Muzica Psaltica Dupa Veacul Al IV-lea

7/21/2019 Muzica Psaltica Dupa Veacul Al IV-lea

http://slidepdf.com/reader/full/muzica-psaltica-dupa-veacul-al-iv-lea 1/8

Muzica psaltica dupa veacul al IV-lea Scurta privire asupra cantarii bisericesti dupa veacul al IV-lea

Parintele Petre Vintilescu

Muzica psaltica - muzica bizantina Prima perioada in evolutia cantarii bisericestiOpiniile conducatorilor bisericesti din veacul al IV-lea si de la inceputul veacului al V-lea au

contribuit la schitarea si consacrarea principiilor unui stil bisericesc de observat in cantarea imnurilordin cult. Asa ca atunci cand serviciul liturgic oficial deschise portile sale imnurilor si deci si muzicii lor,in veacurile al IV-lea si al VI-lea, aceasta din urma realizase deja o adaptare bisericeasca. Temeliilemuzicii bisericesti bizantine erau definitiv fiate deci in aceasta epoca, iar forma ei precis determinata.!antarea imnurilor in biserica nu mai intampina acum nici oprelistea canonului "# al $inodului de la%aodiceea si nu mai provoca nici scrupulele $fintilor Parinti.

$-ar putea presupune, desigur, ca nu putin a contribuit la obisnuirea &isericii cu noua muzica sicontetul vremii' aceasta (muzica noua) avea deja un stagiu lung in oficiile religioase secundare' inrealitate insa, muzica greaca din melodiile imnurilor se adaptase in acele puncte care ii confereau un

contact si o apropiau de spiritul psalmodiei. O astfel de acomodare nu mai constituia in aceasta epocao incompatibilitate pentru muzica greaca, pentru ca, precum am spus, muzica clasica se gasea indeclin inca de la ivirea crestinismului, iar in veacul al IV-lea d.*r. decadenta ei era destul depronuntata. isi pierduse deci independenta si originalitatea, asa ca ea cedase in cursul vremiiinfluentelor orientale, pe care le putem constata chiar in documentele muzicale de veche originecrestina. Astfel, in notatia greaca a fragmentului de imn descoperit la O+rh+nchos, ca si alte imnuri deaceeasi provenienta, se disting din belsug mici grupe de note pentru una si aceeasi vocala sau silaba,adica melisme, deci influente orientale, in timp ce melodiile profane ale timpului sunt aproapeintotdeauna silabice.

egresit, cantarea psalmodica a eercitat o influenta, am putea zice directa, asupra muziciiimnurilor religioase. ra si natural, de altfel, sa fie luata ca model de catre imnul religios, care nazuia in%iturghie la aceeasi situatie ca si psalmul. $e pare insa ca drumul spre o infratire sau o apropiere, spreo atingere sau invecinare, cel putin intre cantarea psalmodica si unele din modurile de cantare greaca,fusese mijlocit chiar de catre Templul iudaic din Ierusalim. Asa, cel putin, ramane sa intelegem din$tromata (VI, /) a lui !lement Aleandrinul, care ne informeaza ca in vremea sa se spunea ca laTemplul din Ierusalim se obisnuia si un fel de cantare, care semana cu modul dorian al elinilor.

A fost, in tot cazul, destul timp in cele patru veacuri dintai pentru introducerea unui spirit crestin,intr-o anumita masura cel putin, in arta muzicala greaca, primita in slujba &isericii. 0zul demonstrativ al

imnurilor, atat de frecvent in veacul al IV-lea si tendintele lui de a castiga loc in serviciul liturgic oficial,a dus mai tarziu in chip fatal la un stil bisericesc al modurilor de cantare greceasca, sub actiuneaparintilor &isericii din acel veac. Insa, prin acceptarea in imnuri a modurilor de cantare greaca, muzicabisericeasca ajunse si ea in chip firesc mai bogata, mai pompoasa, mai infloritoare, reclamand ineecutarea ei si o tehnica mai pretentioasa. %ucrul acesta se va putea verifica destul de simtit, la unveac dupa $fantul Atanasie cel 1are, cand il subliniaza 2ericitul Augustin. 3eferindu-se la psalmodiarecitativa a &isericii din Aleandria de pe vremea acelui sfant parinte, in comparatie cu cantareainflorita din epoca sa, indeosebi cu bogata vocalizare a cantului 4Aliluia4, 2ericitul Augustin o gasea pecea dintai atat de simpla, incat ea se apropia mai mult de citire, decat de cantare (tam modico fleuvocis, pronuntianti vicinior esset 5uam canenti). 6ar chiar pe timpul $fantului Atanasie, cantareabisericeasca se infatisa mai bogata, mai inflorita in unele bucati ale ei, decat in epoca anterioara.Astfel, in timp ce lecturile din cele cinci carti ale Vechiului Testament, din cartile profetice si din celeistorice, precum si cele din oul Testament, se recitau cursiv, el afirma ca eista si un alt fel de recitaremai 4larga4, mai 4bogata4, rezervata psalmilor, cantarilor si imnurilor inflorite.



