A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. i mâinile îi umblau laȘ ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchia ul ei. i unchia ul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toatăș Ș ș ziulica i-ar fi iuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat i n-ar fi tu it câteodată.ț ș ș Ba uneori, ca să- i mai ie de urât, tot ea vorbea i tot ea răspundea. i râdea ea de ea, ca iș ț ș Ș ș cum ar fi râs ea de altcineva, în irând ochiurile pe cârlige.ș— Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrân ile noastre!ț— Cât, de? cât?— Ihi, ihi, mult de tot!— Adică ce, nu te-ai mul umi i c-o fată mare?ț ș— Ba, ce să zic, bine ar fi -o fată...ș— Da, dar la fată vrea zestre.— S-ar găsi, că eu i unchia ul avem ce ne trebuie i nu ne trebuie mult, trei co i de pânzăș ș ș ț albă i câte un co ciug; iar boii mo ului, iar plugul mo ului, iar casa mo ului i a babei, toateș ș ș ș ș ș ar fi ale fetei.— Bine, mătu ă, bine, da' de unde i fată? Tu nu tii că copacii usca i nu mai dau de laș ș ș ț rădăcină?

i bătrâna începu să râdă i să ofteze: "hi, hi, hi, ooof, of!"Ș ș— Ei, toate se întorc, i apele se întorc de la Dumnezeu, numai tinere ile ba. Ce nu e la timpș ț nu mai e niciodată. M-a mul umi eu i pe un prichindel de băiat.ș ț ș— Ba te-ai mul umi i pe-o codană. Tu să-n iri, i ea să de ire, tu să cerni, i ea să risipească,ț ș ș ș ș ș tu să pui de mămăligă, i ea să răstoarne căldarea pe foc.ș— Dacă e pe-a a, m-a mul umi i pe-un copil cât ghemul, numai s-aud în casă "mamă", căș ș ț ș mult e pustiu când u a se închide peste doi bătrâni.ș— Da' dacă ar fi mai mic?— Fie i mai mic. i bătrâna începu să râdă.ș Ș— Ce neroadă!— Ba neroadă, nu glumă!— Dar dacă ar fi cât un bob de mazăre? i tocmai când da bătrâna capul peste cap de râs,Ș odată tresări că, de după u ă, se-auzi un glas ascu it i în epat:ș ț ș ț— Dar dacă ar fi cât o neghini ă? Bătrâna se uită, se uită i începu să se închine.ț ș— Bine, bine, zise acela i glas, văd eu că nu- i trebuie copii... Baba î i luă inima în din i iș ț ș ț ș zise:— Ba-mi trebuie... da' unde e ti... cine e ti?ș ș— Cine sunt? Neghini ăț , gândul lumii. De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor i-iș ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă, -amș râs de m-am prăpădit când am văzut ce- i trec prin minte...ț— Ei, a ! Ce mi-a trecut? Nimic!ș— Nu e adevărat, răspunse Neghini ă râzând, omul spune mai pu in decât gânde te. Dacă nu-ț ț și opteam eu că copacul uscat nu mai dă de la rădăcină, cine tie ce-ai mai fi spus...ț ș ș

Baba se făcu ca para focului.— Zău a a... nu te ru ina, mamă, nu zău... A a e omul. Când e mic face nebunii fiindcă e mic;ș ș ș când e la tinere e face nebunii fiindcă e tânăr, iar la bătrâne e se gânde te la nebunii fiindcă nuț ț ș le poate face...Bătrâna pierdu sfiala i răbdarea i se răsti cât putu:ș ș— Neghini ă, ci tacă- i gura i vin să te văd! i pe loc se-auzi un â t ca de lăcustă i un bâzâitț ț ș Ș ț ș ș ca de albină. Bătrâna sim i pe mână o picătura caldă.ț— Iacătă-mă i pe mine!... Biata femeie facu ni te ochi mari cât toate zilele i se miră toată deș ș ș ce văzu pe mână, că cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi minunat mai mult.

