Modificarile fonetice

V. Modific�rile fonetice

V. MODIFIC�RILE FONETICE

Mo�tenirea latineasc� a inventarului de foneme indo-europene indic� un caracter

relativ conservator. Este departe de modificarea fundamental� a sistemului

oclusivelor pe care au suferit-o germanica �i armeana, ca urmare a ansamblului de

legi fonetice cunoscute sub numele de muta�ie consonantic�. A p�strat triunghiul

vocalic, a�a cum numai greaca a mai f�cut-o (cu opozi�ia complet� a /o, � / �),

a�ezându-se la polul opus uniformiz�rii vocalice a limbilor indo-iranice. Pe de alt�

parte, consonantismul p�streaz� doar urme ale aspiratelor, iar diftongii manifest� o

clar� tendin�� spre monoftongare.

Inventarul fonetic este rezultatul unor legi fonetice, altfel spus al unor schimb�ri

necondi�ionate, care afecteaz� fonemele indiferent de ambientul fonetic.

Compararea termenilor din limbile indo-europene dezv�luie îns� numeroasele

efecte ale unor schimb�ri condi�ionate de fonemele din preajm� sau de plasarea în

cuvânt.

Conservatorismul relativ al inventarului fonetic al latinei în ansamblu este în parte

anulat de situa�ia vocalelor din silabele non-ini�iale: cu excep�ia vocalelor din

silabele ini�iale, care �i-au p�strat cu destul� fidelitate timbrul �i cantitatea,

vocalele limbii latine reflect� un stadiu îndep�rtat de cel al limbii de origine.

Istoria lor poate fi reconstituit� numai prin compara�ie indo-european�.

V. Modific�rile fonetice: Vocalismul

Vocalismul

Particularitatea vocalismului latin nu poate fi explicat� decât inductiv, deoarece

lipsesc datele precise din interiorul limbii latine �i, mai ales, al celorlalte limbi

italice. Explica�ia se bazeaz� pe dou� elemente:

1. conservarea diferit� a vocalelor scurte din silaba ini�ial� fa�� de

celelalte, care prezint� tendin�a de a se închide sau chiar de a

disp�rea;

2. constatarea faptului c� în alte limbi indo-europene tendin�a de

„sl�bire” (reducerea articul�rii manifestat� prin închidere sau chiar

dispari�ie) a vocalelor coincide cu absen�a accentu�rii silabei

respective.

Din aceste dou� observa�ii s-a dedus existen�a unei faze accentuale a limbii latine

pentru care nu exist� dovezi directe: o faz� în care accentul era fixat pe prima

silab� �i, dup� toate probabilit��ile, era un accent de intensitate.

Aceast� ipotetic� accentuare pe silaba ini�ial� se plaseaz� cronologic în faza pre-

latin�, el nefiind o mo�tenire indo-european�. O accentuare similar� se constat� în

proto-germanic� �i proto-celtic�, ceea ce ar sus�ine prin compara�ie o retragere

accentual� proto-italic�. Celelalte limbi italice îns� nu ofer� nici un fel de

informa�ii referitoare la locul accentului, astfel încât datele se bazeaz� în

exclusivitate pe m�rturiile latinei1.

1 Vide supra p. Error! Bookmark not defined..


Existen�a unei faze în care pre-latina prezenta un accent de intensitate ini�ial

complic� tabloul mo�tenirii accentuale în acest spa�iu indo-european. De la

accentul muzical liber al proto-indo-europenei se putea trece relativ u�or, ca �i în

alte familii de limbi, la un accent muzical limitat, a�a cum este definit accentul

latinei clasice. Prezen�a unei faze accentuale complet diferite, pe o întindere

temporal� restrâns�, este impus� de necesitatea de a explica situa�ia vocalismului

non-ini�ial, dar nu este sus�inut� de m�rturii directe. Probabilitatea îns� ca aceast�

faz� (eventual datorat� influen�ei substratului) s� fie real� este bine sus�inut� de

constat�rile f�cut� prin observarea direct� a mecanismului accentu�rii: opozi�ia

dintre accentul muzical �i cel dinamic este una gradual�, de vreme ce nu exist�

accentuare exclusiv muzical� sau exclusiv dinamic�. Raportul dintre cele dou�

componente, nefiind rigid, poate prezenta fluctua�ii în istoria unei limbi, eventual

pân� la inversare. Pre-latina este posibil s� fi fost caracterizat� printr-un echilibru

fragil între accentul muzical �i cel dinamic; a�a s-ar putea explica succesiunea

relativ rapid� a unor faze diferite de accentuare, de la proto-indo-european� pân�

în faza clasic� �i, mai departe, o nou� r�sturnare în mo�tenirea romanic� (pentru

care rezultatul extrem este cel al accentu�rii fixe din francez�).


Vocale scurte în silabe mediale

Vocalele scurte din silabele mediale au o evolu�ie care le face s� se confunde

aproape: p.ital. *a, *e, *o, *u au devenit e; acesta s-a men�inut ca atare în silab�

închis�, dar s-a închis la i în silab� deschis�; *i se conserv� apoape în toate

situa�iile (vide infra p. 6) chiar �i în silabele închise.

Aceast� tendin�� general� are trei situa�ii particulare privitoare la rezultatul e al

modific�rii vocalice:

1. e medial devine o (închizându-se mai departe la u) atunci când

este urmat de l pinguis sau de *w;

2. e medial se conserv� când este urmat de r (indiferent de originea

sa);

3. e medial se închide la i atunci când urmeaz� o nazal� velar� (id est

nazal� urmat� de o velar�).

Schimb�rile1 acestea afecteaz� nu numai mo�tenirea proto-italic� a latinei,

ci �i împrumuturile timpurii din greac�, ceea ce plaseaz� grani�a temporal� într-o

faz� apropiat� de latina arhaic�.

*e

leg�: *eks-leg� > �lig�.

tene��: *ad-ten�� > attine�; *ad-tentos > attentus. 1 Sihler §66.


reg�: *com-reg� > corrig�.

genus: gen. sing. *genes-es > generis.

sed��: *ad-sed�� > asside�; *ad-sed-tos > assessus.

gr. ��: lat. Sicilia; gr. ��: lat. *sicolos >

siculus.

ger�: *com-ger��> conger�.

fer�: refer�

*o

nouus: *nowo-tats > nouitas.

gr. �� : lat. ang�na (mai târziu: ang�na).

gr. � �� : lat. Proserpina.

