Miguel de Cervantes Saavedra

10
Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547 , Alcalá de Henares - d. 22 aprilie 1616 , Madrid ) a fost un romancier , poet șidramaturg spaniol , considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit Principele ingeniozitățiiViața Copilărie și adolescență Se presupune că Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares [1] la 29 septembrie 1547 , de Sf. Mihai (după calendarul catolic ). A fost botezat la 9 octombrie 1547 , în parohia Santa María la Mayor [2] . În certificatul de naștere scrie: „Duminică, a noua zi a lunii octombrie, în anul Domnului o mie cincisute patruzeci și șapte, a fost botezat Miguel, fiul lui Rodrigo Cervantes și al soției sale doña Leonor. L-a botezat reverendul Bartolomé Serrano, preot prin harul dat de Maica Domnului. Martori au fost Baltasar Vázquez, Sacristán și cu mine, care l-am botezat și apoi am semnat. Bachiller Serrano.” Potrivit unor cervantologi, ca Américo Castro, Daniel Eisenberg și alții, Cervantes avea de ascendență cordobeză prin ambii părinți, dar această teorie nu este acceptată în unanimitate. Se cuvine subliniat că numele de familie «Saavedra» nu apare în nici un document din tinerețea lui Cervantes, nici nu a fost folosit de frații săi. Inițial, numele oficiale au fost «Miguel de Cervantes Cortinas»; numele «Saavedra» și l-a adăugat numai după eliberarea sa dintr-o închisoare algeriană - probabil pentru a se diferenția de un anume „Miguel de Cervantes Cortinas” care căzuse în dizgrația Curții regale. Tatăl său, cu strămoși în Galicia , se numea Rodrigo de Cervantes și era bărbier- chirurg, dar în acea epocă termenul avea alt sens. Către anul 1551 , Rodrigo de Cervantes s-a mutat, împreună cu familia, la Valladolid . Din cauza datoriilor a fost încarcerat timp de câteva luni și bunurile i-au fost confiscate. În 1556 a plecat la Córdoba pentru a-și lua în primire moștenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, și pentru a scăpa de creditori. Nu există date exacte privind primii ani de studiu ai lui Cervantes, care, fără îndoială, nu a apucat să se înmatriculeze la universitate. Totuși, se pare că ar fi putut studia în Valladolid, Córdoba sau Sevilla. De asemenea e posibil să fi studiat în cadrul Companiei lui Isus , deoarece nuvela sa „El coloquio de los perros” („Colocviul câinilor”) pornește de la o descriere a colegiului iezuiților, care pare o aluzie la viața sa de student. În 1566 se stabilește la Madrid . Asistă la ore de gramatică predate de profesorul universitar Juan López de Hoyos , care în 1569 a publicat o carte despre îmbolnăvirea și moartea reginei Isabel de Valois , a treia soție a lui Filip al II-lea al Spaniei . López de Hoyos a inclus în acea carte și trei poezii scrise de Cervantes, pe care l- a numit într-o ocazie „discipolul nostru scump și iubit”. Acestea au fost primele sale manifestări literare. În acei ani Cervantes și-a descoperit pasiunea pentru teatru, văzând reprezentări ale pieselor lui Lope de Rueda și, după cum declară în a doua parte din Don Quijote prin gura personajului principal, „se simțea atras de lumea actorilor”. Călătoria în Italia și bătălia de la Lepanto

description

Miguel de Cervantes Saavedra

Transcript of Miguel de Cervantes Saavedra

Miguel de Cervantes Saavedra(n.29 septembrie1547,Alcal de Henares- d.22 aprilie1616,Madrid) a fost unromancier,poetidramaturgspaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut n primul rnd ca autorul romanului El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, (hidalgo este un reprezentant al micii nobilimi) pe care muli critici literari l-au considerat primul roman modern i una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit Principele ingeniozitiiViaaCopilrie i adolescenSe presupune c Cervantes s-a nscut n Alcal de Henares[1]la29 septembrie1547, de Sf. Mihai (dup calendarulcatolic). A fost botezat la9 octombrie1547, n parohia Santa Mara la Mayor[2]. n certificatul de natere scrie:Duminic, a noua zi a lunii octombrie, n