CAPITOLUL XIV

RESURSELE FURAJERE

Legea pentru organizarea producerii şi folosirii raţionale a resurselor

de nutreţuri precizează că “Sunt considerate nutreţuri… toate produsele de

origine vegetală, animală, minerală şi de sinteză care, folosite în hrana

animalelor, determină asigurarea funcţiilor vitale şi punerea în valoare a

potenţialului productiv al acestora”.

Cum resursele furajere sunt foarte variate, Legea nr. 22/1971 le

clasifică, în funcţie de caracteristicile nutritive şi de provenienţă în opt

grupe, aşa cum se arată în tabelul 18. În practica agricolă, de regulă se

foloseşte gruparea lor după origine în nutreţuri vegetale, animale, minerale

şi combinate.

14.1. Furajele de origine vegetală

Întrucât problemele privind producerea, păstrarea şi conservarea

furajelor de origine vegetală constituie obiectul altei discipline, vom

prezenta, în cele ce urmează, numai date privind valoarea nutritivă,

cantităţile şi modul de administrare a acestor furaje, la diferite specii şi

categorii de animale.

14.1.1. Furajele verzi

Furajele verzi se caracterizează printr-o digestibilitate ridicată (70-

80%) şi un conţinut ridicat de proteine, vitamine şi săruri minerale. Când

sunt consumate cu plăcere de animale, influenţează favorabil funcţia de

reproducţie, creşterea şi dezvoltarea ca şi producţia de lapte. Nutreţul verde

se obţine de pe pajiştile naturale şi cultivate, având o valoare nutritivă

diferită în funcţie de compoziţia botanică a pajiştilor şi de faza de vegetaţie.

Se poate folosi prin păşunat sau prin cosire şi administrat ca atare. Cele mai

valoroase nutreţuri verzi sub aspect nutritiv se obţin de pe pajiştile în care

predomină plante din familia leguminoaselor şi gramineelor.

Valoarea nutritivă medie a acestor nutreţuri este de 0,15-0,20 UN şi

20 g PD/1 kg.

Nutreţul verde de pe pajiştile naturale nu acoperă necesarul de hrană

al animalelor, impunându-se astfel cultivarea plantelor de nutreţ, în special

leguminoase şi graminee care dau producţii mari de masă verde la ha.

Dintre leguminoasele de nutreţ cultivate, prezintă o importanţă

deosebită lucerna, apoi trifoiul, sparceta, ghizdeiul (ca plante perene) şi

mazărea, măzărichea, soia furajeră, fasoliţa (ca plante anuale). Aceste

furaje se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină şi săruri de

calciu şi potasiu uşor asimilabile, caroten, vitamina C şi E. valoarea

nutritivă medie a leguminoaselor perene cultivate este de 0,7 UN şi 25-30 g

PD.

Se administrează tuturor speciilor şi categoriilor de animale, dar

pentru rumegătoare administrarea lucernei se va face cu precauţie datorită

producerii meteorizaţiilor. Pentru acest motiv, lucerna nu se va administra

în stare udă.

Leguminoasele anuale (mazăre, măzăriche, soia) sunt cultivate de

cele mai multe ori în amestecuri cu graminee, fiind cunoscute sub

denumirea de borceaguri.

Borceagul de primăvară este un amestec de măzăriche cu ovăz sau

orz de primăvară iar cel de toamnă, măzăriche cu secară sau grâu. Valoarea

nutritivă este de 0,16 UN şi 20 g PD/kg. Sunt cunoscute bine de toate

speciile şi categoriile de animale, în mod deosebit până la înspicarea

gramineelor.

Gramineele cultivate, reprezentate în primul rând de cele anuale

(porumb, secară, iarbă de Sudan, orz, ovăz, sorg) şi mai puţin de cele

perene (golomăţ, obsigă, oviscios, timoftică, firuţă), sunt consumate bine

de către animale începând însă de primăvara foarte timpuriu.

Valoarea nutritivă a gramineelor cultivate anual este în medie de

0,17 UN şi 10-15 g PD, iar cele perene ajunge la 0,20 UN şi 15 g PD. Se

folosesc în special în hrana taurinelor (vaci de lapte) şi a cabalinelor. Alte

plante cultivate pentru masa verde sunt: varza furajeră (în special pentru

vacile de lapte), floare soarelui şi rapiţa.

14.1.2. Furajele fibroase

Sunt reprezentate în special prin fânuri şi se obţin prin uscarea

ierburilor de pe pajiştile naturale şi a plantelor furajere cultivate.

Conservate fiind prin uscare, au un conţinut mic de apă (15-17%),

reprezentând principalul furaj fibros pe timp de iarnă, bogat în proteine (în

special cel de leguminoase), săruri minerale şi vitamine. Valoarea nutritivă

variază în funcţie de compoziţia botanică, faza de vegetaţie în momentul

recoltării, ca şi de condiţiile de recoltare, conservare şi păstrare.

Fânurile naturale (de munte – deal, şes – câmpie) au o valoare

nutritivă medie de 0,50 UN şi 50 PD.

Fânurile cultivate sunt reprezentate de fânurile de leguminoase care

au valoare nutritivă de 0,50 UN şi 100-120 g PD; fânuri de graminee cu

0,50 UN şi 40-60 g PD; fânuri de borceag (leguminoase + graminee) cu

0,50 UN şi 80 g PD. Se administrează tuturor speciilor de animale. La

taurine, cabaline şi ovine, fânul este administrat în cantităţi de 1-2 kg/100

kg greutate vie iar la porci şi păsări se administrează sub formă de făină de

fân, de leguminoase, în cantitate de 5% din raţie.

