MONOGRAFIA COMUNEI VALEA- SEACĂ

În prezentarea de faţă am reprodus fragmente din cea mai importantă lucrare referitoare la comuna Valea Moldovei scrisă vreodată.

Nu am intervenit în nici un fel asupra scriiturii originale, am încercat doar pe măsura puterilor noastre să oferim din crâmpeie de text o imagine cât mai fidelă a ceea ce am considerat că a vrut să transmită autorul.

Prof. Fedorovici Mihai

MONOGRAFIA COMUNEI VALEA- SEACĂ JUD. CÂMPULUNG MOLDOVENESC

 

ÎNTOCMITĂ DE D. TIMU , FOST SENATOR 

„Închin această modestă lucrare ,memoriei scumpe repăusaţilor mei părinţi ,Ilie şi Ileana Timu, înmormântaţi în cimitirul din Valea Seacă, ca o pioasă recunoştinţăpentru ce au făcut ei pentru mine!” 

 - 1939 –

TIPOGRAFIA SOCIETĂŢII, „ŞCOALA ROMÂNĂ” CÂMPULUNG MOLDOVENESC

 

Câteva cuvinte pentru cetitori„Într'un veac şi jumătate, comuna mea natală Valea-Seacă din

judeţul Câmpulung, a trecut prin atâtea frământări şi prefa ceri sociale, încât ar fi păcat să nu le recapitulăm, adunându-le într'un mănunchi şi publicându-le în forma unei monografii săteşti. […] având credinţa'n suflet, că publicând acest material într'o broşură, aduc valea-seacanilor o verigă în plus la lanţul contribuţiunilor mele de până acum, pentru desvoltarea lor economică, socială şi morală. […] Ţin să se ştie însă, că oricine ar continua să întocmească o monografie mai complectă pentru comuna Valea-Seacă, va trebui să ţină seamă de prezenta lucrare, deoarece ea este izvorâtă din sufletul unui om care a trăit aidoma nu numai necazurile şi suferinţele, dar şi bucuriile sătenilor arătate într'însa ”

Dumitru Timu, fost senator de Câmpulung.

I. Vechimea comunei Valea-Seacă“După un document despre care se vorbeşte în Monografia

Bucovinei (Die Bukowina, Czernowitz 1899)¹ — comuna Valea-Seacă din judeţul Câmpulung ar exista ca sat încă înainte de anul 1453. Alte documente la care ni-am putea referi în această privinţă, nu cunoaştem.

Singurele urme istorice care au rezistat sute de ani, până nu cu mult înainte de marele război mondial, sunt locurile celor cinci movili mari de pe toloaca comunei despre care — tot în monografia Bucovinei la pagina 243 — se spune că ar fi de pe timpul memorabilei lupte dintre oştirile lui Ştefan cel Mare şi ale lui Matei Corvin date în Decembrie 1467 lângă târgul Baia situat la circa 15 Km depărtare de comuna Valea-Seacă şi că sub mormanele de pământ ale acestor movile, ar odihni bravii oşteni moldoveni căzuţi în această luptă.”

1. Die osterreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild“ („Monarhia austro-ungară în cu vinte şi imagini“), volumul Die Bukowina,  Czernowitz, 1899 scris de George de Catargi (n.n)

II.Situaţia topografică “Comuna Valea-Seacă, e aşezată în regiunea sub carpatică a judeţului

Câmpulung, la 15 Km. depărtare de oraşul Gura-Humorului, pe o vale cu puţină apă curgătoare, având un singur părău, cu acelaş nume ce izvoreşte de sub muntele „Arşiţa lui Anton”, aflător în partea de apus a comunei. Din pieptul uriaş al muntelui „Arşiţa lui Anton" şi dela „Drumul lui Ciobănică", se prelungesc spre răsărit, în dreapta şi stânga părăului, două dealuri, Pleşa şi Runcul, cari încadrează partea din spre apus a comunei, ca în două braţe.

Partea dinspre răsărit a comunei e aşezată pe un podiş larg numit în cartea funduară „Sălişte". […]

În partea din spre miază-noapte pe o distanţă de aproximativ 4 Km comuna Valea-Seacă e scutită pare că înadins de o coastă numită de localnici „Coasta Obrejei”. Coasta aceasta, care începe din hotarul comunei Capu-Câmpului din judeţul nostru şi se prelungeşte până'n hotarul comunei Mălini judeţul Baia, are in mediu o înălţime de 15—20 metri. Paralel cu această coastă la o depărtare de circa 2 Km. curge râul Moldova, iar intre râul Moldova şi „Coasta Obrejei" pe o lungime de aproape 8 Km., se întinde ţarina foarte productivă a sătenilor din comuna Valea-Seacă.Din această situaţie topografică trebuie să tragem concluzia că aşa numita „Coasta Obrejei" a fost cândva, cu sute de ani in urmă, malul drept al râului Moldova.”

SE VĂD BISERICA ŞI SCOALA (n.n)

“Podişul dintre „Coasta Obrejei" şi dealul Runcului, constitue toloaca dinspre miază-noapte a comunei, […]. Toloaca aceasta este cam băhnoasă, deci mai puţin productivă, de unde probabil îşi trage numele „Coasta Obrejei", deoarece în terminologia topografică germană cuvântul „obreaja" tradus în limba germană, însemnă „unfruchtbares Hochtal" ( „vale stearpă” t.n). Pe toloaca aceasta se află părăul sec al „ dohotăriei" unde sătenii din vechime îşi făceau din scoarţă de mesteacăn, dohotul trebuitor pentru ungerea osiilor de lemn dela carele lor primitive.

