didacticist inten!ia poetului, prinsu"stantivul articulat lec!ia#, care trimite spre un al$oritm al ela"orării operei. 5u"ul,prin calitatea sa de corp $eometric asimilat în mod tradi!ional perfec!iunii, în asocierecu le'emul lec!ia#, creează o sim"olică $eometrie a operei de artă. &e'tul nu esteor$anizat în strofe, având forma ale$orică a unei poveşti cu rezonan!e sculpturale. -anivelul compozi!iei se pot delimita două planuri6 unul al creării, celălalt al receptăriifrumosului. *a/oritatea ver"elor din prima parte sunt la refle'ivul pasiv +se ia#, se răzuieşte#, se

sărută#, în ele concentrânduse etapele muncii artistului. Sensul impersonal al ver"elorlasă să se în!elea$ă că nu e'istă neapărat o predestinare către actul de zămislire afrumosului, astfel încât orice om poate încerca să îm"lânzească natura spre a scoate dinea sâm"urele nemuririi. 4ncă din incipit, poezia dezvoltă sim"olul pietrei, cu multiple

Page 2: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 2/13

valen!e şi conota!ii, care însă, toate, pot fi su"ordonate ideii de materie primăpree'istentă unei $eneze, de material simplu, "rut, risipit pretutindeni în natură, decila îndemâna oricui. &otodată, piatra su$erează şi efortul necesar transformării ei, ca şieternitatea căreia îi este destinată, în contrast cu efemeritatea omului, a celui care odăltuieşte. 

 4n următoarea secven!ă poetică sunt prezentate, prin enumera!ie, toate fazele necesaretransformării pietrei. Sinta$mele poetice utilizate con!in su$estii mitolo$ice, filosofice şiafective, implicând armonizarea mai multor dimensiuni ale umanului pentru conturareaunei realită!i artistice (stfel, metafora daltă de sân$e# trimite către mitulsacrificiului pentru crea!ie, iar ochiul lui omer# deschide perspectiva iluminării, aunei cunoaşteri de tip superior, ce depăşeşte cu mult simpla percep!ie a lumii, dacăavem în vedere şi faptul că se presupune că omer era or". 8ste acel ochi interior#eminescian ce se deschide înlăuntru#. ersul se răzuieşte cu raze#, "azat pe oalitera!ie, conotează o dimensiune a transcendentului, necesară transfi$urării realită!iiprofane în artă. 5uvântul perfect# până cu"ul iese perfect# dezvăluie dualitateasensurilor esteticului şi a receptării acestuia.

( doua secven!ă a poeziei este introdusă prin locu!iunea adver"ială după aceea#, caremarchează un pro$res temporal. Sărutarea cu"ului este un act de venera!ie, dar şi o

necesară interven!ie a afectivită!ii, care însufle!eşte piatra rece şi dură, dândui via!ă,aşa cum sa întâmplat şi cu :alateea, statuia lui P;$malion. Sinta$ma de nenumărate

ori# e'primă infinita necesitate de impre$nare cu trăire, cu emo!ii şi sentimenteomeneşti a artei, care, în afara acestora, ar rămâne o simplă aparen!ă, o formă $oală.

<epeti!ia cu $ura ta, cu $ura altora...# deschide orizontul reprezentativită!ii operei deartă, care nu e'primă o individualitate, ci o colectivitate universală.

 =ltima etapă din al$oritmul crea!iei continuă parcursul anterior su" forma interven!ieicu un ciocan asupra mi$ălitei forme a cu"ului, realizată de către un demiur$ modern, cecreează destructurând6 %upă aceea de ia un ciocan > şi "rusc se sfărâmă un col! dealcu"ului#. Poetul devine ironic, referinduse la $ustul comun, "anal, "azat pestereotipuri şi clişee mentale, specific nu doar cititorilor, ci şi unor creatori, cei care sesupun canoanelor, dovedind lipsă de ima$ina!ie, de inova!ie şi de discernământ în actulestetic. =tilizarea adver"ului a"solut#, alături de repeti!ia pronumelui nehotărâtto!i#, su$erează caracterul e'cep!ional al celui ce are cura/ul de a ne$a o tradi!ie, de aa$resa ar$hezian formele frumoase, dar $ratuite, inconsistente. :estul de distru$ere a

arhetipului perfect, prin această insolită sfărâmare a col!ului unui cu" perfect,su$erează ideea unei discontinuită!i e'isten!iale a omului efemer, ce nuşi conservăsufletul fra$il, dar su"lim decât întro formă imperfectă, neavând memoria vie!iianterioare. 8'clama!ia din final, "azată pe o licen!ă poetică superlativul a"solut 5e cu"perfect...# , lasă poezia, la nivelul semnifica!iilor, în sfera modernă a am"i$uită!ii.Perfec!iunea arhetipului de$radat transformat în o"iect profan arată că fiin!elor şio"iectelor lumii reale le lipseşte totuşi foarte pu!in pentru a a/un$e la starea deperfec!iune eternă, de refacere a condi!iilor lumii paradisiace. 4n concluzie, te'tul se

 încadrează în neomodernism la toate nivelurile sale, de la valorificarea unor mituriancestrale, a su$estiilor ştiin!ifice şi filosofice până la modelarea prozodică su" formain$am"amentului, a a"sen!ei ritmului şi a rimei. 

Page 3: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 3/13

?

  4n perioada inter"elica poezia romaneasca a stat su" semnul modernismului,reprezentantii acestui curent fiind &udor (r$hezi, -ucian @la$a si Aon @ar"u.

Neomodernismul isi propune sa reia temele si procedeele literare specificemodernismului adau$and, insa, si cateva aspecte ori$inale. (stfel, se prefera temelefilozofice, accentul cazand, totusi, pe tema creatiei, a raportului dintre artist, opera dearta si pu"lic, tema timpului, a conditiei umane si tema iu"irii.

-im"a/ul poetic se "azeaza pe ambiguitate, descifrarea corecta facanduse prinidentificarea metaforelorcheie.

An privinta prozodiei, se prefera versul liber si ingambamentul.

Introducere opera

=niversul liric al lui Nichita Stanescu cuprine trei mari etape de creatie61. lirica erotica6 primele doua volume +B viziune a sentimentelor#, Sensuliu"irii#

?. lirica filozofica de maturitate artistica +%reptul la timp#, =nsprezeceele$ii#, Necuvintele#

C. lirica frigului”6 artele poetice din ultima perioada de creatie +Bpereimperfecte#, *aretia fri$ului#

Poezia -ectie despre cu"# deschide volumul Bpere imperfecte# +1979 si este o artapoetica neomodernista deoarece dez"ate pro"lema raportului dintre creatorcreatie

pu"lic.Tema si motive literare

&ema operei este, asadar, efortul creatorului de a crea o opera de arta nu perfecta, cioriginala. An plus, se folosesc opinii le$ate si demodul in care opera este perceputa decatre pu"licul mult prea superficial, incapa"il de a distin$e adevarata valoare.

Tipul de lirism

%esi in te't nu apar ver"e si pronume de persoana A ca marci $ramaticale ale eului liric,totusi, lirismul este subiectiv, asa cum reiese din folosirea ad/ectivelor pronominaleposesive de persoana a AAa sin$ular  gura ta”si a e'clamatiei retorice de la final („-Ce

cub perfect ar fi fost acesta/de n-ar fi avut un colt sfărmat!”"#

$%plicarea titlului

&itlul cuprinde simbolul central al textului, cu"ul su$erand perfectiunea actuluiartistic0 su"stantivul articulat hotarat lectia” are rolul de a anticipa structura specificaa poeziei, aceasta parand ca include o serie de instructiuni pentru realizarea opereiperfecte.