*-foro (gr. *-��) > -fero: furcifer-, l�cifer-.

aurum: *auro-fac-s > aurifex.

gr. �� : lat. epistula.

*a

faci�: *re-faci� > refeci� > refici�; *re-faktos >

refectus.

ag�: *ex-ag� > exig�.

cad�: *ce-cad-ay > cecid�.

arma: *in-armis > inermis.

gr. dor. �� : lat. m�china.


gr. �� : lat. *talantom > talentum.

pari�: *pe-par-ay > peper�.

tang�: *ad-tang� > *atteng� > atting�.

taberna: contubernalis.

salt�: *en-salt� > *inselt� > �nsolt� > �nsult�.

gr. ��: lat. cr�pula.

dom�re: *doma-way > domu�.�

lau�: *eks-law� > �lu�.

*i

e�: i-tus: ad-i-tus.

cinis: gen. sing. cineris.

Faliscus: Faleri�.�

linqu�: re-lictus.

*u

caput: gen. sing. *caput-es >capitis.

augur: v.lat. auger, augeratus.

cornu: *cornu-can > cornicen.

rump�: surreptus.

arcus: arculus.


În pozi�ie medial�, atunci când urmeaz� o consoan� labial� (p, b, f, m),

exist� o confuzie de timbru între i �i u, explicabil� eventual printr-o pronun�are

intermediar�, de sonus medius:

cap-: occup� / occipi�, anticipi�.

rap-: surrupuit / surripuit.

mancupium / mancipium.

possumus / legimus etc.

aurufex, pontufex / aurifex, pontifex.

proxumus, optumus / proximus, optimus.

Aceast� articulare oscilant� sau intermediar� a fost explicat� în mai multe

feluri. Recurgerea la definirea sa ca sonus medius este argumentat� de m�rturiile

gramaticilor (Quintilian1, printre al�ii) �i de reforma ortografic� a lui Claudius,

care impusese un semn grafic distinct pentru acest sunet (fapt ce poate fi

interpretat îns� �i ca rezultat al influen�ei exercitate de pronun�ia atic�). Ca

tendin�� general�, se contureaz� limitarea grafiei u la textele vechi (sau arhaizante)

ale latinei �i fixarea ca norm� clasic� a grafiei i, ceea ce poate fi interpretat �i ca o

evolu�ie fonetic� de la u la i. P�strarea unor cuvinte cu grafia u s-ar putea explica

fie ca urmare a ambientului fonetic (imprecis definit îns�) fie, mai plauzibil, ca un

conservatorism selectiv: possumus (sub presiunea lui sumus), uolumus (poate cu

vocala tematic� originar� *o > u, conservat� numai la câteva verbe foarte uzuale),

postumus (�i numele propriu Postumus). 1 Institutio oratoria I, 4, 8.


Diftongi în silabe mediale

Vocala component� a diftongilor are cel mai adesea un comportament care este

compatibil cu cel al vocalelor scurte în silabe mediale; diftongii în e �i o se

monoftongheaz� cu acela�i rezultat ca în silabele ini�iale.

*ey > �

*ew, *oy, *ow > �

*en-deyk� > ind�c�.

*en-dewk� > *in-douc� > ind�c�.

poena: imp�ne.

Diftongii în a au un comportament diferit fa�� de silabele ini�iale, rezultatul fiind

îns�, de asemenea, monoftongarea la unul din timbrele vocalice închise (� sau �).

*ay > ei > �

*aw > �

caed�: *ke-kayd-ay (perf.) > cec�d�.

gr. ��: ol�ua.

claud�: *en-klawd� > incl�d�.


Prezen�a diftongilor ai sau au în silabe mediale este explicabil� prin analogie, mai

ales când este vorba de men�inerea transparen�ei unui compus: inaequalis,

incautus.

Vocale scurte în silabe finale

Vocalele scurte din silabele finale se comport� diferit în func�ie de caracterul

deschis sau închis al silabei. În final� absolut� (silab� deschis�), vocalele scurte

*e, *o, *i devin e; *a �i, mai ales, *u, nu sunt bine sus�inute de exemple. În silab�

final� închis�, vocalele rotunde *o �i *u au acela�i rezultat (u), iar *e �i *i devin e,

care se închide la i înainte de orice consoan� singur�, cu condi�ia s� nu fie nazal�:

e se men�ine a�adar atunci când este urmat de grup consonantic sau de consoan�

nazal�.

*e

vocativul sing. al numelor tematice: lupe (cf. gr. ��).

imperativul verbelor tematice: age, agite (cf. gr.

��).

*dekm: decem

genitivul sing. a temelor consonantice: -is < *-es.


pers. II �i III sing. ale verbelor tematice: -is < *-esi, -it

< *eti.

*o

imperativul sing. mediu: *-so > -re (cf. gr. ��).

pron. masc. iste < *is-to.

termina�iile de nom. �i ac. sing. ale declin�rii tematice:

-us < -os, -um < -om.

*H2lyod: aliud (cf. gr. ��, ved. anyát).

pers. III pl. a verbelor tematice: -unt (cf. gr. dor. -� �� ,

gr. at. ��, ved. -anti).

*a

*prismo-kap-s: pr�nceps (capi�).

*cornu-kan: cornicen (can�).

*i

*H2enti: ante (cf. gr. � �� , ved. ánti).

*mori: mare.


*kwim: quem.

*m¡tim: mentem.

*u

termina�iile de nom. �i ac. sing. ale temelor în u: -us, -

um.

Observa�ii:

Unele cuvinte latine�ti par s� contrazic� aceste reguli de modificare a vocalelor din

silaba final�; ele sunt îns� doar excep�ii aparente:

- o final� latineasc� -� poate ap�rea ca urmare a unei scurt�ri iambice, ca

în quasi.

- la fel se explic� finala –o �� , ca în cedo, modo (< -�d).

- forma adverbial� partim, cu un vocalism final diferit de cel al

substantivului corespunz�tor, ar putea fi explicat� pornind de la o form�

izolat� part�m.

- -a în final� absolut� nu este clar atestat�; adverbul ita sau nom. sing. al

declin�rii I, ori nom. pl. neutru sunt divers explicate.