În partea dinspre miază-zi a comunei e situată a doua toloacă comunală care, deşi e acoperită în cea mai mare parte de un huceag de arini, serveşte de minune ca păscătoare pentru vitele locuitorilor din apropiere. Din acest huceag locuitorii mai chiaburi îşi extrag nuelile trebuitoare pentru îngrădirea livezilor, iar cei mai sărmani mai cu seamă ţiganii, se aprovizionează gratuit cu „gârneţi" pentru aşi fierbe mâncarea şi încălzi locuinţele.

Paralel cu toloaca dinspre miază-zi a comunei şi cu hotarul dintre judeţele Baia şi Câmpulung, hotar care pe vremuri a servit aproape 150 de ani ca frontieră între România şi Austria — e situată ţarina numită de localnici „Trestia". Făşia aceasta de pământ a fost pe vremuri acoperită cu mase compacte de trestie şi străbătută de mlaştini în care mişunau şerpii; azi însă, datorită hărni ciei neîntrecute a sătenilor, care o stăpânesc, e transformată în pământ propriu, pentru orice culturi agricole.”

III.Suprafaţa teritorială a comunei “Suprafaţa teritorială a comunei Valea-Seacă este de 2.561 ha din

care 996 ha pădure, 793 ha pământ arabil, circa 400 ha izlazuri, (păşuni) comunale, 200 ha fâneţuri, 80 ha pământ neproductiv (prund, mlaştini, etc), 50 ha drumuri şi părae, 22 ha grădini de zarzavat şi pomet, şi în sfârşit, circa 20 ha pământ ocupat de clădiri.Din această suprafaţă teritorială 761 ha pădure sunt proprietatea Excelenţei Sale d-lui Ministru Ion Victor Baron Stârcea, mare maestru de ceremonii la palatul regal din Bucureşti; 235 ha pădure, constituesc proprietatea composesoratului; 400 ha izlaz comunal, administrat până'n anul acesta de către aşa numita Eforie a păşunelor, spre marea nedreptate a comunei; 1.115 ha pământ, aparţinând sătenilor in posesiune individuală şi restul de aproximativ 50 ha se găseşte în folosinţa comună a sătenilor ca drumuri, părae, pieţe publice, etc. “

IV. Drumurile “Până'n anul 1929, când s'a votat în Parlamentul tării, prima lege a drumurilor

după Unire, în comuna Valea-Seacă, n'a existat vre-o dată drum judeţean. Actualul drum judeţean, se întreţinea ca drum comunal de către săteni, având fiecare dintre dânşii obligaţiunea să întreţină o anumită distanţă de drum în raport cu situaţia lui materială. Din ordinul primarului, toţi sătenii trebuiau să iasă în luna lui Mai, la curăţirea şanţurilor, prunduirea drumului şi repararea podeţelor comunale. Dacă cineva întârzia, să îndeplinească această obligaţiune de interes obştesc, intervenia numaidecât jandarmeria austriacă, sub a cărei baionetă, pusă la puşcă, ordinul primarului, se excuta cu cea mai mare punctualitate.

Drumul acesta comunal insă, nu avea legătură practicabilă pentru circulaţia sătenilor în afară de teritoriul comunei, decât până ce dădea cu capătul în râul Moldova, în spre miază-noapte şi până se oprea în faţa frontierei dintre România şi Austria, dinspre miază-zi a comunei. Din cauza aceasta circulaţia sătenilor înspre târgul Gura-Humorului se făcea numai prin albia râului Moldova peste care nu existau poduri. Când însă râul acesta era mare, mai cu seamă primăvara, când se topiau zăpezile din munţi — sătenii din Valea-Seacă, ca şi cei din comuna vecină Capu-Câmpului, nu puteau străbate cu produsele lor agricole la târgul Gura-Humorului, decât înfruntând valurile volburoase ale acestui râu cu riscul vieţii şi al produselor agricole încărcate pe trăsuri. In nenumărate rânduri s'a întâmplat ca până şi sătenii cei mai îndămânateci la trecut râul, să fie luaţi de curentul sălbatec al acestui râu şi înecat cu vite cu tot.”

Fiind aşa dar complect izolaţi de restul judeţului şi neputând să-şi vândă produsele agricole când se plăteau bine pe piaţa târgului, sătenii din Valea-Seacă erau nevoiţi să-şi vândă produsul muncii lor celor câţiva evrei din comună pe preţuri de batjocură […]. Iată care a fost situaţia circulaţiei pentru sătenii din comuna Valea-Seacă şi cei din comuna Capu-Câmpului, pe timpul imperiului austro-ungar. Timp de sute de ani locuitorii acestor două comune cu populaţia lor de peste 5.000 de suflete, au bătut la toate uşile autorităţilor de stat rugându-le să le facă un drum de legătură peste Larga—Podul-Izvorului spre târgul Gura-Hutorului, dar zadarnice au fost toate rugămintele lor, căci nimeni nu s'a găsit să-şi plece urechea ascultându-le necazurile […].

Folosindu-mă de demnitatea de senator de Câmpulung, pe care am deţinut-o în prima legislaţie din 1928-1931 […], - am reuşit să obţin trecerea drumului comunal Valea-Seacă— Capu-Câmpului în noua lege a drumurilor din 1929, ca drum „vecinal" şi ca atare acest drum a fost preluat în administraţia judeţului Câmpulung […]. În adevăr, în anul 1932, când eram din nou ales senator de Câmpulung şi preşedinte al Consiliului judeţean […], am reuşit să obţin aprobarea unanimă din partea Consiliului judeţean ca administraţia judeţului să construiască pe o distanţă de 4 Km, drumul de legătură dela Capu-Câmpului peste ţarina locuitorilor din Capul-Câmpului — Larga — Podul-Izvorului, împlinindu-se astfel visul secular al locuitorilor din aceste două comune, de a avea ieşire peste podul „Isvorului" spre Gura-Humorului […], terminat deabia la sfârşitul anului 1934 […].

