ELEMENTELE MINERALE

Substanţele minerale reprezintă 4-5% din greutatea organismului, Macrominerale: calciul, fosforul magneziu, sodiu, clor, potasiu, sulf

Oligoelemente: fier, zinc, cupru, iod, mangan, fluor, molibden, cobalt, seleniu, crom, nichel, vanadiu, bor Elementele minerale au roluri importante în organism deoarece participă la toate procesele vitale - acţiunile enzimelor, vitaminelor sau hormonilor fiind dependente de prezenţa lor.

MACROMINERALE

CALCIUL

Calciul - cantitatea cea mai mare în organism, - 1,5-2% din greutatea corporală - 40% din totalul substanţelor minerale.

Este esenţial pentru integritatea sistemului osos şi a dinţilor: - 99% sub formă de săruri fosfo-calcice→ rol plastic - 1% în sânge, în lichidele extracelulare şi în celule - controlează diverse

activităţi metabolice. Calciul intră în structura dinţilor: hidroxiapatita (raportul Ca/P este de 2/1):- smalţ - 33,6-39,4% din greutatea uscată,- dentină 28,2-35,3%, - cement şi pulpa dentară în dinţii permanenţi. În salivă: - calciul se află în concentraţie mai mică decât în plasmă.

- creşterea debitului salivar scade concentraţia de calciu (salivă parotidiană)

- sărurile de calciu solubile în mediu acid precipită dacă saliva devine alcalină sub formă de calculi salivari,

- saliva bogată în mucină favorizează precipitarea sub forma tartrului dentar.

Calciul seric se găseşte sub trei forme diferite: - calciu liber sau ionic (47,5%), - complexe de calciu şi anioni (fosfat, citrat, bicarbonat sau alţii – 6,4%)- calciu legat de proteine (albumina – 46%).

Concentraţia calciului seric total este de 8,8-10,8 mg/dl, din care 4,4-5,5 mg/dl reprezintă concentraţia calciului ionic

METABOLISM

129

Absorbţia

20-30% din calciul ingerat este absorbit - prin două mecanisme: - transport activ, saturabil, are loc la nivelul duodenului şi jejunului proximal şi se

află sub controlul 1,25-dihidroxi-vitaminei D3 – calcitriol. - mecanism pasiv, nesaturabil, independent de vitamina D şi care se realizează în

special la nivelul ileonului.

Factorii care influenţează absorbţia de calciu

Factorii ce favorizează absorbţia calciului:- calcitriol - stimulează absorbţia, inclusiv transportul la nivelul „marginii în

perie” a mucoasei; - aciditatea gastrică;- prezenţa proteinelor, a lactozei, a acidului lactic, citric;- prezenţa PTH: - creşte resorbţia la nivel tubular renal - stimulează sinteza de calcitriol; - aportul de vit. A şi C+Fe, Mg, Mn→stimulează activitatea Ca la nivel tisular.Factorii ce determină scăderea absorbţiei de calciu:- acidul oxalic (spanac, sfeclă, tomate, cacao, smochine)→oxalat de calciu

insolubil;- acidul fitic din cereale (coaja seminţelor) → fitat de calciu - insolubil;- fibrele alimentare (aportul zilnic>30g);- dieta bogată în lipide (acizi graşi →săpunuri insolubile).

FUNCŢII

rol plastic funcţii metabolice:

- influenţează transportul ionilor→stabilizator membranar;- intervine în eliberarea neurotransmiţătorilor la nivelul sinapselor;- modularea funcţiilor hormonale;- activarea/inhibarea enzimelor extra- şi intracelulare;- transmiterea nervoasă şi în controlul activităţii cardiace. - menţinerea tonusului muscular şi controlul excitabilităţii nervoase prin echilibrul

ionilor de Ca, Na, K, Mg; - formarea coagulului sanguin, prin stimularea eliberării de tromboplastină de la

nivelul trombocitelor. Este şi un cofactor al transformării protrombinei în trombină, ceea ce are ca rezultat polimerizarea fibrinogenului în fibrină;

- activează factorul intrinsec Castle şi facilitează absorbţia vitaminei B12 în ileon;- menţine echilibrul hidro-electrolitic şi acido-bazic; - activează enzime: labferment, tripsina, lipaza, fosfataza alcalină;

- efecte simpatomimetice, în antagonism cu K; intervine în metabolismul Fe.RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

130

Doza fiziologică de calciu : - adult (19-50 ani) 1000 mg/zi, iar >50 ani 1200 mg/zi ; - sarcină - aproximativ 200 mg/zi calciu în plus;- sugari până la vârsta de 6 luni 210 mg/zi;- între 6 luni şi 1 an 270 mg/zi;- copii între 1-5 ani 500 mg/zi;- între 4 şi 8 ani 800 mg/zi;- adolescenţi (8-18 ani) 1300 mg/zi .

