MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA … · 2019-07-09 · ministerul educaŢiei al...

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINȚE ECONOMICE CATEDRA Finanţe şi contabilitate

SUPORT DE CURS la disciplina

„BAZELE FUNCŢIONĂRII PIEŢELOR DE CAPITAL”

Titular : Lupu Constantin,

Doctor în ştiinţe economice

Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM pr. verbal nr.2 din 25 martie 2015

CHIŞINĂU 2015

?

2

CUPRINS INTRODUCERE 5 Capitolul 1 PIAŢA DE CAPITAL: conţinut şi funcţii

7

1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare 8 1.2. Tipologia pieţelor de capital 12 1.3. Valorile mobiliare 15 Capitolul 2 BURSA DE VALORI

21

2.1. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

22

2.2. Căi şi cerinţe privind introducerea unei companii în activitatea bursieră; experienţa internaţională în acest domeniu

28 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă 29 2.2.2. Alegerea pieţei 31 2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă 32 2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă 33 2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate 35 Capitolul 3 EFICIENŢA PIEŢEI DE CAPITAL

38

3.1. Ipoteza pieţelor eficiente 39 3.2. Nivelele de eficienţă a pieţei capitalului 43 Capitolul 4 EVALUAREA VALORILOR MOBILIARE

48

4.1. Definirea valorii 49 4.2. Evaluarea obligaţiunilor 51 4.3. Riscul ratei dobânzii şi conceptul de durată 70 4.4. Evaluarea acţiunilor preferenţiale 72 4.5. Evaluarea acţiunilor comune 74 4.5.1. Abordări profesionale 75 4.5.2. Modelul de evaluare a unei acţiuni deţinute pentru o singură perioadă de timp

77

4.5.3. Modelul de evaluare a acţiunilor pentru mai multe perioade de timp

81

4.6. Relaţia preţ – profit pe acţiune 93

?

2

CUPRINS INTRODUCERE 5 Capitolul 1 PIAŢA DE CAPITAL: conţinut şi funcţii

7

1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare 8 1.2. Tipologia pieţelor de capital 12 1.3. Valorile mobiliare 15 Capitolul 2 BURSA DE VALORI

21

2.1. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

22


28 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă 29 2.2.2. Alegerea pieţei 31 2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă 32 2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă 33 2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate 35 Capitolul 3 EFICIENŢA PIEŢEI DE CAPITAL

38

3.1. Ipoteza pieţelor eficiente 39 3.2. Nivelele de eficienţă a pieţei capitalului 43 Capitolul 4 EVALUAREA VALORILOR MOBILIARE

48

4.1. Definirea valorii 49 4.2. Evaluarea obligaţiunilor 51 4.3. Riscul ratei dobânzii şi conceptul de durată 70 4.4. Evaluarea acţiunilor preferenţiale 72 4.5. Evaluarea acţiunilor comune 74 4.5.1. Abordări profesionale 75 4.5.2. Modelul de evaluare a unei acţiuni deţinute pentru o singură perioadă de timp

77

4.5.3. Modelul de evaluare a acţiunilor pentru mai multe perioade de timp

81

4.6. Relaţia preţ – profit pe acţiune 93

?

3

Capitolul 5 RISC ŞI RANDAMENT

97

5.1. Măsurarea riscului 99 5.2. Risc şi diversificare 101 5.2.1. Riscul şi rentabilitatea unui portofoliu 102 5.2.2. Conceptul „Beta” 106 5.2.3. Linia pieţei de capital: relaţia dintre risc şi rata estimată a rentabilităţii

109

Capitolul 6 FINANŢAREA FIRMELOR PE PIEŢELE DE CAPITAL

115 6.1. Finanţarea firmelor de-a lungul ciclului de viaţă 116 6.2. Procesul Ofertei Publice Iniţiale 122 6.2.1. Rolul băncii de investiţii 128 6.2.2. Costurile emisiunii de titluri 129 6.2.3. Performanţa emisiunilor 133 6.2.4. Rolul Comisiei de Valori Mobiliare 134 Capitolul 7 ANALIZĂ BURSIERĂ

137

7.1. Indicele bursier 139 7.2. Rentabilitatea unui titlu mobiliar 141 Capitolul 8 TENDINŢE PE PIEŢELE BURSIERE

143

8.1. Bursele europene 146 8.2. Globalizarea fluxurilor financiare 148 8.3. O privire de ansamblu asupra pieţelor financiare pe plan mondial

152

BIBLIOGRAFIE 157

?

4

INTRODUCERE

Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în tranzacţionarea de active financiare. Circuitul activelor financiare, de la ofertanţii de fonduri (investitorii) la utilizatorii de fonduri, are drept obiectiv satisfacerea nevoilor economice, scopul final fiind profitul. O economie sănătoasă depinde, în mod vital, de transferurile eficiente de fonduri de la cei ce economisesc către firme şi persoane ce au nevoie de capital – deci economia depinde de pieţe financiare eficiente. Ca urmare a industrializării crescânde a ţărilor dezvoltate, majoritatea oamenilor lucrează pentru corporaţii şi cea mai mare parte a economiilor sunt canalizate către instituţii cum sunt: casele de pensii, fondurile mutuale sau companiile de asigurări. Aceste instituţii posedă peste 90% din totalul obligaţiunilor corporative şi aproximativ 60% din capitalurile acţionarilor ce nu aparţin blocurilor de control sau companiilor - mamă.

Entităţile ce doresc să împrumute bani sunt puse în legătură cu cei ce dispun de surplusuri de fonduri în cadrul pieţelor financiare. Fiecare piaţă operează cu titluri financiare diferite, serveşte unor clienţi diferiţi sau acţionează în părţi diferite ale ţării.

Pentru foarte mulţi dintre noi, bursa este locul unde se fac şi se desfac averi fabuloase, de multe ori în câteva zile sau chiar ore, speculând diferenţele de preţ ale mărfurilor, titlurilor de valoare şi valutelor tranzacţionate. De unde şi fascinaţia de a cunoaşte mai mult un astfel de domeniu. Dar mai mult decât această motivaţie, interesul pentru un astfel de subiect provine din aceea că bursa reprezintă o instituţie specifică a economiei de piaţă ce permite, pe de o parte acoperirea riscurilor reale şi pe de altă parte mobilizarea capitalurilor, în condiţiile în care alocarea resurselor financiare rare ar trebui să se facă pe

?

4

INTRODUCERE

Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în tranzacţionarea de active financiare. Circuitul activelor financiare, de la ofertanţii de fonduri (investitorii) la utilizatorii de fonduri, are drept obiectiv satisfacerea nevoilor economice, scopul final fiind profitul. O economie sănătoasă depinde, în mod vital, de transferurile eficiente de fonduri de la cei ce economisesc către firme şi persoane ce au nevoie de capital – deci economia depinde de pieţe financiare eficiente. Ca urmare a industrializării crescânde a ţărilor dezvoltate, majoritatea oamenilor lucrează pentru corporaţii şi cea mai mare parte a economiilor sunt canalizate către instituţii cum sunt: casele de pensii, fondurile mutuale sau companiile de asigurări. Aceste instituţii posedă peste 90% din totalul obligaţiunilor corporative şi aproximativ 60% din capitalurile acţionarilor ce nu aparţin blocurilor de control sau companiilor - mamă.

Entităţile ce doresc să împrumute bani sunt puse în legătură cu cei ce dispun de surplusuri de fonduri în cadrul pieţelor financiare. Fiecare piaţă operează cu titluri financiare diferite, serveşte unor clienţi diferiţi sau acţionează în părţi diferite ale ţării.

Pentru foarte mulţi dintre noi, bursa este locul unde se fac şi se desfac averi fabuloase, de multe ori în câteva zile sau chiar ore, speculând diferenţele de preţ ale mărfurilor, titlurilor de valoare şi valutelor tranzacţionate. De unde şi fascinaţia de a cunoaşte mai mult un astfel de domeniu. Dar mai mult decât această motivaţie, interesul pentru un astfel de subiect provine din aceea că bursa reprezintă o instituţie specifică a economiei de piaţă ce permite, pe de o parte acoperirea riscurilor reale şi pe de altă parte mobilizarea capitalurilor, în condiţiile în care alocarea resurselor financiare rare ar trebui să se facă pe

?

5

principii de eficienţă. Pieţele bursiere sunt însăşi expresia capitalismului.

Capitalul este deţinut de cei care acumulează, moştenesc sau economisesc sume de bani şi este utilizat de cei care investesc, speculează sau cheltuiesc fonduri. Unii furnizează capitalul, alţii îl utilizează, iar împreună creează capitalismul.

În prezent, capitalul este furnizat în special prin economisirea colectivă sub forma fondurilor de pensii, fondurilor de asigurări, etc. Companiile din sectorul privat şi guvernele emit titluri financiare pentru a atrage economiile de pe piaţă. Emisiunile se realizează pe aşa-numita „piaţă primară” şi sunt tranzacţionate ulterior pe „piaţa secundară”, la bursele de valori.

În prezent, investitorii sunt dominaţi de managerii de fonduri, emitenţii sunt consiliaţi de băncile de investiţii şi specialiştii burselor acţionează ca intermediari.

Toţi reacţionează la cel mai mic semnal care apare în piaţă cu privire la oportunităţile de generare şi utilizare a capitalului, iar competitivitatea acestui proces asigură, în general, că preţul oricărei tranzacţii reflectă informaţia disponibilă.

