MOROMEŢII

6
MOROMEŢII de MARIN PREDA 1. ROMANUL OBIECTIV / REALIST Romanul este opera epică, în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje. Trăsăturile romanului obiectiv: o îşi propune să reflecte existenţa obişnuită; o universul fictiv al operei literare este construit după principiul verosimilităţii; o construcţia subiectului respectă ordinea cronologică; o incipitul se află într-o strânsă legătură cu finalul; o incipitul prezintă cadrul acţiunii, fixează timpul, reuneşte cele mai importante personaje din roman; o acţiunea se desfăşoară coerent, fără apariţia unor situaţii neprevăzute, evoluţia ei putând fi anticipată; o finalul este închis, rezolvând conflictele şi nepermiţându-i cititorului alte interpretări; o personajul este reprezentativ pentru o categorie socială sau umană, fiind deseori vorba de tipuri; o personajul este surprins într-un proces de TRANSFORMARE ; o naratorul este omiscient, relatând la persoana a III-a, neutru şi impersoanl, fără să emită judecăţi de valoare, să comenteze faptele sau să explice situaţiile. 2. MOROMEŢII Romanul Moromeţii ia naştere în urma unui îndelung proces de elaborare. Volumul întâi cunoaşte o primă elaborare în 1949, apoi este reluat în anul 1955, când va vedea şi lumina tiparului. Volumul al doilea apare doar în 1967 deşi fusese început în 1953. Cea mai importantă temă a prozei lui Marin Preda este dispariţia ţărănimii tradiţionale. Dar, alături de această problemă, autorul tratează şi tema istoriei, a timpului „care nu mai avea răbdare”, care trece fără a ţine CONT de dorinţa oamenilor şi care aduce cu el schimbări radicale şi neaşteptate. Titlul Moromeţii aşează tema familie în centrul romanului, însă evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc. Perspectiva naratorului obiectiv se ompletează prin aceea a reflectorilor: în primul volum rolul de personaj-reflector îi aparţine lui Ilie Moromete, iar în al doilea volum lui Niculae. De asemenea, există şi personaje-informatori, cum ar fi de exemplu Parizianu care le povesteşte celorlalţi săteni de vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti. Romanul este alcătuit din două părţi, corespunzătoare celor două volume.

description

Morometii comentariu

Transcript of MOROMEŢII

MOROMEIIde MARIN PREDA1. ROMANUL OBIECTIV / REALISTRomanul este opera epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune desfurat pe mai multe planuri i la care particip un numr mare de personaje.Trsturile romanului obiectiv: i propune s reflecte existena obinuit; universul fictiv al operei literare este construit dup principiul verosimilitii; construcia subiectului respect ordinea cronologic; incipitul se afl ntr-o strns legtur cu finalul; incipitul prezint cadrul aciunii, fixeaz timpul, reunete cele mai importante personaje din roman; aciunea se desfoar coerent, fr apariia unor situaii neprevzute, evoluia ei putnd fi anticipat; finalul este nchis, rezolvnd conflictele i nepermindu-i cititorului alte interpretri; personajul este reprezentativ pentru o categorie social sau uman, fiind deseori vorba de tipuri; personajul este surprins ntr-un proces deTRANSFORMARE; naratorul este omiscient, relatnd la persoana a III-a, neutru i impersoanl, fr s emit judeci de valoare, s comenteze faptele sau s explice situaiile.