SURSE ALIMENTARE

Laptele şi brânzeturile - 75% din necesarul zilnic → condiţii optime: - raportul Ca/P = 1,4- conţin şi vitamina D, lactoză, acid citric, aminoacizi;- nu sunt prezenţi factorii de insolubilizare ca acidul oxalic, acidul fitic, etc.

Stridiile, somonul, conservele de peşte, gălbenuşul de ou sunt surse bogate în calciu. Soia, fasolea boabe, migdalele, alunele conţin cantităţi suficiente de calciu. Vegetalele: varza, broccoli, pătrunjelul au o absorbţie de peste 50%, iar spanacul

(datorita acidului oxalic conţinut) 5 %. Ape minerale Borsec (341,4 mg/l) sau Dorna (346 mg/l).

Surse alimentare de calciu

ALIMENT Ca (mg%) ALIMENT Ca (mg%)Lapte de vacă 125 Conserve de crap în sos tomat 360

Iaurt 125 Pătrunjel 300 Brânză de vaci 180 Andive 100

Brânză de burduf 925 Fasole boabe 180 Brânză telemea 390 Alune 240

Caşcaval 800 Smochine 170 Sweitzer 950 Gălbenuş de ou 150

DEFICITUL DE CALCIU

Carenţa de calciu apare în condiţii diverse:- sarcină şi alăptare;- lipsă de aport, prin absenţa produselor lactate din alimentaţie;- hipoparatiroidism;- scăderea aportului, absorbţiei, producţiei de vitamină D sau creşterii

metabolismului acesteia (în boli hepatice, renale, alcoolism);- hipomagneziemia (scade secreţia PTH);- excreţie urinară de calciu.

Manifestări generale:

131

- insomnie, irascibilitate, parestezii, cefalee, stări depresive, tulburări de concentrare;

- palpitaţii, fenomene anginoase;- tulburări de deglutiţie, colici abdominale, meteorism;- transpiraţii;- fasciculaţii musculare;- scăderea libidoului şi a potenţei;- lipotimii.

Alte tulburări ale metabolismului calciului:

a) Modificări osoase

Osteoporoza este o tulburare metabolică în care apare un deficit de formare osoasă, fără alte modificări în compoziţia ţesutului osos, având risc crescut de apariţie a fracturilor.

Osteomalacia este asociată cu lipsa de vitamină D, concomitent cu un dezechilibru între aportul de calciu şi fosfor. Este caracterizată drept o mineralizare insuficientă a matricei osoase.

Rahitism - la copii - în prezenţa unei hipovitaminoze D. La nivelul aparatului dento-maxilar: - erupţie întârziată a dentiţiei primare;

- alterarea secvenţei eruptive (afectaţi fiind incisivii şi primii molari); - hipoplazii şi hipomineralizare.

b) Tetania

- creşte excitabilitatea neuromusculară, cu reducerea pragului receptorilor periferici senzoriali la excitaţie→spasme musculare şi crampe.

c) Caria dentară

Apariţia cariei dentare depinde de rezistenţa smalţului, care poate fi perturbată printr-o mineralizare insuficientă a matricei în condiţiile existenţei hipocalcemiei asociate hipovitaminozei D sau modificării raportului optim Ca/P.

EXCESUL DE CALCIU

Hipercalcemia apare mult mai rar decât hipocalcemia.Se instalează în:

- hipervitaminoza D;- boli granulomatoase (sarcoidoza);- hiperparatiroidism primar;- metastaze osteolitice;- consum de alimente îmbogăţite în calciu, concomitent cu administare de

vitamina D;

132

- imobilizare prelungită.Semne generale:

- astenie, somnolenţă, scăderea randamentului fizic şi intelectual;- apetit diminuat, disfagie, greaţă, vărsături, epigastralgii, constipaţie;- dispnee, palpitaţii, bradicardie, HTA;- dureri mio-osteo-articulare, redoare articulară, hipotonie musculară;- poliurie, colici renale;- apatie, inexpresivitate a feţei, stări confuzionale.