6istanta de la vechea psalmodie simpla si pana la cantarea inflorita sau modurile troparelor osubliniaza destul de clar atitudinea rigorista a !uviosului Pamvo din gipt si a celorlalti asceti dindeserturile itriei, care conservasera pana atunci vechea cantare psalmodica. Aceeasi conceptieaspra despre evlavie si smerenia calugareasca tinu inca multa vreme bisericile din manastiri departede muzica imnurilor. %a mai mult de un veac dupa Pamvo, ava $ilvan adresa unui ucenic al sau uncuvant care iese din cadrul sentimental al celui dintai. 4!e sa fac, avo, ca sa dobandesc umilinta74, ilintreba o data un frate. 4!a sunt foarte suparat de trandavire si de somn si de dormitare. !and ma scol

noaptea, am mult de luptat la cantarea psalmilor si nu pot birui dormitarea si nici psalmii nu-i pot spunefara glas4. &atranul ii raspunde8 42iule, a zice tu psalmi cu glas este in primul rand mandrie, caciaceasta iti pune in minte ca tu canti, iar fratele tau nu canta. Al doilea, iti impietreste inima si nu te lasasa te umilesti. 6e voiesti deci umilinta, lasa cantarea4. 6upa incheierea sfaturilor batranului desprefelul in care trebuie implinit canonul calugaresc, fratele il intampina8 4u, avo, de cand m-am calugarit,slujba canonului (7) si ceasurile dupa ran-duiala celor opt glasuri le cant4. 4Pentru aceasta, umilinta siplansul fug de tine4, ii raspunse batranul. 9andeste-te la parintii cei mari, cum ei nefiind slujitoribisericesti si nici glasuri, nici tropare stiind, fara numai putini psalmi, ca niste luminatori in lume australucit, precum au fost ava Pavel cel $implu si ava Pamvo si ava Apolo si ceilalti purtatori de

6umnezeu parinti...u cu cantari si tropare si glasuri, ci cu rugaciunea cea cu inima zdrobita si cu post, prin care si

frica lui 6umnezeu in inima se face necontenit... Iar cantarea pe multi la cele mai de jos ale pamantuluii-a pogorat' si nu numai pe mireni, ci si pe preoti, fiindca i-a molesit si in desfranare si in alte patimi i-aprabusit. !antarea, asadar, este a mirenilor. Pentru aceasta se ingramadeste lumea in biserici. Iaaminte, fiule, cate cete (coruri ingeresti) sunt in cer si nu este scris pentru vreuna dintr-insele ca pecele opt glasuri canta' ci o ceata canta neincetat Aliluia' alta8 $fant, $fant, $fant 6omnul $avaot (Is.:,;)' alta8 &inecuvantata fie slava 6omnului in locul unde salasluieste l< (Iez. ;,=)...4. O astfel deatitudine fata de muzica bizantina a imnului bisericesc a staruit vreme foarte indelungata printre

calugarii diferitelor &iserici din ramura orientala. Asa, chiar in veacul al >II-lea, mitropolitul nestorian&arsalibi din Amida (?), indemnat de calugarul 3abban Ischo, reintors la Ortodoie, sa reintre sidansul in sanul &isericii &izantine, a raspuns cu un tratat, in care respingea o astfel de idee' intrealtele, el afirma si urmatoarea acuzare8 4Pe vremea Apostolilor, nu se aflau tonuri muzicale. 9recii auimprumutat de la pagani melodiile cantarii lor' acestea sunt de putin folos credinciosilor si desfatanumai pe cantareti4.

oua dezvoltare a cantarii se intinsese insa in toate celelalte parti, o data cu revarsarea imnurilorin %iturghie. Aleandria, orasul vechii civilizatii grecesti din epoca ivirii si primei raspandiri acrestinismului, adica &iserica de aici a $fantului Atanasie cel 1are, jucase rolul principal in nouadezvoltare a cantarii bisericesti. i se datoreaza adoptarea celor opt glasuri sau ehuri, carora in celedin urma le-au deschis portile serviciului divin si manastirile, una dupa alta.

Sistemul muzical folosit in melodii1elozii si imnografii au utilizat, intr-adevar, modurile muzicii grecesti pentru melodiile imnurilor lor.