anul Domnului o mie cincisute patruzeci i apte, a fost botezat Miguel, fiul lui Rodrigo Cervantes i al soiei sale doa Leonor. L-a botezat reverendul Bartolom Serrano, preot prin harul dat de Maica Domnului. Martori au fost Baltasar Vzquez, Sacristn i cu mine, care l-am botezat i apoi am semnat. Bachiller Serrano.Potrivit unor cervantologi, ca Amrico Castro, Daniel Eisenberg i alii, Cervantes avea de ascenden cordobez prin ambii prini, dar aceast teorie nu este acceptat n unanimitate. Se cuvine subliniat c numele de familie Saavedra nu apare n nici un document din tinereea lui Cervantes, nici nu a fost folosit de fraii si. Iniial, numele oficiale au fost Miguel de Cervantes Cortinas; numele Saavedra i l-a adugat numai dup eliberarea sa dintr-o nchisoare algerian - probabil pentru a se diferenia de un anume Miguel de Cervantes Cortinas care czuse n dizgraia Curii regale.Tatl su, cu strmoi nGalicia, se numea Rodrigo de Cervantes i era brbier-chirurg, dar n acea epoc termenul avea alt sens. Ctre anul1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat, mpreun cu familia, laValladolid. Din cauza datoriilor a fost ncarcerat timp de cteva luni i bunurile i-au fost confiscate. n1556a plecat laCrdobapentru a-i lua n primire motenirea lsat de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, i pentru a scpa de creditori.Nu exist date exacte privind primii ani de studiu ai lui Cervantes, care, fr ndoial, nu a apucat s se nmatriculeze la universitate. Totui, se pare c ar fi putut studia n Valladolid, Crdoba sau Sevilla. De asemenea e posibil s fi studiat n cadrulCompaniei lui Isus, deoarece nuvela sa El coloquio de los perros (Colocviul cinilor) pornete de la o descriere a colegiului iezuiilor, care pare o aluzie la viaa sa de student.n1566se stabilete laMadrid. Asist la ore de gramatic predate de profesorul universitarJuan Lpez de Hoyos, care n1569a publicat o carte despre mbolnvirea i moartea regineiIsabel de Valois, a treia soie a luiFilip al II-lea al Spaniei. Lpez de Hoyos a inclus n acea carte i trei poezii scrise de Cervantes, pe care l-a numit ntr-o ocazie discipolul nostru scump i iubit. Acestea au fost primele sale manifestri literare. n acei ani Cervantes i-a descoperit pasiunea pentru teatru, vznd reprezentri ale pieselor luiLope de Ruedai, dup cum declar n a doua parte dinDon Quijoteprin gura personajului principal, se simea atras de lumea actorilor.Cltoria n Italia i btlia de la Lepanto

Se pare c Cervantes a decis s se refugieze nItalian urma acuzaiei de a-l fi rnit ntr-un duel pe un anume Antonio Sigura, aciune ce l-ar fi mniat pe regeleFilip al II-lea al Spaniei. A ajuns laRoman decembrie 1569. Acolo a citit poemele cavalereti ale luiLudovico Ariostoi Dialogurile de amor aleevreuluisefarditLen Hebreo, de inspiraieneoplatonic, ce aveau s contureze concepia despre dragoste a lui Cervantes. Scriitorul este influenat de stilul acelor autori i de arta italian n general, fapt demonstrat de una din nuvelele sale El licenciado Vidriera (titlul face aluzie la o persoan foarte delicat i timid), precum i de alte aluzii presrate de-a lungul operei sale.Cervantes intr n serviciul lui Giulio Acquaviva, care avea s devin cardinal n1570i pe care probabil scriitorul l-a cunoscut la Madrid. Cei doi au mers mpreun laPalermo, laMilano, nFlorena, nVeneia, nParmasau nFerrara. Dup aceea ns, Cervantes s-a angajat ca soldat n compania cpitanului Diego de Urbina, mbarcndu-se pe galera Marquesa. Pe7 octombrie1571a participat nbtlia de la Lepanto, n cadrul armateicretinecondus de donJuan de Austria(fratele vitreg al regelui spaniol Felipe al II-lea). Un raport oficial elaborat opt ani mai trziu avea s spun: Cnd se putea zri deja armata turc, n btlia naval numit, numitul Miguel de Cervantes se simea ru i avea febr, iar numitul cpitan... i muli prieteni ai lui i-au spus, c dac era bolnav i avea febr, s rmn n camera sa de pe galer; i numitul Miguel de Cervantes a rspuns c ce s-ar spune despre el, i c nu asta ar trebui s fac, i c prefer s moar luptnd pentru