2

2. Aspecte Medicale

2.1 Proceduri clasice si moderne in tratarea cancerului [4][9][10][15][17] Asa cum stim azi, cancerul este o boala cauzata de cresterea necontrolata a unei singure celule. Aceasta dezvoltare este declansata de mutatii, schimbari de la nivelul ADN-ului care afecteaza genele in asa fel ncat determina cresterea celulelor canceroase. In cazul unei celule normale, circuitele genetice regleaza diviziunea si moartea celulara. La celulele canceroase n schimb, aceste circuite nu mai actioneaza, eliberand celulele care nu se mai pot opri din crestere.[9]

Diviziunea celulara ne permite noua, ca organisme, sa crestem, sa ne adaptam, sa ne revenim dupa traume si sa traim. Totusi, distorsionate i necontrolate, celulele canceroase se pot dezvolta in voie, se pot adapta, repara si trai in voie, cu costul vietilor noastre. Celulele canceroase cresc si se adapteaza mai bine ca noi, fiind un fel de versiuni perfectionate ale propriilor noastre fiinte. [15]Tratamentul clasic al cancerului presupune excizia tesuturilor tumorale combinata cu chimioterapie, imunoterapie sau tratament cu radiatii, dar in functie de locatia si de raspandirea tumorii in tesuturile vecine, operatia nu este intotdeauna posibila. Prin urmare, dezvoltarea de noi tehnici care sa elibereaza selectiv substanta activa si care sa nu altereze tesuturile sanatoase vecine, a devenit una dintre cele mai atractive arii de cercetare in domeniul cancerului.[9].

Datele arheologice descoperite n ultimul timp atesta ca, de-a lungul istoriei, atat oamenii cat si animalele au suferit de cancer. Unele dintre cele mai vechi informatii legate de istoria cancerului au fost gasite fie n manuscrise, fie observate la mumiile egiptene care prezentau tumori osoase fosilizate.

Mai exact,cercetatorii au descoperit, la mumii, cazuri de cancer osos numit osteosarcom i chiar de cancer la cap sau gat.[18]

Cea mai veche descriere a cancerului a fost descoperita in Egipt si dateaza din anul 3000 i.Hr. Documentul poarta numele de Papirusul Edwin Smith si reprezinta o copie a unui fragment dintr-un manual ce trateaza chirurgia. In el sunt descrise 8 cazuri de tumori sau ulcere al sanilor care au fost tratate prin cauterizare cu ajutorul unei unelte speciale.(fig1). Totusi, autorul Figura 2.1 Unelte folosite la estirparea sanilor;

manualului, care nu i-a dat niciun nume bolii, specifica faptul ca nu exista niciun tratament impotriva sa.[18]

Chiar daca de-a lungul a mai multor secole, medicina a evoluat doar cu pasi foarte mici, in veacul al XVII-lea oamenii de stiinta incep sa faca observatii importante care vor conduce la formarea epidemiologiei cancerului. In 1713, Bernardino Ramazzini, un doctor italian, care a facut studii medicale pe calugarite a semnalat lipsa cancerului de col uterin in randul acestora, dar si incidenta relativ mare a cazurilor de cancer de san. In urma acestor constatari, el s-a intrebat daca nu cumva aceste cancere nu sunt legate de stilul lor de viata celibatar. Observatia sa a ajutat la o mai buna ntelegere a infectiilor cu transmitere sexuala dar si a modului in care actioneaza hormonii.[15]

. Figura 2.2 Aspect unui san postoperator

In anii 70, studiile clinicelor moderne au demonstrat ca interventiile chirurgicale pot fi eficiente pentru inlaturarea cancerului de san. Astazi mastectomia radicala (implica extirparea muschilor pectorali si ganglionii limfatici din axile), se efectueaza foarte rar, iar mastectomia radicala modificata (in care se pastreaza ambii sau macar unul din muschii pectorali) este si ea intalnita mult mai rar decat in trecut.[15]

In ultimii ani ai secolului XX, chirurgii dezvolta tot mai multe tehnici revolutionare cu ajutorul carora reusesc sa extraga cat mai putin tesut sanatos in timpul interventiilor de inlaturare a cancerului. Asa cum s-a evoluat de la mastectomie, la tumorectomie, progresele s-au nregistrat si in ceea ce priveste indepartarea tumorilor osoase si a celor localizate in tesuturi moi, precum cele din membre, fara a fi nevoie de amputare.(fig.2). Aceste progrese au depins nu numai de o buna intelegere a cancerului si de aparitia unor instrumente chirurgicale potrivite, ci si de combinarea operatiilor cu tratamente de chimioterapie sau radiatii.[15]

