Alexandru Dragomir s-a născut în 1916 la Zalău. După absol -virea studiilor de drept şi filozofie la Universi tatea din Bucu -reşti (1933–1939), pleacă la Freiburg pentru a-şi da doc to ratul înfilozofie cu Martin Heidegger. Rămâne la Freiburg vreme dedoi ani (1941–1943), dar, în preajma susţinerii doctora tului, esterechemat în ţară şi trimis pe front. După 1948, din cauza con -junc turii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscutîntr-un cerc foarte restrâns şi nici măcar prietenii nu ştiu dacăpreocu pările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă.Moare în 2002 fără să fi publicat vreodată ceva. Abia dupămoartea sa ies la iveală „caietele Dragomir“, conţinând un ui -mitor exerciţiu de gân dire solitară. Debu tează postum cu vo -lu mul Crase bana lităţi metafizice (Huma nitas, 2004; ediţieîn grijită de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Partenie). I-au mai apă -rut (tot la Edi tura Huma nitas), în 2005, cel de al doilea volum,Cinci plecări din prezent. Exerciţii feno menologice (ediţie îngriji -tă de Gabriel Liiceanu), în 2006, Caietele timpului (ediţie în -grijită de Bogdan Mincă şi Cătălin Partenie), în 2008, Seminţe(ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu şi Bogdan Mincă), iar în2010, Meditaţii despre epoca modernă (ediţie îngrijită de GabrielLiiceanu şi Cătălin Cioabă). Re vista Studia Phaeno menologica i-ade dicat un număr (IV, 3–4, 2004) ce conţine comen tarii (în fran-ceză, ger mană şi en gleză) de spre perso nalitatea şi opera sa, precumşi o serie de texte ale lui Dragomir traduse în fran ceză şi engleză.

Antologie, prefaţă şi cronologie de Gabriel Liiceanu

Redactor: Georgeta-Anca IonescuCoperta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuDTP: Iuliana Constantinescu, Carmen Petrescu

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

© Humanitas, 2016

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiDragomir, AlexandruO teză de doctorat la Dumnezeu: exerciţii de gândire / Alexandru Dragomir; antolog., pref. şi cron. de Gabriel Liiceanu. – Bucureşti: Humanitas, 2016ISBN 978-973-50-5485-4I. Liiceanu, Gabriel (antolog.; pref.)821.135.1-4

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e- mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 0372 743 382; 0723 684 194

notă asupra ediţiei

Cartea aceasta reprezintă o antologie care a pornitde la cele cinci volume ale lui Alexandru Dragomir, pu -bli cate postum de Editura Humanitas între anii 2004şi 2010. Ea este menită să marcheze împlinirea, la 8 noiem -brie 2016, a o sută de ani de la naşterea autorului. Edito -rul şi- a propus să scoată în evidenţă în aceste pagini totce este mai accesibil şi mai „cuceritor“ din însemnărilepe care le- a făcut Dragomir, fără gândul vreunei publi -cări, de- a lungul a cincizeci de ani (1950–2000). Cele 20de pa gini ale prefeţei sunt, la rândul lor, antologate dinstu diul introductiv extins pe care l- am scris cu ocazia pu -bli cării în 2004 a volumului inaugural al „seriei Dragomir“,Crase banalităţi metafizice. Am reluat aici, sub titlulCum se poate filozofa într- o subterană a istoriei, fragmentedin acel studiu, cu gândul de a- l familiariza pe cititorulac tualului volum cu atopia („stranietatea“) unui personajcare a făcut din gândire actul pur al înţelegerii lumii pecont propriu. Ceea ce- nseamnă: fără a ţine să comuniceîn formele tradiţionale ale culturii (studiu, car te, confe -rinţă publică etc.) rezultatele acestui efort. Nu cunoscnicăieri în istoria Europei un caz similar.

