SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

PROBLEME ACTUALE SI SOLUTII DE VIITOR IN MATERIA NEDEMNITATII SUCCESORALE

St. Elena Mihaela ENACHESpecializarea Drept anul al III-lea

Coord.:  lect. dr. Dumitru VADUVA

Le domaine des successions n’a pas subi de larges modifications par rapport aux autres matières au fil des 145 ans d’existence du Code Civil, raison pour laquelle il a été surnommé « Le noyau dur du Code Civil ». Cependant, l’évolution imminente de la société impose la satisfaction des nouvelles exigences législatives surtout en ce qui concerne l’indignité successorale, domaine qui réclame une analyse d’un côté quant aux problèmes d’application dans le droit actuel et de l’autre côté concernat les solutions préconisées par le nouveau Code Civil.

La nécessité des modifications semble catégorique à l’égard de l’indignité successorale dans la situation où les trois hypothèses prévues par l’art. 655 C.Civ. et les conditions qu’on doit accomplir pour chaque cas, ne répondent plus aux exigences des situations de fait dans le présent.

Le législateur roumain de la loi de la réforme a apporté des changements significatifs influencés par la doctrine interne et en suivant la règle similaire du Code Civil Français et celui du Quebéc. Il a réglementé ainsi les cas d’indignité successorale de droit et judiciaire, les effets de l’indignité, mais aussi le fait que ces dernières peuvent être écartées par la volonté du défunt.

Nedemnitatea succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia 1. Nedemnitatea, numită şi nevrednicie, a fost calificată ca fiind o pedeapsă civilă 2

pentru că se aplică doar cu privire la cel vinovat, moştenitorii săi putând veni la succesiune în nume propriu (opinie majoritară în doctrina3 şi practica4 franceză), fie ca sancţiune civilă 5, pentru că intervine de drept, în puterea legii, instanţa având doar să constate nedemnitatea ( mai exact că faptele invocate se încadrează în ipoteza unuia dintre cazurile reglementate de art. 655 C.Civ şi că, aşa fiind, nevrednicia a operat). Hotărârea judecătorească este, aşa cum s-a observat, una declarativă şi nu constitutivă.

În dreptul actual cazurile de nedemnitate succesorală sunt expres şi limitativ reglementate de art. 655 C.Civ : atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea, acuzaţia capitală calomnioasă împotriva lui de cuius şi nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost cel care lasă moştenirea.

1 Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002. pg.59 2 Dan Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente., Ed.Rosetti, Bucureşti, 2003, p 50.3 Ph. Malaurie,  Les successions. Les libéralités , 3e éd., 2008, Defrénois, no 444 Civ. 1re, 18 déc. 1984, Bull. civ. I, no 340, Defrénois 1985, art. 33560, no 68, obs. Champenois, Gaz. Pal. 1985. 2. Pan. 221, obs. Grimaldi.5 Alexandru Bacaci şi Gheorghe Comăniţă Drept civil.Succesiunile ed. a 2-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2006, pg. 20; Fr. Deak Tratat de drept succesoral ed. a II-a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti.2002 pg. 60.

62

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Fiind vorba de norme imperative, de strictă interpretare, aceste cazuri nu ar putea fi extinse la situaţii ce ar prezenta asemănări. Într-o atare situaţie, din raţiuni de ordin moral şi practic, o nouă reglementare a nedemnităţii succesorale apare ca indispensabilă, în primul rând datorită faptului că două dintre cazurile de nedemnitate nu mai prezintă relevanţă şi în al doilea rând pentru că evoluţia societăţii româneşti necesită noi cazuri în care aceasta să intervină.

I .Problemele de aplicabilitate ale art. 655 C.Civ

Dincolo de cazul atentatului la viaţa lui de cuius, de care se va vorbi pe larg la finalul acestei părţi (din considerente de ordin structural), se află acuzaţia capitală calomnioasă împotriva defunctului şi nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost cel care lasă moştenirea.

a) Nedemnitatea pentru « acuzaţia capitală calomnioasă » intervine în cazul în care moştenitorul a făcut un denunţ, o plângere sau o mărturisire (deci nu o acuzaţie propriu-zisă care este de atributul procurorului) capitală (pentru faptele care ar fi putut atrage pedeapsa cu moartea) calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea6. Căderea în desuetudine a acestui caz de nedemnitate s-a realizat odată cu intrarea în vigoare Decretului-lege nr. 6 / 1990 în care pedeapsa cu moartea a fost abolită şi înlocuită cu detenţiunea pe viaţă, astfel încât acuzaţia nu mai poate fi « capitală ». Desigur, caracterul calomnios al acuzaţiilor trebuia constatat judecătoreşte prin hotărârea de condamnare a celui care a făcut aceste acuzaţii7.

