Mihai Eminescu, biografie (1850 - 1889)

Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist român

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii. Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană. Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme

(Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens. În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.  Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".  

Comentariul literar “Romeo și Julieta” de W. Shakespeare și caracterizarea JulieteiWilliam Shakespeare este unul dintre cele mai importante nume ale literaturii universale. Un mare dramaturg și poet englez care s-a născut in 1564 și a plecat in neant in 1616. A scris comedii, drame și tragedii (Comedia eroilor, Hamlet, Regele Lear etc.). dar cea mai cunoscuta opera a sa este Romeo și Julieta – o tragedie in 5 acte, scrisa in 1594, care are la baza sa o peveste reală, petrecută in sec. Al XIV-lea. Aceasta este, probabil, cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria lumii. Aparține genului liric, iar specia din care face parte este tragedie, deoarece are un deznodamint tragic.

Tema acestei opere este lupta marii iubiri impotriva destinului.

Familiile Capulet și Montagne erau cele mai importante in Verona. Insă intre ele existau neințelegeri mari care durau de foarte mult timp.

La inceputul piesei, Romeo, o figură romantică tragică suferă din cauza Rosalindei care nu îi împărtășește dragostea.

La dineul fastuos organizat de lordul Capulet, Romeo o urmărește pe Rosalinda. și in loc să incerce să se apropie de ea, el iși petrece timpul in lamenatre “sufocându-se sub povara grea a dragostei”. Astfel, deodată el observă o femeie superbă de care se indrăgostește la prima vedere. La fel și ea se indrăgostește de Romeo, fără ca să se cunoască unul pe altul. și odată ce o vede pe Julieta, aceasta devine central Universului, iar Rosalinda e uitată. Spre deosebire de pasivitatea față de Rosalinda, cu Julieta, Romeo este deosebit de active. El incearca să se facă remarcat și chiar să-I smulgă un sărut. După ce ei iși dau seama că interesul lor este reciproc, Romeo îi cere jurăminte de dragoste, iar apoi îi cere fratelui Lawrence să-I căsăstoreacă in taină. Fratele Lawrence este surprins, dar Romeo ii explică că a uitat-o pe Rosalinda. Observăm că deși abia s-au intilnit, Romeo incerca săs e asigure de legătura lor, comportament opus celui față de Rosalinda.

După căsătorie, relația dintre Romeo și Julieta devine mult mai complex și implică mai mulți factori. Un moment important este cel in care Romeo il intilnește pe Tybalt, cu care este acum inrudit prin căsătorie. Impulsivul Romeo incearcă să se stăpinească in fața lui, dar pină la urmă răspunde provocării acestuia și il ucide in luptă. Pentru această crimă, Romeo este exilat la Montana și separate de mireasa lui. In acest timp, tatăl Julietei decide că a sosit timpul să se căsătorească cu Paris, hotărind chiar și data nunții. Julieta nu e de accord cu hotărirea aceasta și decide să se sinucidă.

Friar Lawrence ii oferă Julietei o poțiune petnru a-și stimuli moartea. Ea hotărăște să o ia in noaptea dinaintea nunții, pentru a putea fi răpită de Romeo. In acea noapte, la sosirea lui Paris, familia Capulet descoperă că Julieta a murit, iar pregătirile de nuntă transformindu-se in pregătire de inmormîntare (actul 4).

In actul final, Romeo se indreaptă spre Veroan pentru a-și vedrea iubita petnru ultima dată, el neștiind de planul ei. După ce il ucide pe Paris, Romeo ia și el otrava, o sărută pe Julieta epntru ultima oară, iar apoi moare. Julieta se trezește după ce a trecut efectul poțiunii, dar când vede că Romeo a murit se sinucide și ea.

Alte personaje importante din această operă sunt: Doica, fratele Lawrence, Mercuto, Tybalt.

Romeo și Julieta sunt personajle principale ale operei cu același nume.

