Mihai Eminescu este in literatura româna poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, dupa cum afirma George Călinescu. El este cel mai mare poet na ional, care exprima cel mai bine si cel maiț complet spiritualitatea românească.Eminescu a fost o personalitate cople itoare, care i-aș impresionat pe contemporani prin inteligen ă, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivelț european i farmecul limbajului. Scrisul era viata lui:ș  omul cel mai silitor, ve nic citind, meditînd,ș scriind… poet în toată puterea cuvîntului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.   Primul, care a intuit marele efect modelator al crea iei eminesciene a fost Tituț Maiorescu:Eminescu a facut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfaptuită de el a limbii na ionale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltareț ulterioara a vesmantului i cugetării române tiș ș . Câteva creaţii ale lui Eminescu direcţionează concepţia poetică: ”Numai poetul”,”Căr ile”,”Criticilor mei”,”Cu gîndiri i cu imagini”,”Eu nu cred înț ș Iehova”,”Icoană i ărivaz”,”Iambul”,”Epigonii”,”În zadar suspin i sufăr”.ș ș

În „Epigonii” Mihai Eminescu dă definiţia poeziei, pornind de la întrebarea „Ce e poezia?”, pe care o concepe ca pe o creaţie pură, divină, în care imaginile poetice sunt „icoane”, ce înnobilează prin sensibilitate, emoţie, „glasuri tremurate” mintea şi sufletul omenesc: „…Înger palid cu priviri curate, Voluptuos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate, Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.” Eminescu îi mărturiseşte lui Iacob Negruzzi într-o scrisoare ce însoţeşte poezia „Epigonii”, motivele pentru care aduce laude poeţilor elogiaţi care „nu sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci numai pentru că într-adevăr te mişcă acea naivitate sinceră, neconştientă cu care lucra ei.” Eminescu se încadrează singur în curentul literar al romanticilor , recunoscând înclinaţia sa de vizionar, scepticismul solitar şi preferinţa sa pentru antiteză: „Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici Nici cu stil curat şi antic Toate-mi sunt deopotrivă Eu rămân ce-am fost:romantic.” ( Eu nu cred în Iehova) Viziunea sceptică eminesciană privind condiţia poetului în lume , în societatea contemporană superficială, incapabilă să aprecieze arta adevărată, preocupată fiind de interese materiale, meschine este ilustrată în poezia „Criticilor mei”: „Ah!Atunci ţi se pare Critici voi, cu flori deşerte Ca pe cap îţi cade cerul: Care roade n-aţi adus Unde vei găsi cuvântul E uşor a scrie versuri Ce exprimă adevărul? Când nimic nu ai de spus.”Poezia trebuie să exprime întotdeauna adevărul vieţii, sentimentele profunde trăite de poet, existenţa omului să fie singurul izvor al inspiraţiei lirice: „În zadar în colbul şcolii, Nu e carte să înveţi Prin autori mâncaţi de molii, Că viaţa să aibă preţ Cauţi urma frumuseţii Ci trăieşte, chinuieşte Şi îndemnurile vieţii, Şi de toate pătimeşte (…) Şi-ai auzit cum iarba creşte.” ” În zadar în colbul şcolii”

”Iambul”este ritmul - poetul însuşi a demonstrat-o în repetate rânduri - cu cele mai multe posibilităţi de sugestie, fiind apt a trezi sentimente şi trăiri violente, puternice („patima şi ura”) dar şi sentimente subtile, gingaşe, de dragoste: „Dar iar cu dulce glas îţi umple gura / Atunci când Amor timid trece praguri”. Formal este metrul ce dă versului rotunjime, plinătate dar şi curgere uşoară, fluentă. Ca şi în Epigonii („Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”) comparaţia revelatoare este aceea cu dulceaţa şi consistenţa fluidă a mierii: „De mult mă lupt cătând în vers măsura, / Ce plină e ca toamna mierea-n faguri”.

  Artă poetică clasică, textul are şi o tăietură modernă prin semnificaţia intrinsecă pe care i-o acordă poetul iambului, prin autoreferenţialitatea sa: „Dar versul cel mai plin, mai blând şi  pudic, / Puternic iar - de-o vrea - e pururi iambul”. În poezia "Icoana si privaz”,pe fundalul iubirii, Mihai Eminescu pune in discu ie problemaț estetică i, apoteozandu-i pe Dante, Shakespeare, Homer, el se declara pentru o poezie în care inș perfec iunea formelor să fie turnate marile adevaruri ale vie ii. El ț ț însu i se nume te aici "alș ș veacului copil", mistuit mereu "de-adanca sete-a formelor perfecte" pe care să le însufle ească însăț printr-o tulburatoare vibra ie spirituală. Eminescu se ridicț ă astfel împotriva formalismului sec, lipsit de culoare a trăirilor.  Poezia „Cărţile” exprimă o extraordinară împingere spre studiu şi citire, implicând un adevărat tezaur, un adevărat repertoriu de valori şi un bogat vocabular, observând astfel diversitatea cuvintelor folosite. Comunicarea artistică dintre cele două genii este accentuată de puterea de sprijin a lui Eminescu, printr-o dragoste profundă, neînţeleasă, spirituală pentru cel ce este Shakespeare, Eminescu înfăţişând un emiţător permanent, iar Shakespeare devenind un adevărat receptor veşnic. Comunicarea are loc între epoci, conştiinţe şi gândiri diferite.

Shakespeare! adesea te gîndesc cu jale,Prieten blînd al sufletului meu;Izvorul plin al cînturilor taleImi sare-n gînd i le repet mereu.șAtît de crud e ti tu, -atît de moale,ș șFurtuna-i azi i linu-i glasul tău;șCa Dumnezeu te-ară i în mii de fe eț ț

i-nve i un ev cum poate să înve e.Ș ț ț

Crezul artistic al lui Mihai Eminescu este acela că numai arta eternizează creatorului, îl poete face nemuritor, idee exprimată în poezia intitulată sugestiv „Numai poetul…”: „Lumea toată-i trecătoare, Numai poetul Oamenii se trec şi mor Ca pasări ce zboară Ca şi miile de unde, Deasupra valurilor, Ce un suflet le pătrunde , Trece peste nemărginirea timpului… Treierând necontenit În ramurile gândului, Sânul mării infinit. În sfintele lunci , Unde pasări ca el Se-ntrec în cântări.”

  Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic i mitologic, i i are locul propriu nu numai în literatura ș șromână, ci si in cea universală. Genera iile în succesiunea lor i i transmit ca pe o datorie sacră ț șconvingerea, că Eminescu este cel mai mare poet na ional. Referindu-se la valoarea crea iei ț țeminesciene – din punctul de vedere a rela iei na ioanal – universal – George Calinescu afirma:ț ț  fiind foarte român, Eminescu este un mare poet universal.