Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializarea Psihologie

Metoda observației în psihologia muncii: construirea grilei de observație în analiza muncii

Linte Alina Cristina

Anul II, seria I, grupa 3

Metoda observației în psihologia muncii: construirea grilei de observație în analiza muncii

La nivel individual, fiecare persoană este caracterizată de valori, credințe, atitudini, opinii etc. Datorită faptului că trebuie să se integreze la un moment dat într-o organizație ce funcționează și este structurată după anumite criterii, intervine necesitatea evaluării psihologice pentru a putea realiza profilul psihologic al fiecărei persoane evaluate și a-l compara cu profilul psihologic specificat în fișa postului în urma analizei muncii.

Metoda observației

Observația este cea mai veche metodă folosită în psihologie, fiind prezentă practic în toate domeniile psihologiei. Metoda observației joacă un rol de maximă importanță în evaluarea subiectivă a comportamentului.

Etimologia cuvântului provine din latinescul “observare” care se traduce prin “a privi”, “a fi atent la”. Cele mai multe definiții de dictionar insistă pe constatarea și notarea riguroasă a fenomenelor și comportamentelor așa cum se manifestă acestea în realitate. În acest sens rezultă drept trăsătură definitorie a observației caracterul pasiv: observatorul nu intervine în desfășurarea fenomenului, ci doar îl studiază din exterior (Aniței, 2007, apud Chraif și Aniței, 2011).

Definitorie pentru observație este deci înregistrarea sistematică a unor manifestări comportamentale așa cum se prezintă ele în condițiile normale ale mediului, fără să se fi intervenit asupra lor.

Caracteristici definitorii ale observației:

- Precizia observației – aceasta se poate extinde de la forme foarte riguroase, structurate până la forme nestructurate;

- Focalizarea, concentrarea observației – de la o manifestare foarte ingusta, stricta a comportamentului, până la manifestări globale;

- Nivelul de conștientizare a prezenței observatorului – persoanele observate (în cazul nostru intervievații/candidații) pot percepe observatorul în următoarele ipostaze: prezent și neimplicat, prezent și implicat, ascuns și implicat sau ascuns și neimplicat.

- Durata observației – poate varia de la o observație spontană până la observația pe un interval de timp îndelungat;

- Cantitatea de informație oferită persoanei observate, care poate varia între înștiințarea totală și absența oricărei informări (Banister, 1996, apud Chraif și Aniței, 2011).

Pe lângă consemnarea acestor aspecte definitorii asupra observației, în psihologia muncii este important faptul că un intervievator trebuie să conștientizeze faptul că rezultatele obținute în urma interpretării comportamentului verbal și nonverbal din tipul susținerii interviului de selecție au maximă relevanță dacă sunt interpretate împreună cu documentele din dosarul cu acte pregătit de fiecare intervievat. Astfel, intervievatorul va trebui, pe lângă datele de identitate ale intervievaților, să completeze un formular în care evaluează comportamentul verbal și nonverbal manifestat în timpul interviului de selecție pentru posturile pentru care candidează (Chraif și Aniței, 2011).

O organizare a bazei de date privind atât datele de identitate cât și rezultatele obținute în urma aplicării interviului de selecție (cu precădere structurat și semistructurat) vine de asemenea în sprijinul aplicării procedurilor statistice precum stabilirea unor corelații sau structurări folosind distribuții de frecvențe, procente, precum și realizarea unor grafice cu ajutorul programelor specializate SPSS, Statistică, Excel etc. Interviul nestructurat și răspunsurile deschise din cadrul interviului semistructurat sunt mai dificil de apreciat din cauza că nu sunt construite scale de evaluare calitativă Likert, ancore comportamentale etc. și intervievatorii tind să evalueze subiectiv răspunsurile. Un alt motiv constă în faptul că răspunsurile reprezintă explicații, detalieri, povestiri și acestea au valoare informațională și nu evaluativă.