Comentarea secventelor lirice

%in punct de vedere structural, poezia are patru secvente lirice pe parcursul carora seanalizeaza procesul creatiei si al repetarii ei.Secventa initiala +versurile 1D este structurata su" forma unei retete, ver"ele avand

Page 4: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 4/13

forma refle'ivimpersonala („se ia”& „se ciocneste”"0 printro insiruire de metafore, eulliric inre$istreaza etapele procesului artistic, de la materia "ruta („bucata de piatra”",pana la produsul finit („cubul”". Pentru a crea o opera perfecta este nevoie departiciparea afectiva a autorului („dalta de sange”", de capacitatea de a vedea esenta,profunzimea lucrurilor +prin referire la poetul or", omer si de inspiratie („se ra'uiestecu ra'e”".

<eceptarea unei opere considerate perfecta este ilustrata in a doua secventa +versurileEF0 metafora sarutului su$ereaza aprecierea atat personala cat si a celor din /ur.

5ea dea treia secventa +versurile 91G surprinde hotararea cretorului de asi puneamprenta asupra creatiei, oferindui o nota de ori$inalitate, autenticitate. (stfel, gestulsfaramarii unui colt al cu"ului ilustreaza nota particulara, unica, a fiecarei opere.

Secventa finala prezinta, intro maniera ironica, reactia pu"licului, care este o"isnuit sa/udece valoarea unei opere in functie de incadrarea ei intrun tip presta"ilit. <eceptoriisunt incapa"ili sa intelea$a ca, de fapt, unicitatea este cea care da valoare artei, nuincadrarea intro stereotipie.

Caracteristici ale limbaului poeticPrincipala caracteristica a lim"a/ului poetic este ambiguitatea, ideea poetica fiindincifrata prin folosirea metaforei-cheie („cubul” si a unor trimiteri culturale cum este,de e'emplu, referirea la omer. 5a elemente de recurenta +repetitie, se remarcautilizarea constructieidupa aceea” in doua secvente distincte si a secventeipleonastice cub perfect”.

$lemente de pro'odie (versificatie"

%in punct de vedere prozodic se respecta trasaturile neomodernismului6 organizareaastrofica, vers liber, ingambament si masura variabila.

 )nali'a pe niveluri de interpretare

-a nivel morfosintactic se remarca utilizarea ver"elor refle'ivimpersonale laprezent cu scopul $eneralizarii mesa/ului poetic.

Conclu'ie

An concluzie, -ectia despre cu"# este un te't un te't reprezentativ pentru liricaneomodernista atat prin tema a"ordata +creatia cat si modul de receptare al artei catsi prin am"i$uizarea lim"a/ului poetic, prin prezenta metaforei cheie si prin elementelede versificatie.

Opera lui Nichita Stănescu

Poet în adevăratul sens al cuvântului, desprins dintr-o generaţie care, în ultima jumătate de secol, va duce„lupta cu inerţia” unui limbaj poetic obosit şi deturnat de la sensurile profunde ale lirismului,Nicita !tănescu  îşidobândeşte astă"i, în ciuda unor tendinţe contestatare sau amne"ice, o singularitate incontestabilă# $ncă de ladebutul său, cu Sensul iubirii  %&'()*, el va scrie altfel încât până atunci în poe"ia românească şi, probabil, şi în

Page 5: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 5/13

literatura lumii# +uvintele devin „necuvinte”, spaţiul poetic are „noduri şi semne”, după o geometrie insolită asensurilor, poe"ia devine un fluid de dincolo de lucruri, ce se rosteşte de la sine, poetul fiind doar vocea, unmedium, prin care poe"ia se eprimă singură# 

olumele sale de versuri, !ensul iubirii %&'()*,. vi"iune a sentimentelor %&'(/*, 0reptul la timp %&'(1*, &&elegii %&'((*, .ul şi sfera%&'(2*, 3oşu vertical %&'(4*, 5aus Ptolemaei%&'(4*, Necuvintele %&'('*, $n dulcele stil

clasic%&'2)*, 6ăreţia frigului %&'27*, +lar de inimă%&'28*, !tarea poe"iei %&'21*, 9pica 6agna%&'24*, .pereimperfecte %&'2'* şi Noduri şi semne %&'47*, sunt dispuse într-o gradaţie care eplorea"ă tot mai adânc "onelepure ale cuvintelor, poetul pătrun"ând într-o lume fascinantă, în care sensurile se compun după alte legi,probabil cele încă nedescoperite ale universului nostru#

 

!tănescu este un poet al formulelor neconvenţionale, oscilând între etreme, totdeauna preocupat de ineditulepresiei poetice# 0e aceea, scrie la început versuri argotice şi „băşcălioase”, revenind însă repede în spaţiulgrav al unei profunde semantici poetice, aşa cum se întâmplă în volumul Necuvintele, simptomatic pentrusensurile pe care le dă acestei inedite metafore# 0eoarece cuvintele nu mai sunt suficiente pentru prindereasubstanţei poetice, ele sunt negate, nici nu mai trebuie rostite, ci, separate printr-un laser lingvistic de +uvântulPrim, răspun"ător de creaţia lumii# 

 $n !ensul iubirii, de referinţă este poe"ia 0imineaţă marină, în care puritatea imaginii atinge o perfecţiuneformală greu de egalat# :ene"a lumii este pre"entată în poe"ie în mod inedit; ra"ele ies ciar din mare, spaţiulpropice vieţii, într-o paletă coloristică de roşu-aprins, într-un cadru populat, oarecum ciudat, de plopi# . călărire

 în "ori este o pre"entare a spectacolului solar în toată splendoarea lui, lumina punând stăpânire treptat pelume# +aracteristică rămâne pentru aceste poe"ii predilecţia pentru imagini clasice, pentru ţărmuri inundate delumină, generatoare de principii vitale# 

0reptul la timp transcrie o imperioasă necesitate de a eista dincolo de pânda nemiloasă a vremii, ce se roteştedin ce în ce mai repede# 9n<idu este lovit tocmai de această soartă neiertătoare, cum sugerea"ă motoulpoe"iei cu titlu omonim; „= murit 9n<idu, prietenul meu care ucisese cu mine lei” %din poemul :ilgameş*#>aptul de a eista este de o irepetabilă singularitate, omul nu trăieşte decât o singură dată, de aceea pipăitul,percepţia propriei fiinţe devine un miracol; „Pipăie-ţi urecea şi râ"i### ?merii priveşte-mi-i”# $n încercarea de a

depăşi timpul, tinerii încearcă să meargă pe mare, la fel ca @isus Aristos altădată %=dolescenţi pe mare*# 

5umina este îndoită, parcă sub efectul magnetic al unui puternic „blac< ole”, suferind mutaţii ce nu pot fieplicate prin legile fi"icii tradiţionale; „$ncercam să încorde" lumina, B asemenea lui ?lise arcul, în sala B depiatră a peţitorilor” %$ndoirea luminii*# !tănescu acordă eului liric puteri titanice, putând învinge energiile ascunseale lumii; „$ncercam să încorde" lumina### B $ncercam să îndoi lumina#” 6aterialitatea luminii creea"ă lumea,aruncându-l în toate direcţiile pe temerarul care încearcă tensiunea radiaţiei cosmice, transformându-l îngravitaţie, timp sau energie, după voinţă#+iclul && elegii pune întrebări esenţiale asupra vieţii, găseşte noi căi ale de"voltării acesteia, discursul liric