Tabelul 18

Clasificarea nutreţurilor

Grupa nutreţurilor Denumirea nutreţurilor

1. Grupa nutreţurilor fibroase

a. fânurib. granule şi brichete de plante verzi deshidratatec. făinuri de nutreţuri fibroase

2. Grupa nutreţurilor suculente

a. nutreţuri însilozateb. semisilozc. nutreţuri verzid. borhoturie. rădăcinoasef. tuberculig. bostănoaseh. resturi culinare

3. Grupa nutreţurilor grosiere

a. paie de cerealeb. coceni de porumbc. ciocălăid. vrejie. plevurif. gozuri

4. Grupa nutreţurilor concentrate

a. concentrate cultivateb. concentrate industrialec. făinuri proteice de origine vegetalăd. făinuri proteice de origine animalăe. spărturi de cereale

5. Grupa substanţelor energetice

a. grăsimi vegetale de uz furajerb. grăsimi animale de uz furajerc. zahăr furajer d. glucozăe. amidonf. melasă

6. Grupa substanţelor mineralea. macroelementeb. microelemente

7. Grupa aditivilor furajeri

a. vitamineb. aminoacizic. antibiotice furajered. substanţe enzimaticee. coloranţif. antioxidanţi

8. Grupa preparatelor furajere

a. nutreţuri combinateb. nucleec. premixurid. substituenţi

14.1.3. Furajul murat

Se obţine prin conservarea plantelor verzi însilozate care suferă

procese biochimice (de fermentaţie lactică, acetică, alcoolică şi butirică –

nedorită). Porumbul murat recoltat şi însilozat în faza de lapte-ceară

constituie cel mai bun nutreţ suculent pentru iarnă, conţinând 0,20 UN şi

10-12 g PD. Se administrează împreună cu fibroasele păstrându-se un

raport de 1 kg fân la 5 kg nutreţ murat, asociindu-se totodată şi cu cretă

furajeră, deoarece este sărac în calciu.

14.1.4. Furajele suculente de iarnă

Rădăcinoasele (sfeclă furajeră, de zahăr, morcovi, napi)

tuberculiferele (cartofi şi topinambur) şi bostănoasele (dovleac şi pepene),

constituie nutreţuri suculente caracterizate printr-un conţinut de apă (80-

90%), cantităţi mari de SEN şi printr-o digestibilitate ridicată. Valoarea

nutritivă este de 0,15-0,20 UN şi 10-15 g PD. Sfecla se administrează în

special femelelor în lactaţie, stimulând producţia de lapte. Morcovii

reprezintă un furaj excelent pentru îngrăşarea animalelor, având un conţinut

mare de caroten este indicat pentru reproducătorii masculi (1-4 kg/zi),

tineret de reproducţie şi păsări.

Bostănoasele sunt suculente cu digestibilitate ridicată (peste 70%) şi

valoare nutritivă mai scăzută (0,10 UN şi 10 g PD). Sunt bine valorificate

de toate speciile de animale.

14.1.5. Furajele grosiere

Constituie produse secundare rezultate în urma separării seminţelor

(paie, pleavă vreji de leguminoase, coceni de porumb). Se caracterizează

prin volum mare, conţinut ridicat în celuloză (50% din SU) şi digestibilitate

redusă. Valoarea nutritivă medie este de 0,35-0,40 UN şi 5-20 g PD. Sunt

sărace în Ca, P şi vitamine. Se administrează de regulă în hrana

rumegătoarelor, în special pentru cele puse la îngrăşat şi a cabalinelor, fie

sub formă uscată, fie tocate şi umectate.

14.1.6. Furajele concentrate vegetale

Această grupă este formată din: grăunţe de cereale (porumb, orz,

ovăz, sorg, secară), boabe de leguminoase (mazăre, soia, măzăriche, linte),

seminţele plantelor oleaginoase (in, cânepă). Nutreţurile concentrate se

caracterizează prin volum mic, valoare nutritivă mare, digestibilitate

ridicată şi conţinut de apă de 12-15%.

Grăunţele de cereale conţin mai mult amidon (70% din SU), săruri

minerale, în special de fosfat şi calciu, iar dintre vitamine complexul B şi

vitamina E.

Porumbul constituie sursa principală de concentrate folosite în hrana

animalelor puse la îngrăşat (porcine, taurine, ovine) reprezentând până la

80% din totalul concentratelor, la păsări până la 70% din concentrate, iar la

celelalte categorii până la 30% (tineret de la toate speciile şi animale de

muncă).

Valoarea nutritivă a porumbului este de 1,2-1,3 UN şi 70-80 g PD.

Valoarea biologică a proteinei din porumb este mai scăzută datorită lipsei

aminoacizilor lizină şi glicocol şi a cantităţilor mici de triptofan şi cistină.

Se asociază cu alte furaje care îl completează sub raportul conţinutului

proteic.

Ovăzul este indicat în mod deosebit reproducătorilor masculi,

tineretului mascul pentru reproducţie şi cailor de muncă. Valoarea nutritivă

este de: 1 UN şi 85-95 g PD.

Orzul este un nutreţ foarte bun pentru creşterea tineretului şi

finisarea îngrăşării porcilor (acţiune pozitivă asupra calităţii slăninei şi a

cărnii. Valoarea nutritivă este de 1,1 UN şi 89-95 g PD. Fiind un bun furaj

energetic se foloseşte şi în hrana cailor de muncă.

Secara conţine 1,2 UN şi 100 g PD folosindu-se mai puţin în hrana

animalelor ca de altfel şi grâul.

Boabele de leguminoase sunt reprezentate de: mazăre, soia, linte,

bob, fasoliţă, caracterizate prin conţinut ridicat de proteină cu valoare

biologică ridicată (20-40% proteină) şi digestibilitate mare (peste 80%).

Mazărea furajeră are o valoare nutritivă de 1 UN şi 180-200 g PD;

se administrează sub formă uruită, cu precădere animalelor care solicită

mai multă proteină (tineret, reproducători, animale de lapte) în proporţie de

5-25% din totalul concentratelor.

Soia se foloseşte mai puţin ca atare şi mai mult după extragerea

uleiurilor, sub formă de şroturi. Valoarea nutritivă este de 1,4 UN şi 350 g

PD, iar la şroturi de 1,1 UN şi 400 g PD, în medie la 1 kg. Se foloseşte în

hrana porcilor, păsărilor, ca şi a animalelor de reproducţie şi producătoare

de lapte, în vederea echilibrării raţiilor din punct de vedere proteic.

Fasoliţa (Vigna sinesis L), conţine cca. 1,2 UN şi 240 g PD.

Seminţele de plante oleaginoase (in, cânepă) se caracterizează prin

conţinut ridicat de grăsimi (25-40%), proteină (12-25%) şi au o

digestibilitate ridicată (70-80%). Au o valoare nutritivă de 1,7-1,9 UN şi

150-200 g PD. Se folosesc în hrana păsărilor în perioada de năpârlire şi a

animalelor pregătite pentru expoziţii imprimând un luciu deosebit părului.