6

Capitolul 1 Piaţa de capital: conţinut şi funcţii Obiectivele capitolului: 1. înţelegerea conceptelor de bază ale pieţelor financiare; 2. descrierea caracteristicilor diverselor tipuri de titluri

financiare; 3. clasificarea pieţelor de capital după mai multe criterii Conţinutul capitolului : 1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare 8 1.2. Tipologia pieţelor de capital 12 1.3. Valorile mobiliare 15 Cuvinte cheie:

• bursa de valori • acţiuni • obligaţiuni • pieţe interdealeri

6

Capitolul 1 Piaţa de capital: conţinut şi funcţii Obiectivele capitolului: 1. înţelegerea conceptelor de bază ale pieţelor financiare; 2. descrierea caracteristicilor diverselor tipuri de titluri

financiare; 3. clasificarea pieţelor de capital după mai multe criterii Conţinutul capitolului : 1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare 8 1.2. Tipologia pieţelor de capital 12 1.3. Valorile mobiliare 15 Cuvinte cheie:

• bursa de valori • acţiuni • obligaţiuni • pieţe interdealeri

?

7

1.1. Concepte de bază ale pieţei financiare Activul este un bun aparţinând unei persoane şi care poate fi valorificat în activitatea economică. În raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două feluri: reale şi financiare. Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau incorporale (intangibile) care, integrate în circuitul economic, generează venituri în viitor sub formă de profituri, rente, chirii etc. (engl. tangible sau real assets). Activele financiare sunt materializate în înscrisuri (hârtii ori înregistrări în cont) care consacră drepturile băneşti ale deţinătorilor lor, precum şi drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobânzi, dividende, etc.). După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa financiară este formată din 3 mari sectoare: piaţa bancară, piaţa monetară, piaţa de capital. Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între investitori şi utilizatori, pe baza relaţiilor de credit. Piaţa bancară se caracterizează prin risc redus, siguranţă (posibilitatea retragerii activelor în orice moment). Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt de către societăţile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate şi sunt negociabile (exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit). O componentă distinctă a pieţei monetare este piaţa valutară, care asigură conversia activelor dintr-o valută în alta.

9

8

Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu active financiare pe termen rnediu şi lung. Aceste active au un grad de risc mai mare şi sunt negociabile. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente băneşti. Mişcarea fondurilor în economie se poate face:

• fie ca o finanţare indirectă (prin concentrarea fondurilor disponibile în bănci şi utilizarea acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),

• fie ca o finanţare directă (prin emisiuni de titluri

financiare de către utilizatorii de fonduri). Şi finanţarea directă poate avea forme în care se apelează la intermediari.

Transferurile de capital între cei ce economisesc şi cei ce au nevoie de capital se poate face în trei modalităţi diferite:

1.Transferuri directe de bani şi titluri de valoare, atunci când o firmă vinde acţuni sau obligaţiuni, direct către investitori, fără să apeleze la intermediari.

BANI TITLURI DE VALOARE (acţiuni, obligaţiuni)

UTILIZATOR INVESTITOR

9

8

Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu active financiare pe termen rnediu şi lung. Aceste active au un grad de risc mai mare şi sunt negociabile. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente băneşti. Mişcarea fondurilor în economie se poate face:

• fie ca o finanţare indirectă (prin concentrarea fondurilor disponibile în bănci şi utilizarea acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),

• fie ca o finanţare directă (prin emisiuni de titluri

financiare de către utilizatorii de fonduri). Şi finanţarea directă poate avea forme în care se apelează la intermediari.

Transferurile de capital între cei ce economisesc şi cei ce au nevoie de capital se poate face în trei modalităţi diferite:

1.Transferuri directe de bani şi titluri de valoare, atunci când o firmă vinde acţuni sau obligaţiuni, direct către investitori, fără să apeleze la intermediari.

BANI TITLURI DE VALOARE (acţiuni, obligaţiuni)

UTILIZATOR INVESTITOR

9

9

2.Transferuri prin intermediul unui dealer (o casă de investiţii). Dealer-ul serveşte drept intermediar şi facilitează emisiunea de titluri financiare.

3.Transferuri printr-un intermediar financiar

(bancă, fond mutual). Intermediarul obţine fonduri emiţând propriile titluri de valoare şi apoi utilizează banii pentru a cumpăra titlurile emise de unele firme.

Aceşti intermediari financiari fac mai mult decât un simplu transfer de bani şi titluri: ei creează produse financiare noi.

În cazul finanţării directe, se stabileşte o reţea între emitenţii de titluri (cererea de fonduri) şi investitori (oferta de fonduri).

TITLURI TITLURI BANI BANI

UTILIZATOR DEALER INVESTITOR

TITLURI TITLURI FIRME INTERMEDIAR BANI BANI

UTILIZATOR INTERMEDIAR

INVESTITOR

9

10

Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi oferta. În cazul pieţei capitalului: cererea şi oferta de capital. Cererea de capital este exprimată de către societăţilor publice şi private, instituţii financiar-bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc. Cererea de capital poate fi structurală (se concretizează în finanţarea de investiţii productive şi acţiuni sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor publice şi private, etc.) sau legată de factori conjuncturali (indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesităţi financiare determinate de deficitele bugetare şi ale balanţelor de plăţi, etc.). Debitorii se pot clasifica, fie după activitatea economică, fie după scopul urmărit. După primul criteriu, debitorii pot fi: guvernele, întreprinderile publice şi private fără profil financiar, instituţii financiare, instituţii monetare centrale, etc. După scopul urmărit avem pentru finanţarea industiei şi gospodăriei comunale, petrol şi gaze naturale, transport şi servicii publice, bănci şi finanţe, organizaţii internaţionale, scopuri generale. Oferta de capital provine din economisire. Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel de economii le pot depune la bănci sau le pot investi, fie în investiţii reale, fie în plasamente. Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii de dimensiuni modeste) sau instituţionali (societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari: bănci, societăţi de asigurare, societăţi de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).

9

10

Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi oferta. În cazul pieţei capitalului: cererea şi oferta de capital. Cererea de capital este exprimată de către societăţilor publice şi private, instituţii financiar-bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc. Cererea de capital poate fi structurală (se concretizează în finanţarea de investiţii productive şi acţiuni sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor publice şi private, etc.) sau legată de factori conjuncturali (indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesităţi financiare determinate de deficitele bugetare şi ale balanţelor de plăţi, etc.). Debitorii se pot clasifica, fie după activitatea economică, fie după scopul urmărit. După primul criteriu, debitorii pot fi: guvernele, întreprinderile publice şi private fără profil financiar, instituţii financiare, instituţii monetare centrale, etc. După scopul urmărit avem pentru finanţarea industiei şi gospodăriei comunale, petrol şi gaze naturale, transport şi servicii publice, bănci şi finanţe, organizaţii internaţionale, scopuri generale. Oferta de capital provine din economisire. Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel de economii le pot depune la bănci sau le pot investi, fie în investiţii reale, fie în plasamente. Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii de dimensiuni modeste) sau instituţionali (societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari: bănci, societăţi de asigurare, societăţi de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).

9

1.2. Tipologia pieţelor de capital Pieţele de capital sunt de mai multe feluri: 1) în funcţie participanţii la tranzacţie, scopul tranzacţiei şi momentul în care se face tranzacţia, piaţa de capital poate fi de două feluri:

• Piaţa primară este piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară titlurile financiare nou emise. Tranzacţiile au loc între compania emitentă (care are nevoie de fonduri) şi investitori (care doresc să-şi utilizeze fondurile disponibile investindu-le în titluri financiare profitabile).

• Piaţa secundară este piaţa pe care sunt

tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în circulaţie. Această piaţă creează lichiditate pentru investitori. Tranzacţiile au loc între investitori şi nu afectează fluxurile de numerar ale companiei care a emis titlurile.

2) în funcţie de tipul titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor, distingem două mari categorii:

• Piaţa obligaţiunilor este piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel.

• Piaţa acţiunilor este piaţa pentru

tranzacţionarea acţiunilor comune şi preferenţiale ale companiilor private.

• Piaţa opţiunilor piaţa pe care se

tranzacţionează contracte de opţiuni (produse derivate). Contractele sunt executate la

9

12

opţiunea deţinătorului. 3) în funcţie de modalităţile de negociere distingem între:

• Piaţa de licitaţie este piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă. Preţul este stabilit în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare, respectiv în funcţie de raportul cerere - ofertă.

• Piaţa de negocieri este piaţa în care

vânzătorii şi cumpărătorii negociază între ei preţul şi volumul tranzacţiei, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului.

1) în funcţie de nivelul de organizare a pieţei:

• Piaţa OTC (engl. over the counter) sau la ghişeu este o piaţă prin telefon, telex sau computer localizată la sediile brokerilor sau dealerilor. Este o piaţă de negociere şi, în general, este pentru obligaţiuni.

• Piaţa organizată este o piaţă cu reguli de

tranzacţionare fixate. Are o localizare fizică centrală. Este o piaţă de licitaţie. Pe aceste pieţe sunt tranzacţionate în principal acţiunile.

2) în funcţie de momentul în care se execută contractele

încheiate:

• Piaţa la vedere (piaţă în numerar) este piaţa pe care titlurile financiare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediate.

9

12

opţiunea deţinătorului. 3) în funcţie de modalităţile de negociere distingem între:

• Piaţa de licitaţie este piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă. Preţul este stabilit în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare, respectiv în funcţie de raportul cerere - ofertă.

• Piaţa de negocieri este piaţa în care

vânzătorii şi cumpărătorii negociază între ei preţul şi volumul tranzacţiei, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului.

1) în funcţie de nivelul de organizare a pieţei:

• Piaţa OTC (engl. over the counter) sau la ghişeu este o piaţă prin telefon, telex sau computer localizată la sediile brokerilor sau dealerilor. Este o piaţă de negociere şi, în general, este pentru obligaţiuni.

• Piaţa organizată este o piaţă cu reguli de

tranzacţionare fixate. Are o localizare fizică centrală. Este o piaţă de licitaţie. Pe aceste pieţe sunt tranzacţionate în principal acţiunile.