Dumnezeu i pentru rege, dect s rmn sntos ascunzndu-se... i s-a luptat plin de curaj cu numiii turci n numita btlie, n locul unde se dezambarcase, ascultnd ordinele cpitanului, mpreun cu ali soldai. i odat terminat btlia, tiind don Juan ct de bine luptase numitul Miguel de Cervantes, i-a crescut onorariul cu patru ducai... Din acea btlie naval a ieit rnit de ctre dou sgei, n piept i n mn, rmnnd ciung.De aici provine porecla ciungul de la Lepanto (nspaniol"el manco de Lepanto"). n realitate, nu i-a fost amputat braul stng, doar i s-a anchilozat dup ce o bucat de plumb i-a secionat un nerv i nu a mai putut s-l mite cu atta uurin. Se pare c acele rni nu au fost prea grave, deoarece dup ase luni de spitalizare nMessina, Cervantes i-a reluat viaa militar n1572. A fcut parte din expediiile navale n Navarino (1572), Corf, Bizerta iTunisia(1573). Toate acestea s-au fcut sub comanda cpitanului Manuel Ponce de Len, n regimentul lui Lope de Figueroa, menionat n opera dramatic El alcalde de Zalamea (Primarul din Zalamea) a luiPedro Caldern de la Barca.Dup aceea avea s treac prin orae dinSiciliaiSardinia, dinGenovaiLombardia. A staionat doi ani nNapoli, pn n1575. Cervantes s-a artat ntotdeauna mndru de participarea sa n btlia de la Lepanto, care a fost pentru el, dup cum avea s scrie n prefaa la a doua parte dinDon Quijote, cea mai mare ocazie pe care au putut-o vedea secolele trecute, cel prezent, i pe care nici nu sper s o poat vedea cele viitoare.Detenia n Algeria

n timp ce se ntorcea dinNapolinSpaniala bordul galereiSol, o flot turceasc de dimensiuni reduse, comandat de Arnaut Mam, i-a fcut prizonieri pe Miguel de Cervantes i pe fratele su Rodrigo pe26 septembrie1575, n zona a ceea ce n prezent se numeteCosta Bravai au fost dui nAlgeria. Cervantes a fost vndut ca sclav renegatului grec Dali Mam. Faptul c s-au gsit asupra sa scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria i de ducele de Sessa i-a fcut pe rpitori s cread c Cervantes era o persoan foarte important i c puteau obine o recompens bun. Au cerut 500 escudos de aur n schimbul libertii sale.n cei cinci ani de nchisoare, Cervantes, om cu un spirit puternic i foarte bine motivat, a ncercat s evadeze de patru ori. Pentru a evita represaliile mpotriva colegilor si de detenie, s-a declarat de fiecare dat unicul responsabil. A preferat s fie torturat mai degrab dect s fie trdtor. Informaiile privind anii de detenie provin din rapoartele oficiale i din spusele lui Cervantes, precum i dintr-o carte care s-a dovedit a fi scris tot de marele scriitor, care e posibil s fi exagerat gesturile sale de eroism.Prima ncercare de evadare a euat deoarece maurul care trebuia s-l conduc pe Cervantes i colegii si laOran, i-a abandonat nc din prima zi. Deinuii au trebuit s se ntoarc n Algeria, unde au fost din nou pui n lanuri i supravegheai mai atent ca nainte. ntre timp, mama lui Cervantes reuise s strng o anumit sum de ducai, care nu s-a dovedit suficient pentru a-i elibera pe ambii fii ai si. Miguel a preferat s fie pus n libertate fratele su Rodrigo, care, ajuns n Spania, a conceput un plan pentru a-i elibera pe fratele su i pe ceilali deinui. Cervantes s-a reunit cu ceilali deinui ntr-o peter ascuns, ateptnd venirea unei galere spaniole. Aceasta a venit dar nu a reuit s se apropie de coast i pn la urm a fost capturat. Cretinii ascuni n peter au fost descoperii datorit trdrii unuia dintre ei, poreclit el Dorador. Cervantes s-a declarat unicul responsabil pentru organizarea evadrii i guvernatorul turc al Algeriei a decis nlnuirea sa i nchiderea ntr-un loc bine pzit, unde avea s rmn vreme de cinci luni.Al treilea plan de evadare a fost gndit de Cervantes cu scopul de a ajunge pn la Orn pe uscat. A trimis acolo pe un maur credincios cu scrisori pentru generalulMartn de Crdoba, n care i se explica planul i i se cerea un ghid. Din pcate, mesagerul a fost prins i scrisorile descoperite. Ele artau clar c Miguel de Cervantes plnuise tot. A fost condamnat s primeasc dou mii de lovituri, dar sentina nu s-a