TRIBUNALUL _______

Secția contencios administrativ și fiscal

Domnule Președinte,

Subsemnatul/subsemnata ___________, domiciliat(ă) în ____, str. _____, nr. ___, bl.

___, sc. ___, et. ___, ap. ____, tel. __________, e-mail _______________, reclamant în

dosarul mai sus menționat, formulez următoarele

CONCLUZII SCRISE

Prin care vă rog să admiteți cererea astfel cum a fost formulată și să obligați pârâtele la

restituirea taxei de poluare prelevată discriminatoriu şi în mod nelegal, prin încălcarea

dispoziţiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, la plata dobânzii fiscale

aferentă, precum și a cheltuielilor de judecată.

Susțineri

Referitor la excepția inadmisibilității și a neîndeplinirii procedurii prealabile,

considerăm că acestea sunt neîntemeiate și, pe cale de consecință, vă rog să le respingeți.

Din analiza hotărârii pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea

Metallgesellschaft şi Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea

dreptului european nu poate fi condiţionată de contestarea reglementării la momentul

efectuării plăţii, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii

contestaţiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curţii). Cu alte cuvinte, Curtea

menţionează faptul că autorităţile fiscale naţionale nu pot invoca culpa contribuabililor, care

nu au apelat la un remediu naţional ineficient, în condiţiile în care ele însele sunt culpabile

pentru aplicarea unor reguli naţionale incompatibile cu dreptul european.

Consider că termenul în care contribuabilii pot să-şi exercite dreptul la rambursarea

taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil şi întotdeauna ulterior datei la care se constată

incompatibilitatea reglementării fiscale naţionale cu dreptul european. Conform jurisprudenţei

instanţei de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioade cuprinse între trei şi cinci

ani de la data pronunţării hotărârii Curţii prin care s-a constatat faptul că impozitul/taxa

1

sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare [afacerea

C-231/96, Edis, Culegere 1998, p. I-1451, par. 35; afacerile reunite C-216/99 şi C-222/99,

Prisco şi CASER, în Culegere 2002, p. I-6761, par. 70; afacerea C-88/99, Roquette Freres,

Culegere 2000, p. I-10645; afacerea C-342/96, Dilexport, Culegere 1999, p. I-579, par. 70].

Dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure

contribuabilul posibilitatea de a obţine rambursarea taxelor şi impozitelor prelevate de

autorităţile fiscale naţionale cu încălcarea dreptului european.

În aceste condiţii, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în

temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României şi art. 117 lit. d) Cod procedură

fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispoziţiilor

legale“. O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculaţi de la

data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform

art. 135 Cod procedură fiscală.

A aprecia că dreptul la restituire ar putea fi exercitat doar prin contestarea deciziei de

calcul a taxei de poluare, în termen de 30 de zile de la data emiterii acesteia, reprezintă că ar fi

practic imposibil pentru contribuabili să se mai folosească de remediul oferit de art. 117 lit. d)

Cod procedură fiscală.

Considerăm că acţiunile având ca obiect restituirea taxei de poluare sunt admisibile

atâta timp cât au fost formulate în interiorul termenului de prescripţie prevăzut de Codul de

procedură fiscală, după îndeplinirea procedurii administrative prealabile (formularea unei

cereri de restituire a taxei de poluare, care să ofere administraţiei fiscale posibilitatea de a

evita litigiul fiscal). Atâta timp cât contribuabilul se află în posesia refuzului explicit al

organului fiscal de a restitui o taxă prelevată cu încălcarea dreptului european, acţiunea în

contencios fiscal este în mod evident admisibilă.

Pe fondul cauzei:

Consider că taxa de poluare a fost stabilită și prelevată în mod ilegal, prin aplicarea

eronată a prevederilor legale stabilite prin OUG 50/2008.

Conform art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau

indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele

care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (Tatu) și C-263/10 (Nisipeanu),

articolul 110 TFUE (ex-art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat

membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor

înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât

2

descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie

cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie

având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Având în vedere că s-a respins cererea statului român de limitare a efectelor în timp a

hotărârii Curţii, hotărârea Nisipeanu se aplică retroactiv şi lipsește de temei juridic prelevarea

taxei de poluare începând cu data de 1 iulie 2008.

OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și

caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate

apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe

piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină

fiscală.

Acest tip de reglementare, deşi nu este de natură a demonstra o discriminare directă –

căci norma internă nu se referă la vehiculele de ocazie aduse din străinătate, ci pare a avea o

aplicabilitate generală – prin efectele sale încurajează dobândirea de autovehicule de ocazie,

de provenienţă internă, cu caracteristici echivalente celor în discuţie, prin aceea că, în cazul

acestora din urmă, dobânditorul nu este supus plăţii taxei. Sub acest aspect, spiritul fostului

art. 90 din TCE este înfrânt, căci obiectivul art. 90, în ansamblul său, este asigurarea liberei

circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea

oricăror forme de protecţie, care pot decurge din aplicarea de impozite interne

discriminatorii faţă de produsele provenind  din alte state membre.

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența

alegerea consumatorilor a devenit evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru

autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate

că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru

prima dată în Romania în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt

direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat

în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul

O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivita căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea

măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc

de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.

Nu se poate contesta că reglementarea națională contravine legislației europene. Or,

potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate

față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (alin. 2), iar

Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează

3

aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2

(alin.4).

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJUE a stabilit că legea care se îndepărtează

de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind

natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza

legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația

dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar

este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului

național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația internă de-abia în

anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJUE a stabilit că judecătorul național este

obligat să aplice  normele comunitare, în mod direct, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe

cale administrativă sau  potrivit unei alte proceduri constituționale, a normelor interne

contrare.

Pentru aceste motive vă rog să dispuneți restituirea taxei de poluare prelevată

discriminatoriu şi în mod nelegal, prin încălcarea dispoziţiile art. 110 din Tratatul de

Funcționare a Uniunii Europene, precum și dobânda fiscală aferentă, în temeiul dispozițiilor

art. 117 alin. (1) lit. d) și art. 124 din Codul de procedura fiscală.

Data, Semnătura,

4