Ingestie de calciu (2000 mgzi) + vitamina D, la cei care primesc suplimente nutritive→ hipercalcemie şi calcificări excesive în ţesutul osos şi în ţesuturile moi.

FOSFORUL

În ţesuturile umane 500-800 g de fosfor, 85% prezent sub formă de cristale de fosfat de calciu în oase şi dinţi.

Concentraţiile de fosfor anorganic din ser sunt menţinute la 3-4,5 mg/100ml prin activitatea paratiroidelor.

METABOLISM

Absorbţie

- fosforul se absoarbe ca fosfat anorganic rezultat prin hidroliza fosfatului organic în intestin, sub acţiunea fosfatazei alcaline;

- în duodenul proximal - pH acid care menţine fosforul în formă solubilă; - diete vegetariene - acid fitic (acid inozitolhexafosforic) care cu Ca, Fe, Zn formează săruri puţin solubile → efecte spoliative;- eficienţa absorbţiei fosforului la adult este de 65%-75.

FUNCŢII

- constituent al acizilor nucleici ADN şi ARN; - principala sursă de energie ATP-ul, conţine legături fosfat, ca şi creatininfosfatul şi fosfoenolpiruvatul;

- vitaminele grupului B sunt active după combinarea cu acidul fosforic (piridoxalfosfat, tiaminpirofosfat, nicotinamid-adenin-dinucleotid fosfat-NADP);

- intră în structura membranelor celulare sub formă de fosfolipide; - fosfaţii anorganici plasmatici menţin echilibrul acido-bazic al organismului; - rol plastic – intră în structura oaselor şi dinţilor, în combinaţie cu calciul formând hidroxiapatita ce conferă dintelui duritate şi rezistenţă la compresiune.

În compoziţia chimică a dinţilor fosforul este reprezentat astfel:- în smalţul dentar 6,1-8%; - în dentină 13,8-17,1%.

133

-În salivă:- compuşi anorganici şi organici (glucide fosforilate, fosfolipide, nucleotide, fosfat de calciu fixat de proteine cu greutate moleculară mică); - prezenţa ionilor de Ca, P, F→remineralizarea smalţului dentar→prevenţia cariei.

RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

OMS consideră că dietele care aduc un aport de calciu corespunzător sunt echilibrate şi prin conţinutul în fosfor.

Se recomandă un necesar zilnic de fosfor:- adulţii de peste 19 ani 700 mg/zi; - femeile însărcinate sau care alăptează 1250 mg/zi; - pentru copii 9-18 ani 1250 mg/zi;

- pentru copii 1-8 ani 460-500 mg/zi.

SURSE ALIMENTARE

Majoritatea fosforului (70%) provine din lapte, carne, peşte şi ouă, 20% provine din cereale şi legume, iar aproximativ 10% din fructe.

În cerealele integrale şi în leguminoasele uscate - fosforul este sub formă de acid fitic, care poate forma complexe insolubile.

Când compuşii anorganici ai fosforului sunt adăugaţi ca supliment nutritiv în cerealele de la micul dejun, pâine sau gumă de mestecat (trimetafosfat) → efect cariostatic.

Mecanismul de acţiune local al fosfaţilor → schimb ionic între fosfatul din placa dentară şi fosfatul din cristalul de apatită al dintelui→ previne demineralizarea.

Surse alimentare de fosfor

Aliment P (mg%) Aliment P (mg%) Schweizer 750 Fasole boabe 300

Brânză de burduf 650 Pâine de secară 250 Caşcaval 510 Nuci 350 Gălbenuş de ou 500 Migdale 465 Carne vacă 230 Ciocolată 445 Ficat 325 Ciuperci 136 Heringi 225 Pătrunjel-frunze 136 Ştiucă 220 Mazăre verde 130

DEFICITUL DE FOSFOR

Hipofosfatemia este rezultatul:- malnutriţiei protein-calorice;- sindroamelor de malabsorbţie;

134

- utilizării de antiacide (hidroxid de aluminiu);- alcalozei respiratorii; - acidozei diabetice sau lactice; - alcoolismului.

