MIHAI FOTACHE E PĂCAT SĂ N-AI PĂCATE...

~ pamflet foarte serios ~

~ teatru scurt și foarte scurt ~

Oltean te naști nu devii… artă e ca să rămâi!*

MIHAI FOTACHE

E PĂCAT SĂ N-AI PĂCATE

~ pamflet foarte serios ~

~ teatru scurt și foarte scurt ~

Editura GRAFIX Craiova, 2016

Corectura: Marcu Mihai Coperta: Daniela Predoană

© 2016 Autorul Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorului. Orice reproducere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizația autorului este ilicită și constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes științific, cu specificarea respectivei citări. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României FOTACHE, MIHAI

E păcat să n-ai păcate/ Mihai Fotache. – Craiova : Grafix, 2016

ISBN 978-606-791-162-6

821.135.1-2 *Reclamă Radio „Icișa” Craiova Editura GRAFIX, România Str. Vrancei, nr. 20 Tel.: 0763 356 496 edituragrafix@gmail.com

ISBN 978-606-791-162-6

Dedic această carte

fiicei mele Clara Victoria Fotache Autorul

Să nu lăsați să se piardă ce-am făcut eu pentru voi!

Mihai Fotache

Realitatea este ce este și este ce nu este!

Aristotel

7

E păcat să n-ai păcate 1. Am încercat să ajung la teatru cu piesa „E păcat să n-ai păcate” și oficialul de dincolo de portar m-a întrebat: – De la ce partid? – N-am partid. – Dintr-atâtea... n-ai găsit și tu unul, n-ai partid n-ai stea în frunte. Partidul îți dă steaua. – Și mi-o și pune. – Partidul îți dă, după ce îți ia, și ți-o pune dacă ți-o mai pune după ce i-o dai sau ți-o ia. – În frunte? – Pe nas, în frunte, unde e de pus... pe listă... – Da sunt singur... singur pe o listă... o listă cu un singur om. – Nu om, candidat, ce? N-ai mai văzut o listă cu un singur candidat? – Nu, da eu vreau la teatru, nu la partid, mă vreau jucat la teatru... sunt dramaturg! – La partid mai întâi se cântă, se doinește după aia se joacă și se strigă „Votați Alianța Da sau Nu”. După alegeri ești jucat de pomană la hora de pomană, la teatru, în târg, la moară, în parc... în pădurea Bujorului, la Zăval, la Curuia. 2. Am mers la o agenție pentru fonduri europene, oficialul de dincolo de portar: – Din partea cui? – Din partea mea și a unei fundații. – De unde? – De pe malul stâng al Jiului. – Nu se poate. – De ce nu se poate? – Nu se poate de pe malul stâng se poate de malul drept, noi cei de aici suntem de dreapta, adică partidul... așa că... – Atunci mă mut pe malul drept. – Nu atunci, acum... te muți până după alegeri... adică te bagi... după aia... mai întâi la cărat de apă ca martor după aia vezi dacă ieși, adică, rămâi... la mormântarea nevestei surorii lui tat-tău.

8

– Mă bag, ce să fac ca să fac rost de bani, mă fac și cioclu și socru de ocazie, vreau să dau drumul la afacere. 3. M-am dus la forțele de muncă. – Vreau să lucrez. – Unde? Ca ce? – Ca ce sunt, ca dramaturg, la teatru. Am aici diplomele, lucrările, recomandările... și piesele, comediile. – Comediile! Nu se poate! – De ce nu se poate? – N-ai partid, nu poți să râzi de ăl de are. N-ai partid n-ai nimic... dar poți să faci rost de un nimic mai mic sau de unul mai mare, după cum privești lucrurile. – Nimic – nu, nu vreau, nici mic nici mare și mai ales partid. – De nimic n-ai nevoie dar de partid? Faci cerere, noi facem rost de încă un membru și uite așa intri în partidul deștepților ca cel mai din urmă că după cum arăți pari o mândrețe ... de prost. E drept că ești cel mai din urmă dar din partidul deștepților ... și nu e puțin lucru... Înțelegi ce poți și cât poți dar fă și tu ce fac toți neisprăviții... ce dracu, eu vreau să te ajut și tu... – Gata sunt băgat, ce să fac? Sunt băiat sărac ca toți artiștii, când să vin? – Marți, după Paști, când o zice șefu. – Fiți mai concis, când să vin? – Marți când o zice șefu, or după, ori înaintea celor 3 ceasuri rele, de ce te strâmbi așa? – Nu mă strâmb așa e fața mea. – Să știi că la noi nu se strâmbă nimeni, „să trăiți am înțeles” și atât. În Elveția dacă te strâmbi și la un câine – ei o amendă cât o zi de post, e lege. – Da ăi din opoziție nu se strâmbă la voi? Că eu așa văd de ceva vreme. – Ăia da, au dreptul sunt un partid... în opoziție... e democratic, să se strâmbe, să strige, să urle, să înjure, să blesteme... tu nu... – Și dacă nu e posibil să vin la voi, la d-tră și mă duc la ăia cu strâmbatul că nu mai fac nici un efort să mă strâmb sunt strâmbat gata... ați și constatat... d-tră, aici, acum.

9

– Domnule, omule, sire, tu n-ai doctrină – principii, idealuri politice... de ce să pleci înainte de a intra în partidul nostru?! Partidul deștepților... – Dealuri am peste tot vedeți și dumneavoastră... de aia mă și înscriu într-un partid să am și eu ce n-au ăia ca mine... principii, doctrină... și după ce bea apă... că așa am ajuns... aici... n-am nimic dar nici nu vreau să am nimic. – Poți, puteți veni la noi voi intelectualii, artiștii, dar cu ce? – Cu trenul, cu mașina, pe jos,... și cu dricul dacă e nevoie. – Nu, nu se poate... cu dricul nu... categoric nu – Vin cu nevasta, artistă, persoană publică, iubită de mine și de popor, din Plosca. – Plosca cui? – A dumneavoastră? Nu zisărăm că mă înscriu în partidul nostru care e al dumneavoastră. – Ba da. – Eu vin cu ea, după ea... vin cum e doctrina... pot să vin și înaintea ei și după ea... – Nu... la noi puteți veni numai cu bani, cu mulți bani. – N-avem bani, suntem artiști și artiștii n-au bani, au talent – bani înghețați în talent... dezghețați talentul, spectacole electorale, serbări câmpenești... și curg banii de la d-tră pentru d-tră... e logic. – Atunci nu, n-aveți loc, loc de mai bine... e numai pentru noi... suntem destui... s-a schimbat legea electorală... nu mai e legal să furăm bani pentru alegeri... logic ar fi... – Măcar pentru ea. Venim cu idei, cu principii liberale noi, moderne... social democrate, suntem inițiați și devotați, suntem artiști. – Să înțeleg că veniți la noi să ne luați câte ceva din dreptul de a alege cu cine să facem noi alianțe, nici noi nu știm, urnele vorbesc. Aici nimeni nu vine să ia nimic înainte de alegeri și nici să ne arate ce și cum, după alegeri... știm... facem să fie legal și ce luam și ce furăm, e logic. – Vă înțeleg dar tocmai de aia cred că vă pierdeți vremea acum cu mine, până când nu știu dar timpul pierdut nu se mai poate recupera.

10

– Noi ne gândim la cetățean... la unul ca tine și nu numai, noi ne gândim la ce face opoziția, râde sau plânge, mai furăm și noi câte ceva de pe la ei, mai punem pe la noi... câte un moț, câte o lețcaie, câte o lingură, niciodată un polonic. – Aveți conștiința curată? – Altfel cum, avem și ce n-avem, când suntem la putere. – Înseamnă că nu mai aveți memorie, zic și eu ca toată lumea... – Să nu zici, noi suntem optimiști or d-ta ai venit aici cu gânduri negre... și de când ați venit ne-ați vopsit gardurile... hoții de doi lei... – Nu eu, noi toți... am crezut ce ne spuneți, și acum, ați mai spus-o...e bine să ridicați ochii spre cer să vedeți stelele dar să vedeți mai întâi păianjenii din tavan, din colțurile cerului... – Dumneavoastră ne criticați și pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut și aveți dreptate... dar nu de luat... – E ridicol ce spuneți ca lider de partid, vă apreciez sinceritatea în lupta cu minciuna de partid... de acum și de acum patru ani. – Asta știm și putem și facem, suntem la putere... – Încă... nouă cetățenilor, nu ne respectați nici drepturile și nici libertățile, pentru dumneavoastră privilegiile de partid sunt totul. – Bine atunci, cetățeni... luați-vi-le, ridicați mâna și luați-vi-le de pe sârmă de pe cer nu vă oprește nimeni... aveți dreptul și libertatea de a muri de foame sau nu... ne privește după Constituție dar nu înaintea ei... așa a fost de când e lumea. – E greu să fii ce nu poți fi domnule... – Târcoale. (își dau mâna) – Cucui. – Mi-a părut bine... nume predestinat. – Și mie, dar poziția dumneavoastră e cam umflată de cine sunteți și cine vreți să fiți. – Dar și poziția dumneavoastră e camuflată de cine sunteți și cine vreți să fiți... dar așa e democratic. – Camuflată sau cam umflată? – Și ce-ați fi vrut mă rog să înțeleg că s-au întâlnit un dâmb cu un șanț... adică noi doi. – Mai bine era să se fi întâlnit două gropi care unite ar fi făcut o groapă mare.

11

– În buget? – Domnule, eu vreau să fac din politică o artă, din politicieni artiști, să știe și să aleagă și ce să spună oamenilor, adică cele mai convingătoare minciuni. Avem un popă, membru activ în partid – vrea și el o parohie mai mare – și pentru asta trebuie să aducă bani la partid. A mărit taxa la slujbe, la acatiste, la înmormântări, la nunți, la botezuri cu 10 milioane vechi, taie chitanțe pe 5 milioane, restul spune că i-a luat Necuratu’ așa explica el enoriașilor și s-a înțeles că noi partidul deștepților suntem Necuratul. – Ăștea ce fel de minciuni, ar vrea să fie, de partid sau de necurat? – De popă! Să fie cum o fi, popa ne-a adus banul, asta e important, restul e treaba necuratului cum s-a înțeles cu popa. În politică trebuie să-ți aduci aminte și de ce n-ai văzut astfel ești mort și nici nu știi. – Popa a văzut necuratul? -A văzut pe dracu’, m-a văzut pe mine la partid și când mințea și înșela lumea zicea că se gândea la mine... auzi scuză. – Ce scuză, că e păcat să n-ai păcate? – Și una și alta – nu mai contează, banul contează – și bani aduce popa – din slujbe, din pomeni, din acatiste... fie și furați – nu e bine dar nu e rău. – Asta e ca înjuratul în public. În Barcelona se pedepsește cu amendă sau muncă în folosul comunității. – În Elveția dacă trântești portiera mașinii e cam la fel. – În Germania pentru pana prostului mai plătești un rezervor în plus de față cu ăla gol.

12

Țeapă, țăpligi, țapinari – Când ai fost ultima dată la biserică? – Nu știu exact, să-ntreb nevasta, ea e șefa cu biserica de la noi din casă, da de ce!? – Pentru că vreau să-ți mai dau un motiv să te-nchini. Ai nepoți la școală? – Am. – Și nu știi ce e mai nou prin învățământ. – Hai zi-i odată. – La școală, religia nu e obligatorie, scrie în legea învățământului, ce nu scrie e că cei ce vor să urmeze cursurile de religie, trebuie să facă cerere, dar și cei ce nu vor să facă religia trebuie să facă cerere, cei ce nu vor, trebuie să rămână în clasă la ora de religie, ca prin plecare să nu deranjeze pe cei ce vor să facă religia. – Păi atunci, religia devine disciplină obligatorie și pentru cei ce nu vor. – Oricum ai face tot ai să te căiești, că greșești că nu greșești... așa vrea și domnu’. – Prostul cel mai prost e falsul prost, de ce așa și aici, la școală. – Știi la ce mă gândeam, dacă noi românii suntem tot atât de deștepți pe cât suntem de proști, ar fi nula la nula și n-ar fi o catastrofă, dar dacă suntem cu mult mai mult proști ce ne facem? – Dacă toate lucrurile pe lumea asta au o măsură, să cauți și să găsești lipsa de măsură a bunului simț, atunci, abia atunci, ai măsura tuturor lucrurilor normale, concret. – Știi că am o casă la țară, mi-au furat cârnații și șunca de la streașina casei, vinul și țuica. Mi-e necaz că nu mi-au luat și cazanu... de țuică. De ce la alții au luat și cazanu’? – De ce? Pentru că pe ăia n-o să-i mai fure la anu’ poate și nici pe noi. Acum hoții au cazan și își fac țuica lor, că i-au prins, i-au prins dar ce folos.

13

Otreapa și smardoiu’ – Măi Crenguța, dintre noi doi, una mă fură pe mine, și te-am și plătit să n-o faci. – Când și cum? Că nu-mi aduc aminte. – N-a fost corect dar am fost cinstit cu tine, văzând că mă furi, ți-am dat 100 de milioane, acum dacă ți-aș mai da ceva ar fi între scatoalce și șuturi în fund. – Ce-ai Mihai? Nu ești zdravăn? Cum poți să te gândești la mine ca la o japiță, sunt și eu fiică de profesor, sunt cineva, cadru medical, văduvă cu ștaif. – La ce cadru medical ești tu, mai bine m-aș spovedi decât să mă tratezi tu, și mai vrei să te iau și de nevastă. – Și de ce nu m-ai lua? – Pentru că tu vrei să fi cu fiecare zi mai văduvă și cu picioarele la epoleții, și ai mei și ai altora. – N-ar fi rău, nici așa, nici așa. – Aha, tu vrei să-mi furi și visele și nopțile... și din târg și din pădure. – Dacă mă iei de nevastă, înseamnă că nu te mai fur, că aș fura de la mine. – Așa... fără titlu, o să mă furi mereu. – N-am spus că te-am furat, am spus că nu te mai fur. – O să spui, dar eu te-am plătit să nu mă furi, ți-am dat o sută de milioane. – Ai fost cinstit, n-am ce zice... și puțin și domn. – Nu ți-au fost de ajuns o sută de milioane ai mai furat și din buzunare ca găinarii. – N-am furat din portofel. – N-ai furat din portofel pentru că n-am, dar ai furat de sub preșul din mașină, din portbagaj tot de sub preș, ai ceva cu preșu' da’ pe mine n-ai putut să mă duci… cu preșu’ prea mult timp, mi-am dat seama… dacă te-aș face eu preș? – Am găsit ceva bani e drept, da’ nu i-am luat pe toți că m-am speriat… aș fi fost o otreapă ordinară ca oricare alta, așa că…

14

– Atunci ai preferat să fii o otreapă ordinară, zici, dar acum, astăzi, de ce ai furat iar? – Cum? Acum? Astăzi? – O să vezi. Nu credeam că mă vrei și smardoi și în acțiune, replică la furtul de otreapă, de japiță ce ești, ordinară, mă rog fie și extraordinară. – Ce ai Mihai? Ești și tu cineva. – Furat de altcineva, pe care l-am plătit să nu mă fure cu 100 de milioane și nu știu cât m-a furat că ți i-aș cere, dar știu cât ți-am dat, 100 de milioane. Tu n-ai comis o impietate ci două și te mai duci și la biserică. – Eu știam că pentru furt nu trebuie să mă rog, numai să mă închin că biserica e doar casa domnului și domnul e un domn... și cum nu prea e acasă… nu, te iartă… și apoi la biserică mă duc să fiu văzută ca la teatru. – Ai furat, ai furat ca o japiță de pe centură ca o otreapă ordinară. – N-am furat și n-am furat. – Chiloții jos, acum, aici, fir-ai a dracu’ de japiță ordinară și otreapă că mă încurc. – De ce tocmai acum și aici? Nu se poate mai încolo fie și în mașină. – Să-ți cadă banii din chiloți și să nu te infectezi… la dânsa că e complicea ta la furat de lovele și… scule. (o plesnește, îi trage chiloț ii și încep să cadă milioanele) (ea speriată) -N-am vrut să iau atât de mulți dar m-am speriat și am luat tot ca niciodată... am greșit, am greșit – De fiecare dată ai mai lăsat ceva, să nu se vadă cât ești de hoață, de mizerabilă. – Niciodată n-am luat tot ca acum, nu știu ce m-a apucat. – Nu ți-a fost milă de noblețea mea și nici frică de smardoială, tu să mă furi, eu să te plătesc să nu mă furi, nici dracu n-ar fi făcut-o... curvă ordinară. – Nu, pentru că m-am gândit că plătesc și eu în natură, că îmi plăceau și banii și sexul și tu... – Nu-ți pare rău că m-ai furat ca o otreapă de pe centură, de la pod, că iar mă încurc. – Nu, îmi pare rău că m-ai prins.

15

– Rămâi ce ești, o japiță, o nobilă și ordinară otreapă, că zici că ești titrată, mă rog educată, fiică... de profesor. – Și tu un smardoi de doi lei intelectualule, că nici măcar smardoi ca lumea nu ești... de fiecare dată am sperat la mai mult... Și cu ce m-am ales? Nici cu bani, nici cu saltele, e bine că am apucat ce am apucat și e și mai bine că te-am furat dar nu pe cât aș fi meritat. Te înțeleg pe undeva, și-e necaz că nu știi cât am furat, află că nici eu. – Rău e că te-am prins? Așa e? – Mă, ceilalți nu m-au prins și nu pentru că nu i-am furat, pentru că nu erau așa de sărăntoci ca tine, intelectualule – erau interlopi cunoscuți, nu niște pârliți de scriitori ca tine, și universitari pe deasupra.

16

Roadedeal și roadevale – Inteligent ești atunci când nu poți fi atât de prost să nu te folosești de cei care se pricep mai bine ca tine să lucreze în folosul său, l-am auzit pe Ion Țiriac într-o emisiune la ProTv. – Dar nu poți fi nici nepăsător și nici indiferent cu cei care lucrează pentru tine. – Da, e împotriva firii să n-ai nici o obligație față de cei de la care tu ceri mereu – să nu dai nimic. – Numai că și pentru asta îți trebuie o mică educație ca să te ajute să fii liber, altfel nu știi ce poți face nici cu libertatea ta și nu poți fi nici egal cu unul din cei de care te folosești. – Ești în eroare, dar asta nu înseamnă că ai o judecată falsă, te pot duce în eroare educația și eventualele împrejurări și mediu, mediu e determinant. – Nu e chiar atât de greu să minți dar e destul de greu să te prefaci că ești de acord cu mincinosul care dacă nu e politician, e politrucian. – Nu totdeauna mincinosul este un prost poate fi un diletant perfect, atunci ce te faci? – Teoria asta este valabilă și atunci când curtezi o femeie isteață și frumoasă pentru că poți primi și palma: „Ești un măgar, domnule”. – Și te trezești și cu două apelative și pentru lămurire ar trebui să insiști – ori domn, ori măgar? – Ai să vezi că ești mai mult măgar, domnule. – Și atunci? – Și atunci încep pretențiile. Nu-ți mai rămâne decât să ragi că te-ai vârât unde nu ți-e locul... de măgar sau… . – Te-a cinstit doamna cu atențiile bunului simț și tu nu te-ai lăsat până nu te-a jignit. – ... Da am încercat și eu ca orice bărbat cu aluzii, cu pretenții, cu întrebări. – Ai mai tras-o?

17

– Nu, pe doamna, nu. Mi-a tras-o asociata, de nu m-am văzut... – Ce te-ntreb eu, și ce răspunzi tu. – Știi ce nu-nțeleg eu? Că tu nu înțelegi că m-a lăsat falit, în izmene. – Cine aleargă mai mult se-mpiedică și mai și cade, important este să nu-ți spargă capu’. Dacă alergi mereu după femei pe același drum oricine poate să te prindă din urmă, să-ți pună piedica și să cazi bine de tot ca să nu zic rău de tot. – Nici o grijă, oricine pe lumea asta dacă-ți cere un pic de sare speră să primească și piper și dacă acel oricine e și femeie și isteață – îi dai și nu-ți dai seama că ți-a cumpărat vânzarea. – Pisica bea laptele cu ochii închiși, zice francezul și crede că nu știe nimeni că-l fură. – Bărbatul cu pretențiile de bărbat, caută un pod să treacă unde unii nu găsesc apă să bea. – Și nevasta lui? – Care, prima sau a doua? – A doua îl caută să-i spargă capul că doar pentru asta l-o deșteptat.

18

La sfântu’…așteaptă – Mihai, deseară îți faci duș? – Nu-mi fac și nu-mi fac. – Dar ai atâtea zile de când... – Oi avea, dar tot nu-mi fac, că și eu mă gândesc la ce te gândești tu, numai că nu vreau... m-au obosit ăștia cu frecatu’ lor în ședințele ălea de sănătate de mă simt de 80 de ani. – Bine, bine dar de spălat tot trebuie să te speli. – Ei bine, află că m-am spălat în fiecare seară pe unde crezi tu că nu m-am spălat. – Te-ai spălat și te-ai spălat degeaba. – Degeaba până acum, dar de acum încolo, gata: mă spăl. – Tot degeaba. – Chestia e că nu vreau, că nu mai pot, și nu că n-aș vrea dacă-aș mai putea. – Hai, hai lasă... – Cine n-ar vrea femeia lui Dumnezeu. – M-am întrebat și eu, oricum nevastă de sfânt nu mi-aș dori să fiu. Cine dracu a mai văzut nevastă de sfânt? – Poate Dracu, că eu n-am auzit de Sfântu Petre cu muierea după el, de Dumnezeu am auzit cu Sfântu Petre după el. – Da, pentru că sfinții n-au sex, așa se spune dar cum Dracu’ Doamne iartă-mă de se înmulțesc? – Nu știu, ce știu e că Ștefan cel Mare și sfânt, era un sfânt de curvar de elită, a fost și canonizat pentru motivul ăsta. – Că era din elită și de elită și că era și domn nu putea fi refuzat – știa toată lumea cum știm și noi după 500 de ani. – Știi ce nu-nțeleg eu după 500 de ani, cum de așa obosit dintr-o bătălie intra în altă... bătălie. (E, dacă-i plăceau femeile) -Femeia, friptura și vinul. – Obicei strămoșesc, ori vrei să mă rog să-ți țină și ție Dumnezeu obiceiul ăsta? – Păi și cum rezolvi?

19

– Cu rugăciuni, acatiste, mătănii, pomeni... că femeia și deșteaptă și frumoasă se-mbogățește din ce dăruiește. – Adică, întoarce piatra în direcția din care i-a venit? – Mai întorci pe dracu’ mortu’ de la groapă nu se mai întoarce, dacă moartea te iartă, bătrânețea nu te lasă nici să mori, nici să te iei după nevastă… cu paru’. – Care par mă că și un ciot ar fi mai bun decât ce este. Și cum era ajunul Crăciunului, m-a trimis muierea în piață la cumpărături. În piață, la un chioșc de pâine, pe un afiș cât o reclamă văd: prescure 1,5 lei bucata, arhanghel 1,5 lei bucata, Dumnezeu 2 lei bucata, cozonac cu cacao și fără nucă 6 lei bucata, cu rahat și fără stafide 7 lei bucata. – Am întrebat un cap pătrat pe un geam dacă pot să iau și eu un Dumnezeu, mai mult din curiozitate văzându-i valoarea derizorie gândindu-mă că Dumnezeu n-are valoare. – Am cerut: dați-mi și mie un Dumnezeu. – Nu mai avem, și nu putem decât comandat și nu unu și zece Dumnezei. – Vreți să spuneți că eu trebuie să-l comand pe Dumnezeu, aici, acum? – Da, și nu unu, zece Dumnezei astfel nu vă iau comanda. – Doamnă, dar nu știu cum să vă spun, nu pot să fac asta eu am venit să-l cumpăr pentru un amic. – Atunci, să vină amicul să-l comande el, dacă e pentru el, e Dumnezeul lui, și dumneavoastră să vă vedeți de una mică, paharul în plus. – Nu băusem și nu mâncasem în dimineața aia, postisem, să-l cumpăr pe Dumnezeu și n-am apucat că-l luaseră alții. – Am luat totuși cozonaci arși, negrii nu cum mi-a spus nevasta, cum am găsit adică dacă sunt negrii sunt și arși și dacă sunt arși sunt și negrii, de luat i-am luat să scap. – Acasă, scandal, de ce sunt negrii și arși? – Că nu sunt buni. – A doua zi, nu mai era decât unu că pe celălalt îl mâncase nevastă-mea, nu mai era nici negru și nici ars, și eu n-am făcut scandal replică la scandalul ei… – Am făcut pace, dar de atunci a devenit obicei. – Să iei numai arși și negrii și numai de la chioșcul cu Dumnezei.

20

În izmene, fără izmene – Învață să bei vecine, nu mai bea atât... să fi respectat – Cât mă rog? – ca să fiu și băut cum vreau eu și respectat cum ești tu. – Ce vorbești? – Vrei să recunosc că vorbesc prostii? – Să fie primite și prostiile tale, că Dumnezeu nu vrea cu ceartă. – Ce vrea Dumnezeu, vreau și eu, numai tu nu vrei, tu vrei să beau cât vrei tu și nici nu știi cât, nici ce și nici cu ce, vezi, ăsta e motiv de scandal și nu-l fac... sunt un fost domn director la finanțe. – O să dau de dracu cu ăsta, suntem o țară tristă plină de umor. – Nu mă da dracului, că de la el vin, de la cârciumă, dă-mă lui Dumnezeu dacă-mi ești vecin credincios, un prieten, că pe vecin îl vezi mai des decât pe un prieten. – Ăstuia i-ar trebui o bătaie lungă cu-n băț scurt ca la poliție, dar nici invers n-ar fi rău. – Vezi că sunt deștept. Când bărbatul e bețivan ce-i mai trebuie casei ăleia: tot eu îți spun – da nu casei, bărbatului ăluia... o nevastă curvă. Află că am, chestia cu bețivăneala se reazămă în ea, motivația e deci justificată, starea mea de amărât dar o duc bine se încadrează și se și vede. – Bine, bine dar... – Dai o bere aici la ușă că o beau repede, intră ca în nisip... adă să vezi... ori îți e rușine cu mine – eu am rămas la finanțe un pârlit de funcționar, iar tu ești ditamai parlamentaru... ai intrat în politică în izmene și acum îți petreci concediile pe coasta de Azur, ce rău îmi pare, dar o să vină ziua când n-o să-mi pară rău că mi-a părut rău. – Ai greșit adresa și persoana. – Tu ai greșit țara, te văd eu la anu’ dar ce să te mai văd, nu te mai văd, ai vrea și tu să nu te vezi, Nici o grijă, n-o să ai oglindă da nici n-o să ai nevoie că doar e beci... te prinde și pe tine maica Soft că doar erai ministru și o să ajungi la taica în post... mereu, 7 zile în săptămână.

21

– Vorbești prostii. – Eu nu, nevastă-mea vorbește prostii. S-o auzi când îi zic: „Mai strânge-mă și tu în brațe ca acum 25 de ani”, „Mai bine te strângeam de gât acum 25 de ani, când te-ai îmbătat prima dată și acum eram liberă și fără tine”. Vezi că spune prostii dar e deșteaptă. – Nu văd și nici nu mă interesează. – Da eu văd o sticlă pe masă pe crăpătura ușii, dă-mi să beau, beau cât vrei tu dar să știi cât vrei. – Du-te măi de aici, pleacă dracului din casa mea. – Nu e casa ta, stai la muiere, ești chiriași ca și mine, un pârlit la câți bani ai furat, ar fi trebuit să ai nu numai casa ta ci un castel, dar ești un zgârcioman nenorocit. – Vezi că te dau în judecată, intri la mine-n casă neinvitat și mă și insulți. – În ce? – Insulți. – Te insult... în izmene, dă-mă în judecată, ca Nae țiganu de la mine din sat care avea proces cu tot satul – îi intra o gâscă în curte – proces, îi sărea cocoșul vecinului gardu, că ce găinile lui sunt curve – proces, nu vezi că ești în izmene? Nu te-ntrebai ce ai în izmene că îmi fu’ milă, dar te întreb acum; nu știu cum o să mă dai afară, că nu e casa ta, ești un pârlit ca și mine. Bă parlament măcar eu nu sunt în izmene, un pic de respect... (și-i bate obrazul). – Mihai treci în casă să-ți faci baie, să te speli de ce ți-a zis ăla, vecinu’. – Nu. – Nu? – Nu, îmi fac baie în chiuvetă, că are dreptate bețivanu’. – Nu te prosti. – În casa ta n-am voie nici prost să fiu ai văzut ce-a zis vecinu’ că sunt un prost sadea.

22

Franc-Furt – De ce franc-furt? Că nu înțeleg nimic. – Nu e lucru mare, dar e mult de lucru că din 40 de județe, numai 2 îi mai au pe președinții lor întregi, restul arestați, ori la cursuri de drept penal la Procuratură de trei ori pe săptămână, ăștia 2 sunt ăștia 3 care sunt morți, 2 de-a binelea și unul de beat, merge de-a bușilea la birou dimineața... când se trezește pleacă acasă. – Cum așa? – Așa bine, beat criță mereu beat că’ nu vrea să știe nici cum el cheamă când l-or chema și pe el. – Și ăilalți? – Care ăilalți? Că nu mai sunt nici morți, nici vii în afară de ăștia... – De la același partid? – Cum de la același partid, din partide diferite, așa cum au furat așa au și murit ca politicieni. Hoții nu au doctrină, fură oricum, politica e școală de hoți, iar partidele sunt un fel de clase, clasa liber-democraților, social democraților, a liberalilor – Au murit cu mâna-n gips? Așa se zice când ai mână de popă. Au murit politic cu averi peste averi... pentru două, trei generații. – Când au luat știau că mor ca proștii. – Pardon... de la analfabeți la universitari – sunt niște proști deștepți. – Nu știu, dacă era noapte sau zi în mintea lor... – S-a demonstrat că erau lucizi. – Eu cred că moartea lor e ca nunta fără tobă și ca vara fără ploaie. – Știu chestia... cum e dânsa când se-ndoaie. – Cum mă să furi ca prostu cu capu-n sac – și zici că tu nu știi nimic, nici să faci, nici să dregi, dar să pretinzi – că n-ai furat, că ai furat degeaba, culmea că prostu după legea lui ohm, sunt om cu tine ești om cu mine. – Da bă, așa am făcut noi, om, acum 20 de ani pe Iorgovan, de statistică în facultate că ne pica pe capete, câte 20, 30 pe an. – Că nu l-ați fi bătut pe profesor?

23

– L-am făcut om, că nu era, era ca dracu-n biserică... n-avea loc... nici în altar. – Și? – Și ne-a trecut pe toți după noaptea aia de pomină, că i s-a luminat mintea, ce vreme, că ploua și noi după el cu prelata și cu sacu să nu se ude... ploua bine, rău de tot. – Și voi să-l protejați a-ți folosit o prelată drept umbrelă. – Da, nu era ploaie, era un fel de sloată. – I-am lăsat prelata, i-am luat sacu’ – ce să facă profesorul cu sacu’ în cap, cu prelata era altceva... era mai protejat. – Și a luat-o? – A luat-o, că o mai luase cu ceva ani în urmă dar pe semne că uitase, îl înghionteam, și printre dinți ziceam că vrem 5, că vrem 5. – Și a aflat că voi l-ați umflat? – Nu știu, ce știu e că ne-a trecut pe toți, înseamnă că a aflat ce vream. – A stat în casă o săptămână să-i treacă fardul de la ochi și ne-a trecut pe toți. – Mai trăiește? – A murit, și n-a spus – om serios – ce mai. Noi, niște derbedei. – Ai mai face-o? – Da, dacă aș mai fi odată, măcar odată ce-am fost atunci: tânăr, frumos, sărac și fără minte... și de 25 de ani. – Mă dar totuși, unde i-ați dat ce i-ați dat, în ce loc? – Nu știu mă că era noapte și ploua, cred că în spinare de la primărie-n sus, în spatele primăriei... pe acolo. – Păi ce căuta el mă la primărie noaptea? – Cum ce căuta? – fusese primar... învățase să fure și atunci dădea ceva lecții urmașilor, doar era profesor, posibil să fi fost solicitat de primar. – Vrei să spui că știa să fure. – Da dacă ne-a furat de sub prelată câteva scatoalce. – Cum, și nu v-a prins? – Nu, dar ce pe el l-au prins sau pe ei i-a prins? – Cum nu? Că pe ăștia de la Consiliu care și-au furat-o singuri și ei

24

până la urmă, ca să nu mai zic de ăștia din guvern care și-au furat-o și ei și și-o fură mereu... e groasă... și funia și priponul. – Numai unii și-o fură, ceilalți numai fură. – Numai băsiștii furau, ceilalți și-o furau... acum și-o fură și ei. – Mă dar tu ai mers întotdeauna pe drum drept, și nu te-ai împiedicat niciodată? Să furi și tu ceva acolo de amintire. – Niciodată, decât atunci cu profu’ și-mi pare rău… dar el a fost hoțul – și-a furat-o singur... cu ajutorul nostru. – Știi, când nu mergi pe drumul drept să nu-ncerci să urci și nici să cobori că te împiedici... și cazi, atunci se zice că ți-ai furat-o singur. – Trăim totuși, într-o democrație. – Cam privată democrația noastră, a lor, a ălor de afară e altfel. – Fie, dar o bună democrația trebuie supravegheată de presă. – Vrei să spui că noi trebuie să stăm cu ochii pe geam toată ziua, să vedem cum și ce fură – ăștia? – E imposibil, vai de democrația în care nici dușmanii nici prietenii nu se mai recunosc. Cine ce e ăla cu ușa în spate – Păcală politicianul sau un hoț social democrat. – Am un prieten bulgar care-mi spune că un amic ți-l faci cu un pahar de vin, dar ca să-l menții nu-ți ajunge un butoi. – În democrația de la noi toți fură, numai unii iau, Băsiștii mai fură mersi și acum, dar acum au început să mai ia și ei... câte o catoalcă, că au de unde. – E bine sau e rău, ce ni se întâmplă? – Nu e bine dar nu e rău, ne mai vine și nouă apa la moară. – Politica îți face avere, dar numai pe unii îi face... pitpalaci. – Le face dosare...rost de zeghe și cătușe, ‘tule mama lor de hoți, nu la toți – numai la unii. – Că acei unii sunt cam toți. – Politica face ca totul să pară posibil și normal, și furtul și luatul ca chiuitul și oftatul. – Cu japca sau cu șapca? – De 50 de ani ni se spune aceeași poveste, numai azi și mâine o să fie mai rău… după aia… – Dar și poimâine e un azi și un mâine… și-o să fie și mai rău.

