Mitul copilului perfect: ,,In cultura romaneasca am fost si suntem invatati sa ne ascundem cat mai bine defectele"

Oana Baltoc,

Societatea romaneasca incurajeaza foarte mult ,,modelele perfecte" si zona de crestere si educare a copilului nu a ratat aceasta tendinta nociva, in care este la moda sa te lauzi cu copilul perfect care exista doar in mintea parintelui, considera psihologul Gaspar Gyorgy. Insa intrebarea la care parintii trebuie sa-si raspunda este daca isi doresc un copil perfect sau un copil fericit.

,,Copilul meu nu a avut nevoie de suzeta, nu plange, nu face mofturi la masa, a invatat sa vorbeasca engleza inainte sa vorbeasca romaneste, merge la cea mai buna gradinita din oras si face la olita de la 7 luni", sunt numai cateva exemple auzite frecvent de parintii cu copii ,,problema" de la parintii dornici sa arate ca micutii lor se situeaza intotdeauna deasupra celorlalti.

Dorinta permanenta de a arata ca esti un parinte mai bun decat restul si de a evidentia numai aspectele pozitive ale copilului contureaza ceea ce scriitoarea americana Meredith Hale numeste ,,mitul copilului perfect".

,,Acest copil pare sa existe mai mult in mintea parintelui decat in realitate. Observ adesea ca acesti parinti ori sunt cufundati intr-un soi de nostalgie, ori sunt mult prea epuizati ca sa observe ca micutii lor sunt departe de imaginea pe care si-au format-o. Copilul perfect este o creatura mitica, la fel ca unicornul", este de parere autoarea cartii ,, Mommy A to Z: An Encyclopedia of the Joys, Wonders and Absurdities of Motherhood

/Mamica de la A la Z: O enciclopedie a bucuriilor, minunatiilor si absurditatilor maternitatii". Mai mult, aceasta se intreaba daca nu cumva in spatele acestor inepuizabile exemple de tipul ,,copilul meu niciodata nu a facut asta" sau ,,copilul meu stie" se ascund frustrari personale ale parintilor sau nemultumiri legate de alte probleme pe care le intampina cu propriii copii.

,,Normalitatea" care ascunde frica de respingere

Psihologul Gaspar Gyorgy observa ca si ,,in cultura romaneasca am fost si inca suntem invatati sa parem invulnerabili, sa ne ascundem cat mai bine cu putinta defectele si sa nu vorbim despre lucrurile care ne pot activa emotiile de rusine sau vina". ,, imi spuneau adesea adultii din jur, incercand astfel sa-mi cultive o imagine a , o trasatura pe care daca o dobandesc, voi beneficia de iubire si acceptare neconditionata din partea societatii. Sunt convins ca multi din parintii de azi au crescut cu si asemanatoare, care ajung la un moment dat sa devina parte din vocea noastra interioara si incetul cu incetul se instaleaza convingerea ca asta este realitatea si normalitatea. Fara sa fim constienti de faptul ca la baza acestei se afla multa frica si o anxietate uriasa de respingere sau abandon", spune acesta.

Din pacate, societatea incurajeaza excesiv modelele ,,perfecte", subliniaza psihologul, si domeniul parentingului nu a ratat acest trend nociv, in care este ,,cool" sa te lauzi cu copilul perfect, extrem de diferit de copilul din realitate, care ca orice fiinta umana este imperfect.

Un exemplu este oferit de Sorana M. din Bucuresti, mama unei fetite de 4 ani, care marturiseste ca nu se simtea un parinte suficient de bun pentru ca fetita ei nu merge la o gradinta cu predare in limba germana, nu face ore de pictura, dezvoltare personala sau pentru ca nu are o bona filipineza care vobeste cu copilul numai in limba engleza.

Fiind si la primul copil mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ca nu astea sunt lucrurile care conteaza cel mai mult pentru Irina mea. Stiu ca toti avem impresia ca avem copii perfecti sau ne dorim asta, dar e bine cand perfect inseamna asa cum este el. Sunt fericita ca la varsta asta i se pare extraordinar totul, mai ales daca mami si tati sunt langa ea. Incerc sa ma bucur cat mai mult de perioada asta si sa-i acord cat mai multa atentie, dincolo de greselile pe care sunt sigura ca le voi face oricat as incerca sa fac bine, spune Sorana.