- în latin� finala -�s provine dintr-o form� terminat� în grup consonantic,

e.g. hospes < *hospets < *hostpetis < *hosti-potis sau ades < *adess,

care este �i sus�inut de analogie.


- �ndecim etc. are finala –im ca rezultat al unei metateze (< *�ndicem <

*oyno-dekm).

Diftongi în silabe finale

PIE *-ey: v.lat. -ei > lat. –�; dat. sing. al temelor

consonantice: m�tr�.

PIE *-oy: v.lat. -ei > lat. �; nom. pl. al declin�rii

tematice: u�c�, ali� (cf. gr. �� ), dat. pl. al

declin�rii tematice: uir�s (cf. gr. ��).

PIE *-ew, *-ow: lat. �; gen. sing al temelor în u:

man�s.

PIE *-ay: lat. �; pers. I sing. perf.: peper� (cf. fal.

peparai); în monosilabice (care au de obicei un

fonetism aparte) se poate conserva ca diftong ae: prae

(cf. gr. �� ); aqu�s < *aquais.

Observa�ii asupra schimb�rilor fonetice condi�ionate: analogia

Modific�rile fonetice pot fi împiedicate sau anulate de sentimentul lingvistic al

vorbitorilor, care încearc� s� men�in� transparen�a compuselor �i coeren�a


paradigmelor. Analogia este frecvent responsabil� pentru situa�iile în care

fonetismul nu poate fi explicat etimologic. De pild�, alternan�a dintre e �i i,

conform� fonetismului latinesc, din substantivele compuse cu radicalul -cap-

(pr�nceps / pr�ncipis) sau -fac- (artifex / artificis) �i în multe altele (m�les /

m�litis etc.) a condus la constituirea unui model de declinare, în care nominativul

are vocala predesinen�ial� -e-, iar celelalte cazuri au vocalismul -i-. Pe baza acestui

model s-a operat modificarea analogic� a compuselor lui d�c�: i�dex, index etc.,

pentru care etimologia ar fi impus nominativul *i�dix, *indix. Direc�iile în care

ac�ioneaz� aceste aranj�ri analogice nu pot fi întotdeauna urm�rite cu precizie. Un

exemplu îl constituie paradigma �i compusele verbului gradior atest�

inconsecven�e ale vocalismului care pot fi puse în seama analogiei: participiul

a�teptat ar fi fost *grassus, cel în uz este îns� gressus – poate sub influen�a

participiului compuselor, e.g. pr�gressus; tot participiul cu vocalismul (a�teptat) –

e- ar explica tema de prezent a compuselor (e.g. pr�-gredior), pentru care evolu�ia

fonetic� a vocalei –�- în silab� medial� ar fi dus la �.

Sincopa �i apocopa

Vocalele scurte din silabele mediale �i finale sufer� o reducere în latin�,

concretizat� în articularea lor cu o apertur� restrâns�. Situa�ia extrem� de reducere

a vocalei este amu�irea sa; dispari�ia unei vocale este un accident fonetic, care


poate fi constatat, dar care nu se produce obligatoriu atunci când se îndeplinesc

anumite condi�ii fonetice. Termenii folosi�i pentru dispari�ia unei vocale scurte

precizeaz� locul din cuvânt în care se produce: sincopa este dispari�ia unei vocale

mediale, apocopa este dispari�ia vocalei aflate în final� absolut�; afereza,

pierderea vocalei ini�iale, este un accident fonetic bine atestat de limbile romanice,

dar care nu este prezent în latin�.

Amu�irea vocalelor scurte s-a produs în faze diferite ale istoriei limbii latine. În

perioada preistoric�, cea în care se presupune c� accentul marca puternic silaba

ini�ial�, dispari�iile vocalice au afectat masiv vocabularul latin. Sincoparea

reprezint� în sine un argument în favoarea existen�ei unei rostiri proeminente a

silabei ini�iale, pentru c� altfel nu s-ar putea explica dispari�ia unor vocale care,

prin compara�ie lingvistic� sau pe baza m�rturiilor latinei clasice, era accentuat�.

sincop�

*kwinkwe-dekm > *qu�ndicem: qu�ndecim.

*deksiteros > dexter (cf. gr. !�"��!�"��!�"��!�"��).

v.lat. balineum > lat. balneum (cf. gr. #�� $#�� $#�� $#�� $ov).

*partis > pars.

Cele mai multe dintre cuvintele sincopate sunt alc�tuite dintr-un num�r mare de

silabe. La aceast� structur� silabic� se refer� o lege fonetic� (a�a-numita „lege a lui

Exon”), care constat� c�, în latin�, în cuvintele tetrasilabice cu silabele mediale

deschise scurte se produce sincoparea vocalei din silaba secund�. Legea cunoa�te

numeroase excep�ii (dintre care unele sunt doar aparent excep�ii, explicabile


printr-o cronologie relativ�) �i, în orice caz, se aplic� luând în considera�ie

ansamblul paradigmei.

Cu regularitate se produce sincoparea, în silab� final�, în unele cuvinte care s-au

constituit ca tipuri morfologice. Ele au în comun faptul c� vocala scurt� care se

sincopeaz� sunt precedate de o lichid� (mai ales r): tipul ager (< *agros, cf. gr.

��) – Alexander (cf. gr. % ��"� !��% ��"� !��% ��"� !��% ��"� !��), tipul acer (< *akris); similar se explic�

exemplul de mai sus: fers < *feres.

apocop�

*eti > et (cf. gr. ��ti, ved. áti).

ab: cf. gr. ��&��&��&��&��

sub: cf. gr. �'��&��'��&��'��&��'��&��

voc. sing. al tematicelor în -r-: uir, puer (cf. Plaut

puere).

imp. tematice: d�c, d�c, fac.

Se deduce din exemplele de mai sus faptul c� apocopa a avut urm�ri morfologice

demne de semnalat. Întreaga flexiune verbal� este marcat� de apocop�: desinen�ele

personale primare *-si, *-ti, *-nti au devenit în latin� –s, -t, -nt; dat fiind

caracterul spontan al dispari�iilor de vocale, aceast� apocop� consecvent� poate fi

intrepretat� mai mult ca element morfologic, ini�iat de un accident fonetic. În

domeniul numelui, clasa neutrelor cu tema în –i atest� de asemenea consecvent

apocoparea cuvintelor mai lungi de trei silabe: animal < v.lat. anim�le.