Julieta este o fată tinără de doar 14 ani și membră a familiei Capulet. Ea nu este crescută de mama sa, ci de Doica, care ii este prietenă, confidență, și chiar mamă. Julieta intotdeauna se bizuie pe ea in situațiile cele mai dificile care apar de-a lungul piesei. Insă mama sa biologic, Doamna Capulet, nu ii este apropiată. Aceasta vrea să-și căsătoreacă fiica cu Paris atunci când ea atinge virsta măritișului, fără a ține cont de sentimentele ei. Julieta incearcă să-I vorbească, insă ea nu dorește nici să audă și ii spune că se va mărita cu el chiar și cu sila.Relația Julietei cu Romeo este diferită de toate celelate. Văzindu-l la petrecere, ea se indrăgostește de el la prima vedere și in câteva ore el devine cea mai important persoana din viața ei.

Ea vrea să se căsătorească cu el, deși știe că familiile lor nu vor accepta acest lucru. Fiind indrăgostită, ea nu dorește să mai gândească logic și decide să se căsăstorească cu el in taină. După căsătorie , ea

este optimist și crede că necazurile s-au incheiat, când, de fapt, ele abia vor incepe. Pe tot parcursul piesei Julieta ii este devotată soțului său fiind gata să renunțe la numele său și refuză să se căsătorească cu Paris. Singura dată când simte furie impotriva lui este atunchi când acesta îl ucide pe Tybalt, dar după ce a reflectat asupra acestei intimplări ea realizează că, de fapt, este de partea iubitului său soț.

Pe parcursul piesei, Julieta evoluează transformându-se intr-o femeie independent. Primul semn este impotrivirea in fața părinților săi la căsătoria cu Paris. La sfârșitul piesei ea se trezește și îil găsește pe iubitul său Romeo mort. și deoarece nu dorește să trăiască fără el, ea se sinucide. și incă o dată vedem devotamentul față de soțul ei și dragostea profundă ce o avea pentru el.

 Fratele Lawrence este un personaj secunda al acestei opera. El este unicul care dorește să aducă pacea intre cele 2 familii. Este un fel de personaj oglindă al Doicii. El celebrează căsătorea celor doi tineri și o ajută pe Julieta să se prefacă moartă pentru a nu se căsători cu Paris. El are un plan bine stability pentru a salva relația indrăgostiților, dar din nefericire, acest plan dă greș. Sinuciderile celor doi vor atârna greu pe umerii fratelui Lawrence, care in esență este un om bun, dar care a luat niște decizii greșite.

 Mesajul operei este foarte clar: pentru iubire trebuie să luptăm tot timpul, niciodată nu trebuie să dăm inapoi. Astfel, dificultățile vor fi invinse.

Impresii: este o poveste de dragoste nemaipomenit de frumoasă, insă, cu părere de rău, cu un final tragic. Această operă te indeamnă să lupți pentru dragoste (și nu numai) până la sfârșit, deoarece doar dragostea este cea care iți dă aripi pentru a zbura de fericire pină in al nouălea cer. Dragostea este cea care iți face viața mai dulce, te face să nu observe neajunsurile din jur, să uiți de problemele care le ai. Atunci când iubești ai pentru ce și pentru cine trăi.