2) în funcţie de momentul în care se execută contractele

încheiate:

• Piaţa la vedere (piaţă în numerar) este piaţa pe care titlurile financiare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediate.

9

13

• Piaţa la termen (piaţă futures) este piaţa pe care titlurile financiare se tranzacţionează pentru livrare şi plată ulterioare.

În funcţie de momentul în care se face tranzacţia,

piaţa de capital se divide în două segmente dependente temporal: primară şi secundară.

Piaţa primară are rolul de plasare a emisiunilor de titluri pentru atragerea capitalurilor pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital, cât şi pe piaţa internaţională.

Odată puse în circulaţie, titlurile mobiliare fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi). Piaţa secundară reprezintă, în acelaşi timp, modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitori particulari sau instituţionali, care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintroduse oricând în circuit.

Piaţa secundară este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de valori, fiind un barometru, în primul rând, al nevoii de capital, dar şi al stării economice, sociale şi politice a unei ţări.

Asigurând mobilitatea capitalurilor, a lichidităţilor pe termen mediu şi lung, a negociabilităţii oricărui titlu plasat pe piaţa primară, piaţa secundară, atrage atât investitorii de profesie cât şi pe cei de ocazie, în speranţa unui profit maxim în timp record.

Preţul la care se negociază titlurile mobiliare, ca expresie a cererii şi ofertei, reprezintă şi echilibrul a doi factori opuşi: maximizarea rentabilităţii unui titlu şi minimizarea riscului (ambele referitoare la dividende sau la dobânzi sau la preţul de vânzare-cumpărare în viitor).

9

14

1.3. Valori mobiliare Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă a activelor nebancare. Ele sunt exprimate într-un înscris (document scris sau înregistrare electronică), care atestă existenţa unei relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi garantează drepturile posesorului lor (engl. securities). Din acest punct de vedere ele fac parte din categoria titlurilor de valoare de credit, având o serie de trăsături, în cadrul lor făcându-se deosebire între cele comerciale şi necomerciale. Titlurile comerciale includ, atât titlurile care exprimă un drept real asupra mărfii aflate în depozit (recipisa de depozit – engl. warehouse receipt) sau pe vas (conosamentul – engl. bill of lading), cât şi titlurile care constată o creanţă comercială a deţinătorului lor (efecte de comerţ). Titlurile necomerciale includ titlurile de valoare care rezultă din operaţiuni financiare pe termen scurt (instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente de capital).

Titlurile de capital permit transformarea unor valori imobiliare prin esenţa lor (pământ, clădiri, echipamente) în valori mobiliare prin natura lor (acţiuni, etc.).

Titlurile financiare au o anumită valoare (hârtii de valoare). Deţinătorul lor se află în poziţia de investitor - a investit fondurile sale şi şi-a asumat riscul deţinerii lor. Din acest punct de vedere, titlurile financiare sunt drepturi, pretenţii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare.

Valoarea intrinsecă a titlurilor se determină prin calcul şi este funcţie de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare ale investiţiei. Valoarea de piaţă se formează în mod curent în raport cu cererea şi oferta pentru titlurile respective şi reflectă estimările, anticipările oamenilor de afaceri privind

9

14

1.3. Valori mobiliare Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă a activelor nebancare. Ele sunt exprimate într-un înscris (document scris sau înregistrare electronică), care atestă existenţa unei relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi garantează drepturile posesorului lor (engl. securities). Din acest punct de vedere ele fac parte din categoria titlurilor de valoare de credit, având o serie de trăsături, în cadrul lor făcându-se deosebire între cele comerciale şi necomerciale. Titlurile comerciale includ, atât titlurile care exprimă un drept real asupra mărfii aflate în depozit (recipisa de depozit – engl. warehouse receipt) sau pe vas (conosamentul – engl. bill of lading), cât şi titlurile care constată o creanţă comercială a deţinătorului lor (efecte de comerţ). Titlurile necomerciale includ titlurile de valoare care rezultă din operaţiuni financiare pe termen scurt (instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente de capital).

Titlurile de capital permit transformarea unor valori imobiliare prin esenţa lor (pământ, clădiri, echipamente) în valori mobiliare prin natura lor (acţiuni, etc.).

Titlurile financiare au o anumită valoare (hârtii de valoare). Deţinătorul lor se află în poziţia de investitor - a investit fondurile sale şi şi-a asumat riscul deţinerii lor. Din acest punct de vedere, titlurile financiare sunt drepturi, pretenţii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare.

Valoarea intrinsecă a titlurilor se determină prin calcul şi este funcţie de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare ale investiţiei. Valoarea de piaţă se formează în mod curent în raport cu cererea şi oferta pentru titlurile respective şi reflectă estimările, anticipările oamenilor de afaceri privind

9

15

performanţele activului respectiv. Titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau dreptul deţinătorilor - investitori - de a obţine în condiţiile specificate în titlu, o parte din veniturile viitoare ale emitentului. Produsele bursiere reprezintă totalitatea titlurilor financiare ce se tranzacţionează pe piaţa de capital. După modul în care sunt create, produsele bursiere pot fi: primare, derivate, sintetice.

Titlurile primare sunt emise de utilizatorii de fonduri - pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc şi

instrumente de proprietate, engl. equity instruments, cum sunt, de exemplu, acţiunile)

- sau pentru atragerea capitalului împrumutat (se numesc şi instrumente de datorie, engl. debt instruments, cum sunt de exemplu obligaţiunile).

Rolul titlurilor primare este dublu:

de a asigura mobilizarea capitalului pe termen lung,

de a acorda drepturi asupra veniturilor băneşti

ale emitentului.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent (vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care dau celui din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului, la o scadenţă viitoare, în condiţiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de două feluri: contracte futures şi opţiuni.

Produsele sintetice rezultă din combinarea de către societatea financiară a unor active financiare diferite şi crearea unui instrument de plasament nou.

9

16

În continuare, vom analiza în detaliu cele două tipuri principale de titluri financiare: acţiunile şi obligaţiunile. Acţiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o companie pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezintă o cotă parte din capitalul social al unei societăţi şi care încorporează drepturi sociale şi patrimoniale. În funcţie de drepturile conferite, distingem două tipuri de acţiuni:

acţiuni comune şi acţiuni preferenţiale.

Acţiunile comune dau drept de vot, dau drept la dividend (dividendul este un venit variabil), dreptul la informare, etc. Acţiunile preferenţiale nu dau drept de vot, în schimb dau drept la un dividend fix, care se plăteşte înaintea celui variabil. Mai distingem între:

acţiuni nominative (cele care au înscrise pe ele numele deţinătorului, iar transferarea dreptului de proprietate se face nominal) şi

acţiuni la purtător (toate drepturile conferite de acţiune revin celui ce deţine acţiunea).

La emisiune preţul este valoarea nominală (valoarea paritară) ce rezultă din împărţirea capitalului social la numărul de acţiuni. Obligaţiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, care poate fi statul, un organism public sau o societate comercială. Ele dau dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor fi răscumpărate de către emitent la scadenţă.

9

16

În continuare, vom analiza în detaliu cele două tipuri principale de titluri financiare: acţiunile şi obligaţiunile. Acţiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o companie pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezintă o cotă parte din capitalul social al unei societăţi şi care încorporează drepturi sociale şi patrimoniale. În funcţie de drepturile conferite, distingem două tipuri de acţiuni:

acţiuni comune şi acţiuni preferenţiale.

Acţiunile comune dau drept de vot, dau drept la dividend (dividendul este un venit variabil), dreptul la informare, etc. Acţiunile preferenţiale nu dau drept de vot, în schimb dau drept la un dividend fix, care se plăteşte înaintea celui variabil. Mai distingem între:

acţiuni nominative (cele care au înscrise pe ele numele deţinătorului, iar transferarea dreptului de proprietate se face nominal) şi

acţiuni la purtător (toate drepturile conferite de acţiune revin celui ce deţine acţiunea).

La emisiune preţul este valoarea nominală (valoarea paritară) ce rezultă din împărţirea capitalului social la numărul de acţiuni. Obligaţiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, care poate fi statul, un organism public sau o societate comercială. Ele dau dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor fi răscumpărate de către emitent la scadenţă.

9

17

Pentru emitent, obligaţiunile reprezintă un instrument de mobilizare a capitalului de împrumut. Ele au valoare nominală şi dau drept de încasare a unui cupon (dobânda).

Emisiunea se poate face, fie ad pari (la valoarea nominală), fie sub pari (sub valoarea nominală). Rambursarea se poate face, fie ad pari, fie supra pari (peste valoarea nominală). Tipuri de obligaţiuni: - obligaţiune ipotecară (engl. mortgage bond) - sunt

obligaţiuni pentru care datoria este garantată cu ipotecă pe activele emitentului;

- obligaţiune generală (engl. debenture bond) - este o

creanţă pe ansamblul activelor emitentului, negarantată;

- obligaţiune asigurată (engl. colateral trust bond) - este

garantată cu titluri asupra unor terţi, deţinute de emitent şi depuse la un garant;

- obligaţiune cu fond de răscumpărare (engl. sinking

fund bond) - emitentul alimentează periodic un fond din care va răscumpăra la scadenţă obligaţiunea;

- obligaţiune retractabilă (engl. callable bond) - poate fi

răscumpărată înainte de scadenţă; - obligaţiune convertibilă (engl. convertible bond) - poate

fi preschimbată, la opţiunea deţinătorului, în acţiuni.