“Văzând deci realizată, cea mai însemnată arteră de comunicaţie, pentru comunele Valea-Seacă şi Capu-Câmpului, eu ca fiu al comunei Valea-Seacă am putut exclama ca Simeon cel drept din sfânta scriptură : „Acum slobozeşte pe servul tău stăpâne după cuvântul tău de pace, că văzură ochii mei împlinindu-se visul secular al părinţilor, moşilor şi strămoşilor mei”! […].

Interesele economice, sociale şi politice ale locuitorilor din comuna Valea-Seacă din judeţul Câmpulung pe deoparte, şi ale celor din comunele vecine Mălini si Drăceni din judeţul Baia pe de altă parte, cer imperios construirea unui drum de legătură întreaceste comune, începând din drumul judeţean Valea-Seacă, peste fosta graniţă dintre România şi Austria, până'n drumul judeţean din comuna Mălini, în lungime de numai un kilometru şi jumătate, pentru ca în felul acesta să se şteargă nu numai orice imaginaţiune de „frontieră” dintre „regăţeni" şi „corduneni", dar şi legăturile economice ale populaţiunei româneşti din aceste două judeţe vecine să devină o realitate.

Planurile pentru acest drum sunt proectate încă din anul 1930 şi se pot găsi atât la Serviciul drumurilor din Câmpulung, cât şi la cel din Fălticeni, judeţul Baia. Realizându-se deci şi această imperioasă necesitate naţio nală, locuitorii comunei Valea-Seacă, ca şi cei din comu nele vecine Mălini, Drăceni, Găineşti etc. vor avea no rocul să vadă cu ochii lor cum autorităţile noastre de stat vor desfiinţa „şanţul" peste care timp de aproape 150 ani n'au avut voie să treacă...,”

V. Populaţia comunei“Populaţia comunei Valea-Seacă, inclusiv cătunul Miron este, în

majoritatea ei zdrobitoare, de origină etnică română. După recenzământul general al populaţiei ţării noastre din anul 1930, populaţia comunei Valea-Seacă, cu cea din cătunul Miron, numără 2273 suflete cu 560 de gospodării (menajuri).

Întreprinderi industriale şi comerciale nu sunt decât trei mori ţărăneşti, o fabrică de cherestea, cinci prăvălii, trei cârciume, patru debite de tutun, şi o bancă populară. Banca populară „Unirea“[…].

Ceea ce este însă mai interesant decât In oricare altă comună rurală din judeţul Câmpulung, este faptul că, în comuna Valea-Seacă numărul familiilor cu diferite nume, venite în decursul vremurilor trecute din toate părţile ţării, constitue un amestec foarte important din punct de vedere al rasei. Cele 2.273 suflete aparţin la peste o sută nume de familii. Tabloul de mai jos înfăţişează acest conglomerat de populaţie rurală, din care se poate trage concluzia referitoare la vitalitatea fiecărei familiei în parte.”

Numele familiilor

Nr Numele familiilor

Nr Numele familiilor

Nr Numele familiilor

Nr Numele familiilor

Nr Numele familiilor

Nr

Adara 1 Ceghi 4 Dominciuc 4 Liteanu 10 Paşcu 8 Simeria 31

Albu 1 Ciobanu 3 Dorofteiu 1 Lemnar 5 Paicu 8 Strotinschi 1

Aldea 4 Ciotău 1 Dragan 3 Lucaci 6 Păscuţoiu 24 Ştehl 5

Andronic 4 Ciungu 2 Floreşteanu 62 Lupescu 7 Pintea 2 Schăfer 1

Antoniese 5 Ciurlă 10 Filipiciuc 2 Mihailiuc 1 Popescu 5 Tănase 2

Alexa 5 Ciofu 7 Fierar 1 Mihalaş 2 Pohoaţa 2 Timu 18

Baciu 7 Canciuc 3 Gabor 1 Masloschi 5 Popovici 10 Titi 12

Badea 1 Chiuş 3 Golimbloschi 0 Marcu 2 Pomohaci 5 Tătărâu 1

Beşa 6 Chiş 3 Grigorcea 1 Marin 7 Poienschi 2 Tătar 1

Boca 1 Codreanu 15 Grigorlu 1 Morar 3 Pinar 2 Turcu 1

Boţea 1 Carvaţchi 5 Harasimovicl 1 Moroşan 19 Plaiu 10 Troia 1

Botezat 7 Cofler 5 Horhat 1 Moldovan 2 Radmacher 3 Văleanu 2

Bosancu 1 Cobuz 1 Horvat 2 Maricoţchi 2 Roşca 6 Vasilovici 5

Birta 1 Crâstinar 3 Hendler 1 Miterdian 2 Rump 2 Vlad 1

Buia 2 Croitoru 5 Ieş 1 Negrea 14 Rumpel 2 Vâjăliă 8

Buteanu 3 Cotoc 9 Ilisei 2 Obreja 1 Rusu 20 Vărvăroiu 3

Buţ 2 Cozma 4 Iura 2 Olariu 16 Sabot 4 Zaharean 6

Buzec 11 Derţu 3 Ivanovici 35 Orheianu 1 Sandu 1 Zahanaicu 1

Caşu 2 Dobrea 1 Lateş 1 Paşcovici 1 Sârbu 1 Zucâ 11

Zigler 1

“În ordinea numerică, familia Floreşteanu este cea mai numeroasă. Ea se trage însă, din două spiţe diferite şi anume: una din spiţa moldovenilor veniţi la Valea-Seacă şi aşezaţi pe moşia boerească din diferite părţi ale Moldovei, probabil din comunele Floreşti, judeţul Tecuci, sau Floreşti judeţul Soroca, iar a doua spiţă se trage de pe urma unei sătence numită Floarea. Urmează apoi familia Ivanovici, care a venit la Valea-Seacă în urmă cu vreo 100 de ani din părţile rutene ale Bucovinei şi familia Moroşan, care se trage de prin părţile Maramureşului, iar familia Simeria îşi are originea negreşit din comuna Simeria, judeţul Hunedoara (Transilvania).