Pe de-o parte s-ar opina că acest caz de nedemnitate nu ar fi căzut în desuetudine, art. 655 pct.2 C.Civ. devenind aplicabil în cazul « acuzaţiei » pentru fapte care sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii pe viaţă, pedeapsă care a înlocuit condamnarea la moarte. Acest lucru însă nu poate fi reţinut întrucât temeiul reglementării consta în sancţionarea intenţiei calomniatorului de a culege o moştenire prin provocarea morţii « prin mijloace legale », rezultat ce nu se înfăţişează în cazul detenţiunii pe viaţă. În egală măsură, aspect reliefat şi anterior, normele care reglementează cazurile de nedemnitate sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin asemănare şi în alte ipoteze decât cele prevăzute de legiuitor. Pe de altă parte, doctrina8 afirmă că în măsura în care legiuitorul ordinar se va folosi de facultatea de a înfiinţa pedeapsa cu moartea, cerinţa legii civile, cât priveşte acest caz de nevrednicie, ca plângerea să fie capitală, va putea fi îndeplinită. Raţiuni de politică penală exclud însă reintroducerea în sistemul de drept român a unei asemenea pedepse. De altfel Constituţia, prin art. 22 al .3 , garantează interzicerea pedepsei cu moartea.

b) Potrivit art. 655 pct. 3 C. civ., este nedemn să succeadă moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul celui care lasă moştenirea, nu a denunţat aceasta justiţiei. Legea sancţioneaza în modul acesta neîndeplinirea unei obligaţii morale faţă de memoria defunctului de a acţiona în sensul declanşării cercetărilor pentru găsirea şi pedepsirea celui vinovat de omorârea intenţionată a lui de cuius. Fiind vorba de sancţionarea neîndeplinirii unei obligaţii, este necesar ca ea sa fie imputabilă celui ţinut la aceasta. Astfel, moştenitorul trebuie să fie major şi capabil, deoarece minorul şi interzisul sunt scutiţi de obligaţia de denunţ. Este însă nedemn dacă, după ce a devenit major sau i-a fost ridicată interdicţia , a omis să facă denunţul. Nedenunţarea omorului nu este imputabilă însă rudelor apropiate şi afinilor celui care a comis omorul.( art.656 C. civ.)

Spre deosebire de celelalte două cazuri de nevrednicie, acesta nu necesită condamnarea penală a moştenitorului, fiind suficientă simpla omisiune a denunţării. Omisiunea implică însă

6 Fr. Deak op.cit. pg 647 Alexandru Bacaci şi Gheorghe Comăniţă op.cit. pg. 228 Mihail Eliescu Curs de succesiuni – Ediţie îngrijită de Cristiana Mihaela Crăciunescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pg 55

63

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

cunoaşterea prealabilă a faptului că de cuius a fost victima unui omor. Această cunoaştere poate interveni la un moment ulterior deschiderii moştenirii, ceea ce ridică probleme în legătură cu durata în timp a obligaţiei de denunţare. Pornind de la acest rezultat, în doctrină9 s-a precizat că textul a devenit aproape inaplicabil întrucât, odată ce succesibilul a fost înlăturat de la moştenire ca nedemn pentru omisiunea de denunţare a omorului, pentru a înlătura efectele acestei sancţiuni trebuie să facă dovada că se încadrează în aceste grade de rudenie sau afinitate ce-l scuteau de această obligaţie. Or, pentru aceasta trebuie să precizeze cine este autorul faptei, obligaţie pe care textul legal nu i-o cere. Mostenitorul are obligatia de a denunta omorul (faptul ca atare) căruia i-a căzut victimă de cuius, sarcina descoperirii autorului şi vinovaţiei acestuia revenind organelor de cercetare penală abilitate.

Textul s-ar putea aplica în singura ipoteză în care, după ce s-a constatat prin hotărâre judecătorească nedemnitatea succesibilului, dar înainte de rămânerea ei definitivă şi irevocabilă, se descoperă autorul faptei de omor, astfel încât succesibilul ar putea dovedi că se încadra în categoria celor absoviţi de lege de a-l fi denunţat. Argumentele enumerate sunt elemente ce au determinat literatura de specialitate recentă10 să precizeze că incidenţa practică a acestui caz de nedemnitate este neglijabilă.

c) Cel mai important caz de nevrednicie este, de lege lata, atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea. Astfel, potrivit art. 655 pct.1 este nedemn de a succede „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct”. Condiţiile acestui caz de nedemnitate reies din reglementarea menţionată: moştenitorul trebuie să fi săvârşit infracţiunea de omor( în forma consumată sau sub formă de tentativă), forma de participaţie penală neavând relevanţă ; fapta trebuie săvârşită cu intenţie directă sau indirectă (astfel, o infracţiune săvârşită din culpă sau praeterintenţie ce are ca urmare imediată moartea lui de cuius, nu constituie caz de nedemnitate); moştenitorul să fie condamnat penal printr-o hotărâre definitivă pentru omor sau tentativă la această infracţiune împotriva lui de cuius. Condiţiile sunt exprese, nefiind admisă nicio derogare, practica judiciară internă fiind unanimă în acest sens .

