MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APELOR NATURALE DE RETENTIE SUPERFICIALA... · 4...

MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE

SUPERFICIALĂ A APELOR

– STUDII DE CAZ –

Varșovia, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, 2015

MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ

A APELOR

– STUDII DE CAZ –

Editat de

Waldemar Mioduszewski

Tomasz Okruszko

Autori

Polonia: Ignacy Kardel, Waldemar Mioduszewski, Tomasz Okruszko, Tomasz Stańczyk

Slovenia: Daria Istenič, Anja Potokor

Slovacia: Vladimir Mosný, Richard Muller

Ungaria: János Fehér, János Tamás, Judit Gáspár

Varşovia, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, 2015

3

LISTA STUDIILOR DE CAZ

PREFAŢĂ ............................................................................................................................ 4

POLONIA: Programul naţional de retenţie superficială a apei ............................................ 5

Retenţia superficială a apei în pădurea Garwolin ........................................... 15

Rezervor de apă în Czyżew ............................................................................. 21

Rezervorul de apă Zgorzała din zona urbană .................................................. 24

SLOVENIA: Iazul carstic din satul Goče ............................................................................. 28

Reabilitarea carierei de argilă din satul Renče ................................................ 31

Sistemul multifuncţional de fitoremediere....................................................... 34

SLOVACIA: Reconstrucţia barajului montan HB Klauzy ................................................... 38

Zona de protecţie împotriva inundaţiilor - polderul Klatova Nova Ves ......... 41

Podspady – Zona Protejată Bor – retenţia naturală a apei din barajul construit

de castori ......................................................................................................... 44

Măsuri de retenţie superficială a apei în Cheile Haluzice ................................ 47

UNGARIA: Protecţia mlaştinii din Egyek-Pusztakócs ....................................................... 54

Infrastructura de apă, inclusiv retenţia superficială a apei sprijină

managementul terenului şi apei ....................................................................... 59

Acţiuni complexe de retenţie a apei pentru Sistemul Lacului Nagyszéksos ... 67

4

PREFAŢĂ

Diferite proiecte implicate cu implementarea măsurilor naturale de retenție superficială a apei

(SWNRM) au fost realizate în toate țările participante la această publicație. Diverse exemple

de soluții tehnice pentru retenția apei de suprafață, inclusiv retenția în scopuri de protecție

împotriva inundațiilor, precum și retenția apei care rezultă din activitatea castorilor au fost

prezentate în acest manual.

Exemplele discutate nu reprezintă toate măsurile posibile de îmbunătățire a capacității de

retenţie a apei în bazinele hidrografice din fiecare țară europeană. Aceste studii de caz ar

trebui să fie pur și simplu tratate ca exemple interesante, care pot oferi o imagine de ansamblu

asupra modului de atenuare a efectelor secetei, prin măsuri de retenție superficială. În plus

față de măsurile discutate aici, reconstrucția sistemelor de drenare, șerpuirea râurilor și

limitarea scurgerilor de apă de pe suprafețe închise în zonele urbane, ar trebui să fie, de

asemenea, considerate ca măsuri valoroase de retenţie.

Accentul principal al acestor studii de caz este pus pe retenția apei de suprafață, inclusiv

construirea de rezervoare mici de apă. Cu toate acestea, un studiu de caz se concentrează

asupra protecției zonelor umede. Scopul acestui proiect aparte a fost acela de a limita efectele

ecologice negative rezultate din drenare. Acest proiect este un exemplu de combinare a

problemei de retenție a apelor pluviale, precum și protejarea ecosistemelor zonelor umede. În

plus, pentru că multe măsuri de retenţie superficială a apei sunt puse în aplicare în păduri, este

oferit un exemplu de proiect implementat într-o astfel de zonă.

Mai mult decât atât, exemplul privind discuţia despre implementarea unui program de retenție

superficială a apei în Polonia, merită subliniat, deoarece nicio astfel de măsură nu au fost pusă

în aplicare în alte țări europene, în acel moment.

5

PROGRAMUL NAŢIONAL DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APEI

1. Introducere

În Polonia, au existat mai multe încercări de îmbunătățire a echilibrului apei prin așa-numitele

„măsuri de retenţie superficială a apei”. Obiectivul este de a crește cantitatea resurselor de apă

disponibile pentru agricultură, pentru a îmbunătăți starea mediului natural, precum și pentru a

proteja atât mediul rural cât și urban de efectele negative ale inundațiilor. Măsurile de retenţie

superficială a apei au fost promovate încă din anii 1960, cu toate că, în primele zile, a existat

un accent limitat privind construirea de rezervoare mici de apă.

Imaginea 1. Dispozitiv de îndiguire pe canalul construit în anii 1920

În 1995, a fost făcut un alt pas pentru a îmbunătăți structura bilanțului de apă al bazinelor mici

de colectare din Polonia. A fost făcut un acord de cooperare în domeniul retenţiei superficiale

a apei între Ministerul Agriculturii și Economiei Alimentare și Ministerul Protecției Mediului,

Resurselor Naturale și Pădurilor. În anul 2002, necesitatea unor măsuri de retenţie superficială

a apei, a fost subliniată din nou într-un alt acord „cu privire la cooperare pentru a spori

dezvoltarea retenției superficiale a apei, precum și diseminarea și implementarea metodelor

prietenoase mediului de retenție a apei”. Acest nou acord a fost semnat de către ministrul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul Mediului, președintele Agenției pentru

6

Restructurare și Modernizare a Agriculturii și președintele Fondului Național pentru Protecția

Mediului și Gospodăririi Apelor (NFOŚiGW).

2. Titlul proiectului

DEZVOLTAREA PROGRAMULUI DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APEI, 1995–2015

3. Tipul proiectului

Programul național de dezvoltare a retenției superficiale a apei acoperă întreaga țară, dar se

concentrează în mod special pe zonele rurale.

Fig. 1. Creşterea retenţiei planificată pentru anii 1995–2015 şi creşterea reală în anii 1995–2010 [mln m3]

4. Obiectivul specific al proiectului

Obiectivul de bază al programului este acela de a îmbunătăți echilibrul apei la scară națională,

cu accent deosebit pe nevoile agriculturii și mediului natural. Acordul semnat de către

miniștrii subliniază:

• reconstrucția, modernizarea și construirea de diguri pe instalațiile de drenare existente

pentru utilizarea apei pentru irigații agricole, reducerea scurgerilor apelor de suprafață,

7

precum și protejarea solurilor de turbă; extinderea și modernizarea instalațiilor de drenare

- instalaţiile de irigare pe bălţi, destinate să păstreze echilibrul ecologic al ecosistemelor;

Imaginea 2. Prag de piatră

• construirea de diguri pe cursuri de apă și șanțuri pentru a ridica nivelul apelor subterane în

zonele adiacente;

• construirea de rezervoare mici de apă, îndiguirea lacurilor, în scopul de a reține apa pentru

agricultură și alte activități de acest tip;

• retenția apei de izvor, a apei din topirea zapezilor și din precipitații în iazuri, cariere post-

excavare și depresiuni locale.

5. Baza legală a măsurilor luate

Diversele proiecte cuprinse în programul național sunt aprobate de parlamentele (voievodatul)

regionale. Birourile pentru Îmbunătăţiri Funciare, pentru Drenarea Regională şi pentru

Infrastructura Apei sunt responsabile pentru elaborarea programelor de retenţie superficială

care au fost aprobate de către voievodat, precum și pentru elaborarea planurilor de acțiune.

Proiectele sunt de natură foarte variată, datorită domeniului larg de aplicare a măsurilor de

retenţie a apei, informațiilor furnizate, diverselor rezultate ale evaluărilor de impact asupra

mediului, precum și costurilor aferente diferitelor proiecte.

8

6. Conexiunile cu alte programe

În prezent, un proiect mare finanțat de Comisia Europeană, cu scopul de a îmbunătăți

resursele de apă în zonele forestiere, este în curs de implementare. Ca parte a acestui proiect,

vor fi construite câteva mii de baraje mici, inclusiv rezervoare de apă şi stăvilare pe șanțuri.

Organizațiile de mediu, precum asociațiile și ONG-urile, de asemenea, implementează

proiecte de retenţie superficială a apei. De multe ori, aceste programe au scopul de a restabili

zonele umede și de a revitaliza râurile.

În ultimii ani, a fost evidențiată necesitatea de a integra preocupările mai ample legate de

mediu în gospodărirea apei. Acest lucru este evidențiat în Directiva Europeană Cadru privind

Apa, care pune clar accentul pe managementul integrat al apei și care urmărește să protejeze

ecosistemele acvatice şi cele dependente de apă, atât pentru valoarea lor intrinsecă, cât și

pentru capitalul natural. Directiva se conformează astfel cadrului economiei verzi, unde

nevoile între creșterea economică și protecția mediului sunt echilibrate.

7. Baza organizatorică şi financiară

Biroul pentru Refacerea Mediului și Instrumentle de Apă care funcționează sub

supravegherea Mareşalului Voievodatului, a fost responsabil pentru implementarea proiectelor

de retenţie superficială. Nu a fost stabilit un fond separat pentru realizarea proiectelor, ceea ce

înseamnă că cei care inițiază proiectul sunt obligați să obțină ei înșiși fonduri.

Imaginea 3. Iaz alimentat de apele din drenare

9

Resurse financiare semnificative pentru unele lucrări hidraulice au fost alocate voievodatelor

(23,8%), precum și Fondului de Protecție a Mediului și Gospodăririi Apelor (Fig. 2).

Timp de mai mulți ani după semnarea acordurilor, investitorii au fost în măsură să obţină

sprijin financiar, printre altele, din Fondul de Protecție a Mediului și Gospodăririi Apelor

(NFOŚiGW). NFOŚiZW a organizat concursuri pentru cea mai bună investiție în domeniul

retenției superficiale a apei.

Fig. 2. Sursa de finanţare pentru programul retenţiei superficiale a apei între anii 1997–2010

(1 EURO ≈ 4,2 ZLOT)

10

Fig. 3. Structura investiţiilor în obiectele retenţiei superficiale în anii 1997–2010

Cele mai mari fonduri sunt direcționate spre construcția de rezervoare (64,3%) și construcții

de îndiguiri pe canale și șanțuri ale canalelor și rețelei de drenare (18,0%) (Fig. 3). În contrast,

formele netehnice de retenție a apei sunt aproape complet ignorate. Detalii cu privire la

implementarea programului de retenție superficială se aplică numai investițiilor realizate în

urma consultării cu consiliile provinciale ale dispozitivelor de drenare și de apă.

8. Descrierea tehnică

O serie de structuri hidraulice cu scopul de a îmbunătăți retenția de apă în diferite scopuri au

fost construite ca elemente ale programelor de retenţie superficială a apei. În general, aceste

obiecte au fost construite pentru a reține apa în scopuri agricole (irigații, protecție împotriva

inundațiilor). Iazurile de pește sunt considerate a fi o parte a agriculturii. Cele mai multe

rezervoare sunt folosite, în plus față de funcțiile lor hidrologice, de asemenea, pentru recreere.

11

Imaginea 4. Rezervor de apă cu o mică centrală

electrică

Imaginea 5. Prag de pietre – retenţie superficială în

păduri

Numărul de rezervoare, precum și capacitatea lor de retenție a apei sunt prezentate în Figurile

4 și 5. Diferențierea semnificativă a obiectelor construite în anii următori, este în mod clar

vizibilă. Cifrele, de asemenea, indică faptul că a existat o reducere în construcția

dispozitivelor de îndiguire. Mai mult decât atât, rezervoarele construite în prezent au un

volum de apă mai mic decât cele construite în trecut.