 întorcându-se împotriva oamenilor cu o gândire sterilă, ce se autodenumesc, într-un mod ilu"oriu, „mai marii"ilei”, fără a se constitui şi într-o forţă benefică pentru omenire# $n 9legia întâia, poetul apare în iposta"ădemiurgică, eu primar, increat, din care se de"voltă întregul spaţiu imaginar al poe"iei; „Cat din aripi şi dorm, B

aici, B înăuntrul desăvârşit, care începe cu sine şi se sfârşeşte cu sine, B nevestit de nici o aură, B neurmat denici o coadă B de o cometă”#

 

5ipsa de mişcare a aosului primordial îi creea"ă propriul mormânt, copleşeşte eul ca o povară greu desuportat, iar alternanta între 0a şi Nu e insuficientă pentru resuscitarea lumii# 0ualitatea imperfectă creea"ăcoşmaruri, ducând la neîmplinire, oamenii, copleşiţi de prea multă tristeţe, nu se mai pot îndrepta cu gândulspre sferele celeste, rămânând lipiţi de pământ, netre"iţi de nimeni, de nici un înger vestitor# 0eşi poetul este ofiinţă duală, doarme, nu se desprinde de increat; dublarea îi poate asigura nemurirea, el fiind înconjurat de altel, fapt ce-i conservă matriul; „=ici dorm eu, înconjurat de el”# 

9legia a doua introduce noţiunea de "eu, care suplineşte, prin forţa sa, neputinţa oamenilor, substituindu-se

lumii imperfecte# .mul ce are nevoie de substitute de eistenţă, trăind prin alţii, pentru că este prea obositpentru a trăi prin el însuşi, priveşte aceste noi veniri cu un oci ciudat, ca la nişte străini; „Di ciar tu îţi vei urnisufletul, B !lăvindu-l ca pe străini”# .ciul, magic la atlanţi, trebuie înlocuit cu un "eu, pentru că doar acestaasigură cunoaşterea totală, organul vi"ual pre"entând doar aparenţa, nu şi realitatea# Eimpul îşi pierde

Page 6: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 6/13

caracterul liniar, se amplifică la nesfârşit în 9legia a treia, îi „fructifică” pe oameni, transformându-i în vegetale#Di o lume vegetali"ată este o lume moartă, intrată în cri"ă de timp, pentru că lucrurile bune devin din ce în cemai îndepărtate, moartea pândind la orice colţ# 

5umea se comportă la nivel visceral în = patra elegie, dinţii morţilor bătrânului 9v 6ediu, conservat doar decatedrale, apar din întuneric, trupul începe să-şi urască propria materialitate plăpândă, pentru vina de a nueista şi dincolo de carne, într-o încercare disperată de a aspira la eternitate# 9legiile a cincea şi

a şaptea supralicitea"ă noţiunea de real; negaţia ce presupune acceptarea realităţii este de fapt o respingere aei, dar poetul nu este „supărat” pe elementele materiale ale lumii, nu se simte mortificat, "idit în edificiul ei „cubrăţări de mortar încremenite”# 

9legia a opta, Aiperboreeană, include motivul evadării din lumea nevolnicăF acolo, în Aiperboreea, îşi vor pierde puterea „maimarii minţii” necreatoare, iar poetul îşi va regăsi vitalitatea, nemurirea pierdută, renăscut dinpropria cenuşă# @nsula Eule sau Aiperboreea din legendele veci germanice, sediul fiinţelor nemuritoare, estesingurul refugiu în faţa neci"elatei lumi comune# Neputinţele trupeşti vor dispăreaF poetul se va arunca cu trupul„de"brăcat”# $n apa# $ngeţată, unindu-se cu elementele naturii# 

.ul repre"intă în 9legia a noua întunericul, de"gustul faţă de creaţia impură, naşterea devenind „încremenită”,iar căldura dobândeşte o materialitate clocită# .ul negru repre"intă lipsa de originalitate, imposibilitatea uneicreaţii perfecte, a lumii nemateriale, "eiţa =frodita nemaiputând să apară din spuma mării# !imilitudinile cu

 întreaga conştiinţă filo"ofică europeană nu sunt forţate; dacă Aeidegger studia"ă noţiunea de ?ngeboren înpoe"ia lui :eorg Era<l, !tănescu vorbeşte, la fel de un Nenăscut, ca formă de protejare a eternităţii# 

.perele imperfecte %&'2'* propun un fals tratat al transpoeti"ării, al producerii şi receptării artei# =rta esteimperfectă, în 5ecţia despre cub sau 5ecţia despre cerc, şi, totodată, contrariile se confundă, poetul operând cu„firescul neobişnuit” şi cu „absurdul ca firesc”# 0aimonul meu către mine %din 9pica 6agna* pre"intă lumeacuvintelor imperfecte; „vorba arde, B verbul putre"eşte B iar cuvântul nu se întrupea"ă, ci se destrupea"ăG”,pentru că nu reuşesc să fie absolute, să scimbe, prin creaţie originară, aritectura lumii# 

Nod && elimină coşmarurile, eistenţiale; lumea apare ca un ansamblu în mişcare, poetul se „în"eieşte”, nu maimoare, pământul devine imobil, punct deH infleiune al întregului cadru spaţio-temporal# Iara şi Patriaredefinesc spaţiul nativ, cu o valoare de simbol pentru eternitatea lumii sud-dunărene, „visul” se naşte pe acesttărâm, munţii, câmpiile, mustaţa ciobanului mioritic, toate făcând parte din cadrul general-uman al teritoriului

străbun#

Nichita Stănescu - repere ale creaţiei

+ritica literară a apreciat încă de la debut inepui"abilul teritoriu liric stănescian, ce se descidea treptat, de laun volum la altul, căpătând o amploare ce nu a mai fost atinsă, în epocă, de vreun alt poet# .vid !#+romălniceanu vorbeşte de „o nouă eperienţă lirică”, 9dgar Papu situea"ă poetul „într-un anumit spaţiu pur,

 într-o "onă superioară a realităţii”, 6arian Papaagi identifică un „cosmos al vorbirii”, iar Nicolae6anolescu surprinde în poe"ia lui Nicita !tănescu o răsturnare de percepţii”, „o metafi"ică a realului şi ofi"ică a emoţiilor”# 

 =stfel, un interesant spectacol lingvistic prin care se modifică structurile poeticului dublea"ă autenticul trăirii şineliniştea gândului, a meditaţiei lirice# 3evoluţia limbajului începută de 3imbaud, 6allarme şi alerJ, prindescoperirea lirismului autorefleiv, continuă în contetul poe"iei româneşti cu Nicita !tănescu# Poetul a fostmereu preocupat să-şi lămurească gândurile despre poe"ie, să se autodefinească în spaţiul creaţiei, al artei#

 

+oncepţia despre cunoaştere şi artă, despre ecilibrul dintre conţinut şi forma poe"iei sau relaţia poetului cucuvântul sunt eplorate în eseurile; +uvinte şi necuvinte, Eulburătorul „Nuştiu ce” şi în poe"iile cu titlurisemnificative;=rs poetica, =utoportret şi Poetul ca şi soldatul# !e remarcă încercarea de a surprinde frumosul,relaţia artistului cu materia pe care o modelea"ă prin cuvânt, obsesia de a comunica unicul, esenţa, unitatea

eistenţială sau cosmică# 

.pera lui Nicita !tănescu li se de"văluie eegeţilor ca un edificiu, ca un sistem ordonat în trepte, între care potfi urmărite treceri, metamorfo"e şi reluări de teme care îi conferă aspectul unei structuri complee, dar şi

Page 7: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 7/13

unitare# $n esenţă, se pot identifica trei etape în evoluţia lirismului stănescian# 