Consemnarea simptomaticii stabile și simptomaticii labile în fișa de observație

Simptomatica stabilă reprezintă caracteristici precum înaltime, greutate, lărgimea umerilor, circumferința toracică, circumferința abdominală, lungimea și grosimea mâinilor și a picioarelor, circumferința și diametrele craniene etc. și este important de a fi considerată în cazul anumitor posturi de muncă.

Simptomatica labilă reprezintă pantomima, mimica, modificările vegetative, vorbirea. Simptomatica labilă este o sursă importantă de informații despre intervievat, care, corelate cu răspunsurile la întrebările din cadrul interviului, pot evidenția aspecte relevante despre anumite acțiuni, secrete sau anumite planuri pe care le poate avea candidatul prezent la interviu.

Conduita expresivă

Conduita expresivăse referă în esență la limbajul trupului, comportamentul nonverbal, alături de simptomatica stabilă. În cazul interviului, aceasta se realizează prin intermediul expresiilor faciale, gesturilor, atingerilor, mișcărilor, posturii corpului, vestimentației și accesoriilor personale ale candidaților dar și a intervievatorilor, chiar prin tonul, timbrul și volumul vocii lor.

Observațiile sistematice și experiența acumulată au condus la asocieri relativ stabile între particularitățile conduitei expresive și anumite manifestări ale vieții psihice. Ținând cont de aceste aspecte, conduita expresivă poate fi interpretată și descifrată pentru că oferă indici relevanți asupra vieții psihice a candidaților la interviul de selecție.

Atitudinile corporale reunesc într-o manieră particulară elemente precum: statura și constituția corporală, forma și pozitia capului, poziția trunchiului și a umerilor, poziția mâinilor și picioarelor, direcția și expresia privirii (Aniței și Chraif, 2007, apud Chraif și Aniței 2011).

Poziția generală a corpului în timpul interviului este un bun indicator pentru evenimentele din plan cognitiv și emotional ale persoanei examinate în momentul enunțării întrebărilor din timpul interviului.

Mai rar prezente în interviul de selecție, gesturile retorice constituie un adevărat limbaj expresiv: însotesc sau chiar înlocuiesc vorbirea și îndeplinesc, la rândul lor, funcții asemănătoare vorbirii: transmit emoții puternice, reglează energiile interioare, conving intervievatorii, influențează negativ sau pozitiv atitudinea intervievatorilor etc. Gesturile retorice pot fi analizate din perspectiva frecvenței, amplitudinii, energiei, modului de efectuare (Aniței și Chraif, 2007, apud Chraif și Aniței, 2011).

Semnificația psihologică a pantomimei este foarte bogată și nuanțată, astfel încât o atentă observare poate oferi o cantitate mare de informații relevante atât intervievatorilor, cât și candidaților.

Conduita verbală

Conduita verbală include, pe de-o parte, aspectele formale, de expresivitate proprii limbajului oral și pe de altă parte, aspectele de conținut, structura, proprii mesajului verbal.

Aspectul formal vizează elementele de ordin fizic ale verbalizării denumite indicatori ai conduitei verbale: intensitatea, fluența, debitul, intonația, pronunția. Astfel, intensitatea este un indicator al fondului energetic, dar sugerează și calități precum hotarârea, fermitatea, autoritatea, calmul, încrederea în sine. De foarte multe ori acesti indicatori sunt acompaniați de gesturi cu mâinile sau de postura corpului. Intonația prezintă cele mai bogate trimiteri la viața psihică pentru că ea exprimă capacitatea de exteriorizare în plan social a unei largi varități de stări, trăiri, sentimente (Aniței, 2007, apud Chraif și Aniței, 2011).

Aspectul semantic vizează conținutul, semnificația conduitei verbale, și are în vedere structura vocabularului, cantitatea de informație, nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la conținutul comunicării, coerența în judecăti și raționamente, plasticitatea și expresivitatea termenilor utilizați. Interpretarea acestor particularități trebuie realizată în strânsa legatură cu contextul observației, cu sarcina subiectului, cu profesia, preocupările, nivelul de cultură generală, dar și cu pregatirea individuală a candidaților și profesională continuă a intervievatorilor.