12

Fig. 4. Principalele structuri construite în 1997–2010 în programul de retenţie superficială a apei (sursa:

Kowalewski, 2013)

Fig. 5. Capacitatea rezumată a principalelor obiecte de retenţie a apei construite în 1997–2010

(sursa: Kowalewski, 2013)

13

9. Evaluarea impactului măsurilor

Nu există posibilitatea de a evalua impactul global pe care programele de retenţie îl pot avea

asupra reducerii riscului de inundații, precum și asupra limitării efectelor negative ale secetei.

Măsurile de retenţie a apei nu sunt încă la scară largă și nu influențează încă regimul

hidrologic al râurilor. Cu toate acestea, analiza efectuată relevă un impact pozitiv al

investițiilor asupra condițiilor locale de apă. Acestea au, de asemenea, impact pozitiv asupra

condițiilor de umiditate a solului în terenurile agricole. Se poate spune, așadar, că retenția

superficială contribuie la îmbunătățirea stării ecosistemelor și a ecosistemelor dependente de

apă.

Imaginea 6. Structura hidraulică în Parcul Naţional – protecţia zonelor umede

Creșterea planificată a volumului retenției apelor a fost bazată în principal pe corpurile mici

de apă (iazuri), care este preconizată să crească retenția la 860 de milioane de m3 (4789

rezervoare). Îndiguirea lacurilor (620 buc) este presupusă să crească retenția la 263 milioane

m3, iar îndiguirea apei în sistemul de drenare (de bază și detaliat) este de așteptat să crească

cu încă 18 milioane m3. În total, programul național de retenție este de așteptat să crească

stocarea apei la 1.141 milioane m3 până la sfârșitul anului 2015. Se estimează că investițiile

efectuate au dus la o creștere a retenției apei în țară cu o medie de circa 15 milioane m3 an, cu

toate că în zonele rurale, creșterea a fost planificată pentru a fi de aproximativ 60 milioane m3

pe an.

14

Imaginea 7. Construirea rezervorului în valea râului

Măsurile de retenţie superficială a apei îndeplinesc majoritatea cerințelor ecologice de

gospodărire a apelor în peisajele agricole, păduri și zonele urbane. Zonele agricole sunt de o

importanță deosebită, deoarece acestea acoperă aproape 60% din țară, iar acestea reprezintă

un element esențial pentru reglarea circulației apei în bazinele hidrografice. Creșterea

capacității de retenție a zonelor agricole poate contribui astfel în mod semnificativ la

îmbunătățirea echilibrului apei în țară.

10. Referinţe bibliografice

Kowalewski Z. 2013. Efekty realizacji programu rozwoju małej retencji w latach 1997–2010.

(dactilografiat în poloneză).

Mioduszewski W. 2004. Small retention as a protection of water resources in rural areas. Ann.

Agric. Univ. SGGW Land Reclamation 35 s. 47–54.

Mioduszewski W. 2014. Small (natural) retention in rural areas. Journal of Water and Land

Development 20 (Ianuarie – Martie).

15

RETENŢIA SUPERFICIALĂ A APEI ÎN PĂDUREA GARWOLIN

1. Introducere

Pentru a achiziţiona noi terenuri agricole sau forestiere, au fost construite instalații de drenare

sau sisteme de irigare.

O serie de măsuri de drenare au fost implementate în zona administrată de Districtul

Garwolin. Cu toate acestea, aceste măsuri au cauzat o scădere a masei de apă din pânza

freatică, pierderea biotopurilor acvatice și a zonelor umede, precum și pierderea faunei și a

florei. Pe măsură ce se acordată mai multă atenție funcției ecologice a pădurilor, mai degrabă

decât valoarea sa economică, au fost promovate măsuri pentru restaurarea elementelor

selectate ale ecosistemului acvatic încorporat în păduri.

Când proiectul din pădurea Garwolin a fost conceput, s-a bazat pe presupunerea că

proiectarea programelor anterioare de gospodărire a apei a fost eronată, având efecte negative

asupra pădurii. Având în vedere acest lucru, obiectivele noului proiect au fost de a îmbunătăți

condițiile de apă prin reducerea scurgereii apei din zona de pădure și refacerea rezervoarelor

de apă din mijlocul pădurii și a zonelor umede.

Un factor important a fost de a inhiba scurgerea apei din pădure, de a colecta și stoca apa în

rezervoare și în soluri, pentru a minimiza impactul negativ al deficitului potențial de apă în

timpul verii.


MODELAREA ȘI PROTEJAREA BIOTOPURILOR MLĂŞTINOASE DIN DIVIZIUNEA

PĂDURII GARWOLIN PRIN DEZVOLTAREA RETENŢIEI SUPERFICIALE


Proiectul are un caracter regional și acoperă zonele umede situate la frontierele Diviziunii

Pădurii Garwolin (Fig. 6). Zona este situată în bazinul Vistulei și acoperă secțiunile inferioare

ale râurilor Wilga, Promnik și Okrzejka.

16

Fig. 6. Investiţii implementate în cadrul proiectului


Obiectivul de bază al proiectului a fost acela de a îmbunătăți echilibrul de apă prin construirea

unor rezervoare de retenție superficială, care ar putea colecta zăpada topită, și care, de

asemenea, limitează scurgerile rapide ale apei pluviale. Aceste măsuri vor permite restaurarea

și întreținerea biotopurilor protejate de floră și faună conectate cu apa - mediul de noroi. Un

alt obiectiv al proiectului a fost acela de a construi gropi de adăpare pentru animalele de

pădure. Aceste gropi de adăpare pot fi de asemenea folosite pentru colectarea apei de către

pompieri în cazul producerii unui incendiu în pădure.

17

Imaginea 8. Rezervor de retenţie

(fotografiat de: W. Mioduszewski)

Imaginea 9. Punct de colectare a apei

(fotografiat de: W. Mioduszewski)


Proiectul a fost implementat în urma unei cereri formulate de echipa de management a

Diviziei Pădurii Garwolin, în cadrul Programului Național de Retenție Superficială, discutat

în detaliu mai sus.


Proiectul a fost conectat cu un proiect educațional, implementat în Pădurea Garwolin care are

ca scop îmbunătățirea cunoștințelor despre păduri și mediu, de exemplu prin construirea de

trasee educaționale și panouri informative.

18

Imaginea 10. Dispozitiv de îndiguire şi platforma de vizualizare (fotografiat de: W. Mioduszewski)


Angajații din districtul Pădurii Garwolin au fost responsabili pentru implementarea

proiectului. Anumite sarcini, precum excavaţii și construirea de dispozitive de îndiguire, au

fost subcontractate.

Costul total al proiectului a fost de 1.705.000 PLN (aproximativ 420.000 €). Ponderea

contribuţiei companiei „Pădurile Naționale” a fost de 27%. Fondurile au fost, de asemenea,

obținute din Fondul Districtului pentru Protecția Mediului și Gospodărirea Apelor, și din

Fundația “EkoFundusz”. Indicatorul mediu de eficiență economică al măsurilor proiectului

din costul de retenție de 1m3 de apă a fost de 3,26 PLN pe 1m

3.


Proiectul a fost implementat în patru etape între anii 2000 și 2010. Efectul implementării

proiectului a fost restaurarea a aproximativ 50 de rezervoare (ecosisteme acvatice) și a trei

zone umede cu suprafața totală de 32 ha. Estimarea capacității de retenție a sistemului este de

523.000 m3. Rezervoarele de retenție și alte investiții sunt împrăștiate pe o suprafață de

aproximativ 10.000 ha. Caracteristica cheie a proiectului o reprezintă douăzeci și trei de valve

de îndiguire, care au scopul de a regulariza fluxurile de apă și de a conserva pe cât posibil cât

mai multă apă în pădure.

O atenție specială a fost acordată proiectării valvelor de îndiguire pentru a crește

biodiversitatea în păduri și îmbunătățirea habitatelor. Acest lucru a fost făcut prin asigurarea

19

faptului că pantele nu sunt atât de abrupte, dar încă permit accesul la apă pentru animale,

crearea de insule în rezervoare care servesc ca locuri de reproducere pentru păsări și

construirea de linii de țărm de formă neregulată, care creează condiții favorabile pentru

reproducerea amfibienilor.

Rezervoarele de apă au fost situate în denivelările terenului. Unele dintre ele au fost create

prin îndiguiri și inundarea terenului, dar cele mai multe dintre ele au fost excavate.

Dispozitivele de îndiguire erau în mod obișnuit construcții din beton sau din lemn, cu valve

din lemn.


Este greu de evaluat modul în care investițiile implementate au contribuit la protecția

împotriva inundațiilor. Cu toate acestea, este dincolo de orice îndoială că investițiile au

crescut nivelul apei subterane şi au crescut umiditatea solului. Astăzi, curge mai puțină apă

afară din zonele forestiere. Măsurile implementate determină astfel efecte ecologice

semnificative, în special:

• restaurarea și întreținerea biotopurilor florei și a animalelor conectate cu mediile acvatice

și zonele umede;

• apariția speciilor de faună pe cale de dispariție;

• diversificarea traseelor de migrare ale pasarilor migratoare din vecinătatea văii Vistula;

• dispozitivele de îndiguire îndeplinesc diverse funcții ecologice, precum funcționarea ca

gropi de adăpare pentru animale, locuri de hrănire, locuri de reproducere și de odihnă

pentru păsări;

• restaurarea și întreținerea biotopurilor mai multor specii de faună importante pentru UE,

de ex. buhaiul de baltă cu burtă roșie, tritonul cu creastă, barza neagră, codalb, cocorul,

pescărușul, castorul european (brebul), vidra.

20

Imaginea 11. Castori care construiesc rezervoare competitive (fotografiat de: W. Mioduszewski)

10. Observaţii suplimentare

Activitatea desfășurată de Divizia Pădurii Garwolin în cadrul retenţiei superficiale și

protecției zonelor umede a fost apreciată la nivel internațional.

În 2014, Divizia Pădurii a devenit laureata ediției a 8-a a concursului „Liderul ecologiei

poloneze” organizat de Ministerul Mediului. În anul 2009 proiectul a fost premiat cu aur la

ediția a 16-a a concursului „The Green Apple Awards”, organizat de organizația britanică

non-guvernamentală The Green Organization.

21

REZERVOR DE APĂ ÎN CZYŻEW

1. Introducere

În Polonia sunt construite rezervoare mici de apă dedicate mai multor scopuri. Un astfel de

rezervor este situat pe râul Brok, la granița cu Czyżew.

Râu Brok este un afluent al râului Bug. Raportul dintre suprafața bazinului hidrografic la

secțiunea transversală a rezervorului este de 819,8 km2, iar lungimea este de aproximativ 30

km. Cel mai mare debit este estimat a fi 33,5 m3/s, debitul mediu este estimat a fi 0,99 m

3/s, în

timp ce debitul scăzut este estimat a fi 0,08 m3/s.


REZERVOR MIC DE APĂ ÎN CZYŻEW


Ca o investiție locală, Biroul Municipalităţii din Czyżew este responsabil pentru construirea

rezervorului de apă (Fig. 7).

Fig. 7. Localizarea investiţiilor pe cursul anterior al râului

22


Scopul proiectului a fost acela de a limita amenințarea inundațiilor în zona înconjurătoare. Cu

toate acestea, din cauza amplasării rezervorului în apropierea unui oraș mic (circa 2.500 de

locuitori), rezervorul va fi folosit, de asemenea, în scopuri recreative (Imaginea 12). Există, de

asemenea, planuri de a utiliza rezervorul pentru irigații agricole pentru a dezvolta în viitor

livezi.

