Naglic Marta Eseul Dr. Jivago

5
Boris Leonidovici Pasternak (n. 29 ianuarie 1890 (S.N. 10 februarie) la Moscova – d. 30 mai 1960) a fost un poet și scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958. Este fiul lui L. O. Pasternak, membru al Academiei de arte. Se naște și crește într-o familie de artiști profesioniști, în familia pictorului Leonid Pasternak și a pianistei Rosa Kaufmande de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diverse arte: desenează bine din copilărie; se ocupă de compoziția muzicală, influențat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatălui său, într- o altă, a treia perioadă, studiază cu pasiune filosofia. În 1909 se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician. În 1912 pleacă în Germania, unde se ocupă cu studierea operei școlii neokantiane de la Marburg.Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani.Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură. El scrie un roman fascinant, pe care l-am ales tema eseului meu, și datorita cărui am ramas profund impresionată de iubirea puternică, destin și socitetea rusă în acele vremuri. Prin eseul meu, cu ajutorul experienţet acestei cărţi voi incerca să prezint ideea romanului, fiind profund impresionată de relaţia de dragoste dintre Lara şi Yuri, considerănd această opera una dintre cele mai deosebite din romanele scrise după război, o opera care se dezvoltă pe fascinaţia faţă de potenţialul justiţiei revoluţionare, fiind strâns legată de aceasta. Romanul prezintă povestea epică a lui Pasternak despre marea iubire dintre Lara şi Yuri, pe fundalul unei Rusii revoluţionare, lupta pentru atingerea unui adevăr perfect, atât pe plan personal, cât şi pe plan politic, dar drama şi patosul său rezidă în eşecul acestei lupte pentru un ideal şi în dificultatea extremă pentru Yuri de a rămâne credincios propriilor principii pe plan personal, politic şi poetic. Personajul principal al romanului este doctoral şi poetul Yuri Andreievich Jivago, al cărui destin îl urmărim încă de dinaintea izbucnirii revoluţiei până la final. După moartea mamei sale, Yuri creşte la Moscova, iar unchiul său are grijă de el.