2. MOROMEII RomanulMoromeiiia natere n urma unui ndelung proces de elaborare. Volumul nti cunoate o prim elaborare n 1949, apoi este reluat n anul 1955, cnd va vedea i lumina tiparului. Volumul al doilea apare doar n 1967 dei fusese nceput n 1953. Cea mai importanttema prozei lui Marin Preda este dispariia rnimii tradiionale. Dar, alturi de aceast problem, autorul trateaz i tema istoriei, a timpuluicare nu mai avea rbdare, care trece fr a ineCONTde dorina oamenilor i care aduce cu el schimbri radicale i neateptate.TitlulMoromeiiaeaz tema familie n centrul romanului, ns evoluia i criza familiei sunt simbolice pentru transformrile din satul romnesc.Perspectivanaratoruluiobiectivse ompleteaz prin aceea areflectorilor: n primul volum rolul de personaj-reflector i aparine lui Ilie Moromete, iar n al doilea volum lui Niculae. De asemenea, exist ipersonaje-informatori, cum ar fi de exemplu Parizianu care le povestete celorlali steni de vizita lui Moromete la biei, la Bucureti. Romanul este alctuit dindoupri, corespunztoare celordou volume.Primul volumutilizeaz tehnica decupajului i accelerarea gradat a timpului naraiunii i poate fi considerat o monografie a familiei rneti i a satului romnesc din Cmpia Dunrii ntr-o perioad de frmntri social-istorice. Volumul este structurat ntrei pri, cu o aciune concentrat, care se desfoar pe parcursul verii, cu trei ani naintea celui de-al doilea rzboi mondial cndse pare c timpul era foarte rbdtor cu oamenii, n satul Silitea-Gumeti.Prima parte, de smbt seara pn duminic noaptea, conine scene care ilustreaz monografic viaa rural: cina, tierea salcmului, ntlnirea duminical din fierria lui Iocan, hora.Partea a douase deruleaz pe parcursul a dou sptmni, ncepnd cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucureti.Partea a treia, de la seceri pn la sfritul verii, se ncheie cu fuga bieilor. Cele trei pri confer echilibrul compoziiei. Fiecare parte ncepe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa i seceriul.Simetriacompoziional este dat de legtura dintreincipitifinalla nivelul primului volum care subliniaz tema timpului. La nceput, aparent ngduitor,timpul era foarte rbdtor cu oamenii; viaa se scurgea aici fr conflicte mari, pentru ca n final s se modifice imaginea timpului, care devine necrutor i intolerant inu mai avea rbdare. n centrul primului volum se afl figura lui Ilie Moromete i problema paternitii, a raporturiolor acestuia cu fiii lui, care este ns o deghizare a problemelor sociale generale. Familia Moromete este format din Ilie Moromete, soia sa, Catrina, trei biei din prima cstorie a lui Ilie, Paraschiv, Nil i Achim, o fat a Catrinei, Tita, i doi copii din a doua cstorie, Ilinca i Niculae. Relaiile familiale sunt tensionate, lucru de care va profita Guica, sora lui Moromete, care i instig mpotriva familiei i i convinge s fug de acas. Scenei de nceput, cnd familia se ntoarce de la cmp, i corespunde contrapunctic scena din final, cnd se produce ruptura n familia Moromete. Familia Moromete se destram ca urmare a producerii mai multorconflicte exterioare. Cel mai importantconflict exterioreste cel dintre tat i cei trei fii ai si din prima cstorie, Achim, Paraschiv i Nil. Ilie Moromete nu poate s neleag dorina de mbogire a celor trei fii, cum nu poate s neleag nici ptrunderea valorilor civilizaiei urbane n lumea satului. Bieii i dispreuiesc tatl fiindc nu tie s transformeN BANIprodusele agricole, aa cum face vecinul lor, Tudor Blosu. Acest conflict va duce pn la urm la dezmembrarea familiei deoarece pleac de acas. Oricare ar fi fost problemele materiale, Ilie Moromete gsea mijlocul s le depeasc, dar fuga bieilor l dezechilibreazTOTAL.Al doilea conflictexterior izbucnete ntre Moromete i Catrina, soia lui. Moromete vndu-se n timpul secetei un pogon din lotul soiei, promindu-i, nSCHIMB, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care i urau mama vitreg, Moromete amn ndeplinirea promisiunii. Din acest cauz, femeia simtecum i se strecoar n inim nepsarea i sila de brbat i de copii, gsindu-i iniial refugiul n biseric. n al