Cronologia scoate în prim- plan fractura intervenităîn destinul lui Alexandru Dragomir odată cu instaurareacomunismului în România. Începând cu 1947, la supra -faţa vieţii lui Dragomir nu mai există nici un eveni mentcare să aibă vreo tangenţă vizibilă cu filozofia. Se pe tre ceceea ce, în biografia lui, am numit „retragerea în sub te ra naistoriei“. Consemnarea ca atare a evenimen telor biogra -fice este însoţită uneori de sumare comen tarii ex plicative,tipărite cu un corp mai mic, extrase de asemenea din stu -diul introductiv amintit.

Prima parte a antologiei (Un exerciţiu de gândire înmarginea privirii dintâi), structurată uneori în jurul anu -mitor teme centrale (dialog, intelectual, filozofie, viaţamea, greşeală etc.), alteori conţinând simple meditaţiiîn marginea câte unui cuvânt, a fost alcătuită din frag -mente extrase din eseurile sau micro- eseurile publicateîn cele cinci volume. Am evitat orice fragment dificil fi -lo zofic, cu trimiteri tehnice la un gânditor sau altul, şiam păstrat textele scrise „pe înţelesul tuturor“, de pe urmacărora poate profita orice cititor. Cea de a doua parte(Câte un gând pentru tot ce ne- nconjoară) este al cătuitădin aforisme sau mici notaţii existenţiale risipite, încantităţi diferite, în mai fiecare dintre cele cinci volume.Selecţia a urmat în genere ordinea de apariţie a volu me -lor. Spre deosebire de prima parte, formată din teme dis -tincte, cea de a doua, extrem de variată tema tic, nu poatefi inventariată sub forma unui sumar.

Titlurile fragmentelor, atunci când e vorba de texteextrase dintr-un context mai larg (eseuri, micro-eseuri),au fost date de editor. În cazul fragmentelor preluate in -

6 notă asupra ediţiei

tegral (de tipul celor din secțiunea Varia), s-au păstrattitlurile date de autorul însuși.

Spre a putea fi identificat contextul din care a fost ex -tras, fiecare fragment este însoţit, în paranteză, de siglavolumului (abrevierea titlului) şi pagină.

Abrevieri

cbm – Crase banalităţi metafizice, 2004cpp – Cinci plecări din prezent [Exerciţii fenomenologice],

2005ct – Caietele timpului, 2006s – Seminţe, 2008mem – Meditaţii despre epoca modernă, 2010

Am dat titlul volumului pornind de la o însemnare pecare Alexandru Dragomir o face pe 8 ianuarie 1993 în -tr- unul dintre carnetele sale, intitulat Seminţe: „În fond,eu fac o teză de doctorat la Dumnezeu.“

G.L.

notă asupra ediţiei 7

partea întâi

un exerciţiu de gândire în marginea privirii dintâi

oglinda

Oglinda este locul de întâlnire cu tine însuţi.În oglindă „te vezi“, te uiţi la tine. Te vezi numai ui -

tându- te la tine, e adevărat, dar în fine te vezi. Ca peoricare altul, „acolo“, în oglindă. Ochiul cu care te uiţieste unul critic, ca faţă de un străin, şi nu voit, ci fiind -că într- adevăr îţi apari ţie însuţi, aşa cum arăţi în oglin -dă, ca un străin. Oglinda te redă aşa cum apari, cum tevăd adică ceilalţi, şi primul gând în faţa oglinzii este tot -deauna: „Carevasăzică aşa arăt!“

Cel din oglindă eşti totuşi tu, nu un străin. Unde eatunci străinul? Neîndoios în tine, cel ce se uită în oglin -dă, în „punctul de vedere“ din care priveşti. Într- adevăraşa este primul pas al oglindirii: ne uităm la noi ca şicând am fi nişte străini. Cel din oglindă eşti tu, iar „tu“,cel ce priveşte, eşti străinul. (cpp, 13–14)