Pana in ultimele decenii ale secolului trecut, in multe cazuri, diagnosticarea cancerului necesita deschiderea pacientului, astfel incat chirurgul sa poata preleva mostre de tesut. Din fericire, spre sfarsitul anilor 70 incep sa se foloseasca tehnici speciale pentru diagnosticare, precum ecografia, tomografia, tehnicile prin rezonanta magnetica si tomografia prin emisie de pozitroni.[4]

Tumorile canceroase pot fi eliminate cu ajutorul unor aparate moderne, neinvazive. Procedura nu este dureroasa si necesita anestezie doar la copii sau la pacientii care au dureri.

Metodele moderne folosite in tratarea cancerului abordeaza foarte precis tumora. Pentru ca sunt relativ noi, nu ma pot pronunta cu referire la rezultate. Acest lucru se face in functie de durata supravietuirii pacientiilor. Pot spune insa ca efectele secundare suferite de cei care au apelat la aceste metode au fost mult mai mici decat in cazul metodelor obisnuite", spune Alexandru Grigorescu, medic primar oncologie medicala la Institutul Oncologic Bucuresti.[4]

2.2 Tratamente auto-virotice [15][16][17] Virusurile sunt particule acelulare, lipsite de echipament enzimatic in general, prin urmare utilizeaza celula gazda pentru obtinerea materialelor necesare replicarii lor; sunt inerte metabolic si parazite absolute; din acest motiv pot fi cultivate doar in sisteme biologice care ofera celule vii, spre deosebire de bacterie, care pot fi cultivate si pe medii acelulare. Sistemele biologice sunt: culturile celulare, oua embrionate si animale sensibile. [17]

Primele virusuri au aparut in scrierile hieroglifice egiptene in Memphis (1400 i.e.n.), pe basoreliefuri aparea imaginea din profil a unui preot cu picior ecvin - o sechela de poliomielita.[18]

Figura 2.3 Picior ecvin

Iar mumia faraonului Ramses al V-lea in 1196 i.e.n. , pe fata au putut fi observate multiple leziuni - pustule variolice.[17] Variolizarea este un procedeu chinezesc considerat ca fiind precursor al vaccinarii, consta in inocularea unei pulberi, obtinute din crustele uscate ale bolnavilor de variola, la persoane sanatoase, in scopul prevenirii bolii. [18]Prima vaccinare a fost facuta de Edward Jenner in anul 1796; suspensii din virus vaccinal, strans inrudit cu cel variolic, dar cu o patogenitate redusa pentru specia umana,o boala care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor.[17]

La 14 mai 1796, Jenner testeaza vaccinul contra variolei, pe James Phipps, un baieel de opt ani bolnav de variola(.fig 2.4)Inca de cand era student la Medicina, a observat ca pacientii care dezvoltau variola taurinelor (o maladie infecioasa a vacilor caracterizata prin eruptie cutanata si transmiterea la om) erau protejati impotriva variolei. Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sanatos, cu puroi luat de la o persoana bolnava de variola taurinelor i ulterior a demonstrat ca aceasta persoana era protejata impotriva inocularii voluntare cu variola. Jenner a dat numele de "vaccin" (de la cuvantul vacca din latina, insemnand vaca) substantei responsabile cu transmiterea variola taurinelor i a dat numele de "vaccinare" procesului utilizat pentru protejarea contra variolei. Importanta descoperirii lui Jenner a fost recunoscuta foarte repede i, in mai putin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a inceput sa fie utilizata in intreaga lume pentru protejarea impotriva variolei . Ulterior, n omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare sa fie dat intregii proceduri de protejare a subiecilor de maladii prin inocularea unei substane externe.[18].