25

– Mă, politicienii n-au reguli, au o singură regulă pe care o respectă toți, să nu respecte nici o regulă. – Din 4 în 4 ani ne fac aceleași cântări dar pe melodii diferite. Social democrații știu nu ce vor liberalii, numai ce nu vor nu știu. – Vine unu’ ca Băsescu cu sloganul „Să trăiți bine, rău de tot”. – Și nu vede ce lasă musca pe nasul lui – iar țara e Japonia. – Asta așa e. – Te fură toți, cu minte și fără minte parlamentară – ministru politician să fie. – Cu capul gol, dar cu fes de politician. – Când trăiești la întâmplare ajungi unde nu ți-ai dorit. Când știi ce vrei ajungi unde ți-a zis soacra. „Disprețuim virtutea când e vie și-o ridicăm în slăvi atunci când moare”. Giocomo Leopardi – Ce facem noi acum, facem gaură în țuțuroiul cu apă de ploaie. – Vorbim ca în grajd și cred că pieptănăm coada Dracului degeaba. – Nu e rău dacă e și câteodată bine. – Dar e rău… când e mereu rău. – Facem slalom cu junghiul în spate în loc să facem învârtita cu zmeii ăștia de tot rahatul – rădăcini în piatră seacă. – Învârtim căciula-n mâini. – Nevastă-mea e actriță. De câte ori îi arăt ce-am făcut, ca să nu-i arăt că stau degeaba, zice o dată că e bine și de două ori că e rău. – Dibăcie muierească, tot un fel de politică. -Nevastă-mea zice că o minciună mică aduce un necaz mare dar numai în politică e valabilă și reciproca. – Dacă e mare și autorul, adică mincinosu. În politică se poate orice nu contează valoarea, numai sufragiile. – Mă dacă n-ar fi fost hoții, ar fi fost vardiștii și Dumnezeu ar fi invocat și de ăia, și de ăia că până la urmă toți suntem copiii lui. – Mă da uitasem de Dumnezeu, cu el poți face afaceri câte vrei că n-o să-l ruinezi niciodată… cum fac popii. – Cu cădelnița: pomeni, slujbe, colaci, acatiste și bani. – Bani cu nemiluita. – Ba cu miluita.

26

Francfurt de la primărie-n sus – Circulă zvonul prin oraș că un gâde de ziarist, l-ar fi întrebat pe șeful cu joarda. – Mă, pe fostul șef, pe prea șefu’ șefilor… – Pe Băscăcheliosul cu bască și fără bască 10 ani. – Ce pierde și ce câștigă prin scandal și diversiune și ăsta i-ar fi răspuns ca orice șmecher, e drept și inteligent, dar nu deștept: „Aș pierde eventual diversiunea și nu căcărezele ei și satisfacția de meseriași de scandal”. – Bă, da’ este o minciună adevărată ce spui tu că este... căcărează. – Cam așa că de la unu’ ca ăsta să te aștepți la ce nu te-aștepți – n-ai văzut cum te privește, din două părți deodată te vede și de după colț, se uită câș dar vede numai ce-i convine. – Ce-ar fi viața fără scandal, ne-a obișnuit omul cu scandalul, cu scandalul și hăhăiala. – Da, și nu o să ne fie bine un timp dar n-o să ne fie rău, poate puțin mai plictisiți de acorduri și înțelegeri mai mult sau mai puțin oneroase între dumnezeii clipei. Dumnezeii lor de năpârci ăi de fură. – Dumnezeii momentului sunt alții, ce să fi fost și ăia decât alții, niște faliți îmbogățiți cu pretenții de sfinți sfințiți de prea sfântul chel bec. – Ieri proletari, azi barosani, plini de ifose și bani. – Când vrei să fi ticălos, ești, nu ai nevoie de nimeni, nici de șefi că nici dracu’ nu te poate opri – Dovada, vorba Lenii lui Ceșculescu. – Dovada? Din 572 de parlamentari 50 au dosare penale. – Dovada? – Păi iată dovada, din 572 de parlamentari 50 au dosare penale, 32 sunt incompatibili, la 29 li se investighează în continuare mandatul cu mâinile în buzunare la ei, dacă e frig, dacă nu cu mâinile în buzunarele noastre.

27

– Dovada? – Ce dovadă mai vrei, 9 miniștrii sunt implicați în spăgi de milioane de euro cu maica softul, alți 5 cu taica retrocedărilor, un prinț aproape fals și tot ăla aproape bandit. – Ce vrei să spui, nu-nțeleg? – Uite cum se înțelegeau ei ăia șpăgarii „să păgubim statul cu 30 % din retrocedări e binele ăla rău de tot, dar să ne păgubim noi între noi, nu că e rău de tot. – Păi cu 9 miniștrii faci un guvern. – Da, un guvern la umbră dar uite că iese unul la răcoare. – Bă da aia cu șefa cea mai mare a anticorupției, să fie șefa cea mai mare a corupției, și procuroare șef, chiar că ne-a băgat în beznă. Polițistul ăla șef de șefi, să iei tu 500.000 E șpagă de pe fotoliu de ministrul de interne în sediul poliției – chestie de troacă, de porc de câine. – Noaptea minții, domnule. Cum .... zicea un coleg – auzi tu altă șpagă, două rochii, bine că nu de mireasă pentru judecătorul suprem una de noapte, că ziua avea robă și afaceri struțo-caprine ceva ca în bancu cu proștii ăia deștepți. – Și eu am zis – să facă mă afaceri și camătă cât or vrea cu Dumnezeu că Domnul nu-i poate falimenta niciodată și nici el nu falimentează, că el e sfânt, poate popii lui... să aibe ceva nărav că ei nu sunt sfinți...sunt trimișii domnului pentru p… – Câtă lume n-ar trăi mai bine dacă și-ar vede și ăștia și ăia de treabă și nu s-ar ocupa de mizerii. 45.000 de ha de pădure furate prin retrocedări un singur proprietar și ăla fals. Mizerii, mizerabile, rable. Rable,… rable?... averi mânăstirești. – Politicieni de doi lei și restul, popi și corcodușe. – Să furi tu 2 % din bugetul național, cât cheltuie armata țării? – Eu am scris o carte cu de-alde ăștia dar nu pot să o termin, că șpaga și furtul la noi e sport național și nu se va termina niciodată. – O carte neterminată? – În carte, îi tratezi cu termite pe ăia cu nici o calitate care îi invidiază pe ăia cu o singură calitate... pentru că nu sunt de acord cu ăilalți în izmene și papuci.

28

– E un fel de joc al ielelor – iubirea și ura se prind și se desprind și în carte ca și în viață că doar sunt surori… au aceiași piață și același destin. – Altfel dispar – mor și una și cealaltă de dor de ducă. – E ca și hora banilor – cu câți ai mai mulți cu atât îți dorești și mai mulți. – Dar în Biblie zice că nu e bogat cine știe face bani, ci mai bogat e cel care știe să cheltuie. Râzi, poți să râzi și cu lacrimi, păcat că nu ai pruna lângă tine, pruna care plânge pe muma, cum zicea taică-meu. Taică-meu avea un prieten și ăla de câte ori se îmbăta, plângea de ce își aducea aminte. Bătrânu’ săracu nu mai știa ce să facă, să-i mai pună în pahar sau să se oprească și asta până într-o zi când a renunțat. – A renunțat să-i mai pună în pahar. – Nu mă, a renunțat să se mai vadă cu el. Ăsta se însurase de 5 ori cu aceeași nevastă, pentru că încercase de cinci ori să ia alta, una nouă, și constatase că aia alta de fiecare dată era mai veche decât cea pe care o lăsase el, așa că își luase nevasta lui înapoi, și nu mai deranja pe nimeni. Când se îmbăta o plângea și pe-aia pe ultima, că de celelalte nu-și mai aducea aminte. – Prostii. – Ce prostii mă, zicea că într-o dimineață s-a trezit cu oiștea în gardul vecinei și pentru asta plângea. După cum plângea te apuca râsul… și pe el. – E... mi-ași dori și eu să mă trezesc ca el că de vecine nu duc lipsă. – Dracu’ gol prietenul ăsta al lui taică-tău, poate o fi fost ispitit de diavol că tribaci nu era din câte spui. – Chestie de respect cu diavolul ăstuia. – Pe dracu, ai auzit tu vreodată că diavolul a respectat pe cineva, vreo înțelegere. – Susține că erau amici. – Diavolul n-are amici, are slugi cum sunt bărbații la femei. – Prostia este de genul feminin, deci femeie – femeia te face să gândești ca ea, cu picioarele-n tavan – și după aia dai vina pe ghete.

29

– Mă da’ de fapt, ce facem noi acum? – De nici un fapt, muncim ca îngerii, degeaba. – Dar îngerii sunt păcătoșii Domnului. – Da, dar ei se descurcă și fără ajutorul lui Dumnezeu, și fără ajutorul muierilor... noi fără muieri!? – Știu și mai știu că nu se căsătoresc ca oamenii, că nu au sex. – Și atunci cum se înmulțesc? – Ca deputații, peste noapte, din 300 s-au făcut 500… restul femei. – Femeile, odată dezamăgite te schimbă cu alții, cu bani… cu funcții. – Funcție să ai, că și sărac dacă ești, e o nimica toată… față de… zic unele mai bătrâne, e drept. – Nu-i așa, că nu-i așa. Știu pe una care îi povestea amantului ei, amicul meu cum a stat ea nemâncată într-o zi, șapte zile, așteptându-l cu masa pusă. – Șapte e cifra mincinosului a zis ăsta, și ea surprinsă: „de unde știi?” – „Din Biblie”. – „Și eu”. – „A șa e că nu m-ai crezut?” – „Te știam femeie deșteaptă, de-aia cu tine mă simt bine, adică oricât de prost vreau, și te las să te îmbogățești din ce dăruiești”. – „Mi-ar fi lene să nu fac nimic”.

30

Eu, tu și-o umbrelă – Ca să vezi ce zicea Victor Hugo acum 100 de ani: „Când ne aflăm la sfârșitul vieții, a muri înseamnă a pleca, când suntem la începutul vieții a pleca înseamnă a muri”. – Dacă n-am mai pleca prin a muri și a muri prin a pleca, n-am mai avea loc pe pământ, la asta nu s-a mai gândit Victor Hugo, ăsta. – Ar fi ea natalitatea în creștere, în progresie aritmetică, dacă n-ar fi ea potența în progresie geometrică? – E? Da... la ce te-ai gândit înainte să spui ceva negândit... acel ceva... între teamă și frică... e ceva între femeie și bărbat. – E cam între ele, noi știm că părinții și bunicii noștri n-au murit, și de unde sunt ne veghează să ne meargă bine... unele sunt sigure de asta, multe se mai îndoiesc. – De ce au plecat? – Pentru că, așa trebuie, ce se naște trebuie să moară, vine o zi când nu-ți mai trebuie nimic, e scadența – în a doua jumătate a vieții simți cum te usuci mai mult și mai mult cu fiecare zi și atunci... trebuie să pleci. – De ce să pleci? – Să lași loc celor ce vin, copiilor și nepoților tăi. – De ce? – Pentru că cine a făcut lumea nu a fost un prost, a gândit altfel decât noi. – Cine și de ce să fi avut atâta noroc sau minte? – Pentru că n-avea cine să-l bată la cap, n-avea nevastă, n-avea copii, n-avea Maică Precistă n-avea șef, n-avea Dumnezeu. – Ce vrei să spui, că Dumnezeu n-avea Dumnezeu? – Da. Eu cred că s-a plictisit făcând lumea. – Da, dar a făcut două lumi și asta și cealaltă. – Nu, a făcut o singură lume, lumea asta, ailaltă este tot asta, aia din dos din cimitir. Aia e că nu e ce crezi tu că e... e ce nu e... – Ce ai fată? – Am și când nu mai am nimic de făcut, am de toate și eu și tu ne numărăm anii și atunci suntem pe aproape de dincolo adică de lumea ailaltă, mai avem să trecem pârleazul. – Ce spui, mi se pare ceva de dincolo de lumea asta.

31

– Ai dreptate, diavolul nu lucrează singur lucrează și cu oameni deștepți. El pe proști îi ademenește mai ușor și cu ei își face treaba… dar o termină cu deștepții. – Dar noi din ce parte facem parte? – Suntem din a ălora cărora Dumnezeu le promite viață veșnică. – Și Diavolul ce face? – Face, dar când e încolțit zice că fiecare dintre noi trebuie să moară într-o zi, când va fi ziua aceea, nici unu dintre noi nu va ști că e moartă. – Al naibii Diavolul ăsta, îi pune la treabă pe toți și pe cei ce nu-i poate pune nimeni... proștii, că nu e lucru ușor să fi prost pe de-a-ntregul și în slujba diavolului. – Da fata, să nu-ți dai tu cu seama că e o iluzie să te crezi muiere deșteaptă numai că te-a băgat domnu’ Dracu în seamă. – Să te doară cum s-ar zice, ceea ce n-ai, timpul pierdut și să nu-ți dai seama. – N-o să mai câștig niciodată timpul ăla pierdut de care nu știam că e al meu de la Dumnezeu. – Nu putem trăi degeaba, să nu facem nimic, fie și ce nu se face, e ceva totuși. – Nu totdeauna ce nu se face e răul făcut cuiva, răul ăla poate fi un bine, un bine făcut bine la un moment dat de un om bine făcut. – Cel mai bine făcut lucru’ este când faci ceva să-i stea, să nu semene cu nimeni și cu nimic. – Vrei să spui că trebuie să faci ceva acolo, și nu să fie, nu contează ce, că n-ai fi venit țipând, goală și degeaba pe lumea asta și nici nu pleci... cum ai venit, măcar pleci îmbrăcată… și să te fi străduit să nu fi și proastă. – Degeaba? – Ce vrei să spui, că până și lumea asta furată cum e, devine mai delicioasă, dacă e furată cu ștaif arată altfel ca o geantă a Elenei Udrea, e un fel de ocupație, degeaba... pentru noi. – Mă tu să știi de la mine, nici venirea nici plecarea nu sunt degeaba. Toți știm că bunicii și părinții noștri morți, sunt vii acolo unde sunt, dar cei vii sunt ăia morți cum vom fi și noi la anu' și la mulți ani. – Lasă, vii sau morții după tine sunt tot ăia? – Nu știu. Ce știu e că vom fi niște morți vii pentru copii și nepoții noștri.

32

Calu’bălan șușaua verde (într-un restaurant la separe un teanc de bani într-o pungă de plastic, unul dintre cei doi protagoniști împarte) -Una ție, una mie, două ție una, două mie etc. – Ce faci mă, Pușcărine aici? Împarți gheșeftu? – Împart banii, gheșeftu, șpaga, că ce... – Păi așa... vrei să pari cinstit? – Da suntem, nu se vede, nu sunt? – E greu să fi ce nu poți fi, tu și cinstit, te străduiești degeaba... – Hoț cinstit, mă vreau. Vezi și tu ce se vede... – Oi fi eu naiv, dar nu prost. – Lasă că împart cum se cuvine, nevastă-mea care a riscat și m-a lăsat să merg, plus informația... nu ia și ea nimic? Că putea să rămână singură doi ani. – Cred că ai dreptate, dar nu că ar rămâne singură, singură fără tine dar, cu unul ca mine, cu altu… – Uite ici împărțeală cinstită, una mie, una ție, una ei, două ție, una două mie, una două ei, că e muiere ca lumea deocamdată, cinstită... – Da ce mă, ce sunt eu să-i plătesc cinstea nevesti-tii? Mă faci să-mi pare rău că n-am furat singur, era mai bine dacă te lăsam să dormi pe cămașa muierii? – Numai că n-am dormit. – Dacă te băgam la risc, te prindeau pe tine și stam eu pe cămașa muierii. – Muierii mele? – Alii tele, alii alteia, puteam să mă însor și eu cu atâta bănet la portofel, mă lua și Gina Pistol. – Ce pistol zici că era Gina asta? Era polițistă? – Era pe dracu, nu e vorba de nici un pistol, e vorba de o muiere brava, am vrut să-mi fac și eu un rost mai întâi, să nu mor prost, să-ncerc... mă săturasem să fiu sărac și amărât, mă tot împiedicam de gându’ ăla rău, că nu se poate, că e imposibil... cum zic caralii la pârnaie orice le-ai cere nu se poate, imposibil. – Bă, da ce te lumină, așa deodată? – Nevoia, ce să mă lumineze nu ți-am zis – n-am nimic, casă n-am, masă n-am, am sete. Până la urmă te-nțeleg că ești om însurat cu familie grea ai greutăți.

33

– Fără copii. – Fără copiii tăi, dar nevastă-ta are doi de la trei bărbați că a fost măritată de patru ori, așa mi-a spus. – Ea ție. – Da, că nu știa de unde să mă ia, și a aflat de la unul din ăia trei foștii mei prieteni. – Mai bogați sau mai săraci ca noi? – Sărăcia bogaților, aia a împins-o pe nevastă-ta la tine. – Mai bogați sau mai săraci ca noi? – Bogăția săracilor e de luat în seamă, nu numai de muieri și de bărbați – n-ai văzut cum te caută ăștia și în fundul curții. – Da? – Astfel cum, cum ajungeam noi așa la mișină fără muncă. – Da ce mă, furatu’ nu e muncă? – Da ce e mă? Săracii bogați, dacă n-ar fi proști ar fi mai bogați... nu ca noi, nici că că, nici că că. – Da, ce, mă, le-a căzut din cer? – Da, mă, loto, moștenirii, donații de la mătuși, unchi din America, Argentina, din cer, ei vând tot și trai neneacă trei, patru ani, și după aia ajung de unde au plecat... nici că că dar nici ca noi că... – Și cu noi doi, fețe noi ai văzut, mustață, salopetă, ecuson, legitimație, false – gaze. – Legitimația am făcut-o degeaba, nu ne-a cerut-o nimeni. – Aia da meserie, – sunam, o ușă crăpată și în spatele ușii un cap, pătrat, oval, cu părul chel. – „Verificăm gazele dumneavoastră și aragazul și”... Văzut casa, întocmit schema, urmărite orele de plecare și venire – o zi, două trei și... pac purcoiu’ de euroi și trai nineacă, și noi. – Și noi ca și ei, ei lefteri noi belferi... – Da, la fel de proști până la urmă și ei și noi și noi și ei... – Chestie de soartă. – Soartă, – motivație de șmecher falit, „N-am avut noroc de hoți”. (râzând) – Ba ați avut noroc de hoți, că noroc ca ăla nici la loto nu e pentru hoți. – De la Adam și Eva toți suntem neamuri, ei de ce să primească moșteniri, donații de la aceleași neamuri cu noi – noi nimic și ei tot.

34

– La o adică, noi ne-am luat ce era al nostru, partea noastră, mică mare cum era ne-am luat-o singuri, cine ne-o mai da? – Ai văzut: „Gazele – deranjem”? Da, nu,...poftiți. Dacă nu era și pontu’ notarului. – Să-l băgăm și pe el în porție? – Nu, pentru că nu vin numai la el, vin și la alții cu vânzări, nevastă-ta da, merită, ea știa tranzacțiile de peste un miliard de lei de acolo de la CEC. Dacă o schimbă pe nevastă-ta!? Suntem faliți iar mai bine dăm acolo ceva și gata... odată la doi ani e bine, nu ne trebuie mai mult. Unii ar zice: „Bă, ce proști sunt ăștia doi, de ce s-or fi oprit?” – poate c-or avea dreptate, dar noi cel puțin nu suntem nici proști și nici prost informați, că altfel n-am avea bafta asta. – Mie îmi pare rău de cei care ne laudă, ne văd așa spilcuiți, bine îmbrăcați, ba la teatru, ba la operă și noi lemn, prin târg e altceva, suntem ca la noi acasă. La teatru, la operă, mai bine tăcem decât vorbim, decât să ne creadă bogați și proști mai bine bogați și deștepți. – Mă pungașule, tu nu te referi și la tine când vorbești despre mine? – vezi că eu sunt ca Florin Piersic și tu cam ca Nae Lăzărescu și nu e totuna. – Tu ești mai cinstit ca mine da’ nu mai deștept, ai fi și mai frumos, dar eu îi las să plesnească singuri pe ăia de se umflă-n pene... ca tine. – Ți-ar pare bine dacă un dușman de-al tău ar da de necaz. – Nu, mi-ar părea rău. – Du-te dracu’ – pentru că Dumnezeu niciodată nu ți-ar închide o ușă fără să-ți deschidă o fereastră. Tu cum ai face? – Mi-aș deschide-o singur ori ușa ori fereastra când Dumnezeu doarme. Astfel aș șoma ca prostu. – Nu știam că ai pretenții de om cinstit, dar văd însă că ai două cozi, una e nevastă-ta de o băgăm în porție de furat, nu la furat și una căutați-o singur că sunt încurcat. – Da nu eu te-am convins că viața e compusă din două damblale, una de a obține ce vrei de la ea și una de a fura degeaba, cum furăm noi. – Așa e, numai că noi nu trebuie să uităm că ce le e permis boilor, nu le e permis și măgarilor. – Și noi ce suntem? – Acum... baștani.

35

Când la trap, când la galop – Bă, Ciușcă, Petre, uite-l pe Mareșalul nostru din facultate: să trăiești măi Mareșale, te-ai cam rotunjit, de la cum erai! Ce mai faci, ce mai spui? Mă ce năzbâtii mai făceam în facultate, îți mai aduci aminte? – Atunci făceam bine și ce făceam rău, acum și ce fac bine e tot rău. – Nu înțeleg. – Eu am îmbătrânit cu două amante după mine: una la țară și una la oraș; a de la țară vrea la oraș, la teatru, la film, la operă, la filarmonică, și a de la oraș se vrea la țară să sape ceapa, să ude grădina, să culeagă castraveții dimineața și roșiile seara. – Și tu? – Eu cum mă știi, le vreau pe amândouă amante, nevestele ălora, și de nevastă pe nevasta mea, mulțumesc lui Dumnezeu că toate mă ceartă... la fel. – Toată ziua? – Nu mă, una o zi, una o zi și nevasta în fiecare zi, aceleași înjurături dacă au făcut aceiași facultate, aceleași cursuri... colege ce vrei... mă înjură la fel. – Păi bine mă, tu n-ai liniște niciodată? – E bine că nu e mai rău, vreau și eu liniște, relaxare, armonie dar cu cine? – De fapt tu unde stai? – Cum unde, la mine acasă, unde colonel e nevasta mea. – Și nici la amante n-ai liniște, la nici una? – N-am. – Când pleci de acasă, nevasta nu zice nimic? – Nu zice, că nu știe, altfel... m-ar da afară. – De unde? – Din casa mea, lăsată de părinții mei, la amante n-am loc, aș vrea eu dar soțul uneia e boxer, e mereu plecat. – Și dacă vine, când vine?

36

– Păi când vine, dacă vine, mă găsește în patul lui... – În patul lui sau al ei? – În patul lor. – Și ce faci? Dai și fugi? – Dai pe dracu’, dai cu fuga peste gard cum dau și eu. – Cu fuga peste gard aș da și eu, dar dacă te lasă picioarele? E un risc. – Aia e, ăla mă face, că l-am luat de fazan, că o fezandează pe ea, e nevasta lui nu mă bag dar dacă mă fezandează și pe mine? – Și la ailaltă? – E tot încurcătură, asta are un soț care vine ceva mai des de la o vreme că și ăla e dus. – E plecat mereu? – Nu, nu e plecat, e plecat cu capu’ la un spital de nebuni. – Aoleu. – Vine și el acasă când scapă de-acolo, săracu... ce să-i fac? – Și tu? – Eu m-am gândit să-i iau locul când e plecat, nu vezi la ce dandanale mă expun cu nebunul uneia și cu bătălăul celeilalte. – Mă, tu de cine vorbești, de Gina aia din facultate? – și mai era una cu care te duceai la film, știu că se-nțelegeau bine pe-atunci. – Și acum se înțeleg, că s-au jurat să nu renunțe la mine nici după 20 de ani... și mă înjură la fel. – Și nevasta? – Nevasta e nouă față de oricare dintre ele, dar e tot aia veche că nu m-am despărțit niciodată de 20 de ani, săraca, am luat-o ca să scap de ăle nebune. – Și-ai scăpat? – Scăpat pe dracu’ nu se vede m-am pricopsit cu o nevastă bună și cu două amante nebune. – Nu e cam mult pentru un om sănătos la cap? – Și copiii ce zic? – Ce să zică copiii lu’ tac’so’. – Ceva acolo... să te tragă de mânecă. – Copiii abia mă văd... toți.

37

– Cum toți? – Toți patru că am cu Gina unu, așa zice ea, cu Rada unu, așa zice și ea, și cu nevasta unu, al meu, și unul al ei, cu altul. – Și îți seamănă vreunul? – Leit, zic ele în cor dacă s-ar putea, așa strigă la mine tati, tati fiecare și ele și copiii lor și ai mei și ăla al ăluia. – Și tu? – Eu mi-am făcut un test de paternitate, de maternitate, dracu’ mai știe, acum la șaizeci de ani. – Păi și de ce ești necăjit? – Sunt, că doctorul mi-a spus că sunt steril de douăzeci de ani și că nici sub un tratament sever nu e sigur că aș putea avea copii, nici cu una tânără,, și îmi doresc și eu un moștenitor al meu. – Mă uimești Mareșale. – Vezi mă, cine am fost și cine sunt acum, ce m-o fi apucat la șaizeci de ani, era mai bine când era mai rău că nu știam. – Mareșale, viața e cu dus și întors, tu nu vroiai să se știe decât de unul și nici măcar ăla al tău nu era al tău, e al altuia și nici nu ști al cui, ghinionul tău. – Nici nu ști cât am urmărit să nu fiu urmărit, nu de ghinion, de bărbații muierilor mele și uite cu ce m-am ales după o viață de muncă la trei muieri, cu trei copii și eu tatăl lor ai niciunuia. – Păi nu se poate să fie ai nimănui, vai de tine, mareșale, dar mai vai de ei, toți cu un tată și nici ăla... al lor... – Ai dreptate, o singură dată se însoară omul, a treia oară. E cam încurcată socoteala mea e adevărat... dar acasă mai fac? – Din fericire, fericirea nu se poate vinde. – Dar se poate cumpăra. – Nu de aceiași persoană, tu ți-ai cumpărat vânzarea, ce-ai făcut ai crezut că faci bine și ai făcut răul ăla bine de tot. – Mi-a dat târcoale binele ăla rău de tot. – Asta e, dacă n-ai fi mers în galop prin viață ai fi acum bine merci dar ești deja bătrân, bolnav și obosit și tot în galop vrei să mergi. – Să știi că dragostea și copii vin de la Dumnezeu... zic eu... și bine că îi am... dacă nu aș avea nici unul.

38

Să dea Dumnezeu! (într-o gară pe peron) -Ce mai face, ce mai spune colegul meu Adrian Pupăză din Caracal, nu ne-am văzut de 30 de ani. – Apăi nu fac nimic, ca să nu fac rău, copii mei râd de asta de la ei știu că nu fac nimic și sunt îngrijorat... de poteca care mă duce la mormânt din cimitirul Buna Vestire – auzi tu cimitirul Bunavestire – și ști de ce, pentru că nu mă pot bucura și eu ca omu’ că intru în rândul lumii. – Te cred dar nu te înțeleg cum să nu te bucuri că te duci de unde ai venit, toți plecăm și toți venim... e un du-te vino. – Ce tot spui acilea, când că plecăm, când că venim, unde (să) plecăm că veniți suntem? – Nu spun că plecăm spun că te duci – ne ducem în circuit, necazul e că nu știu nici când plecăm noi, știm de alții când pleacă, și nici când venim, adică ne întoarcem ca să plecăm... venim pe rând și plecăm pe sărite. – De ce să plecăm ca să venim – asta n-o înțeleg și gata. – Poate pentru că altfel nu se poate, n-avem de unde veni, vrem ca să fim oameni și oricum nu ne întreabă nimeni, suntem spectatorii muți și surzi la spectacolul vieții noastre pe pământ. – Nu pot să cred ce spui că acolo, dincolo unde tot spui, ba că venim ba că ne ducem, nu sunt căini, rațe, case, gâște și curcani. – Nu știu că n-am fost dar am auzit că sunt și pe acolo case, pomi, rațe, gâște și politicieni – curcani. – Și noi unde suntem? – Și noi suntem printre ei tot o apă și-un pământ, apă 85% și în rest pământ, pământ de culoarea cerii – vezi că dacă tot te grijești îți trebuie și lumânare – o lumină acolo ce dracu – pe întuneric nu poți nici să mori, nici să trăiești, dar nu trebuie să te îngrijorezi pentru asta intrăm și noi în rândul lumii în normalitate – circuitul apei în natură. – Mă unii ziceau ceva de carbon, carbonat, bicarbonat.

39

– Nu știu treaba lor dar dacă noi suntem 85% apă? Vezi tu apa e viață, asta știi ce dracu. – Da știu. – Ei vezi, cu ceva crăițari cumperi apă, două, trei bidoane, adică cumperi viață, dovadă că ai mai scumpi sunt banii și cine aleargă când înaintea banilor, când după ei – curcanii... case, mașini, castele– așa e moda. Moda e și cu mascați, sârbe și hore la Beciul domnesc pe cinste nu, dar scurte, da. – Și noi? – Noi martori la cărat de apă. – Cum fac ei comerț, ăștia, curcanii cu bani murdari, furați de la noi din buzunarul nostru, în fața lui Dumnezeu – Dumnezeu ce zice – nu vede că Satana și-a băgat coada? – Vede și nu vede, dar sigur nu doarme mai ațipește și el – beuca e tot la mâna lor și din când în când mai intră câte unul dar scapă doi că nu știu cum e acolo. – „Știe mă, crezi tu că nu știe”. Știi cum zicea fratele președintelui? – Da știe atunci era vorba de Zeus... președintele judecător, judecător – dracu să-l mai știe ce era... că ne îndoaie mințile. – Și acum e tot ca atunci și apoi ce te tot miri, toți suntem fiii lui Dumnezeu și ăia ca ei și ai de vând și ai de cumpără și bogații și săracii și hoții și vardiștii – nu e el tatăl nostru cel de toate zilele și de aici și de dincolo, atât în cer cât și pe pământ, ce mai vrei? – Vreau să facem ceva ce trebuie. – Și cam ce trebuie. – Nu știu dar vedem noi ce facem, să facem ceva să rămână că dacă facem și noi ce fac ăștia dispărem ca nație, ne furăm nația, posteritatea... ne furăm căciula. – Cum adică noi să nu mai avem posteritate... și nici căciula. – Să nu mai avem ce avem... căciula frântă pe spate și capul gol... da mă gol, gol. – Văd că ai un talent de invidiat de a interpreta interpretarea și e mai cinstit decât să încurci lucrurile, nu că ar fi imposibil, dar cu ce preț cu ce pierderi. – De memorie, de bani. – Nu, de timp și timpul costă bani înainte de a fi bani, e viață zicea Haine.

40

– Nu Haine mă, Pleșu. – Bine mă tu le ști pe toate că totdeauna te-am invidiat pentru asta și acum 50 de ani și acum astăzi. – Vezi invidia, dacă n-ar fi invidia toți ăi de își pierd vremea cu bârfe și trăncăneli ar fi mult mai bogați și ei și familiile lor și noi, dar apar orgoliile, nemerniciile – cazne aiurea, proști de doi lei până la urmă. Când se împletesc orgoliul cu prostia – efectele se dublează, adică pierderile. – Să știi că puterea mea de a te înțelege și crede e limitată de puterea ta de a mă înțelege și crede, că nici eu nu sunt tu, cum nici tu nu ești eu. Eu sunt eu și nu sunt altul. – Nu știam până acum că tu ești Caraimanul din Caracal, acum știu dar spune și mie cum ai ajuns tu să fi tocmai Caraimanul din Caracal, că te numeai Pupăză Adrian, ți-ai schimbat numele? – După muiere, știi cum e dacă ai muiere (cu patru case) și judecătoare, nu mă plâng că îmi merge prost dar nu-mi merge bine... decât după muiere, după muiere la nuntă, la pomană – după muiere... la mort. – E șchioapă, îi ții bastonul, îi dai bastonul de te ții așa după ea? – Nu, e a dracu de n-are loc pe bătătură... și câteodată nici sub pătură... și numai când vrea ea... legea e în mână la ea... „inculpat ia-mă în brațe, inculpat pupă-mă”! – Eu nu știu că n-am muiere, am amante și ăștea la rândul lor sunt nevestele altora, ălora le sparg creierii, mie n-au timp, de altminteri mie îmi merge prost dar îmi merge bine... – Cât o să meargă mă și cu furtul ăsta, furi azi, furi mâine și dacă nu obosești tot te prinde careva așa că ori obosești, și o pățești, ori o pățești că obosești. – Nu obosesc mă deocamdată că nu fur, mi se oferă și cât mai pot, merg cu programare iar cu pățitul – să spun drept nu mă tem că atunci când vor doi pe al treilea nu-l întreabă nimeni și nici nu e nevoie mă bazez pe bastonul cu două capete – unul e norocul prostului cu onoare și celălalt norocul al prostului cu onoare, nu zic politică, (că nu există onoare în politică). – Nu intrăm și noi în politică dacă nu e nevoie de onoare – că tot veni vorba să facem ce-am zis.

