Metode de Investigare a Gradului de Poluare Al Siturilor Industriale Si Tehnicile de Reabilitare Ale...

METODE DE INVESTIGARE A GRADULUI DE POLUARE AL SITURILOR INDUSTRIALE ŞI TEHNICILE DE

REABILITARE ALE ACESTORA

1

CUPRINS

2

CAPITOLUL 1. Surse de poluare şi metode de prevenire................................................. 5

1.1 Surse de poluare şi poluanţi ai solurilor............................................................. 81.2 Surse de poluare a solului.................................................................................. 9

1.2.1 Poluarea solului prin lucrări de excavare la zi.................................... 91.2.2 Poluarea solului cu halde, depozite,iazuri.......................................... 101.2.3 Poluarea solului cu îngrăşăminte chimice şi pesticide........................ 111.2.4 Poluarea solului cu substanţe poluante din atmosferă........................ 131.2.5 Poluarea solului cu metale grele......................................................... 131.2.6 Poluarea solului prin sărăturare.......................................................... 161.2.7 Poluarea solului prin compactare........................................................ 161.2.8 Poluarea solului prin dejecţii animale................................................. 171.2.9 Poluarea solului prin eroziune şi alunecare........................................ 171.2.10 Poluarea solului prin acidifiere......................................................... 18

1.3 Prevenirea poluării solului................................................................................. 191.3.1 Prevenirea poluării solului, ca urmare e degradării stării fizice............................................................................................................. 201.3.2 Prevenirea poluării solului datorită acidifierii.................................... 201.3.3 Prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriţie.......................................................................................................... 201.3.4 Prevenirea poluării solului datorită irigaţiilor..................................... 211.3.5 Prevenirea poluării chimice, biologice şi radioactive ale solului........................................................................................................... 21

CAPITOLUL 2.Cadrul legislativ al strategiei protecţiei solului........................................ 222.1 Legislaţa naţională............................................................................................. 222.2 Strategie pentru protecţia solurilor.................................................................... 292.3 Instrumente pentru realizarea obiectivelor strategice........................................ 30 2.4 Legislaţia europeană.......................................................................................... 31

CAPITOLUL 3. Situaţia siturilor industriale afectate la nivel naţional şi european......... 38 3.1 Situatia siturilor industriale afectate la nivel national....................................... 383.2 Repartizarea siturilor contaminate pe tipuri de activităţi cu efecte poluante..... 40 3.3 Inventarul siturilor contaminate......................................................................... 403.4 Situaţia siturilor industriale afectate la nivel european...................................... 43

CAPITOLUL 4. Efectele poluării solurilor şi activităţi destinate remedierii acestora................................................................................................................................ 45

4.1 Metale grele şi influenţele lor asupra sănătăţii omului...................................... 474.2 Faze operaţioanle ale intervenţiilor de remediere.............................................. 524.3 Punerea în siguranţă........................................................................................... 524.4 Investigaţii preliminare...................................................................................... 544.5 Colectare date specifice despre sit..................................................................... 544.6 Caracterizare...................................................................................................... 554.7 Remediere.......................................................................................................... 56

CAPITOLUL 5. Metodologie de gestionare a siturilor şi solurilor poluate....................... 585.1 Noţiuni privind tehnologiile de depoluare a solurilor........................................ 61

5.1.1 Aspecte cu privire la migrarea poluanţilor în zona nesaturată a solurilor........................................................................................................ 615.1.2 Criterii de clasificare a metodelor de depoluare a solurilor................ 625.1.3 Tehnologii de depoluare după locul de aplicare al tehnologiei de depoluare...................................................................................................... 625.1.4 Tehnologii de depoluare a solurilor după principiile tehnice............. 63

5.1.4.1 Tehnologii fizice de depoluare............................................ 63

3

Epiderma vie a Pământului

Solul este un corp viu minunat. El reprezintă suportul vieţii omeneşti şi a

bunăstării. Acesta oferă ancorare rădăcinilor, reţine apa îndeajuns ca plantele să

se poată folosi de ea, şi stochează nutrienţii care menţin viaţa – în lipsa acestor

calităţi Pământul ar fi la fel de steril ca şi planeta Marte. Solul este mediul de viaţă

pentru nenumărate microorganisme, ce desfăşoară multiple transformări

biochimice, începând de la fixarea azotului atmosferic până la descompunerea

materiei organice a organismelor moarte. Solul adăposteşte animale microscopice,

dar şi râme, furnici şi termite. De fapt, o mare parte a biodiversitătii terestre se

găseşte în sol şi nu deasupra lui. Toata această activitate biologică contribuie la

“fabricarea” solului: solul nu există fără viaţă şi nici viaţa nu poate exista fără sol.

Prin urmare, oamenii nu numai că se hrănesc şi se îmbracă pornind de la

sol, dar şi construiesc pe el. Solul nu este la fel peste tot, marea diversitate a

modului de viaţă, a construcţiilor, a modului de ocupare a spaţiului reflectă

extraordinara diversitate a învelişului pedologic şi a relaţiilor dintre oameni şi sol.

4

”Solul este cu adevarat remarcabil”

SURSE DE POLUARE ŞI METODE DE PREVENIRE

Introducere

Solul este stratul de la suprafaţa pământului, afânat, moale, friabil, care împreună cu

atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor.

Solul s-a format din roci, sub influenţa factorilor pedogenetici: clima, microorganisme,

vegetaţie, relief. Transformările rocilor în timp au fost profunde, astfel încat solul apare ca un corp

natural, distinct, deosebit de roca mamă. Durata de generare este mare, astfel încat pentru a se

forma pe cale naturala 3 cm de sol sunt necesari 300-1000 de ani, iar pentru 20 cm de sol, 7000 de

ani.

Compoziţia solului este dată de: substanţe minerale rezultate din degradarea şi alterarea

rocilor şi mineralelor, ca de exemplu: SiO2, FeOx, CaCO3, CaSO4; substanţe organice specifice,

produse prin transformarea chimică a resturilor vegetale. De exemplu: acizi humici, celuloza,

hemiceluloza, aldehide, alcooli, fenoli, grăsimi, aminoacizi, albumine. Resturile vegetale şi animale

se descompun sub influenţa microflorei şi microfaunei existente în sol, în compuşi simpli (CO 2,

H2O, NH3), din care microorganismele sintetizează compuşi organici.

Compoziţia solului recoltat de pe 1 ha (aproximativ 100 t) este următoarea : rădăcini 2-6 %,

microorganisme 1-2 %, substanţe minerale 8-12 % , substanţe organice 80-85 % .

Solul conţine un ansamblu complex de micro şi macroorganisme, aflate într-un echilibru

biologic, care acţionează asupra compuşilor. Astfel, macrofauna aerează solul, îl structurează, îi

îmbunătăţeşte fertilitatea. Microorganismele (bacterii, alge verzi) transformă compuşii carbonului

5

1

în CO2 şi CH4, amoniu în nitraţi, sau azot, iar alte microorganisme fixează azotul atmosferic.

Ciupercile ajută absorbţia apei şi a microelementelor în rădăcini. Tot microorganismele descompun

unele substanţe poluante, inclusiv pesticidele şi fertilizanţii, dar nu în totalitate.

Solurile sunt supuse unor procese continue de degradare şi alterare. Degradarea reprezintă

procesul de mărunţire şi dispersare al rocilor şi mineralelor în fragmente mai mici, sub influenţa

temperaturii, apei, vântului, gravitaţiei şi vieţuitoarelor. Procesul este irevesibil.

Alterarea reprezintă totalitatea proceselor chimice la care sunt supuse rocile şi mineralele

sub acţiunea apei, acizilor minerali sau organici şi ai sărurilor. Degradarea şi alterarea acţionează

simultan.

În prezent, şi în România, gospodărirea şi asigurarea unor condiţii de calitate bună a

solurilor, a devenit o problemă majoră în contextul alinierii ţării noastre la standardele şi cerinţele

impuse pe plan mondial în ceea ce priveşte protecţia mediului şi a resurselor naturale.

De asemenea, poluarea solului cu produse petroliere, face parte dintre cele mai evidente

probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot mai

accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanţe (specific ţărilor în curs de dezvoltare) pentru

satisfacerea nevoilor de energie. Se observă că atât în România cât şi în lume în fiecare an se

raportează o multitudine de deversări accidentale sau deliberate de produse petroliere pe sol sau în

ape, ceea ce cauzează probleme economice, sociale şi de mediu. Asigurarea protecţiei calităţii

solurilor, ca mijloc de creştere a resurselor de sol, cât şi pentru protecţia mediului înconjurător,

prevede printre altele utilizarea unor procedee şi tehnologii de depoluare menite să neutralizeze sau

să blocheze fluxul de poluanţi şi care să asigure eficienţa dorită şi aplicarea legislaţiei privind

protecţia calităţii solului.

6

Fig. 1.1 Factorii ce definesc calitatea solului

Metodele convenţionale de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere se aplică

cu succes la scară internaţională, însă majoritatea acestora prezintă următoarele inconveniente:

generarea unor efluenţi lichizi sau gazoşi ce necesită o tratare/depozitare suplimentară, perioade

mari de operare, dificultăţi de monitorizare şi control, costuri ridicate de capital şi operare.

Dezavantajele menţionate, corespunzătoare tehnologiilor respective, conduc la limitarea sau chiar

imposibilitatea aplicării acestor tehnici de depoluare la nivel naţional, în condiţiile economice

actuale ale României. Pe plan mondial se observă tendinţa de dezvoltare a unor metode simple,

rapide, ieftine şi eficiente, care să asigure prin aplicarea lor în-situ blocarea migrării poluanţilor din

zona deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate, distrugerea poluanţilor şi

refacerea cadrului natural. Cercetările realizate de Choi H. şi Cloud R.M. /1992/, Schatsberg P.

/1971/, subliniază faptul că metoda folosirii sorbenţilor în cazul unor scurgeri de produse petroliere

este foarte eficientă şi nu prezintă riscuri pentru mediu. Materialele sorbente fiind folosite ca

materiale de prevenire a propagării şi dispersiei contaminanţilor.

Conform organizaţiei American Society for Testing and Materials (ASTM), materialele

sorbente existente pe piaţă se pot clasifica după mai multe criterii: natura lor (natural organice,

natural anorganice, sintetice), aspectul fizic (tip I – absorbanţi sub formă de pernuţe, pături; tip II –

absorbanţii neţesuţi, polidisperşi; tip III – bariere din materiale absorbante învelite în diferite

texturi; tip IV: reţele cu o impedanţă scăzută a migrării fluidelor), modul de aplicare (L-W: sorbenţi

recomandaţi pentru absorbţia lichidelor de pe soluri şi apă, L: sorbenţi recomandaţi pentru absorbţia

7

lichidelor de pe soluri, W: sorbenţi recomandaţi pentru absorbţia poluanţilor de pe apă, I-S:

sorbenţi recomandaţi pentru absorbţia lichidelor din zonele industriale – substanţe chimice

agresive), etc. Studiile făcute de Johnson R.F./1973/, Choi H. /1992/ şi alţii, arată superioritatea

sorbenţilor naturali organici faţă de cei sintetici în aplicarea lor pentru depoluarea solurilor, având

în vedere capacitatea lor de biodegradare. Dr.Ali Ghalambor /1995/ University of Southwestern

Louisiana, arată că sorbenţii naturali dacă sunt folosiţi într-un mod corespunzător, pot fi mult mai

eficienţi decât sorbenţii sintetici. De asemenea subliniază şi numeroasele avantaje ale sorbenţilor

naturali organici: biodegradabili, resurse regenerabile, cost scăzut, impact scăzut asupra mediului,

uşor de procurat şi manipulat. În urma testelor efectuate pe o serie de sorbenţi naturali şi sintetici,

Ali Ghalambor /1998/ întăreşte ideea folosirii sorbenţilor naturali în cazul unor deversări de

produse petroliere, argumentând aceasta prin faptul că sorbenţii uzaţi pot fi trataţi prin biodegradare

în vrac (compostare), în acest mod degradându-se atât sorbentul cât şi produsul petrolier. Aplicarea

la scară industrială a depoluării solurilor de contaminanţi de tip hidrocarburi petroliere prin

folosirea materialelor sorbente, nu este întâlnită în practica curentă din România, atât din lipsă de

mijloace economice, cât şi din lipsa unei baze ştiinţifice solide care să permită abordarea cu succes,

într-un timp real, a depoluărilor discutate. În străinătate există o serie de produse absorbante

naturale pe bază de turbă (PeatSorb, Spill Sorb, Oclansorb, etc) care sunt folosite cu succes, atât

pentru depoluarea apelor cât şi a solurilor. Actualmente, unităţile economice din România a căror

activitate este corelată cu aplicarea soluţiilor tehnologice de depoluare a solurilor contaminate cu

produse petroliere se găsesc într-o fază incipientă utilizând preponderent materiale de import.

La noi în ţară, unităţile de profil folosesc în mod empiric adsorbanţi polimerici sau turbă

importată din Canada, pentru depoluarea apelor. În ceea ce priveşte depoluarea solurilor, se poate

spune că practic acesta nu se realizează, datorită lipsei unei baze ştiinţifice solide.

1.1 Surse de poluare şi poluanţi ai solurilor.

Poluarea solului reprezintă orice acţiune care dereglează funcţionarea normală a solului.

Activităţile de producţie au afectat în timp solurile, prin : lucrări miniere, excavaţii, depozite de

deşeuri, alunecări de teren, eroziune, salinizare, acidifiere, etc. S-au produs în multe zone

dezechilibre în nutriţia plantelor, care au mers până la dispariţia plantelor , deşertificare.

Poluarea poate veni de la surse difuze (dispersate) sau punctuale, adică localizate şi

concentrate. Poluanţii solurilor sunt extrem de variaţi şi depind de originea poluării.

Cel mai important procent, însă, vine din industrie (36%).

8

Fig. 1.2 Surse de poluare

Prezenţa unui poluant în sol nu este periculoasă în sine. Putem vorbi de un risc de poluare

atunci când acest poluant poate interfera cu mediul : fauna, flora şi om.

Fig. 1.3 Propagarea poluarii în sol şi metode de intervenţie

De exemplu, zonele miniere suferă de o contaminare practic sistematică. Activitatea minieră

aduce pietrele la suprafaţă care se oxidează eliberând sulfuri care, la rândul lor se oxidează

producând sulfaţi. Această reacţia produce acizi care eliberează metalele grele naturale prezente în

sol. Aceste metale, difuzându-se vor polua solurile dimprejur. Remedierea solurilor contaminate

fără intervenţia umană, durează câteva sute de ani.

În general, efectele poluării solului se pot manifesta direct sau indirect şi pot avea un

caracter imediat sau pe termen lung.

Având în vedere tipurile deosebit de diverse sub care se manifestă poluarea solului, se vor

aborda numai câteva dintre acestea din punct de vedere al consecinţelor unui asemenea proces.

9

Poluarea solului se manifestă prin: degradare fizică (compactare, degradarea structurii);

degradarea chimică (creşterea conţinutului de metale grele , pesticide, modificarea pH-ului);

degradarea biologică (cu germeni patogeni). Deci există poluare fizică, chimică, biologică şi,

uneori, radioactivă.

1.2 Surse de poluare a solului

1.2.1 Poluarea solului prin lucrări de excavare la zi

Astfel de situaţii se constată în cazul exploatărilor miniere la zi , balastiere, cariere, foraje.

Se apreciază că în zonele adiacente solurilor distruse direct prin excavaţii, se afectează suprafeţe de

patru şi uneori până la zece ori mai mari. Acestea sunt necesare pentru drumuri de acces, organizări

de şantier, depozitare steril, decopertări.

Figura 1.4 Lucrări de excavare la zi

Din cauza excavărilor, pe terenurile învecinate se distruge biodiversitatea, se schimbă

regimul apelor subterane, are loc o modificare geochimică naturală a elementelor, se manifestă

intens procesele de eroziune.

În urma unor astfel de lucrări rămân adevarate “peisaje lunare”, denumite şi “pustiuri

industriale”.

Tabel 1.1 Tipurile de poluare a solului (P) - după natura şi sursa poluantului

Simbol pentru hărţi

Denumire

Pa Poluarea prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere, cariere)

Pb Poluare cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la

10

flotare, depozite de gunoaie.Pc Poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice,

inclusive metale,săruri, acizi,baze) de la industrii extractive.Pd Poluare cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid

de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi de plumb).Pe Poluare cu materii radioactive.Pf Poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi uşoară.Pg Poluare cu deşeuri şi reziduuri vegetale, agricole şi forestiere.Ph Poluare cu dejecţii animale.Pi Poluare cu dejecţii umane.Pj Poluare prin eroziune şi alunecare.Pk Poluare prin sărăturare.Pl Poluare prin acidifiere.Pm Poluare prin exces de apă.Pn Poluare prin exces au carenţe de elemente nutritive.Po Poluare prin compactare, inclusiv formare de crustă.Pp Poluare prin sedimente produse prin eroziune.Pq Poluare prin pesticide.Pr Poluare cu agenţi patogeni contaminaţi (agenţi infecţioşi, toxine, alergeni.)

1.2.2 Poluarea solului cu halde, depozite, iazuri.

Marea majoritate a activităţilor umane, dar în special cele industriale, care atrag dupa ele şi

o creştere a depozitelor de deşeuri solide. Acestea pot fi minerale sau simplu steril, deşeuri sau

reziduuri industriale, deşeuri sau reziduuri menajere.

Acumularea, depozitarea, eliminarea deşeurilor solide au devenit, în ultimul timp, prin

amploarea volumelor vehiculate, probleme de mare importanţă pentru calitatea mediului

înconjurator.

Haldele, iazurile sau depozitele blochează mari suprafeţe de teren, care devin total

inutilizabile.

Amplasarea sau amenajarea lor necorespunzătoare poate provoca:

-alunecări ale haldelor cu provocarea unor grave accidente;

-poluarea atmosferei (pulberi, bacterii, mirosuri, compuşi organici volatili );

-poluarea chimică a solului care poate afecta pentru mulţi ani proprietăţile fertile ale

acestuia;

-poluarea apelor subterane prin migrarea şi antrenarea de substanţe poluante;

-accentuarea poluării difuze a apelor de suprafaţă prin apele de ploaie şi şiroire.

Tabel 1.2 Gradul de poluare a solului (%)

11

Simbol hărţi

Denumire Reducerea cantitativă şi/sau calitativă a producţiei vegetale obţinute, raportată la producţia vegetală care se poate obţine în condiţiile în care solul este

practic nepoluat0 Nepoluat(practic) <5 %1 Slab poluat 6-10 %2 Moderat poluat 11-25 %3 Puternic poluat 26-50 %4 Foarte puternic poluat 51-75 %5 Excesiv poluat >76 %

La nivel de clasă de poluare au fost diferenţiate poluarea fizică, chimică, biologică şi

radioactivă, tipurile de poluare au fost stabilite în funcţie de natura şi sursa poluantului , gradul de

poluare s-a apreciat dupa reducerea cantitativă şi /sau calitativă a producţiei vegetale ce se obţine pe

solul respectiv nepoluat în condiţii climatice şi tehnologice normale, iar la nivel inferior varianta de

poluare este dată de o serie de detalii ale tipurilor de poluare.

Caracterizarea solurilor poluate este o necesitate pentru fundamentarea ştiinţifică a

măsurilor de combatere a proceselor de degradare a solurilor, de prevenire a fenomenelor ce pot

determina scăderea drastică a fertilităţii solurilor.

1.2.3 Poluarea solului cu îngrăşăminte chimice şi pesticide

Noţiunea de sol este indisolubil legată de productivitate, care depinde de ciclul de conversie,

adică de viteza repunerii în circulaţie a materiei şi a energiei din habitatul complex pe care-l

formează biocenozele solului care, la rândul lor sunt influenţate, printre altele de chimizarea în

exces şi unilaterală, ca şi de pesticidele ajunse în sol. Pentru a preîntâmpina scăderea productivităţii

solului ca urmare a chimizării, se recomandă asocierea îngrăşămintelor minerale cu cele organice,

sau alterarea administrării lor, astfel ca îngrăşămintele organice să fie administrate cel puţin odată

la 3-4 ani. Folosite timp îndelungat, îngrăşămintele chimice pot opri reciclarea substanţelor

organice din solurile cultivate, ameninţând grav fertilitatea lor. Creşterea cantităţilor de

îngrăşăminte chimice reduce tot mai mult componentele organice şi humusul din sol. Aceasta are

drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la declinul complexului absorbant

argilo-humic din sol.

12

Figura 1.5 Poluare cu îngrăşăminte şi pesticide

Pesticidele cu mare toxicitate pot şi ele să degradeze biocenozele din sol, dar în această

privinţă părerile sunt împărţite. Se ştie că pesticidele ajunse în sol pot dăuna faunei ce contribuie la

încorporarea materiei organice în sol. Dintre acestea, cel dintâi suferă râmele, care au rol primordial

în asigurarea fertilităţii solului. Omul, utilizează pesticidele pentru a distruge un număr restrâns de

organisme ce echivalează cu 0,5% din totalul speciilor ce populează biosfera, dar ele acţionează în

mod cu totul diferit, asupra tuturor organismelor. Administrarea lor este îndreptată asupra

populaţiilor şi nu a indivizilor izolaţi. În prezent DDT-ul este considerat "cetăţeanul principal al

globului" deoarece a fost găsit peste tot de la cercul polar pânâ la ecuator. Se apreciază că în corpul

uman cantitatea de DDT ajunge la aproximativ 6ppm. Din cauza toxicităţii şi remanenţei sale mari,

DDT-ul a fost interzis de a mai fi folosit în numeroase ţări, dar a fost înlocuit cu alte substanţe

organoclorurate la fel de toxice. Efecte directe ale tratamentelor cu pesticide provoacă pieirea unui

mare număr de indivizi ai populaţiilor animale şi vegetale din zonele tratate. Pulverizarea

insecticidelor din avioane, deasupra pădurilor poate provoca intoxicaţii puternice în special a faunei

forestiere. Astfel, folosirea abuzivă a pulverizării produselor fitosanitare în S.U.A., împotriva

furnicii Selonopsis acevissima a avut drept rezultat, afectarea în proportie de 80% a avifaunei de pe

o suprafaţă de 110.000 kmp. Ţinând seama de foloasele pesticidelor în combatera diferiţilor

dăunători sau factori patogeni ai plantelor, animalelor şi omului, dar în acelaşi timp de efectele

negative adesea grave ca factor poluant local şi global, cu profunde consecinţe asupra

ecosistemelor, asupra economiei şi sănătăţii umane, problema atitudinii omului faţă de pesticide

este complexă. Producerea şi utilizarea lor, deocamdată nu poate fi oprită, dar sunt necesare măsuri

severe de interzicere a utilizării acestor substanţe cu mare toxicitate şi remanenţă crescută.

Folosirea pesticidelor selective în cadrul combaterii integrate, reprezintă o măsură eficientă de

reducere a poluării solului. Evoluţia cantităţii de reziduuri, mereu în creştere, cu tendinţe de dublare

în următorii 10-15 ani, pune probleme în prezent şi în perspectivă, privind organizarea de depozite

menajere în apropierea zonelor de locuit cu toate neplăcerile care decurg. Această situaţie implică

13

găsirea de soluţii economice şi totodată nepoluante. Ca suport al vieţii terestre, solul trebuie apărat

de degradările produse de poluările de tot felul, rezultate în urma activităţilor umane.

1.2.4 Poluarea solului cu substanţe poluante din atmosferă

Prin poziţia şi caracteristicile sale solul constituie locul de întâlnire al tuturor poluanţilor din

care cea mai mare parte vin din atmosferă.