Conduita reflexivă

Conduita reflexivă vizează îndeoebi conduitele ce reflectă poziția și atitudinea candidatului față de contextul scenariului interviului, față de răspunsurile date și față de intervievatori, dar și ale intervievatorilor față de candidați. Atitudinea față de intervievatori poate să fie de cooperare, implicare, participare motivată, interes și respect sau dimpotrivă, de dezinteres, lipsa de implicare, plictiseală și nonșalanță.

Construirea grilelor de observare a comportamentului în timpul interviului de selectie

Fisa de observație va cuprinde o grila de observație care poate fi nestandardizata (evaluare subiectiva prin descriere și adjective din partea psihologului evaluator) sau standardizata (cu scala Likert sau ancore comportamentale)

Grila de observație nestandardizată

În grila de observație privind consemnarea mimicii se notează de către intervievator aprecieri ale comportamentului prin adjective, adverbe și verbe. În unele cazuri, dacă e nevoie de o descriere mai detaliată, se pot scrie și fraze mai complexe.

Pe lângă analiza mimicii, analiza pantomimei completează tabloul comportamental din timpul interviului de selecție la care candidatul este intervievat.

Ce urmărim cu ajutorul grilei de observație nestandardizată?

Observații subiective consemnate de către psiholog privind: mimica, pantomimica, ținuta vestimentară, accesoriile. Caracteristic acesteia este subiectivitatea, precum și faptul că necesită un anumit nivel de pregătire din partea psihologului privind descrierea și interpretarea comportamentului.

Grila de observație standardizată pe scala Likert

Grila de observație standardizată aduce în plus posibilitatea comparării obiective a candidaților între ei, sau posibilitatea de a calcula consecvența interobservator privind comportamentul fiecărui candidat.

Grila de observație standardizată în ancore comportamentale

Scalele de evaluare cu ancore comportamentale (SEAC) aduc un plus față de scalele de evaluare grafice sau numerice, care se caracterizează printr-o fidelitate scăzută și discriminare slabă. Perioada alocată pentru construirea SEAC conform lui Maiorca (1997, apud Chraif și Aniței, 2011) este de 2-3 luni pentru orice funcție sau comportament dat. Procedura exemplificată de Maiorca constă în opt pasi:

1. Colectarea unor elemente critice

Cercetările au arătat ca elementele critice obținute din amintiri sunt la fel de bune pentru construcția instrumentelor ca și elementele critice obținute din observarea directă a comportamentelor la locul de munca (Campion, Greener și Wernli, 1973, apud Chraif și Aniței, 2011). Astfel, elementele critice pot fi concepute fie prin folosirea unui chestionar scris, fie printr-un interviu; nu este nevoie să se observe procesul în sine).

2. Sortarea elementelor critice în categorii

Cel puțin opt persoane SME vor sorta în mod independent un set de elemente critice (scrise pe foi diferite) în cât de multe categorii doresc. Dacă analiza unui loc de muncă a rezultat din categorizarea comportamentelor la locul de muncă, ar trebui folosite și acele categorii, dar ar trebui concepute și altele noi. Rezultatul este reprezentat de un număr dat de dimensiuni ale performanței, fiecare conținând mai multe elemente critice.

3. Analizarea categoriilor

Seturile de categorii sunt examinate pentru a li se determina consistența internă. Astfel, în unele cazuri, categoriile se vor combina și vor fi eliminate categoriile în plus. Raționamentul personal are un rol important în acest proces, de aceea trebuie

tratate cel puțin patru aspecte specifice (Maiorca, 2007, apud Chraif și Aniței, 2011): “Este această categorie suficient de importantă pentru a fi folosită în evaluări? Această categorie reprezintă un anumit aspect al comportamentului la locul de muncă? Aceste categorii sunt cu adevărat independente? A fost omisă vreo categorie relevantă pentru comportamentele la locul de muncă?”.