Imaginea 12. Partea de recreere a rezervorului - platformă de vizualizare, bărci (fotografiat de: Ignacy

Kardel)


Construirea rezervorului a fost implementată în conformitate cu condițiile prezentate în Legea

națională privind apa. De asemenea, au fost luate în considerare și au fost îndeplinite

condițiile prevăzute în Directiva Cadru a Apei cu privire la asigurarea unei stări hidro-

morfologice bune a râului. Rezervorul a fost localizat în afara zonelor protejate şi valoroase

din punct de vedere natural.


Construcția rezervorului rezultă de la un plan de dezvoltare a măsurilor de retenție

superficială în Provincia Podlaskie. Proiectul este perceput a fi crucial și de natură urgentă

datorită necesității de a proteja resursele de apă. În plus, amplasarea rezervorului a fost decisă

în planul local de amenajare teritorială a comunității Czyżew.


Rezervorul a fost construit după o solicitare din partea Biroului municipalității, iar Consiliul

Provincial pentru Drenare și Dispozitive de Apă din Białystok a fost organismul de

implementare.

23

Resursele financiare pentru investiții au fost obținute din Fondul Provincial pentru Protecția

Mediului și Gospodăririi Apelor, Biroul Provincial și fonduri de la municipalitate. Costul total

al investiției a fost de 1.600.000 PLN (aproximativ 4.000 €).

Rezervorul a fost construit între 2012 și 2014. A fost inaugurat în mai 2014.


Rezervorul este de 40.000 m3, iar suprafața este 2,45 ha. Are o adâncime medie de 1,7 m. A

fost construit ca un rezervor excavat și este situat în afara albiei actuale (Fig. 7). Apa curge

spre rezervor după îndiguirea râului printr-un indicator de nivel cu o scară pentru pește

(Imaginea 13). Nivelul de îndiguire pe indicatorul de nivel este de 1,2 m. Rezervorul este

umplut primăvara când nivelul apei în râu este mare. În timpul verii, este adăugată apă

suplimentară numai pentru a compensa pierderea prin transpirație sau pentru irigare. În timpul

iernii, rezervorul este gol, ceea ce îi permite să obțină capacitatea maximă din inundații.

Imaginea 13. Dispozitiv de îndiguire cu trecere pentru peşti (fotografiat de: Łukasz Gajkowski)


Construirea unui rezervor nu elimină riscul de inundații, dar limitează efectul lor în cazul în

care s-ar întâmpla. În cazul în care rezervorul există, acesta va fi o sursă de apă pentru irigații.

În prezent, rezervorul este utilizat în scopuri de recreere. S-a remarcat că, după numai câteva

luni de la construcția sa, au apărut noi păsări acvatice. O creștere a biodiversităţii este, de

asemenea, de așteptat.

24

REZERVORUL DE APĂ ZGORZAŁA DIN ZONA URBANĂ

1. Introducere

Un rezervor de apă naturală - Lacul Zgorzała - este situat în apropiere de Varșovia. Cu toate

acestea, din cauza dezvoltării rapide și extinderii orașului, rezervorul natural de apă

postglaciară a fost grav degradat. Construirea de sisteme de drenare, ceea ce duce la scurgerea

apei din bazinul de recepție, precum și construirea infrastructurii cum ar fi bariere hidrologice,

au limitat alimentarea lacului și cauzează secete periodice. Mai mult decât atât, mărimea

lacului și în consecință capacitatea sa de retenție, sunt diminuate în continuare ca urmare a

eutrofizării și extinderii zonelor de mică adâncime. Cu toate acestea, pe parcursul anilor cu

precipitații abundente, un aflux semnificativ de apă cauzează inundații în zona înconjurătoare.


RESTAURAREA LACULUI ZGORZAŁA


Proiectul este local şi se preocupă de un rezervor mic de apă care colectează apa dintr-un

bazin hidrografic de aproximativ 340 ha, inclusiv aproximativ 20 ha din zonele urbane. Biroul

Municipiului Ursynów, district al Varșoviei, a implementat proiectul.


Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a restabili capacitatea de retenție a apei a

lacului pentru a asigura stocarea în condiții de siguranță a apei din scurgerile de suprafață din

bazinul urban, care este parțial utilizată în scopuri agricole. Un alt obiectiv a fost acela de a

limita efectul negativ al secetei, precum și pentru a proteja vecinătatea lacului și valea de

dincolo de lac împotriva inundațiilor.

Obiectivele suplimentare au fost:

• de a preveni micşorarea lacului şi mai mult ca urmare a secetei şi îngropării;

• de a stabiliza condiţiile hidrice în timpul perioadelor de secetă;

25

• de a crește habitatele și biodiversitatea speciilor, și de a conserva habitatele valoroase

dependente de apă;

• de a permite purificarea apei care curge din canalele de drenare din zonele urbane și din

sistemele de drenare agricole.


Proiectul a fost implementat pe baza unei cereri a Biroului Municipiului Ursynów după

acordurile cu mai multe zeci de proprietari de terenuri care au acces direct la lac.


Proiectul a fost integrat în cadrul mai larg al programelor de retenţie superficială.


Biroul Municipiului Ursynów a fost liderul proiectului. Proiectul a fost finanțat parțial de

către Biroul pentru Protecția Mediului din Varșovia. Costurile actuale ale proiectului sunt de

5,8 milioane de zloți (aproximativ 2,4 milioane de euro).


Implementarea primei etape a proiectului (lucrări de construcții) a început în toamna anului

2012 și s-a încheiat în primăvara anului 2014. Implementarea a inclus adâncirea lacului (cca

70.000 m3 de aluviuni au fost excavate), construcția de dispozitive de îndiguire și valve în

părțile superioare și inferioare ale rezervorului, construcția insulei pentru păsări, precum și

adâncirea locală a lacului ca habitate pentru pești în timpul iarnii (Fig. 8). Rezervorul a fost

divizat în părți mai mici prin bariere din gabioane permeabile (coșuri umplute cu pietre).

Implementarea acestei sarcini a permis crearea de iazuri de sedimentare (Imaginea 15) și de

biofiltre care purifică apa care curge către partea centrală a lacului. O parte a lacului a fost

lăsată neatinsă, în special părţile cu adâncime mică ale rezervorului acoperite în mod natural

cu papură, arbuşti și copaci.

Pentru a doua etapă, a fost planificat un acord pentru vecinătatea lacului în scopuri de

recreere. De exemplu, există planuri pentru a construi trasee, locuri de recreere, locuri de

joacă, poduri şi turnuri de observare.

26

Fig. 8. Localizarea investiţiilor de restaurare pentru Lacul Zgorzala


Pentru a restaura lacul prin creșterea capacității sale de retenție a apei se limitează riscurile de

secetă și inundații. Din cauza lucrărilor care s-au încheiat în 2014, nu este încă posibil să se

evalueze eficacitatea proiectului. Ca rezultat direct al capacității de retenție crescute, rezerva

de inundații directe este de peste 67 de mii de metri cubi, iar suprafața maximă a lacului este

de peste 15 ha.

27

Imaginea 14. Lacul Zgorzała secat în vara lui 2005

(fotografiat de: Tomasz Stańczyk)

Imaginea 15. Partea de nord a Lacului Zgorzała

după restaurare în primavara lui 2014 – iazuri de

sedimentare vizibile limitate de gabioane

(fotografiat de: T. Stańczyk)

Observațiile ornitologice arată prezența a 72 de specii de păsări, inclusiv multe specii care nu

au fost observate în lac în anii anteriori. Printre altele, pescăruşul cu cap negru s-a întors la

lac. Astăzi, populația pescăruşului cu cap negru este de peste o mie de cupluri de reproducere.

28

IAZUL CARSTIC DIN SATUL GOČE

1. Introducere

Iazurile carstice sunt corpuri artificiale de apă găsite în regiunea slovenă Karst, precum și pe

terenuri calcaroase și flișuri din altă parte. Din punct de vedere istoric, acestea au fost folosite

ca sursă de apă la sate, în special pentru vite. În Karst, unde nu există nici o altă apă de

suprafață, acestea au fost o sursă esențială de apă pentru populație. Cu toate acestea, din cauza

abandonării utilizării tradiționale a terenurilor, aceste iazuri sunt într-o secare continuă. Cu

toate acestea, ele continuă să constituie o rețea de biotopuri de apă, care sunt importante

pentru numeroase animale și specii de plante din zona geografică mai largă. În zilele noastre,

iazurile carstice pot fi utilizate în continuare pentru retenția apei, în special ca pregătire pentru

secetă.

Goče este un sat situat pe vârful între valea Vipava și valea Branik cu aproximativ 270 de

locuitori. Este situat la nord de drumul Štanjel-Vipava în municipiul Vipava. Iazul carstic este

de aproximativ un kilometru distanță de Goče. Iazul este înconjurat de podgorii și pajiști

(Imaginea 16).

Imaginea 16. Iazul carstic din Goče


1001 IAZURI CARSTICE; 1001 POVEŞTI DE VIAŢĂ

29


Restaurarea iazului carstic din Goče făcea parte dintr-un proiect numit „1001 iazuri carstice;

1001 povești de viață”. Restaurarea a fost o investiție locală, iar municipalititatea Vipava și

Institutul Republicii Slovenia pentru Conservarea Naturii au implementat proiectul.


Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a crește biodiversitatea, de a conserva

habitatele valoroase dependente de apă și de a menține populația de amfibieni, care sunt

printre cele mai amenințate specii din Europa. Cu excepția peștilor, care trăiesc mai la

adâncime, amfibienii carstici au supraviețuit numai datorită rețelei de habitate acvatice

(iazuri). Cele mai amenințate specii sunt Triturus cristatus și Bombina variegate.


Restaurarea iazului carstic din Goče a fost făcută în conformitate cu liniile directoare stabilite

în temeiul Legii Apei. Mai mult decât atât, proiectul a urmat legislaţia privind conservarea

Naturii, care solicită pentru implementare să se asigure cel mai mic impact posibil asupra

mediului natural.


Proiectul este legat de proiectele INTERREG „Meet Karst – Zgonik” și „Meet Karst –

Repentabor” și un proiect intitulat „Vechiul iaz”.


Proiectul a fost condus de Institutul Republicii Slovenia pentru Conservarea Naturii. Proiectul

a fost finanțat parțial de Uniunea Europeană în cadrul Programului de Inițiativă Comunitară

INTERREG IIIA Italia-Slovenia 2000-2006. În contextul întregului proiect, au fost organizate

seminarii, ateliere și conferințe și au fost distribuite pliante și materiale informative. 150

iazuri carstice au fost inspectate și 17 iazuri au fost restaurate. Costurile totale ale proiectului

„1001 iazuri carstice; 1001 povești de viață” au fost de 297.642 euro.

30


Pregătirea pentru restaurarea iazului carstic din Goče a început la începutul anului 2005.

Prima etapă a fost pregătirea unui plan, realizarea unui inventar al florei și faunei, precum și

consultări cu localnicii și ecologiștii. Restaurarea a început în martie 2005. În primul rând,

iazul carstic a fost curăţat de gunoaie și unele vegetații. În continuare, camioanele au distribuit

pe suprafaţă argilă pentru impermeabilizare (Imaginea 17). De asemenea zona a fost făcută

plată pentru a face mai ușoară restaurarea vegetației. Iazul carstic a fost apoi umplut cu apă și

a fost construit un sistem de drenare pentru a regulariza apa în exces.