În grupa principalilor poluanţi ai solului ce vin pe calea aerului se includ particulele

minerale solide şi diverşi compuşi chimici sub formă de sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, cloruri, precum şi

unii compuşi gazoşi ca oxizii de sulf, de azot, de carbon şi unele hidrocarburi. Tot din aer provin şi

o serie de elemente chimice Ca, Ag, As, Be, Br, Cd, Cu, Fe, Hg, Ni, Pb, Se, Sn, Zn etc.

Substanţele toxice din atmosferă cad pe sol şi pătrund în el fie direct, fie indirect prin

intermediul precipitaţiilor. Ponderea lor este mai mare în jurul unor obiective industriale care

produc aceste substanţe. Asemenea zone sunt cele din apropierea întreprinderilor Neferal şi

Acumulatorul Bucureşti care emană Cu, Pb şi Zn, Tîrnăveni, Copşa Mică, Zlatna, Baia Mare,

Hunedoara, Reşiţa, Galaţi, Tîrgovişte, Călăraşi, unde emanaţiile de metale grele afectează mari

suprafeţe de sol.

În jurul combinatelor de îngrăşăminte chimice cu fosfor, a industriilor de aluminiu, sticlă,

ceramică se degajă în atmosferă importante cantităţi de fluor sub forma de gaze (HF, Si, F 4) precum

şi fluoruri de siliciu şi calciu, de siliciu şi sodiu. Prin intermediul precipitaţiilor acestea ajung în sol

unde sunt extrase de către plante. Distanţa de poluare cu aceste plante poate merge până la 3-4 km

depărtare de sursă.

Poluarea solului cu produşi ai fluorului apare în jurul combinatului de aluminiu de la Slatina,

combinatelor de îngrăşăminte chimice : Valea Călugărească, Turnu Măgurele, Tg. Mureş, Arad.

1.2.5 Poluarea solului cu metale grele

În grupa metalelor grele intră cele cu densitate peste 5 kg/dm3, adică cadmiu, cupru,

mangan, nichel, plumb, zinc, mercur, etc. Ele provin din emanaţiile mijloacelor de transport, ale

motoarelor cu ardere internă, din nămolurile apelor uzate, deşeuri şi reziduri de la exploatările

miniere, din fertilizanţi din pesticide, îngrăşăminte organice etc.

14

Figura 1.6 Poluare cu metale grele

Din analiza datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul de Protecţie a Mediului Sibiu,

bazele de observaţii efectuate în intervalul 1999 -2000 a rezultat că doar în cazul dioxidului de sulf

a avut loc o reducere a concentraţiilor diurne: cuantumul “vîrfurilor” de emisie a scăzut relativ

constant. În anul 1998, ca urmare a adoptării unor tehnologi mai puţin poluante la S.C. SOMETRA

S.A. valorile maxime ale concentraţiei dioxidului de sulf s-au situat sub CMA. Performanţa

realizată este cu atît mai relevantă, cu cît, începînd din 1996, producţia la principalele sortimente a

atins nivelul celei din anul 1989, după o reducere drastică pînă în 1995. Din păcate, în ultimi 2 ani,

1999 şi 2000, s-au semnalat noi depăşiri ale CMA la acest element, de 1,57 ori, relativ de 2,59 ori,

dar cu frecvenţe de depăşire relativ reduse.

Formele de degradare a terenului identificate în Copşa Mică sunt forme complexe s-au

politipice, la care procesele de eroziune şi deplasare în masă li se asociează fenomenul de poluare.

Eroziunea de suprafaţă se manifestă cu intensitate deosebită pe terenuri cu înclinare mai mare de 15

grade, pe care vegetaţia a fost puternic vătămată s-au distrusă sub impactul poluării. Eroziunea de

adîncime este prezentă în general sub forma ogaşelor în diferite stadii de evoluţie şi, în măsură mai

mică, sub forma ravenelor.

Metalele grele devin periculoase numai atunci cînd ajung în soluţia solului de unde pot fi

absorbite de către plante. Efectele lor depind deci de solubilitatea lor în sol.

Concentraţiile limită în soluri nu tebuie să depăşească 100 ppm pentru Pb, Cu, Ni, Cr, 5

ppm pentru Hg şi Cd, 10 ppm pentru Mo şi Se, 300 ppm pentru Zn.

Metalele grele au capacitatea de a-şi schimba uşor valenţa, formează hidroxizi greu solubili,

au afinitate pentru a crea sulfuri şi de a forma compuşi complecşi. De aceea, ele sunt reţinute uşor

în sol de către complexul adsorbtiv, sunt absorbiţi şi de către oxizii hidrataţi de Al, Fe, Mn, iar în

condiţii reducătoare formează complecşi insolubili.

Transportul metalelor grele în sol poate avea loc sub formă lichidă şi în suspensie prin

intermediul rădăcinilor plantelor şi în asociaţie cu microorganismele din sol.

15

Ionii metalelor grele pot forma cu unele substanţe organice complexe de tip chelat a căror

stabilitate este variabilă. Ordinea de stabilitate a complexelor de tip acizi fulvici-metale este

următoarea:

la pH 3,0 Cu>Ni>Co>Pb>Ca>Zn>Mn>Mg;

la pH 5,0 Ni>Co>Pb>Cu>Zn>Mn>Ca>Mg.

Solurile cu textură grosieră şi cele acide au o capacitate redusă de reţinere a metalelor grele

cu excepţia molibdenului şi seleniului. De aceea, plantele absorb uşor aceste metale grele din

solurile cu textură uşoară sau cu reacţie acidă.

Plumbul acumulat în cantitate mare în sol provoacă dereglări ale metabolismului

microorganismelor afectînd în special procesul de respiraţie şi de înmulţire a celulelor.

Zincul apare în sol în concentraţii cuprinse între 30 şi 50 ppm. În plante el devine toxic la

concentraţii mai mari de 400 ppm datorită împiedicării absorţiei altor elemente. Excesul de zinc în

sol provoacă modificări ale proprietăţilor sale fizice şi fizico-chimice şi reduce activitatea

biologică.

Cuprul apare în sol în concentraţie de 1 pînă la 20 ppm. La o concentraţie în sol de peste

0,1 ppm este toxic pentru majoritatea plantelor iar în concentraţie de peste 20 ppm în furaje este

toxic pentru ovine. În solurile bogate în materie organică şi argilă mobilitatea cuprului este redusă.

Poluarea cu acest metal duce la degradarea structurii şi a stabilităţii hidrice a agregatelor

structurale fapt ce favorizează eroziunea şi compactarea.

Cadmiul este unul dintre cele mai periculoase metale grele fiind foarte toxic pentru om şi

animale. În mod natural el apare în soluri la o concentraţie sub 1 ppm. Toxicitatea sa este mai mare

decît a zincului chiar la doze mai mici.

Mercurul apare în soluri în mod obişnuit în concentraţii de 0,01-1 ppm iar limita de

toleranţă este de 2 ppm. Deoarece mercurul se pierde uşor prin volatizare la suprafaţa solului

conţinutul său în sol este foarte redus.

Cromul apare în mod obişnuit în soluri într-o concentraţie de 2-50 ppm iar limita de

toleranţă este de 100 ppm. Absorbţia sa de către plante este limitată.

Arseniul apare în sol în concentraţii de 0,1-20 ppm iar pragul limită este de 20 ppm. În

cantităţi mari el afectează creşterea plantelor.

Cobaltul apare frecvent în sol în concentraţie de 1-10 ppm iar limita sa tolerabilă se

apreciează a fi de 50 ppm. Cobaltul poate fi foarte toxic pentru plante.

Molibdenul poate deveni toxic pentru plante în solurile de reacţie slab acidă sau alcalină. El

apare în soluri într-o concentraţie de 0,2-5 ppm limita tolerabilă fiind de 5 ppm.

Seleniul ca şi molibdeniul are o mobilitate ridicată la pH-uri mari. În soluri în mod natural

apare într-o concentraţie de 0,01-5 ppm iar limita de toleranţă este de 5 ppm.

16

1.2.6 Poluarea solului prin sărăturare

Sărăturarea solurilor reprezintă acumularea de săruri solubile, în special de sodiu. Apare în

zone aride şi semiaride, din cauze naturale şi antropice. Cauzele naturale ale procesului de

sărăturare pot fii: creşterea nivelului apelor freatice mineralizate; aducerea la suprafaţă a unor

straturi salifere. Prima situaţie se întâlneşte în vecinătatea lacului Razelm, iar a doua situaţie în

Câmpiile Moldovei şi Jijiei.

Dintre cauzele antropice generatoare de sărăturare se evidenţiază: irigările cu ape salinizate;

suprapăşunatul; inundaţiile cu regim hidrosalin ireversibil; creşterea nivelului apelor freatice în sol

şi chiar băltiri în apropierea lacurilor de acumulare.Vara, apa se evaporă, concentrând astfel solul

cu săruri; în apropierea sondelor, deoarece ţiţeiul se extrage împreună cu ape salinizate şi gaze.

În România peste 450000 ha sunt sărăturate, deci nefertile, procesul continuând şi în

prezent.

Figura 1.7 Poluare prin sărăturare

1.2.7 Poluarea solului prin compactare

Compactarea solului se datorează folosirii maşinilor grele la activităţile agricole, lipsei

asolamentelor, suprapăşunatului etc. Ea reduce aerarea solului şi împiedică circularea normală a

apei în sol. Compactarea solului se înlătură prin lucrări agricole la 70-80 cm. Prin compactare se

reduce aeraţia, circulaţia apei.

17

Figura 1.8 Poluare prin compactare

1.2.8 Poluarea solului prin dejecţii animale

Dejecţiile animale aplicate excesiv ca îngrăşăminte afectează proprietăţile solurilor. Acestea

pot conţine NaCl, biostimulatori, uree, medicamente, agenţi patogeni, care produc poluarea chimică

şi biologică solurilor, scad permeabilitatea şi pot difuza până la pânzele de ape freatice,

transformându-le în focare de substanţe chimice, viruşi, mai ales că unii viruşi, cum sunt cei entirici

pot persista şi 9 luni.

Prin fermentaţie timp de 3 luni vara, sau 4 luni iarna, dejecţiile de porcine libere de agenţi

patogeni se transformă într-un îngrăşământ valoros, numit compost. Nămolurile din zootehnie se

mai pot stoca minim 6 luni, înainte de a fi utilizate pentru fertilizarea păşunilor, sau 3 luni pentru

câmp, sau o lună pentru câmpul arat şi însămânţat cu plante furajere.

Figura 1.9 Poluare cu dejecţii animale

1.2.9 Poluarea solului prin eroziune şi alunecare

Eroziunea şi alunecările de teren sunt alte fenomene ce cauzează degradarea solurilor. Pe

glob sunt aproximativ 5,7 miliarde ha erodate, creând pericolul extinderii deşerturilor.

18

Figura 1.10 Poluare prin eroziune şi alunecare

Eroziunea rocilor şi a solurilor apare datorită vântului, ploilor, activităţilor umane, cum

sunt: lucrările agricole necorespunzătoare, care distrug textura solului, deci apa se evaporă, sau se

scurge la suprafaţă; tratamente cu pesticide şi fertilizanţi chimici; ploi acide; defrişări.

Suprapăşunatul rasează solul, distruge vegetaţia, producând în final eroziunea solului, situaţii create

în Spania, Iran, America de Nord. Materialul erodat este transportat de vânt, colmatează apele

naturale şi bazinele artificiale, sporind potentialul inundabil. Terenurile din vecinătate sunt

acoperite cu materialul nefertil purtat de vânt.

Defrişările şi excavaţiile la suprafaţă, în contact cu cantităţi mari de apă de ploaie pot cauza

alunecări de teren. Urmările alunecărilor de teren sunt dezastruoase: se distrug obiective, se

schimbă cursuri de apă, la suprafaţă ajung roci nefertile.

1.2.10 Poluarea solului prin acidifiere

Acidifierea înseamnă scăderea pH-ului solului sub valoarea 7. Solurile devin nefertile,

creşte conţinutul de Al, scad conţinuturile în alţi ioni. Pe glob, aproximativ 20% din soluri sunt

acidifiate, iar în România aproximativ 2 milioane ha. Cauzele producerii acestui proces sunt fie

naturale (existenţa unor soluri argiloase, silicatice, cu hidroxizi de fier şi aluminiu, sau din

descompunerea microbiologică a substanţelor organice în alte tipuri de soluri), fie antropice

(aplicarea unui exces de fertilizanţi, ploile acide).

Poluarea prin eroziune este una din cea mai gravă şi actuală sursă de poluare a solului. Solul

constituie capitalul cel mai preţios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor sale, dar nu

este un rezervor inert, inepuizabil, ale cărui bogăţii ar putea fi extrase aşa cum se procedează cu

mineralele din subsol. Degradarea solului datorită activităţii umane se accelerează în mod deosebit,

datorită factorilor urbani, industriali şi a fenomenelor de poluare care îi însoţesc.

19

La noi în ţară, suprafaţa supusă eroziunii este de circa 7 milioane ha din care 4 milioane ha

au un grad înalt de erodare.

La nivelul localităţilor rurale, necesarul de apă potabilă este în mare parte asigurat prin

fântâni particulare săpate la diferite adâncimi, care uneori prezintă o calitate necorespunzătoare

datorită concentraţiilor mari de nitriţi şi nitraţi, iar în zonele petroliere datorită produselor

petroliere.

Impactul asupra sănătăţii umane constă în apariţia îmbolnăvirilor datorită consumului de

apă poluată provenită din surse de suprafaţă sau surse subterane de mică adâncime (fântâni

particulare). Având în vedere numărul de locuitori expuşi, riscul a fost evaluat ca fiind semnificativ.

Contaminarea microbiologică a atmosferei generează riscul unor boli infecţioase în cazul

locuitorilor din vecinătatea fermelor zootehnice. Având în vedere numărul de locuitori expuşi,

riscul a fost evaluat ca fiind semnificativ.

Impactul asupra mediului constă în diminuarea resurselor naturale de apă.

Impactul asupra calităţii vieţii se datorează debitelor reduse de apă destinată consumului

populaţiei (nesatisfacerea cerinţelor). Având în vedere cele prezentate anterior, se impune realizarea

de sisteme centralizate de alimentare cu apă la nivelul celor 46 de comune şi extinderea sistemului

de alimentare cu apă în mediul urban pentru deservirea tuturor locuitorilor.

Solul şi subsolul sunt, din punctul de vedere al populaţiei urbane şi peri-urbane, susceptibile

la diverse forme de poluare provenind neamenajate de deşeuri. Evitarea folosirii acestora

reprezintă cea mai buna formă de protejare a mediului înconjurator. Pe plan naţional, principalele

priorităţi privind factorul de mediu sol/subsol în mediul urban sunt reabilitarea şi refolosirea

siturilor industriale dezafectate, contaminate sau nu, şi planificarea spaţială în domeniul

economisirii spaţiului, în scopul reducerii fenomenului de scoatere a terenurilor din circuitul agricol

şi a utilizarii raţionale a solului. Cu ajutorul omului şi a tehnicilor de depoluare solul ar putea avea

o noua viaţă, astfel ar dura mii de ani până vom avea un sol curat şi lipsit de orice boală.

1.3 Prevenirea poluării solului

Prevenirea poluării solului este în primul rând, o activitate la nivel conceptual, de elaborare

a unor norme tehnice de protecţie a calităţii solului şi în al doilea rând, de respectare a acestora în

activitatea curentă.

Normele tehnice de protecţie a calităţii solului se referă la prevenirea poluării solului

datorită:

degradării stării fizice a solului;

acidifierii, ca urmare a aplicării unor îngrăşăminte chimice cu potenţial de acidifiere;

20

degradării regimului de nutriţie din sol (exces sau carenţă);

eroziunii;

excesul de apă;

poluări chimice, biologice şi radioactive

1.3.1 Prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice

Cu privire la prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice a solului se

prevăd următoarele măsuri minime:

efectuarea lucrărilor de pregătire a solului numai în condiţii de umiditate optimă a

solului;

reducerea la strictul necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreţinere a culturilor,

combatere a dăunătorilor, de recoltare şi transport a recoltei, cu evitarea executării lor când

umiditatea solului este excesivă;

tocarea şi îngroparea în sol, prin arătură, a miriştii şi oricăror altor resturi vegetale,

neutilizabile în alte scopuri economice;

reducerea efectului de compresie asupra solului, respectiv efectul de distrugere a

structurii şi de tasare a solului.

1.3.2 Prevenirea poluării solului datorită acidifierii

Prevenirea poluării solului, datorită acidifierii ca urmare a aplicării de îngrăşăminte chimice

cu potenţial de acidifiere prevede următoarele măsuri minime:

utilizarea tipurilor de îngrăşăminte cu azot, lipsite de potenţial de acidifiere pe

solurile moderat şi slab acide (cu valori ale pH-ului între 5.8 -6.8);

prevenirea acidifierii solului, în cazul folosirii pe asemenea soluri a îngrăşămintelor

cu potenţial de acidifiere se face prin tratarea solului cu carbonat de calciu.

1.3.3 Prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriţie

Prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriţie din sol (exces sau

carenţă) se prevăd următoarele măsuri minime:

realizarea şi menţinerea în primii 20 cm ai solului a unei asigurări bune de fosfor şi

potasiu;

21

amendarea calcică a solurilor, astfel încât să nu se ajungă la pH-uri mai mari de 6.5,

în scopul prevenirii carenţelor de microelemente.

1.3.4 Prevenirea poluării solului datorită irigaţiilor

Prevenirea poluării prin sărăturare secundară în cadrul sistemelor de irigaţie are în vedere

următoarele:

menţinerea nivelului apei freatice mineralizate la adâncimi minime în funcţie de

zona climatică prin: asigurarea bunei funcţionări a sistemului de descărcare-drenaj; prevenirea

stagnării îndelungate a apei pe teren;

prevenirea ridicării gradului de mineralizare a apelor freatice la niveluri dăunătoare

calităţii solului prin: colectarea şi evacuarea apelor mineralizate şi a soluţiilor saline din sol; irigaţii

de spălare sau spălări profilactice;

folosirea la irigat a apei de calitate, ţinând seama de însuşirile solului, culturile

agricole şi faza de vegetaţie;

prevenirea formării crustei la suprafaţa solului prin executarea lucrărilor necesare la

culturile prăşitoare, ca mijloc de evitare şi reducere la minim a evacuării apei capilar-ascendente din

sol;

acoperirea solului cu un covor vegetal dens, pentru reducerea la minim a evaporării

apei direct de la suprafaţa solului.

1.3.5 Prevenirea poluării chimice, biologice şi radioactive a solului.

Prevenirea poluării chimice, biologice şi radioactive a solului are în vedere:

aplicarea ca îngrăşământ sau amendament pentru sol a oricăror deşeuri, reziduuri sau

dejecţii, solide sau lichide provenite de la orice activitate social-economică, numai în conformitate

cu recomandările emise de autorităţile competente;

prevenirea poluării solului prin carenţe sau excese de macro/micro elemente

nutritive pentru plantele cultivate sau spontane şi sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei

vegetale agricole;

folosirea unor pesticide cu certificat de calitate, aprobate de autorităţile competente,

iar cantităţile aplicate să nu aibă ca efect imediat sau de lungă durată poluarea solului.

22

CADRUL LEGISLATIV AL STRATEGIEI

PROTECŢIEI SOLULUI

Având în vedere importanţa protecţiei solului împotriva factorilor poluanţi, atât pe plan

european cât şi la nivel naţional au fost elaborate o serie de acte normative, menite să reglementeze

interacţiunile mediului antropic cu solul.

2.1 Legislaţia naţională

Una din cele mai importante acte normative pe plan naţional este Hotărârea nr. 1408 din

19/11/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului.

Această hotărâre de guvern cuprinde următoarele:

Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărâre reglementează modalităţile de investigare şi evaluare a poluării

solului şi subsolului, în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora şi stabilirii

responsabilităţilor pentru refacerea mediului geologic.

Art. 2. - În înţelesul prezentei hotărâri, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele

semnificaţii:

Activitate poluatoare - orice activitate care determină schimbări negative privind

caracteristicile naturale ale calităţii mediului geologic;

Curăţare - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea îndepărtării parţiale sau totale a

poluantului ori poluanţilor şi a materialelor contaminate, fără tratare;

Deţinător de teren - persoana fizică sau juridică care deţine în proprietate sau în folosinţă

un teren în baza unui titlu valabil; evaluare - orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea,

modelarea, prognozarea sau estimarea prezenţei unui poluant în mediul geologic;

Investigare - procesul de identificare a prezenţei poluanţilor în mediul geologic, delimitarea

spaţială a acestora, stabilirea concentraţiei lor, precum şi a relaţiei acestora cu matricea minerală şi

structura mediului geologic; raport geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic

- documentaţie tehnică elaborată de specialişti în domeniul ştiinţelor geologice şi pedologice,

persoane fizice sau juridice, care cuprinde rezultatele etapelor de investigare şi evaluare a poluării;

Reconstrucţie ecologică - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după

remedierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală;

Refacerea mediului geologic - ansamblul măsurilor de curăţare, remediere şi/sau

reconstrucţie ecologică;

23

2

Remediere - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor poluanţilor

sub valorile pragului de alertă; sit abandonat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi în

adâncime, poluată cu substanţe biologice sau chimice şi părăsită de poluator;

Sit contaminat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu

substanţe biologice sau chimice;

Sit orfan - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe

biologice sau chimice, al cărei poluator este necunoscut.

Art. 3. - Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul contaminărilor cu organisme

modificate genetic sau cu substanţe radioactive ce sunt supuse altor prevederi legale.

Art. 4. - (1) Investigarea mediului geologic pentru evaluarea contaminării se realizează prin

metode specifice geologice şi pedologice.

(2) Metodele prevăzute la alin. (1) se stabilesc în funcţie de caracteristicile geologice ale

formaţiunilor poluate, de natura poluantului şi de distribuţia acestuia în suprafaţă şi în plan vertical.

(3) Pachetul minimal obligatoriu de metode cuprinde investigarea geologică şi/sau

hidrogeologică, geochimică şi geofizică.

Art. 5. - (1) Investigarea şi evaluarea poluării solului şi subsolului reprezintă obligaţia şi

responsabilitatea operatorului economic sau deţinătorului de teren care a desfăşurat ori desfăşoară

activităţi poluatoare sau potenţial poluatoare pentru mediul geologic.

(2) Investigarea şi evaluarea poluării solului şi subsolului se realizează în următoarele cazuri:

a) la constatarea unei poluări potenţial periculoasă pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediu;

b) la elaborarea bilanţului de mediu;

c) la stabilirea obligaţiilor de mediu, în cazul schimbării statutului juridic al terenurilor pe care s-a

desfăşurat o activitate cu impact asupra mediului;

d) la identificarea unei surse potenţial poluatoare a solului şi subsolului;

e) periodic, pentru urmărirea evoluţiei în timp a siturilor contaminate a căror remediere se

realizează prin atenuare naturală, bioremediere sau metode de remediere de lungă durată;

f) la monitorizarea siturilor după încheierea programelor sau proiectelor de curăţare, remediere

şi/sau reconstrucţie ecologică;

g) la producerea accidentelor care conduc la poluarea terenului, după îndepărtarea sursei şi

poluanţilor deversaţi în mediul geologic.

Art. 6. - La încetarea activităţii cu impact asupra mediului geologic, la schimbarea activităţii

sau a destinaţiei terenului, operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să realizeze

investigarea şi evaluarea poluării mediului geologic.

Art. 7. - (1) Finanţarea lucrărilor de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic este

suportată de operatorul economic sau de deţinătorul de teren, în cazul poluărilor actuale şi istorice.

