Nevoia de evaluare

Mai 2013dr. monica chiffa

Evaluarea şi monitorizarea performanţelor reprezintă activităţi asemănătoare şi în strânsă conexiune

Evaluarea include analiza periodică a informaţiilor preluate din sistemul de monitorizare al performanţelor

Monitorizarea este mai preocupată de operarea programelor sau politicilor pe când evaluarea pune întrebări mai fundamentale, referitoare la existenţa, la conceptia, la însuşi nevoia de respectivul program sau politică publică

Dar, în practică, monitorizarea şi evaluarea tind să se întrepătrundă. Iar evaluarea se sprijină masiv pe datele obţinute din monitorizare

Capacitatea de evaluare şi practica de evaluare sunt în strânsă conexiune

Diferenţa este dată de faptul că, capacitatea de evaluarea se referă la capitalul uman (competenţe , abilităţi, cunoştiinţe, experienţă etc) dar şi la resursele financiare, materiale care sunt alocate evaluării

Practica de evaluare se referă la „facerea” de evaluări, la practica efectivă a evaluării.

Practica evaluării este ceea ce găsim în toate definiţiile legate de evaluare si anume: designul cercetării, efectuarea cercetarii-activitatea de evaluare efectivă.

Dar acestă practică este posibilă numai şi numai dacă avem capacitate de evaluare, dacă avem suportul „hardware” .

Aranjamentele organizaţionale- se referă la statusul organizaţiilor care conduc evaluări sau promovează evaluarea în cadrul regimului politic al guvernării.

Gradul de autonomie pe care organizaţiile respective îl au în selectarea agendei evaluării.

Capacitatea acestora în termeni de resurse (atât de personal cât şi resurse financiare), accesul la evaluări al publicului; distribuţia evaluărilor, a studiilor; obligaţiile pe care le generează aceste studii de evaluare efectuate,

Instituţionalizarea evaluării se referă la stabilirea de reguli, proceduri şi aranjamente organizaţionale prin intermediul cărora evaluarea politicilor publice este utilizată în cadrul anumitor guvernări.

instituţionalizarea evaluării este procesul de legitimizare, de acceptare ca o activitate curentă a practicii evaluării, în mod formal, în cadrul procesului de luare a deciziilor publice din cadrul activităţii de guvernare.

Prin instituţionalizarea evaluării se formalizează, se specifică, se stabilesc momentele în care evaluările sunt efectuate şi în ce scop sunt efectuate (ce se doreşte să se afle?)

Formalizarea aranjamentelor instituţionale asigură faptul că evaluările nu sunt efectuate pe baze ad hoc, la întâmplare –fără nici o regularitate ci că, dimpotrivă, aceste evaluări sunt efectuate regulat, cu o anumită frecvenţă.

Un sistem care furnizează informaţii sistematice referitoare la performanţele multiplelor unităţi guvernamentale (fie ele ministere sau prefecturi) este utilizat pentru îmbunătăţirea politicilor publice

în absenţa unui astfel de sistem nu există

o evidenţă obiectivă pe baza căreia să se poată susţine care sunt consecinţele acţiunilor sau programelor guvernamentale

In absenţa unor astfel de date, opinia oricui este la fel de bună.

dacă nu există un ansamblu de dovezi care pot fi investigate pentru a media multiplele opinii, interpretări subiective sau credinţe, asumpţii, ideologii.... cum pot să fie luate hotărârile în privinţa acţiunilor publice?

Atunci când există interes în evaluarea activităţii guvernamentale, dovezile obiective aduse de către evaluatori cu privire la performanţa guvernamentală pot schimba natura discursului politic, aducând informaţii credibile la masa discuţiilor şi punând sub semnul întrebării vechile credinţele şi opinii care conduc acţiunile guvernamentale.

Intr-un astfel de context (deci în care practica evalării politicilor publice este e formalizată) aceasta este parte a dezvoltării/întăririi politicilor publice şi a implementării acestora.

prin implementarea explicită a practicii evaluării este asigurată o anumită protecţie faţă de comportamentul oportunist al factorilor de decizie.

un guvern naţional care construieşte un sistem de evaluare naţional va îmbunătăţi mijloacele şi metodele guvernării