Imaginea 17. Restaurarea iazului carstic (fotografiat de: Igor Maher)


Iazul a fost restaurat, ceea ce duce la faptul că mediul înconjurător a fost îmbunătățit, iar

populația de amfibieni este înfloritoare. La doar câteva zile după ce iazul carstic a fost

restaurat, a fost văzut tritonul cu creastă (Triturus cristatus). Proiectul a fost, de asemenea,

important pentru a spori cunoașterea patrimoniului cultural și natural între populațiile din jur.

Au fost luate măsuri și activități pentru informarea localnicilor și extinderea sensibilizării

publicului. Una dintre aceste activități a inclus rezidenții locali din ambele părți ale graniței

dintre Slovenia și Italia pentru a-i educa cu privire la importanța protecției amfibienilor în

Karst.

31

REABILITAREA CARIEREI DE ARGILĂ DIN SATUL RENČE

1. Introducere

Satul Renče se întinde pe 22,5 kilometri pătrați de partea inferioară a văii Vipava. Compania

Goriške opekarne (Gorizia Brickworks) este localizată la marginea satului și extrage argilă

pentru produsele lor din cariera de argilă Okroglica. Între timp cariera de argilă Renče a fost

în proces de a fi restaurată. Cariera de argilă Renče (Fig. 9) este deosebit de importantă pentru

păsări, amfibieni și libelule. Potrivit unui ornitolog, în acest domeniu se văd cuiburile a 49 de

specii de păsări, dintre care 17 sunt enumerate în lista Roșie a păsărilor amenințate din

Slovenia. Cea mai importantă pasăre este stârcul pitic (Ixobrychus minutus), care este cel mai

comun în acest domeniu. Zona din jurul carierei de argilă Renče este, de asemenea, cunoscută

pentru 26 de specii de libelule și 9 specii de amfibieni.

Fig. 9. Localizarea investiţiilor de restaurare pentru cariera de argilă Renče


REABILITAREA CARIEREI DE ARGILĂ DIN SATUL RENČE


Reabilitarea carierei de argilă din Renče este o invstiţie privată a companiei Goriške opekarne

d.d.

32


Scopul proiectului este de a restabili cariera de argilă după exploatare. Zona din jurul Renče

are un mare potențial de mediu, iar restaurarea este importantă pentru speciile care se bazează

pe apă și pentru tipurile de habitat umed, mai ales unele păsări, amfibieni, libelule şi broasca-

țestoasă europeană de baltă (Emys orbicularis).


Restaurarea carierei de argilă este pusă în aplicare în acord cu îndrumările spațiale, de mediu

și de protecție a naturii.


Remedierea este realizată în acord cu prevederile proiectului minier aprobat.


Restaurarea carierei de argilă este activată prin investițiile financiare realizate de compania

Goriške opekarne. Compania a luat măsuri de restaurare încă din timpul când cariera de argilă

era exploatată. În ultimii cinci ani, Goriške opekarne a investit în jur de 50.000 de euro în

fiecare an.


Procesul de restaurare a fost realizat cu scopul de a minimiza impactul asupra mediului.

Inițial, solul excavat din cariera de argilă a fost folosit pe şantierul pentru construirea de

diguri de apărare pentru protecţia împotriva inundațiilor. Până ce restaurarea este finalizată,

biotopul este menținut în mod artificial prin pomparea apei la o înălțime adecvată (Imaginea

18).

33

Imaginea 18. Cariera de argilă în faza de reabilitare (fotografiat de: Anja Potokar)


Cu o restaurare adecvată, cariera de argilă și zona înconjurătoare au devenit una dintre cele

mai importante locaţii de reproducere din zonă. Cu toate că restaurarea nu este terminată încă,

este observată deja o sporire a biodiversității și au fost observate specii rare și periclitate, cum

ar fi broasca-ţestoasă europeană de baltă. Zona va fi, de asemenea, folosită pentru pescuit,

sporturi nautice, recreere şi turism. Această retenţie locală de apă va oferi, în consecință, o

serie de avantaje, cum ar fi îmbunătățirea spațiului deschis, habitatelor și speciilor durabile,

precum și beneficii economice.

34

SISTEMUL MULTIFUNCŢIONAL DE FITOREMEDIERE

1. Introducere

Canalizarea cursurilor de apă poate avea mai multe efecte negative asupra mediului, care pot

fi exemplificate prin monitorizarea apei curgătoare Glinščica și afluentului său din Ljubljana,

Slovenia. Canalizarea apelor curgătoare naturale poate avea un impact negativ asupra calității

apei, poate schimba regimul fluvial și poate dăuna ecosistemelor acvatice și riverane. De

asemenea canalizarea afectează grav zona bazinulului de recepţie din aval. Regularizarea

apelor curgătoare se numără printre cauzele probabile ale secetelor din amonte și inundațiilor

din aval.

Corpurile de apă cu o capacitate de retenție redusă au mai puțin timp pentru a elimina excesul

de sedimente, nutrienți și alți poluanți, care altfel ar fi eliminate într-un proces de auto-

curățare. Astfel, din cauza reducerii corpurilor de apă, calitatea apei se deteriorează.

Analiza ecotoxicologică preliminară de-a lungul râului Glinščica a arătat o creștere a poluării,

precum și o toxicitate în apă. Acest lucru s-a datorat evacuărilor din fosele septice și sistemele

de canalizare, scurgerilor apelor pluviale în râu, precum și surselor difuze de poluare de pe

suprafețele agricole din apropiere. Pentru a rezolva acest lucru, a fost propusă o construcție a

unui sistem multifuncțional de fitoremediere (obiectul bioremedierii) pe unul dintre afluenții

râului Glinščica care a fost construită în 2006. Locaţia a fost selectată ca un site de

demonstrație de bune practici folosind fitotehnologii pentru îmbunătățirea stării de calitate a

apei.

Sistemul multifuncțional de fitoremediere este alcătuit din segmente de fitoremediere și

segmentul de râu cotit artificial, care funcționează pentru a reține și a trata fluxurile de intrare

și pentru a îmbunătăți alte servicii ecosistemice.

Sistemul multifuncțional de fitoremediere combină mai multe funcţii importante, care

îmbunătăţesc mediul:

- retenţia apei pe site;

- tratarea controlată a apei cu regularizarea fluxului;

- îmbunătăţirea serviciilor ecosistemiceale apei curgătoare şi habitatelor riverane;

- suprafeţe deschise atractive în mediul urban care sporesc biodiversitatea.

35


SISTEMUL DE BIOREMEDIERE PE UN AFLUENT AL GLINŠČICA


Proiectul este de natură locală și a fost finanțat de către orașul Ljubljana, Departamentul de

Protecție a Mediului.


Obiectivul proiectului a fost de a demonstra o bună practică de fitoremediere pentru

îmbunătățirea calității apei, serviciilor ecosistemice și retenției apei la fața locului.


Sistemul multifuncțional de fitoremediere a fost implementat conform legislaţiei din Slovenia.


Sistemul multifuncțional de fitoremediere este proiectat pentru a demonstra cele mai bune

practici de îmbunătăţire a calităţii cursurilor de apă în zona oraşului Ljubljana.


Implementarea sistemului multifuncțional de fitoremediere a fost validată de către orașul

Ljubljana, care a investit 44.066 de euro. Proiectul a fost implementat de Limnos Ltd.

Rezultatele prezentate aici au fost publicate în articolul „Fitoremedierea și revitalizarea

cursului de apă pentru ameliorarea stării ecologice a râului Glinščica” de către Vrhovšek și

colab. („STREPOW” International Workshop; 02/2011).

36


Sistemul multifuncțional de fitoremediere este situat în iazul de retenție existent, care servește

pentru a reține apa pluvială din jurul zonelor urbane și excesul de apă din râul Glinščica.

Sistemul este unit cu râul, dar nu are o influență semnificativă asupra frecvenței și extinderii

inundațiilor.

Sistemul multifuncțional de fitoremediere este compus din mai multe segmente cu diferite

funcții. Primul segment este un segment de tratare a apelor uzate. Acestea sunt compuse dintr-

un bazin de retenție inactiv (VRB) și un șanț de tratare inactiv (VTD), cu funcția de retenție și

filtrare a solidelor în suspensie, adsorbție și degradare aerobă și anaerobă a materiei organice

și asimilarea nutrienților în biomasa vegetală. Al doilea segment este o albie cotită și mai

dinamică, cu funcția de flux de apă prelungit pentru retenţia mai îndelungată a apei și

capacitatea de purificare, precum și o mai bună aerare a apei pentru o mai bună purificare. În

plus, asimilarea nutrienților în biomasa plantelor este îmbunătățită, având ca rezultat o

creștere a microhabitatelor, oferind o stabilitate îmbunătățită a ecosistemului.

Fig. 10. O schemă a sistemului de fitoremediere implementat

Afluxul mixt de apă (râul afluent, scurgerea apei pluviale și apa de canalizare) curge printr-un

bazin de sedimentare inactiv în trei compartimente ale șanțului de tratare inactiv, umplut cu

un amestec de pietriș și plantat în mod predominat cu Phragmites australis. Din șanț, apa

tratată curge într-un curs de apă meandric și continuă într-o zonă umedă naturală.

37

Imaginea 19. Sistemul multifuncţional de fitoremediere pe partea stângă în vara lui 2011; Sistemul

multifuncţional de fitoremediere pe partea dreaptă în primăvara lui 2013, după o iarnă lungă, înainte de

începutul creşterii plantelor


Rezultatele mai multor ani de monitorizare au arătat că abordarea bioremedierii a contribuit la

consolidarea serviciilor ecosistemice pe diferite niveluri. Cu validarea tratării apelor reziduale

în afluentul râului Glinščica, cursul de apă principal - Glinščica a fost protejat. Între timp, a

fost obţinută o retenție mai mare de apă în sistem și, prin urmare, a fost obţinută şi reducerea

extremelor hidraulice în formă de inundații și secete. Producția primară, diversitatea plantelor

și a habitatului a crescut.

În comparație cu ce a fost înainte, zona șanțului de tratare inactiv și albiei meandrice este

acum o zonă populară de agrement pentru localnici. Acest lucru indică faptul că abordarea

fitoremedierii a crescut valoarea estetică și de recreere a ecosistemului.

38

RECONSTRUCŢIA BARAJULUI MONTAN HB KLAUZY

1. Introducere

HB Klauzy este localizat în zona de munte din Parcul Naţional Slovenský Raj. Acest baraj de

munte este pe râul Biely Potok, care se varsă în râul Hornád.

Figura 11 ilustrează localizarea măsurilor de apă pentru HB Klauzy.

Fig. 11. Hărţi – localizarea hidrologică şi geografică a bazinului, unde este construit barajul


RECONSTRUCŢIA BARAJULUI MONTAN HB KLAUZY

39


Pădurile Republicii Slovace, Întreprinderea de Stat este responsabilă pentru administrarea

reconstrucției barajului. Proiectul a fost finanțat de Întreprinderea de Stat. Bugetul total a fost

de 130.000 de euro.


Scopul reconstrucţiei barajului de apă este de a restricționa scurgerea apei și de a controla

expedierea apei în exces și sedimentele acumulate în rezervorul de apă. Scopul este, de

asemenea, să fie folosit pentru recreere, inclusiv drumeții și pescuit. Progresul proiectului a

fost raportat în știri regionale, în școlile locale și de organizațiile locale de mediu.