14.1.7. Reziduurile industriale cu utilizare furajeră

În alimentaţia animalelor se folosesc pe scară largă anumite reziduuri

provenite de la industriile ce prelucrează o materie primă vegetală, în scop

alimentar. Acestea se obţin în diferite etape ale procesului tehnologic din

industriile respective, putându-se obţine chiar mai multe reziduuri de la

aceeaşi industrie. Compoziţia chimică, valoarea nutritivă şi caracteristicile

acestor reziduuri variază mult în funcţie de felul industriei de la care

provin, felul materiei prime utilizate etc. În general, se pot clasifica astfel:

după conţinutul lor (apoase şi concentrate); după natura industriei de la care

provin (de la industrii extractive şi fermentative).

Reziduurile de la industria morăritului

Se obţin de la prelucrarea seminţelor, îndeosebi a grăunţelor de

cereale, în făină, griş etc. Aceste reziduuri care se folosesc în hrana

animalelor sunt: tărâţele de grâu, zoana, praful de moară şi făină furajeră.

Dintre acestea prezintă importanţă mai mare tărâţele şi în mod special cele

de grâu.

Tărâţele de grâu sunt caracterizate printr-un conţinut ridicat de

proteină (12%) vitamine din complexul B şi săruri de fosfor. Aceste săruri

de fosfor se găsesc sub forma unui compus numit fitină, care este asimilat

numai în prezenţa enzimei fitază (se găseşte în unele tărâţe sau este produsă

de microorganismele tubului digestiv). Datorită acestei fitine tărâţele au un

rol laxativ. Digestibilitatea acestora este ridicată în special în cazul

rumegătoarelor, fiind mai puţin digerată de către porci şi păsări (datorită

celulozei). Prin conţinutul ridicat de P este necesară folosirea lor în vederea

echilibrării raportului Ca/P. Tărâţele sunt recomandate în hrana tuturor

animalelor putând reprezenta până la 50% din valoarea nutritivă a raţiei

pentru vacile de lapte, 20-30% în hrana tineretului erbivor, 40-60% pentru

taurine şi ovine la îngrăşat, 10-15% la suine şi 8-10% la păsări.

Reziduuri de la industria uleiurilor vegetale

Uleiul se extrage din seminţele plantelor oleaginoase, din seminţele

altor plante şi din anumite fructe. Extragerea uleiului se poate face cu

mijloace mecanice (presare) sau chimice (cu ajutorul diferiţilor solvenţi

organici). Reziduurile rezultate în urma extragerii uleiului pe cale mecanică

se cunosc sub formă de turte, iar cele rezultate în urma extragerii pe cale

chimică se numesc şroturi. Prin şroturi se mai înţeleg şi resturile de turte

măcinate.

Şroturile se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină (35-

40%); se utilizează pentru echilibrarea proteică a raţiilor. Dintre şroturile

utilizate în hrana animalelor, cele mai răspândite sunt cele de floarea-

soarelui şi soia.

Reziduurile de la industria amidonului

Aceste reziduuri sunt în general apoase şi se folosesc în special în

hrana animalelor supuse îngrăşării (taurine, ovine, suine). Ele se pot usca şi

păstra mai multă vreme. În mod obişnuit amidonul se extrage din cartofi,

porumb şi grâu. Valoarea nutritivă a acestora variază foarte mult în funcţie

de sursa din care provin şi conţinutul de apă.

Pulpa de cartofi (impropriu “borhot de cartofi”) rezultă din

extragerea amidonului din cartofi, având un conţinut ridicat de apă (80%).

Conţinutul în amidon este de 11,5%, este sărac în proteine, vitamine şi

săruri minerale. Are gust fad, de aceea animalele trebuie obişnuite treptat

cu consumul acestora. Digestibilitatea este mare (80%), iar valoarea

nutritivă în medie de 0,15 UN.

Borhotul de porumb are un conţinut mai redus de apă (75%) şi ca

atare o valoare nutritivă mai mare (0,30 UN şi 20 g PD). În stare proaspătă

poate fi administrat bovinelor puse la îngrăşat; în stare uscată, poate fi

folosit în hrana tuturor speciilor în proporţie de 10-20% din amestecul de

concentrate.

Borhotul de grâu (“borhotul dulce”) se caracterizează prin însuşiri

asemănătoare cu cel de porumb.

Reziduurile de la industria zahărului

Sunt reprezentate de tăiţeii de sfeclă şi melasă.

Tăiţeii de sfeclă (impropriu numit “borhot de sfeclă’) rezultă în urma

extragerii sucului de sfeclă, după ce aceasta a fost tocată. Tăiţeii proaspeţi

au conţinut ridicat de apă (95%), substanţa uscată fiind formată în cea mai

mare parte din SEN reprezentate prin zaharuri uşor asimilabile. Au conţinut

scăzut în proteină, grăsime, săruri minerale şi vitamine. Digestibilitatea este

mare (80-85%), iar valoarea nutritivă este de 0,08 UN şi 6 g PD. Tăiţeii

proaspeţi se folosesc cu precădere în hrana bovinelor puse la îngrăşat şi în

cantităţi mai mici la vacile de lapte. Pentru a li se mări durata de conservare

ei se pot usca sau mura. Prin uscare, conţin numai 10-12% apă şi se pot

păstra mai multă vreme în camere uscate şi curate (sunt higroscopice). În

hrana animalelor nu se administrează sub această stare ci înmuiaţi în apă

(4-5 ori volumul lor) fiind ţinuţi pentru rehidratare 5-6 ore.

Melasa se obţine ca reziduu de la cristalizarea zahărului

prezentându-se sub forma unui sirop vâscos, lipicios, brun, cu gust dulceag

şi miros caracteristic. Conţine 20-22% apă, iar SU este reprezentată în cea

mai mare parte prin glucide simple. Este bogată în săruri minerale (de

potasiu), are o acţiune purgativă şi de aceea în cantităţi mari produce

diaree. Se recomandă să fie folosită împreună cu furajele care au o acţiune

constipantă.

