Napoleon şi femeile

Andrei Bogdan Berbece

Femeia pe care Napoleon a iubit-o cel mai mult, după mărturisirea sa, este prima lui soţie, Josefina de Beauharnais.

Josefina este o artistă în arta seducţiei. Frivolă, pe cât e de superficială, seducătoare, pe cât este de nestatornică. Pentru ea, a captiva pe corsicanul neexperimentat şi cu temperament vulcanic nu-i decât un joc uşor. Ea nu se gândeşte la o recăsătorire decât pentru a-şi asigura o poziţie cât mai convenabilă în noua societate, în perioada tulbure a revoluţiei, şi un sprijin pentru copii, Eugen şi Hortansa. A fost destul să audă într-o zi că “acest mic general ar putea ajunge un om mare”, pentru ca ea să-şi multiplice cochetăriile şi insistenţele: “N-ai mai venit să vezi o prietenă care te iubeşte. Vino mâine să dejunezi la mine. Am nevoie să te văd şi să vorbim de

interesele tale”, îi scria ea. Intensitatea dragostei pentru Josefina reiese clar din scrisorile pe care i le adresează. Scrisorile lui pot servi drept model de pasiune, dar şi de mişcătoare naivitate. Nu găsim în ele nimic din răceala, gravitatea, logica şi autoritatea eroului de la Arcole. El ameninţă, imploră, suferă de gelozie, iartă, toată acea gamă de izbucniri banale, comune îndrăgostiţilor aflaţi la prima iubire. Sub acest aspect, el este un om comun care nu se deosebeşte de ceilalţi decât prin stilul scrisorilor, în care, ca lava unui vulcan, clocoteşte sângele corsican. „Vino repede… Tu vei fi aici, alături de mine, pe inima mea, în braţele mele, pe gura mea. Ia-ţi aripi. Vino!”, sunt cuvinte prin care el o cheamă în Italia.

În cele din urmă, Josefina soseşte unde era atât de mult aşteptată. Fericirea lui Bonaparte este de scurtă durată însă. Viaţa unui general este imprevizibilă. Campania din Italia se încheie strălucit, începe imediat o nouă aventură: Egiptul. Bonaparte, a cărui dragoste pentru Josefina a rămas întreagă în ciuda infidelităţilor ei, porneşte în căutarea gloriei.

O altă sursă spune că singura sa dragoste adevărată a fost Maria Walewska, frumoasa soție a unui conte polonez în vârstă de 70 de ani. Inițial, Maria a respins avansurile împăratului și darurile scumpe trimise. Pesemne că mă ia drept o prostituată, spunea ea. Începutul relației lor a fost – vorba lui Balzac – mai mult un viol. Napoleon s-a aruncat asupra femeii ce i-a cedat din rațiuni patriotice și rugată de soțul ei. Femeia a leșinat. El a posedat-o, lipsită de cunoștință, remarcând doar că ea nu s-a zbătut prea mult. Sacrificiul Mariei avea sa fie inutil.1

1 http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/napoleon-politica-femei1

Ulterior, Napoleon a încheiat un tratat cu Țarul, acceptând ca înseși cuvintele Polonia și polonezi să fie șterse nu doar din orice traducere, ci și din istorie. Totuși, Maria Walewska a fost, probabil, singura femeie care l-a iubit sincer și necondiționat. Când îl vizitează pe Insula Elba, Napoleon, preocupat neexplicabil de gura lumii, o culcă într-o cameră separată. Motiv serios ca femeia refuzată să noteze în jurnalul ei: Sentimentele mele pentru el sunt puternice și neschimbate. Înțeleg lucruri pe care rudele sale cele mai apropiate nu au cum să le priceapă… Dar… nu înțeleg, de pildă, de ce m-a primit pe insulă dacă dorea să mă facă să înțeleg că nu mi se mai adresează cu pasiunea de altădată… Iată-l deci cuprins, din nou, de vechea sa neîncredere în femei. Unul din medicii săi confirmă ”teama” sa de femei: El se teme de înclinația spre intrigă a femeii și de șiretenia ei, în fața căreia se simțea dezarmat. Marea sa forță era nesigură în fața unei slăbiciuni atât de subtile. Pentru a răpi seducătoarelor orice iluzie privind puterea lor, se distra prefăcându-se că e un bădăran. Le povestea – urmărindu-le reacțiile – ce infidelități comiseseră soții sau amanții lor. Cu amantele sale de-o clipă, Napoleon nu depășește stadiul pulsiunii, nevoii fiziologice. Stendhal descrie, ca un apropiat al lui ce era, comportările erotice ale împăratului: Când îi era anunțată o doamnă, îi cerea, fără a ridica ochii din hârtii, să-l aștepte în pat. Mult mai târziu, cu un sfeșnic în mână, el o conducea afară din dormitor, pentru a reveni la interminabilele sale decrete. Partea esențială a ”randez-vous”-ului nu dura mai mult de trei minute. A făcut carieră povestea actriței chemate de un Napoleon în culmea gloriei, care îi va spune femeii ce îl aștepta în pat: Dezbracă-te!, Așteaptă!, Îmbracă-te și pleacă!. Napoleon – care credea că dragostea e o pasiune aparte, care transformă bărbații în animale. Eu intru în călduri ca un câine. - nu iubea prea mult femeile. Era, de fapt, un misogin și, spre sfârșitul vieții, a recunoscut că în jocul dragostei nu era prea interesat.

