Este un produs lingvistic ce se naste cu ajutorul cuvantului si nu poate exista inafara acestuia si a fictiunii.Punctul de plecare in alcaturiea personajului este chiar tatal autorului, despre care acesta afirma: “Tatal meu era un astfel de om. Ar fi putut sa stea pe prispa scaldata de soare, daca nu s-ar fi lasat seara,nu ore,ci zile intregi, spectacolul lumii, atat cat se vedea de pe prispa lui, putandu-l absorbi suficient ca sa-l uimeasca si ca sa-l incante fara slabire”.

Ilie Moromete intruchipeaza o entitate romaneasca originala si polemica,la care a ajuns dupa un prim statut nuvelistic(O adunare linistita, In ceata). Originalitatea lui vine din modul in care un spirit inventiv,putem spune creator, transforma existenta intr-un spectacol.

Preda apreciaza viziunea lui Rebreanu ca fiind obiectiva, reprosand o relatie “din afara”. “Nu as arata taranului roman cum l-a descris el,imi ziceam” . Autorul foloseste preponderent caracterizarea indirecta, semn evident al modernitatii si realizeaza o versiune panoramica asupra personajelor, privindu-le cand “dinauntru”, cand “dinafara”.

Moromete este un “om al replicii”, care prin cuvinte comunica si “se comunica”. Portretul literar nu este furnizat de infatisarea fizica, el incadrandu-se intr-o categorie aparte si anume cea a portretului redirect. In carte exista descrierea unui portret al chipului personajului, modelat din lut de Din Vasilescu si expus pe polita de deasupra usii fierariei lui Iocan: “se uitau nedumeriti la forma aceea ciudata, neobisnuita, care semana a om[...] era asa cum il cunosteau ei,dar parca era singur, fara familie, fara Iocan si Cocosila, fara Dumitru lui Nae si ...fara parlament”. Ultimul pasaj are rol premonitoriu,caci Ilie din finalul primului volum devine un mare singuratic, care se retrage din “agora”taraneasca, reprezentata de “poiana”, “prispa” si “stanoaga”; saluta scurt si refuza sa maipovesteasca, incremenind parca, huma arsa: “Moromete nu mia fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga[...] Din Moromete construit de ceilalti ramanea doar capul lui de huma arsa, facut odata de Din Vasilescu si care acum privea insingurat de pe polita fierariei lui Iocan la adunarile care inca mai aveau loc in poiana.”

Datorita statutului si complexitatii personajului principal,mai bine zis “central”)deoarece principale sunt satul si timpurile lui), modalitatea adecvata este cea a caracterizarii “rotunde”,“dinamice”, care are nevoie de spatiu si subliniere. Relatiile cu celelate personaje pot fi incadrate in “plate”, cu Tita, Ilinca, Guica, respectiv “dinamice”:Nicolae, Catrina, Nila, Achim, Paraschiv. Este un “pater familias”,care are drept scop fundamental mentinerea uitatii in conditiile unei familii eterogene(copii probeniti din casatorii anterioare sau rude dusmanoase). Tempereaza cu maiestrie conflictele latente, slujindu-se de ironii muscatoare sau de blajinitate acida, de exemplu secventa adunarii la masa: “- Treceti la masa,sau vreti sa va chem cu lautari?[...] -Nu treceti odata la masa? -Taci,da,din gura, dosadito! zise Moromete si mai linistit ca inainte[...] -Tu, Paraschive, ce stai acilea si belesti fasolele la mine? Ce, nu ti-am mai vazut dintii aia de mult? Ranjesti ca un coltat la maica-ta , parca tu ai fi mai breaz...”

De asemenea, intervine in conflictul lui Niculae cu Ilinca referitor la coronita de premiant si se dovedeste neasteptat de conciliant si prevenitor fata de fiul mai mic, caruia ii cedeaza palaria , ba chiar ii ofera si cureaua, dupa ironii amicale , punandu-l in cele din urma sa se spele si pe picioare. In schimb, devine radical in relatia cu fii mai mari, pe care,fara sa vrea,o distruge.

Ironia morometiana este comprehensiva, bonoma sau batjocoritoare, dupa facultati : “sigur ca sunteti prosti, dar ce credeai?” . Nu atat un lider de opinie, cat un comentator al ziarelor se dovedeste Ilie in dezbaterile politice din poiana fierariei. Partide si personalitati parlamentare,regele, dar si probleme locale, cum ar fi postul de primar vizat de Iocan, sunt puse in discutie, si despre fiecare el are o parere cel putin ferma, daca nu neaparat justa, mai important fiind faptul ca are argumente pentru a o sustine. Ilie Moromete este un taran atipic, o exceptie, un produs de chintesenta si, concomi-tent, de o originalitate izbitoare. De asemenea , el se constituie intr-un personaj care depaseste granitele romanescului propriu-zis si devine un reper cultural.