Clinic: - tulburări în formarea şi mineralizarea dinţilor şi oaselor;- encefalopatie metabolică (iritabilitate, anxietate, astenie, parestezii);- scăderea capacităţii antiinfecţioase;- hipoxie tisulară;- osteoliză;- disfuncţie hepatică;- miopatie şi rabdomioliză;- insuficienţă cardiacă şi respiratorie.

EXCESUL DE FOSFOR

Este rar, apare în hipoparatiroidismul secundar insuficienţei renale cronice.

MAGNEZIUL

Magneziul - macroelement mineral esenţial; - cu calciul şi fosforul intră în structura ţesutului osos şi a dinţilor; - la adult există 20 până la 28 g magneziu - 50% în ţesutul osos - 25% în muşchi - restul în ţesuturile moi.

METABOLISM

Homeostazia magneziului - influenţată de absorbţia intestinală (între 35-50%) şi de excreţia renală.

FUNCŢII

- cofactor pentru mai mult de 300 de enzime implicate în metabolismul intermediar glucidic, lipidic şi protidic (sinteze de acizi graşi şi proteine, fosforilarea oxidativă a glucozei şi a derivaţilor ei în calea glicolitică) ;

- funcţia majoră este de a stabiliza structura ATP, în reacţiile ATP-ului dependente enzimatic, fiind important şi pentru formarea AMPc ;

- alături de Ca, K, Na intervine în permeabilitatea membranară şi în excitabilitatea neuromusculară ;

- în contracţia musculară, poate avea împreună cu calciul efecte sinergice ;- influenţează activitatea sistemului nervos central → mineralul « anti-stress »; - potenţează metabolismul energetic al cordului şi protejează celulele miocardice de

lipsa temporară a aportului de oxigen→ prevenirea cardiopatiei ischemice ;

135

- participă la realizarea structurii de rezistenţă a scheletului şi dinţilor (element structural al reţelei cristaline a apatitei, ca fosfat de Mg);

- concentraţia sa în smalţ este mai mică decât în dentină→acumularea sa în anumite zone corespunzând unei reduceri a Ca şi P;

- activează fosfatazele alcaline, ceea ce sugerează implicarea sa în patogenia cariei dentare.

RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

Recomandările pentru un adult cu vârsta de peste 19 ani sunt de : - 400 mg/zi pentru bărbaţi - 300 mg/zi pentru femei.

SURSE ALIMENTARE

Magneziul este abundent în alimente - o dietă echilibrată conţine cantităţi adecvate. Surse de Mg sunt: - leguminoase uscate, nuci, alune, cacao, ceai, smochine, cereale integrale (grâu, ovăz, orz), ca şi vegetale verzi, închise la culoare Mg fiind constituent esenţial al clorofilei (salată, spanac, ceapă verde, urzici); de asemenea apele minerale (Borsec, Harghita), berea şi cafeaua conţin magneziu.

Peştele, carnea, laptele şi fructele (portocale, mere, banane) sunt surse sărace în magneziu.

Surse alimentare de magneziu

Aliment Mg (mg%) Aliment Mg (mg%) Lapte de vacă 12 Mazăre verde 40 Sweitzer 50 Salată verde 40 Gălbenuş ou de găină 15 Fasole uscată 160 Carne de vacă 25 Pătrunjel-rădacină 50 Cacao 520 Pâine de grâu neagră 150 Drojdie de bere 180 Tărâţe de grâu 600

DEFICITUL DE MAGNEZIU

Apare în: - alimentaţie parenterală prelungită;- ciroză hepatică;- sindroame de malabsorbţie;- afecţiuni renale (nefrite interstiţiale, acidoză renală);- hipertiroidism, hiperparatiroidism;- unele medicamente diuretice; - etilism cronic; - stress postchirurgical;- diete bogate în grăsimi saturate, fibre, exces de Ca, P.

136

Clinic: - disfagie, disfuncţia articulaţiei temporo-mandibulare;- fasciculaţii, contracturi mioclonice, crize tetanice;- insomnie, anxietate, confuzie, depresie;- colici abdominale;- aritmii, angor pectoris, HTA.