Totuşi, în jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Dreturilor Omului11, s-a pus problema unei interpretări prea rigide a legislaţiei interne, în speţă a art.655 pct. 1 C.Civ. În virtutea dispoziţiilor constituţionale (art. 20 din legea fundamentală), reclamanţii s-au adresat CEDO după epuizarea căilor naţionale, pentru constatarea încălcării art.8 din Convenţie de către statul român.

În fapt, este vorba de un soţ care şi-a ucis soţia, iar ulterior s-a sinucis. Organele de urmarire penală au reţinut, în urma expertizelor, că autorul crimei fusese soţul, numitul Aurel A. însă, din cauza sinuciderii acestuia, clauza a fost clasată. La deschiderea procedurii succesorale, instanţa nu a aplicat art. 655 din C.Civ care reglementează nedemnitatea succesorală pentru că lipsea una dintre condiţiile necesare impuse de text, şi anume condamnarea definitivă. Aşadar, fratele lui Aurel A. a putut veni, prin retransmitere, la moştenirea victimei Tatiana A.

În drept, CEDO a constatat încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la respectare a vieţii private şi familiale.

Instanţa de la Strasbourg a amintit că viaţa de familie cuprinde atât relaţiile sociale, morale sau culturale, de exemplu în sfera  educaţiei copiilor, cât şi obligaţii alimentare ori dreptul de moştenire. În jurisprudenţa sa anterioară, ea a stabilit că domeniul succesiunilor şi al

9 Al. Bacaci şi Gh. Comăniţă op. cit. şi autorul ce împărtăşeşte această opinie, acolo citat nota nr. 2., pg 23.10 Bogdan Pătraşcu şi Mihaela-Gabriela Berindei Nedemnitatea succesorală într-o viitoare reglementare - articol din “Dreptul românesc în contextul exigenţelor Uniunii Europene” – Comunicări prezentate la Sesiunea ştiinţifică a Institutului de Cercetări Ştiinţifice, 2009 , Ed. Hamangiu 2009, pg.5011 Velcea şi Mazăre vs. România, 64301/01, 1 decembrie 2009

64

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

liberalităţilor este intim legat de viaţa de familie. De asemenea, Curtea a reiterat faptul că articolul 8 din Convenţie nu impune dreptul de a culege liberalităţile ori o parte din moştenirea autorilor săi, ori a membrilor familiei lor. Aşadar, în materia moştenirilor, Convenţia permite statelor să stabilească propriile concepţii cu privire la viaţa de familie, care pot sau nu să includă şi dreptul de moştenire. Prin urmare Convenţia nu poate impune unui stat să adopte dispoziţii în materia nedemnităţii succesorale, însă în cazul în care există astfel de dispoziţii – cum e cazul dreptului român – ele trebuie să fie aplicate în conformitate cu propriul scop.

În cauza de faţă, Curtea a constatat existenţa a doua mari interese : în primul rând, interesul reclamanţilor  de a-l declara pe Aurel A. nedemn din punct de vedere succesoral, şi, în al doilea rând, interesul lui Lucian L. de a-şi moşteni fratele, inclusiv partea de moştenire care a aparţinut Tatianei A, în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare. Cerinţa unei hotărâri definitive de condamnare pentru omor în vederea aplicării sancţiunii nedemnităţii poate fi justificată în vederea protejării drepturilor şi libertăţilor altora, unul din scopurlile legitime prevăzute de art. 8 alin. 2 al Convenţiei. O asemenea decizie de condamnare aduce, în principiu, o garanţie de securitate juridică în raport de orice altă constatare a răspunderii persoanei pretins nedemne, ceea ce serveşte unor interese.

Pentru a determina dacă instanţele naţionale au păstrat un just echilibru între cele două interese concurente, Curtea a acordat o atenţie deosebită domeniului de aplicare al dispoziţiilor Codului Civil Român, în ceea ce priveşte nedemnitatea succesorală, în special modului în care fusese aplicat în cauză. Ea a reiterat faptul că instanţele naţionale au obligaţia de a interpreta şi aplica dreptul intern şi ca ea nu îşi va substitui propria interpretare în lipsă de arbitrar. Totuşi, o aplicare prea rigidă a dispoziţiilor legale se poate dovedi contrară art. 8.