4. Conceperea elementelor critice

Acest pas presupune trei activități specifice: 1.elementele critice ale fiecărei categorii sunt examinate, iar repetițiile sunt eliminate. 2. Elementele critice rămase sunt editate pentru a avea o formă mai clară, corectă gramatical și stilizată. 3.elementele adiționale sunt de asemenea menționate pentru a ilustra cazurile de limită ale nivelurilor de performanță.Elementele critice, prin definiție, reprezintă comportamentele extreme. Totuși, o scală completă are nevoie de itemi care să ilustreze toate nivelurile performanței. Elementele vor fi scrise clar, fără ca înțelesurile lor să se suprapună.

5. Retraducerea scalei

Altor SME li se oferă setul complet de elemente critice, fiecare element critic aflându-se pe o foaie aparte și foile fiind amestecate. Fiecare SME trebuie apoi să le sorteze din nou în categoriile definite în cadrul pasilor 2 și 3. Un element critic de obicei este retradus corect atunci când o parte din evaluatori (de obicei peste 80%) îl atribuie dimensiunii din care provine (Smith și Kendall, 1993, apud Chraif și Aniței, 2011).

6. Realizarea unor scale numerice de valori pentru elementele critice

Din nou, o serie de SME primesc categoriile și elementele. Fiecare SME acordă un calificativ incidentelor pe o scală numerică, de obicei cu patru sau mai multe puncte. Pentru fiecare element critic, se rețin variația și abaterea standard (Maiorca, 1997, apud Chraif și Aniței, 2011). Elementele critice care au primit calificative foarte variate sunt eliminate.Se reține și scorul mediu pentru fiecare element care nu a fost eliminat. Elementele critice sunt în acest moment pregătite să fie plasate pe scalele finale în locația necesară. Forma finală a instrumentului este reprezentată de elementele critice care au supraviețuit atât retraducerii cât și criteriilor abaterii standard. Instrumentul final BARS este compus dintr-o serie de scale dispuse vertical (câte una pentru fiecare dimensiune) și ancorate de către elementele critice păstrate.

7. Pregătirea formei finale a instrumentului

În afara aranjării instrumentului, în acest moment trebuie realizată și o ultimă verificare a cuvintelor folosite, a descrierilor, a etichetărilor etc.

8. Valabilitatea, pretestarea și eliminarea defectelor minore

Acei SME care vor folosi noul instrument trebuie să examineze și să aducă critici formei finale a instrumentului.Conform celor menționate, ancorele comportamentale privind măsurarea conduitelor expresive se vor realiza prin identificarea elementelor critice din timpul evaluării psihologice privind mimica și pantomima.

Alcătuirea unei fișe de observație este utilă pentru a facilita consemnarea rapidă și eficientă a datelor pașaportale, simptomaticii stabile, comportamentului verbal și nonverbal.

Nu există un model standard al acestei fișe, oricum conținutul acesteia trebuie să fie particularizat în raport cu natura și scopul evaluării psihologice și cu momentele desfăsurării acesteia.

În principiu fișa de observație trebuie să conțină următoarele secvențe:

- Datele pașaportale ale subiectului: nume, sex, vârstă, nivel de pregătire și alte elemente de identificare specifice utilizate de către experimentator;

- Date privitoare la particularitățile concrete ale contextului în care se desfășoară evaluarea: data, ora, ambianța, locul de desfășurare, durata observației, numărul de observatori, tipul de observație, tipul de observator, numărul de subiecți observați;

- Conținutul observației: tipul constituțional, tipul temperamental, conduita expresivă (pantomima, mimica, modificările vegetative), conduita verbală, conduita reflexivă (componente senzorial-perceptive, cognitive, mnezice, atenția, motivația, atitudinile).

Fiecare componentă trebuie să prezinte un sistem clar de consemnare înscris în fișa de observație.

În final fișa de observație trebuie să conțină un spațiu aparte dedicat unor observații curente, specifice persoanei examinate psihologic, dar și consemnării evaluării primare cu caracter sintetic.

Bibliografie:

Aniței, M., Chraif, M. (2011). Metoda interviului în psihologia organizațională și a resurselor umane, Editura Polirom, Iași.