Acestea nu mai erau insa eact vechile moduri clasice. !lement Aleandrinul citeaza trei moduri sianume8 modul frigian, lidian si dorian intrebuintate in cantarea clasica, carora insa el le contrapune4cantarea cea noua, imnul levitic4, ale carui accente imita pe 6avid. 1elozii s-au folosit insa demodurile de cantare din uzul timpului lor, care, in comparatie cu cele vechi, suferisera nu numaimodificari, dar isi schimbasera si numele.

otiunea de mod sau armonie implica la cei vechi nu numai ideea de dispozitie si ordine aintervalelor, ci si pe aceea de ethos sau caracterul moral al armoniei. Aceasta inseamna ca fiecaremod isi avea stilul sau atat de precis, incat putea fi intuit si determinat sigur prin impresia psihologicasau estetica lasata de cantarea sa' fiecare mod adica trezea in suflete o dispozitie sau un sentimentcorespunzator. Astfel, modul dorian, grav si sever, era propriu a trezi o atitudine hotarata, barbateasca



si chibzuita' cel frigian era zgomotos, entuziast, imbietor spre desfatare, iar cel lidian molatic, cum ilsocotea Platon. 1ai tarziu, s-a adaugat si miolidianul sau hiperdorianul.

6in modurile primare ale clasicilor s-au dezvoltat prin derivatie alte moduri corespunzatoare, mai joase, numite hipodorian, hipo-frigian, hipolidian si hipomiolidian. 2ata de cele initiale, care eraumoduri autentice sau principale, cele din urma au fost numite moduri derivate, laturalnice sau plagale.In epoca aleandrina, ca si in cea urmatoare ei sau bizantina, s-a pierdut originalitatea primitiva amodurilor, din cauza obiceiului de a se amesteca intr-unui si acelasi poem toate ritmurile prozodice si

ritmurile muzicale. $-a ajuns astfel sa se dezvolte melodiile cele mai variate, al caror numar unii l-aucifrat chiar pana la ".

1odurile suferisera in timp nu numai in structura lor melodica, dar isi schimbasera si numele. Inlocul numirilor clasice de modon armonie, in epoca bizantina a inceput sa se intrebuinteze termenul deeh, care implica un sens deosebit. Aceasta insemna ca principalul in muzica nu mai era acumintervalul dintre tonuri, ca in epoca clasica, ci tonul dominant. hurile nu mai purtau in vul 1ediunume proprii, ca vechile moduri, ci se lua obiceiul de a se distinge prin cate un numar de ordine8 glasulI, II-VIII. Pe melodiile acestor ehuri acomodate in stil bisericesc, au fost compuse si cantate imnurileliturgice, urmand, negresit, evolutia petrecuta inauntrul acestor melodii, in diferitele epoci succesive.

Functia cantaretilor in executarea imnurilorPrecum este lesne de inteles insa, eecutarea noilor cantari cerea acum mai mult decat inainte

oameni de mestesug sau cunoscatori cu deteritate deosebita in materie de muzica. 2unctiacantaretului bisericesc apare deci mai simtita si mai necesara, mai eclusiva chiar, in sistemul cantariiimnurilor. 6e altfel, rolul si necesitatea cantaretului bisericesc n-au incetat niciodata in istoria eecutariicantarii liturgice' nici chiar in vremea cantarii antifonice corale, care a fost de fapt un accident in istoriacultului crestin. !hiar in acea epoca, functia psaltilor a fost pusa in relief de $inodul de la %aodiceeacare, prin canonul al "-lea, facea din ei o clasa aparte' acest canon vorbeste de psalti anumeoranduiti, 4canoniceste psalti4, care eecutau cantarile dupa carte si suiti pe amvon, deci separati de

popor.O splendoare deosebita in eecutie a cunoscut cantarea bisericeasca in &iserica $fintei $ofii din

!onstantinopol. 6e altfel, pregatirea cantaretilor facea parte din preocuparile imparatilor bizantini si aleconducatorilor &isericii, inainte chiar de ridicarea acestui maret monument de catre Iustinian' astfel, oscoala pentru formarea lor o intalnim la !onstantinopol inca din timpul imparatului Teodosie cel 1are.In veacul al VI-lea insa, imparatul Iustinian (":") a organizat in doua coruri sau strane numarulcantaretilor care aveau sa cante in $fanta $ofia si aveau sa fie cu totul deosebiti de aici inainte degrupul ipodiaconilor si al lectorilor sau anagnostilor. umarul cantaretilor celor doua coruri sau strane afost fiat la =", alcatuind un fel de ierarhie a lor si purtand titluri corespunzatoare, dupa pozitia sau

valoarea artei lor in grupul respectiv. Astfel, protopsaltul era conducatorul ambelor strane, ocupandpentru aceasta un loc intermediar intre ele, adica in mijlocul bisericii' tot sub directia lui se facea siinvatamantul cantarii bisericesti. 0rmau in subordine imediat cei doi domestici, ajutoareleprotopsaltului si dirijori ai stranelor respective. In fiecare din cele doua coruri, rangul intai intre restulcantaretilor il avea apoi primicerul, de la care se incepea de fapt numarul de ordine al cantaretilor. !uconducerea cantarii condacelor la sarbatorile de peste an era insarcinat arhonul condacelor, dupa cumcanonarhul se ingrijea de cantarea canoanelor si de pastrarea randuielii in cantare. !anonarhul eraajutat de proim care conducea de fapt cantarea canoanelor.