Curtea a observat că prin ordonanţa care a dispus clasarea cauzei s-a stabilit şi că Aurel A. o omorâse pe soţia sa, Tatiana A. Parchetul îşi întemeiase ordonanţa de clasare a cererii pe scrisorile lăsate de Aurel A. în care acesta recunoştea crima. Mai mult, niciun membru al familiei lui Aurel A. – în special Lucian L. care venise la moştenire – nu negaseră vreodată că Aurel A. îşi omorâse soţia. Fără a ignora importanţa principiului securităţii juridice în ordinea juridică naţională, Curtea a considerat că, în  împrejurările cauzei, interpretarea dispoziţiilor Codului Civil în ceea ce priveşte nedemnitatea succesorală fusese una prea restrictivă, în detrimentul vieţii de familie a reclamanţilor. Nu există nicio îndoială că Aurel A. a fost într-adevăr autorul faptei. Neţinând seama de constatarea făcută de Parchet, de mărturisirea autorului crimei şi de recunoaşterea familiei acestuia, instanţele naţionale depăşiseră ceea ce era necesar pentru asigurarea respectării securităţii juridice.

Curtea nu pune în discuţie principiul fundamental al drepului penal naţional al caracterului personal şi netransmisibil al răspunderii penale. Totuşi, recunoaşterea formală de către autorităţi a caracterului ilicit al unor asemenea comportamente înainte de clasarea cauzei din pricina decesului persoanei vizate, ar trebui să constituie, pe de o parte, un mesaj clar trimis opiniei publice că autorităţile nu sunt dispuse să tolereze asemenea acţiuni şi ar trebui să servească, pe de altă parte, celor interesaţi în pretenţiile lor cu caracter civil pe care le-ar putea avea. Respectarea vieţii de familie a reclamantului ar fi impus să se ţină seama de circumstanţele speciale ale cauzei pentru a evita o aplicare mecanică a principiilor de interpretare a dispoziţiilor articolului 655 Cod Civil.

În concluzie, instanţele naţionale nu realizaseră un just echilibru între interesele succesorului lui Aurel A. şi cele ale părţii reclamante, statul român fiind obligat la plata unor despăgubiri în profitul solicitanţilor.

65

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Aşadar, legiuitorul de la 1864 a înţeles să lege nedemnitatea de drept numai de o condamnare penală definitivă. Altă interpretare nu ar putea fi dată, având în vedere formularea clară a textului art. 655 C.Civ. Jurisprudenţa şi doctrina sunt constante în acest sens. Pentru a da curs acestei hotarari CEDO, în actualul stadiu al legislaţiei, instanţele naţionale ar trebui să dea hotărâri împotriva legii, ceea ce contravine principiilor de drept. Rămâne astfel în sarcina legiuitorului român să echilibreze reglementările în domeniu în raport cu noile situaţii de fapt, cunoscut fiind faptul că jurisprudenţa CEDO reprezintă un factor fundamental în armonizarea dreptului naţional.

În noul Cod Civil, instanţei civile îi este acordată posibilitatea de a constata nedemnitatea chiar şi atunci când nu intervine o hotărâre de condamnare definitivă. Astfel, în cazurile prevăzute de art 10 lit.g CPP: decesului făptuitorului, a amnistiei antecondamnatorii şi a prescripţiei răspunderii penale, instanţa poate, la cerere sau din oficiu, să constate nedemnitatea succesorală. Ce alte modificări sunt aduse de noul Cod Civil şi în ce măsură vor satisface noile situaţii de fapt ?

II. Soluţiile propuse de noul Cod Civil în domeniul nedemnităţii succesorale şi influenţa legislaţiei străine

Nevrednicia succesorală este structurată în noul Cod Civil12 în două părţi, urmându-se norma similara din reforma franceză13 şi canadiană (provincia Quebéc)14, fiind reglementate cazurile de nedemnitate de drept şi nedemnitate judiciară, efectele nedemnităţii, precum şi faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinţei lui de cuius.

Art. 959 al 1. lit.a) prevede că este de drept nedemnă de a moşteni persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea, menţinând esenţa art.655 pct 1. din actualul cod. Exprimarea legiuitorului român este clară, nepunând probleme de interpretare, spre deosebire de art.620 al 1. din reglementarea canadiană 15

ce a creat controverse referitoare la constatarea nedemnităţii în cazul infracţiunii de ucidere din culpă. Raţiunea menţinerii acestui caz de nevrednicie constă în sancţionarea condamnatului din punct de vedere civil prin nechemarea la moştenirea celui pe care l-a ucis sau pe care a încercat să îl omoare. Ar fi inechitabil, împotriva ordinii publice şi bunelor moravuri, ca o persoană să-şi facă drum spre culegerea unei moşteniri prin luarea unei vieţi omeneşti.