Primele volume, !ensul iubirii %&'()* şi . vi"iune a sentimentelor %&'(/*, repre"intă momentul liric iniţial demanifestare a stării jubilatorii, a elanurilor adolescentine dominate de un lirism încă nediferenţiat, de armoniasinelui cu lumea# ?niversul este diafan, o poetică a translucidului se constituie treptat, prin sunete şi lumini#6otivul ieşirii din somn, al răsăritului repre"intă naşterea într-o nouă dimensiune a materiei %6ister de băieţi*#+opilăria, ră"boiul, marile teme ale istoriei, adolescenţa, epicul sunt repere ale primului volum# 

?rmea"ă eperienţa erotică surprinsă prin mituri şi un imagism prerafaelit, într-o mitologie insolită# 0imensiunealudică, tonalitatea de romanţă, apoi vagul simbolist, melancolia, starea incantatorie se regăsesc în poe"iile

 începutului, ce par imateriale, serafice# @ubirea este „boală a trupului”, ca în folclor, „beţie albă a simţurilor”, unelogiu al stării de a fi, al eistenţei %poe"iisemnificative; 6işcareîn sus, Pentru că înot şi "bor în sus, 5eoaică tânără,iubirea, Poveste sentimentală, +ântec etc#*# 

olumul 0reptul la timp marcea"ă trecerea spre o nouă etapă, maturi"area eului# 9rosul şi creaţia aparţin uneilumi de imagini şi iradieri diafane, se insinuea"ă treptat impresiile difu"e, perceperea dureroasă a timpului,discursul se intelectuali"ea"ă, se abstracti"ea"ă, materia este înlocuită cu energia ei, lucrurile cu tiparele lor pure# Poe"ia dislocă realul, repopulea"ă universul cu alte elemente, are funcţia de regenerare, pentru că poetul

 îşi creea"ă propria cosmogonie în absenţa +reatorului#

 

 = doua etapă ocupă un spaţiu amplu şi repre"intă maturitatea creatoare, momentul lirismului filosofic, alermeti"ării discursului, al scindării dilematice a eului între terestru şi cosmic, absolut şi relativ, material şispiritual# 9senţa lirismului stănescian este volumul && elegii, în care poeticul, filosoficul, miticul coeistă într-ometaforă eistenţială superioară# olumul este o coerentă demonstraţie despre filosofia sa lirică, sugerândraporturi care determină poe"ia şi eistenţa poetului şi repre"intă, implicit, o meditaţie asupra condiţiei umane# 

0intre temele, ideile filosofice şi poetice definitorii ale volumului menţionăm; cri"a eistenţială, raporturile euluicu divinitatea, cu principiul suprem, aventura conştiinţei de sine, lamentaţia asupra imperfecţiunii umane,tânjirea după unitatea pierdută a fiinţei, obsesia rupturii, ideea de culpabilitate, contemplarea omului din afară,dar şi dureroasa contemplare de sine, simbolismul creaţiei şi drama cunoaşterii %mitul creaţiei*# 

 $n aceeaşi etapă se încadrea"ă şi volumele .ul şi sfera %în care se reiau o parte dintre ideile poetico-filosofice

din elegii, plânsul eistenţial, motivul galateic al creaţiei, comunicarea erotică prin cuvânt*,5aus Ptolemaei %ocosmogonie poetică, legată nu de principiul apei, ci de pământ în calitate de centru al universului*# Ptolemeufiind simbolul creaţiei, geocentrismul teoriei lui Ptolemeu este în spaţiul poetic un antropocentrism de substrat,care ar trebui să fundamente"e orice adevăr uman# 

9senţial rămâne volumul Necuvintele %&'('*, o tulburătoare meditaţie asupra limbajului şi a poe"iei, la fel deenigmatice ca structura materiei sau înţelegerea cosmosului# !e descide aici o artă poetică eplorândincreatul, starea de virtualitate# +uvintele se retrag în „necuvinte”, în posibilitate şi latenţe pure ale sensurilor,acolo unde drama cuvântului şi a limitării nu se mai simte acut# Problema cuvântului este legată de eistenţă, elare un sens instabil, trup, materie, limite ce nu pot fi anali"ate# 

.pţiunea pentru necuvânt este de fapt opţiunea pentru cuvântul poetic în care orice se poate întâmpla# 3evolta împotriva verbului conduce la o deplasare de accent spre sensuri, spre real, pe care îl presimte vag, cuvântuleste „singurul lucru fără de lucru”# 0e aceea, poetul se întreabă dramatic; „0ar ce înseamnă cine B şi a pierde,0oamne, B ce înseamnă a pierde - pierdereG” %5uptainimii cu sângele*# 

Poetul simte alunecările de sensuri, indiferenţa cuvintelor, dialogul cu sine este „cina cea de taină” în cuvânt, untablou tragic, în care şinele aproape nu încape, nu se regăseşte# 0e aceea, eul „stă la pândă asupra limbajului,pulveri"ându-l şi refăcându-l mereu, mereu pentru a-l domina %###*# 9l scrie cuvintele, refu"ându-le în ciar actulscriiturii, vrea să scrie cu negaţia acestor semne necuvintele” %6arin 6incu*# +riticul defineşte „starea denecuvânt” drept cea în care nu se mai simte nevoia ca „ceva să se eprime prin altceva”, când „autonomiasemnificantului este totală”, fără şirul de determinări şi relaţionări dintre sfera semantică şi cea sintactică# 

Nicita !tănescu împinge investigarea discursului poetic până la ultimele consecinţe, anali"ând instanţelecomunicării, semantica, retorica, stilul, tonul, cu limitele lor dureroase# 0e aici şi starea elegiacă a poe"iei sale;

„poe"ia nu este lacrimă B ea este însuşi plânsul” %Poe"ia*# 

 = treia etapă va căuta sursa poe"iei în formele poeticităţii, odată cu volumul $n dulcele stil clasic, când versuriletradiţionale, structurile clasice sunt asumate în discursul „postmodern”# 9ste o apropiere de realitate, o reluare

Page 8: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 8/13

nostalgică a unui „stil clasic”, a unor atitudini preromantice# 0ensitatea ideatică, lirismul refleiv, ermetismulfilosofic sunt abandonate în favoarea realului, a emoţiei, afamiliarului# 9pica magna, .pere imperfecte şi Noduri şi semne sunt volume ce revin la tema timpului, a morţii,suferinţa cuprinde dramatic universul, întreaga fire# 

0upă ce a atins lirismul pur, Nicita se întoarce spre tentaţia tradiţiei, a romantismului desuet, preluat însă cuironie, ludic, în ton de romanţă sau mu"icalitate difu"ă# i"ionarismul, modernismul pur, autentic, recuperarea

postmodernă a trecutului, a modalităţilor lirice clasice sunt trepte ale unui univers poetic neliniştitor şiinepui"abil, o poe"ie întoarsă spre cuvânt ca forţă magică sau ca neputinţă, spre labirintul limbajului poetic încare se suprapun comunicarea şi teama de noncomunicare sau de comunicarea de sine#

Nicita !tănescu - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară

Nicita !tănescu %prenumele la naştere; Aristea Nicita* %8& martie &'88, Ploieşti - &8 decembrie &'48,Cucureşti* - poet# >iul lui Nicolae !tănescu, comerciant, şi al Eatianei %născută +ereaciucin*, absolventă aDcolii !uperioare de +omerţ, provenind dintr-o familie nobilă rusească, refugiată în 3omânia în &'&2# Dcoalaprimară, între anii &'/) şi &'//, la Ploieşti %primele două clase* şi, după evacuarea oraşului din cau"ară"boiului, la Cuşteni şi, în refugiu, la ălenii de 6unte# !tudii continuate la 5iceul „!f# Petru şi Pavel” dinPloieşti %clasele gimna"iale, &'//-&'/4, iar cele superioare între anii &'/4 şi &'17, când liceul îşi scimbănumele în „@#5# +aragiale”*# >acultatea de >ilologie la ?niversitatea din Cucureşti %&'17-&'12*# +orector, între&'12 şi &'(), apoi redactor, până în &'(4, la revista „:a"eta literară”# 