description

Eseu

Transcript of Naglic Marta Eseul Dr. Jivago

Boris Leonidovici Pasternak(n. 29 ianuarie 1890 (S.N. 10 februarie) la Moscova d. 30 mai 1960) a fost un poet i scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatur n 1958.Este fiul lui L. O. Pasternak, membru al Academiei de arte. Se nate i crete ntr-o familie de artiti profesioniti, n familia pictorului Leonid Pasternak i a pianistei Rosa Kaufmande de unde provin i preocuprile sale timpurii pentru diverse arte: deseneaz bine din copilrie; se ocup de compoziia muzical, influenat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatlui su, ntr-o alt, a treia perioad, studiaz cu pasiune filosofia. n 1909 se nscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universitii din Moscova, renunnd la profesia de muzician. n 1912 pleac n Germania, unde se ocup cu studierea operei colii neokantiane de la Marburg.Renun i la specializarea n filosofie, problematica filosofic rmnnd totui n centrul ateniei creaiei sale literare, pn la romanul i scrisorile ultimilor ani.Pasternak opteaz, n final, definitiv pentru literatur. El scrie un roman fascinant, pe care l-am ales tema eseului meu, i datorita crui am ramas profund impresionat de iubirea puternic, destin i socitetea rus n acele vremuri.Prin eseul meu, cu ajutorul experienet acestei cri voi incerca s prezint ideea romanului, fiind profund impresionat de relaia de dragoste dintre Lara i Yuri, considernd aceast opera una dintre cele mai deosebite din romanele scrise dup rzboi, o opera care se dezvolt pe fascinaia fa de potenialul justiiei revoluionare, fiind strns legat de aceasta. Romanul prezint povestea epic a lui Pasternak despre marea iubire dintre Lara i Yuri, pe fundalul unei Rusii revoluionare, lupta pentru atingerea unui adevr perfect, att pe plan personal, ct i pe plan politic, dar drama i patosul su rezid n eecul acestei lupte pentru un ideal i n dificultatea extrem pentru Yuri de a rmne credincios propriilor principii pe plan personal, politic i poetic.Personajul principal al romanului este doctoral i poetul Yuri Andreievich Jivago, al crui destin l urmrim nc de dinaintea izbucnirii revoluiei pn la final. Dup moartea mamei sale, Yuri crete la Moscova, iar unchiul su are grij de el. Adolescentul urmeaz facultatea de medicin, iar dup terminarea studiilor sale de medicin, Yuri o va ntlni Lara, o fat de care tnrul medic este fascinat. Chiar dac se cstorete cu Tonia, fiica prinilor si adoptivi, i cu ea va avea un bieel pe numa Sasha, n mintea lui n continuare este prezentat viaa zbuciumat a tinerei Lara, iar meseria lui de doctor l duce pe Jivago pe front, unde o revede pe Lara a crei soart va fi influenat de doi brbai politicianul Kamarovski i revoluionarul rus Paa. Kamarovski are o influen nefast asupra Larei i mamei sale, care ajunge n situaia de a face o ncercare de sinucidere, Lara urmnd s fie umilit i violat de Kamarovski. O ntalnire ntre cei doi are loc n Siberia cnd Yuri o vede pe Lara, iubirea lui din tineree, cu care va avea o legtur amoroas, din pcate Lara fiind cstorit cu Pasha Antipov, soldat disprut la acea vreme, cu care are o fetita, Katya. Din cauza vremurilor tulburi i nesigure cei doi ndrgostii vor fi desprii pentru totdeauna. Dei atras de Lara, doctorul se ntoarce la familia rmas n Moscova. Vremurile tulburi, lipsa banilor i srcia i faptul c Yuri Jivago e considerat burghez, determin famila Jivago s prseasc oraul i s se ndrepte spre Varynoko, la o reedin mai veche a familiei Toniei. Dup un drum lung i obositor, ntr-un tren de marf n care sunt transportai cei dui la munc silnic, dup ce au vndut tot ce aveau pentru a face rost de hran pe timpul crizei, Jivago este pe punctul de a ti arestat, n timpul unei opriri a trenului, de ctre legendarul general Strelnikov, care se ocupa cu ordinea n zon. Eroul romanului are nenorocul de a fi considerat suspect - e vorba de clasa sa social - dar e eliberat din motive obscure. Ajungnd la destinaie, familia Jivago se teme tot timpul s nu fie recunoscut de ctre bolevici ca motenitoare a bogatului moier Krueger. Cu eforturi mari, Iuri i Tonia reuesc n cele din urm s se gospodreasc singuri ntr-o veche cldire a conacului distrus n Revoluie. Acum se va nate al doilea copil al lor, iar ajutorul lui Evgraf, fratele lui care este considerat de mare ajutor pentru Yuri.Ajunsi la destinaie, Yuri i redescoper vechea pasiune, poezia, i ncepe s mearg la bibliotec. Acolo rentlnete pe Lara, alturi de care va locui cteva sptmni.Cei doi ajung s cread c faimosul general Strelnikov este de fapt Paa, soul Larisei, pe care ea l crezuse mort. Are loc o nou apropiere i Iuri i Larisa neleg, n sfrit, c in unul la cellalt. Un timp triesc orbii de fericirea lor, dar remucrile lui Yuri, care se simte vinovat fa de Tonia, l vor ndemna s-i prseasc iubita. Pe drumul spre cas, Jivago este oprit de trupele partizanilor i inut ostatic aproape doi ani, pentru c acetia aveau nevoie de un medic. n cele din urm, el reuete s evadeze i se ntoarce la Iuriatin. Aici afl c Varkino a fost ars, dar c familia lui a reuit s fug. Larisa a rmas ns pe loc, mereu n pericol, trecut, ca i el, pe lista neagr. Urmrii fiind, cei doi fug la Varkino, se ascund n ruinele vechiului conac i un timp triesc aici. Iubirea pare s ignore pericolele i i face fericii, departe de lume, ascuni de timp i de istorie. Este un roman tulburtor i in acelai timp ameitor avnd in vedere faptul c destinul ii unete constant pe cei doi n diferite zone ale rusiei, pe timpul rzboiului, fcandu-ne pe noi cititori s credem n destin i c nimic n via nu este ntmplator.n idila lor, o dragoste plin de surprize, intervine din nou un personaj din trecutul Larei care i va despri pentru totdeauna, i anume funestul Komarovski, seductorul Larisei, reapare pentru a-i ajuta pe cei doi s fug n Asia, dat fiind faptul c oricnd pot fi ucii. Iuri nu primete ns s fie ajutat de cel care a determinat i moartea tatlui su i refuz, dup ce o foreaz pe Larisa s accepte, pentru a-i salva copilul. Rmas singur, Yuri va ncerca s-i nece durerea n alcool sau scriind despre iubirea lui, cufundat n disperare. Aici l gsete Strelnikov, care nu e altul dect Paa, soul Larisei, refugiat n muni, pentru c e vnat de fotii lui aliai care l-au trdat. Cei doi brbai discut ndelung despre marea lor iubire, Lara. La scurt timp Strelnikov se sinucide.

