Nevoile şi resursele

Activitatea economică privită prin trăsătura sa principală, ca activitate practică, este

circumscrisă raportului NEVOI – RESURSE.

NEVOILE ca reflectare a necesităţilor, declanşează acţiunea umană care pentru a avea

finalitate presupune atragerea resurselor şi transformarea lor în bunuri. Între nevoi şi resurse

trebuie să existe o asemenea corelaţie care să permită desfăşurarea normală a vieţii

economice în fiecare etapă istorică dată.

Raportul dintre nevoi şi resurse este de forma: N > R.

Clasificarea nevoilor:

1. Nevoile în funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane sunt:

- fiziologico – somatice (alimente, îmbrăcăminte, de locuinţă etc.) resimţite de fiecare

individ, indiferent de zona geografică şi mediul social în care trăieşte;

- spirituale – psihologice (instructive afective, morale etc.) care apar şi se amplifică

pe măsura dezvoltării societăţii;

- de grup (omul ca fiinţă socială) resimţite de oameni ca participanţi la anumite

sociogrupuri şi care pot fi satisfăcute numai prin acţiuni colective (educaţie, amenajări

teritoriale etc.).

2. După gradul de complexitate, nevoile pot fi:

- elementare (de bază sau fundamentale);

- complexe (superioare, elevate).

Caracteristicile nevoilor:

Nevoile au caracter dinamic. De la o perioadă la alta a evoluţiei societăţii, odată cu

dezvoltarea producţiei, se extinde sfera de cuprindere a acestora, apar nevoi noi, au loc

modificări în structura şi nivelul calitativ al cerinţelor de consum.

Nevoile sunt:

· nelimitate ca număr;

· concurente şi substituibile;

· limitate ca volum – saturabile;

· reproductibile;

· au caracter complementar.

Nevoile umane trebuie privite ca sistem, în interrelaţie, ţinând seamă de locul şi

importanţa fiecăruia, de legăturile şi influenţele reciproce.

În legătură indisolubilă cu nevoile se află RESURSELE, adică potenţialul material şi

uman ce stă la baza reluării şi dezvoltării producţiei de bunuri materiale şi servicii.

Prin cantitatea, diversitatea, calitatea şi eficienţa utilizării lor, resursele constituie

suportul activităţii economice şi al satisfacerii nevoilor.

Resursele pot fi:

a) resurse primare (materiale şi umane), adică potenţialul de resurse naturale

(minerale, gaze naturale, fondul funciar şi forestier etc.) şi potenţialul demografic (rezervorul

de resurse de muncă);

b) resurse derivate, cele create de om pe baza celor primare (ex: echipamentele tehnice,

maşini, utilaje, instalaţii, cunoştinţele ştiinţifice, experienţa şi deprinderile de muncă ale

oamenilor);

c) resurse intermediare (apărute mai târziu în mecanismul economic) care sunt formate

din mijloace băneşti şi capitalul necesar transferului, transformării sau consumului de resurse

materiale şi umane într-un anumit circuit.

Resursele naturale pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. Din punctul de vedere al duratei folosirii sau al rezervelor disponibile, resursele

naturale se împart în:

a) neregenerabile sau epuizabile (zăcămintele de combustibili fosili, minereurile

metalifere, minereurile nemetalifere etc.);

b) regenerabile (pământul, apa, aerul, ca factori de mediu).

2. Din punctul de vedere al posibilităţilor de recuperare sau de reutilizare în

procesele de producţie şi de consum, resursele naturale pot fi grupate în:

a) recuperabile, în care se includ unele materii prime (metal, masă lemnoasă, lână,

hârtie etc.);

b) parţial recuperabile în care sunt cuprinse în special, resursele biologice, care se

degradează treptat prin refolosiri succesive;

c) nerecuperabile în care se includ în special resurse ce se folosesc în scopuri

energetice.

Resursele sunt limitate, acest fapt acţionând restrictiv asupra activităţii economice.

Caracterul dinamic ş i nelimitat al nevoilor se loveşte de limitele fizice ale resurselor.

De aceea, capătă o însemnătate deosebită utilizarea raţională a resurselor, adică

obţinerea de rezultate maxime pe fiecare unitate de cheltuială