[…] cele mai vechi familii sunt: familia Floreşteanu, Ciurlă, Păscuţoi şi Timu. Originea familiei Timu este in oraşul Câmpulungul-Moldovenesc si se trage din spiţa familiei Hurgeş, deoarece deşi a trecut peste 170 de ani, decând familia noastră s'a aşezat pe moşia mănăstirei Slatina din comuna Valea-Seacă, i se mai zice şi azi Hurgeş […].

Unii din aceşti grăniceri ( în timpul imperiului - s.n.) însă, s'au căsătorit cu moldovence din Valea-Seacă, trecând la credinţa noastră stră moşească şi aşezându-se definitiv in comună. De pe urma acestora mai există şi azi familiile Masloschi, Buzec, Sabot şi alţii, cari sunt complect românizaţi. “

VI. Desvoltarea economică şi culturală a sătenilor

“Până'n anul 1775, când Bucovina a fost anexată la împărăţia austriacă, locuitorii comunei Valea-Seacă eraţi supuşi, ca toată populaţiunea Moldovei, pravilelor rămase dela Domnitorul Grigore Ghika. Potrivit acestor pravila, săteni moldoveni nu aveau proprietăţi individuale şi toate moşiile erau ale boierilor sau mănăstirilor. Sătenii lucrau pământurile boerilor şi ale mănăstirilor în: dijmă sau dăvăimăşie şi nu aveau dreptul de folosinţă comună, decât asupra unor păşuni sau păduri, ce se numiau, „obştia - satului". În schimbul acestui: drept recunoscut de Domnitorul Moldovei, sătenii erau însă obligaţi a presta, proprietarului moşiei din partea locului câte 12 zile de clacă pe an de fiecare cap de familie, nartul,adică cantitatea de lucru, pe. care trebuia s'o presteze fiecare cap de familie, era prevăzut în pravilă, astfel încât sătenii nu numai că nu se puteau sustrage dela această obligaţiune, dar trebuiau să munciască harnic ca să poată mulţumi pe proprietarul sau arendaşul moşiei.Şi cum majoritatea moşiilor boiereşti erau arendate la streini, sau lăsate pe mâna vătavilor, aceştia se arătau totdeauna nemulţumiţi de cantitatea muncii prestate cerând sătenilor să presteze zile de clacă suplimentară. “

Comuna Valea-Seacă, fiind deci aşezată pe moşia mănăstirii Slatina, arendaşii acestei moşii, au. fost tot deauna aspri şi nedrepţi cu sătenii. Singurul arendaş al acestei moşii, Panait Bontăş, despre care voiu vorbi mai la vale, a fost mai îngăduitor fată de clacaşii săi. Deşi nedreptăţile erau strigătoare la cer de mari, sătenii din Valea-Seacă n'au fost niciodată la Domnitorul tarif cu jalba în „proţap" să se plângă, ci au suportat greutăţile cu răbdare de martir fără să crâşniască măcar din dinţi.

Dar nici după anexarea Bucovinei la imperiul austriac, lucrurile nu s'au îmbunătăţit, îndată. Dimpotrivă s'ar putea spune, că situaţia sătenilor din Valea-Seacă a trecut din rău în mai rău, dat fiind faptul, că frontiera dintre România şi Austria s'a fixat în partea dinspre miază-zi a Bucovinie, drept prin coastele comunei Valea-Seacă. Guvernatorii militari ai Bucovinei, generalul Spleny din anul 1778 şi generalul Enzenberg din anul 1782, au luat cele mai drastice măsuri ca sătenii moldoveni de lângă frontiera de sud a Bucovinei, să nu mai vină în contact cu fraţii lor de dincolo. Datorită deci unor astfel de măsuri milităreşti, sătenii din Valea-Seacă, nu mai puteau lua contact cu cei din comunele vecine Mălini, Drăceni şi Găineşti de dincolo de frontieră, deşi viaţa economică îi legau de sute de ani împreună. Pentru paza frontierelor erau aduşi grăniceri austriaci străini de legea şi limba noastră moldovenească, astfel că sătenii nu se puteau înţelege cu dânşii decât prin „semne” […].

Această iobăgie a continuat până în anul 1848, când în urma revoluţiilor din timpul acela, a fost desfiinţată.