executat deoarece au intervenit muli n sprijinul su.Ultima ncercare de evadare s-a produs mulumit unei sume importante de bani pe care i-a nmnat-o un negustor veneian prezent n Algeria. Cervantes a achiziionat o fregat capabil s transporte aizeci de deinui. Cnd totul era deja aranjat, unul din cei care trebuiau s fie eliberai, fostul doctor dominican Juan Blanco de Paz, a dezvluit planul guvernatorului turc. Drept recompens trdtorul a obinut un escudo i un ulcior de untur. Guvernatorul l-a mutat pe Cervantes ntr-o nchisoare i mai sigur, chiar n palatul su. Dup aceea, s-a hotrt s-l duc laConstantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibil.n lunamaia anului1580, au ajuns n Algeria doi reprezentani ai ordinului cretin denumit Prinii trinitari, care se ocupa cu eliberarea deinuilor, uneori acceptnd s fie luai ei nii deinui n schimbul eliberrii captivilor. Era vorba de clugriiAntonio de la BellaiJuan Gil, care dispunea de doar 300 sute de escudos, a ncercat s-l elibereze pe Cervantes, pentru care se cerea ns 500. Clugrul a fcut apel la negustorii cretini prezeni n zon pentru a strnge suma care lipsea. A reuit tocmai cnd guvernatorul se pregtea s plece spreConstantinopol, pe19 septembrie1580Cervantes fiind eliberat. Ajuns nSpaniape24 octombrie, a staionat un timp laValencia, iar n luna noiembrie sau decembrie s-a ntors, mpreun cu familia sa, laMadrid.ntoarcerea n Spanian lunamaia anului1581Cervantes s-a mutat nPortugalia, unde i avea pe atunci sediul Curtea luiFilip al II-lea al Spaniei, cu scopul de a gsi o modalitate de a-i reface viaa i a plti din datoriile contractate de familia sa pentru a-l elibera dinAlgeria. A fost trimis cu o misiune secret nOran, deoarece avea multe cunotine privind cultura i obiceiurile din nordul Africii. Pentru munca sa a primit50de escudos. S-a ntors laLisabonai, spre sfritul anului, s-a ndreptat ctreMadrid. nfebruarie1582, solicit, fr succes, s ocupe o funcie rmas vacant n Indii. Tot n aceti ani, scriitorul ntreine relaii amoroase cu Ana Villafranca de Rojas, soia lui Alonso Rodrguez, un crmar. Din aceast relaie a rezultat o feti, botezat Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o.Pe12 decembrie1584, Cervantes se cstorete cu Catalina de Salazar y Palacios, ntr-un sat din provincia Toledo. Catalina era o tnr care nici nu mplinise douzeci de ani i care nu avea cine tie ce zestre. Se consider c aceast csnicie n-a fost doar steril, ci pur i simplu un eec. La doi ani de la cstorie, Cervantes i ncepe lungile cltorii prinAndaluzia.E foarte probabil ca Cervantes s fi scris prima sa oper literar important, La Galatea, ntre anii1581i1583, carte publicat prima dat laAlcal de Henaresn anul1585. Pn atunci Cervantes publicase doar cteva compoziii n versuri, ca parte a unor antologii de diveri poei.La Galateaa aprut mprit n ase capitole, reprezentnd doar prima parte a operei. Cervantes a promis c o va continua; cu toate acestea, n-a ajuns niciodat la imprimerie. n prefaa sa, opera este calificat drept eglog i autorul insist asupra venicei sale pasiuni pentru poezie. E vorba de o nuvel pastoral, specie introdus nSpaniadeJorge de Montemayor. Se pot observa n nuvel influene din cltoriile scriitorului ca soldat nItalia.Matrimoniul ns n-a durat. A divorat de soia sa dup doi ani de cstorie, fr s fi avut vreun copil. Cervantes nu o menioneaz deloc pe soia sa n numeroasele sale texte autobiografice, dei e cel care a introdus nliteratura spanioltema divorului(printr-un intermediu intitulat Judectorul divorurilor), imposibil ntr-o arcatolic. Se presupune c matrimoniul a fost nefericit, dei n intermediu autorul susine c cel mai slab concert valoreaz mai mult dect cel mai bun divor.Ultimii anin anul1587cltorete nAndaluzian calitate de comisar al aprovizionrii pentruArmada Invencible. Pe timpul anilor si de comisar, face de nenumrate ori drumul ntre Madrid i Andaluzia, trecnd prinCastilia-La Mancha. Acesta este itinerariul lui Rinconete i al lui Cortadillo.Se stabilete laSevilla, ajungnd s lucreze ca perceptor de