24

(2) Pentru situri contaminate orfane şi abandonate aparţinând domeniului public al statului, lucrările

de investigare şi de evaluare a poluării mediului geologic sunt finanţate de la bugetul de stat, prin

bugetele autorităţilor care le administrează sau din fonduri structurale şi de coeziune, prin proiecte

aprobate spre finanţare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

Art. 8. - (1) Evaluarea intensităţii poluării într-un sit contaminat se efectuează prin

comparaţie cu fondul natural din zonele adiacente şi cu valorile de prag de alertă şi prag de

intervenţie.

(2) Valorile de fond natural se stabilesc în funcţie de zonă şi de formaţiunea geologică existentă.

(3) Valorile de prag de alertă şi de prag de intervenţie sunt prevăzute în reglementările specifice.

Un alt act normativ la fel de important este Hotărârea nr. 1403 din 19/11/2007 privind

refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate.

Această hotărâre de guvern cuprinde următoarele:

Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor de

curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică a zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele

terestre au fost afectate.

Art. 2. - În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele

semnificaţii:

- atenuare naturală - concept care include un ansamblu de condiţii şi fenomene geologice, fizice şi

chimice ce produc în timp neutralizare sau scăderi ale concentraţiilor de poluanţi în mediul

geologic;

- autoritate competentă pentru protecţia mediului - agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi

agenţiile judeţene pentru protecţia mediului;

- deţinător de teren - persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate sau în folosinţă un

teren în baza unui titlu valabil;

- ecosistem terestru - ecosistem dezvoltat în mediul geologic.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se aplică:

a) poluării mediului geologic, produsă de activităţi cu impact semnificativ, care prezintă un risc

real sau potenţial pentru sănătatea oamenilor şi a mediului;

b) terenurilor în care ecosistemele terestre au fost afectate.

Art. 4. - Siturile contaminate radioactiv şi cele contaminate cu organisme modificate genetic

nu constituie obiectul prezentei hotărâri.

25

Art. 5. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă,

prin unităţile din subordine, stabileşte necesitatea măsurilor de refacere a zonelor în care mediul

geologic şi ecosistemele terestre au fost afectate.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă, prin unităţile din

subordine, monitorizează şi controlează aplicarea măsurilor cuprinse în proiectul tehnic pentru

curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă elaborează ghidul

tehnic pentru aplicarea metodologiilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate,

aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi

dezvoltare durabilă, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(4) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide prioritizarea zonelor afectate care

necesită refacerea mediului geologic, conform criteriilor stabilite prin ghidul tehnic prevăzut la alin.

(3).

(5) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului aprobă proiectul tehnic pentru curăţare,

remediere şi/sau reconstrucţie ecologică.

Art. 6. - Orice persoană, fizică sau juridică, afectată sau susceptibil a fi afectată de o poluare

a mediului geologic are dreptul să fie informată şi să se adreseze autorităţii competente pentru

protecţia mediului pentru luarea măsurilor de prevenire sau refacere a mediului geologic.

Refacerea mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre

Art. 7. - Refacerea mediului geologic şi a ecosistemelor terestre afectate constă în aducerea

acestora cât mai aproape de starea naturală, prin aplicarea unor măsuri de curăţare, remediere şi/sau

reconstrucţie ecologică, complementare şi compensatorii, şi prin eliminarea oricărui risc

semnificativ de impact asupra acestora, conform categoriei de folosinţă a terenului.

Art. 8. - Procesul de refacere a mediului geologic constă în îndepărtarea surselor de

contaminare de pe amplasament, în izolarea şi decontaminarea ariilor contaminate, limitarea şi

eliminarea posibilităţilor de răspândire a poluanţilor în mediul geologic şi în atingerea valorilor

limită admise pentru concentraţiile de poluanţi.

Art. 9. - Metodologiile de refacere a mediului geologic se stabilesc de către autoritatea

competentă pentru protecţia mediului în urma analizei raportului geologic final de investigare şi

evaluare a poluării mediului geologic şi, după caz, a studiului evaluării de risc, luând în considerare

următoarele:

a) caracteristicile şi funcţiile solului, ale formaţiunilor geologice şi ale apelor subterane;

26

b) tipul şi concentraţia, gradul de risc pe care îl prezintă poluanţii, organismele sau

microorganismele nocive;

c) distribuţia poluanţilor în mediul geologic;

d) volumul solului poluat sau subsolului care necesită tratarea, localizarea, adâncimea şi

accesibilitatea acestuia;

e) obiectivele refacerii mediului geologic şi intervalul de timp necesar pentru atingerea acestora;

f) raportul cost/beneficiu al metodologiilor de refacere a mediului geologic;

g) destinaţia terenului după refacerea mediului geologic şi posibilitatea utilizării acestuia, având

în vedere potenţialul de dezvoltare al zonei sau folosinţa terenului preconizată pentru viitor.

Art. 10. - Autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide asupra opţiunii aplicării

conceptului de atenuare naturală a poluării solului şi subsolului.

Art. 11. - Operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să execute măsurile

cuprinse în proiectul pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică la încheierea

activităţii şi/sau la schimbarea destinaţiei terenului.

Art. 12. - Măsurile de refacere pot fi realizate concomitent sau separat cu alte activităţi care

se desfăşoară în mediul geologic.

Art. 13. - În cazul în care, ca urmare a refacerii mediului geologic, pe un amplasament sunt

identificate noi situri contaminate, care nu au fost inventariate iniţial, pentru acestea se aplică

prevederile legale privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului.

Art. 14. - (1) Restricţia de utilizare a terenului pe care este localizat situl contaminat,

stabilită de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, se înregistrează în documentele

cadastrale de către autorităţile administraţiei publice locale.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să realizeze sisteme de bariere fizice şi de

avertizare pentru aplicarea regimului de restricţie.

(3) La finalizarea proiectului tehnic pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului notifică autoritatea administraţiei publice locale

asupra ridicării restricţiei, în vederea reutilizării terenului.

Art. 15. - În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Agenţia

Naţională pentru Protecţia Mediului organizează, prin instituţiile subordonate, baza de date pentru

gestionarea siturilor contaminate, sub coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia

mediului şi dezvoltare durabilă.

Art. 16. - La solicitarea autorităţii competente pentru protecţia mediului, operatorul

economic sau deţinătorul de teren este obligat să furnizeze datele privind situaţia siturilor

contaminate necesare bazei de date prevăzute la art. 15.

27

Art. 17. - (1) Monitorizarea siturilor după încheierea proiectului tehnic pentru curăţare,

remediere şi/sau reconstrucţie ecologică este asigurată prin mijloace specifice de investigare şi

evaluare a poluării solului şi subsolului.

(2) Perioada de monitorizare se stabileşte prin ghidul tehnic prevăzut la art. 5 alin. (3), în funcţie de

categoria de folosinţă a terenului.

(3) Rezultatele monitorizării sunt stocate în baza de date prevăzută la art. 15.

Refacerea mediului geologic al siturilor contaminate localizate în zona de frontieră

Art. 18. - În cazul în care o sursă de contaminare aflată pe teritoriul României afectează

mediul geologic de pe teritoriul unui stat vecin, precum şi în cazul în care sursa de contaminare se

află pe teritoriul unui stat vecin şi afectează teritoriul României, autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului şi dezvoltare durabilă acţionează pe bază de reciprocitate şi în condiţii de

echivalenţă, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu legislaţia

naţională specifică în domeniu.

Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor

terestre.

Art. 19. - (1) Poluatorul are obligaţia de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului

geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre, ce fac obiectul unui studiu de

fezabilitate şi al unui proiect tehnic, elaborate după realizarea investigării şi evaluării poluării

solului şi subsolului.

(2) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităţilor industriale sau agricole de

stat aflate în funcţiune, precum şi pentru terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora,

pentru care se dovedeşte că poluarea a fost produsă de către acestea, costurile măsurilor de refacere

a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre se asigură din surse proprii

ale acestor unităţi.


stat aflate în procedură de faliment, închise sau abandonate, precum şi pentru terenurile

contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedeşte că poluarea a fost produsă

de către acestea, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a

ecosistemelor terestre se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale în a

cărei subordonare/coordonare se află operatorii economici cu capital integral de stat din domeniul

28

agricol sau industrial, sau din fonduri structurale şi de coeziune, prin proiecte aprobate spre

finanţare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.


stat aflate în conservare, în cazul reînceperii activităţii, costurile de refacere a mediului geologic se

suportă din surse proprii ale acestor unităţi.

(5) Pentru siturile contaminate amplasate pe domeniul public al statului aflate în administrarea

instituţiilor publice, cu excepţia situaţiilor de vecinătate prevăzute la alin. (6) şi (7), costurile

măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre se

asigură din veniturile proprii ale acestora şi/sau de la bugetul de stat, în funcţie de modul de

finanţare, prin bugetul autorităţii publice centrale în subordinea/coordonarea căreia funcţionează

acestea, sau din fonduri structurale şi de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanţare în

conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

(6) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităţilor industriale sau agricole

private care au fost privatizate cu obligaţii de mediu, precum şi pentru terenurile contaminate din

imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedeşte că poluarea a fost produsă de către acestea,

costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor

terestre se asigură din sursele proprii ale deţinătorului unităţilor industriale sau agricole, conform

principiului "poluatorul plăteşte".

(7) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităţilor industriale sau agricole

private care au fost privatizate fără obligaţii de mediu, precum şi pentru terenurile contaminate din

imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedeşte că poluarea a fost produsă de către acestea,

costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor

terestre se asigură din sursele proprii ale deţinătorului unităţilor industriale sau agricole care a

produs poluarea, conform principiului "poluatorul plăteşte", sau din fonduri structurale şi de

coeziune, prin proiecte aprobate spre finanţare în conformitate cu regulile de implementare a

acestor fonduri.

(8) Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor

terestre includ şi costurile monitorizării prevăzute la art. 17 alin. (1), care se suportă de

administratorul terenului.

Art. 20. - În cazul în care poluarea mediului geologic este cauzată de mai mulţi operatori

economici, ponderile de participare la costul total al refacerii se stabilesc în cadrul studiului de

fezabilitate şi/sau al proiectului tehnic pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică.

Art. 21. - (1) În cazul poluării cu substanţe şi preparate periculoase, datorată nerespectării

regimului acestora, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a

29

ecosistemelor terestre sunt suportate, după caz, de producătorul, transportatorul sau utilizatorul

substanţelor şi preparatelor periculoase.

(2) Litigiile generate de poluarea solului şi subsolului vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti

competente potrivit legii.

Sancţiuni

Art. 22. - (1) Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art. 11, art. 14 alin. (2), art.

16, art. 19 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000

lei, pentru persoane fizice, şi de la 30.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către comisarii Gărzii Naţionale de

Mediu.

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 ore de la data încheierii procesului-

verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul

constatator făcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal.

Art. 23. - Dispoziţiile art. 22 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile

Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări

şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

2.2 Strategie pentru protecţia solurilor

Programul guvernamental stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a României, în

conformitate cu prevederile europene şi internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a

diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

În anul 1999, Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, iar în anul

2002 a fost elaborată Strategia Protecţiei Mediului. Acest document stabileşte ca principii generale:

conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;

dezvoltarea durabilă;

evitarea poluării prin măsuri preventive;

conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;

conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;

principiul “poluatorul plăteşte”;

stimularea activităţii de redresare a mediului.

Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele protecţiei mediului sunt:

menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;

30

menţinerea şi îmbunătăţirea capacităţii productive şi de suport a sistemelor ecologice

naturale;

apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;

respectarea prevederilor Convenţiilor internaţionale şi ale Programelor internaţionale

privind protecţia mediului;

maximizarea raportului beneficiu / cost;

integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Au fost stabilite obiective pe termen scurt până în anul 2004 şi obiective pe termen mediu

până în anul 2010. Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului cuprinde 286 de proiecte

prioritare – 233 de proiecte corespunzătoare obiectivelor pe termen scurt şi 53 de proiecte

corespunzătoare obiectivelor pe termen mediu.

2.3 Instrumente pentru realizarea obiectivelor strategice

Instrumente de reglementare – va fi completat şi îmbunătăţit cadrul legislativ referitor la

activităţile de gestionare a deşeurilor prin:

acte de reglementare a impactului asupra mediului;

acte de reglementare a activităţilor de recuperare materială şi energetică;

acte de reglementare vizând responsabilităţile generatorilor de deşeuri;

acte de reglementare vizând responsabilităţile autorităţilor publice şi relaţiile ce

trebuie definite între acestea şi ceilalţi factori implicaţi.

Instrumente economice care să încurajeze reflectarea costurilor activităţilor de gestionare a

deşeurilor atât în preţul produselor, cât şi în statutul pe piaţă al producătorului. Aplicarea corectă a

stimulentelor financiare pe de o parte, şi a penalităţilor pe de altă parte, va încuraja activităţile de

gestionare prin prevenire, reducere şi recuperare, conducând în acelaşi timp la eliminarea practicilor

de gestionare cu impact asupra mediului sau care vin în contradicţie cu principiul “poluatorul

plăteşte”.

Instrumente statistice pe baza cărora să se obţină date corecte referitoare la generarea şi

gestionarea deşeurilor şi care să permită evaluarea situaţiei actuale şi stabilirea obiectivelor de

îndeplinit. Este necesară îmbunătăţirea şi adaptarea sistemului actual de colectare, validare şi

raportare a datelor la nivel judeţean şi naţional.

31

Alte instrumente

aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei existente;

elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor;

crearea unor comitete care să cuprindă reprezentanţi ai tuturor factorilor implicaţi în

activităţile de gestionare a anumitor tipuri de deşeuri;

analiza ciclului de viaţă al produselor şi realizarea “bilanţurilor ecologice”, în scopul

implementării celor mai bune practici de gestionare a deşeurilor.

Factorii implicaţi

Pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale şi europene în domeniul gestionării deşeurilor este

necesară implicarea, practic, a întregii societăţi, reprezentată prin:

autorităţi publice centrale şi locale (mediu, administraţie, sănătate, industrie,

finanţe);

generatori de deşeuri (persoane fizice şi juridice de stat sau private);

asociaţii profesionale şi institute de cercetare;

societate civilă (consumatori de bunuri, organizaţii non-guvernamentale).

2.4 Legislaţie europeană

Rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2007 referitoare la strategia

tematică pentru protecţia solului (2006/2293(INI))

Parlamentul European,

— având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategie tematică pentru protecţia solului”

(COM(2006)0231) și studiul de impact al strategiei tematice pentru protecţia solului

(SEC(2006)0620),

— având în vedere cel de-al saselea program de acţiune comunitară în domeniul mediului (PAM)

(1),

— având în vedere Convenţia privind diversitatea biologică, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor

Unite pentru combaterea deşertificării, Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra

schimbărilor climatice (CCONUSC), precum si Protocolul de la Kyoto, din perspectiva legăturilor

directe şi indirecte pe care le au aceste documente cu funcţiile solului și cu protecţia solului,

— având în vedere Rezoluţia sa din 19 noiembrie 2003 privind Comunicarea Comisiei „Către o

strategie tematică pentru protecţia solului” (2),

— având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

32

— având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranţă alimentară și

avizul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A6-0411/2007),

A. întrucât solul reprezintă o componentă-cheie a mediului geografic, interfaţa între pământ

(litosfera), aer (atmosferă) şi apă (hidrosferă) este baza pe care se sprijină funcţiile esenţiale ale

vieţii pe pământ; întrucât obiectivul mai multor politici comunitare este acela de protecţie a acestor

funcţii, iar studiul de impact efectuat de comisie demonstrează că, în pofida acestor politici,

distrugerea, eroziunea şi degradarea solului sunt în creştere, în timp ce eforturile menite să

restabilească fertilitatea şi funcţiile productive ale solului nu produc efectele scontate, ceea ce

determină un impact din ce în ce mai mare asupra altor sectoare ale mediului, precum şi asupra

sănătăţii oamenilor şi animalelor;

B. întrucât protecţia generală a solului şi a funcţiilor sale de mediu, economice, sociale,

ecologice şi culturale reprezintă o condiţie prealabilă pentru abordarea principalelor provocări

ecologice la nivel internaţional, precum atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea,

asigurarea unei cantităţi suficiente de apă curată, combaterea scăderii nivelului apelor subterane,

prevenirea calamităţilor naturale şi a celor provocate de om, protecţia biodiversităţii şi lupta

împotriva deşertificarii, a formării stepelor şi a despăduririi, precum şi acţiunile menite să prevină

poluarea solului să oprească procesele care ar putea duce la degradarea sau distrugerea completă a

solului;

C. întrucât structura şi caracteristicile solului reprezintă rezultatul unor procese geomorfice

şi geologice milenare de formare a solului, fapt ce face ca solul să fie o resursă neregenerabilă;

întrucât, prin urmare, este mult mai puţin costisitoare prevenirea oricărei forme de deteriorare a

straturilor solului (eroziune, distrugere, degradare, salinizare etc.) şi a contaminării solului decât

încercarea de a restabili funcţiile solului;

D. întrucât iniţiativele naţionale voluntare şi măsurile naţionale existente au un rol important

în realizarea obiectivului de asigurare a unei mai bune protecţii a solului,

1. salută strategia tematică a Comisiei pentru protecţia solului, care urmează comunicării pe

aceeaşi temă din 2002 (COM(2002)0179), şi care demonstrează clar necesitatea unor măsuri

eficiente şi productive de protecţie a solului în statele membre, şi propunerea de adoptare a unei

directive-cadru privind protecţia solului;

2. constată că degradarea solului are cauze şi efecte locale şi regionale şi că efectele

sporadice transfrontaliere sunt cauzate de factori geomorfologici regionali şi, prin urmare, necesită

măsuri interguvernamentale;

3. atrage atenţia asupra faptului că activităţile umane afectează, în diverse moduri,

funcţionarea şi utilizarea solului şi că o strategie comunitară trebuie, prin urmare, să contribuie la

33

protejarea suprafeţelor agricole celor mai ameninţate, printre altele, ca urmare a modificărilor în

utilizarea solului, a zonelor industriale contaminate, a impermeabilizării sau a eroziunii solului;

4. îşi exprimă îngrijorarea cu privire la consecinţele degradării solului, survenită pe cale

naturală sau ca rezultat al activităţilor umane; subliniază necesitatea unei strategii europene pentru

identificarea și rezolvarea problemelor legate de degradarea solurilor;

5. consideră că imensa diversitate a tipurilor de soluri (320, cu numeroase subtipuri), pe

lângă abordările naţionale ascendente (bottom-up), necesită şi o strategie europeană care să se

bazeze pe acţiuni de prevenire, sensibilizarea publicului larg, informarea şi identificarea domeniilor

de risc, în vederea abordării acestei probleme la nivel european; solicită statelor membre care nu au

legislaţie în domeniul protecţiei solului să îşi asume responsabilităţile în acest domeniu, luând, de

asemenea, în considerare responsabilităţile proprietarilor; consideră, în special, că autorităţile

regionale şi locale trebuie să joace un rol important în stabilirea obiectivelor şi planurilor pentru

protecţia solului;

6. consideră necesară consolidarea strategiei tematice în toate statele membre; consideră, de

asemenea, că dinamica aplicării acestei strategii va creşte în mod considerabil dacă este însoţită de

măsuri de asistenţă financiară pentru regiunile de coeziune, în cadrul creditelor bugetare

disponibile;

7. subliniază faptul că solul este o resursă comună; subliniază, de asemenea, că spre

deosebire de apă, aer şi biodiversitate, pentru care există deja dispoziţii legislative comunitare

specifice, solul, care are un rol decisiv în producţia viabilă, pe termen lung, a produselor alimentare,

furajelor, fibrelor şi, într-o măsură din ce în ce mai mare, a biomasei, nu beneficiază de astfel de

dispoziţii legislative;

8. subliniază că, potrivit principiilor unei mai bune legiferări, o directivă-cadru UE este pe

deplin justificată, dat fiind că evaluarea legislaţiei UE în vigoare, care ar trebui în primul rând

completată, precum şi a opţiunilor voluntare de transfer de cunoştinţe arată că încă există lacune în

ceea ce priveşte protecţia solului;

9. solicită să se aibă în vedere noi reglementări europene, în cazul în care acest lucru mai

este considerat necesar, exclusiv pe baza unor astfel de măsuri şi, în acest caz, să fie prevăzute

norme obligatorii de îmbunătăţire;

10. susţine poziţia Comisiei, conform căreia este necesară adoptarea unei directive-cadru

privind protecţia solului, având în vedere rolul important pe care acesta îl are în abordarea unor

provocări internaţionale cum ar fi diminuarea productivităţii solului, a serviciilor ecosistemice şi a

biodiversităţii, cauzate de despăduriri, deteriorarea calităţii apei, formarea de stepe, eroziunea

continuă a solului, inundaţii şi alunecări de teren repetate, precum şi în asigurarea unei producţii

alimentare sigure şi în cantităţi suficiente;

34

11. consideră că o directivă-cadru reprezintă o măsură adecvată pentru protecţia solului,

ţinând seama, în mod corespunzător, de principiul subsidiarităţii (articolul 5 al doilea paragraf din

Tratatul CE) şi al proporţionalităţii (articolul 5 al treilea paragraf din Tratatul CE), şi că aceasta va

putea permite statelor membre, care nu au făcut încă acest lucru, să elaboreze politici în domeniul

solului, fără a cauza denaturarea concurenţei; consideră că respectiva directivă-cadru ar trebui să

recunoască legislaţiile naţionale şi legislaţia comunitară în vigoare şi nu ar trebui să impună statelor

membre, autorităţilor regionale şi locale, precum şi proprietarilor de terenuri poveri administrative

noi şi inutile;

12. subliniază că trebuie să fie luate în considerare gradul înalt de diversitate a solurilor,

existenţa unor probleme diferite în funcţie de regiuni şi proiectele de protecţie a solurilor existente

la nivel naţional, garantând că statele membre beneficiază de un grad semnificativ de flexibilitate în

elaborarea cadrului legislativ; subliniază că solul reprezintă un domeniu politic care, prin

diversitatea sa semnificativă, necesită soluţii specifice, care trebuie dezvoltate la nivel local şi

regional;

13. conchide că este necesară o demarcare clară între directiva respectivă şi alte norme

legislative europene privind protecţia solului, astfel încât să se evite suprapunerea dispoziţiilor

legislative;

Sinergia cu alte politici comunitare

14. propune realizarea unei evaluări şi a unei analize profunde a directivelor deja existente

în Uniunea Europeană, cum ar fi directiva privind nitraţii şi cea privind apele subterane, precum şi a

măsurii în care statele membre îndeplinesc criteriile de condiţionalitate aplicabile fermierilor;

consideră că, pe baza acestei analize, pot fi formulate, dacă este cazul, măsuri obligatorii menite să

promoveze calitatea solului; consideră că pe baza acestei analize va fi, de asemenea, posibilă

efectuarea unui schimb de informaţii în interiorul UE pentru a promova calitatea solului;

15. invită Comisia să urmărească punerea în aplicare în statele membre a dispoziţiilor

corespunzătoare din alte acte legislative comunitare în domeniul aerului, apei, deşeurilor,

schimbărilor climatice, biodiversităţii, deşertificării, agriculturii, energiei, produselor, industriei,

transporturilor şi dezvoltării regionale şi să informeze Parlamentul European, până la sfârşitul

anului 2008, cu privire la posibilităţile de a utiliza mai bine astfel de reglementări, pentru a spori

protecţia solului;

16. susţine punctul de vedere al Comisiei, conform căruia, în multe regiuni ale Europei,

situaţia solului trebuie îmbunătăţită, dar este de părere că ar trebui depuse eforturi suplimentare de

către Comisie pentru a garanta coerenţa cu legislaţia în vigoare;

35

17. accentuează necesitatea evitării suprapunerii, contradicţiilor şi a incoerenţei faţă de

reglementările UE în vigoare;