Oglindirea proprie nu este şi nu poate fi niciodată sim -plu neutră. Ea este, ştiut ori neştiut, întotdeauna încăr -cată cu un plin sufletesc care se caută acolo şi de aceeanici nu e o simplă privire, ci de fiecare dată o „întâl nire“.În privirea ce ţi- o dai ţie se uită un ochi mult mai adânc,

deschis dinlăuntrul acelei identităţi cu tine în suţi care pri -lejuieşte orice intimitate şi care, într- adevăr, face ca pri -vitul în oglindă oamenii să- l facă fără mar tori, ca pe ointimă treabă sufletească. (cpp, 15)

Noi, cei de azi, fiindcă suntem aşa cum suntem, în ţe -le gem tot mai puţin ce este oglinda. Pe încetul o şi scoa -tem din camerele de locuit şi o surghiunim în camerade baie. Ne mai amintim însă de casele vechi, cu oglin zimari, întinse şi mândre de locul de vază ce-l aveau, deoglinzile în cristal ce te surprindeau la treceri de pra -guri, aruncându- ţi chipul pe care abia după aceea îl prin -deai ca al tău, de oglinjoarele- n medalion ce aştep tautai nic prin colţuri de încăperi înţesate cu mobile, covoare,icoane, praf şi miros de vechi. Ochii alergau la ele ca laghicitoare, cu nerăbdarea şi inima strânsă cu care aştepţidezvăluirile de destin.

În aceste oglinzi veneau să se privească cei ce de fie -care dată credeau că se vor putea totuşi vedea cum sunt,cei ce căutau să prindă în prospeţimea primei clipe sin -ceritatea unei priviri pe care dragostea de sine şi foameaa ceea ce vrei să vezi o făceau de îndată să se risipească,înlocuită de un chip deznădăjduitor de al tău, atât debine ştiut. Veneau cu toţii, gravi şi atenţi ca într- o luptă,veneau pe ascuns adolescenţii ce se caută cu înfrigurarepe ei înşişi şi veneau, în fine, femeile cochete ale veacu -rilor trecute, femei cărora oglinda le era cel mai de preţamic şi oglindirea cea mai de seamă faptă. Dincolo de va -nul îndeletnicirii lor, îngăduinţa noastră trebuie să aibăînţelegere pentru faptul sufletesc adânc trăit de fru moa -

44 un exerciţiu de gândire în marginea privirii dintâi

sele profesioniste ale oglinzii; pentru căutarea plină deîncordare a chipului propriu, pentru necontenita veghela tot ce e al tău, pentru curajul de a se vedea cu ade -vărat şi mai ales pentru căldura lungilor clipe de melan -colie în care se priveau fără a se vedea, în care parcă totsufletul pare a curge uşor, lin, de la tine spre chipul tău,în tristeţea tăcerii din tine. (cpp, 15–16)

oglinda 45

viaţa mea

Viaţa merge de la sine

Plec de la faptul că viaţa merge de la sine. Faptul aces -ta este evident tuturor. Înseamnă oare că el este şi înţeles?Dacă punem acest fapt sub întrebare, se cuvine să lă mu -rim ce înseamnă „merge“ (utilizat aici metaforic) şi „dela sine“.

Mersul vieţii nu atârnă de mine, nu trebuie să măopintesc ca viaţa să „meargă“ şi nu trebuie nici măcarsă- i întorc ceasul. Fireşte, trebuie să o întreţin, să- i dautot ce este elementar, aer, hrană, somn etc. Dar simplulfapt că ea merge şi e făcută astfel încât ea este mersul ei(„înainte“, am putea să zicem) nu depinde de mine.

Când o gândesc, banalitatea aceasta devine ciudată:eu sunt viaţa mea, şi totuşi ea nu atârnă de mine. Devreme ce nu am a mă strădui cu nimic pentru a o facesă meargă, înseamnă că tocmai în ceea ce este ea, în ne -contenita ei trecere, ea este străină de mine.