impozite, slujb ce i va atrage multe necazuri, deoarece el era nsrcinat s mearg din cas n cas i s strng impozitele, majoritatea destinate cheltuielilor pentru rzboaiele n care era implicatSpania. Este ncarcerat n anul1597n nchisoarea Regal din Sevilla, n urma falimentului bncii unde Cervantes depozita impozitele. Scriitorul a fost acuzat de nsuirea banului public, gsindu-se unele neregulariti n calculele de care se fcea responsabil.Don Quijotea fost conceput chiar la nchisoare, sau cel puin asta a scris Cervantes n prefa, nefiind clar dac a nceput sau nu s-l scrie n timp ce era ncarcerat. Cealalt detenie a lui Cervantes a fost una foarte scurt, n Castro del Ro (Crdoba).Din1604se instaleaz laValladolid(pe atunci Curtea Regal a luiFilip al III-lea al Spaniei), iar n1605reuete s publice prima parte din opera sa principal, El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. Ea a marcat nceputulrealismuluicaesteticliterar i a creat specia denumit roman modern, un roman polifonic, ce va avea o influen remarcabil, prin cultivarea a ceea ce s-a numit o scriere dezlnuit, n care artistul se poate manifesta epic, liric, tragic, comic, cu o aparent ingenuitate parodiind toate genurile literare. A doua parte, El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha, nu apare pn n1615. Ambele pri i permit autorului s intre n istoria literaturii universale i l transform ntr-un autor canonic al literaturii occidentale, alturi deDante,Shakespeare,Michel de MontaignesauGoethe.ntre cele dou pri ale luiDon Quijoteapar, n 1613, Nuvelele exemplare. E vorba de o grupare de dousprezece naraiuni scurte, unele dintre el compuse cu muli ani nainte, ce dau dovad de mult originalitate. n ele autorul exploreaz diferite formule narative, cum ar fi satira lucianesc (Colocviul cinilor), nuvela picaresc (Rinconete i Cortadillo), miscelaneul (El licenciado vidriera) nuvela bizantin (Spaniola englezoaic, Amantul liberal) sau chiar nuvela poliist (Fora sngelui). Pentru dintre ele, cum ar fi El celoso extremeo (Gelosul din Extremadura), s-a pstrat o a doua variant, revizat de Cervantes. Ar fi fost de ajuns doar "Nuvelele exemplare" pentru ca Cervantes s fie recunoscut ca unul din marii autori de limb castilian.Cervantes s-a ocupat de asemenea de critica literar. Aceasta apare n Galatea, n Don Quijote i ntr-o carte de sine stttoare, Viaje del Parnaso (Cltoria Parnasului), un lung poem pe baz deterine. n 1615 public Opt comedii i opt intermedii noi i niciodat reprezentate, dar drama sa, astzi foarte popular, La Numancia, precum i El trato de Argel, au rmas necunoscute pn nsecolul XVIII.Influena lui Cervantes n literatura universal a fost att de mare, nct limba spaniol modern a fost numit limba lui Cervantes.OperaNuvelMiguel de Cervantes a cultivat ntr-un stil original speciile narative obinuite n a doua jumtate a secolului al XVI-lea: nuvela bizantin, nuvela pastoral, nuvela picaresc, nuvela morisca (n care se idealizeaz relaiile dintre mauri i cretini), satira lucianesc i miscelaneul. A rennoit specia denumit novela, care nsemna atunci o povestire scurt, bazat nu pe retoric, ci pe studiul psihologic.n ordine cronologic: La Galatea (1585) El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha (1605) Novelas ejemplares (1613) Segunda parte del ingenioso caballero don Quijote de la Mancha (1615) Los trabajos de Persiles y Sigismunda (1617)La GalateaLa Galatea este primul roman al lui Cervantes, datnd din1585. Face parte din subspecia pastoral (o eglog n proz, dup cum a numit-o autorul), foarte apreciat n timpulRenaterii. Precum n alte romane de acest tip (precum La Diana de Jorge de Montemayor), personajele principale sunt pstori idealizai, care i exprim sentimentele n cadrul unui peisaj idealizat (locus amoenus).La Galatea se mparte n ase capitole, n care se dezvolt o istorie principal i patru secundare, care ncep n amurg i se termin noaptea, precum n eglogele tradiionale, dar, precum n poemele bucolice ale luiVirgiliu, fiecare pstor este de fapt o masc n spatele creia se