Odată ce reconstrucția barajului de apă a fost implementată în cadrul teritoriului Parcului

Național, a fost crucial să se asigure că proiectul s-a aliniat cu legislația privind conservarea

naturii și a apei. Ca urmare a acestor legi, acest proiect a respectat restricțiile legale și de

mediu, și, astfel, a asigurat că reconstrucția barajului a avut impact minim negativ asupra

mediului.


Acest proiect nu a fost conectat cu alte programe naţionale.


Diferitele etape ale proiectului au inclus o analiză hidrologică, un proiect tehnic, inginerie, o

perioadă de aprobare și realizarea proiectului. Toate aceste etape ale proiectului au fost finanțate

de Întreprinderea de Stat.

40


Reconstrucția a fost concentrată pe sporirea securităţii barajului, care a fost distrusă în

inundațiile din anul 2010 și a crescut volumul de retenție (activă) al inundațiilor. Evacuarea

viiturilor este Q100 = 29,4 m3.s

-1.

Este ilustrată starea barajului înainte de reconstrucție - Imaginea 20.

Imaginea 20. Barajul HB Klauzy după trecerea valului de inundaţii 2010 (fotografiat de Mosný)

Şi după reconstrucţie – Imaginea 21.

Imaginea 21. Barajul montan HB Klauzy reconstruit 2014 (fotografiat de Fodor, Întreprinderea de Stat)


Beneficiile reconstrucției includ salvarea de la uzura istorică a muntelui ca urmare a

distrugerii datorate inundațiilor, restabilirea și sporirea capacității de retenție a rezervorului și

îmbunătățirea abilităților lor transformaţionale privind inundațiile. Capacitatea îmbunătățită

de retenţie a apei îmbunătățeşte, de asemenea, şi condițiile pentru flora și fauna din bazin.

Zona va fi, de asemenea, folosită pentru pescuit, recreere şi turism.

Această reconstrucție ar trebui să fie văzută ca un exemplu de condiții modificate ale

scurgerilor prin utilizarea de noi parametri tehnici pentru construcții.

41

ZONA DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR – POLDERUL

KLATOVA NOVA VES

1. Introducere

Polderul Klatova Nova Ves este localizat pe râul Hradsky Potok din bazinul Vyčoma, unde

scurgerea este realizată în râul Nitra. Proiectul discutat aici în mod specific este situat în

Janova Ves din Klatova Nova Ves, care se află în aria protejată Ponitrie.

Polderul Klatova Nová Ves se află în sistemul alpino-himalayan.

Figura 12 ilustrează localizarea polderului unde se iau măsuri de protecție împotriva

inundațiilor.

Fig. 12. Localizarea polderului


ZONA DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR – POLDERUL KLATOVA NOVA

VES


Întreprinderea Slovacă de Gospodărire a Apelor, Întreprinderea de Stat este responsabilă

pentru managementul acestui proiect. Proiectul a fost co-finanțat de Uniunea Europeană și de

statul slovac. Bugetul total a fost de 1.032 milioane EUR.

42


Proiectul are scopul de a proteja zona de inundații, astfel, protejează proprietatea și oamenii

din zonele înconjurătoare. În plus, structura a îmbunătățit volumul de retenție. Proiectul a fost

mediatizat în știri regionale, pe site-uri web, în cadrul reuniunilor, precum și de organizațiile

locale de mediu.


Proiectul s-a conformat legii slovace. Autorizațiile de construire și dreptul de apă au fost

asigurate cu ajutorul fondurilor UE și resurselor financiare ale bugetului de stat.


Proiectul este în conformitate cu liniile directoare stabilite de divizia de Protecţie impotriva

Inundaţiilor a Ministerului Mediului din Republica Slovacă.


Diferitele etape ale proiectului au inclus o analiză de geologie şi hidrologie, proiect tehnic,

inginerie, o perioadă de aprobare și implementarea proiectului. Proiectul a fost finanțat din

fonduri UE, bugetul de stat și de către Întreprinderea de Stat. Proiectul a început în 2010 și s-a

finalizat în 2013.

Bugetul proiectului a fost:

- Finanţare UE 745 924,62 Eur 80,75 %

- Buget de stat SR 131 633,76 Eur 14,25 %

- Buget Întreprinderea de Stat 154 826,66 Eur 5 %

- Buget total 1 032 385,04 Eur


Măsurile implementate în timpul proiectului au redus riscul de inundaţii.

Transformarea descărcărilor maxime ale valului de inundaţii este de la Qmax=13 m3s

-1 la

Qmax=4,2 m3.s

-1, ceea ce a redus vârful valului de inundaţii la aproximativ 85 %.

43

Următoarea fotografie ilustrează construcţia polderului şi reconstrucţia râului Hradsky potok.

Imaginea 22. Polder pe râu 2014 (fotografie: Întreprinderea Slovacă de Gospodărire a Apelor)


Polderele sunt o soluție pentru a reduce inundațiile, dar nu controlează expedierea scurgerii.

Cu toate acestea, beneficiile structurilor hidrotehnice construite pentru protecția împotriva

inundațiilor se referă la întârzierea scurgerilor din bazin după precipitaţii atmosferice multe

sau/și după topirea zăpezii.

44

PODSPÁDY – ZONA PROTEJATĂ BOR – RETENŢIA NATURALĂ A

APEI PRIN BARAJUL CONSTRUIT DE CASTORI

1. Introducere

Castorii construiesc diguri în mod natural, și, astfel, încetinesc fluxul de apă din bazinul în

care ei trăiesc.

O zonă în care acest lucru a avut loc este aria protejată Bor, care este situată în apropierea

satului Podspády. Castorii care trăiesc pe partea afluenților râului Javorinka au creat baraje,

care au încetinit scurgerile de suprafață și au permis apei să satureze profilul solului din jur.

Această zonă este situată în sistemul alpino-himalayan.

Avantajul reducerii scurgerii apei este acela că riscul de secetă ar fi mai mic, ceea ce ar

conduce la un habitat mai stabil, și, astfel, la condiții mai favorabile pentru floră și faună.

Figura 13 ilustrează localizarea măsurilor pentru apă create de castori.

Fig. 13. Hărţi – hidrologică şi geografică ale bazinului, unde este construit barajul


PODSPÁDY – ZONA PROTEJATĂ BOR – RETENŢIA NATURALĂ A APEI PRIN

BARAJUL CONSTRUIT DE CASTORI

45


Castorii și structurile pe care le creează, apar în mod natural în natură, fără a provoca

probleme serioase. Ei pot fi astfel încurajaţi în ariile protejate, acolo unde este imposibil să se

implementeze soluții tehnice care modifică modelele de scurgere.


Deoarece acesta este un fenomen care apare în mod natural, este popular în rândul cetățenilor

și ecologiștilor. Proiectul a fost prezentat în publicații și la conferințe, unde a fost discutat ca o

măsură de retenţie a apei, și în știri regionale și în școli, unde a fost menționat ca fiind o

„soluție verde”.


Deoarece acesta este un fenomen care apare în mod natural, construcțiile nu au nevoie de

nicio autorizaţie legală. Aceste construcții nu au nici o limită de timp, dar depinde de

comunitatea de castori și accesul la materialele lemnoase din bazinul hidrografic.


Principalele programe legate de aceste măsuri sunt programele educaționale de mediu și de

educație cu privire la apă în școli, unde sunt evidențiate ca o măsură care poate fi pusă în

aplicare pentru a îmbunătăți retenția apei.

46


Pentru că se întâmplă în mod natural, nu are nevoie de o planificare umană sau de finanțare.


Aceste măsuri ar putea fi considerate ca o măsură netehnică de retenţie a apei. Este un

exemplu de schimbare a condițiilor într-o arie protejată și de creare a unor condiții mai

favorabile pentru flora și fauna din zona înconjurătoare.


Barajele construite de castori restabilesc și sporesc capacitatea de retenție a apei. Retenția

îmbunătățită a apei îmbunătățeşte condițiile florei și faunei din bazin (Imaginea 23).

Imaginea 23. Măsurile naturale pentru apă din bazinul Javorinka 2014 (fotografiat de Mosny)

47

MĂSURI DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APEI ÎN CHEILE

HALUZICE

1. Introducere

Cheile Haluzice sunt situate la 260 de metri deasupra nivelului mării la graniţa cu satul

Haluzice din vestul Slovaciei la aproximativ 25 de kilometri sud de orașul Trenčín. Fac parte

din sistemul orografic al Carpaților Exteriori şi subsistemului orografic al Carpaților Albi.

Cheile Haluzice au fost declarate Monument al Naturii cu gradul 4 de protecție în 1963.

Acestea au o suprafață totală de 35.000 m2. Cheile au fost formate prin activitatea de eroziune

adâncă a râului Haluzice. În partea superioară a rocii de bază formată din flişuri de dolomită şi

calcar, eroziunea a excavat treptat la o adâncime de 30 m un defileu lat de 100 m, cea mai

mare parte, fără vegetație, care s-a extins treptat. Din cauza condițiilor meteorologice,

materialul fin nisipos din pereții laterali ai râpei au erodat și au format conuri de îndiguire la

poalele zidurilor cheilor. Valurile mai mari ale apei au transportat material către părțile

inferioare unde grohotişul a creat nămol care a colmatat terenul fertil din satul Štvrtok, iar

eroziunea retroactivă a amenințat partea Haluzice a satului. Pe pante, s-au format creste și

șanțuri, care au creat noi chei. Cele mai mari au fost create în zona Pod Kostolom. Formarea

lor a distrus o parte din vechiul cimitir și miradorul unei biserici romanice fortificate care

datează din secolul al 13-lea.

Fig. 14. Localizarea Monumentului Natural Haluzice Gorge

Sursa: http://uzemia.enviroportal.sk/main/detail/cislo/43 (Accesat pe 2 August 2014)

http://uzemia.enviroportal.sk/main/detail/cislo/43

48

Fig. 15. Localizarea Monumentului Natural Haluzice Gorge

Sursa: Google Earth


STABILIZAREA RÂULUI HALUZICE ŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EROZIUNII A

CHEILOR HALUZICE CARE A ÎNCEPUT DIN 1926


Cheile Haluzice aparţin Cadastrului Satului Haluzice, Districtul Nové Mesto nad Váhom și

Regiunea Trenčiansky din Slovacia de Vest. Acestea au o suprafață totală de 3,5 hectare.

Proiectul a inclus măsuri tehnice complete care cuprind baraje cu ziduri din piatră și trepte de

piatră. Acestea cuprind, de asemenea, măsuri netehnice, inclusiv barierele orizontale din

grindă de lemn pentru a încetini fluxul de apă şi plantarea de copaci și arbuști pe terase

întărite cu coșuri din salcie pentru a reduce eroziunea solului. Traseul forestier al Cheilor

Haluzice a fost deschis în 2011 cu mai multe panouri informative. În plus, Lesy SR a

încorporat Cheile Haluzice în rețeaua sa de zone forestiere semnificative. Acestea sunt

monumente legate de istoria silviculturii în Slovacia în ceea ce privește valorile naturale, de

construcție, tehnice și artistice.

49


Măsurile tehnice și netehnice proiectate în Cheile Haluzice au scopuri multiple, variind de la

protecția împotriva inundațiilor, retenția apei în perioadele de secetă, reducerea eroziunii

solului, protecţia ecosistemelor forestiere, protecţia patrimoniului cultural, precum și căi

locale pentru educație și recreere. Barajele şi treptele de piatră reţin nămolul, format în urma

eroziunii din partea superioară a râlui, de asemenea depozitează niveluri ridicate ale apei din

timpul furtunilor, încetinesc scurgerilor şi drenează apa în condiții de siguranță.


