Monarhia În România

2
Monarhia în România Elev: Cilica Marius În 1866, Alexandru Ioan Cuza, primul principe al României întregite, a abdicat. Pentru a evita noi conflicte interne şi pentru a obţine sprijinul puterilor străine, politicienii români au decis să ofere coroana României unui prinţ strain, care să aparţină unei dinastii europene importante. La 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern - Sigmaringen a depus jurământul în faţa parlamentului României din Bucureşti şi a devenit astfel domnitor al României. Carol I era rudă cu împăratul german Wilhelm I şi era sprijinit şi de către Napoleon al III-lea. În 1881, Carol şi soţia sa, Elisabeta, au fost încoronaţi ca rege şi regină ai României. Elisabeta de Wied era prinţesă germană, poetă şi o persoană cu o educaţie aleasă. Pseudonimul ei era Carmen Sylva şi în tot ceea ce a întreprins s-a manifestat ca un sprijinitor al artelor şi literelor în România. Carol a realizat multe reforme importante pentru ţară şi a pus bazele monarhiei constituţionale în România modernă. În 1914 Carol a murit, iar succesorul său a fost Ferdinand, fiul fratelui său. El a devenit rege sub numele de Ferdinand I (1914 - 1927). S-a căsătorit cu Maria, nepoata reginei Victoria a Angliei. Cu toate că era ofiţer german şi membru al familiei Hohenzollern - Sigmaringen, Ferdinand s-a alăturat Antantei (Franţa, Rusia, Marea Britanie) în timpul primului război mondial. În 1922, el şi Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia ca monarhi ai României Mari. Fiul lui Ferdinand, Carol, a fost o personalitate controversată. Îi plăceau aventurile şi viaţa trăită în lux. În 1920 s-a căsătorit cu Elena de Grecia şi, în următorul an, i s-a născut un băiat - Mihai de România. În 1927 Ferdinand a murit; deoarece Carol renunţase la tron, Mihai a fost proclamat rege al României. Având doar şase ani, s-a instituit o regenţă. Trei ani mai târziu, tatăl său, Carol, s-a hotărât să se întoarcă în România şi a devenit rege sub numele de Carol al II- lea. În 1938, el a impus o conducere cu caracter personal. S-a dovedit a fi inteligent, dar instabil, pentru că în momente

description

vve

Transcript of Monarhia În România

Monarhia n Romnia

Elev: Cilica Marius

n 1866, Alexandru Ioan Cuza, primul principe al Romniei ntregite, a abdicat. Pentru a evita noi conflicte interne i pentru a obine sprijinul puterilor strine, politicienii romni au decis s ofere coroana Romniei unui prin strain, care s aparin unei dinastii europene importante.

La 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern - Sigmaringen a depus jurmntul n faa parlamentului Romniei din Bucureti i a devenit astfel domnitor al Romniei.Carol I era rud cu mpratul german Wilhelm I i era sprijinit i de ctre Napoleon al III-lea. n 1881, Carol i soia sa, Elisabeta, au fost ncoronai ca rege i regin ai Romniei. Elisabeta de Wied era prines german, poet i o persoan cu o educaie aleas. Pseudonimul ei era Carmen Sylva i n tot ceea ce a ntreprins s-a manifestat ca un sprijinitor al artelor i literelor n Romnia. Carol a realizat multe reforme importante pentru ar i a pus bazele monarhiei constituionale n Romnia modern.

n 1914 Carol a murit, iar succesorul su a fost Ferdinand, fiul fratelui su. El a devenit rege sub numele de Ferdinand I (1914 - 1927). S-a cstorit cu Maria, nepoata reginei Victoria a Angliei. Cu toate c era ofier german i membru al familiei Hohenzollern - Sigmaringen, Ferdinand s-a alturat Antantei (Frana, Rusia, Marea Britanie) n timpul primului rzboi mondial. n 1922, el i Maria au fost ncoronai la Alba Iulia ca monarhi ai Romniei Mari. Fiul lui Ferdinand, Carol, a fost o personalitate controversat. i plceau aventurile i viaa trit n lux. n 1920 s-a cstorit cu Elena de Grecia i, n urmtorul an, i s-a nscut un biat - Mihai de Romnia. n 1927 Ferdinand a murit; deoarece Carol renunase la tron, Mihai a fost proclamat rege al Romniei. Avnd doar ase ani, s-a instituit o regen.

Trei ani mai trziu, tatl su, Carol, s-a hotrt s se ntoarc n Romnia i a devenit rege sub numele de Carol al II-lea. n 1938, el a impus o conducere cu caracter personal. S-a dovedit a fi inteligent, dar instabil, pentru c n momente hotrtoare ale istoriei romnilor, de exemplu n vara anului 1940, cnd Romnia a pierdut nord-vestul Transilvaniei, Basarabia i sudul Bucovinei, el nu a fost capabil s adopte o poziie ferm. Ca urmare a crizei de autoritate a monarhiei, doi ani mai trziu, n 1940, Carol al II-lea a fost forat de marealul Antonescu s abdice. Fiul su, Mihai, a depus jurmntul la 6 septembrie 1940.

Timp de aproape patru ani (1940 - 1944), puterea a aparinut lui Ion Antonescu, care se considera conductorul statului. Dar la 23 august 1944, n urma unei lovituri de stat, Antonescu a fost arestat i Romnia s-a alturat alianei Naiunilor Unite. n urmtorii patru ani, tnrul rege a ncercat din rsputeri s se opun ascensiunii comunitilor la putere n Romnia, dar, la 30 decembrie 1947, Mihai a fost forat de ctre acetia s abdice. A plecat n Elveia, unde a trit n exil pn n 2001, cnd a revenit n ar. n ultimii ani, s-a angajat n aciuni politice i diplomatice ce servesc intereselor rii, de integrare n structurile euro-atlantice.