Prima reformă social-agrară din anul 1848]Din cauză că boerimea şi marii latifundiari de pretutindeni nu vroiau să înţeleagă nevoile arzătoare ale poporului de „jos" — guvernatorul militar al Bucovinei, generalul Enzenberg, a instituit nişte comisiuni, in faţa cărora, marii proprietari de moşii erau obligaţi să-şi declare moşiile, pe care le stăpânesc în Bucovina.„La 11 Martie 1782, s'a prezintat în faţa unei astfel de comisiuni, egumenul dela mănăstirea Slatina, Ghenadie, şi a declarat că această mănăstire posedă în Bucovina moşiile Valea-Seacă, Măzănăieşti Cerepcăuţi, Rarancea, şi săliştile Bereşti, Vorniceni, jumătate din Corlăţeşti, Borgheneşti şi Steleneşti ; nu ştie insă dela cine a primit mănăstirea Slatina satul Valea-Seacă".1)

Deşi la trasarea frontierei dintre Moldova şi Bucovina, mănăstirea Slatina a rămas in partea Moldovei, la circa 6 Km. depărtare de comuna Valea-Seacă, în care îşi, avea moşia, totuşi a stăpânit această moşie sub imperiul austriac, până'n anul 1876, deci rotund 100 ani, când a, vândut-o apoi boerului român bucovinean Victor Baron Styrcea pe numele căruia s'a înregistrat in „tabla ţării" (Llandtafelgut)r la fascicola Nr. 289 dela judecătoria Gura-Humorului.

1 Vezi Documente Bucovinene, de Prof. Teodor Baian, docent universitar, Cernăuţi, 1938 pagina 137 şi 138. 

“În tot timpul cât această moşie a fost proprietatea mănăstirii, ea a fost arendată la diferiţi boeri sau mazili, arendaşi de moşii, dintre cari numai boerul Panait Bontăş înţeles să se facă nemuritori pentru comuna Valea-Seacă, zidind pe cheltuiala sa actuala biserică paro hială, în anii 1817—1820. Pânait Bontăş moare însă, la 20 iunie 1825 la vârstă de 47 ani, şi e înmormântat în biserica din Valea-Seacă al cărei ctitor este […]. Neavând urmaşi, Panait Bontăş şi-a cheltuit o parte din avere pentru opera de binefacere, fapt care l'a făcut nemuritor mai cu seamă în comuna Valea Seacă.

Vrednic de ştiut este faptul, că moşia mănăstirea Slatina, deşi se găsea pe teritoriul Bucovinei, na fost „incameratâ" prin ordonanţa din 27 Decembrie 1781 a împăratului Iosif I […], pentru a se creea actualul Fond bisericesc din Bucovina. Din cauza aceasta in anul 1848, când în urma mişcărilor revoluţionare ale ţăranilor din toate provinciile Austriei, tânărul împărat frânase Iosif I, a fost nevoit să vină cu reforma social-agrară şi Fondul bisericesc a fost constrâns de aceste împrejurări să cedeze din moşiile sale 80.500 ha pământ, pentru împroprietărirea ţăranilor din Bucovina,1) ţăranii din comuna Valea-Seacă n'au profitat mult de această reformă social-agrară. “1. Vezi Istoria Fondului bisericesc din Bucovina de Ioan Nlstor, prof, universitar din Cernăuţi,, membru ai Academiei Române.

“Singurul avantaj de pe urma acestei reforme a fost că s'a desfiinţat robota şi dijma (devălmăşia) şi că li s'a recunoscut ţăranilor, drepturile de proprietate asupra pământurilor, pe cari le munciau din' tată'n fiu, în devălmăşie. In schimb ţăranii au fost obligaţi să plătească drept despăgubire, foştilor proprietari de moşii sub formă de bir, mari sume de bani în rate anuale.

Obiceiul zilelor de clacă însă, nu s'a putut desrădăcina la arendaşii moşiilor boereşti din Bucovina până in anul 1908, când autorităţile austriace, în urma răscoalelor ţărăneşti izbucnite în Moldova, în anul 1907, au fost sesizate şi au dat cele mai drastice ordine jandarmeriei să supravegheze pe arendaşii de moşii boereşti din Bucovina, ca nu cumva să oblige pe ţăranii la prestarea unor „ zile de clacă". Până atunci arendaşii evrei ai moşiei din Valea-Seacă, iscodeau tot telul de pretexte, ca să poată constrânge pe săteni, să le presteze zile de clacă la diferite munci agricole. De pildă : pentru ca sătenii să aibă drept de a pescui în râul Moldova, care îşi avea malul drept pe lângă moşia boerească, arendaşul acestei moşii Moşco Scharfstein, îi obliga să facă o zi de „clacă“ la munca câmpului. Aceste munci gratuite se făceau sub stricta supraveghere a chelarilor […]”

VII. Cultul religios[…] actuala biserică parohială ort. rom. a fost zidită de arendaşul moşiei

mănăstirii Slatina, Panait Bontăş, în anii 1817—-1820 pe cheltuiala sa proprie. Înainte de zidirea acestei biserici de piatră şi cărămidă, a existat o altă biserică mai mică construită din lemn în livada casei parohiale, din contribuţia sătenilor .În anul 1785, când s'a făcut prima împărţire a comunelor din Bucovina pe parohiate, comuna Valea-Seacă avea 70 de familii de religie ort. rom.1).Primul preot pe care l'a avut comuna Valea-Seacă după anexarea Bucovinei la Austria, a fost preotul Chirilă Popovici care a slujit sf. Altar din anul 1802 până în anul 1805.

[…] în primii 80 de ani dela anexarea Bucovinei la Austria, autorităţile austriace au lăsat pe păstorii sufleteşti ai satelor noastre să trăiască numai din veniturile patrahirului. […]. Deabia prin rezoluţia imperială din 5 Septembrie 1862 s'a încuviinţat, ca preoţii din Bucovina să primiască dela Fondul bisericesc o leafă anuală […], plus 24 fălci de pământ, desfiinţându-se în acelaş timp zilele de dacă1).Obiceiul zilelor de , clacă", bineînţeles benevolă, a rămas la parohiile noastre până'n ziua de azi.Din cauza lefei neîndestulătoare, unii dintre preoţii satelor tundeau prea mult turma cuvântătoare a satelor noastre, astfel că regretatul Mitropolit Vladimir de Repta luă măsuri în această privinţă, uşurând taxele de stolă ale preoţilor pentru funcţiunile lor rituale. În schimb înaltul chiriarh obţinu aprobarea împăratului Francisc Iosif I-lea ca prin decretul imperial din 16 Ianuarie 1907, leafa preoţilor să fie sporită2).') Vezi Istoria Bisericii din Bucovina de I. Nlstor, pagina 207.