ascunde un personaj adevrat.Don Quijote de la ManchaEste capodopera literaturii spaniole. Prima parte a aprut n1605i s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. n curnd s-a tradus n principalele limbi europene i n prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume.La nceput, intenia lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atins de crile cavalereti, satirizndu-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea real datorit lecturilor sale, crezndu-se un cavaler n cutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalereti era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe msur ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul su iniial la scopul de a reflecta societatea din timpul su i a medita asupra comportamentului uman. Ca i n El licenciado Vidriera, personajul principal, considerat de ceilali nebun, se dovedete a fi mai aproape de adevr, datorit nobleei gndirii i aciunilor sale, dect persoanele considerate normale.Novelas ejemplaresAu fost scrise ntre1590i1612i denumite iniial Novelas ejemplares de honestsimo entretenimiento (Nuvele exemplare pentru cel mai onest divertisment). Deoarece exist dou versiuni ale operelor Rinconete y Cortadillo i El celoso extremeo, se presupune c Cervantes a introdus unele modificri cu scop moral, social i estetic (de unde i numele de exemplare). Cea mai veche versiune se gsete n aa-numitul manuscris Porras de la Cmara, o analogie de opere literare din cele mai diverse, ntre care i o oper atribuit n mod tradiional lui Cervantes, La ta fingida (Mtua prefcut). Pe de alt parte unele schie au fost inserate chiar n cadrul luiDon Quijote, precum Curiosul impertinent sau Povestea deinutului, cu elemente autobiografice. Se face aluzie de asemenea nDon Quijotela un nuvela Rinconete y Cortadillo. La Gitanilla(igncua) - este cea mai lung dintre nuvelele exemplare i e posibil s conin mai multe elemente biografice, bazate pe viaa unei rude ndeprtate a lui Cervantes; se bazeaz pe artificiul recunoaterii unui personaj abia la sfritul operei; e vorba despre o tnr de origine nobil, rpit i apoi educat de ctre igani, i despre un nobil care se ndrgostete de ea i alege s duc o via tipic de igan pentru a o cuceri; pn la urm, se descoper tot i nuvela se termin cu bine, cei doi putnd s se cstoreasc. El amante liberal- este o nuvel morisca unde este prezent tema rpirii, cu povestea unui tnr sicilian pe nume Ricardo. Rinconete y Cortadillo- este vorba de doi tineri care fug de acas n cutarea unei viei picareti, pn ce ajung nSevillai sunt cooptai ntr-o asociaie local de tip mafiot, un sindicat al crimei ce l are n frunte pe fratele cel mare, Monipodio. n numeroasele intermedii este prezentat viaa oamenilor corupi, a hoilor, a asasinilor pltii sau a prostituatelor; cei doi tineri decid s scape din aceast lume. La espaola inglesa- o tnr spaniol este rpit n timpul invaziei engleze de laCdizi apoi educat n Londra la curtea regineiElisabeta I a Angliei, prezentat fr intenii rele. Dup ce consum o butura magic, tnra i pierde podoaba capilar, dar totul se termin cu bine. El licenciado Vidriera- studentul srac Toms Rodaja pleac laSalamancampreun cu un nobil i i obine licena cu onoruri; cltorete prin diverse orae italiene, dar i pierde minile din cauza unui filtru (butur cu puteri miraculoase) i ncepe s cread c are corpul de sticl (vidrio) i e deosebit de fragil. Cu toate acestea, agerimea sa crete extraordinar i toat lumea se consult cu el. Pn la urm i recapt judecata, dar de aici nainte nu se mai duce nimeni la el pentru consultaii sau ca s-l viziteze. La fuerza de la sangre- e o nuvel de tip poliist, n care domnioara violat (dup ce fusese legat la ochi) reuete s reconstituie n mintea sa crima i violatorul este pn la urm prins i obligat s se cstoreasc cu domnioara, pentru a-i restitui onoarea. El celoso extremeo- e vorba de gelozia patologic a unui spaniol care a plecat nIndiica s se mbogeasc, i, ntors nSpaniacu avere i cu o soie foarte tnr, o nchide pe aceasta n cas, nelsnd nici un