9

18

Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:

acţiunile reprezintă parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni, în timp ce obligaţiunile sunt o fracţiune dintr-un împrumut;

din punct de vedere al rolului oferit deţinătorului în

gestiunea companiei, spre deosebire de obligaţiuni care nu conferă nici un rol, acţiunile dau drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor;

veniturile acţionarilor sunt variabile (în funcţie de

profituri şi de politica de dividende a companiei); veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma de cupoane;

riscurile asumate de acţionari sunt mai mari decât

cele ale obligatarilor; acţionarii asumă riscuri legate de evoluţia nefavorabilă a afacerii mergând până la faliment, în timp ce obligatarii îşi asumă riscul eventualei nerambursări;

în timp ce obligaţiunile au scadenţă (moment în

care este rambursată valoarea nominală), acţiunile sunt emise pe perioadă nedeterminată.

9

18

Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:

acţiunile reprezintă parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni, în timp ce obligaţiunile sunt o fracţiune dintr-un împrumut;

din punct de vedere al rolului oferit deţinătorului în

gestiunea companiei, spre deosebire de obligaţiuni care nu conferă nici un rol, acţiunile dau drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor;

veniturile acţionarilor sunt variabile (în funcţie de

profituri şi de politica de dividende a companiei); veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma de cupoane;

riscurile asumate de acţionari sunt mai mari decât

cele ale obligatarilor; acţionarii asumă riscuri legate de evoluţia nefavorabilă a afacerii mergând până la faliment, în timp ce obligatarii îşi asumă riscul eventualei nerambursări;

în timp ce obligaţiunile au scadenţă (moment în

care este rambursată valoarea nominală), acţiunile sunt emise pe perioadă nedeterminată.

9

19

Întrebări recapitulative 1. Descrieţi într-o paralelă acţiunile şi obligaţiunile. 2. Clasificaţi pieţele de capital după mai multe criterii.

Teste grilă:

1. Titlurile primare nu: a. sunt emise de utilizatorii de fonduri b. asigură mobilizarea capitalului pe termen

scurt c. dau deţinătorilor drepturi asupra veniturilor

băneşti nete ale emitentului 2. Finanţarea indirectă într-o economie se poate realiza

prin: a. concentrarea disponibilităţilor băneşti la

bănci şi utilizarea acestora pentru acordarea de credite;

b. emisiunea de titluri de către utilizatorii de fonduri;

c. constituirea de depozite bancare de către agenţii economici.

3. Piaţa financiară este o piaţă: a. pe termen scurt b. închisă c. pe termen lung

4. Piaţa secundară este o piaţă: a. Pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare

aflate deja în circulaţie; b. Pentru instrumentele de datorie de orice fel; c. Pe care se tranzacţionează spot valori

mobiliare pentru livrare condiţionată. Răspunsuri: 1. – b; 2. – a; 3. – c; 4. – a Bibliografie: Popa, I., Bursa, Vol. I, - organizare, funcţii, experienţe – Colecţia Bursa, Bucureşti, 1993

9

20

Capitolul 2 BURSA DE VALORI Obiectivele capitolului: 1. identificarea diferenţelor dintre bursele propriu-zise şi

pieţele interdealeri; 2. înţelegerea funcţiilor burselor de valori; 3. identificarea etapelor şi avantajelor listării la bursă a

unei companii. Conţinutul capitolului : 2.1. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

22


28 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă 29 2.2.2. Alegerea pieţei 31 2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă 32 2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă 33 2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate 35 Cuvinte cheie:

• bursa de valori • pieţe interdealeri • cotarea la bursă

9

20

Capitolul 2 BURSA DE VALORI Obiectivele capitolului: 1. identificarea diferenţelor dintre bursele propriu-zise şi

pieţele interdealeri; 2. înţelegerea funcţiilor burselor de valori; 3. identificarea etapelor şi avantajelor listării la bursă a

unei companii. Conţinutul capitolului : 2.1. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

22


28 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă 29 2.2.2. Alegerea pieţei 31 2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă 32 2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă 33 2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate 35 Cuvinte cheie:

• bursa de valori • pieţe interdealeri • cotarea la bursă

阰т

21

2.1. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital Pieţele secundare pentru titluri financiare (pieţele bursiere) pot fi organizate în două modalităţi principale:

• sub forma bursei de valori (engl. stock exchange, fr. bourse),

• sub forma pieţelor interdealeri sau „la ghişeu” (OTC – Over the Counter) sau pieţe de negociere. Bursele de valori sunt instituţii de o importanţă

deosebită în ansamblul mecanismelor de reglare a economiei de piaţă, deţinând o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi pe piaţa internaţională.

Bursa de valori se defineşte prin existenţa unei instituţii care dispune de spaţii pentru tranzacţii unde se concentrează cererea şi oferta de titluri financiare şi se realizează negocierea, contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut.

Acest mod de organizare a pieţei de valori presupune centralizarea tranzacţiilor cu titluri financiare, prin concentrarea ordinelor de vânzare-cumpărare într-un anumit spaţiu (sala de negociere) şi efectuarea tranzacţiilor cu ajutorul unui personal specializat (agenţii de bursă). În prezent, prin utilizarea mijloacelor electronice de transmitere şi executare a ordinelor, tranzacţiile se pot realiza fără prezenţa efectivă a agenţilor de bursă.

Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficiale unde se vând şi se cumpără valori mobiliare în scopul mobilizării de capitaluri financiare pe termen mediu şi lung, solicitate pentru realizarea unor importante acţiuni economice şi sociale pe plan naţional şi internaţional.

㓠с

22

În ultimele decenii, piaţa bursieră tinde să se extindă. Pentru a putea fi tranzacţionate la bursă, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.

Ca reacţie la aceste constrângeri, s-au creat pieţe bursiere noi:

• piaţa titlurilor necotate, unde accesul este

permis în condiţii mai puţin limitative (bursa secundară),

• pieţe terţe (bursa terţiară, „hors-cote”), unde

pot fi tranzacţionate acţiunile firmelor tinere, ce acţionează în domenii cu riscuri mari.

O expansiune deosebită pe pieţele americane şi

japoneze au conoscut pieţele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzacţii pentru un număr de titluri ce nu îndeplinesc condiţiile de a fi cotate la bursele propriu-zise.

Piaţa OTC este constituită din relaţiile între comercianţii de titluri (dealeri), precum şi între ei şi clienţi. Conexiunile sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de transmitere şi prelucrare a informaţiei.

Piaţa OTC din S.U.A. — NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotation - Sistem Automat de Cotare al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor de Titluri) — se întemeiază pe o reţea de comunicaţii electronice între dealeri. Comercianţii de titluri nu negociază direct cu clienţii, faţă în faţă: ei îşi obţin informaţiile necesare de pe ecranele computerelor şi negociază tranzacţiile prin telefon.

Odată cu progresele tehnologice, se vorbeşte despre un nou tip de piaţă bursieră, piaţa electronică, aceea în care informaţia se transmite şi se prelucrează prin utilizarea unor sisteme de computere.

㓠с

22

În ultimele decenii, piaţa bursieră tinde să se extindă. Pentru a putea fi tranzacţionate la bursă, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.

Ca reacţie la aceste constrângeri, s-au creat pieţe bursiere noi:

• piaţa titlurilor necotate, unde accesul este

permis în condiţii mai puţin limitative (bursa secundară),

• pieţe terţe (bursa terţiară, „hors-cote”), unde

pot fi tranzacţionate acţiunile firmelor tinere, ce acţionează în domenii cu riscuri mari.

O expansiune deosebită pe pieţele americane şi

japoneze au conoscut pieţele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzacţii pentru un număr de titluri ce nu îndeplinesc condiţiile de a fi cotate la bursele propriu-zise.

Piaţa OTC este constituită din relaţiile între comercianţii de titluri (dealeri), precum şi între ei şi clienţi. Conexiunile sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de transmitere şi prelucrare a informaţiei.

Piaţa OTC din S.U.A. — NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotation - Sistem Automat de Cotare al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor de Titluri) — se întemeiază pe o reţea de comunicaţii electronice între dealeri. Comercianţii de titluri nu negociază direct cu clienţii, faţă în faţă: ei îşi obţin informaţiile necesare de pe ecranele computerelor şi negociază tranzacţiile prin telefon.

Odată cu progresele tehnologice, se vorbeşte despre un nou tip de piaţă bursieră, piaţa electronică, aceea în care informaţia se transmite şi se prelucrează prin utilizarea unor sisteme de computere.

阰т

23

Prezentăm în paralel caracteristicile burselor propriu-zise şi ale pieţelor OTC:

La bursa propriu-zisă tranzacţiile sunt localizate într-un spaţiu determinat, în săli de negociere, în timp ce pentru pieţele OTC este o lipsă a localizării, tranzacţiile fiind executate în birourile societăţilor financiare care acţionează în calitate de dealeri.

În cazul bursei propriu-zise accesul direct pe piaţă

este limitat la membri bursei şi la titlurile acceptate în bursă. Accesul este mai larg, atât pentru clienţi, cât şi pentru titluri pe pieţele OTC, existând numeroşi creatori de piaţă.

La bursele de valori, negocierea şi executarea

contractelor se realizează de personal specializat, prin licitaţie publică. Pe pieţele OTC, tranzacţiile se realizează prin negocieri directe vânzător-cumpărător, rolul de contraparte avându-l dealerul.

Realizarea tranzacţiilor la bursă este supusă unor

reguli ferme instituite prin lege şi regulament. Agenţii de bursă au anumite obligaţii. Reglementarea este mai puţin fermă şi cuprinzătoare în cazul pieţelor OTC; de regulă, este realizată de asociaţiile dealerilor.

Datorită concentrării ordinelor şi a mecanismului

tranzacţional, la bursele propriu-zise se formează un curs unic pentru titlurile negociate. Deoarece pe pieţele OTC preţurile sunt stabilite prin negocieri izolate, acestea pot să varieze de la un dealer la altul.