VIII. Şcoala Mulţi dintre cei 197 de boeri şi mazili câţi erau în

Bucovina îndată după ocuparea ei de către austriaci, nu ştiau scrie şi ceti.

Dacă aceasta era situaţia culturală în cele mai importante centre ale Bucovinei, e lesne de închipuit în care hal de incultură se găsea populaţia dela sate, mai cu seamă în satele izolate cum a fost totdeauna comuna Valea-Seacă. De-abia în 15 Septembrie l886 stăpânirea austriacă s'a învrednicit să înfiinţeze şi în comuna Valea-Seacă o şcoală primară, cu o singură clasă. Clădirea acestei scoale era construită din lemn, în colţul toloacei comunale, destul de înaltă, spaţioasă şi cu ferestrele mari şi luminoase.

Ea avea pe lângă sala de învăţământ, locuinţă pentru învăţător şi o cămară mică şi complect întunerică, ce servea pentru încarcerarea copiilor obraznici şi neascul tători, învăţământul se ţinea de un singur învăţător, îna inte şi după masă. Nu ştiu cum se aplicau metodele pe dagogice pe vremea aceea. Ştiu însă din experienţă proprie, că dacă vreun copil de şcoală eşea din cuvântul învăţătorului, vai şi amar era de coastele sale. Varga, care era totdeauna în clasă, constituia adevărata „unitate de măsură" pe pielea copiilor neascultători...

Datorită acestor metode „pedagogice" copiii erau ascultători şi învăţau carte. Marele număr de intelectuali eşiţi din modesta şcoală primară din Valea-Seacă, constitute dovada cea mai concretă. Astăzi lucrurile stau cu totul altfel: învăţătorul n'are voie să atingă cu varga pe vreun copil de şcoală, — oricât de obraznic şi neascultător ar fi el, — altfel părinţii unei astfel de „odrasle" incorigibile sar ca muşcaţi de şarpe contra învăţătorului.... Este adevărat însă, că programa analitică a învăţământu lui primar nu era atât de încărcată ca cea de azi. Pe-atunci se învăţau în şcoala primară lucruri mai puţine, dar se învăţau mai bine.....

Cel dintâi învăţător care a aprins lumina învăţăturii de carte obligatorie în comuna Valea-Seacă, a fost mult regretatul director şcolar Mihail Paşcan. El s'a născut la 25 Martie 1866 în comuna Ilişeşti, judeţul Suceava şi a murit în primăvara anului 1931 în comuna Ciocăneşti, cătunul Botuş din judeţul Câmpulung.Mihail Paşcan era fiu de ţăran şi frate cu preoţii Dimitrie Paşcan, fost paroh în comuna Valea-Seacă, şi Dr. Ioan Paşcan, fost paroh la biserica Sf. Paraschiva din municipiul Cernăuţi. Prin truda vrednicilor săi părinţi şi sârguinţa sa neîntrecută, Mihail Paşcan a absolvit şcoala primară din Ilişeşti, gimnaziul superior din Suceavă şi şcoala normală (Lehrerbildungsanstalt) din Cernăuţi, după care în anul 1886, a dat examenul de maturitate (Reifeprufung) şi a fost apoi declarat de către comisiunea examinatoare, capabil pentru predarea învăţământului primar în limba română.

Cu decretul consiliului şcolar judeţean din 15 August 1886, Mihail Paşcan a fost numit învăţător în comuna Valea-Seacă, având greaua sarcină să înfiinţeze şcoala şi să introducă aplicarea învăţământului primar obligator.

Din 53 copii obligaţi a frecventa şcoala, numai 31 au frecventat-o regulat în primul an de introducere a învăţă mântului. Ţinând seamă de mentalitatea sătenilor de pe aceia vreme, Mihail Paşcan a înţeles în mod strălucit cum să aplice obligativitatea învăţământului, aşa încât în al doilea an de învăţământ primar, sătenii din Valea-Seacă nu-şi dădeau rând a-şi trimite copiii la şcoală. Timp de trei ani cât a funcţionat ca învăţător în comuna Valea-Seacă, Mihail Paşcan şi-a câştigat nu numai simpatia îm binată cu respectul întregei comune, dar şi admiraţia au torităţilor şcolare superioare. Datorită acestui fapt, Mihail Paşcan fu declarat de către consiliul şcolar provincial, în văţător definitiv, şi permutat la cerere, la şcoala primară din Ciocăneşti unde cu decretul Nr. 919 din 26 Februa rie 1902, consiliul şcolar provincial din Cernăuţi, îl înainta în gradul de învăţător superior […].

În felul acesta Mihail Paşcan a fost unul dintre cei mai activi învăţători care a contribuit la premenirea păturii intelectuale austriace, cu elemente româneşti ridicate din pătura sănătoasă a ţărănimii […].

Din cauza activităţii şi sentimentelor sale naţional-româneşti, Mihail Paşcan a avut mult de suferit, mai cu seamă în timpul marelui războiu mondial când trupele austro-ungare pe deoparte şi cele ruseşti pe de altă parte, […] îl bănuiau când unele când celelalte, de sentimente duşmănoase […]. După o activitate şcolară de 42 de ani, după ce avea conştiinţa împăcată că în acest lung şir de ani şi-a împlinit datoria de luminător al satelor — Mihail Paşcan a trecut la pensie, revenind pe meleagurile dragi din comuna Ciocăneşti unde, din primăvara anului 1931, îşi are odihna veşnică în cimitirul acestei fruntaşe comune.

