- 02 -MITUK – MOTANUL

Sau

De ce refuză animăluţele

eutanasierea

COMUNICĂRILE CELOR “CARE NU

CUVÂNTĂ”

13.11.2008Z.C.: Dragul meu puişor, prieten scump, te rog să mă accepţi în comunicare. Ce spui, dragul meu Mituk? Îţi simt durerea care te apasă puternic. Îmi poţi răspunde, te rog, cu sufletul? Mituk: Nu te supăra pe mine, deşi nu am chef să-ţi vorbesc trebuie să comunicăm ceva. Să rămână ceva frumos şi de la mine. Mă chinui enorm. Visul meu mare în această viaţă este să-mi văd prietenii de afară, să te aştept pe tine să vii acasă, dar călătoriile mele lungi sunt pe sfârşite. Doresc mult să trăiesc, să-mi văd chipul cum se scaldă în razele de soare, să văd ploaia şi vîntul, să aud ciripitul păsărelelor. Este tot ceea ce-şi doreşte sufletul meu.

Ştiu că te-am supărat de multe ori, ai strâns multe mizerii de la mine, dar eu nu ştiu să fac curat, să aduc ordine în locul în care stau. Nu depind de mine aceste lucruri.

Dar, draga mea mămică, soră iubitoare, tu eşti pentru mine totul. Când stai lângă mine, îţi văd lumina care mă acoperă şi mă face să văd şi eu un pic mai departe. Să ştii că în zona în care stai tu sunt multe globuri de lumină care vin şi se aşează cu gingăşie pe tine. Vin şi pleacă mereu. Eşti înconjurată permanent de lumină. De multe ori am văzut chipuri înalte, frumoase, cu aripi ca la păsările care zboară în văzduh. Vin la tine în cameră în locul în care stai şi te privesc cu multă gingăşie, îţi mângâie chipul şi fac hore de joacă în jurul tău.

Ştiu că oamenii nu văd toate aceste minuni. Mă bucură prezenţa lor, deşi uneori mă speriam şi nu doresc să stau prea mult în zona ta.Z.C.: Mulţumesc dragul meu, dar spune-mi te rog, ce simţi? Eşti epuizat, nu mai doreşti să mănânci nimic. Abia mai pui câteva picături de apă în guriţa ta mică. Cum îţi simţi corpul? Ai dureri, cu ce te pot ajuta?Mituk: Mama mea dragă, corpul meu este acum precum o baltă murdară în care totul a început să miroase puternic. Aceasta este senzaţia mea generală. Durerile mele sunt acoperite de amorţeala şi de toropeala generală care m-a cuprins. Nu suport nici un fel de mâncare. Mă simt neputincios şi nu cred că mai suport mult această stare generală.

Uneori mă cuprinde un fior de durere ca atunci când ai atins ceva fierbinte. Eu cred că acel ceva care se mişcă în mine circulă prin tot corpul şi îl opăreşte. Aceasta este starea mea generală. Nu doream să ajung aici, dar ceva s-a întâmplat. Acum, când îţi vorbesc, un îngeraş a venit uşor la urechea mea şi mi-a şoptit în limbajul meu ce s-a întâmplat cu mine în realitate. Eu am fost un pisoi norocos, am fost adunat de tine de pe stradă. De două ori am fost dat la alţi stăpâni, cu alte obiceiuri. Tu când m-ai luat, ţi-a fost milă de mine şi m-ai îndrăgit. Mi-ai făcut toate poftele de mâncare şi mi-ai oferit tot ce a fost mai bun. Eu am preferat boabele acelea mici şi delicioase. Mâncam mult şi cu multă poftă. Dar apă nu consumam suficient de multă, încât acele boabe să

crească suficient de mult şi să se transforme într-o pastă uşoară pentru stomac, care poate fi eliminată din corp. Deci, concentraţia lor era foarte ridicată. Pentru a fi transformate în organismul meu, ele îmi consumau apa suplimentară din corp şi făceau depuneri de substanţe grase. Strat după strat au făcut depuneri speciale care au început să-mi atace treptat corpul.

Deci, alimentaţia mea delicioasă se transforma în substanţe greu de digerat şi de eliminat. Dacă s-ar face un studiu pe o soră pisică, care să fie ţinută sub observaţie o perioadă îndelungată de timp, se poate vedea cum acele reziduuri eliminate din hrana delicioasăse depun pe organe şi

forţează zona de urinare foarte mult. Ele înfundă treptat canalele urinare, le modifică structural şi blochează orificiile mici, aproape invizibile, care fac legătura cu organele mai mari unde este depusă apa eliminată de corp.

Voi le denumiţi rinichi. Orificiile fiind înfundate ca la o sită deasă, prin ele nu mai pot trece decât lichidele foarte diluate, aproape ca apa. Toate reziduurile din mâncarea delicioasă, care sunt dure şi urât mirositoare, stagnează în corp şi se transformă în alte elemente chimice, care dau cu timpul o formă mai voluminoasă corpului.

Aceste informaţii mi le-a transmis îngerelul meu mic şi drăgălaş, ca un bulgăre de zăpadă.

Acum, eu mă simt rău; clipele/momentele vieţii mele sunt la final. Eu simt că medicamentele nu mă mai ajută. Efectul lor cumulat nu-mi creează decât o stare de agonie generală, iar atunci când se plimbă lichidele introduse în corp, se ciocnesc cu celelalte lichide stagnate din mine şi îmi produc dureri foarte mari. Eu ştiu că tu eşti bună şi doreşti să-mi prelungeşti viaţa, dar cale de întoarcere nu mai există. Acum eu văd în jurul meu multe pisicuţe jucăuşe care au venit să mă alinte. Ele îmi transmit că doresc mult să merg cu ele undeva sus, acolo unde totul este altfel. Lucrurile sunt mai frumoase, totul este mai curat, mai strălucitor decât lumina pe care o vedem noi aici. Le-am transmis să mă mai aştepte câteva zile, deoarece doresc mult să mai stau în preajma ta.