Caracterul accidental al dispari�iilor vocalice este bine pus în eviden�� de

men�inerea unor forme originare al�turi de cele trunchiate. Situa�iile de felul acesta

caracterizeaz� mai degrab� sincop�rile sau apocop�rile de dat� relativ târzie.

Asemenea perechi de termeni pot ap�rea ca variante ale unui cuvânt (cal(i)dus,

sol(i)dus, sur(ri)g�, atque / ac, neque / nec) sau în cadrul mai larg al unei familii

de cuvinte: ualidus / ualde (la Plaut exista înc� forma nesincopat� a adverbului:

ualide); superus / supr�, supr�mus;.��nferus / �nfr�.

Anaptixa

Fenomenul contrar dispari�iilor de vocale este anaptixa, apari�ia unei vocale într-

un grup consonantic1 intervocalic (-cl-, -bl sau -pl-). Vocala este, în mod firesc,

scurt�; timbrul s�u (i sau u) este determinat de tipul lichidei: l exilis impune

timbrul i, l pinguis impune timbrul o, care evolueaz� la u. Cum cele dou� tipuri de

l sunt la rândul lor determinate de fonemul urm�tor, rezultatul anaptixei este în

armonie cu acesta. În greac� (unde, de altfel, grupurile consonantice sunt bine

tolerate), fenomenul este rar.

PIE *peH3-tlo-: p.ital. *p�tlom > *p�clom >lat.

p�colom > p�culum.

1 Vide infra p. 20 alte modalit��i prin care latina dizolv� grupurile consonantice.


PIE *fak-l-: lat. facilis; facul; facultas.

gr. '( ��'( ��'( ��'( ��: v.lat. HERCLE > *Hercol�s >

Hercul�s.

Vocala anaptictic� poate ap�rea �i în interiorul altor grupuri consonantice:

drachuma < gr. !��!��!��!��, v.lat. techina < gr. �� .

În latin� nu este atestat un fenomen vocalic frecvent în greac�, cunoscut sub

numele de „protez� vocalic�” (dar bine cunoscut limbilor romanice): ruber –

��)��)��)��)��, n�men – �* ��* ��* ��* ��, mulge� - ��+��+��+��+ .

Contragerea vocalelor

Contragerea este un fenomen fonetic bine atestat în ansamblul limbilor indo-

europene; const� în tendin�a de a rosti împreun� dou� foneme al�turate care au o

tr�s�tur� comun�. Dou� vocale aflate în contact se contopesc într-una singur�, a

c�rei durat� acoper� ambele more ale voclelor ini�iale. Dac� cele dou� sunt de

acela�i timbru, rezultatul este în întregime previzibil. Dac� cele dou� vocale sunt

distincte, contragerea trebuie v�zut� în dou� etape: etapa de aducere la un timbru

comun a celor dou� vocale �i etapa contopirii lor. Cele dou� etape nu sunt

recognoscibile în atest�rile termenilor, dar procesul pare unul natural.

Comportamentul vocalelor aflate în contact are o paralel� în asimilarea

consonantic� (id est articularea asem�n�toare a consoanei învecinate).


Greaca atest� faze distincte de contragere vocalic�. Limba

homeric� nu cunoa�te aproape deloc contragerile; dialectul atic

rezolv� îns� prin contrageri întâlnirile de vocale provocate de

dispari�ia unei sonante sau a siflantei (e.g. gr.at. �� , gr.hom.

�� < *genesos).

În latin� principala surs� a secven�elor vocalice o constituie dispari�ia unui *-y-

intervocalic; frecvent au disp�rut �i *-h-, *-s- sau *-w- între dou� vocale identice.

Contragerea se produce uneori �i în cazul compuselor cu d�-, pro- sau co- �i un

cuvânt care începe cu o vocal�.

Vocalele indentice se contrag având ca rezultat vocala lung� corespunz�toare.

*treyes: tr�s (cf. gr.at. ��$��$��$��$, ved. tráyas).

*lawa-tr�na-: l�tr�na.

*ko-opia: c�pia.

*ne-hem�: n�m�.

nihil / n�l.

aud�u�t: aud�t

Diftongul ae absoarbe vocala posterioar� (e, i) care urmeaz� (direct sau dup�

dispari�ia unui fonem intervocalic).

*pray-emiom (em�): praemium.

*pray-habe�: *praehibe� > praebe�.


Vocalele u �i i nu se contrag în aceast� succesiune: tenuis (trisilabic); monu�; în

schimb, biga(e) < *dwi-yuga, poate fi considerat rezultat al contragerii –iu-

(Sihler §88) sau un caz de sincopare (Ernout-Meillet s.u. iugum) a lui u.

Rezultatul contragerilor de vocale diferite favorizeaz� uneori vocala aflat� pe

primul loc:

laud�s < *laud�-es < *lawda-yesi.

m�l� < *m�ol� < maguol�.

qu�rtus < *quaortos < *kwawortos.

d�g� < *d�-ag�.

d�be� < *d�hibe� < *d�-habe�.

c�g� < *co-ag�.

c�m� < *co-em�.

Alteori este favorizat� vocala lung� sau contragerea se supune analogiei:

laud�s < *lauda�s < *lawd�y�s.

laud� < *lauda� < *lawd�y�.

Lungirea vocalelor în latin� În afara situa�iilor de contragere vocalic�, în latin� vocalele se modific� în sensul

sporirii duratei lor ca urmare a unui fenomen fonetic cunoscut sub numele de


„lungire compensatorie”. Acest fenomen poate fi în�eles numai din punctul de

vedere al structurii silabice a cuvântului:

- grupurile consonantice, în general greu de pronun�at, au tendin�a de a se

simplifica, reducându-se numeric;

- reducerea uneia sau a mai multor consoane are urm�ri asupra silabei

precedente, care devine deschis� (având a�adar cantitatea vocalei pe

care o con�ine);

- transformarea unei silabe din închis� (id est lung�) în deschis� (id est

poten�ial scurt�, în cazul în care centrul s�u este o vocal� scurt�) este

împiedicat� prin lungirea („compensatorie”) a vocalei.

Grupurile consonantice care tind s� se simplifice con�in o siflant� sau o

nazal�; ele pot fi mediale sau finale.