Cheile Haluzice au fost declarate ca Monument al Naturii de către Comisia Educației și

Culturii a Comitetului Oamenilor din Districtul Trenčín Nr. 40, la 31 Octombrie 1963.

Autoritatea regională din Trenčín a stabilit atunci al 4-lea grad de protecție prin Decretul nr.

1/2003 la 27 iunie 2003 , care intră în vigoare de la 1 august 2003. Nu a fost declarată nicio

arie protejată. Cheile Haluzice nu aparţin niciunei rețele europene de arii naturale protejate și

nici nu este o arie protejată privată. În prezent, State Nature Conservancy White Carpathians

Protected Landscape Area administrează Rezervația Naturală Cheile Haluzice. Zona poate fi

găsită în Catalogul de Hărți al Republicii Slovace cu numărul 35-14 în scara 1: 50.000, cu un

nume standard de Haluzická súteska. O vale epigenetică de 50 m adâncime - cheile formate

prin eroziune de adâncime a râului Haluzický, care își are originea în zona rocilor mici de fliș

rezistent din afara Monumentulului Natural sunt de interes special pentru protecție. Cheile

Haluzice sunt, de asemenea, o insulă izolată din punct de vedere geologic de calcar mezozoic

rezistent înconjurat de roci de eroziune înclinate care cauzeaza probleme cu eroziunea apei.

Toate activitățile trebuie să fie în conformitate cu limitele gradului 4 de protecție în

conformitate cu Legea 543/2002 a protecției naturii și peisajului.

6. Conexiunile cu alte programe, inclusiv:

Zona este o parte a unui plan spațial al unității teritoriale mari a regiunii Trenčín, care a fost

dezvoltat în 1998. Trei instituții de stat sunt responsabile pentru diferitele utilizări ale Cheilor

Haluzice. Întreprinderea de Gospodărire a Apei din Slovacia administrează râul Halizický,

Lesy SR, Trenčín Branch administrează lucrările tehnice (baraje și trepte) și terenurile

forestiere, iar Comitetul de Stat pentru Controlul şi Protecţia Naturii administrează Rezervația

Naturală. Zona este situată în bazinul hidrografic Váh, și, prin urmare, este supusă planurilor

50

de management ale sub-bazinului râului respectiv, pregătite în 2009 de către Institutul de

Cercetare a Apei.

Imaginea 24. Ruinele bisericii Haluzice şi partea inferioară a Cheilor Haluzice din partea de jos a bisericii

Imaginea 25. Partea inferioară a Cheilor Haluzice cu barajul de piatră de 4m înălţime

51

Imaginea 26. Resturile de lemn reținute de barajul de piatră în partea de jos a Cheilor și panoul de

informații privind traseul forestier important

Imaginea 27. Partea de mijloc a Cheilor cu baraj de piatră şi trepte de lemn pentru a reduce fluxul apei

Imaginea 28. Partea de mijloc a Cheilor cu grindă de lemn pentru a reduce fluxul apei şi vegetaţia

luxuriantă

52

Imaginea 29. Partea superioară a cheilor cu două baraje de piatră

Imaginea 30. Valea laterală a cheilor cu două baraje de piatră

Fotografiate de: Richard Muller


Executarea măsurilor tehnice și netehnice au început în 1926-1927. Lucrarile generale de

restaurare au fost întreprinse în 1960, 1965, 1979 și 1980. În 2011, LESOSTAV NITRA a

restaurat barajele de pe brațul lateral dreapt al cheilor. Întreprinderea de Gospodărire a Apei

din Slovacia administrează râul Haluzický care curge prin Chei. Lucrarile tehnice de pe râul

Haluzický, barajele de piatră și treptele de piatră, aparțin proprietății statului administrate de

Întreprinderea de Stat Lesy SR, Trenčín Branch. În mod similar, Lesy SR, Trenčín Branch,

administrează terenul forestier din Cheile, care înconjoară râul Haluzický.

53


Prof. Leo Skatula (1889-1974) a elaborat și implementat un proiect în râul Haluzický în 1926-

1927. Prof. Skatula a fost pădurar, conștient de importanța funcției de protecție a solului și de

gospodărire a apelor a pădurilor. El este responsabil pentru proiect, care a stabilizat pantele

Cheilor Haluzice și brațele sale laterale și a prevenit inundarea și transportul de grohotiş în

aval. Sistemul complex de stabilizare este format din 8 baraje cu pereţi de piatră și 17 trepte

de piatră în partea de jos a Cheilor. Pantele au fost stabilizate prin împădurire prin terase

întărite cu garduri de salcie. Arbuști, copaci și plante liane au fost plantate pe podea, pe părțile

laterale și pe spațiile goale. În următorii ani, copacii, arbuștii și lianele au umplut treptat

întreaga suprafață a Cheilor. Ultimul baraj de 4 m înălţime a fost construit spre sfârșit cu

scopul de a opri eroziunea și de a proteja satul Haluzice, precum și conectarea drumului local

cu satul Štvrtok. Lungimea totală a râului Haluzický modificat inclus în Chei este de 1,5 km.

În prezent, există 6 baraje funcționale în Cheile de pe râul Haluzický, 4 sunt pe brațul lateral

dreapt. Scopul barajelor este de a reține aluviuni, cauzate de eroziunea din partea superioară a

râului, precum și de a reţine nivelurile ridicate ale apei din timpul furtunilor. În plus, 17 trepte

de piatră încetinesc scurgerile și drenează apa în condiții de siguranță.

9. Evaluarea impactului măsurilor (beneficii tangibile şi intangibile)

Măsurile de retenţie superficială a apei servesc unor scopuri diferite. Scopul lor principal este

protecția împotriva eroziunii și a inundațiilor. Alte beneficii se referă la stocarea apei în

perioadele de secetă pentru faună și floră, recreere, educație și protecția patrimoniului

cultural. În plus față de traseul forestier educațional, zona este o destinație populară datorită

ruinelor bisericii romanice fortificate construită în 1240 şi situată în apropiere de Chei.


Scanările documentelor MonumentuluiNaturii Cheile Haluzice

http://uzemia.enviroportal.sk/main/detail/cislo/43 (Accesat pe 2 August 2014)

Zona de pădure semnificativă Cheile Haluzice: http://www.lesy.sk/showdoc.do?docid=894

(Accesat pe 5 August 2014)

http://uzemia.enviroportal.sk/main/detail/cislo/43

http://www.lesy.sk/showdoc.do?docid=894

54

PROTECŢIA MLAŞTINII DIN EGYEK–PUSZTAKÓCS

1. Introducere

De la fondarea sa în 1973, Parcul Național Hortobágy a avut drept scop restaurarea şi

reabilitarea peisajelor Câmpiei Mari care au fost transformate de secole de activitățile umane.

Întreaga zonă de 4073 ha din sistemul mlăştinos Egyek - Pusztakócs (Fig. 16) a fost parte din

Parcul Național Hortobágy încă de la înființarea sa (1 Ianuarie, 1973). Ca parte a Parcului

Național, sistemul mlaștinilor a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO la

categoria „peisajului cultural” din anul 1999. Întreaga suprafață a sistemului mlaştinilor este

inclusă în anexa Convenției Ramsar privind zonele umede de importanță internațională și face

parte din rețeaua Natura 2000 bazată atât pe Directiva Habitate cât şi pe Directiva Păsări.

Fig. 16. Sistemul mlăştinos Egyek-Pusztakócs este localizat în partea de vest a Hortobágy, la graniţa sa cu

regiunea Nagykunság, în vechea luncă inundabilă a râului Tisa şi în sudul satului Egyek

(sursa: Google Maps)

Primul program de reabilitare a habitatului din Ungaria a fost inițiat în regiunea Hortobágy.

Programul de reabilitare la nivel de peisaj al Egyek - sistemul de mlaștini Pusztakócs se

55

distinge clar faţă de toate restaurările similare. Prima etapă a acestui program (1976-1997) a

implicat reabilitarea mlaștinilor și pajiștilor după reconstrucția hidrologică a sistemului de

alimentare cu apă. Cea de a doua etapă, care este încă în desfășurare, se concentrează pe

refacerea păşunilor și pe administrarea și protecția mlaștinilor deja revitalizate.

Programul de reabilitare a habitatului Egyek-Pusztakócs, care se bazează pe zeci de ani de

experiență, este cel mai vechi și mai mare program de restaurare a unui habitat din Ungaria.

Proiectul a contribuit cu succes la restaurarea și conservarea viitoare a unei părți substanțiale a

biodiversității unice din Ungaria.

Sistemul de mlaştină Egyek-Pusztakócs care obișnuia să fie inundat în mod regulat de către

râul Tisa a fost asanat treptat de la începutul secolului al 19-lea. Cu toate acestea,

regularizarea râului Tisa, care a avut loc din anii 1860 s-a finalizat cu cea mai importantă

sursă de alimentare cu apă în sistemul de mlaștină. Construcția sistemului pentru drenarea

apelor interioare, care a început în anii 1900 și s-a accelerat între 1930 și 1950, a asanat cele

mai multe mlaștini și a dus la scufundarea mesei de apă subterană și la apariția unui deficit

general de apă în habitate. Construcția de canale, realizate ca parte a programului de

îmbunătăţire a zonei Egyek în 1980, a condus la o secetă aproape fatală și la o degradare

aproape ireversibilă a sistemului de mlaştini.

Ca rezultat al lucrărilor de regularizare a râului, drenare și control al inundațiilor, sursele de

alimentare cu apă naturală aproape au dispărut. Secarea a fost cauzată în principal de aceste

schimbări și a fost accentuată doar de perioadele extrem de lungi de precipităţii scăzute dintre

sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1990. Cele mai multe dintre bazinele naturale de apă

ale mlaștinilor au fost arate, iar conexiunile dintre mlaștini au fost finalizate prin umplerea

fostelor depresiuni naturale care au fost conectate cu mlaștinile.

În paralel cu secarea zonei, aratul a descompus o suprafaţă din ce în ce mai mare de pajiști și

păşuni, iar procentul de terenuri arabile a crescut treptat. În plus față de reducerea habitatelor

zonelor umede, au dispărut şi habitatele marginale caracteristicile și tranzițiile zonale (de

exemplu, păşune uscată-pajiște umedă-pajişteaTussock-mlaștină). În multe domenii, au apărut

parcele ale habitatelor omogene separate de margini ascuțite, bruşte şi netranzitorii.


PROTECŢIA MLAŞTINII DIN EGYEK–PUSZTAKÓCS

56


Proiectul are un caracter regional și acoperă o suprafață mare de zonă umedă din Parcul

Național Hortobágy.

4. Obiectivele specifice ale proiectului

Sistemul de mlaştini Egyek-Pusztakócs, cu o suprafaţă degradat sever de peste 4000 ha, are

mare nevoie de restaurare.

Scopul reabilitării a fost de a construi și opera un sistem de alimentare cu apă, care ar putea

imita inundațiile care au fost caracteristice zonei înainte de regularizarea râului, precum și de

a realiza o reconstrucție hidrologică și revitalizare a mlaștinilor. Construcția sistemului de

alimentare cu apă a fost începută cu mlaştinile Fekete-rét (1976) și continuată cu Kis-Jusztus,

Bőgő şi Meggyes şi a fost finalizată în 1997 cu mlaştinile Hagymás și Csattag. Sistemul de

canale a adus apa râului Tisa înapoi la mlaștini.