Noul Cod Civil stipulează un alt caz de nedemnitate absolută «  este nedemnă de a moşteni de drept persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului. » (art.950.al 1. lit.b. ). Exemplificând o ipoteză privitoare la devoluţiunea legală, dacă X şi-ar ucide fratele, el nu ar mai putea veni la moştenirea tatălui întrucât victima îi restrângea vocaţia succesorală acestuia. În egală măsură, X nu ar putea veni nici la moştenirea celui ucis datorită primului caz de nedemnitate de drept, prevăzut de art. 959 al.1 lit.a). Practic aceeaşi faptă săvârşită faţă de coerede atrage nedemnitatea făptuitorului şi îndepărtarea lui nu de la o moştenire, ci de la două sau chiar mai multe. Este adevărat, pentru asemenea consecinţe va trebui

12 adoptat prin Legea 287 din 17 iulie 2009.13 Legea nr.2001-1135, 3.dec.2001. şi Legea din 23 iunie 2006, privind reforma succesiunilor şi a liberalităţilor în Franţa14 noul cod canadian din provincia Quebéc din 199415 Art.620.al.1: Este nedemn de drept să moştenească  cel care este declarat vinovat că a atentat la viaţa defunctului.

66

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

să intervină acţiunea conjugată a ambelor cazuri de nedemnitate absolută. Doctrina16 se întreabă însă : este oare o soluţie adecvată ca o singură faptă, încadrată fiind în ipoteze diferite de text, ambele sancţionatorii, să conducă la înlăturarea pentru nedemnitate nu de la o moştenire, ci de la două ? Am putea sublinia un argument în sens negativ : sancţiunea ar fi mult prea drastică, producând consecinţe excesive în situaţia în care aceeaşi faptă ar fi în măsură să-l facă nedemn pe cel care a săvârşit-o nu numai cu privire la două moşteniri, ci chiar la mai multe. Cu toate acestea, corelând norma în cauză cu art.961 al.1 din noul cod, oricare dintre dispunători poate reduce acest caracter excesiv prin înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale, căci contrar dispoziţiilor din dreptul pozitiv, în viitorul Cod poate interveni iertarea celui despre a cărui moştenire este vorba. Nu vom insista momentan asupra acestui din urmă aspect.

Ceea ce trebuie remarcat relativ la acest caz de nedemnitate este aplicarea sa la moştenirea testamentară. Potrivit viitorului cod, « Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară » (art.960 al.1). Instanţele vor avea deci de apreciat în ce situaţii o asemenea faptă este de natură a crea nedemnitate în materie testamentară, întrucât, aşa cum se poate deduce cu uşurinţă, nu orice legatar vinovat de fapta menţionată îşi croieşte drum spre o mărire a patrimoniului prin atentarea la viaţa unui alt succesibil. Exemplificând, un legatar cu titlu particular nu ar putea fi declarat nedemn pentru că a săvârşit infracţiunea de omor, victimă fiind un alt legatar cu titlu particular, întrucât acesta nici nu îl înlătura nici nu îi restrângea vocaţia la moştenire a făptuitorului. Ar putea fi însă declarat nedemn succesibilul care beneficia împreună cu un altul de un legat universal, fără a se preciza cota parte a fiecăruia, şi deci, prin curmarea vieţii unuia dintre ei, celălalt ar culege întreaga moştenire.

O modificare majoră se impune în art.958 al.2 care prevede : « În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă .» Această ipoteză se aplică atât nedemnităţii de drept, cât şi celei judiciare (art.959 al.1 lit.a ) pe când legislaţia franceză - art.727 al ultim17 din C.Civ.Fr o prevede doar în situaţia celei de-a doua (nedemnitate facultativă), cu toate consecinţele care decurg de aici, mai ales referitor la termenul în care poate fi cerută declararea nedemnităţii. Doctina franceză18 consideră cu regret că regula enunţată ar fi trebuit aplicată şi nedemnităţii de drept, diferenţa de regim negăsindu-şi justificare.

Dincolo de aceste comparaţii legislative, trebuie subliniată importanţa noii reguli ce reprezintă o soluţie agreată de literatura de specialitate19, eliminându-se o inechitate şi dând curs hotărârii CEDO amintită anterior. Într-o atare situaţie, instanţa civilă va putea declara nedemnitatea unei persoane în lipsa unei hotărâri penale definitive de condamnare, dacă aceasta a fost împiedicată de moartea, amnistia sau prescripţia răspunderii penale a făptuitorului.