 $n &'(' este numit redactor-şef adjunct la revista „5uceafărul”, iar între &'2) şi &'28, îndeplineşte aceeaşifuncţie la revista „3omânia literară”# 0ebut, cu versuri, aproape simultan, în revistele „Eribuna” şi „:a"etaliterară” %mai &'12*# 0ebut editorial cu volumul !ensul iubirii%&'()*, căruia îiurmea"ă; . vi"iune asentimentelor %&'(/, distins cu Premiul ?niunii

!criitorilor*, 0reptul la timp %&'(1*, && elegii%&'((*, 3oşu vertical %&'(2*F în acest an i se maitipăresc =lfa şi .ul şi sfera# $n &'(4, apare volumul 5aus Ptolemaei, iar în &'(' alte douăcărţi, Necuvintele %premiată de ?niunea !criitorilor* şi ?n pământ numit 3omânia# +u volumul deeseuri +artea de recitire %&'27*, obţine a treia oară Premiul ?niunii !criitorilorF tot atunci ies de sub tiparvolumele de versuriCelgradul în cinci prieteni %apărut mai întâi la Celgrad, în &'2&, în traducerea lui =damPuslojic* şi6ăreţia frigului# 0istins cu Premiul @nternaţional „:ottfried von Aerder” în &'21 %când publică şi oimportantă antologie, !tarea poe"iei, în colecţia „Ciblioteca pentru toţi” a 9diturii 6inerva*#

 

?ltima sa perioadă de creaţie este ilustrată de volumele 9pica 6agna %&'24, distins cu Premiul „6iai9minescu” al =cademiei 3omâne*, .perele imperfecte %&'2'* şi Noduri şi semne %&'47*F în &'47 a publicat şiculegerea de eseuri şi pro"e poetice 3espirări precum şi =ntimetafi"ica, - evocări, reflecţii, poeme, dictate lui

 =urelian Eitu 0umitrescu# $n anul &'4), candidase, la propunerea =cademiei !uede"e, la Premiul Nobel pentruliteratură, alături de .disseas 9lJtis, 5#!# !engor, K#5# Corges şi :# !eferis %premiul a fost acordat acestuia dinurmă*, iar în &'47 a fost distins cu premiul „+ununa de aur” la >estivalul de poe"ie de la !truga %6acedonia*F înacelaşi an i s-a editat la Pancevo, în @ugoslavia, ciclul de poeme .ase plângând, dictat prietenilor cu oca"iaparticipării la >estivalul de poe"ie de la Celgrad# Poe"ia sa a fost tradusă în numeroase limbi %sârbocroată,engle"ă, france"ă, germană, spaniolă, magiară, polonă, bulgară, suede"ă, rusă, ebraică, letonă*# =preciat,

 încă de la debut, drept poetul cel mai repre"entantiv pentru ceea ce urma să se numească „generaţia L()”# 

!tănescu este situat printre numele mari ale liricii româneşti din secolul MM# 9voluând de la „o vi"iune asentimentelor”, de un epresionism eterat şi luminos, ce colora emoţional lumea provocând-o la metamorfo"ă,transformând vederea în vi"iune, scrisul poetului se „sistemati"ea"ă” foarte curând, oferind, în cele && elegii din&'((, liniile unei „cosmologii” personale în care gene"a universului este interpretată ca mişcare germinativ-pulsatorie, dinspre un punct nedefinit şi obscur al eului şi al substanţei originare, către o rotunjime dinamică

aproimată de simbolistica spaţială a oului şi a sferei# .diseea eului epansiv se traduce într-odialectică sui generis vi"ând alternativ purificarea şi sublimarea fiinţei, o asce"ă a „contemplaţiei” glaciale,spirituali"ate, şi recăderea în lumea fenomenalului în metamorfo"ăF ori"ontul ideal spre care are loc mişcareaascensională este „=lef”, po"iţie ce permite cuprinderea în egală măsură a Eotului şi a individualului, într-o

Page 9: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 9/13

conjuncţie a interiorului cu eteriorul privirii# !icitatea spirituali"ării şi abstragerii apare mereu de"ecilibrată saucompensată de „intrarea-n muncile de primăvară” ale lumii concrete şi vii# . atare „vi"iune pulsatorie”modelea"ă şi vi"iunea asupra cuvântului poetic, oscilând, la rândul ei, între „foamea” şi „greaţa de cuvinte” şivi"ând un alt punct =lef al epresiei verbale, marcă a inefabilului, indicibilului, plurivalentei infinite a verbuluiliric, care este „necuvântul”# 

3einterpretată în fa"a târ"ie a operei lui !tănescu, dialectica „contemplaţiei” şi a „metamorfo"ei” din lumea

obiectelor va căpăta epresii dramatice şi tragice în 9pica 6agna, .perele imperfecte şiNoduri şi semne, undescimbarea perpetuă apare ca înaintare spre moarte a fiinţei - „pată de sânge care vorbeşte”, iar în universulverbal este vă"ută singura şansă de supravieţuire, întrucât cuvântul este - cum spune şi eseistul - „partea ceamai re"istentă a biologiei umane”# Pe acest traseu, poe"ia stănesciană propune un univers imaginar dintre celemai inventive şi mai mobile şi o mitologie a limbajului angajând deopotrivă construcţia şi deconstruirea tetului,marcate de puternice impulsuri ludice# $n ansamblul său, această operă impunătoare, dincolo de inegalităţileinerente, este o epresivă sinte"ă a poeticii modernismului %cu rădăcini în 6allarme, =rge"i, @on Carbu*, într-unmoment de „recitire” care-l eliberea"ă pe poetul „operator al limbajului” de obsesiile rigid-programatice,desci"ându-i calea spre ori"onturile postmodernităţii# 

 $ncă de la debutul cu !ensul iubirii %&'()*, poe"ia lui !tănescu se desprindea de tematica oficială,convenţională, admisă în epocă %rămân doar teme precum cea a condamnării ororilor ră"boiului şi a elogieriipăcii*, pentru a propune o vi"iune marcat personală; într-un univers în care eul liric îşi recucereşte centralitatea,