Oliver TwistNasterea eroului Oliver Twist intr-o Casa de munca este umilitoare  . Copilul cu problema respriratorii la nastere este norocos ca este orfan : "Dar daca Olive ar fi fost inconjurat in acest scurt rastimp de bunici dragostoase , matusi speriate , doctori plini de adanca intelepciune, neinduios ca nu s-ar fi putut face nimic si ca moartea l-ar fi luat intr-o clipa" . Statutul lui de orfan il dobandeste o data cu imbracarea hainei de la orfelinat . Copilul este trimis la tara , la o sucureala a Casei de munca , unde impreuna cu alti copii este supus unui regim "mai aspru decat acela care-i fusese harazit" . In ziua in care implineste noua ani" tocmai sarbatorea in distinsa tovarasie a doi domnisori cu care impartise o sfanta bataie" . Este oferit pentru a lucra ca ucenic si solicitat de domnul Ganfield . Metoda sa de pedepsire este de a le frige talpile . Asupra cosarului exista banuiala ca ar fi ucis in bataie vreo trei-patru ucenici . Magistratul respinge cererea de inchiriare a lui Tom si a doua zi , se gasea din nou de inchiriat . Este luat ucenic la un dricar - domnul Sowerberry , si sotia sa , Charlote - O data cu angajarea copilului icepe "un bogat sezon de epidemii" . In randurile copiilor , epidemia de pojar era cumplita si necrutatoare . In fruntea convoiurilor de copii morti mergea Oliver , cu panglica de la palarie atarnandu-i pana la genunchi . Batut  si chinuit , Oliver ia hotararea de a pleca sppre Londra . Isi ia ramas-bun de la un alt orfan , Dick . Pe drum intalneste un hot care il duce la un batran , Fagin , conducatorul unei bande de hoti . Inhotind hotii , Oliver se sperie , cu toate ca fusese educat de "filozofi" , se dovedeste lipsit de instinctul de conservare se e arestat sub invinuirea ca ar fi furat batista unui domn in varsta ce cumpara o carte . Este salvat in ultimul moment de marturia librarului . Bolnav , este ingrijit in casa domnului batran . Doamna Bedwin se ataseaza de Oliver . Binefacatorul lui Olivr este domnul Brownlow , in al carei case observase tabloul unei tinere cu care semana foarte bine . Monks ascunde un secret pastrat cu grija doisprezece ani si , care il urmareste in permanenta pe Oliver . Silkes vrea sa jefuiasca un conac si hotii se folosesc de Oliver care , strecurat pe un gemulet , urma sa deschida usa de la intrare . Copilul este surprins si ranit grav . Toate se rezolva prin colaborarea spontana si generoasa a unor oameni simpli , de mult bun simtsi de mare generozitate . Personajele de la azil - Domnul Bumble si doamna Cornay se casatoresc . Monks reuseste sa cumpere dovezile lasate de mama lui Oliver si sa le distruga . Se dovedeste a fi frate vitreg cu Oliver . Nancy incearca sa-l apere pe copil si ia legatura cu Rose , dar este descoperita si omorata de Silkes . Acesta impreuna cu Fagin sunt considerati forte ale raului . Silkes se sinucide in momentul in care trebuia sa fie prins , iar batranul e arestat si condamnat la moarte . Cei doi orfani , Rose si Oliver , sunt din aceeasi familie . Oliver este infiat de batranul domn , iar Rose se casatoreste cu Harry . Destinul fiecarui personaj este , in final , implinit ...

Conferința de la Ialta

Churchill, Roosevelt şi Stalin la Yalta, în 1945.

Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Ialta şi aprobat de Stalin,

descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990. România: Rusia - 90%, ceilalţi - 10%; Grecia: Marea Britanie

(de acord cu SUA) - 90%, Rusia - 10%; Iugoslavia - 50-50%; Ungaria - 50-50%; Bulgaria: Rusia - 75%, ceilalţi - 25%.

Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, și Stalin.

Situația“Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin și Churchill, erau liderii națiunilor aliate cheie datorită puterii națiunilor pe care le reprezentau și a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acești trei lideri s-au întâlnit doar de două ori în decursul celui de Al Doilea Război Mondial dar deciziile lor au fost cardinale și au schimbat cursul istoriei.

După Conferința de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Deși Stalin și-a exprimat îngrijorarea față de starea sănătății lui Roosevelt, această îngrijorare nu s-a transpus în acțiune. Liderul sovietic a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, în peninsula Crimeea, iar Churchill și Roosevelt au fost nevoiți să facă din nou deplasări lungi și obositoare pentru a ajunge la întâlnirea de la Ialta.

Încăpere a palatului unde s-au întâlnit cei trei.

Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, Uniunea Sovietică dorea să obțină mai mult teritoriu și să-și consolideze poziția în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul dinPacific și să negocieze aranjamentele situației postbelice. Roosevelt mai spera să obțină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Primul punct pe agenda Uniunii Sovietice a fost Polonia. Stalin: „Pentru poporul sovietic, Polonia nu este doar o chestiune de orgoliu, ci și una de securitate. De-a lungul istoriei, Polonia a fost coridorul prin care inamicul a atacat Rusia. Pentru noi, Polonia este o problemă de viață și de moarte”. Stalin a subliniat faptul că unele dintre dorințele sale în privința Poloniei nu erau negociabile: URSS va păstra estul Poloniei, iar aceasta va fi compensată prin extinderea graniței de vest și mutarea forțată a milioane de germani. Șovăitor, Stalin a promis alegeri libere în Polonia, deși la putere se afla un guvern-marionetă comunist, recent instaurat. Curând, s-a constatat că Stalin nu intenționase să-și țină promisiunea. Alegerile desfășurate în 1949 au dus la transformarea oficială a Poloniei într-un stat socialist și au fost contestate. Majoritatea analiștilor politici sunt de părere că rezultatele au fost falsificate. (Polonezii au avut parte de alegeri libere abia după 45 ani de la Conferința de la Ialta.)