16 Bogdan Pătraşcu şi Mihaela-Gabriela Berindei op. cit. pg 5417 art.727 al. Ultim din C.Civ Fr. : “Pot în egală măsură să fie declaraţi nedemni să moştenească cei care au comis actele menţionate la al. 1 şi 2 şi faţă de care, datorită decesului lor, acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare sau s-a stins “, iar cele două alineate menţionate prevăd că pot fi declaraţi nedemni să moştenească:Cel care este condamnat, ca autor sau complice, la o pedeapsă corecţională pentru că a omorât sau a încercat să omoare cu intenţie pe defunct;Cel care este condamnat, ca autor sau complice, la o pedeapsă corecţională pentru că a săvârşit fapte de violenţă cu intenţie ce au antrenat, fără intenţie, moartea defunctului.18 Raymond LE GUIDEC - Professeur à l'Université de Nantes , Gérard CHABOT - Maître de conférences à l'Université de Nantes , Repertoire de Droit Civil ,Succession (1° dévolution) ) - janvier 2009. Ed. Dalloz.19 Fr.Deak, op.cit. pg 63 nota nr .5

67

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

De asemenea, cu titlu de noutate, este reglementată nedemnitatea judiciară ce are un caracter relativ şi dă posibilitatea oricărui succesibil să ceară instanţei de judecată într-un an de la deschiderea succesiunii sau de la intervenirea cauzei de nevrednicie, declararea nedemnităţii20.

Primul caz de nedemnitate judiciară arată că « poate fi declarată nedemnă de a moşteni  persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei«. Păstrarea condiţiei condamnării făptuitorului este, prin comparaţie cu proiectul din 2004 al Codului Civil, o măsură justă şi prudentă. Exprimarea ”poate fi declarat nedemn de a mosteni(..) cel care a exercitat acte de violenţă fizică sau morală asupra defunctului ori a desfăşurat un alt comportament reprobabil faţă de acesta” ar fi creat, datorită subiectivismului denotat, numeroase litigii în instanţele naţionale.

Norma vizează în principal moştenirea legală întrucât, spre deosebire de aceasta, legatarii pot fi sancţionaţi şi prin alte mijloace. Legatele sunt eminamente revocabile pe timpul vieţii dispunătorului, iar după moartea sa pot fi revocate judecătoreşte pentru ingratitudine în termen de 1 an ce curge de la data la care s-a cunoscut fapta legatarului (art.1069 al.2 din noul Cod Civil). În acest sens se poate aprecia că extinderea nedemnităţii şi pentru moştenirea testamentară, cu păstrarea revocării judecătoreşti a legatelor pentru ingratitudine, va naşte controverse pentru dubla sancţionare în această materie.

Justificarea acestei inovaţii poate consta în nevoia actuală de a declara nedemne anumite persoane care, deşi nu au atentat cu intenţie la viaţa lui de cuius, au avut un comportament blamabil faţă de acesta. Atât în reglementarea actuală cât şi în cea viitorare21, unii succesibili, chiar exheredaţi, beneficiază de rezervă succesorală, ceea ce nu poate părea just în multe dintre situaţiile întâlnite în practică. Legiuitorul doreşte astfel să echilibreze balanţa : pe de-o parte nu lasă ca dispunătorul să aleagă în mod arbitrar modul în care patrimoniul său se va transmite, exheredând pentru fapte minore un moştenitor, ci păstrează rezervă pentru anumite categorii de succesibili, iar pe de altă parte sancţionează mai multe fapte prin reglementarea acestor cazuri de nedemnitate ce au ca efect pierderea implicită a rezervei. Pe cale de consecinţă, sunt protejate interesele de ordin moral şi pecuniar ale lui de cuius, dar şi ale celorlalţi moştenitori. Cele din urmă sunt ocrotite nu numai de ipoteza scăderii propriilor cote din succesiune datorită rezervei acelui moştenitor, ci şi de eventualele împrejurări în care aceştia nu ar mai avea ce moşteni (spre exemplu, dispunătorul, ca un act de răsplată pentru conduita necorespunzătoare a succesibilului, face acte de dispoziţie - în special vânzări - asupra bunurilor sale pentru a evita ca moştenitorul să beneficieze de rezervă). Această situaţie este frecvent întâlnită mai ales cu privire la descendenţii ce prezintă o conduită reprobabilă faţă de părinţi.

Ultimele tipuri de nedemnitate judiciară au fost preluate din legislaţia canadiană (art. 621. al 2 şi 3 C.Civ.Q). În virtutea art. 959. al 1 lit.b şi c. din noul Cod Civil, poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

20 Ion Turculeanu Tradiţie şi reformă în dreptul succesoral român,Revista de Ştiinţe Juridice nr.1/2006, Craiova. – referiri cu privire la proiectul de reformă din 2004 în materie succesorală.21 Cu privire la rezerva succesorală, în viitoarea reglementare aceasta se va calcula diferit, într-un mod mai simplu. Potrivit art. 1088 ”Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.”