ovelele si legile lui Iustinian se ocupa de clasa cantaretilor bisericesti, stabilind incompatibilitateaintre sarcina de cantaret bisericesc si de cantaret la teatru. Aceeasi situatie era prescrisa sianagnostilor, care puteau si ei indeplini rolul cantaretului' pe vremea lui Iustinian, anagnostii atingeaunumarul de // la &iserica $fintei $ofii, iar pe vremea imparatului *eraclie (:/-:@/) se numarau ca la:/ de anagnosti, afara de ?/ ipodiaconi, care intrau cu totii in formatia corurilor. Oprirea de a participasi la corul bisericii, si la cel de pe scena teatrelor, in afara de consideratii de ordin moral, cuprindea si



avantajul de a feri cantarea religioasa de influenta muzicii profane.

Rolul Sfantului Ioan Damaschin in sistematizarea cantarii bisericesti$e vede insa ca nu erau ecluse nici acum, cu toata aceasta masura, eagerarile teatrale in

eecutarea imnurilor bisericesti, deoarece $inodul al Vl-lea cumenic s-a vazut nevoit sa prescrieurmatoarea recomandare in canonul ?"8 4!ei ce vin in biserica spre a canta, voim de la dansii sa nuintrebuinteze nici strigari necuviincioase, silind firea spre racnire, nici sa zica ceva din cele nepotrivitesi improprii bisericii, ci cu multa luare-aminte si cu umilinta sa aduca lui 6umnezeu, privitorul celorascunse, psalmodii...4. Aceasta constituie o proba de oarecare imprecizie sau, cel putin, lipsa uneisistematizari eacte a ehurilor bisericesti, chiar in acea epoca. 3emedierea unei astfel de situatii sedatoreaza $fantului Ioan 6amaschin in veacul al VIII-lea.

O data cu randuirea imnurilor dupa cele opt glasuri, pentru duminicile de peste an, el interveni si insistematizarea cantarii insasi. -am putea spune absolut eact daca oranduirea Octoihului de catre$fantul Ioan 6amaschin priveste de fapt si inainte de toate cantarea mai mult decat poeziabisericeasca' la drept vorbind insa, o despartire a acestor doua elemente in imnologie este artificialasau cel mult un fel de a vorbi.

$fantul 6amaschin nu a creat de fapt nimic nou, pentru ca el a mentinut ehurile ce se gaseau deja

in intrebuintare bisericeasca, precum si semiografia sau notele eistente atunci. 6intre cele trei genurimuzicale ale vechilor greci (diatonic, enarmonic si cromatic), $fantul 6amaschin se opri numai la douasi anume8 la cel diatonic si cromatic, socotindu-le mai corespunzatoare spiritului religios crestin. Incadrul acestor doua genuri principale ale tonului, el supuse si ehurile la o simplificare imprimandu-le onota mai lina, mai ponderata si deci mai potrivita cu o muzica pioasa. Aceasta il obliga, fara indoiala, sila simplificarea si imbunatatirea semiografiei, adica la adaptarea si precizarea sistemului de notatiemuzicala. Acest sistem al $fantului Ioan 6amaschin, cunoscut sub numele de notatia aghiopolita sicristalizat in veacul al I>-lea, in forma asa-ziselor neume bizantine, sta la baza intregii notatii de maitarziu a muzicii &isericii &izantine.

Interventia $fantului 6amaschin in domeniul cantarii religioase se infatiseaza deci ca o opera desistematizare a cantarii, care a realizat o precizare a ehurilor bisericesti si deci o garantie impotrivaoricarei alterari pe viitor prin melodii profane. In acest scop, el a aplicat glasurilor, intr-o anumita forma,principiul ethosului celor antici, adica observarea cu strictete a caracterului moral al melodiilor, ethos,care distingea modul de mod sau eh de eh prin nervul specific melodiei fiecaruia. Aplicarea unui astfelde principiu a realizat-o $fantul Ioan 6amaschin si prin gruparea imnurilor din slujba duminicilor asafel, ca ele sa nu se mai cante amestecat, ci duminicile sa fie consacrate succesiv cate unuia din celeopt glasuri bisericesti. Aceasta insemna gruparea imnurilor dupa ehurile respective, ceea ce a facut sase distinga categoric ehurile intre ele, sa le precizeze caracterul lor estetic, pe care li l-a pastrat,

putandu-se deosebi clar dupa impresia psihologica determinata de cantarea lor' in acelasi timp insa, s-a creat si o regula mai rationala in eecutie, deci o usurare in rolul cantaretului.

Pe de alta parte, prin propriile sale compozitii, $fantul Ioan 6amaschin, ca si fratele sau adoptiv,!osma Ierusalimiteanul, a lasat modele clasice si normative in viitor pentru toate cele opt glasuri, incare a introdus o mai buna regula a tactului, o data cu celelalte semne intrebuintate pentru notatie.Toata cantarea bisericeasca din epocile urmatoare, in compozitiile si in eecutarea ei, s-a referit la$fantul Ioan 6amaschin.

