Matematică poetică, de Nichita Stănescu

Unu şi cu unu nu fac doi,

unu şi cu unu fac trei

sau patru, sau cinci…

Unu tare şi cu unu moale

fac unu tare şi cu unu moale

sau o cămilă

Şaptesprezece fără unu

fac douăzeci şi unu,

cinci şi cu patru

fac un cal.

Opt fără trei

fac cât vrei,

o mie nouă sute

a fost,

două mii

va să vie.

Unu poate fi la trecut.

Unu poate fi la viitor.

Dorm şi visez în limba iraniană

ea are un timp intermediar

între prezent şi viitorul întâi

ea are un timp intermediar

între prezent şi imperfect

şi ea mai are şi un verb fără nici un timp.

Există o gramatică a numerelor

1 poate fi subiect

dar poate fi şi predicat.

1 poate să fie până la soare

dar poate fi şi până

la lămâie

1, 2, 3,

o capră, un taur, un turn

capre(câte?)

turnuri(câte?)

tauri(unul).

Scuip pe 1

Plâng pe 1

dau cu piciorul în 1.

– Ai înnebunit, îmi spune Pitagora.

-N-am înnebunit, îi strig. Pământul

e plat ca o omletă.

Omul e cel mai vechi animal

şi singur în vidul cosmic

El are două mâini

şi două picioare. Această numărătoare

e un vis, un slogan,

2 tare nu e totuna cu 2 moale,

2 lung nu e totuna cu 2 scurt

şi aceasta pentru că de fapt

e tot una

deci 2 egal cu una

(una este nevasta lui 1)

1 la vocativ

nu este acelaşi 1

la imperativ!

Matematica s-o fi scriind cu cifre

dar poezia nu se scrie cu cuvinte.

Cucurigu!