68

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

De remarcat că legiuitorul viitoarelor coduri sancţionează mult mai aspru aceste acţiuni atât din punct de vedere penal cât şi civil. Viitoarele norme penale incriminează la art. 251 alin.(2) “distrugerea unui înscris sub semnatură privată, care aparţine altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă”. Incriminarea noii variante agravate a faptei de distrugere îşi găseşte justificarea în realitatea socială, în condiţiile în care un asemenea înscris poate fi unicul mijloc de probă pentru dovedirea unui drept de natura patrimonială de o valoare considerabilă, aşa cum este un testament olograf. Dacă testamentul autentic este păstrat într-un exemplar la o autoritate publică, iar existenţa sa este mai uşor de dovedit, cât priveşte dovada existenţei testamentului olograf, aceasta se poate realiza cu greutate. Pe lângă repararea prejudiciului în acţiunea civilă din cadrul procesului penal, făptuitorul este susceptibil de a suferi şi altă sancţiune : înlăturarea de la moştenire prin declararea nedemnităţii succesorale, întemeiate pe art. 959. al 1 lit.b. Persoana poate fi atât un moştenitor legal (spre exemplu un descendent care a ascuns sau a distrus testamentul prin care era gratificată o persoană, lucru ce-i reducea cota dobândită) sau un legatar (spre exemplu o persoană care falsifică un testament pentru a include un legat pentru sine). În egală măsură, răspunderea angajată poate fi şi contractuală dacă testamentul ascuns, alterat sau distrus a fost încredinţat unei persoane în temeiul unui contract de depozit.

Practica judiciară şi doctrina actuală fac aplicarea dispoziţiilor art.1198 pct.4 C.Civ., conform cărora, în cazul în care instrumentul probator al unui act juridic a dispărut datorită unui caz de forţă majoră sau caz fortuit, dovada se poate face prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii. Cel care se pretinde legatar trebuie să dovedească : faptul că testamentul a existat şi că acesta a fost valabil, faptul că a dispărut sau că a pierit independent de voinţa testatorului (în caz contrar, acest lucru ar echivala cu o revocare voluntară a legatului din partea dispunătorului), conţinutul testamentului. Dacă se dovedeşte că testamentul a fost distrus prin dol sau fraudă de către un erede sau un terţ, sarcina probei se răstoarnă, aceştia din urmă fiind ţinuţi să dovedească ei că testamentul nu conţinea dispoziţia invocată de legatar22.

Pentru falsificarea testamentului şi viciile de consimţământ prevăzute de art.959 al.1 lit.c, pe lângă angajarea răspunderii penale (exemplu : pentru falsul material în înscrisuri oficiale, falsul în înscrisuri sub semnătură privată sau uneori înşelăciune, dacă sunt îndeplinite toate elementele constitutive) sancţiunea civilă este nulitatea absolută sau relativă a actului, după caz. Acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat se face potrivit regulilor procedurale fie de către Ministerul Public, fie de către persoanele interesate, în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror (cu excepţia cazurilor prevăzute de art.45 alin.(1) C.pr.civ)23. Ceea ce interesează cu precădere este însă incidenţa nedemnităţii judiciare, ca sancţiune pentru persoanele ce recurg la astfel de gesturi, sancţiune ce va conferi maximă satisfacţie succesibililor păgubiţi de acte egoiste şi va crea mai multă prudenţă în conştiinţa făptuitorilor.

Cât priveşte efectele nedemnităţii, titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat de la data deschiderii moştenirii, retroactiv, astfel că potrivit art. 960 al 2, posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă. Acest efect există şi în dreptul actual, potrivit art.657 C.Civ., el trebuind să restituie bunurile împreună cu fructele şi productele obţinute sau pe care ar fi trebuit să le culeagă24.

22 Dan Chirică op.cit. pg 45.23 Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal –curs universitar, ed.a doua, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009. pg.3324 Pentru detalii în acest sens a se vedea Fr. Deak op.cit. pg 65-66.

69

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Cu privire la celelalte consecinţe ale nedemnităţii, două dintre modificări sunt demne de remarcat cu precădere. Prima este aceea a posibilităţii iertării nedemnului, iar a doua a corelaţiei dintre nedemnitatea şi reprezentarea succesorală, cu accent pe venirea la succesiune, prin reprezentarea nedemnului, a descendenţilor săi25.

În virtutea art. 961 al.1 efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea. Trebuie observat că ambele tipuri de nedemnitate pot fi înlăturate prin iertarea nedemnului de către de cuius, sub condiţia formei ad validitatem . Această formă este aceea a unui testament (indiferent de tipul său, întrucât legea nu distinge) sau printr-un act autentic notarial. Justificarea iertării ar putea consta în conştientizarea efectelor prea severe din anumite circumstanţe pentru săvârşirea unei singure fapte, regretate ulterior de cel care a comis-o. Legiuitorul lasă la latitudinea dispunătorului posibilitatea iertării pentru a nu afecta relaţiile de familie din pricina raporturilor patrimoniale cu efecte ireversibile.