Digestibilitatea mare poate ajunge până la 90% iar valoarea nutritivă

este de 0,80 UN şi 50 g PD. Nu se administrează ca atare ci numai sub

formă de soluţie (3-4 părţi apă). Cu această soluţie se stropesc furajele

grosiere îmbunătăţind gustul lor sau la însilozarea furajelor. Se foloseşte

obligatoriu când în hrană se administrează uree.

Reziduurile de la industria berei

De la fabricarea berei care foloseşte ca materie primă orzul rezultă:

zoană, colţii de malţ, borhotul de bere şi drojdia de bere, ultimele două

prezentând cea mai mare importanţă.

Borhotul de bere, (de malţ) reprezintă reziduul rămas după filtrarea

mustului de malţ, fiind format din tegumentul grăunţelor de orzoaică,

resturi de embrioni etc. se caracterizează prin conţinut ridicat de apă (80%),

proteină (25% din SU), digestibilitatea 65-70% şi o valoarea nutritivă

medie de 0,35 UN şi 80-90 g PD. Dacă se usucă, valoarea nutritivă va fi

mai mare (0,9 UN şi 190 g PD).

Drojdia de bere, rezultă după sedimentarea mustului de malţ, se

caracterizează prin conţinut foarte ridicat de proteine (50%), cu valoare

biologică ridicată (conţine lizină, metionină şi triptofan) şi vitamine din

complexul B. Se utilizează proaspătă (lichidă), conţine 77% apă, sau sub

formă uscată (12% apă). Digestibilitatea substanţelor nutritive este ridicată

putând ajunge până la 92%, iar valoarea nutritivă este de 0,35 UN şi 115 g

PD, la drojdia proaspătă, de 1,1 UN şi 450 g PD la cea uscată. Datorită

conţinutului ridicat în proteine şi vitamine este indicată în hrana speciilor şi

categoriilor de animale care necesită multă proteină (tineret în general),

păsări, suine, reproducători.

Reziduurile de la industria spirtului

Pentru fabricarea spirtului se folosesc ca materie primă în mod

curent, cartoful şi porumbul. Reziduurile se numesc borhoturi.

Borhotul proaspăt se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apă

(90-94%), un conţinut scăzut în grăsime, celuloză şi săruri minerale (sub

1%). Digestibilitatea este ridicată (75-80%) iar valoarea nutritivă este de

0,05-0,10 UN şi 6-12 g PD. În stare proaspătă se administrează în hrana

taurinelor puse la îngrăşat şi chiar a vacilor cu lapte.

Borhotul uscat conţine 9-10% apă şi o valoare nutritivă de 0,52-1,20

UN şi 60-150 g PD; cel de porumb are valoare nutritivă superioară celui de

cartof.

Reziduurile de la industria vinurilor şi rachiurilor de fructe. Prezintă

o importanţă mai redusă tescovina, boştina etc., având doar utilizare locală

în hrana animalelor.

14.1.8. Drojdiile furajere

În rezolvarea deficitului de proteine pentru hrana animalelor,

importanţă deosebită prezintă făinurile obţinute prin cultura unor

microorganisme cunoscute sub numele de drojdii furajere. Producerea lor

se bazează pe capacitatea unor organisme inferioare de a sintetiza proteine

specifice din substanţe neproteice, dacă au condiţii de mediu convenabile.

La noi în ţară drojdiile furajere se obţin prin cultivarea unor specii de levuri

(Torula utilis, Monilia murmanica etc.) în sistem industrial pe medii

nutritive bogate în glucide. În acest scop, se folosesc reziduuri ca: leşiile

bisulfatice de la industria celulozei şi hârtiei, deşeuri de la industria

lemnului (talaş, rumeguş) sau de la culturile agricole (pleavă, coceni, vreji).

Drojdiile furajere produse la noi (fabrica de la Râşnov) se caracterizează

prin: apă 9,7%, proteine 42,5%, grăsimi 2,1%, SEN 35,5% şi săruri

minerale 9,8% (formate din microelemente ca Fe, Cu, Mn, S). în plus,

conţin vitamine, enzime şi hormoni. Digestibilitatea substanţelor organice

este de 95%, iar valoarea nutritivă de 1,15 UN şi 350-400 g PD.

14.2. Furajele de origine animală

În general, produsele de origine animală folosite ca furaje se

caracterizează prin: conţinut mare de proteine cu valoare biologică ridicată,

de săruri minerale în special de calciu şi fosfor şi de vitamine – îndeosebi

complexul B, - lipsa celulozei şi ca urmare au o mare digestibilitate (98%)

şi o valoare nutritivă ridicată. Datorită acestor însuşiri sunt utilizate pentru

echilibrarea raţiilor în proteine, iar uneori chiar în substanţe minerale şi

vitamine; fiind produse în cantităţi insuficiente se recomandă a se folosi în

special în hrana tineretului în creştere, a reproducătorilor masculi valoroşi

şi a suinelor şi păsărilor. Furajele de origine animală se încadrează în două

grupe: lapte şi subprodusele lui şi făinurile animale.

14.2.1. laptele şi subprodusele lui

Laptele matern reprezintă principala hrană a tineretului sugar al

tuturor speciilor de mamifere domestice, iar în prima parte a vieţii

sugarilor, chiar hrana lor exclusivă. În afară de lapte matern, caracteristic

fiecărei specii, în hrana tineretului din diferite specii se foloseşte laptele de

vacă (integral sau smântânit) ca supliment de hrană. În general, laptele se

caracterizează printr-o digestibilitate ridicată a tuturor componentelor sale

(cca. 98%) fiind considerat ca furaj integral valorificat. Compoziţia chimică

a laptelui variază de la o specie la alta existând o strânsă corelaţie între

conţinutul laptelui matern în proteine şi substanţe minerale şi viteza cu care

tineretul speciilor respective îşi sublează greutatea de la naştere. Valoarea

nutritivă a laptelui normal este în medie de 0,28 UN şi 33 g PD. În cadrul

aceleiaşi specii, compoziţia chimică a laptelui se modifică în funcţie de:

rasă, vârstă, lactaţie etc.

Laptele produs în primele zile după fătare, numit şi colostru, prezintă

însuşiri caracteristice. Astfel, în primele 3-7 zile după fătare, colostrul se

caracterizează printr-o culoare gălbuie, gust pronunţat sărat, miros specific,

coagulează la fierbere având o cantitate mare de SU la început (24% SU),

cantitate care scade treptat pe măsură ce încheie perioada colostrală.