Psaltichia bizantina dupa Sfantul Ioan Damaschinegresit, cum era si natural, muzica bisericeasca a avut si dupa veacul al VlII-lea epoci de

dezvoltare si de inflorire, care au imbogatit semiografia, menita sa fieze mai bine melodiile, iar uneorisa creeze forme noi de suplete ori de 4faceri4 subtile. oi, insa, nu vom intra in amanuntele careprivesc competenta si sarcina muzicologilor, ci numai vom mentiona sumar cateva date, care potinteresa din punct de vedere general o istorie a serviciului divin bisericesc.

In primul rand, trebuie sa retinem ca ceea ce in chip obisnuit se numeste muzica bisericeasca



bizantina sau psaltichie bizantina nu este la origine un produs strict, pur si absolut originar al &izantuluisau !onstantinopolului. $ub acel nume trebuie sa intelegem o arta muzicala iesita din tiparul bizantin,in care s-au topit atatea variante, atatea repertorii ale unor regiuni din afara de influenta!onstantinopolului la inceput, ca8 $iria, giptul si Asia 1ica. ste destul sa amintim despre cantareaantifonica corala adusa la !onstantinopol de $fantul Ioan *risostom, dar care la origine era siriana'muzica troparelor isi revendica, de asemenea, patria in Aleandria giptului' lasand apoi la o parte pe3oman 1elodul, nascut la 6amasc si diacon in bisericile siriene, care-si canta condacele in biserica

veacului al VI-lea din !onstantinopol, este destul sa mentionam opera hagiopolita, Octoihul $fantuluiIoan 6amaschin, care este 4repertoriul cantarii liturgice aranjate dupa cele opt tonuri sau glasuri4, casa intelegem ca la elementele de baza ale psaltichiei bizantine a colaborat intreaga ortodoieorientala. 6e la $fantul Ioan 6amaschin insa, ea avea o factura, o pecete, un spirit determinat si unitar.Influenta bisericeasca si politica a !onstantinopolului asigura, mai ales in veacurile al >I-lea si al >II-lea inainte, unitatea cantarii prin generalizarea aceluiasi tipic.

Aceasta cantare a ajuns pana la noi cu oarecare modificari, care constau in adaptari, aranjari sau,ca sa intrebuintam o epresie consacrata de uz, 4infrumusetari4' prin ele ni s-a transmis spiritul vechiicantari de la $fantul Ioan 6amaschin, insa in alte forme sau compozitii, datorate melurgilor si

maestrilor din veacul al >II-lea incoace, mai ales. lementul muzical iudaic din cantarea psalmodica a&isericii celor dintai ;-@ veacuri se gaseste, fara indoiala, cu totul estompat in actuala cantarebisericeasca. l n-a disparut insa cu desavarsire. Astazi, psalmii se recita, e adevarat, intr-o lecturasimpla. Vechiul recitativ psalmodic se poate deslusi totusi in eecutarea unor stihuri introductive, inectenii si in rostirea vangheliei si Apostolului.

!eea ce atragea interesul oamenilor de aplicatie in domeniul imnurilor incepu sa fie de la o vremenumai cantarea, adica muzica. Pana in veacul al I>-lea, melozii, ca autori ai tetului, cat si ai melodiei,dadeau atentie la amandoua aceste elemente ale imnului. 6upa veacul al I>-lea, s-a luat obiceiul de ase folosi in cea mai mare parte melodiile vechi si cunoscute pentru tete noi (imnografii). 6e prin

veacul al >l-lea incoace insa, adica de atunci de cand s-a incheiat codificarea cartilor imnografice deritual, compunerea de noi poezii bisericesti sau imnuri ajunsese destul de rara. In schimb, preocuparilese concentrara asupra muzicii lor. 1elodiile vechilor imnuri incepura a fi prelucrate de clasa noilormelurgi si musurgi. Astfel, au luat nastere asa-zisele 4infrumusetari4, care au dus la complicarea vechiicantari si la introducerea de influente personale si chiar straine de &iserica.

$e convine totusi ca activitatea noilor muzicanti s-a aplicat aproape eclusiv la idiomele, care separe ca de la inceput au fost compuse fara nici un ritm' prin natura lor deci, se preteaza la amplificari siprescurtari. In ceea ce priveste insa troparele prosomice si cele din odele canoanelor, se poate zice caele pastreaza melodia glasurilor din timpul lui 6amaschin. !antarea aceasta fiind absolut dependentade ritmul vechiului tropar luat ca model si de irmos, melodia lor a fost imposibil sa se piarda.