18. susţine acţiunile şi calendarul propus de Comisie, în vederea revizuirii Directivei privind

nămolurile de epurare şi a Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, precum şi

în vederea evaluării unor posibile sinergii între măsurile de protecţie a solului şi măsurile cuprinse,

printre altele, în Directiva cadru privind apa; invită, de asemenea, Comisia să evalueze şi eventuale

sinergii cu Directiva privind deşeurile;

19. invită din nou Comisia să elaboreze cât mai curând posibil o directivă privind buna

gestionare a deşeurilor biologice, în vederea reducerii cantităţii de deşeuri biologice stocate în

depozitele de deşeuri sau incinerate şi a promovării, în schimb, a producerii de compost şi de

biogaz; subliniază faptul că reziduurile tratate şi compostul rezultate în urma producerii de biogaz şi

care sunt de o calitate satisfăcătoare ar putea avea o contribuţie semnificativă la conservarea şi

creşterea materiei organice din sol;

Schimbările climatice

20. recunoaşte că schimbarea modului în care este utilizat solul ar putea provoca o crestere a

sechestrării de carbon sau a emisiilor de gaze cu efect de seră, de exemplu în cazul despăduririlor

sau în cazul în care sunt secate turbăriile, ca urmare a unei fitoirigări sau a unei irigări

necorespunzătoare sau în cazul în care sunt arate pajiştile permanente sau prin ararea

necorespunzătoare a versanţilor; recunoaşte că nu numai utilizarea solului are un impact

semnificativ asupra schimbărilor climatice, ci şi că schimbările climatice, la rândul lor, pot provoca

degradarea sau eroziunea severă a solului;

21. recunoaşte că schimbările climatice, prin modificarea temperaturilor şi a precipitaţiilor,

pot avea repercusiuni semnificative asupra ciclurilor biogeochimice ale solurilor, care afectează

fertilitatea acestuia; recunoaşte, de asemenea, că trebuie să se acorde o atenţie sporită modificării

echilibrului apei şi al nutrienţilor din sol, precum şi efectului acestora asupra producţiei alimentare,

transportului de nutrienţi şi de substanţe contaminante, precum şi disponibilităţii apei în sol, ţinând

seama de schimbările climatice;

22. invită Comisia să ia în considerare introducerea unor măsuri, inclusiv a unei taxe

comune minime, de exemplu asupra pierderilor de carbon; astfel de taxe trebuie să fie colectate la

nivel naţional, iar veniturile trebuie utilizate pentru a soluţiona problema poluării care face obiectul

taxei, creând, de exemplu, sisteme care să permită o mai bună sechestrare a carbonului;

23. îndeamnă Consiliul si Comisia să ia în considerare, în cursul negocierilor privind

regimul post-2012, din cadrul CCONUSC, rolul important pe care îl au politicile în domeniul

solului atât în atenuarea schimbărilor climatice, cât şi în adaptarea la efectele produse de acestea;

36

24. invită Comisia să promoveze cercetări suplimentare privind rolul pe care îl joacă solul în

cresterea capacităţii de reţinere a apei şi în combaterea scăderii nivelului apelor subterane, în

atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea şi să identifice cele mai bune practici

privind măsurile de sporire a sechestrării carbonului în sol şi să informeze Parlamentul European cu

privire la această problemă până la sfârşitul anului 2009, atunci când un studiu în curs de efectuare

de către Comisie se va fi soldat cu rezultate;

Biodiversitatea

25. consideră esenţială aplicarea principiul precauţiei şi garantarea respectării integrale a

celui de-al saselea PAM si a legislaţiei de mediu a UE, cum ar fi directivele privind habitatele şi

păsările şi Directiva-cadru privind apa; consideră, de asemenea, că politicile comunitare ar trebui

revizuite, atunci când acest lucru este necesar, astfel încât să prevină mai bine reducerea

biodiversităţii;

Cercetarea

26. invită Comisia să promoveze cercetări suplimentare privind rolul solului în protecţia

biodiversităţii, precum şi a biodiversităţii solului, în ceea ce priveşte procesele care stau la baza

funcţiilor solului, schimbările spaţiale şi temporale ale proceselor care privesc solul, factorii

ecologici, economici şi sociali care reprezintă ameninţări la adresa solului, factorii care influenţează

rolurile utilitare ale solurilor pentru mediu, precum şi procedurile şi tehnologiile operaţionale

pentru protecţia şi remedierea solurilor; primele măsuri în această direcţie au fost luate în cadrul

celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare (2007-2013) (1), care include cercetarea privind

funcţiile solului în cadrul domeniilor prioritare „Mediu” şi „Alimentaţie, agricultură şi

biotehnologie”;

Contaminarea

27. consideră că prevenirea contaminării solului este foarte importantă pentru conservarea

proprietăţilor fizice şi chimice corespunzătoare ale solului, precum şi a calităţii solului şi pentru

asigurarea protecţiei altor elemente ale mediului natural şi, prin urmare, invită Comisia să garanteze

faptul că legislaţia comunitară actuală si viitoare respectă acest obiectiv;

28. consideră că, pentru acumularea informaţiilor necesare şi pentru crearea unor baze de

date pentru gestionarea contaminării moştenite a solurilor, este necesară o abordare sistemică

pentru identificarea siturilor contaminate, care să se sprijine pe monitorizarea unor parametri

obiectivi şi a unei liste comune de activităţi, transmiţând astfel un semnal agenţilor economici

37

privind necesitatea întreprinderii unor măsuri preventive eficace pentru evitarea contaminărilor în

viitor;

29. subliniază că procedura de identificare a terenurilor contaminate trebuie să fie

condiţionată de existenţa unui posibil risc, pentru a ajunge la o soluţionare adecvată şi proporţionată

a problemei (abordare bazată pe riscuri);

30. subliniază că, pe lângă diferitele proceduri de remediere, cum ar fi decontaminarea si

stabilizarea, ar trebui incluse, de asemenea, alte opţiuni, precum măsuri adecvate de protecţie şi

limitare sau recurgerea la procese naturale de reducere a substanţelor poluante;

31. susţine abordarea adoptată de Comisie pentru o mai mare sensibilizare a publicului în

ceea ce priveşte siturile contaminate sau cele care pot fi ameninţate de contaminare, precum şi

pentru sporirea transparenţei tranzacţiilor funciare bazate pe planuri locale de amenajare a

teritoriului, în special prin întocmirea raportului privind starea solului, mai ales pentru siturile în

care au fost sau sunt desfăşurate activităţi care pot duce la contaminarea solului;

32. salută crearea unei platforme europene pentru schimbul de informaţii între statele

membre, care să promoveze transferul de cunoştinţe şi să poată da naştere unor sinergii; solicită ca,

pentru crearea voluntară a unei platforme de acest fel în cadrul strategiei comunitare de protecţie a

solului, să se urmărească o abordare pragmatică bazată doar pe considerente financiare, care să ţină

seama de sistemele deja existente în statele membre;

33. subliniază că cerinţele de informare şi documentare prevăzute în directiva-cadru trebuie

să se limiteze la strictul necesar, astfel încât să nu impună o sarcină excesivă asupra oraşelor,

administraţiilor locale şi regionale; în special, statele membre trebuie să fie în măsură să îşi

utilizeze propriile sisteme de informare;

38

SITUAŢIA SITURILOR INDUSTRIALE AFECTATE

LA NIVEL NAŢIONAL ŞI EUROPEAN

3.1 Situaţia siturilor industriale afectate la nivel naţional

Deşi, în ultimii ani, o serie de unităţi industriale au fost închise, iar altele şi-au redus

activitatea, poluarea solului se menţine ridicată în multe zone fierbinţi (Borzeşti-Oneşti, Bacău,

Ploieşti, Braşov, Isalniţa, Piteşti, Govora, Suceava, Tg. Mureş, Turnu Măgurele, Tulcea).

O problemă care trebuie avută în vedere este cea a celor 973 de depozite industriale şi

orăşeneşti, care ocupă 11.086 ha teren şi care poluează solul, apele subterane şi în unele cazuri şi

apele de suprafaţă.

Folosirea îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor, ierbicidelor poluează solul şi produsele

agricole. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările petroliere şi transport este prezentă pe

circa 50.000 ha. Alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la

41,5 t/ha/an.

Solul din România este afectat într-o mare măsură de un sistem de management al

deşeurilor de o calitate insuficientă sau defectuoasă, care a dus la acumularea deşeurilor municipale

şi industriale în halde întreţinute necorespunzător şi gropi de gunoi ilegale de origine. Din cauza

deficienţelor sistemului şi lipsei de stimulente pentru reducerea generării de deşeuri, pentru

reciclarea şi valorificarea deşeurilor, în ţară s-au acumulat cantităţi mari de deşeuri pe sol care

provoacă poluarea solului, apelor de suprafaţă şi subterane şi deteriorarea ecosistemelor,

reprezentând un potenţial pericol pentru sănătatea umană. Managementul deşeurilor şi în mod

deosebit deşeurile casnice reprezintă una din cele mai mari probleme de mediu pe care autorităţile

trebuie să le rezolve. Anual sunt generate milioane de tone de deşeuri din cauza creşterii

consumului în ultimii 10 ani şi a instalaţiilor industriale şi a tehnologiilor vechi şi depăşite. De

asemenea există depozite mari de deşeuri urbane şi industriale care dăunează calităţii mediului, în

mod deosebit apelor subterane şi de suprafaţă. În prezent coeficientul de colectare în zonele urbane

dense este de 100% (>50.000 locuitori). Coeficientul de colectare pentru zonele urbane (>3.000

locuitori) este de 90%. În ceea ce priveşte zonele rurale, coeficientul de colectare este în proporţie

de 10%. Se anticipează o creştere de 1% pe an în 2007, şi 7-8% până în anul 2012; apoi creşterea va

fi de 10% pe an până în 2017 când se prezumă că procesul de colectare a deşeurilor va fi 100%.

Siturile industriale reprezintă o zonă de interes specific pentru România, începând cu

perioada de după 1999, când declinul masiv al activităţii industriale din România a condus la o

nouă configurare a structurii economice, dar şi la apariţia multor platforme industriale abandonate,

având efecte dăunătoare asupra mediului şi care au contribuit la diminuarea interesului

39

3

investitorilor pentru zonele geografice în care aceste situri sunt localizate. Există numeroase situri

industriale în care s-au desfăşurat activităţi miniere şi industriale, având diverse probleme de

poluare care trebuiesc rezolvate şi analizate pentru a găsi soluţii pentru reabilitare. Imaginea

devastată pe care o prezintă aceste situri industriale, în care a încetat activitatea economică, nu este

capabilă să atragă investitori, fiind necesar intensificarea eforturilor pentru repararea prejudiciilor

aduse mediului şi pregătirea acestora pentru noi investiţii. Intensificarea eforturilor este necesară

pentru că locaţiile fostelor industrii nu afectează doar mediul înconjurător în zonele nodale ale

teritoriului dar şi reţelele de comunicare şi aşezările umane. Reabilitarea acestor structuri nu

favorizează doar protecţia mediului, dar reprezintă şi un avantaj pentru eficienţa noilor investiţii,

deoarece acestea dispun de o infrastructură care trebuie doar îmbunătăţită şi nu total reînnoită.

După cum s-a demonstrat, reintegrarea zonelor nefolosite în circuitul economic reprezintă un

proces costisitor şi de lungă durată.

Punerea la dispoziţia întreprinzătorilor privaţi a infrastructurii complementare economiei

reprezintă o condiţie indispensabilă pentru dezvoltarea sectorului privat. Practic, existenţa acestui

tip de infrastructură este cea care îi determină pe intreprinzătorii privaţi să opteze pentru o anumită

regiune, judeţ, localitate. Acest tip de infrastructură vizează, infrastructura necesară activitătilor

productive între care se numără şi reabilitarea mediului vechilor situri industriale degradate şi al

intreprinderilor închise, pentru ca potenţialul infrastructural deja existent al acestora, să poată fi

utilizat pentru noi tipuri de activităţi. Astfel, a devenit o necesitate pentru România să fie reabilitate

zonele rămase în urma închiderii unor intreprinderi, în cazul platformelor industriale sau a

terenurilor poluate, ca şi consecinţă a unor foste activităţi poluante, pentru care poluatorul nu se

cunoaşte. Reabilitarea acestor situri este benefică atât din punct de vedere al îmbunătăţirii stării

mediului, cât şi al dezvoltării economiilor locale, prin creare de condiţii pentru investiţii în noi

activităţi. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a colectat informaţii cu privire la

zonele care au nevoie de reabilitare. Conform datelor furnizate de consiliile judeţene există 262 de

zone, având un nivel diferit de degradare care necesită reabilitare. Regiunile care au cel mai mare

număr de zone aflate în declin sunt: Sud Vest (63), Sud Muntenia (49), Nord-Vest (42), urmat de

Vest (33), Centru (31), Sud Est (24), Nord Est (19) şi Bucureşti Ilfov (1).

Tabel 3.1 Situri contaminate în România (inventariere septembrie 2006)

Regiunea ARPM Nr situri contaminate Suprafaţa totală (ha)1.Nord –Est Bacău 155 258,392.Sud –Est Galaţi 383 226,693.Sud Muntenia Piteşti 155 2647,374.Sud-Vest Oltenia Craiova 71 1151,495.Vest Timişoara 129 1431,396.Nord-Vest Cluj Napoca 65 855,50

40

7.Centru Sibiu 81 91764,908.Bucureşti Ilfov 13 46,21Total 1052 98381,94

3.2 Repartizarea siturilor contaminate pe tipuri de activităţi cu efecte poluante

siderurgie, metalurgie feroasă şi neferoasă – 8 situri contaminate cu o suprafaţă totală de

89961,60 ha;

industria extractivă– 170 situri contaminate cu o suprafaţă totală de 2725,46 ha;

industria petrolieră- (incluzând zone de extracţie, separatoare, conducte de transport, unităţi

prelucratoare, depozite, bataluri de deşeuri petroliere, staţii PECO etc.) - 232 situri

contaminate cu o suprafaţă totală de 2664,78 ha;

energie electrică - 10 situri contaminate cu o suprafaţă totală de 1700,28 ha;

depozite de deşeuri industriale (industria chimică, construcţii de maşini, material de

construcţie etc.)- 110 situri contaminate cu o suprafaţă totală de 954,92 ha;

depozite de deşeuri menajere, stradale ± industriale - 475 situri contaminate cu o suprafaţă

totală de 684,62ha;

ferme agricole - 47 situri contaminate cu o suprafaţă totală de 30,90 ha.

3.3 Inventarul siturilor contaminate

Siturile contaminate reprezintă zone definite geografic, exact delimitate în suprafaţă şi

adâncime, poluate cu substanţe biologice, chimice sau radioactive.

Situaţia privind inventarul siturilor contaminate la nivelul Regiunii 3 Sud Muntenia a fost

transmisă la ANPM Bucureşti cu adresa nr. 7318 din 14.11.2006.

Tabel 3.2 Situaţia siturilor contaminate din Regiunea 3 Sud Muntenia

Nr.crt. Judeţ Nr situri contaminate

Suprafaţa mp

1 Argeş 19 277 0622 Călăraşi 13 11 6663 Dâmboviţa 25 639 706,74 Giurgiu 57 1 351 8805 Ialomiţa 13 146 1566 Prahova 13 5 522 4257 Teleorman 57 2 209 628Total Regiune 3 Sud Muntenia 197 10 161 523,7

41

Ca şi în alte oraşe ale ţării şi Brăila se încadrează pe harta solurilor contaminate atât din

cauza deşeurilor cât şi din cauza industriei.

Numărul diversificat al activităţilor economice şi sociale din judeţul Brăila, are ca rezultat

producerea unei cantităţi însemnate de deşeuri industriale şi menajere. Modalităţile de colectare,

transport şi depozitare a acestor deşeuri sunt tratate în paragraful intitulat „Gestiunea deşeurilor”.

Expertizarea solurilor în jurul platformelor industriale şi al depozitelor menajere relevă

faptul că solurile nu au fost contaminate cu substanţe poluante.

Calitatea solului expertizat în jurul platformei industriale din Chişcani (din cele trei puncte

de prelevare, Albina, Chişcani şi Lacul Sărat), înregistrează valori normale pentru majoritatea

indicatorilor de mineralizare determinaţi. Reacţia solului (pH-ul) se situează în domeniul neutru

fiind un sol cu solubilitate şi accesibilitate bună pentru majoritatea elementelor nutritive din sol.

Conţinutul total de săruri solubile şi de bicarbonaţi nu prezintă depăşiri ale limitei admise. Valorile

medii ale indicatorilor de impurificare se situează în limitele admise, fapt ce încadrează acest sol în

categoria unui sol normal.

Pentru solul expertizat în zona depozitului ecologic Tracon, mediile indicatorilor de

mineralizare şi impurificare se încadrează în limitele admise. Ph-ul este slab alcalin, iar conţinutul

total de săruri solubile şi bicarbonaţi sub limitele admise. De asemenea conţinutul de substanţă

organică se încadrează în limitele unui sol nepoluat.

Pentru solurile monitorizate în zonele de influenţă a depozitelor de deşeuri menajere

Baldovineşti, Ianca şi Făurei, indicatorii de mineralizare şi impurificare prezintă valori medii care

se încadrează în limitele admise.

Solul din zona de influenţă a depozitului de reziduuri petroliere Oprişeneşti, înregistrează

valori normale pentru majoritatea indicatorilor de mineralizare determinaţi. Ph-ul se situează în

domeniul neutru iar conţinutul de săruri solubile nu prezintă depăşiri ale valorilor admise, solul

încadrându-se în categoria solurilor nesalinizate. De asemenea conţinutul de produse petroliere a

fost sub limita pragului de alertă de 200 mg/Kg de sol.

În cursul anului 2006 s-a realizat o primă inventariere a siturilor potenţial contaminate din

judeţul Brăila evidenţiate în tabelul de mai jos.

Ele se pot constitui în zone critice sub aspectul degradării solului, al apei freatice dar şi a

ecosistemelor terestre.

42

Tabel 3.3 Situaţia zonelor potenţial contaminate în judeţul Brăila

Nr.crt

Nume agent economic

responsabil

Tipul activităţii

generatoare

Suprafaţa contami-nata (ha)

Tip agent poluant

Stare actuală Observaţii

1 SC PETROM S.A

0,5252 Deşeuri petroliere

Îşi încetează activitatea la 31.12.2006, conform HG 349/2005 şi avizului de

mediu nr. 44/17.07.2006 care cuprinde şi programul de

conformare. În anul 2007 s-a realizat eliminarea şi

procesarea slamului petrolier (termen de finalizare

31.12.2007)

Programul de conformare

anexat avizului de mediu pentru

închidere impune lucrări

de remediere sol identificat

contaminat până în tr. IV. 2008.

1.1 Batal vechi de reziduuri petroliere

Depozitare provizorie a slamurilor

1.2 Batal nou de reziduuri petroliere

Depozitare provizorie a slamurilor

0,7755 Deşeuri petroliere

Îşi încetează activitatea la 31.12.2006, conform HG 349/2005 şi avizului de

mediu nr. 45/17.07.2006 care cuprinde şi programul de conformare. În prezent se realizează eliminarea şi

procesarea slamului petrolier cu termen de finalizare

31.12.2009

Programul de conformare

anexat avizului de mediu pentru

închidere impune lucrări

de remediere sol identificat

contaminat până în tr. IV 2012

1.3 Abandonare 100 sonde şi 5

parcuri

Extragere hidrocarburi

Ţiţei, apă de

zăcământ

Se impune refacerea

terenurilor ocupate în

desfăşurarea activităţilor de exploatare a

zăcământului.1.4 SC PETROM

SA – SUCURSAL

A PECO

Depozitarea produselor petroliere

0,916 Produse petroliere

Depozitele şi-au încetat activitatea.

Depozitele sunt amplasate în localităţile

Făurei, Baldovineşti,

Ianca.2 SC

CELHART DONARIS

SA

Depozitare deşeuri

industriale

34,8 din care 15,5

sunt ocupate de

deşeuri

Şlam de la caustizare

Îşi încetează activitatea la 31.12.2009, conform HG 349/2005; până la această dată va obţine avizul de

mediu pentru închidere care va cuprinde în anexă

programul de conformare

Bilanţul de mediu al

societăţii nu conţine date şi

informaţii privind

„grosimea pachetului

contaminat”, metoda de

reconstrucţie3 Platforma de

deşeuri Depozitarea deşeurilor

1 Deşeuri menajere

Îşi încetează activitatea conform HG 349/2005 în

43

menajere Făurei

menajere 2017

4 Platforma de deşeuri

menajere Ianca

Depozitarea deşeurilor menajere

6,25 Deşeuri menajere

Îşi încetează activitatea conform HG 349/2005 în

2009

3.4 Situaţia siturilor industriale afectate la nivel european

Degradarea solului este o problemă foate serioasă în Europa. Aceasta este condusă sau

accentuată de către activitatea umană cum ar fi practici neadecvate în agricultură şi silvicultură,

activitatii industriale, turism, urban şi lucrări în construcţii. Aceste activităţi au un impact negativ,

care împiedică solul de a-şi exercita toata gama de funcţii şi servicii în slujba oamenilor şi a

ecosistemului. Aceasta rezultă din pierderea solul fertil, carbon şi biodiversitate, capacitate mică a

retenţiei de apă, descărcare de gaze şi cicluri de nutrienţi şi degradarea redusă de contaminanţi.

Degradarea solului are un impact direct asupra calităţii apei şi aerului, biodiversităţii şi schimbării

climatice. De asemenea, poate să deterioreze sănătatea cetăţenilor europeni şi constituie o

ameninţare pentru alimente şi securitatea alimentaţiei. De asemenea procesele de degradare ale

solului variază considerabil de la un stat membru la altul, cu diferite ameninţări, având diferite

grade de severitate, degradarea solului este o problemă pentru toată UE.

115 mil. ha sau 12% din suprafaţa totală a Europei este afectată de eroziunea aluvionară, iar

42 mil. ha sunt afectate de eroziunea eoliană.

Aproximativ 45% din solurile Europei au conţinut scăzut în materie organică, în principal în

partea sudică a Europei , dar de asemenea în Franţa, UK şi Germania.

Numărul de situri potenţial contaminate în UE-25 este estimat la aproximativ 3.5 mil.

Schimbarea climatică, în ceea ce priveşte ridicarea temperaturilor şi evenimentele climatice

catastrofale, le agravează pe amândouă : emisiile de gaze din pământ, pericole legate la eroziuni,

alunecări de teren, salinizări şi deteriorarea materiilor organice. Toate aceste informaţii sugerează

faptul că în Europa degradarea solului va continua, probabil la un ritm mai accelerat. Evidenţa mare

arată că majoritatea costurilor nu sunt date de către utilizatorii terenulului, mai degrabă ele sunt date

de către societate şi de către alţii care sunt departe de această problemă (în afara terenului).