are loc un proces de metamorfo"ă solară a lucrurilor în sensul purificării, transparenţei, oglindirii reciproce,eliberării de lestul materiei; „+-un gând foşnesc toţi arborii mai pur B şi cu-o bătaie-a inimii răsună B larg, disculori"ontului din jur, B parcă lovit de-un răsărit de lună”# = doua carte de poeme va da numele acesteiperspective; . vi"iune a sentimentelor %&'(/* - în dublul sens, al transfigurării lumii eterioare prin forţa „emoţieiscimbătoare de contururi”, care „colora, decolora - B cu cinci feluri de lumine”, ca emanaţie de energie asubiectului într-un ritm „pulsatoriu”, de fluuri şi refluuri, şi în cel de materiali"are a impulsurilor lăuntrice#6iticul =mfion putea deveni astfel un reper simbolic important, ca alter ego al poetului ce construieşte lumeacântând, sub imperiul sentimentului eroticF o lume de oglin"i, în care mişcarea se eprimă ca „dans rotund alstărilor de spirit, plutire, "bor”#ar ociul şi privirea lui se asocia"ă agenţilor transfigurării până la a deveni atotcuprin"ătoare; „cu mine însumimă uit B folosindu-mă ca o privire”# ?n eu narcisist se contemplă fericit în tot ce eistă, într-o perspectivăepresionistă, însă înseninată, eliberată de orice tensiune dramatică# !-a putut vorbi, astfel, de un „sentimentspaţiali"at” %9ugen !imion* şi de o epresie a candorii edenice %6atei +ălinescu*# $n solidaritate cu acest tipar vi"ionar, se sciţea"ă tot acum şi o poetică, îndatorată în parte lui Eudor =rge"i, în măsura în care vede înconstrucţia discursului liric re"ultatul materiali"ării cuvintelor; „a acorda cuvântului însuşiri materiale” este şimobilul demersului lui !tănescu, la care, antrenate de energiile erosului, cuvintele „repetau, într-un vârtejaproape vă"ut, B structura materiei, de la-nceput”# 9ul e investit cu potente demiurgice, în „pustietatea divină”,cel care se ştie „născut dintr-un cuvânt” îşi duce „înţelesul”, căutând epresia de sine în cuvântul aşe"at ladistanţă# 

 $n 0reptul la timp %&'(1*, această distanţare de sine prin „numire” începe să fie resimţită ca o pierderedramatică şi semn al morţii, dramă a alterităţii %amintind întrucâtva de înstrăinarea blagiană a cuvântului caredesparte fiinţa de lumea obiectelor*; „+a să fie ceva între noi, altcineva - sau euB însumi - am bote"at ceea ce

 însumi făcusem, rănindu-măB mereu împuţinându-mă, mereu murind, B cu vorbe de bu"ele mele spuse”%9ngidu*# . „sistemati"are” a vi"iunii şi poeticii stănesciene are loc, însă, în mod spectaculos, învolumul && elegii %&'((*, unde poetul desfăşoară o suită ca şi completă a „măştilor poe"iei”, într-un discurs ceamplifică tendinţa „spre cosmic şi### spre gnomic şi abstract, a epresiei” %6arian Papaagi*, remarcată încartea precedentă# 

9legiile trasea"ă un fel de diagramă şi dialectică a „stărilor poe"iei” şi construiesc o mitologie specifică acuvântului poetic, o „ars poetica” organic articulată# $ntre etrema purei virtualităţi, a „increatului”, şi cealaltă, adeplinei manifestări eistenţial-spirituale, a ilu"iei de a fi găsit punctul ultim, al ecilibrului fiinţei cosmic-integrate, ele desfăşoară spectacolul metamorfo"elor lumii şi verbului într-o mişcare tensionată, contradictorie#Prima imagine configurea"ă o lume ca labirint în germene, virtual, înconjurând un „eu” adormit, centru al tuturor disponibilităţilor %„=ici dorm eu înconjurat de el”*, într-un tipar stilistic modelat după cel al tetelor sacre, sesciţea"ă un teritoriu indefinit, unde afirmaţia şi negaţia, totul şi nimicul, fiinţa şi nefiinţa coeistă în stare pură,nedespărţită# 9 o aproimare metaforică a premiselor devenirii ca unitate %după Aegel* dintre neant şi eistenţă,o unitate de dinaintea manifestării contradicţiei, o unitate a >iinţei indeterminate, anterioară alterităţii şi fiinţării#+ăci în punctul originar central care este eul poetic se află concentraţi germenii tuturor lumilor în viitoaremetamorfo"ă %„+i nu dorm numai eu aici, B ci şi întregul şir de bărbaţiBal căror nume-l port”*# 

!imbolul universal al oului cosmic înci"ând în sine nesfârşite posibilităţi de manifestare %eploatat şi de @onCarbu în .ul dogmatic* se regăseşte aici, marcând începutul unei vi"iuni „germinative” şi „seriale”, de

Page 10: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 10/13

epansiune în trepte a lumii, conturată deplin în 9legia oului, a noua# 3ând pe rând, elegiile aproimea"ămomentele „ieşirii din sine” a euluiF despicarea, mai întâi, a unităţii originare, distanţarea contemplativă faţă depropria substanţă proiectată ca alteritate %9legia a doua*, oscilarea între „starea contemplării” şi „starea cri"ei”%asociată, aceasta, „bunului-simţ”*, cu marcarea limitelor autoscopiei, ale concentrării spiritual-contemplative şinevoia întoarcerii către lumea eterioară în metamorfo"ă, urmată de o nouă concentrare contemplativăFeforturile de a atinge esenţialul şi absolutul, „pe =ltceva, pe =ltcineva, pe =ltunde” %amintind de „Nu-se-ştie-cine”-le arge"ian* se soldea"ă cu un eşec, cu recăderea în propriile limite, sub atracţia „gravitaţiei inimii”# 

 $n continuarea, „5upta dintre visceral şi real”, „Eentaţia realului”, „=fa"ia” şi „.pţiunea la real” sunt temelede"voltate în imagini îndră"neţe %ale unui „ev mediu” interiori"at, ale unei judecăţi la „tribunalul frun"elor, B 5atribunalul umbrelor, merelor, păsărilor, B tribunale rotunde, tribunale aeriene”, ori - în ca"ul „afa"iei”din = şasea elegie - a mişcării e"itante „între doi idoli”, „între două bucăţi de lemn”, „între două scelete de cal”sau „două gropi”*, pentru ca „opţiunea la real” să figure"e epansiunea dinspre interior printr-o proliferare aorganelor de cuprindere şi îmbrăţişare; „întind o mână, care-n loc de degete B are cinci mâini, B care-n loc dedegete B au cinci mâini, care-n loc de degete B au cinci mâini”# 6işcarea ritmică, pulsatorie, cu avansuri şireveniri, cu tentaţii ale stării auster-contemplative, se regăseşte în 9legia a opta Aiperboreeana %„5a frig cu noişi la geaţăH”* şi în 9legia oului, a noua, discurs despre limitele mereu depăşite şi mereu refăcute ale eistenţei%„0intr-un ou într-unui mai mareB la nesfârşit te naşti, ne"buratăBaripă”*# 

Erecând prin .mul-fantă, care e de fapt o non-elegie, sugerând însuşi principiul devenirii, aproimând

cunoaşterea ca trăire nemediată a universului infinit, identitatea dintre ceea ce este şi ceea ce numeşte,literalitatea tetului - starea de cri"ă a eului, aproimată ca „boală” a simţurilor tânjind %în tradiţie### simbolistă*spre sineste"ie, revine în 9legia a "ecea, subintitulată !unt; „!unt bolnav B de ceva între au" şi vedere, B de unfel de urece B neinventată de ere”### +iclul se înceie cu vi"iunea regăsirii de sine într-o lume inaugurală, ca„@ntrare-n muncile de primăvară”; „a fi înăuntrul fenomenelor, mereu B înăuntrul fenomenelor# B = fi sămânţă şi ate sprijiniB de propriul tău pământ”# „!cema” de funcţionare a vi"iunii lui !tănescu este astfel trasată, şi ea vaorgani"a în continuare liniile sale majore# 

0upă ce volumul .ul şi sfera %&'(2* fusese spaţiul unor maime libertăţi în „arta combinatorie” a cuvintelor, într-o atmosferă rarefiată, în care este dominantă impresia de relativitate” iar „relativi"area şi neantul ajung până laepresie, devenită absurdă, de un suprarealism sui generis %6arian Papaagi*, o carteprecum 5aus Ptolemaei %&'(4* - alt reper însemnat al operei - de"voltă elemente ale vi"iunii din 9legii# Eermeniiei simbolic-mitici sunt Ptolemeu, cu a sa vi"iune geocentrică a lumii, reabilitând trăirea, „bunul-simţ”, starea