brbat s treac pragul casei sale; casa era pzit de un sclav negru. Seductorul Loaysa cumpr tcerea negrului, care adora muzica, cu o chitar pe care i-o druiete, i reuete s se culce alturi de tnra soie, fr s se ntmple ns nimic. Btrnul, umilit, moare de inim rea. La ilustre fregona- e vorba despre doi tineri care fug de acas i ajung s o curteze pe o servitoare frumoas a unui han, unul dintre ei avnd pn la urm succes. Las dos doncellas La seora Cornelia El casamiento engaoso- e vorba despre o panie a unui militar care se cstorete cu o domnioar n aparen onest; aceasta ns, care fusese prostituat, l prsete dup un timp, lsndu-i o boal veneric pe care trebuie s i-o trateze n spitalul Atocha, locul de desfurare al urmtoarei nuvele. El coloquio de los perros- militarul, suferind de o febr puternic, ajunge s asiste noaptea la conversaia ntre doi cini, Cipin i Berganza; primul i povestete celuilalt viaa sa, punnd accent pe multele (i uneori neruinatele) sale poveti de dragoste, rmnnd stabilit ca cel de-al doilea s-i povesteasc viaa n ziua urmtoare. E oper bazat pe imaginaie, precum cele ale lui Luciano de Samosata, contnd cu prezentarea n intermediu a unor tipuri precum cel al pstorului sau al vrjitoarei, amintind de nuvela picaresc.Los trabajos de Persiles y SigismundaAceasta este ultima oper scris de Cervantes. Aparine subspeciei nuvel bizantin. Pe19 aprilie1616, cu patru zile nainte de a muri, a scris n prefaa dedicat contelui de Lemos urmtoarele trei versuri:Puesto ya el pie en el estribo,con ansias de la muerte,gran seor, esta te escribo.(Cu piciorul pus n scar,i cu angustie de moarte,mare domn, asta i scriu.)Autorul tie c i-a rmas puin timp de trit i i ia rmas-bun de la prieteni; nu i face iluzii, dei i-ar plcea s mai triasc i s termine opere precum Las semanas del jardn (Sptmnile din grdin), El famoso Bernardo i s scrie a doua parte a operei La Galatea. n cazul nuvelei bizantine, Cervantes are curaj s se ntreac chiar i cuEliodor.Nuvela, inspirat din cronica lui Saxo Grammtico i a lui Olao Magno i din fanteziile luiFrancisco de Torquemadadin Jardn de flores curiosas, nareaz peregrinajul lui Persiles i a lui Sigismunda, doi principi nordici ndrgostii de logodnicele lor, care se recomand tuturor pe unde trec ca fraii Periandro i Auristela. Separai n urma a numeroase peripeii, cei doi cltoresc din nordul Europei pn nRoma, trecnd i prinSpania, cu scopul de a se purifica nainte de cstorie.Opera este important deoarece presupune o anumit ndeprtare a lui Cervantes de estetica realist, cu elemente precum femeia care se arunc dintr-o clopotni i scap nevtmat graie fustei sale, care se transform ntr-un fel de paraut, sau ca personajele care pot prezice viitorul. Personajele principale pierd din claritatea conturului, deoarece adevratul protagonist este un grup, din care fac parte i doi spanioli abandonai pe o insul pustie, Antonio i fiul su, crescut pe insul ca un fel de arca barbar, n plin contact cu Natura. Cervantes nu a mai apucat s corecteze ultimele pasaje ale crii, care s-a bucurat de ceva succes la vremea ei, dar a czut n uitare n secolul care a urmat.PoezieCervantes s-a strduit s ajung un poet bun, dei spre sfritul vieii se ndoia de abilitile sale, precum el nsui mrturisete n Viaje del Parnaso:Yo que siempre trabajo y me desvelopor parecer que tengo de poetala gracia que no quiso darme el cielo(Eu, cel ce muncete nencetatpentru a prea ca are graia de poetce nu a vrut s-i druiasc cerul)S-au pierdut, sau n-au fost identificate nc, aproape toate poeziile care nu au fost incluse n nuvelele sau operele sale dramatice. Cervantes a afirmat c a compus multe romane, ntre care inea foarte mult la unul despre gelozie. De altfel, ctre 1580 a participat, alturi de poei contemporani precumLope de Vega,GngorasauQuevedola imitarea vechilor romane, ceea ce a dat natere unei cri intitulate Romancero nuevo, pentru a o diferenia de Romancero viejo, din secolul XV, oper cu caracter anonim.Viaje del ParnasoUnicul poem narativ de mai lung ntindere a lui Cervantes este El