Deficitul de magneziu determină deficite de sinteză a matricei organice, cu deficite de calcificare la nivel osos, osteoporoză, fracturi la traumatisme minore, tasări ale corpurilor vertebrale

Experimental - deficit de magneziu → smalţul şi dentina dinţilor incisivi vor fi hipoplazice, modificări degenerative ale ameloblastelor şi odontoblastelor.

Structurile periodontale pot fi afectate şi ele: o reducere a ratei de formare a osului alveolar, lărgirea ligamentelor periodontale şi hiperplazie gingivală.

EXCESUL DE MAGNEZIU

Studiile clinice arată că excesul de magneziu determină dezvoltarea cariilor dentare.

OLIGOELEMENTELE MINERALE

Sunt elemente minerale prezente în cantităţi foarte mici în ţesuturi – importante pentru desfăşurarea normale a unor funcţii fiziologice. Se consideră ca fiind esenţiale 9 oligoelemente: crom, cupru, iod, fier, mangan,

molibden, seleniu, zinc şi fluor.

FIERUL

Statusul nutriţional al fierului - incidenţa anemiei prin deficit de fier;

- aportului excesiv în bolile coronariene şi cancer.

În organism - două forme: 1 cea funcţională – 65%, în gruparea hem a unor hemoproteine (hemoglobina,

mioglobina, citocromi, catalaze, peroxidaze);2) cea de depozit – 25% (feritina, hemosiderina şi transferina - proteina

transportoare a fierului în sânge); stocat mai ales la nivelul ficatului, splinei sau măduvei osoase.

Fierul este bine conservat în organism şi doar 10% este excretat. La adult, concentraţia plasmatică este de: 110-140 μg% la bărbaţi, 90-120 μg% la femei.

Raţia de fier de 15-18 mg/zi e recomandată femeilor de vârstă fertilă, în timpul

137

sarcinii 27 mg/zi 12.

Pricipalele surse alimentare de fier sunt: ficatul, carnea roşie slabă, viscerele (rinichi, splină, inimă), gălbenuşul de ou, peştele.

Fasolea uscată, lintea, pâinea neagră, fructele uscate (stafide, prune, curmale) şi oleaginoase (nuci, alune)- surse vegetale.

Alimentele cu concentraţii crescute de vitamină C, chiar dacă au un conţinut mai mic în fier, îl fac mai uşor disponibil pentru absorbţie prin reducerea ionului feric la ion feros (exemplu: morcovii, broccoli, cartofii, roşiile, conopida, varza, ardeii graşi). Alimentele cu conţinut crescut în fitaţi, fosfaţi, celuloză, tanin, acid oxalic scad disponibilitatea fierului pentru absorbţie. Fierberea, fragmentarea, gradul de rafinare în exces accentuează pierderile de fier.

ZINCUL

Zincul atinge în ţesuturile dure dentare cea mai mare concentraţie din organism; el se găseşte la suprafaţa smalţului, în perioada de formare fiind un element important al fazei minerale14. Pulberea de peroxid de zinc aplicată local în cazul afecţiunilor gingivale (cum ar fi gingivita acută necrozantă) a determinat dispariţia inflamaţiei şi regresia leziunilor. Raţia zilnică recomandată - adulţi 15 mg/zi, iar pe perioada sarcinii şi alăptării 20-24 mg/zi.

Carnea roşie, peştele şi fructele de mare, laptele şi produsele lactate, viscerele, gălbenuşul de ou, legumele şi fructele sunt sursele alimentare principale. Pâinea, cerealele, legumele verzi sunt şi ele surse bogate de zinc, dar biodisponibilitatea acestuia este scăzută.

CUPRUL

Deşi nu se poate afirma existenţa unei relaţii între aportul alimentar de cupru şi caria dentară, totuşi, se ştie că o concentraţie crescută de cupru prezentă în salivă inhibă producerea de acid. Cuprul este prezent în cantităţi mici şi în smalţ, având proprietăţi carioprotectoare. El se regăseşte şi în materialele de obturaţie şi în pastele de dinţi. Raţia zilnică necesară – adulţi : 890-900 µg/zi.

Sursele bogate în cupru sunt reprezentate de: stridii, ficat, rinichi, carne de pasăre şi peşte, ciocolată, nuci, leguminoase uscate, cereale integrale, cacao.