O a treia femeie ce a făcut parte din viaţa lui Napoleon este Maria Louise, ducesă de Parma. Maria Louise a Austriei (germană Marie Louise von Österreich 12 decembrie 1791 – 17 decembrie 1847), născută Arhiducesa Maria Louise a Austriei (germană Erzherzogin Marie Louise von Österreich), devenită după căsătorie Împărăteasă a Franței (franceză impératrice Marie Louise des Français), iar din 1817 a devenit Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (italiană Maria Luisa, Duchessa di Parma, Piacenza e Guastalla). A fost a doua soție a împăratului Franței, Napoléon Bonaparte. A fost, de asemenea, de două ori nepoată a Mariei Antoinette și mama regelui Romei, Napoleon al II-lea. Maria Louise (care a primit numele de botez Maria Ludovica Leopoldina Francisca Theresa Josepha Lucia) s-a născut la Palatul Hofburg din Viena, ca fiică a lui Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (Francisc I al Austriei) și a celei de-a doua soții Maria Teresa a celor Două Sicilii. Maria Louise a fost, de asemenea, de două ori strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta).Încă din copilărie a învățat mai multe limbi străine. În plus față de limba ei maternă, germana, vorbea fluent engleza, franceza, italiana, latina și spaniola. La 11 martie 1810 arhiducesa în vârstă de 18 ani se căsătorește cu împăratul Franței, Napoleon. Napoleon voia să valideze și să-și legitimeze imperiul printr-o căsătorie cu un membru al Casei de Habsburg, una

2

dintre cele mai vechi familii regale din Europa. El mai încercase o căsătorie cu Marea Ducesă Anna care aparținea Casei Romanov, sora mai mică a Țarului Alexandru I al Rusiei însă propunerea a fost refuzată.

La 20 martie 1811, Maria Louise a născut un fiu, Napoléon François Joseph Charles Bonaparte. Ea a fost regentă a Franței din aprilie până în decembrie 1812 în timpul campaniei din Rusia și din aprilie 1813 până în ianuarie 1814 în timpul absenței soțului ei aflat în campania din Germania. După ce Napoleon a fost forțat să abdice, în aprilie 1814 a fost exilat pe Insula Elba. Maria Louise s-a întors în Austria și nu și-a mai văzut soțul niciodată.

Tratatul de la Fontainebleau de la 11 aprilie 1814 i-a permis Mariei Louise să-și păstreze rangul imperial și i-a acordat Ducatul Parma, Piacenza și Guastalla, fiul ei având dreptul la moștenire. Totuși în 1815, Congresul de la Viena a revizuit acest aranjament și i-a acordat drept de conducere a Ducatului numai ei nu și fiului ei. În 1817 a fost semnat un tratat care specifica că după decesul Ducesei, Ducatul va fi moștenit de un membru al Casei de Bourbon. În 1844 s-a stabilit ca Ducatul Guastalla va fi moștenit de Ducele de Modena.

La 17 februarie 1834 Marie Louise s-a căsătorit cu șambelanul său, Charles-René, Conte de Bombelles (1785-1856).

Marie Louise a fost un conducător al Parmei abil și inteligent; a introdus diferite reforme și a muncit din greu pentru beneficiul supușilor ei. A murit în 1847 la Parma.2

2 http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/amorurile-lui-napoleon3