Neghini ă era frumos ca o piatră scumpă; i era mic cât o neghină; i avea ni te ochi ori caț ș ș ș ș două scântei albastre, i ni te mâini i picioru e ca ni te firi oare de păiajen.ș ș ș ș ș șBătrâna dădu să-l sărute. Neghini ă, â ti pe nas, â ti iar pe mână!ț ț ș ț ș— Încet, mamă, încet, că mă strive ti, zise Neghini ă.ș ț— Să te sărut, că-mi umplu i casa cu dragoste când îmi zise i ș ș mamă.— Încet, să nu mă sorbi. Îl sărută.— Cum mănânci tu, Neghini ă al maicăi?ț— Eu? Eu mă satur din fum. Până acum am mâncat la mese împărăte ti fără să tie nimeni. iș ș Ș ce-am mai râs când ceilal i tremurau înaintea împăra ilor, iar eu mă plimbam prin urechile lorț ț i le aflam gândul.ș

— Bine o fi de ei, Neghini ă mamă...ț— A , binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor de mâncare. De săraci e rău că n-auș cui să poruncească, i de ei e rău că trebuie să poruncească la mul i. Pe ceilal i oameni când îiș ț ț min i te iau de guler i te judecă judecată dreaptă; pe ei îi min i i dau din cap; ba i mai i: eiț ș ț ș ș ș tiu că-i min i, i tac, i înghit, i n-au ce face, ca să nu se strice trebile împără iei.ș ț ș ș ș ț

— Da' bine, Neghini ă, ie- i trebuie un an ca să umbli cât altul umblă într-o zi.ț ț ț— Da? Ei, nu e a a deloc. Eu mă las pe-o adiere i plutesc ca pe apă, i mă mlădii pe apaș ș ș vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint.— Ce bucurie pe unchia ul meu, zise bătrâna, când o afla că are i el un copil. Deseară o să seș ș îmbete de bucurie.— Ba e vorbă, răspunse Neghinită, eu vreau să văd pe tata acu i-acu ic!ș ș

i bătrâna, când auzi cuvântul Ș tată, se bucură de bucuria mo ului i îi zise:ș ș— Aria mo ului este cât vezi cu ochiul de departe, pusă pe-un deal mare i întins. Unde-iș ș vedea ase cai murgi treierând grâu, acolo să te opre ti, că dai peste unchia ul babei.ș ș ș— Iată, plec. Cum îi deschise u a, Neghini ă se aruncă, cu mâinile întinse i cu picioru eleș ț ș ș deschise, într-o undă de adiere. i se făcu nevăzut, ca un strop de lumină.ȘPe drum întâlni o cireadă de vaci. De minunici ce era, se dete afund într-o urmă de vacă iș începu să strige:— Măi văcari, măi, veni i de mă scoate i din inima pământului, că vă fac pe voia gândului!ț țVăcarii se luară după glas, până deteră peste Neghini ă. Unul, mai rău i mai prost dintre ei,ț ș vru să-l strivească i- i repezi călcâiul din băierile inimii. Neghini ă â ti, i sări alăturea, iarș ș ț ț ș ș văcarul, lovind cu sete pământul, î i scrinti piciorul i începu să se vaiete. Ceilal i începură cuș ș ț măciuca i, cum izbeau, rămâneau cu jumătatea în mână, iar ailaltă se ducea zbârnâind.ș— Să nu vă păzi i vacile, cum vă păzi i min ile. Cruce lată, minte întunecată, urechi de văcar,ț ț ț urechi de măgar! le zise Neghini ă, i se dădu vântului.ț șAjunse la unchia . I se sui pe nas, ca să-l vadă mai bine. Unchia ul se bucură, dar nu ca baba,ș ș iar Neghini ă se întristă. Dar ca să se-arate grozav, zise unchia ului:ț ș— Nu căta că-s mititel. Calul nu e mai mare ca copilul? i-l încalecă copilul. Bivolul nu e maiș mare ca omul? i-l înjugă omul. Mun ii nu-s mai mari ca oile? i-i pasc turmele. Pământul nuș ț ș e mai mare ca fierul plugului? i-l despică fierul plugului. Codrul nu e mai mare ca un topor?ș i-l culcă toporul la pământ. Tu nu e ti mai mare ca mine? i te-au ostenit murgii în arie. Ia săș ș ș