Compoziţia lui chimică se modifică încă după 4-5 zile se apropie de

conţinutul laptelui normal (tabelul 19). Colostrul este bogat în proteine,

săruri minerale şi vitamine, având o aciditate ridicată. Îndeplineşte în

organismul noului născut funcţii importante ca: eliminarea meconiului

datorită efectului său laxativ, preîntâmpinând fermentaţiile şi putrefacţia

din intestine datorită acidităţii sale, are un conţinut ridicat de anticorpi şi

astfel preîntâmpină infecţiile etc.

Tabel 19

Compoziţia chimică a colostrului şi a laptelui normal (în %)

Felul lapteluiSubstanţă

uscatăCazeină

Albumină şi globulină

Grăsimi Lactoză Săruri

Colostru imediat după

fătare33.6 5.6 15.6 6.5 3.0 1.2

Colostru după 24 ore de la

fătare19.4 4.5 6.3 4.8 2.8 1.0

Colostru după 48 ore de la

fătare14.2 3.2 3.2 4.2 3.5 1.8

Colostru după 72 ore de la

fătare13.3 3.3 1.0 4.1 4.1 0.8

Lapte normal 12.5 3.0 0.5 3.6 4.6 0.8

Subprodusele laptelui – dintre acestea, în hrana animalelor se

folosesc: lapte smântânit (ecremat), zara, zerul şi resturile de la fabricarea

brânzeturilor.

Laptele smântânit se obţine din laptele integral de vacă, după

separarea grăsimii prin centrifugare. Compoziţia lui chimică se deosebeşte

de cea a laptelui integral numai prin conţinutul mai scăzut în grăsime

(o,5%) şi totodată în vitamina A. valoarea nutritivă este de cca. 0,14 UN şi

30 g PD. Prin uscare sub formă de praf, se poate conserva timp îndelungat

având o valoare nutritivă mult mai mare (1,3 UN şi 230 g PD). Conţine

numai 5% apă şi ca atare se va administra diluat în apă călduţă. Se foloseşte

mai ales proaspăt în hrana viţeilor sugari, pentru înlocuirea treptată a

laptelui integral, în hrana purceilor sugari pentru completarea raţiei şi în

hrana tineretului aviar, în amestec cu concentratele. Mai este folosit şi

pentru producerea furajelor combinate şi în diferite reţete de înlocuitori ai

laptelui.

Zara se obţine în urma extragerii untului din laptele de vacă sau din

smântână, conţinând 0,5% grăsime, 3,4% proteină digestibilă şi întreaga

cantitate de lactoză şi substanţe minerale ale laptelui integral. Se poate

utiliza sub formă proaspătă (cu 9% SU), sau ca praf (92% SU). Sub formă

proaspătă se foloseşte dulce sau acidulată, pentru băut sau pentru umectarea

concentratelor (uruieli) în hrana tineretului porcin şi aviar. Zara acidificată

are un rol, important în prevenirea şi combaterea coccidiozelor la tineretul

aviar. Sub formă de praf, se foloseşte la producerea înlocuitorilor de lapte

sau a furajelor combinate. Valoarea nutritivă a zarei este la fel ca cea a

laptelui smântânit.

Zerul se obţine în urma prelucrării laptelui de vacă sau de oaie în

brânzeturi. Se caracterizează prin: conţinut în apă 93-94%, conţinut în

proteină 0,8%, grăsime 0,2%, restul componentelor fiind în aceleaşi

cantităţi ca laptele integral. Valoarea nutritivă este mai scăzută decât la

zară, fiind în medie 0,10 UN şi 8 g PD. Se utilizează dulce sau acidificat,

pentru băut sau în amestec cu uruieli. Se poate usca obţinându-se zerul

praf, cu aceleaşi utilizări ca şi zara sau laptele smântânit.

Zerul de urdă se obţine prin fierberea zerului obişnuit, fiind sărac în

proteine şi lactoză, însă având gust plăcut poate fi utilizat ca atare sau în

amestec cu uruieli în hrana porcilor puşi la îngrăşat.

14.2.2. Făinurile de origine animală

În urma uscării şi măcinării resturilor de la prelucrarea industrială a

diferitelor cărnuri (din cărnurile improprii consumului de către om, sau din

resturile de la abatoare, servicii de ecarisaj etc.), rezultă făinurile cu

utilizare furajeră. Sunt furaje concentrate proteice, cu valoare biologică

ridicată, servind pentru echilibrarea raţiilor în proteină. Se caracterizează şi

printr-un conţinut ridicat în vitaminele B dar sărace în A şi D. Sunt bogate

în P şi uneori în Ca şi Fe. Principalele făinuri de origine animală cu

utilizare furajeră sunt: făina de carne, de sânge, de cadavre (carne-oase) şi

de peşte.

Făina de carne se obţine din resturile de carne de fabrici de

conserve, fie din carne improprie consumului uman, uscată şi măcinată. Se

prezintă sub forma unei pulberi grosiere de culoare galben-brună sau alb-

murdar, cu miros specific. Compoziţia chimică variază în funcţie de

calitatea materiei brute din car provine, fiind: 7-12% apă, 70-75% proteină,

8-15% grăsime şi 3-4% cenuşă. Digestibilitatea componenţilor este de 90-

95% iar valoarea nutritivă de 1,5 UN şi 650 g PD. Se recomandă în hrana

păsărilor şi a tineretului suin în proporţie de 1-5% din valoarea nutritivă a

raţiei. În hrana taurilor şi armăsarilor se poate administra în cantitate de

400-500 g, iar la berbeci şi vieri 100-300 g.

Făina de sânge se obţine din sângele rezultat la sacrificarea

animalelor, defibrilat, uscat şi măcinat reprezentând 8-12% din cantitatea

de sânge proaspăt utilizat. Prezintă aceleaşi caracteristici ca făina de carne

având valoarea nutritivă de 1,1 UN şi 800 g PD.

Făina de carne şi oase se obţine din cadavrele animalelor jupuite şi

tratate cu vapori supraîncălziţi sub presiune de 2-5 atmosfere timp de 8 ore,

pentru a distruge eventualii agenţi patogeni. După fierbere se îndepărtează

spuma, se usucă şi se macină. Compoziţia chimică este următoarea: apă 8-

10%, proteină brută 40-45%, grăsime 10-15%, cenuşă 10-30%.