IODUL

Singurul rol cunoscut al iodului este de parte integrantă a hormonilor tiroidieni. O raţie alimentară de 150 µg/zi de iod a fost propusă ca suficientă pentru adult.

Iodul în alimente: peştii de apă dulce 20-40 µg/kg, vieţuitoarele marine 300-3000µg/kg, carnea de vacă (50-90 µg/kg), ou (18-36 µg, apa potabilă.

138

Lipsa aportului de iod este în general corelată cu dezvoltarea guşei endemice, ce reprezintă o hipertrofie a glandei tiroide.

FLUORUL

Fluorul (F) este considerat un oligoelement esenţial, deoarece are un rol important în prevenirea cariilor dentare.

METABOLISM

Fluorul tinde să se depoziteze în structuri calcificate (oase şi dinţi)- în perioada de mineralizare activă.

Mecanismul reţinerii fluorului în ţesutul osos include schimburile de ioni hidroxil din reţeaua de hidroxiapatită [Ca10(PO4)6(OH)2] pentru a forma o fluorohidroxiapatită mixtă [Ca10(PO4)6FOH] sau fluoroapatită [Ca10(PO4)6F2] - mai rezistentă la procesul cariogen. Creşterea absorbţiei locale a fluorului are loc odată cu erupţia coroanei în cavitatea bucală.

Dentina poate conţine concentraţii de 2-3 ori mai mari de fluor decât smalţul - în zona dentară adiacentă pulpei; iar cea mai mică, la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. Prezenţa fluorului în salivă, determină un mediu saturat în fluoroapatită, care inhibă demineralizarea şi favorizează remineralizarea leziunilor existente.

RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

Raţia zilnică recomandată pentru adulţi este de 2-4 mg/zi. În funcţie de vârstă este necesar un aport de 2-3 mg/zi pentru adolescenţi; respectiv

de 0,8-1 mg/zi pentru copii între 1 şi 8 ani.

SURSE ALIMENTARE

Principalele surse alimentare de fluor sunt: - apa potabilă fluorurizată (opt pahare de apă cu concentraţie de 1 mg/dm3 asigură

aproximativ 0,2 mg fluor) ;- peştele de apă sărată - macroul şi somonul 0,6 mg%, iar conservele (sardine) 0,15

mg%;- fructele de mare; - ficatul de vită;- frunzele şi mugurii arborelui de ceai.

FLUORUL ŞI CARIA DENTARĂ

Fluorul este considerat un microelement esenţial dezvoltării optime a dinţilor, captarea lui la nivel dentar, având loc în timp ce smalţul se mineralizează.

La nivel dentar fluorul are efect carioprotector prin:

139

- formarea fluoroapatitei la nivelul smalţului dentar, cu creşterea rezistenţei la acizii rezultaţi din fermentarea glucidelor rămase pe suprafaţa dinţilor, în spaţiile interdentare, sub acţiunea microorganismelor;

- acţiunea bacteriostatică asupra microorganismelor din placa bacteriană (inhibă enolaza şi producerea de acid lactic, acid acetic);

- inhibarea unor enzime, cu rol în demineralizarea smalţului şi dentinei.Alţi factori care pot contribui la creşterea stabilităţii smalţului sunt: - cantitatea mai scăzută de apă dintr-un smalţ dentar fluorizat; - ionul de fluor având o încărcătură mai negativă, stimulează acţiunea forţelor de

atracţie interionice;- formarea de cristale de fluoroapatită, mai mari şi mai puţin solubile în mediu

acid decât cristalele mici, de hidroxiapatită.Se menţionează şi intervenţia altor microelemente minerale:- molibden (favorizează absorbţia fluorului);- zinc, nichel, mangan (acţiune anticariogenă);- vanadiu (creşte stabilitatea hidroxiapatitei).Profilaxia cariei dentare se poate realiza prin:

- fluorizarea apei potabile, concentraţiile optime fiind între 0,8-1,2 mg/dm3;- alimentaţie complexă cantitativ şi calitativ - proteine, glucide, lipide, vitamine şi

elemente minerale;- fortificarea cu fluor a unor produse alimentare (lapte, făină, sare);- utilizarea unor paste de dinţi cu fluor, ape de gură;- fluorura de staniu - aplicaţii topice sau irigaţii subgingivale cu soluţie 1,65%;- administrare de tablete de fluorură de sodiu.

