MOROMETIIROMANUL DE DUPA AL DOILEA RAZBOI MODIAL

ROMAN REALIST SOCIAL

MARIN PREDAMarin Preda este un scriitor apartinand literaturii posbelice si este unul dintre spiritele cele mai profunde care si-a pus intrebari despre sensurile literaturii. Valeriu Cristea afirma “Marin Preda este dupa parerea noastra, primul scriitor roman clasic, de tip Homer sau Tolstoi. Primul scriitor capabil, adica, sa insumeze intr-o viziune totala si deci, echilibrata datele unei existente cu mult mai complexe decat cea reflectata pana la el.”

Eugen Simion patrunde profund in personalitatea marelui scriitor si afirma ca “Nu, Marin Preda nu e un simplu taran care reproduce in carti ceea ce a vazut sau a auzit de la parintii sai, este un spirit original, un creator in adevaratul sens al cuvantului care descopera lumea si o judeca fara complexe din unghiul sau de vedere.” Considerat la inceput un prozator de tematica rurala, Marin Preda dovedeste ca poate fi in acelasi timp si un prozator urban, in romane de o fina analiza psihologica precum “Intrusul”, “Viata ca o prada” si mai ales capodopera “Cel mai iubit dintre pamanteni”.

IPOTEZARomanul “Morometii” este alcatuit din doua volume care apar la 12 ani distanta: primul in 1955, iar al doilea in 1967.

Desi modalitatea artistica si problematica celor doua volume difera, romanul este unitar, deoarece recnstituie imaginea satului romanesc intr-o perioada de criza, in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Sunt inregistrate transformarile vietii rurale, ale mentalitatilor si ale insitutiilor, de-a lungul unui sfert de secol, si se impune o tipologie noua in proza romaneasca.

TEMERomanul “Morometii” reprezinta o veritabila saga a unei familii de tarani din spatiul rural interbelic, fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani arhaici, autentici care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului si a unei istorii necrutatoare.

Titlul “Morometii” aseaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca, romanul unei familii este si “un roman al deruralizarii satului”, o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

O alta tema este absenta comunicarii, abstenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerbadator “timpul nu mai avea rabdare”, relatia dintre individ si istorie

nuanteaza tema sociala. Criticul Eugen Simion considera drept tema centrala: ”libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei.”

PERSPECTIVA NARATIVAPerspectiva naratorului obiectiv se completeaza prin aceea a reflectorilor: Ilie Moromoete in primul volum si Niculaie Moromete in cel de-al doilea, ca si prin aceea a informatorilor. Efectul este limitarea omniscientei.

VOLUMUL IActiunea primului volum este plasata cu trei ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in satul Silistea-Gumesti, din Campia Dunarii iar romanul se deschide amplu sub semnul unei temporalitati inca blande, cu memorabila fraza: “In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare.” Temporalitatea este insa drama personajelor lui Marin Preda asa cum el insusi marturiseste in “Cel mai iubit dintre pamanteni”: “Aici e eroarea, coboram in temporal, temporalul e infernul.” Marele critic literar Nicolae Manolescu afirma despre incipitul operei ca “Naratorul isi insuseste tactic iluzia acestor tarani pentru care nimic nu este mai important decat credinta in stabilitatea lumii lor.”

Scena cu care debuteaza romanul este aceea a intoarcerii familiei Moromete de la camp. Ne sunt sugerate imediat gradele de rudenie precum si anumite obiceiuri instalate in cadrul familiei in care mama termina niciodata treburile ce tin de gospodarie deoarece nu beneficiaza de nici un ajutor din partea copiilor. Moromete este surprins intr-o atitudine contemplativa, el reprezentand tipul taranului filozof care se delecteaza cu spectacolul lumii. Intemporalul din el insa se epuizeaza prin aceasta stranie senzatie de nemiscare de contemplativitate interioara a lumii si poate ca aceasta este vina pe care nu o cnstientizeaza, inchis in discutii interminabile despre oamenii politici ai vremii. Observam in aceasta scena memorabila pozitia retrasa a naratorului care dupa cum afirma Nicolae Manolescu “s-a retras intr-un colt, cu ochii la panda si urechea atintita asteptand impreuna cu personajul sa se intample ceva.”