Calitatea solului: Inventarele preliminare arată că aproximativ 350.000 ha au fost afectate în mod

diferit de diverse tipuri de poluanţi, din care 30000 ha au fost grav afectate. Factorii cei mai

importanţi care au dus la poluarea/degradarea solurilor sunt: activităţile miniere; iazurile de

decantare, haldele de steril, depozitele de deşeuri neconforme; reziduuri şi deşeuri anorganice

(minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze); apele sărate din industria petrolieră,

poluarea cu petrol; substanţe purtate de aer – (hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de sulf, cloruri,

44

fluoruri, oxizi de azot, compuşi cu plumb etc.). Cu toate că în ultima vreme anumite instalaţii

industriale au fost închise, iar altele şi-au redus activitatea, poluarea solurilor se menţine ridicată în

zonele afectate. Principalele probleme în sectorul referitor la managementul deşeurilor şi protecţia

solurilor sunt următoarele: – număr ridicat de situri poluate istoric; – depozitarea – principalul mod

de eliminare a deşeurilor, şi număr mare de depozite de deşeuri neconforme; – proporţie scăzută de

deşeuri valorificate şi reciclate; – infrastructura neadecvată de colectare, transport şi eliminare a

deşeurilor. Distribuţia siturilor contaminate pe domenii de activitate este reprezentată în figura 3.1

Tabelul 3.4 Lista siturilor contaminate pe domenii de activitate

Nr. crt. Domenii de activitate Nr.situri Suprafaţa (ha)

1 Industria energetică 38 4317.142 Industria petrolieră 330 2268.483 Industria minieră 197 4250.974 Industria chimică 42 2215.755 Industria petrochimică 14 736,416 Industria metalurgică 43 71380.757 Industria const.de maşini 9 13.168 Industria mat.de construcţie 6 204.519 Industria sticlei 3 0.6410 Industria celulozei şi hărtiei 7 2.2111 Industria textilă 1 0.512 Industria alimentara 5 15.4813 Activitati agricole 25 12676.4214 Depozite deşeuri comunale 430 639.3215 Depozite deşeuri municipale 180 1269.6216 Alte activităţi 9 32.43TOTAL 1339 99287.38

Sursa: Date din evidenţele A.P.M. şi A.R.P.M.

38

330

197

4214

43

9 6 3 7 1 525

430

180

9

0

50

100

150

200

250

300

350

400

450

500Industria energetică

Industria petrolieră

Industria minieră

Industria chimică

Industria petrochimică

Industria metalurgică

Industria const.de maşini

Industria mat.de construcţie

Industria sticlei

Industria celulozei şi hărtiei

Industria textilă

Industria alimentara

Activitati agricole

Depozite deşeuri comunale

Depozite deşeuri municipale

Alte activităţi

Figura 3.1 Distribuţia siturilor contaminate pe domenii de activitate

45

EFECTELE POLUĂRII SOLURILOR ŞI ACTIVITĂŢILE

DESTINATE REMEDIERII ACESTORA

La nivel naţional există peste o mie de situri industriale contaminate. Cea mai mare

suprafaţă, de aproape 90 de mii de hectare, o ocupă terenurile otrăvite de activităţi de siderurgie şi

metalurgie feroasă şi neferoasă. Autorităţile de mediu vor întocmi, anul acesta, listele complete cu

terenurile contaminate de producători şi cu cele abandonate.

Datele din ultimii ani făcute publice de către autorităţile de mediu din ţară relevă că în

siderurgie, metalurgie feroasă şi neferoasă se află opt situri contaminate cu o suprafaţă totală de

89.961,60 hectare.

De asemenea, industria extractivă se poate „lăuda“ cu 170 de situri contaminate cu o

suprafaţă totală de 2.725,46 hectare; industria petrolieră (incluzând zone de extracţie, separatoare,

conducte de transport, unităţi prelucrătoare, depozite, batale de deşeuri petroliere, staţii PECO etc.)

deţine 232 de situri contaminate cu o suprafaţă totală de 2.664,78 hectare.

Sectorul energetic a lăsat în urmă zece situri contaminate cu o suprafaţă totală de 1.700,28

hectare. Depozitele de deşeuri industriale, respectiv industria chimică, construcţii de maşini,

material de construcţie etc. au provocat contaminarea a 110 situri cu o suprafaţă totală de 954,92

hectare.

Deşeurile menajere nu sunt mai puţin periculoase, acestea lăsând în urmă 475 de situri

contaminate pe o suprafaţă totală de 684,62 hectare. Fermele agricole încheie vechea listă cu 47 de

situri contaminate cu o suprafaţă totală de 30,90 hectare.

Efectele poluării mediului geologic se manifestă prin:

modificarea calităţii fizico-chimice şi biologice a solului;

modificarea calităţii fizico-chimice şi biologice a apelor subterane;

modificarea calităţii fizico-chimice şi biologice a formaţiunilor geologice;

apariţia în sol /ape subterane/formaţiuni geologice a unor acumulări de poluanţi care

devin la rândul lor surse de poluare;

apariţia de restricţii de utilizare a unor categorii de resurse naturale geologice;

apariţia de zone ale mediului geologic cu risc semnificativ asupra sănătatii mediului

pentru care se pot institui restricţii sau interdicţii de acces si utilizare;

afectarea ecosistemelor terestre.

Din mediul geologic, unii poluanţi cu toxicitate şi mobilitate foarte mare ajung în sol (prin

intermediul apelor subterane), în apele de suprafaţă, în aer, în plante. În aer ajung, de regulă,

substanţe chimice volatile, iar în apă substanţele chimice solubile. Plantele asimilează şi

concentrează cea mai mare parte din substanţele chimice prezente în sol.

46

4

Germenii patogeni ajung în mediul geologic ca urmare îndepărtării şi depozitării neigienice

a materiilor fecale, a îngropării de cadavre sau produse organice alterate. Din sol aceşti germeni trec

în ape şi plante. Paraziţii pot fi prezenţi în sol ca urmare a unor condiţii de salubritate defectoase.

Investigarea este definită ca procesul de identificare a prezenţei poluanţilor în mediul

geologic, delimitarea spaţială a acestora, stabilirea concentraţiei lor precum şi a relaţiei acestora cu

matricea minerală şi structura mediului geologic.

Ansamblul metodelor utilizate, specifice oricăror investigări în mediul geologic sunt

adaptate la problematica urmărită, dar şi la adâncimea la care se doreşte să ajungă cunoaşterea

mediului geologic.

Investigarea se focalizează pe cunoaşterea structurii geologice cercetate, identificând şi

urmărind toate elementele caracteristice necesare caracterizării calităţii naturale a mediului geologic

cercetat.

În acelaşi timp investigarea va identifica toţi poluanţii existenţi în arealul cercetat, va

identifica distribuţia spaţială a acestora, pe orizontală şi pe verticală, până la limita identificării

condiţiilor naturale neafectate, dar şi căile prin care aceştia au ajuns în mediul geologic. Relaţia

poluantului cu matricea minerală a rocilor, cu apa subterană, cu elemente de tectonică şi stratigrafie

sunt elemente esenţiale care trebuie descifrate.

Toate cele trei elemente ale sistemului mediului geologic, solul, apele subterane şi

formaţiunile geologice sunt investigate cu acelaşi grad de complexitate şi detaliere, urmărindu-se

integrarea şi sinteza datelor de cunoaştere într-un tot unitar care să conducă la înţelegerea cât mai

bună a fenomenelor şi situaţiilor investigate.

Investigarea se realizează în conformitate cu gradul de detaliere al informaţiilor urmărit, la

scări topografice de realizare corespunzătoare cunoaşterii informative sau de detaliu şi mare detaliu.

Orice investigare realizată conform prezentului ghid tehnic va trebui să răspundă cunoaşterii

totale, complexe şi complete a spaţiului geologic cercetat.

Evaluarea este definită ca orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea,

prognozarea sau estimarea prezenţei unui poluant în mediul geologic.

Metodele şi tehnicile de investigare a mediului geologic au fiecare în parte o serie de

limitări de cunoaştere. O categorie de limitare a cunoaşterii mediului geologic este dată de

densitatea punctelor de observare conform scării hărţii.

Datele de observaţie diferite sunt supuse unor prelucrări matematice cu rol de îmbunătăţire a

interpretării geologice.

Metodele de evaluare pot fi: prelucrări ale datelor primare în scop de filtrare, prelucrări

statistice, programe de calcul pentru evidenţierea unor aspecte specifice, modelarea câmpurilor

fizice sau geochimice, modelări hidrogeologice, modelări ale transportului poluanţilor ş. a.

47

Rezultatele investigării şi evaluării poluării mediului geologic sunt prezentate prin mijloace

specifice cum sunt: hărţi de diferite tipuri, la diferite scări, profile, diagrame, analize de laborator,

analize factoriale etc., însoţite de texte interpretative.

Obiectivul general al investigării si evaluarii mediului geologic este de identificare a

modificarilor si prejudiciilor aduse solului şi subsolului prin poluare.

Obiectivele specifice ale investigării şi evaluarii mediului geologic sunt cercetarea şi

caracterizarea zonei contaminate din punct de vedere ecologic, tehnic şi economic prin lucrări de

investigare pedologică / geologică / hidrogeologică / geochimică / geofizică.

Investigarea mediului geologic pentru evaluarea contaminării se realizează prin:

metode specifice de investigare pedologică;

metode specifice de investigare geologică;

metode de investigare hidrogeologică;

metode specifice de investigare geochimică;

metode specifice de investigare geofizică;

în funcţie de natura poluantului / tipul, întinderea şi semnificaţia oricărei poluări existente în/ pe

amplasament, complexitatea structurii geologice.

4.1 Metale grele şi influenţele acestora asupra sănătăţii omului

Din punct de vedere al concentraţiei şi rolului în organism, ionii metalici se clasifică în mai

multe grupe care cuprind:

- macroelemente, cum sunt Na, K, Ca, Mg ce se găsesc în concentraţii mari, esenţiale şi pe

care omul în mod normal le poate menţine la nivelele fiziologice prin utilizarea sistemelor

hemostazice.

- microelemente esenţiale ce se gasesc în organisme în concentraţii sub 0,01% (ţesut uscat)

cuprinzând Fe,Zn, Cu, Co, Ni, Cr, Mo, Mn, V, Se, I, Si, F, Al, Sn, Li.

- microelemente posibil esenţiale, cum sunt Ba, Br, Rb, Sr, As, Ge, Ti.

- elemente toxice, cum sunt Pb, Hg, Cd, U etc.

Mercurul

Unii compuşi ai mercurului precum sublimatul coroziv (HgCl2) este cunoscut de mult timp ca

fiind toxic.

O toxicitate mare o au compuşii organomercurici, ca metilmercurul şi dimetilmercurul CH

3Hg şi (CH 3) 2Hg.

48

Compuşii metilmercurici provoacă aberaţii cromozomiale, trec prin placentă din corpul

mamei în cel al fătului, afectează celulele nervoase ale creierului provocând grave afecţiuni - ca

orbire, deteriorarea coordonării nervoase, anomalii psihice, moarte. Mecanismul chimic al acestor

procese pare a consta în afinitatea mare a mercurului faţă de sulful din moleculele proteice, ceea ce

afectează tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor, etc

Mercurul este singurul metal care se găseşte în toate cele trei medii majore – apă, sol,

atmosferă. Sursele de mercur sunt naturale şi din activitatea umană. Mercurul este folosit mai ales

în industria chimică la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide şi fugnicide, a produselor

farmaceutice, a dezinfectanţilor.

La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonă de sodă sunt deversate circa 200 gr.

de mercur. O parte din acest produs rămâne şi în sodă care se foloseşte şi în unele ramuri ale

industriei alimentare.

O altǎ sursă de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili. Anual în urma

acestui proces în atmosferă nimeresc circa 5000 tone de mercur.

Contaminarea cu mercur are un caracter global şi afectează atât mediul terestru cât şi cel

acvatic. Mediul natural conţine o anumită cantitate de mercur la care vieţuitoarele s-au adaptat în

decursul evoluţiei. Dar datorită activităţii umane nivelul global al contaminării cu mercur este în

creştere. Cea mai mare parte a mercurului provenit din activitatea umană se degajă în atmosferă,

prin migrare şi transformare el ajunge în mediul acvatic, unde se acumulează mai ales în organisme

sub forma unor produşi foarte toxici. Intoxicaţii cu mercur se produc frecvent în urma utilizării

fungicidelor organomercurice.

Cercetările efectuate arată că toxicitatea mercurului este diminuată de către seleniu. Seleniul

duce la scăderea nivelului de mercur din organe şi schimbă legarea sa de către proteinele solubile.

Efectul are loc datorită competiţiei între Se şi Hg pentru grupele SH ale proteinelor.

Plumbul. Surse

Poluarea mediului cu plumb şi consecinţele ecologice sunt privite cu îngrijorare deoarece :

-compuşii plumbului sunt foarte toxici ;

-persistenţa sa este nelimitată deoarece plumbul nu se degradează;

-efectul toxic se manifestă şi la concentraţii mici.

Poluarea mediului se produce la extracţia minereurilor, la rafinarea industrială, la folosirea

obiectelor din plumb, la fabricarea acumulatorilor, la etilarea benzinei, în metalurgia altor metale

neferoase.

Toxicitate

Plumbul pătrunde în organism prin alimente şi pe cale respiratorie. Odată intrat în organism,

plumbul este reţinut în cortex-ul renal şi ficat după care este depozitat în oase sub formă de fosfaţi

49

(10-15 ppm) prin înlocuirea Ca2+ din hidroxiapatită.

Concentraţia plumbului în sânge variază destul de mult (15-40µg/100 ml) în funcţie de

gradul de expunere.

Plumbul poate înlocui alte metale esenţiale (Ca, Mg ) în procesele biosintetice sau se poate

încorpora în structura acizilor nucleici.

Plumbul inhibă dehidrogenaza acidului aminolevulinic din eritrocite, ceea ce provoacă anemie.

Intoxicările cronice cu plumb duc la tulburări ale sistemului nervos, utilizarea fierului este

impiedicată, se dereglează sistemul endocrin. Anual pe Pământ se extrag peste 2,5 milioane de

tone de plumb, în atmosferă acesta ajunge în special odata cu gazele de eşapament ale

automobilelor dotate cu motoare cu benzină. În apa de ploaie s-au determinat concentraţii de

40mg Pb. Plumbul din sol este absorbit de plante, în special de rădăcini. Plumbul din atmosferă

poate ajunge în frunze, de unde este consumat de animale, ajungând la concentraţii destul de

importante. Omul preia plumbul atât prin respiraţie, dar mai ales prin alimente (330

micrograme /zi).

Alte metale precum cobaltul, cuprul, molibdenul, zincul, manganul, nichelul, cromul,

poluează mediul înconjurător ca urmare a activităţii industriale de extragere din mine, rafinare,

prelucrare, folosirea în industria chimică , în galvanizare, obţinerea de ambalaje.

Intoxicaţiile se produc prin alimente poluate implicit sau din aer în intreprinderile care

prelucrează aceste metale.

Intoxicaţiile produc boli ale sistemului respirator, digestiv, endocrin.

Cadmiul. Surse

Poluarea mediului cu cadmiu se face în cursul arderii combustibilor naturali , al prelucrării

şi consumării materialelor în care este încorporat, în metalurgia neferoasă , în utilizarea cadmiului

pentru metalizări, fabricarea de coloranţi, acumulatori, obţinerea aliajelor.

Apa este poluată pe cale aeriană şi prin spălarea suprafeţelor de către precipitaţii sau prin

deversarea de ape uzate.

Toxicitate

Cadmiul are o puternică acţiune asupra organismelor vii, este letal pentru spermatozoizi,

acesta pătrunde în organism prin hrană , prin suprafaţa corpului, pe cale respiratorie, acumulându-se

selectiv în diferite ţesuturi unde se leagă parţial de moleculele proteice cu grupe –SH.

Intoxicaţiile pot fi acute sau cronice în mediu industrial poluat şi se manifestă prin iritaţia

căilor respiratorii, ulceraţia mucoasei nazale, dintele galben, emfizem pulmonar, proteinurie,

glicozurie, afecţiuni cardiace. Se cercetează efectul teratogen, cancerigen şi mutagen al cadmiului.

Concentraţia de cadmiu este mare în mări şi ape dulci de aceea populaţiile de pe litoral sau

riverane care consumă peste au o încărcare mai mare a organismului cu cadmiu.

50

Hidrocarburile. Toxicitate

Hidrocarburile pătrund în organism pe cale respiratorie (cele volatile) sau pe cale digestivă

sau cutanată. Ele afectează sistemul nervos, digestia, starea epidermei, oboseală, cefalee, tulburări

hepatice, greaţă, foliculite, dermatite.

Complexarea chimică determină, uneori, apariţia unor compuşi deosebit de toxici: compuşi

organici cu clor, arsen, sulf etc.

Unele hidrocarburi au efect narcotic: cloroformul, clorura de etil, clorura de metil.

Hidrocarburile aromatice policiclice au acţiune negativă asupra metabolismului celular,

înmulţirii celulare, hematopoezei.

Nitro şi aminoderivaţii hidrocarburilor policiclice blochează hemoglobina sub formă de

methemoglobină, scad capacitatea de muncă, au acţiune cancerigenă.

Surse

Poluarea cu hidrocarburi alifatice se datorează industriei petroliere şi utilizării secundare a

produşilor în industria chimică organică (petrochimie, cauciuc, mase plastice, pesticide), precum şi

în metalurgie.

Poluarea apei, direct sau prin intermediul solului, constituie un proces de mare întindere din

cauza deversărilor de ape uzate sau unor accidente , precum şi infiltrării de petrol în straturile de

apă subterană.

Conţinutul de metan este de aprox. 500 . 106 t/an şi conţinutul său creşte constant cu circa

1% pe an. Creşterea conţinutului de metan se datorează creşterii suprafeţelor cultivate cu orez,

creşterii bovinelor, pierderilor de la obţinerea şi distribuţia şi folosirea gazelor naturale şi a

petrolului; celelalte surse sunt naturale şi reprezintă cca. 30% din totalul emisiilor de metan.

Metanul are o pondere însemnată în subţierea păturii de ozon.

Alte hidrocarburi, cum ar fi terpenele, sunt emise antropic în cantităţi inferioare surselor

naturale.

Fluoro- cloro hidrocarburile provin din ramurile industriale care le folosesc ca spumanţi,

agenţi refrigeratori, solvenţi, extinctori deoarece sunt foarte eficace, sunt lipsite de toxicitate pentru

vieţuitoare, sunt curaţi, neinflamabili şi neagresivi faţă de materiale, termic stabili. Anual s-au

folosit 400 .103t. Deoarece creşterea concentraţiei lor în atmosferă a fost de 5% /an ( suma tuturor

compuşilor ce conţin clor este de 3ppm în stratosferă şi 0,7 ppm în troposferă) şi a efectului lor de

distrugere a stratului de ozon s-au emis legi de interdicţie a folosirii acestora. În 1998 producţia de

cloro- fluoro hidrocarburi a scăzut cu 50%; se fac cercetări pentru obţinerea de înlocuitori (de ex.

ciclopentanul ca agent frigorific).

51

Poluarea cu hidrocarburi aromatice se produce în numeroase subramuri ale industriei

chimice organice moderne (coloranţi, cauciuc, mase plastice, răşini sintetice, detergenţi, explozivi,

antioxidanţi).

Substanţele organice generate de diverse industrii sunt variate şi produc poluare atât în

atmosfera industrială cât şi în cea limitrofă; acestea sunt : alcoolii, fenolii, eterii, esterii, aldehidele

şi cetonele, acizii carboxilici, nitrilii, aminele aromatice, compuşii azoici bifenilii policloruraţi,

hidrocarburile aromatice policiclice: 3,4 benzpirenul, metilclorantrenul, benzfluorantrenul,

benzantracenii, tetrametilfenantrenul.

Petrolul

Este un produs indispensabil în special ca o sursǎ importantă de energie. Însă pe cât este de

necesar pe atât de periculos din punct de vedere ecologic.

Este una din principalele surse de hidrocarburi, care se întâlnesc în sol, atmosferă şi

hidrosferă. În atmosferă hidrocarburile pătrund ca substanţe volatile prin evaporarea produselor

petroliere sau ca rezultat al arderilor industriale. Contribuie nemijlocit la apariţia smogului. În

hidrosferă hidrocarburile ajung din atmosferă, dar în special în urma scurgerilor de ţiţei.

Se estimează că anual în urma deversărilor petroliere accidentale în oceane pătrund până la

200 000 tone de ţiţei. Cantităţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie, transport şi

prelucrare, curăţirea halelor vapoarelor. O mare cantitate pătrunde în mediul înconjurător prin

scurgerile de la rafinării sau terminale petroliere.

Pierderile anuale de produse petroliere, care pătrund în mediul ambiant ajung până la 5

milioane de tone. În acelaşi timp e demonstrat că o tonă de ţiţei brut acoperă cu o peliculă fină

aproape moleculară o suprafaţă de 12 km 2 de apă.

Din păcate, omul de multe ori subestimează toxicitatea produselor petroliere. În acelaşi timp

savanţii, printre care Blumer deosebesc 2 categorii de efecte toxice: efecte imediate şi efecte

tardive. Efectul imediat se datorează hidrocarburilor. Cele saturate sunt solubile în apă, în

concentraţii mici produc anestezie, iar în doze mai mari moartea animalelor, în special a formelor

tinere. Hidrocarburile aromatice (benzenul, toluenul, naftalenul) sunt şi mai toxice, având şi un

efect cancerigen pronunţat.

Efectele toxice tardive sunt mai complexe, producând pe termen lung grave dezechilibre

ecologice.

Formarea peliculei de petrol la suprafaţa apei are un prim efect de scădere a tensiunii

superficiale la interferenţa apă-aer, astfel este perturbată activitatea numeroaselor organisme

planctonice, multe din ele neputând supravieţui. Se modifică cantitatea de lumină pătrunsă în apă,

diminuând fotosinteza algelor. Chiar după dispariţia peliculei de petrol ele nu vor mai fi în stare să

revină la starea iniţială.

52

Evaporarea în atmosferă a petrolului este destul de intensă, astfel circa 25% din pelicula de

petrol se evaporă în câteva zile. O altă parte din ţiţei trece in soluţie, iar alta în organismele marine.

De multe ori pelicula de petrol este dusă spre zonele litorale, de ţărm, invadând plajele şi distrugând

toată flora şi fauna adiacentă - un număr impresionant de crustacee, moluşte, păsări şi animale

marine.

4.2 Faze operaţionale ale intervenţiilor de remediere

Obiectul prezentului capitol este definirea unui standard de referinţă pentru dezvoltarea

logică a activităţilor finalizate cu gestiunea ambientală a unei zone în care există, sau se

suspectează, evidenţe de contaminare.

Pentru atingerea obiectivelor remedierii, în caz de noi evenimente de contaminare, activităţile

operaţionale şi procesele decizionale aferente vor trebui să urmeze o abordare bazată pe faze

consecutive de activitate : Măsuri de prevenire sau Măsuri de Punere în Siguranţă ; investigaţii

preliminare; colectare date specifice despre sit; caracterizare; analiză de risc; remediere;

monitorizare.

4.3 Punerea în siguranţă

Măsurile de prevenire sau de punere în siguranţă trebuie să fie adoptate fie când se verifică

un eveniment potenţial în măsură să contamineze situl, sau când se identifică contaminări istorice

care pot încă să comporte riscuri de agravare a situaţiei de contaminare.

Măsurile de prevenire sunt acţiuni utile pentru contracararea unui eveniment, a unei

acţiuni sau a unei omisiuni care a creat o ameninţare iminentă pentru sănătate sau mediu, înţeleasă

ca risc probabil suficient ca să se verifice o daună sanitară sau de mediu într-un viitor apropiat, în

vederea împiedicării sau minimizării realizării acestei ameninţări. Aceste acţiuni trebuie să fie

implementate într-un timp scurt şi au exclusiv sarcina de a cuprinde condiţiile potenţiale de

contaminare prezente în sit.

Măsurile de prevenire vor fi luate în următoarele

cazuri:

o Concentraţii actuale sau potenţiale de vapori în spaţii închise aproape de nivelul de

explozie sau care să cauzeze efecte nocive acute pentru sănătate;

o Prezenţa de cantităţi semnificative de produs în fază separată pe sol sau cursuri de ape de

suprafaţă sau pânza freatică;

o Contaminarea puţurilor cu apă potabilă sau pentru irigaţii;

o Pericol de incendii şi explozii

53

În aceste cazuri este necesar să se aplice intervenţii corective de urgenţă cu scopul de a reduce

riscul imediat.