41

– Nu știu, eu ce știu că nu știu cum să intru, dar învăț. – Eu știu să intru dar nu știu cum o să ies dar învăț, oare ne-a mai rămas timp mă Radule că amândoi avem 100 de ani pe muchie. – 50 de ani de când ne-a pus Dumnezeu în aceiași bancă și întâmplător ne întâlnim în gară la Caracal tot după 50 de ani unde ne-a adus trenul de 6.00 la același peron. – Nimic nu e întâmplător să intrăm totuși în politică să aflăm cum de Dumnezeul nostru le-a permis lupilor ăstora tineri și veroși să facă politică și nu și nouă cerbilor demni, proști, cinstiți dar amărâți cum ne zic muierile. – Și tu și eu și noi toți știm că părinții și bunicii noștri morți sunt vii acolo unde sunt, toți au fost jefuiți, deportați și deposedați de averile lor din moși strămoși de comuniști. – Furați nu deposedați. – Și acum noi furați de fii lor – lupi tineri mult mai lacomi și mai veroși, să le facem dreptate măcar lor bunicilor și părinților noștri vii care sunt morții, luându-le lor părinților și bunicilor noștri ce era al lor adică al nostru fie și după de 100 de ani. E lege, legea retrocedărilor, să facem să nu mai funcționeze după sistemul ăsta mafiot al lui Pârțag... nenorocitul. – Să te audă Dumnezeu. – Cu auzitu nu facem nimic, să dea Dumnezeu... cu ceașca, cu halba, cu brandu, cu tunu, cu târna, cu coșu, cu poala numai să dea... odată dreptatea și noi să ne implicăm politic. – Bată-te norocu și pe tine și pe morții noștri vii acolo unde sunt măcar de acum în colo. – Bine zici, să le moștenim averile, e democrație e și legal și cinstit și drept și politic. – Dar moral e? – E și moral... dar mai lasă-mă în pace... intrăm în politică și gata, politica la noi n-are morală, n-are principii... n-are doctrină, are bani și noi, vrem banii noștri... tu scapi de muiere și eu mă însor... avem bani, ce nevoie să mai ai tu de nevastă și eu de amante. – Și cu principiile... – Ți-am mai spus... intrăm în politică și gata și cu principiile și cu moralitatea... intrăm în politică.

42

Ciobârlete și ai lui – A căzut guvernul Ponta – Aoleu, și maimuța se sperie și fuge când cade copacul darminte Ciuciu săracu’, Ciuciu de la finanțe... ce om bun și ce amenzi mari da. – L-am auzit și pe Curaj de la educație că n-ar mai avea curaj să guverneze fără Ponta. Tare aș fi vrut să știu ce a zis ăla cu cazanu’, Cazanciuc de la Justiție cam dubinciuc omul ăla. – Nu am nici o părere, nu zic nimic că e cu gâlceavă și cu zisu’ și cu nezisu’. – Mă băiete, justiția e mama Dreptului și Dreptul e tatăl gâlcevei, treaba cu ce e drept și ce nu e, am învățat-o de pe vremea lu’ Ceașcă, eram tânăr și fără minte și la o ședință am zis mai în glumă mai în serios: „Când e coasă nu-i trifoi, Când e varză nu-i butoi” și a doua zi m-a și chemat securistul unității. A dat mâna cu mine: Maiorul Greblatu’ și eu am zis: Greblă, contabil. – Greblatu’, n-ați înțeles bine? – Greblatu’ sunt eu dacă sunt aici. – Tovarășe, ce-ai zis dumneata despre noi, despre regim, că cetățeanul nostru n-are varză, nici butoi. – Nu, nu am zis că... – Ai zis că când n-are varză, n-are nici butoi, scrie aici. – Nu, am zis când e varză nu-i butoi. – Ai zis că... când e butoi, nu e varză, ești deci împotriva partidului... dumneata nu ai nici o obligație față de țară, țara care ți-a dat servici, bloc, salariu, copii, nevastă, ai și socrii? – Da am. – Vezi, și socrii, socrii stau la coadă la lapte dimineața și îngheață în locul dumitale, pentru copii dumitale și tot nemulțumit ești... de azi înainte o să semnezi că pe toți care zic ce-ai zis dumneata vii și îi spui. – Și ai semnat? – Nu, că a uitat, a zis că de azi înainte... deci urma să mă mai cheme. – Și?

43

– Și a venit revoluția și am scăpat... – Ai avut curaj totuși. – Am avut pe dracu’, când am plecat de acolo eram ud. – Așadar te-ai pocăit atunci și pentru acum. – Știi ce mi-a trecut prin minte atunci? – Dacă trăiești și nu gândești nu e tot una cu dacă gândești și nu trăiești. – Da, dar treaba cu varza era un adevăr. – Era, dar conta pentru cineva adevărul ăla? – Te-nțeleg, dar nu te cred, era un raționament sau o eroare în acel moment treaba cu varza și libertatea din butoi. – Știi cum e, exact așa, când e varză nu-i butoi.

44

Haideți... să haidem (o ședință de partid) 1 – Domnilor, ne-am adunat ca să ne strângem, rândurile ca oameni politici ce suntem, avem de toate pentru toți și pentru voi... și pentru noi (râsete) și pentru ceilalți care se pare că n-o duc prea bine și asta se vede, se simte, plutește în aer, miroase a scandal, a revoltă. Ce să mai vorbim să discutăm vorbe, suntem și noi oameni cu greutate... grași, ne-am îngrășat rău de tot. 2 – Asta înseamnă că nu suntem slabi? 1 – Aș vrea să știm ce vorbim. 2 – Ce vrem adică. 1 – Da, vrem, știm ce vrem și avere și putere. 2 – Pardon. 1 – Suntem între noi, ce dracu. 2 – A venit momentul s-o spunem pe-a dreaptă, dreapta stângă cum era, ne-am făcut treaba cu ea. 1 – Dacă a venit momentul, spune-ne domnu’ Președinte că noi nu știm, ce știm, știm că avem deocamdată și bani și putere. 2 – Deocamdată? 1 – ... Cu sănătatea e mai la coadă. 2 – Mai lipsește totuși ceva, ceva ce nu știm. 1 – Nu știm ce, dar simțim că nu-l avem. 2 – Zi-ne odată că ești regele nostru președinte, împărat ce vrei. (în sală râsete) 1 – Liniște, ce dracu. 2 – Băsescu a zis la fel și ne-a făcut... 1 – A zis pe dracu, ce a zis și a făcut așa nemaipomenit? 2 – A zis asta, când învățase să fure sau după ce învățase să fure? 3 – „Știe mă știe, crezi tu că nu știe”? Zicea frate-su despre... milioane de euro... 1 – Fura și cu frate-său... și singur și cu alții... Vedem asta după. 2 – Și cu tot neamu’ și cu neamu’ de partid și de stat, și de la stat și de la stat și de la particular, și cu cocoșu’ și cu găina.

45

1 – Da mă, dar era cineva, cocoșu sau găina? 3 – El sau ea? 1 – Te simți bine când iei, dar nu vrei să te știe nimeni, vrei să nu exiști... să dispari din peisaj. 2 – Și-atunci pentru ce ai furat? 1 – Pentru alții. 2 – E corect ce spui, dar nu e bine „domnule chestor” (toți râd). 1 – Trebuie să ne reformăm. 2 – Reformulăm, trebuie să reformulăm discursul. 3 – Adică tot noi, în haine noi? 1 – Avem bani, avem putere, cu talentul e mai prost. 2 – E drept că merge prost, dar merge bine. 3 – De luăt luam, dar trebuie să mai și dăm. 1 – Cui zici că trebuie să dăm? 2 – Păi nu ști, presa ici, presa colea... instituțiilor privilegii. 1 – În politică e important să ai chef și să ști și când să ai, să minți frumos... în parabole. 2 – Să pupi și poala popii și nu numai dreapta și nu neapărat aceluiași. 1 – Că la patru ani o singură dată e a treia oară când le ceri votul. (râd) 3 – O urmă tot trebuie să lași, o dâră ceva acolo. 2 – La vedere? 1 – Piei drace! Vorbești de urmă? Vrei să ne ia după urmă? Ar fi bine s-o ștergem, să-i urmărim noi pe cei ce urmăresc schimbarea politică... juridică, administrativă. Păi ce facem ne tăiem creaca... 3 – Ce vrei să spui? 1 – Alți ciobani, altă târlă, alți câini, aceleași oi. 2 – Ai înnebunit, deja mi-e frică numai când mă gândesc. 1 – Eu marțafoiul, mafiotul cum îmi zicea un fost vecin de baltă beat criță, pescar prost, dar fără frică în balta mică . 3 – Mă da’ când o să-i mulțumim pe toți? 1 – Când vom gândi și pentru alții. 3 – Și gânditorii vor dormi. 1 – La intelectuali te referi? Ăia fug de politică ca dracu’ de tămâie.

46

1 – Știi ce ne zicea în liceu profesorul de fizică – fiule, află de la mine că nimic nu costă mai mult decât prostia așa că ai grijă unde te așezi... înaintea prostiei sau după prostie... fie și în dud. 3 – Amice, lasă aluziile, te simți cum spui, de ești așa îngrijorat? 1 – Nu mă, dar știu că politica e o vacă de muls. Noi știm asta, când faci politică nu trebuie să-i placă vacii, să placă ălor ca mine, ca tine și ăstorlalți dacă mai e loc. 3 – Asta așa e, noi facem politică din interes nu din plăcere, când vom face vici versa abia atunci suntem politicieni nu politrocieni... cum recunoaște și președintele... 2 – Când sunt proaste politicile voastre? 3 – Când ies oamenii în stardă și strigă „Nu plecăm până nu plecați”, „De vă schimbați între voi vă aruncăm la gunoi”, „N-aveți coloană decât oficială”. 1 – Da mă, pe lozinci ca astea am luat noi puterea și tot așa o să o pierdem... că de făcut n-am prea făcut, mai mult ne-am prefăcut. 3 – Când nimeni nu se așteaptă să știi, tu știi ce ne așteaptă barosane, mi-e și frică să te felicit. 1 – Poți să mă feliciți, am fost politruc UDMR și membru un deceniu. 2 – Și doamna? 1 – De azi, de la ora 10.00. 2 – Și acum cât e ceasu’? F – 20.00. 3 – Asta e știrea zilei. (ironic râzând) F – E un adevăr până la urmă față de ce văd eu aici. 2 – Mai mult adevăr e mai multă viață. 3 – Și până acum, cum ați trăit doamnă fără partid? F – Am trăit greu, dar am trăit frumos. 2 – Și de ce ați venit tocmai în partidul nostru? F (râzând) – de balamale, să trăiesc bine dar nu urât. 3 – Guvernul nostru face ceva totuși, nu locuri de muncă, pentru că a luat locul bisericii și dă ajutoare sociale că n-are încotro. Credeți în Dumnezeu doamnă? F – Cred în fapte când văd cu ochii mei faptele fie ele și ale prim ministrului și ale Domnului.

47

Priveliștea de deasupra munților se vede după ce-ți julești genunchii, de-aia am intrat eu în politică tocmai acum. 3 – Aici la partid se vorbește și mult și bine pe ce trebuie făcut. F – Mult da, dar nu și bine și nici interesant, dovada?... după zece minute nu mai țin minte șirul vorbelor. 3 – Dacă nu faci bine, măcar să nu faci rău și pentru asta unii mint bine alții mint rău, rău. F – Decât să fii penibil, mai bine cinstit ăsta e crezul meu ca politician când te cunosc și copii și câinii ești cineva, adică cine trebuie nu cine nu trebuie. Un coleg de facultate deștept, și nu numai, se întreba de ce nu câștigă și el la loto, o dată, măcar odată și l-am întrebat: dar ai jucat vreodată? – nu. Vezi așa e și în politică dacă stai deoparte să facă alții prost ce ai putea face tu bine... de-aia nu câștigi la loto. 2 – Din păcate prea multe păcate, e drept. F – Văd, aud în jurul meu de ceva vreme cum că politicianul constant de Constanța e dus cu capul, Mazăre e dus cu duba. E, eu pe ăștia i-aș duce la grădina zoologică să-i vadă animalele... rudele... să le sperie. 2 – De ce, de ce priviți lucrurile așa? F – Pentru că în politică cei care n-au caracter îi critică pe cei care n-ai caracter. 2 – Aveți dreptate, în politică se poate să n-ai caracter. 1 – Dar minte să ai? F – Să ai, dar să ai și bun simț să nu apari la geam dacă știi că sperii și guguștiucii și să mai știi că poți face copii fără să te bagi, dar să faci sex fără să te bagi nu se poate. 2 – Până la urmă ce e puterea politică pentru dumneavoastră doamnă? F – Puterea e o corvoadă, dar privilegiile sunt recompensa, de aceea puterea e greu de abandonat, corvoada nu adică avantajul dezavantajului... privilegiile. 2 – Cum reacționați când vă contrazice un coleg de partid? F – De partid sau de serviciu? 2 – De partid.

48

F – La partid, dacă nu mă contrazice nimeni nu-mi rămâne decât să mă contrazic singură, la serviciu aștept argumentul, explicația, de ce așa și nu așa, nu pot fi spectatorul convingerilor mele. 3 – Băsescu ne-a lăsat un stat mult mai reformat decât în 2004, zic eu. F – Reformat sau deformat v-ași întreba și eu acum în 2015 atâta timp cât până și Patriarhul are antemergător poliția, când se deplasează până și la o paranghelie. 1 – L-or fi lăsat îngerii din pază de s-a lăsat în paza poliției. 3 – Eu nu văd așa lucrurile. F – N-aveți cum să vedeți, tocmai asta e deosebirea dintre asemănarea voastră de politicieni eu nouă, și dumneavoastră vechi. 3 – Nu ne convine dar asta e. F – Până la urmă cine are loc în partidul dumneavoastră? 3 – Cine acționează, gândește și simte românește și USL-este, este bine venit dar mai la coadă. Doamnă de ce zâmbiți așa ironic? F – Pentru cum gândește, acționează și simte democrația demodată și demolată românește. Eu asta constat ca nouă venită în habitatul ăsta alunecos și anacronic. 2 – Să știi că și eu râd de ce-mi aduc aminte, cum ne zicea colonelul nostru din armată în urmă cu 30 de ani „culcat, culcat băi rahaților că vă țin cu ochii-n soare pân’ la miezul nopții”. „Bă Râlă, i-auzi mă ne culcăm îmbrăcați și în picioare până la miezul nopții”. „Lasă bă că e bine cum zice omu’ bine că nu e până dimineață, că nu-i prost degeaba doar e colonel”. 2 – Sunteți căsătorită doamnă? F – Da. 2 – Păcat, dacă mă luați pe mine acum 30 de ani nu mă-nsuram de 5 ori degeaba și nu făceam nici nazuri. F – Vă cred, domnule Toană, drept să vă spun nici eu nu vă puteam refuza dar atunci nici nu eram pe lume ca să vreau o pilă în politică... acum vă refuz oricum.

49

Bine... că nu se poate – Ia spune, domnule Adrian Francu, așa ai spus că te cheamă, dacă am reținut eu bine. – Da, domnule președinte, Francu mă numesc, nume predestinat. – Aici miroase a țigară, îmi cer scuze, eu nu fumez dar ăi de vin, vin cu apucături de-astea... bine că mai și pleacă altfel ar mirosi a cârciumă biroul ăsta. – ... Se simte duhul puterii, nu știu a ce miroase dar a politică miroase sigur și se și vede... fotoliile – ultimă generație, masă de cristal ovală, scrumiere, tablouri de Tonitza, tabloul președintelui. – Din ce-ai văzut, nu sunt originale, și tare aș fi curios să știu ce țe-ai fi dorit să nu vezi. – E greu, mi-e greu pentru că am fost plecat o perioadă, făcusem o facultate și nu găseam de lucru, pe țară scria: „Închis” n-aveam nici o perspectivă și am venit totuși acasă, ăi bătrâni singuri și nici acolo nu e... dar cine m-a adus în țară, Berceanu, ministrul Agriculturii, când într-o zi, întâmplător... – Interimar. – Interimar și întâmplător: Guvernul n-are bani pentru dobitoace... așa ne crede un ministru pe noi, toți românii, ăi de nu mai suntem ca el cu elicoptere, mașini și palate, l-am auzit la radio la actualități, așa trebuie să fie un om politic? Eu cred că un ministru trebuie să aibă ieșiri inteligente și aplicate și nu seci, neavenite și impertinente. – Vorbești de cei de la putere? – Vorbesc de toți ăia care nu știu de ce sunt acolo unde sunt, și nu știu de ce sunt de acord când sunt de acord cu ceilalți miniștrii și nici de ce nu sunt de acord când nu sunt de acord. – Eu sunt de acord cu tine tinere junior. – Și eu cu dumneavoastră senior. – Deci avem un prim acord. – Vedeți dumneavoastră, de douăzeci de ani aceleași trucuri politice, aceiași politicieni, aceleași prostii, aceleași minciuni. – E corect ce spui.

50

– Vedeți, noi ăștia mulți suntem lumea a treia a lumii a întâia din Europa. – Și cum vezi tu că am ajuns aici? – Am pierdut startul, cehii, polonezii au făcut ce trebuia, noi am vrut schimbarea și apoi schimbarea schimbării și au rămas tot ăia de la început, am mers cu Iliescu și ceata lui de mai luminați mai Gorbacioviști. – Nu-nțeleg, ce vrei să spui? – Și cu ei a venit prăpădu’ marea prăduială Bancorex, Flota, Petro Midia, Alro, Electroputere, I.M.G.B., 23 August, IAS-urile, CAP-urile tocate... și furate. – Puterea de atunci. – Și nu numai, a venit Zeus cu găștile lui de maidanezi, au vopsit flota și au vândut-o la alții cu drapel cu tot. – Și tu cum ai fi făcut, ce a dispărut a dispărut. – Când pierzi, și vezi că pierzi și ajungi la masa negocierii, ceri mai mult decât ai fi câștigat și tot îți rămâne ceva mai mult decât ți se cuvine. – Uneori nu se poate, nu se poate. – Uneori... dar să te cerți, unde să te cerți se poate? – Tinere, vezi ce vezi dar nu e adevărat ce vezi. – Vreți să-mi spuneți că banerele, lozincile, portretele și figurile politicienilor spânzurate de stâlpii de telegraf, din pomi, lipite de ziduri și garduri nu sunt bani furați? – E dreptul fiecărui partid să-și cheltuie banii cum crede de cuviință în campaniile electorale. – Să-și cheltuie banii lor nu și banii noștri, să știți că nu-mi urăsc poporul care-mi limitează dreptul la libertate, dar îi urăsc pe reprezentanții lui corupți, furicioși, mincinoși, niște parveniți care în patru ani acumulează averi pentru patru generații. După cum vedeți și dumneavoastră sunt condamnați cu arest la domiciliu într-unul din palatele furate ce ar trebui confiscate... confort și trai neneacă... – Cam revoluționar și revansist ești tinere. – Viața politică la noi nu este nici morală, nici imorală este amorală, cum zice Vosganian un liberal autentic, e lipsită de doctrină și principii și e împotriva cetățeanului.

51

– Depinde de cine guvernează, cine e la putere, dreapta sau stânga... dar până la urmă cine e cetățeanul ăsta? – După cum spuneți dumneavoastră ce spune dreapta, e altfel decât spune stânga dar o dată ajunși la putere și dreapta și stânga fac la fel. – Ce vrei să spui, fii mai explicit. – Fură și înjură la fel întotdeauna pe ăilalți. – E prost cum pui problema. – Întotdeauna un prost găsește pe unul mai prost ca el să-l admire și să-l laude. – Vorbești de omul politic? – Știi ce mi-aș dori ca om mai în vârstă și te și sfătuiesc, mai întâi învață să înveți și după aia... Tu ești ca ăla care a căzut și și-a rupt noada, simte că-l doare dar nu poate să vadă ce-l doare. – Am avut o bursă Full Braite în Statele Unite pe drepturile omului. – Pe oameni îi cunoști mai bine după ce câștigă și nu după ce pierd, tu mă încurci, unde te instalezi că nu știu încă. – Nici eu, dar să știți că n-am greșit țara unde m-am născut și nici n-ar fi vina mea. – Deocamdată ai dreptate dar ești încă tânăr și vorbești ca din cărți, lumea e condusă din interese și noi oamenii politici trebuie... – Să vă vedeți interesele. – Să veghem ca interesele celor ca mine să se combine cu interesele celor ca tine, ca și tu să fi mulțumit... ei ce zici? – Să nu zic cu păcat dar cred că am pus mâna pe o mare dezamăgire venind la dumneavoastră. – Când nu faci nimic, nu ți se întâmplă nimic, nu vezi ce e în țară cu D.N.A.-ul ăsta, mai ai curaj să faci ceva? – După dumneavoastră, nu trebuie să mai existe meseria de om cinstit, nu faci bani, nu faci avere, înseamnă că nu faci nimic. – Eu am intrat în politică pentru că urăsc singurătatea. – Și eu sărăcia, de asta am și venit. – Și cu ce te-ai ales? – Cu un picior în fund pentru care trebuie să vă și mulțumesc ca și cum ar fi fost plin de praf dar nu este.

52

– Măi tinere, să știi că eu te admir și te și cred băiat deștept. – Și eu, și cui folosesc? – Ca politician trebuie să ai cu puțin mai multă minte decât îți trebuie? – Și credeți că eu am mai multă decât îmi trebuie? – Ei, află ce n-o să-ți convină, mulți foarte mulți din colegii mei nu vor să aibă lângă ei de-ăștia ca tine. – Să trăiți n-am înțeles... eu bine, acum o oră eram băiat deștept, bun la toate și acum mă faceți incompatibil – nebun de politician – adică prost. – În politică se poate și ce nu se poate... și pe vreme bună și pe vreme rea. – Ei, să știți de la mine că... mă faceți prost degeaba... dacă aș fi prost n-aș înțelege că sunt prost, și dacă n-aș fi prost ce rost ar mai avea să-mi spuneți. – Hai să trăiești și să fii iubit, domnule Francu, ești cam franc. – Adrian Francu... iubit de franci ca mine nu și de corupți... pe mine niciodată nu o să mă auziți „șefu era cât pe aci să aveți o scamă”...

53

Ciolan, cu fasole, de guguștiuc – Bună seara, măi, Ouatule. – De unde ști mă, m-ai ouat tu? – Bine, la revedere, măi, Ouatule. – Lasă mă, spune mai bine cam ce-ai vrea de la mine. – Cum să-ți spun, ce să-ți spun, nu sunt mulțumit de capitalism. – Dar de comunism ești? – În capitalism fac foamea fără servici și în comunism faci foamea cu servici. – Și care ar fi soluția? – Nu știu, că de-aia am venit la tine. – Soluția nu e la mine, e la ce zicea Noica „dacă ai confort, adică toate condițiile, condițiile bune sunt proaste” nu mai simți nevoia să te înșurubezi în viață pentru un făraș, o mătură, o tigaie, o butelie, ceva de la stat și nu neapărat. – Nu ai dreptate, uite Zimbru are de toate și ceva peste... de pe vremea lui Năstase, după aia s-a mutat la Băsescu și acum la neamțu’, și tot așa, omul e din nou în top. – Ai dreptate, cu ăsta nu te poți certa că este peste tot și la putere și în opoziție te întâlnești cu el unde te aștepți mai puțin. – Tihna, omule. Omului i-a plăcut tihna, tihna cu scandal în ograda altuia, cum face, cum drege, hop și el își încălzește mâinile la focul puterii, aterizează pur și simplu la loc fix. – De-asta suntem noi cu agricultura la pământ și cu aviația în aer. – Ăștia ca Zimbru ne ajută nu glumă, merg pe principiul că în politică se poate orice în afară de ce nu se poate. – Nu se poate spune și n-o spun, dacă n-ar fi presa ne-ar presa ăștia până la unt. – Mă, da’ un om politic nu trebuie să se folosească de curenți și valuri să se mențină mereu la suprafață, să aibă viziune să vadă ce alții nu văd. – Nu știu cum funcționează paranghelia asta politică, dar omul politic e atârnat de atârnătoare și nu e bine să dai prostului putere

54

numai așa ca să vezi ce face cu ea. – Corect, pentru că se vrea și iepurașul de Paște și porcul de Crăciun, se orientează și de-aici pârleaua, nu e nici cu slipul pe el de Paște și nici cu izmenele de Crăciun... dârdăie dar înghite tot, ca pelicanul. – I-auzi mă că Șova are 28 de kg de dosare în loc de 28 de km de șosele. – Așa mă da minte are, când susține că o mită mare face mai mult decât două mitici... mai mici. – Îl știi pe deputatul Neamțu’? – Da îl știu. – Neamțu’ ăsta a reușit performanța să fie dat afară din stradă când s-a dus la un miting cu Roșia Montană. – E ușor cam mult pentru un deputat fără greutate. – Neamțu’ abia atunci a înțeles că e român când s-a văzut dat afară din stradă că și el spusese una și făcuse alta, cum e obiceiul. – Înseamnă că ăsta confundase mitingul cu un spectacol și venise ca la un ritual. – Vezi oameni prea deștepți care să intre în politică? – Nu. – Ei vezi de asta, suntem conduși de proști. – Alaltăieri am văzut un tânăr cu un rucsac în spate, nu era de pe la noi, s-a oprit la masa vecină, (beam și eu o bere) și l-a întrebat pe un nene cu un pahar de vin în față: „Nu știți unde o opera”? – „Ba știu, dar să termin și eu vinul din paharul ăsta și-ți arăt”. – „Mă grebesc”, a zis tânărul – „Dar ce, timpul pentru dumneata e mai important decât timpul meu”? – Pentru că nu mi-am permis să plâng, am râs de m-au trecut lacrimile, și eu și prietenii mei. – Toți erați beți? – Puțin mai mult și chercheliți. – Tare mult a spus bețivu’ ăla din câteva cuvinte. – Ăsta e avantajul unui dezavantaj. – Ați stat mult la cârciumă?

55

– Ca de obicei, pe mine m-a luat nevasta cu fărașu’ adică cu mașina, și pe ăilalți cu mătura, femeia de serviciu. Pe drum eu vesel nevoie mare, ea supărată, n-avea nevoie de cum arătam eu și odată oprește mașina ca la un stop. „Încetează să te mai simți bine”. Am înghețat și am înghițit în sec, m-am gândit că dacă mai cârâi mă dă asta afară și din casa mea și ăla sunt. – E greu să stai sub presiunea unei vocații, bei și tot bei. Te crezi tare și mare dar nu te mai poți ridica de pe un scaun. – De ce crezi asta? – Pentru că nici tu nici ceilalți nu mai știți dacă sunteți toți câți ați intrat în cârciumă, poeți , scriitori ce mai erați. – Nu-nțeleg. – Nici nu trebuie, Sadoveanu la deschiderea școlii de literatură a zis: „De-aici vor ieși tot atâțea poeți câți au intrat”. – Și? – Și cine i-a mai numărat, el a murit, timpul nu l-a mai așteptat, a venit ceașcă cu RTV – iul și epoca de aur cu două ore pe zi de ode și psalmi pentru Leana și Costel. – Da mă, RTV – iul ne ținea în casă și mai venea și nevasta cu priponu’. Cine să te mai scoată din celula societății – familia. – Cine vrea să trăiască într-o celulă, dacă n-ar fi fost cârciuma, nimic n-ar fi fost, zic eu. – Și eu. – Înțeleg, e greu să faci artă dar minte politică într-o celulă dacă nu imposibil. – Asta își doreau și comuniștii. – Azi trăim între câștig și pierdere, dar noi vrem câștig la câștig. – Numai că, o nevastă posesivă sigur te duce în faliment, poate fi ea frumoasă ca o reclamă de TV și înțeleaptă ca una de pe bulevard. – Cine dracu’ a mai văzut muiere frumoasă și înțeleaptă? – Ce vrei să spui mă, că nevasta mea e proastă? – Păi asta știi tu, și taci. – În toate timpurile artiștii au murit de foame. – Și asta e important?

56

– E și nu e, e mult mai important cu ce faci după ce ți se întâmplă. – Dragule, constat cu plăcere că ai devenit mai înțelept dar te-ai cam zdrăngănit, ai ceva nou în tine, ceva între Caragiale și Radio Erevan. – „Murgului să-i dau guriță și ție să-ți dau grăunță”, așa trăiești frumos dar nu mult. – Da mă, pentru că unii mănâncă cu lingurița ceea ce e prea puțin, alții cu polonicu’, ceea ce e prea mult, așa că lingura rămâne la putere și în artă și în politică. – Și ăștia și ăilalți una zic și alta-ți iau, vor să conducă românii dar nu să trăiască ca ei. Blideanu la o sărbătoare a zis că noi suntem specialiști în zâmbete și câștiguri neevaluate, ceva cam la marginea prostiei. – Dealu-i deal și valea-i numai pentru noi, pentru ei nu știu, nu-mi dau seama, că nu sunt în capu’ lui să văd câți guguștiuci are. – Păi el ce e? – Ce să fie, după cum spune și ce spune e un guguștiuc. – Și politica lui? – E ca muta la coafor, ca să nu zic curva satului. – Nu e bine, nu e bine. – Ba e bine, să ne ferim de curve, nu de femei. – Dar nu se poate. – Ba se poate, când votăm nu facem politică? – Adică se poate ce nu se poate.

57

Ia beleaua, neamule – Măi, Andrei, nu mai e mult și-ncepe circul, marea scărmăneală. Începe cu scuipatul la țintă, inginerește, unii își doresc între coarne, unii între ochi. – Care? – Și ăia și ăilalți, că ei se schimbă numai între ei. – De alegeri vorbești? – Da mă, mai e puțin și vin găștile, vin haidamacii, puterea zilei, să se certe în stradă, în piață, la biserică, pe posturile TV, în cimitir. – Pe câmp? – Pe câmp nu, că nu-i vede nimeni și ei vor să fie văzuți. – Îmi dau seama, i-am mai văzut, sunt tot ăia? – Tot ăia, dar cine, ăia cu izmenele-n băț veniți cu pluta și plecați când o vrea sfântul, diavolul, dracu’ să-i mai ia. – Da mă, dar au venit la timp, unii din prostie dar versați... roșii ăia, care au venit cu Iliescu. – I-am văzut mă, pe mulți, în concedii pe Coasta de Azur în chiloți, era cald pentru izmene... și pe ele, doamnele, le-am văzut cu șnur, șnurul nu se mai vedea... de șunci. – Îl mai știi pe Mutu Vasile? – Care Mutu, mă? – Ăla de la 303, Zăvelcă, popa. – Da, ce e cu el? – El e ministrul Culturii, ăla cu barbă. – A... a terminat agricultura – Nu mă, atunci când știi tu a intrat, a terminat anul trecut educația Fizică, două facultăți... cultură mare... – Mă, ăsta era popă de țară la Fundata. – Era, acum e ministru, a pus afișe în cimitir, a pupat cruci, babe, moși, a luat donații de la morți și a dat la partid, a făcut slujbe, mătănii pentru președinte, a dat cruciulițe la enoriași, a bătut clopotele în cele două parohii și patru biserici. – Înjurături n-a luat pentru ce a făcut ca popă? – A luat și scuipați și blesteme, blestemele cică ar fi fost să-l vadă Domnul, și el partidul și iar partidul pentru că nevoile lui erau nevoile partidului.

58

– Ia uite mă, și noi îl priveam ca pe nebunul satului de la capătul timpului. – Stai, mă, că o să vezi și n-o să crezi, mai e puțin, un Boc zăbavă și-l vezi pe pitic iar călare pe un cal alb și negru pe dealul Feleacului. – Mă, să știi de la mine că politica nu e pentru neaveniți ca noi iar de la tata știu că e o curvă, o mare curvă. – Știu mă, cei mai mulți au venit de pe centură și s-au trezit în palat, Pârtag, Băsescu, Friptură, fripturiști, lichele, maidanezi, lichelismul i-a făcut mari. – Aștia or fi din ăia cu: Să trăiți șefu’, da șefu’, ca Boc, cu motoreta Mobra pâr, pâr, pâr că așa a zis Președintele... și gata... – Și Dan Puric zicea odată: „Să nu-i trimiți la dracu’ pe politicieni că de acolo vin”. – Și ce putem face? – Ce să facem, suntem în urma timpului nostru’ dar în Europa. – Și cu ce ne-am ales cu Europa asta? – Cineva ne-a chelit munții, ne-a ras industria, ne-a bărbierit agricultura – Câteodată îmi vine să mă arunc de la etaj, de ce aud și de ce văd. – Numai să nu uiți că Europa nu ne-a dat aripi, ne-a dat numai coarne, chestie de educație. – Educație pe dracu, ce mai contează, educația e ca erecția, dacă o ai se vede dacă nu, nu – proverb african de pe NET. – Și cu chelia... munților. – Chelia e ca prostia, dacă e prea mare nu mai ai cu ce s-o acoperi... te scarpeni, înjuri și dacă ți-a mai rămas ceva minte iei plugul de coarne cum ți-a zis ăl bătrân și mergi în spatele brazdei, și în politică se face la fel, faci brazdă nouă cât mai ai timp și scapi ori de ăștia ori de zile.... – Și dacă nu. – Dacă nu... mai înjuri o dată și pleci capul ca prostu’ și cu chelie și fără chelie. – Și cu Europa ce facem? – Cu Europa facem, ce face și ea cu noi, îi luăm mai mult decât îi dăm. – Gineri-meu e englez, englez sadea, știi ce mi-a spus astă vară „că în Europa te lupți să intri și apoi te zbați să ieși”... cum fac ei de ceva timp.

59

Manțogărie cu tămâie și colaci 1 – Mă, da’ nu mai înțeleg nimic din ce spui acolo, suntem la pomana vecinilor ce dracu’ găsiți de râs atâta? 2 – Suntem la pomană, da’ suntem cu dinaintea goală, țuică nu, varză nu, colivă nu. 3 – Eu sunt mereu prezent la parangheliile astea bisericești dar ca aici chiar n-am văzut. 2 – Semnezi condica cum s-ar zice. 3 – Da, dar aici n-o s-o semnez, e drept... ce spui tu, semnez la Sfânta biserică, mă scol de noapte, fac focul, mă duc la târg, mai o glumă, mai o minciună, vin la biserică și popa-mi spune unde sunt pomenile și sărindarele... și traista. 1 – Te pune la zi cu evenimentele zilei. Pariez că îți zice: Azi vii și tu cu mine? 3 – Da. Eu, evlavios cum sunt, mulțumesc, aprob și bag la cap, caut traista, și „hai să mergem c-am întârziat” L-aud din ușa bisericii. 2 – Altă viață. 3 – „Ține cădelnița, ține crucea, ține cartea, sacoșa o luași” și traista? – Mă, da’ tu ești un fel de dulap umblător, bag’ seamă pentru părinte. – Nu se vede? Uite burtă, uite buci, nu secetă ca la voi. I-am spus părintelui întâmplarea de la Iași cu sfânta Paraschiva și babele. – Știu... unde s-a răsturnat caru’ cu proști. – Nu cu proști, cu pelerini și nu carul... autocarul. – Numai bărbați? – Nu, și pelerine. – Ploua? – Nu. – Și atunci ce făceau cu pelerinele? – Mergeau la Iași, ce dracu’, la moaște, la sfânta Paraschiva să-i pupe oasele. – „Și a murit cineva”? M-a întrebat părintele.