„Viaţa mea“ cuprinde două lucruri deosebite: „viaţa“şi „mea“. […] „Viaţa“ mea îşi vede de treaba ei, care estesă meargă înainte: nu numai neatârnată de mine, dar chiar

neţinând seama de mine. Iau ca pildă două extreme:Verweile doch, du bist so schön! („Rămâi, o, clipă, eştiatâta de frumoasă!“) şi „Uf! De- ar trece mai repede!“.La Goethe e vorba de dorinţa de a opri clipa frumoasă,în vreme ce dincoace, de a grăbi trecerea unui necaz, bună -oară. Nici una însă nu poate fi îndeplinită, fiindcă viaţamerge cum e ea, străină de dorinţele ori gândurile mele.Fireşte că pot să- mi curm viaţa, dar asta nu schimbă ni -mic: doar am ucis viaţa, n- am schimbat- o.

Ceea ce încerc să pun în evidenţă este străinătatea in -timă din mine, care este viaţa mea, faptul simplu că viaţamea, pe care nu pot nici să o opresc, nici să o zo resc,nici să o întârzii, mi- e străină. Faptul acesta simplu, careeste însuşi lăuntrul meu, este ceva străin mie, ceea ce în -seamnă că, în chip fundamental, eu sunt împărţit, tre -buind să însoţesc în permanenţă acest străin din mine(daß ich immer mitgehen muß ). (cpp, 106–107)

Viaţa ca a mea

Să întâmpinăm acum celălalt cuvinţel: „mea“. „Viaţa“mea are pentru orice om un înţeles. E drept că ea îmi estrăină în ceea ce este ea, numai că întotdeauna ea estea mea. Orice clipă a ei este o clipă a vieţii mele, şi aceas -ta într- o unitate fundamentală. Punctul de referinţă caresunt eu însumi face parte din întregul ce este „viaţa mea“.De raportat, eu mă raportez fără încetare la mine. Pot săgândesc abstract „viaţa în genere“, s- o studiez, în biologie,dar în realitate este vorba de fiecare dată de viaţa unuiom anume, de viaţa lui (posesiv).

viaţa mea 47

Dar ce gândesc prin „viaţa mea este a mea“? Întâi amîn vedere tocmai acest punct de referinţă: orice mi seîntâmplă se raportează la mine. Ceea ce e valabil pen -tru orice om în aceeaşi măsură şi totodată pentru fie -care în mod unic. Unicitatea nu constă în faptul că laceilalţi nu e la fel ca la mine, ci că tocmai raportarea meala mine nu poate fi preluată de altul, înseamnă că fie -care om are un propriu care stă ca un hotar de netre cutîntre el şi ceilalţi. Tocmai acest propriu este punc tul dereferinţă sau, mai precis, este tocmai faptul punctuluide referinţă.

În viaţa de toate zilele faptul acesta care este punctulde referinţă e fie acoperit prin abstractizarea lui („la felsimte fiecare om“), fie înţeles în varianta deformată aegoismului. Numai că el iese în permanenţă la iveală,în felul în care fiecare dintre noi vorbeşte despre sine,încercând să spună ceea ce de fapt nu se poate spune:în speţă, că lui i s- a întâmplat ceea ce povesteşte. Pro -priul acesta este locul pe care nu- l poate lua nimenialtul, pentru că nimeni altul nu a trăit în locul aceluiaceea ce el a trăit. În acest sens, împărtăşirea oricărei ex -perienţe intime este sortită de la bun început eşecului.Poate că singura cale de a reuşi acest lucru este iubirea,în măsura în care hotarul care desparte propriul meude al altuia dispare în favoarea unui propriu lărgit.