„cri"ei de timp”, dimensiunea umană, „naivă” a eistenţei, - şi 9uclid, „certat” pentru perspectiva sa rece-raţională, geometrică, contemplativă# „0isertaţie poetică pe tema adevărului” %Dtefania 6incu*, carteareactuali"ea"ă limbajul ceremonios, ritualic-ocular, cu aparenţe „ştiinţifice” %Nicolae 6anolescu vorbeşte despre„un mod de a simula limbajul ştiinţific”*, accentul fiind deplasat pa latura formală, pe stil# 

9ste, aici, reversul ludic al 9legiilor, evident şi în propunerea unor „false silogisme” şi „sofisme lirice” de sorgintemanieristă# .pţiunea pentru concret, pentru plasticitatea formelor, pentru spectacolul lumii în veşnică scimbare%„0oamne, Ptolemeu, blândule, B niciodată nu mi se face dor de idei, B ci numai de lucruri, B scimbându-le dinunu în trei şi în cinci”* defineşte aceste versuri de o naivitate şi stângăcie studiate# ?n alt moment de referinţă îlva constitui cartea din &'(', Necuvintele# 9a pune noi accente pe reflecţia asupra cuvântului poetic, care-lpreocupase pe !tănescu $ncă de la începuturile scrisului său, când, pe urme arge"iene, construia o vi"iune averbului în"estrat cu însuşiri materiale# 0e la o „vi"iune a sentimentelor” el se îndreaptă, de fapt, spre o „vi"iunea cuvintelor”, punând în scenă însuşi actul gene"ei poemului# 

Poeta faber, ca mai toţi modernii, el imaginea"ă totuşi ca un romantic, doar că substituie cosmosului natural olume a cuvintelor, care se comportă însă, în multe privinţe, ca natură# Poetul reali"ea"ă un fel de pedagogie acuvintelor, care se naturali"ea"ă, capătă valenţe materiale şi devin surse de energie, substituind naturii dateuna inventatăF pe urmele lui 6allarme el cedea"ă încă o dată iniţiativa cuvintelor, care „îşi urmea"ă singuredestinul”# +uvântul are însă la !tănescu - cum se poate vedea pe tot parcursul operei - şi virtuţi germinative,omoloage cu ale lumii obiectelor; numele „are o infinitate de trupuri”, litera =, „matricea literelor toate” estegravidă de toate cuvinteleF acest mit al polisemiei verbului poetic nu pare totuşi satisfăcător; eul liric aspiră la„un cuvânt ce nu eistă”, atoatecuprin"ător, amintind de sineste"iile rimbaldiene şi simboliste şi depăşindu-leprin tensiunea-identificare cu un absolut necomunicabil verbal# 0inspre "ona lirică simbolistă vine şi ideeaeprimată în eseurile sale, după care „o fra"ă întreagă are valoarea funcţională a unui singur cuvânt” -regăsibilă, pe urme mallarmeene, şi la @on Carbu# 

9ste un fel de a spune că arge"iană „individualitate noţională a cuvântului”, amendată deautorulKocului secund ca insuficientă, redusă la materialitatea verbului i"olat, se cere depăşită spre o „sintaă”,spre o construcţie multiplu reverberantă, dincolo de „morfologie”# 0espre insuficienţamimesisului vorbeşte, încartea din &'(', ciar un poem intitulat Necuvintele, unde „cedarea reciprocă a specificului” %aici între om şi

Page 11: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 11/13

copac* e deplină, dar nu re"olvă problema comunicării; „9u am rămas un pom singur# B 9l B ?n om singur”#!ituat într-un ori"ont al sensului infinit şi într-o stare de perpetuă tensiune spre el, subiectul liric nu se puteamulţumi nici cu „capcanele din = şi din =” puse în calea acestuia, „foamea de cuvinte” apărându-i tot atât demistuitoare ca şi „greaţa de cuvinte” %în simetrie cu tentaţia lumii metamorfo"elor şi cu asce"a ipeboreeanăcare o repudia*F „necuvântul” e imera, epresia utopică a acestei vi"iuni integratoare, iar sub semnul său

 însăşi poe"ia putea fi definită %într-un eseu* ca „tensiunea semantică spre un cuvânt care nu eistă”# 

 $n spaţiul cuvântului la care are totuşi acces, poetul îşi ia însă libertăţi etreme, înfăţişându-se frecvent ca un jucător, ca un foarte inventiv „operator al limbajului”# 9l apare astfel şi în volumul $ndulcele stil clasic %&'2)*,carte cu o tematică compo"ită, cu „ascensiuni în "ona abstracţiilor reci şi ancorări în pro"aic, în cotidian,filosofie şi joc infantil” %0umitru 6icu* sau în 6ăreţia frigului %&'27*# . cotitură în opera lui !tănescu o repre"intăultimele sale cărţi - 9pica 6agna %&'24*, .pereleimperfecte %&'2'* şi Noduri şi semne %&'47*# >ără să se fibucurat de o primire unanim admirativă %critica a remarcat o anumită diluare a discursului poetic, neglijenţe deepresie, ecese de abstracţiune, amendate, la vremea lor, şi în culegeri precum 3oşu vertical - &'(2,şi ?n pământnumit 3omânia - &'('*, ele se impun, totuşi, la o lectură atentă, prin tensiunea tragică a vi"iuniiunei „@liade a fiinţei”, a înfruntării „brutalei stări de a fi”, în care eul poetic se defineşte ca „pată de sânge carevorbeşte”# 

6arile teme ale operei cunosc aici versiuni noi, în lungi poeme cu caracter gnomic, „abstract” şi „demonstrativ”,care le sistemati"ea"ă oarecum# Pri"onier al metamorfo"ei şi morţii, subiectul uman apare angajat într-o

epopee sui generis, într-o luptă pentru descifrarea semnelor lumii şi structurarea lor într-un alfabet coerent şili"ibil# =cestei mi"e gnoseologice i se adaugă şi o „dimensiune de natură ontologică### aată pe imaginea fiinţeica soldatO sau luptătorO” în legătură cu care revin motivele centrale ale memorfo"elor şi foamei %@oana 9m#Petrescu*# 0ar 9pica 6agna e, în multe privinţe, şi o replică la poemele anterioare; armoniei dintre eu şicosmos i se opune ruptura şi înstrăinarea, mişcările ascensionale sunt concurate de cădere, iar neliniştea şispaima iau locul încântării candide de odinioară, până şi cuvântul nu mai oferă garanţia duratei# 

Personajului generic i se substituie un cip uman mai istorici"at, cu o biografie particulară, vulnerabilă înconfruntarea cu marile întrebări eistenţiale# !ituat între două poemeprogramatice,5ecţia despre cub şi 5ecţia despre cerc %mici „disertaţii” pe tema estetici imperfecţiunii*,ciclul.perelor imperfecte reînvie lirismul parabolic şi gnomic, refleiv, dramatic-interogativ, dar în formule maiaccentuat eperimentale, în care,jocul poemului” capătă din nou o pondere importantă, întreaga carte e un felde şantier, un atelier în care se sciţea"ă şi se reiau mereu proiectele .perei# 3ealitatea tetuală, sintaa

discursului poetic trec în primul plan al interesului, accentul se deplasea"ă de pe semnificat pe mişcareasemnificantului, pe jocul autosemnificării# 9ste însă un joc orientat, sugerând deteriorarea gravă a relaţiilor cuuniversul, slăbirea încrederii în limbaj, cri"a comunicării# =bsurdul şi nonsensul, proiecţiile coşmareşti ale lumii