Cu privire la participarea Uniunii Sovietice la operațiunile militare din Pacific, Stalin era nerăbdător să se răzbune pentru înfrângerea din războiul Ruso-Japonez, din anii 1904-1905, în care sovieticii au pierdut influența în Manciuria. De fapt, el își propunea câștigarea unei influențe chiar mai mari în estul Asiei.

Roosevelt a acceptat condițiile lui Stalin, sperând că va reuși să tempereze pretențiile Uniunii Sovietice prin intermediul ONU. Unii consideră că Ialta a fost o trădare, din cauza faptului că nehotărârea Americii și a Marii Britanii a încurajat extinderea sferei de influență sovietice în Japonia și Asia, dar și din cauză că Stalin a încălcat în cele din urmă clauzele înțelegerii prin formarea blocului sovietic. În plus, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture Organizației Națiunilor Unite doar cu condiția (secretă) ca membrii permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, dându-i astfel mai mult control pe glob. Unii observatori consideră că sănătatea precară a lui

Roosevelt ar fi fost una dintre cauzele pentru concesiile făcute (Ialta a fost ultima conferință majoră a lui înainte de a înceta din viață, din cauza unui atac cerebral), dar Roosevelt se temea de Uniunea Sovietică și a încercat să prevină un conflict deschis. În acel moment, Stalin controla o mare parte din estul Europei și avea o armată de trei ori mai mare, în comparație cu armata americană, aflată sub comanda generalului Eisenhower.

Întâlnirea celor trei lideri a avut loc la Palatul Grand Livadia.

Cei trei mari au ratificat înțelegerile anterioare privind divizarea Germaniei: urmau să fie formate patru zone de ocupație, una pentru fiecare din cele trei națiuni dominante, plus una pentru Franța. Capitala Berlin urma să fie împărțită tot în patru sectoare, deși se afla în zona sovietică de ocupație. Orașul a devenit un simbol major al Războiului Rece din cauza divizării orașului prin ridicarea zidulului Berlinului (1961), construit și menținut de guvernul est-german, sprijinit de sovietici.

Cei trei au decis ca toate guvernele originale să fie reinstaurate în țările invadate și toți civilii repatriați. Democrațiile se doreau a fi reinstalate. În toate teritoriile urmau să se desfășoare alegeri libere, iar ordinea să fie redată Europei, după cum se arăta într-o declarație oficială:

Stabilirea păcii în Europa și reconstruirea vieții economice trebuie realizate prin procese care să permită oamenilor eliberați distrugerea ultimelor vestigii ale nazismului și fascismului și să creeze instituții democratice de ei alese.

Ulterior, Rusia a dobândit Insulele Sahalin și Kurile și partea nordică a provinciei germane Prusia Orientală.

Majoritatea populației din Europa de est a considerat Conferința de la Ialta drept un act de trădare din partea Occidentului. Acesta își are originea în credința că puterile aliate, deși afirmau valorile democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani națiunile din Europa de Est.

Întâlnirea

Conferința s-a desfășurat în Uniunea Sovietică, la Ialta, oraș din peninsula Crimeea, (reanexată, prin forță, la Federația Rusă, după conflictul teritorial cu Ucraina) din primăvara anului 2014. Delegația americană a fost cazată în fostul palat al țarului, iar președintele Roosevelt la palatul Livadia, unde a avut loc întâlnirea. Delegația britanică a fost găzduită în castelul din Alupka care aparținuse prințului Voronțov. Principalii membri ai delegațiilor au fostEdward Stettinius, Averell Harriman, Anthony Eden, Alexander Cadogan și Viaceslav Molotov. Potrivit observațiilor lui Anthony Beevor, toate încăperile erau spionate de agenții NKVD. Stalin a sosit cu trenul la 4 februarie, iar summitul a început cu un dineu oficial ținut în aceeași seară.