�dem < *is-dem.

s�d� < *si-sd�.

m�l� < *mag(i)s-uol�.

ah�nus cf. umbr. ahesnes.

c�na cf. v.lat. cesnas, osc. kerssn�-.

c�mis cf. v.lat. cosmis.

equ�s ac.pl. < *equons.

m�nsis (dar ital. mese, sp. mes, fr. mois): s�-mestris


Procesul fonetic de simplificare consonantic� poate fi împiedicat sau anulat

(prin revenire la forma ini�ial�) de analogie sau de nevoia de a p�stra transparen�a

cuvântului. Restabilirea grupului consonantic nu aduce întotdeauna dup� sine

revenirea vocalei la cantitatea scurt�:

*consol > v.lat. c�sol > lat. c�nsul (abreviat îns� cos.).

De altfel, autorii antici observ� lungirea vocalelor înainte de un grup consonantic

alc�tuit din nazal� �i fricativ� (ns, nf): �ns�nus, c�nsu�uit, �nf�l�x, c�nf�cit.

Lungirea se produce �i înainte de grupurile nct �i nx: i�nctus, s�nctus, c�nctus,

coni�nxit.

Lungirea înaintea grupului mpt (plauzibil� ca evolu�ie paralel� a nazalei n) este

practic limitat� la radicalul *em-: �mptus, �mti�, s�mptus etc.

Sursele antice indic� �i cantitatea lung� a vocalei i în finalele: -�gnus, -�gna, -

�gnum. Aceast� informa�ie este sus�inut� de m�rturia epigrafic� a unor termeni cu

i longa, care aveau etimologic i scurt: SIGNVM, PRIVIGNVS, DIGNVS1.

M�rturiile epigrafice coroborate cu complexele lexicale latine�ti care permit

stabilirea cantit��ilor vocalice par s� indice o tendin�� de lungure vocalic� înainte

de r + consoan�. A�a grafia AARMIS indic� vocala ini�ial� scurt�, împotriva

etimologiei dezv�luite de tratamentul lui -� în silab� medial�: inermis < *in-

�rmis.

1 Despre transferul tr�s�turilor de închidere asupra vocalei scurte -i-, cu efectul unei aparente

lungiri, vide G. Cre�ia, Dignus et ses dérivés. Contribution à l’étude diachronique du lexique latin

(I). În: Revue Roumaine de Linguistique, XXXI, 1986, 5; p. 429-438.


Paradigmele verbale de tipul �g� / �ctus par s� dezv�luie o lege fonetic� („legea

lui Lachmann”) care indic� lungirea vocalei atunci când oclusiva urm�toare î�i

pierde sonoritatea. Aceast� lege a fost formulat� pe baza unui set larg de exemple

(l�g� / l�ctus, r�g� / r�ctus, t�ng� / t�ctus, u�de� / u�sus, c�d� / c�sum), f�r� a

oferi îns� explica�ii mul�umitoare pentru numeroasele excep�ii. Este mai plauzibil�

interpretarea din punctul de vedere al morfologiei verbale, prin opozi�ia de

cantitate vocalic� la teme diferite1.

Scurtarea vocalelor în latin�

• Vocalele s-au scurtat înc� din preistoria latinei atunci când erau urmate de

un grup alc�tuit dintr-o sonant� �i o consoan�. Pentru domeniul grecesc, acest tip

de scurtare este cunoscut ca „legea lui Osthoff”. În latin� se aplic� limpede numai

în dou� secven�e, ambele implicând nazala n: -nt- �i -nd-.

laudant < *laud�nt < *lawd�yonti.

mon�nt < mon�nt <*moneyonti.

participiu: am�nt-, uid�nt-.

gerundiv: am�nd-, uid�nd-.

1 Vide Leumann §435.


Este posibil ca tot prin legea lui Osthoff s� se explice evolu�ia desinen�ei folosite

în latin� pentru dat. pl. al declin�rii tematice: *-�ys > *-oys > *-eys > -is.

• Vocalele lungi se scurteaz� în general înainte de orice alt� vocal� (uocalis

ante uocalem corripitur), r�mânând în contradic�ie cu aceast� lege un num�r

relativ mic de exemple (unele forme din paradigma verbului f��i genitivul

pronominal -�us).

pius < p�us; fuit < f�it.

Chiar dac� pozi�ia antevocalic� este mascat� de prezen�a unui h, scurtarea se

produce, demonstrând înc� o dat� slaba articulare a acestuia.

dehinc < d�hinc; deh�sc� < d�h�sc�.

Scurtarea poate afecta �i diftongii.

prehend� < praehend�.

• Vocalele din silaba final� închis� se scurtez� cu o singur� excep�ie: atunci

când consoana final� este -s. Aceste scurt�ri s-au produs în etape diferite ale

istoriei limbii latine. Cea mai veche este scurtarea înainte de -m, ceva mai târziu

producându-se scurtarea înainte de -t �i, în fine (cu excep�ia monosilabicelor, care

întotdeauna au tendin�a de a nu se supune legilor fonetice), scurtarea înainte de -r

�i -l.

Aceste scurt�ri finale au remodelat flexiunea latinei: e.g. ac.sing. al temelor în –�,

poate gen. pl. (care avea în limba de origine desinen�a -�m sau -om), termina�iile

de pers. III sing. ale verbelor etc.


Vocalele din silaba final� deschis� s-au scurtat �i ele; exemplele de vocale lungi în

final� absolut� din latina clasic� sunt explicabile prin cronologia relativ� a ac�iunii

legilor fonetice: ablativul (�i formele adverbiale provenite de aici) avea în latina

arhaic� marca vocal� lung�+d, iar în momentul în care a disp�rut consoana final�

nu mai ac�iona legea scurt�rii vocalelor finale.

• În latin� arhaic� începe s� ac�ioneze o lege de scurtare a vocalei finale din

cuvintele disilabice cu prima silab� lung�; legea este cunoscut� ca „scurtare

iambic�” (correpti� iambica). Aceast� scurtare este înc� în curs de realizare în

textele vechi, dup� cum dezv�luie scandarea plautin�. Este probabil o tr�s�tur� de

limb� vorbit� care a p�truns în latina clasic�, extinzându-se chiar de la cuvintele de

form� iambic� (disilabice) la perechi de silabe iambice în cuvânt (pud�citia:

pudicitia)1.