60

– „Nu”, i-am răspuns eu. – „Și atunci care e problema”? M-a întrebat el. – „Păi ăștia s-au răsturnat într-un șanț la 13 km d Iași”. – „Ghinion, zice el”. – „Nu, zic eu”. – „Atunci erau păcătoși”. – „Toți”? – „Toți, zice popa”. – „Nici unul nu era credincios”? Întreb eu. – „Nici unul, altfel cum îți explici că i-a lăsat Dumnezeu din pază”? – „I-a dat dracului părinte”? asta vreți să-mi spuneți. – „Nu, nu. Necuratul ia, nu dă ca Domnul. Zgârcit ca necuratul ăsta, e numai frate-său”. – „Erau primeniți, parfumați bieții oameni, mergeau să se roage și ei de sănătate, de alea, alea”. – „Asta e, se duceau să ceară, că toți vin să ceară și nu numai pentru ei, și pentru neamuri, și pentru rude și pentru amante, copii, nepoți...”. – „Iisuse, da mai lasă-mă în pace, ce te bagi tu în trebile sfinților”. – „Așa mi-a zis, pe cuvântul meu de ateu credincios... părintelui, că eu cu el mă hărănesc”. – „Ai de-a face, vrei să spui, faceți afaceri cu morții prin cimitir”. – Așa și așa, că tot nu v-aș spune, ce dracu’ că nu e de spus, dacă spui despre un popă tot, ăla nu mai e popă așa că nu trebuie să-i placă vacii noastre ce spui, să-mi placă mie, și mie îmi place țuica de prună și varza de la pomană. – De pomană? – Astfel n-aș fi fost aici, acum. – După cum se vede venirăm degeaba. – Ai răbdare, să vină popa, la el e cheia și de la pomană și de la beci și de la bucătărie. – Ești prieten cu părintele? – Eu cu el da. – El cu tine? – Nu e treaba mea e treaba lui.

61

– Aveți vederi diferite? Adică el vede altfel lucrurile din jurul vostru? – Zice că avem o graniță între noi pe care eu n-o văd, o fi, că eu sunt în biserică cu el de 5 ani și nu văd legătura lui cu sfinții și nici cu Domnul, despre Domnul vorbește la toată lumea, toată ziua, cu mine... nu. – Asta înseamnă că părintele are vedenii... numai cu enoriașii... dinspre Domnul. – Dumnezeu știe, că pe el îl ajută mai mult să vadă ce eu nu văd și e drept că Dumnezeu îl vede pe el, pe părintele mereu trebăluind în casa lui... casa Domnului. – Dar și pe tine, nu tu nu te duci la biserică ca și el? – Ca și el da, dar și înaintea lui că fac și focul. – Iarna, și vara ce faci? – Mulg să zic așa vaca, adun ouăle muierilor, încep cam din aprilie, știi ce ouă rotunde fac găinile muierilor satului nostru. – Are și vacă și găini, gospodar nu glumă părintele. – Pe dracu, care vacă, care găini păi ce e biserica? Pentru mine ca pentru mine dar pentru el... n-are loc nici în altar. – Dar în biserică? – În biserică e slobod ca porcu’-n bătătură. – Văd că nu te lapezi de Satana după cum vorbești. – Nu mă lepăd de sutană câte zile oi avea, nu sunt eu credincios da’ nici prost nu sunt. – Da’ păcătos ești? – Nu, nu recunosc, da’ ce mă sunt la DNA... r-ați ai dracu’ cu manțogăria voastră de enoriași (și) proști și păcătoși. – Da, dar credincioși. – Credincioși, necredincioși tot un drac. – Nu te supăra frate n-am vrut să te necăjim dar părul de pe piept unde e? – Măraru’, măraru’ omule? – La cosit nevastă-sa și la și greblat. – Se vede! – se vede pe dracu’ așa am eu pieptul, chel. – Și capu’? – Și capu’. – Mă ceea ce trebuie făcut, trebuie făcut, eu chelie și tu păr pe limbă... – „Taicule hai, mă, acasă, că făcu maica o colivă ca toți dracii”. (strigă un nepot la țârcovnic)

62

Prezentare generalizată A – Mă cunoașteți? A – Nu. Atunci ați trăit degeaba. A – Sunt Bibilică, artist al poporului, și vă demonstrez. Diplomă n-am, dar am… ce dracu am, că sunt sărac luci. N-am avere, n-am muiere, c-am avut trei și le-am pierdut. A – Am venit să vă zic că… că, că… am uitat. Așa a zis regizorul să zic, c-am uitat, ca să mă fac de râs; dar eu sunt băiat deștept, l-am turnat și răsturnat, (pe masă sunt două pahare unul gol și unul plin) uite așa, da’ el nu știe. A – Ce e astăzi, e joi? Sunt destui mai proști ca mine. A – Și 1 mai? A – A… e la 23 august. (Se uită în spatele scenei și strigă) A -Alo, meștere, mai zi-i odată ce să zic! R – Nu mai știu nici eu că nu mă așteptam să uiți. A – Dar eu. – Meștere hai mânca-ți-aș mai spune o dată, lasă scaunul. R – Nu pot, pentru că eu, aici am treabă. A – Mare sau mică? R – Ce contează. A – Contează, contează, că ieși în fața dvs. cu o treabă mare și acum, de frică ies cu treaba mică. – Hai, șef, las-o pe Tanța, că și eu am aranjat, mai am să-i zic, hai, te rog. R – Pune-ți ochelarii, poate ți-aduci aminte, te fac mai deștept. A – Sunt. – Dă-mi-i pe-ai tăi, vezi că sunt la tine pe nas, și sunt ai mei, că tu i-ai uitat acasă la Tanța. – Bagă pe altcineva că nu mai pot să ies de-aici. R – N-am pe cine. A – Dublura. R – Nu veni.

63

A – Cum nu veni? R – Da mă, nu veni că pierdu trenu` dete telefon. A – Aoleo, și când vine? R – La spectacolul următor cu regizorul lui Gogol. (Unul din sală): Cu Revizorul lui Gogol Ce școală o mai avea și ăsta? (Altul din sală): Scoală… nu vezi că e școală între ei. A – N-am școală, sunt artist al poporului, aveți dreptate, că n-aveți dreptate. E o minciună adevărată.

64

Geaba lună, geaba stele

Diseară aflu ce pensie am, mi-aduce poștasu` cuponu`. Dacă o am mare, facem petrecanie mare, dăm și de pomană, avem din ce. Dacă o am mică, mare supărare, facem paranghelie dar nu dăm nimic nimănui… n-avem din ce. Dacă e mică și tare, o jelim de ochii lumii facem petrecanie, paranghelie dăm ceva și de pomană că e mai mult decât nimic, vedem că e mică și tare, valută forte, ce mai. Gicu – Până la urmă, de unde ar pleca scandalu`. – Ca totdeauna, de la nevastă. Bă, păi eu am o grămadă de găuri de astupat, și cu ce? Și din ce? Pe unde le am, pot să mai sar câte una, dar ce să fac cu a lu` nevastă-mea, că e gaură fără fund verificată și de mine și nu poți nici s-o sari, nici s-o ocolești. – Cum intru-n casă mă ia: du-te-ncolo, vino-ncoace, ia papucii, na papucii, dar ăsta e motivul… ăla. – Bine, bine, nevasta, dar amanta? – Păi, la asta nu e nici o problemă, asta îmi dă papucii la orice oră și când intru, și când ies, dar mie îmi place desculț și pentru asta ne certăm că alt motiv nu prea avem. E mulțumită cu cât e, în lei sau în valută că atunci când o ia ea pare mai mare. Oricum ar fi, ea e drăguță cu omul cu păru` cărunt că merge-ncet… dar ține mult. Gicu – Că n-ai fi tu ăla. – De ce n-aș fi? În ce mă doare? Gicu – Și-atunci, despre ce vorbim? Că n-are rost! – Păi, dacă n-are rost, ce rost mai are. Decât să vorbim degeaba mai bine să bem. „Geaba-i lună, geaba stele Unde sunt mândrele mele Care m-am iubit cu ele În tinerețile mele” Gicu – Ce dracu` mă, tu cânți înainte de a te-mbăta? – Cânt acu` că după ce beau uit și de mine, uit și cântecul. (una din sală care arată bine trece prin fața lor se așează…)

65

Gicu – Uite ce panoramă între cer și pământ. – Unde dracu` vezi tu panoramă, că eu văd o panaramă cu picioarele din gât, uite-o colo… nu e aia? Gicu – Și ce fund! (din sală se ridică una) – Nu ți-e rușine, bețivanule, fund are putina de mă-ta, eu am cur… o mândrețe de cur, care nu stă de vorbă cu de-i ca voi.

66

Jos pălăria – Sus pălăria (Biroul profesorului decanului de științe economice din Bandava) A – Să trăiți, domn profesor. D – Să trăiești, măi, Costele. Mă dar demult am vrut să te-ntreb, de ce îți zic ăștia Costel a lu` Piftie? A – Așa i-a zis lu` Taica Mare. Mai bine așa, decât să fi zis că sunt din neamu` lu` Porcu. D – de când porți tu ochelari? Că până acum nu te-am văzut cu ei? A – M-ați văzut domn profesor, dar n-ați văzut ochelarii pentru că-i aveam în buzunar și pentru că nu era frig afară. Acum că s-a făcut frig mi i-am pus. D – Da ce mă, ochelarii se pun pe ger sau pe soare? A – Se pun pe nas, cine are nas. D – Bine, de acord. Da eu văd că tu ai un nas cât un nod de trestie, ca să nu zis papură. A – Da, și ăsta mi-a roșit, pentru că aici e ca afară. Am mai venit odată, și nu erați. D – A? tu ai închis geamurile? A – Da, și nici nu știu de ce, din moment ce e la fel ca afară, că unde-i foc e și căldură, dar aici e frig, că nu e cald. D – Pe dracu, economie, ce vrei e noiembrie. S-a dat drumul la frig. Suntem dascăli, n-avem căldură dar avem vocație. A – Politica struțului. D – Numai la dinți mă gândesc și cât mă costă dacă mă apucă clănțănitul. A – Eu nu mă mai tem de frig că sunt din neamul lu` Piftie. D – Mă Piftie, mare vânător mai ești, am văzut cum o sorbeai din ochi pe Domnica asistenta lui Plotog. Dacă o vrei de amantă, Plotog te face plotog că nu știi ce se ascunde sub plapuma lor. A – Poate că vreau numai s-o fezandez, apropo de vânat. D – De fesele ei vorbești? Ehei! Te-ai schimbat mult. Erai o mândreață de prost. A – Și dvs. arătați foarte bine.

67

D – Când vin sau când mă duc. La șaizeci de ani trecuți… ”Nu știu, dealu` s-a lungit Ori valea s-a adâncit” A – Ar fi o anomalie să fie invers. D – Dacă judeci lucrările până la coadă, ar fi inversul inversului. A – Corect, chestiunile astea de la coadă se văd. D – O insulă de sărăcie într-un ocean de bogăție, dacă începi cu coada. A – Totdeauna peștele de la cap se strică, cu ce să începi atunci? D – Legea firii, fiecare sfârșit e un început. A – (Se apleacă și scoate dintr-o plasă o sticlă de vin) A – Vedeți, sticla asta e neîncepută care-i e coada și care-i e capu` spuneți dvs. D – (Decanul, se apleacă și scoate din birou 2 pahare mari și asistentul zice) A – Aoleu, sunt cât urechile de măgar. D – Nu totdeauna ce e mare e de ajuns. A – Un pahar și jumătate, o sticlă și jumătate. D – Pentru ce bem? A – Pentru sticlă, s-o vedem goală… ca pe-o studentă repetentă. D – Să nu-i lăsam timp să se rușineze, să se tulbure. A – Câte nu se spun despre ce se zice. D – Bă da tu… academic vorbind îi fi rudă cu Grigore Moisil. A – Nu, dar aș fi vrut, da ce zicea Grigore Moisil? D – Moșul zicea că: ne putem simți confortabil dacă facem media aritmetică de la a sta cu o bucă de cur pe o plită încinsă și cu cealaltă bucă pe un bulgăre de gheață. Cu friptură și înghețată ce să-ți mai dorești? A – La vârsta mea, sex, și cu Scufița Roșie și tot ar fi ceva. D – Eu nu-mi pot permite… că am și nevastă și amantă. Pe nevastă poți s-o mai prostești, pe amantă numai o dată că a doua oară îți dă papuci-n dește și-un picior unde-a zis Moisil. D – Bă… Costele tu mai ai un avantaj, te poți da jos pe oricare parte a patului, la mine e mai încurcată că sunt însurat, dar e posibil cu niște costuri. A – Ce costuri? D – Trebuie să fac o staționare de două minute, că mai mult nu pot.

68

A – Și Doamna? D – În puii mei. A – Ce staționare e aia de două minute? Nici n-apuci să te dezmeticești. D – Când mă dezmeticesc, începe nevastă-mea scandalul. O să vezi tu, când o să fi ca mine, o să te mulțumești cu o singură parte. (Râd amândoi) D – S-a dus dragostea, nu mai e ca la nuntă, ne îndreptăm către pomană, de-acum e posibil orice. A – Ce să-nțeleg, că sunteți un mort viu sau un ageamiu? D – Da, începe numărătoarea inversă. Pare o prostie? Câteodată, îmi vine să cred, că dacă s-ar face pușcărie pentru prostie, noi românii am fi nevoiți să ne-nchidem pe dinăuntru că n-am mai găsi politicieni nici pentru gardieni. Vox populi, vox derbedeii. A – Domnule profesor, vorbiți de parcă ați fi venit de la Sorbona. D – Gunoi bagi, gunoi scoți, în politică la noi, se și verifică. Cei mai mulți par suciți din vrej. A – Mă uimiți! D – Te înșeli, și e bine dar și mai bine ar fi să te-nșele niște străine care oricum îți sunt indiferente decât să te-nșele soțiile prietenilor. A – Domnule profesor, pe mine viața în doi mă scoate din logică. D – Nu-ți face griji dacă nu înțelegi, că e logic ce nu e logic. A – Stați, stați… că mă doare capu`, jos pălăria cum gândiți! D – Jos pălăria, sus pălăria – tot un drac. A – Nu sunt de acord. D – De ce? A – Pentru că uneori mi-e frică de prostia mea. D – Și mie. Stai puțin, ce am eu și tu n-ai? A – Nu am vocația dvs. de la Androneasca încoace. D – Adică. A – Dvs. ați făcut avere și eu nu, eu nu mă am decât pe mine, de piftie și poreclă și nume. D – da mă, dar grija mea cea mai mare e să nu ajung ca tine, vezi de ce trebuie să te temi de prostia mea? A – Din totdeauna m-am îndoit de cinstea dvs., de unde atâta avere?

69

D – Ce zici mă, văd că te îndoiești de cinstea mea, făcându-ți o cinste din asta. A – Invidia, că pământul e și el om. D – Care pământ? A – Noi, adică eu, dvs., nu suntem pământ până la urmă? Vedeți rațiunea… adevăruri care se spun și adevăruri care nu se spun. D – Așa e, dacă vrei să te iubească Dumnezeu. A – Și șefu`. D – Bă, după cum văd eu, tu nu ești numai deștept, ești și talentat. A – Da, am toate defectele șefilor mei. D – Apropo, la ce instrument știi să cânți? A – La talangă. D – Ce-o fi aia? A – Vedeți, nici dvs. nu știți, care sunteți șefu`, dar eu. D – Mă, iar ai dreptate. A – Sefu`, eu cel mai tare mă tem, să nu vă dezamăgesc. D – Niciodată? A – Niciodată, pe nimeni. D – Piei, drace, nu e posibil, doar nu ești sfânt, e, află de la mine sfinția ta, că nu poți face nimic în viață dacă n-ai dușmani. Rivalul, te așteaptă și te plesnește de nu te vezi. D – Mă, să știi de la mine, că sunt momente când și nevasta te urăște. Femeile urăsc cel mai des, dar nu cel mai mult. A – Ce-aș vrea eu să mă plesnească și să mă urască femeile, numai în contre să mă țină. D – Lasă, nu-ți dori să ai de-a face cu femeile că dracu` e copil de tâță față de ele. A – Înțeleg, ori sunteți gelos, ori invidios, la 65 de ani trecuți să fi căutat de femei mai înțeleg, dar nu înțeleg de ce așa de multe și așa de tinere? D – Când aveam 40 de ani ca tine, stăteau hainele pe mine ca în cuier, eram sărac, dar sănătos și liber. Pe vremea aia libertatea era mai scumpă decât averea, acum e invers. Acum, faci politică, faci avere și poți face și pușcărie dacă nu sari în barca ailaltă. A – Domne, avere vreau și eu, dar fără politică. D – Nu poți! Din patru în patru ani minți și tu acolo dar nu oricum,

70

demn și convingător, spui ce vrea să audă poporul. Dar nu cum l-am auzit pe unul, un ipocrit, foarte ipocrit – oameni buni știu că sunteți morți după noi. Societatea e formată din politicieni și meseriași, plictisitori și plictisiți. A – Dvs. unde sunteți? D – La teatru. A – Adică. D – Într-o singură zi în ambele partide, ca la teatru și colo și colo, loc de manevre să fie și proști care să-ți admire prostiile. A – Vedeți, eu până azi vă admiram, și-mi pare rău. D – Și mie, îmi pare și bine și rău. A – Rău de ce și bine de ce? D – Rău că mă bârfesc și bine că nu mă bârfesc cum trebuie. A – Nu mai înțeleg nimic. D – Nici nu trebuie, mergi la biserică? A – Nu. D – Știi, biserica nu oferă știință, oferă umilință (credință) nu te face cinstit, dar nici deștept. A – Vă pare bine când un dușman de-al dumneavoastră dă de necaz? D – Nu-mi pare rău.

71

Mă certai și eu cu popa

(O celulă din pușcăria Bandava) Personaje: Judecător – Pacoste Ministru – Dăoagă Interlop – Țeapă Ziarist – Cocean Popa – Zăvelcă (primii trei în zeghe sunt vizitați de un popă și un ziarist de la ziarul „Fluturii liberi”. Cei trei sunt în celulă și vorbesc verzi și uscate) Interlop – Ați văzut bă, că l-au agățat și pe Becali, cine ar fi crezut? Degeaba a băut cu președintele. Ministru – N-a băut degeaba bă, a plătit Becali, că e bun samaritean, cum este și patriot. Interlop – hai să facem o țâră ordine că mă anunță caraliu că avem o vizită; vine părintele Zăvelcă. Judecător – Acum vine? (bătăi în ușă și intră popa) Popa – Domnul fie cu voi fiilor, iertate fie și păcatele voastre. Interlop – Ale noastre ca ale noastre, dar pe ale tale cine le iartă? – tu n-ai păcate? Popa – Tot Domnul. Ministrul – Că tot veni vorba de păcate, ia spune părinte, amantă ai? Popa – Tace. Interlop – Ai avea printre enoriașe, și nu una două. Popa – Sunt și eu om, și mă duc la biserică ca la serviciu… ca voi. Judecătorul – Hai de… fugi de aici. Popa – Am și eu un sfert de normă la pușcărie, de asta sunt și pe-aici că afară cam suflă vântul prin buzunare, dar din câte văd nu e chiar rău nici aici. Interlop – Iote la el, dacă e așa bine aici, rămâi în locul meu. Iau sutana și crucea și mă duc în sărăcia aia de-afară – dar sunt liber mânca-ți-aș. Popa – Nu prea cred că se poate taică. Interlop – Și dacă aranjăm cu Dumnezeu? Că ai trecere, îi dăm și lui ceva acolo și dumitale și caraliului.

72

Ministru – (cu mâna la gură, șoptit) De ce dracu` l-o fi trimis Dumnezeu pe ăsta aici? Chiar că mă depășește. Popa – Cu Dumnezeu nu poți aranja nimic, niciodată, ține și la hoți și la păgubași la fel, sunt fii Domnului. Judecător – Chiar nimic, niciodată – te cred părinte că așa mi-am furat eu trei ani pentru o mână de arginți, pe care de fapt, nu i-am luat eu. Interlop – Dar au ajuns la dumneata în cavou, poate că pentru asta ți l-ai făcut de viu. Judecător – Toată lumea bună își face. Unii, le țin degeaba. Ministrul – Ce idee… Să iei mita din cavou. Popa – Fiilor, eu cred că toți sunteți cinstiți și nevinovați. Altfel, de ce ați fi aici? Am venit la voi cu o pilă pusă de un prieten al domnului Ministru… Dăoagă. Interlop – Tovarăși de furăciune. Ministrul – Eu n-am furat mă, cu cârca, eu am împins… am împins într-o noapte pe calea ferată, 40 de vagoane de marfă… goale ce e drept peste graniță în Ungaria. Țiganii lor, au aranjat totul și mie mi-au dat o valiză de bani de-ai noștri. Dacă nu erau falși, nu mă prindeau niciodată, așa m-au prins după două mandate de-ale altor miniștrii când i-am dezgropat. Interlop – Când i-ai îngropat de ce-a trebuit să-i dezgropi? Judecător – Cum așa? Ministrul – Așa bine, cine dracu` să se gândească să numere vagoanele căilor furate. M-am gândit, că dacă Dumnezeu a făcut lumea din nimic, eu de ce n-ași vedea lumea cu banii căilor furate din tren, dacă de pe mare nu mai este posibil. Interlop – Păi ce, domne, ăi ca tine au furat și marea? De ce nu te duci cu vaporul? Judecător – N-au furat-o bă, Au vândut-o. Interlop – Bine că n-au scufundat-o. eu așa făceam. (apare jurnalistul de la „Fluturii liberi” cu microfonul) Jurnalistul – Bună ziua! (îl ia pe popa) Dumneavoastră ce-ați făcut părinte? De ce sunteți aici? Popa – Nimic taică, eu sunt la treabă, le serviciu, mai o rugăciune, mai o slujbă, mai o pomană, o înmormântare. Jurnalistul – Să înțeleg că dumneavoastră sunteți la închisoare. Popa – Da, dar până la pensie, și numai 24 de ore pe săptămână și nu 24 pe zi.

73

Ministrul – Părinte, da politică faci? Popa – Nu fac. Ministrul – Bine că nu faci, că altfel ai fi în locul meu, chiar dacă ai aranja cu Dumnezeu și tot n-ai scăpa. Popa – În fața lui Dumnezeu toți suntem frați și egali. Interlop – Bă, stai că nu-nțeleg ce aud. Ce Dumnezeu, ce față? Adică eu, un găinar, care am furat de foame, sunt egal cu domnul Ministru care nu s-a mulțumit cu ce avea… și vrea și mai mult, și mai mult a furat și cu trenu` și până la urmă a furat și trenu`. (se adresează judecătorului) Domnule Judecător, în cazul ăsta, fața lui Dumnezeu nu mă interesează nici popa, nici ziaristul și nici tu. Popa – Măi, omule, de câte ori te-ai dus la biserică când ți-a fost foame? Interlop – Niciodată. Popa – Vezi, de-aia ai ajuns aici. Interlop – Și tu, popo, dacă te-ai dus în fiecare și la biserică, de ce-ai ajuns aici? Nu tot de foame? Jurnalistul – Domnilor, eu am venit să vă-ntreb: Sunteți sau nu sunteți mulțumiți de condițiile de-aici? Judecătorul – De maximă siguranță. Ministrul – Maximă sau minimă… e totuna. Mâncarea e tot aia – balast – orez, cartofi, morcovi și retur, mai puțin ca dincolo adică, wischi, coniac, votcă, plimbarea plimbare, presa presă, adică menghină pe creier, cu muierea e mai strâmtă treaba, timp ar fi. Interlop – Nu e prost degeaba jupânu`știe ce spune. I-a zi-i părinte, când veneau ăia ca mine pentru iertarea păcatelor, le luai bani? Popa – Luam, dar lua biserică prin mine. Interlop – Adică, dădeai chitanță? Popa – Nu. Judecătorul – Aoleu, făceai evaziune fiscală, patru ani și două luni. Ministrul – … și două zile, hai mă. Interlop – Din banii ăia furați luai un fel de taxă de protecție. Cu o slujbă, cu o mătanie două îi spălai de păcatul furtului din care și dumneata îți luai partea. Popa – Așa e orânduiala bisericească fiilor ce era să fac, să trăiesc și eu. Judecătorul – Din furat părinte? Popa – Tace. Interlop – Știi, părinte ce i s-a întâmplat lu` frate-meu? A furat un

74

milion de la o bătrânică la Mânăstirea Tismana, baba venise să se roage pentru iertarea păcatelor soțului ei care fusese mare jupân la vama Porțile de Fier. Își făcuse omul porți de fier, casă de casă, Mercedes, BMW, pentru fiu-său și pentru babă. Judecătorul – Venise să dea acatist. Jurnalistul – Acatist pe dracu`, furase omul toată viața, ce acatist. Interlop – Frate-meu, a făcut un furt de doi lei… nu ca ăsta. Jurnalistul – Păi n-ai zis c-a furat un milion? Interlop – Ce e mă un milion față de miliardele furate de răposat? Judecătorul – Bine, ca principiu, să-nțeleg că baba s-a dus să de acatist pentru banii de i s-au furat. Jurnalistul – Cine era mai vinovat: popa care știa de furt, dar își luase partea și de la hoț și de la babă, dar tăcea… hoțul, care furase banii babei sau baba care dădea acatist pentru furtul lui barbatu-său. Judecătorul – Complice, 3 ani. Ministrul – Și șapte zile – hai mă. Popa – Adică, eu eram vinovatul vinovaților pentru că ceream Domnului iertarea păcatelor celor ce mă plăteau? Cunosc cazul, eu am fost atunci preot la Tismana, ce era să fac, mi-am făcut serviciu. Eram și sunt în slujba oamenilor, mă rog și acum cu ei, pentru ei. Jurnalistul – Și cu hoții și cu păgubașii? Popa – Așa sunt canoanele bisericești. Asta mi-e meseria. Judecătorul – Tot ce e pe lumea asta și nu-mi aparține e că o minciună adevărată. Vedeți de ce am luat banii din cavou? Cum era să mi-i dea dacă eu i-am dat adresa din cimitir. Scria pe cruce: judecător Pacoste Mitică. Ministrul – pe mine au vrut să mă agațe ca să poată fura ei ce puteam fura și eu. Chestii politice. Nimic nu unește mai mult o ceată de derbedei decât ura față de cealaltă ceată. Jurnalistul – Te referi la partide, desigur. Ministrul – Altfel la ce ar trebui să mă gândesc ca fost ministru? Judecătorul – I-auzi bă, și aveți pretenția să vă judec cinstit, interlopii dracului! Popa – Pardon! Fiilor în fața lui Dumnezeu, toți suntem frați și egali. Interlop – Minți, părinte, minți ca un escroc ce ești, milogule, că nici aici n-am loc de tine. Piei Satană!

75

Mangafaua XXL (Câțiva pensionari pe o bancă în parc. Vine unul cunoscut de ei. După ce îi salută) – Ce mai faceți, domnilor? – Filozofăm despre viața de apoi. – La ce v-ar mai folosi de la vârsta asta în sus? – Eu cred că în jos, cu umbră cu tot mai am 60 de kg. – Acum suntem ca o babă la pomană. – De ce nu la nuntă? – Păi, la nuntă, nici nu bea nici nu mănâncă… la pomană e… pomană. – Chiar așa de inutili nu suntem… încă. – Vom fi, ca niște oi. – De ce neapărat dobitoace? – Pentru că mâinile vor fi picioarele din față. – Nu sunt de aceeași părere, dar ai dreptul să spui și prostii, și te susțin, aici pe bancă, e locul unde îi poți plictisi și pe alții, nu numai pe noi. – E… nici chiar așa. – Mai vezi pe cineva pe lângă noi? – Nu. (uitându-se în jur) Că nu e rău din care să nu iasă și un bine. – Am auzit că vrei să te însori – Ești liber? Ți s-a prăpădit nevasta? – Nevestele, că ultimele trei se hotărâseră să mă jefuiască și le-a ieșit pe dos. Eu m-am îmbogățit și ele s-au dus, lăsându-mi mie moștenire intențiile lor. – Și ce faci cu intențiile? Le-ai pus la bancă? O să te alegi cu dobânda… praful de pe tobă. – Și acum ce mai vrei, de ce mai ai nevoie? – Am de toate, numai de ce am nevoie n-am. – S-au gândit să te fure până la moarte. – Și n-au avut decât să întindă mâna. – Și-au găsit-o? – Da, și de atunci numai necazuri pe capul meu.

76

– Cei mai mulți trăiesc fericiți fără să știe. – Nu chiar la vârsta noastră. Gândul morții este fericirea noastră pe pământ. – Gândul morții altora. – Mă, mie nu mi-e frică de moarte, mi-e frică de veșnicia ei. Una din ultimele neveste se îndoia până și de moartea ei. – Care, că nici tu nu le mai știi? Și a murit? – A murit îndoită, când credea că n-o să mai moară niciodată. – Cu toate ai făcut acte? – Ca orice îndrăgostit, altfel, cum îmi rămânea atâta avere? Și a venit fumul, că după orice flacără, ea s-a stins, eu am rămas. – Și acum? – Aștept flacăra următoare. – Iar vrei să… – De ce nu? Sentimentul ăla te înnobilează îți mai pune o lopată de sănătate în groapa de la cimitir. – Când? – Când crezi că ți-ai pierdut timpul în viață. – Și când ar fi fost asta? – În zilele în care n-am râs deloc. – Ai renunța la avere, la bogăție? – Da, pe un schimb onorabil, pe-o juma… pilă întreagă, și aș fi fericit, aș trăi fără teamă de a nu pierde ce-am furat. – Cum așa? – La ce îmi mai folosește după 65 de ani trecuți? Și de-ți place, nu mai poți! – Ai făcut greșeli în viață meștere? – Da ce, sunt sfânt? Cei ce nu greșesc, nu fac nimic. – Și filozofii greșesc? – Dacă n-ar greși, nebunii n-ar mai fi nebuni, ar fi niște nebuni normali. – Trebuie să ne ferim să fim la dispoziția femeilor, dar nu totdeauna, pentru că absența prezenței de spirit poate fi o catastrofă, cum e și în căsnicie uneori. – În căsnicie toate tragediile se încheie cu o văduvie și comediile cu un divorț dacă nu cu două.

77

– Și care ar fi soluția? Ca bărbatul să nu se lase convins de nevastă, că ar fi o greșeală dacă n-ar avea și o amantă. – Păi, ar avea sau n-ar avea, cum ar fi mai bine? – E bine oricum, pentru că soția ar putea avea și ea un amant. Răsplata căsătoriei bine făcută prima dată este căsătoria făcută a doua oară? – Să nu spui – că ar fi bine cu aceeași nevastă. – Și cu aceeași nevastă. – Ai fost scriitor, ziarist, ce-ai avut în gând. – Dacă n-o privești ca pe un spectacol, viața pare o dugheană la o intersecție de drumuri. – Cine se bucură de ce-ai făcut? – Mangafaua. – Ești un visător, domnule mocofan. – Da, dar nu numai de noapte. – Visele pot fi cumpărate? – Nu, nu pot fi cumpărate, realizarea lor, da. – Ce poate face un bărbat pentru a fi socotit de femeie un înger? – Înger mai greu, dar diavol, de orice femeie pe care o iubește și o lasă. – O femeie bună, este o femeie cu 2000 de E pe lună, altfel caută un bărbat care să-i garanteze că poate plăti ce nu poate plăti. – Dar cu pensia cum stați? – Eu, o vreau lungă dar nu și mică cum mă vait. – Și cu Mangafaua cum rămâne? – Luați-o voi.

78

Năravuri cu cozondragi (Doi vecini stau de vorbă lângă un gărduleț și vorbesc despre al treilea) T – Oooo… să trăiești nea Mărețule. Ce mai faci ? B – Nu prea bine mă nepoate, că mi-am scrântit un picior și mă cam doare, nu pot să merg, să-l îndoi de la genunche. T – A… de-asta mergi dumneata așa drept. B – drept și cu capu` sus. T – Și numele de Mărețu de unde îți vine? B – Păi tot de pe-aici mi se trage. T – Mi se pare sau ești cam supărat? B – Amărât, dar o duc bine… cu vecina lu` vecinu. T – A… înseamnă că el te amărăște. B – Păi, tu crezi că degeaba i-au zis ăștia Balamuc. T – Da ce-ți face, mă, nea Mărețule? B – Of… mă plictisește cu tot felul de prostii, că nici la mine la poartă nu mai pot să stau. T – Dă-i niște bani împrumut și ești scăpat. B – Spune numai trăsnăi și dacă te iei după el, n-ajungi nici în fundul grădinii lui dar în fundul Didinii. T – Și nu e bine nea Mărețule, dacă mai poți? B – Poci taică poci, că mi se aprind ochii-n cap când o văd pe nevastă-sa. T – Să-nțeleg că așa te răzbuni dumneata din când în când… B – Eu taică, aș vrea mai des, dar ce fac cu nădufu` că el e cu ochii după mine cum sunt eu după Didina lui. T – Din ce spui, îți cam merge plugul. B – Merge, merge… rar da bine. Brazdă lungă… și adâncă. T – Și atunci, care e problema? B – Meteo și… ăsta… iarna. Vara, grădină… Didina după colț, după vițel, după oaie, după miel, câmpu-i lung, pădurea deasă, of… Didina, Didina. Bă, dar când îl văd pe Balamuc, mai am puțin… și mă duc, da unde dracu` să mă duc? Fără el nu e Didina, și-atunci nu-mi rămâne decât să ne rugăm. T – Toți trei? B – Toți patru, și nevastă-mea, că o pun să se roage pentru mine, să fiu sănătos, fără tensiune să mai pot ce nu mai pot, și pentru ea. T – Mă nea Mărețule, dar când te uiți pe drum la el; în sinea dumitale ce vezi? B – Ce dracu` să vă văd mă… un cerb.