Figura 2.4 Copil diagnosticat cu variola

Originea virusului vaccinei virusul utilizat pentru vaccinarea impotriva variolei este nesigura, dar se presupune ca deriveaza din virusul variolei bovinelor, din virusul variolei sau dintr-o hibridare a celor doua. Acum este un virus de laborator, fara gazda naturala.Experienta a demosnstrat eficienta vaccinului cu virus viu vaccinal, deci eficienta si siguranta sa nu au fost stabilite in studii controlate. Administrarea subcutanata a virusului vaccinului a avut ca rezultat producerea unui raspuns imun celular si umoral protectiv la mai mult de 95% din cei vaccinati prima oara.Formarea unei pustule sau cruste la sediul inocularii indica prezenta imunitati , deoarece imunitatea dureaza 10-20 de ani de aceea este recomandata revaccinarea la fiecare 10 ani pentru protectia continutului.[15]

Cea mai frecventa complicatie adversa a vaccinari este inocularea accidentala (frecvent autoinoculare)la nivelul altor sedii.Complicatiile mai serioase care sunt mai frecvente la prima vaccinare si la sugari fata de revaccinare la adulti include: eczema vaccinala care consta in leziuni cutanate diseminate la pacienti cu susceptibilitate crescuta cu eczema sau alte afectiuni cornice cutanate i care ocazional, este severa sau chiar fatala; vaccinarea progresiva (vaccina enecrozanta) care este o afectiune severa , potential fatala, ce apare la pacientii cu imunodeficite, fie congenital, fie dobandite(de ex: in leucemii sau limfoame).etc. [15]

Periculozitatea lor este data de agresivitatea microrganismelor virale, capacitatea lor de adaptare extrem de usoara, rezistenta tot mai scazuta a organismului la agresiunile externe, dificultatea tratamentelor clasice de a obtine o remisiune de durata si permanenta a multiplicarii virale. Metodele de tratament antivirale care incearca sa impiedice replicarea virala au o multime de dezavantaje. Sunt medicamente de sinteza cu efecte secundare, de multe ori dificil de tolerat de pacienti. Acestea nu actioneaza la nivelul capacittii de aparare a corpului, sunt costisitoare, fiind greu de suportat de sistemul de asigurari medicale din intreaga lume.[17] 2.3.Tratamente alopate [15][18] Medicina moderna alopata, inainte a fi initiat in medicina traditionala, ofera doar rezolvarea urgentelor, pe cand medicina traditionala trateaza organismul uman in complexitatea sa. Pentru specialistii in medicina traditionala nu exista secrete in tratarea afectiunilor, avand in vedere ca este practicata de la inceputurile istoriei umane. Medicina traditionala are o experienta practica si tehnica de tratament cu fundamente foarte stabile si cunoscute de la inceputurile omenirii. Tratamentul in medicina traditionala se bazeaza pe roadele naturii si pe zeci de mii de ani de experienta.[15]

Una dintre ramurile medicinei traditionale este acupunctura, terapie cu o istorie vasta. In China au fost descoperite ace de acupunctura confectionate din piatra, ace ce datau din anul 8.000 i.Hr. Tratamentele cu plante medicinal(fig.2.5), fitoterapia, reactiile acestuia asupra organismului uman si beneficiile sale sunt dovedite tot de atatia ani. In prezent, de exemplu, medicina traditionala este oficial recunoscuta in 120 de tari. In tarile dezvoltate nu exista ca medicina moderna alopata sa nu fie completata si de colaborarea stransa cu medicina traditionala. Medicina traditionala chineza, tibetana, rusa, indiana si din tarile balcanice trebuie abordata cu maxima seriozitate de catre fiecare individ in parte, daca pentru fiecare individ in parte este importanta stare de sanatata si doreste sa previna si sa trateze anomaliile corpului sau. [18]

Figura 2.5 Tratamente alopate

O terapie cu tratament alopat este sigura si eficace necesita distribuirea acestora la tesuturile tinta, intr-o astfel de concentratie incat sa se incadreze in intervalul ce produce eficacitatea fara toxicitate.Concentratia medicamentului in cadrul acestei ferestre terapeutice poate fi obtinuta cu regimuri care se bazeaza pe cinetica disponibilitatii acestuia la nivelul locurilor tinta.[15]

Procesele farmacologice din cursul fazei de distributie depind de existenta unei concentratii a medicamentului la nivelul receptorilor similara cu cea plasmatica.In acest caz , efectele farmacologice-fie favorabile, fie adverse-pot fi intense in aceasta faza, din cauza nivelurilor plasmatice initial ridicate.De exemplu, dupa o doza mica in bolus (50mg) de lidocaina, efectele antiaritmice pot fi evidentiate in timpul fazei initiale,de distributie, dar dispar cand nivelul plasmatic scade sub cel minim eficient, chiar inainte de a se atinge echilibrul intre plasma si tesuturi.Astfel, pentru a se mentine efectul medicamentului in timpul fazei de echilibru, trebuie administrate fie o doza unica mare, fie multiple doze mici.[15]