Digestibilitatea este mai scăzută decât la făina de carne şi sânge, iar valoare

nutritivă este de 0,6-0,8 UN şi 250-400 PD.

Făina de peşte se obţine din resturile de la fabricile de conserve sau

din peştii improprii prelucrării prin conservare sau pentru consumul

omului. Compoziţia chimică a făinii de peşte de bună calitate este

următoarea: SU cca. 95%, proteină brută 50%, grăsime 3-5%, săruri

minerale peste 35%. Dintre substanţele minerale este necesar ca NaCl să nu

depăşească 10%, restul fiind reprezentate prin P, Ca, K, I. Făina de peşte se

mai caracterizează printr-o valoare biologică a proteinei crescută, prin

conţinutul mare în vitaminele A şi B, iar digestibilitatea este de cca. 90%.

Valoarea nutritivă variază în limite destul de largi, fiind în medie de 0,7-1,2

UN şi 320-480 PD. Se utilizează în hrana animalelor în aceleaşi condiţii ca

şi făina de carne.

În afara furajelor de origine animală amintite, în hrana animalelor se

mai pot folosi şi alte resurse de origine animală ca de exemplu broaştele,

râmele, omizile, crisalidele viermilor de mătase, producându-se însă în

cantităţi mici, importanţa lor este redusă.

14.3. Furajele de origine minerală

Pentru echilibrarea raţiilor în substanţe minerale, trebuie administrate

anumite suplimente minerale. Acest supliment este format fie din diverşi

compuşi minerali (NaCl, sulfat de cupru etc.), fie din furaje de origine

animală dar care au un conţinut ridicat de săruri minerale în special Ca şi P

(făină de oase, de scoici şi cojile de ouă).

Sarea de bucătărie (NaCl). Este un supliment mineral obligatoriu în

hrana animalelor şi în special a ierbivorelor. Se administrează fie sub formă

de bulgări (bovine, ovine, caprine) la discreţie, fie sub formă măcinată în

amestec cu uruielile de concentrate (suine, păsări), în cantităţi determinate

conform normelor de alimentaţie. În zonele carenţate în iod, se recomandă

administrarea de sare iodată (care conţine 5 mg iodură de potasiu la 1 kg)

pentru a preveni apariţia guşei la animale. Cantitatea de NaCl necesară în

hrana animalelor variază în funcţie de specie, vârsta animalului, producţie

etc., fiind în medie de 1% din SU a raţiei, ceea ce ar reprezenta cca. 25-50

g la bovine, 20-40 g la cabaline, 5-15 g ovine şi 1-3 g la păsări şi suine.

Făina de oase. Se obţine prin două căi: pe cale chimică (fosfatul

precipitat de oase), sau prin calcinarea şi măcinarea oaselor. Fosfatul

precipitat de oase se obţine prin tratarea oaselor, în prealabil degresate şi

degelatinate, cu acid clorhidric, după care acidul din soluţie este neutralizat

cu lapte din var. precipitatul obţinut este spălat, uscat şi măcinat. Conţine

23% calciu, 17% fosfor, sub formă de fosfaţi bicalcici. Făina de oase

obţinută prin degresare, apoi măcinată şi calcinată, conţine 25-27% calciu

şi 10-12% fosfor sub formă de fosfat tricalcic. Se foloseşte în amestec cu

uruieli de concentrate în următoarele cantităţi: 25-30 g la taurine şi

cabaline, 10-20 g la ovine şi suine şi 1-3 g la păsări.

Creta furajeră. Făina de cretă sau carbonatul de calciu se obţine prin

măcinarea rocilor naturale de carbonat de calciu. Este necesar ca aceasta să

nu conţină mai mult de 1% siliciu, care ar provoca tulburări în organism.

Conţine Ca în proporţie de 45-50%. La noi în ţară se obţine din masivul

Borsec. Se administrează în cantităţi de 10 g/100 kg greutate vie la

mamifere şi 1 g din SU la păsări.

14.4. Substanţele azotate sintetice cu utilizare furajeră

Pentru apropierea necesarului proteic în hrana animalelor, în ultimii

ani se utilizează tot mai frecvent diferite substanţe sintetice care conţin

azot. Dintre acestea se folosesc mai ales ureea, apele amoniacale şi sărurile

de amoniu care substituie o parte din proteina raţiilor. La noi în ţară se

utilizează în acest scop, în hrana rumegătoarelor de obicei, ureea sintetică

ce se obţine pe cale industrială dintr-un amestec de două părţi amoniac şi o

parte de acid carbonic, conţinând cca. 40% azot. Ureea poate substitui (fără

a dăuna sănătăţii animalelor) 30-35% din proteina raţiilor la vacile cu lapte

şi cca. 50% la taurinele puse la îngrăşat. Administrarea ureei sintetice se

face în mod treptat, pentru a preveni intoxicaţiile; ureea se adaugă în raţii

alături de melasă, sau sfecla de zahăr. Se administrează sub multiple forme:

- în amestec cu uruieli de concentrate;

- în soluţie de melasă cu care apoi se stropesc furajele grosiere;

- odată cu însilozarea;

- diluată în apă (4-5 părţi apă la o parte uree) cu care apoi se

stropesc furajele însilozate;

- introduse în furajele combinate.

14.5. Furajele combinate

Prin furaje combinate se înţeleg amestecuri complexe, preparate din

mai multe materii prime, dozate în aşa fel încât să se constituie raţii cu

valoare completă sau să se completeze raţiile de bază. Trebuie reţinut că

furajele combinate sunt produse industriale, destinate în special pentru

alimentaţia animalelor, fiind alcătuite din amestecuri diferite pe baza unor

reţete riguros ştiinţifice şi ca atare ele nu trebuie confundate cu alte

amestecuri de furaje ce se administrează animalelor în mod obişnuit.