Psihologul Gaspar Gyorgy spune ca la baza perfectiunii se afla anxietatea ca ceilalti ar putea sa descopere cat suntem de imperfecti si, ca urmare, astfel vom fi izolati de comunitate. ,,La nivel mondial se fac foarte multe studii in acest sens, iar doctorul Brene Brown este unul din cei mai apreciati experti pe domeniul vulnerabilitatii, rusinii si sentimentului de vina. In seminariile sale, Brown ii ajuta pe oameni sa accepte imperfectiunea ca pe un dar care ne poate ajuta sa fim fericiti si impacati cu noi insine", mai arata acesta. Perfectionismul, ,,boala" secolului

Vorbind despre ,,mitul copilului perfect" avansat de autoarea Meredith Hale, psihologul Gaspar Gyorgy atrage atentia ca vanarea acestei himere, incercarea de a fi altceva decat esti in realitate, este o povara imensa atat pentru copil, cat si pentru parinte.

Nevoia de autenticitate este extrem de importanta pentru cultivarea unui sine sanatos si echilibrat. O familie in care copilul trebuie sa renunte la sine pentru a le face pe plac parintilor este un context toxic de viata. Un astfel de copil ajunge: fie sa devina cameleonic si sa se modeleze in functie de parerile si asteptarile celorlalti, fie sa devina extrem de regid, ca adult, deoarece are convingerea ca daca da dovada de flexibilitate, granitele ii vor fi incalcate cu multa intruziune. Toate acestea sunt strategii de supravietuire in copilarie si la varsta adulta devin tipare de relationare, subliniaza psihologul.

Perfectionismul este ,,boala secolului", spune specialistul, iar pentru parintele care cade in aceasta capcana experienta poate fi foarte dureroasa. Suferinta este insa mult mai mare pentru copilul care ajunge sa se compare sistematic cu toti semenii lui. ,,Am intalnit multi copii, in special scolari, care nu pot tolera un raspuns negativ sau care inainte de o evaluare nu pot sa doarma intreaga noapte. Iar asta se intampla deoarece anxietatea este foarte mare, ei considerand ca daca nu a fost perfecta . Iar o astfel de atitudine de viata nu duce la nimic sanatos, doar la suferinta", exemplifica Gyorgy.

Pentru a creste sanatos si a-si atinge adevaratul potential, copilul are nevoie sa fie acceptat cu plusurile si minusurile sale. Ca psihoterapeut de familie, Gyorgy Gaspar a observat ca cel mai greu le este parintilor sa faca diferenta intre ei si copiii lor, sa accepte aceste diferente, sa fie curiosi fata de persoana copilului si sa nu-i pedepseasca daca vad, simt si gandesc in felul sau. ,,Foarte multi dintre adolescentii cu care lucrez nu se simt in propriul corp, si asta nu doar schimbarilor specifice varstei, ci pentru ca au invatat ca daca nu sunt nu sunt demni de iubire", spune psihoterapeutul.

Parintii trebuie sa invete ca nu cresc copiii pentru ei

Ca parinti avem nevoie sa invatam ca nu crestem copiii pentru noi, ci ca ii ajutam sa se dezvolte pentru ca-i iubim si pentru ca aceasta este responsabilitatea noastra. Parentajul inseamna si ,,cresterea" parintelui, vindecarea ranilor din copilarie si efortul de a nu transmite mostenirea suferintei generatiilor viitoare.

Copiii au dreptul sa fie ei insisi nu ca sa ne faca pe plac noua, adultilor, iar aceasta este o atitudine care nu va duce la comportamente extreme, asa cum probabil ca o minte anxioasa ar crede, ci la o generatie echilibrata si functionala, considera psihoterapeutul Gyorgy Gaspar.

De aceea, parintii ar trebui sa se autoeduce in relatia cu copilul si sa renunte modelarea copilului in functie de asteptarile lor. Un prim pas spre aceasta intelegere a nevoilor reale ale unui copil se refera, in opinia psihologului, la ,,starea de prezenta constienta" din partea parintelui. Iar asta inseamna, conform psihoterapeutului, capacitatea parintelui de a ramane in momentul prezent, de a constientiza ceea ce simte si gandeste si de a fi deschis fata de trairile copilului, fara a judeca sau a respinge. Cu alte cuvinte, conectarea la sine si la copil. O abordare care poate sa para simpla in teorie, dar deloc usor de pus in practica. Aceasta este insa este una dintre cele mai bune abordari pentru a evita capcanele ,,pilotului automat", care genereaza perfectionismul, negativitatea, critica sau judecata de valoare.,,Nu putem da dovada de respingere si de acceptare in acelasi timp. Parintele este un model pentru copil si este foarte important ca actiunile si comportamentele acestuia sa fie umane si demne de respect. Acceptarea faptului ca parintele si copilul sunt doua persoane diferite este primul pas, apoi urmeaza respectarea acestor diferente si renuntarea la perfectionism si critica in favoarea compasiunii, aprecierii si respectului fata de sine si de celalalt", puncteaza psihologul.