Fiind o sancţiune ce intervine de drept, în reglementarea actuală, iertarea lui de cuius nu poate produce efecte, ceea ce nu reiese şi din noul Cod Civil. Literatura de specialitate 26 se întreabă însă, în privinţa ipotezelor de nedemnitate absolută, cum se conciliază, în viitorul cod, caracterul său legal, faptul că intervine de drept şi în baza unor norme imperative, cu posibilitatea celui care lasă moştenirea de a consimţi la înlăturarea efectelor sale ?

Cât priveşte corelaţia dintre nedemnitatea şi reprezentarea succesorală, trebuie menţionat art.967 al (1) ce prevede «Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire. »Astfel descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului se vor putea prevala de instituţia reprezentării succesorale, fapt ce nu poate fi posibil în actuala reglementare datorită neîndeplinirii condiţiei de a lăsa un loc util şi chiar vacant (dacă nedemnul se află încă în viaţă). Textul menţionat confimă concepţia doctrinei27 potrivit căreia este nedrept ca această sancţiune civilă să producă efecte asupra unor persoane – descendenţii nedemnului – fără vină faţă de de cuius.

Referitor la efectele faţă de terţi, noul cod consacră în art. 960 al.3 teoria moştenitorului aparent admisă în literatura de specialitate28 şi în practica judiciară actuală. Potrivit articolului citat, actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

În mod incontestabil toate aceste modificări oferă un răspuns adecvat şi într-un cadru modern nevoilor concrete, venind în întâmpinarea dinamicii sociale. Importanţa noii viziuni asupra domeniului nedemnităţii succesorale poate fi preconizată şi prin prisma reformelor elaborate în alte legislaţii, precum a celor două anterior menţionate ca surse de inspiraţie pentru noul Cod Civil. În acest sens, practicienii ambelor state converg în cvasiunanimitate la ideea unui succes al reformelor.

25 Bogdan Pătraşcu şi Mihaela-Gabriela Berindei op. cit. pg 5426 idem27 M.Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R, Ed.Academiei, Bucureşti, 1966,p.80, Fr.Deak op.cit. pag 67-68.28 Fr. Deak op.cit. pg 70 şi autorii de aceeaşi opinie – nota 1.

70

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Cu toate acestea, pentru a observa efectele acestor reguli în perimetrul societăţii româneşti, trebuie să aşteptăm intrarea lor în vigoare. Noul Cod Civil se întrevede a fi nu numai o soluţie pentru lacunele juridice existente în prezent, dar şi rezultatul unei promisiuni ferme în contextul angajamentelor stabilite cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi Verificare29 cu privire la reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei.

29 Decizia Comisiei 2006/928CE din 13 decembrie 2006, JO L 354, 14.12.2006

71

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Bibliografie :

I .Cursuri, tratate, monografii

A. Literatură română :

Bacaci, Alexandru şi Comăniţă, Gheorghe Drept civil.Succesiunile ed. a 2-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2006Chirică, Dan Drept civil. Succesiuni şi testamente., Ed.Rosetti, Bucureşti, 2003Deak, Francisc Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002Eliescu, Mihail Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R, Ed.Academiei, Bucureşti, 1966Eliescu, Mihail Curs de succesiuni – Ediţie îngrijită de Cristiana Mihaela Crăciunescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997Morăreanu, Camelia Şerban Drept procesual penal –curs universitar, ed.a doua, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009.Pătraşcu, Bogdan şi Berindei, Mihaela-Gabriela Nedemnitatea succesorală într-o viitoare reglementare - articol din “Dreptul românesc în contextul exigenţelor Uniunii Europene” – Comunicări prezentate la Sesiunea ştiinţifică a Institutului de Cercetări Ştiinţifice, 2009 , Ed. Hamangiu 2009Turculeanu, Ion Tradiţie şi reformă în dreptul succesoral român,Revista de Ştiinţe Juridice nr.1/2006 , Craiova

B. Literatură străină :

Ph. MALAURIE,  Les successions. Les libéralités , 3e éd., 2008, DefrénoisRaymond LE GUIDEC, Gérard CHABOT -Repertoire de Droit Civil ,Succession (1° dévolution) - janvier 2009. Ed. Dalloz II.Legislaţie :

Codul CivilNoul Cod Civil adoptat prin Legea 287 / 2009Noul Cod Penal adoptat prin Legea nr. 286/2009Codul Civil FrancezCodul Civil din provincia Quebéc

III. Site-uri:

http://www.echr.coe.inthttp://www.juridice.ro

72