Politica de conservare a naturii a Uniunii Europene se bazează pe două directive, Directiva

Păsări și Directiva Habitate. Scopul Directivei Păsări, adoptată în 1979 (79/409/EGK), este de

a proteja toate speciile de păsări care apar în mod natural în zona statelor membre. Anexa I

din directivă enumeră speciile pentru care statele membre sunt obligate prin lege să le

desemneze și să le protejeze prin intermediul Ariilor de Protecție Specială.

Scopul Directivei Habitate, adoptată în 1992 (43/92/EGK), este de a conserva toate speciile de

plante și toate speciile de animale, altele decât păsările, și, în general, de a proteja diversitatea

biologică, care apare în mod natural în zona statului membru .

Două tipuri de habitate găsite în sistemul de mlaştină Egyek - Pusztakócs și în Hortobágy Z

sunt desemnate ca tipuri de habitate „prioritare”, în Anexa I la Directiva Habitate: stepele

alcaline panonice (Natura 2000 cod: 1530) și pajişti stepice panonice pe loess.


Nicio conexiune.

57


Acest proiect a fost susţinut de instrumentul financiar LIFE al Comisiei Europene și co-

finanțat de către Departamentul de Ape și Mediu, Ungaria.

Beneficiar: Conducerea Parcului Naţional Hortobágy

Partener: Universitatea din Debrecen

Informaţii suplimentare:

Hortobágyi Nemzeti Park Igazgatóság (Conducerea Parcului Naţional Hortobágy)

H-4024 Debrecen, Sumen u. 2., Hungaria

Telefon: (+36-52) 529-920

Web: www.hnp.hu


Modificările la nivel de habitat după reconstrucția hidrologică au cauzat o regenerare și

revitalizare a habitatelor mlăştinoase. În câţiva ani, întinderea zonală a mlaştinilor a abordat

nivelul estimat dinaintea începerii activităților umane să transforme zona (Fig. 17). Astăzi,

sistemul de mlaştină este caracterizat printr-o structură de peisaj tip mozaic, elementele cele

mai importante ale căror albii de râu vechi curg cel mai mult de la N la S, loessul a acoperit

terenurile mai înalte dintre mlaștini, pajiştile de la marginile mlaştinilor, pajişti alcaline și

pășuni și mici locaşuri de zone zone forestiere, linii de arbori și fragmente de păşuni loess

uscate.

Fig. 17. Reconstrucţia hidrologică a cauzat regenerarea rapidă a mlaştinilor, cu extinderea lor zonală

crescând până la 26-28% (harta habitatului din 2001)

http://www.hnp.hu/

58


Succesul reconstrucției hidrologice a fost observat prin schimbările foarte rapide în fauna de

păsări. În anii de după reconstrucție, specii rare și valoroase de păsări, cum ar fi cioc întors

(Recurvirostra avosetta), piciorongul (Himantopus himantopus) și pescăruşul cu cap negru

(Larus melanocephalus) au apărut într-un număr fără precedent în sistemul de mlaştină.

Decelerând procesul de stabilizare, în timpul în care grupuri de păsări au devenit mai

caracteristice pentru apele stătătoare, urmat de recolonizarea inițială, au dispărut specii mai

puțin tipice în mlaștinile Hortobágy.

Astăzi paturile de stuf, intercalate cu arborete de papură cu frunze late şi papură cu frunze

înguste, Softstem Bulrush și pipirig, acoperă cea mai mare parte a mlaștinilor. Recolonizarea

vegetației submerse a fost extensă extrem de rapid, iar nufărul alb, nufărul galben, plutica,

castanele de baltă și feriga plutitoare au acoperit suprafeţe din ce în ce mai mari.

Mlaștinile au un număr limitat de pești, în timp ce şarpele de casă și broasca-țestoasă

europeană de baltă sunt abundente. Printre mamifere, vidra este demnă de menţionat, care

trăiește în număr mare în canale și iazurile de peşte din apropiere.


http://ec.europa.eu/environment/life/project/Projects/index.cfm?fuseaction=home.showFile&r

ep=file&fil=EPuLIFE_Booklet_EN.pdf (Accesat pe 26 Iunie 2014)

http://ec.europa.eu/environment/life/project/Projects/index.cfm?fuseaction=home.showFile&rep=file&fil=EPuLIFE_Booklet_EN.pdf

http://ec.europa.eu/environment/life/project/Projects/index.cfm?fuseaction=home.showFile&rep=file&fil=EPuLIFE_Booklet_EN.pdf

59

INFRASTRUCTURA DE APĂ, INCLUSIV RETENŢIA SUPERFICIALĂ

A APEI SPRIJINĂ MANAGEMENTUL TERENULUI ŞI APEI

1. Introducere

Bazinul Carpatic din Ungaria este susceptibil de inundații și secete datorită poziției sale

geografice. Există o mare tradiție de protecție împotriva inundațiilor în Ungaria. Înălțimile

digurilor de protecție împotriva inundațiilor au fost determinate luând în considerare nivel

standard de inundații (1% probabilitate, adică timp de revenire de 100 de ani) + 1m siguranță

altitudinală. Scopul a fost de a face fluxul de inundații cât mai rapid posibil, potențial fără a

provoca nici un prejudiciu. În cazul în care inundațiile au depășit nivelul standard, vârfurile

inundației pot fi reduse prin deschiderea rezervoarelor de urgență. În ultimele decenii,

nivelurile de inundații au crescut în mod semnificativ datorită fenomenelor meteorologice mai

extreme, intervențiilor umane, precum și datorită scăderii transmisivităţii albiilor râurilor.

Fenomenele meteorologice extreme și aparițiile de inundații și secetă asociate observate în

anii anteriori atrag atenția faptului că practica iniţială de management al apei nu mai este

adecvată. Abordarea „lupta împotriva inundațiilor” trebuie să fie schimbată de abordarea

„trăind cu inundațiile”. Nu a fost nevoie de o schimbare similară în abordarea pentru

gospodărirea apelor interioare și managementul secetei, ceea ce necesită o modificare

corespunzătoare a utilizării terenurilor. Trebuie să fie păstrată cât mai multă apă posibil şi

transferată apoi în zonele care se confruntă cu deficit de apă.

Cea mai nouă abordare este văzută în programul de guvernare îmbunătățit Reînnoirea

Planului Vásárhelyi (VTT), care nu urmărește doar să asigure o protecție împotriva

inundațiilor în bazinul Tisa, ci, de asemenea, urmăreşte să reducă la minimum durata

perioadelor de deficit de apă, folosind retenția apei și metodele de guvernare a apei.

În conformitate cu VTT, a fost construit un rezervor de atenuare a inundațiilor la Cigánd,

primul din cele 14 rezervoare planificate. Lucrările la rezervor au început în 2005 și au fost

finalizate și rezervorul pus în funcțiune în anul 2009 (Fig. 18 și Imaginea 31).

60

Fig. 18. Localizarea Rezervorului de Atenuare a Inundaţiilor de la Cigánd în Valea Superioară a Tisei din

Ungaria

În plus față de reducerea nivelului de inundații, rezervorul conține, de asemenea, soluții

tehnice, care se referă la planurile de dezvoltare rurală pentru regiune. Rezervorul oferă o

oportunitate pentru agricultorii care își desfășoară activitatea în zonă, pentru a trece la

cultivarea extensivă, în anumite condiții. Aceste rezervoare cresc, de asemenea, siguranța

producției.

Imaginea 31. Panorama structurii de alimentare a Rezervorului de Atenuare a Inundaţiilor de la Cigánd

© (fotografiat de: H. Szabó Sándor)

61


INFRASTRUCTURA DE APĂ SPRIJINĂ MANAGEMENTUL TERENULUI ŞI APEI


Proiectul are un caracter regional și acoperă o suprafață mare din Valea Superioară a Tisei din

Ungaria.


Conform principiilor definite de VTT, au fost stabilite următoarele obiective specifice:

a) Construirea de lucrări de protecție împotriva inundațiilor în valea Tisa, în conformitate cu

scopul de a crește transmisivitatea albiilor râurilor cu ape mari, precum și de a controla

scurgerile, garantând astfel schimbarea modului de utilizare a solului şi terenului în zonele

inundabile ale râurilor;

b) Reactivarea zonei inundabile din valea Tisa prin construirea bazinelor de retenţie a

viiturilor care să garanteze evacuarea regulată a apelor, împreună cu facilități care să

garanteze guvernarea internă a apei și evacuarea ulterioară a apei;

c) Reducerea nivelurilor extreme maxime de inundații până la 1,0 metru pe întreaga

suprafață maghiară a Bazinul Hidrografic Tisa prin construirea bazinelor de retenţie a

viiturilor și creșterea transmisivităţii zonelor inundabile ale râului;

d) Dezvoltarea sistemului de monitorizare și prognoză, stabilirea sistemului de bazin de

retenţie a viiturilor pentru evacuarea apei și a sistemului de apă legat de managementul

terenurilor a căror funcționare va fi desfăşurată în conformitate cu implementarea;

e) Dezvoltarea îmbunătățirilor de infrastructură aferente, împreună cu schimbarea modului

de utilizare a terenurilor, în același timp și implementarea facilităţilor de apă ale bazinelor

de retenţie a viiturilor.


Legea LXVII din 2004 care se ocupă cu implementarea necesității de a spori siguranța văii

Tisa şi cu programul de dezvoltare rurală și regională (numit Reînnoirea Planului Vásárhelyi)

62

al zonei în cauză, precum și Legea LVII din 1995 privind Gospodărirea Apei, care a fost

modificată prin Legea CXLIX din 2007.

Principalele puncte ale modificării:

Când proiectul din valea Tisa este implementat, trebuie să fie puse în aplicare următoarele

principii:

a) Inundațiile care nu sunt peste nivelul standard trebuie să fie direcţionate în afara albiilor

râurilor cu ape mari între digurile de protecție împotriva inundațiilor cu capacitate de

protecție pentru inundații standard. În albiile râurilor, fluxul de apă și condițiile de

distribuire a apei trebuie să fie îmbunătățite pentru apariția primară a aspectelor de

protecție împotriva inundațiilor;

b) Valurile de inundații peste capacitatea de protecție standard, care amenință să cauzeze o

defecţiune a digului și inundare, trebuie micșorate prin devierea apei în sol domestic;

c) Sistemul de reducere a inundațiilor constă în bazinele de retenţie a viiturilor, servind la

evacuarea regulată a inundaţiilor. În caz de necesitate, reîncărcarea (în râu sau deversarea

lor în zone de deficit de apă) trebuie să fie construită și exploatată astfel încât, chiar și în

cazul valurilor de inundații sub nivelul de inundații standard, implementarea obiectivelor

de management agricol şi de mediu, obiectivele de protecție meteorologică și obiectivele

care au fost stabilite pentru proiectul văii Tisa pot fi utilizate prin siguranţa funcției de

protecție împotriva inundațiilor și prin protecţia şi augmentarea habitatelor naturale. În

cazul scurgerii corespunzătoare, în fiecare an trebuie să fie garantată inundarea metodică a

apelor de adâncime mică în bazinele de retenţie a viiturilor și pe zonele de eșantionare

aferente de management al terenurilor.


Nicio conexiune.