Materia primă de bază folosită la producerea furajelor combinate o

constituie grăunţele de cereale, boabele de leguminoase şi reziduurile

industriale la care se mai adaugă furaje proteice de origine animală,

suplimente minerale, preparate vitaminice etc. Componenţa furajelor

combinate diferă de la o specie la alta, iar în cadrul speciei de la o categorie

la alta în funcţie de cerinţele animalului. Datorită acestui fapt este necesar

ca la întocmirea reţetelor pentru prepararea furajelor să se ţină cont de o

serie de indici calitativi şi anume: valoarea energetică a raţiei, raportul

proteic, conţinutului în aminoacizi, conţinutul în celuloză, în vitamine,

raportul calcido-bazic, şi Ca/P. producerea furajelor combinate se

realizează pe baza numeroaselor procedee tehnice având loc diferite

operaţii de mărunţire, amestecare, umezire, presare, uscare etc. Clasificarea

acestora se face în funcţie de forma de pregătire şi rolul pe care-l au în

hrana animalelor.

Forma de prezentare

Furajele combinate pentru diferite specii şi categorii de animale pot

fi: brichete, amestecuri de uruieli sau făinuri şi forma granulată.

Brichetele sunt formate din fibroase şi concentrate, având ca liant

melasa, de forma unor cărămizi, folosite pentru cabaline şi taurine.

Amestecurile de uruieli sau făinuri, se folosesc pentru completarea

raţiilor la toate speciile sau pot constitui raţie în întregime la păsări şi porci.

Amestecurile granulate de diferite mărimi se folosesc cu precădere

în hrana porcilor şi păsărilor.

După rolul pe care îl au în alimentaţia animalelor, furajele combinate

pot fi: complete, de completare şi speciale.

Furajele combinate complete – pot alcătui singure raţia animalelor

(suine şi păsări), şi în care sunt dozate toate substanţele nutritive necesare

animalelor. În componenţa acestora intră grăunţele de cereale în proporţia

cea mai mare (60-70%), boabe de leguminoase, tărâţe, şroturi, făină de fân,

făinuri de origine animală, antibiotice şi supliment mineral. Se pot prezenta

fie sub formă de amestecuri de uruieli şi făinuri, fie sub formă granulată.

Furajele combinate de completare (preamestecuri) se folosesc ca

suplimente ce se adaugă la raţia de bază cu scopul de a o echilibra în

proteine, vitamine, săruri minerale. În componenţa acestor furaje bogate în

proteină, intră vitamine şi săruri minerale sau chiar preparate sintetice.

Aceste preamestecuri poartă denumiri ca: premix, vamix, zoofort etc. De

altfel, se consideră că aceste preamestecuri reprezintă forma cea mai

avantajoasă de echilibrare a raţiilor de bază utilizate în hrana animalelor,

asigurându-le valoarea completă.

Furajele combinate speciale se folosesc cu scopul de a substitui

laptele integral (înlocuitori ai laptelui), în hrana purceilor şi viţeilor. Sunt

alcătuite în general din furaje cu conţinut foarte redus de celuloză şi cu

adaosuri de preparate proteino-vitamino-minerale. Aceste furaje combinate

poartă denumiri diferite în funcţie de marca fabricii producătoare şi cu

scopul urmărit (înţărcarea timpurie, îngrăşarea specială a viţeilor etc.). La

noi în ţară se folosesc atât preparatele indigene (lactovit, larovit), cât şi

importate (latolio neve).

14.6. Resturile culinare

De la unităţile de alimentaţie publică, de la unele fabrici de produse

alimentare, ca şi din gospodărie, rezultă o serie de produse alimentare care

pot fi utilizate în hrana animalelor, constituind o importantă sursă pentru

îngrăşarea porcilor, administrate în cantitate de 15 kg maximum.

Compoziţia şi valoare nutritivă este foarte diferită în funcţie de provenienţa

lor. În medie conţine: 80% apă având 1 UN/kg SU.

14.7. Prepararea furajelor

Metodele de preparare a furajelor sunt dependente de agentul de

acţiune şi efectul lor, grupându-se în: metode mecano-fizice (mărunţirea,

saramurarea, melasarea şi fierberea furajelor), chimice (tratate cu var, leşie

etc.) şi biologice (încolţire, zaharificare, drojduire etc.)

Deoarece metodele de preparare a furajelor sunt foarte numeroase

vom prezenta numai pe cele frecvent utilizate în practică pe grupe de furaj.

Prepararea furajelor verzi.

Furajele verzi pot fi folosite în hrana animalelor fără a necesita o

preparare, cu excepţia suinelor şi a păsărilor la care este nevoi de tocarea

lor. Tocarea se face până la dimensiuni de 2-3 cm pentru suine şi 1 cm

pentru păsări.

Prepararea rădăcinilor, tuberculilor şi bostănoaselor

Constă în: spălare, tocare, fierbere. Spălarea urmăreşte înlăturarea

pământului aderent care uneori poate reprezenta 5-10% din greutatea

furajului. Tocare se face diferit şi anume: 1-5 cm în diametru la

rumegătoare, 0,8 cm pentru cabaline, 0,5 cm pentru suine şi 5-10 mm

pentru păsări.

Fierberea cartofilor şi rădăcinoaselor se realizează în condiţii mai

bune cu ajutorul vaporilor fierbinţi sub presiune. După fierbere cartofii şi

rădăcinoasele se zdrobesc, încă din stare caldă şi se administrează singure

sau în amestec cu uruieli de concentrate. Apa rezultată de la fierberea

cartofilor şi a sfeclei se înlătură datorită conţinutului în solanină şi betaină.

Dezgheţarea se face în apă rece şi numai pentru cantităţile care pot fi

consumate în ziua respectivă.

Prepararea fânului

Fânul care provine din plante sănătoase, recoltat şi păstrat în condiţii

normale, se administrează erbivorelor ca atare (nepreparat), iar în hrana

suinelor şi a păsărilor, sub formă de făină de fân (mai ales de lucernă şi

trifoi).

Prepararea furajelor grosiere (paie, coceni de porumb, pleavă, vreji

de leguminoase etc.). Constă din tocarea, saramurarea, melasarea, dospirea,

tratarea cu var a paielor etc.