ntorcndu-se pe jos la Moscova, confundat deseori cu un ceretor, afundndu-se din ce n ce mai mult n mizerie, n ultimii ani ai existenei sale Iuri Jivago va trece printr-un adevrat calvar. Va avea doi copii cu Marina, o fat simpl, care l iubete cu trie. Va fi ajutat permanent de Evgraf, fratele su, pentru c, avnd o biografie ptat prin provenien i prin cstoria sa cu fiica unor chiaburi. n timpul noii ordini bolevice lui i va fi imposibil s lucreze ca medic. ntr-o zi, Yuri dispare de acas, nimeni nu tie nimic de el i dup cteva zile moare n urma unui atac de cord. La nmormntarea lui, de care se ocup tot Evgraf, apare din nou Larisa. Ea mrturisete c a avut mpreun cu Yuri o feti pe care a pierdut-o n timpul refugiului. Evgraf i promite c o va cuta, iar Lara, ndurerat din pricina morii lui Yuri, presimindu-i totodat i propriul sfrit, legat de cel al brbatului pe care l iubise, dispare pentru totdeauna, nimeni nemaitiind nimic despre ea.Tema iubirii este bine redat prin lupta interioar a personajului, care se vede nevoit s aleag ntre cele 2 femei importante din viaa sa, Tonia i Lara, dar avem i al 2-lea triunghi al dragostei format din Lara, soul acesteia Pasha, i Yuri.Epilogul romanului se refer la evenimente ce se vor desfura dup cel de-al doilea rzboi mondial. Evgraf, ajuns acum general, caut mrturii despre o tnr i n timpul investigaiilor sale o ntlnete pe Tania, o fat ce seamn uimitor cu Iuri, i nelege c ea este fiica pierdut a fratelui su i a Larisei. Volumul de poezii al lui Jivago va fi tiprit de prietenii si care ns nu-l mai neleg, pentru c el este un caz nereprezentativ pentru o ntreag generaie care i-a spulberat poeii.

Cartea nu estechiar o poveste de dragoste, ct se vorbete despre efectele revoluiei, i ulterior ale rzboiului asupra destinului oamenilor i asupra societii, n general. Romanul surprinde cu relatarea anumitor episoade ale istoriei Rusiei i pune cititorul s reflecteze la cauzele i ororile rzboiului.Carcteristicile romanului Doctor Jivago sunt descrierilemetaforice, dialogurile poetice i numrul mare al personajelor. Dar dei nu toate joaca personajele acestui romanuun rol n intrig, alctuiesc mpreun o imagine complet a societii Ruse a acelor vremuri.Precum propriul personaj, Pastrenak a fost un patriot, devotat rii sale, dei nedreptit de aceasta. Datorit temei abordate, Doctor Jivago a fost interzis n Rusia, autorul fiind nlturat din uniunea scriitorilor i determinat de autoriti, sub ameninarea expulzrii, s refuze premiul Nobel. Despre Jivago, zice c ar fi fost scris dintr-un sentiment de datorie fa de semenii si de a ilustra vremurile. Judecnd dup aceste spuse, Pasternak e departe de adevr cci tocmai vremurile par att de distante de real.Doctor Jivagonate simminte din cele mai diverse, n sufletul cititorului. Pe de-o parte, acesta se poate confrunta cu dificultatea de a ine pasul cu numrul mare de personaje, nume i detalii; pe de alta, dac se afla n cutarea unei mari poveti de iubire, ar putea fi dezamgit c aceasta nu primete suficient spaiu de manifestare. Nu n ultimul rnd, aciunea romanului i schimbun pic existena, trimindu-l s vad duritatea i cruzimea rzboaielor, ca s contientizeze mai bine privilegiul de a tri ntr-o lume liber, dat fiind c noi, cei de astzi, prem a uita tot mai des preul cu care generaiile anterioare au scris istoria.Vznd filmul i citind cartea am ramas dezamagit de final, cnd Lara, dup momente de efervescen se stinge ntr-o singur fraz rece i seac. n aceeai serie de evenimente stranii, conversaiile dintre Lara i Yuri, par att de departe de via nct pun la ndoial orice intenie a autorului.Cartea pare croit dup tiparul unei femei de excepie: impresionant la prima vedere, dificil de ptruns; impune respect, admiraie, invit i provoac prin realism, inteligen.Cred c ideea romanului este aceea c oricte soluiri aduce omul acestei lumi, prin faptele sale rele, lumea rmne tot frumoas i aceast frumusee nu poate fi biruit, fiindc este creaia lui Dumnezeu. n romanul lui Boris Pasternak suferina i fericirea se amalgameaz ntr-o esen superioar, a sublimului, a frumuseii de dincolo de Bine i Ru.