Aşadar, ceea ce nu pot împărtăşi cu nimeni este pro -priul, faptul că viaţa mea mă priveşte. Iar această viaţăcare mă priveşte nu am primit- o de la nimeni, ci ea îmiapare ca un dat. Viaţa mea este a mea nu numai fiindcăse raportează la mine, ci şi fiindcă îmi este dată mie s- o

48 un exerciţiu de gândire în marginea privirii dintâi

trăiesc. Vorba „fiecare- şi trăieşte viaţa lui“ nu e simplutautologică. Fireşte că nu poţi trăi viaţa altuia, dar dacăpun accentul pe „a trăi“, abia atunci poţi sesiza cu ade -vărat ce înseamnă să îţi trăieşti viaţa.

[…] Dar de aici rezultă că viaţa şi trăirea vieţii suntdouă lucruri deosebite. Să fie oare aşa? Într- un fel da,într- alt fel nu. Sunt deosebite întrucât nu eu mi- am datviaţa şi nu eu pot să- i schimb esenţa (de trecere necon -tenită). Dar pe de altă parte viaţa şi trăirea ei sunt îm -binate într- un întreg, fiindcă, o dată dată, viaţa e trăităca acea unică viaţă de cel căruia îi e dată.

Dar dacă viaţa mi- e dată ca s- o trăiesc, cum anumeo voi trăi? Evident, cumva. Acest cum îmi trăiesc viaţaeste obârşia însăşi a libertăţii. (cpp, 107–109)

Cum trebuie trăită viaţa?

Întrebarea „cum trebuie trăită viaţa?“ nu este de felulcelei „cum trebuie să joc această partidă de şah“? sau alcelei „cum funcţionează maşina aceasta?“. Par să semene,fiindcă întrebările de acest fel ţintesc, la rândul lor, spreun rost, întemeiat în primul caz în regulile jocului de şahşi, în al doilea, în funcţionalitatea maşinii. În am bele,miş cările au un rost: să câştigi partide aplicând re gulilejocului sau să realizezi ceea ce e menită să facă maşinadacă o mânuieşti cum trebuie.

Dar spre deosebire de şah sau de cutare maşină (am -bele, născociri ale omului) viaţa se caracterizează prinneştiinţa rostului ei, ba chiar prin neputinţa de a spunedacă ea are sau nu vreun rost. Tot ce ştiu în cazul vieţii

viaţa mea 49

este, cel mult, că trebuie să- i dau un sens, numai că sen -suri pentru viaţă avem atât de multe şi de diferite, în câtîntrebarea „cum trebuie trăită viaţa?“ mă pune din nouîn faţa „ne- ştiinţei“ mele. E ca şi cum viaţa ar fi o ma şi nădespre care nu ştim cum funcţionează sau care func ţio -nează într- o grămadă de feluri, fără să ştim până la urmăla ce anume este bună. De fapt, în întrebarea aceas ta fun -damentală se zbat atât întrebarea prac tică „în ce fel să- mitrăiesc viaţa?“, cât şi cea teoretică „care e rostul vieţii?“.Interesant este că însăşi întrebarea prac tică o deschidepe cea teoretică, pentru că, în absenţa unui răspuns laîntrebarea „care este rostul vieţii?“, eu n- am cum să ştiuîn ce fel anume am să- mi trăiesc viaţa. (cpp, 112–113)

Viaţa ca „bun“ consumabil

Viaţa e un „bun“ consumabil şi care se consumă sin -gur, vrând- nevrând, şi asta e tot ce avem.

(Vezi şi Hamlet, IV, 4) Constatarea e devastatoare caimpresie şi se împarte în mai multe:

1) „Viaţa e un bun consumabil.“ Ştim cu toţii că mu -rim, dar faptul că în fiecare clipă consumăm din viaţanoastră e un plus. Metaforic: clepsidra.

2) A consuma din viaţă înseamnă a trăi în prezent,a- l trece de îndată în trecut şi a înclina cu încă o clipăba lanţa vieţii tale spre trecut.

3) Înseamnă a te determina (bestimmen) tot mai mult.4) Înseamnă a reduce viitorul şi, printr- asta, ori zon -

tul tău temporal cu încă o clipă.