În aceste condiţii specifice de urgenţă trebuie să se adopte imediat sau în termen scurt

măsuri de punere în siguranţă de urgenţă , utile pentru a reţine difuzarea surselor primare de

contaminare, pentru a împiedica contactul cu alte zone şi pentru a le înlătura, în aşteptarea de

eventuale intervenţii ulterioare de remediere sau de punere în siguranţă operaţională sau

permanentă.

Prin punerea în siguranţă operaţională se indică totalitatea intervenţiilor dintr-un sit ,

realizate pentru a garanta un nivel adecvat de siguranţă pentru persoane şi mediu, în aşteptarea de

ulterioare intervenţii de punere în siguranţă permanentă sau de remediere a se realiza la sfârşitul

activităţii.

Acestea cuprind de asemenea intervenţiile de limitare a contaminării care trebuie realizate

provizoriu până la executarea remedierii sau până la punerea în siguranţă permanentă, în

vederea evitării difuzării contaminării în interiorul aceleiaşi zonei sau între zone diferite. În

asemenea cazuri trebuie elaborate planuri adecvate de monitorizare şi control care să permită

verificarea eficacităţii soluţiilor adoptate

Punerea în siguranţă permanentă este constituită în schimb din totalitatea intervenţiilor

menite să izoleze în mod definitiv sursele de poluare şi să garanteze un nivel ridicat şi

definitiv de siguranţă pentru persoane şi mediu. În asemenea cazuri trebuie să se prevadă planuri

de monitorizare şi control şi limitări ale utilizării cu privire la previziunile planurilor urbanistice.

Acest tip de punere în siguranţă este aplicabil cu precădere deşeurilor, întrucât constă într-o

acţiune de izolare în siguranţă a surselor de poluare cu scopul de a evita o migrarea contaminării

Cu toate acestea graniţa între intervenţiile de remediere şi cele de punere în siguranţă nu este

atât de bine definită.

Intervenţia de înlăturare a solului contaminat reprezintă măsura de punere în

siguranţă (intervenţie de prevenire) cea mai adoptată dar care poate şi să fie privită ca tehnologia

de remediere cea mai simplă.

Contaminarea reţelei de apă, din cauza capacităţii intrinseci ridicate de vehiculare a

elementelor contaminante şi expunerii la factorii ţintă, presupune adoptarea imediată de intervenţii

de punere în siguranţă.

În aceste cazuri intervenţia de urgenţă constă în punerea în practică a unui baraj hidraulic

pentru pânza freatică prin intermediul realizării de puţuri de desecare. Această tehnică care

cuprinde în general şi tratarea apei captate , poate asuma caracteristicile unei tehnologii de

remediere dacă este utilizată în combinaţie cu adăugarea de reactivi pentru a favoriza degradarea

54

chimică şi biologică a contaminanţilor prezenţi în acvifer.

Eficacitatea tuturor măsurilor de Punere în Siguranţă (Prevenire) adoptate va trebui

evaluată şi verificată de Organismele Publice de Control (APRM, APM…)

4.4 Investigaţii preliminare

Investigaţiile preliminare, odată realizate măsurile necesare de prevenire, sunt puse în

practică de responsabilul de poluare în cazurile în care urmează a fi stabilit dacă evenimentul de

contaminare a determinat o poluare a zonei.

Investigaţiile preliminare constituie o primă caracterizare chimică, în funcţie de

contaminanţii probabili, a diferiţilor factori de mediu (sol, subsol, ape de suprafaţă, ape

subterane) în vecinătăţile imediate ale zonei unde s-a confirmat evenimentul de contaminare.

4.5 Colectare date specifice despre sit

Activitatea de colectare a datelor şi informaţiilor disponibile privind zona, care va fi

efectuată de către subiectul responsabil de poluare, are ca obiectiv fundamental recunoaşterea unei

situaţii potenţiale de contaminare prin intermediul:

identificării tuturor activităţilor antropice care au sau au avut loc în zonă, ca surse potenţiale

de poluare;

identificarea căilor de migrare a contaminanţilor, directe sau indirecte;

identificarea factorilor ţintă potenţiali de contaminare.

Vor trebui mai întâi conduse cercetări preliminare ale sitului, de către tehnicieni de

diferite discipline, stabilindu-se ca obiectiv verificarea situaţiei sitului şi teritoriului înconjurător

conform evaluărilor referitoare la următoarele aspecte: igienico-sanitare, geologice şi

hidrogeologice, geomorfologice, hidrologice, chimice şi de mediu.

Pe baza documentaţiei culese şi datorită cercetărilor efectuate, va trebui elaborat un

raport privind situaţia sitului, menit să evidenţieze caracteristicile specifice şi de mediu ale

aceluiaşi sit. În privinţa caracteristicilor specifice, această reconstrucţie ar trebui să privească

atât situaţia trecută cât şi pe cea actuală. În particular vor trebui ilustrate, cu privire la

caracteristicile specifice ale sitului, următoarele: starea şi tipul structurilor şi instalaţiilor prezente;

prezenţa şi tipul rezervoarelor de stocare la suprafaţă/îngropate sau a bazinelor,

integritatea acestora şi volumul, cantitatea şi caracteristicile conţinutului; prezenţa de zone sau

platforme de stocare şi starea lor; prezenţa de instalaţii tehnologice de tratare şi starea acestora;

55

prezenţa şi amplasarea conductelor subterane şi exterioare şi starea lor; prezenţa şi amplasarea

apeductelor; prezenţa şi amplasarea reţelei de canalizare a apei potabile/reziduale şi a structurilor

sau instalaţiilor conexe; prezenţa de reziduuri din lucrări, produse intermediare, materie primă,

descrierea tipului, caracteristicilor organolectice, stării fizice, cantităţii, modalităţii de stocare şi

suprafeţelor implicate; prezenţa de acumulări de deşeuri, estimarea volumelor şi suprafeţelor

implicate, stabilitatea acumulării, tipul deşeului, evidenţe organolectice, prezenţa levigatului si

biogazului, eventuale măsuri de control/protecţie/punere în siguranţă prezente; prezenţa, starea,

amplasarea şi utilizarea puţurilor forate.

Cu referire la contextul teritorial şi de mediu vor trebui culese următoarele elemente:

vecinătatea şi tipul edificiilor de un deosebit interes public; hidrografia locală şi zonele de

revărsare; petrografia; manifestări hidrogeologice superficiale (izvoare, zone umede); morfologia

teritoriului; prima evaluare de stabilitate a versanţilor sau pantelor; vegetaţie; principalii biotopi.

Aceste informaţii vor trebui rezumate în planimetrii adecvaţi de detaliu.

Se subliniază că în cazul în care analiza se referă la zone singulare care fac parte din complexe

mai ample, activităţile de încadrare vor trebui să se refere la întreg teritoriul , încât să furnizeze un

cadru credibil al tuturor problematicilor existente.

Datele obţinute prin intermediul acestei proceduri trebuie raportate în proiectul referitor la

Fişa de Caracterizare; Autorităţile competente (ARPM şi APM) vor verifica veridicitatea datelor

culese, în special cu privire la specificitatea siturilor.

4.6 Caracterizare

Una dintre principalele probleme pe care tehnicienii privaţi şi publici le înfruntă în

abordarea remedierii siturilor contaminate, este aceea a unei corecte definiri între cele trei

dimensiuni ale stării de contaminare ale diferitelor matrici de mediu.

În cazul în care datele culese în fazele precedente nu permit să se dispună de o

reconstrucţie certă a caracteristicilor stratografice ale subsolului sau a amplasării centrelor de

pericol conexe activităţilor antropice, în completare, sau integrarea datelor disponibile, vor trebui

realizate investigaţii de tip indirect, cu scopul:

reconstrucţiei în detaliu a stratografiei subsolului cu referire în special la continuitatea

nivelurilor mai puţin permeabile;

delimitării în trei dimensiuni, a zonelor de depozitare a deşeurilor;

identificării zonelor, cu reprezentarea grafică a acestora la scară adecvată, cu cel mai înalt

potenţial de contaminare cu referire specială la compuşii volatili.

doar cu titlu exemplificativ se face referire la anumite tipuri de investigaţii indirecte care

ar putea fi realizate în sit:

56

evidenţe aerofotogrametrice specializate;

repere cu infraroşu;

repere geofizice (SEV, electromagnetism, etc.);

analiza gazului dintre straturi (S.O.V.).

Rezultatele acestor investigaţii vor trebui utilizate ca bază de lucru pentru schiţa fişei de

investigaţii directe.

Pe baza celor elaborate în activităţile precedente vor trebui să se proiecteze

campaniile de sondare directă şi indirectă cu scopul:

o definirii direcţiei fluxului hidric subteran şi parametrizării acviferelor;

o caracterizării chimice a diferitelor matrici de mediu considerate (sol, subsol, ape de

suprafaţă, ape subterane);

o distribuirii spaţiale a contaminării individuale în diferitele matrici de mediu (sol, subsol,

ape de suprafaţă, ape subterane);

o aprecierii volumelor implicate în contaminare;

o estimării masei contaminantului prezent;

o strângerii tuturor informaţiilor utile pentru a putea îndrepta intervenţiile ulterioare

asupra solurilor şi pânzei freatice.

Cu referire în special la faza de caracterizare, paragraful prezent se configurează ca o serie

de linii directoare la care cei care proiectează vor trebui să se conformeze în organizarea raportului

tehnic şi documentar.

Perimetrarea zonei contaminate, deja prevăzută pentru siturile de interes naţional, va putea

fi definită doar ca urmare a investigaţiilor de Caracterizare.

Aceste activităţi preliminare sunt finalizate prin corecta programare, proiectare şi realizare

a tuturor intervenţiilor necesare pentru limitarea mişcării şi difuzării poluanţilor şi/sau reducerii

acestora la asemenea valori astfel încât să nu determine pericole pentru sănătatea umană şi mediu

(activitate de remediere).

4.7 Remediere

Proiectarea intervenţiilor de remediere trebuie realizată prin intermediul elaborării şi

executării următoarelor activităţi:

Analiza nivelului de poluare pentru a cuantifica suprafeţele şi volumele asupra cărora se

va interveni.

Eventuala investigaţie în detaliu.

57

Analiza posibilelor tehnologii de adoptat pentru remedierea, punerea în siguranţă

permanentă, atingerea concentraţiilor reziduale în sit şi în zona afectată de contaminare.

Descrierea tehnologiilor de decontaminare şi remediere a mediului, a tehnologiilor

pentru punerea în siguranţă permanentă şi a măsurilor de siguranţă de adoptat pe baza de

elemente tehnice şi economice.

Compatibilitatea de mediu a intervenţiilor propuse şi evaluarea impactului lor asupra

mediului.

Descrierea în detaliu a tehnologiei alese şi a caracteristicilor de adoptat pentru

intervenţiile propuse cu definirea planului de investigare post-operare.

Intervenţii a se realiza pentru implementarea dispoziţiilor şi limitelor utilizării sitului în

cazul în care nu se ating valori inferioare sau egale cu CSI sau CSA.

Planul de controale post-operare cu scopul certificării remedierii care trebuie eliberată

de Autoritatea competentă (Comisia Tehnică prezidată de Prefect).

Proiectarea executivă cu descrierea activităţilor civile care vor fi efectuate, a tehnicilor

specifice, a instalaţiilor tehnologice care vor fi realizate, a aparaturilor, maşinilor şi

instrumentelor, a funcţionării instalaţiei.

Reuniuni de consultare între executori, organism şi controlori.

Executarea acţiunilor.

Verificarea şi certificarea remedierii.

Cu referire la localizarea tratamentului, intervenţiile de remediere se pot clasifica în:Tratamente in situ: matricea poluată (sol sau apă) este tratată direct unde este localizată,

adică fără a efectua mutarea; este soluţia de preferat, întrucât nu există deplasări de

material contaminat.

METODOLOGIE DE GESTIONARE A

58

5

SITURILOR ŞI SOLURILOR POLUATE

Generalităţi

Inventarele anterioare privind poluarea solurilor în România (realizate înainte de anul 1989)

au arătat că aproximativ 900.000 ha au fost afectate în mod diferit de diverse tipuri de poluanţi.

În general, după anul 1989 s-a constatat o reducere a unor tipuri de poluare, datorită fie

scăderii cantităţilor de fertilizanţi şi pesticide aplicate, scăderii emisiei noxelor, fie închiderii unor

unităţi industriale şi agricole.

În ceea ce priveşte poluarea istorică a solului, s-au adăugat noi cantităţi de elemente şi

substanţe potenţial poluatoare, puse în evidenţă prin monitorizarea efectuată de către Institutul de

Cercetări Pedologice şi Agrochimice (ICPA), în cadrul Sistemului Naţional de Monitorizare de

nivel I (16 x 16 km) şi la nivel II (zone de impact).

Cele mai importante tipuri de poluare a solurilor identificate de ICPA sunt:

1. poluarea solurilor (degradarea) ca urmare a activităţilor miniere;

2. poluarea cauzată de iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deşeuri

neconforme;

3. poluarea produsă de reziduuri şi deşeuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale,

săruri, acizi, baze);

4. poluarea cauzată de substanţe purtate de aer - (hidrocarburi, etilenă, amoniac, doxid de sulf,

cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi cu plumb etc.);

5. poluarea cauzată de apele sărate din industria petrolieră, poluarea cu petrol.

Activităţile miniere. Pentru extracţia cărbunelui (lignit), activităţile miniere distrug mari

suprafeţe care afecteză fertilitatea solurilor şi duc la pierderea terenurilor agricole şi a pădurilor.

Totodată, suprafeţe importante sunt afectate de balastiere, care afectează calitatea solului prin

depunerile de materiale extrase şi duc la scăderea nivelului apei freatice. Datele preliminare

furnizate de ICPA arată că aproximativ 23.017 ha sunt puternic afectate de acest tip de poluare.

Creşterea volumului de deşeuri menajere şi industriale ridică numeroase probleme pentru

sănătatea oamenilor şi a animalelor, precum şi din cauza faptului că ocupă suprafeţe importante. În

afara depozitelor în funcţiune pentru deşeuri industriale, există un număr de depozite care nu mai

sunt utilizate fie pentru că au capacitatea epuizată, fie pentru că agentul economic în proprietatea

căruia se află şi-a încetat activitatea. În marea majoritate a cazurilor, închiderea acestor depozite nu

59

s-a realizat în conformitate cu normele europene în vigoare, astfel că suprafeţele respective au

devenit "situri contaminate".

Aceste situri ridică probleme din cauza situaţiei juridice incerte în care se găsesc,

determinată, în principal, de următoarele aspecte:

- unele depozite de deşeuri industriale au aparţinut şi au fost utilizate de agenţi economici la care

statul este acţionar majoritar şi care în prezent şi-au încetat activitatea;

- o serie de depozite de deşeuri industriale, cu capacitatea epuizată, au fost utilizate de unităţi

economice care ulterior s-au privatizat, dar noul proprietar nu a preluat şi obligaţiile legate de

depozitul de deşeuri;

- depozitul a fost abandonat şi/sau a avut loc falimentul proprietarului.

Cazurile menţionate anterior sunt reprezentate, de cele mai multe ori, de depozite de

dimensiuni destul de mari şi care conţin diferite tipuri de deşeuri (inclusiv periculoase).

Iazurile de decantare aflate în funcţiune pot afecta terenurile din împrejurimi în cazul în care

barajele de decantare cedează, prin contaminarea cu metale grele, cianuri şi alte elemente excesive.

Iazurile aflate în conservare pot avea acelaşi efect.

Din datele inventarierii preliminare rezultă că acest tip de poluare afectează 6.077 ha în 30

judeţe din care 5.412 ha sunt afectate în mod excesiv. Cele mai mari suprafeţe se înregistrează în

judeţele Alba-373 ha, Bacău–340 ha, Caraş-Severin – 629 ha, Cluj-344 ha, Dolj-670 ha, Harghita

227 ha, Hunedoara 735 ha, Maramureş - 617 ha etc.

Având în vedere principalele probleme cauzate de acest tip de poluare, o atenţie specială

trebuie acordată acestor situri în următorii ani. De asemenea, închiderea depozitelor de deşeuri

neconforme în paralel cu deschiderea altor depozite noi, ecologice, trebuie să constituie una dintre

priorităţile de top ce trebuie corelate cu prevederile Directivei 99/31 privind depozitele de deşeuri.

Deşeuri şi reziduuri anorganice. Se estimează că poluarea cauzată de deşeuri şi reziduuri

anorganice (minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze) rezultate din industrie

(inclusiv industria minieră) afectează circa 560 ha, majoritatea zonelor fiind situate în acele judeţe

în care activităţile miniere şi industria feroasă şi neferoasă sunt foarte dezvoltate (Galaţi – 177 ha,

Maramureş 103 ha, Suceava – 106 ha etc.). În prezent, suprafaţa totală afectată este estimată la

peste 4.000 ha.

Substanţe purtate de aer. Poluarea cauzată de hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de

sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi cu plumb etc., purtate de aer, se produce în jurul unor

surse industriale, cum sunt unităţile de metalurgie neferoase (Romplumb Firiza S.A., Phoenix Baia

Mare, Sometra Copşa Mică, Galaţi, Hunedoara etc.). Efectele acestora au continuat să afecteze

mediul chiar după închiderea activităţilor industriale, ca de exemplu Ampellum Zlatna care a poluat

solul cu plumb. De asemenea, suprafeţe importante sunt afectate de emisiile din zona combinatelor

60

de îngrăşăminte, de pesticide, de rafinare a petrolului, precum şi al combinatelor de lianţi şi

azbociment. În cazul metalurgiei neferoase (Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna) au fost afectate în

diferite grade de conţinutul de metale grele şi de emisia de dioxid de sulf, 198.624 ha, care produc

maladii ale oamenilor şi animalelor. Solurile suferă de acidifiere, care determină scăderea

conţinutului de nutrienţi. Date preliminare arată că sunt afectate de acest tip de poluare aproximativ

319.000 ha, din care 42.600 ha sunt grav afectate.

Ape sărate provenite din extracţia petrolului, poluarea cu petrol. Acest tip de poluare a

distrus echilibrul ecologic al solurilor şi al apei freatice pe o suprafaţă de peste 2.500 ha, din care

1.050 ha sunt grav afectate. Apele sărate afectează atât flora, cât şi calitatea apei potabile în zonele

învecinate. Poluarea cu petrol este cauzată de spargerea conductelor sau scurgeri şi afectează 720 ha

în 4 judeţe inventariate (Bacău, Covasna, Gorj, Timiş).

Poluarea chimică mai poate fi produsă de aplicarea unor cantităţi prea mari de fertilizanţi

minerali sau de pesticide. Acest tip de poluare s-a redus în ultimii 15 ani, ca urmare a diminuării

cantităţilor de substanţe utilizate. Astfel, comparativ cu anul 1986 când cantitatea de fertilizanţi

minerali (N, P, K) aplicaţi a fost de 130 kg/ha, în anul 2004, aceasta s-a redus la circa o treime (42

kg/ha), ceea ce indică faptul că, din acest punct de vedere, nu există o “presiune” asupra solului. De

asemenea, s-a redus suprafaţa pe care s-au aplicat fertilizanţi organici precum şi cantitatea

administrată. Din analiza datelor de monitorizare a solului, se remarcă, în general, o reducere a

conţinutului de fosfor mobil din sol, care poate avea implicaţii negative în obţinerea unor recolte

sigure şi stabile. În acelaşi timp, un factor pozitiv îl reprezintă reducerea cantităţilor de pesticide, de

la 1,6 kg/ha arabil în anul 1994 la 0,75 kg/ha în anul 2003 şi 1,27kg/ha arabil în 2005.

În concluzie, datele preliminare furnizate de ICPA arată că aproximativ 350.000 ha sunt

afectate din punctul de vedere al calităţii solului de diferite tipuri şi grade de poluare, din care

aproximativ 30.000 ha sunt grav afectate.

Prin POS Mediu se preconizează realizarea de investiţii pentru reabilitarea zonelor istoric

poluate în regiunile cele mai afectate, pentru a reduce impactul negativ asupra mediului şi asupra

sănătăţii umane. În acest scop, MMDD are în derulare un proiect finanţat de Banca Mondială

(PPIBL) prin care se realizează următoarele:

(a) Pregătirea de ghiduri metodologice şi tehnice privind:

metode şi tehnici de investigare a poluării solului/subsolului pentru diferite tipuri de

terenuri contaminate.

ghiduri tehnice pentru investigare, evaluare, clasificare şi monitorizare a siturilor

contaminate.

61

culegere de tehnici eficiente utilizate la remedierea siturilor contaminate în funcţie de

diferite tipuri de poluanţi.

(b) Revizuirea cadrului legislativ actual şi propuneri de îmbunătăţire

(c) Realizarea inventarului naţional al siturilor contaminate şi descrierea siturilor contaminate care

prezintă cel mai mare risc pentru mediu şi sănătate.

Totodată, prin proiectul PHARE 2006/018-147.03.03/4, “Asistenţă tehnică pentru

pregătirea unei strategii şi a unui plan de acţiune pentru reabilitarea siturilor poluate istoric” se are

în vedere:

Actualizarea bazei de date pentru siturile contaminate istoric.

Pregătirea Strategiei şi Planului de Acţiune pentru evaluarea şi reabilitarea siturilor

contaminate istoric.

Pregatirea a trei proiecte de investiţii pentru reabilitarea siturilor contaminate istoric în

vederea finanţării din POS Mediu.

Prin POS Mediu sunt preconizate pentru finanţare câteva proiecte pilot de

închidere/reabilitare a siturilor contaminate istoric cu impact ecologic semnificativ. Aceasta

reprezintă prima fază din strategia pe termen lung care are ca scop valorificarea zonelor afectate, în

vederea derulării unor investiţii publice viitoare sau a utilizării economice ori pur şi simplu pentru

reabilitarea peisajului. În acestă perioadă de programare proiectele pilot ce vor primi asistenţă

financiară vor fi selectate pe baza strategiei pentru situri contaminate, în curs de elaborare prin

proiectul PHARE menţionat mai sus.

5.1 Noţiuni privind tehnologiile de depoluare a solurilor

5.1.1 Aspecte cu privire la migrarea poluanţilor în zona nesaturată a solurilor.

Pătura litologică de Pământ situată deasupra franjului capilar a apei freatice până la

suprafaţă, poartă numele de zonă nesaturată.

În zona nesaturată a solurilor mişcarea poluanţilor lichizi se face, în primul rând, sub

influenţa forţei gravitaţionale la care se adaugă adsorbţia scheletului mineral precum şi o serie de

fenomene de difuzie, dispersie şi precipitare.

Ca urmare a pătrunderii produsului sau substanţei lichide cu caracter poluant în sol, sub

acţiunea gravitaţiei, se produce o infiltrare verticală iar prin fenomene de dispersie are loc, în

paralel, şi o extincţie orizontală a acestuia. În acest fel, în teren rezultă un aşa-numit corp de

impregnare a cărui mărime depinde de cantitatea de poluant, de vâscozitatea acestuia, şi de

caracteristicile fizice şi hidraulice ale rocilor care alcătuiesc scheletul mineral al terenului.

62

În cazul unei cantităti mari infiltrate şi a unor proprietăţi fizico-hidraulice favorabile, se

poate produce o infiltrare a poluantului lichid până la nivelul suprafeţei libere a acviferului

realizându-se chiar şi contactul cu acesta. Acelaşi fenomen se produce chiar şi în cazul unor

cantităţi reduse de poluant, sub acţiunea forţei motrice a precipitaţiilor infiltrate. Deosebirea este că,

în cel de al doilea caz, concentraţia de poluant, în întreg corpul de impregnare, este mai mică.