Scurt�rii iambice i se datoreaz� numeroase forme clasice:

duo (cf. gr.hom. !��+!��+!��+!��+ , ved. d(u)v�).

ego (cf. gr. ��+��+��+��+ ��).

cedo < *ke-d�.

nisi < nis� < v.lat. ne sei.

quasi < quas� < v.lat. qua sei.

bene, male, modo < ben�, mal�, mod�.

1 Leumann §121.


Tot prin scurtare iambic� se explic� formele pronominale mihi, tibi, sibi �i cele

adverbiale ubi, ibi, , care sunt folosite al�turi de vechile forme iambice, întâlnite

mai ales la poe�i (probabil din necesit��i metrice).

Teatrul timpuriu atest� aplicarea scurt�rii iambice �i la cuvinte care s-au fixat în

latina clasic�, probabil sub presiunea analogiei, în alt� form�: bonis ab.pl. (clasic

bon�s), boni gen. sing. (clasic bon�), amo pers. I sing. (clasic am�).

Acest tip de scurtare nu afecteaz� niciodat� cuvintele cu structur� spondaic�: oct�,

alt�, pr�m�.

V. Modific�rile fonetice: Consonantismul

Consonantismul

Relativa fidelitate cu care latina clasic� reflect� consonantismul indo-european,

chiar din punctul de vedere al grupurilor consonantice sau al consoanei din finalul

cuvântului, este în parte rezultatul presiunii exercitate de norma gramatical�

asupra limbii care evoluase deja în direc�ia simplific�rii consonantice �i a pierderii

finalelor. M�rturiile latinei arhaice coincid din acest punct de vedere cu m�rturiile

mult mai târzii ale latinei postclasice, fapt explicabil numai prin continuitatea –

f�r� întreruperi �i f�r� reversii – a latinei vorbite. Atest�rile epigrafice de tipul

COSOL sau SCIPIONE pentru termeni care apar în latina normat� în forma

c�nsul �i Scipi�nem trebuie interpretate ca not�ri exacte ale pronun��rii cu un

consonantism simplificat, în care nazala nu este rostit� ca fonem de sine st�t�tor,

ci const� de fapt într-o simpl� nazalizare a vocalei precedente. Aceast� evolu�ie,

coerent� cu mersul limbii latine �i reg�sit� în m�rturiile de limb� colocvial� �i

tîrzie, a fost oprit� �i supus� unui proces de reversie de c�tre gramatici. Caracterul

reversibil al procesului fonetic probabil c� este îns� o simpl� aparen�� a limbii

scrise sau, cel mult, rezultatul unui efort lingvistic. Claritatea morfologic�,

simetria paradigmelor, transparen�a compuselor sunt bine servite de grafia normat�

a latinei clasice. Pronun�area latinei culte probabil c� era îns� mai apropiat� de

firescul articul�rii, care este împlinit mai degrab�, de pild�, în forma atestat�

epigrafic OPSIDES �i sus�inut� de tratamentul grecesc al grupului #### + �� ca ,,,, (=

ps), decât de forma impus� de norm� obsides.


Asimilarea Cele mai multe dintre schimb�rile care afecteaz� grupurile de consoane se

datoreaz� asimil�rilor. Asimilarea este un fenomen fonetic bine reprezentat în

toate compartimentele foneticii �i, nu mai pu�in, bine reprezentat în ansamblul

limbilor indo-europene. Asimilarea const� în rostirea cât mai asem�n�toare a

fonemelor al�turate. Ca fenomen general, poate fi recunoscut �i în rândul

vocalelor, ori de câte ori acestea ajung s� fie învecinate – din acest punct de

vedere, contragerea este situa�ia extrem� de asimilare; vocala anaptictic� de timbru

i sau u este �i ea impus� de fonemul care urmeaz�; monoftong�rile ai > �, au > �,

pot fi de asemenea interpretate ca articulare asem�n�toare a dou� foneme al�turate,

încheiat� prin contopirea lor la acela�i timbru vocalic, pe durata a dou� more.

Asimilarea grupurilor consonantice este cu mult mai limpede, dat� fiind

complexitatea simetric� a sistemului de oclusive. Într-o secven�� de dou� oclusive,

în care fiecare se caracterizeaz� prin locul de articulare �i prin modul de articulare,

orice modificare datorat� asimil�rii poate fi definit� ca direc�ie de ac�iune �i ca

grad de realizare. Din punctul de vedere al direc�iei, asimilarea poate ac�iona

dinspre prima consoan� spre a dou�, men�inând tr�s�turile de articulare (asimilare

progresiv� sau „de întârziere”) sau, dimpotriv�, poate afecta prima consoan�, într-

o preg�tire a aparatului fonator pentru articularea celei de a doua (asimilare

regresiv� sau „de anticipa�ie”). Asimilarea se poate realiza total, apropiind cele

dou� consoane atât ca loc de articulare cât �i ca mod de articulare, situa�ie în care

rezultatul este o consoan� geminat�; sau se poate realiza par�ial, ducând apropierea

în articulare numai pân� într-un punct – �i în acest caz cele dou� consoane coincid

fie ca loc de articulare, fie ca mod de articulare.


Privit� din aceste dou� unghiuri, asimilarea suferit� de scriptus < -bt- este o

asimilare regresiv� par�ial� (în modul de articulare, având ca rezultat dou�

oclusive surde), iar accipi� < -dc- este o asimilare regresiv� total�, implicând atât

locul de articulare cât �i modul; aggredior < -dg- este un caz particular de

asimilare regresiv�, în care cele dou� consoane se caracterizeaz� prin acela�i mod

de articulare, iar asimilarea locului de articulare, pe care o putem considera

par�ial�, are ca rezultat o consoan� geminat�. În fer-si > ferre, pe de alt� parte, se

constat� o asimilare progresiv� total�.

Efectele asimil�rii pot fi împiedicate sau, mai adesea, ascunse de recompunerea

termenilor, reflectat� în grafie. A�a se explic�, de pild�, grafia bine atestat�

epigrafic (�i „corect�” gramatical) pân� târziu adsum �i conloc�, cu toate c� este

de a�teptat o pronun�ie asimilat�: *assum, *colloc�, sugerat� de altfel de textul lui

Plaut.

Nu se pot stabili reguli pe baza c�rora s� se determine fonemul care î�i impune,

într-un proces de asimilare, articularea, �i nici gradul în care se realizeaz� aceasta.

În general, latina atest� un num�r mai mare de asimil�ri regresive.