FLUOROZA DENTARĂ

Ingestia de fluor în cantităţi peste valoarea recomandată are efecte nocive: - efectul antienzimatic se extinde şi asupra metabolismului glucidic şi lipidic; - acţionează în tiroidă competitiv cu iodul→ simptome caracteristice deficitului

de hormoni tiroidieni;- acumularea sa în rinichi, cord şi vase→ modificări funcţionale şi organice;- excesul de fluor în organism - fluoroza, afectează mai mult dinţii şi oasele,

direct proporţional cu concentraţia şi durata expunerii. Evoluţia fluorozei dentare - aport crescut de fluor, 2-5 mg/dm3  de apă:

- gradul I: apariţia de pete mici, mate, cretoase, simetrice, mai ales pe incisivii centrali şi molarii de 6 ani, ocupând cel mult 1/3 din suprafaţa smalţului dentar;

- gradul II: petele se extind, unele se pigmentează, rezultând un aspect „tigroid”, pe maxim 1/2 din suprafaţa smalţului;

- gradul III: pigmentaţia se accentuează la galben închis-maro, dinţii devin friabili;

- gradul IV: distrofie dentară cu aspect de dinţi de „fierăstrău”1.Histologic, smalţul „pătat”, comparativ cu smalţul normal, este caracterizat:

- deficit al numărului de ameloblaşti (hipoplazie) → afectează formarea matricei;

140

- demineralizare şi o dezvoltare deficitară a substanţei interprismatice→ generează aspectul cretos.

La concentraţii de 5-7 mg/dm3 apă → modificări osoase = osteoscleroză sau osteofluoroză asimptomatică (modificări la nivelul vertebrelor sacrate sau la nivelul oaselor lungi, evidenţiate în cadrul examenelor radiologice).

La o concentraţie >20 mg/dm3  → osteofluoroza ankilozantă (osteofite la nivelul coloanei vertebrale, exostoze la nivelul oaselor lungi, calcificări ale ligamentelor, ankiloze, luxaţii şi fracturi spontane).

Profilaxia excesului de fluor se poate realiza prin demineralizarea apei, cu ajutorul răşinilor sintetice.

SELENIUL

Oligoelement esenţial, seleniul alături de alţi antioxidanţi, reduce procesul de peroxidare cu un efect de protecţie a membranelor celulare, asigurând stabilitatea structurilor care permit desfăşurarea normală a proceselor metabolice.

O raţie corespunzătoare pentru seleniu - 55 μg/zi pentru adulţi. Alimentele care sunt cunoscute pentru concentraţiile mari de seleniu sunt: nucile,

produsele marine (stridii), viscerele (rinichi, ficat), carnea de pui, produsele lactate, ouăle, derivatele cerealiere.

La concentraţii plasmatice mari de seleniu (300μg/ml) pot apărea semne de intoxicaţie (gastrointestinale şi neurologice) şi incidenţă crescută a cariilor dentare.

Încorporarea seleniului, în perioada de formare a dintelui, modifică componentele proteice ale smalţului (seleniul este mai abundent în smalţ decât în dentină, conţinutul său fiind mai mare la dinţii temporari), făcându-l mai susceptibil la atacul carios.

MOLIBDENUL

S-a stabilit că molibdenul este inclus în categoria microelementelor esenţiale :- constituent al enzimelor cu rol în oxido-reducere (xantinoxidaza şi xantindehidrogenaza) - previne apariţia cariilor dentare. Pentru adulţi se recomandă un aport de 45 µg/zi.

Sursele nutriţionale sunt reprezentate de: viscere (ficat şi rinichi), cereale integrale şi derivatele lor cu grad mare de extracţie (pâine neagră), leguminoase uscate, legume cu frunze verzi (spanac, varză), lapte şi produse lactate, carne.

VANADIUL

Există o corelaţie inversă între conţinutul de vanadiu al apei potabile şi prevalenţa cariei dentare (dar datele sunt încă insuficiente pentru a demonstra acţiunea sa cariostatică)

Aportul de vanadiu trebuie să fie de 8-15 μg/zi pentru adulţi.

141

Cele mai importante surse de vanadiu sunt cerealele, ciupercile, pătrunjelul; de asemenea carnea şi peştele conţin cantităţi moderate de vanadiu.

142

1

143