5.1.2 Criterii de clasificare a metodelor de depoluare a solurilor.

Depoluarea solurilor se poate defini ca fiind procesul prin care se realizează neutralizarea,

eliminarea, sau blocarea fluxului de elemente, noxe sau produse de poluare în sol.

În principiu există doua criterii de clasificare a metodelor curative de depoluare :

a) După locul de aplicare al tehnologiei de depoluare: tehnologii aplicate în afara sitului de

sol poluat; pe situl de sol poluat şi în situ.

b) După principiile tehnice de depoluare sunt tehnologii bazate pe metode fizice, chimice şi

biologice.

5.1.3 Tehnologii de depoluare după locul de aplicare al tehnologiei de depoluare.

În funcţie de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica în :

a) tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat

b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat

c) tehnologii aplicate ,,în situ”.

a) Tehnologiile aplicate în afara sitului, constau, mai întâi, din excavarea sitului poluat,

încărcarea şi transportul acestuia în unităţi specializate unde, în instalaţii speciale, se realizează

depoluarea până la obţinerea indicatorilor calitativi doriţi, după care solul este readus în vechiul

amplasament.

Tehnologiile din această categorie au avantajul unei depoluari rapide şi eficiente, dar au

dezavantajul că sunt deosebit de costisitoare mai ales din pricina costurilor ridicate ale lucrarilor de

excavare şi de transport.

b) Tehnologiile aplicate pe sit, sunt identice cu primele, cu deosebirea ca solul poluat,

dupa excavare, nu mai este încărcat şi transportat în unităţi din afara sitului, ci este depoluat cu

ajutorul unor instalaţii mobile de depoluare amplasate chiar pe sit.

c) Tehnologiile aplicate în situ, sunt acele metode care se aplică solului în amplasamentul

său.

63

5.1.4 Tehnologii de depoluare a solurilor după principiile tehnice

În funcţie de principiile tehnologiei de depoluare sunt folosite în prezent tehnologii bazate

pe metode fizice, chimice, termice şi biologice.

5.1.4.1 Tehnologii fizice de depoluare

Tehnologiile fizice de depoluare a solurilor şi a apelor subterane au în prezent cea mai mare

aplicabilitate practică.

În cadrul tehnologiilor fizice de depoluare se pot deosebi:

a) Tehnologii bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor în solul şi subsolul

poluat.Tehnologiile din această categorie se aplică în situ şi cuprind următoarele categorii de

metode:

1. Etanşarea. Constă în izolarea solului şi a subsolului sitului poluat, utilizând tehnologii

specifice, în scopul evitării dispersiei poluantului în zonele limitrofe.

2. Alveolarea. Constă din excavarea pământului poluat şi depunerea lui într-o alveolă

( groapă) etanşă situată pe sit în apropierea zonei de excavare.

3. Stabilizarea. Constă în transformarea unui poluant solubil în situ într-unul insolubil

utilizând o reacţie chimică sau prin absorbţie pe o matrice neutră.

4. Inertarea. Constă din amestecarea solului poluat în situ cu anumite substanţe în scopul

obţinerii unui material compozit solid, impermeabil şi nereactiv.

b) Tehnologii bazate pe extracţia fizică a poluanţilor din solul poluat. Principalele tehnici

de depoluare care se înscriu în această categorie sunt următoarele:

1. Excavarea. Constă în eliminarea stratului de sol poluat, încărcarea, transportul şi

depunerea lui în locuri unde prezenţa substanţelor sau a produselor poluante pe care le conţine

solul nu afectează mediul de depunere.

2. Spălarea. Constă din scoaterea poluanţilor din matricea solului cu ajutorul apei curate,

soluţiilor, solvenţilor sau a emulsiilor. Spălarea se poate realiza în afara sitului, pe un sit sau în

situ.

64

Figura 5.1 Spălarea în situ sau spălarea solului

Tabel 5.1 Posibilitatea aplicării spălării în situ sau a spălării solului

Adecvarea tipului de tratareCu poluanţii Cu contextul geologic

Compuşi halogenaţi volatili √

În o

rgan

ice

Metale volatile ? Pietriş >2 mm √Compuşi halogenaţi

semivolatili √Compuşi nehalogenati volatili √

Metale nevolatile ?Cianuri X

Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√

?

Compuşi nehalogenati semivolatili √

Compuşi corozivi X Argilă X

Compuşi organici corozivi X Azbest X Turbă XCompuşi organici cianurati X

Div

erse

Oxidanţi √PCB X

Pesticide/ierbicide XReductori √

Dioxine/Furani X

√√: aplicabil în mod curent √: poate fi aplicat?: aplicabil câteodată X X : neaplicabil

X : nu se aplică în general

3. Flotaţia. În acest procedeu scoaterea poluanţilor din matricea solului se face în afara

sitului sau pe sit, în maşini de flotaţie, care folosesc ca principiu de funcţionare diferenţa dintre

tensiunea superficială a substanţelor poluante şi cea a scheletului mineral al solului.

4. Ventingul. Este o metodă de extracţie, direct din zona nesaturată a solurilor, a poluanţilor

gazoşi. În principiu aceştia sunt extraşi cu ajutorul unor puţuri care absorb (sunt legaţi la o pompă

de vid), din porii solului, substanţele poluante gazoase.

65

Figura 5.2 Venting

Tabel 5.2 Posibilităţi de aplicare a venting-ului



În o

rgan

ice

Metale volatile X Pietriş >2 mm √√Compuşi halogenaţi

semivolatili √Metale nevolatile X Nisip 0.06-2 mm √√

Compuşi nehalogenati volatili √√


Compuşi organici corozivi XCompuşi organici cianuraţi X

PCB X

Cianuri X Compuşi corozivi X Azbest X

Oxidanţi X

Noroi 0.002-0.06 mm

ArgilăTurbă

X

Div

erse

Pesticide/ierbicide XDioxine/Furani X



5. Spargingul. Este asemănătoare cu ventingul numai că utilizează două tipuri de puţuri:

unul pentru extracţie şi unul sau mai multe puţuri, pentru injecţie în sol a aerului sub presiune.

Injecţia de aer sub presiune are ca scop intensificarea proceselor de volatilizare a substanţelor

poluante volatile şi semivolatile aflate atât în zona nesaturată cât şi în cea nesaturată a solurilor.

66

Figura 5.3 Sparging

Tabel 5.3 Posibilităţi de aplicare a sparging-ului



În o

rgan

ice

Metale volatile X Pietriş >2 mm √√Compuşi halogenaţi


Metale nevolatile XCianuri X

Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√√

?


Compuşi corozivi X Argilă X

Compuşi organici corozivi X Azbest X Turbă XCompuşi organici cianuraţi X

Div

erse

Oxidanţi XPCB X

Pesticide/ierbicide XReductori X

Dioxine/Furani X



6. Extracţia electrocinetică. Se bazează pe deplasarea controlată a poluanţilor sub acţiunea

unui câmp electric creat de doi eletrozi.

Pentru exemplificare se prezintă în continuare o instalaţie tehnologică de depoluare prin

spălare, deosebit de eficientă, a cărui principiu de funcţionare se aplică, la ora actuală, pe scara

largă în lume. Este vorba despre instalaţia Eimco-Wemco. Instalaţia are ca principiu de bază faptul

că, în solul contaminat, poluantul se află în porii solului, precum şi sub formă de pelicule ataşate

67

suprafeţei particulelor, iar cea mai importantă cantitate de poluant este reţinută de fracţiile

granulometrice fine ale solului (care au cea mai mare suprafaţă specifică).

Ca urmare a operaţiilor care stau la baza acestei instalaţii se obţine, pe de o parte, sol

depoluat şi pe de altă parte un concentrat de poluanţi care conţine şi 20 -30 % din solul supus

procesului de depoluare.

Solul contaminat este adus din zona unde s-a produs fenomenul de poluare şi introdus într-

un buncăr care are posibilitatea dozării cantitative la intrarea în instalaţie. Din buncăr, solul ajunge

pe suprafaţa unui ciur cu mărimea ochiurilor de 5 mm unde are loc, ca urmare şi a spălării cu jet de

apă, formarea unei prime şarje de sol depoluat (solul a cărui dimensiuni a particulelor este mai

mare de 6 mm). Solul care trece prin ciur, împreună cu apa de spălare, este în continuare introdus

într-un clasor spiral din care se obţine un şlam format din particule foarte fine, având o

concentraţie ridicată în poluanţi, care este trimis către un îngroşator iar solul mai grosier, parţial

decontaminat, este introdus într-un turboatritor. În turboatritor are loc un intens proces de frecare

între particulele de sol, ceea ce are drept rezultat o desprindere importantă a substanţelor poluante

de pe suprafaţa particulelor de sol. Poluanţilor desprinşi şi evacuaţi din turboatritor li se adaugă o

anumită cantitate de apă după care acest amestec (tulbureală) format din poluanţi, particule foarte

fine de sol si apă este trimis la un hidrociclon unde se realizează o nouă desprindere a poluanţilor

faţă de granulele de sol. În supra- scurgerea hidrociclonului se obţine un amestec bogat în poluanţi

care este trimis la îngroşător, unde rezultă un produs cu o granulaţie mai mare, care este trimis pe

suprafaţa unei site de 2 mm sub jet de apă. Solul care nu trece prin sită este practic depoluat şi

trimis în depozitul de sol depoluat iar şlamul care reuşeşte să treacă prin sită este trimis, după

amestecul de reactivi de flotaţie în maşina de flotaţie. Din maşina de flotaţie rezultă sol

decontaminat şi un concentrat de poluanţi care, în continuare este trimis la hidrociclonare de unde

îngroşatul este apoi sitat pe un filtru plan rotativ. Refuzul de pe acest filtru îl reprezintă solul

depoluat (trimis la depozitul de sol depoluat) iar şlamul ce conţine, de această dată, particule foarte

fine este din nou trimis la hidrociclonare. Tulbureala bogată în poluanţi de la toate operaţiile

expuse anterior ajunge, aşa după cum s-a vazut, într-un îngroşător radical. Apa din preaplinul

îngroşătorului este retrimisă în circuitul prezentat mai sus iar produsul îngroşat este filtrat cu

ajutorul unui filtru cu bandă. Îngroşatul rezultat din îngroşător constituie practic concentratul final

de poluanţi care este alcătuit din substanţa sau produsul de poluare, parte din particulele solide ale

scheletului mineral al solului supus depoluării şi o mică cantitate de apă.

Cel mai frecvent, o astfel de instalaţie se foloseşte pentru depoluarea solurilor poluate cu

hidrocarburi.

68

5.1.4.2 Tehnologii chimice de depoluare

Tehnologiile chimice constau în folosirea unor reacţii chimice de eliminare, neutralizare sau

transformare a poluanţilor din soluri în specii cu caracter nepoluant.

Principalele metode de depoluare înscrise în această categorie sunt:

a) Extracţia chimică se bazează pe separarea poluanţilor faţă de mediul poluant cu ajutorul

unor reactivi chimici. În principiu se foloseşte:

1. Extracţia cu solvenţi se foloseşte la depoluarea solurilor contaminate cu hidrocarburi

grele, gudroane, hidrocarburi aromatice policiclice, policlorbifenoli, pesticide organice. Solvenţii

cei mai folosiţi sunt: alcanii, alcoolii, cetonele.

2. Extracţia acidă se utilizează la depoluarea solurilor contaminate cu metale grele.

Principalii acizi folosiţi sunt: HCl, HNO3, H2SO4.

3. Extracţia bazică se utilizează pentru extracţia unor poluanţi ca: cianuri, metale, amine,

eteri, fenoli, cel mai utilizat reactiv este soda caustică.

b) Reducerea. Se foloseşte la decontaminarea solurilor poluate cu substanţe organice şi

metale grele. Cel mai folosit agent reducător este fierul care se administrează în soluri sub formă

de pulbere. Prin reducere produsul poluant toxic se transformă într-unul inofensiv care nu este

necesar să fie extras din sol.

c) Declorurarea constă din înlocuirea ionilor de clor din poluanţii anorganici cu radicali

( OH ). Pentru declorurare sunt folosiţi hidroxidul de sodiu şi hidroxidul de potasiu. Declorurarea

se aplică pe sit sau în afara sitului într-un reactor.

d) Oxidarea constă în folosirea unor oxidanţi puternici (cei mai frecvenţi folosiţi sunt

ozonul şi apa oxigenată) care, pe de o parte, cauzează degradarea directă a poluantului, iar, pe de

altă parte, îmbogăţeşte mediul în oxigen şi determină creearea unui mediu favorabil dezvoltării

microorganismelor care vor accelera biodegradarea poluanţilor. Se foloseste la depoluarea zonei

saturate a solurilor.

69

Figura 5.3 Schema de principiu a oxidării chimice în situ (amestec mecanic în situ)

Tabel 5.3 Posibilitatea aplicării oxidării chimice în situ



În o

rgan

ice

Metale volatile X Pietriş >2 mm √Compuşi halogenaţi


Metale nevolatile √Cianuri ?

Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√

√Compuşi nehalogenati

semivolatili √Compuşi corozivi ? Argilă √

Compuşi organici corozivi X Azbest X Turba XCompuşi organici cianurati X

Div

erse

Oxidanţi XPCB √

Pesticide/ierbicide ?Reductori X

Dioxine/Furani X


X : nu se aplica în general

e) Precipitarea este o metodă de decontaminare a apelor subterane după pomparea lor la

suprafaţa terenului.

70

5.1.4.3 Tehnologii termice de depoluare

Tehnologiile termice de depoluare a solurilor sunt utilizate în lume pe scară largă. În

principiu metoda constă în încălzirea solului contaminat la diferite temperaturi în vederea

extracţiei, neutralizării, distrugerii sau imobilizării poluanţilor. Sunt aplicate în prezent

următoarele tehnologii de tip termic:

1. Incinerarea. Solul contaminat este excavat, încărcat, transportat şi supus mai întâi unor

operaţii de uscare, mărunţire şi clasare granulometrică după care este introdus într-un incinerator

care realizează depoluarea în două etape: în prima etapă la o temperatură de circa 400 ˚C se

realizează volatilizarea poluanţilor iar în a doua etapă, prin încălzire la temperaturi mai mari de

1000 ˚C, se obţine distrugerea poluanţilor.

2. Desorbţia termică. Se aplică pentru poluări ale solului cu compuşi volatili şi

semivolatili. Procesul tehnologic de desorbţie presupune, de asemenea, după operaţia de pregătire,

parcurgerea a doua etape: în prima etapă, la temperatura de 200-450 ˚C se realizează o volatilizare

a poluanţilor iar în a doua etapă se realizează tratarea gazelor rezultate, în scopul separării şi

concentrării poluanţilor.

3. Vitrificarea. Constă din topirea solului la temperaturi înalte şi transformarea acestuia,

după răcire, într-un material inert din punct de vedere chimic. Tratarea se face în situ cu ajutorul

unor electrozi înfipţi în teren. Temperatura de vitrificare este de circa 2000 ˚C.

Figura 5.4 Incinerarea şi desorbţia termică

71

Tabel 5.4 Posibilitatea aplicării tratării termice (desorbţie termica)



În o

rgan

ice

Metale volatile ? Pietriş >2 mm XCompuşi halogenaţi

semivolatili √√Compuşi nehalogenati volatili √

Metale nevolatile XCianuri ?

Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√


semivolatili √Compuşi corozivi X Argilă √

Compuşi organici corozivi ? Azbest X Turbă XCompuşi organici cianuraţi ?

Div

erse

Oxidanţi XPCB √

Pesticide/ierbicide √Reductori X

Dioxine/Furani √


X : nu se aplica în general

Tabel 5.5 Posibilitatea aplicării tratării termice (incinerare)



În o

rgan

ice

Metale volatile X Pietriş >2 mm XCompuşi halogenaţi

semivolatili √√Compuşi nehalogenati volatili √


Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√


semivolatili √Compuşi corozivi ? Argilă √

Compuşi organici corozivi √ Azbest √ Turbă XCompuşi organici cianuraţi √

Div

erse

Oxidanţi ?PCB √

Pesticide/ierbicide √ Reductori ?Dioxine/Furani √

√√: aplicabil în mod curent √: poate fi aplicat

?: aplicabil câteodatăX X : neaplicabil


5.1.4.4 Tehnologii biologice de depoluare

Tehnologiile biologice de depoluare a solurilor cuprind trei categorii de metode:

1. Biodegradarea constă dintr-o acţiune cumulată a microorganismelor prezente în sol

(bacterii, ciuperci ), asupra substanţelor poluante şi transformarea acestora prin procese succesiv de

degradare în apă şi dioxid de carbon. În acest proces de biodegradare se mizează, în primul rând, pe

microorganismele prezente în mod natural în soluri a căror activitate este stimulată prin

72

introducerea de nutrienţi (azot şi fosfor) la care se adaugă aducerea, în mod obligatoriu, a unui

supliment de oxigen pentru a stimula şi ajuta activitatea de degradare a poluanţilor de către

microorganismele aerobe. Biodegradarea se poate realiza în afara sitului, pe sit şi în situ.

2. Bioacumularea. Metoda presupune acumularea biologică a poluanţilor care conduce la

scoaterea din circuitul natural al materiei ecosistemul solului. Există doua tipuri de bioacumulări:

bioacumulări pasive care constau din fixarea poluanţilor (metale grele) la suprafaţa anumitor

microorganisme sau plante care mai apoi sunt incinerate, depozitate controlat sau prin procedee

fizico-chimice se realizează recuperarea metalelor şi bioacumularea activă care constă din

bioacumularea poluanţilor în celulele microorganismelor şi a plantelor.

3. Biolixivierea constă din extracţia metalelor grele din soluri după ce acestea au fost

separate de scheletul mineral al solului de către bacterii. În principiu metoda foloseşte bacteria ,,de

mină” care are capacitatea de a oxida metalele grele aducându-le în forme uşor solubile.

4. Metoda zonelor umede. Această metodă constă din amenajarea unor suprafeţe

mlăştinoase în care sunt introduse apele poluate. La trecerea, apelor poluate prin zona mlăştinoasă

substanţele poluante vor fii reţinute de flora microbiană şi de organismele vegetale superioare. În

paralel vor intra în acţiune o serie de procese fizico-chimice şi microbiologice care au ca rezultat

declanşarea şi dezvoltarea proceselor de descompunere – fermentare. În final, la ieşirea din zona

mlăştinoasă apa este lipsită aproape în totalitate de elemente şi substanţele poluante avute la intrare.

Figura 5.5 Biopile

73

Tabel 5.6 Posibilitatea aplicării tratării biologice



În o

rgan

ice

Metale volatile X Pietriş >2 mmCompuşi halogenaţi

semivolatili √Compuşi nehalogenati volatili

√√


Nisip 0.06-2 mmNoroi 0.002-0.06

mm

√

√

Compuşi nehalogenati semivolatili √?

Compuşi corozivi X Argilă ?

Compuşi organici corozivi X Azbest X Turbă ?Compuşi organici cianurati X

Div

erse

Oxidanţi ?PCB ?

Pesticide/ierbicide ?Reductori X

Dioxine/Furani X



5.2 Ameliorarea solurilor cu metale grele

Metalele grele constituie o grupă de elemente chimice care au o densitate mai mare de 5

g/cm3, acest termen fiind preluat din literatura tehnică, unde metalele se clasifică în metale uşoare şi

metale grele. Pentru clasificarea lor biologică ar mai fi corect să se ia în considerare nu densitatea,

ci masa atomică, adică să se considere metale grele toate metalele cu masa atomică mai mare de 40.

Ideea de toxicitate obligatorie a metalelor grele este o eroare, deoarece unele dintre ele

(cupru, zinc, molibden, cobalt) au o importanţă biologică pozitivă, ele fiind cunoscute sub

denumirea de microelemente.

Fitotoxicitatea metalelor grele. Fitotoxicitatea metalelor grele şi rezistenţa plantelor

depind de mai multe condiţii. Sunt cunoscute specii de plante care pot concentra anumite metale

grele fără a prezenta semne evidente de inhibiţie, însă sunt puţine date care să certifice acest lucru.

Rezistenţa plantelor la concentraţii toxice ale unor metale grele este de ordin genetic, se presupune

astfel că se pot obţine noi soiuri de plante capabile să dea recolte nepoluate pe soluri în care sau

acumulat metale grele.

Fitotoxicitatea metalelor este influenţată, totodată şi de unele proprietăţi ale solului, cum

sunt pH-ul, capacitatea de schimb cationic, conţinutul în materie organică. Menţinerea pH-ului la

valori apropiate de 7 în soluri cu conţinut semnificativ de metale grele previn fitotoxicitatea multora

dintre ele, care la aceiaşi concentraţie dar la un pH de 5.5 devin letale pentru plante. Aciditatea

solurilor influenţează mobilitatea metalelor şi asimilarea lor de către sistemul radicular al plantelor.

74

Substanţa organică din sol nu reţine uniform metalele grele; unele sunt fixate puternic altele

slab. Procedeele agrotehnice cum sunt fertilizarea, amendarea calcică şi altele pot scădea sau

accentua efectul toxic al metalelor grele.

Din cele prezentate reiese că fitotoxicitatea metalelor grele se manifestă diferit în funcţie de

numeroşi factori, unul dintre aceştia fiind natura chimică a metalului. În plante se acumulează

elemente din a doua grupă a sistemului periodic al lui Mendeleev: zinc, cadmiu, mercur. Dacă

despre primul se ştie că este necesar plantelor, cadmiul şi mercurul sunt foarte toxici şi apar în

plante întâmplător, ca urmare a poluării solului cu metalele respective.

Fitotoxicitatea mare a cadmiului se explică prin apropierea proprietăţilor sale chimice de ale

zincului. De aceea el poate participa în locul zincului, dereglând procesele biochimice din

organismele vegetale şi creând carenţe de zinc, care la rândul lor, determină inhibiţia şi moartea

plantelor. Molibdenul este putin toxic pentru plante, chiar dacă este administrat în cantităţi mari,

deoarece odată cu creşterea pH-ului, scade capacitatea de asimilare de către sol crescând

mobilitatea acestuia. Fitotoxicitatea scăzută a plumbului se explică, se pare, prin prezenţa în plantă

a unui sistem funcţional de inactivitate a elementului care pătrunde în sistemul radicular. Cantitatea

cea mai mare de plumb rămâne în rădăcinile plantelor. Introducerea câtorva metale deodată în

mediul de cultură al plantelor a dus la creşterea fitotoxicităţii acestor metale.

5.3 Ameliorarea solurilor poluate cu reziduuri petroliere

Dezvoltarea industriei petroliere, atât cea extractivă cât şi cea prelucrătoare, inclusiv

transportul petrolului extras este însoţit uneori de apariţia unor fenomene secundare neprevăzute, cu

efecte dăunatoare asupra mediului înconjurator. Unul dintre aceste aspecte este poluarea solului cu

reziduuri de petrol cu sau fără apă sărată, ca şi alte produse petroliere rezultate din activitatea de

extracţie a petrolului.

Petrolul modifică radical proprietăţile solului, el formează o peliculă impermeabilă la

suprafaţa solului care împiedică circulaţia apei în sol şi schimbul de gaze între sol şi atmosferă,

producând asfixierea rădăcinilor plantelor şi favorizează manifestarea proceselor de reducere.

Petrolul, fiind bogat în carbon organic (98% hidrocarburi) creşte raportul carbon/azot din sol

influenţând negativ activitatea microbiologică şi de nutriţie a plantelor cu azot.

Solurile poluate cu petrol prezintă caracteristici variabile în funcţie de intensitatea poluării,

de intervalul de timp scurs de la data producerii poluării, timp în care s-au produs unele procese de

autodegradare a petrolului prin volatilizarea unor componenţi ai acestuia sau chiar procese de

biodegradare. În majoritatea cazurilor, grosimea pe care solurile sunt afectate de poluare cu petrol

este de 30-40 cm, datorită vâscozităţii care determină o circulaţie greoaie prin agregatele solului,

75

iar datorită substanţelor grase pe care le conţine (uleiuri minerale) îmbracă particulele de sol cu o

peliculă unsuroasă care îngreunează sau împiedică circulaţia apei în sol.

