Micul Print

4
MICUL PRINŢ „Micul prinţ“ este una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, fiind scrisă într-un limbaj simplu, fără „podoabe“, deoarece este destinat să fie înţeles şi de copii, dar conţinând de fapt concepţia simbolică a autorului asupra vieţii. „Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii“ („Esenţialul este invizibil pentru ochi“) spune vulpea, când îşi ia adio. Băiatul repetă fraza ca să şi-o aducă aminte, iar în acest fel noi ne dăm seama cât este de importantă această propoziţie ca să înţelegem povestea Micului prinţ. Prin desenele sale cu şarpele boa „deschis“ şi „închis“ autorul ne indicase deja că fiecare fiinţă ascunde o comoară, un mister pe care trebuie să-l pătrundem cu sufle-tul. Dincolo de aparenţe, „Limpede nu vezi decât cu inima.“ Cu aceste fraze, autorul vrea să spună că fiecare dintre noi poartă în interiorul său un fel de „ochi“ în care trebuie să aibă încredere. Oamenii au uitat să-şi asculte inima. Când vedem pe cineva pe stradă îl judecăm după haine, după modul lui de a vorbi, de a merge, de a râde. Iar uneori această primă impresie nu poate fi uitată. Dar autorul vrea să ne amintească faptul că ceea ce contează cu adevărat nu se vede întotdeauna, ci se simte. „Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...“ Pentru fiecare dintre noi prietenii sunt unici, avem mare nevoie de ei şi nu pot fi înlocuiţi de nimeni altcineva, oricât 1

description

Caracterizare

Transcript of Micul Print

MICUL PRINŢ

„Micul prinţ“ este una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, fiind scrisă într-un limbaj simplu, fără „podoabe“, deoarece este destinat să fie înţeles şi de copii, dar conţinând de fapt concepţia simbolică a autorului asupra vieţii.

„Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii“ („Esenţialul este invizibil pentru ochi“) spune vulpea, când îşi ia adio. Băiatul repetă fraza ca să şi-o aducă aminte, iar în acest fel noi ne dăm seama cât este de importantă această propoziţie ca să înţelegem povestea Micului prinţ.

Prin desenele sale cu şarpele boa „deschis“ şi „închis“ autorul ne indicase deja că fiecare fiinţă ascunde o comoară, un mister pe care trebuie să-l pătrundem cu sufle-tul. Dincolo de aparenţe, „Limpede nu vezi decât cu inima.“

Cu aceste fraze, autorul vrea să spună că fiecare dintre noi poartă în interiorul său un fel de „ochi“ în care trebuie să aibă încredere. Oamenii au uitat să-şi asculte inima. Când vedem pe cineva pe stradă îl judecăm după haine, după modul lui de a vorbi, de a merge, de a râde. Iar uneori această primă impresie nu poate fi uitată. Dar autorul vrea să ne amintească faptul că ceea ce contează cu adevărat nu se vede întotdeauna, ci se simte.

„Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei

fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...“

Pentru fiecare dintre noi prietenii sunt unici, avem mare nevoie de ei şi nu pot fi înlocuiţi de nimeni altcineva, oricât de valoros ar fi. Când iubeşti pe cineva nu o faci pentru că este frumos sau bine îmbrăcat, ci pentru că este important, se află în inima ta şi este unic.

„A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.“

E adevărat că este destul de greu să te judeci pe tine însuţi. Uneori e foarte greu să mărturiseşti că te-ai înşelat sau că ai greşit. Adesea comportamentele pe care le putem găsi jenante la alte persoane sunt la fel

1

de jenante şi când vorbim de propria persoană, dacă avem puterea să o facem.

„Voi părea mort, dar nu va fi adevărat.“ ne spune Micul prinţ, ca un ultim mesaj.

Dovadă a prieteniei adevărate dintre băiat şi floare, pentru a se putea întoarce pe planeta sa şi a-şi regăsi trandafirul Micul prinţ îşi sacrifică chiar corpul, lăsându-se muşcat de şarpele veninos.

„– Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în

afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.

Fiindcă ea e floarea mea.“În orice situaţie trebuie să ne apărăm prietenii adevăraţi, cei care ne

îndeamnă la fapte bune şi ne ajută să devenim chiar noi persoane mai bune, şi să ţinem cont că, la fel cum orice floare se ofileşte dacă nu e îngrijită, şi o prietenie trebuie apărată cu orice preţ.

„La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri.“

Câteodată e bine să te bizui şi pe ceea ce simţi, nu doar pe vorbele auzite, deoarece uneori nu înţelegi prea bine ce a vrut să spună cel de lângă tine. Astfel, îi poţi interpreta greşit spusele şi pot apărea neînţelegeri.

„Acest asteroid nu a fost văzut decît in 1909, cu telescopul, de către un astronom turc. El a făcut atunci o mare demonstraţie a descoperirii sale la un Congres Internaţional de Astronomie.

Dar nimeni nu l-a crezut din cauza costumului său. Aşa sunt oamenii mari.“

Uneori oamenii mari se iau după aparenţe şi nu mai văd adevărul. Astfel, în loc să acorde

2

importanţă descoperirii astronomului turc, ei nu l-au băgat în seamă fiindcă era îmbrăcat în costumul său tradiţional. 

„- Ce frumoasă eşti! - Nu-i aşa? răspunse cu

delicateţe floa-rea… Şi sunt născută în acelaşi timp cu soarele…

Micul prinţ îşi dădu seama că nu era prea modestă, dar era atît de emoţionantă!

- Cred că este ora micului dejun, adăugă ea îndată, dacă aţi avea bunătatea să vă gîndiţi la mine…

Şi micul prinţ, luat un pic prin surprin-dere, găsi o stropitoare cu apă proaspătă şi o servi pe floare.

Astfel îl chinuia ea pe micul prinţ cu vanitatea sa un pic bolnăvicioasă.“

Fiindcă l-a văzut de când s-a născut şi îl adoră, Micul prinţ face totul pentru trandafir, floarea sa frumoasă, dar capricioasă. Plină de pretenţii, floarea profită de dragostea lui şi îi cere tot felul de lucruri. Într-o prietenie e bine ca orice gest să fie apreciat la adevărata lui valoare şi să nu abuzăm de ceilalţi.

„- Trebuie să suport două sau trei omizi dacă vreau să cunosc şi fluturii.“ îi spune floarea Micului prinţ când acesta vrea să plece.

Abia când prietenul ei a hotărât să plece floarea şi-a dat seama că nu poate trăi toată viaţa sub un clopot de sticlă. Trebuie să treacă şi prin nişte întâmplări mai grele ca să poată aprecia toate lucrurile bune care i se întâmplă.

„Oamenii mari sunt categoric foarte ciudaţi.“Fiindcă Micul prinţ nu ştie nimic despre oameni şi despre felul lor de a

fi, el nu îi înţelege şi este foarte uimit de curiozitatea acestora. De fiecare dată când pleacă de pe o planetă îşi spune că oamenii mari sunt cu siguranţă nişte făpturi de neînţeles, bizare. Fiind copil, naiv şi pur, pentru el oamenii mari sunt ciudaţi fiindcă nu se ocupă decât de ei înşişi. De aceea nu-şi găseşte niciun prieten pe toţi asteroizii, căci nimeni nu înţelege dragostea sa pentru trandafir.

3