doilea volum acest conflict determin decizia Catrinei de a-i prsi soul, dup ce afl de vizita lui la Bucureti i de propunerea fcut celor trei fii mai mari. Aceast rupur va fi definitiv, Catrina refuznd s se mai ntoarc acas.Al treilea conflictse desfoar ntre Moromete i sora lui, Guica, care i-ar fi dorit ca fratele vduv s nu se mai cstoreasc i a doua oar. n felul acesta, ea ar fi rmas n casa fratelui, s se ocupe de gospodrie i de creterea copiilor, pentru a nu rmne singur la btrnee. Faptul c Moromete se recstorise i s i construise o cas departe de gospodria ei i aprinsese ura mpotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.Aciuneaprimului volum este structurat pe mai multeplanuri narative. n prim plan se afl destinul familiei Moromeii. Ilie Moromete ncearc s pstreze ntreg, cu preul unui trai modest, pmntul familiei pentru a-l transmite apoi bieilor. Fiii cei mari nu mprtesc idealul tatlui deoarece ei i doresc independena economic. Ei se simt nendreptii pentru c, dup moartea mamei lor, Moromete s-a nsurat cu alt femeie i c are nc trei copii.ndemnai de Guica, cei trei biei pun la cale un plan care va amplifica problemele econimice ale familiei. Ei intenioneaz s plece la Bucureti, fr tirea familiei, pentru a-i face un rost. n acest scop, vor s ia oile cumprate printr-un mprumut laBANCi al cror lapte constituie principala surs de hran a familiei i caii, indispensabili pentru munca la cmp. Prin vnzarea oilor i a cailor, ar obine un capital pentru a ncepe viaa la ora. Datoria la banc nefiind achitat, planul celor trei biei urmeaz a da o grea lovitur familiei. Achim i propune tatlui s-l lase s plece cu oile la Bucureti, s la pasc la marginea oraului i s vnd laptele i brnza la un pre mai bun n capital. Moromete se las convins de utilitatea acestui plan, amn achitarea datoriei la banc i vinde o parte din lotul familiei pentru a-i putea plti impozitul pe pmnt. ns Achim vinde oile la Bucureti i ateapt venirea frailor. Dup amnrile generate de refuzul lui Nil de a-i lsa tatl singur n preajma seceriului, cei doi fug cu caii i cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit s vnd din nou o parte din pmnt pentru a-i reface gospodria, pentru a plti foncierea, rata la banc i taxele de colarizare ale lui Niculae.Planurile secundarecompleteaz aciunea romanului, conferindu-i caracterul de fresc social: boala lui Booghin, revolta ranului srac ugurlan, dragostea dintre Polina i Biric, discuiile din fierria lui Iocan, rolul instituiilor i al autoritilor n satul interbelic. Ctevasecvene narativesunt eseniale pentru destinul familiei Moromete i pentru conturarea conflictelor.Scena cineiare rolul de a prezenta familia, dar i de a sugera relaiile tensionate dintre membrii acesteia. Ilie Moromete pare a domina o familie format din copii provenii din dou cstorii, nvrjbii din cauza averii. Aezarea n jurul mesei sugereaz evoluia ulterioar a conflictului, destrmarea familiei:Cei trei frai vitregi, Paraschiv, Nil i Achim, stteau spre partea din afar a tindei, ca i cnd ar fi fost gata n orice clip s se scoale de la mas i s plece afar. De cealalt parte a mesei, lng vatr, sttea totdeauna Catrina Moromete, mama vitreg a celor trei frai, iar lng ea i avea pe Niculae i pe Ilinca, copii fcui cu Moromete. Tita sttea ntre cei trei i maic-sa. Era tot fata ei, din cstoria dinti. Numai Moromete sttea parc deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odi, de pe care el stpnea cu privirea la fiecare. Toi ceilali stteau umr lng umr, nghesuii, masa fiind prea mic. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui cstorii, dei numrul crescuse.O alt secven narativ cu valoare simbolic este aceea atierii salcmului. Ilie Moromete taie sacmul pentru a plti o parte din datoriile familie, fr a vinde pmnt sau oi:Se pare c nimeni nu nelegea c hotrndu-se n sfrit plecarea lui Achim la Bucureti nsemna c trebuie s li se fac celor trei pe plac pn la capt, s nu se mai ating nimeni de oi i cum altceva n-aveau ce vinde, salcmul trebuia tiat. Mai ciudat era c nici cei trei n cauz nu nelegeau; nct rspunsul lui Moromete c a tiat salcamul s se mire protii nu era o batjocur ntmpltoare la adresa fiilor.Tierea salcmului anticipeaz destrmarea familiei i a satului tradiional. Pentru stenii din Silitea-Gumeti, salcmul din grdina Moromeilor era un punct de reper, el avnd valoarea unui arbore sacru, al unui axis mundi. Odat cu tierea acestuia, nici timpul nu mai are nici el rbdare, astfel nct modificrile din familia Moromete i cele din plan social se succed rapid. Lumea tradiional aa cum i-o imagineaz personajul principal va ncepe procesul de destrmare. Ilie Moromete este un aprtor al ordinii vechi pe care o consider a fi cea mai bun dintre toate i pentru care statul reprezint o supraindividualitate abstract. Moromete analizeaz schimbrile din societate, dar pn la un moment dat nu crede c ele pot nlocui mentalitatea rneasc. Este luat prin surprindere de istorie i de trecerea timpului, dar i apr cu trie ideile, iluzia, demnitatea.Al doilea volumreflect mai bine problema deruralizrii satului prin atragerea lui treptat spre civilizaia urban. Volumul este structurat n cinci pri care prezint viaa satului ntr-o perioad de un sfert de veac, de la nceputul anului 1938, pn spre sfritul anului 1962.Aciunease concentreaz asupra a dou momente istorice semnificative: reforma agrar din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce i transformarea socialist a agriculturii dup 1949, perceput ca un fenomen abuziv. Datorit acestor schimbri rapide, satul intr ntr-un proces ireversibil de disoluie.Conflictuldintre tat i fiii mai mari trece n planul al doilea.Conflictul principalopune mentalitatea tradiional i mentalitatea impus, colectivist. Opoziia dintre cele dou lumi este pus n eviden de relaia dintre Ilie Moromete i fiul su, Niculae, care devinpersonaje-reflectoripentru cele dou mentaliti. Dac primul volum vorbete despre lumea tatlui, al doilea volum face loc lumii fiilor. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrus, fiind nlocit cu o alta, lipsit de glorie. Autoritatea lui n sat se diminueaz, iar unitatea distrus a familiei nu se reface. Volumul debuteaz cu o ntrebare retoric:n bine sau n ru se schimbase Moromete?Ceilali rani i schimb atitudinea fa de el, fotii prieteni au murit sau l-au prsit, vechile dumnii se sting. Tudor Blosu devine chiar binevoitor fa de vecinul lui, iar Guica moare, fr ca relaiile cu fratele ei s seSCHIMBE, acesta neparticipnd la nmormntarea ei. Moromete se apuc de nego, ctigBANI, dar l retrage pe Niculae de la coal pe motiv cnu-i aduce niciun beneficiu.Toat energia tatlui se concentreaz n ncercarea de a-i aduce acas pe bieii fugari. De aceea cumpr pmnturile pierdute odinioar i pleac la Bucureti pentru a-i convinge s revin n sat, dar acetia resping ncercarea de reconciliere a tatlui su. Catrina, aflnd de propunerea fcut fiilor, l prsete pe Moromete i se duce s locuiasc la fiica ei. Destrmarea familiei continu cu moartea lui Nil n rzboi. Fetele se cstoresc, dar soul Titei moare ntr-un accident stupid n sat. Paralel cu procesul de destrmare a familiei, este prezentat destrmarea satului tradiional. Relaia dintre Ilie Moromete i fiul mai mic, Niculae, este transpus la nivel social, reprezentnd opoziia dintre un susintor al clasei rneti i un declasat al ei, conflictul dintre cei doi simboliznd conflictul dintre dou concepii despre ran. n acest volum observaia social primeaz, prin intermediul lui Ilie Moromete sunt analizai noii reprezentani ai statului: Bil, Isosic, Mantaroie, Adam Fntn, Oubei. Statul devine i mai abstract n mintea ranului care apr valorile vechi: n primul volum statul are un reprezentant uman, Jupuitu, cu care se poate vorbi i care i nelege, dar n al doilea volum acesta dispare. Reprezentantul legii le confisc averile ranilor, nu i nelege atunci cnd nu auBANIs plteasc fonciirea. Nici mcar reprezentatntul lumii noi, Niculae, nu mai nelege mecanismele. n discuiile cu tatl su, nu poate s-i susin opiunile pentru c nu tie dac are sau nu dreptate, este la rndul lui exclus din sistem. Istoria i schimbrile aduse de aceasta l depesc i pe Niculae.