O scena memorabila, cu un veritabil nucleu narativ o reprezinta cina. Ea surprinde ogospodarie arhetipala, stransa in jurul unei mese mici si condusa dupa o ritualitate stravechecircumscrisa rotirii eterne a anotimpurilor “cat ieseau din iarna si pana aproape de Sfantul Nicolae, Morometii mancau afara in tinda la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cat palma.” Scena cinei denota o stare de criza latenta.

Intre pozitia tatalui si a fiilor se stabilesc inca de aici, opozitii semnificative, generatoare de conflicte ireductibile. Evidenta este criza fiilor care in universul morometian precede criza tatalui. Paraschiv, Nila si Achim, latura rebela a familiei, cu tendinte centrifuge “stateau spre partea de dianafara, ca si cand ar fi fost gata in orice moment sa se ridice de la masa si sa pleceafara;[…] se asezara la masa absenti, uitandu-se in gol, oftand.”

Situarea spatiala a lui Niculaie, care neavand nici macar scaun la masa “se aseaza turceste pe pamant” justifica pozitia neglijabila, de fapt obstacolele unei anevoioase deveniri. Un simbol interesant este acela al focului care arunca o fasie de lumina el fiind un element de coeziune deoarece aduna toti membrii familiei in jurul lui.

Catrina este prezenta “jumatate intoarsa catre strachinile ei” ceea ce sugereaza o drama ce se va adanci pe parcursul romanului, pe de-o parte ostilitatea fiilor vitregi si pe de alta parte sotul ei care nu se tine de cuvant in ceea ce priveste actul de proprietate al casei.

Tatal, autoritar, principiu de ordine si armonie patriarhala “statea parca deasupra tuturor” si, din pragul odaii, din locul sau lejer stapaneste ca un adevarat pater familias pe toti ceilalti membri. In cadrul cinei se discuta probleme de ordin interior cum ar fi plecarea lui Achim cu oile la Bucuressti, scoala lui Niculaie, si fonciirea o problema grava ce nu ii dadea pace lui Moromete.

TIPOLOGIA FEMININATipologia feminina in opera lui Marin Preda este deosebit de bogat reprezentata. Polina este tipul femeii voluntare, hotarate pe care iubirea o intareste si o ajuta sa lupte chiar si impotriva proprii familii, numai pentru a-si apara drepturile si iubirea.

Pe de alta parte, Maria Moromete, sora lui Ilie Moromete are un rol nefast in miscarea centrifuga a celor trei nepoti ai sai. In structura narativa a Morometilor ea joaca rolul de liant, chiar si gestul ei de a tricota mereu cate un ciorap poate fi similar cu cel al paienjenului vare isi tese plasa, ea fiind colportoarea de zvonuri. Aceasta vrea sa se razbune pe Moromete pentru ca s-a casatorit pentru a doua oara si ii unelteste pe cei trei fii sa fuga cu caii si cu oile la Bucuresti pentru ca “e munca voastra prostilor”.

Nicolae Manolescu considera ca in “Morometii” exista cate un personaj reflector care surprinde reactiile unui personaj si face presupunei despre cauze. Catrina observa comportamentul lui Moromete: plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, fonciirea, banca, scoala lui Niculaie, dar ea este sigura ca timpul este foarte rabdator cu oamenii si ca nu se poate intampla nimic rau.

Un motiv de referinta in roman il reprezinta salcamul lui Moromete, un veritabil simbol multivalent al operei, disputat cu Tudor Balosu, devenit obiect de tranzitie. El este descris prin epitete si hiperbole “salcamul urias, stufos si inalt”, iar ca orice scriitor realist, Marin Preda foloseste tehnica detaliului, “scoarta lui neagra si zgrunturoasa.” Daca pentru germanici stejarul este sacru, salcamul este pentru Moromete un veritabil axis mundi, un simbol al independentei lui, personajul identificandu-se cu acest arbore. Marele critic literar Eugen Simion considera ca salcamul este dublul vegeta; al lui Ilie Moromete.