50 un exerciţiu de gândire în marginea privirii dintâi

5) Viaţa se consumă singură, vrând- nevrând, şi asta e„temporalitatea“ noastră: nu eu îmi consum viaţa, ci ease consumă singură. Deci la Geworfenheit, „starea de arun -care“, trebuie să adaug o Selbstbestimmung, „auto deter -minare“, prin Lebenszehrung, „consumare a vieţii“.

6) Asta e toată „viaţa“ mea şi nu e un „univers“, o „lume“,ci o biată viaţă ce se consumă fără voia mea, mar cân -du- mi astfel necontenit temporalitatea.

7) Această Selbstzehrung (autoconsum) vrând- ne vrândnu are nimic spaţial, ci e temporalitate pură.

8) Autoconsumul creează subiectivitatea ca prio ri tate,creează pe Jemeinigkeit, „faptul- de- a- fi- de- fie care- da tă-al- meu“. Viaţa mea se consumă singură şi nu se schim -bă nimic în lume, dar pentru mine şi doar pentru mineacesta e actul principal al vieţii. (mem, 237–238)

viaţa mea 51

cuprins

Notă asupra ediţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Cronologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9Cum se poate filozofa într-o subterană a istoriei

de Gabriel Liiceanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

i. un exerciţiu de gândire în marginea privirii dintâi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

Oglinda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43Viaţa mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46

Viaţa merge de la sine 46 Viaţa ca a mea 47 Cumtrebuie trăită viaţa? 49 Viaţa ca „bun“ consumabil 50

Despre unicitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52Specificul individual 52 Unicitatea individuală vă zutădin afară 53 Unicitatea lăuntrică 53 „Meita tea“ 56

Plecări din prezent. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58Cinci feluri de a părăsi prezentul 58 Plecări voluntareşi involuntare 58 Ce se poate face în prezent 59 Forţapre zen tului 61 Acum şi prezent 61 Ce discipline audat culturii cele cinci plecări din prezent? 64

Socrate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65Socrate ca temelie a spiritului occidental 65 „Ce gân -deşti“ şi „cum trăieşti“ la Socrate 66 De ce filozofia esteprimej dioasă? 66 Compromis 68

Greşeala. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70Feluri de greşeli 70 Natura greşelii 71 Greşelile pro -prii 72 Destin şi greşeli 73 Greşeală (eroare) şi min -ciună 74

Contemporaneitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76Progresul şi contemporaneitatea 76 Prestigiul lui „nou“,„acum“ şi al celei mai recente generaţii 78 Goana caesenţă a modernităţii 78

Bărbat şi femeie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80Diferenţa care separă 80 Atracţia sexuală 81 Femi -nism 82

Despre întrebare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84De ce ne întrebăm? 84 Modelul întrebare–răspuns detip aris totelic 85 Două tipuri de întrebări 86 Între -barea nu e o întrebare la un răspuns 87 Întrebare şirăspuns în filozofie 88

Despre dialog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89Despre imposibilitatea dialogului pur 89 Nedialoga -bili (inventar) 90 Dialog – „care pe care“ 91 Dia -logul socratic 92

Filozofie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93Ce este un profesionist al filozofiei? 93 A citi filo zo -fii 94 Ce trebuie să înţelegi la un text filozofic 97 Agândi (filozofie) 98 Virtuţi filozofice 100 Cum gân -dim? 100 Obsta colele gândirii 102 Trei inter pre tărila musca lui Pas cal 102 Logica şi gândirea lo gică 103Marii gânditori 103 Solu ţia şi sensul 104 Două fe -luri de gândire 105 Descartes 105 Prece dentul gân -dirii 106 Gândirea şi in te lectualul 107 Maestruspi ritual 107 Cine mai gândeşte? 107

Intelectualul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108Intelectualul e urât 108 Simţul intelectualului 108Inte lec tualul răsăritean 109 Cum se găteşte un eseu