Acoperirea solului cu fluide, care conţin pe lângă petrol şi apă sărată, conduce la

modificarea proprietăţilor fizice şi chimice ale solului prin înrăutăţirea condiţiilor de aeraţie, de

circulaţie şi acumulare a apei în sol, provocând alcalizarea excesivă a solurilor şi salinizarea lor în

diferite grade.

În condiţiile poluării cu petrol, solurile devin slab productive sau neproductive, fiind

adeseori scoase complet din circuitul agricol. După unii autori viaţa plantelor începe să fie afectată

când pe sol este deversată o cantitate de petrol mai mare de 11/m2.

5.4 Tehnologii de ameliorare a solurilor poluate cu reziduuri petroliere.

Solul este aşadar, suport şi mediu de viaţă pentru ecosistemele naturale şi antropice. Absolut

toate formele de poluare a solului au efecte dezastruoase asupra ecosferei, iar refacerea calităţii

solului este un proces de lungă durată, sau imposibil.

În cadrul măsurilor de ameliorare trebuie avut în vedere modul de producere şi de

manifestare a poluării (ţiţei, ţiţei şi apă sărată, apă sărată), adâncimea de pătrundere şi gradul de

încărcare a solului cu agenţi poluanţi, modificarea unor caracteristici iniţiale ale solurilor, cartarea

teritoriului de tipuri de poluare şi mod de producere a poluării.

Astfel, au fost stabilite mai multe direcţii principale de ameliorare a solurilor poluate cu

reziduuri petroliere:

afânare adâncă;

omogenizarea profilului de sol;

amendare calcică 2 t /ha şi gipsică – 4-10 t/ha (după caz) odată la 4 ani;

drenaj cârtiţă pentru spălarea sărurilor ;

amenajarea de şanţuri şi rigole simetrice şi asimetrice;

folosirea în scop ameliorator a culturilor tolerante- orz, grâu, sorg, mei;

fertilizare organică şi minerală –gunoi de grajd 75-150 t/ha, odată la 3 ani şi N 150 -

300 kg/ha, P75-150 kg/ha, în funcţie de gradul de poluare, tipul şi intensitatea poluării.

În afara acestor măsuri cu caracter agropedoameliorativ şi de lungă durată, cercetările

întreprinse pe plan mondial vizează descoperirea unor metode mai rapide şi cu eficienţă sporită.

Unele din aceste cercetări sunt îndreptate spre găsirea unui compus chimic care să neutrelizeze

reziduurile petroliere, cum ar fii de exemplu solvenţii organici. O altă direcţie de cercetare este

punerea la punct a unor metode biologice de degradare a ţiţeiului prin folosirea unor

microorganisme consumatoare de hidrocarburi, care ar curăţa solul de petrol.

76

O măsură radicală de ameliorare, extrem de costisitoare, este decopertarea şi îndepărtarea

stratului de sol poluat, după care urmează lucrarea de a coperta cu un strat de sol fertil şi aplicarea

unor doze mari de îngrăşăminte organice şi minerale şi cultivarea unor plante ameliorative pe o

perioadă de 6-9 ani, cum ar fi leguminoase şi ierburi perene.

Printre măsurile preventive se înscriu cele privitoare la executarea unor diguri de

împrejmuire a sondelor de extracţie care să împiedice scurgerea petrolului pe suprafeţele învecinate,

construcţia căilor de acces spre sonde folosind dale de beton prefabricat repararea, sistematizarea şi

asigurarea împotriva furturilor de conducte pentru transportul fluidelor, dezafectarea căilor de acces

la sonde sau obiective casate, supravegherea atentă modului de desfăşurare a activităţii petroliştilor.

77

TESTAREA EXPERIMENTALĂ A GRADULUI DE

POLUARE A SOLULUI DIN LOCAŢIA

S.C. LAMINORUL 4 S.A. BRĂILA

Amplasament. Societatea comercială Laminorul 4 SA Brăila are sediul în str.Transilvaniei şi

producea iniţial sârmă trasă, cuie şi articole metalurgice. După patru ani, în 1927, producţia se

diversifică cu lanţuri, şuruburi şi nituri.

Studiu de caz

Acest studiu de caz, vizează investigarea experimentală a gradului de poluare al solului pe

care a funcţionat societatea comercială Laminorul 4 SA Brăila, cu profil industrial specializată în

producerea de profile laminate la cald. SC Laminorul SA Brăila a luat fiinţa în anul 1923 sub

denumirea “David Goldenberg şi Fii”, prin Contractul de Societate nr.136/17.01.1923.

Fig 6.1 Fosta locaţie a S.C. Laminorul 4 SA Brăila – imagine Google Earth

6.1 Tehnici de investigare utilizate

Prima etapă în derularea activităţii de investigare a gradului de poluare a solului din locaţia

Laminorul 4 SA Brăila a constat în prelevarea de probe de sol din 14 locaţii diferite. Aceste eşantioane de

sol au fost prelucrate mecanic în vederea diminuării granulozităţii, etapă necesară în vederea desfăşurării

analizelor chimice ulterioare. În acest sens a fost utilizat sistemul de site de laborator din dotarea kitului de

testare a solului.

78

6

Fig 6.2 Zona de prelevare a probelor de sol

Probe de sol prelevate din zona Laminorul 4 SA Brăila

Sol-proba 1 Sol-proba 2


79






80

Utilizând kitul de testare a solului Hach Soil Analysis, au fost realizate o serie de analize

chimice în vederea determinării conţinutului de nitraţi, fosfaţi, şi pH-ul.

Figura 6.3 Kit Hach Soil Analysis

Determinările experimentale au fost desfăşurate în laboratorul de chimie al Facultăţii de

Inginerie din Brăila, sub atenta îndrumare a doamnei S.l.dr.ing. Carmen Burtea.

6.2 Determinarea nitraţilor-Principiul Metodei.

Nitraţii reprezintă una din componentele azotului mineral din sol, constituind, în acelaşi

timp, sursa principală de aprovizionare cu azot a poluanţilor. Azotul nitric devine poluant numai

atunci când conţinutul său din sol depăşeşte necesarul de nutriţie a plantelor.

În mod normal, în stratul arat al solurilor agricole, conţinutul de nitraţi oscilează între valori

mai mici de 20 ppm, caracteristic solurilor nefertilizate, la valori de 20-40 ppm, specifice solurilor

fertilizate şi până la valori de cca 60-70 ppm, întâlnite în solurile horticole.

În general, conţinuturile mai mari de 100 ppm , sunt considerate poluante. În funcţie de

natura solului, a plantelor cultivate, efectul poluant se poate manifesta direct asupra plantelor,

asupra solului , asupra apei freatice şi asupra consumatorilor (animale, oameni).

Datorită mobilităţii sale ridicate, ionul NO3 circulă uşor odată cu apa descendentă

îmbogăţind în nitraţi apa din pânza freatică. Fertilizarea neraţională, cu îngrăşăminte cu azot, a

constituit pentru ţara noastră, o sursă majoră de poluare cu nitraţi a solului şi apei freatice. Surse

majore da poluare cu nitraţi sunt în mediul rural, intravilan, fiind datorate fertilizării excesive cu

azot a grădinilor de legume şi de gospodărirea nejudicioasă a deşeurilor zootehnice şi umane. În

urma analizelor realizate nivelul nitraţilor este zero ceea ce înseamnă că solul nu este afectat de

nitraţi.

81

Figura 6.4 Determinarea nitraţilor

6.3 Determinarea fosfaţilor- Principiul Metodei.

Tabel 6.1 Mod de lucru-determinarea fosfaţilor

Folosind linguriţa de 2 g se ia o măsură de sol şi se pune într-un borcănel de plastic.

Folosind un cilindru gradat de 25ml, se măsoară 20ml de extract mehlich 2 şi se toarnă în

borcanul de plastic.

Se pune capacul şi se agită 5 minute. Cu ajutorul unei pâlnii şi cu hârtie de filtru se filtrează conţinutul în alt borcan de plastic.

Cu ajutorul unei pipete de 2,5ml se ia 2,5 ml din soluţia filtrată şi se pune în cilindrul gradat de

Se împarte compoziţia din cilindru în cele 2 eprubete pentru determinarea fosfaţilor.

82

25ml peste care se adaugă apă distilată până la semn, apoi se agită.

În eprubeta cu proba de analizat se adaugă o pernuţă de pudră cu Phosver 3 şi se agită.

Se introduc cele 2 eprubete, martor şi de analizat în aparatul de determinare a fosforului.

Se determină fosfaţii citindu-se valoarea cu ajutorul aparatului.

După analize se spală instrumentele de lucru cu apă distilată pentru probe ulterioare.

Figura 6.5 Determinarea fosfaţilor

83

Figura 6.6 Hartă bidimensională-Nivelul fosfaţilor din sol

Figura 6.7 Hartă tridimensonală-Nivelul fosfaţilor din sol

6.4 Determinarea hidrocarburilor (uleiuri, produse petroliere) - Principiul Metodei

Cu ajutorul metodei SOXHLET sau extras uleiurile din proba de sol numărul 6 cu eter etilic.

Tehnica Soxhlet presupune solubilizarea componentelor extractibile, prin picurarea unui solvent

rece din refluxul unui condensator, operaţia completă necesitând astfel mult timp.

Tehnica de lucru: aparatul Soxhlet este format din 3 părţi principale (balon colector, corp

extractor şi refrigerent) şi câteva anexe (cartuşe Soxhlet, baie de apă, vată degresată).

84

Dintr-o probă preuscată la 65˚C se cântăresc la balanţa analitică 1- 3 g (+/- 0,1 mg), se pun

în cartuşul Soxhlet, se acoperă cu vată degresată şi apoi, acesta se introduce în corpul extractor pe

la partea superioară. Se ataşează la corpul extractor balonul colector (cu greutate constantă şi

cunoscută) apoi se toarnă prin partea superioară eter etilic (sau alt solvent) până când sifonează de

2-3 ori, cantitate suficientă pentru o extracţie. După ataşarea refrigerentului la corpul extractor, baia

de apă se conectează la reţea.

Prin fierberea apei în baie, fierbe şi eterul din balonul colector care la cca 40˚C se evaporă.

Vaporii trec prin tubul lateral cu diametrul mai mare al corpului extractor şi ajung în refrigerent

unde datorită circuitului apei reci se condensează şi cad sub formă de picături în corpul extractor,

peste cartuşul Soxhlet, unde este şi proba.

Eterul dizolvă grăsimea din probă şi când atinge punctul de sifonare, trece prin tubul lateral

cu diametrul mai mic în balonul colector. Grăsimea se depune la fundul balonului colector, iar

eterul urmează acelaşi circuit timp de 4-6 ore, cu câte 5-6 sifonări pe oră.

După terminarea extracţiei, eterul se recuperează înainte de a atinge punctul de sifonare,

prin detaşarea refrigerentului. Balonul colector cu cei câţiva mililitrii de solvent care-i conţine şi cu

grăsimea solvită din probă se lasă în laborator pentru răcire completă, apoi se introduce în etuvă la

105˚C, unde se ţine 2 ore. După scoaterea din etuvă se pune în exicator pentru răcire şi în final, se

cântăreşte.

Figura 6.8 Aparat Soxhlet Figura 6.9 Balanţă analitică Figura 6.10 Etuvă

Valoarea numerică obţinută în urma acestei analize pentru hidrocarburi este 0.249 g/100 g

sol.

85

6.5 Determinarea pH-ului. Principiul Metodei.

Reacţia sau pH-ul solului reprezintă însuşirea de a disocia ioni de H+ sau OH+ când vine în

contact cu apa. Pentru exprimarea acidităţii sau bazicităţii solurilor se foloseşte noţiunea de pH care

reprezintă logaritmul cu semn schimbat al activităţii ionilor de hidrogen.

pH= -lg aH+

Deşi are un caracter convenţional pH-ul solului caracterizează suficient sistemul sol-apă

pentru a avea o imagine a troficităţii lui. Activitatea ionilor de H+ din soluţia de sol determină

activitatea altor ioni astfel că pH-ul solului constituie un indice important în aprecierea fertilităţii

solului.

Reacţia acidă influenţează negativ creşterea şi dezvoltarea plantelor prin carenţa de calciu,

de microelemente (bor, molibden, cobalt), prin apariţia de cantităţi excesive de fier, aluminiu,

mangan, prin insolubilizarea fosforului care devine inaccesibil plantelor (pH<5); solurile acide au şi

proprietăţi fizice nefavorabile: structura slab formată, porozitatea şi permeabilitate mică.

Reacţia bazică se datorează prezenţei carbonatului şi a bicarbonatului de sodiu, a sodiului

schimbabil în complexul coloidal; plantele suferă la pH>8.5, sărurile solubile şi Na2CO3 împiedică

absorbţia elementelor nutritive în plante; reacţia puternic bazică blochează unele microelemente

(cupru, zinc, mangan); solurile alcaline au şi proprietăţi fizice nefavorabile, nu au structură, au o

porozitate mică, sunt impermeabile.

Mod de lucru: Se cântăresc 10 g sol cu precizie de 0.1 g şi se trec într-un pahar de 50 ml.

Se adaugă apoi 25 ml apă distilată. Suspensia se omogenizează prin agitarea conţinutului paharului

3-5 minute. Apoi se lasă în repaus 2 ore pentru echilibrarea cu CO2 din atmosferă. Se agită din nou

1-2 minute apoi se determină valoarea pH.

Tabel.6.2 Valori pH obţinute

86

Figura 6.11 Tipuri de pH-metre

Figura 6.12 Nivelul pH-ului in zona Laminorul 4 SA Brăila

După etalonarea aparatului cu soluţiile tampon se introduce cuplul de electrozi în suspensia

de sol şi după aproximativ 10 secunde se citeşte valoarea pH. Se spală electrozii cu apă distilată

după fiecare introducere în suspensie sau soluţie apoi se tamponează cu hârtie de filtru.

Tabel 6.3 Limite pH

Probă sol

Valoare pH

Proba 1 8.0Proba 2 8.2Proba 3 8.4Proba 4 9.1Proba 5 8.0Proba 6 8.1Proba 7 8.2Proba 8 8.5Proba 9 8.0Proba 10 8.7Proba 11 8.7Proba 12 8.5Proba 13 8.3Proba 14 8.1

87

LIMITE pH APRECIEREA REACŢIEI

< 3.5 Puternic acidă

3.51-4.30 -

4.31-5.00 -

5.01-5.40 Slab acidă

5.41-5.80 -

5.81-6.40 Moderat acidă

6.41-6.80 -

6.81-7.20 Neutră

7.21-7.80 Slab alcalină

7.81-8.40 -

8.41-9.00 Puternic alcalină

> 9.01 -

Valorile numerice determinate pentru o serie de parametri urmăriti au fost integrate în

mediul software MATLAB, realizându-se în acest fel hărţi bidimensionale şi tridimensionale, a

gradului de repartiţie al indicatorilor vizaţi pe suprafaţa de sol analizată.

88

Figura 6.12 Hartă bidimensională-Nivelul pH-ului

Figura 6.13 Hartă tridimensională-Nivelul pH-ului

Din aceste diagrame se observă gradul de distribuţie al valorilor parametrilor evaluaţi

evidenţiindu-se în acest mod valorile extreme precum şi amplasarea geografică a acestora.

Aceasta metodologie reprezintă o modalitate de realizare a hărţilor digitale a terenurilor

contaminte în funcţie de gradul de poluare al acestora. În acest mod tehnicile de depoluare aplicate în

vederea diminuării sau chiar eliminării contaminarii solului sunt dirijate în funcţie de concentraţiile

poluantului aflat în sol.

89

CONCLUZII

Prezenta lucrare conţine atât studii teoretice cât şi cercetări experimentale fiind structurată pe

şase capitole după cum urmează:

În primul capitol au fost prezentate sintetic şi coerent principalele tipuri de poluare a solului

precum şi prevenirea poluării acestuia.

Al doilea capitol abordează problema legislaţiei. Politica Uniunii Europene în domeniul mediului

înconjurător, aşa cum se regăseşte în Tratatul Comunităţii Europene, este orientată spre

atingerea unei dezvoltări durabile prin includerea protecţiei mediului în politicile sectoriale

comunitare. Atingerea acestui obiectiv presupune introducerea unor standarde de mediu ridicate

şi respectarea câtorva principii foarte importante, precum: „poluatorul plăteşte”, „răspunderea

poluatorului pentru paguba produsă”, combaterea poluării la sursă şi împărţirea

responsabilităţilor între toţi operatorii economici şi actorii locali – la nivel local, regional şi

naţional. În ţara noastră, după participarea la Summit-ul de la Rio de Janiero şi o dată cu

aderarea la Uniunea Europeană, conştientizarea problemelor legate de mediu a crescut în mod

semnificativ şi au fost luate măsuri pentru combaterea acestor probleme. Mai mult, Acordul de

Asociere între România şi UE prevede că politicile de dezvoltare în România trebuie să se

fundamenteze pe principiul dezvoltării durabile şi să ia în considerare potenţialele efecte ale

acestora asupra mediului înconjurător. Toate activităţile din domeniile: agricultură, industrie,

energie, transport şi turism exercită presiuni asupra factorilor de mediu. Cel mai semnificativ

impact îl au industria şi transporturile: în special extracţia şi transportul produselor petroliere

precum şi a substanţelor chimice.

90

7

Situaţia siturilor contaminate atât în ţară cât şi în Europa şi efectele poluării solurilor au fost

prezentate în capitolele 3 şi 4. Efectele poluării solurilor sunt vaste, însă ceea ce este de luat în

considerare este omul a cărui sănătate este extrem de afectată, însă nu trebuie sa neglijam faptul

că şi vegetaţia şi apele subterane sunt extrem de afectate de poluare şi implicit de metalele grele.

Metodologia de gestionare a siturilor şi solurilor poluate precum şi tehnologiile de depoluare a

acestora au fost prezentate pe larg în capitolul 5. În acest sens, datorită multitudinii tipurilor de

poluanţi ai solurilor, au fost dezvoltate o serie de metodologii şi tehnologii de depoluare a

siturilor contaminate. Dificultatea aplicării metodologiei depoluante corespunzătoare, constă în

diagnosticarea corectă a tipului de poluant precum şi al gradului de infestare al sitului.

În capitolul 6, este vorba de un procedeu modern de diagnoză a gradului de poluare a siturilor

contaminate cu agenţi industriali. Acest procedeu este validat prin determinările experimentale şi

prin cuantificarea unor parametrii capabili să ofere o imagine cât mai reală a gradului de poluare a

sitului analizat. Pe baza rezultatelor determinărilor experimentale asupra probelor de sol prelevate

a fost posibilă realizarea unor hărţi bi şi tridimensionale în mediul Software Matlab pe baza cărora

a fost analizat gradul de dispersie al compuşilor cu potenţial poluant.

În urma analizelor chimice de laborator care au vizat valorile pH-lui, fosfaţilor şi nitraţilor nu au

fost identificate valori alarmante ale acestora care ar putea pune în pericol flora şi fauna adiacentă

fostei zone industriale;

Pe baza determinărilor experimentale din cadrul capitolului 6 au fost identificate zone ale sitului

analizat cu un grad ridicat de poluare prin hidrocarburi provenite din activităţile industriale

desfăşurate în cadrul S.C. Laminorul 4 S.A Brăila.

Având în vedere tipul poluantului la care au fost identificate experimental valori semnificative –

hidrocarburile - consider adecvată ca metodă destinată depoluării solului tehnologia incinerării.

91

Bibliografie

[1] Antohi C.- Monitoringul factorilor de mediu. Note de curs, manuscris, Iaşi, 2000.

[2] Axinte S. şi colaboratorii- Ecosisteme agricole, Ed. Politehnium, Iaşi, 2004.

[3] Barnea M. şi Papadopol C.- Poluarea şi Protecţia Mediului, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1975.

[3] Bran.F- Poluarea, protecţia şi legislaţia de mediu, Ed. A.S.E. Bucureşti, 1996.

[4] Burtea Mariana Carmen- Note de curs, Univ. Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie Brăila,

2007.

[5] Canarache A.- Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti, 1990.

[6] Cojocaru I.- Surse, procese şi produse de poluare, Ed. Junimea, Iaşi, 1995.

[7] Cojocarul I.- Amenajări pentru depoluarea solurilor. Note de curs, manuscris, Iaşi, 2002.

[8] Chiriţă C.D, Păunescu C, Teaci D.- Solurile României, Ed. Agrosilvică, Bucureşti, 1967.

[9] Ezeanu D.- Protecţia Mediului, Ed. U.P.G, Ploieşti, 2005.

[10] Florea N. şi colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol I, Academia de

Ştiinţe Agricole şi Silvice, Bucureşti, 1987.

[11] Florea N. şi colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol III, Academia de

Ştiinţe Agricole şi Silvice, Bucureşti, 1987.

[12] Florea N.- Cercetarea solului pe teren, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.

[13] Florea N. şi colaboratorii- Geografia solurilor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.

[14] Florea N. şi Dumitru M.- Ştiinţa solului în România în secolul al XX-lea, Ed. Cartea pentru

toţi, Bucureşti, 2002.

[15] Grecu F.- Hazarde şi riscuri naturale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004.

[16] Grădinaru I.- Protecţia Mediului, Ed. Economică, 2000.

92

[17] Ioniţă I. şi Ouatu O.- Contribuţii la studiul eroziunii solurilor din Colinele Tutovei, vol III,

Iaşi, 1985.

[18] Lăcătuşu R.- Mineralogia şi chimia solului, Ed.Univ Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2000.

[19] Moater E.- Chimia şi protecţia Mediului, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2006.

[20] Popa N. şi Ioniţă I.- Metode moderne de estimare a eroziunii pe terenurile agricole în pantă,

Comunicările Conferinţei Internaţionale “ Eroziunea solului şi metodele de combatere” Institutul

“N. Dimo”, Chişinău, 1995.

[21] Popa N.- Analiza senzitivităţii unui model de prognoză a eroziunii solului pentru condiţiile

naturale din Podişul Bârladului, “Lucrări Ştiinţifice” Univ. Agron. şi de Med. Vet. “Ion Ionescu de

la Brad”, Iaşi 1997.

[22] Popovici N.- Combaterea eroziunii solului şi a proceselor asociate, Rotaprint, IPI, 1991.

[23] Popescu St.- Dispersia poluanţilor. Note de curs, manuscris, Iaşi, 2002.

[24] Prepeliţă D. - Sisteme automate pentru reglarea umidităţii solului în amenajarile complexe,

Rotaprint, IPI, 1992.

[25] Puiu S.Basarabă A. - Pedologie, Ed. Piatra Craiului, Bucureşti, 2001.

[26] Rojanschi.V şi colaboratorii, Protecţia şi Ingineria Mediului, Editura Economics, Bucureşti,

1997.

[26] Stătescu Fl.- Bazele Ştiinţei Solului, Ed. Sam-Son’S, Iaşi, 1998.

[27] Stătescu Fl.- Elemente ale complexului ecologic din sol, Ed. Sam-Son’S, Iaşi, 1997.

[28] Surpăţeanu.M- Elemente de Chimia Mediului, Editura Matrix, Bucureşti, 2004.

[29] Visan. S si colaboratorii- Mediul înconjurător Protecţie şi Poluare, Editura Economică, 2000.

93

Metode de Investigare a Gradului de Poluare Al Siturilor Industriale Si Tehnicile de Reabilitare Ale...

Documents

Transcript of Metode de Investigare a Gradului de Poluare Al Siturilor Industriale Si Tehnicile de Reabilitare Ale...