Organizaţiile de Conducere pentru VTT:

• Ministerul Protecției Mediului și Gospodăririi Apelor (în prezent, denumit ca succesor:

Ministerul Dezvoltării Rurale)

• VKKI - Directoratul Central al Apelor și Mediului (denumit în prezent în calitate de

succesor: Autoritatea Națională a Apelor) - VKKI a fost responsabil pentru coordonarea:

63

(i) pregătirii conceptului general, (ii) cercetării, (iii) proiectării și implementării din partea

Ministerului Protecției Mediului și Gospodăririi Apelor

• VIZITERV Consult Zrt. – Organizaţia de conducere a proiectului tehnic de planificare

conceptuală și proiectare detaliată a VTT

Directoratul de Gospodărire a Apei din Nordul Ungariei (Miskolc, Ungaria) a fost

conducătorul proiectului. Sursele financiare ale VTT au fost (i) Programele Operaționale ale

Planului Național de Dezvoltare; (Ii) cadrul Planului Național de Dezvoltare Rurală, care a

implementat Planul Național Strategic de Dezvoltare Rurală; și (iii) instrumentele financiare

din schema de finanțare a Uniunii Europene, care pot fi obținute prin aplicarea de oferte.


Proiectele de infrastructură privind managementul peisajului în legătură cu Rezervorul de

Atenuare a Inundațiilor de la Cigánd sunt (Fig. 19):

- Rezervorul de la Cigánd (Zona I. delimitată cu linie portocalie)

- O zonă-pilot de management iniţial al terenurilor, care este situată la vest de rezervor (Zona

II)

- Zona dintre rezervor şi deversor, inclusiv rezervorul (Zona III componenta de management

al peisajului)

- Teritoriile de la nord de rezervor (Zona IV componenta de management al peisajului).

64

Fig. 19. Panorama Rezervorului de Atenuare a Inundaţiilor de la Cigánd (I.) şi zonele conexe pentru

managementul terenului (II.-IV.) (Notă: Linia albastră – zona cu suprafaţă planificată cu apă

permanentă; linia verde – zona corespunzătoare pentru retenţia temporală superficială a apei)

Aproximativ două treimi din zonă constau în terenuri arabile, iar o treime este pajiște și

pășune. Există, de asemenea, zone umede în zonă. Cu toate acestea, pădurile și plantațiile de

copaci sunt aproape complet absente (acestea acoperă doar 2,1 ha). Rezervorul se

caracterizează printr-o structură de peisaj mozaic, iar agricultura arabilă se află pe o treaptă

inferioară (terenuri mici: ≈5,5%, terenuri mari: ≈39%), proporția de pășune este excepțional

de mare: ≈30%. Proporția de zone umede: ≈4,2% și sunt situate în zona rezervorului (Partea I

a unităţii de management al peisajului).

În comparație cu condițiile anterioare ale zonelor inundabile, evacuarea apei în rezervor ca

bază a managementului zonelor inundabile, este în mod substanțial controlată mai bine.

O altă modalitate de a furniza apă pentru aceste zone în afară de utilizarea inundațiilor este

reabilitarea sistemului de apă anterior și facilitarea transformării corespunzătoare a sistemelor

de drenare pentru retenția apei. În acest fel, alimentarea suplimentară cu apă poate fi asigurată

din canalele principale în timpul secetei și perioadele fără inundații și prin menținerea

nivelului corespunzător al apei în canalele de corespondenţă, efectele de transvazare ale

apelor subterane pot fi, de asemenea, eliminate.

65

Cea de-a treia componentă a sistemului de management al terenurilor bazat pe retenția de apă

este faptul că apa este de obicei reținută în terenul inundat frecvent și în locurile pline de apă.

Apa care rămâne în văile câmpiilor joase pentru timp îndelungat este un element important al

peisajului. Mai înainte, zonele depresionare ale țării au avut o stare naturală de a nu avea

orificiu de evacuare și suprafețe mari au fost acoperite cu apă.


Rezervorul și infrastructurile de apă asociate furnizează soluții pentru problemele de creștere

a fenomenelor hidrologice extreme (inundații, secete), deteriorarea condițiilor naturale și

probleme de utilizare a terenurilor. Acesta a îmbunătățit, de asemenea, instalațiile de drenare,

care anterior au fost insuficiente.

Imaginea 32. Peisaj îmbunătăţit în cadrul

rezervorului

Imaginea 33. Retenţia crescută a apei în zonă

Mai înainte, habitatul și biodiversitatea zonei de proiect a fost în scădere. Cu toate acestea,

rezervorul va reduce efectele evenimentelor meteorologice extreme ale regiunii, și, astfel, va

proteja biodiversitatea. Din terenurile agricole din regiune, cantități mari de apă în exces au

fost drenate, dar în timpul perioadei de vegetație, aceeași cantitate de apă care a fost drenată

se întâmpla de obicei să lipsească, ceea ce a pus în pericol producția de alimente.

Rezervorul şi structurile de inginerie conexe, care servesc retenției apei și scopurilor de

deviere a apei, intensifică acoperirea cu vegetaţie în conformitate cu condițiile locale

(Imaginile 32 și 33).

66

În zonă, cantitatea de apă maximă disponibilă teoretic (precipitații și izvoare), conform

calculelor este de aproximativ 840.000 m3, din care Rezervorul Cigánd și sistemul conex pot

reține în siguranță 450.000 m3 pentru scopuri de management al terenurilor, folosind măsuri

de reținere superficială a apei.

67

ACŢIUNI COMPLEXE DE RETENŢIE A APEI PENTRU SISTEMUL

LACULUI NAGYSZÉKSÓS

1. Introducere

Una dintre cele mai valoroase habitate din Inter-Regiunea Dunăre-Tisa este lacul sărat

Nagyszéksós din apropierea orașului Mórahalom. Lacul Nagyszéksós și împrejurimile sale

reprezintă un habitat tip mozaic divers. Stuf, comunități de papură pe malul lacului, pajişte cu

rogoz și habitate pentru păsările care cuibăresc și cele migratoare, toate pot fi găsite aici. Cu

toate acestea, zona este grav afectată de secete și deficit de apă, precum și inundații periodice.

În timpul acestor vremuri, excesul de apă de suprafață are nevoie de drenare deoarece

scurgerile de suprafață sunt reduse, datorită caracterului foarte plat al regiunii.

Imaginea 34. Localizarea Lacului Nagyszéksós lângă oraşul Mórahalom, Ungaria

În regiunea în care se află proiectul, alimentarea cu apă a habitatelor nu este adecvată datorită

resurselor scăzute de apă disponibile (scăderea nivelului apelor subterane, reducerea

scurgerilor de suprafață) cauzate de secete. În special, partea de sud-est a zonei Homokháti

prezintă în mod semnificativ un risc crescut, în cazul în care cultura agricolă de înaltă calitate

este stabilită în mod tradițional.

Datorită deficitului de apă, mediul natural și cel construit din zonă a început să se deterioreze

rapid, iar prejudiciul afectează, de asemenea, Lacul Nagyszéksós pe o suprafaţă de 125

hectare, care este situat în apropiere de orașul Mórahalom.

http://www.atikovizig.hu/projektek/daop/nszto/nsz_2000.jpg

68

Imaginea 35. Vedere a Lacului Nagyszéksós lângă oraşul Mórahalom, Ungaria


PROGRAMUL DE ACŢIUNE PRIVIND RETENŢIA APEI PENTRU SISTEMUL HIDRIC

AL LACULUI NAGYSZÉKSÓS


Proiectul este local și urmărește să ofere soluții pentru reținerea apei în lacul Nagyszéksós

deoarece experimentează deficite de apă în timpul sezonului uscat de vară.


Localizarea proiectului este Lacul Nagyszéksós, care este situat în zona de sud-est a orașului

Mórahalom și face legătura între sistemele de apă ale orașului și comunitățile din jur.

Elementul cheie al sistemului de apă este rezervorul din cadrul zonei Lacului Nagyszéksós,

care este capabil să primească și să stocheze aproximativ 1,2 milioane m3 de apă.

Rezervorul Lacului Nagyszéksós a existat de multe secole, dar menținerea zonelor umede este

o problemă deoarece încălzirea globală a dus la perioade de deficit de apă, care au devenit mai

frecvente și de durată mai lungă. Perioadele prelungite de secetă au cauzat deteriorarea

ecosistemelor acvatice în mod semnificativ și reducerea biodiversităţii zonei.

69

În perioadele de deficit de apă, alimentarea cu apă ar trebui să fie asigurată, ceea ce este

necesară pentru susținerea zonelor umede. Solutia este că apele uzate din oraşul Mórahalom,

după o tratare suficientă, sunt transferate în rezervor într-o conductă de livrare nou construită,

rezolvând astfel alimentarea cu apă necesară și salvând zonele umede ale Lacului

Nagyszéksós. În timpul dezvoltării, o zonă umedă a fost construită pentru tratarea secundară a

apei.

Fig. 20. Tipuri de habitat în Lacul Nagyszéksós

Codurile tipurilor de habitat: A1 - Lintiță, mușchi de apă plutitor, alge marine plutitoare; A2 –

Otrăţel de apă, foarfeca bălţii, alge marine plutitoare; A3 - Frog Vineyards, trestie de câmp,

lily waterpumpkin, frozen seaweed sulymos; B1 - Lacuri închise stuf și papură; B5 - Pajiști de

rogoz; B6 – Cane saline şi mlaştină sărată; D4 - Pajiști depresionare; J3 - Salcie; O5 – Câmpii

cu iarbă uscată buruienoasă; O6 - Peluze buruienoase luxuriante; S6 - Păduri și tufărișuri cu

specii spontane; S7 - Wood Group, perdele și rânduri de copaci; T1- Culturi de câmp vechi;

U4 - Locații, ruine; U8- Ape curgătoare; U9 – Ape stătătoare


Proiectul este parte a Programului Inter-Regiunal Dunăre-Tisa de Atenuare a Secetei din

Ungaria, care are ca scop reducerea efectelor negative ale secetei crescute asupra habitatelor

de zone umede și restabilirea unora dintre lacurile sărate pe cale de dispariţie din regiune.

70


Un plan pentru construirea unui sistem de suplimentare a apei în zona regiunii Homokháti

este în curs de pregătire, care va fi, de asemenea, efectuat de către Direcția de Gospodărire a

Apelor pentru Valea Inferioară a Tisei și finanțat din fonduri UE.


Direcția de Gospodărire a Apelor pentru Valea Inferioară a Tisei (Szeged, Ungaria) este

conducătorul proiectului. Proiectul este finanțat în cadrul Noului Plan de Dezvoltare din

Ungaria din cadrul Programului Operativ South-Alföld.


Fazele proiectului Scurtă descriere a conţinutului

1. Construirea sistemului de

alimentare cu apă al lacului

Nagyszéksós

Devierea apelor uzate urbane tratate în lac şi

construirea zonei umede corespunzătoare.

2. Modificarea părţii interioare a

rezervorului

Trasarea rutei de alimentare cu apă în cadrul

rezervorului, întreprinderea lucrărilor de amenajare

necesare.

3. Reconstruirea elementelor de

conectare a sistemului de drenare

Reconstruirea canalului principal de conectare

dintre Lacul Széksós şi Paphalmi şi structurilor de

inginerie conexe.


Construcția rezervorului de apă și lucrările aferente au îmbunătățit bilanțul apei în această

regiune, inclusiv în ecosistemele zonelor umede.

MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APELOR NATURALE DE RETENTIE SUPERFICIALA... · 4...

Documents

Transcript of MĂSURI NATURALE DE RETENŢIE SUPERFICIALĂ A APELOR NATURALE DE RETENTIE SUPERFICIALA... · 4...