Stabilitatea primarului a jucat însă un mare rol in viaţa economică a comunei, înainte de răz boiul mondial. În cei şaptesprezece ani cât a fost primar al comunei Valea-Seacă, fruntaşul gospodar Nicolae Ciurlă a clădit două edificii şcolare ce constituesc azi mândria comunei. Acest vrednic gospodar moare însă, la 22 Iulie 1913, în vârstă de numai 56 ani, lăsând un gol printre gospodarii fruntaşi ai acestei comune.....

IX. Plaga alcoolismuluiUn mare bărbat de stat englez cu numele Gladstone, a rostit cândva un

discurs, spunând între altele ”Dintre toate nenorocirile ce băntue biata noastră omenire, mai grozavă decât foametea, ciuma şi războiul, este beţia. Căci dacă foametea, ciuma şi războiul ucid pe om trupeşte, beţia ii ucide mai întâi sufleteşte şi pe urmă îl ucide şi trupeşte" […].

În urmă cu vre-o 50 de ani, în comuna Valea-Seacă nu erau decât două crâşme: una în centrul comunei a lui Pinkas Landau şi a doua în cătunul Miron. Acestea erau de-ajuns însă, ca populaţiunea să poată fi „ucisă sufleteşte". Focarul alcoolismului era, pe timpul copilăriei mele, la „curtea boerească" aflătoare pe tăpşanul din nemijlocita apropiere a sfintei biserici, unde arendaşii moşiei îşi aveau „reşedinţa". […]

Dar Moşcu Scharfstein nu era numai arendaşul moşiei boereşti, ci se îndeletnicea şi cu „otrăvirea" sătenilor cu rachiu. […]. În Duminici şi sărbători mulţi dintre săteni nici nu mai mergeau spre casă când eşiau dela biserică; o luau încetişor în stânga spre curte, se aşezau în casa servitorilor dela curte la un „şip" de rachiu şi continuau cu băutura aşa pe nemâncate, până noaptea târziu. Vara, mai cu seamă, sătenii şi sătencele se aşezau la băut rachiu pe tăpşanul cu iarbă verde din faţa curţii boereşti şi zăboveau acolo până noaptea târziu, cântându- şi necazul unii din fluer, alţii din frunză şi sătencele din gură, de credeai că se prăpădeşte lumea!

Cine n'avea bani, bea pe datorie, până ce se trezea vândut evreilor, scos din casă şi aruncat pe drumuri cu familie cu tot. Ajuns în această jalnică situaţie, săteanul alcoolizat îşi sorbea amărăciunea sufletului din paharul dus la gură cu mâna-i tremurândă, ca şi cum ar fi sorbit sângele familiei, viaţa nevinovaţilor săi copii! […].

Dar "decadenţa aceasta morală şi materială nu era numai în Valea-Seacă sau numai în Bucovina, ci dăinuia poate într'un mod şi mai îngrozitor şi în Galiţia, unde elementul semit îşi avea „cuibarul cel mai călduţ". Decadenţa populaţiei rurale din aceste două provincii austriace ajunsese atât de alarmantă, încât Parlamentul din Viena veni numaidecât cu legea contra beţiei (Das Trunkenheits gesetz fur das Konigreich Galitzien und Herzogtum Bukowina) din 19 Iulie 1877. Legea aceasta se aplica în adevăr, cu cea mai mare rigorozitate, dar atotputernicia evreiască, organizată în asociaţii masonice, înţelegea de minune s'o ocolească. Cu toată asprimea legii, în Duminici şi sărbători, crâşmele gemeau de lume. În aceste condiţiuni de viaţă a sătenilor, arendaşul moşiei boereşti, Moşcu Scharfstein, din comuna Valea-Seacă se îmbogăţea văzând cu ochii, in vreme ce sătenii, ajungând mai rău decât strămoşii lor iobagi de pe vre muri, îşi înecau chinul şi necazul necontenit în băutură... 

X. Salvarea prin „proorocul" Ştefan Sainciuc“În anul 1893 veni o rază de speranţă în alte zile mai bune. Un tânăr

ţăran cu frica lui Dumnezeu din comuna Mahala, judeţul Cernăuţi, apăru deodată ca trimis de pronia cerească. Era „proorocul" Ştefan Sainciuc, unul dintre cei mai de seamă şi mai norocoşi propagandişti antialcoolici din câţi i-a avut vreodată provincia noastră Bucovina! Folosindu-se aşa dar de acest ţăran deştept, preoţimea din Bucovina îndrumată de marele mitropolit Silvestru Morariu-Andrievici, a pornit ofensiva antialcoolică în toate satele şi oraşele acestei provincii invadată de evrei. Ştefan Sainciuc cutreera satele în lungul şi în latul Bucovinei, arătând sătenilor în cuvinte impresionante, primejdia ce îi paşte din cauza beţiei. Impresionaţi că din pătura lor ţărănească s'a ridicat un atât de convinsluptător contra beţiei, sătenii din toată Bucovina, implicit şi cei din Valea-Seacă, s'au lepădat sub jurământ în faţa sfintei Cruci, de băutura „satanei" ferindu-se zeci de ani, de a mai lua in gură vre-o picătură de băutură alcoolică.