Arbore predominant al asezarilor romanesti de la campie, salcamul inchide si defineste spatiul rural conceput ca manifestare empatica, umanizat, intre acesta si formatia psiho-spirituala a oamenilor existand un raport de determinare reciproca.

Salcamul lui Moromete poate avea si un alt inteles: este un semn de hotar si, o data ce va fi taiat, se poate ajunge la pierderea intregului pamant. Scena taierii salcamului este precedata de un bocet funerar, prevestind decaderea viitoare a protagonistului. Salcamul prin prabusirea sa, modifica dimensiunile lumii “totul se facuse mic, gradina caii, Moromete insusi aratau bicisnici.Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile.” Insusi Marin Preda afirma ca “Salcamul era insa un cod ce nu trebuia divulgat”.

Naratorul prezinta o imagine a taranului care se construieste impotriva canoanelor samanatoriste, este imaginea unei zile de duminica cand taranii se reunesc intr-o agora rurala si discuta politica. Astfel Poiana lui Iocan esteun alt loc simbolic, cel al falsei victorii asupra timpului. Discutiile purtate in acest spatiu au un umor taranesc, altul decat cel al personajelor lui Ion Creanga, pentru ca acestea nu au naivitatea specifica de a crede ca baiatul regelui isi are lotul lui de pamant. Moromete, abonat la ziarul “Miscarea” este cel care da tonul in comentarea stirilor, mereu predispus la glume sau vorbe de duh, el este spiritul adunarii, un membru marcant al acestei conferinte. Acest personaj are o multitudine de voci, unele care exprima autoritatea, altele ironia, dar de data aceasta el are ”niste grosimi si subtirimi ciudate parca scormoneau intelesuri nemarturisite.” Moromteisi ironizeaza prietenul. Pe Cocosila “ocupatiunea ta mintala e la alte prostii”. El poseda acest talent de a transpune, a ironiza, transforma ceea ce se intampla in exterior, in lumea satului.

Universul este construit incercuri concentrice, satul lui Moromete fiind situat departe de lumea demiindustriala si semicivilizata a Bucurestilor, la fel cum aceasta este situata departe de un centrum mundi, unde persista inca timpul roditor, sacru, o parte a netimpului demiurgic. Tugurlan sta incruntat, prefigurand inconstient acest sfarsit ce va veni peste cativa ani cand timpul “nu va mai avea rabdare”, nu va mai curge lent ca un fluviu de campie, si alti protagonisti vor intra in cena. Tugurlan nu poate intelege aceasta gratuita distractie de a vedea viata ca pe un spectacol, fiind printre putinii care isi dau seama ca timpul are si alte dimensiuni.

Moromete trateaza agentul fiscal cu o ironie specifica, reusind insa sa mai amane plata fonciirii “De unde sa iti platesc Jupuitule, ca-ti mai spusei si adineaori :daca as putea sa fac bani de cate ori ai veni, as facea si ia dom’le!” Amanarea aceasta a lucrurilor este specific taraneasca pentru care timpul are nesfarsita rabdare. Iluzia apartine personajelor contemplative, supuse de teroarea istoriei sa traiasca intr-un “spatiu general-uman”, guvernat de legi inumane prins de avalasna viitorului, timpul se va razbuna impotriva lui Moromete, in timp ce acesta asista fara putere la procesul propriei treceri treptate in neant.

Partea a III-a incepe cu o ampla descriere a campiei si a sentimentului sacru pe care il traieste omul contopindu-se cu ea. Marin Preda pune accent asupra imaginilor vizuale si accentueaza fiecare gest al taranului care se pregateste sa plece la camp. Se realizeaza o contopire intre lumea exterioara si cea interioara, iar omul emotionat intarzie cat mai mult secerisul. Moromete se pierde ca de obie=cei in contemplari nesfarsite areciind ca va avea o recolta destul de bogata si isi pastreaza acelasi simt al umorului nebanuind insa ce pun la cale cei trei fii ai sai.