vezi cum îi dau eu la arie, fără bici, fără nimic.Unchia ul, minunat, îl duse la arie. Cum ajunse, Neghini ă sări pe-un cal i începu să strige:ș ț ș "Hi, hăi, hi, hăi!" Ciupe te pe unul, ciupe te pe altul, caii începură să fugă, dar ce fugă, parc-ș șar fi avut douăzeci de bice pe alele lor. i cum se crucea mo ul, iată i un negustor careș Ș ș ș trecea la scaunul împără iei.ț— Mo ule, îi zise negustorul, cine mână caii a a de grozav, că eu aud "hi-hăi, hi-hăi" i nuș ș ș văd pe nimeni!"— Ei, tată, răspunse bătrânul, m-a dăruit Dumnezeu cu un copil ca o neghină, da' cu mintea cât zece ca mine i ca d-ta.ș

Neghini ă opri caii i sări în palma unchia ului. Cum îl văzu negustorul, se gândi să ducăț ș ș împăratului a a minune.ș— Mo ule, zise negustorul, î i dau o pungă de bani pe el. Neghini ă, sfâr, în urechea mo uluiș ț ț ș i îi opti ce să vorbească. i mo ul zise, crezând că de la el zice:ș ș Ș ș

— Tu, care vinzi i cumperi, ai cumpărat vreun suflet pe-o pungă de bani?ș— Î i dau... două. i iar mo ul, după Neghini ă:ț Ș ș ț— Două pungi... pentru un suflet?— Î i dau... zece. Mo ul îngălbeni i zise, iar după oapta lui Neghini ă:ț ș ș ș ț— Sufletele se dăruiesc Domnului i se vând Necuratului.ș— Î i dau... douăzeci! i mo ul, călcând în gura lăcomiei, tăcu, cu toate oaptele bietuluiț Ș ș ș Neghini ă.țNeghini ă văzu lăcomia, da' tot el opti mo ului:: "Fie!" i mo ul zise:ț ș ș Ș ș— Fie! Bătu palmă în palmă cu negustorul. Tocmeala se făcuse. Negustorul plăti i luă peș Neghini ă, vândut de bunăvoie. Negustorul plecă. Neghini ă strigă mo ului:ț ț ș— Mo ule, mo ule, ai fost să n-ai copii, iar biată babă, da!ș șÎmpăratul era la mare i la greu sfat cu to i cărturarii, că bântuia seceta i molima. i dacăș ț ș Ș negustorul îi spuse că are un copil ca o neghini ă, împăratul rămase înmărmurit, învă a iiț ț ț împără iei căscară ochii mari i se traseră de bărbile lungi.ț ș— Nu se poate, măria-ta, a a ceva nu scrie la carte.ș— Ba se poate, zise Neghini ă, sărind pe masa sfatului, că multe se pot i nu stau în căr i; iț ș ț ș mult mai multe sunt altfel de cum sunt ticluite din condei. i după ce se minunară cât seȘ minunară, începu sfatul. Neghini ă se sui pe mâna împăratului, pe umăr, apoi în cre tetulț ș capului, i de-acolo zise râzând:ș— Înva ă, măria-ta, că cei mai mici sunt cei mai mari. Împăratul, cam de voie, cam de nevoie,ț răspunse:— A a e, Neghini ă, a a e. Iar cărturarii î i deteră ghies pe sub masă i plecară ochii în jos.ș ț ș ș ș Împăratul porunci să-i toarne lui Neghini ă o casă cu zece caturi, cât o nucă de mare, toată dinț aur-lamur i împodobită cu pietre scumpe.șNeghini ă rămase la sfat i se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ie de năzdrăvănii. i,ț ș ț Ș încet-încet, pâ i-pâ i, până intră în urechea învă atului care căuta în stele cu ocheanele. Acoloș ș ț ascultă ce ascultă, i în elese că acest vestit cărturar, în loc să se gândească la sfat, se gândeaș ț că împăratul are nasul cam mare. Se duse bini or i intră în urechea cărturarului care zicea căș ș tie mărtuntaiele omului i leacurile bolilor. Ăsta se gândea nu la sfat, ci că-i plăcea inelulș ș

