Mişcãrile sociale sunt acŃiunile unor persoane care s-au organizat pentru a promova o schimbare

socialã sau pentru a rezista unei astfel de schimbãri. Într-o altã definiŃie, o mişcare socialã este orice

acŃiune socialã/ colectivã ce urmãreşte sã impunã schimbãri – variabile ca importanŃã – în structura

socialã şi/ sau politicã, apelând frecvent, dar nu în mod exclusiv, la mijloace neinstituŃionalizate.

Mişcãrile sociale constituie fenomene de sine stãtãtoare, vãzute însã din perspective diferite:

1. în Europa au fost vãzute mult timp doar ca o manifestare secundarã, chiar un subprodus al

conflictelor de clasã;

2. Europa antica

3. Orinetul antic

Posibilele cauze multiple ale mişcãrilor sociale ca şi varietatea acestora au condus la constituirea

mai multor teorii privind geneza mişcãrilor sociale

Europa, Antică, este locul de naștere al culturii vestice. Națiunile europene au jucat, un rol

predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului.

Europa este spațiul unui dramatism demografic deoarece natalitatea a coborât la 11-12%, iar

mortalitatea a urcat la 11%, rezultând un bilanț natural cuprins între 0-1%. Pe state, în ultimii ani s-au

înregistrat rate ale natalității între 15 și 20%

MISCARILE  SOCIALE

            Miscarile sociale se remarca mai ales incepand cu anii saizeci, in Statele Unite, apoi in Europa,in

1968 (“noile miscari sociale”), perioada in care s-au inmultit  studiile de caz si lucrarile teoretice –

ex. Cercetari privind miscarile sociale, conflictul si schimbarea – publicatie anuala.

            Legitimitatea stiintifica a studiului miscarilor sociale a fost consolidata odata cu aparitia preimelor

bilanturi consacrate cercetarilor in cest domeniu, menite sa puna in evidenta rezultatele obtinute.

            Miscarile sociale nu mai sunt abordate prioritar din unghiul comportamentului colectiv, ca o

manifestare speciala, si chiar originala a acestuia. Devine un obiect de studiu de sine statator.

            In Europa, batalia s-a dat impotriva unei conceptii reductive, ce avea tendinta de a vedea in

miscarile sociale doar o manifestare secundara, un sub-produs, al conflicetlor de clasa.

Orientul antic

Cu mult înainte ca Antichitatea greacă şi romană să pună bazele civilizaţiei europene, mari

civilizaţii apăreau in Orient, in special pe „pământul fertil dintre fluvii, Mesopotamia. Dezvoltarea

agriculturii şi creşterea animalelor era esenţială pentru progresul unor civilizaţii atât de avansate, întrucât

presupunea tot mai multe investiţii in structurile organizaţionale. Istoria Orientului antic a fost influenţată

iniţial de sosirea şi stabilirea unor populaţii nomade.

Mult timp s-a considerat că triburile de nomazi au cucerit pământurile popoarelor sedentare. Însă migraţia

triburilor mici s-a desfăşurat de-a lungul mai multor secole, constituind mai degrabă o infiltrare. Cultura

şi religia nomazilor şi sedentarilor s-au influenţat reciproc, dar au apărut şi conflicte din cauza resurselor

naturale, precum păşunile şi apa necesară irigaţiilor.

Înmulţirea sarcinilor şi complexitatea lor crescândă au dus la o diferenţiere între păturile sociale:

agricultori, meşteşugari, războinici şi administratori. Mai existau şi preoţii care practicau ritualurile

religioase şi încercau să afle momentele potrivite pentru semănatul şi culesul recoltelor, cu ajutorul

calculelor, profeţiilor şi astrologiei.

Avântul cultural cunoscut de omenire dupa inventarea scrisului nu poate fi nicidecum subapreciat.

Primele inscrisuri au fost găsite pe tăbliţe de lut, care erau folosite în schimburile comerciale. Scrierea

cuneiformă timpurie a sumerienilor s-a dezvoltat din pictograme care, la fel ca şi hieroglifele egiptene, se

asemănau cu obiectul pe care îl reprezentau. Era un sistem complicat, stăpânit doar de scribi special

instruiţi, care aveau în virtutea acestui fapt o poziţie bună pe scara socială.

Mesopotamia a oferit multiple zone geografice ce au permis folosirea resurselor naturale. Cea

dintâi mare civilizaţie a antichităţi s-a construit în zonele văilor fertile ale Mesopotamiei, ţară care are

1000 de kilometri lungime şi o lăţime de 400 de kilometri. În mod direct, influenţa aceasta a fost net

predominată.

Palestina

La nord-est de Egipt se întinde un mic teritoriu cuprins între deşert şi mare. La început s-a numit

Canaan. Dar romanii i-au spus palestina. Ea este antica ţară a evreilor. Un ţinut în mare parte sărac.

Singura zonă mai fertilă era valea râului Iordan.

Persia a fost cuprinsă între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian.

Pe acest teritoriu s-au încrucişat, încă de acum patru mii de ani, numeroase drumuri comerciale care legau

Orientul Apropiat

India este o prezentare sintetică a istoriei, civilizaţii şi culturii Indiei care vorbeşte 500 de limbi.

Între culturile antichităţii, cultura Indiană nu poate fi comparată decât cu cultura Chineză.

Egiptul Antic

de o lungime de 1200 km, nu reprezintă decât o porţiune cultivabilă de 1 sau 2 km. Pe acest spaţiu

verde se va derula aproape toată istorea Egiptului.