De aici lucrurile se precipita, se produce o idee de tranzitie, de schimbare dureroasa a lumii, iar Moromete afla de fuga fiilor fapt ce il schimba ireversibil : ” fata I se innegrise, parca si slabise” . Vocea lui Moromete devine tulbure, el pare bolnav si de aceea se duce singur la piatra de hotar si are un monolog interior punandu-si intrebari esentiale despre rolurile paternitatii, despre raportul dintre lume si om. Marele critic literar Nicolae Manolescu afirma ca “majoritatea personajelor din Morometii sunt privite din exterior. Ele sunt pionii, miscati pe tabla de sah a istoriei, de o mana nevazuta si nepasatoare.” In acest pasaj sunt toate lucrurile esntiale pentru intelegerea personajului si a dramei sale, cristalizate intr-un moment de criza. El este surprins de propria traire, caci nu se simte “rupt de

lume” ci din contra “ingropat in ea pana la gat”.Apare o revelatie fara echivoc tipic morometiana “Cum sa traiesti daca nu esti linistit?”, iar Moromete nu se multumeste cu o simpla presupunere, aceea ca e legea firii ca parintii sa nu fie intelesi de catre copii. Ilie Moromete incepe treptat sa inteleaga ca a fost victima unei iluzii si ca lumea nu este deloc prietenoasa, iar timpul nu este rabdator asa cum se crede. Putem ditingte un fenomen ciudat, Moromete se “tugurlanizeaza”, in timp ce Tugurlan din contra, se “morometizeaza”. Tot Nicolae Manolescu afirma ca “hotarat lucru, Moromete este cel din urma taran, in acest roman al deruralizarii satului.”

Finalul primului volum este simetric, se termina cu tema timpului care “nu mai avea rabdare” si demonstreaza ideea din “Intrusul”, aceea ca “omul este divinitate inlantuita de fortele circumstantelor”.

Volumul IIAl doilea volum din romanul “Morometii” a aparut la 12 ani fata de primul si este construit in alt registru stilistic. Daca in primul volum domina stilul indirect-liber, in acest volum domina cel direct.

De asemenea personajele principale se schimba in acest volum Niculaie Moromete fiind cel care trece prin drumul anevoios al schimbarii. Actiunea romanului se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: reforma agrara din 1945 si transformarea “socialista” a agriculturii dupa 1949.

La nivel structural, volumul se imparte in cinci parti, iar personajele sunt mult mai numeroase.

Incipitul volumului al doilea il constituie o interogatie retorica: “In bine sau in rau se schimbase Moromete?” Dar si ceilalti tarani isi chimbasera atitudinea fata de el, “cei care il dusmaneau […] se potolira”, iar Tudor balosu devenise chiar binevoitor fata de vecinul sau, iar Guica amutise “nu i se mai auzea deloc gura prin fata casei”. Cand aceasta a murit Ilie Moromete nici nu s-a dus la inmormantarea ei, “dar asta nu mira pe nimeni”.

Moromete se apucase de negot, castigase bani buni “poli galbeni ii umpleau buzunarele”, dar pe Niculaie nu il mai lasa la scoala. Avea acum un alt cuvant “beneficiu”, pe care l-a folosit atunci cand copilul l-a rugat sa il trimita la invatatura: “Si ce beneficiu, o sa am eu , ma, de pe urma ta, daca te las sa te duci mai departe la scoala?”.

Moromete era ingandurat, baietii care fugisera la Bucuresti cu caii si cu oile nu se alesesera cu nimic, pierdusera tot si isi gasisera serviciu la “ucebe”. Opinia aceasta este chimbata de o scrisoare in care se spune ca Paraschiv era sudor autogen, Nila era portar la Cheia Rosetti, iar Achim avea un consum alimentar si trimisesera chiar si o fotografie. Toata energia tatalui se concentreaza acum in incercarea de a-si aduce baietii acasa. Moromete ii viziteaza la Bucuresti si ii cheama acasa promitandu-le casa parinteasca. Insa se loveste de un refuz categoric si acesta pleaca lasand usa deschisa si spunand :”Nu vreti!, striga cu glas inalt. Mi-am luat mana de pe voi. Mana mea asupra voastra nu mai exista”.