împăratului. A a află, pe rând, că unul se gândea la o cucoană frumoasă, că altul se gândeaș cam ce lingu eală să cârpească împăratului, altul că ce n-ar da el pentru o sticlă de vin, altulș că bine e să fii împărat, altul că împăratul e om ca to i oamenii, numai unul, cu fruntea câtț toate zilele, asculta cuvintele i întrebările împăratului.șNeghini ă, cum află gândul tuturora, zbughi în urechea împăratului i îi opti tot, din fir pânăț ș ș în a ă. Împăratul, crezând că singur, el de la el, a citit în mintea lor, se mânie foc i le zise:ț ș— Ei, tu, care ca i în stele, i-ai făcut ochii ochean i-mi vezi nasul cât un bu tean. Astfel i-eț ț ș ș ț gândul la sfatul domnesc?Cărturarul se cutremură i dădu în genunchi, cerând iertare.ș— Tu, se răsti împăratul către doctor, dacă ai avea inelul meu, ai omorî mai pu ini oameni?țDoctorul se cutremură i dădu i el în genunchi.ș ș— Tu, zise împăratul necăjit ălorlal i, te gânde ti la secături i nu vezi că e ti cu un picior înț ș ș ș groapă; tu î i pregăte ti limba ca să mă min i; tu crezi că într-o sticlă cu vin este mai mult duhț ș ț decât în capul meu; tu nu tii că un învă at pe scaunul domniei ar face mai multe boroboa e caș ț ț un neghiob; tu te pricepi că împăratul e om ca to i oamenii, da' nu te gânde ti că învă a ii suntț ș ț ț ca neoamenii; iar tu abia te ii să nu ca ti o gură cât să înghi i împără ia toată; numai ie i-eț ș ț ț ț ț mintea la sfatul domnesc.