viaje del Parnaso (Cltoria Parnasului), din1614. E format din terine concatenate, prin intermediul crora autorul critic pe anumii poei, pe alii i satirizeaz, iar pe alii i elogiaz (de exemplu peGngora). Este inspirat din opera Viaggio di Parnaso a luiCesare Caporali di Perugiai nareaz ntr-o form autobiografic o cltorie la muntele Parnas, la bordul unei galere dirijat deMercur, n care unii dintre poeii elogiai ncearc s-l apere fa de poeii slabi. Reunii pe munte cuApollo, ies victorioi din btlie i protagonistul reuete s se ntoarc acas. Opera e completat de Adjunta al Parnaso, n care Pancracio de Roncesvalles i nmneaz lui Cervantes dou epistole de laApollo.TeatruDatorit problemelor financiare, teatrul a fost marea vocaie a lui Cervantes. De tnr s-a simit fascinat de aceast lume. Din pcate pentru el, succesul lui n acest domeniu a fost unul efemer i nu l-a ajutat prea mult din punct de vedere financiar. Asta deoarece a fost contemporan cuLope de Vega, ale crui formule dramatice, mai ndrznee i mai inovatoare, i-au fcut pe impresari s desconsidere comediile cervantine. Operele lui Cervantes urmreau un scop moralizator, includeau personaje alegorice i se subordonau unitii aristotelice de aciune, timp i spaiu, n timp ce operele lui Lope rupeau aceast unitate i din punct de vedere moral erau mai lipsite de pudoare, iar versificaia era mai variat i mai reuit.Cervantes n-a putut trece niciodat peste acest eec i i-a artat dezgustul fa de teatrul luiLope de Vegan prima parte a lui Don Quijote, unde se poate observa o influen din teatru din cauza abundenei de dialoguri i de situaii de tip intermediu. i, ntr-adevr, intermediul este specia dramatic unde geniul lui Cervantes strlucete n toat splendoarea sa, putndu-se afirma c Cervantes este unul dintre marii autori ai acestei specii, alturi deLuis Quiones de BenaventeiFrancisco de Quevedo. Intermediile sale se caracterizeaz prin profunditatea psihologic a personajelor, un umor inimitabil i o tematic unitar i de o mai mare transcenden.C exist o legtur ntre lumea teatrului i naraiunile lui Cervantes o demonstreaz, de exemplu, faptul c tema din intermediul El viejo celoso (Btrnul gelos) se regsete n nuvela exemplar El celoso extremeo (Gelosul din Extremadura). n alte ocazii apar personaje de tip Sancho Panza, precum n intermediul Eleccin de los alcaldes de Daganzo, n care protagonistul este un degusttor de vinuri la fel de bun ca Sancho dinDon Quijote. Tema baroc a aparenei i realitii se regsete n El retablo de las maravillas (Catapeteasma minunilor), unde adapteaz povestirea medieval a lui don Juan Manuel, regele dezbrcat, pentru a realiza o critic social. El juez de los divorcios are o tent autobiografic i are drept concluzie ms vale el peor concierto / que no el divorcio mejor (e de preferat cel mai slab concert divorului celui mai bun).n ceea ce privete operele sale principale, teatrul lui Cervantes a fost prea puin apreciat i reprezentat, cu excepia operei care reprezint cea mai buna adaptare a tragediilor clasice: El cerco de Numancia(Asediul de la Numancia), unde se pune n scen tema patriotic a sacrificiului colectiv, n faa asediului generaluluiScipio Africanul. Foamea devine reprezentanta suferinei existeniale, intervenind de asemenea fiine alegorice, care profetizeaz viitorul glorios al Spaniei. Providena are acelai rol ca acela jucat n fuga luiEneasdinTroiaincendiat. De inspiraie patriotic sunt i unele comedii, cum ar fi La conquista de Jerusaln (Cucerirea Ierusalimului), descoperit recent.CuriozitiSe obinuiete s se spun c Miguel de Cervantes iWilliam Shakespeareau decedat n aceeai zi. Acest lucru este ns imposibil, deoarece, chiar dac au murit n aceeai dat, n Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, n timp ce n Spania se adoptase cel gregorian. Primul ministru israelitDavid Ben Guriona nvat spaniol pentru a putea citi Don Quijote n limba original. Nu exist imagini reale ale lui Cervantes. Exist doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul nsui le-a sugerat n scrierile sale.