262 cuprins

cuprins 263

românesc 109 Intelectualul azi 110 Anonimat –Notorietate 111 Intelectualul şi ceilalţi 111 Definiţiiale intelectualului 112 Intelectualii noştri de azi şipolitica 113 Agresivitatea ideilor 115

Bine şi rău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116Violenţa, răul şi binele 116 Răul şi învinovăţirea 117Răul şi prostia 117 Răul ca sursă a evenimentului 118Contra binelui. Armele răului 119 Răul propriu 119Creştinis mul şi răul 121

Fragmente dintr-o interpretare la O scrisoare pierdută . . 122Suntem toţi caragialeşti 122 „Curat“ la Pristanda 122Cifra în democraţie 123 „Prinţipurile“ 124 Corupţie 124Cetăţenia 125 Semnătura anonimă 126 Dis cursu riledin actul III al Scrisorii pierdute 128 Dis cursul luiFar furidi 129 Discursul lui Caţavencu 131 Intim şivi leag 132 „Enteresul“ 133 Finalul Scrisorii pier - dute – „Să mă ierţi şi să mă iubeşti...“ 134 Conu’Leonida 137 Comicul dezvinovăţeşte 137 Românis -mul 138 Românii trăiesc doar ce a trecut 139 Provin -cialismul cultural 140

Varia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142Trezitul dimineaţa 142 Urâtul-scârbosul şi stratul„câh“ 144 Uitare 145 Veleitate 147 Raportul cu di -vi nul 148 Despre bătrâneţe 149 Lumea tehnicii 150Personalităţi definite şi personalităţi nedefinite 151Regim totalitar şi societate apolitică 153 Societate detranziţie 154 Teoria lui „şi–şi“ 155 Servicii secrete 156Sus – jos 157 Bazinul de înot 157 Homo versus na -tu ram 158 Critic şi pozitiv 159 Lumea dublă 161Gân direa lui Marx 162 Ten siunea oricărei întâlniri 162Notă despre psihanaliză 163 Psihanaliza – Mino ruldevine major 164 Știinţa şi administrarea lumii 165Tehnica şi modelul organismului 165 Șef şi opoziţie 166

Model şi tradiţie 166 Aproape / departe 167 Accesi -bi litatea culturii 168 Demitizare 168 Înţelepciu neaplanetară 169 Dubla realitate (psiha naliza, poli ti ca) 169Natură şi societate 170 Limbaje–comuni care–in for -maţie 171 Sistemul binar de orientare umană 172 În -treţinere şi afirmare 173 Constatatori şi înnoitori 174Des bons mots şi des mots d’esprit 174 Niveluri 175Fals logic / învechit 175 Incomuni cabilele (inventar) 176Competenţă 176 Modernii şi realitatea 176 „Cetă -ţea nul“ ca ambiguitate poli tică 177 Certi tudine 177Ce au învăţat comuniştii din eşecul Uniunii Sovietice? 179Ce înlătură exerciţiul yoga? 180 Indivi dualism şi uni -versalism european 180 Raţiune şi credinţă 181 Pla -nificare 181 Palimpsest 181 Comunistul 182 Mo ralarăsplătitoare 183 Trei moduri de a fi original 184Zile / anotimpuri 184 Voyage au bout de la nuit 185„Stă pânii naturii“ 186 Mită 186 De spre lene 187Ma fia po litică 188 Sportul 189 Mentalitatea func -ţiei 189 In divid… societate… 190 Faţă / dos 191 „Învi leag“ şi „tai nic“ 192 Ceasul 193 Ce s-a pierdut oda tăcu tira nia cea su lui? 196 Ciclicitatea la copaci 197 Re -pe tări monotone 199 Senti mente pece tluite de timp 202

ii. câte un gândpentru tot ce ne-nconjoară . . . . . . . . . . . . . . . . 203

264 cuprins