Cu to ii căzură în genunchi.ț— Acum ce să le fac, zise împăratul mânios, să le tai capul? Cărturarii muriră i înviară, iarș Neghini ă, care se suise în cre tetul împăratului:ț ș— Ferit-a Dumnezeu, măria-ta, fără învă a i cine să mintă lumea?ț ț— Să nu fie decât adevărul pe lume!— Ferit-a Dumnezeu! Ce-ai face chiar măria-ta fără minciună? Apoi măria-ta i-ai făcutț socoteala vie ii? Mai multe ceasuri ai mâncat, ai dormit, ai vânat, i-ai socotit cazanele cuț ț bani, ai petrecut, ba cu lumină ia-sa împărăteasa, ba i fără ea, decât te-ai necăjit cu trebile iț ș ș cu nevoile împără iei. Cum ai sta măria-ta pe scaunul lumii când lumea ar afla adevărul?țÎmpăratul zâmbi, cu ciudă, nu e vorbă, dar zâmbi ca să dreagă treaba i îi iertă pe to i. Văzândș ț însă că cel din urmă cărturar, care se gândise la sfat, tremura mereu, îi zise:— Ei, dar tu, cel mai cuminte, de ce tremuri?— Măria-ta, zise bietul bătrân, mai bine să spun i eu decât să afli măria-ta. Iată, socotesc căș nu tiu nimic i tot mă gândesc că mi-e leafa prea mică.ș șÎmpăratul râse cu poftă i-i făgădui o leafă mai mare, apoi sparse sfatul cărturarilor i plecă cuș ș Neghini ă în cre tetul capului, nedomirit de cum ghicise gândurile tuturora.ț șÎmpărăteasa i cuconii ei, văzând pe Neghini ă, se minunară, dar, când aflară că împăratul, laș ț vreme de bătrâne e, ghice te gândurile oamenilor, se cruciră i tot nu le venea să creadă.ț ș ș— Împărate, zise împărăteasa, zău a a, ghice te-mi i mie un gând.ș ș ș— Să vedem, răspunse împăratul. Împărăteasa se gândi i începu să râdă... Neghini ă oș ț zbughise în urechea împărătesei i-i aflase gândul: "Că ce bine-ar fi să mai fie o datăș împăratul tânăr!" i într-o clipă intră în urechea dreaptă a împăratului, i opa- opa- opa.Ș ș ș ș ș Împăratul — pace! Împărăteasa râdea i zicea:ș— Vezi că nu ghice ti? vezi? Pasămite, împăratul era cam tare de urechea dreaptă. Neghini ăș ț în elese, i â ti în urechea stângă, i iar opa- opa.ț ș ț ș ș ș șÎmpăratul se lumină la fa ă, dădu din cap, râse cu hohote i zise:ț ș— Ei... împărăteasă, împărăteasă... da' tot muiere! De, bine te gândi i tu, da' nu se poate...șÎmpărăteasa se ru ină, plecă ochii în jos i se gândi: "Dar dacă o ghici i la ce m-oi fi gânditș ș ș înainte, intru în pământ! De câte ori n-am dat dracului sfaturile împără iei când nu se maiț isprăveau până după miezul nop ii."țÎn sfâr it, ce-i veni lui Neghini ă, vru să râdă i de împărat; i î i zise într-o bună diminea ă:ș ț ș ș ș ț "Vezi ce e omul! Spune-i orice, spune-i mereu acela i lucru... omul crede, că omul e prost. Ceș nu crede întâi crede mai pe urmă. Am să-i fac una i bună împăratului, să-l las fără sfetniciiș cei credincio i i să-l încurc cu nebunii."ș șÎmpăratul, de umbla în fruntea o tilor, de sta la sfat mare, de se culca, de se scula, de mânca,ș de- i mângâia cuconii, un gând nu-l mai slăbea: "Nu vezi, omule de Dumnezeu, că i-auș ț îmbătrânit sfetnicii i împără ia merge rău?"ș țPasămite, Neghini ă îi intrase într-o ureche. Azi a a, mâine a a, până nu mai avu încotro.ț ș ș Sparse sfatul cel vechi i chemă altul nou.șTot unu i unu!șCum veniră, cum aruncară pe bietul împărat din scaunul neamului lui...— Acu să-l vedem! zise împieli atul de Neghini ă. Împăratul ie i plângând din cetate.ț ț ș Neghini ă, sus pe umărul lui.ț— De ce plângi, măria-ta? ine- i firea, nu fi muiere.ț ț— Ei, ei, Neghini ă, cum să nu plâng?! Unde mi-e toiagul împărătesc?ț— Ci taci, măria-ta! Ia taie un corn i fă- i, colea, o cârjă. Buzduganul e greu la bătrâne e, teș ț ț doboară. Cârja te sprijină.— Ei, ei, Neghini ă, unde mi-e scaunul împărătesc pe care au stat atâ ia mo i-strămo i ai mei?ț ț ș ș— Ci taci, măria-ta! Întinde-te colea, pe fânul înflorit i moale, i să-mi spui drept care e maiș ș dulce la oase? Scaunul cu scumpetea, sau fânul cu frumuse ea?ț