Curentul acesta de trezvie se înrădăcinase atât de puternic în straturile populaţiei noastre rurale, încât con tribui nu numai la înviorarea vieţii lor economice, dar şi la reîntoarcerea celor rătăciţi la sânul sfintei noastre biserici. În Duminici şi sărbători crâşmele deveniră pustii, iar biserica din Valea-Seacă nu mai putea cuprinde pe toţi sătenii veniţi să mulţumească lui Dumnezeu pentru că i-a readus pe calea cea bună.”

XI. Reforma agrară din 1919—1921 […] Drept recunoştinţă pentru bravura ostaşului român, culminată în

luptele dela Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, marele Rege Ferdinand I, într'un ordin de zi adresat Armatei 11-a în ziua de 22 Martie 1917, a statornicit definitiv împroprietărirea ţăranilor. Şi ca să fie El cel dintăi care dă pământ ţăranilor, Regele Ferdinand Cel Loial, a scris la 17 Martie 1918 către Administratorul Domeniilor Coroanei, următoarea scrisoare: „Împrejurările vrăşmaşe au împiedicat până acum Parlamentul să desăvârşească opera reformelor constituţionale. Astăzi, când vitejii noştri, cari cu atâtea jertfe şi atâta sânge au apărat pământul strămoşesc, se întorc la căminele lor, voiesc ca pe Domeniile Coroanei, ca şi pe proprietăţile mele, ei să se bucure fără întârziere de foloase, pe care le asigură principiile sancţionate de Mine şi Constituţie.În acest scop, până ce noii legi vor putea permite împroprietărirea lor definitivă, doresc ca pe aceste Domenii, ei să fie deja sub formă de obşte sau arendă, puşi de îndată în folosinţa pământurilor ce li se vor cuveni.În aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri a Mea se va ţine seamă în primul rând de luptătorii cari se în torc de sub drapel şi de familiile acelora cari şi-au istovit viaţa în serviciul Patriei.”„Veţi binevoi, potrivit cu aceasta, să alcătuiţi un proect de organizare a obştilor, astfel ca funcţionarea lor să poată începe imediat ce situaţia generală o va face cu putinţă".1

1. Vezi Calendarul Plugarilor din 1928, pagina 154.

Regele Ferdinand, în nemărginita Sa clemenţă regală, in urma ra portului' preşedintelui consiliului de miniştri Ion I. G. Brătianu, raport contrasemnat şi de I. G. Duca, ministru al agriculturii şi domeniilor, şi I. Nistor, ministru delegat al Bucovinei, a sancţionat primul decret-lege referitor la re forma agrară pentru Bucovina, publicându-se în M. Of. Nr. 124 din 7 Septembrie 1919, sub rezerva ratificării ulterioare de către Corpurile legiuitoare […]. La 21 Iulie 1921 însă, Parlamentul din Bucureşti a votat legea agrară pentru Bucovina prin care nu numai că reduce cu peste 30.000 ha întinderea expropriabilă a moşiilor boereşti din această provincie, dar se anulează şi toate exproprierile făcute de către Comisiunea agrară regională în baza susnumitului decret-lege.În baza legii agrare pentru Bucovina publicată în M. Of. Nr. 93 din 30 Iulie 1921 s'a făcut deci şi exproprierea moşiei boereşti din comuna Valea-Seacă, pro prietatea Excelenţei Sale d-lui ministru Ion Victor Baron Stîrcea […]. În felul acesta statul a putut pune la dispoziţia sătenilor cu drept de a fi împroprietăriţi o suprafaţă de încă 196 ha, 74 ari şi 55 metri pătraţi pământ, din care au fost împroprietăriţi 262 ţărani cu câte un 0, 75 ha, […].Scutul neamului nostru românesc a fost, este şi va fi cât va exista această lume: Crucea, spada şi plugul. Să nu uităm de ele!

XII. Ocupaţiunea sătenilorUna dintre cele mai de capitenie ocupaţiuni ale sătenilor din comuna

Valea-Seacă, este agricultura. Agricultura nu se face însă cum se făcea de pildă, în urmă cu 50 de ani. Plugul şi grapa de lemn au dispărut din inventarul agricol al sătenilor din această comună. Asemenea unelte agricole medievale nu se mai găsesc decât la unii dintre bătrânii satului, cari le păstrează ca amintire aruncate printre alte acareturi vechi scoase din uz. În locul lor sclipeşte azi, la majoritatea sătenilor, îndămânatecul plug şi sprintena „teleguţă" de fier, întovărăşite de grapa flexibilă. […]

Sătenii din Valea-Seacă, ies aşadar de primăvară şi pană toamna târziu, la munca câmpului ca albinele. […] Ţarina lor constitue în fiecare an agricol, podoaba agriculturei din toata plasa Humorului! Mulţi dintre săteni nu mai seamănă plantele agricole cu mana, ci cu maşina de sămănat pusa deasemeni gratuit la dispoziţia lor de către Camera de Agricultura din Câmpulung.Progresul îmbucurător făcut de sătenii din comuna Valea-Seacă în ultimii ani dela Unire, este atât de remarcabil, încât a atras atenţia organelor agricole competente. Mulţi dintre gospodari au fost premiaţi de către Ministerul Agriculturii, acordându-li-se prin Camera de Agricultura, premii în valoare de 1000 lei in sus, în seminţe, unelte agricole sau, animale de rasă.Unul dintre gospodarii din Valea-Seacă, Constantin I. Timu, figurează printre cei 7 agricultori din judeţul Câmpulung, cari în anul 1938, au fost decorată de Majestatea Sa Regele Carol al II-lea cu medalia „Meritul Agricol” clasa a II-a.

VA URMA PREZENTAREA CAPITOLELOR DIN MONOGRAFIE NEPRELUCRATE PANĂ LA ACEASTĂ DATĂ