6in numarul melurgilor sau al maestrilor care au ecelat dupa epoca lui 6amaschin, atat prineecutarea si interpretarea cantarii, cat si prin compuneri de melodii, nu vom cita decat un singurnume si anume pe acela al lui Ioan !ucuzel. A trait in a doua jumatate a veacului al >II-lea, sau, dupaaltii, tocmai in veacul al >V-lea si era originar din 6+rrachium (6urazzo). Inzestrat cu o voce rara, aajuns in $coala imparateasca de !antare din !onstantinopol, fiind primit in corul cantaretilor de la$fanta $ofia, unde a inaintat pana la gradul de domestic. 0ltima parte a vietii a petrecut-o ca monah laAthos.

l era nu numai un cantaret etrem de talentat, ci si un cunoscator al muzicii bisericesti si al legilorei, lasand lucrari care au imprimat o anumita nota psaltichiei bizantine. Intr-una din ele, intitulata Arta

psaltica si semnele psaltice cu toata hironomia (miscarea cadentata a mainii tactul) si compunerea,epune teoria cantarii' alta, pusa sub titlul !arte ce cu voia lui 6umnezeu $fantul cuprinde toataurmarea randuielii bisericesti, cuprinde cantarile bisericesti de la Vecernie pana la sfarsitul %iturghiei,puse pe note. In compunerea unora din cantari, !ucuzel a transformat tetul din proza in versuri, iar



alteori a compus el insusi intregul tet al troparelor.In ceea ce priveste insa cantarea propriu-zisa, melodiile lui !ucuzel se remarca prin modulatii

complicate si prin treceri de voce, fapt care l-a condus si la complicarea semiografiei, adica asistemului de notatie muzicala. Precum am vazut, cel mai vechi sistem de notatie muzicala religioasa afost cel asa-zis al scrierii ecfonetice, prin care se indica nu un ton precis, ci doar intervale. In secolul alI>-lea se ia cunostinta de noul sistem semiografic al adevaratelor neume bizantine, care reprezintaforma sub care s-a desavarsit un proces de evolutie semiografica de mai multe secole. 6upa !ucuzel,

adica de la veacul al >II-lea inainte, se poate constata o noua dezvoltare a notatiei bizantine.$piritul cantarii lui !ucuzel a dominat &iserica &izantina pana in veacul al >I>-lea. otatia lui

cuprinzand insa prea multe semne si lasand prea mult loc interpretarii si deteritatii personale acantaretului, a fost nevoie sa se intreprinda inca din veacul al >VII-lea simplificarea semnelor siprecizarea mai de aproape a valorii lor. !aracterul adevaratei cantari religioase bizantine se afla dejaconsemnat de principalii teoreticieni ai acestei muzici. !el mai vechi a fost Psellos, in a doua jumatatea veacului al >l-lea, apoi Pachimere (=@=-;/) si, in sfarsit, tratatul intitulat *aghiopolitis, al caruiautor se zice ca se intemeiaza pe regulile fiate de $fantul Ioan 6amaschin si !osma Ierusalimiteanul.istau, prin urmare, normele la care trebuia sa se refere orice lucrare de indreptare in domeniul

cantarii bisericesti bizantine. 6e data aceasta, opera de perfectionare privea sistemul semiografic. aa fost incercata de catre preotul Valasie, nomofilaul &isericii celei 1ari si de*risant, patriarhulIerusalimului.

In acelasi sens al usurarii semiografiei, s-au facut sfortari in secolul al >VIII-lea, de catreprotopsaltii Patriarhiei din !onstantinopol Ioan si 6aniil, iar mai apoi de catre Petru Peloponezianul,cunoscut la noi sub numele de Petru %ampadarie (cantaret al II-lea al 1arii &iserici). $uccesul unorastfel de tendinte nu a fost insa atins pe deplin, decat abia in prima jumatate a secolului al >I>-lea,fiind opera arhiereului *risant (f B@;), episcop de 6urazzo, iar in urma mitropolit la Prussa, a lui9rigore Protopsaltul zis si %evitul ( B==) si *urmuziu (B@/), hartofilaul Patriarhiei

constantinopolitane. Pe baza vechii notatii, ei au fiat alta mai usoara si s-au silit sa indrepte cantarile,eliminand figurile muzicii turcesti, 4manelele4 si 4taimurile4, de care se lasase influentata cantareabisericeasca sub stapanirea otomana. $istemul acestor din urma trei maestri a fost aprobat dePatriarhia din !onstantinopol si adoptat in toata &iserica Ortodoa de rit bizantin. !elelalte &isericiorientale au semnele lor speciale de notatie muzicala. le nu fac obiectul preocuparilor noastre.