79

T – Da` până la urmă, cum faci? B – Am o ulucă mai lată desprinsă din lacra aia, o iau, și o pun la loc de câte ori pleacă sau vine cerbu` acasă. T – Și nevasta, nevasta dumitale nu vede? B – E… aici e treaba mai încurcată, că nu pleacă amândoi, el și nevastă-mea, ei n-au nici o treabă. T – Și dacă ar pleca? B – Ar fi… ca lumea. Taică, când doi vor ceva, pe al treilea nu-l întreabă nimeni, pricepi dumneata? Ce e de furat, e mai bun de zeci de ori. T – Și dumneata furi? B – Nu taică, ea fură… o fură pe nevastă-mea. T – A… după cum văd, ești complice. Și dacă se află într-o zi? B – N-are cum să se afle, că dușmanii mi i-am făcut prieteni, cu un pahar de vin, dar ce mă fac, să-i țin de prieteni nu-mi ajunge un butoi, că unii sunt bețivii satului. T – Și dumneata? B – Eu – un hoț cinstit, ce fur eu nu se cunoaște oricât aș fura, năravul acesta îl am din tinerețe. Toate femeile își doresc cam ce-aș avea eu de dat. Mă rog să-mi țină ăl de sus năravu`. T – E… până la urmă văd că dumneata pretinzi că ești un hoț cinstit. B – Nu, eu sunt un hoț bogat, care dau, nu iau. E drept că nu prea sunt dus la biserică cu toate că, nu mă sare nici o duminică. Când îl văd acolo pe cerb… plec. Pleacă și ea, și până se termină slujba terminăm și noi pe-a noastră. Las, să se roage ei pentru păcatele noastre. T – Și cu virtutea cum rămâne? B – Virtutea auzi, ei o slujesc noi o practicăm. Ce să fac, nevasta lui îmi place mie, a lui nu-i place lui, suntem egali. T – Legea compensației universale a lui Vasile Conta. B – O conta n-o conta în viața de apoi, eu mă bucur de ce contez acum. Nevastă-sa mă scoate din minți când o văd și lui nu-i pasă. Ce să fac, s-o admir ca prostu` peste gard? Ce puteam să fac, decât să fac o faptă rea, mai bine n-am refuzat una bună. Pe nevastă-mea, o mai amân, o mai consolez, pe Didina nu pot, n-am nici o vină. T – Nea Mărețule, fiecare are în el măsura puterilor lui. Eu te înțeleg, atâta poți, atâta faci. Te cred când spui că ți s-a micșorat măsura la cozondraci, dar zici năravu` e neschimbat. B – Și măsura și dorința și putința. T – Ei lasă, speră că speranța e ca o călătorie frumoasă. E mai bine să nu ajungi prea repede. B – Păi cum treci prin tunel? T – Nu treci, îi cauți capătul celălalt că oricum n-o să-l găsești niciodată.

80

Nu mai ninge... cum ningea

(În sufrageria unei case, două doamne beau cafea la o masă și discută… diverse) Personaje: Luluța și Gherghina. L – Nenorocitul, l-am auzit cum îi spunea la telefon uneia, probabil ultima amantă. G – Nu știi… L – Ba știu, că la mine nu se arată… hei, hei… de 3 – 4 luni că am și uitat. G – Hai spune, ce-i spunea? L – „Când le țin în brațe, am senzația că aduc acea recompensă de care au nevoie toate femeile care m-au dorit, auzi tu Gherghină ce-i spunea el filozoful neamului, scriitor dramaturg dracu știe ce mai e, actriței ăleia”. G – De unde știi că e actriță? L – Nu știu, presupun, că cine altcineva să se lase ademenită de personalitatea nebunului și apoi teatru-n sus, teatru-n jos, telefoane, discuții că m-am săturat de teatru până peste cap. G – Ei, nu știi… poate că dincolo de ce nu știi tu e mult mai mult. O fi nebunie dragă, dragoste mare că la bătrânețe mulți o iau razna. L – Să vezi ce replică am găsit eu pentru un personaj din ultima piesă, că aia mi-a dat de gândit, era scris cu mâna lui. G – Vreo prostie dragă, vreo interpretare de-a ta. L – Nuuu… Ascultă, că o țin minte ca la 30 de ani că și mie mi s-a întâmplat la fel cu el, cu nenorocitul după prima noapte. G – hai spune odată, că mă făcuși curioasă. L – Vezi tu, la început a fost mai reținut, doi străini se țin de mână pe unde crezi? – prin cimitir. Se opresc din când în când, se îmbrățișează și tocmai asta îi stimulează să se dorească până la dezintegrare auzi tu, și unde… în cimitir. G – Până la dezintegrare zici? Asta e dragoste, dacă așa zice bărbatu`– tău în piesa aia… așa e. G – Când ai zis că are premiera, poimâine? L – Da la ora 17.00 în sala mare a Teatrului Național. G – Cum zici că se numește spectacolul? L – „Nu mai ninge… cum ningea”. G – Da… pășește cum pășea? (prin casă)?

81

L – Nu, acum intră cum ieșea. G – Să știi că mă duc să văd spectacolul dacă e adevărat spectacol, atunci merită toate aplauzele. L – Cum să fie adevărat? G – Păi, n-ai zis tu că are premiera poimâine? – poate o zăresc și pe actrița cu pricina. Nu știu de ce, nu-nțeleg, de ce nu te duci și tu? L – Și dacă? G – Și dacă, ce? Nu e mai bine să știi cu cine are de-a face? L – Ai dreptate, uite că până acum nu m-am gândit la asta. G – Studiază dragă concurența, economie de piață, ce vrei? – vrei să te ia lumea de proastă? (zice mai încet… de parcă n-ai fi) Nu vezi că viața, cu fiecare zi e mai plictisitoare. Ce faci toată ziua? – nimic, atunci caută și tu un motiv de veselie și… ai schimbat lumea. L – (se miră) – Lumea? G – Lumea ta, nu lumea; că gura lumii nici pământu` n-o astupă. L – Ai dreptate, o prietenie și cu lună și tot e mai mult decât nimic. G – Vezi, te deșteptași. Când ai mâncat pește? L – Ieri, cu usturoi, capu`. Că coada a mâncat-o el fără usturoi să nu-l miroase mândra. G – Păi, și cum dracu te deșteptași după două zile? L – Care două? G – I-a gândește-te la ce spun eu acum – Să știi că tot asta ți-ar spune și Socrate și soacră-ta dacă ar mai trăi. „Orice bărbat poate fi îndrăgostit mereu, așa le e gena, așa sunt bărbații dar numai o dată de aceiași femeie în rest e treaba lui, e meritul lui măsura e la el, dar și cheltuiala”. L – Aoleu, averea de la tata… cu târfele lui de la teatru. G – Închipuiește-ți cine ar fi fost Socrate astăzi, dacă ar fi fost abonat la Cosmote, ce să mai zic dacă ar sta și pe Face-buce. L – Crezui că iar îmi spui ceva ce ar zice Socrate sau soacră-mea. G – Săraca dada Ioana. Ce să zică ea de unde e… ce ai, soro, ești nebună? Dragă, câtă înțelepciune, câte pilde ne-a lăsat Socrate, abonat – neabonat și cât de departe am fi fost noi nu numai nevestele bărbaților noștri. L – Unde am fi ajuns dragă? – La teatru că dincolo de teatru nu mai e nimic. G – La teatru la teatru, dar tu ai fost vreodată la vreo ședință a Consiliului de administrație de la teatru? L – Nu.

82

G – Vezi, eu am fost, și i-am văzut pe toți mai marii zilei cum la un moment dat, au fost de acord că nu sunt de acord cu cele discutate. Concluzia: o nouă ședință. Printre neisprăviții momentului erau și bărbații noștri. Să fi văzut cum, și cu ce probleme se confruntau ai fi înțeles că au ceva minte. L – Cum de ți-ai dat seama de chestia asta? G – Păi, e simplu dacă n-ai puțină inteligență să-ți dai seama că ai nevoie de mai multă ești om pierdut… cum ești tu… cu gura pe el, s-o fi săturat omul, vrea liniște și… altceva. L – Nu… nu, nu. N-o să facă el ce vrea cu viața mea. G – Dar nici tu n-o să mai poți face ce vrei cu viața lui, să te gândești și la asta. L – Până la urmă nu-mi pasă. Sunt bogată, nu sunt urâtă, nu sunt bătrână, nu sunt proastă. G – Ascultă-mă, omul ăsta, abia acum se întreabă cum dracu de s-a așezat la vârsta asta pe fotoliul căsniciei atât de confortabil altădată. L – Nu-nțeleg, ce vrei să spui? G – Amanta, adică actrița, ar putea fi relaxantă și odihnitoare, nu cicălitoare și enervantă ca tine. Și atunci? L – Deci, am fi două femei în viața lui? G – Da, e posibil să se fi ales cu 2 rânduri de griji și… e păcat. L – De ce e păcat? Ce păcat o fi și acesta? G – E și păcatul tău. Știi ce mi-a spus bărbatu`-meu? Când nevasta te bate la cap, cum faci tu, minutele alea sunt pierdute pentru totdeauna, adică, îi faci zilele fripte. L – De ce, amanta nu-l bate la cap? G – Da, dar altfel. El atunci își aduce aminte că a uitat ceva legat de viața ei, și-i pare rău. L – Dar de viața mea, nu-i pasă? Greșește, și trebuie pedepsit. G – Ai dreptate, ce trebuie să țină minte omul ăsta? Pedeapsă sau greșeală? L – Nu știu, nu mă interesează, dar ca orice gazdă, sunt mai bucuroasă când pleacă musafirii decât când vin. G – Și eu credeam că pentru mine faci o excepție, soro. L – După cum îi ții partea lu` bărbatu`-meu te pomenești că tu ai fi amanta? G – Ce nu ți-aș da, să-ți fie gura aurită. (mai încet: aiurită)

83

Belele și farisei PERSONAJE: Judecător 1 – Troacă Harri Judecător 2 – Sever Floacă Avocatul – Sarmoale Adrian Caraliu 1 – Lăntete Irinel Judecător 1 – Mocofan (urât și ca dracu – ca Birlic) Judecător 2 (scurt și gros ca Mircea Crișan) Avocat (înalt și uscat ca avocatul Nedelcu) Caraliu (bărbat bine, dar prost) Totul se petrece într-o rezervă la un restaurant. Unul dintre judecători (al doilea) adică Floacă Sever să fie pe scenă la pupitru și intră avocatul (coleg de facultate cu Judecătorul 2). Avocatul – Salut, ce faci, bă, tataie? Judecătorul 2 – Câștig și când stau. Am venit să câștig. Avocatul – Stai așa că nu-i așa. Băi Floacă, pe cât ești tu de sever, îți mai aduci aminte când mâncam noi coji de pâine uscată după ce le bătusem cu piciorul o zi înainte prin vestiare? Da mă …, ce vremuri…! Pe la 11 noaptea când veneam de la ultimul film! Eram șmecher de-atunci. De-aia ți s-a și zis Floacă Sever. Judecătorul 2 – Sst…că se aude ceva. Vine șeful. Să nu-i arătăm c-am fost colegi. Să-l lăsam să creadă că el face jocul. Aau… nu, nu e el, îl cunosc după pași. Mocofan Judecătorul 1 intră. Judecătorul 2 și Avocatul se ridică în picioare și zic amândoi aplecându-se. Să trăiți, Măria ta! Ei doi se uită unul la altul, și fac semne, conform înțelegerii. Judecătorul 2 – Ești tare-n troace și acum. Judecătorul 1 – Troacă mă cheamă și Harri. Avocatul și Judecătorul 2 – I-auzi băi, și Harri și Troacă. Judecătorul 1 – Dar ce e cu troacele? Judecătorul 2 și Avocatul – Lasă pe altădată.

84

Judecătorul 1 – Troacă, tu când muncești mult nu mai ai timp să pretinzi, te mulțumești cu puțin. Judecătorul 2– Când muncești puțin și câștigi mult, vrei și mai mult. Avocatul – Stai așa că nu-i așa, e ca în presă, TV. Îți arată ce vrei să vezi și dacă nu-ți convine, schimbă canalul. Judecătorul 2 – Și tot neinformat rămâi, ca să nu zic prost. Avocatul – Cum prost? Judecătorul 2 – Prost degeaba, ce vrei, prost cu bani, n-am prea auzit. Judecătorul 1 – Prost cu banii luați, că toți plătim. Judecătorul 2 – Măcar în presă se câștigă din prostia oamenilor. Judecătorul 1 – Patronii TVR-urilor culeg și dau informații trunchiate. Judecătorul 2 – Spectacole de revistă și cu gust de prost gust. Judecătorul 1 – Acum nu te cred, poate unii dar nu toți ca întotdeauna. Crezi, nu crezi toți merg pe speculații mizerabile… sau onoraliile… onorabile coleg. Judecătorul 2 – Încep să înțeleg, domnule coleg. Numai că timpul uzează imaginea ziaristului și trebuie rotit din când în când. La ei este o regulă asta, la noi, numai după o condamnare. Judecătorul 1 – La noi, rotirea se face de la bară la beci, invers niciodată. Judecătorul 2 – Dumnezeu când îți închide o ușă, îți lasă deschisă o alta, dar la beci nici o fereastră nu-ți lasă deschisă. Judecătorul 1 – Așa că nu e nevoie să fii geniu ca să scapi, fără puțin talent se zice că nu ești terminat sau că ești neterminat. Avocatul – Adică un fel de paparudă ca să nu zis stârpitură. Judecătorul 2 – Nu chiar, dar un fel de catâr, ceva între cal și măgar. Judecătorul 1 – Ăștia vor ca noi judecătorii să trăim în negură. Judecătorul 2 – Fără amante, fără paranghelii fără pomeni. Judecătorul 1 – Doamne ferește, dar în politică este ca-n grajd, după un timp nici unul nu mai știe care îi este fața și care dosul. Avocatul – Adică. Judecătorul 1 – Adică e ca mincinosu` care spune o prostie de atâtea ori… când mi s-o fi întâmplat asta? Judecătorul 2 – Și asta duce la progres.

85

Judecătorul 1 – Minciună. Uneori… da. Judecătorul 2 –De ce numai uneori. Judecătorul 1 – pentru că oamenii strâmtorați nu mai au încotro, inventează câte ceva care să-i scape de necazuri. Avocatul – Și cum toate duc la ban…. Judecătorul 1 – Banul e ca dorul de burtă ori îl faci, ori te face. Judecătorul 2 – Pe dracu! Banul e regele și bunelor și relelor. Judecătorul 1 – Cel mai bogat nu e cel ce strânge bani, e acela care cheltuie mai puțin. Judecătorul 2 – Îți dau un exemplu pe cât de ordinar pe atât de extraordinar – biserica. Judecătorul 1 – deci biserica există pentru noi, prin noi, dacă noi am muri biserica n-ar mai exista. Judecătorul 2 – Că adusăși vorba de biserică, groaza de moarte îi face vulnerabili și pe cei de după gratii. Avocatul – Doamne ferește-ne și apără-ne și cu târșul. Judecătorul 2 – Și în biserică. Judecătorul 1 – În biserică nu sunt atât de multe icoane, cum sunt în închisori și mânăstiri. Judecătorul 2 – Pe cap de locuitor? Avocatul – Judecați și voi, judecător Troacă Harry și judecător Floacă Sever, pronunțați-vă. Judecătorul 1 – Dumnezeu nu are atâta putere să cuprindă atâta lume. Judecătorul 2 – Și dacă are? Judecătorul 1 – Atunci, nu are atâta timp pentru a rezolva problemele fiecăruia dintre noi. Avocatul – Și atunci, de ce să-i mulțumim lui Dumnezeu? Judecătorul 1 – Că ne-a pus norocu-n palmă și ne-a uns judecători. Imaginație nu avem că suntem judecători, domnule avocat Sarmoale Adrian, dar suntem folositori semenilor. Judecătorul 2 – Poate, dar cui îi pasă… Dumnezeu vede și știe tot. Avocat – Directorul de la Școala de șoferi striga prin curte în gura mare – cinste și corectitudine – și fura de rupea pământu`. Judecătorul 1 – Vezi. Nouă trebuie să ne fie frică de adevărul pe care nu-l găsim. Judecătorul 2 – Așa este, pentru că suntem niște mari nemernici.

86

Judecătorul 1 – Mici Dumnezei de nimicuri omenești. Avocat – Aaa… de nimicuri omenești care ne calcă-n picioare. Se aud niște pași și intră caraliul de doi metrii – Lăntete și zice: Să trăiți bine domnilor jurați! Avocat – Mai zii o dată: trăiți bine? Sau urmează să trăiți bine? Judecătorul 1 – Hai domn` profesor, că nu mai veneai. Caraliu – Hei… eram de mult aici… la ușă. Judecătorul 2 – profesor, de ce? Caraliu – de poker, c-am învățat la pușcărie. Judecătorul 2 – Păi, ce ești tu acolo? Caraliu – Caraliu, adică petagog. Am și eu o rugăminte, nu mă aburiți cu idei de alea de pe sub ușă, că nu-nțeleg nimic. Judecătorul 1 – Nici nu e nevoie. Tu ești polițai, n-ai nici voie nici nevoie să înțelegi ce nu poți. Caraliu – Eu am venit să fac poker, și stau să aștept la ușă, eu credeam că sunt alții înăuntru. Judecătorul 1 – da, dar ai întârziat. Caraliu – Apoi nici Dumnezeu n-a făcut lumea deodată. Avocatul – Așadar să începem. Se așează toți la o masă lungă. Spuneți! Judecătorul 1 – Punem socotelile pe masă. Caraliu – Trăiți am înțeles. Dar nu putem toți o dată. Chestie de fermoar. Judecătorul 2 – Vezi, ai înțeles ce n-ai înțeles. Judecătorul 1 – Eu n-am spus nimic; e vorba de un stufăriș de probabilități, cauze și efecte, care pot pleca de la jocul de poker. Judecătorul 2 – Care ne duc spre adevărul nostru nu cel adevărat. Judecătorul 1 – Relativ – se înțelege. Judecătorul 2 – Hai, pas parole caraliule, scoate cărțile deschide jocul, că tu trebuie să ne-nveți cum să câștigăm potul cel mare, cu cât mai puțină muncă. Caraliu scoate cărțile, le amestecă și începe să le-mpartă. Avocatul pune câteva teancuri de bani pe masă și zice: Avocatul – Luați de-aici, câte-o sută de milioane fiecare, să fie un avans, restul de-aici încolo trebuie să câștigați mereu că avem până

87

la zece miliarde fiecare. Ce ziceți domnilor judecători Troacă și Floacă – să v-aud părerea. Judecătorul 1 – Oi fi eu Troacă, dar dacă nu se aude nimic înseamnă că e bine. Judecătorul 2 – Și eu Floacă, am mai jucat poker, am jucat și cu Vântu, pe el l-au luat, pe mine nu. Caraliu – Mie mi-ajung ăștia. Aș putea să vă-nvăț fără să joc. La poker sunt profesor. Avocat – Păi atunci, uite cum jucăm. Onorată instanță, voi doi împotriva mea, dar nici eu nu sunt singur. Caraliu – Avocații ăștia toți… sunt nepoții lui încurcă lume. Avocat – Nu ăștia, eu, eu, avocatul Sarmoale Adrian pentru clientul meu, mă fac frate și cu dracu. Judecătorul 1 – Avocatura, un fel de șarlatanie elevată. Judecătorul 2 – Un soi de supunere mascată, demnă și onorabilă în societate. Avocatul – Și față de client. Judecătorul 1 – Pardon, față de onorariul clientului. Judecătorul 2 – Și față de noi până la un punct. Avocatul – Da, de acord. Sus pălăria jos pălăria. Judecătorul 1 – Dar… sunteți absenți. Avocatul – Nu știam că îmi ridică altul pălăria când ne salutăm. Caraliu – Cinstea și corectitudinea sunt fataliste. Judecătorul 1 – De ce? Caraliu – Sunt un fel de brânză Feta albă, grasă, alifie, numai brânză nu e. Judecătorul 1 – Mă, tu ar trebui să-ți pui, mai multe întrebări. Judecătorul 2 – Pentru că răspunsurile contează, îți spun eu. Caraliu – De ce, întrebările mele nu contează, că doar sunt profesor de poker. Judecătorul 1 – Da, dar nu te-am tocmit noi. Avocatul – Pas parole! Eu l-am tocmit ca să câștigați voi, eu trebuie doar să pierd. Caraliu – După cum văd eu d-l avocat este un pot cinstit pe lângă clientul său. Judecătorul 1 – Apropo de hoție! Hai să mai luam un avans.

88

Avocatul – Da, da, la Caraliu nu! S-a oprit. (câte o sută de milioane) Judecătorul 2 – Ca să vezi! Uitasem de ce veniserăm. Ce ți-e și cu pokerul acesta. Judecătorul 1 – Câștigi și când pierzi și după aia… uiți. Râd toți în afară de Caraliu Avocatul – Corect ar fi, la cât câștigi să mai și pierzi… ani, buni pentru clientul meu vinovat, nevinovat, potul contează. Caraliu – Da, că vine judecata de apoi și cinstiții ăia ca voi… Judecătorul 1 – Corect, acum nu am mai fi aici. Avocatul – 200 de milioane, deocamdată un mezelic. Judecătorul 1 – Față de găurile noastre. Judecătorul 2 – Vroiai să zici gropile noastre. Judecătorul 1 – Două gropi alăturate, și unite și crăpate, nu fac cât o groapă mare, cât a făcut-o clientul dumitale. Ce zici, domnule avocat? Avocat – Nu zic, pentru că nu vreau să pierd. La poker, nu te joci cu vorbele. E un altfel de poker, mai bine dau decât să pierd. (Toți se miră) Avocatul – Socotiți și voi, de două ore pierd, și dacă aș vrea să mai câștig, n-aș avea cum. Judecătorul 1– Jocul e joc, pokerul e jocul lorzilor, domnul Caraliu știe că doar e profesorul nostru de poker. Judecătorul 2– I-auzi bă, de două ore sunt lord și nu știam. Caraliu – Avocat Sarmoale. Avocatul – Zent! Caraliu – Nu te mai văieta atâta, că cu cât pierzi mai mult cu atât câștigi mai mult – sunt mălaiul meu. Avocatul – Hoții. Dacă toți hoții devin cinstiți eu ce mai câștig. Judecătorul 1 – Ai câștigat destul… până acum… și faimă de avocat cinstit și cu judecătorii și cu clienții, invidie și dispreț. Judecătorul 2 – Dacă zici că ești lord în afaceri, spune-ne și nouă ceva despre economia subterană în care și-a dat doctoratul clientul tău. Avocatul – Ar fi o crimă să vă dezvălui cum fură clientul meu banii din firmele lui. Nu fură nici de la stat, nici de la alții. El era, este și nu știu dacă va mai fi un hoț cinstit, iar eu sunt cel în cauza în care îl apăr ca avocat al lui. Judecătorul 1 – Și acum, ce faci cu noi aici?

89

Avocatul – Ce nu se face, adică, joc poker și pierd-câștig, negustor mă numesc și avocatul Sarmoale sunt. Judecătorul 2 – Are dreptate avocatul, e lord cu noi. Și noi? Noi… marchizi cu el. Caraliu – Lord, marchiz, totuna. Judecătorul 1 – Mă da’ ești prost, dar nu ești degeaba, că ești polițai, se justifică. Judecătorul 2 – Lasă-l mă, nu-l face prost că-l faci degeaba. Avocatul – Scuzați-mă, dacă e prost nu înțelege, dacă nu e prost n-are rost să-i spui că e prost, e profesorul nostru de poker, și dacă profesorul e prost, noi, elevii lui cum suntem? Judecătorul 1 – Corect, numai că la noi sunt prea mulți proști și prea mulți isteți unde nu trebuie, și când nu trebuie. Judecătorul 2 – Și profu nostru e unul din ăia mulți? Caraliu – Bă, da eu din ce grupă fac parte, ai proști sau ai deștepți. Judecătorul 1 – Bă, tu cred că faci parte din grupa 0. Judecătorul 2 – Hai să-i mai punem un 0 să fie din grupa 00. Avocatul – D-le Președinte, onorată instanță, procesul clientului meu de-acum este diferit de cele de altă dată, acum nu mai funcționează legea comerțului. Caraliu – Ce spui dom..le, că eu tot nu înțeleg nimic. (Toți râd) Judecătorul 1 – Nici eu, explică-ne. Avocatul – Să-i dați mai mult decât ar fi luat fără mine aici, ca avocat cu renume. Judecătorul 2 – Da, da… cu renume ca voi. Avocatul – Corect, dar nu cinstit cum sunt eu. Judecătorul 1 – Cum e, mă legea asta a comerțului? Avocatul – E tocmai invers. Eu, clientul meu, noi, dăm mai mult să primim mai puțin, nu spunem cât și nici cum, nu ne băgăm, că nu luați de la voi și nici nu dați de la voi… anii, zilele, pentru oricine sunt numărate. Caraliu – Cine să dea și cine să ia că tot nu pricep? Judecătorul 1 – Nu e nevoie de știința ta, că ești polițai și te înțelegem ca toată lumea. Lasă-l bă, că o să priceapă el aproape de pensionare. Judecătorul 2 – Sau de pușcărie.

90

Caraliu – De la pușcărie vin acum și îmi place acolo. Judecătorul 2 – Pentru că ești Caraliu cu program redus de opt ore. Când o să fii cu program măcar un an prelungit 24 din 24 s-ar putea să nu-ți mai placă. Caraliu – Singur, sau cu voi? Judecătorul 1 – Hai mă, că nu e prost profesorul nostru, e numai fudul, aude numai ce-i convine. Că vezi ce spune… de frică. Judecătorul 2 – Un măgar nu poate să meargă o noapte întreagă, că nu poate număra stelele de pe cer. Judecătorul 1 – Hai să luam o pauză, și umple și tu paharele că Sarmoale e amfitrion în seara asta. (Se umplu paharele) Judecătorul 2 – D-le Lăntete, știm că ești profesor de poker, dar ce școală ai? Caraliu Spiru, la zi, din duminică în duminică. Decât la biserică mai bine la școală, m-a lămurit un coleg. Judecătorul 1 – O… bravo, domnule, dar la Spiru se dau numai diplome. (Dau noroc) Judecătorul 2 – D-le avocat ne-ai cam îndatorat. Avocatul – Nu eu, Dumnezeu mi-a dat gândul să vă fiu de folos, ca și clientului meu. Judecătorul 1 – Și nouă… dracu. Judecătorul 2 – Astfel cum, noi nu-ți cerem, tu ne dai. Apropo, mai bagă un rând. (Avocatul le mai dă un rând de bani, și-i dă și caraliului) Caraliu – A zis că, nu mai iau, dar iau că asta e munca-dracu? Judecătorul 1 – văd că tu ne ești mai folositor ca bancher decât ca avocat. Caraliu– Are dreptate d-l judecător Troacă, văd că pierde mereu în folosul dreptății la nenorocitul acesta de poker. Judecătorul 2 – Cum nenorocit? Nenorocitul acesta de poker e norocul nostru. Avocatul – Nenorocul clientului meu este norocul vostru. Caraliu – Dacă nu furau ăștia, eram și proști și săraci. Judecătorul 1 – Nu eram, ești. Avocatul – Cu un adevăr spus pe jumătate, clientului meu i s-ar

91

cuveni mai puțin de jumătate din cât i s-ar cuveni. Jumătate spui, jumătate primești. Iei șapte ani și faci doi. Hotărârea v-ar fi mai de folos și vouă și statului, care ar cheltui mai puțin, el n-ar avea nevoie de mai mult, a învățat ce trebuie să știe. Judecătorul 1 – Nu numai să adune, să mai și împartă. Judecătorul 2 – Nu numai cu curvele și avocații, ci și cu noi. Caraliu – Dacă omului nu-i trebuie mai mult, de ce trebuie să-i dați cu de-a sila? Judecătorul 1 – Ca să-ți dam ție un salariu cinstit la pușcăriile de polițai… Caraliu ce ești. Judecătorul 2 – Băi fraților, stați așa că nu-i așa, acum îl judecăm, dar nu putem să nu-i dăm nimic. Caraliu – Da, dar nu cu de-a sila. Judecătorul 1 – Băi, tu crezi că el ne-a dat de bunăvoie? Judecătorul 2 – Stați, stați așa. Eu zic să-i dăm și lui ceva acolo, să nu uite pe unde a fost. Judecătorul 1 – Îi dăm cât a făcut, doi ani, că nu putem să-i luăm din cât a făcut. Avocatul – E bine, mi-ar părea rău să nu brodez și eu ca avocat pe tema economiei subterane. Judecătorul 2 – Ne-am înțeles, am stabilit doi ani și atât. Caraliu – Cu suspendare. Dacă i-a făcut cum să-i mai suspendăm. (Râd amândoi judecători) Judecătorul 1 – Domnule Sarmoale, la anul te așteptăm cu altu` dar tot ca ăsta de gras că vine Crăciunul, să fie toată lumea mulțumită. (Să mai luam un rând și dau noroc) Judecătorul 2 – Vin avem, bani avem, femei n-avem. Judecătorul 1 – Ai bani ai și femei de mâine, la treabă. Judecătorul 2 – Domnule avocat, poți fi sfânt o jumătate de oră? Avocatul – Dar dumneata, un sfert de oră? Caraliu – Să-ți țină Dumnezeu obiceiul, domnule avocat, măcar de Paști și de Crăciun. Avocatul – La mine ăsta e obicei, eu sunt meseriaș, naș în astfel de dosare, dacă n-ar fi repartizarea aleatorie ar fi loc și de mai bine. Judecătorul 1 – Cu repartizarea nu mai este o problemă. Avocatul – Atunci e în regulă, eu vă fac fericiți pe voi, pe el, pe năpăstuit

92

și familiile voastre, familia lui, amantele lui și eu mă aleg cu faima. Caraliu – Amantele lui nu, dacă e falit degeaba e liber, la bărbați sexul vine după bani, și la femei, banii înainte de sex. Caraliu – Domnilor, când mai facem o partidă de poker? Că-mi place să fiu profesor, dar tot așa trei câștigă, unu pierde. Avocatul – Onorată instanță, clientul meu câștigă când pierde și el joacă poker, dar în lipsă. Judecătorul 1 – corect, vezi, la asta nu m-am gândit. Avocatul – Eu da, v-am mai spus; n-a furat de la stat, a furat de la el, și-a furat norocu` din firmele lui, dar, nu e vina lui, e a sistemului. Un vinovat e atât de nevinovat, că poate fi și achitat uneori. Judecătorul 2 – depinde, și de cine-l apără și de cine-l judecă. Avocatul – Dacă n-ar fi fost ascultat primarul, zeciuiala ar fi fost un mezelic, cad ăia micii, plevușca, rechinii nu, se văd, dar nu-i prinde nimeni. Judecătorul 1 – de la un prost poți afla ușor adevărul, clientul acesta al tău cum era? Avocatul – Nu era prost, avea însă consilieri niște fetișcane și de la ăștia până la beucă a fost doar un pas, știi cum sunt femeile pot să aibă și cheile pușcăriei între picioare. Judecătorul 2 – Asta și cu femeile se practică și în politica politică. Ți se ascultă telefonul și acesta ești, lumea e condusă de interese. Avocatul – Până la urmă toți luăm că toți avem interese. Judecătorul 1 – Da, dar nu luăm de la tine, noi luăm de la amărâtul ăla putred de bogat care a furat țara furând de la el, cum zici tu. Adică de la noi toți așa că noi, ne luăm partea prin cei ca tine, avocați cu conștiința civică. Avocatul – Corect, dar e corect până la un punct. Judecătorul 2 – Tu, avocatule, nu ești mare pokerist, nu ești mare avocat, dar ești mare, Adriane. Avocatul – Sunt și nu prea, joc poker numai când vreau să câștig pentru mine prestigiu, în rest chestiuni de conștiință civică. Judecătorul 1 – Ai prieteni? Avocatul – Am și… n-am. Îi văd ca prin ceață, dar, am dușmani și pe culme și în podul casei. Și totuși nu mă torn.

93

Judecătorul 2 – Mă, se pare că ai avut noroc cu clientul ăsta. Te rogi? Te duci la biserică, ești credincios? Avocatul – La biserici, astfel cum prindeam eu pe dracu` de coarne, îl luam și de uger și-l mulgeam. Pentru mine ca pentru mine dar pentru voi și pe mă-sa aș fi muls-o. (Caraliul pleacă și Avocatul îl conduce) Avocat – Știi ce mi-a zis Caraliu la poartă? Dacă m-ar prinde și m-ar aresta pentru ce am făcut astăzi aici i-aș spune procurorului: Domnule procuror, în ziua în care m-ați prins și m-ați arestat n-am mâncat șapte zile. Judecătorul 1 – Și îl crezi? Avocatul – Cum să nu, șapte e cifra mincinosului scrie și în biblie și e talismanul meu. Judecătorul 2 – Domnule avocat, avocatule, de ce nu te-ai mutat, mă, la București că puteai. Avocatul – Păi acolo nu știa nimeni de avocatul Sarmoale Adrian și nici aici dacă mă mutam acolo. Așa că am rezolvat două probleme de pe loc. Aici sunt cunoscut ca maestru în urzeli și combinații și la București sunt cunoscut că sunt prea cunoscut aici.

94

Viața ca un roz în plic

In memoriam: Actorului Geo Costiniu

Scenariu: (două birouri și o bancă de parc, Talabă – un bătrân și Scufiță – un tânăr, Scufiță vine și se așează pe bancă și visează, iar la un moment dat vede o hârtie de un milion de lei undeva în colțul invers de unde stă… Se ridică și se uită în stânga și dreapta să nu-l vadă nimeni și se apleacă să o ia; hârtia se mișcă mereu, de câte ori se apleacă nu poate să o prindă și ultima dată pune piciorul și se rupe o parte din bancnotă. Apare Talabă bine îmbrăcat, elegant și-i zice: T – Ce faci, dragule? Nici s-aduni nu ești capabil dar să împarți… ca mine toată viața. S – Ce te miri, Taicule, ce se vede nu-i adevărat. T – Cum nu, dragule. Nu ești capabil să prinzi nici o juma de sumă-ntreagă? Până și alea de la pod se descurcă mai bine. S – Da, dar eu nu sunt femeie. T – Da, cum te cheamă? S – Scufiță. T – Vezi și mai zici că nu ești femeie. Te-ai uitat în oglindă? S – Nu m-am uitat în oglindă de cinci nopți și jumătate. T – Vezi, de-asta nu ți-a crescut nici barba, dar ia loc, dacă tot veniși la biroul ăsta că e liber deocamdată, a murit ăla care mă-njura. S – De ce? T – Pentru că toată ziua se uita în oglindă și mă scuipa. S – Dacă se uita în oglindă… pe el sau pe dvs. T – dracu știe, de-asta o fi și murit, dar oricum viața e ca o scară rulantă, când o jumătate urcă, cealaltă coboară. S – Pricep ceva, dar nu înțeleg nimic. T – Cu cât devenim mai înțelepți, cu atât mai bătrâni. S – Da nu e mai bine invers? T – Când constați că ești cineva, hop și bătăturile.