阰т

24

Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le declanşează evenimentele economice, social-politice şi valutare.

Bursele pun în evidenţă starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor marilor companii industriale şi comerciale, culeg şi prelucrează informaţii privind situaţia economico-financiară şi a balanţelor de plăţi externe ale ţărilor. Orice tranzacţie încheiată la bursă este cauzată de interesele clienţilor şi la rândul ei, produce efecte asupra evoluţiei cursurilor valorilor mobiliare negociate. Mărimea cursului acestor titluri creşte, scade, rămâne constantă, pe un anumit interval de timp, în funcţie de starea conjuncturală, şi, în ultimă instanţă, de încrederea pe care o are publicul în starea generală a economiei şi a finanţelor fiecărei ţări.

Bursa este un termometru; ea nu este cauza

unei situaţii, ci dă numai măsura acelei situaţii. Bursa de valori îndeplineşte mai multe funcţii: 1. Bursa are un rol central în procesul finanţării activităţii economice. Alimentarea capitalurilor împrumutate se poate face pe două căi:

- împrumut bancar (finanţare indirectă), - emisiune de titluri sau obligaţiuni (finanţare

directă).

阰т

24

Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le declanşează evenimentele economice, social-politice şi valutare.

Bursele pun în evidenţă starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor marilor companii industriale şi comerciale, culeg şi prelucrează informaţii privind situaţia economico-financiară şi a balanţelor de plăţi externe ale ţărilor. Orice tranzacţie încheiată la bursă este cauzată de interesele clienţilor şi la rândul ei, produce efecte asupra evoluţiei cursurilor valorilor mobiliare negociate. Mărimea cursului acestor titluri creşte, scade, rămâne constantă, pe un anumit interval de timp, în funcţie de starea conjuncturală, şi, în ultimă instanţă, de încrederea pe care o are publicul în starea generală a economiei şi a finanţelor fiecărei ţări.

Bursa este un termometru; ea nu este cauza

unei situaţii, ci dă numai măsura acelei situaţii. Bursa de valori îndeplineşte mai multe funcţii: 1. Bursa are un rol central în procesul finanţării activităţii economice. Alimentarea capitalurilor împrumutate se poate face pe două căi:

- împrumut bancar (finanţare indirectă), - emisiune de titluri sau obligaţiuni (finanţare

directă).

阰т

25

Odată titlurile emise de către firmă pentru a se finanţa, acestea pot fi tranzacţionate prin intermediul bursei. Această caracteristică de lichiditate (faptul că există o piaţă pe care titlurile financiare pot fi transformate în lichiditate la valoarea de piaţă) conferă finanţării directe o semnificaţie sporită pentru companii. 2. Bursa este nucleul pieţei capitalurilor. La bursă cotează cele mai importante firme din fiecare ţară, iar cursul acţiunilor se stabileşte zilnic prin mecanismul tranzacţiilor în funcţie de cererea şi oferta de acţiuni. Bursa este importantă din cel puţin două puncte de vedere: - în plan microeconomic - la bursă se stabileşte valoarea

pe piaţă a unei firme (valoarea capitalizată). Această valoare se calculează înmulţind numărul de acţiuni cu cursul acţiunii (preţul pe piaţa secundară);

- în plan macroeconomic - bursa reprezintă un indicator al situaţiei economico-financiare a ţării, reflectat prin indicele bursier (indicele bursier este o medie a cursurilor celor mai importante acţiuni cotate la bursă).

(Finanţare indirectă) Depozitează Împrumută $ Titluri financiare (Finanţare directă)

Furnizor capital Utilizator capital

Banca

阰т

26

3. Bursa este o piaţă de plasament pentru deţinătorii de capital. Cei ce deţin fonduri disponibile investesc în titluri de valoare ori de câte ori randamentul previzionat este mai mare decât rata medie a rentabilităţii în investiţii similare şi când se obţin câştiguri din operaţiunile cu titlurile financiare. 4. Bursa este o piaţă de tranzacţii între corporaţii. Prin cumpărarea de acţiuni se concentrează practic puterea de decizie asupra unei firme până la controlul complet asupra acesteia: - deţinerea a peste 10 la sută din acţiunile unei firme dă

dreptul participării în Consiliul de Administraţie al firmei respective;

- deţinerea a peste 33,3 la sută din acţiunile unei firme oferă posibilitatea creării aşa-zisei minorităţi de blocaj (ceea ce conferă un drept de veto);

- deţinerea a peste 51 la sută din acţiunile unei firme conferă control asupra acelei firme.

Pentru ca piaţa secundară să-şi poată îndeplini rolul ce-i revine în economia modernă, ea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe: - lichiditatea, ceea ce înseamnă că pe piaţa respectivă

trebuie să fie o abundenţă de fonduri disponibile şi de active financiare; o piaţă lichidă este una în care există posibilitatea de a vinde şi cumpăra, operativ şi fără întreruperi, active financiare. Lichiditatea garantează funcţionarea continuă a pieţei.

- eficienţa are în vedere existenţa unor mecanisme de

realizare operativă la costuri cât mai reduse a tranzacţiilor. Cu cât costurile sunt mai mici, atractivitatea pentru investitori este mai mare.

阰т

26

3. Bursa este o piaţă de plasament pentru deţinătorii de capital. Cei ce deţin fonduri disponibile investesc în titluri de valoare ori de câte ori randamentul previzionat este mai mare decât rata medie a rentabilităţii în investiţii similare şi când se obţin câştiguri din operaţiunile cu titlurile financiare. 4. Bursa este o piaţă de tranzacţii între corporaţii. Prin cumpărarea de acţiuni se concentrează practic puterea de decizie asupra unei firme până la controlul complet asupra acesteia: - deţinerea a peste 10 la sută din acţiunile unei firme dă

dreptul participării în Consiliul de Administraţie al firmei respective;

- deţinerea a peste 33,3 la sută din acţiunile unei firme oferă posibilitatea creării aşa-zisei minorităţi de blocaj (ceea ce conferă un drept de veto);

- deţinerea a peste 51 la sută din acţiunile unei firme conferă control asupra acelei firme.

Pentru ca piaţa secundară să-şi poată îndeplini rolul ce-i revine în economia modernă, ea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe: - lichiditatea, ceea ce înseamnă că pe piaţa respectivă

trebuie să fie o abundenţă de fonduri disponibile şi de active financiare; o piaţă lichidă este una în care există posibilitatea de a vinde şi cumpăra, operativ şi fără întreruperi, active financiare. Lichiditatea garantează funcţionarea continuă a pieţei.

- eficienţa are în vedere existenţa unor mecanisme de

realizare operativă la costuri cât mai reduse a tranzacţiilor. Cu cât costurile sunt mai mici, atractivitatea pentru investitori este mai mare.

9

27

- transparenţa prevede accesul direct şi rapid la informaţiile relevante pentru deţinătorul de active financiare. Este o condiţie a eficienţei.

- corectitudinea este legată de transparenţă. Crearea

unui cadru riguros pentru a reglementa tranzacţiile este sarcina organizării pieţei.

- adaptabilitatea presupune răspunsul prompt al pieţei la

noile condiţii economice şi extraeconomice. 2.2. Căi şi cerinţe privind introducerea unei companii în activitatea bursieră; experienţa internaţională în acest domeniu

Introducerea în activitatea de bursă este actul prin

care o companie devine „publică”, cu toate oportunităţile pe care acest lucru le presupune. Introducerea în activitatea bursieră oferă avantaje societăţilor comerciale: asigurarea şi garantarea perenităţii capitalului, creşterea şi diversificarea posibilităţilor de finanţare, creşterea reputaţiei şi simplificarea implementării unor strategii de creştere.

Evident, există şi dezavantaje, constrângeri, deoarece odată intrată în bursă compania este supusă regulilor instituţiei bursiere.

Intrarea în bursă nu interesează doar compania a căror acţiuni sunt tranzacţionate la bursă şi acţionarii ei, ci şi ansamblul profesioniştilor bursieri şi financiari, investitorii ce vor cumpăra titluri financiare. Deci, sunt puşi în scenă trei categorii de actori, care au interese nuanţat diferite: acţionarii de origine, profesioniştii bursieri şi financiari, investitorii, ale căror interese nu sunt divergente, cum par la prima vedere. Primii urmăresc maximizarea utilizării averii lor; investitorii caută să achiziţioneze titluri în

й

28

vederea diversificării portofoliului lor (aceste două categorii au un joc unic), în timp ce profesioniştii fac un joc repetat. 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă

Ceea ce determină companiile să participe la

activitatea bursieră, explicând astfel importanţa acestei instituţii într-o economie de piaţă, poate fi sintetizat în trei categorii de avantaje, astfel:

1. Asigurarea mobilităţii capitalului. Acţionarii pot în

orice moment să vândă toate sau o parte din acţiunile pe care le deţin într-o companie cotată şi să găsească cumpărător la un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere şi ofertă. Din acest avantaj decurg:

1.1. Dezangajarea acţionarilor minoritari. Doar cotaţia

la bursă permite acţionarilor minoritari să cedeze în orice moment acţiunile pe care le deţin şi să obţină un preţ de piaţă obiectiv (preţul stabilit în bursă se bazează pe evoluţia rezultatelor viitoare ale firmei şi nu pe o valoare arbitrară).

1.2. Garantarea perenităţii companiei. Această situaţie

apare de regulă la companiile familiale, care îşi pun problema dacă să păstreze controlul (plătind de exemplu drepturi de succesiune când este vorba de a doua generaţie). Firma fiind cotată la bursă, acţionarii pot vinde până la 49% din acţiuni, reglându-şi astfel cheltuielile şi păstrând în acelaşi timp controlul, sau pot să vândă toate acţiunile la un preţ obiectiv de piaţă.

