AFEREZA – Accident fonetic constând în căderea unui sunet sau a unei silabe de la începutul cuvântului. Tipurile curente de afereză sunt: a) dispariţia unei vocale, cel mai adesea înregistrîndu-se pierderea lui a- (colo, coperi, mestica). Uneori se pot găsi în aceeaşi situaţie şi alte vocale, de ex. i- (talieni); b) dispariţia unei consoane (mai rar): s- (feştanie, feşnic, fârşit), z- (ice) etc; c) dispariţia unei silabe sau a mai multora la începutul cuvîntului (rar): fr. bus pentru autobus, rom. Saveta, Veta pentru Elisaveta etc. Afereza este în limba română un fenomen de limbă vorbită / populară. (...) Afereza vocalică (în special cea a vocalei a-) este considerată caracteristică pentru dialectele meglenoromân (...) şi istroromân (...).(DŞL)

EPENTEZĂ – 1. În sens larg, epenteza este o schimbare fonetică necondiţionată, care constă în introducerea unui sunet neetimologic (vocală sau consoană) în interiorul unui cuvînt: (...) coarjă (...) 2. În sens restrîns (...), epenteza este o schimbare fonetică necondiţionată, care constă în introducerea unui sunet (vocală sau consoană) într-un grup consonantic. Epenteza este un accident puţin răspîndit în istoria limbii române şi deci cu efecte puţin semnificative (...). Cele mai multe exemple de epenteză aparţin graiurilor dacoromâne, unde acest fenomen afectează numai anumite cuvinte; astfel în zonele vestice ale ţării se întîlneşte epenteza lui c în grupul sl în sclab, sclănină etc., sau epenteza lui ă în grupul hr din cuvintele hărăni, hărană în zonele sudice. (...) (DŞL)

SINCOPĂ – Accident fonetic care constă din căderea unei vocale (de obicei neaccentuate) în interiorul cuvîntului. Cauza acestui fenomen este simplificarea pronunţării şi economia mişcărilor articulatorii în ritmul vorbirii. (...) În limba română actuală, în vorbire apare mai frecvent sincopa vocalelor e şi i: iepur’le, laminuar’le. O sincopă în serie apare în vorbire, în limba actuală, şi în formele de participiu din structura perfectului compus (...) Din perspectivă diacronică, se remarcă existenţa unor perioade în care sincoparea este mai activă şi se produce în serie, în contexte fonetice similare; astfel, pentru latina populară tîrzie sunt semnalate asemenea serii de sincope (...) (DŞL)

DISIMILAŢIE – Spre deosebire de cazul în care două articulaţii, aflate în succesiune imediată, sau la oarecare distanţă, diferă considerabil între ele (...) apar situaţii în care, acelaşi principiu al economiei mişcărilor şi echilibrului de sistem cere ca două articulaţii în succesiune să nu se repete, ci, dimpotrivă, între ele să existe o deosebire, cu rolul de a asigura o oarecare lejeritate a mişcărilor articulatorii. (AG)

PROTEZĂ - Accident fonetic care constă în adăugarea unui sunet neetimologic la iniţiala cuvîntului pentru a-i uşura rostirea. În mod curent, proteza este definită ca adăugare a unei vocale la începutul cuvîntului: alămîie, (a) amirosi, deoarece proteza vocalică este mai frecventă; fenomenele de proteză consonantică sînt mai rare: zbici (pentru bici), scoborî (pentru coborî) şi au un caracter popular sau regional. (...) proteza lui a- este considerată o particularitate a dialectului aromân: arău, armân etc. (DŞL)

APOCOPĂ – Accident fonetic constând în căderea unuia sau a mai multor sunete aflate la sfârşitul unui cuvânt; extensiunea maximă a apocopei este de două silabe. Tipurile mai frecvente de apocopă sînt: a) reducerea unui cuvînt compus sau a unui cuvînt component al unei sintagme considerate ca prea lungi: cinematograf > cinema (...); b) reducerea, în fonetică sintactică, a vocalei finale dintr-un cuvînt. (...) Apocopa este considerată o caracteristică a pronunţării regionale maramureşene mătu[-şă], ma[-mă]; în cazul formelor verbale de indicativ şi conjunctiv prezent, datorită apocopei apar aici unele modificări în realizările sufixelor şi desinenţelor: (să) găzduie (...) În dialog, apocopa este o marcă a oralităţii (...) (DŞL)

METATEZĂ – Accident fonetic prin care sînt permutate unele sunete sau silabe în interiorul cuvântului, pentru a facilita pronunţarea. (...) (DŞL)

EPITEZĂ – constă în adiţia unui sunet la finala cuvîntului (AG)

ASIMILAŢIE – fenomen prin care un sunet îşi impune una sau mai multe dintre mişcările sale articulatorii asupra altui sunet (AG)

SINEREZĂ – În fonetică, fenomen de coarticulaţie în urma căruia două vocale alăturate, plasate în silabe diferite, fuzionează într-un diftong, pronunţîndu-se deci în aceeaşi silabă. (...) (DŞL)