Doresc să mă mângâi mai mult, să mă stângi în braţe, să mă acoperi cu lumina ta în mod permanent. Ştiu că atunci vin zânele mari şi frumoase care mă binecuvântează şi pe mine. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să stau lângă tine şi să te simt, aşa cum simt un miros frumos de parfum. Mângâielile tale îmi alină durerea, mă fac să plutesc deasupra mea, să plutesc prin cameră şi să mă joc cu îngerii jucăuşi. Acum doresc să transmit ceva mamei-doctor care are bunăvoinţa să mă ajute să-mi revin. Şi noi pisicuţii ştim să mulţumim. Îţi mulţumesc mult pentru tot ajutorul dat.

Doresc să mai merg la ea de câteva ori, de 3-4 ori, nici eu nu ştiu cât voi mai rezista. Nu trebuie să-mi mai pună în corp decât acele medicamente care să neutralizeze efectul urinei toxice. Să neutralizeze efectul glicemiei şi să-mi facă ceva calmante. Să folosească ierburile culese de pe câmp, care ar putea avea efect de calmare asupra corpului meu. Transmite-i că nu doresc să primesc acea injecţie letală care să mă adoarmă rapid. Ceea ce ştiinţa nu a putut descoperi, deoarece noi nu putem vorbi, iar în urma administrării ei nu s-a sculat nimeni, trebuie să ştiţi că aceasta lucrează precum o bombă. Aparatura de cercetare ştiinţifică ar putea analiza mai profund ceea ce se întâmplă în timpul injectării acelei fiole ce aduce somnul veşnic.

În fracţiuni de minute toate circuitele corpului sunt arse, nu distruse. Sufletul celui care este supus la acest experiment nu mai are timpul necesar pentru a urca acolo de unde a venit. El nu este pregătit de plecare, ci arde în mod instantaneu, odată cu toate circuitele trupului.

Este singura metodă medicală care distruge sufletul - energia care coboară în trupurile oamenilor sau animalelor. Odată cu el se pierd şi experienţele acumulate şi înregistrate în el. Circuitul este întrerupt.

Aceasta este realitatea, care ştiu că este greu de acceptat şi de aprobat. Trebuiesc găsite alte metode mai avansate şi mai puţin dăunătoare. Să nu se supere pe mine că am încercat să-i explic ceea ce se întâmplă în procesul eutanasierii. Segmentat puţin din punct de vedere filozofic, acest cuvânt s-ar putea traduce astfel:

eu – persoana meaa – face legătura cu ta (tu)

nasierii – este echivalentul naşterii.Eu cu tine ne naştem pentru a face ceva împreună. Eu sunt Tu şi Tu eşti Eu. Relaţia este perfectă şi, indiferent de situaţie, suntem legaţi prin ceea ce nu se poate vedea cu ochiul liber al omului: energia vieţii, energia naşterii.

Iar acum, draga mea, te rog să mă iei în braţe şi să mă alinţi. Să nu uiţi niciodată că te iubesc şi voi coborâ la tine când îmi va fi dor.

Te îmbrăţişez.

Fragmentul este extras din volumul

Şi ei pot vorbi: dialoguri subtile cu spiritele naturii

Autor : ZODIVITA COSIISEditura Zeda – Bucureşti - 2010

Întâmplare adevărată:

Lupuşorul nostru Geen, a contractat o boală cumplită, căreia nici un tratament

nu i-a dat de cap. În cele din urmă, medicii veterinari ne-au sfătuit să-l

“eliberăm” de suferinţă.Deşi ne era extrem de greu s-o facem, nu

voiam să-l mai lăsăm să se chinuiască şi în cele din urmă ne-am hotărât, cu atât mai mult cu cât am fost asiguraţi că aşa

este cel mai bine pentru el.

Am stabilit cu medicul veterinar să-l aşteptăm când îşi termină tura şi pentru că venea din oraş (noi locuim la ţară), urma să vorbim la telefon atunci când

pornea spre noi.

Exact în momentul în care a sunat telefonul, a început o ploaie torenţială şi căţelul s-a ascuns în coteţ, de unde n-a mai revenit

câteva ore. Bineânţeles am contramandat întâlnirea.

A mai trecut un timp, în care am încercat tot felul de tratamente naturiste, ca să eliminăm toxinele

din organism. O vreme era mai bine, dar se vedea că boala avansează. Am stabilit o a doua întâlnire, mai ales că era toamnă târziu şi căţelul nostru îşi

pierdea blana văzând cu ochii.

În momentul în care medicul veterinar a intrat în curte cu fiola letală pregătită, Geen s-a bucurat, s-a ridicat şi a început să se mişte ca în vremurile lui

bune, de parcă nu mai avea nici o durere. Ne-am mirat şi ne-am bucurat cu toţii, crezând că

ultimul tratament aplicat va da roade, de această dată. I-am mulţumit specialistului pentru deplasare

şi intenţiile bune.

Începând de a doua zi, am înţeles că boala îşi vedea de treaba ei mai departe, dar şi că în ciuda durerilor pe care le suporta,

Geen n-a vrut să fie eutanasiat.

Ne-am rugat atunci la Dumnezeu să fie totul spre binele suprem al tuturor şi Geen ne-a părăsit la începutul iernii.

L-am mângâiat, ne-am rugat pentru el şi i-am aprins o lumânare, să plece în

Lumină.

Fotografiile aparţin familiei.Muzica: Gh. Zamfir – Les Jeux Interdits Montaj şi transcriere: CameliaC camelia102012@gmail.com