й

28

vederea diversificării portofoliului lor (aceste două categorii au un joc unic), în timp ce profesioniştii fac un joc repetat. 2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă

Ceea ce determină companiile să participe la

activitatea bursieră, explicând astfel importanţa acestei instituţii într-o economie de piaţă, poate fi sintetizat în trei categorii de avantaje, astfel:

1. Asigurarea mobilităţii capitalului. Acţionarii pot în

orice moment să vândă toate sau o parte din acţiunile pe care le deţin într-o companie cotată şi să găsească cumpărător la un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere şi ofertă. Din acest avantaj decurg:

1.1. Dezangajarea acţionarilor minoritari. Doar cotaţia

la bursă permite acţionarilor minoritari să cedeze în orice moment acţiunile pe care le deţin şi să obţină un preţ de piaţă obiectiv (preţul stabilit în bursă se bazează pe evoluţia rezultatelor viitoare ale firmei şi nu pe o valoare arbitrară).

1.2. Garantarea perenităţii companiei. Această situaţie

apare de regulă la companiile familiale, care îşi pun problema dacă să păstreze controlul (plătind de exemplu drepturi de succesiune când este vorba de a doua generaţie). Firma fiind cotată la bursă, acţionarii pot vinde până la 49% din acţiuni, reglându-şi astfel cheltuielile şi păstrând în acelaşi timp controlul, sau pot să vândă toate acţiunile la un preţ obiectiv de piaţă.

宀к

29

1.3. Facilitarea realizării câştigului de capital de către acţionari. Când preţul de piaţă al acţiunilor creşte, acţionarii pot vinde o parte din acţiuni, realizând câştigul de capital (diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare).

1.4. Facilitarea participării salariaţilor. O companie

poate distribui salariaţilor o parte a capitalului social, sub formă de participaţii. Dacă firma nu este cotată la bursă, apar probleme când salariaţii vor să renunţe la acest angajament sau când vor să valorifice eventualele creşteri de valoare.

2. Diversificarea posibilităţilor de finanţare. Pentru a evita atingerea unor limite în finanţare, recurgând doar la finanţarea prin intermediul băncilor sau altor instituţii specializate (condiţii impuse de bănci ce nu pot fi depăşite, credite ce nu pot depăşi anumite praguri), dar şi pentru a câştiga în flexibilitate, independenţă, companiile trebuie să-şi diversifice posibilităţile de finanţare, lucru oferit de bursă. Odată intrată la bursă, compania poate să-şi procure fondurile de care are nevoie, fie prin emisiune de acţiuni comune sau preferenţiale, fie prin emisiune de obligaţiuni.

3. Creşterea reputaţiei1. Concurenţa crescândă impune

acordarea unei atenţii speciale relaţiilor publice şi publicităţii unei companii. Intrarea la bursă contribuie la întărirea prestigiului unei companii în măsura în care acest lucru o face mai bine cunoscută pe piaţă, îi sporeşte renumele său şi al produselor sale, dar şi ca

1 Un sondaj realizat de un institut francez a arătat că prestigiul reprezintă principala motivaţie a firmelor care au intrat pe piaţa secundară.

宀к

30

urmare a standardelor pe care a trebuit să le îndeplinească pentru a putea fi cotată la bursă. Intrarea la bursă modifică în parte relaţiile companiei cu clientela, cu furnizorii, cu partenerii financiari, dar şi cu salariaţii. Mediile, presa financiară vorbesc despre compania respectivă. Mediile industriale şi marele public încep să o cunoască. Credibilitatea sa financiară creşte, ceea ce-i facilitează accesul la noi capitaluri.

Dacă avantajele prezentate determină o companie

să participe la activitatea bursieră, un prim pas îl constituie alegerea pieţei.

2.2.2. Alegerea pieţei

Când o companie doreşte să fie listată la bursă, ea

trebuie să-şi pună întrebarea: ce piaţă (bursă) va alege? Fiecare piaţă prezintă caracteristici proprii şi condiţii de intrare mai mult sau mai puţin restrictive.

O firmă poate alege între trei categorii de piaţă: bursa oficială, bursa secundară sau bursa terţiară („hors-cote”)2.

Piaţa oficială cuprinde piaţa la termen şi cea la disponibil.

Bursa secundară este destinată să îndeplinească un rol dublu: poate fi o soluţie de aşteptare înaintea intrării la bursa oficială; sau poate să constituie o situaţie durabilă pentru firmele care nu au în vedere înscrierea la cota oficială. Această piaţă se adresează în principal firmelor de mărime medie, în creştere, care nu sunt în măsură să îndeplinească standardele de acces la cota oficială, sau nu doresc acest lucru. Este o piaţă oficializată, permanentă, situată pe o poziţie secundă în raport cu piaţa oficială.

2 Ghilic-Micu, B., Bursa de Valori, Editura Economică, 1997, p.15

宀к

30

urmare a standardelor pe care a trebuit să le îndeplinească pentru a putea fi cotată la bursă. Intrarea la bursă modifică în parte relaţiile companiei cu clientela, cu furnizorii, cu partenerii financiari, dar şi cu salariaţii. Mediile, presa financiară vorbesc despre compania respectivă. Mediile industriale şi marele public încep să o cunoască. Credibilitatea sa financiară creşte, ceea ce-i facilitează accesul la noi capitaluri.

Dacă avantajele prezentate determină o companie

să participe la activitatea bursieră, un prim pas îl constituie alegerea pieţei.

2.2.2. Alegerea pieţei

Când o companie doreşte să fie listată la bursă, ea

trebuie să-şi pună întrebarea: ce piaţă (bursă) va alege? Fiecare piaţă prezintă caracteristici proprii şi condiţii de intrare mai mult sau mai puţin restrictive.

O firmă poate alege între trei categorii de piaţă: bursa oficială, bursa secundară sau bursa terţiară („hors-cote”)2.

Piaţa oficială cuprinde piaţa la termen şi cea la disponibil.

Bursa secundară este destinată să îndeplinească un rol dublu: poate fi o soluţie de aşteptare înaintea intrării la bursa oficială; sau poate să constituie o situaţie durabilă pentru firmele care nu au în vedere înscrierea la cota oficială. Această piaţă se adresează în principal firmelor de mărime medie, în creştere, care nu sunt în măsură să îndeplinească standardele de acces la cota oficială, sau nu doresc acest lucru. Este o piaţă oficializată, permanentă, situată pe o poziţie secundă în raport cu piaţa oficială.

2 Ghilic-Micu, B., Bursa de Valori, Editura Economică, 1997, p.15

Ա

31

Bursa terţiară este o piaţă liberă unde fiecare acţionar, îşi poate cota titlurile, fără formalităţi specifice, prin simpla dovadă a existenţei juridice a firmei. Această piaţă are vocaţia de a culege toate informaţiile pentru a obţine o singură cotaţie sau câteva cotaţii episodice.

2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă

Odată piaţa aleasă, firma trebuie să se pregătescă

pentru a intra. Aceasta presupune nu numai o pregătire materială, cum ar fi constituirea dosarului sau alegerea intermediarilor financiari, ci şi o reflectare asupra consecinţelor unei astfel de alegeri asupra vieţii firmei, în ceea ce priveşte costurile şi strategia.

Înainte de a decide intrarea la bursă, managementul firmei trebuie să aibă în vedere toate constrângerile, văzute ca pericole. Firma va avea obligaţii, în primul rând, în oferirea de informaţii privind activitatea şi performanţele firmei (transparenţă). De asemenea, trebuie stabilit un preţ obiectiv pentru acţiuni, care să nu fie prea mic pentru a nu prejudicia acţionarii iniţiali, dar nici prea mare pentru a fi în situaţia de a nu găsi cumpărători şi intrarea pe piaţă să fie un eşec.

De asemenea, pregătirea intrării pe piaţă are în vedere şi revizuirea aspectelor legale şi contabile ale companiei, pentru a oferi în piaţă informaţii consistente.

Înainte de a se lansa pe piaţă, firma trebuie să fie conştientă de atuurile sale în ceea ce priveşte oamenii şi managementul său, piaţa şi produsele sale, tehnologia şi potenţialul financiar. Nimic nu trebuie lăsat la întâmplare. Dacă firma vrea să cunoască o bună carieră bursieră, ea trebuie să poată asigura o creştere permanentă a cifrei de afaceri şi a profiturilor.

Թ

32

Inventarierea atuurilor şi slăbiciunilor sale este cea care va permite companiei să-şi aleagă strategia care îi va permite dobândirea şi consolidarea unei poziţii concurenţiale avantajoase.

2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă

Sute de companii plătesc pentru privilegiul de a avea listate acţiunile la burse de valori din alte ţări, precum şi la bursa locală. Cele mai populare burse în acest sens sunt cele de la Londra şi din SUA. Există de asemenea un număr important de acţiuni ale companiilor străine listate la bursele din Europa de Nord, ca şi la bursele din Canada, Australia, Japonia şi Singapore. Listarea dublă sau triplă este costisitoare, iar reglementările pot fi severe, ceea ce ne face să credem că există factori motivaţionali puternici, care îndeamnă managerii să-şi globalizeze investitorii. Iată câteva raţiuni în acest sens:

Lărgirea bazei acţionariatului. Oferind unei baze

mai largi de investitori posibilitatea de a cumpăra acţiunile firmei, se poate realiza vânzarea lor la un preţ mai mare şi astfel să se obţină capitalul mai ieftin.

Bursa locală este de dimensiuni prea mici sau

creşterea firmei este altfel constrânsă. Unele companii sunt de dimensiuni atât de mari comparativ cu piaţa naţională, încât pentru a se putea finanţa trebuie să recurgă la capitaluri străine3.