95

S – Și? T – Și trebuie să ai ceva mai multă minte ca să simți că ceva, pe undeva, nu e în ordine cu tine. S – Colegul tot așa o fi pățit de s-a dus după dracu și n-a mai venit. T – După cum văd eu, nu ești atât de prost să nu-ți dai seama că nu ești prea deștept. S – Vrei să spui că trebuie să faci și să zici ca toată lumea dacă vrei să fii cineva. T – Ca să te poți supăra de ăi de nu fac și nu zic ca tine cum face –ESCU. S – Stai, că mă obosești degeaba, nu-mi convine și nici nu-mi place. T – Ai fi vrut să te obosesc cu folos? S – Da, cine muncește degeaba în ziua de azi nu e nici porc nici câine, e porc de câine. T – Măi, dar noi toți muncim degeaba: ca să mănânci muncești, muncești să te-mbraci, să poți dormi, muncești. S – Doamne mi se pare o nebunie. T – Da, pentru că și nebunia la noi și-a pierdut sensul. Unii sunt dați afară pentru că respectă legea, și unii sunt promovați pentru că n-o respectă. T – Chestiune de gașcă, de partid, o ceată de derbedei „vin ai noștri… pleacă ai noștri. Noi rămânem tot ca proștii”. S – Și când cazi? T – Când te coci, ai de toate, nu mai ai nevoie de nimic. Ți-am spus chestia cu gașca. Scara rulantă. S – Altă gașcă, alt partid, aceiași derbedei, mai lacomi. Capii șefilor noștri sunt șefii copiilor noștri. T – Altă dată numai bogații făceau politică pe aceste tărâmuri. T – Ăia își puneau și mintea, și averea și nevasta la bătaie pentru binele neamului. S – Aa ….. Acum înțeleg: Tipătescu, Cațavencu, Coana Zoițica… Caragiale. T – Atunci l-au dat afară din țară. S – De ce? T – Ca să fure… neveste, păduri, sonde, moșii, convingeri: social – liberale, democrat – sociale, liberal – democrate, popular – țărăniste, credințe politice de doi lei.

96

S – Dar cum, ăștia nu cred în nimic? T – Credința care nu se îndoiește de nimic este o credință chioară. S – Oarbă, chioară cum era. Toți își fac treaba cu ea. S – Și noi tot cu ochii-n soare, și mai vrei să… T – Răul cel mai rău este să te obișnuiești cu răul. S – Ăștia fură de 20 de ani… și nimic. T – Nu nimic și nu de 20 de ani, de 2.00 de ani ne fură toți care, cum ne prind la răscruce… numai vânturile nu ni le ia. S – Domnule Talibă, unde e talpa țării, unde sunt țăranii. T – Unde să fie? La oraș: după pâine după sare. S – Și la țară? T – Ce țară, se fură între ei, ăi rămași.. S – Ce fură? T – Calu, pușca și nevasta. Calu nu mai e, pe ici pe colo câte-o iapă și-aia bătrână și șchioapă… bolnavă. Știi povestea cu Ion, ordonanță la un colonel care avea o iapă bătrână la mă-sa acasă. Ion, le avea în grijă pe amândouă. În ziua când a venit în vizită colonelul, mă-sa l-a rugat s-o dea și pe ea la un armăsar tânăr, să-i bage sănătatea în oase. S – Să înțeleg că nu e bine să fii sincer. T – Numai dacă nu ești prost sau sclerozat ca mama colonelului. S – Nu e chiar o tragedie să obții ceva la care nici nu visai. T – E valabilă și reciproca. S – Dacă murea iapa? T – Imposibil. Bătrâna își verificase chestia. S – Apucături muierești. Ion împărtășise din lipsa lui de experiență. T – Tragedia vârstei, pe care o trăiesc și eu. S – Ce se-ntâmplă, taicule. T – La 65 de ani trecuți? Mă întrebi ce se întâmplă sau când se mai întâmplă. T – La 65 de ani trecuți bați în lemn și crezi că înoți. S – Cu ce v-ați ales dvs. de la viață? T – Am scris câteva cărți pe genunchii care acum mă dor. T – Talentul și vinul vechi, mai mult e prea mult, mai puțin e prea puțin… Dar tu ce vrei de la viață?

97

S – Mic om de afaceri mari. T – și vrei să fii și om mare? S – Și unde și alta. T – Nu se poate și boier și ciobârlete. S – Ciobârlete? Ce e asta? T – Slugă la doi stăpâni: banii, femeia și vinul. S – Trei. T – Da. trei. – „Să scape om de la moarte Să-ntinerească nu poate Să le iubească pe toate” S – Aveți dreptate. Femeia banul și vinul. T – „În ochii ei se-aprind luceferi Și ard văpăi ucigătoare Sub care mortul înviază Iar cel ce-i bea văpaia moare” S – Grozavă chestia asta, dar ciobârlete cine este? T – Un fraier care fură de la el și nu se cunoaște… cu ăi de fură de la alții… ca tine, care înșală, înșală și pe-o bătrână dacă mai trăiește. S – În orice condiții tot la afaceri mi-e gândul. T – Atunci înșală, înșală: nevasta soacra, pe oricine îți iese-n cale, fii bandit, fii escroc un om de afaceri sincer, dar nu curat. Spune-i omului în glumă că se frige, să ai o scuză în mintea ta de ciobârlete. Fii marinar pe seceta asta, adică o femeie de afaceri, nu om, fii ca ălea din crucea de piatră. S – Aurică, Aurică, mumăle. T – Da. Fii escroc veritabil, pușlama de două parale dar mare simpatic și cu chelie. S – Dar n-am chelie. T – Îți faci. Ce i-a lipsit chelului? S – Tichie de mărgăritar. T – vezi ce faci, învață să aduni, dar mai învață să și împarți. S – Cu cine? T – Cu politicienii, cu avocații, cu judecătorii. Și popii să-i dai din când în când… acatiste, mătănii spovedanii… tot cu bani. S – Dar nu sunt la niciun partid, și n-am nici o convingere.

98

T – E bine ce ai, adică, ce n-ai dar să ai credință. S – Credință în ce? T – Crezi în credința altora dacă tu n-ai. S – Ce să cred? T – Crezi în așa fel încât să ai de partea ta toți proștii din oraș. S – Câți? T – Nu sunt puțini. Sunt tot atâția cât sunt în fiecare oraș. S – Acum în democrație măcar putem alege între slugă la dârloagă și dârloagă la slugă. T – Corect, numai că eu mă mai pot bucura de cuc iar tu numai de pupăză pentru că tu vei fi un escroc sadea dacă te vrei om de afaceri, pentru cei ca tine eu sunt un guguștiuc iar tu poți fi un măgar cu mandat de cal, printre boi. S – Ce fel de mandat? T – De ducere, de aducere la ANI. Ce ți-am spus eu n-o să afli niciodată de la nimeni, nici eu n-o să mai recunosc. S – Ce? T – Dumnezeu a scris toate cărțile de pe pământ numai că mie nu mi le-a dictat el cum a făcut cu Biblia, eu i-am dictat Domnului și le-a scris cu mâna mea. S – Deci și tu ai avut un interes cu Dumnezeu. T – Și da și nu, dar cine n-are? Ai văzut tu vreo babă la Biserică fără să-i ceară Domnului nimic? S – Nu. T – Și nici n-o să vezi. Lumea e condusă de interese. Și babele au interesele lor, așa va fi mereu, numai ăia ca mine cu pretenții, veleitarii, trebuie să facă ca interesele celor ca tine să coincidă cu interesele celor ca mine. S – Altfel? T – Altfel, vă ia dracu, e jale mare, viclenii ca tine vor fi nimiciți de oamenii cinstiți ca mine, mult mai mulți. S – Adică dvs. care l-ați pus pe Dumnezeu să vă scrie cărțile. Sunteți un om cinstit? T – Apăi da, dacă mă reevaluez sunt cu mult mai cinstit în raport cu ăia ca tine. S – Dvs. vă considerați nemuritor furând talentul de la Dumnezeu și l-ați spus și la treabă, și pe degeaba?

99

T – Eu știu că mor ca și tine, dar niciodată nu voi ști că sunt mort. S – Și eu prost. T – Nu știu, motiv pentru care eu nu-i cer Domnului decât sănătate acum, iar atunci mort nici asta. Iar de dat ce să-i dau? De ce să aibă Dumnezeu nevoie? S – De ce, de ne ce. cineva dintre ai voștri trebuie să știe. T – Există altă cale, să fac, ce-am făcut? Viața mea a fost ca un roz în plic. S – Viața dvs. a fost un roz în plic? T – Poate. S – Dacă și-a mea ar fi un roz în plic aș fi fericit, cel mai fericit de pe fața pământului pământesc. T – Există alt mod mai comod de a nu face nimic? S – În viață, ar trebui, ce n-ar trebui. T – Vezi tu, în viață fugim de ceea ce ni se dă astfel decât am vrea. S – Dvs. de când trăiți singur, trăiți numai pentru dvs.? T – Nu viața trăită numai pentru tine, e plicticoasă și obositoare, mă vezi singur mereu, ce vezi nu e adevărat. S – Dar ce e, e minciună adevărată ce văd eu cu ochii mei? T – Ce vezi tu din când în când sunt vânturi, cei care fac probleme într-o familie sunt idioții sau oamenii de spirit. Eu m-am considerat mai puțin idiot. S – I-auzi! T – Oricum aș fi făcut, aș fi regretat. Am ales să nu dau bătaie de cap nici unei familii. S – Dar ați dat la mai multe familii bătaie de cap? T – Am vrut aer în jurul meu, n-am vrut să fiu sufocat de ei… de problemele lor. Nici femeile n-au avut mai mult succes și nu pentru că sufletul oricărei femei se îmbogățește mai mult din daruri decât din doruri. S – (un gest mirat). T – Așa că dai și dai, că niciodată n-o să fie destul, nu contează anii și nici cât de mult îi dai . Să mulțumim cerului că ne-a dat posibilitatea să ne autoamăgim, să credem că am fost și vom fi folositori cândva. Sunt un prost. S – Din câte înțeleg eu, dvs. nu iubiți pe nimeni, trăiți la beci, unde e locul meu sau ați căzut din avionul lui Prigoană?

100

T – Hotărăște-te odată, ori am căzut din avion, ori am scăpat din beciul tău de la pușcărie?! S – Păi, spuneți dvs. T – Nici una nici alta, eu sunt eu și nu sunt altul. S – Aoleu, ați fi Sfântul Diavol? T – Diavolul nu ispitește numai oameni ca mine, ca tine, dar și pe alții, are alt mod de a încurca lucrurile. S – Zău? Al dracu haiduc diavolu’ ăsta? T – Diavolul îi disprețuiește pe proști dar se folosește de ei. Izbânda lui, depinde de acești proști selectați cu nădejde, de a-i avea alături la bine și la rău. S – Dar ce vreți să spuneți. Că și Dracu are probleme? T – Da, și mai multe decât noi doi la un loc. Pentru că nu-i ies toate cum și le ticluiește. S – I-auzi, Domne, mi-e și frică să mă gândesc. Adică, dă vina pe noi după ce-și face treaba golanul dracului. T – Cu voi, cu voi escrocii, pardon, oamenii de afaceri. Cu voi își câștigă el faima. S – Al dracu, dracu ăsta, de diavol ce este, este dracu gol. T – Chestie de vocație, ei ce zici, am dreptate? S – Ați avut atunci când v-ați îmbogățit, cred că erați în partidul de la guvernare, numai atunci și furi și ai și dreptate. T – De unde știi? S – Știu, pentru că așa voi face și eu ca să fiu cineva… lozinci, afișe pe garduri în cimitir, la moară, prin târg, la teatru, scrise mare – poze cu mine peste tot. T – Văd că ai deja o strategie. S – Se vede? S – Nu sunt eu foarte deștept, dar nu sunt prost degeaba. T – S-au mai văzut politicieni și din ăia care sunt deștepți degeaba și proști cu folos. S – Ziceați de Ministrul Culturii Dan Barbă – Rasă… dar cu barbă. T – Da, ai văzut, tinerii ăia îi cereau demisia din funcția de ministru ca cetățeni, iar el ca Ministru al Culturii le-a cerut și el demisia din funcția de cetățeni. S – Poate că dioptriile ochelarilor, niște funduri de borcane să-i fi

101

creat niște curenți care să-i fi afectat neuronii că altfel cum să spui asemenea prostii. T – Eu cred că uneori politicienii ne cred tâmpiți, altfel, cum să spui una și să faci alta? S – Da, dar nu toți mirosim o prostie… T – Corect. Că suntem un stat de drepți cu capul plecat la înalta poartă. S – Cum e Președintele? T – Nu, cum ne-a amintit madam Târcoale, ministrul justiției europene. S – Vreți să spuneți că nici unul nu-i ca unu, o ceată de băsiști au scuipat…milioane. T – Exact la asta mă gândeam și eu, cum e să fii primul la hârdăul cu rahat occidental. T – Eu ca politician, n-o să fac niciodată ca câinii ăștia. S – Să te carcalești pentru niște scovergi? T – Câteodată, mă simt ca la spitalul de nebuni, uitându-mă la TV. Mă aștept să văd cum plimbă unul șoșonul prin studio și cum și-l pune în cap crezându-se Napoleon, iar noi trebuie să-l aplaudăm. S – Mă uimiți. T – Dragule, idealul meu e normalitatea, ar fi ideal să trăim normal. S – Dacă am trăi normal, eu aș mai face afaceri? T – Da, pentru că nu totdeauna lacrimile săracilor sunt banii bogaților. S – Asta-mi place, și cu câtă convingere mi-o spuneți. Doamne, eu sunt un hârdău de minte, numai cap să-mi dați. T – Nu știu dacă e bine să mai spăl încă o dată măgarul pe cap, am făcut-o de câteva ori. S – porcii mănâncă și mărgăritare nu se dau lături. T – Dacă tânărul ar vrea și moșul ar mai putea, multe s-ar mai întâmpla… S – Cu moșica?... nevoia nu cunoaște legi. S – dacă unuia îi e foame, fură, și nu-l mai interesează legea și dacă-l prinde. T – Cum așa? S – Ia și el pe dracu de coadă, are și mâncare, nu mai are libertate, dar ce să facă cu ea!

102

T – Dar nu-i e rușine de-ai lui? S – De unde dracu` rușine, vine mai respectat, mai onorat, că se dau și petreceri. „Pleacă nașu-n pușcărie Și nevasta-i bucuroasă Că-i vine finu` la masă”. T – Bă, tu ai fi băiatul lui Scufiță țiganu? S – Da. Auzisem pe taica că avem să vă dăm niște bani! Am venit să vi-i dau că vă credeam mort dar rămâne pe altă dată, și apoi la ce vă mai trebuie banii dumneavoastră că tot o să muriți, și morții n-au nevoie de nimic, dumneavoastră mi-ați spus. T – Bă, frica și prostia sunt cele mai mari puteri și ale deșteptului și ale prostului. S – Nu vă doare sufletul să vă cereți banii? T – Nu mă lasă conștiința. La vârsta mea conștiința e regele care domnește, dar nu guvernează. S – Să știți că hoții respectă proprietatea, de aceea o vor a lor pentru a o respecta mai abitir. T – Vezi, mi se face pielea de găină când te aud cum gândești, ce planuri ai, nu cred ca ai pe dracu-n tine și nici prea departe…nu ești. S –Ai ca mine urmărim să nu fim urmăriți și mai ales prinși furând cu cârca. T – Numai cu cârca? Eu știu că și cu cardul. S – Asta cam așa e, e altceva, dai un tun și iei o iapă de Lamborghini de două sute de mii de euro. T – Și după aia? S – După aia, “hai noroc și ce-a zis Gheorghe”. T – Și ce a zis Gheorghe? S – Arividercii și un praz verde ca usturoiul cu aromă de cârnat care miroase a porc și porcul a om de la Paști până la Crăciun. T – Ai dreptate, o fi cum zici tu. Mă, tu ai zis că vrei să fi mic om de afaceri mari dar de fapt ce ești? S – O corcitură de șmecher și hecher, un interlop de Sadova. T – Pușcărie ai făcut? S – Nu. Am găsit-o acolo. T – E bine acolo?

103

S – E bine, am mai fost, și unde-ți place te mai duci. T – Te mai duci? S – Când te prinde, altfel, iarna stai ca prostu` pe afară. T – N-ai regrete, remușcări pentru faptele tale? S – Decât să am regrete, mai bine să n-am remușcări, ș-apoi Dumnezeu mă va ierta, e meseria lui. T – Ești căsătorit? S – Nu, de ce? T – Pentru că bărbații o duc mai bine decât femeile. Se căsătoresc mai târziu și mor mai devreme. S – Eu am avut alt motiv, mult mai serios. Fiecare pereche de soți are cel puțin pe unul nebun și n-am vrut să fiu eu acela cu șoșonu pe cap. T – Nu te-ai gândit la altceva decât la lucruri rele? S – Ba da, că aș merita ceva mai mult (se uită spre cer) acolo sus pentru iadul pe care l-aș face pe pământ (se strâmbă) (și tot el zice). „Nu te strâmba așa la mine că nu-mi place, mi-a zis un caraliu. Așa e fața mea, că nu ți-am cerut să mă mănânci, dar eu te-aș hali vere. Te văd cam umflat la ochi, mi-a zis caraliu. M-au fezandat la secție, vroiam să recunosc că am spart un geam la o bancă. Vezi dumneata la banca aia vreun geam? ” T – Nu. S – Vezi, nici eu, așa că nu și nu ei dăi și dăi, atunci cine mă, Cristoșii, Dumnezeii și alte neamuri de-ale maică-mii de care n-am auzit-o nici când venea, nici când se ducea la biserică. Și tot așa, până am recunoscut că am dat câteva târcoale băncii ăleia de ziceau ei, că am spart și geamul, că am suflat în becuri cu un par. T – Și? S – Și s-au stins că doar n-oi fi fost pe post de Moș Crăciun, mă dusesem să iau nu să dau. De dat am dat, cu pietre-n geam, cu paru. T – Și ai și luat ceva? S – Nu se vede, bătaie, taicule, ca la Mărășești de la taici și umflat și camuflat. T – Camuflat sau cam umflat? S – Și, și. T – Vine iarna, cojoc n-ai, galoși n-ai, căldură n-ai, ce faci?

104

S – Am, am la pușcărie o rezervă asigurată și gamelă și galoși, și căldură și bătaie. T – Cum? S – Mai sparg un geam tot la banca aia și dacă mă prinde iar, mă întorc și-i dau o palmă caraliului și gata, iau trei luni. Cu executare, că sunt de-al lor, client vechi, nici n-am nevoie de mai mult. Cât o să țină și iarna trei luni, șapte zile și șapte ore. T – De unde știi așa exact? S – Șapte e cifra mincinosului. Eu sunt corect și când mint, că și în Biblie scrie că șapte e cifra mincinosului. T – Ce zici c-ai fost tu în viața anterioară? S – Porc. T – Și acum? S – Aoo… acum sunt baștan, că mi-au rămas obiceiurile.

105

Nu-i așa că nu-i așa

– Salut. – Salut. – Am auzit că-l schimbă pe directorul de la ICR – tot politic cum l-au pus. – Înainte de a-l schimba trebuia să nu-l radă, să-l tundă pentru că îi crescuseră cornițe. – Știi cum e când e de dat un pumn cuiva, trebuie să-l ia cineva. – Da mă, ai dreptate politica a devenit o meserie de făcut parale. – Du-te mă de aici – politica nu e o meserie – e un fel de cusur. – E pe dracu – ca orice meserie – se fură. – Aici ai dreptate – dar mai întâi se fură sculele. – Ce scule să furi mă de la un politician, ce meserie știu ei – ăi de nu sunt buni de nimic se fac politicieni. – Politicianul este politician meseriaș în meseria lui, de om de nimic. – Ce nimic, vere? – Mai des am auzit de unul Cocină, mare politician, dar și mai mare om de afaceri cu statul, adică s-a mișcat bine, a furat și startul și statul… de pe loc. – Până la urmă cu ce ne-am ales pe vremea lui Băsescu. – Cu belele, numai cu belele și noi și bune. – Noi? – Da noi și multe și dese și de doi lei noi. – Și ei? – Ei cu babaroase de-alea boierești, averi mânăstirești… fără număr, fără număr… – Că doar nu le-au câștigat la păcănele. – Cum nu… minciunile nu sunt un fel de păcănele? – Nu mai spune, adică am învățat ce n-aveam nevoie să jucăm la păcănele și să behăim. – Să hăhăim. – Bravos națiune. – Maidan am vrut, maidan am avut. – Te-ai certat cu nevasta, te împaci dacă n-a aflat cineva. – Astfel ești mâncat, soacra este din ceata lui Băsescu, politician

106

cu staif – DNA te mănâncă. – Asta vrei să spui? – De unde știi? – Am pățit-o, mi-au ascultat telefoanele… îl înjurasem pe preașefu și pregăteam ceva și pentru rege că nu mai vine odată… să am liniște sub bască. – Nu știu de ce n-am fi și noi nici ca nemții exacți și muncitori. – Nici ca englezii – luptători și paroliști. – Nici ca francezii delicați și eleganți. Intră un alt jurnalist – Vă salut, domnilor! – Să trăiți, șefu. – Mă, nici ca ăia, dar nici ca ăilalți – suntem ca noi – ne place să fim martori la cărat de apă. – Nu-i așa? – Nu-i așa, că nu-i așa? – Așa e. – Că nu-i așa? Înainte de ‘89 instituțiile statului să rezumau la 2 – securitatea și partidul – și acum avem tot două – ANI și DNA. – ANI și DNA – ăla de sub controlul superșefului. – Pardon preașefului. – Bine – guvernul și parlamentul nu sunt instituții sunt substituții după mintea șefului suprem din moment ce pe un parlamentar îl poate înjura oricine – pe un procuror nu. – Da’ ce p.m. vrea ăsta, mă, suntem ca la facerea lumii: însoară-te ADAME că nu e decât EVA. După ce o iei o strigi cum vrei ANA, DANA că tot ea e, că așa a zis coana Europa. – Mă, da’ cum se mai privește în ochi șefu ăsta, după o asemenea niminicie. – Da, nu-l poți privi în ochi… că are un fel de a se uita la tine de nu-ți vine să te uiți la el. – Că n-o privi mă ca struțu în piuliță. – O da, cam așa. – Numai că acum suntem liberi să începem ziua cu noaptea în cap… ca proștii. Coana Europa să nu vină numai în control să vină și cu soluții de criză, nu numai cu bazaconii versace. – Adică. – Cum e muta la coafor.

107

Hai că mi-a ieșit D: Domnișoară îmi pare rău dar trebuie să remarc că ești îngrijorător de tânără. T: Și vă deranjează? D: Normal… pentru că nu vă puteți face serviciul complet. T: … Ei na, de unde știți dvs. fără să mă probați. D: La asta mă gândeam și eu e drept dar… T: Dar nu îndrăzneați?! D: Nici acum nu mă pot angaja că vă pot angaja… (intimidat). T: Nici „să pun flori într-un oraș și în munți să fac cărare”? Îmi cunosc meseria – știu ce fac, și fac ce știu, și bine. D: Bine, bine dar… T: Nici un dar, daruri pot de opt ori în șapte zile. D: Unde stați? T: Unde lucrez, casă n-am ca să am pian, eu când muncesc și cânt, când deretic spre exemplu. D: Dacă n-aveți casă pe unde dereticați? T: Au alții. D: Vezi dumneata domnișoară eu m-am săturat să trăiesc bine. T: Eu nu, domnule director. D: Vreau să trăiesc normal, nu mai sunt parlamentar. T: Și sunteți supărat pentru asta? D: Și da și nu, când mă uit la dumneata aș vrea să uit ce am trăit până acum. T: Degeaba? D: N-aș zice chiar așa… m-am făcut singur director de OTV cu banii de deputat… T: Și atunci de unde vine supărarea? D: Tot de la o candidată. T: Acum o lună am fost în concediu la greci să slăbesc și m-am dus cu kg-mele și m-am întors cu kg mele lor. D: Și care e legătura? Actrița, candidata era destul de prezentabilă pentru a fi prezentatoare, nu ca dumneata, avea școală în ea dar

108

avea și cocoașe, ea cocoașe și eu burtă. T: Și? D: Dumneata n-ai cocoașe și nici eu n-ar trebui să mai am burtă, vezi de aia vreau să trăiesc normal. T: Ce vârstă aveți? D: Când a murit soacră-mea acum 20 de ani, eu împlineam 40. T: Vă înțeleg îngrijorarea dar lăsați pe mine – vă voi rezolva eu, și pe aia cu burta și pe ăia cu soacra – v-ați înroșit la față, vă e rău? D: Nu. T: Atunci de azi mă angajați, și de mâine începem după regimul armelor și munițiilor – adică program strict și sever. D: Nu știu ce am eu de vreți voi fetele să vedeți la mine? T: Nici eu. Pe dumneata te înțeleg n-ai pian ca să ai casă. (cineva bate la ușă). D: Lasă-ne, lasă-ne… Prea mult e prea mult d-ră – eu vă cer mai puțin. T: Pentru mine niciodată n-o să fie prea mult de la un domn cu 40 de ani trecuți de 20 de ani… doamnă aveți? D: Dracu mai știe pentru că s-a învechit tare mult, e uzată peste tot, numai gura nu. T: Nu? D: E una mică cu gura mare. T: Aoleo? D: Nu-ți fie teamă, a luat-o pe drumul bisericii… n-am eu norocul ăla să se ducă la mă-sa cum se ducea zilnic – să se ducă, da’ să rămână… ce pomană i-aș face cu tot cartierul. T: Nu știu ce am dar când mă uit la dvs. o văd și pe doamna dvs.… și numai belele. D: Așa e, domnișoară, când te îmbeți îți aduci aminte și de ce n-ai văzut… câteodată îl vezi și pe dracu… așa am pățit eu în tinerețe… când am văzut-o pe asta. T: A, știu îmi zicea mama câteodată… nu mai pleca la… la discotecă că vine tată-său și vezi tu pe dracu. D: Ce școală ai zis că ai, domnișoară? T: Am și facultatea de comunicare și de administrare a banilor altora zicea maică-mea.

109

D: Și a fost greu la facultate? T: Vă spun și dvs.… cum am spus și altora, nu a fost prea greu că mai toți profesorii erau tineri și neliniștiți cu noi studentele. D: Tânără ești, frumoasă ești. T: Mai am și diplomă – bani și răbdare nu mai am, vedeți cum faceți cu doleanțele astea – nu mă mai interesează postul de prezentatoare poate numai ca acoperire, dacă și d-na e pe drumul drepților eu sunt pe drumul ăl bun. D: Domnișoară, ți-ai ales un drum bun, puțin cotit, dar bun. T: Hai că mi-a ieșit!

110

Familia Târâș Grăpiș

(Doi amici se sună după 20 de ani) – Să trăiești mă Mișule, sunt Onu Iordache, nu știu dacă mă mai știi? – Care unu zici că ești mă, că eu cunosc mai mulți de Iordache. – Bă Mișule sunt Onu bă nu unu, i-auite ăsta a rămas surd, a avut destul timp 20 de ani trecuți: Onu de la Gubaucea. – De ce nu spui așa bă de Gubaucea, bă Onule bă, că numai unul de la Gubaucea putea să sune sâmbătă la ora trei după amiază, să mă scoale din somn pe mine și pe muiere. O – Ce zici bă, ești pe muiere? Ia uite bă, ăsta aude numai ce-i convine, ce n-aș da să fiu în locul lui. (face cu ochiul) M – Începuse muierea se te-njure înaintea mea, de unde era să știu cine sună. O – Ce mai faci mă Mișule? M – Păi acum nu mai fac nimic că dormeam și visam la ce visezi și tu la vârsta asta, de 65 de ani trecuți, dar mă culc iar, sună-mă pe la cinci chiar și de la Gubaucea. O – Mă stai așa că nu sunt la Gubaucea, sunt în stațiune, dar te sun și de acolo că după 20 de ani avem ce să ne spunem. M – Mâine, dar nu la două. O – A… înțelesei, la 9. M – Ia uite bă și la ăsta, iar o să mă certe nevasta, că n-am închis telefonu` înainte să ne culcăm, nu că i-ar fi somn. Hai să terminăm că începe scandalu`. O – Ce scandal? M – Scandalu` cu nevastă-mea. O – Da nu vreau să mă cert cu nevastă-ta, că nici n-o cunosc dacă nu e aia de-acum 20 de ani. M – Mai bine, că de când nu ne-am văzut m-am însurat de 5 ori și am trei fete cu două neveste și cu alelalte nu mai am nimic, m-au lăsat sărac luci.

111

O – Cum așa, mă? M – Am schimbat și eu mamele să am și eu un băiat, un moștenitor. O – Armăsaru` trebuia schimbat, dar ce să-i mai lași moștenire dacă zici că nu mai ai nimic. M – Talentul, dar abia acum am aflat de la doctorul Cameniță că talentul nu se moștenește, te naști cu el, iar puteam să iau țeapă, așa că fetele rămân cu averea aia de 2 lei ca un fel de țeapă. O – Deștept Cameniță ăsta, o fi având dreptate sau vrea să-și justifice averea. M– N-are nevoie, că nu e așa bogat. O – Dar nici sărac nu cred că e. M – Mă tu ai auzit de doctor sărac și rață înecată? O – Eu am auzit că fiecare doctor are cimitirul lui. M – Și eu. L-am auzit pe doctorul Cameniță cum îl întreba un pacient înainte de operație „mor domnule doctor?” și ăsta îl încuraja „mori dacă ai noroc, dacă nu, rămâi damblagiu”, vezi numai atunci moartea e binevenită. O – Mă cum dracu` nu te sperii când vorbești cu unul ca ăsta? M – Lasă asta, ce mai face soră-ta Geta de ziceai să o iau eu de nevastă. O – A murit, și bărbatu-său s-a însurat. M – Are copii? O – Are – plecați pe 2 rânduri, unii în Spania și unii în Italia. M – Copiii ei sau copiii lui? O – Copii lor, că până la urmă tot copii noștri sunt. M – Stai mă, că și ai noștri sunt plecați că așa e moda acum, numai că ai mei sunt cu treabă și ai neveste-mi după treabă. O – Și ai mei sunt plecați, au plecat după treabă și-au ajuns când se terminase. Să lăsăm copiii, tu cum mai stai cu sănătatea, că la vârsta noastră sănătatea e pe primul loc? M – Cu sănătatea e ca și cu sculata de dimineață, dacă e, e, dacă nu e, nu e. O – Și e? M – N-am program, că sunt pensionar nu știu să spun, și mai și uit, nevastă-mea e mai tânără, are mai multă ținere de minte, știe mai bine ce spun eu când spun ce spun.

112

O – Ceva avere ai făcut și tu? M – Am, și ce nu mai e sigur nu mai e, dar am pensie, muierea are casă, mașină și talent, dar n-are bani. O – De care bani? – lichizi sau înghețați? M – Înghețați are ceva, în talent, cam cât am eu în cărți. O – Ce spui mă, vorbești în parabole că nu-nțeleg nimic. M – Mă las-o dracu de avere, ce mai face mă nevasta noastră? O – Cine mă, Mariana Julea, aia cu tămârjacul lui ta-său după noi? O duce bine, binele ăla rău de tot cu averea de la ta-său, de la Julea ăl bătrân, și cu cea mai julit bărbatu-său, are destul, și 130 kg. M – Păi atunci ce n-are mă? O – Ce n-are ea nu mai avem nici noi, că a lăsat-o agronomul ales de ta-său. M – Bă ce noroc am avut și eu și tu, că nici ăla n-a lăsat-o degeaba. O – Mă da tu de unde vorbești acum? M – Dintr-un hotel nenorocit de stat, dintr-o stațiune privată. O – Mă stai că nu mai aud bine, ce privată? M – Dă-te mai la geam. O – Mă Mișule vorbim de 2 ore. M – Bine că pleacă nevastă-mea că mă ceartă sigur dacă auzea toate istoriile astea. O – Și a mea, le credea prostii, aiureli de moși neisprăviți plecați în stațiune după sănătate, și ajunși înaintea ei. M – Mă da` nu se mai aude nimic. O – Ai dreptate, închisei geamul că era curent. M – Al dracu telefon să defectă tocmai acum. O – nu mai are curent. M – Păi de ce dracu închisăși mă geamul? – deschide-l dacă vrei să mai vorbim. O – Alo, alo, nu se mai aude nimic, uite domne` și nu i-am luat nici adresa și să ștearsă și numărul de telefon. M – Lasă mă Onule nu te supăra degeaba, ieși pe balcon că ți-l spun.

113

Rahat cu prune (Doi vecini stau rezemați de un gard) R: Să trăiești, Hoțule! H: Ce bă Rumeguș, ți-am furat-o pe-a bătrână de la ta-tău? R: Nu bă, așa am auzit. C-ai furat ouăle, când erai copil, de sub curca mumii și le-ai dus la prăvălie să-ți iei rahat. H: Ce rahat mă? R: Bă, rahat cu prune. H: Nu-mi aduc aminte, cu toate că, eu cam știu de ce mi-au zis hoțu′, c-am furat niște găini și-am uitat una, în coteț furată gata, și când le-am numărat acasă… una lipsă, că le numărasem de ziua. R: Mă, eu am auzit că toată viața ai alergat după femei, nu numai după găini. H. Da bă, cred că de la găini mi se trage, de atunci, da. În prima parte a vieții adică, în tura întâia, că la tura a doua fugeau ele după mine. R: Vezi, după mine nu fug, se pitesc înaintea mea. H: da tu de ce nu te-ai însurat niciodată? R: Pentru că niciodată n-au vrut să-nșel nevasta, cum o faci tu. H: Prima dată că după aia… fără număr. R: Și când a fost mai bine? H: Când a fost mai rău. Știi tu, când... e binele acela rău de tot. După prima tură oboseam și fugeam iar. R. Și? H: Și tot așa mă turam eu prima dată și a doua oară, măturau ele cu mine pe jos și-mi puneau și preșu-n cap. R: Și acum? H: Și acum mi-e frică de mătură când o văd, că ce altceva mi-a mai rămas. Am intrat într-un fel de grevă, ca aia a ălora de la poștă. R: Nu știu, n-am văzut, n-am auzit. H: Cum dracu′ n-ai auzit, c-a fost și la televizor. Au scris pe-o coală de hârtie „Grevă” și-au lipit-o pe-o ușă cu un poștaș în uniformă. R: Cum dracu′ au lipit mă poștașu′ de ușă, și i-au mai pus și o coală pe piept în formă de cruce?