Tratarea furajelor grosiere se face cu scopul de a le ridica gradul de

consumabilitate. Dimensiunile până la care se toacă aceste furaje diferă de

la o specie la alta datorită faptului că prin mărunţirea lor exagerată pot

provoca tulburări în organismul animalelor, ca de exemplu, colici la

cabaline, atonia rumenului sau chiar oprirea rumegării la animalele

rumegătoare. Cele mai potrivite dimensiuni în cazul tocării paielor sunt de

3-5 cm pentru bovine şi 2-3 cm pentru cabaline şi ovine. Cocenii de

porumb se toacă până la 1,2-2 cm pentru toate speciile.

Saramurarea furajelor tocate, cu soluţie de sare 20%, le

îmbunătăţeşte gustul.

Melasarea (3-4 volume de apă la o parte melasă) are ca scop

ameliorarea gustului furajelor. Melasarea poate fi asociată cu uree.

Dospirea furajelor celulozice. În vederea dospirii, paiele, cocenii de

porumb sau pleava se aşează în butoaie, gropi căptuşite sau bazine, în

amestec cu 10-15% furaje suculente (sfeclă furajeră, cartofi sau dovleci),

mărunţite şi cu 3-5% adaosuri de uruieli concentrate. După umplerea

acestor bazine, se acoperă cu un strat izolator, pentru a permite fermentarea

lactică şi alcoolică. Această dospire durează până la 72 de ore. Este

recomandabil ca bazinele să cuprindă 3-4 compartimente, fiecare dintre ele

să aibă dimensiunile necesare care asigură cantităţile de furaje ce pot fi

consumate într-o zi. Compartimentele golite, înainte de a fi din nou

umplute, se curăţa şi se dezinfectează cu o soluţie de 1% var, pentru a

preîntâmpina dezvoltarea mucegaiurilor. Furajele dospite se recomandă a fi

administrate imediat în hrana animalelor în 2-3 tainuri/zi, în cantităţi zilnice

de 15-20 kg la bovine adulte, 10-15 kg la tineretul bovin (de peste un an),

8-10 kg în hrana cailor de muncă şi 1-2 kg la ovinele adulte.

Tratarea paielor cu var se face după mai multe variante. Una dintre

aceste variante constă în prepararea unei soluţii de var 1% în care se adaugă

200-300 NaCl. Paiele, în prealabil tocate, se pun în coşuri de nuiele,

introducându-se apoi în soluţia de var, pregătită ca mai sus, unde se ţin

timp de o oră, se scot şi se întind pe o platformă înclinată pentru a se scurge

soluţia. După 2-3 ore, paiele se ridică de pe platformă şi se aşează într-un

bazin sau groapă căptuşită, se tasează bine, apoi se acoperă cu un capac.

După 24 de ore, paiele se scot din bazin şi pot fi administrate animalelor

fără a mai fi spălate, în aceleaşi condiţii ca şi paiele dospite.

Prepararea grăunţelor şi seminţelor de furaje. Se face prin zdrobire,

uruire, măcinare, opărire, prăjire, macerare, zaharificare şi drojduire.

Mărunţirea este indicată pentru toate grăunţele administrate

diferitelor specii şi categorii de animale. Gradul de mărunţire este diferit,

începând cu zdrobirea lor (pentru bovine şi cabaline), apoi uruirea (păsări

adulte, cabaline, bovine) şi în sfârşit măcinarea sau uruirea fină necesară în

hrana tineretului, a suinelor, ovinelor şi la păsări, administrate sub formă de

pastă.

Opărirea se aplică numai grăunţelor încinse, mucegăite sau atacate

de diferite boli.

Prăjirea se aplică grăunţelor de ovăz, orz, porumb, destinate hrănirii

purceilor pentru combaterea tulburărilor digestive şi pentru obişnuirea lor

cu consumul acestor furaje.

Înmuierea şi macerarea se folosesc numai în cazul grăunţelor cu

învelişul tare, în acest scop se ţin în apă timp de 8-12 ore (înmuiere), sau

până la 72 de ore, în cazul macerării. După fiecare 8-10 ore se scot din apă

şi se ţin 3-4 ore afară.

Încolţirea se aplică de regulă grăunţelor de orz şi ovăz (mai puţin

cele de grâu şi secară), cu scopul de a obţine un furaj verde, bogat în

vitamine şi enzime, necesare animalelor în timp de iarnă (în special pentru

păsări).

Zaharificarea sau îndulcirea are drept scop transformarea zaharurilor

cu moleculă complexă (amidonul) în zaharuri cu moleculă mai simplă, în

vederea măririi gradului de digestibilitate al lor. Acest procedeu poate fi

realizat prin mai multe metode. În principiu, amestecul de concentrate sub

formă de uruieli sau făinuri, se pune în bazine peste care se toarnă 1,5-2

părţi apă fierbinte (85-900C). În acest timp uruielile se amestecă bine până

ce se formează un terci, apoi se acoperă bazinul cu vasul respectiv, pentru a

se menţine temperatura de 55-600C. După cca. 3 ore se consideră că

îndulcirea este terminată. Furajele îndulcite pot fi administrate în hrana

porcilor în proporţie de 50-75% din raţie şi 20-38 % în cazul păsărilor.

Drojduirea furajelor concentrate se practică cu scopul de a ridica

conţinutul în proteină şi vitamine.

Prepararea suplimentelor minerale. Constă din alcătuirea

amestecurilor în proporţii diferite în funcţie de specie şi categoria de

animale pentru care este destinat acest amestec. Astfel, în cazul tineretului

bovina, cabalin şi ovin, se recomandă ca amestecul mineral să fie format

din 1/3 făină de cretă, 1/3 făină de oase şi 1/3 sare de bucătărie; pentru

tineretul suine şi aviar, amestecul este format din 40% cretă furajeră, 40%

făină de oase şi 20% NaCl. În cazul mamiferelor adulte, ca şi al păsărilor

ouătoare, amestecul de substanţe minerale include într-o proporţie mai

mare sărurile de Ca.

Recondiţionarea furajelor. Se face cu scopul de a preveni

intoxicaţiile de natură alimentară a animalelor, care sunt datorate în special

alterării furajelor ca urmare a conservării necorespunzătoare sau

consumării unor furaje toxice.

În general, furajele recondiţionate se administrează în hrana

animalelor cu multă precauţie şi în cantităţi reduse, asociate cu alte furaje

de bună calitate. Nu se recomandă administrarea în hrana tineretului de

toate specii, a cabalinelor, a reproducătorilor masculi şi a femelelor

gestante.