3 O companie de aur din Ghana a fost privatizată în anul 1994 şi a fost evaluată la 1,7 miliarde dolari, adică de peste 10 ori capitalizarea bursieră a pieţei locale. Listarea acestei companii la

Թ

32

Inventarierea atuurilor şi slăbiciunilor sale este cea care va permite companiei să-şi aleagă strategia care îi va permite dobândirea şi consolidarea unei poziţii concurenţiale avantajoase.

2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă

Sute de companii plătesc pentru privilegiul de a avea listate acţiunile la burse de valori din alte ţări, precum şi la bursa locală. Cele mai populare burse în acest sens sunt cele de la Londra şi din SUA. Există de asemenea un număr important de acţiuni ale companiilor străine listate la bursele din Europa de Nord, ca şi la bursele din Canada, Australia, Japonia şi Singapore. Listarea dublă sau triplă este costisitoare, iar reglementările pot fi severe, ceea ce ne face să credem că există factori motivaţionali puternici, care îndeamnă managerii să-şi globalizeze investitorii. Iată câteva raţiuni în acest sens:

Lărgirea bazei acţionariatului. Oferind unei baze

mai largi de investitori posibilitatea de a cumpăra acţiunile firmei, se poate realiza vânzarea lor la un preţ mai mare şi astfel să se obţină capitalul mai ieftin.

Bursa locală este de dimensiuni prea mici sau

creşterea firmei este altfel constrânsă. Unele companii sunt de dimensiuni atât de mari comparativ cu piaţa naţională, încât pentru a se putea finanţa trebuie să recurgă la capitaluri străine3.

3 O companie de aur din Ghana a fost privatizată în anul 1994 şi a fost evaluată la 1,7 miliarde dolari, adică de peste 10 ori capitalizarea bursieră a pieţei locale. Listarea acestei companii la

Ա

33

Recompensarea angajaţilor. Mulţi angajaţi ai firmelor care sunt deţinute de străini sunt recompensaţi cu acţiuni ale firmei-mamă. Dacă aceste acţiuni sunt listate local, aceste planuri de recompensă sunt mai uşor de gestionat şi mai atrăgătoare pentru angajaţi.

Investitorii străini pot să înţeleagă mai bine

firma. De exemplu, potenţialul unei firme de software poate fi mai bine apreciat de investitorii americani decât de cei locali şi prin urmare, listarea acţiunilor pe piaţa americană poate oferi o finanţare mai ieftină pentru companie.

Disciplină. Standardele ridicate pe care trebuie

să le îndeplinească o firmă pentru a putea fi listată la o anumită bursă sporeşte disciplina şi rigoarea internă.

Sporirea vizibilităţii companiei. Listarea pe mai

multe pieţe, măreşte aria de vizibilitate a companiei pe mai multe meridiane.

Mai buna înţelegere a schimbărilor economice,

sociale şi politice ce apar pe diferitele pieţe ale produselor.

LSE a fost un mare succes şi în prezent această firmă şi-a extins activităţile în alte ţări africane şi este listată la bursele din New York, Toronto, Zimbabwe, Ghana, Londra. (Glen A., Corporate Financial Management, Pearson Education, 2002)

9

34

2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate

O bursă de valori bine gestionată are o serie de caracteristici. Este cea în care are loc un „joc corect”, adică cea în care investitorii sau cei care doresc obţinerea de capitaluri nu pot obţine beneficii „pe cheltuiala” celorlalţi participanţi. Este o piaţă bine reglementată pentru a evita abuzurile, neglijenţa şi frauda, astfel încât să reasigure investitorii care şi-au pus economiile la risc. Este o piaţă în care costurile de tranzacţie sunt mici. Este necesar un număr mare de vânzători şi cumpărători pentru a asigura un preţ eficient şi lichiditatea pieţei. Există câteva beneficii ale unei pieţe bine gestionate:

1. Firmele pot să obţină fonduri şi pot să crească.

Întrucât investitorii în titluri financiare - care sunt cotate la bursă - sunt siguri că îşi pot vinde acţiunile repede, cu un grad raţional de certitudine cu privire la preţ, ei sunt dispuşi să ofere fonduri firmelor la un cost mai mic. Astfel, bursele de valori încurajează investiţiile prin mobilizarea economiilor, atât a celor naţionale, cât şi a celor străine, fiind utile în procesul de privatizare.

2. Alocarea capitalului. Una din problemele cheie ale

unei societăţi este găsirea mecanismului prin care să decidă ce produse şi servicii să producă, şi în ce proporţii. Soluţia extremă – sistemul economic centralizat – nu s-a dovedit a fi viabilă. Alternativa, acceptată de majoritatea economiilor, este reprezentată de mecanismul pieţei libere, piaţa fiind cea care decide ce şi cât se produce. O bursă de valori care funcţionează eficient este capabilă să asiste acest proces. Bursa de valori, dacă funcţionează eficient, stabileşte corect preţul fiecărui titlu financiar, ceea ce face ca fluxurile de capital (rezultate din economii) să se îndrepte către sectoarele şi firmele care le pot utiliza

9

34

2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate

O bursă de valori bine gestionată are o serie de caracteristici. Este cea în care are loc un „joc corect”, adică cea în care investitorii sau cei care doresc obţinerea de capitaluri nu pot obţine beneficii „pe cheltuiala” celorlalţi participanţi. Este o piaţă bine reglementată pentru a evita abuzurile, neglijenţa şi frauda, astfel încât să reasigure investitorii care şi-au pus economiile la risc. Este o piaţă în care costurile de tranzacţie sunt mici. Este necesar un număr mare de vânzători şi cumpărători pentru a asigura un preţ eficient şi lichiditatea pieţei. Există câteva beneficii ale unei pieţe bine gestionate:

1. Firmele pot să obţină fonduri şi pot să crească.

Întrucât investitorii în titluri financiare - care sunt cotate la bursă - sunt siguri că îşi pot vinde acţiunile repede, cu un grad raţional de certitudine cu privire la preţ, ei sunt dispuşi să ofere fonduri firmelor la un cost mai mic. Astfel, bursele de valori încurajează investiţiile prin mobilizarea economiilor, atât a celor naţionale, cât şi a celor străine, fiind utile în procesul de privatizare.

2. Alocarea capitalului. Una din problemele cheie ale

unei societăţi este găsirea mecanismului prin care să decidă ce produse şi servicii să producă, şi în ce proporţii. Soluţia extremă – sistemul economic centralizat – nu s-a dovedit a fi viabilă. Alternativa, acceptată de majoritatea economiilor, este reprezentată de mecanismul pieţei libere, piaţa fiind cea care decide ce şi cât se produce. O bursă de valori care funcţionează eficient este capabilă să asiste acest proces. Bursa de valori, dacă funcţionează eficient, stabileşte corect preţul fiecărui titlu financiar, ceea ce face ca fluxurile de capital (rezultate din economii) să se îndrepte către sectoarele şi firmele care le pot utiliza

Թ

35

cel mai bine, astfel încât să se satisfacă cel mai bine nevoile oamenilor.

3. Beneficii acţionarilor. Acţionarii pot beneficia de

avantajele unei pieţe secundare lichide şi eficiente, atunci când doresc să vândă titluri. Acţionarii nu vor numai să fie convinşi că îşi pot vinde titlurile când vor şi că vânzarea se va face la un preţ corect, dar vor să ştie valoarea reală a titlurilor în orice moment, chiar dacă nu intenţionează să vândă. Acţionarul unei firme necotate poate stabili cu greu care este valoarea titlurilor pe care le deţine.

4. Statut şi publicitate. Profilul unei companii poate fi

îmbunătăţit prin cotarea firmei la bursă. Băncile şi celelalte instituţii financiare au mai multă încredere în firmele listate şi, prin urmare, sunt dispuse să le ofere mai uşor fonduri. Încrederea vine din faptul că firma trebuie să ofere informaţii în piaţă, să răspundă standardelor de performanţă specifice listării, să fie supusă permanent verificării. Publicitatea care apare odată cu listarea la bursă poate avea un impact pozitiv asupra imaginii firmei.

5. Fuziuni. Fuziunile sunt stimulate de listarea la bursă,

mai ales când acţionarii firmei ţintă primesc acţiuni pe care le pot valorifica pe piaţă. De asemenea, fuziunile prin intermediul bursei permit înlocuirea managementului ineficient al unei firme, cu unul mai competent.

6. Îmbunătăţeşte comportamentul corporatist.

Dacă acţiunile unei firme sunt listate la bursă, directorii sunt încurajaţi să se comporte corespunzător interesului acţionarilor.