114

H: Nu mă, poștașu′, în uniformă ca o statuie, făcea de pază să nu vină cineva să le fure greva de pe hârtie. R: Și ceilalți? H: Ceilalți, adică noile statui, făceau cu rândul la stat… de pază, era un fel de serviciu … la stat R: Păi n-ai zis că erau în grevă? H: Erau în grevă, dar grevă de serviciu. Adică, aveau grevă că n-aveau serviciu. R: Și paza? H: Paza era un fel de serviciu în grevă. R: Stai că mi se încurcară mințile. H: Și pe mine m-a durat mintea uitându-mă la ei. Aveau libertatea de expresie… scriseseră pe hârtie „Grevă”, libertatea de posesie „Grevă” și coala albă și stăteau la coadă ca niște statui? R: Oamenii care stau la coadă sunt oameni de rând. H: Aproape că nu mai puteam să respir la ideea că oamenii ăia mureau de plictiseală. Simțeam niște cocomârle în aer și nu știam de unde vin: dinspre guvern, dinspre președinție… Prostia altora i-a băgat în faliment. Prostia și lăcomia. R: Încercaseră ei ceva, scoseseră la pensie câțiva, dar muriseră imediat. Probabil că băgaseră ei ceva în pensia aia de subzistență care era de fapt de nonzistență. Niște cocomârle, domnule, niște cocomârle cu parale care își făceau mendrele cu niște oameni care nu-și mai găseau locul. Alții trebuiau să caute priponul ălora cu furajul. H. Și dacă nu-și mai găseau locul, de ce-l mai căutau? R: Cum de ce? Ca să și-l găsească. Se născuseră aici. Era dreptul lor să plece, când vor și unde vor. Dar unde? H: Prea șefu′…. Plecați, plecați, n-avem salarii pentru voi, avem pentru noi, cei puși de voi să avem grijă de noi… ca în Kafca. Asta ar fi cam așa: „Muiere, nu-mi place de tine cum gătești, pentru că mâncarea este foarte bună, îmi place cum gândești… câteodată, dar… noaptea când dormi, că spui bazaconii”. R: Ce fel de bazaconii: H: Bazacoiate. R: Prostii, domnule, prostii. I-auzi motiv de divorț. H: Cine dracu’ a vorbit de divorț, mă? Ce spun eu și ce înțelegi tu.

115

Eu spuneam, ca în Kafca, că nepotu-meu l-a întrebat pe taică-sau: „Tati tu mi-ai dat nasul, mamii mi-a dat ochii, iar Băsescu și Boc datorii pe viață. M-am îndatorat înainte de mă naște. De ce să plătesc eu prostia lor? Ce vină să am eu că nici nu mă născusem atunci când prostia lor răgea pe toate TVR-urile?” R: Preașefu hăhăie și acum când îl întreabă cineva de treaba aia mare. H: Dacă ar hăhăi, ar mai fi cum ar mai fi, dar îl bântuie amintirea că Boc-ul național era prostia la vedere. Boc înseamnă „oo” și în țigănește „foame” amestecate faci tot o treabă mare… pe uscat, nu… pe marea unde s-a înecat flota. R: Ponta? H: Preașefu și ceata lui, au furat moșierii veritabili până când au ajuns ei moșieri cinstiți, cinstiți boieri mari. Plânsul ăla, Stolo! Lasă-mă pe mine înaintea puterii sau după putere, nici acum nu știu … avere, taicule,…avere. R: Și noi am plânge, dacă am putea să râdem dar nu toți suntem în stolul lui Stolo… sticleți veritabili. H: Corect. Când unul îți bagă degetul în ochi ca Boc-ul național, nu te mai gândești la ăla care te ciupește pe sub masă... R. PoloBocul de la colț sta în picioare și nu-l vedea nimeni. H. Nu știu de ce, dar și cu ăștia și cu ăia viața noastră este un marți. S-a ieftinit luxul coanei Leana pe drumul dintre poșetă și pantofi. Nu ne-a mai rămas decât să dăm acatiste pe internet, aleagă-se praful și pulberea de joarda lu′ prea șefu′ și buclele Lenii. R: Bă, de la unu ca ăsta să te-aștepți la ce nu te-aștepți. H: Tot ce avem sigur în viață sunt alegerile, adică .. nimic. Alegi calea cea bună, ajungi unde ți-ai dorit, nu… nu. R: Te consideri un deștept? H: Nu, pentru că, la viața mea, am făcut numai prostii. PS: Să spună autorul că e în sală. Îl aplaudăm sau …? Dacă a făcut o treabă mare să ne spună, dacă nu … să tacă Autorul: Da, eu cred am făcut o treabă … mare … pentru cine gustă o glumă bună.

116

...Care este

Comedie contemporană Un birou somptuos: fotolii, calculator, măsuță în mijloc, cafele, apă minerală, whisky, coniac, șampanie – trei sticle desfăcute – pahare de cristal. Un domn cu părul alb, un altul cu părul grizonat și un popă – în jurul măsuței – discută – relaxați (despre) vrute și nevrute. Biroul este al ministrului de finanțe – unul cel cu părul alb (a) fost ministru de stânga și cel cu părul grizonat actual ministru de dreapta. Popa – pare prieten cu amândoi – toți se simt bine relaxați ca după un succes notabil. 1) – ministru 1 (de stânga – păr alb, poreclit, nea Miriște) – uscat, înalt și subțire. 2) – ministru 2 (de dreapta – păr grizonat, poreclit Pacoste). 3) – Popa – Zăvelcă – mare cât un stup.

* 1) Ia zi părinte te-ai folosit vreodată de prostia oamenilor? 3) Folosit. 2) De ce? 3) De ce nu! (Toți râd) 2) După dumneata părinte – câți îngeri pot sta în vârful unui ac? 3) Depinde de ac, nu de îngeri și mai ales de cine dă ordinele, Dumnezeu n-ar da niciodată asemenea dispoziții oricât de înghesuit ar fi să o facă – nu e ușor lucru să fi așa sus – toți dimprejur și de la tine în jos te trag de ce apucă – unii să-ți ia locul alții să nu cadă – e ca în viață – și mai ales să n-ai nici scară – cei mai mulți urcă pe scară – și ca orice scară are trepte pe care uneori urci mai repede, alteori mai încet dar sigur va trebui și să cobori și precis mai repede dacă nu ca berbeleacul. 2) Tu, Miriște, ști mai bine că ai pățit-o. Uitați-vă în parlament – toată lumea merge cu liftul, aici nimeni nu merge pe picioare – pe scări – dacă urcatul pe trepte le-ar face bine – ar slăbi și și-ar aduce aminte zilnic că va trebui și să coboare într-o zi. În parlament sunt

117

atâtea scări câte lifturi, fiecare lift cu scara lui și nu fiecare scară cu liftul ei. 1) Părinte spune-ne ce e viața după dumneata? 3) Taică, după mine viața nu mai este nimic, adică nu mă mai privește… nimeni și nimic – Am o enoriașă – semianalfabetă care mi-a dat un răspuns stupefiant despre ce e viața. Viața e un costum de haine – ne naștem goi și murim îmbrăcați… în costumul acela. Din prima zi începe numărătoare inversă spre veșnicie, de unde am venit. Viața e ceva strâmb cu cap și coadă. 2) De ce te-ai făcut popă părinte? 3) Păi când eram flăcău la mama – aveam două vecine una văduvă și una măritată și ăstea erau moarte după mine. Ionele în sus Ionele în jos. Mi-a fost milă de ele și m-am făcut călugăr așa că până la coadă eu le-am ținut și slujba de îngropăciune la amândouă – au murit înaintea mea … firește … chiar dacă erau moarte după mine, eu, flăcău ele fără sprijin… bărbătesc și prin grădină și prin curte și prin casă și în pat și sub pat unde n-am dormit o noapte de frică… de sforăit. 1) De ce au mințit și au murit înaintea dumitale – că ziceai că erau moarte după dumneata – erau frumoase tărăncile? 3) Fiule – măsurile 90, 60, 90 interior – că m-a pus necuratul de le-am măsurat… o dată… de două ori… de nouă ori… erau țapene… nu când erau țepene. (Toți râd) 1) Pe amândouă … deodată le miluiai? 3) Pe amândouă și în aceiași zi și în zile diferite tot pe amândouă câte o dată. Loc ar fi fost și pentru doi dar n-ai cum sta – cum zicea un prieten de-al meu mai tomnatic… 1) Numai la una pentru doi… dar minte la două. 3) Cum doamne iartă-mă pe amândouă deodată… Pe rând taică, pe rând că la mine și bucuriile și necazurile vin pe rând și în genunchi… uneori… dar vin. 1) Daa! am auzit că și acolo la mânăstirea cea nouă unde zici că vrei să ridici un altar și o capelă cum nu s-a mai văzut – nu toate sunt în regulă cu maicile, cu măicuțele. 3) Nu știu dacă toate serviciile asigurate de maici sunt regulate, știu însă că majoritatea sunt foarte discrete și serioase în această

118

privință – și mai știu că măicuțele mai scapă câte o vorbă când sunt chemate de episcop sau de mitropolit – ba la vreun raport înafara posturilor (de carne) – ba la vreun apus de soare după rugăciunea de seară. I-am spus o dată colegului meu de seminar episcopului de Jaliștea și sper să fi înțeles că dacă el nu mai minte nimic despre mine nici eu n-am să mai spun adevărul despre el … și m-a înțeles … că nu am mai auzit nimic de atunci. 1) Să înțelegem ce se înțelege din ce ne spui? 3) Înțelegeți ce vreți, eu v-am spus ce trebuia spus unor amici, enoriași mici, dar mari miniștri. 2) Părinte: uite te ajutăm cu banii că dacă a început colegul meu domnul ministru Miriște nici eu ministru Pacoste n-o să fiu fiu de cățea – te ajut să termini ce ai început dar ne spui cum e cu iubirile la mânăstirea dumitale. 3) Fiule – ești pui de lele, doamne, iartă-mă, dar se merită spovedania – întru istorie ca și ctitor și apoi nu mint nimic – principiul lansat de mine în mănăstire – este unul singur – picioare lungi și iubiri scurte și dese și mereu noi. Asta se pare că-mi dă mai multă putere de muncă, bunătate, satisfacții, blândețe sufletească, iubire de oameni – respect și considerație de la toate maicile, măicuțele, de la toată lumea. De altfel nimic nu e împotriva firii, vieții, totul este lumesc și moral cu puțină bunăvoință… că ce e de la Domnul, Dumnezeu primește. Nu e important ce li se întâmplă oamenilor din jurul nostru, important e ce putem face noi pentru ai face mai buni, mai fericiți, mai iubitori. Când mă rog câteodată îl cert pe Dumnezeu – „Doamne Dumnezeul meu dar tu crezi că eu sunt chiar din fier de-mi dai atâtea pe cap și-mi pui atâtea în spate încât nu mai pot duce”... și uite așa mai scap și eu slobod la câte o bardacă de vin, (cu mâna în sân la o măicuță că doar n-am inventat eu nici vinul, nici femeia) i-am sugerat și mitropolitului de câteva ori treaba asta, îl făcea prost pe episcop și episcopul mă făcea prost pe mine, stareț de mănăstire – „nu mă face prost că mă faci degeaba, dacă aș fi prost nu aș înțelege nimic din ce-mi spui – dacă nu sunt prost, n-are rost să-mi spui”. (Toți râd și bat din palme) 2) Părinte, ce deosebire este între o măicuță și o maică mai haitoșe?

119

3) Mda, dar domnule ministru Pacoste – chiar că ești o pacoste nu numai pe capul meu dacă pentru mine ești nesuferit și tribaci, tribaci nu dibaci – vrei să le ști pe toate, să le afli și de la sursă ca evazioniștii din economia subterană – de la subsol, ce nu se vede? Vrei să știi tot, tot… Păi răspunsul ți l-ai dat singur dar vrei să fi sigur … asta era. Măicuța – este o tânără puicuță călugăriță care vrea să știe cât mai multe despre viață fie și din mănăstire, cu atât mai mult de la stareț și când trece pe lângă tine ori se pitește ori se împiedică și musai o iei în brațe… Să nu cadă chiar oriunde … nu se cade. 1) Să cadă pe moale. 2) Treaba asta cu căzătura nu se pune deodată, nu se vede de la prima încercare, poate e o întâmplare… poate… nu. 3) Așa e … dacă se repetă întâmplarea când te prinde cu un semn acolo, o strângere de mână ceva în plus, vezi … ori de curioasă, ori a venit la mănăstire după ce nu mai avea de ce să-și piardă vremea prin baruri că a cunoscut viața în toate ale ei și o apucă dorul de atunci de altă dată. Maica, femeie în toată firea, haitoșe cum ai spus dumneata – când trece pe lângă tine aproape în galop îți aruncă niște priviri ca niște săgeți de foc, cu subînțeles că se gândește ca găina: – „dacă fug nu mă prinde, dacă stau mă crede curvă – așa că mai bine mă împiedic și scap și cu onoarea (ne)reperată și cu știuleții în pătul – mă scutur, înjur – așa de ochii lumii și plec cu un aer de maică performantă și veșnic mulțumită”. (Toți râd) 1) Părinte, doar nu vrei să ne spui nouă că dumneata ai fost ușă de biserică și victima împrejurărilor la care n-ai contribuit niciodată nici măcar cu un zâmbet nevinovat, n-ai ridicat niciodată nici măcar o sprânceană. 3) Da, taică, da, asta spun și asta fac (face semnul crucii cu cele trei degete de la mâna dreaptă). 1) Nu te credem părinte. 3) … Așa este că nu e așa; dar ce vină am eu că Dumnezeu mi-a dat ochii ăștia de diavol – uită-te și dumneata la mine – că dacă ai fi femeie nu m-aș uita eu la dumneata cum te-ai uita dumneata la mine, gata s-a dus dracu cu logica cine cu cine și cine pe cine … nu mai contează … zâmbetul acesta milostiv, pioșenia gesturilor mele calate

120

pe rugăciuni, gropițele din obraji, barba puțin căruntă, părul creț și ondulat și pieptănat și nepieptănat, vocea blândă, aliura mea de sfânt. 2) Și pieptul de cocoș de munte. 3) De șes, de șes… taică că e mai odihnitor… cu ceva hârtoape dar merge… muntele… niciodată nu m-a încântat, lupta cu potecile de munte – urci, cobori, muncă de SISIF. 1) Doar cu femeile te-ai luptat părinte? 3) Luptat… ca la Waterloo. 2) Pe câmp sau acasă. 3) Cum acasă dacă n-am avut casă, nici moșie… 2) Atunci în mașină, în pădure, în porumbi, sub clar de lună noaptea, în chilie, în amiaza mare, în drum spre mănăstire, în zori, la apusul soarelui, în beciul mânăstirii. 1) În biserică. 3) În biserică nu, rezemat de biserică. 2) În prunii… bisericii. 3) Sub prunii… mănăstirii…nu în prunii bisericii, că sunt eu negru tuciuriu dar nu-s chiar cioară să stau în pruni. (Toți râd) 2) Părinte, nici nu știi cât mă bucur că te-am cunoscut. 3) Eu nu încă… până nu văd banii să termin biserica. (Toți râd) 2) Să mai treci pe la mine. 3) Trec dar nu după… bani… vreau să zic înaintea banilor… după bani; DA, că doar n-o fac pentru mine. 2) Plimbarea sau biserica. 3) Plimbarea o fac pentru dumneata, bag samă, drumeția pentru mine și biserica pentru Domnul. Bagă de seamă, domnule ministru, dumneata nu ești stăpânul buzunarelor noastre, ești reprezentantul taxei pe ce intră din buzunarele noastre în buzunarele voastre. Eu mă cred sincer prieten cu dumneata, nu cum sunt mulți din jurul dumitale. Ăștia sunt prieteni cu puterea, cu starea socială, cu averea și faima dumitale, nu cu persoana care posedă aceste calități… după ce numai ești mi-nistru nu-i mai vezi pe nici unul din cei de la ușă nici pe stradă. (Toți râd)

121

1) Cum sunt călugărițele ca femei părinte mai bune, mai gospodine? 3) Ca femei nu știu că nu le-am ciobănit pe toate dar din ce-am prins eu la frigare – măicuțele sunt mai muncitoare iar maicile mai gospodine… nu se mișcă aiurea, o fac mai rațional, să zic așa mai cu cap, nu neapărat mai bine dar mai altfel. (Toți râd) 1) Cum adică. 3) Păi alea tinere sunt pline de energie și entuziasm, când se apucă de treabă, ălelalte sunt mai lente, mai așezate, mai grijulii, mai atente, să fie totul perfect… mai discrete. 2) Hai c-ai avut noroc părinte la viața dumitale. 3) „Norocul e dat de Domnul… dar și-l mai face și omul, cu cămașa ruptă în coate și părul lăsat pe spate, am tras aer și-am intrat, unde mulți n-au cutezat”. În biblie e o vorbă – vorbele sunt femei, faptele sunt bărbați. Mi-aș dori să vă văd bărbați. 1) Te îndoiești de asta, părinte? 3) Nu mă îndoiesc – mă aplec în fața domniilor voastre… să văd banii pentru mănăstire. Politicienii sunt monumentul momentului – în campaniile electorale dacă nu spun minciuni nu-i crede nimeni – mă tem să nu vă credeți în campanie și acum cu mine că eu îs venit din cealaltă parte a lumii… – a domnului Isus Hristos. (Toți râd) 2) Târfe ai cunoscut părinte? 3) Cunoscut una de pe centură, și una de la pod – măi și mi-a ajuns. „Părinte mi-au și eu ceva din biserică ca amintire, că și eu îți las dumitale”… Și zece zile am făcut penicilină, după zece zile… de la amintirea ce mi-a lăsat-o. A fost ca o căzătură în praf în mijlocul drumului. A fost ca și când m-aș fi lovit la noadă simțeam că mă doare dar nu puteam să mă aplec să văd. N-am uitat după cum vedeți, că nu m-am putut uita. Cine aleargă de mai multe ori se mai și împiedică și dacă se lovește de aceiași piatră merită să-și spargă capul… așa că adio centură și pod și penicilină… 1) Aveam un unchi care îmi spunea că dracul când îmbătrânește se călugărește. Dumneata de când te-ai călugărit?

122

3) „De când m-am călugărit am întinerit” – de asta s-a călugărit și diavolul că de ce altceva dacă din totdeauna a avut tot ce și-a dorit. Ceea ce e trist nu este că ești bătrân, ci că nu mai ești tânăr.. 1) „Un ministru de finanțe trebuie să facă rost de bani și din piatră seacă pentru a fi apreciat”… zicea primul meu ministru numai când îi spuneam că n-avem bani pentru drumuri podețe și șosele… Crețe… adică în trepte de drepte. 2) Dumneata nea Miriște pentru ce ai fost schimbat cu mine? 1) Pentru că și voi și noi am câștigat alegerile numai că voi la-ți avut pe președinte și pe Balonski – ambasador în Franța unde toți românii au votat din 13” în 13”. 3) Adică faceți-mă să înțeleg – alți ciobani, alți câini – aceleași oi. 2) Părinte parcă veniserăți să-mi cereți câteva zeci de zeci de milioane pentru mănăstire… prima dată ai venit… cu altaru, după aia cu mănăstirea … cu bărdaca de vin popesc când vii. 3) DA – domnule ministru Pacoste. Știi dumneata că vântul îndreaptă copacul după ce l-a aplecat. Fi bun cu dumneata și dăm banii promiși bisericii că nu vreau să mă rog pentru dumneata numai în vinerea mare și în sâmbăta morților. A da este mai important decât a lua, când dai te simți bine, ești cineva, când iei nu vrei să te vadă nimeni – aproape că îți dorești să dispari și atunci pentru ce ai mai luat … atât de mult de la atât de mulți numai pentru alții, nu și pentru mine călugărul Vasile. 2) Părinte eu am un principiu nu chiar ca ăla al dumitale, nu cheltuii acolo unde poți să economisești și nu economisi acolo unde poți cheltui. 3) Cel ce nu vrea când poate când va voi nu va mai putea. Și apropo de voi PD-liștilor de la putere, când erați în opoziție dacă erați așa de deștepți cum de nu erați și bogați – acum că ați dovedit că nu sunteți așa deștepți cum de v-ați îmbogățit? 2) Părinte dumneata ești din oamenii aleși de Dumnezeu să producă bucurie oriunde se duc, ideal ar fi să fii din aceea care produc bucurie și oricând se duc… pe lumea asta. 3) Este o mare diferență dintre adevărul spus de altul și cel trăit de tine și cel spus de tine și trăit de altul … să nu uitați asta domnilor miniștri … după câte știu fiecare dintre voi a avut un tată mare comunist.

123

1) Vezi colega suntem de ceva timp cu părintele … și el ne știe de mici. 3) De o oră și jumătate și încă de la revoluție știam că copii stăpânilor noștri vor fi stăpânii copiilor noștri – cum cânta Pațurcă ăla pe lângă imnul golanilor. 1) Mă simt așa relaxat și bine dispus în prezența părintelui ca și când aș fi băut o bardacă de vin popesc… tu nu? 3) Vinul e de la Dumnezeu, beția e de la Necuratul – așa că rămân dator cu un vin popesc de la mine de la mănăstire zdrobit cu picioarele măicuțelor după … altarul cel Nou… cu bani de la voi. Dar să știți nu de la mine, de la mine aflați că atunci când a-ți venit pe lume Domnul a decretat așa „Laurian Miriște” „Zent” ai de băut 10.000 l de vin. 5.000 l de bere, 15.000 l de apă, 5.000 l de țuică, 15.000 l de ceai, de mâncat 1.000 de porci, 10 viței, 50.000 de pui, că îi bei în primii 40 de ani, că îi mănânci în ultimii 20 de ani, nu mă bag … e treaba ta cum te gospodărești … adică mai ușor cu parangheliile, dacă vrei să trăiești mai mult, nu neapărat și bine. 2) Dar pentru câte femei nu a făcut rație Dumnezeu părinte? 3) La femei Domnul nu se bagă… a spus numai să nu preacurvești. Știți asta și a lăsat la latitudinea și posibilitatea fiecăruia. (Toți râd) 3) Când râzi și faci glume inteligente îndatorezi pe toată lumea – asta ar fi menirea ministrului de finanțe – fost, prezent și viitor. Știți și voi că inteligența nu poate înlocui cultura. Un om inteligent poate face pe prostul oricând și oriunde iar un prost nu poate face pe inteligentul oricât s-ar strădui, nici pentru câteva minute. Nu știu de ce dar nu prea vă văd pe niciunul pe posturile TV. De ce, domnule ministru? 2) Tăcerea e a doua putere a lumii după cuvânt – am simțit asta după prima apariție de la numirea mea ca ministru… m-am făcut de Botiș – de două ori. 1) Și ce crezi că vei reuși să colectezi mai mulți bani la bugetul consolidat al statului decât am strâns eu și să-ți rămână și pentru părinte (râzând). 2) Nici nu mă gândesc … altfel cum ? Nu primeam să fiu numit ministru, mai bine perceptor în gară la Lehliu. 1) Mai creșteți numărul taxelor și impozitelor.

124

2) Nu – reducem salariile bugetarilor cu 25%; din cele două sute de taxe și impozite rămân cinzeci – dar pe total cu aceleași sume de încasat dacă nu mai mult. 1) Și crezi că ieșiți din criză crescând birurile … mă îndoiesc. 2) La anul va fi bine – sperăm – nici acum nu e rău – putea fi și mai rău. 1) E o iluzie … l-am văzut pe șeful vostru la un post TV spunea nu neapărat lucruri trăsnite – cunoștea costul tuturor întreprinderilor voastre de până acum – nu cunoștea însă valoarea nici uneia „greaua moștenire era și este și la voi cum o invocă toți de două zeci de ani, așadar vina altora pentru eșecul guvernării voastre”. 2) Bogăția unui ministru de finanțe constă în mintea sa… în cele din urmă, dar nu mai târziu de ziua când va fi schimbat. 1) Și mintea nu se poate fura nimănui, numai că atunci când furi de la cineva idei este plagiat când furi de la mai mulți este cercetare, știință… voi ați luat de la noi știința de a lua bani nu foarte mulți de la bogați și de la liberali știința de a nu-i păsui nici pe săraci, luând mai puțin dar de la mai mulți. Faceți case, drumuri, poduri și șosele cu regii asfaltului… care fură asfaltul din gropi și voi plătiți… și groapa și asfaltul. 2) Dar nu i-am schimbat frate – sunt aceiași cu care a-ți făcut și voi… adică n-ați făcut. 3) Adică n-ați făcut nici voi cum n-au făcut nici ei decât bani pentru campanie – voi ați făcut totuși ceva… ați tăiat pamblici la ce-au făcut ei. 2) Ia să vedem cine aruncă primul piatra … 1) Ce pietre – Petre parcă așa ai zis că te cheamă … cărămizi nu bolovani, cum sunteți destui PD-ști. 3) Nu numai cărămizile sunt simbolul unei construcții solide… ci și țepele. 2) Tocmai în asta stă iscusința noastră … ca partid al deștepților . Să construiești casă cu cărămizile aruncate de alții înspre tine, eventual de opoziție, de presă care nu își fac decât datoria de altfel. 1) Prima casă… de nevoiași… din astfel de cărămizi s-a făcut. (Toți râd) 1) Cu FMI –ul … n-ați rezolvat problema crizei – ăștia au venit drept experți, consultanți în afaceri … ne-au cerut ceasurile de la

125

mână, ne-au spus cât este ora și au plecat … ei cu ceasurile și noi am rămas cu datoriile și obligați să-i pupăm în fund până la comanda „HO” și data viitoare. E drept că politica nu se face cu sfinți dar… nici cu hoți pârâți… ca meseriași… v-ați dovedit clasa de mii de euro km de asfalt… de patru ori cât în orice colț al lumii… Bectel, Titel, Marcel. Jafonia – domnule ministru… e țara noastră unde se poate orice. 2) Lumea este alcătuită numai din interese și interese, întâmplător nimic nu e întâmplător. Iar economia la noi e sfrijită ca o Sfântă Vineri mi-a zis o babă, „la români ”Băbeasca” place mult la tineri pe când „Feteasca” la bătrâni”. Al. O. Teodoreanu. 3) Dar asta nu vă împiedică să dați lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu și cezarului ce al cezarului. 1) „Influența razelor de lună asupra papucilor de gumă” era paralelismul pe care îl remarca un senator PDL în parlament, fost ministru la Căile Ferate paralele cu aceiași situație de la drumuri și șosele … cu gropi mari, adânci și în asfalt și în buget. 3) Șușanele parlamentare domnilor miniștri. 1) Domnule ministru Pacoste – numele Umbrărescu vă spune ceva? 2) Nu. 3) Umbră partidului la putere. 2) Așa e… recunosc numele nu și sumele? 1) Sunt mai mari – că vorba ăluia de la TVR – pe unde a trecut odată apa mai trece, că vadul e făcut… și apa sapă. 2) N-o să faci mai mult decât fac eu, mă căznesc prin oamenii mei să descopăr cum să ne hrănim cu aer și cu vânt, până scăpăm de FMI-ul ăsta. 3) De moarte și impozite n-a scăpat nimeni. Dar taxele și impozitele sunt răul necesar, ce e mai rău decât răul necesar este că domnitorii nu gândesc când se gândesc la impozite și gânditorii nu domnesc când plătesc (și ei) taxe și impozite. Eu slavă domnului n-am avut de plătit nici taxe nici impozite niciodată pentru că n-am avut nimic niciodată. 1) Și taxele și impozitele sunt necesare ca și alcoolul. „Alcoolul este cel mai mare dușman al omului – cine fuge din calea dușmanului este un laș, consumul excesiv de alcool duce la terminarea lui” îmi zicea un

126

prieten bun. Dacă nu ai băut niciodată nu ști ce înseamnă să fi mare și important, să fi deștept și frumos și să încerci să fii demn de acolo din șanț – să-ți înjuri șeful, să-ți contrazici soacra și să-ți bați nevasta. 3) Pare să aveți dreptate taică voi dar cine v-o dă că eu nu pot decât să mă rog pentru păcatele voastre, să vă ierte ăl de sus – dar am și eu puteri limitate ca tot omul și mai am și păcatele mele, păcatele mele și nu sunt nici puține și nici mici… e drept că nu se pot compara cu ale voastre – să mințiți voi ca miniștrii într-un timp așa de scurt atât de mult și așa de multă lume și fiind atât de puțini – nu zic o gașcă dar zic o ceată și nu zic de neisprăviți, de șarlatani dar zic de derbedei care nu v-ați vândut moșiile ca să faceți politică cum făceau cei mai mulți dintre bogații vremilor de mult apuse, voi faceți politică ca să vă îmbogățiți, să refaceți moșiile pe care nu vi le-ați visat niciodată – furând și pe față și pe dos… de la piele pân-la os… și de la cei ce-au fost bogați vremii și de la stat. Eliminarea corupției este de necrezut deși cu asta ați câștigat alegerile și unii și alții. Și cu reducerea corupției am îndoieli mari voi nici unii nici ceilalți nu tăiați brațul corupției îi tăiați numai unghiile. Corupția nu e numai la noi – dar la noi și la greci e politică de stat … și nu de stat de o parte… ca cei ca mine. 2) Părinte dacă ai un prieten și e bolnav rău, îl vizitez la spital – ce-i spui: – „bă ești pe moarte, nu mai scapi” – sau îi spui că se face bine mințindu-l, așa și cu politica noastră de politicieni corupți cum zici că suntem. 3) Tăiați salarii, pensii, alocații tăiați de la toți fără măsură 25%, dacă unul are un milion salariu și cinci copii plătește ca și ăl cu cinci milioane cu un copil, nu e totuna – unuia îi rămân 750.000 pe lună ăluilalt 4.000.000 pe lună – să trăiască bine. 2) Tăierea e cea mai eficientă și rapidă măsură. 1) Cea mai rapidă da și cu efect imediat dar pe termen lung e un dezastru. Și noi și voi mărim prețurile în criză pe riscul inflației plus dobânzile și micșorăm consumul – consum mic în România față de Europa, are drept urmare o migrațiune a forței de muncă în Europa pe un salariu foarte mare. Și n-o să mai avem forță de muncă calificată în țară – creștere economică „0”, consum „0”, moarte sigură… „0”.

127

Prima condiție și urgent aplicată – reducerea corupției – astfel falimentul nu e prea departe – sigur – când n-ai 100 lei tot falit ești ca și când n-ai avea 200 lei. Noi credem că putem ieși din criză prin asimilarea fondurilor europene, industria automobilelor, agricultură. 3) Măcar sunteți de acord amândoi că în politică cine spune adevărul pierde, așa că eu stau de vorbă de vreo două ore cu niște farisei … ceea ce nu e demn pentru un călugăr ca mine. Să spui că bugetul prognoză pe anul acesta e mai bine făcut ca cel de pe anul trecut – de acum doi ani – pe care l-ai făcut tot tu, e ca și când cel pe anul ăsta te-ai fi dus să-ți facă bugetul la țigăncile din Fața Luncii iar ăl de anul trecut la cele din Valea Gangului. Așadar tot la niște țigănci ai apelat dar mai sărace și mai proaste dar și mai urâte când și tu erai mai prost. 2) Părinte – lasă politica – ai copii? – de familie nu te întreb că nu trebuie – trebuie să fi însurat ca să … te întreb. 3) Fiecare dintre noi virtual are copii, ce înseamnă viața fără copii? Unii avem copii pe care îi creștem și ne bucurăm de ei – și copii pe care nu îi știm și se bucură alții de ei … alți tați – eu trebuie să am ca orice bărbat și de ăia și de ăia – numai că nu numai eu știu asta, ci și ele, mamele lor. Vezi dumneata – ce e bun e ori imoral, ori ilegal, ori indigest eu de multe am combinat aceste ieșiri și mi-am făcut treaba. E adevărat că burlacii știu mai multe despre femei decât bărbații căsătoriți, în caz contrar ar fi și ei căsătoriți… vezi și de asta m-am făcut călugăr. 2) Și Dumnezeu? – nu ți-a fost frică că te vede Dumnezeu pentru nelegiuirile dumitale și te pedepsește. 3) Vezi dumneata – în biblie zice să nu prea curvești, și nu să nu curvești – dacă la asta te-ai gândit. (Toți râd) 2) Și apoi niciodată nu m-am îmbătat ca porcul. 1) Dar te-ai îmbătat ca țapul. 3) … asta … când privești la barbă. 2) Ai furat, ai mințit? 3) Cu furatul n-aș prea zice în afară de două, trei femei pe săptămână – când mă întâlneam întâmplător sau cu neveste supărate, văduve, triste … nemângâiate.