— I, i, Neghini ă, unde mi-e coroana cu stemele i cu luminile?ț ș— Ci taci, măria-ta! Pune foaie lată de lipan pe deasupra pletelor albe i spune-mi drept, careș e mai u oară, coroana cu grijile sau lipanul cu umbrele?ș— A a o fi, Neghini ă, mai zise împăratul, oftând tocmai din băierile inimii, a a o fi, seș ț ș potrive te -a a, fiindcă tii tu să le potrive ti, dar când mă gândesc în ce slavă eram ieri... îmiș ș ș ș ș vine să scald tot pământul cu lacrimile mele!— Ci taci, măria-ta! Adică ce slăvire? Toată via a, ba războaie, ba sfaturi, ba taie capul unuia,ț ba întinde la bice pe altul, ba cite te jalbele, ba ascultă păsurile, ba câte i mai câte, i maiș ș ș multe fără să vrei de câte pe vrute. Mărire să fi fost asta? Dar ia gânde te-te măria-ta că unș supus era supusul măriei-tale -avea un stăpân, iar măria-ta, purtând grija tuturora, erai slugaș tuturora. Vezi, de-aia măria-ta ai fost cel mai slugă, cel mai nevolnic din toată împără ia.ț Curată socoteală: erai împărat, nu om; acum e ti om, nu împărat. i e ti mai mare, că unde- iș Ș ș ț spune gândul, acolo te duc picioarele. -apoi, cine tie? Socote ti măria-ta că boierii pot cevaȘ ș ș fără prostime? Să ceară prostimea pe vechiul lor împărat... i să vezi măria-ta...șSe mai îmbună împăratul la cuvântul lui Neghini ă i se duse, în cruci i în curmezi , în toatăț ș ș ș ș împără ia, c-o foaie de lipan pe cap i sprijinit pe-o cârjă de corn. i de ce vedea se minuna iț ș Ș ș întreba pe Neghini ă:ț— Neghini ă, de ce-l bat pe ăla, de răcne te ca din gură de arpe?ț ș ș— Fiindcă împăratul e surd i n-aude, răspunse Neghini ă.ș ț— Neghini ă, de ce-or fi atâ ia oameni goi i descul i?ț ț ș ț— Fiindcă împăratul e orb i nu vede.ș— Neghini ă, de ce bătrânul ăla s-o fi muncind să roadă în gingii o coji ă uscată?ț ț— Fiindcă împăratul mănâncă prea mult.— Neghini ă, de ce-o munci unii i noaptea, de dau pe brânci?ț ș— Ca să doarmă împăratul i ziua, de i-o veni poftă.ș— Neghini ă, atunci de ce să vie pe scaunul meu un împărat i surd, i orb, i lacom, iț ș ș ș ș somnoros?— Ei, poi, înainte de-a fi împărat, vedea, auzea, muncea, cumpătat la mâncare i la băutură.șBietul pribeag stătu pe gânduri, în mijlocul unui ora mare, mare i zise:ș ș— I, i, Neghini ă, mult cuvânt ai! Acum s-ajung împărat, i a ti eu să fac cum e bine.ț ș ș ș

i, ca din senin, abia sfâr ise vorba de pe urmă, -auzi o gălăgie, un vaiet, o duduitură, căȘ ș ș parcă se cutremura pământul. Când colo, ce să fie? tafetă mare. Ni te voinici, cu suli i lungi,Ș ș ț aduceau vestea că norodul a băgat la dubă pe împăratul ăl nou, cu sfetnici cu tot, i că cheamăș iară i pe adevăratul împărat. Cum auzi bătrânul, zise voinicilor:ș— Sta i, că eu sunt! i-l cunoscură to i, i îi deteră în genunchi. Iar Neghini ă, de colo, de peț Ș ț ș ț umăr:— Măria-ta, mai vezi, mai auzi, ori i s-a făcut foame i- i vine să dormi?ț ș țLa toate vine rândul, după cum se întoarce roata, că de-aia e roată, să se întoarcă, iar nu să stea locului. i-i veni rândul i lui Neghini ă, gândul lumii.Ș ș țÎntr-o zi vru să glumească cu împăratul, să mai facă vreo drăcie. Îi intră în urechea dreaptă, crezând că e în a stângă. Cu stânga n-auzea de loc. "Nu face nimic. Mi-e lene să mă mut, se gândi Neghini ă. În loc să optesc, voi striga." i începu să strige din toate puterile în urecheaț ș Ș cu care împăratul auzea de minune.— Un împărat dacă n-a ti el de la el adevărul, nu-l mai află de la nimeni!șÎmpăratul, auzind acest glas tare în fundul urechii, îi zvâcni inima i- i trase o palma cât putuș ș peste ureche, zicând:— Iiiii, să tii că ce credeam eu că-mi trece prin minte era numai în ureche!ș

i când î i scutură urechea în podul palmei... Neghini ă cazu le inat...Ș ș ț ș— Tu mi-ai fost? Tu m-ai făcut să cad din scaunul împără iei? Bine! Am eu ac de cojocul tău!ț

Împăratul, înfuriat, porunci să-l lege de gât cu un fir lung de mătase i-l coborî de-l înecă înș pu ul din curtea domnească.ț

A a sfâr i bietul Neghini ă.ș ș ț