Cantarea psaltica bizantina in arile RomanePsaltichia bizantina a format intotdeauna sistemul de cantare in &isericile ortodoe, care s-au gasit

in legatura canonica cu Patriarhia constantinopolitana. Indeosebi, &iserica celor doua principateromanesti, 1untenia si 1oldova, prin conditiile istorice si legaturile cu Ortodoia greaca, a format un

teren deosebit de inflorire a psaltichiei bizantine, in diferitele faze de mai tarziu ale acestei cantari, cuprogresele si cu scaderile ei. $ituatia aceasta a fost remarcata chiar de calatori ortodocsi straini, ca6orotei al 1onemvasiei, insotitorul patriarhului Ieremia din !onstantinopol, in calatorie pe la noi spresfarsitul veacului al >VI-lea, si Paul de Alep, diaconul patriarhului 1acarie al Antiohiei, in veacul al>VII-lea. !el dintai lauda in notele sale pe Petru $chiopul, domnul 1oldovei, 4pentru ca iubea si pecantareti si avea un iscusit dascal de cantari4. !el de-al doilea vorbeste cu multa admiratie de felul incare se facea serviciul divin si se canta la &iserica 6omneasca din Targoviste. 6e asemenea, in veaculal >VIII-lea, 6imitrie !antemir face mentiune in 6escriptia 1oldaviae despre corul cantaretilor greci dela &iserica curtii domnesti a 1oldovei.

Trebuie sa mentionam insa ca, in intrebuintarea liturgica din diferitele &iserici ortodoe nationale,psaltichia bizantina a suferit o localizare prin aplicarea notei geniului muzical specific fiecarui neam,fara a se desfiinta, desigur, spiritul si esenta psaltichiei originale. ota nationala in psaltichie si-a gasitloc in amanuntele secundare de interpretare, care, de fapt, constituie punctele firesti de acomodarelocala a muzicii bisericesti grecesti in celelalte &iserici ortodoe. In bisericile de la curtile carmuitorilor,



in bisericile mari si bogate din orase, la mitropolii si episcopii, se eecuta de obicei psaltichia tari-gradeana chiar de catre psalti greci. %a celelalte biserici mai modeste si chiar in manastiri, cantareabizantina era interpretata in spiritul fiecarei natiuni. Asa s-a petrecut lucrul in primul rand in tarile slavede la sud ($erbia si &ulgaria). !u aceasta particularitate slava s-a generalizat psaltichia si in bisericileromanesti, pe timpul cat a durat la noi ritul slav in biserica.

a este cunoscuta sub numele de cantare bulgara sau sarbeasca. In ea s-au topit si accentelespecifice simtirii romanesti, ajungand astfel la noi felul de cantare bisericeasca traditionala. a a

rasunat chiar in bisericile curtilor domnesti, alternativ cu psaltichia in limba greaca' uneori, in limbaromana (mai degraba in limba slava) si in strana stanga, raspunzand cantarii grecesti din stranadreapta, cum se petrecea lucrul la Targoviste, dupa insemnarile diaconului Paul din Alep' alteori insa,chiar in strana dreapta in limba slavona, cum stateau lucrurile la inceputul veacului al >VIII-lea la!urtea moldoveneasca, dupa informatiile date de 6imitrie !antemir.

Paralel deci cu psaltichia bizantina in limba greaca, de la bisericile paturii mai ridicate, continuatraditional in restul Principatelor 3omane o cantare bisericeasca trecuta, e drept, prin filtrul spirituluislav, dar autohtonizata in gustul popular romanesc. In bisericile mici si chiar de prin unele sate, doar*eruvicul, Aionul, $finte 6umnezeule etc. se cantau in greceste, dupa ce aceasta influenta s-a

inscaunat la noi. In veacul al >VIII-lea insa, vechea cantare bisericeasca zisa bulgara sau sarbeascaincepu sa rasune si in limba romana. Accentele si turnura ei supravietuiesc pana astazi intr-un anumitfel de cantare a canonului 2loriilor, in melodiile 41arimurilor4 de la polieleu si in cantecele populare destea (Trei crai, unta din !ana 9alileii, In Vitleem $-a nascut *ristos, O, diece prea invatate etc).

Adevarata adaptare insa a psaltichiei la firea cantarii bisericesti a romanilor din 1untenia si1oldova este o opera realizata la inceputul veacului al >I>-lea, in primul rand de catre ieromonahul1acarie de la 1itropolia din &ucuresti. !ele trei lucrari ale sale, Anastasimatarul, Irmologhionul siTeoreticonul, tiparite la Viena in anul B==, precum si 0trenierul, imprimat la &ucuresti in anul B=?, auramas normative pentru cantarea bisericeasca din &iserica Ortodoa 3omana. %a baza lor sta metoda

cea noua a reformei psaltichiei bizantine de la inceputul veacului al >Il>-lea. 6upa chiar marturia lui1acarie, trecerea cantarilor in limba romana si in spiritul ei au incercat-o inainte de el ieromonahulArsenie de la !ozia si protopsaltul !alist de la 1itropolia din &ucuresti. $-au izbit insa de intrigilereprezentantilor curentului grec de la noi. 1acarie a avut insa sprijinul mitropolitilor 6ionisie %upu in1untenia si Veniamin !ostache in 1oldova. 1anastirea eamt, unde 1acarie a mers sa initieze pecalugari cu noul sistem de cantare, a ajuns al treilea centru de romanizare a psaltichiei bizantine.