128

2) Și le consolai dumneata? (Toți râd) 1) Cu complicitatea lui Dumnezeu. 3) Doară asta nu e tâlhărie, o fi la drumul mare, în pădure, în amiaza mare dar nu tâlhărie… 1) De ce n-ar fi părinte, treaba asta un act de împlinire, de binefacere, de pioșenie… 3) De pioșenie că unele devin mai pioase, mai bune, mai blânde, mai liniștite, mai împăcate cu Dumnezeu, cu soarta... DA… aveți dreptate. 2) Da pentru soții lor … ce ar fi păcatul ăsta. 3) Ce altceva decât păcatul lor, nu al meu, eu doar am îndreptat lucrurile – eu nu sunt popă – eu sunt călugăr – popa nu dă, ia de la toți – eu dau la cine îmi cere și nu numai … și la cine vrea … deo-camdată … este… dacă este, este și pentru care este și pentru care nu este trecut pe răboj este. 1) Dar ai deja părul cărunt. 3) Omul cu părul cărunt merge încet dar ține mult … zice creștina. (Toți râd) 3) Nu cu măsura voastră că voi sunteți tineri cârlani față de mine dar pe ici pe colea … merge … o măslină, fie și o scobitoare. Nu știu dacă popii mint dar călugărilor le mai scapă câte o confuzie acolo, două: spui că a zis Sf. Petru dar a zis Sf. Augustin, dar nu cum mințiți voi lumea de două zeci de ani. Ba că a zis Iliescu și n-a zis Escu, ba că a zis Ceanu dar a zis Geană. Vrăjile alea bocnă fie vara fie iarna sunt minciuni adevărate, de îngheață – apele … dacă nu adevărate minciuni false. De altfel bărbații mint femeile 70%, femeile mint bărbații 80% … și între ele femeile se mint 95%. Minciuna nu e numai politică e și civilă. 2) Știu ce vrei să spui părinte, minciuna este ranga politică a partidului câștigător în alegeri. 1) Eu i-aș spune bomba politică câștigată în cele din urmă de coaliția câștigătoare. 2) Asta pentru că nu ați câștigat voi. 3) Dacă poți considera speranța în Dumnezeu o șansă să câștigi alegerile atunci ai o șansă dar la alegeri e bine să nu mergi cu

129

acatiste, cu rugăciuni – poți merge însă după cum e obiceiul în-veșnicit tot de voi cu pomeni electorale – bere, mici, cârnați, găleți, lighene, oale de noapte ... țucale de zi… zii… 1) Lasă politica, care femei sunt cele mai bune – părinte – ești om cu multă experiență … de viață. 3) Iarbă bună în mărăcini taică dar nici ca alea care când se uită în oală – acresc ciorba. Asta nu înseamnă că poți să ai mai multe pofte decât nevoi fără să-ți dai seama, că pățești ca fotbaliștii, cei iubiți atât de mult de atât de multe de se trezesc dacă se trezesc nu numai în chiloți ci și desculți. Așa sunt iubirile mondene atât de curate că fac curățenie până la ultimul leu. E mai de folos mai mulți bărbați pe lângă o femeie frumoasă decât unul singur lângă o femeie urâtă. Ca în afaceri, decât singur la o firmă cu pierderi mai bine mai mulți la una cu câștig. Eu de fiecare dată am venit cu cele lumești și-am rămas cu maicile. 2) Părinte, dumneata te-ai supus datoriilor duhovnicești mai mult decât ai fi vrut aici în țară decât la Muntele Athos și la Ierusalim? 3) Virtuțile omului sunt după numărul degetelor de la o mână, greșelile după numărul degetelor și de la mâini și de la picioare, așa că … lasă-ți timp și pentru a fi om că nu trăiești de două ori – o dată pentru a fi cetățean și a doua oară pentru a fi tu însuți… trăiește clipa – eterna clipă -. Omul e ca aerul și ca apa dacă sunt îngrădite își pierd prospețimea, dacă sunt libere sunt mereu proaspete. Despre virtuțile străinătății, vă pot spune, că revenind în țară după prima plecare de numai 1 an și ceva la aeroport, când l-am auzit pe taximetrist înjurând, mi-au dat lacrimile, venisem acasă. Puțini cetățeni, mult popor – totdeauna a fost așa. 1) Când ești mai fericit: când ești mai deștept sau când ești mai fălos? 3) E o confuzie, domnule ministru, în modul de a mă întreba. Poți fi un fericit, foarte fericit când nu conștientizezi ce li se întâmplă semenilor tăi, cu cât înțelegi mai puține întâmplări nefericite cu atât îți pasă mai puțin și invers. Foarte important este să fii înțelept, să ai o măsură în toate, să ai onoare și demnitate, să ai bun simț și credință, să faci bine ce faci. Nu scurma pământul după fericire – o ai lângă tine – întinde mâna. Viața fără griji, fără afecțiune, pare o virtute, dar nu e… e ceva cumplit, îngrozitor să simți că nu faci umbră pe pământ.

130

1) Măi, dragă, pedelistule – dar voi aveți de cap limpede – un profesor – teoretician finanțist care se pretinde nr. 1 în taxe și impozite – a scris și două cărți, de fapt una și în a doua ediție aceeași după care dacă te iei este exact ca și cum ți s-ar descrie drumul spre Brașov pe care mergi dar te trezești la București – adică vezi că între Tg, Jiu și Vâlcea ninge și e și polei să nu te mai duci la Pitești… din Craiova. 2) Măi asta e ca și cum ți-aș spune eu ție că pe unde am fost eu acum zece ani – unii abia azi se duc. Făceam bisnis cu cauciucuri și oale, pe vegeta și Viceroi – țigări de contrabandă. 1) Și acum ești ministru de finanțe … ha, ha, ha! 2) Și cum ai vrea? Unde să fie probată competența, în afară de graniță… pentru funcția de ministru. Incompetența unora e mai păguboasă decât corupția altora, mă rog fie și acelorași – nu poți pune un popă la agricultură decât dacă ești PSD – ist sau un ginecolog la comunicații numai dacă ești PNL – ist. 3) Dragilor, dar nu vă mai certați degeaba că vă bate Dumnezeu… pe umăr. 1) Dacă nu ne batem noi unul cu altul… degeaba ne bate și Dumnezeu! că nuntă fără tobă și ședință fără vorbă nu s-a prea auzit. 2) Agricultură fără ploaie e căpiță fără paie. 3) Dragilor să vă povestesc ce mi-a povestit un nepot de la Dâlga ce a pățit el acum câteva zile – era la ușa cabinetului unui spital din provincie stătea mai de după o ușă, îl durea burta și smerit și suferind își aștepta rândul – la un moment dat iese doctorul, cu un ochi vigilent scrutează sala și cu un gest autoritar și plin de încredere – face ordine în gălăgia aia… „bă liniște… ce dracu” – așa a zis și președintele… nu eu „tu, tu, tu și tu intrați – voi ceilalți runda II”. Toți cei aleși erau cu câte o sacoșe în mână. A deschis ușa la un dulap și „aruncați-le acolo”… unii cu brânză, țuică, vin, găini, rațe, gâște și curcani… i-a luat pe fiecare în parte și i-a terminat de examinat în vreo 30 minute… Era cu un văr după mamă. „Ți-am zis să mergem acasă să ducem sacoșele și n-ai vrut – vezi cu ce ne aleserăm – să vedem ce mai mâncăm”. „Dar tu de ce ai intrat în cabinet” … „păi m-a văzut cu sacoșa și „hai și tu”, că n-am mai apucat să spun că sunt cu tine… că ți-a luat-o ție n-am nimic

131

împotrivă… ai plătit consultația, dar mie de ce să mi-o ia numai pentru că m-a întrebat cum mă cheamă? El doctorul. „Ce te doare”? – „eu: nimic”!, „el, nimic” și eu am rămas cu nimic și el cu brânza, vinul și găina mea… numai pentru că am făcut cunoștință” … „El nu ți-a spus cum îl cheamă – deci n-ați făcut cunoștință… greșit”… „i-a te uită la ăsta ce e greșit și ce e corect… și eu n-am ce mânca săptămâna asta”! Ce părere aveți domnilor miniștri? 1) Ce părere să am decât că la noi sunt prea mulți isteți și prea mulți proști unde nu trebuie. 2) Părinte când vă dați seama că un politician minte și a-ți vrea să-l opriți ca să nu zic să-l disprețuiți. 3) Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, vrea îndreptarea lui și mai ține cont și de situații. – circumstanțe agravante și nejustificate – credință fără de nădejde nu se poate Antim Ivireanu zicea că păcătosul se săvârșește – din slăbiciune – din necunoaștere – din voia cea fără de voie și care nu se iartă Vedeți, dragilor, buna credința nu suplinește competența, măsurile pe care le-ași luat voi ca miniștri de finanțe se încheie prin consecințe. Noi oamenii suntem ființe sociale, venind pe lume ca rezultat al activității altora. Supraviețuim depinzând de alții. Grija față de alții devine scopul existenței noastre. Voi nu aveți cum să aveți rezultate atâta timp cât aveți mai multe interese. Voi azi ziceți una și faceți alte alea, alea și iese altceva – mâine tot așa până nu mai aveți crezare din cauza antecedentelor – din acel moment începe sfârșitul domniei – nu e de ajuns să ne placă cum vorbește, cum arată, cum se îmbracă un ministru, trebuie să vedem și ce face un ministru. Până acum se pare că am trăit în Jafonia – toți care cum au venit la guvernare – au furat – concursul de furăciuni a fost organizat de toate partidele, de 20 de ani se tot fură… și noi tot mai săraci suntem. 2) Încet, încet viața îți cere să te supui altor porunci decât pe cele care le știi, la care te aștepți. 3) Despre ce porunci vorbim noi acum creștinilor, porunca de-a

132

fura cât mai mult și cât mai la vedere de la cât mai mulți – asta este ce aveți voi în minte și în gând. E adevărat că mulți grași din parlament luptă pentru a scăpa de sărăcie pe cei slabi. S-au înmulțit proștii, zic unii ocazie cu care deștepții se văd mai bine. Dacă ajungi la un teatru de comedie și un actor joacă bine – ori e tâmpit, ori e geniu – oricum nu moare nimeni, dar dacă ajungi pe mâna unui medic prost și-ți greșește diagnosticul și deci și tratamentul sigur mori – iar voi miniștri de finanțe creați prin incompetența voastră adevărate tragedii. La scriitori e altfel, cu cât un scriitor este mai ciudat prin ceea ce face, cum se comportă cu atât e mai normal – normalitatea scriitorului este ciudățenia… anormalitatea, da anormalitatea e normalitate, e firescul. 1) Ce tot ne înfășori mințile aici părinte cu tot felul de bazaconii, nu vezi că noi suntem oameni politici – nu intelectuali. 3) Cred că nu e cazul să crezi că ai dreptul de a fi un pârlit de politician când refuzi dreptul de a fi informat, nu oricum ai dreptul de a fi om politic. 2) În viață dacă pierzi și te tot gândești la pierdere, te duci mai repede unde nu vrei – uite, de azi gata, mergi mai departe. 1) E corect. 3) Trebuie să ne rugăm să avem credință în Dumnezeu, dincolo de credința în Dumnezeu nu mai e nimic. Destinul ti-l creezi sau te supui lui – dacă ești puternic – ți-l creezi dacă nu, nu. 2) Omul nu poate inventa o muscă dar poate inventa vârcolaci, diavoli cu personalități uluitoare. 3) Teoria conspirației – e cea mai e cea și mai teribilă conspirație – când arunci vina cuiva pe celălalt sau pe altcineva – chestia asta e chiar politica la voi. Înainte mergeai la votare pentru că nu se schimba nimic, acum mergi pentru că se schimbă doar politicienii între ei – interesele rămân aceleași… ca și cizmele iarna. 1) Eu am colegi, fost miniștri care au renunțat la politică. 2) Și eu am. 3) Da, vă cred – n-aveau de ce mai rămâne ăștia au furat până au ajuns oameni cinstiți – de aici necazul… că cei mai mulți cred că banii te pot ajuta să poți face orice… multe… dar nu orice. 1) Pentru bani faci orice și politică și mătănii.

133

3) Domnilor miniștri eu vă pot spune că munca pe care o faci cu plăcere te vindecă de truda ei, voi nu știu dacă puteți spune același lucru… eu sunt mântuit prin ceea ce fac, voi bântuiți tot prin ceea ce faceți, dați-mi bani pentru mănăstire și veți fi și voi mântuiți. (Toți râd) 2) Practică ca să înveți, învață ca să practici – nu mai știu de unde știu asta, dar știu că știu că nu pot știi tot despre lume și viață? Niciodată nici când… n-am avut pretenția asta, cum te văd pe dumneata părinte 1) Care ar fi crezul dumitale ca om? Părinte cu care ai venit pe pământ. 3) Și al dumitale cred că e același. Împărtășesc tot ce mi-am însușit, dau din experiență și creație pentru a îmbogății lumea cu ceva mai mult decât avea când am venit eu. Trecutul meu e viitorul meu. Când ai încredere în ceva – are loc efectul placebo, adică îți stimulez propriile endorfine și te simți mai bine. 2) Dar ce crezi dumneata despre fiecare dintre noi? 3) Exact ceea ce credeți voi amândoi despre mine și nu ceea ce cred eu singur despre voi amândoi. Voi sunteți capabili să puneți taxe și pe apa de ploaie, și pe fundul de tigaie, și pe scaunele din restaurant, și pe căscat, și pe oftat, dar pe lălăială nu v-ați gândit să puneți, am fi mai calmi, mai liniștiți, mai curați. Pedeapsa trufiei vine exact când ești mai sigur pe tine, când te aștepți mai puțin ca un ghiont de urgență. Hai să vă spun una popească. Era prin 2000 – din sport național furtul devenise politică de stat. M-am dus la un demnitar să-i cer bani pentru mănăstire – să-i pun acoperișul. „Da părinte te ajut dar eu cu ce mă aleg din treaba asta, măcar cu 10% cât este bacșișul național” – a fost prima dată în viața mea când am simțit nevoia să-i dau una peste gură, mi se sfințea palma dar era inutilă reacția mea – palma mea și așa era sfințită m-am gândit să-l trimit la dracu, mă împingea nevoia. Diavolul dacă îl lovea cred că i-aș fi binecuvântat coarnele în momentul acela, mai târziu am auzit că l-a lovit damblaua, așa că n-a scăpat. Fiilor, eu nu-mi permit să vorbesc așa liber cu toată lumea – cu oameni deștepți poți să o faci – știu din experiență … am o vârstă, nu-mi pare rău că sunt mai înțelept, dar în pare rău că nu mai pot fi tânăr. Dracul când îmbătrânește se călugărește... nu pentru că a făcut ce a vrut, tânăr… nu… pentru că nu mai avea ce face.

134

1) Părinte dumneata cum te simți ca om? bogat, n-ai cum, că n-ai nimic al dumitale, dar împlinit, realizat … pentru ce ai făcut până acum… ești. 3) Sunt împăcat cu Dumnezeu – și bogat, pentru că n-am datorii. Viața este un fel de soare cu dinți – nu te doare când te mușcă, dar nu te mușcă când te doare. De fapt am făcut ce trebuia făcut, am credința în consecințele faptelor mele…dar ce vă faceți voi? Pentru că povara recunoștinței e mai grea decât povara urii. Taxa pe mușcătura mâinii care a dat pâine poate fi ca un impozit pe hohote de râs, și acela îi plâns nu râs. 2) Noi facem ce au făcut pădurarii de la Calafat când i-a pus unul din primii secretari cu probleme de probleme „Dindere” să „surfileze” coroana plopilor de pe marginea șoselei Craiova – Calafat, în formă de „castron” sau „scaun” – și ei au tăiat toți plopii la înălțimea scaunului. Când a văzut Dindere ce au făcut să moară – să vă ia mama dracului de nenorociți, vă dau afară pe toți – în ședință publică scandal mare: cu urlete și înjurături cât cuprinde, șeful parchetului pădurilor s-a apucat să explice că ei așa au înțeles „scaun” adică să se poată așeza turiștii să se odihnească pe marginea drumului – „înșirați așa după plopi”. Unul mai mucalit ce s-a gândit el să-l întrebe pe primul secretar: „dacă ne dați afară, putem rămâne totuși pe ștat că aducem banii de acasă ”. pădurarii și morarii – nu voiau neapărat să primească salariu – ei se mulțumeau să muncească fără bani în folosul statului – mulți din cei aleși și-au păstrat obiceiul și vameșii, nu întâmplător miniștri de interne sunt foști vameși. 1) Părinte, sunt foarte încântat să ne mai vedem din când în când chiar dacă foarte rar. Să ne ierți că suntem așa șacali și cu dumneata dar avem și noi necazurile noastre… suntem sugrumați de draci ce să facem să ne dregem… imaginea. E greu știm, înțelegem… asta e. 3) Măcar vă alegeți cu ceva că eu îmi pun și virtuțile și talentul la bătaie pentru bani după cum vedeți – vreau să termin ce am început cam a șaptea oară. 2) Șapte mânăstiri părinte – asta e cifra biblică dar și a mincinosului. Șapte mânăstiri… 1) Dragă colega n-are nici un sens ce are non sens ce să mai discutăm, cum ar zice Vanghelie… Care este… este aceiași mânăstire dar în

135

șapte locuri, încercările sunt șapte, reușitele șase încercările sunt Dumnezeiești, nu și mânăstirești, adică greu de finalizat… 3) Nu v-am spus că l-am certat pe Dumnezeu pentru câte mi-a dat… În toate cele șapte încercări nu e numai strădania mea – am fost sfătuit, nu ajutat de episcopi, de enoriași, de alți miniștri, de maici și de măicuțe … să vin la voi la miniștrii de finanțe… și la bogații clipei… să mă rog… 1) Cum erau maicile, maicile mai mult sau mai puțin drăguțe… cu dumneata când te sfătuiau. 3) Mult prea drăguțe e adevărat … că doar sunt oile Domnului, și mioarele omului. 1) Dar părinte cele mai multe legi după care se conduce Ministerul de Finanțe sunt date pentru a lua bani de la oameni și numai una, două pentru a da bani oamenilor. 3) Da taică dar legile nu trebuie făcute să te învețe și cum să mergi pe culoar – trebuie să-ți arate și unde trebuie să ajungi, eventual ieșirea la lumină și nu trebuie făcute împotriva cuiva sau pentru cineva ci pentru ceva. Ei acel ceva trebuie să fie mult mai important decât acel cineva care este împotriva cuiva. Așa e drept, corect, principial… dar cum nedreptatea este mama dreptului și „care este” tatăl gâlcevilor (a zis Iorga) nu Vanghelie – ne trezim compromiși de propriile noastre compromisuri. 1) Ce e parlamentul în mintea dumitale, părinte? 3) E un târg zgomotos de săptămână unde în lipsa cailor tropăie măgarii, unde toți vorbesc și vrute și nevrute și nimeni nu aude pentru că e și dormitor național… fără lenjerie, e adevărat nu e dezordine dar e harababură, o dezordine ordonată de partide. 2) Părinte ești un om mare… după numai după cum pui problemele ai și harul, ai și darul – înțeleptului? 3) Sunt cât un stup de albine și cu defecte pe măsură. Cine se crede om mare poate fi și gol… eu mă nu știu nici plin nici gol, sunt ce și cine mă vedeți. 2) Mare am spus, nu bogat. 3) Bogăția se dobândește ori prin trudă, ori prin tâlhărie. Ori eu nici n-am trudit ca un rob nici n-am furat ca un politician. Ce să-și dorească un călugăr ca mine decât o altă mănăstire cu maici. Nu-mi

136

plac cele cu taici, nu mi-au plăcut niciodată… de aia am avut noroc, mi l-am făcut singur … nu mânăstirile de maici a fost norocul meu, ci maicile din mânăstiri, mânăstirile le-am făcut eu cu ajutorul lui Dumnezeu iar maicile au venit cu voia Domnului... 1) Tata avea o vorbă, ferește-te de copita măgarului și de jijeul porcului. 2) Că te păgubește de un picior în frunte, și de vânătăi… cam multe. 3) Cu fiecare pagubă înveți ceva în plus ar zice înțeleptul dar eu care n-am avut ce pierde, n-am avut ce învăța… din pagubă, am învățat să câștig încrederea oamenilor exact când am avut mai puțină nevoie de ea. 2) Și familie de ce n-ai, părinte? 1) De unde știi tu că n-are! 3) Pentru că e ușor să te însori – greu e să-ți faci familie și mai greu e cu cine. Femeia trebuie să-ți fie ca cel mai bun prieten; ori ca să-ți faci un prieten îți ajunge un pahar cu vin; să ți-l menții nu-ți ajunge un butoi. Că veni vorba de butoi – aveam un prieten călugăr, era japonez – cât a stat aici – eu îl învățasem să bea mult, el mă învățase să mănânc puțin, acum el a murit și nici eu nu mă simt prea bine… exact când ne însușisem fiecare virtuțile vieții celuilalt. 1) Așa a vrut cerul, Dumnezeu, să trăiești singur. 3) Cerul a vrut una, eu vreau altceva, iubirea femeiască eu cred că e cam cum e coada măgarului – oricât ai măsura-o, mai lungă de un cot nu se face. Iată un motiv de-al meu… personal, pentru care aș putea spune, că patimile orbesc, pasiunile nu. 1) Hoțul neprins e om mare. 2) Dumneata părinte ai alură de mare domn – dacă nu-l înșeli pe Dumnezeu după cum singur ai spus… după cum arăți… totuși pe cine înșeli. 3) Pe voi, pe fiecare în parte și pe amândoi deodată dar numai când sunteți miniștri… firește de finanțe. Când voi vedeți în fiecare un hoț un evetionist. Dacă dorești ca nimeni să nu te fure – socotește-i pe toți oamenii hoți și vei trăi liniștit… dar vei muri mai devreme… nu mai repede. 1) La ce s-ar rezuma succesele în viață părinte? 3) Dorința, fapta și gândul sunt ursitorile oricărui succes dar numai însoțite de muncă, talent și noroc; nevoia, iertarea și păcatul să le ai

137

mereu în gând și în culcare și în sculare. Căci nimeni nu vine la biserică decât pentru a-și destrăma necazurile și pentru a cultiva bucuriile. 2) Pâinea noastră cea de toate zilele ce ne e dată nouă de Dumnezeu… 3) Și Dumnezeu nu ne va împuțina-o cum au făcut alții și nici nu ne-o va spori nu pentru că e un domn ci pentru că e un domn cinstit. Nu există speranță fără încredere, fără curaj, fără efort. 1) Părinte cât de sincer poate fi un om ca dumneata? Sunt și situații când nu crezi în ceea ce faci. 3) Dacă sunt sincer, sunt foarte sincer, pentru că sinceritatea e singura bogăție a oamenilor care nu au nimic, a spus-o – Al. Dumas. Eu pot făgădui a fi foarte sincer dar nu imparțial (Goethe). De cele mai multe ori e imposibil. Și atunci, abia atunci nefericitul de mine nu cred, nu pot să cred că nu cred. Cu luciditatea nu te poți bucura de nimic. Luciditatea și-o arogă oamenii pentru a arăta cât sunt de deștepți. De ce credeți că numai o treime din oameni cred în știință și două treimi în religie?! Pentru a răspunde marilor întrebări: Suferință, Moarte, Iubire. 2) Cât de greu e să apreciez un om pe care îl cunoști într-o împrejurare oarecare? 3) Nu foarte greu, depinde și de împrejurare – dar mult mai greu e să-l apreciez cam cum ar vrea el. Gata plec – nu suntem la un seminar de teozofie. Și aici suntem în biroul domnului Isus Hristos că el își are ca și Dumnezeu, biroul în orice loc din țară. Vă mai amintiți biroul tovarășului… în fabrici și în uzine, pe ogoarele patriei. 2) Părinte, biserica nu dă răspunsuri concrete problemelor oamenilor, actualității. Eu cred că nu a dat niciodată… Știi cum zic americanii – nu fi un țăruș pătrat într-o gaură rotundă – noi avem bună cuviință… să-ți dăm banii, dar nu toți deodată, mai avem nevoie de dumneata, mai vino pe la noi… după bani, înaintea banilor cum vrei. 3) Nici o grijă. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul vostru voi mai face o mânăstire fie și de taici, iar voi ca politicieni ce sunteți faceți ce a-ți învățat: vopsiți drumurile și șoselele cu asfalt la preț de autostradă, zugrăviți pereții blocurilor cu laude deșarte, sabotați măcar agricultura cu programe europene. Și nu uitați Diavolul se ascunde în detalii – detaliați nu mai mințiți poporul în numele interesului național și obțineți maxim de profit individual. Am

138

învățat astăzi de la voi să vorbesc, îmi mai trebuie zece ani să învăț să tac dacă nu e prea târziu. Nu știu de ce văd în politicieni goarnele apocaliptice ale prostiei ca boală politică. Și asta pentru că atunci când un politician vorbește la un miting despre „proști” și opoziție – și nu dă nume, el crede și mulți din staful lui cred că doi din trei prezenți sunt guguștiuci și nu-i percep mârlănia. Vă mai amintiți cântecul ăla. „Partidul minte, minte luminată”. Am dreptul de a fi nedrept pentru că am dreptul la (o) opinie ce poate fi contrazisă. Nu știu dar mulți dintre voi când luați contact cu politica, cu puterea e ca și când dincolo de asta nu mai e nimic. Nu vedeți nimic, nu mai auziți nimic – voi și numai voi iar după voi potopul. Că numai mâine nu-i poimâine și o dată e ca niciodată și te trezești dormind în flăcările iadului făcut de tine și de cei ce te-au mânat în luptă, și încă o dată ai de trei ori ai mai mult decât îți trebuie dar de data asta necazuri și belele și abia atunci te rogi de Dumnezeu și nu de Satana să te ierte… Omul încă nu știe dacă Diavolul este o plăsmuire a creierului sau există cu adevărat. Eu cel puțin pot să vă dau o singură certitudine, mă îndoiesc de existența Diavolului dar nu mă îndoiesc de mârlănia lui. (Pleacă popa).

* * *

Da, uite, Doamne,... eu am venit să rezolv o problemă... de maici și plec cu încă una... de taici?! „Ăia hoți, ăștia hoți Fire-ar mama lor la toți Vin ai noștri, pleacă ai noștri Noi rămânem tot ca proștii (De undeva din stradă Se aude un cântec – pop – la început popa se oprește să asculte și plăcut surprins fredonează și apoi în plecare cântă și el cât îl țin puterile). Ăia hoți, ăștia hoți Fire-ar mama lor la toți Vin ai noștri, pleacă ai noștri Noi rămânem tot ca proștii”!

139

Cu bască, fără bască

– Ia uite, fată, și la Valerica Pinu cu unu’ după ea! – Cu bască sau fără bască? – Uite-l-n față acolo, trage de-o sacoșă. Îl pusă aia să care samaru’. – Da’ parcă nu e ăla de-i căra pumni, ăsta cară cartofi. – Fată, da’ parcă-l cunosc pe ăsta. Nu e ăla de miercurea de la televizor. – Cred că nu mai văd bine, păi eu îl cunosc pe ăsta, m-a alergat și pe mine acum 20 de ani. – Și de ce nu te-ai împiedicat, fată, proastă ai fost, acum îți căra ție cartofii. – Fată, păi ăsta o alerga pe asta acum 20 de ani când eram și eu… dar era și ea… da’ nu-mi e necaz, mi-e necaz mai mult pe el, când m-am împiedicat ăsta nu mai era. – E, s-o fi dus și el ca omu’ după vreo tufă. – Fustangiu cum era, numai fufe alerga. – Asta era și cântăreață, eu nu mă puneam cu ea. – Tu te puneai cu el, da’dacă ai fost proastă și te-ai încurcat cu șefu’, acu’ nu vindeai castraveți în piață să-mi faci mie concurență. – Dacă nu mă măritam cu mocofanu’ de bărbatu-meu, eram departe… – Erai la dracu, erai șefă peste ălea de la pod. – Ce fac, fată, ăia, nu mai terminară de cumpărat, că trage de două sacoșe, al dracu’ ce bani are ăsta. – Ce dracu’ de bani are ăsta, fată, tu nu vezi că cumpărară numai cartofi și castraveți. – E, văzui că ea cumpără castraveți, cred că le duce doru’. – Ca noi, că trecu’ și primăvara și… degeaba. – E, văd că el cumpără țelină. – Și ea morcovi, a dracu’ nu-i ajung castraveții! – Văd că duc sacoșele la mașină, i-a vezi ce mașină are! – E…, are mașină procopsită, doar nu crezi că veniră cu Trabantu’, la banii lui… veneau și cu ATV-ul. – Ce ATV, fată, puteau să vie și cu trenu’. – Cum dracu’ cu trenu’ la piață?

140

Şvaiţer cu caşcaval

– Ţi-am mai spus, în politică, după ce ajungi sus, dacă nu dai cu pumnul în masă şi dovedeşti că eşti jupân – eşti mâncat. – Pot disensiunile să creeze armonie în cele din urmă, dacă tot ai spus, chestia cu jupânul e viabilă? – Şi DA şi NU, nu poţi şti imediat cine are dreptate când toţi au dreptate, dar poţi afla cine e plopul a cărui frunză bate când vântul nu bate. – Aşadar, întotdeauna să ai în vedere ce mai… să vezi dacă ieri îl poate include pe azi. – Şi dacă DA e nu şi invers nu e DA. – Niciodată n-o ştii, dar ce poţi să ştii sigur e că nu poţi să ştii îndeajuns ca să nu-ţi mai doreşti nimic, nici de la copiii tăi. – Ştim însă ceva ce pare şi înţelept şi interesant de la un mare om de afaceri, nu mai ştiu cine: că poţi plăti pe cineva să-ţi ude grădina, poţi plăti pe cineva să-ţi conducă maşina, dar nu poţi plăti pe nimeni să moară în locul tău. – Dar să te iubească nevasta poţi plăti pe cineva? – Nu şi nici să-ţi iubească nevasta nu e nevoie de plată, plăteşte nevasta cu bani de la tine şi tu nu eşti obligat să ştii şi nici să fii de acord. Când vor doi, al treilea nu mai are nicio treabă. – Şi, dacă e zi de post, eu, capul familiei, aş putea fi pedepsit de divinitate pentru fapta altuia. – Şi ce, mă rog, ai fi primul nevinovat pedepsit, fie şi de divinitate, care ştie tot şi vede tot, mai ales că într-un an sunt mai mult de 200 de zile de post – e drept că aceste zile au efect curativ şi sunt folosite de amante – nu ca virtute. – E drept, ce zici că şi Cristos a fost nevinovat şi a plătit pentru vina de a fi domn, a vrut să salveze omenirea şi i-a ieşit. – Miercuri a fost trădat şi vineri răstignit. – Asta ştiam. Eu nu ştiam şi nici acum nu ştiu – de ce şi cum am ajuns noi, doi amărâţi, să filozofăm pe teme de care nu ne temem încă – ce dracu, mai e până să o luăm pe drumul bisericii – femeia şi biserica, tema temenelelor.

141

– Asta e părerea ta. – Da. – Dar mie îmi e frică de amândouă, şi de muiere, şi de Dumnezeu. – Bag seamă părerea ta e două păreri – muierea şi biserica. – Numai una e părere, nălucă, mă rog, credinţa, dar femeia e certitudine – cel puţin muierea mea, să ferească Dumnezeu… vezi de ce eu fug de femei. – Da' cel puţin la biserică te duci? – Nu mă duc, nu, nici la biserică. – Atunci să ştii că ai o problemă. – Oi avea… la cârciumă, că acolo mă duc zilnic. – Lasă pe aia, ai o problemă. – Care? – Nu ştiu, dar dacă mai stăm de vorbă, aflu. – Asta e părerea ta. – Ei, a mea e că nu spun prostii, bagă la cap: putem vorbi orice, dar aş prefera să afli şi tu ceva, tu de la mine, eu de la tine, despre politicienii noştri, cu care eu mă asemăn, dar nu mă adun, altfel nu eram aici acum… eram la troacă, bine îmbrăcat, elegant chiar şi, cu nasu' în vânt, discutam nimicuri boiereşti. – Vezi, asta nu se vede şi ce nu se mai vede e că cei mai mulţi au comportament de curve. – N-aş zice asta, nu, nu, cel puţin nu despre toţi. – Da' eşti de acord că cei mai mulţi după ce te înşeală, te mai şi fură, apoi râd. Patru ani îi doare la pălărie… trai, neneacă. – O ispravă de doi lei, ar zice Pleşu. – Eroare. Zic eu, cetăţeanul fără colenţi. – Ai dreptate, fratele meu drag şi stafidit, prefer să am bani, avere, femei nu – nu mai vreau că nu mai pot. – Da' puşcărie vrei? – Nu. – Atunci, mulţumeşte-te cu ce ai. Ţi-m zis de mai multe ori că ai dreptate, ia ce ai. – Cum să iau ce am? – Nu e aşa că nu e aşa la ce te-ai gândit? Te-am auzit! – Dar nu m-am gândit la nimic.

142

– Vezi, dacă te gândeai la bani, la avere… – Mă gândesc acum. – Atunci, ce atunci, acum, în câteva zile trebuie să-ţi faci rost de un patriarh politic – pupi poala ca la popă, vezi că pentru dos e mai complicat, trebuie să stai la coadă… miniştri, deputaţi… foştii ăilalţi. – Mizerie mare în politică. – Constat că nu ştii ce e acela politician. – Nu, nu ştiu. – Ei, află, mai întâi trebuie să fii, să fii printre ei, apoi să faci şi mai la urmă… afaceri. – Afaceri cu statul… aici e cheia problemei. – Şi ce trebuie să fac pentru asta? – Să ai grijă de tine ca să ai grijă de patriarh. – Cum? – Îi faci şi statuie ăstuia. – Cu ce bani? – Cu banii statului, aşa începi. – Ca aia a lui Traian din faţa Muzeului naţional – cu falusul dezbrăcat cu capul gol. – Gol, dar plin de parale. – Nu înţeleg nimic. – Nici nu ai nevoie, îţi spune statuia lui Traian ce şi cum, te iei după el. – Cum, cu ce? – Cu furăciunile cu Căpuşeanu, cu Umbrăiescu, cu gropile din asfalt. Gropile sunt o avere naţională. – Gropile? – Cu astuparea lor câştigi, logic ar fi nu și cu facerea lor, dar le faci de mântuială şi uite aşa pe vânt, pe ploaie cum le-ai şi făcut, banii curg, cărarea afacerii e făcută, drumurile mitice. – Cum mitice? – Mitice, de la miticii ăia cu care te combini, asta e politica, un spectacol, marea finanţă e ce e în politică. – Ce e? – Ceva de culise, un fel de şvaiţer cu caşcaval.

143

CUPRINS E păcat să n-ai păcate ................................................................................ 7 Țeapă, țăpligi, țapinari ............................................................................ 12 Otreapa și smardoiu’ ............................................................................... 13 Roadedeal și roadevale ........................................................................... 16 La sfântu’…așteaptă ............................................................................... 18 În izmene, fără izmene ............................................................................ 20 Franc-Furt ............................................................................................... 22 Francfurt de la primărie-n sus ................................................................. 26 Eu, tu și-o umbrelă.................................................................................. 30 Calu’bălan șușaua verde ......................................................................... 32 Când la trap, când la galop ..................................................................... 35 Să dea Dumnezeu! .................................................................................. 38 Ciobârlete și ai lui ................................................................................... 42 Haideți... să haidem ................................................................................ 44 Bine... că nu se poate .............................................................................. 49 Ciolan, cu fasole, de guguștiuc ............................................................... 53 Ia beleaua, neamule ................................................................................ 57 Manțogărie cu tămâie și colaci ............................................................... 59 Prezentare generalizată ........................................................................... 62 Geaba lună, geaba stele .......................................................................... 64 Jos pălăria – Sus pălăria .......................................................................... 66 Mă certai și eu cu popa ........................................................................... 71 Mangafaua XXL ..................................................................................... 75 Năravuri cu cozondragi .......................................................................... 78 Nu mai ninge... cum ningea .................................................................... 80 Belele și farisei ....................................................................................... 83 Viața ca un roz în plic ............................................................................. 94 Nu-i așa că nu-i așa ............................................................................... 105 Hai că mi-a ieșit .................................................................................... 107 Familia Târâș Grăpiș ............................................................................ 110 Rahat cu prune ...................................................................................... 113 ...Care este ............................................................................................ 116 Cu bască, fără bască .............................................................................. 139 Şvaiţer cu caşcaval................................................................................ 140