 într-o conştiinţă profund tulburată scimbă mult substanţa lirismului# 

. iposta"ă emblematică a eului este aici aceea de „rege pe un tron în prăbuşire”, care şi-a pierdut deopotrivăputerea asupra obiectelor şi a cuvintelor# +âteva dintre marile poeme ale operei lui !tănescu, profund

 înnoitoare pentru scrisul său, se află în aceastăcarte; Papirus cu lacune, Noaptebună, +lepsidra, 6enuet, Puşca, Eocirea# 9minamente elegiac este discursulpoetic şi în Noduri şisemne %&'47*, ultimul său volum publicat antum# !ubintitulat „recviem la moartea tatăluimeu”, el este mărturia dramatică a celui ce „învaţă a muri” eminescian, „de"obişnuindu-se” de lucruri# 

@naugurat cu o +ăutare a tonului, ciclul atrage atenţia asupra „delimitării programatice de imperialismul oricărui

intertet” %@oana 9m# Petrescu*, pentru a sfârşi în Eonul %penultima piesă* cu „de"obişnuirea” de „felul %său* de afi” şi câştigarea unui fel de impersonalitate# ?nitatea de construcţie a ansamblului se reali"ea"ă prin alternareaa două serii mari de poeme numite noduri %88* şi, respectiv, semne %78*, între care sunt intercalate 2 poeme cutitlul Prin tunelul oranj# +ele dintâi ar sugera orientarea privirii spre eteriorul lumii trăite, căreia i se caută„semnele”, iar „tunelul oranj” ar fi canalul de comunicare dintre ele, sub semnul revelaţiei morţii# !-a vă"ut aici„jocul unei adevărate simbolistici numerice” legate şi de seria de && elegii, cu care noile tete se înrudesc şitematic, propunând „vi"iunea eistenţei ca ruptură şi eperimentarea morţii ca formă a cunoaşterii de sine”%@oana 9m# Petrescu*# 

Eăierea, jupuirea, decapitarea, cioplirea, îngeţarea sunt acţiunile frecvent invocate, sugerând tocmaidespărţirea de lumea fenomenală, „de"obişnuirea”, în timp ce bestiarul repre"entativ oferă embleme alediverselor grade de apropiere B depărtare faţă de organic sau spiritual# Peisajul eterior se reduce şi el laelemente generice, ca şi repre"entările eului, mai curând emblematice# Eeme şi motive curente în poemele de

până acum, cu transformările intervenite îndeosebi în .perele imperfecte, se regăsesc, modelate înrepre"entări groteşti şi absurde, de coşmar suprarealist şi de „pictură metafi"ică”# $n linia unei poeticiantimimetice, se situea"ă ciclul de .pere impersonale, inclus în antologia .rdinea cuvintelor %&'41*, situatprogramatic %după autocomentariile poetului din=ntimetafi"ica* sub semnul „îngro"irii prin mesaj a naturii”, „al

Page 12: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 12/13

 înlocuirii ei cu natura organismului poetic”# 

. suită precum Eemă cu variaţiuni, din acest ciclu, apropie vi"iunea lui !tănescu de divorţul polemic al lui @onCarbu de „poe"ia de pitoresc”, preluând ciar imaginea înecului pentru sugerarea acestei despărţiri de natură;„9u o să mă înec "burând în înţelesul unui cuvânt B =l unui cuvânt B cuvânt”# Poeme ca acesta ilustrea"ă ultimulstadiul al programului liric stănescian; o ars poetica mai austeră, pe lineamentele căreia se sprijină un lirism desubstanţă vi"ionară, dramatică, structurat într-o figuraţie specifică poetului şi integrată organic reţelei tematice

articulate de întreaga sa operă# >oarte legată de poe"ie este eseistica din volumele +artea de recitire %&'27*şi 3espirări %&'47*, cuprin"ând „lecturi” foarte personale ale unor scriitori români şi numeroase tete cu caracter programatic şi de reflecţie asupra „stării poe"iei”# . selecţie substanţială, ce sistemati"ea"ă problematicaacestor tete, reali"ată sub supravegerea autorului de către criticul =leandru +ondeescu, a fost publicatăpostum, în &'41, sub titlul >i"iologia poe"iei# . caracteri"ea"ă aceeaşi neobişnuită libertate a invenţiei verbale,ce face ca voinţa de „sistemati"are” a ideilor despre actul poetic să evite orice rigiditate dogmatică şi s-oapropie mai degrabă de regimul intuitiv-imaginativ al liricii# 

.pera literară 

• !ensul iubirii, prefaţă de !ilvian @osifescu, Cucureşti, &'()F• . vi"iune a sentimentelor, Cucureşti, &'(/F• 0reptul la timp, Cucureşti, &'(1F• && elegii, Cucureşti, &'((F• .ul şi sfera, Cucureşti, &'(2F• =lfa %&'12-&'(2*, Cucureşti, &'(2F• 5aus Ptolemaei, Cucureşti, &'(4F• Necuvintele, Cucureşti, &'('F• ?n pământ numit 3omânia, Cucureşti, &'('F• $n dulcele stil clasic, Cucureşti, &'2)F• Poe"ii, Cucureşti, &'2)F• Celgradul în cinci prieteni, prefaţă de 6ircea Eomuş, +luj Napoca, &'27F• 6ăreţia frigului# 3omanul unui sentiment, @aşi, &'27F•

+artea de recitire, Cucureşti, &'27F• +lar de inimă# ersuri de dragoste, @aşi, &'28F• !tarea poe"iei, prefaţă de =urel 6artin, Cucureşti, &'21F• 9pica 6agna, @aşi, &'24F• .perele imperfecte, Cucureşti, &'2'F• +arte de citire, carte de iubire, versuri şi pro"ă poetică pentru copii %în colaborare cu :eorge Eomo"ei*,Eimişoara, &'4)F• .ase plângând, Pancevo, &'47F• 3espirări, Cucureşti, &'47F• Noduri şi semne, Cucureşti, &'47F• =mintiri din pre"ent, selecţia tetelor şi însemnarea finală de :eorge Eomo"ei, Cucureşti, &'41F•

 =ntimetafi"ica %în colaborare cu =#E# 0umitrescu*, Cucureşti, &'41F• .rdinea cuvintelor, @-@@, versuri &'12-&'48, cuvânt înainte de , prefaţă, cronologie şi ediţie îngrijită de

 =leandru +ondeescu, cu acordul autorului, Cucureşti, &'41F• >i"iologia poe"iei, pro"ă şi versuri, &'12-&'48, ediţie îngrijită de =leandru +ondeescu, cu acordul autorului,Cucureşti, &'')F• +olindă de inimă, poeme de dragoste, antologie de =leandru +ondeescu, :alaţi, &''&F• =rgotice# +ântece la drumul mare, ediţie îngrijită şi prefaţă de 0oina +iurea, Cucureşti, &''7F• Eânjiri către firesc, versuri, cuvânt înainte de =urel +ovaci, notă asupra ediţiei îngrijite de @oanid 3omanescu,@aşi, &''8F• 5eoaică tânără iubirea, poe"ii de dragoste, antologie şi postfaţă de =leandru +ondeescu, Cucureşti, &''1F• Poe"ii, ediţie îngrijită de Dtefania 6incu, +onstanţa, &''2# 

Page 13: Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

8/20/2019 Nichita StănescuLectia despre cub opera si 2 comentarii

http://slidepdf.com/reader/full/nichita-stanesculectia-despre-cub-opera-si-2-comentarii 13/13