3. ILIE MOROMETE Ilie Moromete este personajul central al romanului. El este capul familiei Moromete n jurul cruia se desfoar ntreaga aciune a primului volum. Este reprezentantul rnimii tradiionale, ale crei valori le apr cu ndrjire. Nu ni se ofer date despre felul cum arat personajul deoarece acest lucru nu are importan. Naratorul precizeaz doar c se afla ntetineree i btrnee, cnd numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva.Accentul se pune mai ales pe capacitile intelectuale ale personajului, datorit meditaiilor i concepiilor sale despre viaa fost considerat de critici ranul filozof al literaturii romne. Portretul i evoluia sa sunt urmrite n raport cu familia, cu ceilali steni, cu statul i cu pmntul. Este caracterizat att de autor ct i de celelalte personaje, dar aciunile i felul su de a vorbi spun cel mai mult despre Ilie Moromete. nc de la nceput Moromete este prezentat n calitatea de cap de familie n care autoritatea nu i este contestat. Aceast autoritate este subliniat n scena mesei n care naratorul precizeaz cMoromete sttea parc deasupra tuturor.Dei relaiile cu familia sunt tensionate, Moromete dorete ce e mai bine pentru fiii lui, dar nu crede c acest lucru nseamn mbogirea. Simte c ceilali nu l neleg i atunci se izoleaz undeva n grdin i vorbete singur. Familia realizeaz i ea prpastia dintre ea i Moromete:tatl lor avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scpau, pe care ei nu le vedeau.Este mndru de fiul su mai mic, dei nu i arat, cu care va pstra o relaie special pn n final. Cnd i d seama c a fost nelat de Achim ncep marile frmntri interioare ale personajului. Semnificativ pentru noua stare de spirit a personajului este monologul de pe cmp n care i apr dreptul la senintate;Cum s trieti dac nu eti linitit?. Este apreciat de cei din sat care i ascult tot timpul discursurile de duminic dimineaa de la fierria lui Iocan. n semn de respect, Din Vasilescu i face din lut portretul. O trstur important pe care o subliniaz naratorul este disimularea: Moromete ofer un adevrat spectacol n episodul n care vrea s-l pcleasc pe Jupuitu sau n episodul n care discut cu Tudor Blosu. Este apreciat pentru uurina cu care, prin intermediul limbajului, iese din situaii dificile. Amn plata drilor i pentru c nu crede cu adevrat n puterea statului, consider c pn la urm statul ca realiza c ranii nu au bani i atunci nu le va mai cere dri. Credina ntr-o lume care ar putea exista fr bani i va fi zdruncinat pn la sfritul romanului. i place s observe lumea care l nconjoar i astfel tie cum s se poarte cu fiecare: pe Tudor Blosu i pe fiul acestuia i ironizeaz cu fiecare ocazie, dar pe ugurlan l trateaz cu respect i simpatie, iar lui Cocoil i apreciaz inteligena. Spre deosebire de personajul Ion al lui Liviu Rebreanu, pentru ranul Moromete pmntul nu este o obsesie, el nu dorete mult pmnt ci doar att ct s aib din ce tri. Sntatea moral nu nseamn pentru el a aveaBANIci a putea tri senin, Moromete i dorete linitea cminului i posibilitatea de a se bucura de micile bucurii ale vieii. Drama lui ncepe n momentul n care observ c familia nu i mprtete idealurile. Moromete nu este un ran obinuit. Inteligena, ironia i umorul l deosebesc de orice personaj din romanele anterioare care trateaz lumea rural. El nsui este un simbol, fr s vrea, pentru schimbrile care se produc n acest univers: pentru Moromete este mult mai important s stea s mediteze sau s discute politic dect s munceasc. n romanulIona avea pmnt era singurul lucru care conta pentru un ran, i definea personalitatea i statutul n comunitate. nMoromeiipmntul nu mai nseamn bogie, avere, putere, ci libertatea moral a individului n raporturile sale cu lumea, oferindu-i ranului posibilitatea de a contempla lumea i de a medita. Este un idealist aflat n contradicie cu noile schimbri ale societii care pn la urm l vor nvinge: dei este capabil s pcleasc autoritile nu va putea pcli i istoria. Dup fuga celor doi fii ncepe s neleag c a fost victima unei iluzii i c lumea prietenoas i timpul rbdtor nu exist dect n capul lui. Drama lui Moromete nu s n pierderea pmnturilor ci n destrmarea familiei sale, dar aceasta anun drama rnimii n general. Destinul su se va modifica treptat dup fuga bieilor, nu va mai lua parte la ntnirile din fierria lui Iocan, nu va mai fi centrul universului,cum l caracterizeaz niculae, relaiile cu familia se vor degrada din ce n ce mai mult. Totui, pn n clipa morii i suine cu trie prerile despre adevratele valori ale vieii i nu poate accepta c exist o lume mai bun dect cea tradiional. n momentul n care moare, i spune doctorului:Domnule, eu totdeauna am dus o via independent!, afiemaie care exprim idealul i filozofia sa.