• secven�e de oclusive:

oclusive diferite

scr�b�: scriptus

ag�: actus

ueh�: uectus


coqu�: coctus

ungu�: unctus

sitis: *sitikos > siccus

*ad-kapi� > accipi�

*ad-kways� > acquir�

*ad-ges� > agger�

*kwid-pe > quippe

*ob-kayd� > occid�

*sub-ges� > sugger�

dou� dentale

patior: (*pat-to-s >) passus

sede�: (*sed-to-s >) sessus

iube� (<*ieudh-): iussus

uert�: uersus

sall� (< *sald-): salsus

r�d�: r�sus

�tor: �sus

claud�: clausus

tonde�: *tond-tr�- > tonstrix

• secven�e cu o siflant�:

oclusiv� �i siflant�

scr�b�: scr�ps� (cf. gr. ��+��+��+��+ : ��,+��,+��,+��,+ )


d�c�: d�x� (cf. gr. !�� !�� !�� !�� : !��"+!��"+!��"+!��"+ )

iube� (<*ieudh-): iuss�

l�d�: l�s�

siflant� �i consoan�

*is-dem > �dem

*funes-ri- > funebris

• secven�e cu o nazal�:

*supmos > summus (cf. umbr. somo, gr. �'��'��'��'��)

*swepnos > somnus (cf. gr. �*� ��*� ��*� ��*� �)

decet: dignus (< *dek-no-)

sec�: segmentum (< *sec-mnto-)

nosc�, v.lat. gnosc� (cf. gr. �� + ��+�� + ��+�� + ��+�� + ��+ )

*H2etnos > annus

• secven�e cu o lichid�:

*sed-la (sede�) > sella

*p�t-lom > p�clom > p�colom > p�culum

*fer-si > ferre

*kom-rump� > corrump�

*in-reg� > irrig�


• secven�e de trei sau mai multe consoane:

*eks-dewk- > *esdewk� > �d�c�

*aps-port� > asport�

torque�: *torkw-mentom > tormentum;

*torkw-say > tors�;

*torkw-tos > tortus.

qu�ntus / qu�nctus

Disimilarea În greac�, disimilarea este un fenomen fonetic atestat cu regularitate în cazul

succesiunilor de aspirate („legea lui Grassmann”); aceea�i evolu�ie este prezent� �i

în vechea indian�.

În latin�, disimilarea apare ca fenomen sporadic1:

mer�di�s < *medyo-diy�s

cr�dus < *krowros

Unele fenomene de disimilare sunt atestate în faza preliterar�, de pild�2

transformarea sufixului -�li-s în -�ri-s atunci când în radical se mai afl� o lichid� -

l-: c�nsul�ris, m�lit�ris, singul�ris (dar mort�lis, n�u�lis, r�g�lis). Alte

disimil�ri sunt proprii limbii vorbite �i apar în limbile romanice, mai ales ca forme

populare (e.g. proprius, propriet�s: propius, propiet�s – atestate dialectal în

spaniol� �i italian�, proprio, �i în franceza popular�, propiétaire).

1 Vide supra p. Error! Bookmark not defined.. 2 Vide Väänänen p. 70.


Epenteza Grupurile consonantice nu sunt bine tolerate în latin� (spre deosebire de greac�).

Ele sunt rezolvate fie prin simplificare în sensul reducerii lor numerice sau în

sensul asimil�rii (vide supra p.27 sqq.), fie prin inserarea unei consoane

sumplimentare, neetimologice, într-o manier� care aminte�te fenomenul vocalic al

anaptixei (vide supra p. 16 sqq.). Acest fenomen – epenteza – se produce

îndeosebi în grupurile –ms-, -mt-, -mn-: comps�, sumps�, comptus, sumptus; în

latina popular�: dampnum, hiemps, sompnus, columpna pentru damnum,

hiems, somnus, columna1.

Metateza Metateza este de asemenea un fenomen fonetic slab atestat în latin�. În

ansamblul s�u, metateza este un tip de schimbare care se datoreaz� unui accident

de rostire �i, în consecin��, nu se poate încadra în tipare limpezi. Greaca atest� o

schimbare regulat� a oclusivelor din succesiune dental� + velar� în succesiunea

velar� + dental�: ��+��+��+��+ < *titk� (cf. �� ). În latin� nu exist� o metatez�

consecvent� similar�. Un exemplu (comun cu greaca) îl constituie poate termenul

„lup”:

*wlkwos > *lukwos > lupus (gr. ��).

Fenomene de metatez� sunt atestate în mo�tenirea romanic�, de pild�2

1 Vide Väänänen, p. 62. 2 Vide Väänänen, p. 71.


paludem: pad�le(m) în latina târzie, padule în

toscan�, p�dure în român�, paule în sard�.

Lungirea consoanelor Consoanele lungi sunt reprezentate grafic prin dublarea literei corespunz�toare, de

aceea se folose�te �i termenul „consoane duble” „sau „consoane geminate”).

Lungirea consoanelor este un fenomen sporadic în latin� �i pare s� fie înso�it de o

scurtare a vocalei precedente (respectându-se �i de aceast� dat� economia silabei):

littera < l�tera (v.lat. LEITERA)

Iuppiter < I�piter < *dyew-pHter

Scurtarea consoanelor În latin� se produce cu regularitate scurtarea consoanelor lungi (id est

simplificarea geminatelor) atunci când sunt precedate de o vocal� lung� sau de un

diftong, precum �i în pozi�ie final�.

*haussay (perf.) > haus�, dar *gessay (perf.) > gess��

mamma: mamilla

canna: canalis

*farr- (< *fars-): far�na

Singura consoan� lung� care se men�ine chiar dup� un element vocalic lung este ll

(cu observa�ia c� grafia ll ar putea nota de fapt un l palatal): n�llus, m�lle. Acest

din urm� termen a cunoscut o scurtare (de dat� relativ târzie), în forma de plural:


m�lia < m�llia (grafie atestat� înc� în Monumentum Ancyranum); la fel paulum <

paullum, u�licus / u�lla.

Scurtarea în pozi�ie medial� este de data târzie, fiind înc� men�inut� grafia cu

consoan� dubl� în perioada augustan�; Monumentum Ancyranum atest� CAVSSA,

dar �i inconsecven�a CLAVSSVM / CLAVSUM. Cronologia relativ� indic� f�r�

echivoc faptul c� scrutarea consoanelor a fost ulterioar� rotacismului (causa <

caussa fiind un argument clar).