Afland de propunerea lui Moromete facuta fiilor, Catrina il paraseste si se duce sa locuiasca “in vale” la fiica sa din prima casatorie, Alboaica. Drestramarea familiei continua cu moartea lui Nila in razboi. Fetele se casatoresc, dar familia Moromete pare atinsa de un blestem, deoarece sotul Titei, desi scapa din razboi, moare intr-un stupid accident din sat. La parastasul acestuia, Niculaie are o obsesie

fundamentala si se leaga de preot” Parinte care le stii pe toate, de ce murim, de ce ne mai nastem daca tot trebuie sa murim?”

Paralel cu procesul de disolutie al familiei Moromete, este prezentata destramarea satului traditional, care devine “o groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atati necunoscuti”.

Niculaie , “un antimorometian cu filosofie a existentei”, reprezinta in roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-si eul, devine adeptul “unei noi religii a binelui si a raului”, cum crede ca este noua dogma socialista.Discutiile dintre tata si fiu au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii.Niculaie se indeparteaza din ce in ce mai mult de tatal sau. Se inscrie in partidul comunist, este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in sat cu o sarcina de la “judeteana” , sa supravegheze buna functionare a primelor forme colective de munca: strangerea cotelor si predarea lor catre stat. Dar se isca o agitatie agresiva in timpul careia un satean moare inecat in apele raului de la marginea satului. Idealist, se orienteaza cu greu in tesatura de intrigi pusa la cale de oportunistii de profesie. Asa ca activistul Niculaie Moromete este destituit, se retrage din viata politica, isi continua studiile si ajunge mai tarziu inginer horticol.

Pe de alta parte. Moromete isi pierde prestigiul de alta data. Traieste o dragoste tarzie cu sora mai mica a primei sale sotii, dar in cele din urma ramane singur avand un monolog despre inechitatea socialaintr-o lume in care apar “prostii destepti”, aceia care sunt capabili sa ii stapaneasca pe ceilalti prin metode cercitive. Moromete vorbeste cu un interlocurtor fictiv, deplangand deruralizarea satului “Si ce-o sa mananci mai Baznaie?”.In cele din urma tatal se imbolnaveste si marturiseste medicului sau crezul vietii sale “domnule eu toata viata am fost un om independent”. Niculaie nu vine la inmormatarea parintelui sau, insa exista un dialog oniric: Niculaie il viseaza pe tatal sau si plangand il intreaba “Unde te duci tu tata?Acum cand deschizi poarta si iesi la drum?”. Aceasta intrebare se raporteaza la destinul taranului roman ce a determinat pe Nicolae Manolescu sa il numeasca “cel din urma taran”.

Tranzitia catre societatea socialista, catre cooperativizarea agriculturii si reforma agrara fusese facuta. Lumea traditionala este inlocuita cu una a insetatilor de putere in care tradarea, spionajul, abuzurile, denunturile inlocuiesc relatiile firesti interumane.

CONCLUZIEMorometii este un roman al deruralizarii satului. Criza ordinii sociale se reflectra in criza valorilor morale, in criza unei familii, in criza comunicarii. “Din romanul unui destin, Morometii devine romanul unei colectivitati si al unei civilizatii sanctionate de istorie.”(Eugen Simion)

Marin Preda, scriitor cu o mare dotare naturala, cu o bogata experienta de viata si cu un instinct remarcabil al realitatii, el a stiut sa creioneze modele admirabile de personaje, inacadrandu-se deopotriva si cu acelasi succes, intre proza rurala si cea urbana. Astfel, Morometii, se situeaza printre cele mai bune romane cu tematica taraneasca din literatura noastra.