Թ

36

Întrebări recapitulative 1. Prezentaţi bursele propriu-zise şi pieţele interdealeri. 2. De ce sunt importante bursele de valori într-o

economie? 3. Prezentaţi avantajele, pentru o companie, ale cotării la

bursă. Teste grilă:

1. Piaţa secundară de capital reprezintă: a. piaţa capitalurilor pe tremen scurt şi lung; b. piaţa bursieră şi extrabursieră pe care se

negociază valori mobiliare aflate la primii deţinători;

c. piaţa de acţiuni, obligaţiuni şi produse derivate. 2. Profitul pe acţiune nu:

a. exprimă capacitatea emitentului de a obţine profit

b. este, pentru posesorul acţiunii, un flux financiar c. serveşte la calcularea indicelui de capitalizare

bursieră 3. Bursele propriu-zise sunt:

a. pieţe primare b. pieţe de negociere c. pieţe de licitaţie

4. Brokerul acţionează: a. doar în interesul clientului b. doar în interes personal c. atât în interesul clienţilor cât şi în interes

personal

Răspunsuri: 1. – c; 2. – b; 3. – c; 4. – a Bibliografie: Anghelache, G., Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Ed. ASE, Bucureşti, 2000

Թ

36

Întrebări recapitulative 1. Prezentaţi bursele propriu-zise şi pieţele interdealeri. 2. De ce sunt importante bursele de valori într-o

economie? 3. Prezentaţi avantajele, pentru o companie, ale cotării la

bursă. Teste grilă:

1. Piaţa secundară de capital reprezintă: a. piaţa capitalurilor pe tremen scurt şi lung; b. piaţa bursieră şi extrabursieră pe care se

negociază valori mobiliare aflate la primii deţinători;

c. piaţa de acţiuni, obligaţiuni şi produse derivate. 2. Profitul pe acţiune nu:

a. exprimă capacitatea emitentului de a obţine profit

b. este, pentru posesorul acţiunii, un flux financiar c. serveşte la calcularea indicelui de capitalizare

bursieră 3. Bursele propriu-zise sunt:

a. pieţe primare b. pieţe de negociere c. pieţe de licitaţie

4. Brokerul acţionează: a. doar în interesul clientului b. doar în interes personal c. atât în interesul clienţilor cât şi în interes

personal

Răspunsuri: 1. – c; 2. – b; 3. – c; 4. – a Bibliografie: Anghelache, G., Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Ed. ASE, Bucureşti, 2000

Թ

37

Capitolul 3 EFICIENŢA PIEŢEI DE CAPITAL Obiectivele capitolului: 1. înţelegerea conceptului de piaţa eficientă 2. descrierea celor trei nivele de eficienţă a pieţei de

capital Conţinutul capitolului : 3.1. Ipoteza pieţelor eficiente 39 3.2. Nivelele de eficienţă a pieţei capitalului 43 Cuvinte cheie:

• ipoteza pieţelor eficiente • transparenţa pieţei • eficienţă operaţională • eficienţă alocaţională • eficienţa dinamică

Թ

38

Economiştii vorbesc adesea despre eficienţa pieţelor de capital. Ei se referă la faptul că investitorii au acces la informaţii şi că informaţia relevantă este deja reflectată în preţul titlurilor financiare. Titlurile financiare sunt evaluate corect în pieţele de capital eficiente şi oferă randamente suficiente pentru a compensa riscul asumat de investitor.

Desigur nici o instituţie creată de om nu este perfectă şi nici o piaţă financiară nu este perfect eficientă. Dar, directorii financiari trebuie să pornească de la ipoteza pieţelor eficiente şi apoi să găsească şi să exploateze ineficienţele şi imperfecţiunile specifice, pentru a crea strategii de finanţare avantajoase. 3.1. Ipoteza pieţelor eficiente

Pieţele eficiente de capital sunt cele în care preţurile curente de piaţă incorporează informaţia disponibilă, ceea ce înseamnă că preţurile curente reflectă valoarea prezentă a titlurilor financiare şi este imposibil să obţii profituri în exces, dispunând doar de informaţia publică.

Acest concept are implicaţii profunde pentru managementul financiar, întrucât pieţele eficiente elimină multe dintre strategiile de firmă ce pot crea valoare. Într-o piaţă eficientă, directorii financiari nu ar putea găsi momente propice pentru emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, emisiunea de acţiuni suplimentare nu ar deprima preţul, preţul titlurilor financiare nu ar trebui să fie influenţat de metodele de contabilitate alese de firme.

Teoria pieţelor eficiente conduce la ideea că managerii companiilor nu pot crea valoare „înşelând” investitorii. Acest lucru este foarte important, întrucât subliniază faptul că managerii trebuie să creeze valoare prin alte metode, care sunt probabil mai dificile.

Թ

38

Economiştii vorbesc adesea despre eficienţa pieţelor de capital. Ei se referă la faptul că investitorii au acces la informaţii şi că informaţia relevantă este deja reflectată în preţul titlurilor financiare. Titlurile financiare sunt evaluate corect în pieţele de capital eficiente şi oferă randamente suficiente pentru a compensa riscul asumat de investitor.

Desigur nici o instituţie creată de om nu este perfectă şi nici o piaţă financiară nu este perfect eficientă. Dar, directorii financiari trebuie să pornească de la ipoteza pieţelor eficiente şi apoi să găsească şi să exploateze ineficienţele şi imperfecţiunile specifice, pentru a crea strategii de finanţare avantajoase. 3.1. Ipoteza pieţelor eficiente

Pieţele eficiente de capital sunt cele în care preţurile curente de piaţă incorporează informaţia disponibilă, ceea ce înseamnă că preţurile curente reflectă valoarea prezentă a titlurilor financiare şi este imposibil să obţii profituri în exces, dispunând doar de informaţia publică.

Acest concept are implicaţii profunde pentru managementul financiar, întrucât pieţele eficiente elimină multe dintre strategiile de firmă ce pot crea valoare. Într-o piaţă eficientă, directorii financiari nu ar putea găsi momente propice pentru emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, emisiunea de acţiuni suplimentare nu ar deprima preţul, preţul titlurilor financiare nu ar trebui să fie influenţat de metodele de contabilitate alese de firme.

Teoria pieţelor eficiente conduce la ideea că managerii companiilor nu pot crea valoare „înşelând” investitorii. Acest lucru este foarte important, întrucât subliniază faptul că managerii trebuie să creeze valoare prin alte metode, care sunt probabil mai dificile.

Բ∰

39

Există trei căi principale prin care se pot crea oportunităţi de finanţare eficiente:

1) „Înşelarea” investitorilor. Managerii financiari

încearcă să „înfrumuseţeze” titlurile financiare pentru a primi o valoare cât mai mare. Aceasta poate fi asimilată cu o încercare de a înşela investitorii. Totuşi, evidenţele empirice sugerează că investitorii nu pot fi înşelaţi uşor. De aceea trebuie să fim sceptici că valoarea poate fi creată într-un mod atât de uşor. Teoria pieţelor eficiente exprimă această idee.

2) Reducerea costurilor sau creşterea subvenţiilor.

Anumite forme de finanţare au avantaje fiscale mai mari decât altele. O firmă care emite titluri financiare care minimizează impozitele poate spori valoarea firmei. Mai mult, orice tehnică de finanţare implică şi costuri: cheltuielile cu băncile de investiţii, avocaţi, contabili. Minimizarea acestor costuri măreşte valoarea firmei. Orice vehicul financiar care poate furniza o subvenţie este de asemenea creator de valoare.

3) Crearea unui titlu financiar nou. Companiile câştigă

prin dezvoltarea unor titluri financiare noi şi emiterea lor la preţuri mari. Valoarea obţinută de cel care inovează este mică pe termen lung întrucât acesta nu poate beneficia de o licenţă pentru inovaţia lui. Aceasta explica şi abundenţa inovaţiei financiare.

Utilizând teoria pieţelor eficiente, putem afirma că

managerii nu pot crea valoare înşelând investitorii, ci prin alte modalităţi, posibil mai dificile.

Թ

40

Eficienţa în domeniul financiar se poate defini pe trei nivele:

- eficienţa operaţională, este echivalentul

eficienţei economice (obţinerea unor rezultate cât mai bune cu resurse cât mai puţine). Măsurarea eficienţei operaţionale se poate face prin costurile de tranzacţie (utilizarea internetului a dus la creşterea eficienţei operaţionale, tranzacţionarea unui pachet de acţiuni putându-se realiza la un cost de tranzacţionare mai mic de 10 dolari) şi prin timpul de execuţie a unui ordin (există companii de brokeraj care garantează executarea unui ordin în mai puţin de 1 minut).

- eficienţa alocaţională, înseamnă atingerea

obiectivelor (eficacitate). Capitalul este alocat către utilizatorii eficienţi, luând în considerare informaţiile disponibile.

- eficienţa dinamică este abilitatea unui sistem de

a se adapta la schimbări şi de a exploata modificările din mediu. În domeniul financiar, eficienţa dinamică constă în abilitatea de a inova şi de a utiliza tehnologia (Citybank a introdus tranzacţiile electronice în 1996, dar Banca Naţională a Canadei doar în 1998).

Ipoteza pieţelor eficiente are implicaţii şi pentru

investitori. Întrucât informaţia este reflectată imediat în preţ, investitorii nu trebuie să se aştepte să obţină un randament mai mare decât cel normal. A obţine informaţia doar în momentul în care aceasta devine publică nu aduce investitorului nici un avantaj. Preţul se ajustează imediat, fără ca investitorul să mai aibă posibilitatea să utilizeze informaţia în avantajul său.

Թ

40

Eficienţa în domeniul financiar se poate defini pe trei nivele:

- eficienţa operaţională, este echivalentul

eficienţei economice (obţinerea unor rezultate cât mai bune cu resurse cât mai puţine). Măsurarea eficienţei operaţionale se poate face prin costurile de tranzacţie (utilizarea internetului a dus la creşterea eficienţei operaţionale, tranzacţionarea unui pachet de acţiuni putându-se realiza la un cost de tranzacţionare mai mic de 10 dolari) şi prin timpul de execuţie a unui ordin (există companii de brokeraj care garantează executarea unui ordin în mai puţin de 1 minut).

- eficienţa alocaţională, înseamnă atingerea

obiectivelor (eficacitate). Capitalul este alocat către utilizatorii eficienţi, luând în considerare informaţiile disponibile.

- eficienţa dinamică este abilitatea unui sistem de

a se adapta la schimbări şi de a exploata modificările din mediu. În domeniul financiar, eficienţa dinamică constă în abilitatea de a inova şi de a utiliza tehnologia (Citybank a introdus tranzacţiile electronice în 1996, dar Banca Naţională

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA … · 2019-07-09 · ministerul educaŢiei al...

Documents

Transcript of MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA … · 2019-07-09 · ministerul educaŢiei al...