Consoanele finale Consoana final� a unui cuvânt este în latin� într-o pozi�ie slab�, fiind cel mai

adesea incomplet articulat�. Inscrip�iile arhaice dezv�luie bine aceast� tendin�� a

consoanei finale de a disp�rea complet, f�r� a l�sa în urma sa nici un reflex care s�

motiveze notarea grafic�. Nefiind îns� proprie unei singure consoane finale,

aceast� dispari�ie putea s� afecteze considerabil în�elegerea limbii. Prin presiunea

normei gramaticale, consoanele finale (ca �i unele dintre grupurile consonantice)

sunt restabilite în latina cult� a perioadei clasice. Dispari�ia lor este înregistrat�

îns� în latina colocvial� �i devine definitiv� în faza târzie a limbii, cu importante

urm�ri asupra morfologiei (fiind unul dintre factorii care au condus la sincretismul

cazurilor �i, în ansamblu, la trecerea de la un sistem morfo-sintactic sintetic la unul

analitic).

-m

Nazala în pozi�ie final� probabil c� era reprezentat� doar de o nazalizare a vocalei

precedente, ceea ce a putut conduce la absen�a sa din m�rturiile epigrafice ale


latinei arhaice, chiar în cele mai îngrijite. La aceast� m�rturie grafic�, se adaug�

cea oferit� de scandare: nazala final� nu conteaz� ca element consonantic atunci

când cuvântul urm�tor începe cu o vocal�, permi�ând eliziunea vocalei de dinainte

sa; pe de alt� parte îns�, nu se poate presupune dispari�ia total� a nazalei finale, de

vreme ce tot scandarea dezv�luie faptul c�, atunci când cuvântul urm�tor începe cu

o consoan�, nazala are darul de a închide silaba precedent� („face pozi�ie”, având

rolul obi�nuit al unei consoane). �i comentariile anticilor sugereaz� rostirea slab� a

nazalei finale. Dispari�ia sa este acceptat� în latina clasic� în unele forma�ii

rigidizate: animaduert� (< animam aduert�), u�ne� (u�num e�).

-s

Siflanta final�1 era sl�bit� în latina arhaic�, dup� cum reiese bine din frecventa sa

omitere din inscrip�iile timpurii �i din faptul c� în poezia arhaic� adesea nu

conteaz� ca element consonantic. În vremea lui Cicero î�i rec�p�tase îns� valoarea

consonantic�, dup� cum reiese din observa�iile pe care acesta le face. Probabil c�

nu este lipsit de semnifica�ie pentru istoricul dispari�iei �i restaur�rii siflantei

faptul c�, dintre toate limbile romanice, italiana �i, cu prec�dere, dialectele sale

care se afl� geografic cel mai aproape de Roma nu prezint� nici o urm� a siflantei

finale, ceea ce ar putea fi interpretat ca o continuare a stadiului arhaic, considerat

subrusticum de Cicero.

-t 1 Vide supra p. Error! Reference source not found.Error! Bookmark not defined..


Dentala surd� se sonorizeaz� (> -d) în faza italic�, dup� cum dovedesc formele

verbale cu desinen�e secundare: FECED, SIED c�rora li se opun desinen�ele

primare evoluate prin apocop� (*-ti > -t): IOVESAT, MITAT. În latin� aceast�

distribu�ie originar� a desinen�elor verbale este atestat� numai de inscrip�iile

arhaice; ulterior, sistemul verbal se modific� în sensul generaliz�rii desinen�elor

primare, în forma lor apocopat�.

-d

C�tre sfâr�itul sec. al III-lea a disp�rut dentala sonor� în pozi�ie final�, atunci când

era precedat� de o vocal� lung�; aceast� modificare fonetic� a fixat forma clasic� a

ablativului singular (-�d > -�, -�d > -�, -�d > -�, -�d > -�); formele pronominale

monosilabice au supravie�uit vreme mai îndelungat�, �i apar la Plaut în cuvinte cu

dental� final�: m�d, t�d. Pentru raportul dintre conservatorismul grafiei (mai ales

în cazul textelor oficiale) �i realitatea lingvistic�, este gr�itor textul inscrip�iei

Senatus consultum de Bacchanalibus, a�a cum a ajuns pân� la noi: toate formele

de ablativ singular din text prezint� finala –d (SENTENTIAD, PREIVATOD,

MAGISTRATVD), în schimb încheierea ad�ugat� de me�terul care a executat

lucrarea indic� un ablativ evoluat fonetic: IN AGRO TEVRANO.

grupuri consonantice finale

Grupul consonantic final -ns s-a simplificat prin dispari�ia nazalei, cu lungirea

compensatorie a vocalei precedente.

Unele consoane au disp�rut în final� f�r� urme asupra asupra fonemelor

învecinate: cor < *cord (gen. cordis), lac < *lact (gen. lactis).


Consoanele finale lungi s-au scurtat: es < ess, m�les < m�less < *m�lets (la Plaut

scandarea indic� înc� ess, m�less).

Observa�ii asupra fenomenelor de fonetic� sintactic�

Transform�rile fonetice dezv�luite de evolu�ia formelor pe care le atest� cuvintele

latinei, luate independent, se întregesc prin modific�rile fonetice produse la

întâlnirile dintre cuvinte. Aceste modific�ri, percepute de vorbitori, nu sunt

consemnate în grafia normat� a latinei. Unele indicii pot fi oferite de poezie, altele,

mai numeroase, de grafiile sincere ale persoanelor necultivate.

Greaca atic� accept� diverse situa�ii de modificare fonetic� la grani�a dintre

cuvinte, dintre care cele mai limpezi sunt formele nega�iei obiective

(��, în func�ie de fonemul urm�tor), ale prepozi�iei ��"��"��"��", � � � � mobil.

Cu mult mai bogate sunt m�rturiile limbii sanscrite asupra fenomenelor de

fonetic� sintactic�, denumite curent în gramaticile limbilor indo-europene chiar

prin termenul sanscrit: sandhi.

În latin� sunt doar exemple izolate, din afara limbii normate: IM BALNEVM,

CVN SVIS, QVAN NVN

Modificarile fonetice

Documents

Transcript of Modificarile fonetice