6irectia inaugurata de 1acarie a fost continuata mai ales in 1oldova. Astfel, iconomul Ionita, mareecleziarh la 1itropolia din Iasi, a tradus in romaneste pe la B;? melodiile slavelor si idiomelelor dinTriod, pentru trebuintele elevilor din seminar. %ucrarea a ramas in ma nuscris. In anul B@/,ierodiaconul ectarie 2rimul, psalt la piscopia din *usi, a asezat pe note cantarile %iturghiei. Acelasilucru l-a facut el pentru cantarile 0treniei, in anul B@:, cand era arhiereu. !el mai distins reprezentantinsa din $coala muzicala a lui 1acarie a fost 6imitriet $uceveanu, protopsalt la 1itropolia din Iasi.Afara de imbunatatirea adusa cartilor de cantari ale lui 1acarie, prin publicarea Anasta- simatarului cuTeoreticonul si Irmologhionul (Iasi, B@B), 6imitrie $uceveanu a publicat in trei pretioase volume toateidiomelele si slavele de peste an (1anastirea eamt, B":), atat de apreciate pana astazi. In1untenia, incercarea de a da pe romaneste psaltichia greceasca a fost reluata de Anton Pann (B"@).%a inceput, in colaborare cu doi psalti greci asezati la noi (Petre fesiul si Panaiot nghirliul, protopsaltla mitropolie), iar mai pe urma singur. l pleca de la acelasi sistem muzical iesit din reformaconstantinopolitana de la inceputul veacului al >I>-lea. 6aca insa a reusit sa dea cel mai bun manual

de teorie psaltica, in lucrarea sa 4&azul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau gramaticamelodica4, totusi nu se poate spune acelasi lucru despre bucatile lui de psaltichie. Traduceri siprelucrari, precum spune el insusi, iar unele chiar compozitii proprii, ele se resimt vizibil de turnurilemelodiilor cunoscute de el in tinerete prin Peninsula &alcanica si prin 3usia, pe unde a umblat. le nu



au deci naturaletea cantarilor lui 1acarie, in spiritul simtului romanesc.O impacare a acestor doua directii a fost incercata in editia Anastasimatarului si Irmologhionului din

B": a episcopului 2ilotei al &uzaului. le sunt de fapt o compilatie, unde se poate recunoaste operalui 1acarie in Anastasimatar, iar in cea mai mare parte din Irmologhion lucrarile lui Anton Pann.

!a o continuare in directia inceputa de ieromonahul 1acarie, pot fi privite si traducerile, prelucrarilesi compozitiile din a doua jumatate a veacului al >I>-lea, ale lui $tefanache Popescu, profesor demuzica bisericeasca la cele doua seminalii din &ucuresti. In ele se vede preocuparea de adaptare a

psaltichiei bizantine la felul si gustul de cantare ale poporului roman. &ucatile lui $tefanache Popescusunt mult mai apropiate de cele ale lui 1acarie. In plus, prin introducerea tactului indoit, el a datcantarii un ritm mai modern, ingaduind ca imnurile sa fie cantate ceva mai repede, iar nu atat demelismatic, ca mai inainte. Aceasta insemna deci o simplificare a cantarii care, intre altele, a creat siavantajul de a face tetul mai clar la auz. In acest din urma sens, $tefanache Popescu a fost continuatde elevul si urmasul sau la cele doua catedre, I. Popescu Pasarea.

O problema de mare insemnatate, nerezolvata pana astazi, pentru bisericile ortodoe de alta limbadecat cea greaca este eventualitatea unei traduceri ritmate a tetului si melodiei imnurilor. !atausurinta ar rezulta dintr-o astfel de realizare atat pentru cantareti, cat si pentru edificarea credinciosilor

nu este greu de inteles. Afara de imnurile starilor din Prohodul 6omnului, nu s-a putut face nimic maimult in aceasta directie. egresit, o astfel de lucrare se infatiseaza covarsitoare atat prin dimensiunilesi proportiile materialului, cat si prin insusirile ce se cer de la cei ce ar intreprinde-o.

Totusi, ea a fost incercata in a doua jumatate a veacului trecut de catre fostul episcop de Arges,9henadie (Teposul). $ub titlul de 4Albina muzicalaCC, el s-a silit sa traduca in metru silabic o mare partedin prosomii sau podobii. 1etoda fiind insa gresita, n-a dus la nici un rezultat practic. Pastrandintocmai notatia originalului grecesc, el se silea sa adapteze la ea tetul romanesc. In chipul acesta, afost constrans la modificarea tetului din cartile de ritual si chiar la introducerea de epresii noi.

Muzica Psaltica Dupa Veacul Al IV-lea

Documents

Transcript of Muzica Psaltica Dupa Veacul Al IV-lea